Departamentul pentru pregătirea personalului didactic

Universitatea “Ovidius”Constanța
Masterat Antropologie și Istorie Europeană

Stiluri de învățare în evoluția omului: copilărie, adolescentă tinerețe

Anul I Semestrul I
Student: Gacea George
Profesor: Mona-Badoi Hamammi

Constanța
2022-2023
 Fiecare elev/preșcolar are stiluri de învățare specifice în a primi și înțelege informația, iar rolul
cadrului didactic este de a cunoaște toate stilurile de se întâlnesc la elevi pentru a-I îndruma la a
alege și aplica stilul de învățare ce se potrivește cel mai bine propriei personalități . Raportându-
mă la experiența mea de viață pot să spun că au predominat stilurile vizual și tehnic.
În perioada copilăriei (în ciclul primar și gimnazial) a predominat tipul de învățare vizual care
s-au pliat destul de bine pe învățarea mecanică. Faptul că am preferat să învăț mai ușor prin
intermediul imaginilor, hărților, graficelor, proiectărilor video din timpului orelor de istorie,
geografie, educație civică, limba română îndeosebi, învățam prin memorarea fotografică a ceea
ce am văzut în timpul orelor de curs. Astfel mi-am edificat hărți mentale pentru conținutul
învățat. Într-o anumită măsură am dobândit modul de învățare mecanică deoarece pe de o parte
conținuturile învățării erau mai mici, dar existând aplicarea mea mai intensă spre științele
umaniste, s-a dezvoltat acest tip de învățare bazat pe memorarea propriu-zisă a informației prin
a reține imaginea și a o reproduce mental în timpul evaluărilor. Concret în stilul expus de învățare
a activat foarte mult procesul psihologic de memorie vizuală. Acest stil m-am determinat să
identific din vizualizarea textelor cuvintele cheie. Însă observarea lor nu a fost datorată doar
stilului vizual ci și pasiunii pentru lectură. Pe această cale vizualul în învățare și identificarea
noțiunilor fundamentale, teoretice cu care aveam de lucrat, că și cuvinte cheie, s-au combinat în
sporirea capacității mele de imaginație. Din acest motiv trebuie să recunosc că mă pricepeam
destul de bine la a povesti lecturile suplimentare oferite de doamna profesoară de limba și
literatura română, de a redacta compuneri de imaginație pe teme descriptive, narative .

Stilul vizual mi-a mai fost ca avantaj pentru a identifica figurile de stil cu ușurință din poezii,
sau să rețin ușor strofe din creațiile lirice pe care le parcurgeam în clasă. Fixarea lor în minte prin
intermediul vizualizării, mă îndruma în a comenta textul respectiv fie că era liric, epic sau
dramatic, asta pentru că și prozatorul, și poetul și dramaturgul folosesc un limbaj expresiv cu
multe expresii ce servesc că și cuvinte cheie pentru înțelegerea textului în cauză și în
interpretarea sa prin intermediul stilului vizual de învățare care identifică ușor figurile de stil în
cazul acesta și elevul își construiește mental discursul de critică literară.
Dintre științele exacte biologia și fizica au avut un impact în aplicarea stilului vizual deoarece
nu era necesară efectuarea de operațiuni matematice care să impună necesitarea unui stil tehnic
de învățare. Culorile de roșu și verde pe care insistă doamna profesoară de fizică să le introducă
în lecție, m-au sprijinit să rețin cu ușurință definițiile abstracte ale forțelor, lucrului mecanic,
mărimilor fizice scalare și vectoriale etc. În biologie planșele plecare era desenată anatomia
corpului uman, era un suport de curs auxiliar manualului sau notițelor luate în urma dictării,
deoarece imaginile cu părțile componente fie ale plantelor sau animalelor/ oamenilor ușurau
capacitatea mea de a asimila teoria lungă și brută a biologiei.
Odată cu perioada adolescenței și apoi a tinereții, deci în timpul vieții de licean și student
stilul vizual a început să se împletească cu cel tehnic datorită creșterii capacității mele de
abstractizare. A biruit cumva memorarea logică în defavoarea celei mecanice, evoluție
psihologică care nu a permis menținerea pură a stilului vizual, ba chiar s-au deteriorat. Învățatul
pe baza diagramelor, hărților, imaginilor, proiectărilor video, a fost substituit cu învățarea
schematică. Alături și de capacitatea de abstractizare, firească în evoluția psihică a
adolescentului, dimensiunile mai mari ale lecțiilor, mai ales că am optat la un profil umanist, m-
au determinat să învăț pe baza schemelor. În altă ordine de idei era imposibil să memorez pagini
întregi la istorie sau limba română prin fotografierea lor vizuală, preferând și obisnuindu-ma
așadar cu scrierea pe hârtie a ideilor principale din lecție (indiferent că erau dictări ale
profesorilor, sau lecția din manuale). Din moment ce doamna profesoară de limba și literatura
română solicita redactarea de eseuri pe tip de critică literară, nu puteam să redactez astfel de
compoziții fără să extrag în timpul lecturii trăsături ale personajelor, secvențe de conflict dintre
acestea, forme de persoana I și III pentru a identifica perspectiva narativă a naratorului ș.a. Adică
trebuia să identific în romane elemente de teorie literară pe care să le expun în eseurile
respective. În cazul istoriei, că o a doua însemnătate în liceu, puteam continua stilul vizual, dar
studiul mai aprofundat al ei în liceu , impunea stilul tehnic pentru a înțelege logic derularea
faptelor istorice, asta pentru că istoria este viața trăită.
Am moștenit această practică și în mediul academic, deoarece aici prelegerea a devenit că
dimensiune cât lectura unui roman de exemplu, iar lecturile suplimentare necesare examinării
sunt multiple. Deja aici stilul tehnic m-am ajutat în studiul istoriei să extrag din zece cărți ideile a
oamenilor de știință, care apoi să le pot compara sau îmbina și pe baza lor să îmi expun propria
viziune. Pentru a efectua acest exercițiu este necesară schițarea perspectivelor asupra unui fapt
istoric, nu memorarea sau fotografierea vizuală a lor. Acest stil nu mă mai ajută aici deoarece
este imposibil și nefolositor să memorez texte pe de rost, pe care apoi să le utilizez în scris în
elaborarea de studii academic. Nici examinările numai au ca finalități acumularea de cunoștințe,
ci operarea cu diverse concepte , cauzalități și efecte ale derulării evenimentelor istorice, în cazul
meu, pe care să le expun liber.

Alaturi de partea de lucru cu izvoarele istorice scrise, care mai putea impune și memorarea
de citate, deci au mai existat niște rezerve ale stilului vizual în facultate, studiul arheologiei a
însemnat îmbinare armonioasă a celor două tipuri de învățarea vizual și tehnic, care mai persistă
și acum în perioada masteratului. Principalul motiv îl reprezintă activitatea cu obiecte
descoperite, deci materiale palpabile sau ilustrate în imagini care îți rămân în minte. Mai mult de
atât, din moment ce arheologul este determinat să creeze o poveste a descoperii sub pământ
când nu există izvoare scrise este necesară imaginarea unui povești plauzibile și veridice
demersului științific. Dată fiind această situație delicată în mediul academic, studentul este nevoit
să renunțe (cel puțin eu) la schițele care se folosesc în lectura din bibliotecă și să reînvie
vizualizarea imaginilor în mentalul său cu obiectele descoperite în subteran și să înceapă printr-
un efort imaginativ să reconstituie viața oamenilor din preistorie sau antichitate, raportată la
condițiile vremii, unde repet chiar dacă este posibil să existe surse scrise se impune prin corelarea
lor efortul meu imaginativ.

Așadar, modul meu de învățare a avut o evoluție dinamică, neuniformă, pe parcursul anilor
de școală, datorită aplecării mele spre științele umaniste ce permit existența ambelor stiluri.