UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE

DEPARTAMENTUL ISTORIA ROMÂNILOR, UNIVERSALĂ ȘI
ARHEOLOGIE
DEPARTAMENTUL DE FORMARE CONTINUU

Teză de recalificare

METODELE SPECIFICE ÎN DEZVOLTAREA

FINALITĂȚILOR EDUCAȚIONALE LA ISTORIE

la specialitatea: Istorie

Conducător ştiinţific: Cristina GHERASIM,

dr. în istorie, lect. univ.

Autorul:

Cujbă Stela

Chişinău-2021

1
 CUPRINS

INTRODUCERE …………………………………………………………………………. 3
COMPARTIMENTUL I: FINALITĂȚILE EDUCAȚIONALE DEZVOLTATE LA
ELEVI ÎN PROCESUL DE STUDIERE A ISTORIEI ………………………………………… 5

1.1. Rolul disciplinei istoriei în formarea idealului educational în Republica Moldova

…………………………………………………………………………………………… 5
1.2. Principalele condiții a formării/ dezvoltării competențelor specifice la istorie
…………………………………………………………………………………………… 8

Compartimentul II: METODELE SPECIFICE ÎN FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA

COMPETENȚELOR SPECIFICE LA ISTORIE ……………………………………………... 12

2.1. Lucru cu sursele istorice la orele de istorie – aspecte generale …………………… 12

2.2. Lucru cu sursele istorice la orele de istorie – algoritme de aplicare …………….... 21
2.3. Lucrul cu sursele orale la orele de istorie ................................................................... 29

CONCLUZII ………………………………………………………………………………..34
BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………… 35

2
 INTRODUCERE
Actualitatea temei: Sistemul educațional din Republica Moldova este orientat spre formarea
și dezvoltarea unor personalități multilateral dezvoltate, apte de a se încadra în societate, or, prin
dezvoltarea competențelor cheie transversale se tinde crearea unor personalități care vor asigura
viitorul de mâine. În acest sens studierea disciplinei istoriei românilor și universal are un rol
important. Ion Druță spunea că istoria este o necesitate a omului, un sfetnic a lui. Astăzi istoria, ca
obiect de predare, devine o temă de discuție în rândurile intelectualității europene. Misiunea istoriei
ca disciplină școlară este orientată prioritar spre înțelegerea trecutului propriului popor și a
diversității tradițiilor culturale și istorice ale popoarelor lumii pentru a înlătura prejudecățile și a
încuraja toleranța între oameni. Din cele sus menționate rezultă actualitatea temei pentru că
identificând acele condiiții necesare pentru realizarea procesului istructiv-educativ la istorie va
permite dezvoltarea competențelor speficife disciplinei.
Procesul instructiv-educativ are ca scop dezvoltarea liberă, armonioasă a elevului și
formarea personalității creative, care se va putea adapta la condițiile în schimbare ale vieții. Aceasta
este imposibil de înfăptuit prin predarea unei istorii unilaterale, o simplă reproducere a ei, ci este
necesar prezența unei tratări multilaterale, care va fi posibil nu prin învățarea,, ci prin analiza
istoriei, lucru posibil prin aplicarea metodelor specifice de învățare” – fapt care demonstrează
actualitatea temei.
Astfel procesul de predare-învățare este un drum, pe care îl parcurg profesorii împreună cu
elevii, spre lumina înțelepciunii, căpătând diferite abilități și practică de viață.
Actualitatea temei rezidă și în faptul că istoria are menirea de a-i învăța pe elevi să
aprecieze rolul și semnificația surselor istorice în procesul de cercetare, să însuîșească metodele de
investigație istorică, să formuleze și să răspundă corect la întrebări despre trecut. Astfel, prin
intermediul istoriei se tinde formarea la elevi a unei idei despre apartenența la o anumită identitate și
moștenire culturală, respectul față de trecut, față de alte popoare și culturi, precum și alte valori
necesare unor cetățeni democratici activi și responsabili.
Un rol aparte în studierea și înțelegerea istoriei o are lucrul cu documentul, însă totodată
profesorul trebuie să înțeleagă că acesta reprezintă pe lângă un șir de oportunități și un șir de
probleme. Din acest considerent profesorul de istorie trebuie să studieze și aplice în practică
metodologia lucrului cu documentul.

3
 Istoria este una din științele de bază care contribuie la formarea multilaterală a viitoarei
generației. Din acest considerent este necesar de a aplica multitudinea metodelor tradiționale și
netradiționale în scopul educării la elevi a dragostei față de istorie și de a le forma diferite
competențe în domeniul istoriei. Conform unui proverb latin „Historia est magistrae vitae” (Istoria
este școala vieții), adică reprezintă o bază pentru tânăra generație.
Scopul și obiectivele: Scopul prezentei lucrări constă în demonstrarea rolului disciplinei
istoria în dezvoltarea competențelor cheie, precum și în analiza importanții metodei lucrului cu
documentul în studierea istoriei. Scopul sus-enunțat este realizat prin următoarele obiective:
- Să identific rolul istoriei în dezvoltarea personalității elevilor;
- Să analizez principalele finalități educaționale formate la elevi în procesul studierii
istoriei;
- Să stabilesc principalele tipuri de surse istorice utilizate la orele de istorie;
- Să analizez algoritmul de aplicare a surselor istorice în cadrul orelor de istorie;
- Să argumentez rolul surselor orale în formarea competențelor specifice la istorie;
Noutatea științifică a temei constă în faptul că până la moment nu există o lucrare
complexă care ar sistematiza algortimele de lucru cu sursele istorice la orele de istoria românilor și
universală, precum și prezentarea importanței utilizarea surselor orale, în special în procesul de
studiere a istorie locale.
Importanţa teoretică şi valoarea aplicativă a cercetării se rezumă la faptul că prin
prezenta lucrare se demonstrează importanța studierii istoriei ca disciplina școlară, precum și metoda
lucrului cu sursa istorică în formarea competențelor specifice și subcompetențelor/ unitățile de
competență la istoria românilor și universală. Lucrarea fiind un punct de pornire pentru cadrele
didactice în desfășurarea orelor de istoria românilor și universală.

Structura lucrării: Lucrarea este structurată în: Introducere, 2 compartimente (primul

compartiment se referă la finalitățile educaționale dezvoltate la elevi în procesul de studiere a istorie,
iar în al doilea compartiment este analizată metoda de lucru cu sursele istorice: tipologie, corelația
competențe specifice – subcompetențe/unități de competențe, algoritme de aplicare și rolul surselor
orale), Concluzii și Bibliografie.

4
 Compartimentul I: FINALITĂȚILE EDUCAȚIONALE DEZVOLTATE LA ELEVI
ÎN PROCESUL DE STUDIERE A ISTORIEI

1.1 Rolul disciplinei istoriei în formarea idealului educațional în Republica

Moldova
Istoria nu este și nu trebuie să fie o simplă povestire a trecutului. Ea îndeplinește o funcție
critică, întrucât e în stare să ofere cititorilor săi resurse ce le îngăduie să se delimiteze de
certitudinile spontane sau de imaginile impuse. O carte de istorie, reușită și folositoare, este aceea
care oferă o mai bună înțelegere nu numai a trecutului, care este obiectul ei, ci și a prezentului.
Istoria este o disciplină importantă pentru orice popor și orice țară. Este nevoie de interes din partea
cadrelor didactice, a elevilor, părinților și autorităților pentru ca această materie în școală să fie cât
mai atractivă pentru principalii beneficiari-elevii.
Lumea secolului al XXI-lea se arată foarte contradictorie în ceea ce privește atitudinea față
de istorie. În ultimii ani s-a afirmat că scopul istoriei în școală nu este o însușire de informații, date,
fapte, evenimente, așa cum era ea înțeleasă în didactica tradițională, ci în primul rând ar trebui să
vizeze formarea capacităților individuale ale elevilor, de a înțelege și aborda cu gândirea proprie
trecutul umanității la nivel local, național, general și universal, de a efectua comparații, de a analiza
și elabora păreri proprii.
Societatea de astăzi și de mâine are nevoie de cetățeni care se implică, iau atitudine în
soluționarea diferitor probleme, știu să-și apere propriul punct de vedere și sunt creativi. Experiența
trecutului și realitatea prezentului ne demonstrează că disciplina Istoria are și va avea un rol
important în dezvoltarea abilităților intelectuale ale elevilor secolului al XXI-lea. Fiecare disciplină
de învățământ contribuie la formarea personalității complexe a elevului, în funcție de conținutul ei,
prin modalități și căi specifice. Istoria îi ajută pe elevi să înțeleagă prezentul, în contextul trecutului
și îl pregătește pentru ziua de mâine, devenind indispensabilă în formarea capacităților de
interpretare, înțelegere și acțiune1.
Ca pe o disciplină în care evenimentele istorice esențiale, transpuse didactic sunt prezentate
în interdependența lor, accentuându-se aspectele didactice în sens formativ-aplicativ sau ca pe o
disciplină bogată în informații, puternic cronologizată, cu fapte de regulă pozitive, în care să

1
Ghid de implementare a Curriculumului la Istoria românilor și universală pentru treapta liceală (X-XII). Chișinău,
2019, p. 3.
5
primeze memorarea și frica de amănunt? Răspunsul este foarte greu de dat în condițiile în care ecoul
faptelor persistă în mintea și acțiunile unora dintre noi. Pe lângă acestea, alte posibile cauze ale
acestei dileme constau fie în insuficienta formare a profesorilor, fie în teama dascălilor de istorie că
aspectul formativ poate duce la diluarea conținutului disciplinei lor în raport cu știința istorică sau cu
ceea ce cred ei că ar trebui să știe elevii din istorie, în condițiile în care domniile lor au învățat
istoria în circumstanțe diferite celei prezente. Azi, omul nu mai poate fi numai depozitarul unor
cunoștințe teoretice multiplicat datorită exploziei informaționale în toate domeniile cunoașterii, ci
aplicantul acestor achiziții: ce știu s-a modificat în ce știu să fac cu ce știu. Contribuția disciplinei
Istorie la formarea și dezvoltarea competențelor-cheie europene include atât contribuția directă, prin
susținerea formării și dezvoltării anumitor competențecheie, cât și contribuția indirectă cu privire la
alte competențe-cheie. Disciplina Istorie contribuie la formarea progresivă a competențelor-cheie
pentru educația pe parcursul întregii vieți, recomandate de Parlamentul și Consiliul Uniunii
Europene.
Disciplina Istorie îşi aduce contribuţia la formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie
europene şi naţionale, cu precădere în ceea ce priveşte calităţile viitorului cetăţean dintr-un stat
democratic. Astfel se realizează compatibilitatea Curriculumului naţional cu strategiile europene din
domeniul educaţiei, care conduc la formarea unor competenţe integratoare, indispensabile unei
societăţi democratice. Educaţia istorică are un rol deosebit în dezvoltarea deprinderilor şi abilităţilor
necesare pentru a forma cetăţeanul participativ şi responsabil. În acest context, istoria are menirea de
a forma un cetăţean cu vederi democratice, care să fie înzestrat pe parcursul şcolarizării cu un
ansamblu de competenţe funcţionale ce îi vor permite să facă faţă cerinţelor societăţii
contemporane2.
Faptul că studierea istorie permite dezvoltarea competențelor cheie și contribuie la realizarea
idealului educational, prevăzut în Codul Educației „formarea personalităţii cu spirit de iniţiativă,
capabile de autodezvoltare, care posedă nu numai un sistem de cunoştinţe şi competenţe necesare
pentru angajare pe piaţa muncii, dar şi independenţă de opinie şi acţiune, fiind deschisă pentru
dialog intercultural în contextul valorilor naţionale şi universale asumate” 3, rezultă din analiza
competențelor specifice dezvoltate la elevi pe parcursul celor două trepte de școlaritate (gimnazială
și liceală) (tabelul 1.1):

2
Curriculum national. Istoria românilor și universală. Clasele a X-XII. Chișinău, 2010, p. 2.
3
Codului Educaţieial Republicii Moldova nr. 152 din 17 iulie 2014, art. 6.
6
 Tabelul 1.1
Competențele specifice disciplinei Istoria românilor și universală:
Competențele specifice disciplinei Istoria, Competențele specifice disciplinei Istoria,
conform Curriculumului 20104. conform Curriculumului 20195
1. Înţelegerea şi utilizarea adecvată a limbajului 1.Utilizarea limbajului istoric în diverse
de specialitate. situații de învățare și de viață, respectând
2. Înţelegerea şi reprezentarea timpului şi a cultura comunicării.
spaţiului istoric. 2. Amplasarea în timp și spațiu a
3. Cunoaşterea şi interpretarea surselor istorice. evenimentelor, proceselor, fenomenelor,
4. Determinarea relaţiilor de cauzalitate şi demonstrând înțelegerea continuității și
schimbare în istorie. schimbării în istorie.
5. Aprecierea critică şi obiectivă a situaţiilor, 3. Analiza critică a informației din diferite
faptelor şi proceselor istorice. surse pornind de la cultura istorică, manifestând
6. Manifestarea atitudinii pozitive faţă de poziția cetățeanului activ și responsabil.
impactul evenimentelor istorice asupra 4. Determinarea relației de cauzalitate în istorie,
dezvoltării societăţii. dând dovadă de gândire logică și spirit critic.
7. Formarea comportamentelor democratice şi a 5. Valorificarea trecutului istoric și a
valorilor general-umane. patrimoniul cultural, manifestând respect față
8. Competenţa de a păstra şi de a aprecia de țară și de neam.
patrimoniul naţional şi local în context
universal.

De fapt, analiza acestor finalități ne permite să constatăm că prin intermediul istoriei se

contribuie la devoltarea tutror competențelor cheie. Considerent din care, studierea faptelor,
proceselor istorice (politice, economice, culturale, religioase, militare, precum şi a imaginii societăţii
în diferite perioade), a personalităţilor, instituţiilor, popoarelor, naţiunilor, statelor şi a imperiilor se
va face avându-se în vedere următoarele aspecte:
a. contextul istoric (timp, spaţiu, cauze, premise/factori interni şi externi);

4
Curriculum national. Istoria. Clasele a V-IX. Chișinău, 2010, p. 8.
5
Curriculum national. Disciplina Istoria românilor și universală. Chișinău, 2019, p. 10.
7
b. caracteristicile evenimentului şi/sau procesului istoric (definire, aspecte ale desfăşurării, instituţii,
atribuţii, prevederi care se află în relaţii pe verticală şi pe orizontală, forţe politice, sociale, grupuri,
personalităţi);
c. semnificaţiile şi impactul faptelor şi proceselor istorice (însemnătate, consecinţe imediate şi de
perspectivă, influenţe)6 etc.
La nivelul treptei gimnaziale și liceale creşte semnificativ importanţa demersului didactic bazat
pe legăturile interdisciplinare ale istoriei cu alte discipline de bază, cum ar fi: geografie, limbă şi
literatură română, literatură universală etc., precum şi ale unor discipline opţionale: istoria culturii,
istoria religiilor, filozofie etc. Procesul didactic la disciplina Istoria românilor și universlă presupune
atingerea următoarelor obiective: însușirea unor cunoștințe și concepte istorice; formularea și
consolidarea competențelor și deprinderilor de comunicare, atitudinilor, sentimentelor,
convingerilor; preocupări pentru conservarea monumentelor istorice și izvoarelor istorice;
capacitatea de a utiliza adecvat cunoștițele istorice7.
Astfel, Istoria are o pondere importantă în Curriculumul Național, contribuind la dezvoltarea
personalității și la cunoașterea trecutului istoric, dar și la formarea culturii generale, necesare în
societatea contemporană. Constituirea actualei societăți cu cerințe noi ale individului în calitatea lui
de cetățean îl determină pe profesorul de istorie să valorifice calitativ potențialul elevilor și să
dezvolte competențele acestora prin studierea istoriei, dzvăluind avantajele promovării liberei
inițiative și a competențelor pentru lumea de azi și de mâine. Predarea istoriei are drept scop
formarea culturii general-umane și științifice a elevilor, modelarea personalității acestora și
înțelegerea societății contemporane, dobândirea instrumentelor de muncă inetlectuală specifice
studierii istoriei. Cunoașterea istoriei reprezintă pentru elev un dublu avantaj: asimilarea valorilor de
bază promovate de societate; formarea tehnicilor de muncă intelectuală. În scopul formării găndirii
critice și opiniei proprii a elevului, profesorul trebuie să prezinte elevilor
evenimentele/procesele/fenomenele fără a le interpreta.
1.2. Principalele condiții a formării/ dezvoltării
competențelor specifice la istorie
Misiunea istoriei ca disciplină şcolară este orientată prioritar spre înţelegerea trecutului şi
diversităţii tradiţiilor culturale şi istorice ale popoarelor lumii pentru a înlătura prejudecăţile şi a

6
Curriculum national. Istoria. Clasele a X-XII. Chișinău, 2010, p. 8-9.
7
Ghid de implementare a Curriculumului la Istoria românilor și universală pentru treapta liceală (X-XII). Chișinău,
2019, p. 11.
8
încuraja toleranţa între oameni. Aşadar, predarea istoriei trebuie să aibă la bază ideea de reconciliere
şi influenţele reciproce pozitive între popoare8.
Învăţământul istoric are o legătură directă cu identitatea etnică, lingvistică, culturală şi
religioasă, deoarece anume pe calea cercetării şi educaţiei istorice se poate însuşi apartenenţa la o
anumită identitate a fiecărui cetăţean. Totodată, elevii trebuie să înţeleagă şi să aprecieze rolul şi
semnificaţia celorlalţi, indiferent de apartenenţa lor etnică, religioasă, sexuală etc., excluzând astfel
ura rasială, xenofobia sau antisemitismul. Istoria are menirea de a-i învăţa pe elevi să aprecieze rolul
şi semnificaţia surselor istorice în procesul de cercetare, să însuşească metodele de investigaţie
istorică (colectarea, selectarea, sistematizarea, analiza, comparaţia, evaluarea etc.), să formuleze şi
să răspundă corect la întrebări despre trecut etc. Istoria îi ajută pe elevi să înţeleagă mai bine locul şi
rolul ideilor, credinţelor, artei, modului de viaţă a poporului şi ţării de origine în comparaţie cu alte
popoare ale lumii.
Astfel, prin intermediul istoriei putem forma apartenenţa la o anumită identitate şi moştenire
culturală, respectul faţă de trecut, faţă de alte popoare şi culturi, precum şi alte valori necesare unor
cetăţeni democratici activi. Elevii au obligaţia de a învăţa experienţele care le vor permite să
demonstreze progresul propriu în asimilarea de cunoştinţe, să înţeleagă istoria şi să aprecieze sensul
trecutului. Istoria le dă posibilitatea să exploreze cu entuziasm trecutul istoric şi să-şi dezvolte
abilităţile de a investiga şi lucra cu sursele istorice de diverse categorii şi tipuri, de a interpreta
trecutul, de a găsi, selecta şi organiza informaţia istorică, de a prezenta evenimentele, fenomenele
istorice şi de a da explicaţii istorice echilibrate şi bine argumentate.
Lecţiile de istorie trebuie să educe elevii şi să ofere generaţiei tinere noi idei şi în acelaşi
timp să preîntâmpine apariţia şi dezvoltarea conflictelor. Într-o societate cu o democraţie reală este
necesară o polemică ştiinţifică, însă în cadrul procesului instructiv ea trebuie să aibă o turnură atentă
şi echilibrată. Această necesitate vizează mai ales manualele de istorie, deoarece disciplina istorică
are menirea de a fi un instrument al educaţiei democratice, şi nu al dezbinării societăţii pe criterii
etnice, religioase, ideologice sau oricare ar fi acestea. Astfel, falsificarea ideologică, manipularea
istoriei, distorsionarea trecutului în scopuri de propagandă, evidenţierea excesivă, negarea sau
omiterea unor fapte şi documente istorice sînt incompatibile cu principiile fundamentale ale ştiinţei
istorice, în particular, şi ale unei societăţi democratice, în general9.
Procesul predării istoriei implică iminenţa şi perseverenţa profesorului de a dezvolta la elevi
abilităţi şi a le transforma în competenţe funcţionale. Construcţia piramidei cunoaşterii va avea la
8
Curriculum național la istorie. Clasele a X-XII. Chișinău, 2010, p. 4.
9
Curriculum național la istorie. Clasele a X-XII. Chișinău, 2010, p. 5.
9
bază cunoştinţele istorice. Pentru ca să dobândească aceste cunoştinţe, elevul trebuie să posede un
set de abilităţi asimilate în procesul educaţional, cum ar fi:
• lectura conştientă, înţelegerea textelor, a izvoarelor şi
documentelor istorice;
• analiza critică şi sinteza lecturilor;
• deosebirea dintre general şi particular;
• formarea unei atitudini critice asupra conţinuturilor istorice10.
O altă condiție necesară ar fi activitățile cu caracter inter- și trans-disciplinare. Acestea presupun
abordarea integrată a curriculumului prin centrarea pe problemele lumii reale în diverse contexte
cotidiene, urmărind formarea/ dezvoltarea competențelor elevului necesare pentru viață. Toate
competențele specifice disciplinei Istoria românilor și universală, precum și unitățile de competențe
pe clase au deschidere spre a organiza activitățile cu elemente inter- și trans-disciplinare 11. Astfel, în
cadrul orelor sunt binevenite stabilirea legăturilor interdisciplinare la nivel de competențe specifice,
unități competențe, obiective, conținuturi, activități de învățare cu disciplinele: limba și literatura
română, educația pentru societate, geografie, matematica etc.
La fel este important ca cadrul didactic să elaboreze proeicte de lungă durată, proiectarea pe
unități de învățare și proiectarea de scurtă durată, pentru că competenţele specifice conţin un şir de
cuvinte/ sintagme-cheie care trebuie să se regăsească în cadrul demersului didactic la disciplină:
spaţiu, timp, limbaj de specialitate, gândire critică şi reflexivă, relaţii de cauzalitate, comportament
civic raportat la valori general umane, diversitate socio-culturală, responsabilitate - instrumente
intelectuale necesare elevului. Cadrul didactic va elabora proiectarea de lungă durată, în care va
racorda activităţile de învăţare la unităţile de competenţă pentru a forma competenţele specifice
disciplinei12.
Totodată, în cadrul demersului didactic, trebuie de ținut cont, unităţile de conţinut din
Curriculumul la disciplina Istoria românilor şi universală sunt mijloace de formare/dezvoltare a
unităţilor de competenţă/ competenţelor specifice, pot fi dezvoltate şi oferă:
- abordare trans-disciplinară;
- structurare conform domeniilor de studiere a istoriei (economie, societate, politică, cultură);
- posibilitatea proiectării în funcţie de particularităţile grupului de elevi;

10
Curriculum național la istorie. Clasele a X-XII. Chișinău, 2010, p. 18.
11
Ghid de implementare a Curriculumului Istoria Românilor și Universală pentru ciclul liceal (clasele X-XII). Chișinău,
2019, p. 14.
12
Curriculum Național. Disciplina Istoria românilor și universală. Clasele V-IX. Chișinău, 2019, p. 28.
10
- flexibilitate în: repartizarea numărului de ore în dependenţă de gradul de formare a unităţilor de
competenţă;
- organizarea unităţilor de învăţare;
- libertatea de a alege cele mai potrivite strategii de formare a unităţilor de competenţe;
- posibilitatea de a alege activităţile de învăţare bazate pe proiect în procesul studierii istoriei locale
(la alegere din cele propuse în Curriculum sau la decizia profesorului în colaborare cu elevul) 13.
La fel este necesar în procesul de formare a competențelor specifice la istoria românilor și
universală să fie respectarea principiilor: principiul încadrării în timp, principiul repartiției spațiale,
principiul cauzalității, principiul interdisciplinarității etc. 14.
Utilizarea metodele de predare – învăţare eficiente la fel este una din prioritățile în dezvoltarea
competențelor specifice la istorie. Metodele didactice folosite vor trebui să dezvolte învăţarea
activă, interogativă. Iată câteva modalităţi de însuşire activă a cunoştinţelor şi deprinderilor şi de
asimilare activă a experienţei sociale: folosirea unor lecturi captivante pentru elevi (legende,
povestiri, mituri) discutarea cu elevii a unor fotografii, stampe, ce ilustrează aspecte ale vieţii
oamenilor în diverse momente ale istoriei, prezentarea şi discutarea cu elevii a surselor orale
(interviuri, anchete), a unor obiecte, produse, dosare tematice, a reprezentărilor vizuale, a vizitelor
etc.15.
Astfel, îndeplinind aceste condiții depunând sufletul în toate activitățile realizate (atât didactice
cât și extracurriculare) vor permite dezvoltarea finalităților educaționale. În acest sens, trebuie să
constatăm că un rol important au metodele specifice: lucru cu documentul, lucru cu harta, lucru cu
axa cronologică, lucru cu caricatura etc.

13
Curriculum Național. Disciplina Istoria românilor și universală. Clasele V-IX. Chișinău, 2019, p. 29.
14
Despre esența principiilor a se vedea detaliat: Păun Ștefan, Didactica Istorie. București, 2007, p. 99-102.
15
Istrate Remus-Silviu, Metode moderne în predarea învățarea istoriei. Aplicații practice. În: Columna, nr. 3, 2014, p.
302.
11
 Compartimentul II: METODELE SPECIFICE ÎN FORMAREA ȘI DEZVOLTAREA
COMPETENȚELOR SPECIFICE LA ISTORIE

2.1. Lucru cu sursele istorice la orele de istorie – aspecte generale

„Cele mai importante informaţii nu se găsesc în surse, dar fără ele nimic din ce
am avea de spus despre trecut nu ar conta.” Gustav Droysen, 1858

Din punctul de vedere al culturii umaniste nu este nici o utilitate, dacă şcoala este concepută
dintr-o perspectivă practică, adică un loc în care elevii deprind abilităţile necesare calificării lor ca
adulţi producători de bunuri materiale16.
A discuta despre sursele istorice presupune mai multe lucruri. În primul rând, o bună
stăpânire a dimensiunii academice a problematicii: care sunt principalele categorii de surse, zonele
de cercetare istorică în care acestea sunt folosite, avantajele şi limitele fiecărei categorii, principalele
corpora de surse (culegeri de documente, inscripţii, cataloage de monede, albume de artă etc.). La
aceasta se adaugă dimensiunea critică: care sunt instrumentele de analiză cele mai utilizate şi căror
categorii de surse li se adresează, care sunt regulile analizei interne şi externe şi care este tipul de
demers intelectual cel mai susceptibil de a scoate în evidenţă informaţiile cele mai utile din sursele
cu care lucrăm. În al doilea rând, dimensiunea comparativă şi de contextualizare: cu ajutorul căror
alte surse verificăm veridicitatea şi consistenţa surselor în discuţie, care este contextul producerii
sursei, care este poziţia autorului sursei etc. În sfârşit, este nevoie ca istoricul să fie capabil să
transmită unui public avizat concluziile la care a ajuns. Capacitatea sa de a realiza un discurs coerent
şi explicit, care nu lasă loc de interpretări este la fel o condiţie a meseriei de istoric 17.
Rolul documentelor istorice:
• acordă posibilitatea contactului direct cu epoca studiată;
• prezintă viziunile personalităţilor implicate în evenimente;
• formează deprinderi de învăţare prin descoperire;
• oferă diverse opinii despre acelaşi fenomen, proces;
16
Benu Lilia, Modalități de lucru asupra textului la lecțiile de istorie. În: Didactica Pro..., nr. 1 (159), Chișinău, 2010, p.
30-31.
17
Didactica Istoriei. Program postuniversitar de conversia profesionale pentru cadrele didactice din mediul rural. 2006,
p. 9.
12
 • conţin argumente pentru justificarea sau infirmarea ideilor, tezelor asupra evenimentelor
istorice;
• provoacă atitudini interogative în faţa realităţii istorice;
• ajută elevii să-şi formeze viziuni proprii asupra celor studiate la orele de istorie şi să
compare diversele opinii existente;
• contribuie la dezvoltarea facultăţilor de gîndire logică şi critică.
Deoarece documentelor istorice le este proprie o mare forţă de convingere, formarea
capacităţilor de utilizare a lor este decisivă în studiul istoriei şi se efectuează prin intermediul unui
şir de metode şi procedee didactice: jocul de rol, studiul de caz, tehnica „fishbowl”, „agenda cu
notiţe paralele”, „în căutarea autorului” etc. Sunt eficiente în procesul de analiză a documentelor
istorice toate metodele care presupun interpretarea critică, logică a ideilor, compararea punctelor de
vedere, construirea sistemelor de argumentare, ce oferă posibilităţi de implicare în discuţii şi
susţinerea propriilor opinii, strategii de predare interactivă etc.
Analiza și interpretarea surselor reprezintă unele dintre competențele principale de care
trebuie să dea dovadă elevii. Sursa istorică sau izvor istoric este orice monument de cunoaștere
istorică, direct sau indirect, orice informație cu referire la evoluția societății. Izvoarele trebuie
studiate critic, extragând informațiile prețioase, care vor fi analizate în contextul evenimentelor
epocii și în funcție de persoanele care le-au alcătuit sau au influențat apariția lor, astfel ca să se
identifice factorii obiectivi și cei subiectivi, să se aprecieze gradul de veridicitate a informațiilor și
valoarea informațiilor obținute18.
Izvoarele trebuie studiate critic, extragând informațiile prețioase, care vor fi analizate în
contextual evenimentelor epocii și în fucție de persoanle care le-au alcătuit sau au infleunțat apariția
lor, astfel ca să se identifice factorii obiectivi și subiectivi, să se aprecieze gradul de veridicitate a
informațiilor și valoarea informațiilor obținute19.
Respectând o clasificare mai veche, sursele istorice se împart în surse scrise şi nescrise. Dacă
prima categorie este mai simplă (în sensul că textul, indiferent de natura sa, rămâne un text),
categoria surselor nescrise este mai difuză. La o primă analiză, putem “înghesui” aici o serie foarte
largă de izvoare istorice, de la artefacte arheologice la tablouri înfăţişând viaţa cotidiană a secolului
al XIX-lea, de la detalii de urbanism şi hărţi medievale la filmografia contemporană. Ele dau o
imagine mai vie a epocilor trecute şi de aceea sunt un auxiliar important al activităţii didactice. Cu
18
Dobzeu Maia, Analiza și interpretarea documentelor în studierea istoriei. În: Predarea Istoriei. Îndrumar metodic
pentru predarea istoriei. CHișinău, 2010, p. 206.
19
Dolghi Adrian, Revenco-Bîrlădeanu Ala, Negrei Viorica, Istoria românilor și universal. Sugestii metodologice. Clasa a
IX-a. Chișinău, 2013, p. 126.
13
toate acestea, sursele fundamentale rămân cele scrise, iar sursele vizuale – deşi pot fi analizate
separat – sunt adesea surse care să confirme sau să nuanţeze informaţiile conţinute în sursele
scrise20. Izvoarele istorice au fost clasificate după diferite criteria. Conform clasificării lui S. O.
Șmidt sursele istoricese impart în:
1. Surse material (de la monumente arheologice la auto-turisme modern și
aparate de uz casnic);
2. Surse vizuale (de artă) (opera de artă, cinematografice, fotografia, afișe,
caricature etc.).
3. Surse verbale (monumentele și sursele scrise (inclusive epigrafice),
înregistrările audio, folclor).
4. Surse convenționale (toate simbolurile grafice).
5. Surse comportamentale visual observabile (obiceiuri și tradiții, ritualuri: ce țin
de acțiunile colective și individuale cu referire la muncă. Familie, viața de zi cu zi etc.).
6. Surse audio21.
Sunt identificate mai multe încercări de a clasifica sursele istorice. De exemplu Jerzi
Topoloski consideră că pot fi identificate următoarele tipuri de documente:
1. Izvoare directe și indirecte;
1. Izvoare scrise și nescrise.
Cea mai răspândită clasificare este divizarea izvoarelor pe tipuri și genuri. Clasificarea
tipologică a izvoarelor istorice are un caracter universal. Conform acestei clasificări, divizăm sursele
istorice în următoarele tipuri: scrise (reprezintă totalitatea textelor fixate cu litere, cifre, note și alte
semne), materiale (dintre aceste menționăm edificiile, uneltele de muncă, mijloacele de transport,
armele, vesela etc.), etnografice (descriu vechile tehnologii, obiceiurile, mentalitățile și stereotipurile
epocii, aspectul fiziologic al indivizilor, viața lor cotidiană etc.), artistic-aplicative (sunt izvoarele
care reflectă istoria epocii în imagini în arhitectură, pictură, sculptură, artă aplicativă), documentele
auditive, rețele computerizate informaționale.
O altă tipologie prezintă următoarele tipuri de documente istorice:
 Politice: discurs, program de partid, manifest (Identifică câteva deosebiri
dintre concepțiile promovate de PNL și PNȚ în baza analizei programelor PNL și PNȚ);

20
Didactica Istoriei. Program postuniversitar de conversia profesionale pentru cadrele didactice din mediul rural. 2006,
p. 15.
21
Istoria românilor și universal: clasa a 9-a: Material didactic pentru formarea competențelor, Adrian Dolghi, Alina
Felea, Tipogr. Notograf Prim, Chisinău, 2017, p. 1
14
  Juridice ori legislative: lege, constituție, tratat diplomatic (Apreciați Pactul
Molotov-Ribbentrop în baza analizei textului pactului de neagresiune propriu-zis și a actului
adițional secret);
 Sacre sau religioase: Biblia, Coran, bulă (scrisoare) pontificală, extras din
hotărârea unui conciliu (adunarea episcopilor) – (exemplu: analiza celor 5 porunci ale
islamului în baza textului din Coran – Cl. VI);
 Mărturii: jurnal, corespondență privată, memorii, autobiografie ();
 Literare: poem, roman, piesă de teatru (descrie campania militară a lui Carol
cel Mare în Spania de Nord-Est în baza unui fragment din romanul „Cântecul lui Roland”).
Programele pentru predarea-învățarea disciplinei Istoria propune spre analiză diverse tipuri
de izvoare istorice: documente, texte (extrase din lucrări istorice), articole de ziar, fotografia de
epocă, caricatura istorică, posterele propagandistice, simbolori etc.
În această ordine de idei putem afirma cu certitudine că în predare-învățarea istoriei un rol
important îl are utilizarea surselor istorice. Ele sunt utilizate în cadrul lecțiilor încă din clasa a V-a,
considerate alfabetul învățării istoriei. Un mijloc util de învățare și o metodă interesantă și atractivă
pentru studierea istoriei poate fi utilizarea documentului. Documentul, izvor istoric de necontestat,
are o valoare științifică și formativă deosebită și reprezintă principala sursă pentru studierea și
reconstituirea istoriei și argumentul de bază pentru cele mai semnificative evenimente ale istoriei
naționale și universale. Documentul oferă elevilor posibilitatea să înțeleagă mai profund
evenimentul/fenomenul sau procesul din epocă studiată, să redescopere trecutul prin prisma
adevărului istoric și să realizeze o învățare a istoriei prin descoperire. Analiza documentului mărește
încrederea în veridicitatea celor prezentate, dezvoltă curiozitatea științifică, capacitatea de muncă
intelectuală independentă, de investigare, cercetare și formează o viziune proprie asupra celor
studiate.
Competența reprezintă un ansamblu/sistem integrat de cunoștințe, capacități, deprinderi
și atitudini dobândite de elevi prin învățare și mobilizate în contexte specifice de realizare, adaptate
vârstei elevului și nivelului cognitiv al acestuia, în vederea rezolvării unor probleme cu care acesta
se poate confrunta în viața reală. Competențele specifice se definesc pe obiecte de studiu și se
formează pe durata treptei de învățământ. Astfel observă că din competențele specifice disciplinei
istoria, una de bază este: cunoașterea și interpretarea surselor istorice, care din clasa în clasă se
complică. (date urmărite în tabelul nr. 1)
Tabelul 2.1

15
 Cunoașterea și interpretarea surselor istorice – competența specifică conform
curriculumului modernizat axat pe competențe (Ediția 2010)
Cunoașterea și interpretarea surselor istorice22
Clasa a V-a Clasa a VI-a Clasa a VII-a Clasa VIII-a Clasa a IX
Descrierea Analiza Comentarea Compararea Analiza
izvoarelor izvoarelor informațiilor surselor istorice evenimentelor
istorie antice istorice cu din sursele cu referire la istorice în baza
referire la istorice istoria modernă sursele istorice
Subcompetențele

evenimentele
epocii
medievale
Selectarea Utilizarea Selectarea Descrierea unui Utilizarea
informației din documentelor surselor pentru eveniment din surselor istorice
sursele istorice istorice în studierea unui istoria modernă în argumentarea
expunerea eveniment din în baza mai opiniei proprii
evenimentelor istoria modernă multor surse cu referire la
din epoca evenimentele
medievală contemporane

Tabelul 2.2
Analiza critică a informaţiei din diferite surse, pornind de la cultura istorică,
manifestând poziţia cetăţeanului activ şi responsabil – competența specifică conform
curriculumului național axat pe competențe (Ediția 2019)
Analiza critică a informaţiei din diferite surse, pornind de la cultura istorică, manifestând
poziţia cetăţeanului activ şi responsabil23.
Clasa Unitățile de competență
Clasa a V-a 3.1 Identificarea informaţiilor din surse cu referire la evoluţia omenirii în
preistorie şi istoria antică.
3.2. Formularea mesajelor simple în baza informaţiei selectate din surse.
3.3. Utilizarea informaţiei din diferite surse istorice în expunerea evenimentelor
din epoca antică.

22
Istorie. Ghid de implementare a curriculumui modernizat pentru treapta primară și gimnazială. Chișinău, 2011, p.15.
23
Curriculum național. Istoria românilor și universală. Chișinău, 2019, p. 10.
16
Clasa VI-a 3.1. Extragerea informaţiei esenţiale din surse pentru descrierea evenimentelor şi
proceselor din istoria medievală.
3.2. Caracterizarea evenimentelor/ proceselor din istoria medievală, folosind
informaţii din diverse surse.
3.3. Aprecierea situaţiei omului în evul mediu din perspeciva respectăriii
drepturilor omului.

Clasa VII-a 3.1. Caracterizarea, în baza surselor, a evenimentelor istorice care atestă geneza
democraţiei.
3.2. Analiza surselor scrise sau vizuale referitoare la istoria modernă conform
algoritmului.
3.3. Formularea judecăţilor asupra comportamentelor sociale din Epoca Modernă
din perspectiva culturii democratice.
Clasa VIII-a 3.1.Caracterizarea personalităţilor istorice marcante în baza surselor.
3.2. Compararea informaţiilor din diferite tipuri de surse istorice cu referire la
acelaşi subiect.
3.3. Utilizarea critică a informaţiilor din diferite surse istorice în argumentarea
opiniei proprii privind respectarea drepturilor naturale în societatea modernă.
Clasa IX-a 3.1. Recunoaşterea şi acceptarea perspectivelor diferite asupra faptelor şi
proceselor istorice din epoca contemporană.
3.2. Compararea informaţiilor provenite din diferite surse în scopul stabilirii unor
asemănări şi deosebiri în abordarea problemelor din istoria contemporană.
3.3. Apreciarea nivelului de manifestare a responsabilităţilor cetăţeneşti în
societatea contemporană

Însă pentru realizarea acestei competențe și dezvoltarea capacității și abilității de a lucra

cu o sursă istorică, este necesară de a stabili o corelație între competențe specifice-
subcompetențe-conținuturi-tipuri de activități de predare-învățare-evaluare în procesul
instructiv-educativ a istoriei.

17
 Tabelul 2.3
Nr. Competența Subcompetența Operaționalizarea Activități de
d/o specifică vizată subcompetenței predare-
învățare-
evaluare24
1. Cunoașterea Analiza - să comunice - Analiza
și interpretarea izvoarelor istorice cu datele/informațiile documentului
surselor istorice referire la dobândite din sursa istoric
evenimentele epocii istorică; - analiza unui
medievale Utilizarea - să analizeze informația ansamblu de
documentelor derivată din sursa în documente;
istorice în expunerea parametri de timp istoric; - examinarea
evenimentelor din - să analizeze informația caricaturii;
epoca medievală derivată din sursă în - explorarea
parametri de spațiu unei imagini.
istoric;
- să determine importanța
documentare în
descoperirea/cunoașterea
adevărului;
- să interpreteze
informația dobândită din
sursă cu cuvinte proprii

Astfel, în urma analizei subcompetențelor/ unitățile competențe pentru competența

specifică „cunoașterea și interpretarea surselor istorice”/ analiza critică a informaţiei din diferite
surse, pornind de la cultura istorică, manifestând poziţia cetăţeanului activ şi responsabil, putem
observa respectarea cu strictețe a principiului general al pedagogiei – de la simplu la compus, de la
ușor la greu etc. – (descrierea,utilizarea, analiza, comentarea, compararea surselor istorice).
Izvoarele istorice sânt „martorii direcția ai trecutului”. Atunci când predăm istoria, avem
nevoie de un volum mare de surse istorice. Dar accentul îl putem pe documentul scris, care

24
Istorie. Ghid de implementare a curriculumui modernizat pentru treapta primară și gimnazială. Chișinău, 2011, p.20
18
reprezintă principala sursă istorică. Astfel, putem constata că rolul documentului istoric îl putem
argumenta prin:
 Formarea deprinderilor de învățarea prin descoperire. Elevul, fiind în contact
direct cu documentul, redescoperă trecutul și realizează o învățare eficientă a istoriei.
Documentul scris îl înarmează cu cunoașterea tehnicilor de cercetare directă a istoriei, îi
mărește încrederea în veridicitatea celor prezentate, îi dezvoltă curiozitatea științifică și
dragostea pentru studiul istoriei.
 Provoacă atitudini interogative în fața realului istoric, apariția unor întrebări,
stimulează interesul față de căutarea răspunsului direct la surse originale.
 Acordă posibilitatea contactului direct cu epoca studiată. Analizând
documentul, ești conștient de acele schimbări ce au intervenit pe parcursul dezvoltării
societății umane, devii martor al acelor transformări. Elevul se familiarizează cu limbajul
utilizat în epocă, cu opiniile contemporanilor despre eveniment sau fenomen istoric.
 Documentele istorice pun la dispoziție elevilor diverse opinii asupra aceluiași
fenomen, proces. Elevii au capacitatea să-și dezvolte capacitățile de comparare, analiză,
sinteză.
 Ușurează înțelegerea faptului sau procesului, a cărui complexitate necesită
elucidări mai profunde.
 Angajează elevii în aplicarea conceptelor istorice-cheie, în formularea de
întrebări, în analiza și interpretarea informațiilor istorice și formularea concluziilor pe cale le
pot verifica cu ajutorul explicației oficiale.
 Contribuie la dezvoltarea gândirii logice, critice. Elevul își asumă
responsabilitatea pentru învățare, conștientizând, aplicând, gestionind cunoștințele.
 Asigură ocazii pentru ca elevul să testeze concluziile și interpretărilor care i-
au fost oferite de manual, profesor sau mass-media25.
Criterii de selectare a surselor istorice: Când selectăm sursele istorice pe care le
vom supune analizei efectuate de elevi trebuie să luăm în considerare elemente precum:
• Categoria formală de sursă (primară/ secundară; scrisă/ orală; document oficial/
memorii/ jurnal; imagine/ fotografie/ tablou/ hartă; interviu. Analiza conținutului se realizează
diferit, în funcție de tipul de sursă analizat.

25
Istorie. Ghid de implementare a curriculumuluii modernizat pentru treapta primară și gimnazială. Chișinău, 2011, p.25
19
 • Utilitatea sursei în atingerea obiectivelor de predare. Din acest punct de vedere
putem să folosim sursele fie în scopuri ilustrative, fie pentru a-i pune pe elevi în situaţia de a le
analiza, pentru a dezvolta înţelegerea, gândirea critică, interpretativă şi conştiinţa istorică.
• Accesibilitatea sursei. Fragmentele de documente existente în manualele de istorie pentru
gimnaziu sunt de obicei foarte scurte, iar valoarea lor este limitată la a oferi informaţii punctuale
despre anumite evenimente sau procese studiate. În manualele pentru liceu fragmentele de
documete supuse analizei efectuate de elevi sunt mai cuprinzătoare, permiţând o abordare analitică
aprofundată. Selectarea surselor în această manieră se realizează din nevoia de a ţine cont de
principiul accesibilităţii, impus de vârsta elevilor şi de dezvoltarea capacităţilor lor intelectuale.
• Corespondenţa între conţinutul sursei şi conţinuturile abordate în lecţie. De obicei,
profesorul selectează dintr-un document mai mare acele paragrafe/ părţi care au legătură directă cu
problemele, noţiunile pe care doreşte să le supună atenţiei elevilor. Dar selecţia paragrafelor trebuie
să fie facută cu grijă astfel încât sensul original al sursei să se păstreze, iar fragmentul rezulatat să nu
distorsioneze sau să simplifice prea mult mesajul sursei. Pe de altă parte, atunci când utilizăm un
singur document, sau o parte a acestuia trebuie să avem în vedere riscul examinării lui în
afara contextului istoric adecvat, care poate denatura interpretarea realizată de elevi
• Timpul de care dispunem. Analiza completă a unei surse presupune luarea în considerare
a unor aspecte precum: identificarea informaţilor relevante, identificarea prejudecăţilor şi a
clişeelor, estimarea valorii şi a relevanţei sursei, evaluarea argumentelor şi inferenţelor,
compararea mai multor surse, etc. Aceasta presupune ca atunci când selectăm sursa/ sursele supuse
spre analiza elevilor să evaluăm corect timpul pe care îl vom aloca analizei.
Complementaritatea şi/ sau Caracterul contradictoriu al surselor selectate.
Prezentarea diferitelor perspective şi poziţii asupra aceluiaşi eveniment/ probleme, asigură o
abordare echilibrată. Trebuie să ţinem însă cont de riscul de a induce elevii în eroare când le
prezentăm surse diferite referitoare la acelaşi eveniment. Evitarea acestuia presupune
realizarea unei analize complete a surselor, inclusiv a datelor referitoare la simpatiile şi
antipatiile politice ale autorilor surselor selectate26.
Profesorii de istorie au datoria de a utiliza toate tipurile de izvoare referitoare la i anumită
perioadă istorică sau eveniment, obișnuidu-i pe elevi să le folosească ca surse de informații, să le
studieze, să le analizeze, să le confrunte și să le compare. Astfel documentele istorice prezintă o

26
Gruber Gabriela, Abordări și competențe didactice specifice predării istoriei.
https://www.researchgate.net/publication/263779978_ABORDARI_SI_COMPETENTE_DIDACTICE_SPECIFICE_P
REDARII_ISTORIEI, p. 3-4.
20
mare forță de convingere, formarea capacităților de utilizare a lor este decisivă în studiul istoriei și
se efectuează prin intermediul unui șir de metode și procedee didactice: jocul de rol, studiul de caz,
fishbowl, agenda cu notițe paralele, în căutarea autorului etc. Au eficiență în procesul de analiză a
documentelor istorice toate metodele care presupun interpretarea critică, logică a ideilor, comparația
punctelor de vedere, construirea sistemelor de argumentarea, care creează posibilități de implicare în
discuții, susținere a opiniilor, strategiile de predare interactivă, care presupun implicarea elevilor în
activități de învățare autentică.
2.2. Lucru cu sursele istorice la orele de istorie – algoritme de aplicare

Pentru utilizarea eficientă a documentului sau a unui ansamblu de documente este necesar
să se cunoască tehnicile de cercetare și metodologia folosirii documentului, deoarece ea diferă în
funcție de scopul lecției, de obiectivele urmărite la o etapă a lecției, de nivelul de pregătire a
elevilor. Elevii trebuie obișnuiți cu modalitățile de analiză și interpretare generală a unui sau mai
multor documente.
Lucrul la documente este facilitat în primul rînd de prezenţa multor izvoare, ele fiind una din
sursele principale de studiere a perioadelor istorice. Manualele editate recent, cu multitudinea lor de
alternative, ne propun un set de documente practic la fiecare subiect studiat. De aceea este necesar
ca profesorii să-i înveţe pe elevi metodologia de lucru cu documentul istoric, în baza unui algoritm
de analiză, astfel ca pe parcursul studiilor abilitatea dată să se transforme într-o competenţă 27.
I model de analiză și interpretare a documentului28:
1. Prezentarea documentului:
 Natura documentului.
 Autorul
 Data, timpul când a fost scris
 Circumstanțele istorice în care a apărut documentul
1. Analiza textului:
 Citirea textului și notarea temelor abordate;
 Regruparea problemelor în ordinea logică a explicației, fără a respecta
pe cea din text;

27
G h i d d e i m p l e m e n t a r e a C u r r i c u l u m u l u i m o d e r n i z a t p e n t r u t r e a p t a l i c e a l ă, Chișinău,
2011, p. 31.
28
Istorie. Ghid de implementare a curriculumuluii modernizat pentru treapta primară și gimnazială. Chișinău, 2011,
p.26-27.
21
  Prezentarea acestor probleme printr-o sinteză de 2-3 fraze;
 Alcătuirea planului explicației;
 Analiza problemelor principale.
2. Explicația:
 Regruparea pasajelor din document în dependența de ideile tratate;
 Determinarea legăturii cauzale dintre idei;
 Explicarea sensului fiecărui pasaj din document;
 Determinarea exactă a faptelor care corespund aluziilor din document.
3. Aprecierea valorii documentului:
 Precizarea importanței din document;
 Relevarea erorilor evidențiate în document;
 Găsire a omiterilor, comparând informațiile din documentul dat cu alte
documente ce se referă la același subiect29.
II model de analiză și interpretare a documentului istoric:
1. Prezentarea generală a documentului:
 Se determină tipul documentului;
 Se stabilește tema documentului:economie, societate, politică, religie, viață
privată etc.
 Se caracterizează autorul documentului: dacă este o personalitatea cunoscută,
dacă a trăit în perioada pe care o descrie sau mai târziu.
 Se specifică data: și contextul istoric, circumstanțele în care a fost scris
documentul.
1. Analiza detaliată a documentului:
 Prezentarea ideii esențiale – expunerea sensului documentului:
 Explicarea unor termeni, pasaje mai complicate, pentru a înțelege mai bine
argumentele autorului;
 Identificarea și regruparea ideilor din document;
 Evidențierea valorii, importanței documentului;
 Analiza critică a documentului: se evidențiază ceea ce este discutabil, sau a
fost trecut sub tăcere, prezintă autorul, o opinie personală sau un fapt istoric.

29
Căpățână Ana. Istorie. Modele de documente și itimi pentru elevii din clasele X-XII. Chișinău, 2009, p. 3-4.
22
 2. Prezentarea concluziilor:
 Argumentarea importanței documentului;
 Analiza critică, fie comparându-l cu ceea ce știe elevul în legătură cu
subiectul dat ori cu alte documente.
III model de analiza a unui documentului:
1. Identificarea textului: titlul, autorul, proveniența, timpul scrierii;
1. Descrierea contextului în care a fost elaborat: formulăm întrebări privitoare
la condițiile istorice în care a fost scris textul;
2. Citirea și determinarea subiectului despre care este vorba: alcătuirea
planului, explicarea noțiunilor;
3. Aprecierea critică a textului: notează ce crezi că lipsește în el.
4. Efectuarea sintezei textului: redă în câteva fraze esențialul.
Pentru a cerceta atent un document istoric elevul trebuie învățat să facă notițe, respectând
anumite cerințe:
- Să nu transcrie cuvânt cu cuvânt ceea ce se spune în document;
- Să noteze doar ceea ce este esențialul, general, din care se poate reconstrui
particularul;
- Să folosească un mod propriu de exprimare, propoziții, fraze și expresii
personale, dar să noteze corect expresiile consacrate;
- Să folosească prescurtările.
Examinarea unui ansamblu de documente:
1. Analiza și interpretarea fiecărui document în parte.
Elevii trebuie să aibă idei clare asupra naturii fiecărui document, autorilor lor, timpului când
au fost scrise, circumstanțele de redactare.
1. Examinarea informațiilor pe care le furnizează fiecare document:
Notarea elementelor pe care le aduce fiecare document în cunoașterea subiectului vizat de
elevi.
1. Organizarea ideilor într-un plan care permite elevilor se formuleze un
răspuns argumentat la întrebările apărute în documentele precedente.
2. Alcătuirea unui text sintetizat care ar constitui un răspuns la subiectul
propus bazându-se pe informațiile furnizate de analiza documentelor propuse30.
30
Istorie. Ghid de implementare a curriculumuluii modernizat pentru treapta primară și gimnazială. Chișinău, 2011,
p.28-29.
23
 Informația poate fi sistematizată în tabel31:
Tabelul 2.4
Nr. Indicii Criterii Informații
1. Informaţii generale -autorul, titlul documentului;
despre documentul -natura documentului;
istoric: -data, timpul cînd a fost scris (emis);
-condiţiile istorice în care a apărut
documentul
2. Analiza documentului lectura textului și notarea subiectelor
istoric: abordate;
identificarea problemelor și notarea lor
printr-o sinteză de 3-5 fraze;
structurarea planului explicaţiei;
analiza problemelor de bază.
3. Explicaţia planului: -regruparea pasajelor din document în
funcție de ideile tratate;
-determinarea legăturii cauză-efect dintre
ideile de bază ale documentului;
explicarea sensului fiecărui pasaj din
document.
4. Aprecierea formularea importanţei documentului;
importanţei documen- compararea informaţiilor din documentul
tului: dat cu alte documente ce se referă la
același subiect;
concluzie și exprimarea opiniei personale.

Lucrând cu două sau mai multe documente este foarte eficientă utilizarea metodei
comparației. Comparația este o metodă foarte des folosită în istorie, necesară și eficientă.
Metoda reconstituie și explică trecutul prin desprinderea asemănărilor și deosebirilor dintre
faptele istorice, pe baza unor criterii științidice.
Compararea izvoarelor:
31
Istorie. Ghid de implementare a curriculumuluii modernizat pentru treapta liceală. Chișinău, 2011, p. 32.

24
  Compară opiniile prezentate în izvoarele X și Y;
 Stabilește dacă autorii documentului X este de acord cu izvorul Y vis-a vis
de…
 Determină în ce măsură izvoarele X și Y se confirmă/infirmă unul pe altul;
 Explică în constau divergențele dintre punctele în izvoarele X și Y.
 Argumentează completarea reciprocă a două sau mai multe izvoare cu referire
la o anumită problemă istorică.
Astfel izvoarele istorice au un rol important în procesul de învățare prin descoperire.
Descoperirea presupune dezvăluirea informațiilor, dintr-un izvor istoric, care permit rezolvarea sarcinilor
propuse de profesor. Prin descoperirea elevii pot evidenția cauzele apariției, factorii dezvoltării și explicația
dispariției faptelor, fenomenelor, proceselor istorice. În cadrul descoperirii noilor cunoștințe, elevului îi
revine sarcina de a munci, iar profesorului de a dirija:
Activitatea profesorului Activitatea elevului
-Formulează clar, concis sarcinile; - Citește documentului propus;
-Pune la dispoziția elevilor materiale -Selectează ideile principale;
suplimentare necesare. -Realizează o analiză a documentului;
-Prezintă planul de examinare; -Identificarea unor concluzii32.
- Stabilește forma de lucru (individual, pe
grupe, perechi);
- Observă desfășurarea activității;
- Acordă consultații elevilor.

Altă metodă care poate fi utilizată în cercetarea documentelor este tehnica „fishbowl” (grup
în grup). Clasa se împarte în grupuri de 6-8 elevi33. Un grup mic stă în centru, iar restul stau în
exterior într-un cerc mai mare. Toate grupele primesc spre examinare documentele 34

Ascultă, observă, fac notițe Examinează documentul,

despre ideile discutate, se discută problemele propuse
pregătescAscultă
de analiza
discuției.

Astfel analizând schema observăm că:

32
Dobzeu Maia, Analiza și interpretarea documentelor în studierea istoriei. În: Predarea Istoriei. Îndrumar metodic
pentru predarea istoriei. CHișinău, 2010, p. 207.
33
Ibidem, p. 209
34
Ibidem, p. 210.
25
  Grupul din interior analizează documentele cu voce tare timp de 10-15
minute.
 Grupul din exterior observă.
 După 10-15 minute se schimbă locurile și rolurile. În centru vine un alt grup
mic, dar acum grupul din interior discută pe marginea observațiilor lor din faza anterioară:
- Ce au reușit să analizeze colegii lor?
- Au fost evidențiate toate ideile esențiale din document?
- Ce a rămas neobservat?
- Opiniile lor corespund cu ale colegilor din primul grup?
 În final se formulează un grup mare (întreaga clasă) concluzii asupra
documentului cercetare.
Altă metodă care poate favoriza comentarea documentelor istorice este Agenda cu notițe
paralele35, astfel elevilor li se propune un document care trebuie să-l analizeze completând următorul
tabel:
Ideea centrală a documentului Argumentare

Astfel documentul are o importanță majoră în procesul de predare-învățare-evaluare a

disciplinei istoria. Pentru a confirma încă odată acest fapt demonstrez cum cu ajutorul unui
document poate duce la înțelegerea evenimentului istoric, precum și a consecințelor acestuia. Drept
exemplu, îmi va servi fragmentul de text, studiat în cl. IX –a, de la Conferința sovieto-română,
Viena din 1924, care poate fi utilizat, atât la lecția care se referă la problema basarabeană în cadrul
relațiilor româno-sovietice, cât și la subiectul cu referire la crearea RASSM.
Citește cu atenție sursa istorică propusă, analizează și răspunde la întrebări:
Partea sovietică:…Guvernul sovietic insistă asupra soluționării problemei esențialmente
litigioase, adică a problemei Basarabiei, pe cale unui referendum al populației basarabene,
organizat în mod legal și în condițiile care garanteze deplina libertate și caracterul normal a voinței
sale.
Partea română:…Delegația sovietică prezintă propunerea de plebiscit ca conformă politicii
urmate în mod sistematic de guvernul Uniunii Sovietice care l-au precedat.

35
Dobzeu Maia, Analiza și interpretarea documentelor în studierea istoriei. În: Predarea Istoriei. Îndrumar metodic
pentru predarea istoriei. CHișinău, 2010, p. 210-211.
26
 Delegația română nu a văzut totuși ca guvernele acestea ar fi întrebuințat referendumul
ca mijloc de rezolvare a dificultăților politice. Nu prin acest mijloc guvernele sovietice și-au
instaurat puterea lor, și această observație este hotărâte pentru această problemă
Din documentele Conferinței sovieto-române,
Viena, 27 martie 1924
1. Plasează documentul în timp și spațiu.
2. Identifică circumstanțele istorice în care a apărut documentul?
3. La ce problemă istorică se referă documentul?
4. Enunțați când a apărut această problemă? Argumentați?
5. Evidențiați din text calea de soluționare a problemei, propusă de guvernul
sovietic.
6. Apreciați interesele URSS pentru Basarabia.
7. Prezentați argumentele aduse de URSS vis-a-vis de drepturile ei asupra
Basarabiei.
8. Care au fost rezultatele Conferinței de la Viena și cum a influențat problema
relațiilor româno-sovietice?
9. Exprimați-vă opinia vis-a-vis de problema evocată în document.
În urma analizei acestui document elevii capătă posibilitatea de a înțelege și a aprecia mai
bine problema basarabeană în cadrul relațiile sovieto-române, precum stabilesc că una din
consecințe a acestei conferințe a fost crearea la 12 octombrie 1924 a RASSM, având ca scop
principal factorul politico-propagandistic, pe care, la fel îl juca Republica Bielorusă față de Polonia
și cea Carelă față de Finlanda, focalizând atenția și simpatia populației basarabene și ar crea pretexte
evidente în pretențiile alipirii la Republica Moldovenească a Basarabiei.
În continuarea acestei idei pot susține, că cu ajutorul documentului ma stradui să formez
la elevi o gândire critice față de evenimentele istorice. De exemplu, în cl. IX-a, în contextul studierii
relațiilor internaționale în perioada postbelică, și anume a cauzelor și începutului războiului rece
analizez comparativ, împreună cu elevii, 3 documente (Discursul lui Churchill, ex prim-ministrul
Marii Britaniei; discursul lui George Kennan, diplomat american și discursul lui Jdanov ), în urma
acestui proces elevii stabilesc, că atât SUA, cât și URSS au fost vinovate în declanșarea războiului
rece ambele având interese și scopuri propriii.
A. „ De la Stettin, pe malul Balticii, la Trieste, pe Adriatică, o cortină de fier a coborât de-
a lungul continentului european. În spatele aceste linii, toate capitalelor fostelor state ale Europei

27
Centrale și de Est: Varșovia, Praga, Viena, Budapesta, București, Sofia, toate aceste celebre națiuni
se găsesc în sfera de influență sovietică și toate sunt supuse, sub o formă sau alta, nu numai
influenței sovietice, dar și controlului foarte strîns și în constantă creștere a Moscovei.”
Discursul lui Churchill de la Universitatea Fulton,
martie, 1946
1. Identifică autorul documentului?
2. Plasează documentul în timp și spațiu?
3. Determinați subiectul la care se referă documentul?
4. Stabilește cauzele războiului rece enunțate în document?
5. Demonstrează pe hartă – cortina de fier?
6. Ești de acord cu faptul că URSS este vinovată în declanșarea războiului rece.
B. Analizează documentul:
„SUA nu trebuie să aștepte în viitorul apropiat relații politice strânse cu regimul sovietic.
Noi trebuie să privim Uniunea sovietică drept rival pe arena politică, și nu ca partener. Politica
sovietică nu a reflectat dragostea abstractă pentru pace și stabilitate, nici o credință în posibilitatea
unei coexistențe pașnice între lumile socialiste și capitaliste, dar mai degrabă, o presiune precaută
și persistentă în scopul dezbinării și slăbirii tuturor puterilor și influențelor rivale.”
George Kennan, diplomat american, 1946
1. Identifică autorul documentului?
2. Plasează documentul în timp și spațiu?
3. Determinați subiectul la care se referă documentul?
4. Stabilește cauzele războiului rece enunțate în document?
5. Ești de acord cu faptul că URSS este vinovată în declanșarea războiului rece.
C. Analizează documentul:
În lumea s-au format două grupări: pe de-o parte tabăra imperialistă
antidemocratică, care are ca scop esențial instaurarea dominației mondiale, de altă parte -
tabără antiimperalistă și democratică, al cărei scop esențial constă în a submina imperialismul,
în a întări democrația, în a lichida urmele fascismului.
Jdanov, septembrie 1947
1. Identifică autorul documentului?
2. Plasează documentul în timp și spațiu?
3. Determinați subiectul la care se referă documentul?

28
 4. Identifică care este tabăra imperialistă antidemocratică și cea democratică în
viziunea lui Jdanov?
5. Ești de acord cu faptul că SUA este vinovată în declanșarea războiului rece.
Pentru analiza mai eficientă a acestor documente și înțelegerea rezultatelor propun, ca datele
obținute, în urma studierii documentelor, să le expună într-un tabel:
Caracteristica Discursul lui Discursul lui G. Discursul lui Jdanov
Churchill Kenann
Autorul
Statul
Anul
Problema la care se
referă documentul
Cauză războiului rece
conform
documentului
Opina ta vis-a-vis de
ideea documentului
Analizând aceste documente și completând tabelul propus elevii ajung la concluzia că
opiniile existente în istoriografia sovietică și rusă, și respectiv în cea occidentală și americană despre
cauzele războiului rece sunt greșite, pentru că ambele state (SUA și URSS) au urmărit scopuri și
interese proprii și au contribuit la declanșarea acestuia.
Aceste exemplificări pot fi continuate la nesfârșit, deoarece documentul este sursă de bază
la studierea și înțelegerea istorie. De aceea, eu consider, că la fiecare lecție de istorie este absolut
necesar de utiliza lucrul cu documentul.

2.3. Lucrul cu sursele orale la orele de istorie

Istoria orală în sens modern debutează în anii 1930 în Statele Unite cu o mare anchetă asupra
amintirilor foştilor sclavi, comandată de autorităţile federale. In 1948 a fost creat primul centru de
istorie orală la Universitatea Columbia din New York. Prin anii 1970 istoricii canadieni, englezi,
italieni au început să se intereseze sistematic de această tehnică, care se impune apoi peste tot în

29
Europa occidentală. Există astăzi peste tot societăţi şi centre care se preocupă de mărturiile orale, şi
chiar prestigioase reuniuni internaţionale au pus în dezbatere problemele, metodele istoriei orale 36.
Identitatea unei persoane și a unui neam este construită pe baza unor memorii/ amintiri marcante
pentru momentele importante ale vieții noastre. Memoria este un efort al gândirii sociale, este
capacitatea unui organism de a păstra și de a acumula informații, de a recunoaște și a reproduce
experiența din trecut. Fiecare persoană deține anumite sentimente, gânduri și trăiri. Tânăra generație
are posibilitatea de a învăță din aceste amintiri care vor asigura continuitatea identității personale,
precum și a celei colective. Un rol important în eficiența și utilizarea memoriei colective îl au
procesele afective pozitive prin care trece subiectul învățării: emoțiile și sentimentele intelectuale -
bucuria explorării, plăcerea descoperirii noutăților, pofta de a învăța. Memoria și identitatea se
construiesc și se modelează prin intermediul unui proces de învățare care se realizează în cadrul unui
grup consolidat prin comunicare și interacționare constructivă. Memoria individuală și cea colectivă
se sprijină reciproc, se completează și se realizează una prin intermediul celeilalte 37.
Memoria colectivă sau socială este definită ca fiind o componentă a memoriei episodice, care
depozitează informații referitoare la momentele, faptele și personajele semnificative ale vieții sociale
ale unui anumit grup sau ale unei colectivități. Memoria colectivă este un proces social continuu de
prelucrare, stocare și reactualizare a informațiilor considerate a avea aceeași semnificație pentru o
colectivitate umană (grup, comunitate, popor). Receptarea trecutului este determinată de prezent, de
cerințele acestuia, dar și de informațiile și amintirile care s-au adunat pe parcurs și care transformă
trecutul într-o manieră proprie. Memoria depinde de persoanele care conviețuiesc alături de noi,
deoarece cele mai multe amintiri revin în mintea noastră pentru că cei din jur, familia, prietenii le
reamintesc. Cadrele didactic vor stimula elevii să discute cu persoanele din mediul în care trăiesc,
aflând astfel multe lucruri interesente, deseori controversate, dar autentice despre trecutul nostru
comun. Aceasta stimulează amintirile oamenilor, în special a celor care au experiență de viață mai
mare. Pe memoria colectivă se sprijină crearea legăturii sociale și a comunităților 38.
Istoria orală reprezintă un domeniu particular al ştiinţelor istorice, iar aceasta din mai multe
cauze. O primă cauză este dinamismul tipului de demers, fapt demonstrat şi de multitudinea de
termeni tehnici daţi tipurilor de abordări: istoria orală este utilizată în cercetări ale perioadelor foarte
recente (istoria imediată) sau ale perioadelor pentru care mai există martori oculari (istoria recentă);
ea poate fi folosită pentru analiza diferitelor dimensiuni ale vieţii comunităţilor umane, fie că
36
Toader Nicoară, Istoria locală și sursele orale. Program postuniversitar de conversie profesională pentru cadrele
didactice din mediul rural, 2005, p. 43;
37
Ghid de implementare a curriculumului national. Disicplina Istoria românilor și universală, Chișinău, 2019, p. 18.
38
Ibidem, p. 19.
30
discutăm de istoria unor categorii sociale sau de istoria unor spaţii aparte (periferia, de exemplu),
sau că discutăm de vârstele umane (istoria copilăriei). O definiţie de lucru a istoriei orale poate fi
următoarea: acea istorie care se bazează pe amintirile şi experienţele martorilor oculari sau a
contemporanilor la evenimente. Pentru profesorul, istoria orală oferă o serie de oportunităţi care,
corect evaluate, pot ajuta nu numai la transferul de cunoştinţe, ci şi la abordarea unor elemente
legate de transferul de valori şi atitudini. În plus, utilizarea istoriei orale permite planificarea de
activităţi de grup şi în afara şcolii. Argumente pro şi contra Trecând peste elementele de
metodologie a istoriei orale, câteva sunt elementele importante. Vom porni cu punctele în favoarea
utilizării acestei categorii de surse.
1. Resursele ce trebuiesc alocate nu sunt mari. În funcţie de scopul exerciţiului şi de timpul
disponibil, elevii pot intervieva membrii familiei sau personalităţi ale comunităţii.
2. Timpul efectiv de desfăşurare a exerciţiului nu afectează foarte mult timpul efectiv de
predare. Activitatea propriu-zisă de interogare a surselor se realizează în afara orelor de clasă; lecţia
de istorie este folosită doar pentru raportarea rezultatelor şi compararea lor cu alte surse (cel mai
simplu, cu informaţiile şi sursele din manual).
3. Utilizarea surselor de istorie orală asigură o participare activă a elevului la reconstruirea
trecutului; profesorul devine din depozitar al cunoaşterii un moderator şi o persoană implicată alături
de elevi în această reconstrucţie.
4. Exerciţiile care pot fi realizate sunt diverse şi pot fi adecvate la nivelul clasei. De la
solicitarea de a intervieva membrii în vârstă ai familiei şi de a realiza un eseu pornind de la un
număr limitat de astfel de surse, până la a compara diferitele puncte de vedere exprimate de martori
oculari şi la compararea diferenţelor dintre ceea ce au văzut unii şi alţii doar au auzit, profesorul are
la dispoziţie o varietate de abordări. Astfel de posibile teme sunt cele legate de experienţa propriei
familii sau a comunităţii, de modul în care contemporanii sunt în dezacord unii cu alţii, de
compararea surselor de istorie orală cu surse scrise.
5. Istoria are marele dezavantaj de a părea foarte abstractă. Istoria orală permite stabilirea
unei legături între experienţa şi mediul personal al elevului şi evenimente şi fenomene care au loc pe
o scară mai largă.
6. Relaţia cu educaţia civică este foarte marcată39.
Astfel familia este totodată păstrătoarea, apărătoarea identității colective și a celei
individuale prin respectul pe care îl oferă trecutului identitar, prin menținerea vie a memoriei
39
Didactica Istoriei. Program postuniversitar de conversia profesionale pentru cadrele didactice din mediul rural. 2006,
p. 30.
31
trecutului. Se realizează astfel situarea individului într-un context istoric și familial, oferindu-se un
posibil răspuns la întrebarea asupra propriei identități (Cine sunt eu?) prin oferirea unor cadre
identitare, dar și identității colective (Cine suntem noi?).
Elevii vor colecta materiale utile, utilizând diverse strategii (interviul individual și de grup,
chestionarul, discuții libere, jurnalul reflexiv etc.) de la persoanele din comunitate cu experiență
pentru a afla mai multe informații despre diverse subiecte din istoria locală sau națională:
- aspecte ale modului de viață din diferite perioade istorice, în special din cea contemporană
interbelică și postbelică;
- atitudini față de război și pace, amintiri despre camarazii de arme, modalități de
comemorare a persoanelor care au luptat cu voință sau fără pe diverse fronturi și în unele regiuni
unde aveau loc conflicte militare;
- reflecții despre aspecte specifice ale societății, cum ar fi cele din economie, politică, relații
sociale, realizări culturale etc.;
- mărturii din istora neamului și a familiilor;
- condițiile și tradițiile de întemeiere a familiilor;
- politica față de prorietate în diverse timpuri, față de legi și coduri morale;
- mărturii despre modalitățile de activitate a massmedia timpului, tematica filmelor și a
spectacolelor, conținutul cântecelor și a operelor literare etc.;
- aminitiri din copilărie și despre evenimetele recente care s-au întâmplat în localitate/
regiune / țară.
Datele și informațiile vor fi colectate și analizate minuțios pentru ca elevii să-și fomeze o
impresie generală despre cum au decurs evenimentele, nu doar din manuale și documente oficiale,
dar și din relatările martorilor oculari. Aceste materiale pot fi utilizate pentru a organiza conferințe
tematice, întâlniri cu persoane resurse, elaborarea de reviste și pliante tematice, emisiuni televizate,
expoziții și alte evenimente. Cercetând și analizând critic și constructiv memoria colectivă și
gânduriile oamenilor se pot determina și alte aspecte, uneori contradictorii, precum care sunt
prejudecăile și streotipurile oamenilor despre trecutul lor, cum pot fi utilizate aminitirile cu scop de
manipulare, ideologizare etc. Pentru formarea unei opinii echilibrate este important de a selecta și a
anlaiza mai multe opinii despre unul și același eveniment, pentru a nu permitea crearea unor
atitudini părtinitoare40.

40
Ghid de implementare a curriculumului national. Disicplina Istoria românilor și universală, Chișinău, 2019, p. 20.
32
 In istorie şi în ştiinţele umane, o metodă se justifică prin rezultatele la care conduce. Apoi
obiectul propriu fiecărei anchete impune propria sa metodă. Una din metodele de bază ale istoriei
orale este interviul. Practica interviului a făcut obiectul unei numeroase literaturi din partea
sociologilor, psihologilor, jurnaliştilor chiar. Modelele de istorie imediată sunt scrise în pasul
evenimentelor, jurnale, cronici de război, memorialistică, reportaj. Cercetarea istorică orală se
bazează în primul rând pe cercetare de teren şi abia apoi pe o cercetare de bibliotecă. O parte
importantă a valorii istoriei orale se află în contactul uman dintre cercetător şi interlocutor şi în
abilităţile interpersonale care se acumulează în procesul intervievării. Interviul formal este
modalitatea fundamentală de colectare a surselor orale, interviul în care comentariile interlocutorului
sunt înregistrate atent pe bandă de reportofon sau în carnetul de notiţe. Această modalitate a
interviului este preferabilă dacă subiectul cercetării aparţine trecutului şi se păstrează în memoria vie
a interlocutorului. Ancheta orală este un procedeu de investigaţie ştiinţifică care foloseşte un proces
de comunicare verbală pentru a culege informaţii în legătură cu un scop prestabilit. Ancheta sub
forma interviului este un proces de interacţiune între cercetător şi intervievat. Ancheta orală impune
câteva etape strategice. Cercetarea dinaintea interviului, interviul propriu zis, analiza interviului.
Cercetarea precedentă interviului presupune decizia asupra subiectului, evaluarea cantităţii şi
calităţii surselor orale şi documentare, elaborarea unui ghid de interviuri, localizarea în timp şi
spaţiu a potenţialilor intervievaţi41.
Autobiografia reprezintă şi ea o sursă deosebită pentru istoria recentă. Dar spre deosebire de
poveştile de viaţă, biografia este un text scris, construit, reflectat înainte de a fi comunicat public. Ea
trebuie luată cu precauţie şi spirit critic, ea comportă interpretări şi cenzură. Ca să o putem folosi ca
sursă, ea trebuie confruntată şi verificată prin alte categorii de surse. Mărturiile autobiografice se
cuvin luate cu precauţie. Cei mai mulţi dintre autorii de autobiografii sunt oameni ordinari şi ne
oferă fiecare în felul lor informaţii despre evoluţia socială42.
Există, însă, şi serioase limitări ale acestei categorii de surse.
1. Sursele orale au o pronunţată dimensiune subiectivă. Subiectivitatea se datorează
percepţiei individuale a fenomenului sau evenimentului (modul în care un individ a perceput, prin
prisma propriei educaţii, a intereselor şi nevoilor sale), dar şi trecerii timpului – martorul a uitat
unele detalii sau a considerat că nu sunt semnificative.

41
Toader Nicoară, Istoria locală și sursele orale. Program postuniversitar de conversie profesională pentru cadrele
didactice din mediul rural, 2005, p. 47.
42
Ibidem, p. 48.
33
 2. Subiectivitatea are şi o altă latură: termenul de adevăr este mai puţin valid decât cel de
verosimil. Altfel spus, dacă acceptăm această subiectivitate, o sursă nu poate fi adevărată şi alta nu;
diferenţa rezidă în efortul de obiectivitate al informantului.
3. De aceea, în unele situaţii, este necesară compararea diferitelor puncte de vedere
exprimate, ceea ce poate duce la un consum mare de timp pe durata raportării (a analizării
interviurilor).
4. În plus, profesorul trebuie să ţină cont şi de implicarea subiectivă a elevilor în exerciţiu.
Unele teme (cele de istorie românească postbelică sau cele legate de istoria locală) pot fi diferit
asumate de elevi, astfel că profesorul trebuie să aleagă un set foarte precis de întrebări (sugerăm
abordarea aspectelor legate de stabilirea faptelor prezentate de către informanţi şi mai puţin
evaluarea acestora – sublinierea caracterului fragmentar, individual al informaţiilor este
importantă)43.
Aplicarea unor astfel de surse, sau mai bine zis invitarea unora personae (participanți la
războiului al doilea mondial, deportați 44, participanți la războiul de pe Nistru etc) și discuția cu ei
despre aceste evenimente.

CONCLUZII
Societatea de astăzi și de mâine are nevoie de cetățeni care se implică, iau atitudine în
soluționarea diferitor probleme, știu să-și apere propriul punct de vedere și sunt creativi. Experiența
trecutului și realitatea prezentului ne demonstrează că disciplina Istoria are și va avea un rol
important în dezvoltarea abilităților intelectuale ale elevilor secolului al XXI-lea. Fiecare disciplină
de învățământ contribuie la formarea personalității complexe a elevului, în funcție de conținutul ei,

43
Didactica Istoriei. Program postuniversitar de conversia profesionale pentru cadrele didactice din mediul rural. 2006,
p. 31.
44
A se vedea detaliat: Arhivele Memoriei (diferite volume).
34
prin modalități și căi specifice. Istoria îi ajută pe elevi să înțeleagă prezentul, în contextul trecutului
și îl pregătește pentru ziua de mâine, devenind indispensabilă în formarea capacităților de
interpretare, înțelegere și acțiune. Astfel, istoria are o pondere importantă în Curriculumul Național,
contribuind la dezvoltarea personalității și la cunoașterea trecutului istoric, dar și la formarea culturii
generale, necesare în societatea contemporană. Constituirea actualei societăți cu cerințe noi ale
individului în calitatea lui de cetățean îl determină pe profesorul de istorie să valorifice calitativ
potențialul elevilor și să dezvolte competențele acestora prin studierea istoriei, dzvăluind avantajele
promovării liberei inițiative și a competențelor pentru lumea de azi și de mâine. Predarea istoriei are
drept scop formarea culturii general-umane și științifice a elevilor, modelarea personalității acestora
și înțelegerea societății contemporane, dobândirea instrumentelor de muncă inetlectuală specifice
studierii istoriei. Cunoașterea istoriei reprezintă pentru elev un dublu avantaj: asimilarea valorilor de
bază promovate de societate; formarea tehnicilor de muncă intelectuală. În scopul formării găndirii
critice și opiniei proprii a elevului, profesorul trebuie să prezinte elevilor
evenimentele/procesele/fenomenele fără a le interpreta.
Prin utilizarea metodele lucru cu sursele istorice la orele de istoriei copiii sunt familiarizați
cu activitatea de cercetare și devin cu adevărat subiecți activi ai învățării, implicându-se și în
soluționarea problemelor. Cunoștințele nu sunt niște consumatori pasivi de informație. Mai mult ca
atât, după ce descoperă informația, încearcă să desprindă esențialul, să structureze și să se gândească
în ce mod, sub ce formă să prezinte colegilor, pentru că aceștia din urmă, să înțeleagă esența
problemei abordate și să-i poată da o apreciere adecvată. Astfel rolul documentelor în studierea
disciplinei istoriei: acordă posibilitatea contractului direct cu epoca studiată, prezintă viziunile
personalităților implicate în evenimente, formează deprinderi de învățare prin descoperire, pune la
dispoziția elevilor diverse opinii asupra aceluiași fenomen, proces, provoacă atitudini interogative în
față realului istoric. Anume lucrând cu documentele elevii au posibilitatea să-și formeze viziuni
proprii asupra celor studiate la orele de istorie și să compare diversele opinii existente, precum și
contribuie la dezvoltarea operațiilor de gândire logică, critică.

35
 Bibliografie:
1. Arapu Valentin, Studiul izvoarelor istorice, Chișinău, 2003.
2. Benu Lilia, Modalități de lucru asupra textului la lecțiile de istorie. În: Didactica Pro...,
nr. 1 (159), Chișinău, 2010.
3. Căpățână Ana. Istorie. Modele de documente și itimi pentru elevii din clasele X-XII.
Chișinău, 2009.
4. Curriculum national. Istoria românilor și universală. Clasele a X-XII. Chișinău, 2010.

36
5. Curriculum Național. Disciplina Istoria românilor și universală. Clasele V-IX. Chișinău,
2019.
6. Curriculum național. Istoria românilor și universală. Treapta liceală. Chișinău, 2019.
7. Didactica Istoriei. Program postuniversitar de conversia profesionale pentru cadrele
didactice din mediul rural. 2006.
8. Dobzeu Maia, Analiza și interpretarea documentelor în studierea istoriei. În: Predarea
Istoriei. Îndrumar metodic pentru predarea istoriei. CHișinău, 2010.
9. Dolghi Adrian, Revenco-Bîrlădeanu Ala, Negrei Viorica, Istoria românilor și universal.
Sugestii metodologice. Clasa a IX-a. Chișinău, 2013.
10. Dragnev D., Gonța Gh., Cocârlă P., Dragnev E. Istoria medievală universală și a
românilor. Manual pentru clasa a VI-a, Chișinău, 2011(ediția a II-a);
11. Ghid de implementare a Curriculumului Istoria Românilor și Universală pentru ciclul
liceal (clasele V-IX). Chișinău, 2019
12. Ghid de implementare a Curriculumului la Istoria românilor și universală pentru treapta
liceală (X-XII). Chișinău, 2019.
13. Gruber Gabriela, Abordări și competențe didactice specifice predării istoriei.
https://www.researchgate.net/publication/263779978_ABORDARI_SI_COMPETENTE
_DIDACTICE_SPECIFICE_PREDARII_ISTORIEI.
14. Istoria românilor și universal: clasa a 9-a: Material didactic pentru formarea
competențelor, Adrian Dolghi, Alina Felea, Tipogr. Notograf Prim, Chisinău, 2017, p. 1
15. Istorie. Ghid de implementare a curriculumui modernizat pentru treapta primară și
gimnazială. Chișinău, 2011.
16. Istorie. Ghid de implementare a curriculumui modernizat pentru treapta liceală. Chișinău,
2011.
17. Istorie. Ghid de implementare a curriculumului modernizat în învățământul liceal,
Chișinău, 2007
18. Istrate Remus-Silviu, Metode moderne în predarea învățarea istoriei. Aplicații practice.
În: Columna, nr. 3, 2014.
19. Nicoară Toader, Istoria locală și sursele orale. Program postuniversitar de conversie
profesională pentru cadrele didactice din mediul rural, 2005..
20. Păun Ștefan, Didactica Istorie. București, 2007, p. 99-102.
21. Roberto Bizzocchi, Ghid pentru studiul istoria moderne, București, 2007

37
22. Șarov I., Palade Gh., Cașu I., Istorie. Epoca contemporană. Istoria românilor și
universală. Manual pentru clasa a IX-a, Chișinău, 2009.

38