Sunteți pe pagina 1din 4

Argument

Descoperirea tainelor istoriei de către copii reprezintă o îndatorire extrem de importantă


a oricărui dascăl pentru că astfel elevii ajung să cunoască “sufletul” poporului român și
să îi cunoască tainele cele mai ascunse. Prin istorie, elevii intră în relație cu generațiile
anterioare și cu tezaurul lăsat moștenire de acestea. Școala este foarte importantă
pentru a înțelege umanitatea și bagajul de istorii și tradiții al acesteia. Astfel, Spiru Haret,
afirma cu multă îndreptățire: “Școala primară are chemarea, are datoria de a forma
conștiința națională a poporului, de a-l face să-și cunoască trecutul, pentru a-i înțelege
rolul său în prezent și chemarea sa în viitor”.
Lumea contemporană este plină de provocări din ce în ce mai mari și mai diverse:
globalizare, conflicte, foamete, elemente pe care inclusiv elevii din clasele primare
trebuie să le cunoască, mai ales că învățământul românesc este raliat de cerințele
europene și mondiale în domeniu.
Aceste tendințe se pot surprinde, înainte de toate, în curriculum-ul de istorie pentru clasa
a IV-a, care a început să fie aplicat din anul școlar 2006/2007 și este încă în vigoare.
Predarea/învățarea istoriei în clasele primare urmărește “familiarizarea elevilor cu teme
referitoare la trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat al localității natale, al României și
al Europei, utilizând mijloace adecvate vârstei acestora”. Conținuturile sunt organizate în
jurul unor domenii relevante pentru elev și reprezentative din perspectiva științei și a
cerințelor societății contemporane. Aceste domenii, prezente pe toată durata studierii
istoriei în învățământul preuniversitar sunt: Popoare și spații istorice; Oamenii, societatea
și lumea ideilor; Statul și politica; Religia și viața religioasă; Relațiile internaționale.
Astfel, prin conținuturile recomandate, programa îndeamnă spre o abordare diversă, cu
luarea în considerare a remarcabilei diversități culturale existente atât în România, cât și
în Europa. Aici, copiii învață și despre Simbolurile Uniunii Europene (drapel, imn, ziua
Europei), așa cum aminteam și mai sus.
Din punct de vedere didactic, „programa de istorie pune acumularea de informație
istorică într-un plan secund, acordând prioritate formării și dezvoltării unor competențe
funcționale exprimate prin obiectivele de referință specifice clasei a IV-a”.
Elevii trebuie să fie capabili să problematizeze, să emită judecați de valoare, să
provoace gândirea elevilor în a interconecta faptele istorice prin acumulare de
competențe cum ar fi gândirea critică și argumentată, exprimarea propriei opinii,
rezolvarea de probleme. “Toate aceste evoluții din viața politică și socială și noile
abordări din științele educației impun reconsiderarea modului în care cadrele didactice
de specialitate proiectează și evaluează activitatea de învățare, modalitatea în care
aceștia se raportează la proprii elevi.”
Istoria este pilonul unui popor pe care se clădesc evoluțiile viitoare. Din păcate în ultimul
timp, interesul elevilor pentru această disciplină a scăzut și în contextul vieții sociale care
pun acum accent pe potența financiară și distracții, decât pe cunoașterea valorilor
istorice. De aceea, dascălii trebuie să fie capabili să trezească din nou în elevi dorința de
a înțelege fapte istorice și de a-și crea o cultură care să îi ajute în viața socială și
profesie, mai târziu.
Această dorință a elevilor, poate fi redescoperită numai prin motivație, un comportament
care „activează, direcționează și menține comportamentul uman”. Deci, pentru a învața,
un copil trebuie să fie motivat pentru a dori să acumuleze cunoștințe și să își descopere
competențe. Așa că în primul rând, dascălii trebuie să răspundă elevilor la întrebarea
“De ce trebuie să învăț”. Cel mai adecvat răspuns ar fi “pentru că așa vei înțelege lumea
mai bine”, pentru că momentan elevii nu pricep ce este o carieră și nu au noțiuni clare
despre viitorul lor. Este vorba despre ce se întâmplă acum, nu în viitor. Din păcate nu toți
oamenii au nativ motivația de autorealizare sau unii o au mai puțin decât ceilalți, de
aceea aceștia trebuie stimulați de părinți și profesori. Un exemplu ar fi acordarea unui
premiu dacă ia note mai bune decât un apropiat, dar aceste premii nu funcționează la
infinit, de aceea sunt necesare acțiuni mai interesante pentru a menține interesul elevilor,
cum ar fi tipul de premiu acordat, ex: o ieșire la cinema sau cu prietenii în cazul unui elev
mai mare. Elevii trebuie motivați până ating nivelul de optim, după care motivația începe
să scadă. Ausubel consideră că există trei componente ale procesului de motivație în
cadrul școlii: prima componentă se referă la trebuința de a stăpâni cunoștințele și a da
naștere la impulsul cognitiv. A doua componentă se referă la afirmarea puternică a eului
deoarece realizările conduc la sentimente de acceptabilitate și de respect de sine. A treia
componentă se bazează pe nevoia de afiliere.

Utilizarea informaţiei provenite din surse istorice primare şi

secundare

• Dezvoltarea vocabularului istoric în cadrul comunicării scrise şi

orale

• Rezolvarea de probleme prin aplicarea metodelor, tehnicilor şi


procedeelor specifice istoriei şi a studiilor sociale

Activităţile de învăţare propuse sunt:

• studierea şi descrierea izvoarelor arheologice;

• citirea şi comentarea izvoarelor documentare;


• analiza unui document folosind un plan dat
Denumire: Obiceiuri şi tradiţii locale Clasa: a VI-a Tip: opţional la nivelul disciplinei Durata:
un an Argument Acest curs opţional oferă elevilor posibilitatea de a se familiariza cu
elemente de port, obiceiuri, tradiţii, credinţe, valori specifice comunităţilor în care trăiesc. De
asemenea, cursul oferă posibilitatea de a se însuşi cunoştinţe de istorie locală folosind
categorii specifice de surse istorice. Este un prim moment în care elevii pot face cunoştinţă cu
un domeniu de interes al istoriei: cel legat de istoria vieţii cotidiene. Obiective de referinţă
Exemple de activităţi de învăţare La sfârşitul anului elevul trebuie - să identifice surse istorice
referitoare la istoria locală - să compare obiceiurile locale actuale cu cele tradiţionale - să
identifice ocupaţii locale şi unelte de muncă folosite în localitatea natală - să înţeleagă
semnificaţia sărbătorilor şi a tradiţiilor în viaţa oamenilor - să manifeste interes pentru
cunoaşterea şi conservarea valorilor culturale locale Pe parcursul anului se recomandă: vizite
la muzee, arhive, monumente locale Discuţii despre trecutul familiei Participarea la sărbători
şi ceremonii locale Analiză de imagini referitoare la activităţi economice Descrierea unor
unelte folosite de familie sau de comunitate Realizarea de scurte interviuri cu oamenii din
localitate Prezentarea unor fragmente din scrierile călătorilor prin zona respectivă Expoziţie
de obiecte vechi Realizarea unui pliant de prezentare a localităţii Abordări recente în studiul
istoriei Proiectul pentru Învăţământul Rural 55 Conţinuturi Tradiţii şi obiceiuri legate de
principalele momente ale vieţii: naşterea, botezul, nunta Portul local (costume, obiecte de
podoabă) Sărbători şi obiceiuri legate de anotimpuri şi muncile agricole Sărbători religioase
Modalităţi de evaluare Observarea sistematică a elevilor Portofoliul Resurse Monografii,
albume, înregistrări video, cărţi poştale, obiecte

Istoria se face cu

documente

scrise, dar şi cu

ajutorul celor

audio-video şi al
istoriei ora

Lista ocupaţiilor care solicită studierea istoriei

1. Vocaţional – cariere care SOLICITĂ istoria ca o calificare necesară sau pentru

care angajatorii AŞTEAPTĂ ca istoria să fie o parte a ariei de calificare a

candidatului, mai ales dacă există un puternic accent pe istorie în ocupaţiile din

cadrul unei anumite categorii

2. De dorit – cariere pentru care angajatorii CAUTĂ ACTIV istoria ca parte a ariei de

calificări a candidatului

3. Exploatabilă – cariere pentru care angajatorii ARATĂ INTERES în istorie, deşi nu

este solicitată cu necesitate

1. Vocaţional

Antichităţi, arheologie, arhitectură, arhivistică, restaurator de artă, avocat pledant, librar,


televiziune, restaurare de clădiri, conservator, economist, ofiţer de mediu, cartografie

istorică, profesor de istorie, arhitect peisagist, “legal executive”, muzeograf, editor,

“solicitor”, planificator urban

2. De dorit

Arhitectură, case de licitaţie, librar, media, serviciu civil/autorităţi locale, curier, serviciul

diplomatic, teatru/film, cercetare economică, administraţie şcolară, “executive secretary”,

PR, jurnalist, bibliotecar, “planning officer”, crecetare politică, învăţământ

3. Exploatabilă

“Actuary”, control aerian, armata, bănci, societăţi de construcţii, consultant de campanie,

consultant de cariere, “cinema management”, serviciul civil şi administraţie locală,

restaurare ceasuri, “commercial art”, secretariat, copywriter/recla-mă/contabilitate, vamă

şi impozite, agent imobiliar, design vestimentar, editor film/televiziune (sunet), home

economist, administraţie de spital, administraţie hotel, asigurări, design interior, loisir,

marketing & export, crecetare de piaţă, “model maker”, management de personal,

fotograf, poiţie, ofiţer de eliberare condiţionată, “purser”, administraţie vânzare cu


amănuntul, sales executive, muncă socială, adminstraţie sindicală, agent de turism,

S-ar putea să vă placă și