GÂNDIREA ȘI ÎNVĂȚAREA.

METODE DE STIMULARE

DISCIPLINA: METODE ȘI TEHNICI DE ÎNVĂȚARE

UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEȘTI
FACULTATEA LITERE ȘI ȘTIINȚE
SPECIALIZAREA PEDAGOGIE, AN II, GRUPA 40610

PROF.: TUDORACHE GINA

STUDENT: PĂUN ALEXANDRA

PLOIEȘTI, 2021
 1. GÂNDIREA

Gândirea este un proces complex, astfel încât ea constă într-o ,,succesiune de operații care duc
la devăluirea unor aspecte importante ale realității și la rezolvarea anumitor probleme”
(A.Cosmovici, pp. 163). Influențează capacitatea de adaptare a omului în mediul în care acesta
trăiește, ceea ce îl ajută să facă față evenimentelor.

Gândirea are două componente: latura informațională care reprezintă ansamblul noțiunilor și a
conceptelor și latura operațională care cuprinde ansamblul operațiilor și procedeelor mentale de
transformare a informațiilor, de combinare și recombinare, de relaționare și prelucrare pentru a
obține rezolvări de probleme sau cunoștințe noi.

Componenta informațională a gândirii este formată din noțiuni sau concepte, judecăți și
raționamente. Noțiunea/conceptul este unitatea de bază a gândirii și este o formă generalizată de
reflectare a însușirilor obiectelor și fenomenelor. Conceptele sunt de două feluri, concepte
empirice care țin de învățarea spontană, latentă, ele sunt în general limitate și pot avea efecte
nefavorabile asupra subiectului. Conceptele științifice presupun o cercetare amănunțită, dau
posibilitatea testării practice. Aceste concepte se întâlnesc în instituții (ex.:școală) și sunt
facilitate de către profesor prin comunicarea didactică. Judecata este o afirmare sau o negare a
unui raport între două sau mai multe noțiuni. Raționamentul reprezintă punerea în relație a două
sau mai multe judecăți.

NOȚIUNI JUDECATA RAȚIONAMENT

Componenta operațională a gândirii este compusă din operații ale gândirii precum: comparația,
analiza, sinteza, abstractizarea, generalizarea. Acestea sunt operații generale, iar primele trei nu
sunt specifice doar omului, ci și animalele superioare pot folosi aceste operații. Comparația
reprezintă o apropiere în plan mintal pentru stabilirea asemănărilor sau diferențelor a unor
obiecte, fenomene. Analiza este operația în care un întreg se dezmembrează, iar sinteza
reprezintă opusul, recompunerea unui obiect, fenomen. Abstractizarea și generalizarea sunt
operații specifice omului și se formează mai greu. Abstractizarea constă într-o analiză a
esențialului, iar generalizarea extinderea unei relații între două obiecte asupra unei întregi clase.
Aceste operații pot fi utile, însă, la vârste mici, se poate greși, fie printr-o extindere mult prea
mare, fie mult prea mică.

1.1 GÂNDIREA CA PROCES DE ÎNȚELEGERE

Înțelegerea este un proces al gândirii prin care se stabilesc relații între ceea ce se cunoaște și
ceea ce urmează să se învețe. Este o decodificare semantică. Înțelegerea stă la baza învățării,
astfel încât învățarea să fie eficientă, o memorare logică.

Înțelegerea se produce treptat, având următoarele etape:

1. Reactualizarea selectivă a datelor vechi;

2. Reorganizarea datelor în raport cu noile informații;
3. Momentul noii sinteze cognitive (,,Aha!”).

O atenție mai mare ar trebui acordată școlarilor mici, pentru că înțelegere poate fi falsă.

De asemenea, înțelegerea poate fi clasificată după:

1. Gradul de dificultate a noilor cunoștințelor și experiența subiectului:

a) Înțelegere spontană (presupune automatizare);
b) Înțelegere discursivă (presupune eforturi conștiente) .

Înțelegerea se mai poate clasifica ca fiind:

1. Înțelegere nemijlocită (se bazează pe o experiență repetată);

2. Înțelegere mijlocită (se bazează pe un efort de gândire).

Înțelegerea presupune asocierea treptată și repetată a unor simboluri verbale cu diferite obiecte,
încorporarea noilor cunoștințe în cele vechi, pe care, Ausubel și Robinson le denumesc ,,idei
ancoră”. Din punctul lor de vedere, încorporarea cunoștințelor se face prin: subsumare derivată
(ideea nouă este particulară celei vechi), subsumare corelativă (ideea nouă reprezintă o
transformare a ideii vechi), supraordonare (ideea nouă este mai generală decât cea veche) și
relații combinatorii (ideile care sunt congruente, idei relevante, deci, idei ancoră).

Înțelegerea este o nouă sinteză, o nouă constatare și relevare a legăturilor și dependențelor

dintre obiecte sau fenomene, Este trăită subiectiv, ca o stare de iluminare. O mare importanță o
au particularitățile structurilor cognitive (dacă subiectul dispune sau nu de idei ancoră), natura
materialului care urmează a fi înțeles, o structură logică și prezența intenției a individului de a
raporta ideile noi la cele vechi.

1.2 REZOLVAREA DE PROBLEME

Rezolvarea problemelor constituie o activitate esențială gândirii, funcționând doar în situații

problematice care cer o rezolvare.

Problema se definește, din punct de vedere psihologic, ca fiind un sistem de date cunoscute și
necunoscute, aflându-se în relații și condiționându-se reciproc, cuprinzând întrebarea și individul
de la care se așteaptă răspunsul.

Elevii pot întâmpina greutăți în rezolvarea problemelor, iar profesorul ar trebui să țină cont de:

1. Însușirea ideilor-ancoră de către școlari (idei cu o importanță centrală pentru disciplina

predată);
2. Sugestii ( privind datele problemei);
3. Scheme logico-grafice;
4. Gradarea dificultăților;
5. Variația tipurilor de probleme (aglomerarea cu același tip de problemă poate duce la
rigiditatea algoritmilor respectivi).
 2. ÎNVĂȚAREA

Învățarea constituie ,,procesul dobândirii experienței individuale de comportare” (A.N.

Leontiev). Așadar, prin învățarea nu are doar o latură informativă, ci se formează gândirea,
sentimentele, voința. Se poate afirma că, procesul învățării antrenează întreaga personalitate.

Se disting două forme de învățare: învățarea spontană care are loc în toate mediile ce înconjoară
subiectul sau învățarea sistematică care se produce în instituții. Învățarea sistematică presupune o
activitate instructiv-educativă, planificată și organizată, având în spate cercetări și experiențe.

În cadrul școlii se pot întâlni două tipuri de învățare:

1. Senzorio-motorie (formarea de priceperi și deprinderi motorii);

2. Învățarea verbală (însușire de cunoștințe și formarea de capacități și priceperi intelectuale).

În aceste două tipuri de învățare există o relație strânsă, deoarece instructajul verbal e foarte
important pentru a crea priceperi motorii.

Fiind un proces complex, învățarea are la bază mai multe teorii, dintre care amintin: Teoriile
asociaționiste și Teoria genetic cognitivă.

2.1. TEORIILE ASOCIAȚIONISTE

Teoriile asociaționiste au la bază întărirea. Întărirea reprezintă o recompensă sau nu, care
survine în urma unui comportament. Dacă comportamentul are urmări pozitive, se aplică
recompensa care devine întărire. Pavlov afirmă despre întărire faptul că este principala condiție a
formării unui reflex condiționat (,,legături temporale între nenumărați stimuli din ambianța
animalului, recepționați de receptorii lui, și anumite activități ale organismului”).

Învăţarea este posibilă numai în măsura în care se repetă asocierea dintre cei doi stimuli până în
momentul în care subiectul va dobândi un răspuns automatizat. De exemplu profesorul poate
obţine cu ajutorul condiţionării clasice metamorfozarea unor răspunsuri emoţionale; elevii
concentraţi asupra performanţei sunt de obicei dominaţi de frică şi teama de eşec dar utilizând
condiţionarea clasică ei pot fi ajutaţi să înveţe răspunsuri pozitive faţă de astfel de situaţii.
Întemeietorii acestei teorii au efectuat experimente pe animale; în cazul oamenilor reacţiile pot fi
diferite şi contradictorii.

E. Thorndike stabilește că învățarea implică o succesiune de încercări și erori, formulând, astfel,

legea efectului. Când conexiunea este urmată de satisfacţie forţa ei creşte –legea efectului
pozitiv- iar când este urmată de insucces, insatisfacţie –legea efectului negativ-. E. Thorndike
afirmă: „ o satisfacţie fiind definită ca o stare de lucruri pentru care individul nu face nimic să o
evite, adesea făcând în aşa fel încât s-o obţină şi s-o păstreze, pe când o insatisfacţie este acea
stare de lucruri pe care individul o evită sau o schimbă.”
 2.2. TEORIA
GENETIC-COGNITIVĂ

Jerome S. Bruner a fost unul dintre cei mai importanți psihologi și pedagogi care a delimitat
concluziile lui Piaget. El prezintă cunoașterea lumii prin trei modalități care se află în relație
recirpocă. În ordinea complexității lor, distingem:
a) Modalitatea activă (acțiune, manipulare liberă, prin exersare);
b) Modalitatea iconică (imagini, mai ales vizuale, fără manipulare efectivă);
c) Modalitate simbolică (se utilizează simboluri).
Bruner pune accentul pe procesul învățării, nu pe produs, pe activizarea elevului,
problematizare, participării sale active la formularea de probleme și la soluționarea lor.

3. TIPURI DE ÎNVĂȚARE

R. Gagné face o expunere mai analitică a învățării și distinge 8 tipuri de învățare care au o
complexitate crescândă, astfel încât o învățare complexă presupune realizarea a celorlalte moduri
de învățare. Distingem:
1. Învățarea de semnale- cazul sugarului care începe să-și recunoască mama după imaginea
vizuală și nu doar după voce;
2. Învățarea stimul-răspuns- când sugarul începe să-și țină singur biberonul;
3. Înlănțuire de mișcări- când învățăm o serie de mișcări (înot, scris);
4. Asociațiile verbale- cele implicate în vorbire, aici intervine un proces de codificare;
5. Învățarea prin discriminare- când facem distincții fine;
6. Învățarea conceptelor concrete- utilizarea cuvintelor aplicându-le în cazurile adecvate;
7. Învățarea regulilor
8. Rezolvarea de probleme- tipul de învățare cel mai complicat.
 4. METODE DE STIMULARE

Practicile educative de predare activizantă si de stimulare a potențialului creativ al

elevului/studentului se înscriu în dezideratele pedagogiei postmoderniste, de cooperare si de
reflectie asupra invatarii. Specific instruirii interactive este interelația de învățare care se
stabilește atât între elevi si profesor cât si între elev-elev. Munca activă si creativă a elevului
are la baza procedee de constructie a cunoasterii, de restructurare a ideilor, de regândire a
gândirii, metacogniția. Însușirea strategiilor metacognitive vizează reflectarea din partea
elevului asupra propriei identitați, ca subiect al învățării, efectuând analize de nevoi și
așteptări educaționale proprii intereselor sale, în concordanță cu particularitățile și
posibilitățile cognitive, practice și de efort intelectual și fizic.
Prin felul în care solicită răspunsuri la o problemă, prin felul în care organizeaza activitățile
de informare și de formare ale elevilor/studentilor, prin accentul pe care îl pune pe dezvoltarea
proceselor cognitiv-aplicative etc., profesorul influențează comportamentul activ și creativ al
elevului Așadar, pentru a eficientiza gândirea și învățarea putem regăsi:

a) Analiza Modurilor de Defectare, a Efectelor şl Criticităţii lor (AMDEC) - este o metodă

de prevenire a erorilor, care permite identificarea efectului unui defect al comportării unui
produs sau proces. Respectiva metodă permite analiza şi eliminarea defectelor potenţiale ale
unui produs sau proces la stadiul de proiectare, astfel încât să se prevină existenţa defectelor
în faza de producere sau mai târziu, de consum. AMDEC este o procedură sistematică,
preventivă, aplicată de o echipă interdisciplinară cu potenţial creativ, ale cărei etape sunt: -
planificare și pregătire; - evaluarea riscului, minimalizarea acestuia; - reverificare. Scopul
AMDEC este de a determina, evalua, evita prin măsuri adecvate posibilele erori şi riscuri,
deci a identifica prompt posibilele perturbări şi a facilita acţiunile corective.
b) Votul ponderat este o metodă care se foloseşte atunci când, pe o problemă în discuţie,
grupul nu a ajuns la consens; metoda permite fiecărui membru al grupului să facă propria
alegere. Metoda constă în a acorda punctaje pentru primele 3 sau 5 (în cazul unui număr
peste 15 idei/soluţii) enunţate; punctele cele mai multe se acordă ideii/soluţiei considerată
prima, iar cele mai puţine ultimei soluţii agreate (din cele 3 sau 5). Se acordă puncte între 1
şi 3 pentru numărul de idei/soluţii mai mic de 15 şi între 1 şi 5 pentru un număr mai mare de
15. Pentru fiecare idee/soluţie enunţată se face totalul punctelor obţinute; în cazul în care
două idei au obţinut acelaşi punctaj, acesta se înmulţeşte cu numărul persoanelor care au
acordat punctaje ideilor şi se obţine clasificarea finală. Este adoptată ideea/soluţia cu număr
maxim de puncte.
c) Analiza câmpului de forţe este un instrument pentru prezentarea şi evaluarea acelor factori
care, deşi influenţează o problemă, nu pot fi măsuraţi cu acurateţe; este aplicată pentru a
aprecia dacă o soluţie propusă este sau nu viabilă. Metoda are la bază identificarea forţelor
care favorizează problema analizată - forţe pozitive, precum şi a forţelor care acţionează în
defavoarea problemei - forţe negative. Analiza câmpului de forţe este utilizată pentru: -
 estimarea factorului uman implicat în soluţionarea sau schimbarea unei probleme; - analiza
necesităţii modificării culturii organizaţionale, pentru aplicarea unei schimbări a sistemului
sau procesului; - analiza nivelului rezistenţei la schimbarea propusă din partea personalului;
- facilitarea evaluarea soluţiilor alternative. În urma identificării forţelor pozitive şi a celor
negative se dezvoltă strategia pentru eliminarea sau diminuarea forţelor negative şi
consolidarea forţelor pozitive, strategii care se aplică şi se controlează.

CONCLUZII

1. Gândirea este un proces complex și are două componente, latura operațională și latura
informațională;
2. Gândirea poate fi văzută ca proces de înțelegere sau rezolvare de probleme;
3. Învățarea este un proces complex, având două laturi, învățare de priceperi și deprinderi și
învățare de conținuturi.
4. La baza învățării stau mai multe teorii ale învățării.
BIBLIOGRAFIE

1. A. Cosmovici, L. Iacob, PSIHOLOGIE ŞCOLARĂ, Editura Polirom, 2008;

2. I. Nicola, TRATAT DE PEDAGOGIE ŞCOLARĂ, Editura Aramis, 2003;
3. M. Zlate, FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI, Editura Universitară, 2006;
4. Notițe de curs, PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI, prof. dr. Mihai Claudia, 2021;
5. Notițe de curs, PSIHOLOGIA PERSONALITĂȚII, prof. dr. Vasile Cristian, 2021;
6. Notițe de curs, FUNDAMENTELE PSIHOLOGIEI, prof. dr. Vasile Cristian, 2020
7. https://ieeexplore.ieee.org/document/5746746
8. https://ro.scribd.com/document/504939808/Metode-de-Stimulare-a-Gandirii
9. http://www.leanblog.ro/wp/instrumente-lean/instrumente-lean/instrumente-de-analiza/
analiza-cimpului-de-forte-force-field-analysis/