Alexandru Ioan Cuza, părinte fondator al României moderne

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova în 24 Ianuarie 1859

este actul fondator al României moderne. Alegerea lui
Alexandru Ioan Cuza pe tronul ambelor state româneşti a
însemnat Unirea lor într-un nou stat, cunoscut iniţial sub
numele de „Principatele Unite”, care, din 1866, pe baza
noii Constituţii, s-a numit România. 

Unirea a fost un obiectiv al elitei româneşti în timpul Revoluţiei

din 1848, asumată de tinerii politicieni ca cel mai important proiect
politic la mijlocul secolului al XIX-lea. Unirea din 1859 a fost posibilă
datorită unui concurs de premise favorabile, de la asumarea acestui
obiectiv politic de către tinerii politicieni români şi diseminarea lui în
societatea românească, până la contextul internaţional favorabil
determinat de Războiul Crimeei, opoziţia Franţei şi Angliei faţă de
proiectele Rusiei de a ajunge la gurile Dunării (şi apoi la
Constantinopol) şi deciziile favorabile adoptate al conferinţa de pace. La
Paris s-a decis în 1858 formarea unei federaţii între Moldova şi Ţara
Românească, cu doi principi, cu două guverne, două parlamente etc.

Politicienii români au avut abilitatea de a dezvolta acest proiect

într-o Unire efectivă a celor două principate româneşti într-un singur
stat. Prima etapă a constat în alegerea unui singur principe, a lui
Alexandru Ioan Cuza, pe tronul Moldovei şi Ţării Româneşti. În ciuda
protestelor Marilor Puteri, politicienii români au dus cu paşi rapizi până
la capăt proiectul unionist: o reprezentanţă unică la Constantinopol; o
armată comună; cu o singură conducere; intervenţii pe lângă guvernele
străine pentru recunoaşterea Uniri etc. Pasul decisiv a fost efectuat în
Ianuarie 1862, când s-a constituit un singur guvern la Bucureşti. După
acest moment ritmul de modernizare a noului stat s-a accelerat, în
paralel cu unificarea instituţională. Personalitatea lui Alexandru Ioan
1
Cuza a avut un rol esenţial în desăvârşirea Unirii şi în modernizarea
noului stat românesc. Rolul lui Cuza trebuie înţeles şi asociat cu cel al
politicienilor epocii, Mihail Kogălniceanu, I. C. Brătianu, Costache
Negri şi mulţi alţii, fiecare având rolul său bine definit în noua
construcţie politică.

Alexandru Ioan Cuza este unul din părinţii fondatori ai României

moderne, alături de Mihail Kogălniceanu şi Carol I

Playvolume00:00/01:00historia-roTruvid

Pe fundalul adversităţii politicienilor români faţă de ambiţiile

autoritare ale lui Cuza, care se înscriu în tradiţia politică românească şi
care au dus în cele din urmă la abdicarea principelui şi aducerea pe tron
a lui Carol I, rolul lui Alexandru Ioan Cuza în fondarea României
moderne a fost vreme îndelungată minimalizat.

Redescoperit de istoricul A. D. Xenopol la sfârşitul secolului al

XIX-lea, Alexandru Ioan Cuza s-a bucurat de o oarecare notorietate în
perioada comunistă, datorită minimalizării rolului monarhiei în
modernizarea României. În ultimele trei decenii, locul său în istorie a
fost umbrit din nou de revanşa susţinătorilor Casei Regale de România.
Practic, Alexandru Ioan Cuza nu şi-a găsit încă locul corect în Panteonul
istoriei româneşti şi în memoria colectivă. Alexandru Ioan Cuza este
părinte fondator al României moderne. Reformele adoptate în timpul
scurtei sale domnii (1859-1866) au pus bazele statului român modern.
Indiferent cine a iniţiat aceste reforme – Cuza însuşi sau echipa sa de
politicieni – rolul lui Al. I. Cuza este indiscutabil, pentru că, fără acordul
său, ele nu puteau fi promulgate şi nu puteau să intre în vigoare. Cea mai
bună dovadă constă în proiectele legislative din 1859-1862 care
urmăreau să dezvolte instituţii paralele în cele două principate, pe care el
a refuzat să le promulge.

2
Începând cu 1862 unificarea instituţională a Moldovei şi Ţării
Româneşti a fost principalul obiectiv politic. Dintre reformele lui Cuza,
arhicunoscute, atragem atenţia doar asupra a două dintre ele.

(1.) Înfiinţarea celor două Universităţi, la Iaşi în 1860 şi la Bucureşti în

1864, au avut un rol fundamental, pentru că, atât calitatea intelectualilor,
cât şi numărul lor într-o ţară, determină modernizarea statului.

(2.) Reforma agrară prin care au fost împroprietăriți circa 460.000 de

familii de ţărani fiind astfel detensionată societatea, predominat rurală în
acea perioadă.

Lor li se adaugă o mulţime de reforme în domeniul fiscal,

administrativ, juridic etc., care erau inerente în procesul de modernizare
al României. Toate aceste reforme adoptate între 1859-1866 poartă
amprenta lui Alexandru Ioan Cuza. Greşelile şi abuzurile din timpul
administraţiei lui Cuza sunt specifice societăţii româneşti de la mijlocul
secolului al XIX-lea, în care „dictatura” principelui şi corupţia
demnitarilor erau la la ordinea zilei. Carol I a avut, la rândul său, un rol
fundamental în modernizarea României şi este, la fel ca Alexandru Ioan
Cuza, un părinte fondator al României moderne. El a venit într-o
societate în care procesul reformator era deja ireversibil. A adus în plus
fermitatea, rigoarea şi spiritul de organizare prusac şi o experienţă
militară, care a contribuit decisiv la următorul pas important în istoria
României moderne: independenţa obţinută în 1877. România, ca stat
modern, are un început, un moment fondator, iar acesta este Unirea din
24 Ianuarie 1859. Iar Alexandru Ioan Cuza este părinte fondator al
României moderne!