Sunteți pe pagina 1din 1

Icoana Maicii Domnului din Kazan este prăznuită pe 

8 iulie și 22 octombrie.

Sărbătoarea icoanei Maicii Domnului din Kazan, de pe 22 octombrie, a fost stabilită în semn de


recunoștință pentru salvarea Moscovei și a întregii Rusii de invazia poloneză din 1612, prin mijlocirea
Maicii Domnului.

Perioada de la sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea este cunoscută în istoria
Rusiei ca „epoca necazurilor”. Țara suferea de pe urma atacurilor armatei poloneze care batjocorea
credința ortodoxă, jefuind și arzând biserici, orașe și sate. Prin înșelăciune au reușit să cucerească până
și Moscova. Ca răspuns la apelul Preafericitului Patriarh Ermoghen (12 mai), poporul rus s-a ridicat în
apărarea pământului său natal. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Kazan a fost trimisă
armatei conduse de Cneazul Dimitrie Pojarski.

Știind că au suferit astfel de nenorociri pentru păcatele lor, întreaga națiune și oastea au ținut post trei
zile. Cu rugăciune, ei s-au întors la Domnul și la Pururea Fecioara pentru ajutor. Rugăciunea le-a fost
ascultată. Sfântul Serghie de Radonej s-a arătat Sfântului Arsenie, spunându-i că Moscova va fi eliberată,
dacă oamenii se vor ruga în continuare Maicii Domnului.

Pe 22 octombrie 1612, armata rusă a eliberat Moscova de polonezi. Cneazul Dimitrie Pojarski a construit
o catedrală în cinstea Icoanei Maicii Domnului din Kazan în Piața Roșie din Moscova, unde a așezat
icoana.

S-ar putea să vă placă și