Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război – de C.

Petrescu

Caracterizarea personajului

Reprezentative pentru viziunea omului modern asupra lumii sunt particularitățile de

construcție a personajului Ștefan Gheorghidiu, protagonistul romanului subiectiv, de analiză
psihologică Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, scris de Camil Petrescu și
publicat în 1930.

Statutul social, psihologic și moral al protagonistului dezvăluie adevărata

problematică a romanului și anume condiția intelectualului însetat de absolut, nevoit să
trăiască într-o lume lipsită de principii și de valori morale. Confruntarea cu societatea
mercantilă este dezvăluită imediat după primirea unei moșteniri neașteptate de la unchiul avar
Tache Gheorghidiu, când protagonistul încearcă să investească o parte din bani într-o fabrică
de metalurgie, devenind asociatul lui Tănase Vasilescu Lumânăraru, un milionar neștiutor de
carte. Această afacere se dovedește un dezastru, așa că tânărul moștenitor își dă seama că nu
face parte din această lume și iese din asociație. El se întoarce cu o sete nepotolită spre studiul
filozofiei, spre cursurile de la Universitate și discuțiile despre metafizică, iar toate noile
probleme ale Elei pentru lux și cumpărături devin, pentru Gheorghidiu, probleme indiferente.

Aceeași deziluzie o trăiește și pe câmpul de luptă, unde ofițerul Gheorghidiu descoperă

imaginea unui front improvizat, care le insuflă combatanților neliniște, derută și panică.

Relatarea celor doua experiențe evidențiază coordonatele psihologiei lui Ștefan

Gheorghidiu. Prima dintre acestea, iubirea, este trăită sub semnul incertitudinii și este un
zbucium permanent în căutarea adevărului. Hipersensibil și orgolios, personajul își amplifică
drama, pentru că el își exagerează suferința.

Cea de-a doua experiență fundamentală în planul cunoașterii existențiale este războiul,
frontul fiind o experiență trăită direct. Spiritul său analitic este vizibil și aici, când naratorul-
personaj surprinde discuțiile demagogice din parlament privind pregătirea pentru război,
inconștiența și cinismul politicienilor, falsul patriotism și iresponsabilitatea celor răspunzători
de soarta țării, care se mulțumesc să ridice în slăvi eroismul ostașilor și să rostogolească fraze
goale despre pregătirea armatei.

Ștefan Gheorghidiu este inadaptatul la sistemul de valori al unei lumi pe care o

consideră superficială, ipocrită, lipsită de valori morale.

Asemenea lui Hyperion, protagonistul romanului renunță pentru o vreme la lumea

ideilor absolute pentru a trăi experiența iubirii, adoptând cunoașterea dionisiacă. În momentul
în care conștientizează,însă, că lumea reală este una artificială, dominată de valoarea banului,
protagonistul adoptă o atitudine refractară, de neacceptare a compromisului. Nici în plan
sentimental, nici în plan social el nu găsește un punct de sprijin durabil și trăiește dureros
drama omului singur, inflexibil moral. Spre deosebire de el, Ela pare o adaptată la această
lume, iar ruptura cuplului provine din conștientizarea personajului-narator a faptului că el și
soția sa trăiesc în lumi diferite.

Modalitățile de caracterizare ale protagonistului sunt cele specifice prozei de analiză

psihologică. Realitatea interioară a personajului-narator este dezvăluită prin intermediul
monologului și al autocaracterizării, ca mijloace ale introspecției. In plus,trasaturile de
caracter se evidentiaza si prin modalitatea in care personalitatea sa se reflecta in constiinta
celorlalte personaje.

De exemplu, pragmaticul unchi Nae îi surprinde inadaptabilitatea la lumea mercantila

in care traieste: N-ai spirit practic! O sa pierzi toata averea! Cu Kant ala al dumitale si cu
Schopenhauer nu faci in afaceri nicio branza. O doamna pe care o intalneste intamplator ii
evidentiaza luciditatea: Ah, dumneata esti printre cei care fac mofturi interminabile si la
masa, dintre cei ce cauta fire de par in orice fel de mancare. Oh, nu, atata luciditate e
dezastruoasa, insuportabila.

TRĂSĂTURA PRINCIPALĂ

Inadaptabilitatea si luciditatea excesivă- devin principalele trăsături de caracter ale

personajului , fiind evidențiate printr-o serie de episoade narative, menite să-i reliefeze
zbuciumul interior.

Relevant rămâne însă episodul semnificativ în care Gheorghidiu se afla in premisie la

Campulung, unde petrece o noapte de iubire cu Ela. Bolnav de gelozie, nu se bucura de acest
moment, ci analizeaza gesturile sotiei. Astfel, un simplu gest banal al femeii de a-si aprinde o
tigara il deranjeaza enorm: Nu aveam nicio dovada ca ma inselase, dar am realizat atunci ca
acel gest vine din dorinta ei de a poza goala, de a face impresie, un gest de care ea nu isi
dadea seama, dar care a devenit revelator pentru ceea ce nu stiam eu.

Finalul discursului surprinde o alta secventa ilustrativa pentru evidențierea trăsăturilor

de caracter ale personajului. Intors de pe front, Gheorghidiu constientizeaza ca nu mai simte
nimic fata de Ela, despre care afirma ca O priveam cu indiferenta cu care privesti un tablou.
Primeste o scrisoare anonima prin care este instiintat ca Ela l-a inselat cu domnul G, insa
aceasta nu-i provoaca niciun sentiment: Ma simt extenuat si mi-e indiferent, chiar daca este
vinovata. Asadar, fara sa dea vreo explicatie, protagonistul decide sa se desparta de Ela: I-am
scris ca-i las totul, de la obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri, adica tot
trecutul...

Concluzie

În concluzie, particularitățile de construcție ale personajului Ștefan Gheorghidiu rămân

reprezentative pentru viziunea despre lume a unui autor care s-a îndepărtat de modelul
tradițional de scriere, optând pentru modernizarea romanului românesc, prin adoptarea
modelului proustian.