CURSUL NR.

1
SUNETELE LIMBII ROMÂNE

În procesul de comunicare interumană sunt implicaţi trei factori:

a) locutorul (vorbitor/emiţător)
b) canalul
c) ascultătorul (receptorul)
d) codul (comun)

Mesajul articulat se prezintă sub o formă sonoră, o înlănţuire de sunete articulate.

Sunetul este un fenomen fizic şi are forma unei vibraţii de aer cu caracter regulat.
El ia naştere prin vibraţie.
Sunetele se împart ȋn vocale, consoane şi semivocale.

 Vocalele
• Sunt sunete propriu-zise (muzicale), deoarece în cazul lor unda sonoră are
caracter regulat, periodic. Vocalele sunt întotdeauna sonore (exceptând situaţiile
speciale în care se pronunţă şoptit).
• vocalele formează întotdeauna centrul silabei şi pot primi accent, în timp ce
consoanele nu pot forma centrul silabei.
În limba română vocalele sunt: i, e, a, o, u, ă, î.

a) Unul dintre criteriile de clasificare a vocalelor este unghiul de deschidere a

maxilarelor (apertura). Din acest punct de vedere, se disting:
• vocale deschise: a – pentru pronunţarea lui a ungiul de deschidere a
maxilarelor este foarte mare
• vocale semideschise: e, ă, o – pentru pronuntea acestora, volumul
rezonatorului bucal se micşoarează, prin ridicarea maxilarului inferior.
• vocale închise: i, î, u – unghiul dintre maxilare se micşoarează şi mai mult.
b) alt factor care determină modificarea calitativă a vocalelor este localizarea –
locul de articulare. În funcţie de acest criteriu, distingem:
• vocale anterioare: e, i. Pentru acestea, spaţiul de rezonanţă este delimitat
între partea anterioară a muschiului lingual şi zona anterioară a bolţii palatine
• voacale centrale (neutre): a, ă, î. Spaţiul de rezonanţă este delimitat între
partea medială a dorsumului limbii şi centrul bolţii palatului.
• vocale posterioare: o, u. Rezonatorul bucal cuprinde spaţiul dintre partea
posterioară a dorsumului limbii şi zona posterioară a palatului.
Aceste sunete pot fi reprezentate schematic astfel:

a
/ | \
e ă o
/ | \
i ––– î ––– u
fraţ[i]

În cursul vorbirii două sau mai multe vocale pot să apară în succesiune. În
asemenea cazuri vocalele pot să formeze fie hiat, atunci când fac parte din silabe
diferite, fie diftongi sau triftongi, atunci când se pronunţă împreună într-o singură
silabă (de exemplu în cuvântul miere: /'mje.re/). În acest din urmă caz, întrucât o
silabă nu poate conţine mai mult de o vocală propriu-zisă, celelalte sunete vocalice
din silabă se numesc semivocale.
 I scurt apare:
 la forma nearticulată de plural sau, pentru feminine, (şi) de genitiv-dativ
singular a unor substantive şi adjective de felul: elevi (2 sil.), paşi (1 sil.),
corturi (2 sil.), albi (1 sil.), buni (1 sil.), cruzi (1 sil.), cărţi (1 sil.), coji (1 sil.),
uşi (1 sil.), tari (1 sil.), verzi (1 sil.);
 la persoana a II-a sg. şi pl. a unor moduri şi timpuri de felul : rupi (1 sil.), speli
(1 sil.), rupeţi (2 sil.), spălaţi (2 sil.), rupseşi (2 sil.), spălaşi (2 sil.);
 în forme ale unor pronume sau adjective pronominale ca : îmi (1 sil.), îţi (1 sil.),
îşi (1 sil.), să-mi (1 sil.), să-ţi (1 sil.), să-şi (1 sil.) ; însumi (2 sil.), însuţi (2 sil.),
însuşi (2 sil.) , aceşti (2 sil.), acelaşi (3 sil.) ; câţi (1 sil.), alţi (1 sil.) ; nimeni (2
sil.);
 la finala unor adverbe ca : asemeni (3 sil.), astăzi (2 sil.), deunăzi (3 sil.), iarăşi
(2 sil.), totuşi (2 sil.), deseori (3 sil.), uneori (3 sil.), precum şi în conjuncţia ori
(1 sil.)
 la primii termeni ai unor cuvinte compuse cu ori şi câţi: oricare (3 sil.), oricine
(3 sil.), orice (2 sil.), oricât (2 sil.), oricând (2 sil.), oricum (2 sil.), oriunde (3
sil.), câţiva (2 sil.).

 Consoanele: b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, q, r, s, ş, t, ţ, v, w, x,z.
La producerea lor, curentul de aer fonator nu iese liber (aşa cum se întâmplă în
cazul vocalelor), ci întâmpină diverse obstacole, de aceea articularea lor este
însoţită de zgomote.
Clasificarea consoanelor

După modul de articulare (modul în După locul de După

care organele articulatorii creează articulare (punctul din sonoritate
un obstacol în calea fluxului de aer, cavitatea bucală în (ȋn funcţie
determinând o întrerupere a acestuia care se creează de
sau o îngustare a spaţiului de obstacolul care prezenţa/ab
trecere) împiedică fluxul senţa
sonor) vibraţiilor
în
articualrea
consoanlor)
Consoane oclusive (explozive) – Consoane labiale consoane
produse prin închiderea completă a (pronunţate prin sonore, la
canalului şi deschiderea sa bruscă: crearea unui obstacol articularea
p, b, t, d, k, g, k', g'. la nivelul buzelor): p, cărora
b, m. coardele
vocale
vibrează: b,
v, d, z, ğ,
g', g, j.

Consoane fricative Consoane labio- consoane

(constrictive/spirante) – rostite dentale: f, v. surde, la
printr-o îngustare a canalului articularea
fonator: prin acest spaţiu îngust, cărora
curentul de aer trece cu presiune, coardele
producând un zgomot de fricţiune vocale nu
(aerul se freacă de pereţii canalului): intră în
f, v, s, z, ş, j, h vibraţie: p,
f, t, s, ş, k,
k', č, h, ţ.

Consoane africate (semioclusive) – Consoane dentale

au un început oclusiv şi un final (alveolare): t, d, s, z, ţ,
fricativ: č, ğ, ţ n, l, r.

Consaoane sonante: m, n, l, r. Consoane prepalatale

Sonante nazale: m, n. Sonante orale: (anteropalatale) - se
 l, r. articulează în zona
anterioară a bolţii
palatului(cerul gurii):
ş, j, č, ğ.

Consoane palatale: k',

g'

Consoane velare -
pronunțate în partea
posterioară a cavității
bucale, prin atingerea
sau apropierea
rădăcinii limbii de
vălul palatului: k, g

Consoane laringale: h.
Limba română are o
singură consoană
articulată la acest
nivel.

O literă transcrie, în general, un singur sunet. Există însă şi excepţii:

grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi şi litera x.

 Grupurile de litere
1) Grupurile ce, ci, ge, gi,, che, chi, ghe, ghi notează
a) două sunete (če, či, ğe, ği k'e, k'i, g'e, g'i) când:
• sunt urmate de o consoană: cerc (čerk), chenar (k'enar), ger (ğer), ghete (g'ete),
circ, girafă, ghilimele
• sunt urmate de o vocală în hiat: Geo(ğe-o), cianură
• sunt urmate de i şi u în silbă finală: chei (k'ei) , liceu (ličeu)
b) un singur sunet (č, ğ, k', g') când:
• sunt urmate de o vocală în aceeaşi silabă: magiun (mağun), ciudă (čudă), ceară
(čară), geană (ğană), cheamă (k'amă), gheată (g'ată), ceainic (čainik)
• apar la sfârşitul cuvântului, fără a forma silabă: unchi (un k'), unghi (ung'), cinci
Gheor- ghe (g'or g'e)
gem (ğem)
geam (ğam)
ghem (g'em)
gheaţă (g'aţă)

2) Litera x transcrie sunetele:

a) [gz]
• când se află între vocale, fără a exista o regulă în acest sens: examen
[egzamen]
[ks]
• când este urmată de o consoană: extemporal [ekstemporal]
• când apare la sfârşitul cuvântului: lax [laks], fax
• când apare la începutul cuvântului şi este urmată de o vocală: xilină [ksilină]
• uneori între vocale, fără a exista o regulă: oxigen [oksigen], axă

 Diftong. Triftong. Hiat

Diftongul este grupul de sunete format dintr-o vocală şi o semivocală
alăturate, rostite într-o silabă.
Diftongii sunt de două feluri:
 Diftongii ascendenţi sunt formaţi dintr-o semivocală + vocală /SV/:
seară, iarbă, iepure, a iubi, soare, stea, rouă;
  Diftongii descendenţi sunt formaţi dintr-o vocală + semivocală /VS/:
mai, tei, cutii, căi, căpătâi, noroi, pui, august, meu, fiu, tău, râu, tablou.
Triftongul este grupul de sunete format dintr-o vocală şi două semivocale
alăturate, rostite într-o singură silabă:
 SSV/ (leoarcă, inimioară);
 SVS/ (priveai, vreau, vuiau, lupoaică, biruiai, iei).

NOTA BENE:
 În cuvintele care conţin consoanele č, ğ, k', g' nu există diftongi sau
triftongi care să înceapă cu semivocalele e, i. Deci, în ceas, geam, chiar, gheaţă,
maghiar nu sunt diftongi, iar în cuvinte ca ziceau (zičau), vegheau nu sunt
triftongi. În cuvinte ca ziceau, vegheau sunt diftongi.

Hiatul este grupul de sunete format din două vocale alăturate rostite
consecutiv în silabe diferite.
Hiatul poate fi format din vocale diferite: a-e, a-i, a-o, a-u, ă-i, â-a, e-a, e-i,
e-o, e-u, i-a, i-e, i-o, i-u, î-i, o-a, o-e, o-i, o-u, u-a, u-e, u-i, u-o, ca în cuvintele:
na-iv, ha-os, a-ur, fă- i-nă, că-uş, re-al, le-it, ne-on, neuron, ziar, vie, fior,
mârâit, boa, poet, doime, noutate, scuar, duet, suiş, fluor sau din aceeaşi vocală,
repetată: a-a, e-e, i-i, o-o, u-u, ca în cuvintele: su-pra-a-glo-me-rat, fe-e-ric, vi-i-
tor, al-co-ol, va-cu-um.

 Despăţirea cuvintelor ȋn silabe

Despărţirea la capăt de rȃnd

NU se despart la capăt de rȃnd, ci trec integral pe rȃndul următor:

 abrevierile scrise legat (UNESCO) sau despărţite prin blanc (S N C F R), prin
puncte (a.c.) sau prin cratimă (N-V);
 numele proprii de persoane: Popescu, Mihai;
 derivatele scrise cu cratimă de la abrevieri: R.A.T.B –ist;
 numeralele ordinale scrise cu cifre şi litere: a V-a, a 5-a.
 cuvintele monosilabice;
 grupurile ortografice scrise cu cratimă: s-a (nu s-/a);
 secvenţele iniţiale şi finale constituite dintr-un singur sunet.

Se recomandă:
 să nu se separe numele de familie de prenume, ci să treacă ȋmpreună pe rȃndul
următor:
Mihai Popescu (nu Mihai/Popescu)
 notaţiile care includ abrevieri: 10 km/h (nu 10 km/), art.3 (nu art./3)

Se tolerează:
 plasarea pe rȃnduri diferite a abrevierilor pentru nume generice şi a numelor
proprii din denumirile unor instituţii: Roman /S.A., F.C./Argeş

Despărţirea cuvintelor în silabe – reguli

1) V - / V: fi-in-ţă
2) V -/CV: ta-xi, flo-ri-le, ma-/să
3) VC-/CV: dor-mea, mun-te, ex-cur-si-e

Excepţii: V- /CCV: bl, br, cl, cr, dl, dr, fl, fr, gl, gr, hl, hr, pl, pr, tl, tr, vl, vr:
ta-blă, o-braz-nic, a-cru, co-dru, a-fla, a-fri-can, a-glu-ti-nat, ne-hră-nit, su-plu,
cu-pru, ti-tlu, li-tru, ne-e-vla-vi-os, de-vre-me.
4) VC-/CCV: vâr-stă, as-tru, dez-gro-pa (s.f. = s.m.), cus-cru, cin-ste, as-pru
etc.

Excepţii: VCC-/CV: lp/t, mp/t, mp/ţ, nc/ş, nc/t, nc/ţ, nd/v, rc/t, rt/f, st/m:
sculp-tor, somp-tu-os, linc-şii, punc-taj, punc-ţi-e, send-viş/ sand-vici
(DOOM2), ast-ma-tic, jert-fă.

5) VC-/ CCCV: ab-stract, con-struc-tor.

6) VCC-/CCCV: opt-spre-ze-ce. (S.F. = S.M.)

doisprezece: doi- spre-ze-ce (DOOM1); dois-pre-ze-ce (DOOM2)