PROIECT MUZICAL

VIATA SI CREATIA COMPOZITORULUI

=GEORGES BIZET=

Georges Bizet (25 octombrie 1838 – 3 iunie 1875) a fost compozitor şi pianist francez,
aparţinând curentului romantic. S-a născut în 1838, pe strada rue de la Tour d’Auvergne, la
numărul 26, în cel de-al nouălea arondisment al Parisului. Botezat Georges Alexandre Cesar
Léopold Bizet, el va deveni cunoscut sub numele de Georges Bizet. Georges Bizet a primit
primele lecţii de muzică de la părinţii săi.
Talentul lui Bizet a devenit certitudine odată cu primele sale compoziţii. Nocturna în Fa
major, scrisă în 1854, prin subtilitatea sa armonică, dezvăluie caracterul remarcabil al
compozitorului. Cu prima sa simfonie, Simfonia în Do major, scrisă în noiembrie 1855, când
avea doar şaptesprezece ani, ca temă pentru cursurile de la Conservator, se deschide în
faţa influenţelor lui Gounod şi Mendelssohn. Această lucrare a rămas necunoscută până în
1933, când Jean Chantavoine a descoperit-o în arhivele bibliotecii Conservatorului din Paris.

Prin urmare, Bizet s-a bucurat de primul său succes cu Le docteur Miracle, pe scena
teatrului Bouffes-Parisiens, opera totalizând un număr de unsprezece reprezentaţii. Acum,
compozitorul se afla la începutul unei cariere de succes, fiind primit cu braţele deschise de
către Rossini şi Offenbach. Se pregăteşte pentru următorul Prix de Rome, cu o nouă cantată
– Clovis et Clotilde. În 1857 câştigă Prix de Rome, premiul incluzând obligativitatea de a
studia la Roma timp de trei ani, în celebra Villa Medici. Gounod a fost primul care l-a
întâmpinat acolo. Bizet pleacă la Roma în luna decembrie a aceluiaşi an, fiind însoţit de alţi
câştigători ai premiului. Imediat, Villa Medici i se va părea un adevărat paradis şi va începe
să compună fără întârziere.

Talentul lui Georges Bizet se va manifesta din ce în ce mai pregnant în lucrări precum opera
buffa Don Procopio (1858-1859).

Les Pêcheurs de Perles (Pescuitorii de perle), prima operă, în adevăratul sens al

cuvântului, a lui Bizet, nu poate fi comparată deloc cu Carmen. Cu toate acestea, astfel de
comparatii au dus de foarte multe ori la neglijarea şi la subestimarea nejustificată a creaţiilor
sale anterioare operei Carmen. Les Pêcheurs de Perles dezvăluie, încă o dată, instinctul
extraordinar al lui Bizet pentru efectul teatral. Caracteristica operei stă, într-adevăr, în drama
şi în lirismul ei.

L’Arlésienne (Arleziana) reprezintă, cu siguranţă, un momen decisiv al carierei lui Bizet.

Bizet s-a transformat într-un muzician excepţional care a descoperit cum să folosească
sursele de inspiraţie folclorică. Pe scurt, trecerea de la talent la geniu.

Edouard Colonne inaugura, în luna martie 1873, Concertele de duminică la Théâtre de

l’Odéon, cu un program bazat pe Simfonia italiană a lui Medelssohn, pe Carnavalul lui
Guiraud, Träumerei (Visare) a lui Schumann, Der Erlkönig (Regele ielelor) al lui Schubert şi
pe Jeux d’enfants (Jocuri de copii) de Bizet. Publicul primea cu interes aceste concerte, dar
fără prea mare entuziasm. Bizet va stârni interesul publicului câteva luni mai târziu, în luna
noiembrie a aceluiaşi an, când a prezentat suita orchestrală L’Arlésienne, la Théâtre du
Châtelet, şi, la puţin timp după aceea, în ianuarie 1874, la Concertes Populaires, organizate
de Jules Pasdeloup.
Carmen  este cea mai cunoscută lucrare a lui Bizet şi se bazează pe nuvela omonimă
scrisă, în 1846, de către Prosper Mérimée, care nu avusese succes cu creaţia sa, la
momentul respectiv.

 Carmen a avut premiera pe 3 martie 1875, la Opéra Comique din Paris, şi nu a fost, iniţial,
bine primită, deşi s-au susţinut 37 de spectacole în următoarele trei luni, cu o medie de trei
reprezentaţii pe săptămână; era cel mai mare succes de până atunci al lui Bizet. Acesta
investise fiecare gram al geniului său în Carmen şi primirea călduţă a reprezentat o deziluzie.
Laudele au apărut, în cele din urmă, de la contemporani faimoşi, inclusiv de la Debussy,
Saint-Saens şi Ceaikovski. Brahms a asistat la peste douăzeci de spectacole cu Carmen şi a
considerat-o cea mai mare operă produsă în Europa, de la războiul franco-prusac încoace.
Părerile acestor compozitori s-au dovedit profetice, Carmen devenind una dintre cele mai
îndrăgite opere din întreg repertoriul liric mondial. Carmen conţine două dintre cele mai
faimoase arii ale lui Bizet, „Habanera“ şi „Aria toreadorului„, care concurează pentru
popularitate cu duetul tenor-bariton „Au fond du temple saint“ din Pescuitorii de perle.

Data premierei a fost aleasă special, relaţiile diplomatice dintre Franţa şi Spania fiind tocmai
reînnodate. În aceeaşi zi, ambasadorul regelui Spaniei Alfonso al XII-lea îşi prezentase
scrisorile de acreditare în faţa preşedintelui Mac-Mahon. Directorul Opéra Comique se
aştepta la un aflux de personalităţi în seara premierei, dar, în ultimul moment, teama de un
posibil scandal declanşat de subiectul incomod al operei l-a făcut să renunţe să mai trimită
invitaţii. Mulţi artişti au fost totuşi prezenţi, precum compozitori ca Charles Gounod, Ambroise
Thomas, Leo Delibes, Jacques Offenbach, Vincent d’Indy, Charles Lecocq şi Jules
Massenet. Dintre interpreţi, au
participat Hortense Schneider, Zulma
Bouffar şi Judic. Dar au venit şi
scriitori cunoscuţi, cum ar fi Alphonse
Daudet, Alexandre Dumas-fiul şi
Theodore de Banville.

Primirea glacială a publicului, ipocrizia

unora dintre colegii săi şi ostilitatea
criticilor l-au afectat foarte mult pe Bizet care, oricum, în ultimele luni trecuse printr-o
perioadă foarte agitată. La sfârşitul lunii, s-a imbolnăvit din nou grav de amigdalită, boală de
care, după ce revenise de la Villa Medici, suferise frecvent. Pe 28 mai, Bizet a pornit spre
Bougival (Yvelines), o localitate situată la aproximativ 16 kilometri vest de Paris, în speranţa
că va respira un aer mai curat decât în capitala Franţei. Aerul de ţară a ameliorat
considerabil starea sănătăţii compozitorului. Într-o zi, Geneviêve şi Elie-Miriam Delaborde,
care era considerat fiul nelegitim al lui Charles-Valentin Alkan, au făcut o plimbare pe malul
Senei, împreună cu compozitorul. Cei doi bărbaţi au făcut baie în apele reci ale Senei şi, a
doua zi, Bizet a făcut o criză de febră reumatică, urmată de una cardiacă.
Bizet nu a mai apucat să vadă succesul lui Carmen. În noaptea de 3 iunie a murit în urma
unui atac de cord, la vârsta de 36 de ani. S-a sugerat că Delaborde ar fi indirect responsabil
de moartea lui Bizet, întrucât el ar fi iniţiat o întrecere de înot între cei doi. La acea vreme, s-
a vehiculat chiar ipoteza unei crime sau a unei sinucideri, spunându-se că i-ar fi apărut pe
partea stângă a gâtului o „rană provocată de o armă de foc“. Cel mai probabil era vorba de
un ganglion limfatic care s-a inflamat şi a perforat. Având în vedere antecedentele sale
medicale, a decedat aproape sigur din cauza unei infecţii sistemice cu streptococ. Astăzi,
reuşim să infirmăm variantele fanteziste privind ultimele zile din viaţa muzicianului.

Bizet s-a stins în ziua celei de-a şasea aniversări a nunţii sale, la exact trei luni de la
premiera operei Carmen. Moartea a survenit tocmai atunci când îşi găsise stilul de
maturitate. A fost înmormântat în cimitirul Pére Lachaise din Paris, lângă alţi mari
compozitori, precum Chopin şi Rossini. Reprezentaţiile cu Carmen au fost imediat întrerupte
pe scena Opera Comique. Cu toate acestea, în trei ani, spectacolul a ajuns la Viena,
Bruxelles, Londra, New York şi, la scurt timp, în Germania şi în Rusia. Cinci ani mai târziu,
Carmen s-a întors la Paris, unde a fost primită cu ovaţii, începându-şi cariera de succes.
Astăzi este una dintre operele cele mai iubite din lume.