Constituenţii nevii din citoplasmă ( paraplasmă )

Sunt formaţiuni ce se pot afla permanent în constituţia celulei sau numai temporar .
La originea acestor formaţiuni stă protoplastul: elementele necesare le ia din mediul înconjurător
sau le elaboreaza prin activitatea biochimică, metabolică, desfăşurată de constituenţii săi.
Constituenţii paraplasmatici:
 lichizi → vacuum
 solizi → incluziuni ergastice

Vacuomul celular (incluziuni ergastice lichide)

Vacuolele sunt caracteristice celulei vegetale, deşi se pare că au fost identificate şi în celula animal.
În celulele tinere vacuolele sunt mici şi au vâscozitate mare. În celulele mature există o singură
vacuola mare.
Vacuolele apar ca rezultat al creşterii şi intensificării schimbului de substanţe dintre celule şi mediul
înconjurător.
Vacuolele sunt delimitate la exterior de tonoplast = peliculă lipoproteică, pline cu suc celular
(vacuolar) soluţie ce conţine substanţe organice şi anorganice.
Sucul celular are compoziţie foarte variată: are pH acid (acizi organici = malic, citric, oxalic,
tartric), dar există şi excepţii (suc celular neutru la dovleac, castravete, pepene galben).
Compoziţia chimiăa a sucului celular:
Glucide
Variază de la specie la specie şi chiar şi în aceeaşi plantă, dependent de perioada de vegetaţie.
Glucoza are formă circulantă, de transport, a glucidelor asimilate prin fotosinteză, de la locul de
formare la cel de depozitare.
Prin polimerizare (policondensare), glucoza dă naştere la polizaharide (glucide superioare).
Fructoza se găseşte în fructe coapte şi dulci (pere, struguri). Zaharoza e un dizaharid răspândit în
regnul vegetal.
· Materii prime industriale:
- trestia de zahăr (Saccharum officinarum) contine 25% zaharoză
- sfecla de zahăr (Beta vulgaris) conţine 20 % zaharoză
- Inulina este un polizaharid caracteristic plantelor din familia Asteraceae , Campanulaceae,
unele Lobeliaceae, Apiaceae şi Liliaceae. Prin hidroliza totala a inulinei se obţine fructoza.
Glicozidele (heterozidele)
Sunt substanţe organice alcătuite dintr-o componentă glucidică şi o componentă de altă natură =
aglicon (genol, genina). Lanţul glucidic poate să fie alcătuit din una sau mai multe oze.
Saponine (saponozide)
Sunt tot glicozide a căror aglicon = sapogenina (sapogenol), prezintă proprietatea caracteristică de a
spumifica la agitare cu apa.
-Au proprităţi tensioactive → stabilizează emulsiile şi suspensiile
-Au reacţie slab acidă sau neutră.
-Hemolizează globulele roţii din sânge
-Stimulează secreţiile unor glande (produc sialoree)
Au acţiune: diuretică, sunt agenţi tensioactivi (excipienţi, substante auxiliare)
Raspandire: plante din familiile Caryophyllaceae, Primulaceae, Hippocastanaceae, Araliaceae,
Chenopodiaceae, Polygalaceae, Liliaceae

Taninurile
-Sunt un grup heterogen de substanţe, unele asemănătoare cu glicozidele
-Răspândire: la Gymnospermae şi Dycotiledonatae, în diferite organe
- scoarţa (Quercus)
- frunze (Hamamelis, Thea)
- organe subterane (Geum, Krameria)
- fructe (Prunus spinosa, Juglans)
- seminţe (Coffea, Cola)
Pigmenţi antocianici (Antocianozide)
-Conferă culoarea specifiăa florilor, frunzelor şi fructelor: roşu, albastru, violet
-Culoarea acestor pigmenţi e dependentă de valoarea pH-ului:
- acid → roşu
- bazic → albastru
Acţiune farmacodinamică şi întrebuinţări:
- factori vitaminici P = influenteaza permeabilitatea capilarelor
- stimulenţi, slab antivirali
Acizii organici
-Sunt răspandiţi în plante liberi sau sub forma de combinaţii
- Se găsesc în fructe, organe aeriene şi subterane
-Cei mai răspândiţi sunt: acidul formic, acidul malic (mere, vişine, tomate, afine etc.), acidul
citric (citrice), acidul oxalic (fam. Polygonaceae, Oxalidaceae) liber sau sub formă de
oxalaţi, acidul tartric (Vitis vinifera)
Utilizari:
- în industrie, vopsitorie, în chimie ca reactivi
- în industria farmaceutică, intră în componenţa unor medicamente
-Unii au acţiune terapeutică proprie:
- stimuleaza secreţiile digestive, favorizând digestia
Pigmenţi flavonici
Au culoare galbenă
-Fac parte impreuna cu taninurile şi antocianii din marea clasa a polifenolilor vegetali
-Cel mai cunoscut reprezentant e rutozida
-Sunt distribuite în special în flori (Sophora, Tanacetum, Helychrisum, Hypericum), frunze (Betula,
Ginkgo, Crataegus, Fagopyrum), dar şi alte organe: în fructe (citrice), rădăcini (Glycyrrhiza
glabra)
-Au acţiune de factor vitaminic P: influenţeaza permeabilitatea capilarelor sanguine
-Joacă un rol important în respiraţia celulară: intervin în procese de oxido-reducere celulara
-Absorb radiaţiile UV, protejând citoplasma şi cloroplastele de acestea
-Se întrebuinţează în afecţiui venoase, aterosleroză, ca adjuvant în HTA, asociate cu vitamina C
(acid ascorbic)

Alcaloizii
-Sunt substanţe organice azotate, cu atomul de azot cuprins într-un heterociclu, cu bazicitate redusă;
-Au activitate înalta, ca de altfel şi toxicitatea
-În plante se intalnesc de obicei sub forma de săruri cu acizii organici (citric, oxalic, malic etc.) sau
anorganici (sulfuric) sau sub forma de combinaţii cu taninuri (tanati)
-Răspândire: mai des la Dicotyledonatae, mai rar la Monocotyledonatae şi Gymnospermae, chiar şi
la ciuperci (Mycophyta)
-Dintre Dicotyledonatae, se găsesc frecvent în familiile Ranunculaceae, Berberidaceae,
Papaveraceae, Cactaceae, Solanaceae, Rubiaceae etc.
-Dintre Monocotyledonatae sunt mai răspandiţi la plante din familiile Liliaceae şi Amaryllidaceae,
iar dintre Gymnospermae la specii de Taxus şi Ephedra
Rolul lor prezumtiv în plante:
- substanţe de excreţie rezultate din metabolismul secundar
- substanţe cu rol de apărare împotriva consumării lor de către animale
- substanţe cu rol stimulator al unor procese fiziologice
- substanţe cu rol în sinteza proteinelor
Acţiune farmacodinamica şi întrebuinţări:
- se utilizează pe scară largă la doze mici; la depăsirea acestor doze apar efecte toxice, reacţii
adverse severe, intoxicaţii
- sunt stimulenţi sau sedativi ai SNC
- activi pe sistem cardiovascular
- activi pe sistemul nervos vegetativ simpatic sau parasimpatic
- hepatotropi
- antimicrobieni
- anticanceroşi
Alcaloizii
-Mulţi alcaloizi au o acţiune complexă intervenind prin mecanisme diferite la nivelul mai multor
organe sau sisteme
-Au constituit şi mai constituie încă medicamente importante şi chiar modele pentru sinteză de
substanţe active terapeutic
Atropina: antispastic şi antisecretor gastric, midriatic
Cofeina: stimulent, excitant SNC
Papaverina: antispastic, calmant al colicilor din sfera abdominală
Codeina: antitusiv – inhibă centrii nervoşi superiori ai tusei
Morfina: analgezic, suprima durerea (antalgic)
Efedrina: vasoconstrictor periferic, relaxează musculatura bronşică
Chinidina: antiaritmic
Cocaina: anestezic local

Uleiuri grase
Apar sub formă de picături în interiorul celulei, rezultând din activitatea unor leucoplaste speciale –
oleoplaste (elaioplaste)
Se întâlnesc în special în seminţele plantelor oleaginoase
De regulă, lipidele vegetale sunt lichide, dar se pot solidifica prin schimbarea temperaturii ambiante
(de exemplu, untul de cacao – Butyrum Cacao, este lichid în condiţiile tropicale ale ţărilor din care
se recoltează, dar în climatul temperat devine solid)
Proprietati fizice:
- sunt insolubile în apă şi alcool la rece (excepţie: uleiul de ricin)
- sunt solubile în alcool cald, benzen, eter etilic, cloroform etc.
- lasă o pată grasă, translucidă pe hârtie, pată care nu dispare la încălzire
Proprietati chimice
- sunt esteri ai glicerinei cu acizi graşi (oleic, lauric, palmitic, stearic, linoleic, linolenic)
Unele au actiune farmacodinamica proprie:
- uleiul de ricin este purgativ
- uleiul de croton e un purgativ drastic
- uleiul de masline e colagog, cicatrizant (antiulceros)
- uleiul de catina e vitaminizant, reepitelizant (tratarea arsurilor), antiulceros
- uleiul de in e folosit şi el pentru tratarea arsurilor
- uleiul de soia, uleiul din germeni de porumb sunt antiaterosclerotice, previn accidentele vasculare,
diminueaza riscul de apariţie al infarctului miocardic
- Uleiurile vegetale sunt solvenţi pentru prepararea formelor farmaceutice sau excipienţi (de ex.
untul de cacao)
- Se folosesc în industria farmaceutică la prepararea esterilor etilici ai acizilor graşi nesaturaţi (oleic,
linoleic) => vitamina F – asigură regenerarea şi întreţinerea epiteliilor şi mucoaselor
- Sunt folosiţi de asemenea pentru obţinerea lecitinei vegetale farmaceutice (întreţine memoria)
Uleiurile volatile
-Pot apărea ca picături sau sunt dispuse în formaţiuni speciale secretorii (canale, buzunare, celule,
peri glandulari)
Acţiune şi întrebuinţări:
- acţiune antimicrobiană, antiseptică, dezinfectantă, deodorantă (uleiul de brad, pin, cuişoare,
eucalipt - eucaliptol, menta - mentol, gomenolul, camfora)
- acţiune carminativă, stimulentă a digestiei (uleiul Apiaceaelor)
- acţiune antispastică, calmând colicile (uleiul de menta, anason, melisa, chimion)
- Sunt utilizate la prepararea medicamentelor şi cosmeticelor

Incluziuni ergastice solide

Formaţiuni citoplasmatice care iau naştere din activitatea vitală a protoplastului sunt produşi de excreţie sau
de rezervă ce pot avea formă cristalină sau amorfă.
I. AMIDONUL
Substanţa de rezervă caracteristica regnului vegetal. După locul în care se găseste poate fi:
 amidon primar – se întâlneşte la locul de formare
 amidon secundar sau de migraţie – se întâlneşte în alte organe decât cele în care se formează
(parenchim de rezervă – seminţe, organe subterane)

Granulele de amidon variază ca formă foarte mult → însuşire care constituie caracter de specificitate
după care se pot recunoaşte unele plante. Cele mai cunoscute: rotundă, ovală, lenticulară, forma de halter.
Coloratia cu iodul = caracteristica pt amidon; cele 2 fractiuni dau coloratii diferite - amiloza – albastru intens
- amilopectina – coloratie slaba violaceu- purpurie
De fapt este vorba de un compus de incluziune caruia prin incalzire ii dispare culoare albastra, iar la rece
reapare
- Structura liniara a amilozei → se dispune dupa o spirala – in centru un canal liber in care se dispun atomii
de iod in siruri fata in fata cu atomii de hidrogen
Cei 2 componenti (amiloza si amilopectina) pot fi separati intre ei prin diferite metode: adsorbtie selectiva,
electrodializa sau precipitare selectiva;
Ex: dizolvarea amidonului in apa fierbinte si apoi precipitarea fractionata cu ajutorul butanolului
Unele plante se disting prin continutul mare in amidon:
Orez: 70-80%
Grau: 63-67%
Porumb: 60-66%
Fasole: 42-43%
Cartofi:13-25%
Grauncioare de amidon in tuberculul de cartof (coloratia cu iod) (solutie Lugol).
Importanţa amidonului:
aliment de bază → regnul animal
sursă energetică → plante
valoare economica: industria hârtiei, textilă, fabricarea de clei
fabricarea alcoolului = fermentaţie
industria fermentativă a amidonului – conduce şi la acetonă si acid lactic (sursa principală: amidonul de
cartofi, porumb, grau)
Aplicatiile farmaceutice (glicerolat de amidon)
 acţiune proprie – emolient (înmoaie)
 utilizat ca topic (acţiune locală)
 în cosmetică: pudre
 excipent în prepararea unor forme farmaceutice: comprimate, drajeuri, pilule, pulberi, pudre

II.ALEURONA este o rezervă proteica a plantelor. Se găseşte în seminţele plantelor (oleaginoase).

Originea: se formează în plastidele cu conţinut bogat în albumin.
În timpul germinării seminţelor – aleurona se dizolvă, trece în soluţie.
Grăunciorul de aleuronă prezintă o masă fundamentală proteică în care se includ 2 formaţiuni:
a) globoid (sferic)
b) cristaloid (cu aspect cristalin)
Se deosebesc 2 tipuri de aleuronă:
- granule simple, omogene (cu un singur component)
- granule compuse, heterogene (cu globoid şi cristaloid)
III. Incluziuni cristaline
Cristale – rezultă din metabolismul celulei vegetale. Nu participă la structura citoplasmei.
Se pot întâlni şi în componenţa membrane.
Cele mai răspândite: sărurile de calciu şi siliciu. Sunt prezente şi la plantele inferioare şi la cele superioare.
Lipsesc la un numar redus de reprezentanţi ai lumii vegetale: Bryophyta (muschi), unele
Monocotiledonate (Najadaceae, Cyperaceae), iar dintre Dicotiledonate (unele Scrophulariaceae şi
Lentibulariaceae). Specificitatea cristalelor de oxalat de calciu → recunoaşterea unor produse
vegetale (importanţa pentru farmacognozia practică).
SURSE BIBLIOGRAFIECE:
1. Calalb T., Bodrug M. “Botanica farmaceutică”, Chişinău 2009
2. Grati V. Citologie generală. Ed. Prut internaţional, partea I, 2006, partea II, Chişinău, 2007
3. Avram R., Andronescu E., Fuzi I., Botanica farmaceutică. Ed. Didactică şi pedagogică.
Bucureşti, 1981