FARMACOGNOZIE

Farmacognozia este de două tipuri:

a) Generală
b) Specială.
 FARMACOGNOZIA GENERALĂ
 Analizează noţiunile generale despre plantele medicinale;
 Descrie părţile de plante medicinale utilizate în terapeutică;
 Descrie metodele tehnologice de obţinere a produselor vegetale.
Pentru ca o plantă medicinală să devină „produs vegetal” sau materie
primă vegetală este necesar să treacă printr-o serie de faze de prelucrare
care prevăd recoltarea, sortarea, uscarea, condiţionarea, ambalarea şi
depozitarea.
Produsul vegetal brut (drog) reprezintă organul sau partea din plantă
recoltată şi uscată şi care se utilizează în scopul preparării unui
medicament fie la nivelul recepturii, fie la nivel industrial.
Cultura plantelor medicinale oferă avantaje ca:
Recoltare mai uşoară;
Densitatea mare a plantelor;
Se evită confundarea cu alte specii;
Se simplifică procesul de recoltare, uscare,
sortare.
 ~Prelucrarea plantelor medicinale pentru
obţinerea produselor vegetale~
 În prelucrarea plantelor medicinale pentru obţinerea produselor
vegetale se disting fazele:
 recoltarea
 sortarea
 uscarea
 condiţionarea
 ambalarea
 marcarea
 conservarea.
Recoltarea este prima operaţie importantă pentru obţinerea unor produse vegetale
cu calităţi terapeutice. Se face de către personal instruit, care să respecte condiţiile
de recoltare. Recoltarea se face în momentul în care plantele conţin cantitatea
maximă de principii active; este influenţată de sol, de umiditate, de temperatură, de
ora zilei de recoltare. În general s-a constatat că organele subterane (rădăcini,
rizomi) dar şi scoarţele conţin principii active bogate toamna şi primăvara. Părţile
aeriene ale plantelor, respectiv frunze, flori au cantitatea maximă de principii active
în timpul înfloririi, iar fructele şi seminţele au cantitatea maximă de principii active
la maturitate.
Sortarea odată recoltate produsele vegetale sunt
transportate în ambalaje corespunzătoare, bine
aerisite la locul de uscare. Prin sortare se
îndepărtează corpurile străine, impurităţile şi
substanţele minerale (pământ, nisip).
Uscarea este operaţia de care depinde în mare măsură calitatea produselor vegetale. Metode de
uscare:
 Naturală- se face în aer liber la soare sau la umbră;
 Artificială- se realizează în funcţie de produsul vegetal în uscătorii speciale, unde este reglată
temperatura în funcţie de compoziţia principiilor active. Temperatura de uscare este de 40-50 0
C, rareori 60-700 C, iar pentru plantele cu ulei volatil este de 30-350 C.
 În vid- este foarte bună, păstrând neschimbate proprietăţile pe care le aveau în stare
proaspătă, mai ales pentru plantele aromatice.
 Liofizarea- cu cele mai bune rezultate, apa fiind eliminată prin sublimare; astfel în primul
rând produsul vegetal este congelat de la -20 până la -800 C, condţii în care apa din plantă se
transformă în cristale fine şi urmează sublimarea, adică creşterea treptată a temperaturii
10-200 C.
Conservarea se face în depozite curate, uscate, bine aerisite cu o umiditate
constantă şi iluminare indirectă. În timpul depozitării produsele vegetale nu rămân
într-o stare inertă, ele suferă o serie de procese biochimice şi transformări.
Temperatura şi umiditatea sunt factorii care favorizează degradarea principiilor
active.
Aerul şi iluminare reprezintă doi factori importanţi cu privire la conservare, sub
influenţa lor principiile active suferă recţii de hidroliză, oxidare şi enzimatice.

Poluarea microbiană şi fungică reprezintă pericolul cel mai grav al

produselor vegetale care compromit total principiile active.

 FARMACOGNOZIA SPECIALĂ
 
Grupe de principii active:
 GLUCIDE;

 POLIUROMIDE;

 MUCILAGII;

 HETEROZIDE (sunt formate din holozide şi agliconi).

GLUCIDELE
- Sunt compuşi ternari (conţin carbon, hidrogen, oxigen);
- Sunt foarte răspândite în natură şi cu o deosebită importanţă biologică;
- Se formează în cursul procesului de fotosinteză şi suferă în organismul viu transformări şi
degradări;
- Organismul vegetal are glucide în proporţie de 50% din substanţa uscată;
- Regnul animal este mult mai sărac în structuri glucidice decât cel vegetal;
- Se găsesc în toţi reprezentanţii lumii vegetale, mai ales în plantele superioare iar în bacterii şi
ciuperci sunt mai puţin abundente;
- Se găsesc în toate organele plantelor şi în cantităţi mai mari în organele de rezervă.
Structura chimică şi clasificare

Glucidele pot fi împărţite în oze simple şi ozite dependente de

numărul monomerilor.
Exemple de glucide cu acţiune terapeutică:
 Glucoza este utilizată ca energizant şi se utilizează sub formă de
soluţie perfuzabilă în concentraţie 5%, 10%, 20% pentru hrănire
parenterală, pentru tratarea şocului hipoglicemic în urma supradozei
de insulină, se foloseşte ca produs osmotic în edemul pulmonar şi
edemul cerebral;
 Fructoza se utilizează asemănător ca glucoza şi se administrează în
intoxicaţii hepatice, comă hepatică, comă alcoolică;
 Sorbitol se găseşte în fructe de cireşe, de vişine de prune. În organismul uman el are acţiune
uşor laxativă şi se administrează în doze de 20-30g;
 Xiloza se foloseşte în scop de diagnostic şi se utilizează pentru controlul resorbţiei la nivelul
intestinului subţire;
 Galactoza se utilizează în scop de diagnostic pentru funcţiile hepatice. Eliminarea ei, dacă e
prin urină ca atare, indică o alterare hepatică. Galactoza trebuie să se metabolizeze la nivelul
ficatului în glucoză sau fructoză;
 Manitol răspândit în alge, ciuperci şi plante superioare. Se utilizează sub formă de soluţie
perfuzabilă atunci când se urmăreşte mobilizarea lichidului şi eliminarea rapidă şi masivă a
acestuia din edemul cerebral sau pulmonar, ca diuretic puternic în scopul evitării blocajului
renal şi în eliminarea substanţelor toxice. Se găseşte în cantitate mare în produsul natural
numit „Manna”.
Produse naturale cu acţiune terapeutică:
o MANNA reprezintă sucul concretizat la contactul cu aerul, obţinut prin incizarea scoarţelor
arborelui „Fraxinus Orleus” originar din regiunea Mediteraneană. În ţara noastră creşte
spontan în Sudul Dobrogei, în restul Europei se cultivă pe suprafeţe întinse şi irigate.
Exploatarea arborelui în scopul obţinerii Mannei se face începând din al 8-lea an şi durează
aproximativ 12 ani. De la un arbore se obţine într-un an 500-2000 g.
Compoziţie chimică: apă, săruri minerale, cantităţi variabile de glucoză, fructoză, iar manitol
este până la 70%, amidon, mucilag, gume, tanin.
Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: se foloseşte ca laxativ pentru copii, dispersat în lapte, în
doze de 5-15g până la vârsta de 3 ani şi 15-20g pentru copiii de peste 3 ani. Adulţilor li se
administrează între 30-60g odată. Deoarece manitolul e foarte scump, Manna se obţine prin
sinteza din glucoză sau zahăr invertit;
o MEL DEPURATUM reprezintă miere de albine.
Compoziţie chimică: glucoză şi fructoză alături de vitamine, enzime, hormoni,
substanţe minerale, proteine, acid ascorbic, gume, acizi organici ca: acid malic,
acid tartric, acid citric, acid lactic, acid oxalic.
Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: mierea se foloseşte la prepararea unor
forme farmaceutice (soluţii 30% miere, aerosolilor în tratamentul rinitelor,
faringitelor, sinuzitelor). Se aplică local pe plăgi şi răni, având acţiune
antiinflamatoare, antibacteriană, imunostimulatoare, regeneratoare,
expectorantă.
Tipuri de miere şi acţiune terapeutică:
 Pentru efect sedativ- mierea de tei;
 Pentru efect analgezic, calmant, antiseptic- mierea de mentă;
 Pentru efect diuretic, expectorant- mierea de trifoi;
 Pentru efect de calmare a tusei- mierea de salcâm;
 Pentru efect antiseptic, antiinflamator- mierea de conifere;
 Pentru efect antispastic, antiseptic- mierea polifloră.
 o GRAMINIS RHIZOMA repezintă rizomul recoltat de la planta de PIR.
Se recoltează după aratul suprafeţelor pe care este.
Compoziţie chimică: triticină şi inulină, care de fapt sunt polimeri ai glucozei,
mucilag, saponine, uleiuri volatile, săruri de potasiu şi acid salicilic, vitamine
din coplexul B şi carotenoide.
Acţiune terapeutică şi întrebuinţări: are acţiune diuretică, depurativă,
diaforetică (transpiraţie), acţiune cardio-vasculară (scade presiunea arterială),
intră în compoziţia ceaiului diuretic, sudoretic. Singur sau asociat este utilizat
în tratarea stărilor inflamatoare ale aparatului genito-urinar şi tub digestiv.
 
OBSERVAŢIE!!! Uleiul volatil din pir are proprietăţi antimicrobiene şi
fungistatice.
 AMIDONUL
(AMYLUM FR X)

FR X oficiază trei tipuri de amidon şi anume:

- Amylum Maydis = amidon de porumb
- Amylum Tritici = amidon de grâu
- Amylum Solani = amidon de cartofi
Amidonul - reprezintă cel mai important rezultat prin
procesul de fotosinteză în plante.
Există amidon de tranziţie care se formează în cloroplastele
din frunze şi un amidon de rezervă depozitat în rădăcină,
ribozomi.
Proprietăţi fizice: este o pulbere albă, fără gust, fără
miros, insolubil în apă rece şi solvenţi organici, iar în apă
fierbinte formează coca de amidon.
Compoziţie chimică: are o componentă „amiloză” care este solubilă şi
o componenetă insolubilă numită „amilopectină”.
Amidonul este un polimer al glucozei sau al maltozei (amiloza
conţine 1500-4000 unităţi de glucoză şi amilopectina conţine
500.000-1.000.000 molecule de glucoză).
Acţiune terapeutică şi întrebuinţări:
Datorită capacităţii de absorbţie a secreţiilor şi a grăsimilor dermice, a
calităţilor răcoritoare şi de alunecare, amidonul se utilizează la
prepararea unor forme farmaceutice ca pulbere, paste, unguente s.a.
Amidonul se foloseşte ca liant şi dezagregant în prepararea
comprimatelor. Este folosit în special în pulberi sterile pentru igiena
sugarilor, pentru a absorbi din pliurile pielii transpiraţia.
Amidonul reprezintă un agent de creşterea a vâscozităţii în prepararea
emulsiilor şi a suspensiilor.