Material Pentru Testul de Evaluare (Lectiile 2-5)

Clasa a XII-a - Istoria artelor şi a arhitecturii Profesor: Stănilă Andreea
LECȚIA 2 - ARTA SI ARHITECTURA ANTICĂ (1)
DACIA - GEȚII ŞI DACII
INTRODUCERE
Epoca cunoscută sub denumirea de „antică” de pe teritoriul României cuprinde perioada dacică -
„Dacia” (până în anul 106 e.n.), coloniile greceşti de la Marea Neagră şi perioada romană - „Dacia romană”
(după cucerirea teritoriilor de către Imperiul Roman în anul 106 e.n.).
SPAȚIUL CARPATO-DANUBIANO-PONTIC
Teritoriul României mai este numit şi „spaţiul carpato-danubiano-pontic”; se suprapune cu Munţii

Carpaţi şi este mărginit de Dunăre (în sud) şi de Marea Neagră (în est). Relieful României este caracterizat
de varietate, proporţionalitate, complementaritate şi dispunere simetrică, având forme de relief diverse,
repartizate în mod egal: 35% munţi, 35% dealuri şi podişuri, 30% câmpii. În România se găsesc toate
tipurile de unităţi acvatice: ape marine, fluvii, râuri, lacuri şi ape subterane. Altitudinea maximă este de
2544 metri (Vârful Moldoveanu - Carpaţii Meridionali), iar altitudinea minimă este de 10 metri (Delta
Dunării), cota de referinţă (±0.00) fiind nivelul Mării Negre.
CARPATO DANUBIANO PONTIC
Munţii Carpaţi reprezintă un Dunărea reprezintă al doilea cel Marea Neagră a avut iniţial
lanţ muntos, aparţinând marelui mai lung fluviu din Europa. denumirea de „Pontus Euxinus”
sistem muntos central al Euro- Izvorăşte în Munţii Pădurea (din limba latină) şi face parte
pei. Au o lungime totală de 1700 Neagră din Germania. Are din bazinul denumit „pontic”.
km şi o lăţime maximă de 130 lungimea totală de 2850 km şi Are suprafaţa totală de 423000
km. Munţii Carpaţi se întind pe străbate 10 ţări, curgând spre km² şi cel mai adânc punct la
teritoriul a 7 ţări: Cehia, est: Germania, Austria, Slova- 2200 metri sub nivelul mării.
Slovacia, Polonia, Ungaria, cia, Ungaria, Croaţia, Serbia, Marea Neagră este situată între
Ucraina, România (51%) şi Ser- Bulgaria, Romania (30%), Europa şi Asia, având 6 ţări
bia. Munţii Carpaţi se înfăţi- Republica Moldova şi Ucraina. riverane: Rusia, Ucraina, Româ-
şează ca fiind nişte munţi Se varsă în Marea Neagră nia, Bulgaria (de pe continentul
scunzi, doar câteva sectoare de- după ce formează Delta european), Turcia şi Georgia
păşind 2000 metri în altitudine. Dunării, rezervaţie a biosferei. (de pe continentul asiatic).
Occidentali Meridionali Orientali Baziaş - Delta Dunării - Sulina Sulina - Vama Veche
Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 10

Geto-dacii sunt un popor tracic, Sursele greceşti şi romane

care în jurul anului 339 î.e.n. arată că, deşi sunt numiţi diferit,
GEȚII
locuiau în zona Munţilor Carpati geţii şi dacii sunt acelaşi popor şi
şi pe ambele maluri ale cursului vorbesc aceeaşi limbă. Sin-
inferior al Dunării. Marii istorici gura deosebire între cele două
ai antichităţii Herodot (grec, 484- grupuri consta în faptul că geţii
GETO–DACII
425 î.e.n.), Strabon (grec, 63 locuiau la câmpie, în timp ce
î.e.n. - 23 e.n.) şi Cassius Dio dacii trăiau în zone mai înalte, la
(roman, 155-229 e.n.) au arătat că deal sau la munte. Împreună, for-
„dacii au aceeaşi limbă cu geţii”, mează poporul cunoscut în istorie
DACII
grecii antici numindu-i geţi, ca „geto-daci”. Mai departe,
iar romanii antici numindu-i daci. îi vom numi simplu: daci.
BUREBISTA (88-44 Î.E.N.) DECEBAL (87-106 E.N.)

Desăvârşit lider şi strateg militar, DACIA Dacia s-a aflat la apogeul puterii
a reuşit unirea triburilor geto- sale sub regele Decebal, cel din
dacice şi a întemeiat statul dac, urmă purtând mai multe războaie
denumit „Dacia”, introducând cu romanii. În 106, romanii
totodată şi o serie de măsuri SARMIZEGETUSA REGIA conduşi de Traian cuceresc
pentru consolidarea acestuia. Dacia, iar Decebal se sinucide.
Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara) a fost capitala şi centrul militar,
religios şi politic al statului dac înainte de războaiele purtate cu Imperiul Roman (înainte de anul 106).
A fost nucleul unui sistem de apărare strategic compus din şase cetăţi dacice.

1. ARTA
Arta dacă este arta asociată cu popoarele cunoscute sub numele de daci (geto-daci) sau traci. Astăzi,
o mare colecţie de capodopere dacice se află în Muzeul Naţional de Istorie al României din Bucureşti.
Faimoasele brăţări dacice sunt bijuterii din aur asociate cu dacii. Au fost ascunse în pământ de daci probabil
înaintea invaziei romane din anul 106. Ele fac parte din tezaurul descoperit la Sarmizegetusa Regia.
Brăţară dacică din aur Coif dacic din aur Colier dacic din aur
Matriţa meşterului orfevrier a fost descoperită la Sarmizegetusa Regia. Este realizată din bronz,
fiind o piesă masivă, cu greutatea de 8 kg; are opt feţe, dintre care cele două principale au forma hexagonală,
cu lungimea laturilor de 8 cm şi grosimea de 5 cm. Elementele de decor sunt redate în negativ, iar cu ajutorul
matriţelor de acest tip se ornamentau foi subţiri din materiale preţioase (aur şi argint), prin presare. Motivele
ornamentale sunt leul şi grifonul (creatură mitologică fantastică cu corp de leu sau lup şi aripi de vultur).

2. ARHITECTURA
2.1. LOCUINȚA
Locuinţa, mereu condiţionată de viaţa oamenilor, este tocmai una dintre clădirile care împlinesc în
arhitectură rolul comunităţii. Întemeierea Daciei aduce cu sine şi trecerea de la o locuire cu specific
preistoric (primitivă) la una bazată pe stratificarea socială. Locuinţa se construia după tehnici tradiţionale,
păstrate în arhitectura populară până în ziua de astăzi, din materiale perisabile: pereţii erau realizaţi
dintr-un schelet de lemn umplut cu împletitură de nuiele şi lut, iar învelitoarea era din paie, stuf sau
şindrilă (lemn). Construcţia locuinţei se realiza pe o temelie (o fundaţie) din piatră. De regulă, fiecare
gospodărie era împrejmuită.
Locuinţa cu Locuinţa cu Locuinţa

plan rectangular plan circular tip „turn”
2.1.1. LOCUINȚA CU PLAN RECTANGULAR
Locuinţa cu plan rectangular îşi are originea în „megaronul” din arhitectura preistorică şi era
destinată masei mari a populaţiei. În această grupă sunt cuprinse locuinţele cu una, două sau mai multe
încăperi. De regulă, încăperile sunt dispuse înşiruit (se intra dintr-una în alta), dar se întâlnesc şi locuinţe
cu încăperi grupate şi cu o planimetrie mai complexă (mai evoluată). Apare prispa, reprezentând o încăpere
deschisă, acoperită de o streaşină mult ieşită cu rol de coper-tină, uneori sprijinită pe ziduri sau stâlpi.
Intrarea în locuinţă era orientată spre drumul principal de acces, de preferinţă pe latura îngustă a clădirii.
Locuinţă (Grădiştea Muncelului, Locuinţă cu şopron (Grădiştea Locuinţă cu prispă

judeţul Hunedoara) Muncelului, judeţul Hunedoara) (Popeşti, judeţul Giurgiu)
MEGARONUL
În cadrul primelor aşezări urbane reperate se naşte prototipul „megaronului”, reprezentând o
construcţie de locuit cu plan dreptunghiular, alcătuită din două sau mai multe încăperi care comunică.

2.1.2. LOCUINȚA CU PLAN CIRCULAR
Locuinţa cu plan circular îşi are originea în „tholosul” din arhitectura preistorică şi era
destinată preoţilor şi celor care oficializau ritualurile religioase. Putea avea şi etaj. În această grupă
sunt cuprinse locuinţele cu forma în plan rotundă, ovală sau într-o combinaţie între forma rotundă şi
dreptunghiulară (mai rar). Acest tip de locuinţă putea fi înconjurată de o prispă (terasă exterioară fără
stâlpi de susţinere) sau de un cerdac (terasă exterioară cu stâlpi de susţinere din lemn).
Volumetria acoperişului devine una conică. Planul mixt cuprindea locuinţa dreptunghiulară, înconjurată de
o prispă sau de un cerdac (circulare).
Locuinţă circulară Locuinţă cu prispă (Grădiştea Locuinţă cu cerdac (Dealul

(Orăştie, judeţul Hunedoara) Muncelului, judeţul Hunedoara) Meleia, judeţul Hunedoara)
THOLOSUL
În cadrul primelor aşezări urbane reperate se naşte prototipul „tholosului”, reprezentând o
construcţie de locuit cu plan circular. Locuinţele primitive au fost foarte modeste prin natura
materialelor întrebuinţate în construcţia lor (lemn, nuiele, lut), scurta lor viaţă fiind explicabilă.
Odată cu apariţia tholosului, se realizează trecerea de la materialele de construcţie perisabile la cele
mai durabile: zidăria din cărămidă uscată la soare (crudă). Tholosul va da naştere sistemului de
acoperire cu elemente curbe (arcade, bolti, cupole).
2.1.3. LOCUINȚA TIP „TURN”
Locuinţa tip „turn” este cuprinsă în categoria arhitecturii cu caracter militar şi defensiv şi se
adresează unui număr redus de locuinţe, destinate militarilor. Acestea au apărut odată cu fortificaţiile
(cetăţile) realizate cu ocazia întemeierii Daciei. În general, locuinţele acestei grupe au plan rectangular,
uneori pătrat şi au parter şi etaj şi sunt realizate prin excavarea în panta naturală a terenului.
Legătura între parter (cu destinaţia de depozit) şi etaj (cu destinaţia de locuinţă) se realiza atât printr-o scară
interioară, cât şi printr-o scară exterioară. S-au utilizat materiale mai durabile: piatră, cărămidă
uscată la soare şi şindrilă (ţiglă din lemn).

Locuinţa tip „turn” este cuprinsă în categoria arhitecturii cu caracter militar şi defensiv şi
se adresează unui număr redus de locuinţe, destinate militarilor (Costeşti, judeţul Hunedoara).
2.2. SANCTUARUL
Sanctuarele dacice erau închinate unui cult monoteist articulat în jurul lui Zamolxes
(zeu al tracilor, strămoşii geţilor şi ai dacilor). Sanctuarele sunt grupate în trei categorii după
organizarea planimetrică dictată de amplasament. Sanctuarele liniare au evoluat din locuinţa realizată
după prototipul „megaronului” şi se găsesc frecvent în comunităţile mai mici, rurale.
Sanctuarele patrulatere erau rezervate oştilor militare şi erau amplasate, de regulă, în afara cetăţilor
dacice, fiind definite de şiruri ordonate de coloane şi de o asemănare cu templele greceşti.
Sanctuarele circulare sunt dedicate autorităţilor politice şi sunt amplasate în interiorul cetăţilor
regale.
Sanctuarul circular cu una

Sanctuarul liniar cu absidă, Sanctuarul
(simplu) sau cu trei încăperi
cu una sau mai multe încăperi patrulater
(complex)
2.2.1. SANCTUARUL LINIAR
Sanctuarul liniar este primul tip de clădire religioasă (de cult) a geţilor şi a dacilor,
având un plan înscris într-un dreptunghi, cu una sau mai multe încăperi, similar
locuinţei născute din prototipul „megaronului”. Sanctuarul liniar este întâlnit în imediata
vecinătate a locuinţelor şi deserveşte comunitatea. Latura dreptunghiului opusă intrării
în clădire era absidată (semicirculară, dreptunghiulară cu colţuri rotunjite sau poligonală).
Apariţia „absidei” în planul sanctuarelor este o cerinţă a ritualului de cult şi prevesteste
viitoarele biserici din lemn sau din piatră de pe teritoriul ţării noastre (aşa numitele „bazilici
paleocreştine”).

Sanctuar cu încăpere unică Sanctuar cu 2 încăperi Sanctuar cu 2 încăperi

(Lacul Tei, Bucureşti) (Popeşti, judeţul Giurgiu) (Luncani, judeţul Hunedoara)
2.2.2. SANCTUARUL PATRULATER
Sanctuarul patrulater este orientat în funcţie de poziţia axului longitudinal, evident perpendicular
pe latura scurtă a planului. Laturii scurte i se atribuie şi rolul de front principal. Dispoziţia în caroiaj a
stâlpilor care menţin acelaşi interax imprimă planului un ritm constant pe întreaga lui suprafaţă şi
reprezintă un element nou, original, neavând asemănare cu niciun model planimetric realizat anterior.
Sanctuarul reprezenta o colonadă (din lemn sau lemn cu piatră) ţâşnită din pământ, oglindind imaginea
pădurii din împrejurimi. Acoperişul era simplu, în două ape, cu timpan triunghiular, iar învelitoarea era din
lemn, din şindrilă sau scânduri.
„Sanctuarul mare din calcar” a fost descoperit de arheologi în anul 1951 în cadrul cercetărilor
arheologice de la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara).

„Sanctuarul mare din calcar” a fost descoperit de arheologi în anul 1951 în cadrul cercetărilor
arheologice de la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara).
2.2.3. SANCTUARUL CIRCULAR
Sanctuarul circular este o clădire de cult de două tipuri: sanctuar simplu cu o singură încăpere
circulară şi sanctuar complex cu trei încăperi concentrice.
Sanctuarul simplu are o platformă circulară îngrădită de un inel executat din stâlpi de piatră şi în
centru o vatră (altarul).
Sanctuarul complex derivă din cel simplu, diferenţa survenind în zona centrală, unde vatra (altarul)
s-a transformat într-o clădire închisă rezervată cultului religios. Dispoziţia radială a stâlpilor ce delimitează
sanctuarele aminteşte de discul solar şi de transpunerea în plan a datelor calendarului tradiţional geto-dac
(ce cuprindea 360 zile şi 60 săptămâni cu câte 6 zile).

„Sanctuarul mic circular” a fost descoperit în anul 1957 şi are o singură încăpere cu raza
de 6.50 metri; se află la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara).
„Sanctuarul mare circular” are un cerc exterior cu raza de 15 metri, un cerc median şi o
absidă centrală; se află la Sarmizegetusa Regia (Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara).
CROMLEHUL
Cromlehul este o structură megalitică preistorică; este realizat sub forma unui
ansamblu de menhire (un bloc vertical de piatră) sau dolmene (două blocuri verticale de
piatră legate la partea superioară de un bloc orizontal), dispuse pe un traseu circular,
uneori semicircular. Se consideră că cromlehul avea cel mai probabil un rol religios (un rol
sacru). Cel mai cunoscut astfel de monument este ansamblul denumit „Stonehenge” din Salisbury,
Marea Britanie, construit din pietre cu înălţimea de 6 metri şi greutatea de până la
50 tone. Ansamblul a fost subiectul multor teorii cu privire la originea sa, atât mitologice,
cât şi paranormale.

2.3. CETATEA
Oraşele dacice erau centre economice în care se regăseau împreună agricultori, meşteşugari,
negustori, funcţionari, clerici; aveau o componentă militară importantă atât la nivel social, cât şi
arhitectural. Cetăţile, denumite „dave” în epoca dacă, erau ori grupate pe înălţimi strategice în zona de
munte, ori împrejmuite cu palisade (ziduri) de pământ în zona de câmpie. Arhitectura militară forma un
sistem de apărare mai ales în Munţii Orăştiei, judeţul Hunedoara, unde se regăsea un ansamblu de şase
cetăţi dacice: „Sarmizegetusa Regia” (Grădiştea Muncelului), „Cetăţuie” şi „Blidaru” (Costeşti), „Piatra
Roşie” (Luncani), împreună cu cetăţile de la Căpâlna şi Băniţa.
„Murus dacicus” (expresie în limba latină care înseamnă „zidul de tip dacic”) este denumirea dată
unei metode de construcţie pentru zidurile cetăţilor şi fortificaţiilor din Dacia. Tehnica a fost dezvoltată
înaintea cuceririi romane (din anul 106). „Murus dacicus” este format din două ziduri clădite din blocuri
de piatră cioplite sub formă de paralelipiped dreptunghic (fără mortar). Spaţiul dintre cele două ziduri
era umplut cu un amestec de pietriş, piatră spartă şi lut. Legătura dintre cele două ziduri (cel exterior şi
cel interior), necesară pentru a rigidiza structura, era realizată prin intermediul unor grinzi din lemn,
din loc în loc.
„Murus dacicus” este format din două ziduri din blocuri de piatră puse în operă fără mortar;
spaţiul dintre ele conţine pietriş, piatră spartă şi lut; zidurile sunt legate prin grinzi din lemn.
2.3.1. CETATEA „SARMIZEGETUSA REGIA”
Capitala regatului dac Sarmizegetusa Regia, construită probabil în jurul anului 50 î.e.n.,
cuprindea în perimetrul său cetatea, zona sacră (sanctuarele) şi aşezarea civilă (locuinţele). Zidurile cetăţii,
ridicate în tehnica „murus dacicus”, înconjurau un perimetru ovoidal aflat la 1000 metri altitudine şi cu
respectarea configuraţiei terenului. La aproximativ 100 metri distanţă de la cetate, pe două terase, se afla
zona sacră, care cuprinde sanctuarele de plan rectangular şi circular, unele realizate din calcar şi altele din
andezit. Cartierele de locuinţe se întindeau pe alte câteva zeci de terase, constituind cel mai amplu complex
de locuire.

Cetatea dacică „Sarmizegetusa Regia” (Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara) se afla

la 1000 metri altitudine, pe un teren muntos, alături de sanctuar şi de cartierele de locuinţe.
2.3.2. CETATEA „CETĂȚUIE”
Cetatea de la Costeşti, judeţul Hunedoara, cunoscută sub numele de „Cetăţuie”, avea

caracter exclusiv militar, lipsind cel religios şi cel de locuit. Reşedinţă regală geto-dacă, era
înconjurată de palisade de pământ (cu grosimea la bază de 6-8 metri şi cu înălţimea de 2 metri),
dublate pe alocuri de un zid de piatră realizat în tehnica „murus dacicus”, întărit cu turnuri de apărare.
Incinta cuprinde două locuinţe tip „turn”, având parterul parţial excavat în panta terenului din piatră şi etajul
din cărămidă uscată la soare. Cetatea a fost abandonată definitiv în anul 106, odată cu cucerirea
Daciei de către Imperiul Roman.
Cetatea dacică „Cetăţuie” (Costeşti, judeţul Hunedoara) avea caracter exclusiv militar şi
era înconjurată de palisade de pământ; a fost abandonată în anul 106 şi căzută în ruină.

2.3.3. CETATEA „BLIDARU”
Cetatea dacică „Blidaru” de la Costeşti, judeţul Hunedoara, era prevăzută cu două incinte
înconjurate cu ziduri de piatră, situate la cote de nivel diferite, realizate în două etape. Incinta superioară
includea o locuinţă tip „turn”, iar în exteriorul incintei inferioare a fost identificat un sanctuar cu plan
patrulater. Se remarcă zidăria care dublează pe două laturi incinta inferioară, ce prezintă în construcţie o
alternanţă de calcar cu piatră spartă. Platoul pe care se găseşte cetatea este situat la 700 metri altitudine, iar
forma în plan a celor două incinte se încadrează într-un dreptunghi cu lăţimea de 45 metri şi adâncimea de
102 metri.
Cetatea dacică „Blidaru” (Costeşti, judeţul Hunedoara) se afla la 700 metri altitudine şi
cuprindea două incinte fortificate, o locuinţă tip „turn” şi un sanctuar în afara zidurilor.

LECȚIA 3 - ARTA SI ARHITECTURA ANTICĂ (2)
DACIA – DACIA ROMANĂ ŞI ROMANIZAREA
INTRODUCERE
Epoca cunoscută sub denumirea de „antică” de pe teritoriul României cuprinde perioada dacică -
„Dacia” (până în anul 106 e.n.), coloniile greceşti de la Marea Neagră şi perioada romană - „Dacia romană”
(după cucerirea teritoriilor de către Imperiul Roman în anul 106 e.n.).
Situatia politică avea să se Procesul de „romanizare” a daci-

schimbe după urcarea pe tron a lor a fost ireversibil din punct de
DACII
Împăratului Traian (98-117), care vedere lingvistic şi istoric, cu-
s-a pregătit pentru cucerirea Da- prinzând obligaţia de învăţare a
ciei. Au fost duse două razboaie limbii latine şi de însuşire a
grele, primul între anii 101-102 şi modului de viaţă roman de către
ROMANIZAREA
al doilea între anii 105-106. În populaţia cucerită. Cel mai im-
anul 106, este cucerită cea mai portant element al romanizării a
mare parte a Daciei şi transfor- fost limba latină, care a fost im-
mată în provincie romană (cu ex- pusă prin intermediul mai multor
ROMANII
cepţia Crişanei, Maramureşului, factori: armata, urbanismul, eco-
Moldovei de nord şi centrală). nomia, justiţia, educaţia, religia.
TRAIAN (98-117) AURELIANUS (270-275)

DACIA ROMANĂ
Împărat roman (născut în anul Împărat roman (născut în anul
53), a facut parte din Dinastia 214), dispune retragerea admini-
Antoninilor. În timpul domniei straţiei romane din Dacia în anul
sale, Imperiul Roman a ajuns la 271 şi reface unitatea Imperiului
SARMIZEGETUSA
întinderea teritorială maximă, Roman slăbit. În politica internă
ULPIA TRAIANA
cucerind Dacia în 105-106. s-a purtat ca un suveran absolut.

Sarmizegetusa Ulpia Traiana (Sarmizegetusa, judeţul Hunedoara) a fost capitala Daciei Romane.
Situată la 40 km de Sarmizegetusa Regia, capitala anterioară a Daciei, a fost întemeiată între anii 108-110;
materialele de construcţie utilizate erau piatra, marmura, cărămida şi ţigla.
MONUMENTUL COMEMORATIV
Monumentul comemorativ era ridicat în cinstea unor eroi sau a unor victorii în lupte. Pentru romani,
succesul în lupte era foarte important şi contribuia la creşterea faimei şi renumelui conducătorului de oşti
sau a împăratului. Monumentul comemorativ apărea pe întreg cuprinsul imperiului ca o ilustrare a puterii.
ROMA
Cucerirea Daciei de către Impe-

riul Roman impune construirea la
Roma, capitala imperiului, a unui
monument comemorativ, cunos-
cut sub numele de „Columna lui
Traian” (113), înaltă de 40 metri.
TROPAEUM TRAIANI
Cucerirea Daciei de către Impe-
riul Roman impune construirea
pe teritoriul adăugat a unui mo-
nument comemorativ, cunoscut
sub numele de „Tropaeum Traia-
ni” (106-109), înalt de 40 metri.
„Columna lui Traian” din Roma, Italia (113) comemorează cucerirea Daciei de către Împăratul
Traian. Exteriorul este prevăzut cu un basorelief în formă de spirală dispus în 114 panouri.

„Tropaeum Traiani” din Adamclisi, judeţul Constanţa (106-109) comemorează cucerirea

Daciei de către Împăratul Traian. Exteriorul circular cuprinde 54 de panouri cu metope.
1. ORAŞUL
1.1. COLONIILE GRECEŞTI
Începând cu secolul al VIII-lea î.e.n., grecii au întemeiat colonii în spaţiul

carpato-danubiano-pontic, trăind paşnic alături de geto-daci până la cucerirea romană.
Cele trei colonii greceşti au fost întemeiate pe ţărmul Mării Negre: Histria (secolul al VII-lea
î.e.n. - Istria, judeţul Constanţa), Tomis (secolele VII-VI î.e.n. - Constanţa, judeţul Constanţa) şi
Callatis (secolul al VI-lea î.e.n. - Mangalia, judeţul Constanţa). Dupa cucerirea romană,
cele trei colonii grecesti sunt păstrate şi sunt populate cu programele de arhitectură specifice
Imperiului Roman: forumuri, temple, bazilici, amfiteatre, băi publice, locuinţe şi elemente de
infrastructură, alături de întărirea zidurilor de fortificaţie.
Histria Tomis Callatis

(Istria, judeţul Constanţa) (Constanţa, judeţul Constanţa) (Mangalia, judeţul Constanţa)

1.2. URBANISMUL ROMAN
După cucerirea teritoriului ocupat de daci (cu excepţia Crişanei, Maramureşului şi a Moldovei de
nord şi centrală), romanii renunţă să mai utilizeze oraşele şi cetătile dacice, pe care le lasă să cadă în ruină.
Romanii păstrează în schimb şi dezvoltă cele trei colonii greceşti de pe ţărmul Mării Negre şi construiesc
oraşe noi, fortificate, după tradiţia romană. Dintre multitudinea de oraşe realizate amintim: Drobeta (cu
acces la Dunăre, secolul al II-lea - Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi), Romula (în vecinătatea
Oltului, secolele II-III - Dobrosloveni, judeţul Olt) şi Tropaeum Traiani (în vecinătatea monumentului
comemorativ, secolul al II-lea - Adamclisi, judeţul Constanţa).
Drobeta (Drobeta Turnu Romula Tropaeum Traiani

Severin, judeţul Mehedinţi) (Dobrosloveni, judeţul Olt) (Adamclisi, judeţul Constanţa)
Întemeierea unui oraş roman se realiza după planificarea sa prealabilă din punct de vedere
urbanistic - „la planşetă”. Oraşele romane îndeplineau şi rolul de castru (aşezare cu un puternic carater
militar), aveau o formă rectangulară şi erau înconjurate de ziduri puternice, întărite prin turnuri,
din considerente militare. Principalele artere erau dispuse în funcţie de punctele cardinale: „cardo”
(de la nord la sud) şi „decumanus” (de la vest la est), perpendiculare una pe cealaltă. La intersecţia
lor era amplasată piaţa publică. La intersecţia cu zidurile care delimitau oraşul, se amplasau porţi de intrare.
Cele patru cartiere (NV, NE, SV si SE) cuprindeau locuinţe grupate în parcele rectangulare şi
cu acces la străzi ortogonale.
ORAŞUL ŞI PORȚILE
CASTRUL
PIAȚA PUBLICĂ
CARDO
STRĂZILE
DECUMANUS ORTOGONALE

2. ARTA
2.1. MOZAICUL
Mozaicul a fost folosit pentru decorarea pereţilor, tavanelor şi podelelor din case, palate, terme şi
bazilici. Fiind considerate foarte practice, ele au fost dintotdeauna importante în arta decorativă romană.
Iniţial, pentru realizarea mozaicului s-au folosit cărămida, teracota, piatra sau marmura. Ulterior, se
introduc cubuleţele din sticlă colorată, translucidă, cu foiţă de aur încorporată. Scenele sunt figurative, pe
suprafeţe mari, cu tematică variată (motive si ornamente florale, geometrice, scene istorice).
„Edificiul Roman cu Mozaic” din Tomis (actual Constanţa, judeţul Constanţa) este în prezent
un muzeu şi a fost edificat în secolul al III-lea; cuprinde aproape 2000 m² de mozaic.
2.2. SCULPTURA
Portretul reprezintă genul cel mai valoros al sculpturii romane şi reproduce întocmai trăsăturile
fizice şi morale ale celui portretizat, pentru exprimarea adevărului. Ele pot fi cap, bust sau figură întreagă.
Statuile de împăraţi sunt foarte numeroase şi sunt amplasate în forumuri, întruchipând puterea politică,
virtutea şi puterea militară. Ele pot fi statui în armură şi statui ecvestre. Relieful istoric este folosit pentru a
decora altare, columne, arcuri de triumf, şi înfăţişează scene de luptă, fapte de vitejie, obiceiuri sau scene
din viaţa reală. Este un mijloc de documentare prin precizia detaliilor şi a amănuntelor de pe basoreliefuri.

Basorelieful restaurat al monumentului comemorativ „Tropaeum Traiani” din Adamclisi,

judeţul Constanţa (106-109) cuprinde 54 de panouri cu metope dispuse în friză circulară.
„Cybela” „Fortuna cu Pontos” „Şarpele Glykon”

(Histria, judeţul Constanţa) (Tomis, judeţul Constanţa) (Callatis, judeţul Constanţa)
3. ARHITECTURA
Stăpânirea Imperiului Roman asupra Daciei a pus capăt arhitecturii dacice înfloritoare. Noii stăpâni
au adus din ţinuturile de veche şi înaltă civilizaţie italică experienţa şi elementele unei culturi superioare.
Romanii au construit în Dacia un număr mare de oraşe cu caracter militar, folosind materiale şi tehnici rar
întrebuinţate anterior, precum piatra şi marmura, deseori împodobite cu reliefuri şi sculpturi, cărămidă
prelucrată (arsă) şi mortarul de var. Pe teritoriul cucerit, Imperiul Roman îşi impune, prin intermediul
fenomenului de „romanizare”, programele de arhitectură specifice civilizaţiei antice romane, care au
corespondent în capitala imperiului - Roma.
„Forumul” sau Templul sau Amfiteatrul Băile publice Infrastructura

centrul oraşului „casa zeului” şi gladiatorii sau „termele” (poduri, drumuri)
3.1. FORUMUL
Forumul (în limba latină „forum romanum”) este o piaţă publică monumentală, situată la
întretăierea drumurilor principale ale oraşului, drumuri denumite „cardo” (dezvoltat de la nord la sud) şi
„decumanus” (dezvoltat de la vest la est). Iniţial, a avut doar funcţiune comercială (piaţă de legume sau
piaţă de animale). Ulterior, devine un spaţiu determinant in viata oraşului. Forumul găzduia un număr mare
de monumente şi de clădiri publice (monumente comemorative sau triumfale - arce, temple, terme,
biblioteci, piete), fiind centrul activităţilor urbane politice, comerciale, religioase, festive, ale instanţelor
judecătoreşti.

„Forumul lui Traian” din Sarmizegetusa Ulpia Traiana (108-110) era plasat în centrul capitalei
Daciei Romană, multe alte construcţii monumentale fiind situate în afara incintei fortificate.
FORUMUL LUI TRAIAN - ROMA, ITALIA

Între anii 106-113 se edifică la Roma Forumul lui Traian, unde este amplasată columna comemorativă.
3.2. TEMPLUL
Templul este o construcţie închinată de obicei unui singur zeu, dar şi mai multor zei (sau tuturor
zeilor), edificat pe un loc considerat sacru. Planul templului era dreptunghiular, iar acesta era înconjurat de
coloane libere sau acoperite. Templele nu ating eleganţa celor din antichitatea greacă, fiind mult mai masive
şi nu ţin cont de dimensiunea umană. Templul este, de regulă, ridicat pe o platformă supraînălţată, la care
se ajunge printr-o scară. Încăperea principală era „cella” sau „naosul”, în care era plasată efigia (statuia)
divinităţii în cinstea căreia era ridicat. Nu avea ferestre, iar lumina nu intra decât pe uşa principală de acces.

„Templul lui Nemesis” din Sarmizegetusa Ulpia Traiana (108-110) era construit lângă amfiteatru,
în afara incintei fortificate. Nemesis era zeiţa moralităţii, venerată de gladiatori.
TEMPLUL „FORTUNA VIRILIS” - ROMA, ITALIA

În perioada 120-80 î.e.n. se edifică Templul „Fortuna Virilis”, cu plan rectangular şi portic cu coloane.
3.3. AMFITEATRUL
Amfiteatrul reprezintă principala construcţie destinată recreaţiei şi divertismentului populaţiei

(construcţie unde aveau loc diverse spectacole, lupte cu gladiatori, parade militare, întreceri sportive).
Interesul romanilor pentru spectacolele publice este foarte mare şi s-a manifestat în toate păturile socie-
tăţii, obicei impus şi pe teritoriul cucerit al Daciei prin intermediul fenomenului de „romanizare”.
Amfiteatrul satisface pasiunea populaţiei pentru spectacole şi cunoaste un mare avânt în întreg Imperiul
Roman. Amfiteatrul avea un plan circular sau elipsoidal, având în centru arena; de jur-împrejur se înălţau
tribune şi gradene supraetajate.
Amfiteatrul din Sarmizegetusa Ulpia Traiana (108-110) era plasat în afara incintei fortificate
şi este cel mai impunător edificiu al capitalei, cu o capacitate de 5000 de spectatori.
COLOSSEUMUL - ROMA, ITALIA

Între anii 70-80 se edifică la Roma amfiteatrul „Colosseum”, cea mai mare construcţie a vremurilor.
3.4. BAIA PUBLICĂ
Baia publică sau „termele” (în limba latină „thermae”) reprezenta un an-samblu de arhitectură care
cuprindea: piscine, băi calde, fierbinţi sau reci, vestiare, palestre (săli acoperite pentru exerciţii fizice),
biblioteci, grădini, locuri de plimbare, socializare sau culturale. Baia publică era destinată atât bărbaţilor,
cât şi femeilor (care aveau încăperi separate). Principalele încăperi dintr-o baie publică erau destinate băilor
cu apă caldă („tepidarium”), băilor cu apă fierbinte („caldarium”) şi băilor cu apă rece („frigidarium”). La
acestea se adăugau încăperile pentru sauna umedă („sudatorium”) şi pentru sauna uscată („laconicum”).

Termele din Sarmizegetusa Ulpia Traiana (108-110) sunt incluse în incinta fortificată şi erau
de dimensiuni mari; termele conţin încăperile clasice pentru program, într-o schemă asimetrică.
TERMELE LUI TRAIAN - ROMA, ITALIA

Între 104 şi 109 se edifică la Roma „Termele lui Traian”, cel mai mare complex recreativ din imperiu.
3.5. INFRASTRUCTURA
Alături de ocupaţiile de bază ale dacilor cuceriţi (agricultura şi creşterea animalelor), în Dacia
Romană s-au dezvoltat negoţul şi diferite ramuri „industriale”, prin exploatarea pe scară largă a bogăţiilor
tării: minele de aur şi de fier, ocnele de sare, carierele de piatră şi de marmură de construcţie. Romanii au
alocat surse imense pentru dotarea teritoriului cucerit cu lucrări civile, militare, dar şi de infrastructură
(drumuri si poduri) şi lucrări edilitare. Drumurile şi podurile au fost vitale în dezvoltarea Imperiului Roman.
Prin intermediul acestora, romanii se puteau deplasa, comunica şi tranzacţiona bunuri de larg consum.

La Drobeta se construieşte un mare pod peste Dunăre, realizat de arhitectul Apollodor din
Damasc, cu lungimea de 1135 metri, având 20 de pile masive cu secţiunea de 35x19 metri.
Cele 20 de pile erau realizate din piatră, cu excepţia celor două din cărămidă care legau
pilele extreme cu cele două portaluri. Pilele erau legate între ele cu arce puternice din lemn.

LECȚIA 4 - ARTA ŞI ARHITECTURA MEDIEVALĂ (1)
CREŞTINISMUL. MIGRATORII. FEUDALISMUL
INTRODUCERE
Geto-dacii sunt un popor tracic, Sursele greceşti şi romane

care în jurul anului 339 î.e.n. arată că, deşi sunt numiţi diferit,
GEȚII
locuiau în zona Munţilor Carpati geţii şi dacii sunt acelaşi popor şi
şi pe ambele maluri ale cursului vorbesc aceeaşi limbă. Sin-
inferior al Dunării. Marii istorici gura deosebire între cele două
ai antichităţii Herodot (grec, 484- grupuri consta în faptul că geţii
GETO–DACII
425 î.e.n.), Strabon (grec, 63 locuiau la câmpie, în timp ce
î.e.n. - 23 e.n.) şi Cassius Dio dacii trăiau în zone mai înalte, la
(roman, 155-229 e.n.) au arătat că deal sau la munte. Împreună, for-
„dacii au aceeaşi limbă cu geţii”, mează poporul cunoscut în istorie
DACII
grecii antici numindu-i geţi, ca „geto-daci”. Mai departe,
iar romanii antici numindu-i daci. îi vom numi simplu: daci.
Situatia politică avea să se Procesul de „romanizare” a daci-

schimbe după urcarea pe tron a lor a fost ireversibil din punct de
DACII
Împăratului Traian (98-117), care vedere lingvistic şi istoric, cu-
s-a pregătit pentru cucerirea Da- prinzând obligaţia de învăţare a
ciei. Au fost duse două razboaie limbii latine şi de însuşire a
grele, primul între anii 101-102 şi modului de viaţă roman de către
DACO–ROMANII
al doilea între anii 105-106. În populaţia cucerită. Cel mai im-
anul 106, este cucerită cea mai portant element al romanizării a
mare parte a Daciei şi transfor- fost limba latină, care a fost im-
mată în provincie romană (cu ex- pusă prin intermediul mai multor
ROMANII
cepţia Crişanei, Maramureşului, factori: armata, urbanismul, eco-
Moldovei de nord şi centrală). nomia, justiţia, educaţia, religia.
După retragerea Imperiului Ro- În anul 395, sub domnia Împăra-

man din Dacia Romană, fenomen tului Teodosie, are loc scindarea
DACO–ROMANII
istoric cunoscut sub numele de Imperiului Roman în Imperiul
„retragerea aureliană” (în anul Roman de Răsărit (cu capitala la
271, sub domnia Împăratului Ravenna, Italia) şi Imperiul Bi-
Aurelianus), procesul de romani- zantin (cu capitala la Constanti-
ROMÂNII
zare nu a fost întrerupt. În anul nopol). După anul 350, teritoriul
313 s-a semnat „Edictul de la românesc de astăzi a fost supus
Milano”, document care legaliza invaziei popoarelor migratoare:
religia creştină; aceasta cunoaşte vizigoţi, huni, gepizi şi avari; se
MIGRATORII
ulterior anului 313 o răspândire remarcă influenţa slavilor, aşe-
deosebită, inclusiv în Dacia. zaţi la nordul Dunării după 600.
Lectia 4 - Arta şi arhitectura medievală (1) Pagina 32

Epoca cunoscută sub denumirea de „medievală” de pe teritoriul României cuprinde perioada

expresiei artistice şi arhitecturale a feudalismului, perioadă subdivizată în feudalismul timpuriu (secolele
X-XIII) şi în consolidarea statelor medievale (secolele XIV-XVI).
TEZAURUL
Tezaurul este termenul utilizat pentru a desemna o colecţie de obiecte preţioase aflate în proprietate
privată (în proprietatea unui particular) sau în proprietate publică (în proprietatea unei instituţii: biserică,
congregaţie, bancă, stat etc.). Tezaurul cuprinde o cantitate mare de monede, bijuterii, pietre scumpe sau
alte obiecte de preţ, care au fost ascunse pentru multă vreme în pământ, au fost descoperite întâmplător şi
apoi au fost strânse şi păstrate într-un loc sigur şi păzit (de regulă, într-un muzeu). Denumirea de „tezaur”
se aplică, adesea, inclusiv încăperii în care sunt depozitate aceste bunuri.
1. TEZAURUL DE LA PIETROASA
Tezaurul de la Pietroasa, cunoscut sub numele de „Cloşca cu puii de aur” are o istorie zbuciumată.
Descoperit în anul 1837 în vecinătatea localităţii Pietroasa, judetul Buzău, a fost mutilat, vândut, furat,
recuperat, studiat, copiat, relocat la Moscova în timpul Primului Război Mondial (1914-1918) şi, în sfârsit,
înapoiat României de către U.R.S.S. în anul 1956. Astăzi se păstrează în Muzeul de Istorie a României din
Bucureşti. Potrivit opiniei istoricilor, tezaurul ar fi apartinut vizigoţilor şi ar fi fost îngropat de aceştia în
secolul al V-lea. Din tezaurul iniţial format din 22 piese, au fost recuperate numai 12 piese, realizate din
aur, cu o greutate totală de 19 kg.
2. TEZAURUL DE LA APAHIDA
Tezaurul de la Apahida a fost descoperit lângă localitatea cu acelaşi nume din judetul Cluj, reperat
în cadrul a două morminte princiare, datând din a doua jumătate a secolului al V-lea şi atribuite de istorici
migratorilor de neam germanic, şi anume gepizilor. Tezaurul se păstrează astăzi în Muzeul de Istorie a
României din Bucureşti. Surprinde atât prin bogăţia şi diversitatea absolut spectaculoasă a inventarelor

păstrate, cât şi prin valoarea simbolică pe care acestea o înmagazinează. Tezaurul cuprinde piese din metale
şi pietre preţioase, precum fibule, inele, brăţări, piese de joc şi căni ornamentate din argint destinate păstrării
vinului.
3. TEZAURUL DE LA SÂNNICOLAU MARE
Tezaurul de la Sânnicolau Mare a fost descoperit în localitatea cu acelaşi nume din judeţul Timiş în
anul 1799, în curtea casei unui ţăran sârb. A atras ulterior atentia autorităţilor austro-ungare, care l-au
confiscat. Tezaurul, realizat din aur, este cel mai mare tezaur aparţinând Evului Mediu timpuriu şi unul
dintre primele 10 tezaure mondiale ca valoare. Este compus din 23 piese: căni, cupe, boluri, oale, platou,
cu o greutate totală de 10 kg. Istoricii nu au stabilit cu exactitate provenienţa tezaurului, fiind datat între
secolele al VI-lea şi al IX-lea, aparţinând probabil hunilor. Este expus în Muzeul „Kunshistorisches” din
Viena, Austria.

FIBULA
Fibula este un accesoriu de îmbrăcăminte, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, realizată din metale
(fier) sau metale preţioase (bronz, argint, aur), utilizată pentru prinderea sau încheierea veşmintelor.
Cele mai vechi fibule datează din epoca bronzului, se întâlnesc în antichitatea greacă şi romană şi în
Imperiul Bizantin. Ulterior, fibula dispare din vestimentaţie. Fiind o piesă foarte vizibilă, plasată în
general pe piept sau pe umăr, era adesea împodobită cu pietre preţioase sau decorată prin gravare.
MONUMENTUL ISTORIC – LEGISLATIE ROMÂNEASCĂ
MINISTERUL CULTURII
COMISIA NAȚIONALĂ A MONUMENTELOR ISTORICE
LISTA MONUMENTELOR ISTORICE DIN ROMÂNIA
Monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcţii şi terenuri, situate pe teritoriul României,
semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală. Monumentele istorice, indiferent
de natura proprietăţii lor (publică şi/sau privată), fac parte integrantă din patrimoniul cultural naţional şi
sunt protejate prin lege. Pe teritoriul României, este interzisă distrugerea şi desfiinţarea acestora, iar
protejarea acestora este datoria proprietarilor de drept. Monumentele istorice se clasifică în monumente,
ansambluri şi situri şi sunt inventariate de către Ministerul Culturii, prin Comisia Naţională a
Monumentelor Istorice, sub forma „Listei Monumentelor Istorice”.
MONUMENT ANSAMBLU SIT
Turnul de Apă din Fabric Ansamblul „Badea Cârţan” Situl urban „Fabric (I)”
Cod LMI TM-II-m-A-06152 Cod LMI TM-II-a-B-06108 Cod LMI TM-II-s-B-06096
Monumentul reprezintă o singu- Ansamblul reprezintă un grup Situl reprezintă un teritoriu

ră construcţie sau o parte dintr-o coerent de construcţii urbane (teren) delimitat din punct de
construcţie, împreună cu instala- sau rurale care, împreună cu vedere topografic care cuprinde
ţiile, componentele artistice, terenul aferent, formează o creaţii umane într-un cadru
elementele de mobilare interioa- unitate delimitată topografic în natural sau artificial, creaţii

ră sau exterioară care fac parte teritoriu ce constituie o măr- umane care sunt mărturii cul-
integrantă din acesta, împreună turie semnificativă din punct de turale şi istorice semnificative
cu terenul aferent delimitat vedere arhitectural, arheologic, din punct de vedere urbanistic,
topografic, care constituie măr- istoric, artistic, etnografic, arhitectural, arheologic, istoric,
turie semnificativă din punct de religios, social, ştiinţific, tehnic. artistic, etnografic, religios, so-
vedere arhitectural, arheologic, Ansamblul poate fi reprezentat cial, ştiinţific, tehnic. Situl poate
istoric, artistic, etnografic, de o stradă sau un cvartal fi reprezentat de un cvartal, un
religios, social, ştiinţific, tehnic. delimitat de cel puţin trei străzi. cartier sau o întreagă localitate.
FEUDALISMUL
1. FEUDALISMUL TIMPURIU ŞI PRIMELE FORME DE ORGANIZARE (SECOLELE X-XIII)

Începând cu secolul al X-lea, transformările survenite în rândul populaţiei românesti, prin
generalizarea relaţiilor de tip feudal, au condus la apariţia unei noi culturi, expresie a ideologiei noii
societăţi feudale. Feudalismul este un sistem politic, economic şi social, corespunzând Evului Mediu,
caracterizat prin preponderenţa economiei de subzistenţă asupra celei de piaţă. Astfel, producătorul era
înzestrat direct cu utilaje, în timp ce pământul lucrat de acesta rămânea în proprietatea personală a
stăpânului domeniului (boier sau nobil), care îl constrânge pe producător din punct de vedere economic. Pe
teritoriul ţării noastre au fost descoperite urme arheologice, însă s-au păstrat foarte puţine construcţii din
această perioadă, asociate stilului bizantin (în Țara Românească, Moldova şi Dobrogea) şi stilului romanic
(în Transilvania).
2. CENTRALIZAREA ŞI CONSOLIDAREA STATELOR MEDIEVALE (SECOLELE XIV-XVI)

Constituirea statelor medievale feudale (Transilvania, Țara Românească, Moldova şi Dobrogea) a
adus modificări însemnate în structura societăţii şi în modul ei de viaţă. În aceste condiţii, arhitecturii i-au
revenit sarcini noi, izvorâte din necesitatea de a exprima noi idealuri estetice, de a crea construcţii
reprezentative pentru tinerele state independente. Experienţa limitată a constructorilor locali a făcut
necesară îndreptarea atenţiei către creaţia arhitecturală din ţările învecinate. Relaţiile mai strânse cu lumea
balcanică, bazate pe interese comune în faţa pericolului otoman, au făcut ca ponderea cea mai mare să o
deţină preluarea unor modele bizantine, urmate în pondere mai redusă de cele vestice (romanice şi gotice).
Construite din materiale durabile, clădirile religioase constituie programul dominant în societatea feudală.
1.1. FEUDALISMUL TIMPURIU (SECOLELE X-XIII)
1.1.1. DOBROGEA ŞI STILUL BIZANTIN
Teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră denumit

„Dobrogea” a fost o perioadă sub stăpânirea Imperiului Bizantin şi
era organizat în aproape 500 de aşezări diferite. Izvoarele istorice
atestă organizarea sub formă de „jupanate”, conduse de Jupan
Dimitrie şi Jupan Gheorghe, ambii boieri de seamă ai vremii.
Ulterior, în perioada cuprinsă între secolele al XI-lea şi al XIII-lea,
pe teritoriul Dobrogei apar formaţiunile statale conduse de jupanii
Tatos, Seslav şi Saccea (boieri de seamă)

BISERICA
Arhitectura în stil bizantin se inspiră din arhitectura antichităţii romane, utilizând

experienţa, tehnica de lucru şi soluţiile constructive antice (arce, coloane, sisteme de boltire).
De-a lungul timpului se folosesc câteva tipologii de planuri pentru biserici, dintre care
cele mai răspândite sunt: biserica cu plan dreptunghiular (sau cu plan bazilical) cu 1-3-5 nave
acoperită cu tavane drepte sau boltite, biserica cu plan central - poligonal sau „în cruce greacă”
(cruce cu braţe egale), acoperită cu bolţi sau cupole şi biserica cu plan trilobat. La exterior,
bisericile bizantine sunt relativ simple, fără decoraţii, din cărămidă roşie (sau alternând piatra cu
cărămida roşie).
Biserica „Sant’Apollinare in Biserica „San Vitale” din Mănăstirea „Marea Lavra” -

Classe” - Ravenna, Italia (532) Ravenna, Italia (532) Muntele Athos, Grecia (963)
PRONAOSUL SAU NARTEXUL

Pronaosul (sau nartextul) reprezintă holul de intrare în biserica orto-
doxă, tip portic (delimitat de coloane), separă exteriorul de interior.
NAOSUL
Naosul reprezintă încăperea centrală în biserica ortodoxă, de
formă dreptunghiulară, acoperită cu şarpantă sau cu boltă cilindrică.
NAVELE ŞI COLOANELE
Naosul (încăperea centrală în biserică) cuprinde nava centrală
(mai înaltă) şi câte 1-2 nave laterale, delimitate între ele prin coloane.
ALTARUL
Altarul este încăperea deschisă situată în partea din spate (posterioa-
ră) a bisericii ortodoxe, orientat spre est, în care se oficiază slujba.
PROSCOMIDIA ŞI DIACONICONUL
Cele două reprezintă încăperile anexe şi vecine altarului ortodox,
situate înspre nord (proscomidia) şi înspre sud (diaconiconul).

Ansamblul monastiresc rupestru „Basarabi Murfatlar” din Murfatlar, judeţul Constanţa

(secolul al IX-lea), cuprinde şase biserici, chilii şi galerii săpate în „dealul de cretă” (calcar).
Ruinele bisericuţei din cetatea antică „Dinogeţia” - Garvăn, judeţul Tulcea (secolul al XI-lea),
permit identificarea unui plan bizantin în cruce greacă, acoperit cu o cupolă pe pendentivi.

Bisericuta din Niculiţel, judeţul Tulcea (secolele XI-XII), avea un plan treflat, specific arhitecturii
bizantine; se remarcă cripta bisericii, fiind înglobată în prezent într-un muzeu local.
Biserica „Sfântul Atanasie” din Niculiţel, judeţul Tulcea (secolul al XIII-lea), este un prim
exemplu de clădire de cult din zona dobrogeană, după eliberarea de sub Imperiul Bizantin.

1.1.2. ȚARA ROMÂNEASCĂ ŞI STILUL BIZANTIN
Pentru teritoriul dintre Munţii Carpaţi şi Dunăre, denumit

„Țara Românească”, izvoarele istorice oferă informaţii despre Țara
Severinului şi Voievodatele lui Litovoi (între Olt şi Jiu) şi Seneslau
(la vestul Oltului). Tot în cuprinsul secolului al XIII-lea, izvoarele
istorice oferă informaţii despre bogăţiile zonei, precum şi despre
Cnezatele lui Ioan (spre sud, la Dunăre) şi Farcaş (spre nord, la
Munţii Carpaţi). Voievodatul sau cnezatul sunt forme organizare
politică medievală, fiind condus de un voievod sau cneaz.
BISERICA
Biserica „Sân Nicoară” din Curtea de Argeş, judeţul Argeş (secolul al XIII-lea), îşi păstrează
zidurile, începuturile bolţilor cilindrice şi parţial turnul de cărămidă înălţat deasupra intrării.

CETATEA
Tehnica bizantină de construcţie a cetăţilor prevedea un zid de apărare cu parament dublu

din piatră, în interiorul cărora se turna o spărtură de piatră în amestec cu var hidraulic.
Forma în plan (planimetria) a ceţătilor era de regulă dreptunghiulară, determinată de zidurile de
apărare prevăzute cu ambrazuri (goluri în zid care permit tragerea, înguste spre interior, evazate
spre exterior), metereze (goluri de tragere situate la partea superioară a zidurilor unei incinte întărite)
şi drum de stradă (amenajare specială în arhitectura fortificată, de forma unei platforme continue
situate la nivelul meterzelor). Colturile cetăţilor erau marcate de turnuri de apărare. Interiorul
cetăţilor cuprindea o zonă sacră marcată printr-o biserică şi o zonă de locuire pentru voievod
sau cneaz, realizată sub forma unui donjon (turn).
„Cetatea Severinului” din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi (secolul al XIII-lea),
cuprinde paraclisul cu plan dreptunghiular tip „sală”, executat într-o tehnică bizantină.

LECȚIA 5 - ARTA ŞI ARHITECTURA MEDIEVALĂ (2)
FEUDALISMUL
1. FEUDALISMUL TIMPURIU ŞI PRIMELE FORME DE ORGANIZARE (SECOLELE X-XIII)

Începând cu secolul al X-lea, transformările survenite în rândul populaţiei românesti, prin
generalizarea relaţiilor de tip feudal, au condus la apariţia unei noi culturi, expresie a ideologiei noii
societăţi feudale. Feudalismul este un sistem politic, economic şi social, corespunzând Evului Mediu,
caracterizat prin preponderenţa economiei de subzistenţă asupra celei de piaţă. Astfel, producătorul era
înzestrat direct cu utilaje, în timp ce pământul lucrat de acesta rămânea în proprietatea personală a
stăpânului domeniului (boier sau nobil), care îl constrânge pe producător din punct de vedere economic. Pe
teritoriul ţării noastre au fost descoperite urme arheologice, însă s-au păstrat foarte puţine construcţii din
această perioadă, asociate stilului bizantin (în Țara Românească, Moldova şi Dobrogea) şi stilului romanic
(în Transilvania).
2. CENTRALIZAREA ŞI CONSOLIDAREA STATELOR MEDIEVALE (SECOLELE XIV-XVI)

Constituirea statelor medievale feudale (Transilvania, Țara Românească, Moldova şi Dobrogea) a
adus modificări însemnate în structura societăţii şi în modul ei de viaţă. În aceste condiţii, arhitecturii i-au
revenit sarcini noi, izvorâte din necesitatea de a exprima noi idealuri estetice, de a crea construcţii
reprezentative pentru tinerele state independente. Experienţa limitată a constructorilor locali a făcut
necesară îndreptarea atenţiei către creaţia arhitecturală din ţările învecinate. Relaţiile mai strânse cu lumea
balcanică, bazate pe interese comune în faţa pericolului otoman, au făcut ca ponderea cea mai mare să o
deţină preluarea unor modele bizantine, urmate în pondere mai redusă de cele vestice (romanice şi gotice).
Construite din materiale durabile, clădirile religioase constituie programul dominant în societatea feudală.
1.1. FEUDALISMUL TIMPURIU (SECOLELE X-XIII)
1.1.3. TRANSILVANIA
Pe teritoriul dintre Tisa şi Munţii Carpaţi denumit

„Transilvania”, în secolul al X-lea existau trei formaţiuni (aşezări)
politice româneşti feudale: voievodatul lui Menumorut (Crişana),
Glad (Banat) şi Gelu (cu acces la Someş). Ulterior, în secolul al
XI-lea, izvoarele istorice amintesc voievodatul lui Gyula şi al lui
Ahtum. Maghiarii au cucerit treptat Transilvania şi i-au colonizat aici
pe saşi şi pe secui, populaţii care s-au bucurat de numeroase
privilegii; aceştia au rezistat şi în faţa invaziei tătarilor şi mongolilor.
CETATEA
Iniţial, în Transilvania sunt atestate, în secolul al X-lea, cetăţi aparţinând căpeteniilor feudale
(Menumorut, Glad şi Gelu). Mai târziu, după anul 1000, Transilvania este treptat cucerită de regalitatea
maghiară. Pentru asigurarea pazei graniţelor şi întărirea stăpânirii, regii maghiari aduc în secolele XII-XIII
colonişti din diferite regiuni germane: saşi (aşezaţi în sud şi centru) şi secui (în est). Caracteristică etapei

feudalismului timpuriu în Transilvania este dezvoltarea arhitecturii de apărare, reprezentată de cetăţile de

pământ (unele refăcute ulterior din piatră), cetăţile sau castrele regale (ce cuprind şi locuinţe nobiliare) şi
cetăţile săteşti de refugiu ale coloniştilor saşi.
Cetatea de pământ Cetatea sau locuinţa Cetatea sătească

(refacută ulterior din piatră) regală (din piatră) de refugiu
CETATEA DE PĂMÂNT
În Transilvania, cronicile istoricilor atestă, la începutul secolului al X-lea, existenţa unor cetăţi
aparţinând căpeteniilor feudale locale, dintre care îi amintim pe voievozii Menumorut (în Crişana), Glad
(în Banat) şi Gelu (în zona Someşului). Aceste cetăţi, reali-zate iniţial din pământ şi ulterior refăcute din
piatră, sunt adaptate reliefului accidentat, au o formă neregulată în plan şi recurg, ca tehnică constructivă,
la valuri de pământ perimetrale, şanţuri de apă perimetrale şi palisade (garduri sau ziduri din lemn perime-
trale). Cetăţile de pământ constituie puncte de plecare pentru arhitectura de mai târziu, realizată din piatră.
„Monumentul Voievozilor Menumorut, Glad şi Gelu” din Macea, judeţul Arad (1996), marchează
împlinirea unui mileniu de la luptele duse de aceştia împotriva expansiunii maghiare.
Cetatea lui Menumorut din Biharia, judeţul Bihor (secolele IX-X), supranumită „cetatea de pământ”,
era o fortificaţie din pământ cu înălţimea de 5-7 metri, înconjurată de şanţuri.

Cetatea lui Gelu din Dăbâca, judeţul Cluj (secolele IX-X), are o formă triunghiulară, cu vârful
orientat spre nord; era înconjurată de valuri de pământ, şanţuri de apă şi palisade din lemn.
CETATEA DIN PIATRĂ
Dupa cucerirea Transilvaniei de către regalitatea maghiară, aceasta din urma aduce pe teritoriul
cucerit, în secolele XII-XIII, colonişti din diferite regiuni ale Germaniei: saşi (aşezaţi la sudul şi centrul
Transilvaniei) şi secui (aşezaţi la estul Transilvaniei). Învăţămintele trase din prăpădurile provocate de
năvălirea tătarilor sau a mongolilor, printre alţii, (în secolul cuprins între 1250 şi 1350), evenimente care
au dezorganizat statul maghiar, au drept consecinţă dezvoltarea programelor arhitecturii de apărare.
Regalitatea maghiară ridică cetăţi regale sau castre regale din piatră, iar nobilimea feudală ridică castele şi
locuinţe puternic fortificate.
Cetatea regală din piatră „Marienburg” din Feldioara, judeţul Braşov (secolul al XIII-lea),
a fost restaurată între anii 2013-2017, fiind monument istorice (imagine înainte de restaurare).

Cetatea regală din piatră „Marienburg” din Feldioara, judeţul Braşov (secolul al XIII-lea),
a fost restaurată între anii 2013-2017, fiind monument istorice (imagine după restaurare).
Cetatea regală „Sângeorgiu Trascău” din Colteşti, judeţul Alba (secolul al XIII-lea),
cuprindea două locuinţe de tip „donjon”, legate printr-o curte împrejmuită cu ziduri de apărare.
DONJONUL
Donjonul este o construcţie tipică arhitecturii fortificate medievale
timpurii. Este reprezentat de un turn masiv, de secţiune pătrată, circulară
sau complexă, cu mai multe etaje, care comunică între ele prin scări
exterioare, adăpostite în turnuleţe adosate, străbătute de goluri puţine.
Oferea posibilitatea de locuire mai îndelungată (permanentă) pentru un
stăpân feudal sau servea uneori numai ca loc de refugiu şi de apărare pentru
acesta (temporar). De regulă, era înconjurat de o incintă zidită, care
oferea la rândul ei apărarea necesară.

CETATEA SĂTEASCĂ DE REFUGIU
Cetatea sătească de refugiu era destinată apărării unor comunităţi (obşti) rurale şi se caracterizează
prin situarea în afara satului pe o colină mai înaltă (de regulă), printr-o suprafaţă de mari dimensiuni, şi prin
absenţa construcţiilor de tip „donjon” (turn). Acţiunea de fortificare a comunităţilor (obştilor) rurale este
sprijinită de regalitatea maghiară care, în politica sa de centralizare a statului medieval feudal
timpuriu - Transilvania, găsea un sprijin în comunităţile (obştile) libere din zona rurală. Cetatea sătească de
refugiu se mai numeşte, în istoria universală şi în istoria arhitecturii, „cetate tărănească” (conform scrierilor
cronicarilor vremii).
Cetatea regală „Sângeorgiu Trascău” din Colteşti, judeţul Alba (secolul al XIII-lea),
cuprindea două locuinţe de tip „donjon”, legate printr-o curte împrejmuită cu ziduri de apărare.
Cetatea sătească din Rupea, judeţul Braşov (secolele XIII-XIV), este unul dintre cele mai bine
păstrate ansambluri fortificate din regiune; controla prin poziţia sa accesul dinspre sud-est.

BISERICA
Rolul bisericii, ca instituţie feudală, în răspândirea relaţiilor feudale face ca o parte

importantă a resurselor materiale destinate arhitecturii să fie canalizată către edificarea unor
clădiri de cult. Adoptarea de către feudalismul maghiar a creştinismului în formula sa
catolică (care reprezenta şi confesiunea coloniştilor saşi), antrenează arhitectura eclesiastică din
Transilvania pe făgaşul evoluţiei stilistice din vestul şi centrul Europei. În acest fel, stilul romanic
îşi găseşte expresia sa deplină în arhitectura religioasă. Bisericile romanice din cărămidă sau piatră,
cu sau fără influenţe bizantine sau gotice, au caracter monumental şi vor deveni dominantele arhitecturale
ale aşezărilor.
Biserica în tranziţia de la Biserica în Biserica în tranziţia de la

stilul bizantin la stilul romanic stil romanic stilul romanic la stilul gotic
BISERICA ÎN STIL BIZANTIN
Arhitectura în stil bizantin se inspiră din arhitectura antichităţii romane, utilizând

experienţa, tehnica de lucru şi soluţiile constructive antice (arce, coloane, sisteme de boltire).
De-a lungul timpului se folosesc câteva tipologii de planuri pentru biserici, dintre care
cele mai răspândite sunt: biserica cu plan dreptunghiular (sau cu plan bazilical) cu 1-3-5 nave
acoperită cu tavane drepte sau boltite, biserica cu plan central - poligonal sau „în cruce greacă”
(cruce cu braţe egale), acoperită cu bolţi sau cupole şi biserica cu plan trilobat. La exterior,
bisericile bizantine sunt relativ simple, fără decoraţii, din cărămidă roşie (sau alternând piatra cu
cărămida roşie).
Biserica „Sant’Apollinare in Biserica „San Vitale” din Mănăstirea „Marea Lavra” -

Classe” - Ravenna, Italia (532) Ravenna, Italia (532) Muntele Athos, Grecia (963)

PRONAOSUL SAU NARTEXUL

Pronaosul (sau nartextul) reprezintă holul de intrare în biserica orto-
doxă, tip portic (delimitat de coloane), separă exteriorul de interior.
NAOSUL
Naosul reprezintă încăperea centrală în biserica ortodoxă, de
formă dreptunghiulară, acoperită cu şarpantă sau cu boltă cilindrică.
NAVELE ŞI COLOANELE
Naosul (încăperea centrală în biserică) cuprinde nava centrală
(mai înaltă) şi câte 1-2 nave laterale, delimitate între ele prin coloane.
ALTARUL
Altarul este încăperea deschisă situată în partea din spate (posterioa-
ră) a bisericii ortodoxe, orientat spre est, în care se oficiază slujba.
PROSCOMIDIA ŞI DIACONICONUL
Cele două reprezintă încăperile anexe şi vecine altarului ortodox,
situate înspre nord (proscomidia) şi înspre sud (diaconiconul).
Biserica ortodoxă din Densuş, judeţul Hunedoara (secolul al XII-lea), are plan central şi
împleteşte stilul bizantin cu cel romanic; piatra a fost adusă de la Sarmizegetusa Ulpia Traiana.

Biserica ortodoxă din Gurasada, judeţul Hunedoara (secolul al XIII-lea), are un plan central,
provenit din planul treflat specific arhitecturii bizantine, având şi influenţe romanice.
BISERICA ÎN STIL ROMANIC
Principalele tipuri de plan utilizate pentru construcţia de biserici şi cate-drale în stil romanic sunt:
cel drept-unghiular (de tip „sală” sau bazilical), cel în formă de cruce latină şi, mai rar, cel central (cu formă
circulară, octogonală sau în cruce greacă). Se întâlnesc biserici construite în centrul unor mănăstiri (sau
abaţii) catolice de cistercieni, cu plan patrulater şi curte interioară în jurul căreia sunt amplasate chilii,
bucătării, magazii, ateliere. La exterior, bisericile în stil romanic au un aspect de regulă auster şi sunt
realizate din cărămidă sau piatră; la interior, sunt întunecoase datorită zidurilor masive şi a numărului mic
de ferestre exterioare.
Catedrala - Modena, Italia Biserica „Saint Trinité” din Baptisteriul „Sf. Ioan” din
(1099-1184) Caen, Franţa (1062-1130) Florenţa, Italia (1059-1128)

PRONAOSUL CU PORTAL CORUL

Hol de intrare închis în biserica Spaţiu rectangular deschis, între
catolică, accesibil printr-un nava principală şi altar, unde se
portal (uşă de mari dimensiuni dispune ansamblul coral.
cu arcadă semicirculară). ALTARUL ŞI CRIPTA
NAVELE ŞI COLOANELE Încăpere deschisă în partea din
Corpul principal cuprinde nava spate, semircirculară, în care se
centrală (înaltă) şi câte 1-2 nave oficiază slujba; sub altar se poate
laterale, delimitate prin coloane. găsi şi o criptă (cu morminte).
TRANSEPTUL TURNUL CLOPOTNIȚĂ
Navă transversală (de obicei una Caracteristic bisericilor romanice
singură), cu ajutorul căreia se este turnul clopotniţă, amplasat
formează planul în cruce latină. de regulă deasupra pronaosului.
Biserica din Streisângeorgiu, judeţul Hunedoara (secolul al XI-lea), este de tip sală.
Biserica ortodoxă din Strei, judeţul Hunedoara (secolul al XIII-lea), este realizată în stil romanic.

Biserica din Acâş, judeţul Satu Mare (secolul al XIII-lea), este realizată din cărămidă, fiind
specifică zonei vestice de câmpie; devine prototip pentru numeroase construcţii de cult.

Catedrala „Sf. Mihail” din Alba Iulia, judeţul Alba (secolul al XIII-lea), este o biserică romanică
cu trei nave şi transept, concepută cu două turnuri în zona intrării (se păstrează doar unul).

Biserica din Herina, judeţul Bistriţa Năsăud (secolul al XIII-lea), este un monument din piatră,
în stil romanic, având navele acoperite cu şarpante la exterior şi tavanul plat în interior.
Capela cimiterială din Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita (secolul al XIII-lea), este unul
dintre puţinele exemple de monumente de cult romanice de tip central (aici cvadrilobat).
BISERICA ÎN STIL GOTIC
Planul bisericilor realizate în stil gotic se bazează pe forma crucii latine de la biserica romanică.
Bisericile au un corp principal dezvoltat în lungime, un corp secundar perpendicular pe cel principal (prin
care se realizează planul în cruce latină) şi un corp mai mic, de regulă semicircular, care cuprinde altarul.
Caracteristic bisericilor în stil gotic sunt portalurile de acces şi ferestrele realiza-te în arc frânt sau arc
ogival, iar cele din urmă se mai întâlnesc sub formă circulară (rozasă) sau subîmparţită (bifore, trifore).
Elementul constructiv esenţial al bisericilor în stil gotic este acoperirea spaţiilor cu „bolţile în ogivă”
realizate într-un schelet de rezistenţă din piatră (următoarele trei imagini - Catedrala din Amiens, Franţa).

ARCUL FRÂNT SAU ARCUL OGIVAL

Pentru realizarea portalurilor de acces
(reprezentând deschideri în ziduri) s-a utilizat cu
precădere arcul frânt sau ogival, soluţie arhitec-
turală caracteristică stilului gotic. În vedere, arcul
frânt poate forma un triunghi echilateral, obtuz sau
ascuţit (caz în care se mai numeşte şi „arc lansetă”).
Portalurile de acces în arc frânt sau arc ogival sunt specifice arhitecturii bisericilor gotice.
FERESTRELE SUBÎMPĂRȚITE
Pentru realizarea ferestrelor s-a utilizat cu
precădere arcul frânt sau ogival. Câmpul vitrat
poate fi unic sau subîmpărţit prin baghete de piatră
în două (biforă), trei (triforă) sau în mai multe
subdiviziuni. Unele ferestre pot avea un traseu
circular, în gotic existând şi ferestre polilobe.
Ferestrele specifice arhitecturii gotice sunt cele în arc frânt sau ogival şi cea circulară (rozasa).

BOLTA OGIVALÃ
Bolta ogivală este un sistem constructiv
caracteristic goticului, care se bazează pe arcul
frânt (sau ogival), respectiv pe translaţia acestuia
pe două direcţii intersectate. Acestea pot fi simple,
din cărămidă, cu muchii (nervuri din piatră care
marchează intersecţiile), în reţea (cu nervuri care
formează trasee complicate).
Acoperirea spaţiilor interioare specifică arhitecturii bisericilor gotice este realizată printr-o
succesiune de bolţi ogivale, în cruce, ogivale, realizate pe plan pătrat sau dreptunghiular, cu muchii
(nervuri din piatră care marchează intersecţiile) sau în reţea (cu nervuri din piatră cu trasee complicate).
Biserica „Sfântul Bartolomeu” din Braşov, judeţul Braşov (secolul al XIII-lea), este cea mai
veche clădire din oraş; păstrează turnul şi corul romanice, restul fiind refăcută în stilul gotic.

Biserica din Sântămărie Orlea, judeţul Hunedoara (secolul al XIII-lea), este o replică a bisericii
din Strei, asimilând elemente romanice (portalul de acces) şi gotice (ferestrele bifore).

Biserica fortificată din Cisnădie, judeţul Sibiu (secolul al XIII-lea), a fost iniţial edificată în stil
romanic, având plan dreptunghiular cu trei nave; ulterior a fost modificată înspre stilul gotic.

Biserica fortificată din Prejmer, judeţul Braşov (secolul al XIII-lea), a avut iniţial planul în
formă de cruce greacă; în secolul al XV-lea se extinde cu un braţ acoperit cu o boltă reticulată.
Mănăstirea cisterciană (ordin călugăresc catolic) din Cârţa, judetul Sibiu (secolul al XIII-lea),
mărturiseşte, prin ruina de astăzi, etapa de tranziţie de la stilul romanic la cel gotic.
MĂNĂSTIREA SAU ABAȚIA

Mănăstirea este o instituţie religioasă, pentru bărbaţi sau femei, constituită cu acordul unei autorităţi
bisericeşti, din membri care se obligă să respecte anumite canoane. În catolicism, mănăstirile aparţin
diferitelor ordine religioase. Este compusă din biserica principală, claustru, chilii şi alte încăperi anexe.
CLAUSTRUL
Claustrul este curtea interioară a unei mănăstiri catolice în care au acces călugării sau călugăriţele.

Material Pentru Testul de Evaluare (Lectiile 2-5)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Material Pentru Testul de Evaluare (Lectiile 2-5)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Clasa a XII-a - Istoria artelor şi a arhitecturii Profesor: Stănilă Andreea

LECȚIA 2 - ARTA SI ARHITECTURA ANTICĂ (1)

DACIA - GEȚII ŞI DACII

Teritoriul României mai este numit şi „spaţiul carpato-danubiano-pontic”; se suprapune cu Munţii

CARPATO DANUBIANO PONTIC

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 10

Geto-dacii sunt un popor tracic, Sursele greceşti şi romane

BUREBISTA (88-44 Î.E.N.) DECEBAL (87-106 E.N.)

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 11

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 12

Locuinţa cu Locuinţa cu Locuinţa

2.1.1. LOCUINȚA CU PLAN RECTANGULAR

Locuinţă (Grădiştea Muncelului, Locuinţă cu şopron (Grădiştea Locuinţă cu prispă

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 13

2.1.2. LOCUINȚA CU PLAN CIRCULAR

Locuinţă circulară Locuinţă cu prispă (Grădiştea Locuinţă cu cerdac (Dealul

2.1.3. LOCUINȚA TIP „TURN”

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 14

Sanctuarul circular cu una

2.2.1. SANCTUARUL LINIAR

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 15

Sanctuar cu încăpere unică Sanctuar cu 2 încăperi Sanctuar cu 2 încăperi

2.2.2. SANCTUARUL PATRULATER

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 16

2.2.3. SANCTUARUL CIRCULAR

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 17

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 18

2.3.1. CETATEA „SARMIZEGETUSA REGIA”

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 19

Cetatea dacică „Sarmizegetusa Regia” (Grădiştea Muncelului, judeţul Hunedoara) se afla

2.3.2. CETATEA „CETĂȚUIE”

Cetatea de la Costeşti, judeţul Hunedoara, cunoscută sub numele de „Cetăţuie”, avea

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 20

2.3.3. CETATEA „BLIDARU”

Lectia 2 - Arta şi arhitectura antică (1) Pagina 21

LECȚIA 3 - ARTA SI ARHITECTURA ANTICĂ (2)

DACIA – DACIA ROMANĂ ŞI ROMANIZAREA

Situatia politică avea să se Procesul de „romanizare” a daci-

TRAIAN (98-117) AURELIANUS (270-275)

Lectia 3 - Arta şi arhitectura antică (2) Pagina 22

Cucerirea Daciei de către Impe-

Lectia 3 - Arta şi arhitectura antică (2) Pagina 23

„Tropaeum Traiani” din Adamclisi, judeţul Constanţa (106-109) comemorează cucerirea

1.1. COLONIILE GRECEŞTI

Începând cu secolul al VIII-lea î.e.n., grecii au întemeiat colonii în spaţiul

Histria Tomis Callatis

Lectia 3 - Arta şi arhitectura antică (2) Pagina 24

1.2. URBANISMUL ROMAN

Drobeta (Drobeta Turnu Romula Tropaeum Traiani

Lectia 3 - Arta şi arhitectura antică (2) Pagina 25

Lectia 3 - Arta şi arhitectura antică (2) Pagina 26

Basorelieful restaurat al monumentului comemorativ „Tropaeum Traiani” din Adamclisi,

„Cybela” „Fortuna cu Pontos” „Şarpele Glykon”

„Forumul” sau Templul sau Amfiteatrul Băile publice Infrastructura

Lectia 3 - Arta şi arhitectura antică (2) Pagina 27

FORUMUL LUI TRAIAN - ROMA, ITALIA

Lectia 3 - Arta şi arhitectura antică (2) Pagina 28

TEMPLUL „FORTUNA VIRILIS” - ROMA, ITALIA

Amfiteatrul reprezintă principala construcţie destinată recreaţiei şi divertismentului populaţiei

COLOSSEUMUL - ROMA, ITALIA

3.4. BAIA PUBLICĂ

Lectia 3 - Arta şi arhitectura antică (2) Pagina 29

TERMELE LUI TRAIAN - ROMA, ITALIA

Lectia 3 - Arta şi arhitectura antică (2) Pagina 30