„Pașaportul chimic al substanței” Poziția în SP al elementului Imagine Formula de structură
Elementul chimic siliciu Si este
situat în perioada a III-a, în subgrupa principală a grupei a IV- a. -
Caracteristica substanței
Denumirea substanței Siliciul
Formula chimică -
Starea de agregare solidă
Substanță anorganică: simplă sau compusă Substanță anorganică simplă
Masa moleculară relativă 28,086 g
Masa molară 28,086 g/mol
Valența elementului IV
Tipul legăturii chimice -
Proprietăți fizice Simbol chimic: Si
Număr atomic: 14 Masă atomică: 28.08 g/mol Densitate, (la 20 °C): 2,33 g/cm3 , (puțin inferioară titanului) Electronegativitate (pe scala Pauling): 1.9 Punct de topire: 1.414 °C Punct de fierbere: 3.265 °C Stare: solidă Culoare: gri deschis Răspândirea în natură Siliciul este foarte răspândit în natură, însă nu în stare liberă,deși masa sa alcătuiește 27,5 % din cea a scoarței Pământului prin constituția silicată sub forma silicei (dioxidului de siliciu) și silicați cum ar fi mica, feldspatul, ș.a. Cuarțul este forma cristalină stabilă a bioxidului de siliciu, prezentându-se în stare pură sub formă de cristale incolore (cristal de stâncă), precum și varietăți colorate: ametistul— violet, citrinul—galben etc. Siliciul se găsește în graminee, în scheletul multor animale marine (diatomee și infuzori);
Metode de obținere Preparare în laborator 3SiO 2 + 4Al=3Si + 2Al2O3
Producere la scară industrială SiO2+2C=Si+2CO Proprietăți chimice Principala proprietate chimică a siliciu este combustia în oxigen, ceea ce duce la formarea unui compus extrem de comun - oxid de siliciu: Si (se alcătuiesc ecuațiile reacțiilor posibile) + O2 → SiO2 (la temperatură). Când este încălzit, siliconul sub formă de metale formează compuși cu diverse metale. Astfel de compuși sunt numiți silicide. De exemplu: 2Ca + Si → Ca2Si (la temperatură). La rândul lor, silicizele se descompun fără dificultăți în utilizarea apei sau a anumitor acizi. Ca urmare a acestei reacții, se formează un compus special de hidrogen din siliciu - gaz silan (SiH4): Mg2Si + 4HCl → 2MgCl2 + SiH4. Siliciul este de asemenea capabil să interacționeze cu fluorul (în condiții normale): Si + 2F2 → SiF4. Și când este încălzit, siliciul interacționează cu alte nemetale: Si + 2Cl2 → SiCl4 (400–600 °). 3Si + 2N2 → Si3N4 (1000 °). Si + C → SiC (2000 °). Siliciul, interacționând cu alcalinele și apa, formează săruri numite silicate și hidrogen gaz: Si + 2KOH + H2O → K2SiO3 + H2.
Rolul biologic Acest mineral ajută la formarea oaselor, dinţilor, cartilajelor,
tendoanelor, părului şi le asigură ulterior rezistenţă. De asemenea, el conferă supleţe pielii şi elasticitate pereţilor vasculari. O alimentaţie bogată în siliciu poate preveni osteoporoza, ateroscleroza (îngroşarea pereţilor arteriali), ridarea tenului, subţierea şi căderea părului, ruperea unghiilor şi apariţia cariilor. El dă strălucire dinţilor, unghiilor şi părului. Siliciul există şi în ţesutul pulmonar, de aceea este recomandat pentru remineralizarea bolnavilor de tuberculoză. Pentru că ajută la formarea oaselor şi cartilajelor, mineralul nu trebuie să lipsească din alimentaţia gravidelor şi din cea a copiilor care suferă de rahitism. De asemenea, el contribuie la asimilarea fosforului, care este foarte important pentru sănătatea creierului.
Utilizare Siliciul este folosit ca materie primă în construcția
dispozitivelor semiconductoare și în fabricarea celulelor solare. Compușii siliciului au diverse utilizări: argila și caolinul sunt materii prime pentru fabricarea produselor ceramice și a cimentului, iar dioxidul de siliciu în fabricarea sticlei.
Excepții -
Poziția în SP al elementului Imagine Formula de structură
-
Caracteristica substanței
Denumirea substanței Oxid de carbon IV(dioxid de carbon)
Formula chimică CO2
Starea de agregare gaz
Substanță anorganică: simplă sau compusă substanța anorganică compusă
Masa moleculară relativă 44,0099 g
Masa molară 44,0099 g/mol
Valența elementului Dioxidul de carbon e format dintr-o moleculă de carbon și 2
molecule de oxigen,formula fiind CO2.Carbonul are valenta IV, iar oxigenul are valenta II.
Tipul legăturii chimice legătură covalentă nepolară
• gaz incolor, inodor și insipid;
• mai greu decât aerul; • se lichefiază ușor.
Răspândirea în natură Dioxidul de carbon se găsește liber în atmosferă și în apele
carbogazoase.
Metode de obținere 1. Obținerea dioxidului de carbon în industrie.
a. Arderea cocsului în exces de aer C + O2 → CO2↑ b. Descompunerea termică a calcarului CaCO3 CaO + CO2↑ 2. Obținerea dioxidului de carbon în laborator. a. Reacția carbonaților cu acizi conduce la formare de acodi carbonic, instabil, care se decompune în dioxid de carbon și apă. Na2CO3 + 2 HCl → 2 NaCl + H2CO3 H2CO3 → H2O + CO2↑ b. Arderea cocsului în exces de aer c. Descompunerea termică a calcarului
Proprietăți chimice 1. Dioxodul de carbon nu arde și nu întreține arderea.
2. Reacția cu apa (obținerea sifonului) (se alcătuiesc ecuațiile reacțiilor posibile) CO2 + H2O ⇔ H2CO3 3. Reacția cu bazele solubile este folosit la recunoașterea dioxidului de carbon CO2 + Ca(OH)2 → CaCO3↓+ H2O Rolul biologic Este foarte important datorita efectului de sera pe care il produce impreuna cu alte gaze. Gazul cu efect de seră absoarbe căldura şi o menţine aproape de suprafaţa Pământului, astfel că acesta se încălzeşte. Viaţa există ca urmare a acestui efect de seră natural, deoarece prin acest procedeu se reglează temperatura Pământului. Utilizare • în industria frigorifică (gheață uscată); • obținerea sifonului; • stingătoare de incendiu; • obținerea unor carbonați. Excepții -