PROIECT

“PAȘAPORTUL CHIMIC
AL SUBSTANȚEI”

REALIZAT DE RUSU DANIELA CL. A IX-A “A”

„Pașaportul chimic al substanței”
Poziția în SP al elementului Imagine Formula de structură

Elementul chimic siliciu Si este

situat în perioada a III-a, în
subgrupa principală a grupei a IV-
a. -

Caracteristica substanței

Denumirea substanței Siliciul

Formula chimică -

Starea de agregare solidă

Substanță anorganică: simplă sau compusă Substanță anorganică simplă

Masa moleculară relativă 28,086 g

Masa molară 28,086 g/mol

Valența elementului IV

Tipul legăturii chimice -

Proprietăți fizice  Simbol chimic: Si

 Număr atomic: 14
 Masă atomică: 28.08 g/mol
 Densitate, (la 20 °C): 2,33 g/cm3 , (puțin inferioară titanului)
 Electronegativitate (pe scala Pauling): 1.9
 Punct de topire: 1.414 °C
 Punct de fierbere: 3.265 °C
 Stare: solidă
 Culoare: gri deschis
Răspândirea în natură Siliciul este foarte răspândit în natură, însă nu în stare liberă,deși masa
sa alcătuiește 27,5 % din cea a scoarței Pământului prin constituția
silicată sub forma silicei (dioxidului de siliciu) și silicați cum ar
fi mica, feldspatul, ș.a. Cuarțul este forma cristalină stabilă a
bioxidului de siliciu, prezentându-se în stare pură sub formă de cristale
incolore (cristal de stâncă), precum și varietăți colorate: ametistul—
violet, citrinul—galben etc. Siliciul se găsește în graminee, în scheletul
multor animale marine (diatomee și infuzori);

Metode de obținere  Preparare în laborator 3SiO 2 + 4Al=3Si + 2Al2O3

 Producere la scară industrială SiO2+2C=Si+2CO
Proprietăți chimice
(se alcătuiesc ecuațiile reacțiilor posibile)
Principala proprietate chimică a siliciu este combustia în oxigen, ceea
ce duce la formarea unui compus extrem de comun - oxid de siliciu: Si
+ O2 → SiO2 (la temperatură). Când este încălzit, siliconul sub formă
de metale formează compuși cu diverse metale. Astfel de compuși sunt
numiți silicide. De exemplu: 2Ca + Si → Ca2Si (la temperatură). La
rândul lor, silicizele se descompun fără dificultăți în utilizarea apei sau
a anumitor acizi. Ca urmare a acestei reacții, se formează un compus
special de hidrogen din siliciu - gaz silan (SiH4): Mg2Si + 4HCl →
2MgCl2 + SiH4. Siliciul este de asemenea capabil să interacționeze cu
fluorul (în condiții normale): Si + 2F2 → SiF4. Și când este încălzit,
siliciul interacționează cu alte nemetale: Si + 2Cl2 → SiCl4 (400–600
°). 3Si + 2N2 → Si3N4 (1000 °). Si + C → SiC (2000 °). Siliciul,
interacționând cu alcalinele și apa, formează săruri numite silicate și
hidrogen gaz: Si + 2KOH + H2O → K2SiO3 + H2.

Rolul biologic Acest mineral ajută la formarea oaselor, dinţilor, cartilajelor,

tendoanelor, părului şi le asigură ulterior rezistenţă. De asemenea, el
conferă supleţe pielii şi elasticitate pereţilor vasculari. O alimentaţie
bogată în siliciu poate preveni osteoporoza, ateroscleroza (îngroşarea
pereţilor arteriali), ridarea tenului, subţierea şi căderea părului, ruperea
unghiilor şi apariţia cariilor. El dă strălucire dinţilor, unghiilor şi
părului. Siliciul există şi în ţesutul pulmonar, de aceea este recomandat
pentru remineralizarea bolnavilor de tuberculoză. Pentru că ajută la
formarea oaselor şi cartilajelor, mineralul nu trebuie să lipsească din
alimentaţia gravidelor şi din cea a copiilor care suferă de rahitism. De
asemenea, el contribuie la asimilarea fosforului, care este foarte
important pentru sănătatea creierului.

Utilizare Siliciul este folosit ca materie primă în construcția

dispozitivelor semiconductoare și în fabricarea celulelor solare.
Compușii siliciului au diverse utilizări: argila și caolinul sunt materii
prime pentru fabricarea produselor ceramice și a cimentului, iar
dioxidul de siliciu în fabricarea sticlei.

Excepții -

Poziția în SP al elementului Imagine Formula de structură

 -

Caracteristica substanței

Denumirea substanței Oxid de carbon IV(dioxid de carbon)

Formula chimică CO2

Starea de agregare gaz

Substanță anorganică: simplă sau compusă substanța anorganică compusă

Masa moleculară relativă 44,0099 g

Masa molară 44,0099 g/mol

Valența elementului Dioxidul de carbon e format dintr-o moleculă de carbon și 2

molecule de oxigen,formula fiind CO2.Carbonul are valenta IV, iar
oxigenul are valenta II.

Tipul legăturii chimice legătură covalentă nepolară

• gaz incolor, inodor și insipid;

• mai greu decât aerul;
• se lichefiază ușor.

Răspândirea în natură Dioxidul de carbon se găsește liber în atmosferă și în apele

carbogazoase.

Metode de obținere 1. Obținerea dioxidului de carbon în industrie.

a. Arderea cocsului în exces de aer
C + O2 → CO2↑
 b. Descompunerea termică a calcarului
CaCO3   CaO + CO2↑
2. Obținerea dioxidului de carbon în laborator.
a. Reacția carbonaților cu acizi conduce la formare de acodi
carbonic, instabil, care se decompune în dioxid de carbon și apă.
Na2CO3 + 2 HCl → 2 NaCl + H2CO3
H2CO3 → H2O + CO2↑
b. Arderea cocsului în exces de aer
c. Descompunerea termică a calcarului

Proprietăți chimice 1. Dioxodul de carbon nu arde și nu întreține arderea.

2. Reacția cu apa (obținerea sifonului)
(se alcătuiesc ecuațiile reacțiilor posibile) CO2 + H2O ⇔ H2CO3
 3. Reacția cu bazele solubile este folosit la recunoașterea
dioxidului de carbon
 CO2 + Ca(OH)2 → CaCO3↓+ H2O
Rolul biologic Este foarte important datorita efectului de sera pe care il produce
impreuna cu alte gaze. Gazul cu efect de seră absoarbe căldura şi o
menţine aproape de suprafaţa Pământului, astfel că acesta se
încălzeşte.
Viaţa există ca urmare a acestui efect de seră natural, deoarece prin
acest procedeu se reglează temperatura Pământului.
Utilizare • în industria frigorifică (gheață uscată);
• obținerea sifonului;
• stingătoare de incendiu;
• obținerea unor carbonați.
Excepții -