Sunteți pe pagina 1din 1

UN MIC AJUTOR

Orice copil are dreptul la o familie. Drepturile copilului au fost adoptate


de către O.N.U (Organizația Națiunilor Unite) în documentele:
• Declarația cu privire la drepturile copilului, adoptată în 1959;
• Convenția cu privire la drepturile copilului, adoptată în 1989, care a
devenit legea internațională a copilului și pe care România a semnat-o în 1990.
Promovarea drepturilor copilului urmărește creșterea lui în spiritul
păcii, demnității, egalității, solidarității, libertății, toleranței. Se are în vedere
nevoia de a se acorda o îngrijire specială copilului din cauza lipsei sale de
maturitate fizică și intelectuală.
UNICEF, fondat în 1946, are ca scop apărarea drepturilor copilului. În
România există comitetul național UNICEF care urmărește atât acțiuni
umanitare, cât și afirmarea copiilor și respectarea drepturilor lor.
Încălcarea dreptului la un nivel de viață adecvat dezvoltării sale din toate
punctele de vedere poate avea urmări grave asupra copilului respectiv. De aceea,
drepturile copilului trebuie respectate de absolut toată lumea.
Într-o astfel de situație dificilă s-a aflat și Ștefan, un băiețel blond, cu ochi
albaștri și cu câte un zâmbet pentru toată lumea. Când avea numai trei ani, Ștefan a
fost victima unui accident de mașină care l-a condamnat la cruda pedeapsă de a nu mai
merge niciodată. I-a fost foarte greu să se obișnuiască cu scaunul pe roți ce îl purta
dintr-o încăpere în alta, dar cu ajutorul familiei și prietenilor, Ștefan a continuat să își
petreacă viața.
A trăit cu sentimentul că ce-a fost mai greu a trecut. Asta până când a
trebuit să fie înscris la școală. Toate școlile din orașul său i-au refuzat cererea de
înscriere, pe motiv că nu au o rampă specială pentru persoane cu dizabilități. Astfel,
Ștefan a fost dus la o școală pentru copii cu handicap mental.
Având o minte ascuțită îi întrecea la învățătură pe ceilalți copii din clasa sa,
plictisindu-se în timpul orelor de curs. Atunci când dorea să întrebe ceva peste nivelul
clasei sale era certat pe motiv că întrerupea ora de curs.
În fiecare zi cineva îl plimba pe Ștefan prin parc. Astfel l-am cunoscut eu.
Aflând cazul său am sunat la protecția copilului. I s-a făcut un test pentru a se asigura
că Ștefan face față unei școli normale. În acel semestru Stefan a fost transferat chiar la
școala unde învăț eu.
După o săptămână de la transferul său mi-a mulțumit și a spus că îi place
noua școală.
Să ajuți este minunat!

S-ar putea să vă placă și