INTRODUCERE

Activitatea de depozitare este organizată ca un ansamblu de acțiuni tehnico-

economice intermediare între producție și consum, care deservesc în momente și etape
diferite atât pe producator cât și pe consumator.
Depozitul este definit ca o construcție special amanajată, cu caracter operațional,
destinată acumulării, păstrării și livrării bunurilor (materii prime, marfuri, etc.).
Din punct de vedere tehnic, depozitul reprezintă o suprafață special amenajată
pentru primirea și păstrarea temporară a mărfurilor sau a resurselor materiale, împreună cu
dotările necesare: mașini, utilaje, mobilier, instalații specifice. Din punct de vedere
economic, acesta reprezintă ansamblul stocurilor de materii prime, materiale și mărfuri
(produse finite), păstrate în vederea asigurării derulării continue a proceselor de producție
sau pentru aprovizionarea rapidă a piețelor cu mărfurile solicitate.
„Depozitul a fost frecvent definit în literatura de specialitate ca un loc special
destinat pentru adăpostirea mărfurilor depuse spre păstrare, prin consimțământul reciproc
al deponentului și depozitarului.”
După cel de-al doilea război mondial, schimbările din domeniu producției și
distribuției au avut ca efect o nouă atitudine față de depozitarea mărfurilor. Creșterea
eficienței depozitelor a devenit treptat o preocupare pentru tot mai mulți manageri.
Perfecționarea tehnicilor de programare a producției a avut urmări in mod direct asupra
politicii referitoare la stocuri și la depozitare.
Menținerea unui nivel înalt al stocurilor nu mai reprezenta o opțiune justă, în
condițiile în care capacitatea firmei de a estima cererea s-a îmbunatățit, iar timpul necesar
pentru producție s-a diminuat, datorită mai bunei corelări a activităților de fabricație.
Scăderea nivelului stocurilor necesare a determinat reanalizarea numărului depozitelor
utilizate de producători. Au apărut depozitele regionale care permiteau acoperirea unei arii
teritoriale extinse.
Materialele, componentele și subansamblele erau cumpărate în loturi mari, la
prețuri avantajoase, erau menținute în depozit și livrate unităților de fabricație ale firmei, în
funcție de programul de producție. În privința produselor finite, depozitele producătorilor
au început să asigure livrarea unui mix de produse (sortiment complet) direct la client, în
condițiile consolidării transportului.
Depozitarea modernă nu mai echivalează cu păstrarea mărfurilor în spații speciale,
pe o perioadă îndelungată. Operatorii specializați în domeniul depozitării oferă o gamă
variată de servicii adiacente depozitării, cum sunt: facturarea, ambalarea, etichetarea,
evidenta stocurilor, crearea de pachete promoționale, transportul pe o arie teritorială amplă
etc.
 FUNCȚIILE DEPOZITĂRII

Evoluția funcțiilor îndeplinite în depozite este legată de mutațiile logisticii.

Considerat cu câteva decenii în urmă ca un simplu loc de stocare, depozitul poate acoperi în
zilele noastre numeroase activități.

FUNCȚIILE DEPOZITELOR

MANIPULAREA SERVIREA PRELUCRAREA STOCAREA

MĂRFURILOR CLIENȚILOR INFORMAȚIILOR

 RECEPȚIA
 IDENTIFICAREA
 SORTAREA ȘI CALIBRAREA
 MANIPULAREA PENTRU DE LUNGĂ
TEMPORARĂ
STOCARE DURATĂ
 PĂSTRAREA MĂRFURILOR
 SELECTAREA/ PICKING-UL
 GESTIONAREA LIVRĂRII
 MANIPULAREA ÎN VEDEREA
LIVRĂRII
 PREGĂTIREA
DOCUMENTELOR ȘI
RECOMANDĂRILOR
 CLASIFICAREA DEPOZITELOR

Clasificarea depozitelor se poate face dupa criterii care corespund caracteristicilor

constructive, operațiilor realizate etc.
După produsele care fac obiectul depozitării:

 depozite strict specializate - care păstrează mărfuri dintr-un singur sortiment

(exemplu: depozite de cartofi, de combustibil, de ciocolată)
 depozite specializate - în care se păstrează în general o singură grupă de mărfuri
(exemplu: depozite de textile, încălțăminte, confecții)
 depozite combinate - pentru păstrarea mai multor grupe de mărfuri înrudite prin
condițiile de păstrare și a obiceiului de cumpărare (galanterie și mercerie, sticlărie,
porțelan, faianță)
 depozite universale - pentru păstrarea principalelor grupe de mărfuri (pot fi
alimentare sau nealimentare)
 depozite mixte - în care se păstrează mărfuri alimentare și nealimentare (sunt puține
la număr, întâlnite în localitățile mai mici)

După sistemul constructiv:

 depozite deschise - fără acoperiș, amenajate sub formă de terenuri pavate, asfaltate
sau betonate (platforme) pentru produse care nu se degradează sub acțiunea
agenților atmosferici (de exemplu: unele materiale de construcție, unii combustibili)
 depozite semiînchise - de tip șopron sau copertină (pentru produse refractare – care
rezistă până la 1450°C , pentru unele materiale lemnoase)
 depozite închise (terestre, subterane și semisubterane) - pentru păstrarea
produselor ce trebuie ferite de precipitații atmosferice, de razele solare, etc. (trebuie
să ofere izolare fața de mediul exterior, sa fie dotate cu instalații de ventilație și
încălzire pentru protejarea mărfurilor din interior)

După gradul de mecanizare a mișcării mărfurilor:

 depozite manuale
 depozite cu mică mecanizare
 depozite cu mecanizare complexă
 depozite parțial automatizate
 depozite automatizate
După modul de folosire a spațiului:

 depozite pe orizontală (suprafață mare)

 depozite pe verticală sau pe înalțime (suprafață mică, oferă o mai bună utilizare a
spațiului)

După amplasare - în funcţie de care îndeplineşte roluri diferite:

 depozitul de uzină - are ca funcţie stocarea ieşirilor din lanţul de fabricaţie ale unei
unităţi de producţie
 depozitul central - concentrează stocurile care provin de la mai multe unităţi de
producţie
- fiind, în general, aprovizionat din depozitele de uzină
 depozitul regional - este o unitate de stocare localizată în apropierea locurilor de
distribuţie, cu rolul de a apropia mărfurile de clienţi

Preocuparea de a optimiza costul logistic conduce la diferite variante de scheme ale

circulaţiei produselor, precum:
o livrarea directă de la uzina producătorului la client; în acest caz nu există stocuri,
produsele fiind fabricate la comandă
o livrarea directă din stocurile uzinei către client; acest caz priveşte, în particular,
întreprinderile mici şi mijlocii, ale căror volume de achiziţii sunt reduse şi ca atare, nu
justifică şi alte depozitări în afara celei asigurate de uzine
Uzinele unui grup industrial pot fi localizate în apropierea clienţilor lor. În acest caz, ele
pot să asigure rolul de depozit regional.
o regruparea producţiei uzinelor într-un depozit central, care asigură gestiunea
livrărilor. (Uzinele nu dispun de stocuri, ele livrează depozitului central loturi
complete, urmărind doar optimizarea transportului.)
o aprovizionarea depozitelor regionale din stocurile uzinelor pentru a asigura livrarea
către clienţi; depozitele sunt localizate în apropierea zonelor în care se găsesc clienţii

În prezent, depozitele se construiesc pe un singur nivel. Această soluţie constructivă

favorizează fluiditatea fluxurilor, prin mecanizarea şi automatizarea operaţiunilor, reducerea
cheltuielilor de construcţie pe m², etc.
Pentru a reduce costul de exploatare al depozitului şi timpul necesar pregătirii comenzilor
trebuie ca proiectarea construcţiei să permită o amenajare şi o organizare a acestuia care să
îmbunătăţească semnificativ productivitatea sa.
În proiectarea construcţiei unui depozit este necesar să se ia în calcul o serie de elemente,
printre care: compartimentarea, dispunerea echipamentelor de depozitare, rezistenţa la foc,
numărul deschiderilor spre exterior şi mai ales a ieşirilor de siguranţă etc.
Din punct de vedere organizatoric, depozitul se găseşte la confluenţa a patru variabile: de
intrare, de ieşire, de rezultate şi de acţiune, după cum este prezentat schematic mai jos (fig.
1).

Variabile de intrare
Obiective Costuri
Variabile de acțiune Fluxuri fizice Fluxuri de informații Va

Constrângeri
DEPOZIT
Servicii

Fluxuri fizice Fluxuri de informații

Variabile de ieșire

Figura 1 Variabile care influenţează activitatea depozitului

Sursa: Cours entreposage et gestion d’ entrepot, versiune electronică www.logistique.com

Variabilele de acţiune - fixează obiectivele care urmează a fi îndeplinite (exemplu: termene

de punere a mărfurilor în stoc, durate ale diverselor operaţiuni efectuate).
Variabilele de intrare şi de ieşire - caracterizează calitatea şi frecvenţa comenzilor, ca şi
fluxurile de pregătire şi realizare a livrării.
Variabilele de rezultat - reprezintă costurile de exploatare şi nivelul serviciilor prestate în
depozit.

ARANJAREA MĂRFURILOR ÎN DEPOZITE

Pentru aranjarea mărfurilor în depozit se aplică frecvent o serie de reguli intuitive. Aceste
reguli se bazează pe urmatoarele criterii:

 Complementaritatea - produsele care sunt folosite împreună în consum și sunt

solicitate de clienti în cadrul aceleiași comenzi vor fi amplasate în apropiere.
 Compatibilitatea - aranjarea mărfurilor în depozit trebuie sa ia în considerare
caracteristicile lor merceologice. Produsele compatibile sunt cele care pot fi
amplasate în apropiere, fară a genera riscuri.
 Popularitatea - utilizarea acestui criteriu este determinată de diferențele existente
între produse, în privința vitezei de circulație. În cazul în care un produs cu circulație
rapidă este preluat din stoc în cantități mai mici decât cele în care este furnizat, se
recomandă amplasarea lui în apropierea punctelor de expediere spre clienți. În
consecință, cu ocazia fiecărei operațiuni de preluare, distanța pe care o vor parcurge
astfel de mărfuri va fi cea mai scurtă.
 Mărimea - potrivit acestui criteriu, mărfurile de dimensiuni mici se amplasează în
apropierea zonelor de expediere. Criteriul mărimii garantează cel mai mic cost de
manipulare doar în situațiile în care produsele de dimensiuni mici sunt cele care au o
circulație rapidă.

AMENAJAREA INTERIOARĂ A UNUI DEPOZIT

La amenajarea interioară a unui depozit trebuie cunoscute următoarele elemente:

 Sistemul constructiv al depozitelor: suprafaţă şi înălţime, numărulnivelurilor pe care

se desfăşoară suprafaţa depozitului, dotarea cu rampede încărcare – descărcare
 Condiţiile de depozitare determinate de specificul produselor: cerinţespeciale de
temperatură şi umiditate, necesitatea ccesului pentrucontrolulu periodic şi
efectuarea de operaţii de întreţinere a produselor întimpul depozitării, asigurarea
respectării ordinii primul produs intrat – primul produs ieşit
 Modul de ambalare; natura, forma geometrică şi rezistenţa mecanică lastivuire a
ambalajelor de transport
 Tipul de palete folosite

Preluarea mărfurilor din spaţiile de depozitare are o mare importanţă datorităcosturilor de

manipulare pe care le presupune. În principiu, există treimodalităţi de preluare a mărfurilor
pentru constituirea comenzilor:
1. Selecţia individuală - Produsele sunt prelucrate pe rând, unul câteunul. Dintr-un
anumit loc din spaţiul de depozitare, este preluat unsingur produs, care este adus pe
platforma de expediere spreclienţi. Ulterior, este preluat un alt produs.
2. Ruta de prelucrare - Personalul responsabil de manipulareamărfurilor parcurge în
depozit o anumită rută, care îi permite să preia mai multe produse, înainte de a se
îndrepta spre platforma de expediere. Numărul produselor preluate depinde de
caracteristicile acestora şi de capacitatea echipamentului de manipulare folosit.
3. Aria repartizată pe lucrător - Fiecare membru al personalului depozitului este
responsabil de o anumită zonă. Pentru asamblarea comenzilor, aplică fie selecţia
individuală fie ruta de prelucrare, în aria atribuită.