LOGISTICA

SUPORT DE CURS AN IV ( IMA )

FACULTATEA DE ANTREPRENORIAT, INGINERIA SI

MANAGEMENTUL AFACERILOR

Curs 4 : Depozitarea marfurilor

Marea majoritate a organizaţiilor aranjează în aşa fel încât stocurile să fie păstrate în
depozite. În realitate însă, aceste depozite pot fi de la câmpuri deschise unde materii prime precum
cărbunii sau minereurile sunt păstrate până la facilităţi sofisticate care oferă condiţii adecvate de
stocare, de exemplu, pentru produsele congelate sau cele perisabile.
În esenţă, un depozit poate fi catalogat drept orice loc amenajat (facilitate) unde se păstreaza
(sunt adăpostite) stocurile (de materii prime, produse semifabricate sau produse finite)

4.1 Tipologia depozitelor

Din punctul de vedere al tipurilor de depozite, acestea pot fi clasificate după foarte multe
criterii precum: sistemul constructiv, materialele din care sunt construite, suprafaţa, modul de
utilizare al spaţiului, caracterul activitatii principale indeplinite, gradul de automatizare si
specializare, natura şi felul materialelor depozitate,suprafata, inaltimea, echipamentele utilizate,
zona geografică deservită etc.
La modul general însă, depozitele se pot clasifica în depozite de producţie şi respectiv
centre de distribuţie, în timp ce din punct de vedere al proprietăţii, acestea pot fi publice respectiv
private.
Dupa caracterul activitatii principale indeplinite, depozitele pot fi:
™ depozite de colectare, care concentrează cantitati relativ mici de mărfuri primite de la
diverşi furnizori, în vederea formării unor cantitati mai mari, pentru diferiţi beneficiari;
™ depozite de repartizare care acumuleaza marfuri in cantitati mari si le livreaza apoi
beneficiarilor în cantitati mai mici;
™ depozite de tranzit şi transbordare ce sunt amplasate de regulă îngări şi porturi, servind
pentru păstrarea temporală, şi, uneori, pentru pregătirea mărfurilor în vederea transportării
ulterioare la depozitele principale sau la beneficiari;
™ depozite pentru păstrarea sezonieră sau de lungă durată ,destinate acumulării de mărfuri
într-o perioadă scurtă pentru păstrareasezonieră sau pentru păstrarea mai îndelungată.
 Dupa forma constructiei, depozoitele pot fi:
™ Construcţii deschise - depozit liber, folosite pentru mîrfurileinsensibile la acţiunea factorilor
de climă;
™ Construcţii semideschise - depozite acoperite, destinatemărfurilor ce trebuie protejate;
suprafaţa utilizabilă va fi limitată deînălţime şi de punctele de sprijin;
™ Construcţii închise

După gradul de specializare, depozitele pot fi :

™ depozite strict specializate, în care se păstrează un singur felde marfă a cărei caracteristică
este prezenţa celui mai simplusortiment ( de ex.sare, cartofi, combustibili lichizi);
™ depozite specializate, având ca obiect stocarea unei singuregrupe de mărfuri ( confecţii,
cosmetice);
™ depozite combinate, care asigură păstrarea a două sau treigrupe de mărfuri apropiate prin
cererea de consum a populaţiei( textile- încălţăminte, galanterie- cosmetice);
™ depozite generale, destinate fie sectorului alimentar, fiesectorului nealimentar;
™ depozite mixte, în care se păstreză mărfuri din ambele sectoare

In functie de natura si conditiile necesare pastrarii marfurilor, depozitele pot fi:

™ Neclimatizate,
™ Partial climatizate
™ Climatizate

4.2 Rolul depozitelor

Pastrarea stocurilor nu este singurul rol pe care îl îndeplineşte un depozit. Conform

tendinţelor actuale, acesta este utilizat din ce în ce mai mult şi ca punct de trecere a fluxurilor de
mărfuri în drumul lor de la producator la consumator. Astfel, un depozit poate avea şi unul din
următoarele roluri:
¾ Centru de formare a comenzilor;
¾ Centru de transbordare a mărfurilor;
¾ Centru de sortare;
¾ Centru de asamblări finale;
¾ Centru pentru returnarea produselor.
 Clienţii comandă mai curând un număr de linii de produse decât unul singur şi ar prefera ca
acestea sa fie livrate împreună. De aceea, un centru de formare a comenzilor este un depozit în
care se reunesc aceste linii de produse pentru a fi livrate împreună către client, fie din propriul stoc
al depozitului, fie din alt punct al lanţului de aprovizionare.
Centrul de transbordare a mărfurilor este un depozit unde, mărfurile care sunt aduse din
alte puncte ale lanţului pentru a forma comenzi sunt transferate direct din vehiculul care le-a adus
către vehiculul ce le expedia la client fără a mai fi păstrate sau în cazuri excepţionale păstrate doar
pentru o perioadă foarte scurtă de timp.
Într-un centru de sortare, bunurile sunt aduse special în depozit pentru a fi sortate şi livrate
către o anumită zonă sau către un anumit client.
Centrul de asamblări finale este de regulă util pentru situaţia în care se doreşte amânarea
cât se poate de mult a producţiei în scopul minimizării stocurilor de produse finite. Astfel, depozitul
poate fi folosit drept punct în care se realizează asamblarea finală a produselor, însemnând
desfăşurarea unor activităţi de genul: tăiere, decupare, testare, asamblare, etichetare etc.
Manevrarea produselor returnate a căpătat în ultimii ani o importanţă din ce în ce mai
mare, mai ales în situaţia în care se pune accent din ce în ce mai mult pe protejarea mediului
înconjurător şi pe reciclarea produselor. Astfel, depozitul respectiv poate fi utilizat fie pentru
primirea produselor care urmează ulterior a fi eliminate sau refolosite, fie pentru primirea
produselor noi care au fost pur şi simplu returnate de către clienţi. Conform statisticilor actuale,
procentajul cel mai mare de produse care sunt returnate se regăseşte în dreptul comerţului
electronic.
În practică se poate întâmpla destul de des ca depozitele să îndeplinească un mix al acestor
diferite roluri.

Alte roluri pe care le mai pot indeplini depozitele se refera la:

™ Minimizarea discrepantei dintre cerere si oferta
Aceasta dicrepanta apare de multe ori in situatile in care:
¾ Exista incertitudini cu privire la cerere
¾ Cererea este sezoniera
¾ Productia este sezoniera
™ Obtinerea de economii
Acest lucru este posibil datorita faptului ca depozitarea are un impact asupra costurilor altor
activitati ale firmei. Astfel se pot obtine economii la:
¾ Achiziţionarea unor cantităţi mai mari decât cele corespunzătoare necesităţilor
imediate, lucru care face posibilă valorificarea discounturilor cantitative acordate de
 furnizori. Anticiparea unei conjuncturi nefavorabile pe piaţa de aprovizionare
permite obţinerea de economii prin cumpărarea în avans, la preţuri mai mici decât
cele viitoare;
¾ Productie, atunci cand se realizeaza loturi mai mari care asigura o mai buna
utilizarea a capacitatilor de fabricatie si se reduc astfel costurilor pe unitatea de
produs;
¾ Transport, deoarece pe măsura crşterii cantităţilor de produse comandate
furnizorilor, gradul de utilizare a capacităţii mijloacelor de transport creşte, iar
numărul operaţiunilor de transport scade.

™ Cresterea nivelului de servire oferit clientilor prin:

¾ Reducerea timpului de livrare;
¾ Valoarea adaugata produselor.

4.3 Proiectarea spatilor de depozitare

Proiectarea unui depozit trebuie să înceapă întotdeauna de la obiectivele principale stabilite

de organizaţia industrială privind procesul de depozitare. Astfel, pornind de la obiective precum
maximizarea spaţiului de depozitare, o eficienţă cât mai ridicată a procesului sau asigurarea unui
anumit nivel de servire oferit clientului, principalele decizii referitoare la proiectarea şi
configurarea unui depozit se referă în principal la următoarele aspecte :
¾ Determinarea lungimii, lăţimii şi înălţimii clădirii ce va reprezenta depozitul;
¾ Determinarea suprafeţei de depozitare;
¾ Determinarea suprafeţelor destinate recepţiei, păstrării, formarii comenzilor şi expedierii
mărfurilor;
¾ Stabilirea lungimii şi lăţimii coridoarelor sau aleilor din cadrul depozitului;
¾ Stabilirea numărului de intrări/ieşiri din cadrul depozitului;
¾ Selectarea mediilor de păstrare a mărfurilor precum rafturi, stive, paleţi etc;
¾ Selectarea echipamentelor de manevrare şi transport a mărfurilor.
În mod firesc, rezultatele acestor decizii vor avea un impact major din punct de vedere
tehnic asupra performanţei procesului de depozitare.
 4.4. Suprafaţa de depozitare

Unul dintre aspectele esenţiale ce influenţează performanţa procesului de depozitare se

referă la suprafaţa de depozitare existentă şi disponibilă în cadrul respectivului depozit. Astfel, încă
de la proiectarea depozitelor este necesar să se stabilească suprafaţa optimă de depozitare în
concordanţă cu cantităţile maxime de materii prime sau produse finite ce se intenţionează a fi
depozitate.
Pentru calculul suprafeţei de depozitare este necesar să se ţină cont de toate echipamentele
şi structurile ce urmează a fi amplasate în depozitul respectiv. Suprafaţa totală ( S t ) a oricărui fel de
depozit este formată din mai multe elemente printre care se pot evidenţia: [R. Buil, 2007]
¾ suprafaţa principală (utilă) de stocare efectiv folosită pentru depozitarea nemijlocită a
materialelor ( S p );

¾ suprafaţa auxiliară ocupată de: culoarele sau coridoarele depozitului, locurile de recepţie şi
delivrare a materialelor, birouri ( S a );

¾ suprafaţa de pregătire a materialelor, sortare, calibrare etc. ( S s );

¾ suprafaţa ocupată de elemente de construcţii şi clădiri cum sunt: stâlpi, coloane, lifturi
pentru transportul materialelor ( S c ).
Pe baza acestor elemente se poate calcula structura suprafeţei totale a depozitului cu ajutorul
relaţiei de calcul:
St = S p + S a + S s + Sc (m2) (2.1)

Pentru determinarea suprafeţei principale de stocare efectivă, la sistemul de depozitare cu

vrac, se foloseşte următoarea formulă:
S mn
Sp = (m2) (2.2)
Qmp

unde :
S p reprezintă suprafaţa principală de stocare efectivă;

S mn - stocul maxim normat pentru depozitare

Qmp - cantitatea de materiale care se poate depozita pe o unitate de suprafaţă de depozitare

(adică pe un m.2).

În cazul când materialele se păstrează în rafturi (sau stelaje) pentru calculul suprafeţei
principale( S p ) este necesar ca, mai întâi, să se calculeze numărul de despărţituri necesare pentru

depozitarea materialelor în rafturi, numărul de rafturi necesare şi apoi suprafaţa ocupată de rafturi.
 Numărul de despărţituri necesare depozitării materialelor (Nd) se calculează folosind
formula:
S mn
Nd = (2.3)
Vd × G v × K
unde :
N d reprezintă numărul de despărţituri necesare depozitării materialelor;

Vd - volumul unei despărţituri (exprimat în m.c. sau cmc);

Gv - greutatea volumetrică a materialelor care se depozitează (exprimată în kg/cmc sau

t/mc);
K - coeficientul de umplere a unei despărţituri (coeficient de folosirea volumului
despărţiturii).
Pe baza numărului de despărţituri necesare pentru depozitare se poate determina numărul de
de rafturi necesare pentru depozitarea materialelor folosind următoarea formulă:
Nd
Nr = (2.4)
n
unde :
N r reprezintă numărul de rafturi necesare pentru depozitarea materialelor;

N d - numărul de despărţituri necesare pentru depozitarea întregului stoc de materiale;

n - numărul de despărţituri dintr-un raft.
Apoi se trece la calcularea suprafeţei pentru depozitarea efectivă ( S p ).

În cazul depozitării în rafturi, suprafaţa efectivă (principală) este reprezentată de suprafaţa

ocupată cu rafturile şi se poate calcula folosind formula:
S p = L × l × Nr (m2) (2.5)

unde:
S p reprezintă suprafaţa de depozitare ocupată de rafturile necesare pentru stocarea

materialelor;
L - lungimea raftului în metri;
l - lăţimea rafturilor în metri;
N r - numărul de rafturi necesare pentru depozitarea materialelor.
Suprafaţa de recepţie a materialelor se determină cu ajutorul următoarei formule:
Cr × K s
Sr = (m2) (2.6)
C ru × 360
unde:
 S r reprezintă suprafaţa necesară pentru recepţia materialelor
C r - cantitatea de materiale ce urmează să fie recepţionate anual;

K s - coeficientul de neuniformitate a sosirii materialelor în depozit;

C ru - cantitatea de materiale ce se poate recepţiona pe m.p.

Suprafaţa de livrare- expedierea materialelor se calculează folosind formula:

Cl × K l
Sl = (m2) (2.7)
C lu × 360
unde:
S l reprezintă suprafaţa necesară pentru livrare-expediere;

Cl - cantitatea totală anuală de materiale ce urmează a se livra din depozit;

K l - coeficientul de neuniformitate a livrărilor de materiale din depozit;

C lu - cantitatea de materiale ce se poate pregăti pentru livrare 1 m.p.

Căile principale prin care se deplasează mijloacele de transport din depozite (electrocare,
electrostivuitoare, cărucioare acţionate manual, etc.) trebuie să asigure spaţiul necesar de circulaţie
şi de întoarcere. Lăţimea căilor principale de trecere este de 3-5 m.
Suprafaţa necesară pentru birouri se determină în funcţie de numărul persoanelor ce
urmează să lucreze la birou. Suprafaţa necesară pentru un lucrător este de 4-6 m2., iar înălţimea
clădirii birourilor trebuie să fie de cca. 3,5 m.
Pornind de la aspectele prezentate mai sus, rezultă că suprafaţa auxiliară de depozitare se
calculează după următoarea relaţie de calcul :
S a = S r + S l + S scul + S b (m2) (2.8)
În proiectarea spaţiilor de depozitare o deosebită importanţă se acordă realizării unui raport
cât mai strâns între suprafaţa principală (utilă) şi suprafaţa totală a depozitului. Pentru aceasta se
foloseşte ca indicator general coeficientul sau indicele de utilizare a spaţiului de depozitare. Acest
coeficient se calculează prin raportarea suprafeţei principale (utile) la suprafaţa totală a depozitului.
[V. Boroditsky, 2006]
Sp
Ku = (2.9)
St
sau
Sp
Iu = × 100 (%) (2.10)
St
unde:
 K u reprezintă coeficientul de utilizare a suprafeţei depozitului;

I u - indicele de utilizare a spaţiului de depozitare;

S p - suprafaţa principală (utilă) de stocare a materialelor;

S t - suprafaţa totală a depozitului.

Dacă ar fi să raportăm suprafaţa de depozitare la activităţile specifice ce se desfăşoară în
cadrul unui depozit, atunci se poate ajunge la o repartizare a spaţiului precum cea prezentată în
cadrul figurii 4.1

Fig. 4.1. Repartizarea spaţiului dintr-un depozit în funcţie de activităţile desfăşurate

Astfel, din totalul suprafeţei depozitului, cea mai mare pondere este în general alocată zonei
de păstrare, aceasta deţinând un procent de aproximativ 50%, aşa cum este prezentat şi în figura
4.1. Următoarea zonă ca pondere este cea destinată formării comenzilor cu o pondere de
aproximativ 19%. Cele două zone destinate recepţiei mărfurilor şi respectiv expedierii mărfurilor
ocupă un procent de aproximativ 16%, în timp ce spaţiul destinat activităţilor ce adaugă valoare
mărfurilor (cum ar fi sortarea şi ambalarea după anumite criterii şi cerinţe) ocupă doar 8%.
Ultimele 7 procente din spaţiu sunt de regulă ocupate pentru administraţia depozitului.

Dimensiunea Sp (suprafetei principale sau utile) este data de politica de depozitare.

Utilizand o politica de depozitare dedicata, unui tip de produs ii este prestabilit un set de
pozitii (locatii)
Avantajul acestei politici este ca se poate implementa usor insa genereaza o slaba utilizare a
spatiului de depozitare.
 Utilizand o politica de depozitare aleatorie, alocarea produselor este decisa in mod dinamic,
pe baza locatilor libere de la momentul respectiv, a viitoarelor sosiri si a prognezei privind cererea
de produse.
Prin utilizarea unei astfel de politici, se utilizeaza mai bine suprafata de depozitare, insa este
necesar ca fiecare produs sa se poata identifica automat prin intermnediul unui cod de bare, iar baza
de date ce contine pozitia curenta a fiecarui produs sa fie actualizata dupa fiecare operatiune de
introducere sau retragere a produselor din depozit.

Utilizand o politica de depozitare bazata pe clase, produsele sunt impartite in diverse

categorii, in functie de cererea existenta pentru ele si apoi fiecarei categorii ii sunt asignate un set
de locatii unde produsele sunt depozitate dupa politica aleatorie.

Aceasta politica se transforma intr-una de depozitare dedicata, daca numarul de produse este
egal cu numarul de categorii si respectiv intr-o politica de depozitare aleatorie, daca exista o
singura categorie de produse.

4.5 Determinarea numarului de porti de acces

Zona de receptie a marfurilor este de regula ceva mai mare decat zona de expediere!

Produsele sunt primite si expediate, de regula cu trenul sau cu camionul (tirul). In cazul
celui de-al doilea mod de transport (rutier), numarul de porti de acces poate fi determinat cu
formula:
d*t
Np = unde,
q *T

Np – reprezinta numarul de porti de acces;

t – reprezinta timpul mediu necesar pentru a incarca/descarca un camion;
d – reprezinta cererea zilnica provenita de la toate comenzile;
T – reprezinta timpul zilnic disponibil pentru a incarca/descarca camioane

Este foarte important sa nu se confunde numarul de unitati (produse) cerute si livrate zilnic,
cu numarul de cutii sau paleti in functie de care se exprima capacitatea de incarcare a camionului.
Exemplu:
Cererea medie zilnica de produse: 201.600 bucati, unitati
Timpul mediu e incarcare a unui camion: 200 minute
Timpul zilnic destinat incarcarii/descarcarii : 10 ore
Capacitatea unui camion: 6.4*2.4*3 m

Produsele sunt ambalate in cutii de carton 40*40*40 cm

1 cutie = 50 poduse
Pe suprafata unui palet incap 6 cutii ,
Se pot forma 7 straturi
Adica 42 cutii.

42 cutii/palet * 50 unitati = 2100 unitati/palet

Intr-un camion incap 16 paleti, adica 33600 unitati,
ce reprezinta capacitatea unui camion

Conform formulei, numarul de porti este:

Np = (201600 unitati *200minute)/(33600unitati *600 minute) = 2 porti de acces