Tema 7.

Organizarea depozitelor in cadrul

intreprinderilor
7.1. Definirea notiunii, importanta, obiective
7.2.Clasificarea depozitelor
7.3. Principii de amplasare şi aşezare a materialelor în
depozite
7.4. Calcularea suprafeţei de depozitare
7.5. Eficienţa economică a depozitării resurselor materiale
Depozitul este o cladire, o construcţie sau o suprafaţa
special amenajata cu instalaţii necesare efectuarii operaţiilor
legate de manipularea şi pastrarea materialelor sau a
produselor finite.

Existenţa depozitelor permite asigurarea continuitaţii

procesului de producţie in secţiile de baza precum şi
satisfacerea operativa a cererii.
Principalele obiective ale activităţii depozitelor sunt:

pastrarea in condiţii optime a materialelor şi produselor

finite;

reducerea cheltuielilor de depozitare, manipulare,

transport;

folosirea deplina a spaţiilor de depozitare;

asigurarea unei evidenţe a situaţiei stocurilor de materii

prime, materiale, produse finite, etc.
In proiectarea depozitelor exista doua optiuni:

• Depozitarea centralizata (un singur depozit la nivel de

intreprindere)

• Depozitarea descentralizata (fiecare sectie este

deservita de catre un depozit)
 Principalele avantaje ale depozitarii centralizate:
• timp redus in deplasarea materialelor de la depozit la punctele de
consum, ceea ce duce la satisfacerea mai rapida a cerinţelor
consumatorilor;

• posibilitatea pastrarii impreuna a mai multor tipuri de materiale

necesare fiecarei subunitaţi.

Avantajele depozitarii descentralizate:

• cheltuieli administrative mai reduse;
• o utilizare mai buna a personalului depozitului;
• evitarea dublarii spaţiului pentru articole similare;
• stocuri mai reduse;
• toate evidenţele se ţin in acelaşi loc.
 CLASIFICAREA DEPOZITELOR
1)Dupa tipul constructiei tehnice:

• depozite deschise ( sub cerul liber), pentru resursele materiale care nu

se degradează sub acţiunea agenţilor naturali, iar suprafeţele unde sunt
amplasate aceste depozite trebuie împrejmuite, iar materialele
depozitate protejate cu folie de polietilenă impermeabilă (de exemplu,
pentru mijloace tehnice, carburanţi, furaje etc.);
• depozite semideschise: şoproane formate din acoperiş cu o pantă sau
două pante susţinute de un anumit număr de stâlpi (pentru lemne,
cărămizi, furaje etc.);
• depozite închise constituite din construcţii cu unul sau mai multe nivele
influenţate mult de natura materialelor ce urmează a fi depozitate.

2)In functie de gradul de specializare:

• depozite universale (in care se pastreaza o gama variata de resurse
materiale sau produse finite),
• depozite specializate (in care se pastreaza doar anumite resurse
materiale sau produse finite).
3) În funcţie de categoria nomenclatorului materialelor şi al produselor
depozitate:
• depozite de materii prime şi de materiale de natură industrială;
• depozite de piese de schimb;
• depozite pentru materiale de construcţii;
• depozite pentru produsele agricole; depozite pentru produsele alimentare
etc.

4) In funcţie de volumul activitaţii:

• depozite centrale (la nivelul intreprinderii),
• depozite de secţie (care deservesc o singura secţie),
• depozite de ateliere (care deservesc un atelier);

5) După funcţia pe care o îndeplinesc depozitele in circuitul economic:

• depozite de aprovizionare;
• depozite de desfacere;
• depozite de păstrare.
6)În funcţie de locul pe care îl ocupă în cadrul proceselor
economice ce se desfăşoară la nivel de unitate economică:
• depozite din sfera producţiei, în cadrul cărora intră depozitele
de aprovizionare din unităţile economice;
• depozite din sfera circulaţiei,
• depozite mixte în cadrul cărora sunt cuprinse depozitele de
produse finite din unităţile agricole (sau alte unităţi
economice).

7)După destinaţia în consum a materialelor şi produselor

finite:
• depozite de materiale pentru producţie;
• depozite de materiale pentru investiţii (construcţii şi reparaţii
capitale);
• depozite de produse pentru fondul pieţei (pentru consumul
final al producţiei).
8) După gradul de mecanizare:
• depozite nemecanizate (cu operaţiuni manuale);
• depozite semimecanizate;
• depozite mecanizate şi automatizate.

9) După gradul de apropiere de principalele căi de

comunicaţii:
• depozite apropiate de căile publice de comunicaţie;
• depozite depărtate de căile publice de comunicaţie.

Alegerea celui mai corespunzător tip de depozit trebuie făcută

numai după o examinare temeinică a factorilor tehnico-
economici, care sunt hotărâtori pentru desfăşurarea
corespunzătoare activităţii de depozitare.
 Principii de amplasare şi aşezare a
materialelor în depozite
1)Cel mai important principiu se referă la repartizarea pe
depozite şi amplasare în cadrul aceluiaşi depozit a
materialelor în funcţie de caracteristicile asociative ale
acestora.
În conformitate cu acest principiu repartizarea pe depozite şi
amplasarea în interiorul depozitului a diferitelor materiale se
face în funcţie de condiţiile comune de păstrare impuse de:

cerinţele de microclimat ce trebuie asigurate;

proprietăţi fizico-chimice; condiţiile de formă şi ambalaj în
care se prezintă;
modul de manipulare la care se pretează.
2)Amplasarea materialelor în depozit după frecvenţa intrărilor şi ieşirilor.

Raţiunea care stă la baza acestui principiu porneşte de la faptul că nu

toate materialele intrate în depozit au acelaşi ritm de solicitare, aceeaşi
frecvenţă de mişcare.
În vederea realizării acestui principiu este necesară gruparea tuturor
materialelor cuprinse în nomenclatorul depozitului în funcţie de ritmul de
solicitare în 3-4 grupe.

De exemplu, se alcătuiesc trei grupe în prima vor fi incluse

materialele cu frecvenţa cea mai mare; în grupa a doua materialele cu
frecvenţa moderată (4-10 zile); în grupa a treia materialele cu frecvenţa cea
mai redusă.

Se trece apoi la sectorizarea suprafeţelor de depozitare având în

vedere ca materialele din grupa I să fie amplasate cât mai aproape de zona de
evacuare, cele din grupa a II în zona de mijloc, iar cele din grupa III în zona
cea mai îndepărtată de locul de ieşire a materialelor, aşa cum se poate urmări
în tabelul urmator.
 Tabelul 3. Amplasarea resurselor materiale în depozite în
funcţie de frecvenţa intrărilor şi ieşirilor

Zona III Zona II Zona I

1-2 luni 2-3 zile zilnic

Intrare Iesire

Prin respectarea acestui principiu se realizează o mai mare operativitate în efectuarea

operaţiilor de identificare, scoatere şi expediere a materialelor pentru consum sau
livrare, creşterea productivităţii muncii, o utilizare mai eficientă a instalaţiilor de
depozitare şi a mijloacelor de transport interior.
3) Amplasarea materialelor în depozit după volumul
şi greutatea lor

Aceasta presupune aşezarea materialelor grele şi cu

volum mare către baza raftului, stelajului sau instalaţiei
de depozitare, realizându-se în acest fel:

• stabilitate mai mare a instalaţiei de depozitare;

• reducerea efortului necesar cu alegerea şi scoaterea
materialelor din rafturi;
• echilibrarea rafturilor pe toate nivelele de depozitare.
 4) Primul intrat - primul ieşit
Este un principiu conform căruia ieşirea materialelor din depozit
trebuie făcută în ordinea intrării lor în gestiune, astfel încât să se
evite situaţia în care unele cantităţi dintr-un anumit material, rămân
nemişcate un timp îndelungat, deşi, în aceeaşi perioadă s-au rulat prin
depozit alte loturi proaspete din acelaşi material.

Importanţa respectării acestui principiu creşte la materialele cu

valabilitate şi termen de garanţie limitate.

Transpunerea în practică a acestui principiu presupune o evidenţă

riguroasă a fiecărui lot de materiale intrat în gestiune, a
termenelor de garanţie şi scadentă a acestora, astfel încât să se
cunoască momentele la care trebuie să se intervină operaţii pentru
punerea materialelor în cauză în circuitul economic, conservarea,
reconservarea sau reîmprospătarea cantităţilor.
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Respectarea regulilor şi principiilor de repartizare,
amplasare şi aşezare a materialelor pe şi în depozite
creează condiţiile necesare pentru o bună gestionare a
mijloacelor de producţie aflate în stoc, creşterea
eficienţei economice a activităţii de depozitare,
valorificarea superioară a resurselor materiale.
!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
 Organizarea activităţii de depozitare a resurselor
materiale şi produselor finite

Eficienţa economică maximă se realizează prin construirea unor

depozite care reclamă investiţii minime în raport cu capacitatea
de depozitare, tipărirea gabaritelor de construcţii, tipizarea
sistemelor de manipulare, paletizare, mecanizare etc.; toate
acestea contribuind la păstrarea materialelor şi produselor cu
minimum de cheltuieli.
 Calcularea suprafeţei de depozitare
La determinarea suprafeţei de depozitare a materialelor se ţine
seama de normele de stoc maxime de producţie.

La depozitele care servesc desfacerea se ţine seama de norma de stoc

de desfacere sau de produse finite.

Suprafaţa totală a oricărui fel de depozit este formată din mai multe
elemente:

• suprafaţa principală (utilă) de păstrare efectiv folosită pentru

depozitarea nemijlocită a materialelor (Sp);
• suprafaţa auxiliară ocupată de: culoarele sau coridoarele
depozitului, locurile de recepţie şi de livrare a materialelor, birouri
(Sa);
• suprafaţa de pregătire a materialelor, sortare, calibrare etc. (Ss);
• suprafaţa ocupată de elemente de construcţii şi clădiri cum sunt:
stâlpi, coloane, lifturi pentru transportul materialelor etc. (Sc).
Pe baza acestor elemente se poate calcula suprafaţa
totala a depozitului cu ajutorul relaţiei de calcul:
St=Sp+Sa+Ss+Sc
Pentru determinarea suprafeţei principale de păstrare
efectivă (Sp), la sistemul de depozitare cu vrac, se
foloseşte următoarea formulă:
Sp=Smn/Qmp ,
în care:
Smn - Stocul maxim normat pentru depozitare;
Qmn - Cantitatea de materiale ce se poate depozita pe
o unitate de suprafaţă de depozitare (adică pe un m2).
 Calcularea suprafeţei de depozitare a
materialelor în rafturi
In cazul când materialele se păstrează în rafturi (sau stelaje)
pentru calculul suprafeţei principale (Sp) este necesar să se
calculeze numărul de despărţituri necesare pentru depozitarea
materialelor în rafturi (Nd), numărul de rafturi necesare (Nr) şi
apoi suprafaţa ocupată de rafturi.
Numărul de despărţituri necesare depozitării materialelor (Nd)
se calculează:

Nd = Smn / (Vd * Gv * K) , în care:

Vd - Volumul unei despărţituri (exprimat în m3 sau cm3);

Gv - Greutatea volumetrică a materialelor care se depozitează
(exprimată în kg/cm3 sau t/m3);
K - Coeficientul de umplere a unei despărţituri (coeficient de
folosirea volumului despărţiturii).
Depozitarea materialelor în rafturi
Pe baza numărului de despărţituri necesare pentru
depozitare se poate determina numărul de rafturi (sau
stelaje) folosind formula:

Nr = Nd/n
în care:

Nr - Numărul de rafturi necesare pentru depozitarea materialelor;

Nd - Numărul de despărţituri necesare pentru depozitarea întregului

stoc de materiale;

n - Numărul de despărţituri dintr-un raft.

Calcularea suprafeţei pentru depozitarea efectivă (Sp)

In cazul depozitării în rafturi, suprafaţa efectivă (principală) este

reprezentată de suprafaţa ocupată cu rafturile şi se poate calcula
folosind formula:

Sp= L*l*Nr,
în care:

Sp- Suprafaţa de depozitare ocupată de rafturile necesare pentru

păstrarea materialelor;
l - Lăţimea rafturilor în metri;
L - Lungimea raftului în metri;
Nr - Numărul de rafturi necesare pentru depozitarea materialelor.
Eficienţa economică a depozitării resurselor materiale
Indicatorii principali utilizaţi pentru aprecierea eficienţei
economice a depozitării resurselor materiale sunt grupaţi
astfel:
Un prim grup de indicatori se referă la eficienţa economică
a investiţiilor care are în componenţă:
1) Investiţia specifică (Is) pe unitatea de capacitate de
depozitare (tona, m2 ,m3 , etc.) care se determină cu
ajutorul următoarei relaţii de calcul:

Is =It / Cd,
în care:
It - investiţia totală;
Cd - capacitatea de depozitare.
2) Termenul de compensare a investiţiei (Tc) se
calculează ca un raport între investiţia totală şi
economia anuală de costuri de depozitare, rezultând
numărul de ani în care investiţia efectuată pentru o
anumită capacitate de depozitare se recuperează pe
baza economiei de costuri. Relaţia de calcul utilizată
este:
Tc = It / Ecd, în care:

It - investiţia pentru realizarea capacităţii de

depozitare;
Ecd - economia anuală de costuri de depozitare.
Un alt grup de indicatori se referă la costurile de depozitare

3) Costul depozitării pe unitatea de depozitare constituie

un indicator principal în activitatea de proiectare a
depozitării şi cel mai important indicator al eficienţei
economice în activitatea curentă de depozitare a
materialelor şi produselor. Se calculează ca un raport între
costurile totale de depozitare şi cantitatea de depozitare (sau
capacitatea efectiv depozitată) exprimată în: (vagoane, tone,
kg, m , m etc.)
Cdu = Cdt/ Cp,
în care:
Cdu - costuri de depozitare pe unitatea de depozitare;
Cdt - costuri totale de depozitare;
Cp - capacitatea de depozitare sau cantitatea efectiv
depozitată
 Eficienţa utilizării diferitelor resurse materiale şi umane în
procesul de depozitare

Un grup important de indicatori economici se referă la eficienţa

utilizării diferitelor resurse materiale şi umane în procesul de
depozitare , indicatorii calculaţi în strânsă legătură cu diferitele
elemente de costuri de depozitare cum sunt:
• productivitatea muncii,
• valoarea pierderilor în timpul depozitării,
• consumul şi costul energiei electrice pentru o tonă depozitată etc.

Productivitatea muncii poate fi calculată în unităţi fizice atunci când este

vorba de un singur produs sau produse omogene care pot fi exprimate
printr-o unitate fizică convenţională şi în unităţi valorice în cazul unei
diversităţi de produse păstrate în acelaşi depozit.
Nivelul productivităţii muncii pe variante de depozitare este
influenţat de factorii cum sunt:

• numărul de muncitori şi de alte categorii de salariaţi care

lucrează în depozit;
• structura pe profesii a muncitorilor, nivelul de calificare al
muncitorilor;
• ponderea lucrărilor executate mecanizat în totalul lucrărilor;
• dotarea cu mijloace tehnice pentru mecanizarea lucrărilor de
încărcare, descărcare, manipulare, sortare etc; ponderea
investiţiilor pentru construcţii montaj în totalul investiţiilor în
depozite etc.

Productivitatea muncii va fi studiată în strânsă legătură şi cu

modul de organizare a depozitării, structura produselor
depozitate, ritmicitatea intrărilor şi ieşirilor de produse etc.
 Eficienţa utilizării mijloacelor fixe
poate fi apreciată prin indicatori exprimaţi în
unităţi fizice sau în unităţi valorice în funcţie de
gradul de omogenitate al produselor depozitate
Em= Q / Ff
sau
Em=V / Ff
Unde
Em- eficienţa utilizării mijloacelor fixe;
Q - cantitatea de produse depozitată anual;
V - valoarea produselor depozitate (rulate) anual;
Ff - valoarea mijloacelor fixe.
 Utilizarea spaţiului de depozitare
Un alt grup de indicatori se referă la utilizarea spaţiului de depozitare;
aceştia au un caracter tehnico-economic şi se pot exprima în unităţi
fizice sau în unităţii valorice.

Kus = Sf / Sp, unde:

Kus - coeficientul de utilizare a suprafeţei principale de depozitare;
Sf - suprafaţa folosită efectiv;
Sp - suprafaţa principală.

Kup = Cef / Cp, unde:

Kup - coeficientul de utilizare a capacităţii de depozitare;
Cef - cantitatea efectiv depozitată;
Cp - capacitatea principală de depozitare.

Kupv = V / Sp sau Kupv = V / Cp, unde:

Kupv - coeficientul valoric de utilizare a capacităţii de depozitare;
V - valoarea materialelor rulate (depozitate în perioada analizată).
Eficienţa economică a activităţilor depuse de depozite
pentru prelucrarea şi condiţionarea unor produse
este exprimată prin indicatori specifici acestor
activităţi:
Pe prim plan se situează
costul unitar al condiţionări produselor,
asociat cu indicatorii care se referă la diferitele
elemente de costuri şi resurse utilizate cum sunt:

• productivitatea muncii;
• costuri pentru retribuţii (plată a muncii,
remunerație; leafă, salariu);
• consumul de resurse energetice şi costul energiei pe
unitatea de produs condiţionat;
• valoarea pierderilor cantitative şi calitative în timpul
prelucrării şi condiţionării.