Noaptea de decemvrie

Alexandru Macedonski
- Destinul Emirului –

Poemul Noapte de decemvrie este una dintre cele mai importante opere ale scriitorului
Alexandru Macedonski. Inspirata dintr-o legenda orientala, opera lui Macedonski urmează un fir
narativ asemănător povestii inspiratie : un emir aflat in culmea ascensiunii sociale râvnește
atingerea unui ideal spiritual : cetatea Meka. Va alege sa isi îndeplinească această dorință pe calea
cea dreapta , chiar daca ea nu este si cea mai ușoară. In ambele opere se pune accentul pe condiția
emirului, un geniu, care își dorește cu orice preț sa își depaseasca conditia, motiv pentru care este
prezentat alături de el un reprezentant al lumii obișnuite, un drumeț, care, spre deosebire de emir, va
ajunge la porțile cetății Meka, alegând calea ocolitoare. Doar emirul va întâlni însa Meka cea
luminoasa si adevărata , alegând sa o caute pe drumul cel drept si plin de pericole.
Emirul din poezia lui Macedonski nu este altceva decât alter-ego-ul poetului. Modul in care
acesta isi construiește destinul justifica apartenta personajului la categoria geniului atât prin
raportare la propria persoana cat si la ceilalți si chiar la idealul absolut pe care acesta îl are.
Emirul ne este prezentat ca fiind un personaj ajuns la apogeul dezvoltării sociale : trăia in
Bagdad într-un spațiu de poveste înconjurat de bogății incomensurabile “Și el e emirul, și are-n
tezaur,/ Movile înalte de-argint și de aur,”. Ne este descrisa mai apoi înfățișarea acestuia : emirul
este un tânăr fermecător, cu o frumusețe care poate fi ușor asemănată cu cea a zeilor: “Și el e
emirul, și toate le are../. E tânăr, e farmec, e trăsnet, e zeu,” . Atât statutul social cat si calitățile sale
il plasează intr-o poziție sociala care i-ar oferi siguranța unei vieți implinite si liniștite fără a
cunoaște ce înseamnă suferințele .
Condiția emirului este însă alta : in ciuda tuturor avuțiilor, idealul sau trece de tot ce este
pamântesc si se îndreaptă spre Meka, sfânt cetate musulmana. Dorința sa nu este una obișnuita –
cum nici el, emirul nu este un simplu muritor ci, dimpotrivă, un geniu – este transpunerea necesitații
unui ideal pe care el, omul de geniul, trebuie sa il atingă spre a-si satisface nevoile spirituale “ Spre
Meka-l răpește credința — voința, Cetatea preasfântă îl cheamă în ea,”. Observam cum destinul pe
care emirul si-l construiește pentru sine nu tine cont de limitările lumii acesteia ci trece spre
orizonturile unei lumi mistice, spirituale. El știe ca este diferit fata de oamenii care îl înconjoară
tocmai prin condiția omului de geniu, un geniu neînțeles.
Ardoarea dorinței nu îl împiedică sa se pregătească pentru drum. Acesta își pregătește
slujitori care sa îl însoțească, neținând cont de consecințele aproape iminente ale unei asemenea
călătorii. Inainte sa plece, emirul se întâlnește cu un drumeț, reprezentantul lumii obișnuite, care
merge spre si el spre Meka, alegând o cale ocolitoare. Emirul va parcurge drumul cel drept , chiar
daca acesta ii va aduce moartea. Iată cum destinul emirului nu este viciat de întâlnirea cu omul de
rand; direcția pe care drumețul a ales-o putea sa fie inspirație pentru emir, totuși, cuprins de o
nevoie spirituala uriașă, omul de geniu alege sa se îndrepte spre calea dreapta.
Idealul sau s-a dovedit a fi nefast – emirul va muri încercând sa ajungă la cetatea
pamânteasca Meka, însa, alegând calea cea scurta si înfruntând căldurile si arșițele desertului,
arătând o putere de sacrificiu nemărginita , omului de geniu i se arata Meka spirituala, cetatea cea
luminata . Va muri încercând sa alerge dupa o iluzie, nu înainte de a avea o viziune : drumețul
ajunge la Meka pamânteasca
Se observa cum destinul emirului se schimba radical sub dorința arzătoare de a-si atinge un
ideal. Deși avea o condiție sociala prielnica , acesta trece de limitele sale lumești din dorința de a
ajunge sa își atingă telul chiar daca acest lucru înseamna sacrificiu. Deși omul de rand nu dispune
de nici o înzestrare, pragmatismul sau il ajuta sa ajungă acolo unde își propune. Proiecția ideala a
emirului, o ființă perfecta, refuza sa faca compromisuri in a-si atinge idealul.
Destinul emirului este un amestec de predestinare si alegere : este predestinat sa fie un
geniu, un conducător, un om bogat material si spiritual, însa deciziile sale îl împing spre o alta
cărare a vieții, una care este presatata cu sacrificii, unde , pentru a atinge ceea ce iti dorești trebuie
sa te opui mersului normal al lumii si sa înfrunți chinurile propriilor idealuri. Acest destin este
asemena destinului artistului; emirul este reflexia poetului într-o lume ostila, care nu ii înțelege sau
susține pornirile creatoare.