Educaţie incluzivă prin voluntariat

Educația incluzivă își are originile în Declarația Universală a Drepturilor Omului ( ONU,
1948), care recunoaște că toate ființele umane se nasc libere și egale în demnitate și drepturi.
Această declarație induce ideea că incluziunea este acceptarea tuturor oamenilor, independent de
diferențele dintre ei. Astfel se propagă ideea aprecierii persoanelor pentru ceea ce sunt și
competențele lor, mai degrabă decât despre felul în vare merg, vorbesc, se comportă.

Conceptul de educație incluzivă a luat naștere ca răspuns la abordările tradiționale,

conform cărora anumite categorii de copii au fost excluși din școlile de masă din motivul
dizabilității, dificultăților de învățare, vulnerabilității familiei sau din alte motive.

În declarația de la Salamanca se spune că școala ,,normală’’ cu o orientare incluzivă

reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a discriminarii, un mijloc care creează
comunități primitoare, construiesc o societate incluzivă și oferă o educație pentru toți.

Studiile în domeniu arată că atunci când există o relație foarte bună între familie și școală,
copiii au de câștigat. Colaborarea cu familia este un element important al școlii incluzive, în
calitate de parteneri educaționali. Familiile trebuie să-și încurajeze copiii, să vorbească cu ei
despre ceea ce se întâmplă la școală, să îi convingă despre importanța învățăturii, efectuării
temelor și să îi susțină în proiectarea unor planuri de viitor. Implicarea familiei în sprijinirea
copiilor lor în procesul nemijlocit de învățare are un efect determinant asupra prestației copilului,
dar și unul protectiv (fiind sprijiniți de către părinți, copiii se simt mai siguri și mai protejați,
dezvoltând calități importante în ceea ce privește respectul de sine). Voluntariatul este una din
zonele de implicare a părinților în educația copiilor. Școala organizează sesiuni de formare și
informare pentru a recruta părinți – voluntari cu scopul de a participa împreună cu elevii la
acțiuni de voluntariat.

Valoarea voluntariatului se identifică pe doua dimensiuni: dezvoltarea individuală a

elevilor implicaţi în activităţi de voluntariat şi dezvoltarea comunităţii locale. Elevii dobândesc
cunoştinţe, competenţe şi abilităţi utile, se pune accent pe cultivarea încrederii, toleranţei, stimei
de sine şi a respectului pentru diversitate. Voluntarul poate să soluţioneze unele probleme locale
prin solidaritate, toleranţă şi coeziune socială, fiind o formă de cetăţenie activă.

Bibliografie:

1. A. Gherguţ, “Sinteze de psihopedagogie special”, Editura Polirom, 2005

2. Ungureanu D. “Copiii cu dificultăţi de învăţare”. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,

1998.