UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ȘI URBANISM „ION MINCU”

Secția ARHITECTURĂ

Spațiu neconstruit și natură în

arhitectura terapiei mentale
LUCRARE DE DISERTAȚIE

Autor: stud. arh. Melina-Irina HAUREȘ

Îndrumător: șef lucrări dr.arh. Vladimir VINEA

București
Aprilie 2021
CUPRINS

Argument .................................................................................... 1
Introducere ................................................................................. 3
1.Perspectiva istorică
1.1.Peisajul terapeutic al azilurilor ................................................... 8
1.2.Dezinstituționalizarea ................................................................. 14
2.De la program la spațiu
2.1.Programul de arhitectură ............................................................ 16
2.2.Alegerea sitului .......................................................................... 18
2.3.Spațiul neconstruit ..................................................................... 19
3.Explorări spațiale – abordări ale spațiului neconstruit și naturii
în proiecte contemporane ......................................................... 23
3.1.Cu natura
Centrul „Sax” pentru adulți cu deficiențe .......................... 24
Centru pentru demență și afecțiuni psihologice ................. 24
Clinică psihiatrică în Tampere ........................................... 26
Centru medical „Josefhof”................................................. 27
Azil de bătrâni în Nenzig .................................................... 28
„Fazenda Boa Vista Spa”............................................ 29
3.2.Recreând natura
Clinica psihiatrică „Ellsinore”........................................... 31
Spital de psihiatrie în Ballerup ........................................... 32
Centru medical în Moscova ............................................... 33
Spitalul „Nyt Nordsjælland”.............................................. 34
Azil de bătrâni „Peter Rosegger” .................................... 35
Concluzii 37
În încheiere...dincolo de natură ..................................... 39
Bibliografie ................................................................ 41
Webografie ................................................................. 43
Surse ilustrații ............................................................ 44
 Argument
În secolul 21, problemele legate de sănătatea mentală sunt încă un
subiect evitat în discuții, fapt pus pe seama lipsei informării și înțelegerii
adecvate a subiectului în rândul societății. Prioritizarea tratării bolilor
fizice în detrimentul celor mentale vine în urma unei viziuni care pune
mintea și corpul într-o relație disjunctivă, perpetuată încă din vremea
filosofului René Descartes1, care în 1640 a sugerat ideea conform căreia
corpul funcționează ca o mașinărie inconștientă și că, spre deosebire
de el, mintea este imaterială. Totuși, așa cum menționează autorul
manualului de psihologie DSM-42, „există mult «somatic» în tulburările
«mentale» și mult «mental» în tulburările «somatice»”, iar depresia a
ajuns să fie alături de alte boli de natură fizică una dintre afecțiunile
contemporaneității.3

Centrul de sănătate psihologică în orașul Cluj-Napoca propus pentru

proiectul de diplomă reprezintă o inițiativă de natură arhitecturală, în
dorința de a resuscita situația precară a instituțiilor de sănătate mentală
din România. Pentru a contura un răspuns contemporan adecvat al
arhitecturii terapiei mentale, lucrarea de față reprezintă intermediarul
principal al unui studiu care vizează atât aspecte ale domeniului,
(program, amplasamentul, forma și relațiile spațiale etc.), precum și
aspecte ale unei direcții interdisciplinare, din aria psihologiei, pentru a
înțelege mai bine nevoile pacienților. Liantul discuției este natura, rolul
său incontestabil, cu atât mai mult într-un program terapeutic, având
potențial să influențeze termenii arhitecturii. Natura – cadru, iar mai apoi
spațiul neconstruit sunt elemente care ancorează clădirea; dar mai mult
decât atât, într-un scenariu în care „golul” nu este doar un rezultat al
„plinului”, au un cuvânt de spus prin prisma relațiilor pe care le determină
și a efectului obținut în ahitectură.

În ceea ce privește desfășurarea lucrării, studiul cuprinde două părți: prima

presupune o abordare istorică, în care este căutată relevanța trecutului
arhitecturii terapiei mentale pentru timpul prezent, din punct de vedere
al integrării naturii în cadrul programului (primele două capitole); în a
doua parte, funcțiunea trece în plan secund, scopul principal fiind de a
găsi direcții relevante pentru proiectul de diplomă din punctul de vedere
contemporan al relației arhitectură–natură–spațiu neconstruit (al treilea
capitol). Înainte de toate, în introducere este chestionată ideea de natură,
mai departe de un sens general luat ca atare, în relație cu înțelegerea
socială și culturală asupra ei, iar mai apoi, în contextul evoluției atitudinii
arhitecturii față de aceasta.

1 Haig, Matt. Gânduri de pe o planetă nervoasă. Nemira, 2019, p.213;

2 Romilă, Aurel; Stancu, Marin. Manual de diagnostic și statistică a tulburărilor
Mentale (DSM - IV-TRtm). Editura Asociatiei Psihiatrilor Liberi Din Romania, 2003;
3 https://psihologii.ro/depresia-este-boala-secolului-xxi/;
1
Discuția capătă sens în special pentru definirea perspectivei contemporane
din al doilea capitol, care se conturează în jurul programului,
amplasamentului și spațiului neconstruit, pornind de la concluzii
trasate din primul capitol. Pentru selecția de proiecte care alcătuiește
baza analizei din al treilea capitol, a fost aleasă ca numitor comun sfera
arhitecturii terapeutice într-un context al unui amplasament periurban
sau natural. Colecția de proiecte cu renume internațional selectate este
caracterizată de tipologii spațiale ale neconstruitului cât mai diversificate
și bogate. Concluziile reprezintă un rezultat al acestei analize, relevant
pentru conturarea soluției proiectului de diplomă. Dacă lucrarea a fost
bazată pe un studiu al cadrului internațional, încheierea face trimitere la
contextul sănătății mentale din România și potențialul rol al arhitecturii,
lăsând deschisă discuția pentru proiectul de diplomă.

2
 Introducere
Ce este, de fapt, natura?
Natura apare în vocabularul nostru ca o noțiune care nu există per se,
ci este un construct social care conține o multitudine de elemente – o
„cutie”4 care cuprinde fenomene, creaturi, munții, râurile, ecosistemele
etc. Natura este o categorie pe care am construit-o și la care adăugăm
lucruri, apoi o reinventăm odată cu schimbarea modelelor care o descriu,
dependente de mentalitatea privitorului. Mai apoi, natura mai are o
semnificație uzuală care nu se referă nici la suma tuturor fenomenelor,
sau la lumea non-umană, ci la lumea biologică, a florei și a faunei.5
Un singur cuvânt este eticheta unui întreg tărâm exterior, iar la această
colecție au fost adăugate de la sine elemente încă dinainte de existența
noastră. Acest fapt ne lasă cu convingerea că natura denotă o lume care
ne este precedentă și ne înconjoară.

Mai departe de înțelegerea obiectuală despre ce este natura, aceasta

devine un construct cultural, cuvânt plin de încărcătură prin metaforele
care au fost folosite pentru a o descrie: creația lui Dumnezeu, Marele
Lanț al Ființei, haos, un ecosistem evolutiv, Mama Natură, Gaia, un
ou cosmic, maya în coexistență cu Brahman, sau samsara (un flux, o
cotitură) care este, de asemenea, sunyata, marele Vid, sau yin și yang
recompunând Tao-ul.6

În lumea din ce în ce mai urbanizată în care trăim, unde omul devine

alienat de natură, aceasta din urmă este dominată de trei componente:
mediul umanității, în care natura a fost adeseori exclusă, separată într-o
categorie diferită, creându-se astfel o cultură a dominației speciei umane;
mai apoi, domeniul agriculturii, care în ultimul secol a văzut excluderea
elementelor sălbatice ale ecosistemului, într-o dominație a fermelor
industriale asupra peisajului; iar cea din urmă este natura sălbatică,
idealizată ca fiind neatinsă de om.7

Natura sălbatică
“Natura sălbatică este «insula» în marea poluată a modernității
urban-industriale, singurul loc spre care ne putem întoarce pentru
a scăpa de propriul nostru «prea-mult».8

4 Rolston, Holmes. Nature for Real: is Nature a Social Construct?. Colorado

State University. Libraries, 1996;
5 Vogel, Steven. Thinking like a Mall: Environmental Philosophy after the End
of Nature. The MIT Press, 2016, p.11;of Nature. The MIT Press, 2016, p.11;
6 Rolston, Holmes, op.cit., p.41;
7 Newman, Lenore; Dale, Anne. „Celebrating the Mundane: Nature and the
Built Environment.” Environmental Values, vol. 22, nr. 3, 2013, p.3;
8 Cronon, William. „The Trouble with Wilderness: Or, Getting Back to the
3
Dacă natura în sensul său general este un concept care nu poate fi separat
de existența umană9, atribuirea adjectivului „sălbatică” o constituie
într-o sintagmă care face referire la o lume în afara sectorului uman,
nemodificată de oameni. Sălbăticia, în sensul de natură sălbatică este
un cuvânt modern.10 Natura sălbatică a fost odată natură neîmblânzită,
blestemată după căderea lui Adam din Rai. Abia odată cu Romantismul,
și mai recent, cu mișcarea modernă a sălbăticiei, a apărut conceptul curent
de natură sălbatică ca tărâm pur, nealterat de oameni. O asemenea stare
nu este ceva ce oamenii au cunoscut vreodată cu adevărat, „sălbăticia”
fiind un strat al culturii, o grădină a Edenului romantizată. Conceptul
de natură sălbatică trebuia să aibă încărcătura unora dintre valorile cele
mai profunde al culturii care a creat-o și idealizat-o: trebuia să devină
sacră.11 Până în secolul al XVIII-lea, această accepțiune a sălbăticiei ca
peisaj în care supranaturalul se află chiar sub suprafață a fost exprimată
în doctrina sublimului. În teoriile lui Edmund Burke, Immanuel Kant,
William Gilpin și alții, peisajele sublime erau acele locuri rare de pe
pământ în care existau mai multe șanse decât oriunde altundeva să fie
întrezărită fața lui Dumnezeu.12

Dar sublimul romantic nu a fost singura mișcare culturală care a contribuit

la transformarea naturii sălbatice într-un model sacru în secolul al
XIX-lea. Nu mai puțin importantă a fost puternica atracție romantică a
primitivismului, datând cel puțin de la Rousseau – credința că cel mai
bun antidot împotriva bolilor unei lumi moderne extrem de cultivate
și civilizate este o întoarcere la o viață mai simplă și mai primitivă.13
Mare parte din fascinație vine dintr-un fel de dor arhetipal, sau o viziune
arhaică asupra unei lumi fără existența oamenilor.14

Moștenirea romantică presupune că sălbăticia este mai mult un sentiment

decât un fapt al naturii și sentimentul care în zilele noastre definește cel
mai bine sălbăticia este uimirea.15 „O persoană cu o inimă limpede și o
minte deschisă poate experimenta sălbăticia oriunde pe pământ. Este o
calitate a propriei conștiințe. Planeta este un loc sălbatic și va rămâne așa
întotdeauna”.16 Natura sălbatică este un loc al libertății unde putem să ne

Wrong Nature.” Environmental History, vol. 1, nr. 1, 1996, p. 7;

9 „De fapt, întreaga idee că natura ar fi separată de existența umană este o
minciună. Omenirea și natura se construiesc reciproc.” Rolston, Holmes, p.39, op.cit.,
apud. Alexander Wilson, The Culture of Nature: North American Landscape from
Disney to the Exxon Valdez, Cambridge, Blackwell Publishers, 1992, p. 13;
10 Wilderness în engleză, cuvânt specific ca atare vocabularului limbilor vestice,
dintre care unele chiar neavându-l (spaniola).
11 Cronon, William, op.cit., p.9;
12 Ibidem, p.10;
13 Ibidem, p.13;
14 Rolston, Holmes, op.cit., p.46;
15 Cronon, William, op.cit., p.23;
16 Ibidem, p.25, apud. Gary Snyder, citat în „Week in Review”, New York
Times, 18 septembrie 1994, p.6;
4
recuperăm sinele adevărat pierdut în viața noastră devenită artificială;
este ultimul peisaj al autenticității.17 Sălbăticia s-a creat pe sine, cu mult
înaintea civilizației, fapt pentru care avem nevoie să construim în mintea
umană o sensibilitate față de aceasta. Am inventat acest cuvânt ca pe un
filtru care să ne ajute mai bine să vedem forțele primare, neștiute atât de
bine înainte și să avem grijă îndeaproape de ele, admițând în culturile
noastre supra-tehnologizate că vor exista mereu locuri pe care oamenii
doar le vizitează și unde nu se stabilesc; ne dorim să conservăm acest
tărâm pentru ceea ce este prin el însuși.18
Sfârșitul naturii
În 1989, jurnalistul Bill McKibben a scris o carte cu titlul retoric
„Sfârșitul Naturii”.19 Acesta nu se referea totuși, la faptul că natura per
se a murit, ci că o lume care nu este produsă de acțiunea umană a încetat
să mai existe, natura reprezentând în acest caz lumea non-umană.20 În
timp ce generațiile anterioare locuiau într-o lume naturală care rămânea
mai mult sau mai puțin neafectată de acțiunile lor, de acum încolo vom
locui într-o biosferă complet modificată de propriile noastre acțiuni, pe
o planetă în care umanul și natural nu mai pot să fie distinse. Această
viziune definește ceea ce a fost descrisă ca fiind „era antropocenă”, în care
procesele Naturii au fost puternic influențate de umanitate.21 Perspectiva
este valabilă, totuși, doar în accepțiunea în care natura sălbatică trebuie
să fie neatinsă de om și de trecutul nostru pentru a o considera naturală;
când, de fapt, tot ceea ce știm despre istoria mediului sugerează că
oamenii au manipulat lumea naturală la scări diferite încă din cele mai
vechi timpuri.

Natura sălbatică poate fi un concept copleșitor dacă ne imaginăm că

sentimentul de uimire asociat cu aceasta se limitează la locuri de pe
Pământ foarte departe de noi. În realitate, privind natura prin acest
filtru al alterității putem învăța să o vedem și în ceea ce pare la început
obișnuit. Asta se poate întâmpla dacă abandonăm dualismul prin care
copacul din grădină este văzut ca fiind ceva artificial, iar cel din sălbăticie
complet natural. Într-un sens fundamental, amândoi au un caracter
sălbatic, natural, care depinde într-un sens practic de îngrijirea și felul în
care gestionăm noi natura.22 Idealizând o natură sălbatică distanțată de
noi, înseamnă adesea să nu mai observăm mediul înconjurător al vieții
cotidiene, peisajul pe care îl asociem cu „acasă”.23

17 Ibidem, p.16;
18 Rolston, Holmes, op.cit., p.48;
19 Cronon, William, op.cit., p.18;
20 Vogel, Steven., op.cit., p.10;
21 Newman, Lenore, Ann Dale, op.cit., p.2;
22 Cronon, William, op.cit., p.24;
23 Ibidem, p. 21;
5
Cât timp considerăm natura ca rămasă undeva departe, în afara limitelor
orașului, nu ne vom mai preocupa de natura care există dacă avem ochi
să o vedem chiar lângă noi, în grădinile orașului.24

Natura și arhitectura
Dacă mutăm discuția în sfera arhitecturii, relația acesteia cu natura se
împarte în mai multe aspecte. O dată, putem vorbi despre cum natura
influențează arhitectura, dându-i formă, despre cum relaționează aceasta
din urmă mai apoi cu natura – cadrul exterior – și, la o scară mai mare,
cum relaționează mediul construit cu cel natural. Prin prisma subiectului
disertației, aceste valențe ale relației arhitectură–natură sunt importante
pentru a înțelege în ce direcție au evoluat de-a lungul timpului și care este
contextul momentului prezent. Dacă o analiză a evoluției este dependentă
de toate datele care definesc un anumit moment în timp, scopul de această
dată este de a comprima epoci întregi de istorie într-o percepție generală
care să fundamenteze baza discuției capitolelor următoare.

Plecând nu doar de la a fi parte a naturii, ci și de la a-și face adăpostul cu

ajutorul acesteia, într-o relație de comuniune totală, omul a învățat să-și
construiască locul având natura ca unic model. Christian Norberg Schulz
surprinde în cartea sa „Genius Loci: spre o înțelegere fenomenologică a
arhitecturii”25 acest fel în care omul „traducea” natura pentru a-și crea
mediul antropic.

“Mai întâi, omul vrea să facă structura naturală mai exactă; adică
vrea să vizualizeze «înțelegerea» lui despre natură, «exprimând»
punctul de sprijin existențial pe care l-a câștigat. Pentru a obține
asta, el construiește ceea ce a văzut. Acolo unde natura sugerează
un spațiu delimitat, construiește o incintă; unde natura se arată
«centralizată», ridică un deal; unde natura indică o direcție, creează
o potecă.”

Pe parcurs, de la o arhitectură care se subordona naturii, mai apoi

la una care căpăta monumentalitate, păstrând totuși elemente care
făceau trimitere la aceasta, relația cu natura a devenit una aproape
disjunctivă, sau cel puțin și-a pierdut întâietatea. La nivel formal,
căutările contemporane tind în direcții foarte diferite, fapt pentru care
o generalizare ar fi superficială. Există o dorință de reîntoarcere la
origini spre regăsirea unor gesturi arhitecturale firești, în sensul celor
spuse de Christian Norberg Schulz. În același timp, există și un drum
care țintește spre transpunerea lumii tehnologizate în arhitectură, unde
natura este parametrizată și artificializată. Dintre relațiile despre care
vorbeam inițial, cea care capătă sens într-o direcție unică este de fapt
a mediului construit cu natura. Mai ales în ultimele decenii, aceasta a

24 Newman, Lenore, Dale, Ann, op.cit., p. 403;

25 Norberg-Schulz, Christian. Genius Loci: towards a Phenomenology of
Architecture. Academy Editions, 1980, p.14;
6
căpătat o importanță deosebită în conștiința socială, întrucât am început
să înțelegem felul în care acțiunile noastre au treptat un efect devastator
asupra mediului natural. Astfel, a fost creat conceptul de dezvoltare
sustenabilă care presupune că nevoile prezentului sunt satisfăcute fără a
compromite posibilitatea viitoarelor generații de a-și îndeplini propriile
nevoi; sustenabilitate ca posibilitate de a atinge o calitate mai bună a vieții,
conservând totodată mediul natural.26 Din această perspectivă, integrarea
elementelor naturale în lumea antropică pe care am creat-o a căpătat un
sens funcțional; acestea au devenit necesare pentru a economisi energie,
apă și a îmbunătăți calitatea aerului. În condițiile modernității, lumea
naturală apare ca o formă a ceea ce Heidegger numea Bestand27 , substrat
al materiei la dispoziția măiestriei noastre; material pentru arhitectură și
spațiul public – „locul de reședință al omului”.28

Totuși, însemnătatea „estetică” și care insuflă viață nu a fost pierdută,

întrucât elemente naturale au început să modeleze arhitectura și spațiul
public, creând o percepție nouă, unificată. Acest punct definește, de fapt,
relaționarea naturii cu arhitectura în timpul prezent. Dacă un gol în perete,
devenit mai apoi fereastră a fost elementul arhitectural primordial care
a adus ceva din lumea „de afară” înăuntru, determinând o relație vizuală
cu cadrul exterior, în prezent aceasta nu mai este suficientă. Trăind
mai aproape de natură, construcția era un obiect detașat de ea, pentru
că puteam să ne reîntoarcem oricând „afară”, la natură. Arhitectura era
locul care ne adăpostea, unde ne ajungea să avem lumină naturală din
exterior pentru a crea o relație „înăuntru-afară”. Acum, în schimb, când
mediul urbanizat pare că ne îndepărtează tot mai mult de cel natural,
căutăm să aducem orice colț de natură mai aproape de arhitectură, prin
tot felul de gesturi sofisticate.

Dacă privim în urmă la evoluția relației omului cu natura, perspectiva nu

este una tocmai fericită. Distrugând tocmai mediul din care face parte,
omul s-a alienat de natură. Privind spre viitor, în schimb, dublul rol
funcțional și estetic căpătat ne aduce o notă mai optimistă, realizând că,
de fapt, natura poate fi salvată prin ea însăși.

Afirmația Soriei López din eseul „Arhitectura și natura la sfârșit de secol

20”29 conchide discuția. Autoarea găsește că dincolo de argumentul
rațional de a asigura supraviețuirea speciei umane, încercăm să conservăm
natura pentru calitățile de neînlocuit pe care le găsim în aceasta; îi vedem
frumusețea sublimă și încântarea pe care ne-o oferă în fața ochilor, dar
mai ales ne dorim să experimentăm în continuare pacea profundă pe care

26 López, Soria. “Architecture and Nature at the End of the 20th Century: towards
a Dialogical Approach for Sustainable Design in Architecture.” Eco-Architecture:
Harmonisation between Architecture and Nature, 2006, p.24;
27 Vogel, Steven, op.cit., p.92;
28 López, Soria,op.cit., p. 24;
29 Ibidem, p.25;
7
 ne-o transmite. Aceasta este calitatea pe care o căutăm de fapt
când ne gândim în prezent la natură ca parte a terapiei sănătății
mentale.

1.Perspectiva istorică
Articolul „Peisaje pierdute ale vindecării: declinul peisajelor
terapeutice ale sănătății mentale”30, vine ca fundament al
importanței înțelegerii unui context istoric al arhitecturii
terapiei mentale pentru subiectul disertației. Declinul peisajelor
terapeutice se referă la etapa azilurilor din secolul al XIX-lea,
unde autorii remarcă o preocupare pentru spațiile exterioare în
sens terapeutic, în antiteză cu cea a dezinstituționalizării, care
a început în anii 1960.

1.1.Peisajul terapeutic al azilurilor

Contextul premergător îngrijirii instituționalizate
Viziunea asupra bolilor mentale în care acestea erau asociate
păturii de jos a societății, nefiind curabile, a fost tradusă
până spre finalul secolului 18 printr-o îngrijire deficitară a
pacienților, care erau lăsați la voia sorții. Dacă nu reușeau să
fie suficient de stăpâni pe sine pentru a fi ținuți acasă de către
familii, posibilitățile erau limitate. Unii ajungeau să trăiască
în aziluri de săraci, spitale, închisori sau aziluri private de
libertate; chiar mai rău, alții locuiau în peșteri și pivnițe.31 O
nouă perspectivă a fost dată de îngrijirea instituționalizată
care avea la bază terapia morală, aceasta luând amploare în
Marea Britanie, Franța și SUA. Medicii și arhitecții vremurilor
credeau cu tărie că arhitectura azilurilor era una dintre cele
mai eficace instrumente pe care le aveau la îndemână în
tratamentul bolilor.32

Locația spitalelor pentru bolnavii mental era în afara

orașelor mai întâi pentru că era încetățenită ideea asocierii
bolilor aerului nesănătos, murdar. Un prim exemplu a fost
Fig. 1 Azilul „Bethlem” „Bethlem”(fig.1), primul spital religios din Marea Britanie
la 1674, proiectat pentru un număr mare de bolnavi, situat în
Moorfields, imediat în afara zidului Londrei. Curți exterioare
dedicate exercițiilor fizice pentru pacienți erau asigurate

30 Collins, Julie (coord.). Lost Landscapes of Healing: The Decline

of Therapeutic Mental Health Landscapes. Landscape Research, vol. 41,
nr.6, 2016, pp. 664-77;
31 Collins, Julie. The Architecture and Landscape of Health: a
Historical Perspective on Therapeutic Places 1790-1940. Routledge, 2020,
p.100, apud. Rutherford, Sarah. The Victorian Asylum. Shire Publications,
Oxford, 2008;
32 Ibidem, pp. 98-99;
8
 pentru a susține recuperarea. Rolul ferestrelor pentru un mediu
aerisit și luminat natural era dus la extrem prin prisma ideii
că bolnavii erau insensibili la temperatură, astfel încât acestea
erau, de fapt, doar niște deschideri în perete, neînchise cu
sticlă.33

Trecerea la o abordare terapeutică a azilurilor a început

printr-o nouă înțelegere a bolilor mintale. Odată cu gândirea
Fig. 2 Spitalul „Sfântul Luke” Iluministă, tratarea bolnavilor era considerată posibilă.34

„Acolo unde omul nebun era perceput ca ceva asemănător

cu o bestie ale cărei excese trebuie să fie domesticite
pentru a asigura siguranța celorlalți, acesta [omul nebun]
a început să fie văzut ca fiind un suflet suferind care
poate fi susceptibil la o restabilire a rațiunii.”35

Totuși, deși era înțeles că pacienții ar putea fi mai degrabă și

vindecați36, nu doar închiși, tratamentele de la sfârșitul secolului
18 implicau chinuri fizice.37 Apariția în rândul nobilimii a bolii
mentale38 (nebunia regelui George al III-lea de la sfârșitul
Spitalul „Bicêtre” secolului 18) a distrus stigmatul prin care bolnavii făceau
parte din rândul claselor sociale inferioare sau erau asociați
cu criminalitatea. Conștientizarea că oricine poate fi afectat a
trezit interesul public și politic în Anglia pentru un adevărat
tratament, vizând atât aspectul social, cât și pe cel medical
al bolii. Cel care a promulgat conceptul azilului terapeutic
a fost medicul William Battie (unul dintre administratorii
Fig. 3 spitalului „Bethlem”, mai târziu fondator al instituției
caritabile pentru bolnavii psihic „Sfântul Luke” din Londra)
(fig.2), recunoscând pentru prima dată în cartea publicată în
1758, „Un tratat despre Nebunie” importanța mediului creat
în cadrul instituției pentru reabilitarea pacienților. Prezența
ferestrelor arcuite mari în cadrul construcției, de această dată
închise cu sticlă, dovedea demontarea credinței că pacienții
sunt insensibili la temperatura ambientului, fiind, de asemenea,
un gest al ideii că aceștia ar putea să se bucure de perspectiva
Fig. 4
vizuală a mediului exterior. Sunt introduse așa-zisele curți
33 Ibidem, p. 101;
34 Ibidem, p. 103;
35 Ibidem, p 103, apud. Smith, Leonard. „A gentleman’s mad-doctor
in Georgian England: Edward Long Fox and Brislington House.” History
of Psychiatry, 19.2, 2008, p. 164;
36 Rămâne încă neclar ce însemna vindecare, dar se presupune că
reprezenta dispariția semnelor și simptomelor perturbării mentale. Acest
fapt ar putea fi asociat prin prisma cunoașterii contemporane a bolilor
mentale mai degrabă cu evadarea de la chinul fizic decât cu vindecarea.
37 Ibidem, p.103;
38 Chrysikou, Evangelia. Architecture for Psychiatric Environments
and Therapeutic Spaces. Ios Press, Amsterdam, 2014, p.12;
9
de aerisire (airing courts), niște spații exterioare închise de
ziduri, pentru ca pacienții să se poată bucura de natură și aer
curat într-un mediu sigur.39

În 1785 este publicată influenta carte franceză „Instrucțiuni

pentru modul în care sunt administrați bolnavii mental și
căutarea unui leac pentru aceștia, în aziluri create pentru
ei”.40 În aceasta este indicat rolul încă majoritar organizatoric
și funcțional al curților la acea vreme, autorii recomandând
crearea unor promenade cu copaci și câteva grupuri de clădiri,
fiecare în jurul unei curți pătrate pentru a separa bolile mentale
în funcție de stadiul și tipul lor. Această idee de așezare a fost
implementată prima dată la spitalul „Salpêtrière” din Paris
de către arhitectul François Viel. Mai apoi, a fost dezvoltată
la spitalul „Bicêtre” (fig.3,4), unde rânduri conformate prin
repetarea aceluiași volum se deschideau printr-o arcadă cu
vedere la o curte împrejmuită (carrés isolés), cu camere de zi
la fiecare capăt al șirului. Același plan a fost extins la „Maison
de Charenton” lângă Paris în 1838, rezultând 16 carrés isolés.
Acestea separau pacienții în funcție de sex și tipurile de boli
după clasificarea lor la acel moment: melancolici, idioți, senili,
paralitici, epileptici, monomaniaci și maniaci. 41

Terapia morală

Terapia morală s-a născut odată cu inițiativa administratorului

spitalului „Bicêtre” din Paris, Jean-Baptiste Pussin de a
crea un azil terapeutic, eliminând încătușarea pacienților.
Doctorul francez Philippe Pinel, lucrând alături de acesta, a
denumit această abordare psihologică ca metodă le traitement
moral. Devenind apoi medic șef la spitalul „Salpêtrière” în
1795, metodele tratamentului moral au fost menționate ca
recomandări de Pinel în cartea sa, „Tratat despre Nebunie”
din 1801; acestea presupuneau un tratament uman definit de
comunicare cu pacienții, implicarea lor în diferite activități, un
program fix al vieții la azil în fiecare zi care să includă mese
nutritive la ore fixe.42

39 Ibidem, pp. 103-104;

40 Titlu original: Colombier, Jean, Doublet, François. Instructions
on the Manner of Governing the Insane and Working for their Cure, in
Asylums created for them;
41 Collins, Julie, op.cit., p.106, apud. Thompson, John, Goldin,
Grace. The Hospital: A Social and Architectural History. Yale University
Press, New Haven și Londra, 1975, pp.54-59;
42 Ibidem, p.107, apud. Shorter, Edward. Historical Dictionary of
Psychiatry. Oxford University Press, New York, 2005, pp. 180-181;
10
 În secolul 19, arhitectura azilurilor și mediul lor exterior
erau văzute ca fiind cheia management-ului bolilor mentale.
Cea mai iconică clădire și prima întruchipare arhitecutală a
terapiei morale, „The York Retreat” (fig.5-7), a fost fondată
ca azil pentru confesiunea Quakerilor. Arhitectura favoriza
buna ventilare, lumina și perspectivele către exterior. Rutina
terapiei morale a pacientului implica pe lângă hrană nutritivă,
„The York Retreat”
muncă în aer liber, vizite cu supraveghetorii într-un mediu
fără constrângeri mecanice și exercițiu fizic în aer liber. Situl
era suficient de mare pentru a cuprinde grădini de producție
legumicolă și a crește vaci de pășunat, cât și pentru curți de
aerisire pentru sport. Mai târziu, Samuel Tuke afirma că aceste
curți ar fi prea îngrădite prin înălțimea mare a zidurilor (2.5
Fig. 5 m). „Granița excursiei pacientului este întotdeauna înaintea
ochilor săi; ceea ce trebuie să aibă un efect sumbru asupra
minții deja deprimate”. 43

În 1851 sunt publicate instrucțiuni arhitecturale pentru

proiectarea și construirea azilurilor, ce privesc forma,
materialele, dimensiunile și organizarea.44 Printre acestea, se
sugera ca instituțiile să fie localizate în mediul rural, la nu mai
puțin de 3 km de oraș. Suprafața era reglementată astfel încât
jumătate din aceasta să fie dedicată spațiilor exterioare.45

Abordarea Kirkbride46 apare într-un context în care preocuparea

Fig. 6 pentru bunăstare și cei bolnavi mental căpăta amploare în
Statele Unite ale Americii. Vizunea lui asupra azilurilor poate fi
rezumată printr-un citat din cartea apărută prima dată în 1854,
„Despre construirea, organizarea și reglementarea spitalelor
pentru cei alienați mintal”47:

43 Ibidem, p. 108, Tuke, Samuel. Description of the Retreat, an

Institution near York for Insane Persons of the Society of Friends. Isaac
Peirce, Philadelphia, 1813, p. 63;
44 Instrucțiunile au fost publicate de Asociația Supraveghetorilor
Fig. 7 Medicali ai Instituțiilor Americane pentru cei bolnavi mintal (the
Association of Medical Superintendents of American Institutions for the
Insane – AMSAII)
45 Collins, Julie, op.cit., p.117;
46 Thomas S. Kirkbride era un medic din Philadelphia, aparținând
confesiunii creștine a Quakerilor. Acesta și-a desfășurat mare parte din
activitate în primul spital dedicat pacienților cu afecțiuni mentale din
Pennsylvania, Pennsylvania Hospital for the Insane, unde se foloseau
metodele tratamentului moral. Istoricul de arhitectură Carla Yanni îl
consideră pe Kirkbride ca fiind „singurul cel mai important psihiatru al
secolului 19 când vine vorba de arhitectură”. (Collins, Julie, op.cit., p.114,
apud. Yanni, Carla. The Architecture of Madness: Insane Asylums in the
United States. Minneapolis, 2007, p. 38);
47 Titlu originial: On the Construction, Organisation, and General
Arrangements of Hospitals for the Insane; cartea apare ca urmare a
11
 „[...]să ofere cazare imediată și adecvată tuturor
bolnavilor săi, să vindece pe cei care sunt vindecabili,
să ofere tot confortul rezonabil celor care nu sunt
vindecabili și să împiedice înrăutățirea bolilor lor– și să
protejeze familiile și comunitatea de faptele și influențele
persoanelor iresponsabile și adesea periculoase.”48

Planul Kirkbride este asociat unei clădiri constituite printr-o

repetiție de volume înguste așezate simetric sub forma unui V49
(dispunerea favoriza perspective libere spre peisajul exterior50),
de o parte și de alta a unui volum central, toate sub același
acoperiș. Spațiul exterior era o componentă importantă, azilul
trebuind să fie înconjurat de grădini și terenuri de agrement
vaste. Acestea vizau confortul complet al pacienților, prin
oferirea unui sentiment de libertate de mișcare într-un cadru
intim, ferit de priviri indiscrete și intruși. Cu cât mai mari erau
resursele de teren, cu atât mai mulți pacienți puteau beneficia
de rolul terapeutic al muncii în aer liber. Caracteristicile
abordării lui Kirkbride au putut fi observate mai apoi într-o
serie de alte aziluri construite în SUA de-a lungul unei jumătăți
Spitalul „Buffalo”
de deceniu51; conformarea simetrică ce permitea separarea pe
sexe, posibilitatea de extindere prin continuarea repetiției de
volume și adâncimea lor mică care favoriza o bună ventilare
și iluminare. Siturile alese se aflau în zone rurale sau cu aer
curat, pe terenuri ample care ofereau spațiu suficient pentru
activități și muncă fizică în exterior.

Designerul peisagist Frederick Law Olmsted a realizat

Fig. 8 grădinile pentru mai multe aziluri, dintre care pe ale Spitalului
de Stat pentru Nebuni „Buffalo” (fig.8,9) din New York în
1871. Terenurile au fost transformate într-un parc cu elemente
de grădină, copaci și tufe plantate în așa fel încât să direcționeze
perspectivele, dinspre și spre clădire și să ofere intimitate.
Parte din peisaj erau trasee pentru trăsură și plimbare, peluze,
grădini ornamentale și de producție, terenuri de agrement și
Fig. 9
colaborării lui Kirkbride cu arhitectul Samuel Sloan, care desenează
planurile pentru spitalele ce au la bază ideile psihiatrului.
48 Collins, Julie, op.cit., p.117, apud. Kirkbride, Thomas. On the
Construction, Organisation, and General Arrangements of Hospitals for
the Insane: With Some Remarks on Insanity and its Treatment. Philadelphia,
1880, p.26;
49 Forma particulară de V regăsită în America a fost adoptată ca
urmare a instrucțiunilor date în 1851 de AMSAII. (conform Collins, Julie,
op.cit. p.117, apud. Yanni, Carla, op.cit., p. 77);
50 Ibidem, p.116, apud. Buttolph, Kenneth. Historical and
descriptive account of the New Jersey State Lunatic Asylum at Trenton.
American Journal of Insanity, nr. 6, 1849, pp. 1–22;
51 Ibidem., p.118, apud. Thompson, John, Goldin, Grace, The
Hospital: A Social and Architectural History, loc.cit., p.76;
12

Fig.10 Structură de tip ha-ha
Azilul „Parkside Lunatic”
case de vară.52 Istoricul Carla Yanni consideră că terenurile
de aerisire în versiunea lor cu garduri înalte deveniseră
demodate,53 argument sprijinit de faptul că împrejmuirea
spațiilor de acest fel de la spitalul „Buffalo” a fost creată prin
terasare, cu ajutorul unei structuri de tip ha-ha.54 (fig.10)
Ideile despre beneficiile unui peisaj terapeutic au ajuns în toată
lumea, în Australia la azilul „Parkside Lunatic” (fig.11,12)
deschis în 1870 peisajul creat urmărind această calitate, având
rol funcțional, estetic și recreativ.55 Terenul azilului era separat
de oraș printr-o centură verde de parcuri, iar azilul era protejat
de străzile principale prin plantații de copaci și tufe. Acestea
din urmă au fost totuși văzute ca fiind inadecvate, întrucât erau
furate fructe și legume din grădină, iar pacienții ajungeau să
fie batjocoriți de străini.56 Astfel, în 1885 azilul a ajuns să fie
înconjurat de un zid de piatră înalt de 2.5 metri.

Sfârșitul azilurilor

Spre sfârșitul secolul 19, paradigma în ceea ce privește tratarea

bolnavilor psihic a fost schimbată de terapia unu-la-unu
Fig. 11 conturată în jurul dialogului, introdusă prin teoria psihanalizei
lui Sigmund Freud. Mai apoi, în secolul 20, au fost descoperiți
anumiți factori biologici drept cauză a bolilor psihice, fapt ce
a condus la dezvoltarea farmacoterapiei moderne. Deși inițial
medicamentele sprijineau alte terapii, precum psihoanaliza,
ele au început să fie văzute ca un panaceu, determinând o
abordare a sănătății mentale dintr-o perspectivă biomedicală
reducționistă.57 Gittens observă schimbarea pe care această
nouă paradigmă o va aduce arhitecturii bolilor mentale; dacă
Fig.12 spitalul era controlat la nivel spațial prin configurarea sa,
permițând la rândul său controlul mișcării pacienților, acum
controlul se transpunea direct la nivel fizic, prin mijloace
chimice.58

52 Ibidem., p. 119;
53 Ibidem, p. 119, apud. Yanni, Carla, op.cit., p. 133;
54 Element de design peisager încastrat care creează o barieră
verticală, păstrând în același timp o vedere neîntreruptă a peisajului.
https://en.wikipedia.org/wiki/Ha-ha
55 Ibidem, p. 119, apud. Collins, Julie (coord,). „Lost Landscapes
of Healing: The Decline of Therapeutic Mental Health Landscapes.”
Landscape Research vol.41, nr.6, 2016, pp. 664-77;
56 Ibidem, p.119, apud. Kay, Harry. Commemorating the Centenary
of Glenside Hospital: 1870–1970. Griffin Press, Adelaide, 1970;
57 Collins, Julie (coord.), op.cit., p. 670;
58 Ibidem, p.120, apud. Gittins, Diana. Madness in its Place:
Narratives of Severalls Hospital 1913–1997. Routledge, Londra, 1998, p.
27;
13
 Utilizarea instrumentelor arhitecturale ale azilului ca parte a
tratamentului pentru bolile psihice a început ușor să fie uitată.
Până la mijlocul secolului 20, Carla Yanni afirma că psihiatria
a mers mai departe, iar clădirile Victoriene nu mai aveau nicio
credibilitate din punct de vedere medical.59 Peisajul azilului
drept cadru activ și-a pierdut însemnătatea, munca fizică
în aer liber mutându-se de la exterior la interior odată cu
popularizarea disciplinei terapiei ocupaționale.60

Centrul „Orval Eugene Faubus”

1.2.Dezinstituționalizarea
„Spitalele au un fel de a fi concepute în glorie, executate
cu ingeniozitate și umanitate, supuse apoi abuzului în
uz, ca în final să devină supraaglomerate, având personal
insuficient și fiind întotdeauna afectate de fonduri prea
puține”.61

Problemele frecvent citate ale azilurilor au inclus tratarea

defectuoasă a pacienților, izolarea geografică și profesională
a instituțiilor și a personalului acestora, lipsa unor proceduri
de raportare și contabilitate eficiente, eșecuri în ceea ce
privește administrarea, subfinanțare cronică, lipsa pregătirii
adecvate a personalului, a unui feedback specializat și a unor
standarde de calitate. Dezinstituționalizarea a venit ca răspuns
Fig.13 birocratic la aceste probleme, reacționând în trei direcții:
prevenirea internărilor în spitale specializate prin asigurarea
unui tratament alternativ în tipuri de facilități nerezidențiale,
externarea pacienților instituționalizați pe termen lung direct
în comunitate (de multe ori, din nefericire, fără o pregătire
anterioară adecvată) și nevoia de a găsi un sprijin la nivelul
comunității prin crearea unor sisteme de suport (reinternarea
într-o instituție de genul azilurilor începea să nu mai devină
o opțiune). Schimbarea sistemului de internare a fost inițiată
în Anglia prin Documentul Sănătății Mentale din 1959,
Fig.14
după ce au fost definiți oficial parametrii medicali pentru
recunoașterea bolilor mentale. Astfel, problemele care țin de
sănătatea mentală au fost scoase de sub jurisdicție și puse în
seama medicilor, ceea ce a făcut posibilă internarea directă în
instituțiile psihiatrice.62 În același an, Organizația Mondială a
Sănătății a publicat cartea „Servicii Psihiatrice și Arhitectură”,
Fig.15 în care au fost propuse variante de cazare a pacienților cu boli

59 Ibidem, p.119, apud. Yanni, Carla, op.cit., p.15;

60 Ibidem, p.120;
61 Trad.proprie, Ibidem, p. 99, apud. Thompson, John; Goldin,
Grace. The Hospital: A Social and Architectural History, loc.cit., p.69;
62 Verderber, Stephen. Innovations in Behavioural Health
Architecture. Routledge, Londra, 2018, p.35;
14
 acute în comunități în care clustere de clădiri, fiecare având
capacitatea de 14 locuri, erau așezate ca într-un sat, grupate în
jurul unui centru social pentru activități comune. Acest tip de
arhitectură a devenit model, influențând proiectarea instituțiilor
de psihiatrie pentru următorii 30 de ani.63 Arhitectura spitalelor
avea să respecte această așezare pavilionară ca într-un campus,
cu un număr maxim de 280 de paturi, fără coridoare infinite,
clădiri intimidante ca scară sau cu o estetică neprimitoare.64

În 1960 s-a deschis spitalul regional psihiatric, numit Centru

„Paul L. Barone” - Richard Meier
de Tratament Intensiv și Administrativ „Orval Eugene Faubus”
în Arkansas (fig.13-15), proiectat de arhitecții Wittenberg,
Delony și Davidson. Spitalul reprezenta punctul central al unei
rețele de clinici comunitare ambulatorii afiliate. Din punct de
vedere arhitectural, era alcătuit din mai multe unități situate
într-un campus, noutatea fiind că acestea rămâneau deschise,
doar perimetrul exterior fiind închis pe timpul nopții. Între
pavilioane rămânea un spațiu exterior deschis, iar întreaga
compoziție susținea conceptul de „sat rezidențial”.65

Arhitectura între 1980 și 2000 a evoluat mai mult în direcția

unor căutări la nivelul obiectului de arhitectură, prin prisma
modernismului târziu, decât a relațiilor cu spațiul exterior,
care în noul context urban al centrelor rămânea în plan secund.
Un exemplu în acest sens este clădirea „Paul L. Barone” a lui
Richard Meier (1980-1981) (fig. 16,17).
Fig.16
Ceea ce la începutul anilor 1960 părea să fie o viziune
reformatoare a sistemului sănătății mentale, a devenit în doar
12 ani un coșmar, dezinstituționalizarea fiind un eufemism al
aruncării a sute de mii de bolnavi într-o societate nepregătită
să îi primească. În America, dintre cele 2500 de centre
comunitare aprobate la începutul mișcării, doar 443 au devenit
complet operaționale. În ciuda acestui fapt, guvernele de stat
au continuat să externeze pacienți din instituțiile de stat.66
Aceștia au ajuns în mare parte pe străzi, mulți dintre ei nefiind
Fig.17 încă suficient de independenți cât să își poată purta singuri de
grijă.

63 Ibidem, apud. Baker, Alex (coord.). Psychiatric Service and

Architecture.World Health Organization, Geneva, 1959.
64 Ibidem, apud. Chrysikou, Evangelia. Architecture for Psychiatric
Environments and Therapeutic Spaces, Loc.cit., 2014, pp. 18–25;
65 Ibidem, p.38;
66 Ibidem, p.46;
15

Exemple de centre de
reabilitare de lux din Europa
Fig.18
2. De la program la spațiu
2.1. Programul de arhitectură
Trecerea de la epoca azilurilor la dezinstituționalizare a
reprezentat o schimbare radicală din punct de vedere al
programului de arhitectură, prin diversificarea acestuia.
Spitalul de psihiatrie (desprins de orice asemănare cu azilul)
ar fi ocupat un rol central în cadrul unei rețele de alte facilități
comunitare, constând în centre de tratament dedicate unei
faze incipiente a bolilor, spitale de zi, post-îngrijire acasă
si în mediul de lucru. Toată această rețea avea în vedere o
continuitate în ceea ce privește îngrijirea.67 Inovația acestei
mișcări de antihospitalizare era tocmai faptul că punea
problema diferențierii unor etape în cadrul tratamentului și
a nevoii susținerii pacientului în reintegrarea lui în societate.
Planul perfect a fost totuși distrus de lipsa de finanțări pentru
suficiente centre de fiecare tip și s-a tradus într-un haos general
și suprasolicitarea sistemului. Deși vorbim despre probleme
care erau constatate acum 40 de ani, gravitatea constă în faptul
că ele există și în prezent.

În contextul apariției mai multor tipuri de programe este

necesară o clarificare în ceea ce privește termenii folosiți.
Până la 1960, azilul era sinonim cu spitalul de psihiatrie,
reprezentând unica viziune a tratamentului pacienților, care
presupunea internarea acestora pe o perioadă nedeterminată.
În prezent, spitalul este una dintre componentele sistemului de
Fig.19 sănătate mentală, care presupune internarea pe termen limitat,
de obicei într-o fază acută a bolii, azilul nemaiexistând ca
program de arhitectură a terapiei mentale.

O problemă de statut social

Segregarea claselor sociale a existat dintotdeauna, dar s-a
manifestat în forme diferite pe parcursul timpului. În cazul
azilelor, bunăstarea materială era un considerent important
în organizarea arhitecturii – în cadrul aceleiași clădiri exista
Fig.20 zona dedicată claselor sociale superioare, separată de cea a
oamenilor fără posibilități. Se cunosc, de asemenea, probleme
care țin de discriminări rasiale.68

67 Verderber, Stephen, op.cit., p.36, apud. Baker, A.(coord.).

Psychiatric Service and Architecture. World Health Organization, Geneva,
1959;
68 Collins, Julie. The architecture and landscape of health, loc.cit.,
p.118;
16
 Inexistența unor baze de date și a unor informații accesibile în
prezent (fapt evident prin prisma investiției minime la nivel
internațional în sistemul de sănătate mentală), face anevoioasă
documentarea centrelor și instituțiilor mai departe decât la
un nivel teoretic de clasificare. Totuși, în România oferta de
programe este limitată din punct de vedere al condițiilor și
tratamentelor, indiferent dacă vorbim de oamenii de rând sau
cei cu posibilități financiare ridicate.69 La nivel internațional,
posibilitățile de tratament care nu implică doar un plan
medicamentos par să fie restrânse și vin în favoarea celora care
dispun de resurse financiare considerabile. Exemplu în acest
sens sunt centrele de reabilitare private de lux (fig.17-19), care
pe de o parte oferă o gamă variată de terapii contemporane, dar
se evidențiază prin locațiile idilice din Europa și prin condițiile
de cazare oferite. Deși fiind amplasate aproape de natură,
aceasta pare că este obiectificată mai mult decât folosită ca
instrument terapeutic – decor care susține mai mult confortul
decât tratamentul în sine.

O reinterpretare a moștenirii trecutului

Putând fi considerate exemplu al peisajelor terapeutice,
fermele de îngrijire (fig.21) au devenit medii tot mai populare
în ultimii ani, promovând un mediu al sănătății și bunăstării.70
Acestea au la bază folosirea practicilor agricole în scop
terapeutic. Deși nu sunt dedicate exclusiv persoanelor cu
afecțiuni mentale, mai ales în rândul acestora a fost apreciată
calitatea de mediu social al fermelor.71 Premiza este că viața
pacienților se va îmbunătăți pe termen lung dacă aceștia sunt
ajutați să identifice, să recunoască și să își folosească resursele
disponibile în ei înșiși și în mediul înconjurător.72

Această ultimă idee aduce în discuție un alt aspect valoros

uitat al epocii azilurilor odată cu proliferarea industriei
farmaceutice. În lipsa multor posibilități de tratament, ele
Fig.21 Fermă de îngrijire promovau deprinderea unui stil de viață sănătos, în limita
cunoașterii de atunci. Unele din terapiile contemporane
promovează re(învățarea) unor obiceiuri – odată în direcția în
care oamenii au nevoie să-și regăsească motivația și lucrurile

69 conform studiului de fundamentare al prediplomei realizat în

ianuarie 2021;
70 Hassink, Jan (coord.). „Care Farms in the Netherlands: Attractive
Empowerment-Oriented and Strengths-Based Practices in the Community.”
Health & Place, vol. 16, no. 3, 2010, p. 424;
71 Ibidem, Elings, Marjolein, Hassink, Jan. „Green care farms, a safe
community between illness or addiction and the wider society”. Journal of
therapeutic communities, nr.29, 2008, pp. 310–323;
72 Ibidem, p.425;
17
care îi pasionează prin diferite activități, iar mai apoi printr-o rutină care
vizează somnul, exercițiul fizic, alimentația. Așa cum spune Matt Haig,
scriitor care a suferit de depresie și a afirmat că stilul său de viață a avut
de-a face destul de mult cu debutul bolii:

„Trebuie să ne alfabetizăm în privința stărilor noastre și să fim

conștienți de factorii care pot întrerupe stările negative înainte de a se
transforma în condiții severe și de lungă durată. Acești factori implică
schimbarea modului de a gândi, evenimentele din jurul nostru,
relațiile noastre și condițiile fizice ale corpului nostru (prin exerciții,
medicamentație, dietă).”73

2.2. Alegerea sitului

Din punct de vedere al amplasamentului, azilurile erau construite în
zone rurale, departe de agitația orașului. Deși având pretextul creării
unui mediu terapeutic, acest fapt se datora și unei intenții ca imaginea
societății să fie una ideală, neasociată cu aceste tipuri de oameni. În multe
cazuri, drumurile care duceau la aziluri erau nepavate și dificil de parcurs
în condiții meteorologice nefavorabile, fără a avea alte alternative de
tranzitare.74 Începând cu exemple din perioada dezinstituționalizării,
situația în care situl era la distanță de centrul orașelor a fost disponibilitatea
și accesibilitatea din punct de vedere al prețului, ori pentru vecinătatea
cu un azil abandonat. Îndepărtarea fizică a pacientului de comunitate era
recunoscută ca fiind anti-terapeutică. 75

Negocierea naturii cu orașul

Orașul a fost văzut pentru multă vreme drept un viciu pentru sănătatea
psihică. Constructori de universități, reformatori sociali, pasionați de
parcuri și medici care lucrau în aziluri împărtășeau această valoare,
considerând totodată că natura are efect curativ.76 Totuși, în lumea
contemporană unde tendința este în favoarea continuării urbanizării și
densificării orașelor mari, viziunea idealizată despre natură ar trebui
reconsiderată. Pe de o parte, când factorii exteriori perturbatori sunt
eliminați, natura vine ca mijloc de regăsire a concentrării necesare
pentru rezolvarea conflictelor interioare și creării unui stil de viață care
să susțină sănătatea psihică.

Totuși, deși acesta este un considerent important, pierderea contactului

cu realitatea prin alegerea unui amplasament rupt total de mediul urban
poate fi superficială. La finalul zilei, reintegrarea în societate are un rol
major în calitatea vieții pe termen lung a pacientului, fapt pentru care

73 Haig, Matt. Câteva motive să iubești viața. loc.cit, p.37;

74 Verderber, Stephen, op.cit., p.130;
75 Ibidem, p.20;
76 Collins, Julie. The Architecture and Landscape of Health: a Historical
Perspective on Therapeutic Places 1790-1940. Routledge, 2020, p.119, apud. Yanni,
Carla, op.cit., p. 9;
18
acesta trebuie să învețe să facă față mediului din care provine.

„Se poate să creăm peisaje care să ne poată trezi din nou la o

experimentare directă a naturii? Sau practica contemplativă este
calea întru aceasta?”77

Omul caută de obicei soluții în exteriorul său, când, de fapt, acestea

pornesc din propriul sine. În ce măsură depinde abilitatea de concentrare
de mediu și în ce măsură devine o abilitate intrinsecă a individului?
Sau întrebarea mai simplă ar fi de fapt în ce fel poate un mediu natural
proiectat să susțină meditația?78 “[…] cea mai frumoasă priveliște din
lume nu îmi putea opri dorința de a mă sinucide”79 este declarația lui
Matt Haig, care oferă o cheie pentru a găsi răspunsul.

Un centru de reabilitare implică indiferent de scopul lui, concentrarea.80

În sensul omului modern, pentru care natura sălbatică nu mai este la
capătul lumii, este chestionabil dacă natura sălbatică ar putea fi cel mai
eficient peisaj contemporan al contemplării, pentru că asta ar presupune
că natura neatinsă de intervenții umane are mai multă forță decât un peisaj
proiectat ca fiind un tărâm contemplativ. Studiile au arătat că este benefic
contactul cu natura, dar nu și sub ce formă. R Kaplan și S. Kaplan81
au studiat „experiența naturii sălbatice”, arătând că „natura apropiată”,
regăsită în spațiile de zi cu zi din imediata apropiere, precum curțile
are aceeași forță benefică precum natura sălbatică. Așadar, provocarea
contemporană în a găsi amplasamentul perfect pentru un centru de
sănătate mentală care nu se află în țesutul urban este de a se folosi de
această „natură apropiată” și a o recrea în spațiile existente prin resursele
avute la dispoziție. Un exemplu în acest fel sunt grădinile terapeutice
descrise în următorul subcapitol.

2.3. Spațiul neconstruit

Nevoia nuanțării spațiului
Relația dintre obiectul arhitectural și spațiul neconstruit era aproape
categorică în cazul azilelor, atât prin prisma funcțională, cât și prin cea a
viziunii arhitecturale a epocii. Activitățile ce presupuneau munca fizică
în aer liber și cele recreative creau o conexiune suficient de puternică cu
natura încât să nu fie nevoie de transpunerea acesteia în interior; mai mult
decât atât, arhitectura avea un caracter impunător, cadrul construit fiind
detașat ca atitudine de cel neconstruit. Nevoia creării unei legături formale

77 Krinke, Rebecca. Contemporary Landscapes of Contemplation. Routledge,

Londra, 2005, pg.8;
78 Ibidem , p. 14;
79 Haig, Matt, op.cit., pg.22;
80 Krinke, Rebecca, op.cit., p. 22;
81 Ibidem, p. 5, apud. R. Kaplan, S. Kaplan. The Experience of Nature: A
Psychological Perspective, Cambridge, Cambridge University Press, New York,
1989, p. 195;
19
între natură și arhitectură este de factură contemporană, vizând
discuția din introducerea lucrării despre evoluția relației dintre
cele două. Pacientul modern trebuie să se detașeze de mediul
urban din care provine și să se reconecteze cu natura prin orice
posibilitate, neținând neapărat cont de tipul activităților și
terapiilor desfășurate.

Această schimbare de percepție determină schimbări și la

nivelul gândirii arhitecturii, imaginând noi tipuri de relații
cu natura și spațiul neconstruit. În sprijinul acestui fenomen
vine teoria spațiilor sociofugale și sociopetale, care deși
a fost raportată la spațiile interioare, poate fi transpusă și
în configurarea spațiilor exterioare. Conceptul de spațiu
sociopetal a fost imaginat de doctorul Humphrey Osmond, în
urma unui experiment alături de arhitectul Kiyo Izumi care
presupunea ca aceștia să se folosească de efectele induse
de drogul LSD pentru a recreea percepțiile și sentimentele
pacienților cu afecțiuni mentale. Scopul nu era doar găsirea
unor tratamente mai bune pentru aceștia, înțelegându-i pe
cât de aproape posibil, ci și studierea felului în care mediul
arhitectural influențează comportamentul pacienților.82
Modelul sociopetal încurajează interacțiunea socială și vine în
sprijinul activităților care asigură interacțiunea umană, creând
așa-zise spații performative. La polul opus, spațiile sociofugale
descurajează contactul social, nefacilitând stabilirea unui
contact vizual sau inițierea unei conversații.83 În designul
spitalului lui Osmond care avea la bază conceptul sociopetal,
Izumi a pornit de la ideea că o persoană are trei niveluri de
asociere, definite prin spațiul intim, grupurile mici și grupurile
mari. Spațiile dedicate activităților în grupuri mari accentuau
un simț al integrării cu exteriorul prin ferestre mari, oferind
senzația de expansivitate. Apropierea de mediul exterior oferea
pacientului un sentiment de calm al naturii și spărgea granițele
monotone ale perspectivelor vizuale din cadrul spitalului.84

Grădini terapeutice
Prezența grădinilor poate fi unul dintre cele mai pozitive
aspecte ale tratamentului psihiatric. După era azilurilor,
pacienții care fuseseră internați pe termen lung se întorceau la
azilul în care și-au petrecut o bună perioadă din viață pentru

82 Edginton, Barry. „Architecture as Therapy: A Case Study in

the Phenomenology of Design”. Journal of Design History, vol 23, nr.1,
2010;
83 Ibidem 6, p. 89, apud. Lawrence, Attila. Learning about Human
Spatial Behavior, ISDESIGNET, 1998, pp. 3–5;
84 Ibidem 6, pp. 90–92;
20
a se plimba prin grădini, datorită unui simț de atașament și
asocierea lor cu beneficiile terapeutice.85

Studiile despre influența peisajului și a efectelor naturii

asupra sănătății și a stării de bine au stat la baza design-ului
grădinilor terapeutice contemporane, care au început să apară
în anii 1990. Deși sunt asociate cu domeniul medical, se
regăsesc și în alte spații publice/semi-publice, precum parcuri
și campusuri. Deși nu există o definiție exactă, au fost făcute
referiri asupra grădinilor terapeutice ca însumând „o varietate
de caracteristici ale grădinii care au în comun o tendință
consistentă de a favoriza recuperarea din cauza stresului și de
a avea alte influențe pozitive asupra pacienților, vizitatorilor
și îngrijitorilor.”86 Cooper Marcus și Barnes s-au referit la
grădinile terapeutice ca fiind „un spațiu la care să privești în
exterior și un spațiu pentru activități pasive sau cvasi-pasive
cum ar fi observatul, ascultatul, plimbatul, statul, exploratul
etc.”. În funcție de tipul de utilizatori ai grădinilor, pe baza
documentărilor au fost identificate diferite recomandări.
În ceea ce privește persoanele cu afecțiuni mentale, acestea
cuprind oferirea experiențelor cu ajutorul toturor celor cinci
simțuri, locuri de așezat confortabile, locuri ferite de lumina
directă a soarelui, atmosferă familială, mișcare independentă,
activități, perspectivă vizuală dinspre camerele pacienților.87

Dintre grădinile terapeutice, cele senzoriale se disting prin

faptul că toate componentele sunt proiectate astfel încât
să intensifice conștientizarea interacțiunii cu natura prin
stimularea tuturor celor cinci simțuri.88 Grădina senzorială
„Magenten”89 (Fig.22-24) este o oază înverzită în mijlocul
orașului, un spațiu protejat pentru diferitele activități în aer
liber ale instituției „Magenten” pentru adulți cu dizabilități
mentale și fizice. Grade diferite de interacțiune sunt oferite

85 Connellan, Kathleen (coord.). „Stressed Spaces: Mental Health

and Architecture”. HERD: Health Environments Research & Design
Journal, vol 6, nr.4, 2013, p. 141, apud. Curtis, Sarah (coord.) „New spaces
of inpatient care for people with mental illness: A complex ‘rebirth’ of the
clinic?”. Health & Place, vol 15, nr. 1, 2009, pp.340–348;
86 Paraskevopoulou, Angeliki Triandafillou; Kamperi,
Emmanouela. „Design of Hospital Healing Gardens Linked to Pre- or
Post-Occupancy Research Findings.” Frontiers of Architectural Research,
vol. 7, nr. 3, 2018, p. 396, apud. Ulrich, Roger. „Effects of gardens on
health outcomes: theory and research”. Cooper, Marcus (coord.) Healing
gardens: Therapeutic Benefits and Design Recommendations, John
Wiley&Sons Inc, New York, pp.27-86;
87 Ibidem, p.406;
88 https://www.therapeuticgardens.com.au/sensory-gardens
89 https://www.masuplanning.com/project/sensory-garden-
magneten/
21
 în cadrul grădinii, aceasta fiind compusă din zone mai intime
pentru sesiuni de terapie unu-la-unu, spații mai mari pentru
activități de grup și locuri pentru activtiăți fizice, cum ar fi
exerciții de echilibru. Proiectul este un exemplu și o direcție
de viitor a felului în care natura poate fi adusă mai aproape de
oameni într-un cadru urbanizat. Fiind localizată în mijlocul
orașului Copenhaga, unde spațiul este o resursă limitată,
eliberarea solului prin așezarea grădinii pe o punte este modul
Fig.22
perfect de a folosi spațiul la potențial maximum. Grădina este
împărțită în trei zone și a fost proiectată astfel încât să ofere
un spațiu verde pe parcursul întregului an: grădina de legume,
cea de flori și cea pentru mici focuri de tabără. Acest din urmă
spațiu, împreună cu sera, reprezintă puncte de întâlnire chiar
și în anotimpurile reci.

Grădinile sunt un exemplu contemporan al felului în care

Fig.23 natura din imediata noastră apropiere are calitatea de a fi
terapeutică. Mai mult decât atât, ele oferă un plus valoare
spațiului urban prin simpla prezență, chiar dacă sunt dedicate
unui program de arhitectură specific. În următorul capitol va
fi dezbătută pe larg tema spațiului neconstruit contemporan.

Fig.24

22
3. Explorări spațiale –
abordări ale spațiului neconstruit și
naturii în proiecte contemporane

Pentru că programul definit în cadrul proiectului de diplomă

nu se regăsește integral în proiecte recunoscute prin calitatea
arhitecturii, în acest capitol a fost studiată relația enunțată în titlu
prin intermediul unor proiecte similare considerante relevante
în acest sens. O analiză a arhitecturii propriu-zise și a relațiilor
funcționale nu face obiectul disertației, așadar aspectul vizat
în căutarea exemplelor a fost dat de sit. Toate proiectele
alese se situează în afara unui mediu urban construit imediat,
alăturându-se unui cadru natural major (pădure, munți) – în
cazul primului subcapitol, sau creând un sit natural antropic –
în cazul celui de-al doilea subcapitol. Proiectele sunt ordonate
în funcție de program, de la cele dedicate sănătății mentale
la cele din sfera altor servicii cu rol terapeutic. Toate aceste
programe au în comun cu proiectul de diplomă importanța
deosebită a spațiului exterior, respectiv nevoia diversificării și
nuanțării lui în funcție de utilizare.

Au fost alese pentru discuție și proiecte aflate încă în

construcție, câștigătoare a premiului întâi la diferite concursuri
publice. Numărul mare de astfel de proiecte în ultimii cinci ani
în domeniul sănătății mentale nu poate fi decât îmbucurător
dacă este interpretat ca denotând conștientizare – atât a
numărului în creștere al pacienților, cât și a nevoii colaborării
interdisciplinare pentru găsirea unui răspuns contemporan
arhitectural.

Înainte de a analiza critic proiectele alese în sensul relației pe

care construcția o creează (sau nu) cu spațiul exterior imediat
și cu peisajul, este importantă de precizat posibilitatea unui
grad de eroare asumat al interpretării personale, venit din
lipsa unei alte surse în afară de documentarea fotografică și
randările oferite pe site-urile de referință. Întrucât nu a existat
posibilitatea cercetării directe pe teren, analiza este limitată de
perspectivele oferite prin imaginile găsite.

23
3.1. Cu natura
Arhitect: Bonnard Wœffray
Locație: Saxon, Franța
Funcțiune: Centru pentru persoane
cu probleme psihologice, somatice
și sociale
Stadiu proiect: Construit
An: 2011–2015
Fig.1
Arhitect: WE Architecture
Locație: Limfjorden, Danemarca
Funcțiune: Centru pentru demență
și afecțiuni psihologice
Stadiu proiect: În construcție
An: 2015
Centrul „Sax” pentru adulți cu deficiențe
Ca o linie frântă suprapusă peste linia modulată a peisajului
dealurilor, conturul clădirii definește o geometrie foarte clară:
un volum-parter, înălțat fragmentar cu două „cutii” de unul,
respectiv trei niveluri. Bucurându-se de un teren de dimensiuni
considerabile, clădirea are suficient spațiu cât să fie percepută
în totalitate. Fără alte jocuri sofisticate, relaționarea cu cadrul
exterior are fereastra ca instrument primordial. Spațiul exterior
nu devine performativ în niciun fel, lăsând loc unei livezi. Deși
aparent indiferentă atât ca poziționare pe teren, cât și din punct
de vedere al configurării geometrice, detaliul dat de parapetul
jos al ferestrelor oferă senzația unui spațiu interior care se
extinde dincolo de limita clădirii prin forța vizuală. O curte
interioară aduce lumină în miezul volumului construit, fără să
devină un spațiu verde propriu-zis. Copacul poziționat central
pare un gest artificial în curtea lipsită de verdeață.
Centru pentru demență și afecțiuni psihologice
Aflată într-un cadru retras, lângă mare, clădirea se așază pe
o ușoară pantă. Terenul din afara perimetrului ei este brut,
neamenajat, rămânand doar suportul topografic în care se
ancorează. Spre conturul interior, în schimb, terenul este
terasat, devenind o curte interioară. Un gest particular în
cazul proiectului, față de celelalte exemple în care volumul
24
clădirii închide acest gen de curte, este dat de câte un decupaj
vertical pe ambele niveluri, la intersecția dintre două laturi,
marcat de câte un arbore. Acest decupaj creează o conexiune
vizuală, posibil și pietonală între curte și spațiul neamenajat
din exteriorul clădirii. Atmosfera curții rămâne, totuși, una
interiorizată, ea devenind un spațiu protejat, controlat prin
proporții și formă, care invită la relaxare în aer liber. Același
gen de decupaj în volumul construit nuanțează trecerea dinspre
clădire către curte prin intermediul unor spații exterioare,
sugerate ca fiind locuri de relaxare și de luat masa. Tot ca parte
a gradării limitei interior-exterior, cu același rol funcțional,
este și spațiul acoperit obținut prin detașarea de fațadă de jur
împrejurul curții.

În cazul unor situri ca cel de față, abordarea firească ar fi

ca prin spațiul exterior creat, clădirea să nu se interiorizeze,
ci să creeze un dialog cu peisajul. Totuși, având în vedere
necesitatea dată de program a unei curți în care mișcarea să fie
controlată, putem considera oportun faptul că proiectul oferă
două tipuri de trasee în aer liber: unul dat de curte, mai static,
controlat și de relaxare, iar un altul dat de posibilitatea unui
traseu liber în natură, de-a lungul mării.

25

Arhitect: C.F. Møller Architects
Locație: Tampere, Finlanda
Funcțiune: Clinică de psihiatrie
Stadiu proiect: În construcție
An: 2017
Clinică psihiatrică în Tampere
Conformată prin repetarea aceluiaș modul, clădirea își
îndreaptă cele trei „brațe” în formă de U spre vecinătăți.
Avantajul pe care îl aduce această configurare volumetrică
este că determină atât o curte privată interioară, cât și trei alte
curți deschise către terenul neconstruit, dar limitate pe trei
dintre laturi de masa construită. Dimensiunile generoase ale
tuturor acestor alveole rezultate ar putea transforma spațiul
într-unul performativ, mai departe de un simplu spațiu verde,
dar nu este clar dacă s-a urmărit sau nu această direcție.
Deși conformarea construitului arată clar un interes pentru
tipurile de spații exterioare rezultate, relația cu cadrul natural
apropiat – pădurea, pare să fi fost oarecum neglijată. Simetria
compoziției determină același tip de raportare la vecinătăți cu
caracter diferit. Totuși, se poate ca provocarea să fi constat
exact în găsirea unui răspuns unitar la dualitatea vecinătăților;
pe de o parte, clădirea se situează lângă o pădure pe care o
ascunde prin masa construită, pe de altă parte se raportează la
vecinătatea construită prin imaginea urbană creată de spațiul
amenajat din zona intrării. La diversitatea spațiilor exterioare,
prezența pădurii vine ca un plus prin posibilitățile de trasee
libere pe care le oferă. Totuși, existența ei contribuie foarte
mult la caracterul locului, fapt ce putea fi un considerent
mai important, denotat printr-o arhitectură mai puternic
integrată în natură, fără o atmosferă urbană atât de pregnantă.
26

Arhitect: Dietger Wissounig
Architekten
Locație: Graz, Austria
Funcțiune: Centru de sănătate
Stadiu proiect: Construit
An: 2019
Centru medical „Josefhof”
Bucurându-se de peisajul dealurilor împădurite de jur împrejur,
clădirea se așază cuminte pe panta câmpiei; volumele – trei
„lame” paralelipipedice coboară într-un joc în care se văd
deasupra terenului sau semi-îngropate. Formula de dispunere
a volumelor lipsită de pretenții sugerează de la bun început o
atitudine de subordonare în fața naturii – cadrul natural devine
mai important și trebuie pus în evidență înaintea clădirii ca
obiect. Această conlucrare cu mediul exterior se păstrează
până la nivel de detalii. Pauza neconstruită dintre volume
oferă o continuitate a spațiului verde. Decupaje verticale în
masa construită aduc natura mai aproape și variază linearitatea
interioară; limita dintre clădire și spațiul verde devine
permeabilă. Acoperișurile verzi susțin efectul de camuflare
a clădirii, alături de vegetația înaltă plantată. Aceasta din
27

Arhitect: Dietger Wissounig
Architects
Locație: Nenzig, Austria
Funcțiune: Azil de bătrâni
Stadiu proiect: Construit
An: 2011–2015
urmă creează locuri intime în cadrul platformei exterioare din
lemn. Deși volumetria nu are scopul să configureze tot felul
de curți, se poate distinge o claritate a spațiilor exterioare
și o tranziție subtilă către terenul neamenajat. Integrarea
arhitecturii în natură devine greu de contestat, la fel ca
atmosfera terapeutică creată, unde fiecare spațiu pare să invite
la relaxare. În final, proiectul nu poate fi decât unul remarcabil.
Azil de bătrâni în Nenzig
Având ca fundal un peisaj montan la care ești dus automat cu
gândul când te gândești la Austria, azilul pentru bătrâni din
Nenzig se remarcă la o primă vedere ca un volum geometric
masiv din lemn. O dată, volumetria susține această afirmație,
constituindu-se din două paralelipipede echivalente lipite,
unul dintre ele fiind conectat printr-o pasarelă cu un al treilea.
Totuși senzația de masivitate este cu atât mai mult evidențiată
de raportul plin-gol, în favoarea plinului. Observând peisajul
autentic în frumusețea lui, clădirea pare un intrus care blochează
perspectiva liberă către acesta; cu atât mai mult cu cât linia
28

Arhitect: Isay Weinfeld
Locație: Porto Feliz, Brazilia
Funcțiune: SPA
Stadiu proiect: Construit
An: 2012
munților abia se mai întrezărește de la nivelul ochiului. Deși
vederea panoramică a peisajului se datorează faptului că orașul
este înconjurat de munți, orientarea camerelor pare să nu profite
îndeajuns de priveliște; laturile lungi ale paralelipipedelor
au vecintătăți care blochează priveliștea: strada și volumul
construit propriu-zis.
Curțile se conformează ca spații verzi sumar plantate, care
par doar să ofere un respiro clădirii în ancorarea sa pe teren.
Denivelările terenului fac ca prea puțin din spațiul exterior
să poată fi folosit propriu-zis pentru potențiale activități,
iar pavajul descrie un traseu funcțional limitat la perimetrul
clădirii.
În mod straniu unei astfel de funcțiuni, în care spațiul exterior
nu este de neglijat, în cazul de față acesta pare a fi doar
rezultatul unei cerințe necesare, accentul fiind pus pe obținerea
a cât mai mult spațiu interior util. Per total, construcția domină
atât spațiul verde, cât și peisajul, raportându-se la loc mai mult
prin materialitatea aleasă; volumetria pare să răspundă mai
degrabă unei probleme de natură economică.
„Fazenda Boa Vista Spa”
Remarcabil prin minimalismul autentic, proiectul se
configurează pornind de la un element constructiv repetat pe
lungime – zidul. Acesta traversează de fiecare dată clădirea
pe lățimea ei și subîmparte spațiul verde exterior din imediata
apropiere. Faptul că zidurile au o lungime și o înălțime diferită
este un artificiu care creează atât perspective exterioare
dinamice în cazul unui volum, de altfel, simplu, cât și un joc
29
al „curților” exterioare formate în fața fiecărei încăperi. Panta
ușoară a dealului ce începe în imediata apropiere a capătului
zidurilor devine un element contextual perfect care „închide”
curțile. Astfel, acestea capătă intimitate prin faptul că nu se
continuă la infinit spre pădure, ci sunt mărginite virtual de
topografie, invitând la relaxare. Sentimentul de intimitate este
accentuat și dinspre interior spre exterior prin dimensiunea
ferestrelor, care controlează gradul de expunere în funcție de
utilitatea spațiului. În fața piscinei care se termină la limita
ferestrei, nivelul acesteia este coborât la o înălțime conformată
pentru omul stând în bazin, creându-se o fantă de lumină care
se contopește vizual cu apa. Astfel, relația cu natura devine una
mult mai apropiată și atent controlată. O supradimensionare a
ferestrelor, deși ar fi făcut ca spațiul interior să se contopească cu
cel exterior, ar fi creat poate o senzație prea mare de expunere,
nepotrivită funcțiunii. În camera cu bazine depărtate de geam,
deși acesta se extinde până în limita superioară a încăperii,
intimitatea spațiului este păstrată prin coborârea nivelului
plafonului. Un coridor cu o oglindă de apă laterală rămâne
singurul loc cu un geam mai înalt, care contribuie la crearea
unui efect de adâncime a spațiului (ajutat și de proporții)
prin prelungirea lui vizuală spre exterior. Nișele create de
consolele din dreptul ferestrelor plusează și ele la conturarea
unui caracter intim, protejat. Proiectul este un exemplu reușit
care susține ipoteza că nu este nevoie de gesturi arhitecturale
sofisticate pentru a da caracter și atmosferă atât unui spațiu
interior, cât și celui exterior.

30
3.2. Recreând natura
Arhitect: BIG, JDS/Julien de
Smedt Architects
Locație: Hellsingor, Danemarca
Funcțiune: Clincă de psihiatrie
Stadiu proiect: Construit
An: 2005
Clinica psihiatrică „Ellsinore”
Dacă în majoritatea proiectelor primează spațiile exterioare
interiorizate, în proiectul clinicii de psihiatrie atitudinea
este în sens opus, de exteriorizare prin configurația clădirii.
„Brațele” conformării stelare conturează spații exterioare
care se contopesc și se întind pe toată suprafața terenului, fără
vreo limită definită. Din punct de vedere vizual, perspectivele
capătă dinamică prin orientarea mereu diferită a „brațelor”.
Unghiurile ascuțite determină o relație directă de apropiere
între „brațe”, prin intermediul unui spațiu exterior tensionat,
care, de fapt, se transformă în curți interioare. Astfel, deși la
nivel volumetric sunt diferite, în planimetrie se unesc două câte
două „brațe”. Unghiurile obtuze rămân cele care determină o
relație directă cu spațiul exterior, al terenului. Deși este creată
atât o componentă spațială exterioară protejată prin curțile
interioare, cât și una expusă, prin restul spațiului neconstruit
rezultat, un punct slab ar putea fi că acesta din urmă nu devine
performativ prin conformare. O motivare ar fi că funcțiunea
necesită un nivel de rigoare și siguranță care putea fi periclitat
printr-o diversitate exterioară atât de mare. Totodată, o
transformare a spațiului neconstruit în curți ar fi impus niște
limite dificil de stabilit având în vedere forma clădirii. O soluție
posibilă putea fi dată de un joc artificial al topografiei, similar
exemplului „Fazenda Boa Vista Spa”. În orice caz, dincolo
de un rol performativ al neconstruitului, care este posibil să
nu fi fost vizat de funcțiune, din punct de vedere al relațiilor
vizuale, proiectul are o complexitate meritorie.
31

Arhitect: RUBOW Arkitekter
Locație: Ballerup, Danemarca
Funcțiune: Spital de psihiatrie
Stadiu proiect: În construcție
An: 2015-2017
Spital de psihiatrie în Ballerup
Proiectul se desfășoară pe un sit privat de avantajul existenței
unei componente naturale dominante, având o vecinătate
construită și poziționându-se lângă o stradă principală.
Construitul este adus la o scară umană, prin împărțirea
funcțiunilor în mai multe volume. Acestea sunt dispuse
pavilionar, înlănțuite de-a lungul unei „spine”–coridor și
închizând din loc în loc câte o curte.
De la scară macro, până la detaliu, spațiul exterior se percepe
ca fiind organizat, nelăsat la întâmplare. Tranziția dinspre
stradă se face printr-o zonă predominant pavată, în timp ce
în profunzimea sitului dezvoltarea spațiului devine organică,
având un caracter natural amplificat; clădirea pare un pavilion
într-un parc. Atmosfera devine și ea una cu atât mai liniștită,
cu cât strada rămâne în planul îndepărtat.
Coridoarele care ar fi putut avea o atmosferă anostă, descriu
un traseu terapeutic prin diversitatea oferită de peisajul verde
antropic; natura capătă un caracter aproape scenografic prin
atenția oferită în amenajarea fiecărui spațiu rezultat între
volume. Componentei verzi i se adaugă componenta acvatică,
micile iazuri îmbogățind cadrul natural. Curțile interioare sunt
locul exterior prielnic pentru socializare, în timp ce traseele
create printre copaci, în spatele clădirilor, sunt pretext pentru
plimbări retrase, lăsând libertate pentru reculegere. Această
nuanțare a spațiilor este, de fapt, punctul forte al proiectului,
întrucât oferă atât intimitate, cât și ocazia întâlnirilor în grupuri
mai mici sau mai mari.
32

Arhitect: WE Architecture
Locație: Moscova, Rusia
Funcțiune: Centru medical
Stadiu proiect: În construcție
An: 2014
Centru medical în Moscova
Cu o rigoare geometrică și o compoziție clară, proiectul se
constituie din mai multe volume așezate în „tablă de șah”,
care lasă între ele alveole neconstruite. Deși acestea ar fi putut
deveni curți cu rol performativ, perspectivele dezvăluie spații
pur funcționale, la fel cum sunt și curțile interioare, nucleu al
volumelor. Astfel, spațiile neconstruite îmbrățișate de volume
asigură un nivel optim de lumină naturală și aduc ca într-un
acvariu de sticlă un fragment de natură în interior. Camerele
de cazare devin un loc plăcut de odihnă prin atmosfera creată
de ferestrele înalte cu parapet la nivelul șezutului. Deși situl
are potențial prin cadrul liber plantat pe care îl oferă, cu o
imagine între parc urban și pădure, jocul curților interioare
pare rupt mai mult dintr-un concept arhitectural urban, în
care astfel de artificii de recreare a naturii sunt determinate
prin densitatea construită. În cazul proiectului de față, devine
stranie relația parcă prea rigidă cu neconstruitul, spațiu unde nu
se poate întâmpla de fapt nimic. Terenul liber rămas în spatele
construcției ar părea că lasă deschisă o planificare peisageră
ulterioară, cu potențiale trasee de plimbare. Per total, deși
proiectul are calități notabile din punct de vedere al atmosferei
umane create și o inițiativă de relaționare cu spațiul exterior,
aceasta din urmă pare că nu are suficientă forță, compoziția
devenind una generică.
33

Arhitect: Herzog&de Meuron
Locație: Copenhaga, Danemarca
Funcțiune: Spital general
Stadiu proiect: În construcție
An: 2014
Spitalul „Nyt Nordsjælland”
Rupând rigoarea fomală clasică, clădirea se conturează
organic, printr-o formă ondulată care închide patru alveole
cu un nucleu comun. Relațiile cu spațiul neconstruit sunt
dinamice prin schimbarea continuă a perspectivei pe ambele
laturi ale formei. Spre exterior se creează un spațiu extrovertit
formal, care intermediază trecerea spre universul interior
al clădirii. Spațiul exterior ascunde pe de o parte printre
pâlcurile de copaci parcările, zona amplă împădurită din fața
intrării principale lăsând falsa impresie că situl clădirii ar fi
într-o pădure. Spre interior, spațiul devine surprinzător prin
configurarea lui. Ceea ce ar fi putut fi o curte mult prea amplă
ca să fie cu adevărat utilă, este, de fapt, un mare „șvaițer” în
care plinul este un spațiu flexibil fragmentat de curți circulare.
Și pentru ca atmosfera naturală să fie recreată la potențial
maxim, placa de peste acest imens spațiu interiorizat s-a
transformat într-o grădină. Astfel, curților circulare verzi de
la parter le corespunde la etaj curtea rezultată ca negativ al
spațiului. Avantajul acestui tip de configurare din punct de
vedere al relației cu neconstruitul este senzația rezultată că în
orice punct al clădirii te-ai afla, ești înconjurat de natură; iar
aceasta din urmă are posibilitatea să capete valențe diverse
prin tipul de plante și designul fiecărei curți.
34

Arhitect: Dietger Wissounig
Architekten
Locație: Graz, Austria
Funcțiune: Azil de bătrâni
Stadiu proiect: Construit
An: 2014
Azilul de bătrâni „Peter Rosegger”
Spre deosebire de toate proiectele prezentate până acum, acesta
din urmă se situează pe un teren plat, fără complexitate dată
de context; pare situl ideal pentru implementarea unei soluții
arhitecturale fără alte constrângeri în afară de cele funcționale.
Cu o rigoare aproape matematică, clădirea se constituie
printr-o formulă simetrică, cu același modul funcțional repetat
de patru ori. Pe fiecare latură a clădirii, câte o curte „rupe”
volumul, fiecare având o destinație clară: două au scop strict
funcțional, curtea de intrare și cea de serviciu, celelalte
două, curtea de legume și cea a anotimpurilor, fiind destinate
utilizatorilor azilului. În miezul fiecărui modul principal, cât
și la intersecția dintre ele, apare câte un atrium. Acestea au
un rol important din punct de vedere al perspectivelor vizuale
create; parcurgând clădirea, există mereu un punct terminus
35
care trimite vizual către exterior. Spațiul se concentrează în
jurul acestor atrium-uri prin cursive acoperite care creează
un parcurs exterior, din interiorul clădirii. Spațiul neconstruit
rămas în afara perimetrului volumelor și curților adiacente
are o oarecare monotonie, fiind lipsit de complexitatea unei
topografii sau a unei amenajări peisagere. Touși, simplitatea
lui vizuală pare potrivită pentru tipul de utilizatori căruia i se
adresează funcțiunea. Tot aici sunt delimitate patru grădini
pentru activități în aer liber și stimularea simțurilor.

Avantajul sitului de a nu impune probleme majore a fost că

au putut fi mai bine definite și mai atent luate în considerare
spații exterioare performative, care au roluri diferite, mai
departe decât a fi simple zone de relaxare. Un comentariu ar
fi, totuși, că din perspectivele prezentate în poze, acestor spații
pare că le lipsește mai multă verdeață. Deși lemnul creează o
atmosferă caldă, iar folosirea lui inclusiv ca pardoseală pentru
spațiile exterioare este justificată pentru a da utilitate spațiului,
la un moment dat folosirea lui pare să fie excesivă. O mai bună
proporție între spațiul plantat, care se desfășoară mai mult pe
terenul neconstruit, în afara curților și cel îmbrăcat în lemn, ar
fi recreat vigoarea dată de natură și ar fi accentuat relaționarea
cu aceasta.

36
Concluzii
Colecția de proiecte prezentată însumează diferite atitudini ale
construitului, atât față de spațiul neconstruit, cât și față de natură. Dacă
proiectele din primul subcapitol au fost avantajate de prezența unui
cadru natural pre-existent, celelalte au avut în plus provocarea de a se
înconjura de o natură creată antropic.

Deși în majoritatea cazurilor siturile sunt ample și nu se percepe neapărat

o limită a lor (după un secol și jumătate s-a reușit într-un final să se dilueze
limita puternică a zidurilor care înconjurau terenurile azilurilor secolului
19), azilul de bătrâni din Nenzig și clinica psihiatrică din Tampere sunt
excepția de la regulă. Ambele proiecte sunt masive ca volumetrie, dar
acest aspect devine deranjant la un punct doar în cazul azilului, unde
spațiile exterioare pierd posibilitatea de a fi folosite în vreun fel prin
dimensiunea lor. Clinica se folosește de un concept în care clădirea este
formată din mai multe volume, spațiile rămase între ele lăsând loc pentru
diverse amenajări; perspectivele astfel oferite sunt raportate mai atent
la scara umană decât ar fi fost în cazul unui volum compact. La polul
opus ca scară, spitalul de psihiatrie din Ballerup are o atmosferă mult
mai familială. Deși nu se bucură de vecinătăți avantajoase din punct de
vedere al caracterului natural, felul în care este organizat situl lasă loc de
spații neconstruite diversificate, atât ca dimensiune cât și ca atmosferă.
Este notabil traseul terapeutic creat prin conectarea volumelor cu un
coridor care traversează scenele naturale exterioare antropice.

În același spirit de joc al volumelor care creează atât curți interioare,

cât și curți deschise pe una dintre laturi, centrul medical din Moscova și
azilul de bătrâni „Peter Rosegger” sunt configurate similar din punct de
vedere al rigurozității geometrice. Totuși, dacă centrul nu excelează din
punct de vedere al calității performative a spațiilor exterioare formate,
în cazul azilului este atribuită câte o utilizare fiecărei curți. Astfel, este
exemplul care se folosește cel mai mult de spațiul neconstruit în scop
practic.

Din punct de vedere al extrovertirii față de spațiul exterior, centrul pentru

demență de la malul mării se arată în antiteză cu clinica psihiatrică
„Ellsinore”. Primul se dezvoltă în jurul unei curți interioare, cu o
atitudine neutră în fața peisajului. Al doilea se deschide la maximum,
configurarea volumetrică favorizând perspective diverse către exterior.
Totuși, ceea ce lipsește este atmosfera dată de o amenajare peisageră, ca

37
în cazul curții interioare a centrului de la malul mării. Mediind relația
antitetică dintre cele două proiecte, spitalul „Nyt Nordsjælland” oferă
atât curți interioare, cât și un spațiu în afara perimetrului construcției mai
atent amenajat. Fiind singurul exemplu care rupe barierele formale rigide
printr-o volumetrie ondulată, transparența totală spre spații exterioare
pline de vegetație face ca miza proiectului să fie o integrare maximă a
naturii în cadrul construit.

Cu o acuratețe aproape simplistă, centrul „Sax” este exemplul în care,

mai ales prin prisma funcțiunii, ar fi fost poate nevoie de o legătură
mai puternică între construit și spațiul exterior. Deși oferă perspective
liniștitoare către peisajul natural, proiectul pare că are o atitudine
indiferentă față de acesta.

Singurele exemple în care nu sunt create curți propriu-zise sunt centrul

medical „Josefhof” și „Fazenda Boa Vista Spa”, dar totuși rămânând
unele dintre cele mai abil raportate la natură prin simplitatea gesturilor
arhitecturale. Deși are o conformare fără pretenții, liniară, centrul
medical excelează prin senzația de integrare în cadrul natural, atât prin
așezarea elegantă pe panta terenului, cât și prin atenția oferită tipurilor
de vegetație folosite. Cu aceeași atenție la detalii, dar de această dată
dinspre interior spre exterior, „Fazenda Boa Vista Spa” se remarcă prin
minimalism. Un singur element arhitectural (zidul), creează intimitate,
împărțind spațiul exterior din imediata apropiere a clădirii și accentuând
relația cu fiecare încăpere interioară căreia îi corespunde.

38
În încheiere...dincolo de natură
Istoria arhitecturii terapiei mentale a fost scrisă în mare parte de
America, apoi de Europa de Vest.90 În România au existat câteva nume
de spitale renumite, dar nu se poate vorbi despre o tradiție a arhitecturii
acestui tip de instituții. Istoria tulburată91 care a vizat tipul de tratamente
utilizate în comunism (bazat exclusiv pe medicamentație), la fel ca în
celelalte țări din Europa Centrală și de Est justifică, pe de o parte, un
decalaj al viziunii sistemului de sănătate mentală. Odată cu căderea
comunismului, lucrurile au început să capete un făgaș normal, dar
condițiile de austeritate financiară au marcat din nou domeniul începând
cu anul 2003.92 Dezinsituționalizarea a avut și are loc și la noi, deși mai
întârziată decât în Vest. Problemele identificate ale sistemului,93 care
gravitează în jurul lipsei de personal, sau personal prea puțin specializat,
criza financiară, lipsa unei structuri de instituții cu un rol concret stabilit,
par să ducă la o situație deznădăjduită. Având contextul internațional
prezentat în această lucrare, în schimb, se poate observa că domeniul
sănătății mentale unește țări aflate în etape de dezvoltare total diferite sub
umbrela acelorași probleme. Consecințele mișcării antihospitalizării din
anii 1960 continuă și astăzi, având un impact la scară largă. Dacă înainte
exista o disproporționalitate între tipurile de instituții pentru tratament
(cu internare versus ambulatoriu), acum există un deficit din toate
direcțiile. Până în anul 2012, la nivel internațional, situația reprezenta
„cel mai rău scenariu al ambelor lumi”. Fie că vorbim de țările bogate
sau sărace, mare parte dintre bolnavi nu ajungeau vreodată să primească
un tratament adecvat.94 În România, unde afecțiunile neuropsihiatrice
contribuie cu 19.9% la rata totală95, dintre tipurile de centre comunitare,

90 În limita studiului și bibliografiei lucrării de față, cărțile de căpătâi ale istoriei

afecțiunilor mentale prezintă pe larg situația din America în epoca azilelor, exemplele
din Europa fiind majoritar din Franța. Odată cu dezinstituționalizarea, apar mai multe
referințe de arhitectură din Europa de Vest.
91 Psihanaliștii erau considerați promotori ai cosmopolitismului, iar metodele lor
de tratament văzute drept nejustificate științific. Mișcarea împotriva noilor descoperiri
din domeniul psihologiei a culminat prin interdicția funcționării Universității de
Psihologie și Pedgogie timp de 8 ani, promotorii „disciplinelor spirituale” fiind
pedepsiți.
92 Botezat-Antonescu, Ileana. Istoria psihoterapiei în România. https://irpi.
ro/2015/01/istoria-psihoterapiei-in-romania-dr-ileana-botezat-antonescu/;
93 Stroescu, Vlad. My Three Lessons as a Psychiatrist in Romania. https://www.
psychiatrictimes.com/view/my-three-lessons-psychiatrist-romania;
94 Verderber, Stephen. op.cit., p.64;
95 Mental Health Atlas. World Health Organization, 2011;
39
marea majoritate nici nu sunt dedicate exclusiv afecțiunilor mentale,
vizând dizabilitățile de orice tip. Lungul șir de probleme pare că are la
bază, de fapt, o lipsă acută de interes și de conștientizare a importanței
sănătății mentale în rândul populației. Stigmatizarea prin care oamenii sunt
clasați în două categorii, într-o permanentă alăturare de „noi”, disjunctă
de „ceilalți”, întruchipează imaginea unei „[…] [societăți] temătoare și
represive [care etichetează] pe oricine diferit ca fiind <<bolnav>>”96. Iar
mentalitatea aceasta ne ține în urmă de la orice progres în care să reușim
să identificăm adevăratele soluții.

Această prezentare „la rece” a situației din România în contextul

subiectului disertației arată că, de fapt, înaintea arhitecturii și negocierii
naturii există de rezolvat probleme care țin de un întreg sistem. Totuși,
contextul istoric internațional demonstrează că arhitectura este un
instrument care conturează și prin care se conturează viziunea despre
afecțiunile mentale, sursă principală a acestor probleme. În fiecare epocă,
într-un dublu sens, arhitectura a fost reprezentarea tectonică a mentalității
despre pacient și tipurile de tratament, ca mai apoi să transmită un mesaj
în rândul societății despre care ar trebui să fie această mentalitate. De la
imaginea opresivă a azilurilor, la căutarea unor expresii arhitecturale noi,
fiecare epocă negând-o pe cea anterioară, niciodată nu s-a găsit de fapt
o formă prin care arhitectura să medieze relația cu societatea în direcția
destigmatizării.

În acest sens, proiectul de diplomă reprezintă o inițiativă, îndreaptă

atenția spre un sector care se dorește a fi ignorat, întrucât nici până în
secolul 21 nu am reușit să acceptăm faptul că oamenii „bolnavi” fac
parte dintre noi și putem fi chiar noi la un moment dat pe parcursul
vieții; că afecțiunile mentale cuprind depresia și anxietatea la fel de
bine ca schizofrenia, afectând calitatea vieții. Afecțiunile mentale nu
mai sunt doar despre boli cronice, ci despre bolile secolului 21 pe care
nu suntem nici măcar învățați să le recunoaștem. Suntem puși în fața
neputinței noastre de a face față unei lumi – și într-o lume urbanizată a
nevrozelor, pe care am creat-o. Arhitectura terapiei mentale trebuie să
devină instrumentul care să intermedieze o nouă concepție a sensului
contemporan al „bolii”, mai tolerantă și mai inclusivă. Iar mai apoi,
recrearea unei relații cu natura în cadrul arhitecturii, fără a idealiza mereu
trecutul în detrimentul prezentului poate fi cheia prin care să ajungem
mai aproape de un echilibru mental.

96 Haig, Matt. Câteva motive să iubești viața. loc cit., p.22.
40
Bibliografie

Cărți:
Berlanda, Tomà. Architectural Topographies: A Graphic Lexicon of How
Buildings Touch the Ground. Routledge, New York, 2014;

Chrysikou, Evangelia. Architecture for Psychiatric Environments and

Therapeutic Spaces. Ios Press, 2014;

Collins, Julie. The Architecture and Landscape of Health: a Historical

Perspective on Therapeutic Places 1790-1940. Routledge, 2020;

Crowe, Norman. Nature and the Idea of a Man-Made World: an

Investigation into the Evolutionary Roots of Form and Order in the Built
Environment. The MIT Press, 1999;

Haig, Matt. Câteva motive să iubești viața. Nemira, București Nemira,
2018;

Haig, Matt. Gânduri de pe o planetă nervoasă. Nemira, Bucureşti, 2019;

Krinke, Rebecca. Contemporary Landscapes of Contemplation.

Routledge, Londra, 2005;

Ramsden, Edmund. „Designing for Mental Health: Psychiatry,

Psychology and the Architectural Study Project” în Kritsotaki, Despo
(coord.). Preventing Mental Illness: Past, Present and Future. Palgrave
Macmillan, Elveția, 2019, pp. 209-237;

Norberg-Schulz, Christian. Genius Loci: towards a Phenomenology of

Architecture. Academy Editions, 1980;

Romilă, Aurel; Stancu, Marin. Manual de diagnostic și statistică a

tulburărilor Mentale (DSM - IV-TRtm). Editura Asociatiei Psihiatrilor
Liberi Din Romania, 2003;

Shepley, Mardelle McCuskey (coord.). Design for Mental and Behavioral

Health. Routledge, Taylor & Francis Group, Londra, 2017;

Solomon, Andrew. Demonul Amiezii: O Anatomie a Depresiei.

Humanitas, București, 2017;

Topp, Leslie. Freedom and the Cage: Modern Architecture and Psychiatry
in Central Europe, 1890-1914. The Pennsylvania State University Press,
2017;

Verderber, Stephen. Innovations in Behavioural Health Architecture.

Routledge, Londra, 2018;

41
Vogel, Steven. Thinking like a Mall: Environmental Philosophy after the
End of Nature. The MIT Press, 2016;

Yanni, Carla. The Architecture of Madness: Insane Asylums in the United

States. University of Minnesota Press, 2007.

Articole:
Collins, Julie (coord.). „Lost Landscapes of Healing: The Decline of
Therapeutic Mental Health Landscapes”. Landscape Research, vol.41,
nr. 6, 2016, pp. 664-77;

Connellan, Kathleen (coord.). „Stressed Spaces: Mental Health and

Architecture”. HERD: Health Environments Research & Design Journal,
vol. 6, nr.3, 2013, pp. 127-68;

Cronon, William. „The Trouble with Wilderness: Or, Getting Back to

the Wrong Nature.” Environmental History, vol. 1, nr. 1, 1996, pp. 7-28;

Edginton, Barry. „Architecture as Therapy: A Case Study in the

Phenomenology of Design”. Journal of Design History, vol.23, nr. 1,
2010, pp. 83-97;

Hassink, Jan (coord.). “Care Farms in the Netherlands: Attractive

Empowerment-Oriented and Strengths-Based Practices in the
Community”. Health & Place, vol. 16, nr. 3, 2010, pp. 423–430;

Haupt, P. „Architecture vs. Nature: a Reinvented Relationship”. Eco-

Architecture V, 2014;

Hickman, Clare. „Cheerful Prospects and Tranquil Restoration: the

Visual Experience of Landscape as Part of the Therapeutic Regime of
the British Asylum, 1800-60.” History of Psychiatry, vol. 20, nr. 4, 2009,
pp. 425–441;

López, Soria. “Architecture and Nature at the End of the 20th Century:
towards a Dialogical Approach for Sustainable Design in Architecture.”
Eco-Architecture: Harmonisation between Architecture and Nature,
2006, pp. 23-32;

Newman, Lenore; Dale, Anne. „Celebrating the Mundane: Nature and

the Built Environment.” Environmental Values, vol. 22, nr. 3, 2013, pp.
401–413;

Paraskevopoulou, Angeliki Triandafillou; Kamperi, Emmanouela.

„Design of Hospital Healing Gardens Linked to Pre- or Post-Occupancy
Research Findings.” Frontiers of Architectural Research, vol. 7, nr. 3,
2018, pp. 395–414;

42
Parr, Hester. „Mental Health, Nature Work, and Social Inclusion”.
Environment and Planning D: Society and Space, vol. 25, 2007, pp. 537-
561;

Rüsch, Nicolas; Matthias C. Angermeyer; Patrick W. Corrigan. „Mental

Illness Stigma: Concepts, Consequences, and Initiatives to Reduce
Stigma.” European Psychiatry, vol. 20, nr.8, 2005, pp. 529-39;

Vogel, Steven. On Alienation from the Built Environment. Ethical

Theory and Moral Practice, vol. 17, nr. 1, 2013, pp. 87–96.

Lucrări universitare:

Rolston, Holmes. Nature for Real: is Nature a Social Construct?.

Colorado State University Libraries, 1996;

Rutherford, Sarah. The Landscapes of Public Lunatic Asylums in

England, 1808-1914. De Montfort University, 2003.

Alte publicații:
Mental Health Atlas. World Health Organization, 2011.

Webografie

https://bwarch.ch/projets/sax
accesat la 10.02.2021;
https://www.we-a.dk/ny-krvang
accesat la 10.02.2021;
https://architizer.com/projects/tampere-psychiatric-clinic/
accesat la 10.02.2021;
https://www.archdaily.com/924253/health-care-facility-josefhof-
dietger-wissounig-architekten
accesat la 10.02.2021;
https://www.archdaily.com/547190/nenzing-nursing-home-dietger-
wissounig-architects
accesat la 10.02.2021;
https://www.archdaily.com/467519/fazenda-boa-vista-spa-isay-weinfeld
accesat la 15.02.2021;
https://divisare.com/projects/218546-big-jds-julien-de-smedt-
architects-ellsinore-psychiatric-clinic
accesat la 15.02.2021;
https://architizer.com/projects/psychiatric-hospital-ballerup/
accesat la 15.02.2021;
https://www.we-a.dk/moscow-medical-centre

43
 accesat la 15.02.2021;
https://www.dezeen.com/2014/04/09/herzog-de-meuron-new-north-
zealand-hospital-denmark/
accesat la 15.02.2021;
https://www.archdaily.com/565058/peter-rosegger-nursing-home-
dietger-wissounig-architekten
accesat la 15.02.2021;
https://www.therapeuticgardens.com.au/sensory-gardens
accesat la 07.03.2021;
https://www.masuplanning.com/project/sensory-garden-magneten/
accesat la 07.03.2021;
https://irpi.ro/2015/01/istoria-psihoterapiei-in-romania-dr-ileana-
botezat-antonescu/
accesat la 22.01.2021;
https://www.psychiatrictimes.com/view/my-three-lessons-psychiatrist-
romania
accesat la 22.01.2021;
https://www.luxuryrehabs.com
accesat la 10.02.2021;
https://en.wikipedia.org/wiki/Ha-ha
accesat la 10.02.2021.

Surse ilustrații

Fig.1:
https://historicengland.org.uk/research/inclusive-heritage disability-
history/1050-1485/from-bethlehem-to-bedlam/
Fig.2:
https://en.wikipedia.org/wiki/St_Luke%27s_Hospital_for_Lunatics
Fig.3:
https://commons.wikimedia.org/wiki/File:H%C3%B4pital_Royal_de_
Bic%C3%AAtre,_Paris;_panoramic_view_with_gardens_Wellcome_
V0014292.jpg
Fig.4:
https://www.asylumprojects.org/index.php/Bic%C3%AAtre_Insane_
Asylum
Fig.5:
https://sites.google.com/site/theretreatatyork/
Fig.6, 7:
https://historic-hospitals.com/2016/03/12/the-retreat-york/
Fig.8:
https://www.reddit.com/r/Asylums/comments/72lw9s/buffalo_state_
hospital_plan/
Fig.9:
https://inmatesofwillard.com/2014/01/11/1881-brutal-attendants-at-
buffalo-state-hospital/
44
Fig.10:
https://en.wikipedia.org/wiki/Ha-ha#/media/File:Ha_ha_wall_diagram.
jpg
Fig.11,12:
https://www.weekendnotes.com/the-untold-stories-of-parkside-lunatic-
asylum/
Fig.13-17:
Verderber, Stephen. Innovations in Behavioural Health Architecture.
Routledge, Londra, 2018
Fig.18-20:
https://www.lucuryrehabs.com
Fig. 21:
https://www.fwi.co.uk/business/diversification/so-you-want-to-run-a-
care-farm
Fig.22-24:
https://www.masuplanning.com/project/sensory-garden-magneten/

Centrul „Sax” pentru adulți cu deficiențe:

https://bwarch.ch/projets/sax
Centru pentru demență și afecțiuni psihologice:
https://www.we-a.dk/ny-krvang
Clinică psihiatrică în Tampere:
https://architizer.com/projects/tampere-psychiatric-clinic/
Centru medical „Josefhof”:
https://www.archdaily.com/924253/health-care-facility-josefhof-
dietger-wissounig-architekten
Azil de bătrâni în Nenzig:
https://www.archdaily.com/547190/nenzing-nursing-home-dietger-
wissounig-architects
„Fazenda Boa Vista Spa”:
https://www.archdaily.com/467519/fazenda-boa-vista-spa-isay-
weinfeld
Clinica psihiatrică „Ellsinore”:
https://divisare.com/projects/218546-big-jds-julien-de-smedt-
architects-ellsinore-psychiatric-clinic
Spital de psihiatrie în Ballerup:
https://architizer.com/projects/psychiatric-hospital-ballerup/
Centru medical în Moscova:
https://www.we-a.dk/moscow-medical-centre
Spitalul „Nyt Nordsjælland”:
https://www.dezeen.com/2014/04/09/herzog-de-meuron-new-north-
zealand-hospital-denmark/

45