Apostol Bologa este personajul principal al romanului „Pă durea spâ nzuraţilor”, primul

erou din literatura româ nă întruchipat de intelectualul ce tră ieşte o dramă de conştiinţă .
Eroul principal se conturează în trei ipostaze importante: cea de cetă ţean, cea de româ n
şi cea de om.
Apostol Bologa este fiul aprigului avocat Iosif Bologa ce fusese doi ani întemniţaţi, şi al
Marie, care avea pentru copilul ei o „dragoste idolatră ” şi al că rui suflet era plin de credinţă ,
reproşâ ndu-şi chiar daca nu cumva îl iubeşte mai mult pe odrasla mai mult decâ t pe
Atotputernicul”. Astfel copilul Bologa La vâ rsta de 6 ani are o viziune pe care mama sa o
interpretează cape un semn divin şi îşi dirijează copilul spre calea preoţiei . Acesta dezvoltă din
Bologa un caracter fricos, îndoielnic. Dar tată l întors din armată dezvoltă din Apostol un caracter
tenace , accentuâ nd latura patriotică în educarea lui, cuvintele lui emblematice fiind „să nu uiţi
nici odată că eşti româ n. Astfel Bologa primeşte din partea pă rinţiilor lui o educaţie
contradictorie care pă rea solidă . Elev la liceul din Nă să ud tră ieşte un experienţă tristă prin
moartea tată lui să u considerâ nd că la pierdut pe D-zeu . „ Am pierdut pe D-zeu, îl fulgeră prin
minte”.
Student la facultatea de filozofie din Budapesta este dornic de cunoaştere dobâ ndind
stima profesorilor pentru inteligenţa sâ rguinţa şi curajul opiniilor, aici caută certitudini crezâ nd
că ştiinţa îi poate oferii un „adevă r absolut”.
Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, plecand de la
conceptia ca "numai razboiul e adevaratul generator de energii", sustinand ideea ca "razboiul
este adevaratul izvor de viata si cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii
pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteteste sufletul".
Asadar, datoria si razboiul sunt principalele coordonate de constiinta ale lui Apostol Bologa,
care-i energizeaza toate faptele eroice de pe front, fiind rasplatit cu medalii si cu "onoarea sa fac
parte din Curtea Martiala" care 1-a judecat pe sublocotenentul ceh Svoboda, ce fusese prins
"cand era sa treaca la dusman, inarmat cu harti si planuri". Tanarul locotenent isi exprima fata
de Klapka indignarea pentru fapta dezertorului, considerand-o o rusine pentru corpul ofiteresc.
Prima zguduire a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand,
verificand cu o ravna absurda trainicia spanzuratorii lui Svoboda, este surprins de privirea
condamnatului, In ochii caruia "se aprinse o stralucire mandra, invapaiata, care parca patrundea
pana in lumea cealalta". Aceasta privire il impresioneaza profund pe Bologa si "i se prelinge in
inima ca o imputare dureroasa".
Eroul va fi obsedat de conştiinţa datorie dar lumina triumfă toare, izbă vitoare din ochii lui
Svoboda câ t şi din discuţia ulterioară de la popota ofiţerilor va ră sturna scara de valori a
personajului şi va intra treptat într-o criză morală . Încearcă să se convingă că a procedat corect
dar va începe să simtă un sentiment de culpabilitate faţă de o crimă mascată cu grijă .

!! Capitanul ceh joaca un rol fundamental in sensibilizarea constiintei lui Bologa si in ilustrarea
unui aspect intristator al dramei „datoriei". Criticul Al. Protopopescu, in studiul sau Romanul
psihologic romanesc, observa faptul ca Otto Klapka, Gross si Cervenco au rolul de a defini, ca
niste „voci" ale eroului, pe Bologa.

Otto Klapka, in viata civila avocat, este un om insurat, are patru copii, doi baieti si doua fete („al
cincilea de-abia acum e pe drum") si e un parinte iubitor si duios. il apropie de Bologa omenia
si / sau poate mai ales faptul ca apar/in deopotriva unor nationalitati asuprite, ca au fost
aruncati prada aceluiasi destin: „Mi-esti drag, Bologa, si daca n-ai fi fost tu aici, n-as fi avut
atata incredere in mine insumi () noi, care ne-am apropiat sufletele prin suferinte
comune,noi trebuie sa ne impartasim zbuciumarile intr-o limba straina!".

Desi este convins ca razboiul nu e generator, ci dimpotriva ucigator de energii, el justifica

deliberat continuarea luptei in armata austro-ungara prin dragostea de familie: „— Din pricina
lor si de dragul lor sunt cum sunt, Bologa! Sunt capabil de orice lasitate, numai sa nu mor inainte
de a-i imbratisa () Ce vrei! Sunt un nenorocit"
Drama lui Klapka este esential diferita de cea a lui Bologa. Ea este, cum adesea s-a remarcat, o
drama a lasitatii, a depersonalizarii prin obedienta si teama. isi indeplineste datoria in speranta
ca se va salva si se va intoarce langa ai sai. Ceea ce guverneaza demersurile sale este principiul
de minima rezistenta potrivit caruia „viata nu merge fara compromisuri". in acest spirit ii
povesteste lui Bologa cum trei ofiteri cehi, compatrioti din regimentul lui, au fost prinsi, in
incercarea lor de a dezerta, intre linii. EI, Klapka, trebuia sa fie al patrulea, dar in ziua plecarii a
primit o scrisoare de acasa si s-a ascuns ca un hot. Trimis, totusi, in fata Curtii Martiale, este
acuzat de complicitate. Acolo, insa, s-a lepadat de ai sai: „si am tagaduit, agafandu-ma cu
desperare de viata asta rusinoasa!". Cand celor condamnati li s-a citit sentinta si acestia, intr-un
gest de suprema demnitate, au strigat „Traiasca Boe-mia!", Klapka tremura, de mila. Si ca sa
dovedeasca tuturor ca este nevinovat s-a dus si Ia executia celor trei camarazi. O clipa doar,
Klapka se zbate intre lasitate si dorinta de a muri alaturi de ai sai, slabiciunea si vointa de a su-
pravietui oricum fiind insa mai puternice:

"M-am simtit mandru ca sunt frate cu cei stralucitori de sub streang si am dorit moartea
cu o insetare uriasa! Dar numai o clipa, o singura clipa! Pe urma am privit zvarcolirile
trupurilor, am auzit paraitul crengilor si numai inima imi tremura incet, fricoasa, hoteste,
ca nu cumva s-o auda vreun vecin". Dupa aceea a fost mutat ca suspect.

In discutiile-confruntari cu Bologa, Klapka are mereu o atitudine retractila: „eu nu pot propune
nimic, fiindca sunt stigmatizat: ceh, adica tradator", ii spune lui Apostol cand acesta il roaga sa-l
ajute pentru a nu lupta pe frontul din Ardeal, impotriva conationalilor lui.

Desi il admira pe Bologa, capitanul nu-si poate invinge lasitatea de a trai cu orice pret: „Ma
inabusa lasitatea, Bologa! Nu mai pot!". Face eforturi disperate de a-l impiedica pe Bologa sa-si
puna planul in aplicare: ,11 nebun! A innebunit! Ce sa fac eu cu nebunul? Doamne, Doamne, ce sa
fac?", dupa ce alta data il evitase („nici Klapka nu mai veni, parca i-arfifost frica sa dea ochi cu
Bologa"). in fine, cu prudenta lasului, Klapka il indeamna pe Apostol sa faca „ce vom face toti",
sa-si inchida „ermetic toate portile sufletului pana ce va sosi pacea sau se va prabusi lumea".

Atitudinea capitanului il contrariaza pe Bologa pana la furie: „Klapka e un fricos (conchide

Apostol) care vede pretutindeni calai si spanzurator?'. Sfaturile l-au plictisit intotdeauna, dar ale
lui Klapka, acum il infuriau: ,Jiesemnarea i s-a parut o atitudine animalica, nevrednica de omul
liber". Istoria Iui Klapka si, in general, intalnirea cu el constituie un prag peste care, pasind,
Bologa trece intr-o etapa hotaratoare. „Vocea" a actionat asupra destinului lui Bologa in sensul
contrar al sensibilizarii constiintei nationale si al deciziei de a nu-si intina onoarea si
demnitatea.

Lipsit de orgoliul individualitatii si gasind repede acordul conjunctural cu instantele

supraindividuale (starul, neamul, iubirea), pe calea obedientei si nu a constiintei lucide, fraza
ordonatoare, caracterizanta, a capitanului Otto Klapka este cea potrivit careia „Trebuie sa tacem!
Mereu sa tacem! Altfel-" Ceea ce, totusi, il salveaza in plan moral este dragostea pentru Bologa si
mereu subinteleasa admiratie a celui ce asista la executia lui Apostol, „cu ochii plansi, ingroziti"

Cand Apostol Bologa este judecat, acesta refuza cu incapatanare sa fie aparat de Klapka,
simtindu-si sufletul inundat de iubire, deoarece numai "prin iubire cunosti pe Dumnezeu si te
inalti pana la ceruri". Moartea nu-1 infricoseaza, ba se intreaba chiar "daca dincolo de moarte nu
e adevarata viata?" intreaga sa fiinta e cuprinsa de iubirea totala, fata de oameni si de
Dumnezeu, caci "cu iubirea in suflet poti trece pragul mortii" si cine are fericirea sa o simta
"traieste in eternitate". in momentul spanzurarii, ca si Svoboda la inceputul romanului, "Apostol
isi potrivi singur streangul, cu ochii insetati de lumina rasaritului". Moare In vreme ce in urechi i
se stingea glasul preotului: Primeste, Doamne, sufletul robului tau ApostolApostolApostol".
In concluzie, relatia dintre Apostol Bologa si Otto Klapka evidentiaza caracteristicile
prieteniei: sinceritatea, incredere si ajutor reciproc in situatii dificile.