CAP. 4.

ARHITECTURA INTERFEŢELOR DE PROCES

4.1. INTRODUCERE

Sistemele de calcul nu pot exista fără comunicarea cu mediul extern, comunicare ce

presupune primirea de la mediu şi returnarea către mediu a informaţiilor. În particular,
interfaţa cu mediul extern are o importanţă esenţială în cadrul sistemelor informatice
industriale, referindu-ne aici în special la sistemele de conducere cu calculatorul a proceselor.
Într-un calculator, procesorul şi memoria centrală constituie păr ţile principale, şi prin
urmare transmiterea informaţiilor se realizează cu precădere între aceste două unităţi. Cu toate
acestea, pentru realizarea eficientă a sarcinilor sale, procesorul trebuie să primească din
exterior programe, iar rezultatele prelucrărilor trebuie să fie returnate către utilizator. Trebuie
să existe un dialog cu periferice de tipul imprimantelor, plăci fax/modem etc., în cazul
utilizărilor „obi şnuite” ale calculatorului, sau cu traductoare şi elemente de execuţie în cazul
monitorizării ş i conducerii unor procese. Perifericele care lucrează cu calculatorul sunt deci
foarte diverse, în special din punct de vedere al vitezei, care este de regulă inferioară vitezei
microprocesorului. De aici rezultă necesitatea unei adaptări a semnalelor, a interfaţării
perifericului cu calculatorul. Această funcţie este asigurată de către un adaptor de interfaţă,
denumit simplu şi interfaţă, care converteşte semnalele de la echipamentul periferic în
semnale normalizate care pot fi transmise procesorului pe un canal intrare/ieşire. Deoarece
traficul aferent fiecărui periferic este în general scăzut, canalele intrare/ieşire sunt de regulă
multiplexate.
Această problemă capă tă o importanţă deosebită în cadrul sistemelor de conducere cu
calculatorul a proceselor (şi în general în cadrul sistemelor de conducere numerice – dăm aici
exemplul regulatoarelor numerice, organizate ca structură în jurul unui microcontroller).
Sisteme de conducere numerice industriale implică în general un număr mare de
traductoare şi de elemente de execuţie, analogice şi numerice. Elementele sensibile (senzorii)
ale traductoarelor transformă mărimile măsurate în tensiune, curent, rezistenţă etc., ale căror
valori diferă mult de la un dispozitiv la altul. Tensiunile pot fi de la milivolţi la zeci de volţi.
De asemenea, semnalele necesare elementelor de execuţie pot avea nivele de putere mult
diferite în funcţie de aplicaţia concretă. Sistemele de conducere industriale trebuie să dispună
de echipamente care să convertească semnalele de la senzori în semnale numerice
standardizate care pot fi prelucrate de către calculator. În plus, trebuie să existe circuite care să
convertească datele numerice furnizate de către calculator în semnale de comandă (analogice
în cele mai multe cazuri) adaptate la elementele de execuţie. Aceste diferite funcţii sunt
grupate în aşa-numitele unităţi de interfaţă de proces.
Unitatea de interfaţă trebuie să fie modulară pentru a permite adaptarea uşoară a
sistemului de conducere la caracteristicile particulare ale procesului condus. Modularitatea
este asigurată prin plăci sau module conectate la o magistrală comună şi concepute astfel încât
utilizatorul poate echipa unitatea de interfaţă cu ansamblul de plăci şi module specializate care
corespund perfect aplicaţiei respective.
În domeniul automaticii, interfeţ ele de proces se mai numesc generic plăci de
achiziţie , nume datorat faptului că prin intermediul interfeţei de proces se realizează şi
achiziţia de date. Trebuie precizat faptul că interfaţa de proces are nu numai funcţia de
achiziţie ci şi funcţia de prelucrare şi transmitere către exterior a semnalelor generate de
calculator. Plăcile de achiziţie fac parte din categoria generală a plăcilor de extensie
(denumite şi plăci utilizator).
Prin completarea configuraţiei unui calculator (de regulă un calculator personal – PC)
cu elemente din categoria interfeţelor de proces (plăci de achiziţie) şi cu software specializat

1
se obţine un sistem de achiziţie a datelor (trebuie precizat că noţiunea de sistem de achiziţie
este ceva mai generală, fiind incluse aici şi alte sisteme numerice de achiziţ ie care nu se
bazează pe PC). Datorită existenţei funcţiilor de conducere, o denumire mai apropiată de
realitate este cea de sistem de achiziţie şi conducere. Sistemele de achiziţie vor fi abordate pe
larg într-un capitol viitor.

4.2. STRUCTURI ALE INTERFEŢELOR DE PROCES.

SUBSISTEME COMPONENTE
O interfaţă de proces este alcătuită din trei componente de bază: conectorul, care
asigură legătura mecanică/electrică între cablajul calculatorului şi cablajul exterior,
dispozitivul de cuplare care joacă rolul de interfaţă electrică cu senzorii şi elementele de
execuţie şi adaptorul de interfaţă care asigură conectarea la magistrala calculatorului.
Unitatea de interfaţă de proces poate fi plasată în interiorul calculatorului (Fig. 1.1),
rezultând o structură integrată care are avantajul simplităţii, dar are şi dezavantaje. Prezenţa în
interiorul calculatorului a unor curenţi de nivel mare poate genera perturbaţii şi poate duce la
apariţia defectelor. Pe de altă parte, legăturile cu senzorii care furnizează semnale de nivel mic
pot fi lungi (calculatorul poate fi plasat departe de procesul condus) şi atunci trebuie să se
adopte sisteme de transmisie analogice care pot fi scumpe.

Procesor Memorie Adaptor de Adaptor de

periferic periferic

Magistrala
calculatorului
Adaptor de interfaţă
Dispozitiv de cuplare

CALCULATOR Conector

PROCES CONDUS
Fig. 1.1. Calculator cu unitate integrată de interfaţă de proces

O variantă de plasare a unităţii de interfaţă constă în dispunerea conectorului în

exteriorul calculatorului. Uneori se plasează în exteriorul calculatorului atât conectorul cât şi
dispozitivul de cuplare la proces. Această arhitectură prezintă inconvenientul unor legături
lungi între adaptorul de interfaţă şi dispozitivul de cuplare, ceea ce poate duce la limitarea
performanţelor interfeţei de proces (Fig. 1.2).
Una dintre soluţiile adoptate, mai ales în cazul sistemelor industriale complexe, mari,
constă în dispunerea interfeţelor de proces în aşa-numite unităţi satelit, care sunt conectate la
calculator prin intermediul unor sisteme de comunicaţie numerică (a se vedea Fig. 1.3).
Unităţile satelit sunt amplasate în apropierea senzorilor şi elementelor de execuţie şi prin
urmare sunt limitate problemele de comunicaţ ie cu acestea. Cu toate acestea, unităţile de
interfaţă vor trebui să aibă o construcţie robustă pentru a rezista şi funcţiona corespunzător în
mediul industrial.

2
 Procesor Memorie Adaptor de Adaptor de
periferic periferic

Magistrala
calculatorului

CALCULATOR Adaptor de interfaţă

Dispozitiv de cuplare

Conector

PROCES CONDUS
Fig. 1.2. Calculator de proces cu „borne active”

Procesor Memorie Adaptor de Adaptor de

periferic periferic

Magistrala
calculatorului

CALCULATOR Controlor comunicaţii

Controlor comunicaţii Unitate satelit

Dispozitiv de cuplare de interfaţă
Conector

PROCES CONDUS
Fig. 1.3. Calculator de proces cu unitate satelit de interfaţă de proces

3
 După cum s-a precizat, o unitate de interfaţă este alcătuită din pl ăci şi module
detaşabile care pot realiza diferite tipuri de cuplare la proces. În principiu, fiecare dintre aceste
plăci sau module asigură funcţii care permit adaptarea sistemului de calcul la proces. Prin
alegerea corespunzătoare a acestor module se realizează aplicaţia concretă de achiziţie şi
conducere. Aceste module flexibile asigură funcţionalitatea interfeţei prin implementarea
următoarelor subsisteme:
- intrări analogice
- ieşiri analogice
- intrări/ieşiri numerice
- numărare, temporizare (generator de intervale de timp)
Indiferent de arhitectura interfeţei de proces, structura generală este cea din Fig. 1.4,
care pune în evidenţă realizarea funcţiilor principale ale interfeţei de proces prin subsistemele
componente.

Calculator
Intrări (sub formă numerică) Ieşiri (sub formă numerică)

Sistemul Sistemul Sistemul Sistemul

Interfaţă ieşirilor ieşirilor
intrărilor intrărilor
analogice numerice
analogice numerice

Proces Ieşiri spre proces

Intrări de la proces (comenzi)
condus (informaţii)

Fig. 1.4. Structura generală a unei interfeţe de proces

Sistemul de interfaţă ieşiri analogice

Sistemul de ieşiri analogice este o componentă a interfeţelor de proces destinată
transmiterii spre proces a comenzilor în formă analogică, elaborate în urma rulării unor
programe care implementează algoritmii de conducere. Sistemul de ieşiri analogice conţine în
mod necesar convertoare numeric-analogice (CNA sau DAC – Digital to Analog Converter).
Structura generală a sistemului ieşirilor analogice este prezentată în Fig. 1.5.

Magistrală
T T T

CNA1 CNA2 CNAn

U/I U/I U/I

Fig. 1.5. Structura sistemului ieşirilor analogice

4
 Tampoanele T (buffere) păstrează valoarea numerică a comenzii. În unele cazuri
ieşirea CNA (semnal de tip tensiune) este convertită în semnal de curent prin convertoare
tensiune/curent U/I.

Sistemul de interfaţă ieşiri numerice

Acest sistem este o componentă a interfeţei de proces care este destinată transmiterii
spre proces a comenzilor numerice. Comenzile sunt de obicei în formă binară (de regulă cu un
singur rang), de tip tren de impulsuri, frecvenţă de impulsuri, durată de impuls. Sistemul
ieşirilor numerice conţine şi amplificatoare de putere şi circuite de separare galvanică.

Sistemul de interfaţă intrări analogice

Este o componentă a interfeţ ei de proces destinat ă interfaţării sistemului de conducere cu
semnalele analogice din proces. Acestea se prezintă de regulă sub formă de semnale de curent
continuu: intensitate (0-20 mA, 2-10 mA, 4- 20 mA etc.) sau tensiune (de nivel mic: 10-20
mV, -10 – +10 mV, de nivel mediu: 0 – 10 V, 2 – 10 V, 0 – 20 V, de nivel mare 0–100 V).
Structura generală a sistemului intrărilor analogice este prezentată în Fig. 1.6.
Componentele sistemului sunt:
• elementul de conectare (EC) care are rolul de a conecta la sistem conductoarele
care transportă semnalul analogic de la proces;
• elementele de tratare primară a informaţiei (ETP) destinate unor prelucrări care nu
necesită amplificare (conversii curent/tensiune, filtrare);
• multiplexorul (MUX) care permite selectarea unuia din cele n canale analogice;
• amplificatorul (A) care adaptează nivelul semnalului de intrare selectat de
multiplexor şi impedanţa canalului la elementul următor;
• elementul de eşantionare şi reţinere (EER) (sau circuit Sample/Hold) care are rolul
de a păstra constantă valoarea eşantionului de tensiune pe durata conversiei analog-
numerice;
• convertorul analogic-numeric (CAN sau ADC – Analog to Digital Converter) care
converteşte în formă numerică valoarea analogică a informaţiei pe canalul selectat;
• bufferul T care este necesar conectării ieşirii CAN la magistrala sistemului de
conducere;
• blocul de comandă BC care asigură coordonarea operaţiilor care se desfăşoară în
sistem.
Canal
analogic 1

Canal
analogic 2
A EER CAN T
Magistrală

EC ETP MUX

BC
Canal
analogic n
Fig. 1.6. Structura sistemului intrărilor analogice

5
 Sistemul de interfaţă intrări numerice
Sistemul intrărilor numerice este un subsistem al interfeţelor de proces care are rolul
de a colecta din proces informaţiile de formă numerică (semnale binare cu unul sau mai multe
ranguri, tren de impulsuri) sau cvasinumerică (durată de impuls, frecvenţa impulsurilor).
Structura generală a unui sistem de intrări numerice este ilustrată de Fig. 1.7.
Principalele elemente componente ale sistemului sunt:
• elementul de conectare (EC);
• elementele de tratare primară a informaţiei (ETP) - izolare galvanică, filtrări şi
protecţii
• multiplexorul (MUX) cu ajutorul căruia se selectează un semnal sau un grup de
semnale
• bufferul de conectare la magistrală (T);
• blocul de comandă BC care asigură secvenţializarea corectă a operaţiilor din
sistemul de intrări numerice

ăMagis
T tral
EC ETP MUX

BC

Fig. 1.7. Structura sistemului intrărilor numerice