PROBLEME DE GRAMATICĂ ROMÂNĂ – VERBUL

Verbele personale sunt verbele care se conjugă în raport cu persoana, au forme

pentru fiecare persoană, indiferent de categoria gramaticală a modului sau
timpului:
Ex.: verbul „a învăţa”: eu învăţ, tu înveţi etc. – ind.prez.; eu învăţam, tu învăţai etc.
– ind. imperfect; eu să învăţ, tu să înveţi etc. – conj. prez.

Verbele impersonale au o singură formă, doar pentru persoana a III-a singular,

iar acțiunea nu poate fi atribuită unei persoane.
Acestea sunt construcții verbale care nu pot primi Subiect sau nu pot primi Subiect
persoană.

Există verbe permanent impersonale și construcții verbale care pot deveni

impersonale în funcție de context.

În categoria verbelor impersonale există :

A. verbe care nu pot primi Subiect

-verbe impersonale absolute, care nu au subiect gramatical, precum: ninge, plouă,

tună, fulgeră, se înnoptează, se înseninează, se înnorează.( vb ce arată meteo,
momentele zilei)

- verbele doare, pasă, pare etc., atunci cănd referirea la o persoană se face prin

intermediul Complementului direct./Complementului indirect prepozițional.

Exemple: Mă doare piciorul drept. Mă ustură în gât. Nu-

mi pasă de el.

B. verbe care pot primi Subiect:

-verbe impersonale care au un subiect gramatical;

 verbul predicativ a fi  + adverb E greu de exprimat asemenea suferință.

  verbul predicativ a fi + Substantiv care denumește stări sufletești Mi-e
dor de școală.
 verbul predicativ a fi + Substantiv , aici având sens existențial E noapte. E
ger.
-verbe care permit Subiect nonuman

A TREBUI.- exemplu: Nu trebuie lecturată toată poezia. Îmi trebuie

adresa ta.
A PLĂCEA- exemplu : Îmi place literatura.

Ca impersonale se folosesc deseori și unele verbe personale întrebuințate la

persoana a III-a, cu pronume reflexiv: se zice, se știe, se crede, se pare, se
întâmplă,etc

Se știe dorința lui.  (reflexiv impersonal)

Se pare că nu mai are nevoie de carte. (reflexiv impersonal)
Se aleargă dimineața.

OBSERVAȚIE:Aceste verbe devin impersonale, în funcție de context

El știe rezultatul. / Se știe rezultatul.

(personal) (impersonal)

Verbele unipersonale au caracteristici împrumutate de la cele personale (cer

un subiect personal), dar şi de la cele impersonale (au forme numai pentru
persoana a III-a). Ele pot fi:

-verbe reflexive unipersonale: a se auzi, a se părea, a se adopta, a se cere, a se

auzi, a se mânca:
Ex.: Strigătul tău s-a auzit până departe.
Ea mi s-a părut neschimbată.
S-a adoptat o hotărâre importantă.
Se cereau explicaţii suplimentare.
În depărtare se auzea tunetul furtunii.
La restaurantul acela se mănâncă o friptură extraordinară.
-verbe active unipersonale care nu se pot combina decât cu subiecte personale,
animate: a cotcodăci, a miorlăi, a lătra, a necheza.
Ex. Găina cotcodăceşte.
Calul nechează.
Căinele latră.
Obs.: În limbajul figurat se poate spune: „De ce latri aşa?”

VERBELE DEFECTIVE

Există v e r b e d e f e c t i v e , care nu au toate modurile, timpurile sau

persoanele. Cand e nevoie să fie exprimat vreunul din aceste moduri etc, se
folosesc fie forme de la alte verbe, fie perifraze.

Verbele a la şi a mâna nu sunt folosite în limba literară la toate formele, dar de

fapt aceste verbe nici nu se folosesc în mod curent în limba literară decat pentru a
da textului culoare locală. In graiurile care le folosesc în mod curent, ele au toate
formele. Sunt cateva verbe care erau curente în limba veche, iar acum sunt pe cale
de dispariţie şi se mai întrebuinţează numai la unele forme şi, uneori, numai
regional. De exemplu : a înveşte apare astăzi numai regional, fiind reprezentat doar
prin participiul învăscut. Alte verbe erau defective şi în limba veche, dar aveau
totuşi mai multe forme, care erau mai frecvente decat acum. De exemplu, va „a
merge", întrebuinţat în limba veche şi regional mai ales la imperativ (va, vă, vareţi,
vaţi), apare azi, în limba literară, numai în expresia mai va... „trebuie să mai treacă
(mult) timp..."

Nu pot fi socotite ca defective verbele ca a putea şi a plăcea care nu au imperativ :

dacă s-ar simţi nevoia de a se folosi acest mod, nimic nu ne-ar împiedica de a
spune poţi, placi. Dar nevoia nu se simte, din cauza înţelesului lexical al verbelor,
prin urmare lipsa nu e de ordin gramatical.

Sunt însă relativ numeroase verbe recente care nu se pot folosi la toate formele. De
exemplu, a desfide, a discerne nu au în romaneşte participiu, prin urmare nu se pot
întrebuinţa nici la timpurile formate cu participiul. Mai numeroase sunt verbele de
felul lui deferi, delâsa, elida, repurta, care nu se întrebuinţează la primele două
persoane ale singularului la indicativul prezent; multe verbe se folosesc numai la
participiu, la infinitiv şi la timpurile formate cu participiul şi infinitivul, de
exemplu : aboli, circumcide, înţesa, prefabrica.

VERBELE UNIPERSONALE ŞI IMPERSONALE

Verbele unipersonale şi impersonale se conjugă la fel ca celelalte verbe de la

conjugarea activă, însă numai la persoana a III-a.

De exemplu, a ploua :

MODUL INDICATIV

Prezent Imperfect Perfect simplu Perfect compus

plouă ploua plouă a plouat

Mai mult ca perf. Viitor Viitor anterior

plouase va ploua va fi plouat
 MODUL CONJUNCTIV
Prezent Perfect
să plouă (să ploaie) să fi plouat

MODUL CONDIŢIONAL-OPTATIV

Prezent Perfect

ar ploua ar fi plouat

MODUL INFINITIV

Prezent
a ploua

MODUL GERUNZIU MODUL SUPIN

Plouînd (de) plouat

MODUL PARTICIPIU
plouat — plouată; plouaţi — plouate

La verbul a trebui, alături de forma trebuie, apar şi forme cu desinenţele -

esc, -eşti etc., dar sunt pe cale de a ieşi din uz. Se întrebuinţează numai foarte rar
persoana I sg. eu trebuiesc, a II-a sg. tu trebuieşti şi formele corespunzătoare de
plural: noi trebuim, voi trebuiţi; în schimb, sunt încă destul de frecvente formele
de persoana a III-a : trebuieşte (impersonal) sau el trebuieşte, ei trebuiesc.
Aceste variante e bine să fie evitate; numai la conjunctiv (şi la viitorul format cu
conjunctivul) forma trebuiască este curentă şi preferabilă variantei (o) să trebuie.