REZUMAT – DEZVOLTARE UMANĂ

Omul este capabil să se ridice de la senzatia concretă și confuză la simplitatea noțiunii abstracte; el
poate aduce o masă nenumărată de fapte la o idee generală, unică, fixată printr-un semn; poate prin raționament,
să aibă acces la consecințele cele mai complicate sau cele mai îndepartate și să ghicească viitorul prin prisma
trecutului.

Aceasta pentru că el poate compara, judeca, abstrage, generaliza, induce și deduce că științele, religiile,
artele, morala, viața socială și politică s-au născut și apoi si-au continuat neîncetata lor evoluție. Aceste facultăți
sunt atât de minunate încât, prin acumularea rezultatelor lor, au făcut din om o ființă aparte în natură.

Așa dar raționamentul ne va arata mai întâi că ereditatea inteligenței este posibilă, experiența ne va
arăta dupa aceea că este reală.Orice cercetare asupra naturii ultime a inteligenței trebuie să ducă în mod necesar
la una din aceste doua concluzii: că ea este un efect a cărui cauză este organismul; că ea este o cauză al cărei
efect este tot ce exista, tot ce este cognoscibil.

Prima ipoteză se numește materialism, a doua, idealism. Vom vedea numaidecat, bazandu-ne doar pe
rationament, ca intre aceste doua ipoteze si ereditatea modurilor superioare ale inteligentei nu exista nici o
contradictie, nici o incompatibilitate logica. In ceea ce priveste ipoteza materialista, nu exista dificultate. Lucrul
acesta il vedem de indata, deoarece, daca admitem ca gandirea nu este decat o proprietate a materiei vii, asa cum
ereditatea este una din legile vietii, ea va fi tocmai prin aceasta una din legile gândirii.

Legile eredității

Așadar, ereditatea ni se oferă drept o lege biologică, adică inerentă la tot ceea ce trăiește și care nu are
alte limite decât acelea ale vieții însăși. Această lege guvernează viața sub toate formele sale: vegetală, animală
și umană, normală și morbidă, fizică și mentală. Îndată ce ajungem la fapte, vedem legea fragmentându-se, ca să
zicem așa, în legi secundare, ba chiar pare să dispară în excepții.

Legea eredității directe sau nemijlocite

Dar aceasta nu este decât o ipoteză logică, ipoteză care, la animalele superioare, rareori devine o realitate; poate
că nu-i nici o temeritate să spunem că legea, sub această formă ideală, nu s-a întâlnit niciodată. Cu toate acestea,
întelegem că tocmai aici stă legea, adică în singura formulă destul de largă ca să cuprindă toate fenomenele,
singura regulă care decurge în mod necesar din natura lucrurilor, singura care exprimă esența eredității.

Legea preponderentei în transmiterea caracterelor

Ori de câte ori condițiile amestecului în doze egale lipsesc, regula este preponderenţa unuia dintre cei
doi părinți. ,,Trebuie ca, în anumite familii, un strămoş și alți câțiva după el să aibă o putere foarte mare de
transmitere pe linia descendentă masculină, deoarece altfel ar fi de neînţeles cum anumite trăsături s-ar fi putut
transmite ca urmare a unor căsătorii cu femei de provenientele cele mai diverse, cum s-a văzut la împărații
Austriei și, după Niebuhr, la anumite familii romane, în ceea ce privește calitățile lor elementare."

Legea eredității în retur sau atavismul

Ori de câte ori copilul, în loc să semene cu părinții săi nemijlociți, seamănă cu unul dintre bunici, sau cu
vreun strămoș încă și mai îndepărtat, sau cu vreun membru îndepărtat al unei ramuri colaterale a familiei - ceea
ce trebuie atribuit faptului că membrii săi descind dintr-un strămoș comun pentru toti - se spune că aveam de-a
face cu un atavism.
 Legea ereditatii în epoci corespondente ale vietii.

Până aici am considerat în mod implicit ereditatea psihică o ereditate supusă aceleiași evoluții la
ascendenți și la descendenţi. Ereditatea fiind o proprietate biologică, trebuie ca legea să fie aceea a vieții; o
evoluție continuă.

În consecinţă, concluzia cu totul evidentă care reiese de aici este că ereditatea este legică, iar
nonereditatea este exceptie. Ele sunt atât de clare încât sunt date uitării, ajungându-se să nu se mai raționeze
decât asupra unor cazuri izolate și să se denatureze problema prin modul în care este pusă. Dimpotrivă, dacă
examinăm faptele în totalitatea lor, ereditatea apare drept universală, așa încât ceea ce poate fi surprinzător nu
este faptul că există în ființele vii caractere ereditare, ci că există caractere care să nu fie ereditare.

BILIOGRAFIE

Editura IRI, Bucureşti, 2002, Ereditatea Psihologic, Theodule Ribot,