Otilia Cazimir

Otilia Cazimir (născută Alexandrina Gavrilescu, 12

februarie 1894, Cotu Vameș, județul Neamț – d. 8
iunie 1967, Iași) a fost o scriitoare, poetă,
traducătoare și publicistă română,
supranumită poeta sufletelor simple, fiind
cunoscută ca autoare de versuri pentru copii.[1]
Otilia Cazimir este pseudonimul literar al
poetei Alexandrina Gavrilescu[2]. Pseudonimul,
„dezagreat de ea”[3], i-a fost ales de
scriitorul Mihail Sadoveanu și de criticul
literar Garabet Ibrăileanu. Scriitoarei nu i-a
plăcut deci noul nume: „Dați-mi voie să vă
mărturisesc, după atâta amar de ani, că
numele acesta, pe care totuși l-am purtat cu cinste, nu mi-a
plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor
germane, iar cea dintâi Otilie pe care am întâlnit-o în viață,
fetița cu care am stat în bancă în clasa primară, era proastă,
grasă și buboasă ...”[4].
A folosit și alte pseudonime, precum Alexandra Casian, Ofelia,
Magda, Dona Sol cu care a semnat în presă, mai ales, articolele
„feministe”.
Biografie[modificare | modificare sursă]
Alexandrina Gavrilescu a fost cel de-al cincilea copil al
învățătorilor Ecaterina (n. Petrovici) și Gheorghe Gavrilescu. Și-
a petrecut copilăria în satul natal, iar în anul 1898 familia sa se
mută la Iași, „oraș în care va trăi întreaga viață”[3] și unde
urmează școala, liceul, apoi cursurile Facultății de Litere și
Filosofie, dar fără a susține examenul de licență[5].
A debutat în anul 1912 în revista Viața românească, cu poezie[5],
iar debutul în proză a avut loc în anul 1919 în
publicația Însemnări ieșene. Cel dintâi volum de poezii, Lumini
și umbre, i-a fost publicat în anul 1923, la Editura "Viața
Românească", urmează volumul de versuri "Fluturi de noapte" ,
Editura "Cartea Românească", 1927, carte premiată de
Academia Română și de comitetul "Femina Vie- Heureuse" de
la Paris, cu premiul Femina.
A colaborat cu publicațiile Însemnări ieșene, Adevărul literar și
artistic, Lumea-bazar săptămânal , Bilete de papagal, Iașul
nou, Iașul literar, Orizont, Gazeta literară, Cronica și altele[5].
Între anii 1937 - 1947 a fost inspector al teatrelor din Moldova,
iar din anul 1946 devine colaboratoare permanentă a Editurii
Cartea Rusă, unde stilizează traduceri din literatura rusă și
sovietică.
A tradus din literatura franceză (Maupassant), rusă și sovietică
(Gorki, Kuprin, Cehov, Fedin, Gaidar ș.a.).[5]
A decedat în noaptea de 7 spre 8 iunie 1967 la ora 2:30, la Iași.[6]
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
Pentru bogata sa activitate literară a primit numeroase premii și
distincții: Premiul Academiei Române (1927), Premiul Femina
(1928), Premiul Național pentru Literatură (1937),
Premiul Societatea Scriitorilor Români (1942), Ordinul
Muncii cl. ? (1954), cl. I (1964) [7].