Elena Farago 

Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova)

a fost o poetă română care a compus poezii pentru copii. Creațiile
cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul
degetelor” și „Motanul pedepsit”.
Date biografice[modificare | modificare sursă]
S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia
Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se
ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată,
ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai
mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a
luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc
Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu
un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în
ziarul România muncitoare.
În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri,
la îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă și confidentă a fost.
[7]
 Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele
sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească
a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această
perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei,
Cocuța.
Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul
„Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri
libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista
lui Moș Crăciun, apărute în 1920.
În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman”
din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena
Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de
organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei
evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de
completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la
Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D.
Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion
Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil
Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista
educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).
Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă
suferință.
Distincții[modificare | modificare sursă]

 Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru

volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi
pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș
Crăciun (1920).
 Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul
unui motan (1924)
 Premiul Internațional „Femina” (1924)
 Premiul Național pentru Literatură (1938)
 Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” -
Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite
literare.

Volume de versuri[modificare | modificare sursă]

 Versuri (1906)
 Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908
 Traduceri libere (1908)
 Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913
 Șoaptele amurgului (1920)
 Poezii alese (1924)
 Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei,
1926
 Poezii (1937)

Volume pentru copii (versuri și proză)[modificare | modificare sursă]

 Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura

Ramuri, 1912;
 Copiilor (1913)
 Din traista lui Moș Crăciun (1920)
 Bobocica (1921)
 Să nu plângem (1921)
 Să fim buni (1922, proză)
 Ziarul unui motan (1924, proză)
 Într-un cuib de rândunică (1925, proză)
 A ciocnit un ou de lemn (1943)
 Într-o noapte de Crăciun (1944)
 4 gâze nazdravane (1944)
 Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.