See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/280919986

Corbii de Piatra. Studiu interdisciplinar (Corbii de Piatra. Interdisciplinary

study)

Conference Paper · April 2011

CITATIONS READS

0 336

12 authors, including:

Relu-Dumitru Roban Marilena Onete

University of Bucharest Institute of Biology Bucharest, Romanian Academy
50 PUBLICATIONS   322 CITATIONS    88 PUBLICATIONS   342 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Ioana Gomoiu
Institute of Biology Bucharest, Romanian Academy
56 PUBLICATIONS   267 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

AIR Pollution ImpAct Surveillance and WArning System for URban Environment (AIR-AWARE) View project

Applied research for sustainable development and economic growth following the principles of geoconservation: Supporting the Buzău Land UNESCO Geopark
initiative View project

All content following this page was uploaded by Marilena Onete on 13 December 2018.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

CORBII DE PIATRĂ
S t u d i u I n t e r d is c i p l i na r

Editat de Universitatea Naţională de Arte

Str. General Budişteanu nr. 19, 010773
Bucureşti, România

Lucrare realizată în cadrul proiectului :

STRATEGIE INTEGRATĂ DE CERCETARE
A STĂRII DE CONSERVARE A UNOR BISERICI RUPESTRE
ÎN VEDEREA RESTAURĂRII ŞI PUNERII ÎN VALOARE -
STUDIU DE CAZ : CORBII DE PIATRĂ (SICBR)

Parteneri :
Universitatea Naţională de Arte * Universitatea Bucureşti
* S.C. CEPROCIM S.A. * Muzeul Naţional de Istorie a României,
Centrul de Cercetări şi Investigaţii Fizico-Chimice şi Biologice, Bucureşti

Director proiect :
Prof. Univ. Dr. Gomoiu Ioana

Editor coordonator :
Prof. Univ. Dr. Dan Mohanu

Consultant editorial :
Mihai Paunescu

Foto coperta I :
Învierea lui Lazăr (Detaliu)
Prof. Univ. Dr. Dan Mohanu

Concept grafic şi tehnoredactare :

Mihai Paunescu

Drepturile asupra conţinutului capitolelor incluse în lucrare aparţin autorilor acestora.

Reproducerea informaţiilor publicate se poate face doar cu acordul scris al acestora.

Tipărit în România
la Tipografia Universităţii Naţionale de Arte
Ediţie publicată în 2010

ISBN 978-973-1922-98-0
CAPITOLUL 3
Influenţa structurii covorului vegetal asupra Mănăstirii Corbii de Piatră 69
3.1. Caracterizarea generală a zonei integratoare 69
3.2. Caracterizarea vegetaţiei din jurul Mănăstirii 70
3.3. Influenţa directă a vegetaţiei 74
3.4. Influenţa indirectă a vegetaţiei 74
3.5. Influenţa directă şi indirectă a factorilor de mediu 75
3.6. Idei de cercetare pentru viitor 75
Bibliografie 76

3. Influenţa structurii covorului vegetal asupra Mănăstirii

Corbii de Piatră

3.1. Caracterizarea generală a zonei integratoare

Comuna Corbi (Judeţul Argeş, Sat Jgheaburi) unde este localizată Mănăstirea
Corbii de Piatră este situată pe malul stâng al Râului Doamnei în zona colinară cu
păduri de fag şi stejar alături de livezi cu pomi fructiferi, păşuni şi fâneţe (Ilinescu et
al., 2009).

În Argeş pădurile sunt dominate de stejari xeromezofili-termofili, majoritatea

situate pe soluri grele, cu exces de umiditate primăvara. Aceasta înseamnă că
cresc pe soluri uscat-revene până la revene şi iubesc căldura (plante cu răspândire
în climatul continental de câmpie, cu temperaturi medii anuale mai mari de 10,50C)
(Ciocârlan, 2009). Vegetaţia caracteristică etajului colinar (Alexiu, 2008) este
alcătuită din gorun (Quercus petraea) şi stejar (Q. robur) în amestec cu multe alte
specii lemnoase (Fig. 1).
 a b

Fig. 1: a. Localizarea Mănăstirii Corbii de Piatră în peisajul înconjurător; b. Vegetaţia din

zona mănăstirii şi din zonele adiacente

Dominante în zonă sunt pădurile de gorun dependente de subtratul

petrografic şi edafic. Aceste păduri se dezvoltă pe pante puţin abrupte cu expoziţii
diferite pe soluri brune de pădure, uneori podzolite, cu textură lutoasă sau nisipo-
lutoasă. Solurile sunt sărace, podzolite, argiloase, de obicei superficiale, cu mult
schelet, situate pe nisipuri cu mult pietriş de natură silicioasă. În zonele în care
pădurea a fost defrişată, se tinde către reinstalarea pădurilor iniţiale, dar în stadiul
succesional predecesor instalării pădurii, întâlnim tufărişuri de porumbar (Prunus
spinosa) şi păducel (Crataegus monogyna), care crează condiţii optime pentru
dezvoltarea indivizilor tineri de gorun. Vegetaţia ierboasă populează solurile
scheletice sau puţin profunde, uscate, precum şi solurile brune de pădure, cu regim
de umiditate variat. Formează pajişti folosite pentru păşunat dominate de Agrostis
capillaris, Festuca rupicola, Anthoxanthum odoratum, etc.

3.2. Caracterizarea vegetaţiei din jurul Mănăstirii

Inventarierea vegetaţiei din jurul mănăstirii s-a realizat pe sectoare, în concordanţă
cu expoziţia versanţilor stâncii. Mai dificilă a fost inventarierea vegetaţiei instalată
pe brânele stâncii, în sectorul vestic, accesul în acele arii nefiind posibil. S-a
încercat fotografierea speciilor cu apropiere maximă de jos pentru a avea totuşi
posibilitatea unor observaţii. De sus s-au facut observaţii directe asupra brânelor
superioare.

3.2.1. Sectorul Sudic - este reprezentat de valea dintre două stânci

invecinate (Fig. 2a) şi de peretele sudic care reprezintă peretele exterior al
mănăstirii (Fig. 2b). Valea dintre stânci este amenajată cu balustradă de lemn
pentru a permite vizitatorilor mănăstirii să ajungă deasupra mănăstirii, pe platoul
natural format de stânca şi să aiba şi o imagine de ansamblu asupra satului (Fig.
2c)

a b c

Fig. 2: Valea dintre stânci din partea sudică (a); Peretele sudic (b);
Satul văzut de pe platoul de deasupra Mănăstirii (c).

Umiditatea crescută din acest sector, a determinat instalarea naturală a

speciilor de plante ierboase în general higro-mezohigrofile (se dezvoltă pe soluri
umede, jilav-umede până la reavăn-jilave) sau specii eutrofe (prezintă mare
aplitudine ecologică faţă de troficitatea solului) (Fig. 3a). Pe peretele mănăstirii,
aprope de baza lui, în crăpături s-au instalat: rostopasca (Chelidonium majus (Fig
3a), măceş (Rosa canina), cinsteţ (Salvia glutinosa), soc (Sambucus nigra),
mutătoare (Bryonia alba) (Fig 3b).

Lista speciilor instalate pe peretele stâncii până sus pe platou este

cuprinzătoare. Influenţa majoră asupra structurii interne a rocii o pot avea arborii şi
arbuştii instalaţi aici: velniş (Ulmus glabra), plop tremurător (Populus tremula),
salcie căprească (Salix caprea), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), mesteacăn
(Betula pendula), carpen (Carpinus betulus), alun (Corylus avellana). Alunul a fost
defrişat în trecut dar a regenerat natural din trunchiul taiat (ca in povestea
balaurului cu şapte capete) (Fig. 4a).
 a b c
Fig 3: In crăpăturile peretelui sudic: Rostopască (a), Mutătoare (b),
plante moarte şi plantule vii (c)

a b

Fig. 4: Tulpini de alun regenerate din trunchiul bechi taiat (a); rădăcini evidenţiate prin
înlăturarea vegetaţiei

Aceşti arbori şi arbuşti au vârste mari, dovadă fiind rădăcinile lor groase care
se pot observa acolo unde au iesit la suprafaţa solului sau au fost dezgolite din
cauze naturale (alunecari de teren) sau antropice (poteci facute de turişti) (Fig. 4b).

3.2.2. Sectorul estic – reprezentat de pajişti cu vegetaţie xeromezofită-

mezofită (specii care cresc pe soluri uscat-revene până la revene şi reavăn-jilave)
pe sol bine structurat. Speciile de plante au influenţă indirectă asupra mănăstirii
prin schimbarea regimului apei şi climatului la nivel local.

3.2.3. Sectorul nordic – reprezentat de arbori: gorun, mesteacăn, tei pucios,

plop tremurător, jugastru, şi arbuşti: măceş, porumbar, păducel, lemn câinesc.
Alunecările de teren sunt încetinite/oprite de rădăcinile de arbori şi arbuşti de la
suprafaţa solului precum şi de existenţa unor specii drenofile printre care şi zada
sau laricele (Larix decidua). Puieţii de gorun se dezvoltă natural, ceea ce ne indică
faptul că în viitor, poate fi posibilă regenerarea naturală a fostelor păduri de gorun
existente odinioară în aceste locuri. Speciile ierboase sunt predominant mezofite.

3.2.4. Sectorul vestic (peretele cu intrarea în mănăstire) – cuprinde poliţele

unde s-au instalat arbuştii de păducel şi drobiţă (Chamaecytisus hirsutus) (Fig 5a şi
b), şi indivizi mari izolaţi de mesteceni dar şi puieţi denşi (Fig. 5c) şi platoul (Fig
5d).

a c d

Fig 5: Poliţele peretelui vertical (a, b, şi c) şi platoul (d).

Umiditatea solului este ridicată, de sub stratul dens de vegetaţie apa se prelinge în
jos pe peretele vertical. Către marginea platoului (cu pantă variabilă dar mai mică
de 450), stânca se dezgoleşte, stratul de sol devenind din ce în ce mai superficial şi
în pericol de alunecare fără vegetaţia rară din apropierea limitei platoului (Fig. 5d).
Puieţii de molid (Picea abies) şi pin (Pinus sylvestris) sunt plantaţi sau răsăriţi
natural din seminţele aduse de păsări din zonele imediat învecinate unde sunt
prezenţi exemplare bătrâne ale acestor arbori.
 3.3. Influenţa directă a vegetaţiei

Stâncile pot reţine şi conduce apa mai bine decât solul lipsit de vegetaţie.
Canadell et al. (1996) evidenţiază faptul că speciile de plante lemnoase dominante
în condiţii aride şi semi-aride au sistem dual al rădăcinii: părţi ale rădăcinii aflate în
straturile superficiale operează în timpul primăverii şi părţi ale rădăcinii care au
penetrat până la adâncimi mai mari, operează în timpul verii. Rolul rădăcinilor
adânci este de a aproviziona planta cu o cantitate minimă de apă astfel încât planta
să supravieţuiască în condiţii critice în timpul verii. Rădăcinile care cresc în fisuri
sunt furnizoarele majore de apă. Unele specii de plante sunt capabile să
înrădăcineze foarte adânc în sol: arborii din pădurile temperate de conifere pot
înrădăcina la 3,9 ± 0,4 m adâncime (7,5 m adâncimea maximă de înrădăcinare);
arborii din păduri temperate de foioase pot înrădăcina la 2,9 ± 0,2 m adâncime (4,4
m adâncimea maximă de înrădăcinare); iar speciile ierboase din pajişti temperate
pot înrădăcina la 2,6 ± 0,2 m (6,3 m adâncimea maximă de înrădăcinare). Grupând
speciile în grupe funcţionale, adâncimea maximă de înrădăcinare este de 7,0 ± 1,2
m la arbori, 5,1 ± 0,8 m la arbuşti şi 2,6 ± 0,1 m la speciile ierboase. Aceste date
reprezintă capacitatea maximă observată a unor specii de a trimite rădăcini în
straturile cele mai adânci ale solului, adâncime care poate fi atinsă de un număr
mic de specii şi/sau indivizi aparţinând unei comunităţi de plante. Creşterea în
adâncime a rădăcinilor poate fi limitată de o mare varietate de factori: densitatea
solului, stratul superficial al rocii, cea mai eficientă barieră fiind stratele orizontale
ale solului şi pânza de apă subterană. Rocile permit o varietate mare a adâncimii
de pătrundere a rădăcinilor în raport de materialul din care este formată roca,
sistemul de pori, fisuri, crăpături şi canale din rocă. Semnificaţia funcţională a
adâncimii la care pot penetra rădăcinile este dată de mecanismul de „lift hidraulic”.
În timpul nopţi rădăcinile iau apă din straturile adânci ale solului şi este eliberată
înapoi în straturile superficiale ale solului. Apa este reabsobită în timpul zilei de
către aceeaşi plantă şi de plantele învecinate care au sistem de înrădăcinare în
straturile superficiale ale solului şi care nu au acces la apa de adâncime. În
aproape toate ecosistemele, 90-95% a rădăcinilor se găsesc la 2 m de suprafaţa
solului, unde diversitatea nutrienţilor este crescută, densitatea mare a rădăcinilor în
acest orizont maximizând preluarea nutrienţilor. Rădăcinile aflate la adâncimi mari
(5%) aprovizionează planta cu apă astfel încât să-şi menţină transpiraţia şi astfel
pierderile de apă în unele ecosisteme. Rădăcinile adânci sunt cunoscute că cresc
eficienţa transportului de apă în întreaga plantă redistribuind apa din straturile mai
adânci în straturile superficiale ale solului cand stomatele frunzelor sunt închise,
mai ales în timpul nopţii dar şi în zilele înnorate. Astfel, apa adusă în stratele
superficiale ale solului este folosită de vegetaţia învecinată. Fenomenul este
cunoscut ca „lift hidraulic” şi ca „redistribuţie hidraulică”. Redistribuţia hdraulică este
termenul general pentru trasnportul in sus şi in jos al apei de către rădăcini, adică
şi din stratele superficiale către cele de la adâncimi mai mari în urma ploilor sau în
perioadele extinse de uscăciune (Lee et al., 2005).
Dezvoltarea rădăcinilor variază cu specia, condiţiile de mediu, statutul
fiziologic, timpul anului, practicile culturale şi tipul sistemului de rădăcini. Relaţia
ramificaţia şi răspândirea rădăcinilor cu forma coroanei a fost infirmată de diverse
studii. Răspândiri similare ale rădăcinii se pot întâlni la specii cu diverse forme ale
tulpinii. Ramificaţia rădăcinii şi greutatea părţii aeriene ale plantelor diferă în cadrul
aceleiaşi specii şi între specii (Gilman, 1989).
Forma rădăcinii, răspândirea şi adâncimea variază semnificativ de la un site
la altul. Rădăcinile unui arbore care creşte singular se răspândesc în general de
trei ori mai mult decât limita de distribuţie a ramurilor aeriene şi posibil mai repede
decât rădăcinile arborilor care cresc în pădure (Gilman, 1990).
Influenţa directă a rădăcinilor plantelor degradării gresiei în care este
construită Mănăstirea Corbii de Piatră nu poate fi decât demonstrată astfel indirect
prin studiul literaturii de specialitate. Studiile de mai sus au fost realizate în alte
zone şi în alte condiţii de mediu decât cele existente în studiul nostru, dar
ilustrează şi explică procesele care au loc în zona de studiu.

3.4. Influenţa indirectă a vegetaţiei

Este cunoscut faptul că factorii biologici sunt extremi de importanţi în
procesele de degradare a rocii. Ei acţionează simultan cu factorii fizici şi chimici.
Reacţiile biomasei vegetale, respectiv creşterea şi moartea (descompunerea)
controlează procesul de degradarea al rocii împreună cu migrarea lichidelor şi
gazelor în spaţiile interstiţiale, reacţia suprafeţei şi durabilitatea rocii precum şi
condiţiile externe la care roca este expusă. Un impact major îl reprezintă prezenţa
şi regimul apei. În general rocile se degradează mai repede în condiţii de umiditate
crescută unde interacţiunea este mai mare din cauza drenajului slab şi a stagnării
apei la suprafaţa rocilor şi în spaţiile din interiorul rocii. Rata degradării se schimbă
în timp odată cu schimbarea condiţiilor externe.
Principalul factor fizic este reprezentat de presiunea internă a rocii şi poate fi
generat de acţiunea simultană a reacţiilor chimice şi creşterii biomasei vegetale.
Descompunerea biomasei induce degradarea rocii prin reacţii chimice. În stâncă,
rădăcinile plantelor induc presiune orientată capabilă să înlocuiască şi să rupă
blocuri de rocă. Impactul presiunii este amplificat de fluctuaţia lui. Temperatura şi
fluctuaţiile ei contribuie semnificativ la degradarea rocii. Suprafaţa rocilor este
afectată de fluctuaţiile ambientale de temperatură. În zone climatice diferite chiar şi
limitele înguste ale fluctuaţiilor de temperatură sunt suficiente pentru mărirea
discontinuităţilor deja existente sau generează unele noi. În acest fel stâncile devin
sisteme deschise pentru penetrarea gazelor şi lichidelor şi astfel degradarea rocii
este accelerată.
Gresia de la Corbii de Piatră este afectată negativ de rădăcinile plantelor
pătrunse prin fisuri (degradarea rocii) dar pozitiv prin extragerea apei din
orizonturile adânci ale stâncii. Dar fisurile şi crevasele din stâncă sunt numeroase,
apa odată ajunsă la suprafaţa prin lift hidraulic se infiltrează din nou în masa rocii.

3.5. Influenţa directă şi indirectă a factorilor de mediu

Adâncimea la care plantele sunt capabile sa-şi întindă rădăcinile are
semnificaţie importantă pentru balanţa hidrologică a întregului ecosistem (Lee et
al., 2005). Factorii climatici din zonă s-au schimbat de-a lungul timpului mai ales
prin defrişari, dezvoltare rurală, intensificarea poluării (depuneri umede şi uscate),
schimbări în regimul vânturilor, intensificarea evenimentelor climatice extreme
(rezultat al încălzirii globale). Un fapt observat personal a fost schimbarea
acoperişurilor de ţiglă (în trecut şiţă) ale caselor din sat cu acoperişuri de tablă.
Acestea intensifică radiaţiile termice la nivel local, crescând deci temperatura
aerului mai ales în timpul verii. Aceasta are acţiune sinergică şi cumulată cu alţi
factori de mediu, intensificându-se impactul asupra zonei în care este integrată
mănăstirea Corbii de Piatră.
3.6. Idei de cercetare pentru viitor
Este foarte puţin cunoscut procesul de înrădăcinare la adâncimi mari la
diferite specii din diferite medii de viaţă. La fel şi semnificaţia funcţională a
înrădăcinării la adâncimi mari şi care este contribuţia la procesele de la nivelul
 ecosistemelor integratoare. Cunoaşterea sistemului de înrădăcinare a arborilor şi
arbuştilor în acest mediu particular ar aduce contribuţii ştiinţifice importante. Este
foarte important să se cunoască factorii de mediu cei mai importanţi şi mai ales
intensitatea cu care ei acţionează asupra gresiei. Combinat cu cunoaşterea
înrădăcinării plantelor ierboase precum şi a solului din cadrul acestui ecosistem
particular, ar duce la luarea deciziilor celor mai bune pentru managementul
speciilor din acestă zonă şi a măsurilor de restaurare cele mai potrivite.

3.7. Bibliografie
Alexiu V., 2008, Cormoflora judeţului Argeş, Editura Ceres, Bucureşti, 323 pag.
Canadell J., Jackson R.B., Ehleringer J.R., Mooney H.A., Sala O.E., Schulze E.-D.,
1996, Maximum rooting depth of vegetation types at the global scale,
Oecologia, 108: 583-595.
Ciocârlan V., 2009, Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta,
Editura Ceres, Bucureşti, 1139 pag.
Gilman E.F., 1989, Plant form in relation to root spread, J. Environ. Hort., 7(3): 88-
90
Gilman E.F., 1990, Tree root growth and development. I. Form, Spread, Depth and
Periodicity, J. Environ. Hort., 8(4): 215-220
Ilinescu I., Gorunescu I., Şerban I.A., 2009, Mănăstirea Corbii de Piatră - file de
istorie, S.C. Zodia Gemenilor S.R.L., Argeş, 152 pag.
Kühnel R.A., 2002, Driving forces of rock degradation, in: Galán and Zezza (Eds.)
Protection and conservation of the cultural heritage of the Mediterranean
Cities, Swets &Zeitlinger, Lisse, 11-18
Lee J.E. Oliveira R.S., Dawson T.E., Fung I., 2005, Root functioning modifies
seasonal climate, PNAS, 102 (49): 17576-17581
Zwieniecki M.A., Newton M., 1995, Roots growing in rock fissures: their
morphological adaptation, Plant and Soil, 172: 181-187.

View publication stats