Implicare socială – Pr. dr.

Iulian-Mihail VASILE, păstorul

sufletelor aflate în nevoie

Iulian-Mihai Vasile este invitatul nostru, în luna iulie, la

rubrica ,,Implicare socială”.
Descoperim, astfel, pe cel ce este preot paroh la parohia Sf. Ilie Chintinici, din Roznov, un om dinamic, vrednic, cu
dorința de a fi mereu în sprijinul comunității și tinerei generații.

Printre proiectele pe care le-a dăruit, cu succes, comunității de-a lungul timpului, au fost ,,Hristos împărtăşit copiilor”
sau ,,Alege Școala”. A fost moderator la evenimente cu tinerii în proiectul Tânărul din Petrodava, ATOR Piatra
Neamț, în anul 2018. Printre realizările preotului Iulian-Mihai Vasile se numără și întocmirea Ghidul îndrumător de
spovedanie, care beneficiază de o prefață semnată de îndrăgitul preot și profesor Constantin Necula. A fost inițiatorul a
multiple proiecte muzicale și culturale, dintre care amintim lansarea de CD-uri, organizarea unor cercuri de pictură,
întreceri sportive, activități misionare, liturgice și catehetice cu tinerii din parohie.

Școala de vară ,,Pe ulița copilăriei”, de la Chintinici, desfășurată în perioada iunie-august 2019 și Tabăra din pridvorul
satului, în iulie 2020 sunt, de asemenea, proiecte demne de luat în seamă.

Ne propunem să vorbim despre implicare socială, despre proiecte și inițiative, însă, înainte de toate, vă întreb:
când ați simțit chemarea pentru preoție?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: S-a întâmplat în clasa a X-a, pe când eram elev la Liceul de Informatică din Piatra-
Neamț, în anul 1995. Îmi amintesc cu drag de anii când mergeam în pelerinaje cu bunica mea dinspre mamă, care mi-
a purtat de mic pașii pe la marii duhovnici din mănăstirile noastre. A fost pur și simplu un gând instantaneu: „Vreau să
devin preot!“. Nu i-am luat prin surprindere doar pe părinți, ci și pe rudele mele, care mi-au spus că preoția e o
misiune grea. Verișoara mea, distinsa doamnă profesor Luminița Vîrlan, mentorul meu, mă vedea medic și nu
înțelegea acest gând al meu. Eu am insistat în această chemare și iată-mă astăzi în această frumoasă misiune de a fi
„pescar de oameni“.
Care considerați a fi misiunea preotului în comunitate?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Misiunea unui păstor de suflete este de a-l aduce pe om cât mai aproape de
Dumnezeu: „Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului.
Amin“(Matei 28, 19-20). Suntem călători pe drumul vieții, în drum spre veșnicia lui Dumnezeu. Este foarte important
să înțelegem că viața e un dar primit de fiecare dintre noi. Dar nu doar preotul (episcopul sau diaconul) are o chemare
din partea lui Dumnezeu, ci orice om e chemat să dea sens vieții sale, acela de a dobândi liniștea sufletească și
sfințenia, fără de care nimeni nu va putea vreodată să-l vadă pe Dumnezeu (Evr. 12, 14).
Sunteți un pasionat activ al vieții culturale și educative în orașul Roznov și nu numai. Vorbiți-ne despre
importanța celor două elemente în dezvoltarea tinerilor și copiilor cu care lucrați!
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: „Nu există limită în posibilitățile omului educat“, spunea părintele Dumitru Stăniloae, și
mare dreptate avea. Un copil sau tânăr căruia i se formează gustul pentru muzica bună, pentru literatură, istorie şi artă,
cultură în general, este cel puţin parţial vaccinat împotriva culturii consumeriste şi a ispitelor acesteia, promovată de
curentul secular-globalist. Educația școlară și moral spirituală, ca parte a culturii în general, poate fi un mijloc de
apărare în faţa prăpastiei decadenţei umane, declanșată de proasta folosire a libertăţii în materie de violenţă morală
asupra copiilor. Prea multe drepturi oferite de societatea de astăzi în raport cu prea puține îndatoriri ucid lent spiritul
educației sănătoase. O societate trainică are nevoie de cât mai multe modele care să inspire creșterea armonioasă a
tinerilor de astăzi. Din păcate, agresivitatea, nuditatea, imoralitatea, sub-cultura creează rating și se vând cel mai bine.
Cum bine spunea părintele Iustin Pârvu, „Școala, Biserica și Familia sunt cele trei elemente de formare a omului“,
principalele arme de luptă pentru o educație sănătoasă. Tocmai acest lucru îl explic mereu tinerilor și încerc să-l
imprim în viața lor.
Care sunt principalele proiecte educative pe care le organizați și sunt destinate tinerei generații?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Au trecut 22 de ani de păstorire în satul unde m-a chemat Bunul Dumnezeu să-mi încep
misiunea preoțească. De-a lungul timpului am inițiat mai multe proiecte educative de suflet, multe dintre ele în
parteneriat cu liceul din Roznov. Îmi aduc aminte cu nostalgie când am coagulat o parte din tinerii cu talent muzical și
am înregistrat un CD de colinde în anul 2005. Tot în acea perioadă am desfășurat multe concursuri sportive și activități
artistice în parteneriat cu alte parohii. O bună perioadă de timp am colaborat cu elevii, cadrele didactice și direcțiunea
liceului, coordonând revista Vârsta inocenței. Am desfășurat cercuri de pictură, activități recreative și diverse
concursuri școlare, având sprijinul soției mele, care este profesor în învățământul primar. În plan misionar educațional
desfășurăm cateheze cu copiii. Cele mai longeviv proiect educațional la care particip este Simpozionul județean Gh.
Ruset Roznovanu, desfășurat la nivelul liceului din localitate.
Cum sunt structurate taberele la sat? Ce tip de activități sunt programate?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: În spiritul copilăriei de altădată, trăită neaoș, simplu și decent, am organizat acum patru
ani o tabără în vacanța de vară, cu multiple activități educative, sportive, distractive și de socializare și cursuri de
limba engleză. Activitatea a avut un impact major asupra copiilor, tinerilor și părinților, ceea ce m-a determinat să
continui acest proiect, de data aceasta sub coordonarea Centrului pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, proiect
intitulat „Tabăra din pridvorul satului“. Anul acesta am organizat cea de-a treia ediție. Au participat aproximativ 70 de
copii și tineri din parohie și satele învecinate, cu voluntari instruiți să desfășoare activități recreative, ateliere de
creație, jocuri și concursuri, cateheze, cântece și dansuri.
Pasionat de scris și istoria Roznovului, ați lansat deja două lucrări și e în pregătire și a treia carte. Vă rog,
prezentați pe scurt aceste proiecte editoriale și menirea lor.
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Bine ați spus, sunt pasionat de istorie în general, și de istoria Roznovului în particular.
Consider că este imperios necesar ca fiecare localitate să aibă un scurt istoric, întocmit cu rigoare științifică.
Cunoașterea istoriei înseamnă cunoașterea rădăcinilor. Nu poți vorbi de viitor dacă nu valorifici trecutul. Acest lucru
m-a motivat să iau legătura cu diverși cercetători ai Institutului de istorie al Academiei Române din Iași, pentru a
întocmi și publica două lucrări în anul 2011: Istoria Roznovului în mărturii documentare până la mijlocul secolului al
XIX-lea și Ctitoriile familiei Ruset-Roznovanu. Da, este adevărat, lucrez de câțiva ani la o monografie generală, în 15
capitole, a orașului cu cele două sate componente: Slobozia și Chintinici. Sunt ani de căutări prin numeroase arhive și
colaborări cu numeroși specialiști, dar și cu oameni care au scris istoria acestor locuri, care sper să aibă finalitate într-o
bună zi.
De unde s-a născut inițiativa de a pune bazele unui muzeu sătesc la Chintinici? Cum ați reușit să strângeți
toate exponatele și cui se adresează acest muzeu?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Povestea micuţului muzeu a început în luna iunie a anului 2012, în dorul unei copilării
trăite în casa bunicilor, într-o lume tihnită a satului de odinioară. Expoziţia se intitulează „Casa Bunicilor“, pentru că
numele face trimitere la casa în care am simţit ritmul unei vieţi ce se mişca între tihna sărbătorilor religioase,
satisfacţia muncilor gospodăreşti şi bucuria petrecerii timpului liber. Muzeul e împlinirea unui vis şi rodul unor căutări
şi frământări de ani de zile. Majoritatea exponatelor au fost cumpărate de la diverși meșteri populari. Muzeul a fost
ridicat de la cota 0, respectând criteriile etnografice. Expoziția etnografică se dorește a fi un reper în istoria localității
pentru generațiile următoare, care vor să descopere lumea satului de altădată.
Ce tip de proiecte cultural-educative sau sociale doriți să implementați în perioada următoare?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Am în vedere un proiect cultural de punere în evidență a istoriei orașului, în parcul din
centrul localității, cu fotografii printate pe diferite suporturi. De asemenea, mi se pare o idee bună să implementez la
nivelul comunității conceptul „mâncare în așteptare“ printre cei cu dare de mână, care ar putea să asigure o masă caldă
unui om nevoiaș sau unui copil fără posibilități financiare.
Care este cea mai mare satisfacție profesională atinsă până în acest moment?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Sunt multe împliniri profesionale pe care le-am atins: doctor în Istoria bisericească
universală, master în consiliere educațională, cetățean de onoare al orașului Roznov, diverse ranguri și distincții
preoțești. Ele sunt valoroase doar în măsura în care te-au ajutat să crești moral-spiritual, devenind o lumină, un model
pentru cei din jur. Dar cea mai frumoasă „împlinire profesională“ pe care o poate dobândi orice cleric este dragostea
cu care te leagă de parohie credincioșii păstoriți. Legat de acest lucru, am să vă mărturisesc o poveste legată de unul
din sfinții ocrotitori: sunt născut de Sfântul Ilie, ca și tatăl meu, sunt hirotonit preot în ajunul prăznuirii acestui sfânt,
de către un ierarh născut tot în această zi (după cum ne mărturisea odinioară la cursurile de Pastorală de la Facultatea
de Teologie Ortodoxă Iași), într-o parohie cu hramul acestui sfânt și al cărui nume îl poartă multe familii din sat. Dacă
sunt simple coincidențe ori e o binecuvântare, știe cu siguranță Bunul Dumnezeu.
Cum ați defini iubirea?
Pr. dr. Iulian-Mihail Vasile: Iubirea este totul, începutul și sfârșitul existenței umane și dumnezeiești, căci unde
dragoste nu e, nimic nu e (I Cor. 13). Iubirea înseamnă a pune suflet pentru aproapele, fix atunci când are nevoie de
tine, de sfatul tău, de îmbrățișarea sau îmbărbătarea ta, și a-i face culcuș lui Dumnezeu în mintea și inima ta. Iubirea ar
trebui să fie jertfelnicie necondiționată pentru aproapele și mucenicie pentru Dumnezeu! Iubirea are un sens vertical
spre Dumnezeu și o direcție orizontală către aproapele. De aceea, iubirea e cruce, adică dăruire jertfelnică spre divin și
uman. Iubirea nu-i un set de reguli sau porunci ce trebuie respectate, iubirea e vie, se trăiește prin toată fibra sufletului!