2.6.

IMPACTUL POLUANŢILOR ASUPRA SĂNĂTĂŢII UMANE

În cele ce urmează, este prezentat impactul poluanţilor emişi pe platforma siderurgică.
asupra sănătaţii umane, pe categorii de factori de mediu.

2.6.1.Impactul calităţii aerului

Poluanţii atmosferici rezultaţi pe fluxul mini-uzinei includ pulberi cu metale grele,
poluanţi gazoşi de tipul CO2, CO, NOx şi diverşi COV. Personalul ce deserveşte instalaţiile este
expus în timpul proceselor de fabricaţie la aceşti poluanţi, în emisiile difuze precum şi la poluare
sonoră şi termică. Populaţia din vecinătatea miniuzinei poate fi şi ea expusă aceloraşi poluanţi, în
condiţii de transport favorabile, dar expunerea va fi mult mai redusă, comparativ cu cea a
personalului, care deserveşte echipamentul de muncă, pe fluxul tehnologic.
2.6.1.1.Impactul pulberilor în suspensie
Efectele negative asupra sănătăţii umane se datorează dimensiunii granulometrice a
particulelor (cele mai agresive fiind particulele de dimensiuni mici, în general nereţinute de
instalaţiile de desprăfuire), dar şi a compoziţiei chimice a acestora (datorită prezenţei unor compuşi
cu potenţial de risc, absorbiţi pe suprafaţa particulelor, cum ar fi metale grele, compuşi organici
volatili - COV, tendinţa manifestată îndeosebi la particulele de dimensiuni fine).
Pulberile în suspensie includ particule fine cu dimensiuni de până la 20 μm (pulberile peste
2,5 μm sunt grosiere, iar cele sub această valoare sunt numite fine), ce pot conduce la iritarea
ochilor, inflamarea căilor respiratorii şi pot favoriza instalarea sau permanentizarea afecţiunilor
cardio-respiratorii. Particulele cu dimensiuni < 15 μm pătrund în tractul respirator, dar numai cele
< 5 μm penetrează plămânul şi se acumulează în alveoli, restul se elimină din arborele traheo-
bronşic. În general, particulele sub 5 μm nu sunt respirabile, deci sunt reţinute la nivelul alveolelor
şi ca urmare sunt generatoare de îmbolnăviri specifice.
Peste 30% din particulele inhalate cu diametru sub 1 μm vor rămâne în ţesutul plămânului.
Atunci când cantitatea inhalată într-un interval de timp depăşeşte cantitatea ce poate fi eliminată în
mod natural, apar disfuncţii ale plămânului, începând cu diminuarea capacităţii respiratorii şi a
suprafeţei de schimb a gazelor din sânge, apariţia de pneumoconioze. Pulberile în suspensie pot
duce şi la scăderea capacităţii imunitare a organismului, iar în cazul expunerii pe termen lung pot
genera afecţiuni permanente ale plămânului, cancer şi moarte prematură.
Diversitatea tipurilor de pulberi la care poate fi expus plămânul în procesele de muncă,
precum şi suprafaţa mare de contact posibil al acestora cu organismul la nivelulu aparatului
respirator justifică atentţa ce se acordă pneumopatologiei profesionale.
Din datele statistice ale ultimilor ani, rezultă că peste 50% din totalul bolilor profesionale
privesc aparatul respirator (astm bronşic, ulcer şi perforaţii de sept nazal, rinită alergică). Efectele
patologice asupra aparatului respirator sunt dependente de mai mulţi parametrii, precum: cantitatea,
forma, compoziţia chimică, sarcina electrică de suprafaţă etc., care trebuie luaţi în considerare în
vederea stabilirii riscului real al expunerii la pulberi.
În cazul în care particulele conţin substanţe toxice de tipul metalelor grele şi COV
(hidrocarburi policiclice aromatice HPA, BaP, benzene etc.), acestea devin foarte agresive,
eliberarea lor în plasmă şi sânge a ionilor metalici sau a altor substanţe toxice conducând, în funcţie
de noxă şi de doză, la tulburări foarte serioase.
Limitele recomandate de OMS pentru expunerea oamenilor sunt de:
 la pulberi in suspensie: - media zilnică: 0,15-0,25 mg/m3;
- media anuală: 0,06-0,09 mg/m3;
 la fumuri: - media zilnică: 0,1-0,15 mg/m3;
- media anuală: 0,04-0,06 mg/m3 .
 In conformitate cu prevederile Legii nr. 265/2006 pentru aprobarea Ordonantei de Urgenta
nr.195/2005 privind protectia mediului responsabilitatea privind monitorizarea calitatii aerului
inconjurator in Romania revine autoritatilor pentru protectia mediului.
Poluanţii monitorizati, metodele de masurare, valorile limita, pragurile de alerta si de
informare si criteriile de amplasare a punctelor de monitorizare sunt stabilite de legislaţia nationala
privind protectia atmosferei si sunt conforme cerintelor prevazute de reglementarile europene.
În data de 11 iunie 2008 a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Directiva
2008/50/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului
înconjurător şi aer mai curat pentru Europa.
 LEGEA 104/15.06.2011 privind calitatea aerului inconjurator;
 STAS 12574-87 – Aer din zonele protejate. Conditii de calitate
, privind calitatea aerului din zone protejate, prevăd pentru pulberile în suspensie
următoarele limite:
 CMA la 30 minute: 0,5 mg/m3; CMA= concentratii maxime admise
 CMA zilnică: 0,15 mg/m3;
 CMA anuală: 0,075 mg/m3.
Printre cei mai importanţi constituienţi ai pulberilor emise în procesele siderurgice sunt
oxizii de fier, care nu sunt toxici, dar dacă dimensiunile particulelor sunt extrem de fine pot crea
probleme de sănătate la expunere îndelungată. Alături de oxizii de fier în pulberile şi fumurile din
atmosfera locului de muncă pot fi prezente metale grele (Zn, Cr, Ni,şi Mn) volatilizate în procesele
derulate la temperaturi ridicate. Deşi nu sunt prezente în concentraţii ridicate în emisiile gazoase,
expunerea continuă poate crea în timp probleme de sănătate, având în vedere că metalele grele sunt
prezente în pulberile fine, reţinute în alveole.
a) Impactul zincului
Zincul prezent în fierul vechi se volatilizează uşor în timpul topirii. Întreţinerea
instalaţiilor de epurare a gazelor, precum şi emisiile difuze rezultate din procesele siderurgice, pot
afecta starea de sănătate a personalului ce deserveşte instalaţiile. Expunerile pe termen scurt la
nivele ridicate de zinc şi alte metale volatilizate pot conduce la aşa numita “febră a fumurilor
metalice”, caracterizată prin simptome ca febră, frisoane, greaţă, ameţeli, dificultăţi de respiraţie şi
oboseală. Alte efecte datorate expunerii pe termen scurt include inflamarea ţesutului plămânilor şi
reacţii imunologice. La expunerea pe termen lung la nivele scăzute pot duce la apariţia astmului.
Efectele expunerii pe termen lung, la nivele ridicate de zinc, nu sunt cunoscute.
b) Impactul cromului
Cromul poate apărea în trei forme distincte în emisiile difuze din siderurgie:
 Cr metalic este prezent în ferocrom, utilizat la fabricarea oţelului inoxidabil;
 Cr(lll) rezultă în special la tratarea secundară a oţelului şi la procesarea ulterioară a
oţelurilor inoxidabile (sudare);
 Cr(lV) este caracteristic emisiilor generate în timpul decapării oţelurilor inoxidabile şi
pasivizării oţelurilor acoperite.
Cromul apare în special la elaborarea mărcilor de oţel inoxidabil, fiind un poluant tipic în
unităţile siderurgice. Materialele refractare cu conţinut de crom şi praf colectat din instalaţiile de
colectare a gazelor pot constitui surse de Cr lll şi lV.
Efectele potenţiale ale cromului metalic asupra sănătăţii umane variază în raport cu forma în
care se găseşte cromul.
Expunerile la pulberi cu conţinut de crom metalic pot duce la iritaţii ale ochilor şi căilor
respiratorii.
În corp, cromul metalic se poate oxida parţial la Cr(lll), dar şi această formă are toxicitate
redusă, fiind absorbit de organism.
 Cr (lV) este însă cea mai periculoasă formă, expunerea pe termen scurt la nivele ridicate
poate duce la iritaţii ale mucoasei nazale, tractului gastro-intestinal, perforarea septului nazal şi
ulceraţii ale pielii.
Ulceraţia este cea mai comună leziune datorată cromului din mediul profesional, având drept
cauză proprietăţile abrazive ale acestuia. Dermatozele (eritematoase, papuloase, eczematoase) sunt
altă formă de agresiune a cromului. Ulceraţia septului nazal este o formă de agresiune, fiind
datorată acumulării cromaţilor. Inspiraţia prafului cu Cr (lV) poate avea efecte iritative de tip
astmatic – dispnee, tuse şi durere retrosternală.
Expunerile pe termen lung la nivele moderate de crom pot afecta nasul şi plămânii, crescând
riscul bolilor de plămâni. Expunerile pe termen lung pot duce şi la efecte adverse asupra ficatului şi
rinichilor. Cr (lV) este recunoscut ca fiind un poluant cancerigen, ce poate afecta plămânul,
esofagul, prostata şi sinusurile. Indivizii alergici la crom pot suferii crize de astm după inhalarea
unor concentraţii ridicate de Cr (lll) şi respective Cr (lV).
Concentraţiile atmosferice maxim admise sunt 0,55 mg/m3 respectiv 0,5 mg/m3 pentru
cromul solubil şi sărurile cromice. STAS 12574-87 prevede 0,15 μg/m3, media pentru 24 ore.
Măsuri de control: respectarea limitelor prevazute de Normele de Protecţia Muncii; Cr (Vl)
este limitat la 0,05 mg/m3, iar Cr (lll) la 0,5 mg/m 3. Reducerea emisiilor de crom în zonele de
muncă prin etanşarea utilajelor, aspiraţie locală, echipament de protecţie etc.
c) Impactul nichelului
Nichelul este un poluant caracteristic elaborării în cuptorul cu arc, metalurgiei secundare a
oţelului şi procesării ulterioare a oţelurilor inoxidabile (sudura), deci des întâlnit în unităţile
siderurgice.
Efectele expunerii profesionale includ: fenomene alergice, rinite şi sinuzite, cancer al
cavităţilor nazale, plămânilor etc. Manifestările alergice sunt printre cele mai comune dermatite
provocate de nichel şi compuşii săi. Rinitele şi sinuzitele pot avea caracter hipertrofic asociate cu
inosmie, polipoză.
Expunerile pe termen lung la nivele mari de nichel pot duce la boli ale plămânilor precum şi
la cancere ale căilor respiratorii superioare şi plămânilor, ale stomacului şi la moarte
prematură. Alte efecte includ boli de inimă, rinichi, anomalii ale sângelui şi cel mai adesea reacţii
alergice ale pielii şi crize astmatice. Una dintre formele cu risc mare cancerigen este oxidul de
nichel. Conţinutul normal de nichel într-un organism de 70 kg este estimat la 500 μg.
Măsuri de control: limitarea concentraţiei maxime admise de nichel în atmosfera locului de
muncă la 0,50 mg/m3 conform Normelor de Protecţia Muncii.
d) Impactul manganului
Pătrundera manganului în organismul uman poate avea loc prin inhalare si pe cale digestivă.
Particulele fine ce ajung în alveole, trec în sânge iar de aici în ficat. Când se află în cantităţi mari se
distribuie în rinichi, intenstinul subţire, glandele endocrine şi oase. Trece, de asemenea, bariera
sânge-creier prin placentă.
OMS a constatat că expunerile excesive la mangan afectează sistemul nervos central şi
plămânii. Cum însă manganul este considerat un metal cu toxicitate redusă, intoxicarea cu mangan
este foarte rară.
Forma nervoasă debutează cu astenie, anorexie, cefale, vârtej, apatie evoluând spre psihoză
manganică cu dificultăţi în coordonarea mişcărilor, tulburării de comportament etc.
Forma pulmonară, pneumonia manganică se manifestă ca o pneumopatie virală netipică.
S-au semnalat efecte neurologice ca urmare a expunerii profesionale la fum şi praf cu
mangan, chiar la nivele sub 0,5 mg/m 3 . Pot apare simptome respiratorii şi la expuneri sub1 mg/m 3.
La concentraţii de 0,3-0,5 mg/m3 s-a înregistrat o creştere a cazurilor de pneumonie.
Studiile epidemiologice au arătat că cea mai coborâtă concentraţie în aer la nu s-au observant
efecte, este 7 μg/m3, de aceea OMS a recomandat o normă zilnică de 10 μg/m3 pentru protecţia
populaţiei. Norma anuală este de 1 μg/m3, STAS 12574-87 prevede ca limita de 10 μg/m3, media
pentru 24 ore.
Măsuri de control: în ceea ce priveşte expunerea la locul de muncă OMS a recomandat ca
limita medie pe durata unui schimb să nu depăşească valoarea de 0,3 mg pulbere respirabilă/ zi.
2.6.1.2. Impactul gazelor şi vaporilor
Gazele sunt substanţe care se găsesc ca atare la temperatura obişnuită, iar vaporii sunt faza
gazoasă a substanţelor lichide la temperatura obişnuită. Din punct de vedere al medicinii muncii, în
această categorie se încadrează şi lichidele dispersate sub formă de ceaţă în zonele de muncă. Se
poate vorbi de gaze asfixiante (CO); gaze iritante respiratorii ( oxizi ai azotului); compuşi organici
volatili (inclusiv solvenţi organici); gaze relativ inerte ( azot, metan, CO 2); alte gaze, vapori sau
soluţii pulverizante (uleiuri minerale, etc.).
Pătrunderea în organism se face în principal pe cale respiratorie şi în secundar, unele dintre
ele, pe cale cutanată şi digestivă. Solubilitatea acestor substanţe are importanţă deosebită, cele mai
solubile fiind absorbite rapid la nivelul căilor respiratorii superioare, unde işi exercită imediat
agresivitatea. Celelalte pătrund la nivel alveolar şi trec bariera alveolo-sanguină. Odată pătrunse în
organism, aceste substanţe au efecte generale (nespecifice) şi efecte localizate la organele ţintă.
Toxicitatea acestor substanţe poate lua o formă brutală, ocazională uneori, cu efecte evolutive
imprevizibile (comă, deces) caracteristice mai ales situaţiilor accidentale. De asemenea, poate lua
forme subocazionale sau cel mai caracteristic pentru profesionalitate-forme permanente.
Formele permanente de intoxicaţie pot fi un cumul de efecte subocazionale, rezultatul unei
agresivităţi continue datorate depozitării substanţei toxice în unele organe sau blocării unor sisteme
biologice care asigură funcţionarea unor organe sau sisteme ale organismelor.
Perioada de latenţă până la apariţia simptomelor este variată de la săptămâni, luni, până la
ani, funcţie de tipul acţiunii permanente, particularităţile procesului agresiv şi cantităţii de toxic
acumulat de organele ţintă. Datorită acestei latenţe cât şi unor manifestări nespecificate în fazele
iniţiale diagnosticul precoce este dificil şi de multe ori măsurile terapeutice se iau cu întârziere. De
aceea se impune efectuarea de controale periodice cu investigaţii specifice repetabile, la interval
stabilite.
a) Impactul oxizidului de carbon
Monoxidul de carbon este un gaz incolor, indoor, insipid, produs prin arderea incompletă a
carbonului din combustibili. CO este specific proceselor de combustie şi metalurgice, degajarea în
concentraţii ridicate fiind favorizată de controlul insuficient al arderii şi al proceselor tehnologice,
precum şi de întreţinerea necorespunzătoare a instalaţiilor.
CO intră în organism prin intermediul plămânilor, traversează bariera alveolo-arteriolară
pulmonară, în sânge blochează hemoglobina prin formarea de carboxi-hemoglobină (1 mg/m 3 de
CO duce la blocarea a 0,16% din hemoglobină), ceea ce duce la apariţia hipoxiei sau chiar a anoxiei
celulare. În muşchi CO formează carboxihemoglobina, cu perturbarea metabolismului muscular, cu
deosebire în inimă. La aceasta se adaugă şi alte blocaje enzimatice de exemplu citocromoxidaza.
Prin legarea monoxidului de carbon la hemoglobina se formeaza Carboxihemoglobina, afinitatea
CO fata de hemoglobina fiind de 200 de ori mai mare decat a oxigenului. Determinarea
carboxihemoglobinei serice se utilizeaza in suspiciunea de intoxicatiei cu CO. La fumatori nivelele
sunt mai mari decat la nefumatori. Organele cele mai sensibile la COHb (carboxihemoglobina )
sunt creierul şi inima.
CO începe să-şi manifeste acţiunea vătămătoare la concentraţii de 0,06%, în aer.
La expunerile de scurtă durată simptomele de intoxicaţie debutează cu dureri de cap,
iritabilitate, dureri abdominale, ameţeli, vărsături. Uneori aceste simptome sunt combinate cu
sindrom nervos. Când concentraţiile de CO sunt ridicate poate surveni moartea.
După intoxicaţie pot rămâne o serie de sechele (tulburări neuropshice datorită leziunilor
organice ale sistemului nervos), manifestate pe o perioadă îndelungată.
 La expunerea îndelungată, chiar la concentraţii mici poate apare anemie, tulburări nutritive şi
nervoase – dureri de cap, amnezie, schimbări ale personalităţii, pareze, neatenţie (acestea din urmă
putând fi cauza unor accidente la locul de muncă).
Simptomatologia permanentă include şi astenie, cefalee, vertij, tulburări de conducere
intraventriculară, bradicardie sinusală, extrasistole ventriculare.
Conform datelor OMS se pot admite următoarele expunerii: 100 mg/m 3 la 15 minute, 60
mg/m3 la 30 minute, 30 mg/m3 la 1 oră, cu condiţia ca aceste expuneri să nu se repete în decurs de 8
ore. Pentru o durată de 8 ore se admite o concentraţie de 10 mg/m 3. La concentraţii de 2500 mg/m3
pot apare simptome foarte grave dupa 1 oră.
STAS 12574-87 prevede următoarele limite:
 6000 μg/m3 media pentru 30 minute;
 2000 μg/m3 media pentru 24 ore.
CO2 nu este considerat un poluant periculos pentru sănătatea umană, el se regăşeşte practice
în tot fluxul siderurgic, fiind rezultatul proceselor de ardere şi al celor metalurgice. Conform OMS,
pentru o medie de 8 ore este admisă o concentraţie de 9800 mg/m3.
Măsuri de control: controlul menţinerii concentraţiei de CO sub limita admisă în atmosfera
locului de muncă de 30 mg/m3, conform Normelor de Protectia Muncii.
Operaţiile în care se degajă CO trebuie să se desfăşoare cu anumite precauţii, personalul fiind
avertizat asupra riscului şi instruit adecvat. Când este necesar, trebuie folosite aparate de alarmare
(detectoare CO) şi echipamente de protecţie individuală (măşti cu filtre specifice, aducţie cu aer
curat).
De asemenea, se recomandă captarea locală a emisiilor gazoase cu conţinut de CO şi
evacuarea în atmosferă la înălţimi mai mari în vederea diluţiei. Gurile de evacuare a gazelor din
spaţii închise trebuie cuplate cu conducte de eliminare a acestora în exterior. Trebuie să se ţină
seama de faptul că difuzează uşor în atmosfera din jur şi pătrunde în spaţii în care nu s-a produs.
b) Impactul oxizilor de azot
Oxizii de azot se formează în timpul arderii combustibililor, în raport cu condiţiile de ardere,
putând rezulta NO sau NO2. Acest poluant este tipic proceselor metalurgice, fiind favorizat de
prezenţa aerului şi de temperaturile ridicate. NO se transformă rapid în atmosferă în NO 2, gaz cu
miros iritant şi puternic oxidant. NO2 este şi un precursor în formarea ozonului.
O parte din NO2 format se transformă în acid azotic prin reacţia cu apa din atmosferă şi, în
continuare combinându-se cu amoniacul, un poluant atmosferic specific zonelor urbane, formează
nitratul de amoniu (NH4NO3), prezent în atmosferă sub formă de aerosoli, ce contribuie semnificativ
la impurificarea zonelor urbane cu pulberi în suspensie (avand dimensiuni de 2,5-10 μm).
Sănătatea umană este afectată de oxizii de azot în mod direct prin expunerea la NOx şi
indirect prin formarea poluanţilor secundari de tipul ozonului şi aerosolilor atmosferici, care
contribuie la formarea ceţii fotochimice şi pulberilor în suspensie.
Studiile toxicologice au ilustrat că efectele fiziologice ale NO x asupra sănătăţii umane se
datorează mai mult vărfurilor de concentraţie, decât duratei sau dozei totale.
NO are asupra sângelui un efect similar cu al CO. NO 2 reacţionează cu apa formând acizi
azotici (HNO2 si HNO3), care conduc la schimbări în funcţia respiratorie, atât la subiecţii normali
cât şi la cei cu bronşită (la circa 200 μg/m3 pentru persoane astmatice şi 3000 μg/m3 pentru persoane
sănătoase). În cazul expunerii la 560-940 mg/m3, se poate produce edem pulmonar, în timp ce la
concentraţii de 47-140 mg/m3 se manifestă bronşita şi pneumoniile.
Expunerile pe termen lung afectează plămânii şi sângele. Efectele asupra plămânului pot fi
reversibile şi ireversibile. S-au observat: apariţia emfizemelor, alterarea celulelor pulmonare,
creşterea susceptibilităţii la infecţii bacteriologice ale plămânului, ca urmare a blocării funcţiilor
celulare, precum şi formării de anticorpi (datorită fixării NOx pe globulină).
 Datorită lipsei de informaţii privind efectele expunerii pe termen lung, OMS a propus ca
limită de expunere pe termen scurt 400 μg/m3 la o durată de expunere de 1 oră şi respectiv 150
μg/m3 timp de 24 ore.
Ca urmare a efectelor sinergice cu ozonul şi pulberile în suspensie, acţiunea NO x este mai
agresivă.
STAS 12574-87 pervede următoarele limite:
 300 μg/m3 – media pentru 30 minute;
 100 μg/m3 - media pentru 24 ore ;
 40 μg/m3 - media anuală.
Măsuri de control: respectarea concentraţiei maxim admise pentru NO x, de 8 mg/mc,
conform Normelor de Protecţia Muncii. Măsuri de captare a emisiilor difuze cu conţinut de NOx.
c) Impactul oxidanţilor fotochimici (ozon)
Ozonul (O3) este un gaz oxidant, incolor reactiv, format în atmosferă prin reacţia fotochimică
a NOx şi radiaţia solară, favorizat de prezenţa unui spectru larg de COV în atmosferă. Ambii
poluanţi, NOx şi COV, sunt specifici proceselor de combustie şi celor metalurgice, deci este de
aşteptat ca ozonul sa fie prezent în atmosfera învecinată mini-uzinei STEEL şi în interiorul ei.
Ozonul este un oxidant puternic, deci poate reacţiona cu fiecare clasă de substanţe biologice.
În general ozonul işi exercită acţiunea prin două mecanisme:
 oxidarea grupărilor sulfhidril şi a amino acizilor enzimelor, coenzimelor, proteinelor şi
peptidelor;
 oxidarea acizilor graşi polinesaturaţi în acizi graşi peroxidici.
Întrucăt membranele sunt compuse din proteine şi lipide, acestea sunt supuse atacului
ozonului. Celulele sau organele cu suprafaţă specifică mare pot fi extrem de vulnerabile.
Studiile clinice au evidenţiat următoarele efecte posibile ale expunerii la ozon şi la alţi
oxidanţi fotochimici:
 afectarea semnificativă a funcţiei respiratorii;
 iritarea ochilor (conjunctivite, keratite permanente) şi a căilor respiratorii superioare,
manifestată prin simptome ca tuse, uscarea gurii, discomfort al cutiei toracice şi al ochilor, dureri de
cap;
 favorizarea infecţiilor bacteriene.
Expunerea pe termen lung duce la boli permanente ale căilor respiratorii superioare, la
bronho-pneumopatii permanente, astm bronşic, precum şi la cardiopatie ischiemică.
OMS recomandă o valoare ghid pentru mediere pe o oră de 150-200 μg/m3 şi pentru o
mediere pe 8 ore de 100-120 μg/m3, dar nu mai mult de o dată pe lună.
STAS 12574-87 prevede următoarele limite:
 100 μg/m3 media pentru 30 minute;
 30 μg/m3 media pentru 24 ore.
Măsuri de control: respectarea concentraţiei maxim admise de 0,2 mg/m3, conform
Hotarârea nr. 1218 din 06/09/2006 privind stabilirea cerintelor minime de securitate si sanatate în
munca pentru asigurarea protectiei lucratorilor împotriva riscurilor legate de prezenta agentilor
chimici.
d) Impactul compuşilor organici volatili (COV)
Prezenţa COV a fost detectată în special în secţiile de laminare, a mini uzinei STEEL, dar şi
în hala de eleborare a oţelului. Sunt poluanţi frecvent întâlniţi în orice proces de combustie, fiind
rezultatul arderii incomplete a combustibililor. Efectele acestor compuşi asupra sănătaţii umane sunt
legate de prezenţa lor ca atare în atmosferă sau a produşilor lor de transformare. Toxicitatea şi
riscul potenţial de cancer al acestor compuşi sunt bine cunoscute.
e) Impactul alcanilor
 Alcanii sunt în general compuşi puţin toxici, totuşi în cantităţi mari pot duce la asfixiere
(metanul, butan,etc.).
f) Impactul compuşilor de tipul hidrocarburilor aromatice
Aceşti produşi sunt toxici la absorbţie prin inhalare sau la contactul cu pielea. Contactul
repetat provoacă dermatite.
La expunerea pe termen scurt pot cauza iritarea căilor respiratorii superioare, inflamarea
plămânilor, oboseală, depresii ale sistemului nervos central, tulburări de concentrare, cefalee,
pierderi de cunostiinţă. La expunerile de lungă durată, la concentraţii mici pot provoca modificări
ale sângelui cu efecte reversibile cauzând anemii, leucemie.
Expunerile pe termen lung la concentraţii mari pot afecta sistemul nervos central crescând
incidenţa la dureri de cap, oboseală, insomnii şi pierderi de memorie.
g) Impactul hidrocarburilor policiclice aromatice
Hidrocarburile aromatice policiclice (HPA) sunt cancerigene la expunere îndelungată
chiar şi în concentraţii foarte mici. Expunerile pe termen scurt la HPA pot duce la iritaţii ale pielii
şi tractului respirator superior, ameţeli, greaţă, dureri de cap, slăbiciune. Dozele foarte ridicate pot
duce la colaps respirator şi deteriorarea ficatului, plămânilor, rinichilor, şi sistemului sanguine.
Expunerile pe termen lung pot conduce, de asemenea, la apariţia cancerului şi deteriorarea ficatului,
plămânilor, rinichilor, şi sistemelor sanguine limfatice.
Măsuri de control: având în vedere că unii dintre compuşii organici sunt deosebiţi de toxici şi
cancerigeni, se impune monitorizarea atentă a concentraţiilor de noxe în atmosfera locului de
muncă, asigurarea etanşieităţii instalaţiilor şi amplasarea de sisteme de captare locală sau
redimensionarea sistemelor de ventilaţie existente.

2.6.2. Impactul poluării sonore şi vibraţiilor

Majoritatea operaţiilor din cadrul societăţii sunt însoţite de zgomot, printre cele mai
importante surse de zgomot se numără exhaustoarele, procesarea fierului vechi, eleborarea în
cuptorul electric, operaţiile de laminare, manipularea materiilor prime, produselor şi subproduselor,
traficul în interiorul şi în afara uzinei.
Printre manifetările freseala auditivă, hipoacuzia şi surditatea profesională.
Expunerea îndelungată la niveluri ridicate de zgomot poate influenţa tensiunea arterială.
Vibraţiile sunt cauzate de oscilarea părţilor mecanice în mişcare ale instalaţiilor şi
echipamentelor acţionate pneumatic, hidraulic şi electric şi pot crea probleme de sănătate la
expunerea pe termen lung.
Măsuri de control:
 Evitarea agresiunii sonore prin măsuri de protecţie auriculară cu antifoane, asociate cu
alternarea perioadelor de expunere şi cu cele de repaus auditiv, izolarea surselor de zgomot cu
materiale fonoizolante sau fonoabsorbante;
 Respectarea limitelor prevăzute de HG493/2006: limita maximă admisă 87dB, nivel
acustic echivalent continuu, pe săptămâna de lucru;
 Utilizarea unor măsuri preventive de amortizare a vibraţiilor prin manşoane speciale,
optimizarea echilibrării instalaţiilor.
 Valorile de expunere de la care se declanşeaza acţiunea angajatorului privind securitatea
şi protecţia sănătaţii lucrătorilor nu trebuie să ia în considerare efectul utilizării mijloacelor de
protecţie.

2.6.3. Impactul poluării termice

Expunerile la radiaţia termică pot afecta starea de sănătate a personalului ce lucrează în
locuri de muncă cu temperatură ridicată (hala de elaborare-turnare oţel, linii de laminare) şi pot
duce la reducerea calităţii, eficienţei muncii şi a siguranţei funcţionării.
 Măsuri de control: termoizolarea surselor de căldură utilizând paravane, straturi izolatoare de
aer, perdele de apă, duşuri de aer, utilizarea echipamentului de protecţie adecvat, regim raţional de
muncă, cu pauze în microclimat normal, regim alimentar adecvat.

2.6.4. Impactul poluanţilor atmosferici asupra stării de sănătate a personalului

În condiţii normale de funcţionare a utilajelor şi instalaţiilor, expunerea personalului la
diverse noxe şi agenţi fizici, tipici microclimatului în care lucrează, poate duce la apariţia de boli
profesionale şi boli legate de profesie.
În situaţii excepţionale, ca urmare a producerii unor evenimente neprevăzute de tipul
avariilor, personalul poate suferi accidente de muncă, fiind expus acţiunii toxice şi vătămătoare a
unor agenţi fizico-chimici (poluanţi toxici, gaze fierbinţi, produse şi subproduse la temperaturi
ridicate, flăcări, etc.) sau impactului datorat unor piese în mişcare.
Bolile profesionale sunt afecţiuni cauzate de factori nocivi fizici, chimici, biologici existenţi
în procesele de muncă. Aceste boli au o cauzalitate directă.
Bolile legate de profesiune sunt boli din categoria celor cu determinare multifactorială, în
cauzalitatea cărora mediul şi condiţiile de muncă participă cu un procent reprezentativ, în cadrul
celorlalţi factori etiologici posibili.
Având în vedere frecvenţa mai mare a bolilor legate de profesiune comparativ cu bolile
profesionale, primele reprezintă în esenţă o exprimare mai concludentă a riscului profesional.
Factorii de risc profesional sunt reprezentaţi de noxe chimice, pulberi şi agenţi biologici din
mediul de muncă precum şi de solicitarea fizică şi neuropsihică, specifică activităţii, depăşind
condiţia de adaptabilitate, fără efecte patologice imediat şi în perspectivă.
Accidentele, indiferent dacă sunt produse în timpul sau în afara muncii, în majoritatea
ramurilor industriale ocupă unul din primele două locuri în morbiditatea cu incapacitate temporară
de muncă.
Accidentele au cauzalitate complexă, depinzând de capacitatea psihofiziologică a omului
(stare de sănătate, capacitate psihică, pregătire profesională, experienţă în muncă), condiţiile de
lucru, utilajele folosite în muncă, condiţiile sociale de viaţă. Oboseala poate constitui un important
factor cauzal al accidentelor.
Un rol important în prevenirea accidentelor de muncă revine instruirii în probleme de
protecţie a muncii şi respectării disciplinei în muncă.
În raport cu factorii care le-au produs, accidentele de munca pot avea cauze tehnico-
organizatorice, tehnice si fortuite.
Analiza statistică privind accidentele produse în metalurgie a evidenţiat că ponderea cea mai
mare în totalul accidentelor de muncă se datorează cauzelor tehnnico-organizatorice ,ce includ:
organizarea producţiei, căile de acces, transportul, depozitarea materialelor, regimul şi ritmul
muncii, asigurarea echipamentului de protecţie, instruirea, disciplina în muncă.
Cauzele tehnice provin atât de la greşeli de proiectare şi construcţie, cât şi de la exploatarea
neraţională a utilajelor.
Cauzele fortuite sunt legate de factori independenţi de posibilităile omului de a-i stăpâni
(calamităţi naturale).
3.2. Caracterizarea riscului
Riscurile asupra sănătăţii umane sunt legate de expunerea la agenţi chimici (noxe) şi fizici (zgomot, vibraţii, căldură, radiaţii
etc.).
Din punct de vedere al acţiunii biologice, noxele pot avea acţiune generală, precum inhibarea unor funcţii fiziologice, denumită
toxicitate fizică, ce nu este asociată unei interacţiuni specifice cu receptorii sistemelor biologice. Alte substanţe au acţiune chimică
rezultată din reacţia specifică cu receptorii sistemelor biologice. De cele mai multe ori, efectele sunt atât de tip fizic cât şi chimic,
situaţie caracteristică bolilor sau afecţiunilor ce apar la expunerea în mediul industrial.[9, 10].
Agresivitatea noxelor este conferită de caracteristicile acestora, între care se numără structura chimică, starea de agregare,
dispersia şi volatilitatea, solubilitatea.
 O importanţă deosebită pentru toxicitatea noxelor asupra organismului o au căile de pătrundere în corp, circulaţia în mediul
intern, biotransformarea lor, capacitatea organismului de blocare a efectelor toxice, depozitarea în structurile organismului şi, în
sfârşit, eliminarea lor pe diferite căi.
Unele noxe au acţiune agresivă la limita de contact cu organismul, spre exemplu fumurile metalice, gazele iritante care afectează
mucoasa căilor respiratorii superioare şi arborelui traheo-bronşic. Alte noxe sunt bioagresive cutanat, provocând dermatoze
profesionale sau chiar stări precanceroase.
Pătrunderea noxelor în organism se poate face pe cale respiratorie, cutanată şi digestivă, dar şi pe cale placentară sau mamară,
cea mai importantă dintre acestea fiind calea respiratorie, deoarece legătura dintre mediul exterior şi sânge se face direct.
În cadrul microclimatului cald, tipic uzinelor metalurgice, frecvenţa de producere a intoxicaţiilor profesionale este mai ridicată,
fiind favorizată evaporarea substanţelor toxice.
Circulaţia substanţelor toxice în organism are loc în mai multe etape: distribuţia în sânge a substanţei; orientarea spre unele
organe în raport de anumite afinităţi, aşa numitele organe ţintă; acumularea unor substanţe în diferite ţesuturi; mobilizarea din unele
depozite.
În aceste etape, substanţele toxice sunt metabolizate prin procese de oxidare, reducere, hidroliză, migrare de atomi, trecând
iniţial printr-o fază de detoxificare, urmată de una de toxificare. Cea mai mare parte a proceselor de metabolizare se produc în ficat,
uneori însă pot avea loc chiar în organul ţintă.
Eliminarea substanţelor toxice din organism are o mare importanţă la reducerea riscului. De exemplu, substanţele volatile (COV,
CO) se elimină pe cale respiratorie. Substanţele hidrosolubile se elimină sub formă de metaboliţi pe cale renală, iar în cazul unor
investigaţii de laborator ajută la depistarea bolii.
Substanţele nocive profesionale se pot grupa în funcţie de efect în trei categorii:
 cu efect iritant, de sensibilizare sau intoxicaţie ocazională, pentru aceste substanţe limitele admise sunt cele maxime (sau de vârf);
 cu efecte cumulative, în acest caz importante fiind limitele medii admisibile;
 substanţe cancerigene, pentru care stabilirea unei limite certe este dificilă, de aceea normele diferitelor ţări oscilează de la
interzicerea substanţei în mediul de muncă, până la nivele greu de justificat experimental.
Valorile tolerabile, specificate în norme, reprezintă mărimi destinate a ghida măsurile preventive.
Substanţele cu efect sinergic de tip aditiv, care au ca ţintă a agresiunii acelaşi organ sau sistem, respectiv acelaşi mecanism al
agresiunii, prezintă un risc mai ridicat asupra organismului, iar interpretarea riscului pentru aceste substanţe se face aplicând relaţia
de mai jos:

, (1)

unde K = coeficient sinergic;

C1…….Cn = concentraţiile în aer pentru fiecare poluant;
CMA1,2….n = concentraţiile maxim admise.
Pentru K < 1 nu există efect sinergic. Pentru K > 1 există efect sinergic.
Studiile de specialitate au arătat că mai multe grupe de poluanţi au efecte sinergice, între acestea numărându-se şi grupa dioxid
de azot - pulberi în suspensie (tipică uzinelor siderurgice).
În situaţii excepţionale, ca urmare a producerii unor evenimente neprevăzute de tipul avariilor, personalul poate suferi accidente
de muncă, fiind expus acţiunii toxice şi vătămătoare a unor agenţi fizico-chimici (poluanţi toxici, gaze fierbinţi, produse şi
subproduse la temperaturi ridicate, flăcări, etc.) sau impactului datorat unor piese în mişcare.
Analiza statistică privind accidentele produse în metalurgie a evidenţiat că ponderea cea mai mare în totalul accidentelor de
muncă se datorează cauzelor tehnnico-organizatorice, ce includ: organizarea producţiei, căile de acces, transportul, depozitarea
materialelor, regimul şi ritmul muncii, asigurarea echipamentului de protecţie, instruirea, disciplina în muncă.
Cauzele tehnice provin atât de la greşeli de proiectare şi construcţie, cât şi de la exploatarea neraţională a utilajelor.
Cauzele fortuite sunt legate de factori independenţi de posibilităile omului de a-i stăpâni (calamităţi naturale).

4. MATRICEA DE RISC ŞI SOLUŢII DE PREVENIRE ŞI LIMITARE A RISCURILOR

Pentru exemplificare s-a luat în calcul platforma siderurgică a societăţii SC ArcelorMittal Hunedoara SA.
Identificarea pericolelor legate de funcţionarea normală şi anormală presupun o bună cunoaştere a instalaţiilor şi
echipamentelor, a performanţelor tehnologice şi de mediu ale acestora, a contribuţiei lor reale şi potenţiale la impurificarea factorilor
de mediu, de a căror calitate depinde existenţa omului şi a celorlalţi factori biotici. În ambele situaţii, este necesară cunoaşterea
nivelelor de emisie, condiţiilor de transport în diverşi factori de mediu, concentraţiilor de poluanţi în factorii de mediu, toxicităţii
acestora şi efectele potenţiale la diverse nivele de concentraţie, limitelor tolerabile la receptori[5,6].
Afirmarea contribuţiei poluării la instalarea anumitor grupe de boli, favorizate de anumiţi agenţi poluanţi presupune monitorizări
de lungă durată (unele manifestări permanente pot apărea după zeci de ani), pe loturi comparative – expuse şi martor.
Sursele de risc în unităţile siderurgice au fost identificate şi ierarhizate preliminar, conform prevederilor legale interne specifice
şi a reglementărilor europene din domeniu, având ca bază de referinţă criterii care includ:
 Cantitatea de poluanţi evacuaţi în mediu, toxicitatea şi gradul de periculozitate, în cazul surselor asociate funcţionării normale;
 Probabilitatea producerii unor evenimente şi estimarea consecinţelor, în cazul surselor asociate funcţionării anormale (accidente).

Tabel 2. Estimarea impactului căilor de transport a noxelor asupra elementelor ţintă

CALE TRANSPORT Aer Apă Sol
 Punctaj 3 2 1
ŢINTĂ Om Mediu Bunuri materiale
Punctaj 3 2 1
GRAVITATE Foarte mare Mare Medie Mică
Punctaj 4 3 2 1
FRECVENŢĂ Continuă Rară
Punctaj 1 0.2

Rezultatele evaluării riscului sunt prezentate sintetic în matricea de risc, pentru întocmirea matricii adoptându-se modul de punctare
din tabelul 2, matrice prezentată în tabelele 3 şi 4.
Deşi modul de evaluare prin matrice este subiectiv, el poate da o imagine a importanţei riscurilor după gravitatea consecinţelor
şi frecvenţă, precum şi a soluţiilor de prevenire-remediere ce se impun.
Din tabelele 3 şi 4,. se poate observa că cele mai mari riscuri asupra omului sunt legate de emisiile difuze din halele de
elaborare-turnare a oţelului şi de reîncălzire a semifabricatelor în vederea laminării, emisii ce conţin pulberi, CO şi COV, inclusiv
foarte toxici de tipul HAP (hidrocarburi aromatice policiclice).
Emisiile gazoase continue la coşuri, cu conţinut de pulberi în suspensie, CO, NO x, au un impact ridicat asupra omului şi
mediului. Se remarcă faptul că factorii de mediu, apă şi sol sunt mai puţini afectaţi de poluarea asociată activităţii.
Un risc mare pentru personalul implicat in activitatea de pe platformă îl reprezintă reţeaua de distribuţie a gazului metan şi
instalaţiile de ardere, care în condiţii de exploatare necorespunzătoare pot duce la generarea de accidente.[6,7,8,9]
Alături de soluţiile de prevenire/remediere recomandate(tab.4) se impune ca factorii de decizie din organizatie să aibă în vedere
soluţiile BAT, pentru sectoarele elaborare în cuptor electric, turnare continuă a oţelului şi laminare la cald şi nu în ultimul rând să
extindă implementarea managementului de mediu pe întreaga platforma, o parte integrată a acestuia a constituit-o managementul de
risc.

Tabel 3. Matricea de risc

Sursa Agent poluant Pericol Cale Ţintă
transport
Surse cu risc de contaminare a aerului, cu impact direct asupra sănătăţii umane şi mediului
Coş cuptor electric - Pulberi în suspensie (cu - impurificare aer - mediul (aerul)
Secţia Elaborare-Turnare metale grele Cr, Ni, Zn, - afecţiuni ale aparatului aerul - personalul
Mn), CO respirator, intoxicaţii - populaţia din vecinătate
Coşuri cuptoare adânci şi CO, NOx - impurificare aer - mediul (aerul)
cu propulsie -Secţia - afecţiuni ale aparatului respirator, aerul - personalul
Laminoare intoxicaţii - populaţia din vecinătate
Hala cuptor electric, Emisii difuze cu - impurificare aer - mediul (aerul)
Secţia Elaborare-Turnare pulberi cu metale grele, - afecţiuni ale aparatului aerul - personalul
CO, COV, zgomot şi respirator, intoxicaţii, afecţiuni
radiaţie termică ORL, deshidratare, arsuri
Hala cuptoarelor adânci Emisii difuze cu CO, - impurificare aer - mediul (aerul)
şi cu propulsie - Secţia COV (HAP) şi radiaţie - afecţiuni ale aparatului respirator, aerul - personalul
Laminoare termică intoxicaţii, deshidratare, arsuri
Liniile de laminare Zgomot şi radiaţie - afecţiuni ale aparatului respirator, aerul - mediul (aerul)
termică afecţiuni ORL, deshidratare, arsuri - personalul
Surse cu risc de contaminare a apei, cu impact potenţial direct asupra biocenozelor acvatice şi indirect asupra sănătăţii
umane
Instalaţia de tratare ape Suspensii solide, Fetotal, - impurificare apă apa - mediul (apa, biocenozele
uzate -Secţia laminoare substanţe petroliere - reducerea biocenozei acvatice acvatice)
(microorganisme, peştii mici)
Surse cu risc de contaminare a solului, cu impact direct asupra biocenozelor terestre şi indirect asupra sănătăţii umane
Coş evacuare a gazelor Pulberi sedimentabile Impurificare sol cu metale grele aerul - mediul (solul,
CEA -Secţia Elaborare- (Cr, Ni, Zn, Mn) biocenozele terestre)
Turnare
Halda de zgură Praf de cuptor electric, Impurificare sol cu metale grele aerul - mediul (solul)
zgură de cuptor (Cr, Ni, Zn, Mn) apa
electric, materiale meteorică
refractare (moloz)
Surse cu risc major asupra personalului
Reţea distribuţie a gazului Substanţe inflamabile, Incendii, explozii, intoxicaţii, aerul - mediul (aerul)
metan, instalaţiile de explozive, toxice, rănire personal, decese, distrugeri - personalul
ardere asfixiante de bunuri materiale - bunurile materiale
-Secţiile Elaborare,
Turnare, Laminoare
 Funcţionarea anormală a Vaporii de apă în - mediul (aerul)
cuptorului electric cuptor, ca urmare a Explozie aerul - personalul
unor avarii - bunurile materiale
Manipulare produse în Radiaţie termică Arsuri aerul - personalul
stare topită, semifabricate - bunurile materiale
calde, inclusiv avarii

Tabel 4. Soluţii de prevenire/remediere

Sursa Gravitate Soluţii de prevenire/remediere Punctaj
risc/frecvenţă
Surse cu risc de contaminare a aerului, cu impact direct asupra sănătăţii umane şi mediului
Coş cuptor electric  Îmbunătăţire sistem captare-epurare în filtre cu saci 12
-Secţia Elaborare-Turnare medie/continuă  Îmbunătăţire post combustie gaz 18
 Monitorizare emisii 18
Coşuri cuptoare adânci şi cu propulsie  Optimizare ardere 12
din Secţia Laminoare medie/continuă  Monitorizare emisii 18
18
Hala cuptorului electric, Secţia  Îmbunătăţire captare+carcasă parţială cuptor 18
Elaborare-Turnare mare/continuă  Îmbunătăţire etanşare/izolare cuptor 27
 Monitorizare emisii
 Utilizare ecrane, echipamente de protecţie
 Respectare instructiuni proprii de securitate si sănătate
în muncă
Hala cuptoarelor adânci şi cu propulsie  Îmbunăţăţire captare 18
-Secţia Laminoare mare/continuă  Îmbunătăţire etanşare/izolare cuptor 27
 Monitorizare emisii
 Utilizare ecrane, echipamente de protecţie
 Respectare instructiuni proprii de securitate si sănătate
în muncă
Liniile de laminare  Utilizare ecrane, echipamente de protecţie 12
medie/continuă  Respectare instructiuni proprii de securitate si sănătate 18
în muncă
 Surse cu risc de contaminare a apei, cu impact potenţial direct asupra biocenozelor acvatice şi indirect asupra sănătăţii
umane
Instalaţia de tratare ape uzate -Secţia  Modernizare instalaţie epurare ape-precipitare chimică, 8
Laminoare medie/continuă filtrare, reţinere uleiuri
 Monitorizare poluanţi ape
 Surse cu risc de contaminare a solului, cu impact direct asupra biocenozelor terestre şi indirect asupra sănătăţii umane
Coş evacuare a gaze -Secţia  Modernizare instalaţii captare-epurare în filtru cu saci 12
Elaborare-Turnare medie/continuă  Monitorizare emisii pulberi la coş
Halda de zgură  Implementare soluţii recuperare/valorificare materiale 4
mică/continuă din haldă
 Surse cu risc major asupra personalului
Reţea distribuţie a gazului metan,  Respectare normative de lucru cu combustibili şi 7.2
instalaţii de ardere din Secţiile foarte mare/rară reglementări de protecţia muncii 4.8
Elaborare, Turnare, Laminoare  Întreţinere, reparaţii şi monitorizare reţele de distribuţie 2.4
şi instalaţii de ardere
Funcţionarea anormală a cuptorului  Întreţinere/verificare a agregatelor 7.2
electric foarte mare/rară  Respectare proceduri de lucru 4.8
2.4
Manipularea produselor în stare topită,  Respectare proceduri de lucru şi Norme de securitate şi 7.2
semifabricate calde, inclusiv avarii foarte mare/rară sănătate în muncă 2.4
4.1. Factorii de risc de natură chimică
În funcţie de proprietăţile chimice datorită cărora diverse substanţe utilizate în procesul
de muncă devin surse generatoare de accidente de muncă şi îmbolnăviri profesionale, distingem
în principal :
- substanţele toxice ;
- substanţele caustice;
- substanţele inflamabile ;
- substanţele explozive;
- substanţele mutagene;
- substanţele cancerigene.

4.1.1. Substanţele toxice

Substanţele toxice sunt cele care, pătrunzând în organism, au o acţiune dăunătoare, perturbând
funcţiunile acestuia şi provocând intoxicaţii acute sau cronice. Intoxicaţia acută are loc atunci
când substanţa toxică pătrunde în organism în cantitate mare şi într-un interval scurt de timp,
generând tulburări intense şi imediate; în situaţia contrară – cantităţi mici în interval mare de
timp – apare intoxicaţia cronică.
Substanţele toxice pot pătrunde în organism pe cale respiratorie (inhalare), prin piele (cutanat)
sau prin tubul digestiv (ingerare).
Pătrunderea toxicelor pe cale respiratorie este cazul cel mai frecvent în industrie (circa 90 % din
intoxicaţii) şi au consecinţele cele mai grave, deoarece absorbirea lor la nivel celular şi
molecular se face mai rapid. Ca stare de agregare fizică, asemenea substanţe se regăsesc sub
formă de gaze, vapori, fum, ceaţă, aerosoli sau praf.
Pătrunderea toxicelor prin piele are loc, în special, în cazul substanţelor toxice lichide (benzină,
toluen, derivaţi halogenaţi ai metanului şi benzenului, etc.).
Ingerarea substanţelor toxice este mai rar întâlnită, fiind posibilă numai din neglijenţă.
Drept factor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională propriu mijloacelor de producţie
este specifică pătrunderea toxinelor prin piele.
Acţiunile toxicelor asupra organismului poate fi locală, numai asupra anumitor organe (de
exemplu, benzenul acţionează asupra sistemului nervos central) sau generală, când afectează
toate ţesuturile şi organele (de exemplu acidul cianhidric sau oxigenul sulfurat). Nu se poate însă
face o delimitare precisă după criteriul tipului de acţiune, deoarece majoritatea substanţelor
toxice au, în acelaşi timp şi o acţiune generală şi una locală asupra organismului.
Acţiunea toxică a substanţelor din aceeaşi clasă variază funcţie de compoziţia loc chimică. De
exemplu, la hidrocarburi toxicitatea creşte odată cu numărul de atomi de carbon din moleculă.
Acţiunea substanţelor toxice asupra organismului variază şi în funcţie de microclimat.
Temperaturile înalte măresc pericolul de intoxicare, pe de o parte, ca urmare a creşterii
volatilităţii substanţelor, iar pe de altă parte, datorită accelerării circulaţiei sângelui în organism
şi intensificării pătrunderii toxicelor prin piele. Umiditatea ridicată favorizează, de asemenea,
producerea intoxicaţiei.
Intensitatea efectului substanţelor toxice asupra organismului depinde de natura şi cantitatea
substanţei, precum şi de particularităţile organismului, conform formulei:
În care :
I – este intensitatea efectului ;
D – doza;
VA – viteza de absorbţie;
VE – viteza de eliminare ;
P – proprietăţile fizico – chimice ale substanţei toxice ;
R – reactivitatea generală şi specifică organismului;
f – factor de toxicitate, variabil în funcţie de substanţă.
În funcţie de efectul lor asupra organismului, substanţele toxice se pot clasifica astfel
(clasificarea fiziopatologică):
- substanţe toxice neuroparalitice, care acţionează asupra sistemului nervos central şi, în
concentraţii mari, provoacă moartea. Din această categorie fac parte substanţe puţin utilizate în
industrie, cum ar fi derivaţii halogeno-fosfonaţi ai hidrocarburilor alifatice (exemplu, metil-
fluor-fosfonaţii de izo-propil şi pinacolil, etoxi-metil-fosfonatul de dimetil-amino-tio-etil);
- substanţe toxice asfixiante, care afectează mai ales aparatul respirator, împiedicând fie intrarea
oxigenului în cantităţi suficiente în plămâni, fie asimilarea acestuia la nivel celular datorită
blocării circulaţiei sângelui, prin formarea unei combinaţii stabile (carboxi-hemoglobina,
cianhemoglobina etc).' Din această categorie fac parte: oxidul de carbon, compuşii cianici,
hidrogenul arseniat, clorul, cloracetaţii, fosgenul, difosgenul etc. ;
- substanţe toxice iritante, care produc inflamarea şi iritarea ţesuturilor şi mucoaselor. Unii
compuşi din această categorie au acţiune lacrimogenă (exemplu, triclor-nitrometanul,
acetofenona, amoniacul), altele irită căile respiratorii, provocând strănutul (exemplu, adamista),
iar altele produc senzaţia de vomă (exemplu, clorura de fenil-carbil-amină);
- substanţe toxice narcotice, care, pătrunzând în organism, acţionează asupra sistemului nervos,
provocând narcoză. Din această categorie fac parte protoxidul de azot, derivaţii halogenaţi ai
hidrocarburilor, alcoolii, aldehidele, esterii, anilină, nitrobenzenul. în concentraţii mari, unele
narcotice pot provoca chiar tulburări psihice (dietil-amida acidului d-lisergic, trimetoxi-fenil-etil-
amina etc);
- substanţe toxice diverse, care nu pot fi încadrate în nici una din grupele anterioare: compuşii
volatili ai unor metale - mercurul, plumbul, fosforul, combinaţiile organice ale arsenului şi
stibiului etc.

4.1.2. Substanţele caustice .

Substanţele caustice sunt substanţe care în contact cu organismul provoacă arsuri. Arsurile
chimice constituie accidente de muncă şi se caracterizează prin leziuni organice de intensitate
diferită, în funcţie de natura, concentraţia şi durata contactului cu substanţa caustică.
După localizarea loc, arsurile chimice pot fi:
- cutanate;
- oculare;
- arsuri ale căilor respiratorii;
- arsuri ale tubului digestiv;
- arsuri ale altor organe.
Cele mai frecvente sunt arsurile cutanate, iar cele mai grave arsurile căilor respiratorii şi ale
tubului digestiv.

4.1.3. Substanţele inflamabile

Inflamarea este o ardere de scurtă durată a amestecului de vapori al unui lichid combustibil cu
oxigenul din aer şi se produce în urma creşterii locale a temperaturii datorită unei surse externe
de căldură. Noţiunea de inflamare este legată deci numai de lichidele combustibile, spre
deosebire de aprindere, care este comună tuturor substanţelor combustibile, indiferent de starea
de agregare.
Caracteristic fenomenului de inflamare este faptul că arderea se produce şi încetează brusc,
deoarece căldura degajată nu este suficientă pentru încălzirea întregii cantităţi de lichid care să
asigure formarea în continuare a vaporilor.
Punctul de inflamabilitate (P) este reprezentat de temperatura minimă la care vaporii unei
substanţe formează cu aerul un amestec inflamabil. în funcţie de punctul de inflamabilitate,
lichidele pot fi grupate în următoarele categorii:
-lichide inflamabile: P. < 28° C (exemplu: benzen, eter, sulfura de carbon, acetonă);
- lichide uşor inflamabile: 28°C < P; < 45°C (exemplu: petrol lampant, gazolină, terebentină,
alcool metilic);
- lichide combustibile: Pj>45°C (exemplu: fenol, anilină, păcură, motorină, uleiuri, acizi graşi
etc.).

4.2.4. Substanţe explozive

Exploziile de natură chimică sunt rezultatul unei reacţii chimice foarte rapide, când, într-un timp
foarte scurt, rezultă produşi noi, cu degajare de căldură.
Explozia, în sensul cel mai restrâns al cuvântului, este un fenomen chimic (un proces de
transformare chimică a materiei), care se desfăşoară rapid, însoţit de o degajare tot atât de rapidă
a unor cantităţi apreciabile de căldură şi gaze sau vapori puternic încălziţi, care produc un lucru
mecanic de deplasare sau distrugere.
Amestecurile explozive sunt caracterizate de limite de explozie - superioare şi inferioare -
care reprezintă cantitatea maximă, respectiv minimă, de substanţă, exprimată în procente, ce
formează cu aerul un amestec exploziv. în cazul când amestecul exploziv este format din două
sau mai multe substanţe şi aer, limitele de explozie se pot calcula cu ajutorul formulelor:

În care :
Ls - este limita superioară de explozie a amestecului de gaze, în % ;
Li - este limita inferioară de explozie a amestecului de gaze, în % ;
P1, P2, …, Pn – cantităţile fiecărui component în amestec, în % ;
l1, l2, …, ln – limitele inferioare de expl,ozie ale componentilor amestecului, în %;
L1, L2, …, Ln – limitele superioare de explozie ale componenţilor amestecului, în %.
În cazul amestecurilor explozive praf-aer, pericolul de explozie depinde de următorii factori:
-omogenitatea substanţei: cu cât omogenitatea este mai mare, cu atât pericolul de explozie
creşte;
-gradul de dispersie a particulelor de praf : cu cât dispersia este mai mare, oxigenul are acces
mai uşor spre particula de praf şi intervalul de explozie se măreşte;
-compoziţia chimică a prafului; pericolul este mai accentuat dacă praful conţine substanţe
volatile;
-compoziţia, temperatura şi umiditatea aerului; prezenţa unor cantităţi determinate de gaze inerte
în aer micşorează sau înlătură pericolul de explozie; temperatura înaltă a aerului măreşte
pericolul, iar umiditatea îl micşorează, în afară de cazurile în care substanţa respectivă
reacţionează chimic cu apa.

4.2.5. Substanţele mutagene

Substanţele mutagene sunt cele care pot provoca apariţia bruscă a unui caracter genetic nou, ce
reflectă o modificare corespunzătoare a materialului ereditar. Conform unei alte definiţii, ele
sunt substanţe care au proprietatea de a reacţiona cu materialul genetic sau de a acţiona asupra
acestuia, producând mutaţii.
Substanţele mutagene conţin molecule electrofile şi deci pot reacţiona cu structurile nucleofile,
cum ar fi moleculele de ADN. Cercetările recente au pus la punct unele tehnici şi metodologii
pentru identificarea unor astfel de substanţe şi evaluarea activităţii mutagene potenţiale. S-a
constatat că 80 – 90 % din compuşii chimici carcinogeni (substanţe care pot provoca apariţia
unor tumori maligne constituite din celule epiteliale) au şi efect mutagen.
Substanţele cancerigene sunt cele care generează tumori maligne, caracterizate printr-o
înmulţire excesivă a ţesuturilor unor organe. In numeroase legislaţii naţionale se interzice
complet utilizarea unor astfel de substanţe, al căror efect este sigur cancerigen, în practica
industrială.

4.2. Factori de risc de natură biologică

În mod deosebit, în industria farmaceutică, în laboratoarele de analize medicale, ca şi în
cercetarea medicală, obiectul muncii îl constituie culturi sau preparate cu microorganisme
generatoare de maladii infecţioase : bacterii, virusuri, richeţii, spirochete, ciuperci, protozoare.
De asemenea, există proces de muncă unde se lucrează cu plante periculoase (de exemplu
ciuperci otrăvitoare), precum şi cu animale periculoase (şerpi veninoşi ş.a.), care pot provoca
accidente de muncă, intoxicaţii acute profesionale, decese, răniri, strivir