DOI MOLDOVENI ÎN ARDEAL

un script liber

Turcu –

Salut Salut! Hello everybody! Bine ați venit în comunitatea BIS Teatru, la spectacolul
comunitar 2 moldoveni în ardeal, în cadrului proiectului comunitar Teatrul din Cartier.

Ideea este simplă, stăm împreună, dar la distanță fizică. Sau invers, stăm la distanță, dar mai
aproape ca niciodată. De unde și motto-ul proiectului nostru în acest an, nu eu l-am inventat, dar
îmi place - Distanțare fizică – Solidaritate & Comuniune Socială.
Dumitru: Din coșmelie sau de după cortină – Și solidaritate uei?

Da, ați auzit o voce din canal, e vocea colegului meu de suferință, pe numele lui Dumitru
Stegărescu. El susține că provine din neamul stegarilor lui Ștefan cel Mare, e chiar mândru de
asta, cred că în ultimele 2 săptămâni mi-a reamintit acest aspect din viața lui cam de două ori pe
zi, cel puțin.

După cum vedeți el stă, momentan, la distanță, dar e mai solidar & mai comunitar decât au fost
toți stegarii lui Ștefan cel Mare de-a lungul istoriei. Eu îl simt, chiar acum. Da, eu am uitat să mă
prezint din pricina emoțiilor, eu am 2 prenume, Alin și Gabriel,. Alin PLUS Gabriel.

M-am născut în Brăila, pentru mine cel mai frumos oraș din lume. De fapt în Brailita am făcut
ochi prima dată, am copilărit pe Strada Progresului, mereu mi-a placut cum suna, strada
Progresului,nu poti ajunge rau,daca te nasti acolo, strada te propulseaza in lumea mare. Ce-i
drept m-a trimis la vreo 500 km de casa. Brailita mea draga plina de tot soiul de oameni,de la
puscariasi,cutitari,barbugii,la cantareti pictori sculptori si scriitori. Braila mea construita ca o
panza de păianjen,orasul cu salcami cu influente etnice din toate partile
rusi,evrei,tigani,maghiari,greci,bulgari,italieni,armeni,albanezi,nemti si nu in ultimul rand turci.
Turcu e numele meu. Pe bune, așa mă cheamă. Alin – Gabriel – Turcu – un nume predestinat
pentru a face un spectacol de teatru comunitar cu Urmașul Stegarului lui Ștefan cel Mare,
Dumitru Stegărescu cel fantastic!

1
Dumitr- Ce tot spui acolo?REACȚIE DUMITRU DE DUPĂ CORTINĂ/ coșmelie.

Turcu in continuare: Vă dați seama că ne-am scos ochii la repetiții, de fapt ne-am scos tastele, că
mai mult am repetat pe zoom, acolo s-a mutat tot universul în ultimele 3 luni și jumătate, și acum
iată-ne aici ÎMPREUNĂ, cu voi, cu publicul nostru, simt nevoia să aplaudăm! Pur și simplu să
aplaudăm…TEATRUL DIN CARTIER – un proiect comunitar BIS Teatru – Doi moldoveni in
Ardeal – un spectacol comunitar cu Alin Gabriel Turcu și Dumitru Stegărescu, hai Dumitre
arată-te!

Mitică – Șe comunitar uei? Ce o tot dai cu comunitaru? Oamenii ăștia or venit la teatru, nu la
palavrele tale de tătar. Și care doi moldoveni în Ardeal, că de zce zile mă bați la cap că Brăila nu
e in Moldova.

Turcu – Păi tu ești doi Moldoveni în ardeal, ești cât doi, mândru urmaș al stegarilor lui Ștefan cel
mare, ajuns aici pe Strada Ștefan cel Mare pentru un mare show COMUNITAR.

Mitica – șe o tot dai cu comunitaru acesta uei, habar n-ai unde e Moldova, unde e Brăila, habar
n-ai ce-i aia comunitar?

Alin - COMUNITÁR, adjectiv, Care aparține comunității, care se referă la comunitate.

Mitica – Așa, da , Turcule, acum e totu clar. Și ce se referă la comunitate?

Turcu – Adică?/ Mitică – Adică ce?

Turcu - comunitate sf - Ceea ce este în comun mai multor ființe sau lucruri. 3 Posesiune în
comun. 4 Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață comune Si: colectivitate,
comuniune, congregație, obște, (înv) obștime. 5-6 Totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei
localități etc. 7 (Jur; înv) Bunurile pe care soții le administrează în comun. 8 (Trs) Comună (1). 9
(Îs) Comunitatea Europeană Uniune de state europene cu economie, instituții, monedă și armată
unice.

Mitică – Nu-mi place asta cu moneda și cu armata! Ce-are armata cu comunitatea? Livrează-mi
altă definiție!

2
Turcu - COMUNITÁTE, (2) comunități, s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau
ființe; posesiune în comun. 2. Grup de oameni cu interese, credințe sau norme de viață
comune; totalitatea locuitorilor unei localități, a unei țări etc.

Mitică – Adică?

Turcu – Adică Mitică! Adică ce adică? Adică în clipa asta, aici, în Grădina asta, noi doi, cu
spectatorii, cu voluntarii, cu vecinu Schneider, etc, improvizație, suntem un grup de oameni? De
acord?

Mitică – Cam pestriț grup, da.

Turcu – De acord sau nu?

Mitică – De acord.

turcu – Ei bine, grupul acesta de oameni, in urmatoatele 50-60 de minute, cât o fi, vedem la final,
are intereseul comun de a se relaxa ascultând poveștile noastre, textele, autobiografiile, deci
avem un interes comun, avem credința, da, credința că spectacolul va ieși bine, că nu va ploua, că
nu pleacă rânduri, rânduri, ok?

Mitică – Ok, bine, zi mai departe!

Turcu – Avem iată și norme de viață comune, măști, distanță, bun deci suntem o comunitate!
Avem grijă unul de celălalt… Dintr-o dată e așa important că suntem ÎMPREUNĂ aici, în
Grădina BIS, Europa, România, Ardeal, Sibiu. Eu aniversez azi 2.555 de zile de când am venit
prima dată în Sibiu, orașul meu adoptiv.sunet de tren….

La Microfon - Ce cogeamite schimbarea de aer. Din campia Baraganului direct in munti. 500 de
km de casa.Sibiu/ Hermannstad,singur intr-un oras strain,trenul merge fara oprire pana la medias.
Doar eu si trollerul meu gri-albastrui de 50 de kg: 5 perechi de blugi, 17 tricouri, 3 pullovere, 2
geci, un palton, 19 perechi de chiloti 14 albastri, albastru e culoarea mea preferata, pastă de dinți
pe jumătate consumată băgată într-o pungă de sandwichuri laolaltă cu periuța, 3 boluri de metal
(de alea de le dai apă la câini), o bucata branza sarata, 10 oua dintre care 6 de găină și 4 de rață,
22 snitele la caserola, o punga de vinete ce deja se dezghetase in 12 ore pe tren si o carte de
Mihai Eminescu.

3
M-am plimbat cu trolerul de la gara pana la caminul 1 de pe bulevardul victoriei pe jos. Gara
darapanata pseudo-comunista,merg mai departe,restaurant rapid bere 2 lei cinci zeci,incepe
ploaia, o ploaie calda de vara ca o mangaiere a mamei pe obraz, merg mai departe prin ploaie,
incerc sa simt vibratia orasului,piatra cubica,liniste,foarte multa liniste,femei gravide ce se
adapostesc de ploaie,ajung pe Bulevardul Victoriei in fata caminului 1 locul unde imi voi
petrece urmatorii trei ani,bine nu chiar in fata caminului.explozie de rasete,harmalaie de
nedescris,ceva imi atrage atentia.No, no, no! Italian? No! Ardelean? Ye!

No-cuvant universal valabil,no egal da si nu in aceeasi masura.Intru,Duduie bondoaca la

intrare,plictisita ,No hai copile!Semnez iau in primire camera 107,urc la etajul 1,colegi de
camera primitori,bem o rachie?No!Sunat parinti,totul e bine,merge oleaca de odihna.

Poem Boala 107 de Alin Gabriel Turcu. Poem liric necunoscut, inspirat de trauma primei
nopți la cămin, departe de casă. Motto – Nimic nu e ceea ce pare a fi.

Sunt doar un pusti inchis intr-o carcasa finita, cu aspiratii infinite. Sunt doar o frunza purtata de
vantul finit spre lumi infinite. Sunt doar o cana de vin fiert ce o bei agale intr-un loc finit ce-ti da
dureri de cap infinite. Sunt doar un raft de carti ingrijit de o duduie bondoaca cu glezne
nedefinite intr-un magazin de reviste penibile si infinite. Sunt doar o pensula,o periuta de dinti
folosita ,o mana calda peste sanul tau stang,o frimitura de paine mancata de soareci,o bancota de
10 lei ,o guma lipita pe scaunul profesorului ,o noapte de amor in parc. Sunt doar un gand finit
spre infinit.

No! Poemul ăsta l-am scris inspirat de amintirea primei zile în Sibiu, a primei zile în Ardeal!

Dumitru fără microfon - Voi începe cu o întrebare. De ce aveți nevoie să spuneți Ar-deal, ar-
vale, vâlceni....bla. bla? nu sunteți toți români? Deja îs două întrebări, mă opresc. Io-mi amintesc
cât se poate de limpede prima dată când am venit eu aici, în orașul ăsta gingaș.
Am ajuns la autogara Atlassib, care e de fapt autogara Transmixt. Era până în ora 10. Am luat
direct un taxi și l-am rugat pe taximetrist să mă ducă la ULBS. Pe Victoriei. Atâta știam despre
Sibiu, adresa unde se află facultatea. Veneam pentru masterat. Când am urcat, asta era muzica ce
cânta în mașină. Taximetristul să fi avut 70 de ani, cam așa. Ei, peste tot sunt taximetriști bătrâni.
Evident m-a descusut: că de unde-s? Că ce se mai întâmplă cu Basarabia? E un drum scurt de la
autogară pân’ la facultatea de litere, așa că am scăpat repede de discuție. Am prins doar că e ușor

4
țărănuș taximetristul meu. Am coborât lângă litere pe cântecul ăsta. Aveam de depus acte pentru
admitere, un vraf de hârțogăraie, dar fiind pentru prima oară în Sibiu, mi-am rotit foarte încet
privirea ca să pot observa ceea ce e de văzut la prima mână. Era o zi de vară cu mult soare. De
văzut, ce să se vadă? Aceleași culori, plus roșu de pe acoperișurile, toate acoperișurile; cu roșu
mai nou, mai plouat și bătut de soare, mai mâncat de istorie, mai amestecat cu mușchi. Roșul ăla
era atât de puternic încât am uitat total de Griul(Chișinău) din care pornisem. Dar, și aerul de un
izbitor simț, ce, credeam că vine, de prin vârfurile munților, tocmai, nemaivăzând munte până
atunci, rulându-mi o țigară, am căutat printre colțurile clădirilor acele vârfuri. Am aprins țigara și
am rămas cu ochii spre munți. Zăpada lucea, puțină câtă era prin vârfuri, dar tot mă făcea să simt
strălucirea și albeața ei în mijlocul verii. Arhitectura, puțin cunoscută ochilor mei, amestecată
prin unele locuri și nici nu vedeam cine știe ce. Doar câteva clăriri.
Straniu mi s-o arătat clădirea facultății, căci într-un oraș cu o asemenea arhitectură pe care încă
evident nu o descoperisem, aveam în fața mea un bloc comunist sau ceva de genul comunist, care
avea scris mare și îngroșat: UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA. Și m-am întrebat dacă în tot
orașul nu poate fi o altă clădire, poate chiar o clădire istorică, ce să țină loc Universității? Gând
ca o săgeată. Galbenul autobuzului 5 care trece tocmai pe lângă mine, mi-a șters tot. Aoleu,
autobuzul 5, cinci este cifra mea, oare să fie ceva? Da, da, da. Urma să-mi depun actele și tocmai
trebuia să intru în toată nebunia și birocrația pe care nu o poți compara niciodată și nici unde.
Peste tot e aceeași. Aceleași doamne, femei, angajate, secretare cursante ce au față de nefutute și
nemulțumite. Foarte greu, dar am scăpat pe la ora 15. Acum vine partea cu Căminul, care așa e
de firească, că poate nu trebuie nici istorisită. Numai că gândacul de bucătărie, mort, care era
lângă ușa de la intrare, m-a făcut să-mi aduc aminte de unde plecasem. Aveam o geantă în mână,
nu prea mare. Câteva haine și acte. Am pus geanta jos, am început să râd; singur. N-aveam cum
altfel. Am râs mult, chiar cu lacrimi și mi-am spus la final: FUGI DE DRACUL ȘI DAI DE TA-
SU

Turcu – microfon probabil - Ora 23, m-am trezit,ies din camin,descopar parcul-subarini,bate
vantul,copacii se leagana,gainat de cioara fix pe tenisul negru al piciorului meu stang,maresc
pasul, inteleg ca urmeaza un raid,Hitchcock-pasarile,ajung in fata unei statui,un mort frumos cu
ochii vii,Mihai Eminescu,ma asez pe banca,fumez,o stare de relaxare si de calm imi invaluie tot
corpul,No ii fain la Sibiu!

5
Ma intorc la camin,nu pot intra,nu am cartela,am uitat sa o iau cand am semnat pentru camera,bat
vreme de 10 minute in geam,nimeni nu raspunde,ma asez pe un leagan,fumez din nou,gasesc
cateva pietricele si arunc aleator in geamurile caminului,poate cineva imi va deschide,nimeresc
fix unde aveam camera,colegul de camera coboara sa imi deschida,mai bem o rachie,citim
Eminescu,mai bem o rachie,mai citim Eminescu,mai bem un Eminescu,mai citim o
rachie.Reincepe ploaia.Picaturile de apa se preling pe geam.somn usor,Sibiu.

Sibiu, oraș sublim, minunat, primul în toate și în tot! Sunt mândru că m-ai adoptat, tu, oraș
primordial și absolut!

Sibiu/ HERMANNSTADT - primul la tot ȘI LA TOATE! Prima fabrica de bere din

romania,prima farmacie,primul orologiu de pe teritoriul actual al romaniei,prima fabrica de
hartie,prima gradina zoo,primul teatru din tara,prima linie electrica din sud estul
europei,primul,primul primul,cel mai mare,cel mai tare,primul om lansat in stratosfera?Ati
ghicit! Tot din Sibiu cu o bucata de slana si pita!Sibiu-Capitala culturala europeana 2007.Cu cine
sunteti in competitie?Pe cine vreti sa intreceti? Nu inteleg goana asta nebuna de a afirma despre
tine ca esti primul la toate.Important este ca esti acolo. Sibiule eu te apreciez pentru calmul tau.
Nu pentru EXAGERĂRI ȘI UMFLĂTURI cu stofă de minciuni gogonate.

Prima Gradina Zoo din Romania a fost la Targoviste inca din 1583 de pe vremea lui Petru
Cercel. Da, stiu veti spune ca nu aceea a fost prima din Romania pentru ca in 1583 inca nici nu
exista Romania, da , asa e, aveti dreptate, dar va intreb inca o data. De unde nevoia de
competitie? E loc pentru toată lumea! Si pe planetă, si in țărișoara noastră. Dacă ne călcăm pe
bătături riscăm să ne sucim gleznele. Și sufletele! Vă zic. Acum 4 ani, repetitii la spectacolul We
art Free mi-am luxat glena, am ajuns la Spital, la Sibiu, prima dată în viața mea, si acolo era un
nene cu nasul spart, astepta primul de peste 3 ore.M-am asezat langa el si am stat si eu inca vreo
trei, pana cand a venit cineva sa il examineze pe nenea,apoi am urmat eu,dupa inca vreo ora
merg sa imi faca o radiografie la glezna,dupa inca o ora imi da radiografia si o duc inapoi la
cabinetul de la urgente,cand sa ofer radiografia constat ca ma numesc Melania Popescu si am
61 de ani,ii spun doamnei ca s-a comis o greseala si cel de la radiografie nu mi-a dat radiografia
mea,doamna incepe sa se isterizeze si sa imi spuna tot mie ca nu sunt atent,in conditiile in care
eu eram Richard al treilea dintr-o parte in alta a spitalului,revin la radiografie,nu raspunde
nimeni,dupa inca jumatate de ora apare o asistenta care imi spune ca domnul doctor,a iesit in

6
pauza de tigara,dupa inca vreo ora apare si domnul doctor,cred ca fumase vreo 2 pachete.Ii spun
ce confuzie s-a creat si ca mi-a oferit alta radiografie,el spune (pauză lungă psihologică) - No!

Respir adanc, nu ma enervez.Imi ofera radiografia mea si apoi ma intorc la urgenta cu ea,un
eveniment ce nu ar fi trebuit sa dureze mai mult de vreo 2 ore a durat 6 ore jumate. NO! Așa fu
PRIMA experiență spitalicească din orașul care e PRIMUL la toate și la orice!

Mitică - No cine îl cunoaște pe Răzvan Pop? Eu am aflat, puteți și voi. E istoric. Cel mai mai
mare istoric din Sibiu. Răzvan Pop, scrie peste tot prin ziare că-i primul oraș, așa, că-i primul,
așa, că-i un oraș așa....un oraș care este bun la absolut orice, la toate, primul oraș din România,
din STELE. Turcule, (el este Alin Turcu, dacă nu-l cunoașteți, aveți ocazia), tu ai povestit, cum
stă treaba cu medicina în acest oraș de neîntrecut.

Dar eu aș propune să vorbim despre nas. Fără doar și poate NASUL este organul cel mai
proeminent al sibienilor. Am putea tipări un tratat numit “Sibienii sunt primii la orice. Nasul lor a
străpuns demult stratosfera.” Ca în bancul ăla cu doi vecini care n-au ce face, stau lângă gard,
așa, de dorul lelii. „Măi, zice unul, ia hai să vorbim degeaba”. „Bine, spune celălalt, ce-ar fi să
luăm șindrila de pe casa ta cea nouă și s-o punem pe casa mea cea veche?” „Curat vorbă
degeaba!”, strigă primul. Bunnu?

Turcule cu două prenume, hai să NU vorbim degeaba, să NU vorbim despre nas în general, ci să
ne foarte concentrăm asupra nasului sibian. Punct. Pardon, semnul exclamării!

Nasul sibianului miroase brânza pe care și-o face și-i zice telemea, și-i vestită nu numai în țară,
ci și în afara granițelor, și chiar în Galaxia întreagă - și bineînțeles este unică; miroase cârnațul pe
care și-l face, și-i zice salam de Sibiu, care cică nici nu a fost făcut în Sibiu ci prin Mediaș și
Sinaia; miroase slănina pe care și-o face și-i zice slană și în același timp visează că-i pe cea mai
mare piață de desfacere și că-i unicul care face brânză, slană, și salam. Țăranii de la mine din sat,
nu de când i-am văzut eu, ci dintotdeauna, au ca mâncare de bază: BRÂNZĂ, CEAPĂ,
SLĂNINĂ, CÂRNAȚ. Gustul desăvârșit al Salamului de Sibiu este dat de ingredientele atent
alese, de perioada lungă de maturare și de mucegaiul cu care este „înnobilat” salamul.

În nuvela NASUL, Gogol scrie că un bărbier trezindu-se dis de dimineață și simțind miros de
pâine caldă, o roagă pe nevastă-sa să-i de-a să mănânce pâine caldă cu ceapă. Și cu salam de

7
Sibiu, probabil. Când a tăiat pâinea în două a găsit un nas, un nas pe care chiar îl cunoștea foarte
bine. Era un ditai nasu de sibian, care în anumite ocazii străpunge stratosfera! Vă zic!

TULAI IOI NO! NO BINE! NO NI LA MITICĂ STEGĂRESCU

A fost destul de dificil sa inteleg ce vorbiti la inceput,multe cuvinte mi-au dat bataie de
cap,incepand de la un ioi-care la mine inseamna uau,la un tulai-care e valeu,uliu,musai-acum
bre,la cuvinte precum ȘOD -care suna ,a boala venerica de secol 13, apoi urmeaza SUBLIMELE
& INTENSELE ia – uri: cafia, aviam, tiatru. Ioi ce biat am fost asiară! Am băut până diminiață!
Pe la doi noaptia am băut o cafia să mă trezesc că eram biat. Știu ! Știu! E ora 2 , așa e corect!
Aveți dreptate! Aici chiar aveți dreptate. Eu le-am zis la ai mei din Brăila, bre, tu când iei liftu
mergi la etaju 2 sau la taju două! Păi la etaju doi, normal ce îăntrebare-i asta? Păi atunci era doi,
nu e ora două, da, aici aveți dreptate, și acum și aici mă puteți încuraja cu niște aplauze!!!!

APLAUZE PENTRU ORA DOI!!!

Mitică, la tine acasă cum e?

Cum e ce?

Când iei liftu mergi la etaju două sau la etaju doi?

Amu, Turcule, la mine în sat n-are nimeni lift.

Tot Dumitru - Da când ți-oi da două scatoalce păstrate de pe vremea stegarilor lui Ștefan cel
mare! Că ai acaparat tot spectacolul, da mai lasă-mă și pe mine să intervin.

Turcu - imediat. Imediat, zici că m-am lungit, ai? Aaaaaa, sau lungiiiimile infinite în exprimare
ale voastre, ale sibienilor sadea, vai de mine și de mine, fe-bruarie , se-parat, dar si franturi
precum Ni. Ia explicati-mi si mie cum vine asta:No, Ni!

Hai bre, gata, ti-a expirat timpul

Aici pe tărâm sibienesc si un simplu ma duc sa iau paine se transforma intr-o calatorie initiatica.
Adica la noi e ceva simplu,nimic special fac asta in fiecare zi,la voi in schimb totul capata
accente mistice,e fabulos,ma duc sa iau niste pita,accentele puse,e ca si cum micul print s-a dus
dupa paine.

8
Hai, Mitică , zi tu că n-am dreptate, zi-mi și tu 3 vorbe din care nu ai inteles nimic, da
ABSOLUT NIMIC, când ai ajuns în Sibiu. Da 3, numai trei, nu te-ntinde!

Laibăr (improvizație laibăr)

Cius (improvizație CIUS)

Lubeniță (improvizație lubeniță).

Pontos, bagau,ludau,temeteu,chischineu,mintenas, si futelnita. Mai fratii mei ardeleni! Cum

futelnita??? Ajung într-o seară la un prieten acasa, ne intindem la vorba destul de mult,si la un
moment dat îmi zice - Poci sa ramai peste noapte la noi, poci dormi pe futelnita asta.

PRAG – scurtcircuit! – Toată noaptea m-am zvârcolit pe futelnița ceea!

Pe de cealalta parte eu daca va spun ca m-am bolfait la stomac de la niste colarezi pentru ca o
bazdaganie s-a pus pe mancare sau ca in perioada asta mi-am lasat halaciuga mare si am mai
lucrat pe la apartament ca mi-am pus o corniza ,flisa, si restul lucrurilor le-am bosolit pe unde
am putut sa nu ocupe camera ,o sa ziceti ca blodogoresc.

Oratanie,magaoaie, dereteca,besteleala,aplecus,albina te duce la miere si musca la scarna,altu

moare s-asa n-are,ce are in gusa si in capusa,cine se amesteca in tarate il mananca porcii,dupa ce
ca e prost se mai caca si in poteca,boacana,buleandra,brisca,chelfaneala, În țara orbilor, chiorul
este împărat, Mi-e milă de tine, dar de mine mi se rupe inima.

Ia zi Dumitre, tu ce vorbe de duh ai la tine în sat, gata, ai microfonu, pardon, tie nu-ti trebe
microfon, tu esti răzeș de-al lui Ștefan cel Mare, stegar de stegar, tu te auzi și din canal.

Vorbe de duh zici, de la mine din sat? Da n-am eu vorbe din sat? Am o listă, gata pregătită, stai
că amu o aduc…. bagă din mers niște arhaisme/ regionalisme dure. Vine cu lista, care e
plimbată prin public

A hămăi.

Zubreală.

Șliompanții.

9
A chica pe buși.

Dă-i foială.

Ca șioarșile în tărâță.

Ca un coi într-o căldare.

Te-ai întâlnit cu Borea?/ Ai fost la Tolea?

Șezi pe buși.

La șel sărac șî mâța-i curvă.

Fie roata șî pătrată tot se-ntoarșe ea odată.

Din câcat plășintă nu fașe șî dacă fașe s-o mănânșe șe-l de-o fașe,

Iu-iu-iu șî ha-ha-ha multă vreme n-o și așa.

Nu te râde că nu-i șagă.

Ulciorul nu se duce de multe ori la fântână.

Plouă, plouă, plouă, babele se ouă, ouăle de lut babele se fut.

Bate cucoșul să prișeapă găina.

Chei la aripa sătănii.

Nuștiu nică n-am văzut, niși pe-acolo n-am trecut.

Magazin deschis veșnic.

Olecuțâcă.

Nu te pricoli.

Tăt zaibisi.

Paner.

10
Chișleac.

Șalavari.

ȘORCOVI

Te uiți ca pula la cuțit.?

Cum îl văd, cum îl ieu, cum îl ieu, cum mai vreu.

Samagonca-i sora me, ea mă dușe unde vre, unde-i apa șea mai mare, îmi arată că-i cărare.

Hai noroc șî numai-bine în valea gâtului la mine.

Cur arățî- cur prăjești.

Arde focu-n paie ude.

Nu iesă fum pân nu fași foc.

Îi chior da-i șî surd.

Tare ȘOADE cuvintele astea, nu? Șoade – adică haioase – adică SAVUROASE

Despre savoarea cuvintelor, așa ar trebui să se numească pământul dintre Nistru și Prut, nu
Republica Moldova. Republica Moldova oricum nu există! E o invenție a rușilor, peste 1000 de
ani nimeni n-o mai ști de ea. Da accentul meu dulce, acela există, ACCENTUL meu de la mine
din sat, accentul meu așa cum l-am deprins de la mama.

Satul meu, cuibul unde am deschis pentru prima oară ochii, și am gângurit pentru prima oară, și
am plâns pentru prima oară, și am spus primul mama, se numește Suhuluceni. SUHULUCENI,
RAION TELENEȘTI, REPUBLICA MOLDOVA. Pentru mine este un cuib la propriu căci până
a merge la facultate în Chișinău, nu am părăsit niciodată satul. Adică 17 ani, de la primii pași
făcuți prin iarbă și șorcovi căzuți, zdrobiți, până la prima beție făcută cu rachiu din șorcovi. De la
sfințenia și gura căscată, ascultând cum mama în fiecare seară îmi citea povești de Creangă, până
adormea și eu o trezeam să-mi citească mai departe, până la dormitul într-un lan de lucernă vara,
când ești nevoit să te acoperi cu un braț de iarbă tăiată pentru a nu speria stelele. De la coarja de
pâine, înmuiată pe un colț în vin roșu, pe care ne-o dădea bunica pentru a nu mai plânge și pe

11
care o țineam cu amândouă mâinile c-a să nu o scap, până la înfundatul butoaielor și trasul la
teasc a vinului roșu mai întîi, apoi a vinului alb pentru a spăla tot ce era de roșu.

De la prima zi de școală, la care evident nu am fost, căci eram la înșirat tutun și dacă nu-mi
aducea un vecin cărțile nu mergeam anul ăla la școală, până la ultima zi când am plecat din sat cu
niște lacrimi de crocodil.
Și uneori, mi-e așa de dor, să mă trezesc dimineața, VARA, în zi de duminică, și să merg pe
malul pârâului, care trecea prin fața casei noastre, să-mi las șliompații din picioare și să întru în
apa rece, să-mi închid ochii și apoi să-mi bag mâinile în apă și să cotrobăi prin toate adânciturile
de pe lângă mal ca să prind peștele cel mare. O căldare plină de pește.
Tata fiind lemnar, îmi făcea din lemn, absolut orice, undițe, căldări, jucării, dar o jucărie
adevărată sau pentru a fi mai clar, una cumpărată; nu am avut niciodată. Într-un an de ziua
mea, toamna, tata mi-a cioplit din lemn un pistol, și înăuntru lui o scrobit o gaură, și o
meșterit niște fire de la pomu de crăciun pe care le-o legat la 2 baterii cumpărate de la
magazinul din sat și le-o înfășurat jur împrejuru pistolului de lemn. Și când apăsam pe
trăgaci, hop începeau a lumina în culori ca luminițele de crăciun. După mulți ani am văzut
într-un film de Tarantino așa un pistol, și mi-am amintit cum am plâns de bucurie când mi-a
dat tata cadoul și am țopăit prin ploaie pentru că ERA TOAMNĂ, era de ziua mea, și ploua, și
ploua, și parcă toate fluviile de pe continente îndepărtate de care învățam la școală la ora de
geografie se revărsau în ograda noastră.
Of, și iernile cele lungi și nesfârșite. Când în casă lângă sobă e cald, de cască mâțele dar dacă ieși
afară, crapă lemnele de la așa geruri. Ei dapoi, în casă corect, mai mult mâțele stăteau, că eu tot
pe sanie, tot prin zăpadă, tot prin troiene, prin nămeți, căci unde era zăpada mai mare acolo era
de mine, sau mai bine zis de noi. Toți copiii satului, 100 de sănii adunate, un tren din sănii de
ajungea primul în vale iar ultimul nici nu se pornea, IARNA e cel mai frumos anotimp pentru
copilărit. Să îngheți până nu mai poți desface degetele de la picioare dar în același timp inima și
spiritul să-ți fie la 100 de grade celsius. Iar în toată frumusețea asta, curățenia, splendoarea,
farmecul, albul imaculat, mai minunat și mai plăcut decât mersul la veceu iarna nu există. Să ne
înțelegem WC-ul de acasă este afară. Îi făcut frumos din cărămidă, cu ușă, cu fereastră dar când
vine iarna e o splendoare să te duci afară la veceu când e -35 de grade noaptea și crivățul
amestecat cu fulgi și șuierat de vânt te întâmpină, exact de îndată ce ai închis ușa casei. Până la
veceu îți îngheață frate și căcatul în tine. De unde și vorba aceea: Ai înghețat ca un căcat.

12
Primăvara, venea din alte lumi. Era deșteptarea la viață. Pe lângă toate ce se trezeau la viață, era
ziua mamei, cea care îmi dăduse mie viață, care m-a grijit cum a știut ea mai bine, până am
plecat de-acasă și care mă așteaptă, tot timpul cu zamă de pui și cu plăcinte; cu dragostea ei ce nu
are cum să se stingă, cu mâinile ei calde, puhave ca o pâine….. iubiți-vă părinții. Apoi, multe s-
au întâmplat prin cuibarul cela, și dacă nu le-aș fi făcut pe toate nu cred că puteam să plec de
acolo până nu le încercam pe toate. Dar și dacă mi-o fi scăpat ceva, să steie acolo cuminte, să
aștepte, căci copiilor mei tare le va mai plăcea să descopere ce eu am trecut cu vederea.
No ni că am zis și textu ăsta!

Turcu –No ni mă, că m-ai făcut să plâng, Dumitre. Gata, facem pace stegarule! Era timpul, după
câteva secole. Facem pace! Satul tău e cel mai frumos sat de pe Pământ, și orașul meu e cel mai
frumos oraș din Univers.

- Bine. Bine. Ce oraș? Brăila?

-Da chiar Brăila. Braila nu e numai despre cutitari si tigani. Brăila e orașul unde pentru prima
oara am invatat sa spun mama,tata,mamaia,tataia,e orasul unde am invatat sa iubesc cum iubeste
soarele pamantul baraganului si sa urasc cum iese Dunarea involburata la mal. Cu spume!
Oriunde te-ai plimba prin Braila simti cum pasul tau apasa pe niste clape invizibile care te
transpun intr-o serenada cantata de Cristian Vasile sau de Jean Moscopol.
Orasul in care fiecare femeie este o Chira Chiralina, de o frumusete ce iti taie respiratia. Și dacă
da naiba sa ranesti o Brăileancă,mai bine ia-o la goana,si nu intoarce capul inapoi, ca daca te
prinde iti toarna ulei incins pe gat ca in povestile lui Istrati.
Orasul in care orice MASCUL stie in sinea lui ca e nepot cu Terente. Terente, acest latin lover
din spatiul estic, stiti de Terente? Toata tara stia ce se ascunde in Insula Fundu Mare din Braila!
Exact. Bartai stromeleagu invartosat. Nu radeti,cu siguranta bunicile si strabunicile
dumneavoastra au purtat chiloti,palarii,si ciorapi cu brandul Terente. La autopsie capul și penisul
lui Terente i-au fost detașate de corp și trimise la Institutul Medico-Legal „Mina Minovici”
pentru a fi studiate, evident. Penisul a fost pus în formol pentru conservare și expus la Institut
pentru ca următoarele generații de medici legiști să poată studia minunea - Organul lui Terente,

13
(care) avea inscripţionat mesajul ”Fut bine şi apăsat la cioc”. (daca sunt ciopii in public rogi
mamele să le astupe urechile).
Brăila, oraș magic demn de romanele fantastice a lui Garcia Marquez. Brăila, orașul unde mi-am
lăsat hălci enorme din suflet când am venit la Sibiu.
Și nu-mi pare rău, când mă gândesc la noptile de Sibiu, la noptile din camin de poezie la lumina
lumanarilor,da era ceva sublim,era un fel de dead poet society, în Căminul Universității de lângă
parcul Sub arini. eminescu, nichita, neruda, pessoa, bogza, sorescu, in fiecare saptamana aveam
tema, ne decideam asupra unui poet,cautam informatii despre poetul respectiv ,o poezie care ne
inspira si cam asta era seara, minunate momente,ne trezeam la usa o gramada de necunoscuti
care voiau si ei sa participe, iar când depășeam 30 de oameni pe 10 metri patrati ieșeam in fata
caminului. Nu nu-mi pare rău că mi-am părăsit orașul, și m-am mutat aici, în Sibiu.

Orășelul ăsta mic si cochet, cu eleganta lui aparte, orasul in care lumea se inghesuie la teatru,la
filarmonica,la orice eveniment,fie el cultural,gastronomic, de bun gust, de prost gust, este locul
perfect pentru a fi un visator, tineri de pe tot globul se inghesuie la tine in cetate sibiule, pe
Podul Minciunilor. (La Dom Titi, să-i fie țărâna ușoară!)

Dumitru – Nu întâmplător Podul Minciunilor se află în Sibiu! Scriu acest text chiar din fața
Filarmonicii, pot spune, Sibiule, că ești cam bătrâior la ale tale, te simți mai bine cu bătrânii la
filarmonică, căci îs mai mulți; decât cu tinerii prin baruri că nici tineri nu prea ai dar baruri nici
atât. Sincer îmi pari foarte trist, mai ales, înspre seară. Ziua e poate puțin mai animată cu cei
câțiva turiști care mai umblă de colo-colo prin oraș; Dar sibienii, unde sunt? Când apune soarele
ce fac? Ce fac? Zici că-i înghite cineva. Că-i mănâncă pământul. Sibiu – închis veșnic!

Turcu: Cum unde sunt, Dumitre? La Târgul de Crăciun. Cata frunza, cata iarba, mancare,
bautura, colinde, fulgi ALBAȘTRI de zăpadă proiectați pe Biserici, faci balcescu in jumatate de
ora, mergem ca sardinele,apoi primavara si vara totul se trezeste la viata, festival dupa festival,
nu trece o zi ca e alt festival, de la festivalul enescu pana la festivaluri de mancare, apoi cum
miroase a toamnă nebunii ăia cu 25 de ore de teatru non-stop.
Iar noaptea orbecai pe strazi de nebun, casele cu ochisori imi vegheaza pasii, linistea desprinsa
din poeziile lui Blaga, minunatul parc Sub-Arini,unde am un vechi prieten plop cu care mai
vorbesc cand nu ma simt in apele mele, cand simt ca Dunarea ma paraseste, Turnul sfatului cu
cele 141 de…

14
D – Legende, legende Turcule. Din 2017 de când m-am mutat în acest orășel aud numai legende.
De la Podu Mincinoșilor, la vampiri, la prima farmacie, la primul om în spațiu propulsat cu
telemea, dar cea mai tare legendă e cea a anului 2007, Sibiu – Capitală Culturală Europeană!
Acum eu, Dumitru, vă spun Bună ziua/ seara din 2020. Sunt sigur că Sibiul a fost cel mai unic
oraș cultural văzut vreodată și că nu va mai fi nicicând așa o capitală culturală cum a fost în
2007. Dar eu, Dumitru, vă spun Bună ziua/ seara din 2020.
Vă spun Bună seara vouă, dragi spectatori, echipei cu care lucrez, colegului meu de scenă, Alin
Turcu, din Brăila care nu e Moldova, și tu Bogdan, mă auzi, și mă vezi foarte bine, nu crezi, nu
credeți că e timpul pentru o nouă experiență puternică și NOUĂ, nu credeți că e timpul pentru un
nou val, un nou val cultural care să se înalțe cu grație către soare și să se izbească de cer! Nu
credeți că e nevoie de mai multe teatre, de spații culturale, de hub-uri, de locuri unde artiștii
tineri să se exprime liber, și să aibă SUS – ținere de la comunitate. Eu asta vreau de la tine,
Sibiule amorțit, sus-ținere reală, eu repet, joc oriunde, car moloz, car paleți, car boxe, și/ dar la
finalul zilei dă-mi o gură de apă, îmi plac străzile tale pustii, și nopțile tale răcoroase, dar dă-mi o
gură de apă.

- Să știi Dumitre că eu iubesc noptile reci si strazile goale.

- Și eu.

- Și apa din Sibiu e cea mai bună, asta garantez.

- Ce zice omu și ce-nțelege Turcu!

- Hai că glumesc, Dumitre. Glumesc. Am înțeles foarte bine ce vrei să spui.

- Așa. Bine. Mulțumesc. Dumitru schimbă tonul – Deci îți plac noptile si strazile goale? Numai
străzile goale? Da vreo mândruță ceva?

- Da, mă Dumitre, de aia iubesc io orașul acesta. Că aici mi-am găsit mândra. Iubita mea nu este
ardeleanca, iubita mea e banateanca,ea e fruncea! Io-s creieru.

Ne-am întâlnit aici, în Sibiu, în mijlocul țării. Eu, venit din Braila, de la 50 de km de granița cu
Republica Moldova. Ea, venită din Arad, de la 50 de km de granița cu Ungaria.

15
50! 5 + 0 = 5 - cifra mea norocoasă!

Seara de 5 noiembrie 2018 ,am cautat in tot burgul cel mai frumos inel de logodna.Am fost in
peste 50 de locuri,am vazut peste 50 de inele,am avut cu 50 de batai ale inimii in plus dupa ce l-
am ales, am ras 50 de înghițituri de vin alb, pentru curaj..Si am cerut o.Sincer nici acum nu stiu
daca a zis da sau nu.Tind sa cred ca e da daca a ramas in continuare.Nu cred ca exista oricum
cuvinte pentru a povesti o bucurie ce iti ingheata stomacul si apoi ti-l transforma intr-un vulcan.

SONG – LA final Dumitru aplaudă

Acum înțelegi Dumitre de ce iubesc eu Sibiul.

Pe mândruța ta o iubești, nu Sibiul! că e ardeleancă galeșă, mie-mi zici? Da io nu știu?

Nu e ardeleancă, bre, nu pricepi? E bănățeancă!

Da, da, și tu nu ești molodovan, ești brăilan.

Sunt muntean

Ești muntean, da n-ai văzut munții în viața ta până ce n-ai ajuns la Sibiu.

No nu mă ‘nerva Dumitre că iar ne certăm!

- No pentru mine nu are nici o importanță că-i Ardeal, că-i Banat, că-i Vaslui, că-i
Timișoara, că-i Sibiu, că-i Constanța.

Hai lasă-mă cu hipstererile astea! Nu mai bine ne lași tu și mergi în țara ta?

Oooo, asta-i urâtă.

Hai că numai de show am dat-o, să fie și ceva dramatic. Scuze.

Ba nu, nu. Crezi că n-am mai auzit și n-am simțit de astea, de două ori pe lună cel puțin, că la un
moment dat țineam un jurnal cu ele.
Dar io, bre Turcule, io când zic, țara mea, hm, hm, uiuuu, sub nicio formă, nu mă pot opri la
gândul că-i doar acea palmă de pământ, dintre Nistru și Prut. Țara mea este România Mare.
Bunicul meu a luptat de partea României în al doilea război mondial, fiind unul dintre puținii

16
oameni din tot raionul nu doar din sat, ci din tot raionul, repet. Și după război a avut multe de
tras, dar tot nu s-a dat. A luptat apoi împotriva sistemului comunist care se instaurase. Mergea
pe la casele oamenilor din sat și îi scotea la lucru în câmp, să-și lucreze singuri pământurile.
Bunicul meu a luptat, pentru mine, pentru voi, pentru noi, pentru ca eu să pot ajunge în România.
Să pot vorbi limba pe care el a vorbit-o, să pot avea dreptul de a vorbi copiilor mei această limbă
română! sau cum îi spune Creangă: Lingua Română. Bunicul meu este cel mai fericit țăran, dacă
eu am ieșit din sat și am ajuns în România. Dacă ar fi în viață și m-ar vedea că aduc în sat
români, și îi așez la masă, ar exploda pur și simplu de fericire. Eu sunt, român și vorbesc limba
română. Limba moldovenească e o glumă pentru tănăi, nu știai cuvântu ăsta turcule, așa-i? Nici
eu, aici l-am învățat.
Și da, am 2 buletine, și 2 cetățenii și dacă vor dodonii și politicienii ăștia zemoși, mai fac zece
buletine, dar voi ști înăuntrul meu că sunt un cetățean al lumii, care vine dintr-o țară mare, și care
vorbește limba română. Eu sunt în România ca la mine acasă! Pentru mine nu are nici o
importanță că-i Ardeal, că-i Banat, că-i Vaslui, că-i Timișoara, că-i Sibiu, că-i Constanța. Eu vă
iubesc.

Text Turcu

Text Mitică eventual.

gata./ sfârșit

17