ANALIZATORUL VIZUAL

1. Globul ocular

- formă: sferică, situat în orbite

- este format din 3 tunici (externă, medie și internă) și medii refringente

I. TUNICI
TUNICA EXTERNĂ
- este fibroasă și formată din două porțiuni inegale: sclerotica – în partea posterioară și corneea – în
partea anterioară
- corneea:
o este transparentă;
o nu conține vase de sânge, dar conține nervi.
- sclerotica:
o este o tunică opacă (adică prin ea nu poate trece lumina, lipsită de transparență);
o reprezintă 5/6 din tunica externă fibroasă;
o pe ea se inserează mușchii extrinseci ai globului ocular;
o este perforată în partea posterioară de: nervul optic care părăsește globul ocular și de artera
care intră în globul ocular.

TUNICA MEDIE
- este vasculară
- segmente dinspre posterior spre anterior: coroidă, corpul ciliar și irisul
- coroida:
o conține melanină => cameră obscură a globului ocular;
o este bogat vascularizată, hrănește globul ocular;
o se desprinde de sclerotică formând, în partea anterioară, ora serrata;
o în partea posterioară prezintă un orificiu prin care iese nervul optic.
- corpul ciliar:
o continuarea coroidei în partea anterioară;
o situat între ora serrata și iris;
o prezintă procese ciliare și mușchi ciliari;
o mușchiul ciliar – format din două tipuri de fibre musculare netede: fibre circulare – inervate
de parasimpatic, care determină mioză și fibre radiare – inervate de simpatic, determină
midriază
o procesele ciliare – alcătuite din aglomerări de capilare (70 – 80) ce secretă umoare apoasă
(un lichid incolor ce se află în spațiul format de cornee și cristalin - camera anterioară) prin
filtrarea plasmei și umoare sticloasă; de asemenea, hrănește cristalinul prin difuziune.
- irisul:
o membrană conjunctivo-musculară
o este un disc (o diafragmă) situată în partea anterioară a cristalinului;
o prezintă în centru pupila;
o reglează cantitatea de lumină ce pătrunde la retină.

TUNICA INTERNĂ
- reprezentată de retină (un strat extrem de subțire)
- retina:
o este un receptor fotosensibil (sensibil la lumină);
o prezintă două zone: una în partea posterioară, ce ocupă 2/3 din coroidă, până la ora serrata
(retina vizuală) și una anterioară, vine în contact cu corpul ciliar și irisul (lipsită de elemente
fotosensibile – retina oarbă)
o se află posterior de ora serrata;
o prezintă:
▪ pata galbenă (macula lutea)
 • este situată în dreptul axului vizual
• conține mai multe celule cu conuri decât cu bastonașe
• în centru – fovea centralis – numai cu conuri
▪ pata oarbă (papila optică)
• la nivelul retinei posterioare;
• situată inferior și medial față de macula lutea
• reprezintă locul prin care iasă nervul optic și intră arterele
• nu are elemente fotosensibile
o este formată din 10 straturi în care apar 3 tipuri de celule:
a. celule fotoreceptoare (n. unipolari) cu conuri și bastonașe;
b. celule bipolare – primul neuron al căii vizuale;
c. celule ganglionare multipolare – deutoneuronul căii vizuale, al căror axon formează
nervul optic.

o în afară de aceste tipuri de celule, mai apar și: celule orizontale, celule amacrine, celule
pigmentare (cu rol în metabolism și secreția de pigmenți vizuali) și celule de susținere
o celulele cu bastonașe – celule modificate, 125 milioane, adaptate la vederea nocturnă; mai
multe celule cu bastonaș fac sinapsă cu un singur neuron bipolar, iar mai mulți neuroni
bipolari fac sinapsă cu un singur neuron multipolar (convergența fibrelor; la nivelul foveei
centrale NU se manifestă convergență pt că există doar celule cu conuri); rodopsina este
sensibilă la culoarea albastră => la întuneric (în crepuscul) avem senzația de culoare albastră
pentru lumina albă
o celulele cu conuri – celule modificate, 6 – 7 milioane, mai numeroase în macula lutea,
adaptate pt vederea diurnă, colorată; o celulă cu con va sinapsa cu un singur neuron bipolar,
iar acesta cu un singur neuron multipolar
o celulele fotoreceptoare conțin mitocondrii care produc energie pentru descompunerea și
refacerea pigmenților vizuali în număr foarte mare
 II. MEDII REFRINGENTE
Mediu refringent = mediu care refractă razele de lumină.
- sunt reprezentate de: corneea transparentă, umoarea apoasă, cristalinul, corpul vitros
- cristalinul:
o este un gel dens;
o are formă de lentilă biconvexă;
o este transparent, localizat între iris și corpul vitros;
o învelit de o fibră elastică – cristaloidă;
o este menținut la locul său de ligamentul suspensor;
o cristalinul este avascular și nu are nervi, fiind hrănit prin difuziune din capilarele prezente în
procesele ciliare.
- umoarea apoasă:
o trece în camera posterioară (iris – cristalin) și apoi prin pupilă trece în camera anterioară;
o este un lichid incolor (situat în camera anterioară), format prin activitatea secretorie a
proceselor ciliare; este drenat prin sistemul venos.
- corpul vitros:
o formă: sferică;
o consistență: gelatinoasă;
o este învelit într-o membrană numită hialoidă;
o transparent, ocupă camera vitroasă din partea posterioară a cristalinului.

Funcția analizatorului vizual. Aparatul dioptric

- funcția: perceperea culorii, formei, dimensiunilor obiectelor din lumea înconjurătoare
- aparatul dioptric:
o o lentilă convergentă cu puterea totală de 60 dioptrii situat la 17 mm, în spatele cristalinului,
adică exact pe retină;
o cornee transparentă (putere de refracție = 40 dioptrii) + cristalin (putere de refracție = 20
dioptrii), umoare sticloasă, umoare apoasă.
- razele paralele care vin de la o distanță mai mare de 6 m se focalizează în spatele centrului optic,
unde formează pe retină o imagine reală, mai mică și răsturnată
- cea mai mare parte a puterii de refracție aparține camerei anterioare a corneei

Acomodarea
- creșterea puterii de refracție a cristalinului în raport cu distanța de la care privim un obiect =>
acomodarea:
o act reflex reglat de centrii corticali (ariile vizuale primare și secundare sau asociative) și
coliculii cvadrigemeni superiori prin nucleul vegetativ parasimpatic al nervului oculomotor
=> contracția mușchiului ciliar
o are ca efectori mușchii irisului și mușchii extrinseci ai gl. ocular
- se datorează:
o ligamentului suspensor (zonula Zinn)
o elasticității cristalinului
o mușchiului ciliar
- organul ce joacă rol în acomodare – mușchiul ciliar
- când ochiul privește la o distanță mai mare de 6 m:
o mușchiul ciliar – relaxat;
o ligamentul suspensor – în tensiune;
o cristaloida – în tensiune => comprimarea cristalinului => crește raza de curbură (cristalinul
devine curbat), iar puterea de convergență scade la 20 dioptrii (val. minimă).
- când ochiul privește la o distanță mai mică de 6 m:
o mușchiul ciliar – contractă;
o ligamentul suspensor – relaxat;
 o cristaloida – în tensiune scăzută => cristalinul se bombează => crește puterea de convergență
la valoarea maximă
- cu cât trec anii, puterea de convergență scade, cristalinul devine mai gros și mai puțin elastic =>
prezbiopie / prezbiție
- punctul cel mai apropiat de ochi de la care vedem clar un obiect, cu efort de acomodare maxim, se
numește punct proxim; punctul proxim la tineri – 25 cm de ochi; el presupune: mioză, contracția
mușchilor ciliari circulari ai cristalinului care vor detensiona ligamentele suspensoare și cristaloida,
iar cristalinul se va bomba (puterea de convergență a acestuia crește)
- punctul cel mai apropiat de ochi de la care vedem clar un obiect fără efort de acomodare, se
numește punt remotum; punctul remotum la tineri – 6 m de ochi

Reflexul pupilar fotomotor

- este un reflex mai simplu, cu centrul în mezencefal (nucleii pretectali)
- constă în:
o contracția mușchilor circulari ai irisului => mioza (micșorarea pupilei) ca efect la lumina prea
puternică – SNV parasimpatic
o contracția mușchilor radiari ai irisului => midriaza (mărirea pupilei) la întuneric – SNV
simpatic prin fibrele vegetative postggl simpatice din măduva cervicală (reflexul
pupilodilatator se închide în măduva spinării!)

Disfuncții ale ochiului

- ochiul uman normal – emetrop – retina se află la 17 mm în spatele centrului optic, imaginea unor
obiecte la infinit este clară fără acomodare
- ochiul la care distanța retinei față de centrul optic este mai mare de 17 mm (miopie axială) /
convergența crescută a cristalinului (miopie de curbură) – miop (hipometrop), persoana apropie
obiectele de ochi pentru a le vedea clar; se corectează cu lentile divergente (biconcave)

- ochiul la care distanța retinei față de centrul optic este mai mică de 17 mm (hipermetropie axială) /
convergența scăzută a cristalinului (hipermetropie de curbură) – hipermetrop, persoana
îndepărtează obiectele de ochi pentru a le vedea clar; se corectează cu lentile convergente
(biconvexe)

- astigmatismul – apare atunci când corneea nu este perfect sferică / cristalinul este deformat, ceea
ce duce la existența mai multor raze de curbură, iar într-un anumit punct imaginea nu este clară; se
corectează cu lentile cilindrice
Procesele fotochimice din retină
- retina – sensibilă la radiații electromagnetice cu lungimea de undă 390 – 770 nm
- recepția luminii are loc la nivelul celulelor cu conuri și bastonașe, care o transformă în impuls nervos
- în structura receptorilor retinieni se află macromolecule fotosensibile: bastonașele – rodopsină (un
fel), conurile – iodopsine (trei feluri)

Mecanismul fotoreceptor
- ambele celule fotoreceptoare (conuri și bastonașe) recepționează lumina în mod identic
- pigmentul vizual (rodopsină, iodopsine) din structura membranelor celulelor cu conuri și bastonașe
=> absoarbe lumina; acesta se va descompune, ulterior, în trans-retinen – derivat de vitamina A
comun și conurilor și bastonașelor, și opsine – diferite în funcție de pigment => potențial de receptor
- receptorii vizuali – foarte sensibili; bastonașele – mult mai sensibile decât conurile, pot fi excitate
numai de câteva cuante de lumină

Adaptarea receptorilor vizuali

- sensibilitatea receptorilor vizuali – d.p. cu cantitatea de pigment
- cantitatea de pigmenți din conuri și bastonașe variază cu expunerea lor la lumină / întuneric: prin
expunerea la lumină timp îndelungat, pigmentul vizual atât din conuri cât și din bastonașe este
descompus în retinen (care, ulterior, se transformă în vitamina A) și opsine (fotopsine, scotopsină)
=> concentrația de pigmenți scade => scade sensibilitatea => fenomenul de adaptare la lumină
- timpul de adaptare la lumină este de 5 minute
- prin expunerea conurilor și a bastonașelor timp îndelungat la întuneric (30 – 40 min), vitamina A se
transformă în retinen, retinenul se combină cu opsinele și formează pigmentul vizual => concentrația
de pigmenți crește => crește sensibilitatea => fenomenul de adaptare la întuneric
Avitaminoza A compromite adaptarea la întuneric => reducere a vederii diurne (hemeralopie) și a celei
nocturne (nictalopie)

Vederea cromatică și vederea alb-negru

- bastonașele – vederea alb-negru (dacă sunt stimulate, produc senzația de lumină albă, dacă nu,
senzația de negru)
- conurile – sensibile la diferite culori (culori primare / fundamentale, teoria tricromatică sau teoria lui
Joung-Helmholtz): roșie – conuri roșii, verde – conuri verzi, albastră – conuri albastre
- dacă toate cele trei tipuri de conuri sunt stimulate => senzația de alb, iar stimularea unei singure
categorii de conuri => senzația culorii absorbite
- prin amestecarea culorilor primare în diferite proporții => toate culorile spectrului (inclusiv culoarea
albă)
- daltonismul = defect al vederii cromatice, din cauza lipsei unui tip de celulă cu con (frecvent roșu și
verde), ceea ce dă impresia de ton cenușiu în locul culorii respective; boala apare în exclusivitate la
bărbați (gena recesivă X linkată).
- pigmenții vizuali provin din carotenul sintetizat de plante și introdus în organism odată cu hrana!

CALEA OPTICĂ (segmentul intermediar al analizatorului vizual)

- este formată din 3 neuroni
- protoneuronul – celulele bipolare din retină
- deutoneuronul – situat în profunzimea retinei, n. multipolari al căror axon formează nervul optic,
care părăsește globul ocular prin pata oarbă
- la nivelul chiasmei optice se încrucișează doar fibre din jumătatea nazală a retinelor, mergând în
tractul optic de partea opusă; cele temporale nu se încrucișează, mergând în tractul optic de aceeași
parte
- tractul optic ajunge în CGL (externi) din metatalamus, unde deutoneuronii fac sinapsă cu cel de-al
treilea neuron al căii optice, al cărui axon se proiectează pe scoarța cerebrală, în aria vizuală
(primară, secundară, de asociație) din lobul occipital, situată deasupra scizurii calcarine; de
asemenea, din CGL se desprind colaterale – n. III, IV și VI (mș extrinseci), măduva cervico-dorsală,
coliculii cvadrigemeni superiori (mezencefal)

Segmentul cortical al analizatorului vizual

- reprezentat de aria vizuală din lobul occipital
- fiecare punct de pe retină are o anumită proiecție în aria vizuală
- aria vizuală I – de o parte și de alta a scizurii calcarine (pe fața medială a lobului occipital); cea mai
întinsă zonă a ariei vizuale I – macula lutea, în regiunea posterioară a lobului occipital
- aria vizuală II + de asociație – în jurul scizurii calcarine, asigură memoria vizuală

Câmpul vizual, vederea binoculară și stereoscopică

- spațiul cuprins cu privirea = câmp vizual
- fiecărui ochi – câmp vizual monocular care se suprapune parțial peste câmpul vizual al celuilalt ochi
- câmp vizual binocular = partea comună a celor două câmpuri vizuale monoculare
- orice obiect, aflat în câmpul vizual binocular, formează câte o imagine pe retina fiecărui ochi, care
vor deveni o imagine unică pe scoarța cerebrală; fuziunea imaginilor începe la nivelul CGL
- vederea binoculară – vederea în profunzime (stereoscopică)
- extirparea ariei vizuale I – orbirea (cecitatea centrală); distrugerea ariilor secundare – afazia
(bolnavul citește literele, însă nu înțelege semnificația cuvintelor citite)

2. Organe anexe ale globului ocular

- de mișcare: mușchii extrinseci ai globului ocular;
- de protecție: sprâncene (fire de păr, aflate pe marginea arcului superior al orbitei, cu rol de a
împiedica sudoarea să intre în ochi), gene (pe marginea pleoapelor, sunt menținute moi de o
substanță lipidică secretate de glandele de la baza lor), pleoape (cute subțiri ale pielii, au pe fața
internă conjunctiva), glande lacrimale (în partea superioară a ochiului, produc lacrimi cu rol de
umectare a conjunctivei)

NOȚIUNI ELEMENTARE DE IGIENĂ ȘI PATOLOGIE A GLOBULUI OCULAR

Afecțiune oculară Simptome Cauze Tratament

Cataractă - scăderea - expunerea Chirurgical
vederii proprie și
(vedere în îndelungată la
ceață), razele
vederea soarelui;
dublă, - pierderea
modificarea transparenței
culorii pupilei cristalinului.
(gri, gălbuie,
albă)
Glaucom - pierderea - atrofierea - reducerea
câmpului nervului optic presiunii
vizual și îngustarea intraoculare
periferic, câmpului (nu și redarea
sensibilitate la vizual, câmpului
lumină, creșterea vizual pierdut)
deficiențe de tensiunii - picături,
vedere în intraoculare, pastile,
lumină slabă, deficit de tratament cu
vedere în irigare a laser,
ceață nervului optic intervenție
chirurgicală
Conjunctivită - inflamarea - bacterii, - picături locale
conjunctivei, virusuri sau - antibiotice
usturimi, substanțe - se transmite
senzația de alergice prin secrețiile
„nisip în ochi”, ochilor
mâncărimi

Rinopatie diabetică - pete - diabet zaharat - intervenție cu

plutitoare în – ruperea laserul pentru
câmpul vizual vaselor din stoparea
- vedere coroidă și sângerării
încețoșată chiar
- vedere slabă dezlipirea
la întuneric retinei