Clonarea terapeutică

Nume: Tulpan Geanina

Clasa: a XII-a F
Colegiul National ’’Barbu
Cuprins
 Particularitati
 Preocupări etice și sociale privind clonarea terapeutică
umană
 Alternative la cercetarea pe embrioni umani
 Comentarii privind legislația
 Particularitati
Clonarea umană reprezintă obținerea a una sau mai multe ființe umane care sunt identice
genetic la nivel de material ereditar nuclear cu o alta. Dezbaterea curentă se referă la două
tipuri de clonare: clonarea reproductivă și clonarea terapeutică.
Clonarea reproductivă înseamnă obţinerea unei noi persoane cu același material genetic ca
și al uneia vii sau care a trăit. Clonarea terapeutică înseamnă folosirea tehnicilor de clonare
pentru inițierea creșterii embrionilor, în scopul extragerii celulelor stem pentru obţinerea de organe,
celule și țesuturi din rațiuni medicale sau de cercetare. Acest material va acoperi în primul rând
problemele privind clonarea terapeutică și doar pe scurt clonarea reproductivă.
Clonarea are loc prin una din următoarele 2 tehnici:
• Scindarea embrionului este similară procesului natural care generează gemenii identici
– celulele embrionare sunt separate într-un stadiu foarte timpuriu de dezvoltare,
pentru a obţine una sau mai multe clone.
• Înlocuirea nucleară are loc prin extragerea nucleului unei celule (partea care conține
cromozomii, adică suportul informației genetice – a nu se confunda suportul cu
informaţia, este ca şi cum ai spune că o hârtie este totuna cu informaţia scrisă pe ea)
de la o persoană și punerea lui într-un ovocit, al cărui nucleu a fost înlăturat, în
prealabil. Pseudo-zigotul este apoi stimulat să se dividă, astfel începând creșterea unui
embrion. Tehnologia înlocuirii nucleare poate fi folosită pentru obţinerea unei clone de la o persoană
de orice vârstă (embrion, fetus sau adult) și există posibilitatea obţinerii mai multor clone decât prin
scindarea embrionului. Acesta este procesul care a fost folosit pentru a o obţine pe oaia Dolly. Ideea
clonării terapeutice în scopul extragerii celulelor stem și dezvoltării țesuturilor pentru transplanturi
este extrem de controversată și de puțin înțeleasă și este lăsată spre explicare și justificare oamenilor
de știință și politicienilor. Din nefericire, în jurul clonării terapeutice s-a țesut o adevărată „legendă” și
mulți pacienți, ca de exemplu cei care suferă de Parkinson, au fost convinși să creadă că ar putea
beneficia de tratamentele bazate pe celulele embrionare stem. Nu este deloc sigur că dezvoltarea
tehnicilor de cercetare pe celule stem embrionare folosind tehnica înlocuirii nucleare (clonării) va
aduce beneficii medicale vreodată; în tot cazul, după rezultatele de până acum, este practic imposibil
ca acest lucru să se întâmple înainte de mulți ani de dezvoltare și cercetare fundamentală, dacă se va
întâmpla, vreodată.

Preocupări etice și sociale privind clonarea terapeutică umană

Faptul că un program de cercetare aduce beneficii nu înseamnă

că îl și justifică. Scopul nu scuză mijloacele. În acest caz,
permiterea dezvoltării embrionilor umani clonali și a tehnicilor
de clonare, chiar și pentru un scop „bun” înseamnă acceptarea
clonării umane, chiar dacă „doar” a embrionilor umani.
Preocuparea se leagă de faptul că aceasta netezește calea pentru
cei care doresc clonarea reproductivă. În acest moment, este
aproape universală condamnarea celor care pretind a obţine, sau
a celor care încearcă să obţină, oameni clonați. Cu toate acestea,
permițând dezvoltarea și perfecționarea tehnicilor de clonare, se
va ajunge la perfecționarea și acceptarea clonării umane. Dacă
aplicarea tehnicilor de clonare terapeutică ar deveni o
posibilitate reală, opinia publică este posibil să fie „îmblânzită” și
clonarea umană va avea șanse mai mari de a fi permisă, în special
în țările cu control și reglementări mai slabe asupra
tratamentelor și cercetării infertilității. Acestea toate cresc
preocuparea față de evaluarea eficacității, valorii și necesității
acestui tip de cercetare. Odată începută, chiar dacă au fost
identificate surse alternative de celule stem, dovedite ca fiind
chiar mult mai folositoare decât embrionii, se va încheia oare
această cercetare pe embrioni clonali? Cum ar putea fi revizuite
și aplicate aceste măsuri restrictive? Cine va decide? Pe ce baze
etice? Cum ar putea fi prevenit abuzul/folosirea greșită la nivel
internațional? Mai este nevoie doar de un progres minor pentru
atingerea tuturor condițiilor necesare pentru realizarea clonării
reproductive, chiar dacă aceasta nu a fost niciodată intenția
cercetării originale. Folosirea embrionilor pentru cercetare a
condus mereu la preocupări privind experimentele ilicite la care
se poate ajunge. În final este posibil ca, odată ce tehnicile de
clonare se vor perfecționa, să existe persoane sau organizații care
să ignore controalele internaționale și care să recurgă la clonarea
umană reproductivă. Singura modalitate sigură de a preveni
acest lucru este oprirea clonării embrionilor umani. Unii ar putea
să nu fie de acord cu oferirea unui statut și unei protecții legale
embrionului uman. Dar indiferent că primește sau nu drepturi
înainte de naștere, embrionul ar trebui tratat, conform legilor
civile și codurilor medicale și științifice, cu respect chiar și în
țările cele mai liberale. Încercările de legiferare la nivel european
arată faptul că multe alte țări susțin aceeași protecție, în scopul
prevenirii cercetării abuzive asupra embrionilor umani. Credem
că este o responsabilitate morală să nu facem rău acestei vieți
umane și să o protejăm. Folosirea embrionilor umani în
cercetările pentru clonarea terapeutică ridică două probleme
etice. În primul rând, ea ar necesita distrugerea unui număr mare
de embrioni umani. Chiar dacă unii nu consideră că embrionul
are drept la viață până la a 14-a zi după concepție (momentul în
care se fixează în mucoasa uterină), obţinerea intenționată de
embrioni umani clonali asupra cărora se vor face cercetări și apoi
vor fi distruși la 14 zile este ne-etică. Numărul embrionilor umani
distruși va crește chiar mai mult, dacă procesul de transfer
nuclear va fi introdus pentru obţinerea de embrioni umani, din
care apoi vor fi extrase celulele stem. În al doilea rând, un
embrion va fi intenționat obţinut pentru a deveni sau pentru a
produce „piese de schimb”, în loc de scopurile reproductive
asociate cu procrearea. Credem că există o diferență morală
relevantă între apariţia unui embrion pentru scopul procreării și
producerea unui embrion fără acest scop. Cercetarea pe celule
stem embrionare duce la tratarea embrionilor ca simple
„instrumente” în obținerea de cunoștințe și beneficii pentru alții,
fără respectul sau grija cuvenite pentru embrion ca fiinţă
omenească în creştere. După cum am spus mai devreme, nu
toate metodele de a atinge un scop sunt morale sau justificabile.
Această preocupare privind folosirea embrionilor ca instrument
este motivul pentru care toate țările europene, cu excepția Marii
Britanii (la data realizării acestui material), interzic embrionilor
doar pentru scopuri de cercetare. Tehnica transferului nuclear a
fost propusă și ca metodă de depășire a bolilor umane
mitocondriale. Există însă îngrijorări etice, sociale și de siguranță
privind această aplicație. Cu toate că un mic număr de oameni
vor avea beneficii, acest proces nu doar că va crea riscuri
semnificative pentru vlăstar, dar copilul rezultat va avea 3 părinți
genetici (2 mame și un tată). Ba mai mult, aceasta ar fi o formă
de inginerie genetică, ce trebuie descurajată. Este inacceptabil
din punct de vedere etic să obţii intenționat un copil cu 3 părinți
genetici, în special când unul nu va fi niciodată cunoscut și în
lumina faptului că nu este pe deplin înțeles ce efecte au genele
mitocondriale asupra dezvoltării și identității individului. Nouă
ni se pare nerezonabil să dezvoltăm o tehnologie periculoasă și
imprevizibilă pentru un număr mic de oameni care își doresc un
copil care, genetic, nu le aparține decât parțial.

Alternative la cercetarea pe embrioni umani

O alternativă viabilă la clonarea terapeutică este aceea de folosire
a celulelor stem adulte, chiar de la pacienți. Recoltarea și
utilizarea acestora nu ridică nici un fel de dileme etice, întrucât
acest procedeu nu este distructiv asupra ființei de la care sunt
prelevate, spre deosebire de cazul celulelor stem embrionare.
Multe organe ale corpului conțin celule stem care se dezvoltă
într-o gamă ceva mai restrânsă de tipuri de celule decât celulele
stem embrionare. Folosindu-le, se va putea depăși problema
respingerii imunitare, dacă se pot folosi chiar celulele persoanei
respective. Până recent s-a crezut că astfel de celule stem adulte
nu pot fi schimbate în celule specifice altui organ. Cu toate
acestea, în ultimii ani un număr mare de cercetări au fost
publicate arătând că este incorect și că, de exemplu, celulele
stem neurale pot deveni celule sanguine și celule musculare, în
timp ce celulele din măduva, sângele, grăsimea etc. adulților au
fost transformate în celule nervoase, osoase sau celule musculare
cardiace. Există posibilități extraordinare în acest domeniu al
cercetării pe celule stem adulte. În ultimii ani, folosirea celulelor
stem embrionare a fost eclipsată de folosirea mai puțin
controversată și mai accesibilă a celulelor stem adulte. Investiția
în cercetarea pe celule stem pentru generarea țesuturilor ar
trebui direcționată spre folosirea altor surse de material decât
embrionii umani, clonali sau nu, fapt care va ridica mai puține
controverse legale și etice. Aceasta pare a fi și părerea publicului,
în general. Chiar dacă celulele stem adulte nu sunt la fel de
versatile ca celulele embrionare stem, este nefondat să
considerăm clonarea embrionilor umani ca singura soluție
realistă posibilă pentru societate. De fapt nici măcar nu știm
sigur cât de realiste sunt aplicațiile pentru folosirea ei, nici
șansele de succes, nici riscurile pe care le implică. Credem că
știința și cercetarea trebuie să fie perfect justificabile și
transparente, pentru ca publicul să știe în beneficiul cui și cu ce
preț se fac aceste cercetări.

Comentarii privind legislația

Actuala lege românească nu permite clonarea reproductivă și nici
producerea de embrioni pentru cercetare. Totuși, este de
menționat că România nu interzice explicit cercetarea pe
embrion, ceea ce menține controversa etică. De altfel, în
România, la ora actuală nu este reglementată în niciun fel
reproducerea asistată (fertilizarea in vitro este sursa principală de
embrioni pentru cercetare). La nivel internațional:
a. În martie 1997, Parlamentul European a votat o rezoluție
pentru interzicerea clonării ființelor umane. Cu toate
acestea, rezoluția nu are putere legală întrucât această arie
este de competența statelor membre.
b. În decembrie 1997, UNESCO a publicat Declarația
Universală asupra Genomului Uman și Drepturilor Omului.
Art. 11 interzice „practicile care sunt contrare demnității
umane, ca de exemplu clonarea reproductivă a ființelor
umane...”
c. La Strasbourg, Consiliul Europei a adoptat un protocol
interzicând clonarea umană care a fost adăugat în
Convenția privind Drepturile Omului și Bio-medicina
(Convenția de la Oviedo), semnată în 1998. România a
semnat această convenție și protocolul adițional. Acestea
sunt un bun început; realist vorbind, însă, chiar și un
asemenea tratat internațional nu va putea preveni ignorarea
lui de către un om de știință (sau de către o țară), în special
deoarece culturile diferite au și sisteme de valori diferite.

Bibliografie

https://www.romedic.ro/clonarea-umana/clonarea-
terapeutica-clonarea-biochimica-
https://asociatiaprovita.ro/resurse/bioetica/clonarea-
umana/