Despre DAIM

(Domniță-a-Inimii-mele)

Anul aniversării a 30 de ani de existență de-sine-stătătoare a Muzeului Național al Literaturii

Române Iași este sărbătoresc și pentru cinci din cele douăsprezece filiale ale acestei instituții
culturale: „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul”, „Mihai Codreanu”, „Constantin Negruzzi”, „Mihail
Sadoveanu” și „George Topîrceanu”.
La centenarul nașterii lui Mihail Sadoveanu, în casa locuită de scriitor timp de 16 ani (între
1918-1936), a fost inaugurat muzeul care-i poartă numele. Cu obiectele donate de familie, cu
implicarea efectivă și afectivă a lui Constantin Mitru, cumnatul și secretarul scriitorului, în
amenajarea spațiilor muzeale, în data de 6 noiembrie 1980 a fost deschisă pentru public această
expoziție permanentă.
În 2020, după patru decenii de ființare, reamintim că la inaugurarea muzeului din dealul
Copoului au participat, pe lângă numerosul public (oficialități politice și religioase, prieteni ai
muzeelor, din Iași și din alte localități) obișnuit la acest gen de evenimente, Profira Sadoveanu
Popa, una dintre fiice, și Valeria Mitru Sadoveanu, a doua soție. Ajunse la senectute, în casa cu turn
pătrat s-au întors în timp, retrăind momente unice din viața lor.
Ne întoarcem și noi în timp, în acel an al centenarului Sadoveanu, spre a aminti un
eveniment cunoscut doar de puțini oameni, cei direct interesați de viața și opera scriitorului: în
toamna anului 1980 a apărut un volum cu poezii scrise de Mihail Sadoveanu; singurul volum de
acest fel din bogata sa literatură.

I-a fost sortit lui Mihail Sadoveanu ca în adolescență să scrie poezii – publicate în unele
reviste ale vremii cu pseudonim1, iar postum, la aproape 20 de ani de la moarte, să-i apară ultimele
scrieri inedite: tot poezii – de această dată grupate în volum 2, volum nereeditat până astăzi, ce a fost
lansat la inaugurarea3 muzeului de la Iași dedicat scriitorului.
Dacă poeziile de început sunt manifestări ale caracteristicilor vârstei juvenile, sunt încercări
timide de a intra în literatură, poeziile din volum sunt rezultate ale unor frământări de maturitate, de
natură intimă, fără intenția de a fi publicate4.
1
Prima poezie, Homo, cu un motto din Al. Vlahuță, semnată Mihai din Pașcani apare în revista „Dracu”, nr.
19 din 30 aprilie 1897 (cf. Savin Bratu, Mihail Sadoveanu. O biografie a operei. București, 1963, p. 99-100).
2
Mihail Sadoveanu, Daim. Cuvânt înainte de Ștefana Velisar Teodoreanu. Ediție de Constantin Mitru.
București, 1980.
3
Vezi Grigore Ilisei, Coana Valerica, în „Dacia literară”, revistă de muzeologie și reconstituiri literare, anul
XXII (serie nouă din 1990), nr. 98 (5/2011), p. 30.
4
„Poeziile de față au fost scrise în formă de scrisori, fără vreun scop editorial. După ce ne întâlneam ziua,
maestrul își așternea impresiile pe hârtie și mi le trimitea, datate. Asta se întâmpla în 1942. Cum e și firesc, scrisorile-
poezii, spontane, nu aveau variante. … În anul 1942 ne-am căsătorit și astfel a încetat să-mi mai trimită scrisorile în
versuri.” (Poezia – o constantă. Interviu cu Valeria Sadoveanu/ consemnat de Maria Popovici, în „Manuscriptum”
 Pentru a înțelege taina scrierii unor astfel de versuri, trebuie să reintrăm în viața omului
Mihail Sadoveanu.

Venit pe lume la 55 noiembrie 1880 la Pașcani, județul Baia, se căsătorește în data de 21

octombrie 1901, la Fălticeni, cu Ecaterina Bîlu6, născută în comuna Liteni, județul Baia, la data de
17 decembrie 1879. Împreună au 11 copii, dintre care doar 8 ating maturitatea, iar numai 6 dintre
aceștia i-au supraviețuit tatălui lor7.
În anul 1936, soția scriitorului, blânda coană Catincuța, se îmbolnăvește grav, această
întâmplare nefericită fiind hotărâtoare pentru mutarea familiei Sadoveanu la București, în toamna
aceluiași an.
La 11 februarie 1942, Ecaterina Sadoveanu moare 8. În data de 10 octombrie a aceluiași an,
la Mogoșoaia, Mihail Sadoveanu se căsătorește cu Valeria Mitru (22 ianuarie 1907, Iași – 28 iulie
1985, București), fiică de preot9, mai tânără decât el cu 27 de ani, care-i va fi alături până la sfârșitul
vieții pământești (foto 1).

Valeria Mitru îi era cunoscută scriitorului. Fusese colegă de studii cu Profira, cu care legase
o strânsă prietenie10 care va dura până la finele vieții lor. În perioada ieșeană era o prezență
obișnuită în casa de la Copou, în mijlocul copiilor sadoveni. După mutarea familiei la București,
când Mihail Sadoveanu se afla la conducerea ziarelor Adevărul și Dimineața, în 1937, tânăra
Valeria va face parte din echipa de redacție a acestor cotidiene, fapt confirmat de Mihail Șerban: „O
cunoșteam bine pe Valeria Mitru. Fusesem colegi de redacție la Adevărul și Dimineața. Spirit viu,
intelectuală fină, care vorbea la perfecție câteva limbi.”11

După moartea primei soții, „rămas văduv, … liber și singur” 12, scriitorul o primește, cu toată
responsabilitatea vârstei și maturitatea conștiinței, în inima și în viața sa pe Valeria Mitru.

4/1980, (41) anul XI, revistă trimestrială editată de Muzeul Literaturii Române, p. 11).
5
Ziua de 5 este consacrată ca zi de naștere a scriitorului, dar aceasta a fost, de fapt, ziua declarării și
înregistrării nou-născutului. Citind cu atenție cópiile după registrul stării civile de născuți pe anul 1880, găsim
mențiunea născut alaltăieri, deci pe 3. Vezi detalii în Contribuții la biografia sadoveniană, documentar de C. Popescu-
Cadem, în „Manuscriptum” 4/1980, (41) anul XI, revistă trimestrială editată de Muzeul Literaturii Române, p. 109, 110.
6
Informațiile despre Ecaterina Bîlu au fost preluate din C. Popescu-Cadem, op. cit., p. 111.
7
Despina-Iulia (1902-1985), Dimitrie (1905-1955), Profira (1906-2003), Teodora (1909-1992), Bogdan (1910-
1912), Ecaterina (1912-1995) și Bogdan (1912-1920), Mircea (1914-1986), Livia-Lucia (1915-1958), Lidia-Mărioara
(1917-1992), Paul-Mihu (1920-1944).
8
C. Popescu-Cadem, op. cit.
9
Idem, p. 112, 113.
10
„Valeria Mitru, cea mai bună prietenă a mea și cea mai discretă și mai de încredere persoană cu putință.”
Profira Sadoveanu, Foc de artificii. București, 1985, p. 100.
11
Mihail Șerban, Mihail Sadoveanu, în Amintiri despre Sadoveanu. Antologie de Ion Popescu-Sireteanu, Iași,
1973, p. 228.
12
Ștefana Velisar Teodoreanu, Cuvânt înainte, în Mihail Sadoveanu, Daim. Ediție de Constantin Mitru.
București, 1980, p. 7.
„Dragoste târzie și gravă, pusă sub semnul profundelor meditații asupra ciclului vieții și morții”,
după cum avea să afirme Constantin Mitru 13. În acel an 1942, Mihail Sadoveanu îi trimite viitoarei
soții „19 scrisori … dactilografiate de neobositul Constantin Mitru și rămase, încă, nepublicate” 14 și
îi scrie 46 de poezii, din „26.I.42, sara”, până în „8-9 nov. 42”, după arată mențiunile din
manuscrise (foto 2 și foto 3).

Pornind de la manuscrisele poeziilor, „un teanc de foi îndoite în două” 15, aflate în
patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române Iași 16, și parcurgând poeziile tipărite în volum,
am făcut o primă cercetare.
Comparând poeziile aflate în manuscris, 37 datate și 9 nedatate, cu versurile din cartea
editată în anul centenarului nașterii autorului lor, am găsit câteva inadvertențe care ne-au provocat
să aprofundăm cercetarea și pe care am încercat să le explicităm în acest articol.
Manuscrisele poeziilor, păstrate de Constantin Mitru și donate muzeului cu ocazia
deschiderii acestuia pentru public, sunt așezate de către generosul donator în ordinea cronologică a
datelor notate de Mihail Sadoveanu la vremea scrierii; poeziile nedatate se află la finalul pachetului.
Manuscrisele sunt fascinante prin modul cum sunt datate, prin mențiunile care însoțesc unele date și
care transmit frânturi din neliniștile și întrebările interioare care îl copleșeau pe Mihail Sadoveanu
în perioada de dinaintea căsătoriei cu a doua soție.
În volum, poeziile datate și cele nedatate sunt intercalate, respectându-se succesiunea
cronologică, dar am identificat două excepții față de manuscris.

Prima și cea mai evidentă excepție este de cronologie și de conținut, referitoare la textul care
deschide volumul și dă titlul cărții.
Datat „19.II.42”, în manuscris Daim este un poem în versuri, regăsit la poziția 6 în cuprinsul
(foto 4) care însoțește manuscrisele, alcătuit de cumnatul și secretarul devotat, pe când în volum
este un poem în proză. Explicația am găsit-o în interviul consemnat de Maria Popovici, în care
Valeria Mitru vorbește despre poezia sadoveniană: „Apoi, solicitat de Perpessicius, Demostene
Botez și Ionel Teodoreanu, Mihai a copiat, în 1944, fițuicile într-un caiet special cu dedicația
«V.S.», dând titluri poeziilor, după primul vers al fiecăreia”.17

13
Constantin Mitru, Daim, în Sadoveanu despre Sadoveanu. București, 1977, p. 356.
14
Vezi Liviu Apetroaie, Corespondență Mihail Sadoveanu către Valeria Mitru (fragmente), în „Dacia literară”,
revistă de muzeologie și reconstituiri literare, anul XXII (serie nouă din 1990), nr. 98 (5/2011).
15
Ștefana Velisar Teodoreanu, idem, p. 8.
16
Muzeul Național al Literaturii Române Iași, inv. nr. 34.08.1.00026.
17
Poezia – o constantă. Interviu cu Valeria Sadoveanu/ consemnat de Maria Popovici, în „Manuscriptum”
4/1980, (41) anul XI, revistă trimestrială editată de Muzeul Literaturii Române, p. 11.
 În volumul editat în 1980 găsim dedicația amintită, înainte de textul în proză Daim:
„Valeriei Sadoveanu/ M.S./ 22 martie 1944/ Witting, 12. București18”.
La transcrierea versurilor în proză, Mihail Sadoveanu a intervenit foarte puțin asupra
textului. A renunțat la primele două versuri, a inversat unele cuvinte, pe altele le-a înlocuit sau le-a
eliminat. Daim-ul în versuri (foto 5) este o tânguire, o rugă, un dialog cu divinitatea, cu
neprevăzutul; Daim-ul în proză este o poveste magică. Dacă Daim-ul în versuri este inedit19, cel în
proză a fost inclus în diferite antologii20 având ca tematică dragostea.

A doua excepție la care face referire articolul nostru este de conținut. În interviul amintit mai
sus, Valeria Sadoveanu spune că „Într-un singur caz, la copiere, [Mihail Sadoveanu] a omis
ultimele două strofe, considerând că au fost scrise într-o perioadă întunecată pe care a șters-o din
amintire.” Este vorba de poezia Salut, care în manuscrisul din patrimoniul muzeului este completă
(foto 6).

În cadrul cercetării, am mai constatat că 13 poezii manuscrise fuseseră intitulate la

momentul scrierii de către Mihail Sadoveanu, și așa au fost transcrise, iar, mai apoi, publicate în
volum, pe celelalte 33 de poezii autorul intitulându-le după primul vers la momentul transcrierii lor
în caietul despre care amintea Valeria.

Cercetarea făcută asupra celor două tipuri de păstrare a poeziilor sadoveniene, manuscrisul
aflat în patrimoniul muzeal și tomul editat în 1980, ne îndreptățește să credem că acum 40 de ani au
fost tipărite textele transcrise de autorul însuși în caietul21 din 1944.

La studierea volumului Daim, ne-a atras atenția un detaliu de tipografie: în caseta tehnică de
la finalul tomului există mențiunea: Bun de tipar 21 X 1980. Mihail Sadoveanu murise în data de 19
octombrie 1961, iar bunul de tipar fusese dat în ziua înmormântării sale: 21 octombrie. Nu știm
dacă a fost stabilită intenționat aceasta dată, drept un omagiu adus scriitorului care fusese așezat
pentru vecie, în acea zi, la cimitirul Bellu, între Mihai Eminescu și George Coșbuc, sau a fost o
coincidență memorabilă și îmbucurătoare, spunem noi.

18
Adresa la care locuia scriitorul la data menționată.
19
Până în momentul scrierii acestui articol, nu am găsit publicată varianta Daim în versuri.
20
Amintim, înainte de 1989: Mihail Sadoveanu, Povestiri de dragoste. Editura Cartea Românească, 1970, p. 5-
8 (1942 este anul datării manuscrisului Daim; textul în proză care apare în antologie trebuie să fie cel transcris în 1944,
n.n.); Mihail Sadoveanu, Cincizeci de povestiri. Antologie, postfață și bibliografie de Fănuș Băileșteanu, Editura
Minerva, București, 1984, p. 377-380 (a fost preluat textul din prima antologie, datat eronat 1942, n.n.).
21
Caietul cu pricina nu știm unde se află.
 Despre Mihail Sadoveanu s-au scris mii și mii de pagini. Specialiști mai cunoscuți sau mai
puțin cunoscuți, cercetători mai avizați sau mai puțin avizați, au disecat viața omului muritor, au
cercetat opera în proză, vastă – ca tematică și ca întindere –, a scriitorului nemuritor; peste 50 de ani
de activitate creatoare, aproape 100 de titluri. Poeziile scrise în anul 1942, cărora le-am dedicat
acest articol, constituie un bogat fond de studiu pentru exegeți, iar publicarea textelor aflate în
patrimoniul MNLR Iași, într-o ediție care să conțină și manuscrisul, ar putea fi un imbold spre o
cercetare mai amplă și mai în profunzime.

Foto 1: Mihail Sadoveanu și Valeria Mitru, în ziua căsătoriei

Foto 2: Când te doresc, prima poezie datată

Foto 3: Am visat: tu erai Tătarcă, ultima poezie datată Foto 4: Sumar
Foto 5: Daim
Foto 6: Salut
Rezumat
La patru decenii de la inaugurarea Muzeului „Mihail Sadoveanu”, în casa locuită de scriitor timp de
18 ani, am dorit să atragem atenția asupra volumului de poezii Daim, volum care a fost editat după
aproape 20 de ani de la scriere și care a fost lansat la Iași, în dealul Copoului, cu ocazia deschiderii
către public a expoziției permanente.
Puțin cunoscute, foarte puțin studiate, poeziile despre care face referire articolul de față se păstrează
în manuscris, în arhiva Muzeului Național al Literaturii Române Iași, și suntem îndreptățiți să
credem că există și un caiet, în care poeziile au fost transcrise de către autorul lor, în 1944, de unde
au fost preluate textele publicate în volum.