Cunoscuta revistă „Viața românească” din Iași a adunat în jurul ei, la începutul secolului XX,

scriitori importanți între care s-au statornicit relații de prietenie ce au persistat până la sfârșitul vieții
lor. În anul 1909, George Topîrceanu a debutat în „Viaţa românească” cu parodia „Răspunsul micilor
funcţionari”, prin care se remarcă în lumea literară. După puțin timp, în 1911, G. Ibrăileanu îl
cheamă pe Topîrceanu la Iaşi ca subsecretar de redacţie la „Viaţa românească”, apoi secretar de
redacție. Capitala Moldovei avea să fie oraşul de care își va lega destinul său până la sfârşitul vieţii și
unde va lega o strânsă prietenie cu cei doi scriitori. „Topîrceanu era al nostru prin suflet, spirit critic,
discreție”, spunea Mihail Sadoveanu. Rar este dat să se întâlnească doi oameni mai deosebiți și ca
înfățișare și ca însușiri sau sentimente, așa ca Sadoveanu și Topîrceanu. Masivitatea unuia, alăturată
prizăririi celuilalt; liniștea molcomă alături de neastâmpărul tăios și ironic.Unul blond și gras,
celălalt brun și slab. Tot ce poate fi mai opus în firea a doi oameni se adunase în acești doi prieteni
intimi. Pentru numărul 5 al revistei „Însemnări ieșene” din anul 1939, toți prietenii făgăduiseră să
aducă ceva „despre domnul Sadoveanu”, numai Otilia Cazimir venise cu mâinile goale. „Nu pot să
uit după-amiezile fericite de la via și din păduricea din dealul Copoului, aurite de soare și de surâsul
amfitrionului. Nu pot să uit ziua dulce și cenușie de toamnă când m-a luat la vînătoare pe dealurile
de la Sîrca cu G. Topîrceanu”, mărturisea scriitoarea. „Toate aceste fericite și dureroase amintiri, am
vrut să le scriu. Am ales cuvinte frumoase și calde, vrednice de cel căruia vroiam să i le închin. Dar
la gândul că «Conuʼ Mihai» o să citească ce-am scris eu despre domnul Sadoveanu, – m-am simțit
mititică și umilită, mi-a fost rușine și n-am mai scris nimic. Așa ceva se păstrează în suflet. Cu așa
ceva nu se face literatură: e păcat.” Destinul lui Topîrceanu și al Otiliei Cazimir s-a unit nu doar
literar, ci și sentimental. Relația de prietenie a Otiliei Cazimir, de-a lungul a 25 de ani, cu George
Topîrceanu a constituit o frumoasă poveste de iubire în literatura română.
Această prietenie aleasă a crescut peste toate acele expresii reci și epitete convenționale, ca de
exemplu „Coane Sadoveanu” sau „domnule Topîrceanu”, prietenie ieșită din colaborarea la o muncă
intelectuală comună. Discuții lungi, pe tot felul de subiecte, care îi făceau să uite că trece timpul.
Așadar, viața i-a pus deseori alături pe George Topîrceanu și Mihail Sadoveanu pe de o parte, și pe
Otilia Cazimir pe altă parte, fie în casele prietenilor comuni, fie la redacția „Vieții românești” și de-
atâtea ori pe ulițele Iașului.
Expoziția este realizată cu ocazia Zilei Culturii Naționale, la trei dintre filialele Muzeului
Național al Literaturii Române Iași, și aduce în atenția vizitatorilor câteva aspecte ale prieteniei
celebre dintre scriitorii Mihail Sadoveanu (1880-1961), George Topîrceanu (1886-1937) și Otilia
Cazimir (1894-1967): Topîrceanu – un „chiriaș grăbit”, Sadoveanu – „tovarășul de pușcă” al lui
George Topîrceanu și Otilia Cazimir – „poeta sufletelor simple”. Periplul începe în dealul Copoului,
acasă la Mihail Sadoveanu și continuă pe str. Ralet, nr.7, „o uliță liniștită, cu castani pe amândouă
trotuarele”, într-o „căsuță cu antreu”, ca mai apoi să coboare în mahalaua Otiliei Cazimir, într-o
„căsuță albă”.
Sub genericul Acasă: trei prieteni, expoziția cuprinde obiecte personale care scot în evidență
momente din viața particulară a celor trei scriitori: vânătoare, exerciții de tir, plimbări, anii primului
război mondial, momente care au contribuit la conturarea definitivă a personalității lor și a vieții
literare ieșene. Concret, la muzeele dedicate scriitorilor omonimi pot fi văzute câte două obiecte
personale, astfel: la Muzeul „Mihail Sadoveanu” – un aparat de fotografiat, care a aparținut lui
George Topîrceanu, și o fotografie cu cei trei prieteni scriitori, la Muzeul „George Topîrceanu” – o
armă de vânătoare a lui Mihail Sadoveanu însoțită de o fotografie în care apare George Topîrceanu
cu o pușcă, iar la Muzeul „Otilia Cazimir” – o scrisoare trimisă poetei de George Topîrceanu aflat în
prizonierat și tabachera lucrată de poetul-soldat.