Civilizația grecească a orașelor-state se află în plină criză după lungile războaie interne și cele dintre

orașe. Între timp, Macedonia, o lume a regilor munteni și a păstorilor, ce păstrau un stil de viață
arhaic și virtuțile tradiționale ale vânătorii, călăriei și luptelor, se extindea, amenințând autonomia
orașelor-state epuizate de războaie, desfășurându-se ascensiunea de la o periferie la o putere.

Una dintre primele reprezentări ale lui Buddha, un exemplu de artă greco-budistă. Gandhara, în
Pakistanul de astăzi.

Cele două personalități ce au marcat cursul istoriei Macedoniei, Filip al II-lea și Alexandru cel Mare,
au adus o serie de inovații pe plan militar, precum sarisa — lance lungă de 4 – 6 metri și falangele
impenetrabile. Filip al II-lea a supus întreaga lume grecească. Cu grecii uniți sub stindardul panelenic,
fiul său Alexandru cel Mare și-a putut îndrepta atenția spre Imperiul Persan, traversând Dardanelele
din Europa în Asia Mică în 334 î.e.n. În șase luni, armatele sale au cucerit orașele din Asia Mică. În
noiembrie 333 î.e.n., l-a confruntat pe împăratul Darius la Issus obținând o victorie tactică
strălucitoare cu armata macedoneană aflată în formație de falangă. A ocupat Egiptul fără rezistență,
fiind primit cu bucurie de egiptenii care nu agreau stăpânirea persană. A obținut o victorie mare la
Gaugamela, în 331 î.e.n. Darius a fugit din nou, fiind ucis de proprii săi oameni. Orientalizarea
adoptată de către Alexandru era probabil un act politic pentru a-și consolida stăpânirea asupra
perșilor. Și-a condus armatele prin Persia, Afghanistan și India în următorii șapte ani, mergând în
locuri în care n-a mai călcat niciun grec. După ce i-a învins pe indieni la Hydaspes, dorea să meargă și
mai departe, dar soldații săi s-au revoltat. Alexandru a fost nevoit să ordone retragerea, ajungând la
Babilon, capitala imperiului său, care nu a mai putut fi extins, căci marele comandant a murit la
vârsta de 33 de ani, în anul 323 î.e.n. Nu a luat nici o măsură administrativă pentru menținerea
imperiului în viitor și nici nu a avut un moștenitor apt pentru a conduce imperiul.

La scurt timp a izbucnit un lung război dintre generalii macedoneni ce se considerau adevărații
"moștenitori", dar nimeni nu avea suficientă putere pentru a-și elimina rivalii, ca urmare imperiul
fiind divizat între ei. Casandru a preluat Grecia și Macedonia, Tracia și Asia Mică i-au revenit lui
Lisimah, Asia era condusă de Seleucus, iar Egiptul a fost obținut de Ptolemeu, care a furat trupul lui
Alexandru, ce era dus în Macedonia spre a fi înmormântat acolo, și l-a adus în Egipt. Ptolemeu a pus
bazele unei noi dinastii, ce se va stinge abia în anul 30 î.e.n., odată cu cucerirea Egiptului de către
romani. A preluat instituțiile grecești și sistemul monetar grecesc, reușind cel mai bine să combine
elementele grecești cu cele orientale. Alexandria, oraș fondat de Alexandru, a ajuns un mare centru
antic, cu 500.000 de locuitori, cu o infrastructură avansată și bine planificată în aprovizionarea cu
hrană și apă, cu bulevarde largi, bibliotecă și temple. A fost construit un port cu un far ce ghida vasele
comerciale, fiind unul dintre cele șapte minuni ale lumii. Ptolemeu era un propagandist priceput,
folosindu-se de arta și iconografia egipteană. A creat cultul oficial al lui Serapis, care era venerat de
egipteni și de greci, cu origini egiptene, dar cu o înfățișare redată în sculptură în stil grecesc, devenind
un zeu mântuitor universal cu trei secole înaintea lui Isus Christos. Marea Bibliotecă din Alexandria
cuprindea cărți antice, suluri din papirus, păstrând 250 000 volume colectate din întreagă lume. A
fost distrusă la finele antichității. În Alexandria erau invitați poeți, gramaticieni, savanți, medici,
astronomi, știința înflorind în acest oraș. De asemenea, au fost testate invenții ca motorul cu abur a
lui Heron, care a scris "Pneumatica". Eratostene a estimat circumferința planetei cu o eroare de doar
500 de km, creând prima hartă a lumii, considerând că toate mările sunt unite și ar fi posibilă
navigarea în jurul lumii.
Imperiul Seleucid a contribuit la menținerea civilizației elenistice în Asia, cultura persană și cea
grecească coexistând. Grecii colonizau teritoriile din Orient, fondând orașe cu nume grecești ca
Antiohia în Siria sau Seleucia în Mesopotamia. Multe populații orientale s-au familiarizat cu știința,
filosofia, religia și arta greacă, în timp ce conducătorii seleucizi, la rândul lor, sprijineau religia
babiloniană pentru a avea suport popular. La mijlocul secolului al III-lea î.e.n satrapul Bactriei,
Diodotos, s-a răsculat împotriva dinastiei seleucide, devenind conducătorul Regatului Greco-Bactrian
independent. Unul dintre urmașii săi, Demetrius, a cucerit teritorii întinse în India și a fondat un regat
indo-grec, ce a persistat două secole și ale cărui urme pot fi găsite în Sirkap, oraș construit în stil
grecesc. Religii ca zoroastrismul, religia greacă, hinduismul și budismul au coexistat. Există o opinie că
budismul a fost chiar influențat de filosofia greacă. Unii dintre regii seleucizi, precum Antioh cel
Mare, au încercat să-și extindă influența spre vest, dar au avut de înfruntat o nouă putere: Roma. Din
secolul al II-lea î.e.n. Imperiul Seleucid a traversat un lung declin, colapsând în anul 63 î.e.n.

În 146 î.e.n. întreaga Grecie este supusă de romani după o serie de războaie romano-macedonene,
legiunea romană punând capăt supremației pe câmpul de luptă a falangei macedonene în bătălia de
la Pydna. Imperiul Roman a devenit marea putere a ultimei faze a antichității.

Roma: de la Republică la Imperiu

O sculptură romană din secolele III-IV î.e.n., considerată inițial ca înfățișându-l pe unul din fondatorii
Republicii Romane, Lucius Junius Brutus

La finalul epocii bronzului, în secolul al VIII-lea î.e.n., Roma era doar o aglomerare de sate. Fiind
situată în Latium, în centrul Italiei, Roma deținea o poziție strategică importantă în cadrul rutelor
comerciale. În timpul regilor etrusci au loc diverse reforme. În 509 î.e.n. romanii si-au detronat
monarhii și au instaurat Republica. Ideea de bază a Republicii este dată de initialele SPQR: Senatus
Populusque Romanus. Puterea aparținea tuturor. Senatul era organul legislativ. Liderii erau aleși
dintre membrii senatului în cadrul unor alegeri în care votau cetățenii. Votul celui bogat sau celui
care aparținea unei clase superioare cântărea însă mai mult. Conducerea republicii revenea celor doi
consuli cu puteri egale, aleși anual.

Expansiunea romană în Italia

Romanii considerau că aveau dreptul divin de a stăpâni lumea și de a asimila popoarele vecine. În
cazul revoltelor, romanii le reprimau brutal pentru a da exemplu și altor vecini. Războaiele cu statele
vecine au dus la consolidarea armatei romane compusă din legionari ce luptau cu săbiile scurte
"gladius", sulițe "pilum" și se apărau cu un "scutum". În 390 î.e.n. celții au prădat Roma, dar nu au
reușit să se înstăpânească acolo. Samniții, etruscii și orașele din Campania au căzut și au fost
asimilate. La începutul secolului al III-lea î.e.n. Roma a ocupat întreaga peninsulă italică.
Succesul Romei avea la bază un sistem juridic, politic și administrativ elaborat și eficient și o
infrastructură amplă, cum ar fi drumurile sale renumite.

Ca să se extindă, Roma trebuia să se confrunte cu un actor puternic: Cartagina, a cărei sursă de

putere era flota sa și imperiul constituit din rute comerciale maritime. Sicilia a devenit mărul
discordiei dintre cele două puteri. Primul Război Punic a durat două decenii, Sicilia fiind principalul
front. Flota cartagineză a suferit o serie de înfrângeri, iar în 241 î.e.n., după ce au pierdut bătălia
navală de la insulele Aegine, cartaginezii au cedat Sicilia romanilor și au acceptat capitularea sub
condiții grele. Roma a preluat stăpânirea mediteraneană.

Zeul Melqart înfățișat cu trăsăturile lui Hanibal pe o monedă cartagineză și unul din elefanții săi

In 218 î.e.n. Hanibal Barca, animat de o ură înnăscută împotriva Romei și finanțat din minele de
argint, a decis să ducă cel de-al Doilea Război Punic acasă la romani, înaintând din Spania în Italia cu o
oaste alcătuită din infanterie cartagineză, cavalerie numidiană, mercenari și peste 30 de elefanți. A
fost primul conducător de oști care a traversat Alpii. Geniul de care a dat dovadă în bătălia de la
Cannae în 216 î.e.n. a traumatizat generații romane întregi, 50.000 de soldați romani fiind înconjurați
de trupele cartagineze și măcelăriți. Italia era devastată, însă sistemul de alianțe romane s-a dovedit
extrem de rezistent. Generalul roman Scipio Africanul urmează exemplul lui Hanibal și duce războiul
la Cartagina. Cartaginezii îl recheamă pe Hanibal și acesta este învins la Zama.

Cartagina și-a revenit economic în 50 de ani. Romanii au impus condiția ca orașul să fie abandonat.
Cartaginezii au refuzat și s-au pregătit să reziste asediului. Scipio Aemilianus a reușit să asedieze
orașul cu succes. A urmat distrugerea completă, care era un mesaj ce semnifica că divergențele cu
Roma erau reprimate cu brutalitate.

Gaius Gracchus ținând un discurs

Curând, Macedonia a fost neutralizată, iar peninsula iberică anexată. Viața politică a luat o turnură
violentă. Bogații se îmbogățeau tot mai mult, patricienii alungau plebeii de pe fermele mici pentru a-
și mări domeniile. Doi senatori idealiști, Tiberius și Gaius Gracchus au încercat să apere cauza
plebeilor și au inițiat reforma agrară pentru a redistribui pământurile senatoriale poporului. Amândoi
au fost uciși, asasinarea lor marcând criza profundă a republicii.

Începând din secolul I î.e.n. puterea politică derivă din armată, devenită profesionistă. În 82 î.e.n.
generalul Sulla, cu o armată loială, a capturat Roma și s-a proclamat dictator, după ce și-a înlăturat
rivalii în cursul unui război civil. S-a retras în cele din urmă, urmând un nou război civil dintre călăii
republicii: Pompei si Cezar, doi războinici ambițioși. Pompei și-a putut menține funcția de consul mai
mult de un an fără să fi avut experiență politică, obținând totul prin șantaj. Având sprijinul armatei
sale, forțează senatul să-i acorde controlul asupra estului imperiului.
O sculptură a lui Iulius Cezar.

Iulius Cezar a procedat similar pentru a-l înfrunta pe Pompei, clădindu-și puterea în campaniile de
cucerire din Galia. Traversează râul Rubicon, hotarul Italiei, cu armata și capturează Roma. Își
înfrânge rivalul și se proclamă dictator pe viață. Se dorea a fi un autocrat sprijinit de senatul supus.
Acționa ca un rege neoficial, dar nu-și permitea să-și asume titlul, refuzând modest coroana. Este
asasinat în cadrul unui complot format din senatori în anul 44 î.e.n. Criza republicii continuă și avea
să fie soluționată de Octavian, nepotul și moștenitorul lui Cezar ce s-a remarcat ca un geniu în arena
politicii globale. A ieșit victorios în războiul civil purtat cu asasinii lui Cezar și cu rivalul său cu care a
împărțit puterea în cel de-al doilea triumvirat, Marc Antoniu. Primind de la Senat numele Augustus și
titlul de împărat, a transformat Roma în cel mai mare imperiu cunoscut.