I. A.

“Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”

1. Etnogeneza românească

Etnogeneza reprezintă procesul de formare al poporului român.Ea se desfășoara atât la Nord cât și la
Sud de Dunăre și are la bază două aspecte꞉
• sinteza daco- romană
• amestecul populației romanice cu migratorii slavi

Geto- dacii sunt strămoșii poporului român. Ei fac parte din marea familie indoeuropeană a tracilor, găsindu-
se atât la Nord, cât și la Sud de Dunăre. Ei se individualizeaza in familia tracilor in epoca fierului. Geto-
dacii erau organizați în triburi conduse de un rege sau basileu.(rege – greacă) avand în centru o cetate
fortificată numită dava( Buridava, Tamasidava). Au primit etnonimul de daci de la romani și geți de la greci,
dar reprezintă același popor, cum afirmă și istoricul antic Strabon geții și dacii vorbesc aceiași limbă.
În secolele VII- VI î. Hr geto- dacii intră în contact cu coloniile întemeiate de greci în Dobrogea (pontice) ꞉
• Histria- sec. VII î. Hr( nu mai există decât ruine astăzi)

•Tomis (azi Constanța ) și Callatis (azi Mangalia) – sec. VI î.Hr

Prima menționare a geților dobrogeni îi aparține părintelui istoriei Herodot, care relatează o campanie a
împăratului persan Darius I contra sciților din 514 î. Hr (vecini cu geto- dacii). El afirma că geții s-au
împotrivit, dar au fost învinși, chiar dacă sunt cei mai viteji și mai drepți dintre traci
În secolul II î. Hr căpetenia geto- dacă Rhemaxos ajută cetatea Histria contra tracilor conduși de Zoltes
Primele campanii ale statului roman la Dunărea de Jos au fost inițiate în sec. I î.Hr
Primul conducător important al geto- dacilor a fost Burebista( 82-44î.Hr.). Acesta ꞉
• a unificat toate triburile de la Nord și Sud de Dunăre, formând primul stat la Nord de Dunăre (Dacia)
•a cucerit toate cetățile grecești de la Olbia până la Apollonia(Histria, Tomis, Callatis, Mesembria,
Dionysopolis)
•s- a implicat în războiul civil din Imperiul Roman dintre Cezar și Pompei, luându-i partea lui Pompei, dar
cei doi sunt învinși în 48 î. Hr în bătălia de la Pharsalos.
•a fost ajutat de marele preot Deceneu, a impus noi reguli morale (tăierea viilor)
• a trimis în solie la romani un sacerdot grec din Dionysopolis. Acesta îl reprezintă cu succes, drept urmare
cetățenii orașului Dionysopolis l-au menționat într-o inscripție în limba greacă.

După moartea lui Burebista, regatul s-a împărțit în 4 , apoi în 5 formațiuni statale, cea mai importantă fiind
în zona masivului Șureanu din Munții Orăștie, cu capitala la Sarmisegetuza Regia.
Conducători importanți după Burebista ꞉ Deceneu, Comosicus, Scorylo, Duras, Diurpaneus(numit de romani
Decebal- cel viteaz)

În anul 46 geto- dacii din Dobrogea vor fi integrați în provincia romană Moesia Inferior. Rămâne în
stăpânirea Imperiului Roman până în anul 602.Dobrogea mai este întâlnită sub denumirile de – spațiul istro-
pontic, danubiano- pontic, între Dunăre și Mare, Dacia scitică.

Decebal (87-106) – preia tronul de la Duras într-un moment în care amenințarea romană era evidentă. El
poartă mai întâi două bătălii cu romanii, în vremea împăratului Domițian (81- 96) ꞉

1
• 87- îi învinge la Tapae pe romanii conduși de generalul Cornelius Fuscus
• 88 – este învins de romanii conduși de generalul Tettius Iulianus, în 89 se încheie pacea avantajoasă pentru
Decebal (chiar dacă fusese învins) ) ꞉
- Decebal devenea client al Romei ( trebuia să aibă prieteni pe prietenii romanilor), primea bani și meșteri
militari pentru a-și întări armata.
Noul împărat roman Marcus Ulpius Traianus( 98-117)hotărăște să atace Dacia . Cauze:
• Considera pacea din 89 una rușinoasă pentru romani
•era atras de aurul din Munții Apuseni

Au loc cele două războaie daco- romane ) ꞉ 101-102 și 105- 106. Istoricul antic Eutropius apreciază că
Dacia a fost secătuită de bărbați în timpul războaielor daco – romane.Totuși, mulți tineri daci sunt înrolați
în armata romană
Anul 106 simbolizează ꞉
• transformarea Daciei în provincie imperială romană (statul roman mondial se întindea pe 3
continente.Provinciile romane se împărțeau în două categorii- imperiale( importante, erau bine apărate
pentru că se găseau la granița imperiului) și senatoriale(de mai mică importanță, se găseau în interiorul
imperiului)
• Dacia nu mai este stat independent, ci este provincie romană
!! nu mai putem folosi denumirea de geto- daci după 106, îi numim geto- daci în curs de romanizare sau
populație romanică sau populația de la Nord de Dunăre
•începe romanizarea oficială a spațiului carpato- dunărean (reamintim – Dobrogea era sub romani din anul
46)
Iordanes Getica afirmă pe dacii din ținuturile de dinconcolo de Dunăre , care au o întindere de un milion de
pași, i-a prefăcut în provincie Traian
Romanizarea reprezintă procesul etno- lingvistic prin care un popor cucerit de romani preia de la aceștia
limba latină și toate elementele de cultură și civilizație romană. Componenta definitorie a procesului de
romanizare a fost lingvistică și spirituală, nu materială.Romanizarea la Nord de Dunăre a avut trei etape) ꞉
• etapa preliminară- între secolele I î. Hr- I d. Hr când au loc schimburi economice între daci și romani
( schimburi de produse)
•etapa oficială (106- 271) de la cucerirea Daciei până la retragerea aureliană . Este cea mai importantă etapă
pentru că romanii au făcut tot posibilul să grăbească procesul de romanizare.
•etapa postaureliană-(271-602) – continuă romanizarea și după retragerea aureliană prin꞉

– schimburile economice între Nordul și Sudul Dunării

- coloniștii și veteranii au rămas pe loc
- Dacii liberi ( sau dacii mari, carpii și costobocii , care nu făcuseră parte din Dacia lui Traian năvălesc în
fosta provincie Dacia.Începe astfel romanizarea dacilor liberi)
- alți împărați romani s-au întors pentru scurte perioade de timp cu administrația la Nord de Dunăre ꞉
Constantin cel Mare(306- 337) și Justinian (527-565)

În etapa oficială romanizarea s-a realizat cu ajutorul mai multor factori ai romanizării ꞉
• limba latină (considerată limbă oficială, vorbită de toți funcționarii Daciei romane)
• coloniștii( persoane deja romanizate, aduse din alte provincii ale Imperiului cu scopul de a grăbi procesul
de romanizare. Istoricul antic Eutropius afirmă că Traian a adus coloniști din toate părțile Imperiului
Roman)

2
 • veteranii (soldații care terminau stagiul militar, primeau o bucată de pământ din ager publicus (pământul
statului )în provincia pe care o apăraseră și își intemeiau familii cu femeile geto- dace)
• colonizarea- sunt preluate modelele de orașe romane, de mai mare importanță coloniile- de ex. Colonia
Ulpia Traiana Dacica Augusta Sarmisegetuza, iar orașe de mai mică importanță municipiile .Este preluat
modelul de fermă romană, numită villa rustica, dar și modelul de sate numite vicus și pagus.( de unde
provine termenul paganus- locuitor al satului care nu a fost încă creștinat)
• administrația- provincia Dacia este condusă de un guvernator numit legatus Augusti pro praetore
• religia- sunt atestate multe zeități odată cu venirea romanilor: geto- dace , romane și orientale. Au loc două
fenomene religioase
- Interpretatio romana- adorarea zeităților sub denumire latine
- Sincretismul religios-contopirea mai multor zeități cu atribute asemănătoare într-o singură divinitate.
- În timpul stăpânirii romane, Napoca este un municipiu
-
În anul 212 împăratul roman Caracalla a adoptat Constitutio Antoniniana prin care le- a acordat cetățenie
romană tuturor locuitorilor Imperiului.
Retragerea aureliană ꞉ împăratul roman Aurelian (270-275) a hotărât să renunțe la provincia Dacia.
Cauza ꞉ începe mileniul întunecat sau mileniul marilor migrații, care se desfășoară între secolele III- XIII.
Aurelian a considerat că granița terestră a Daciei era mult mai greu de apărat în calea migratorilor decât
Dunărea, graniță naturală, drept urmare renunță la Dacia și retrage de la Nord la Sud de Dunăre armata și
administrația romană. Restul populației în curs de romanizare a rămas să locuiască la Nord de Dunăre
unde continuă procesul de romanizare.
Eutropius în Istoria romană afirmă Traian, după cucerirea Daciei, adusese aici din toate părțile Imperiului
o mulțime nenumărată de coloniști
Împăratul Constantin cel Mare (306- 337) a adoptat în anul 313 Edictul de la Milan prin care acordă libertate
de credință creștinilor (până acum erau persecutați,mai ales in timpul imparatului Diocletian.). Din secolul
IV se inmulțesc comunitățile de creștini, fiind atestate și la Nord de Dunăre, perioadă din care se descoperă
obiecte paleocreștine.Din secolul IV datează o inscripție găsită pe o tăbliță votivă, un donariu, descoperit în
anul 1775 ,la Biertan, în jud. Sibiu , care afirmă Ego Zenovius votum posui, care ne demonstrează că există
o populație la Nord de Dunăre după retragerea aureliană, că există creștinismul și că procesul de
romanizare era în plină desfășurare, câtă vreme se folosea limba latină.
Cele mai multe cuvinte care țin de religie provin din limba latină – angelus, Christianus, Dominus et Deus,
Rosalia, Paschae, crux. Preluarea creștinismului de rit grec (ortodox) se va plasa în aria spiritualității
bizantine.

În anul 330 , Constantin mută capitala Imperiului Roman din Vest, de la Roma, în Est, pe locul fostei
colonii grecești Byzantion. Cauza꞉ noul oraș care va lua numele de Constantinopol (orașul lui Constantin în
traducere) era mult mai bine așezat strategic , ferit din calea migratorilor.
În anul 391 împăratul Theodosius introduce creștinismul – factor important al romanizării- ca religie
oficială a Imperiului Roman(interzice cultele păgâne)
Sec. V- Priscus Panites Istoria goților afirmă de acolo am călătorit pe un drum neted ,așezat într-o câmpie
și am traversat mai multe râuri navigabile , dintre care , după Istru...
În secolul VI ajung la Nord de Dunăre migratorii slavi. Aceștia conviețuiesc cu populația locală aproape un
secol, până în anul 602, când pleacă la Sud de Dunăre.
Sec. VI- Iustinian, Novellae , afirmă cu ajutorul lui Dumnezeu, statul nostru s-a mărit, astfel că amândouă
malurile Dunării sunt populate acum cu cetăți de-ale noastre
Anul 602 simbolizează꞉

3
- Ruperea legăturii de origine între Nordul și Sudul Dunării
- Sfârșitul amestecului de popoare , în urma căruia s-a format poporul român, secolele VIII- IX marcând
sfârșitul etnogenezei românești, românii fiind un popor neolatin , deci îi putem numi români pe cei de la
Nord de Dunăre
- Începutul Evului Mediu Românesc
- Prezența slavilor a avut influențe asupra limbii române.
Structura limbii române꞉
- Substrat traco- dacic( s-au păstrat aproximativ 160-180 de cuvinte din vechea limbă a geto- dacilor)
- Strat latin ( cele mai multe cuvinte din vocabularul limbii române provin din limba latină)
- Adstrat slav( exemplu- Radu, Dan, Bistrița, Dâmbovița, cneaz, gâscă, jude, plug, seceră, stareț, târg, vamă )

Limba română standard este limba dacoromână. Există trei dialecte ale limbii române ꞉
Aromâna, meglenoromâna, istroromâna

Cam 160-180 de cuvinte s-au transmis din limba traco-dacă, formează substratul limbii române; ele
desemnează elemente fundamentale ale civilizaţiei: vatră, moş, copil, a moşteni, barza, mânz, mătură, buză,
grumaz, burtă, brâu, prunc, băiat, gard, bordei, mal, pârâu, viezure, mazăre, brad, gorun, aprig , Mureș, Olt
Aproximativ 80 % din fondul principal de cuvinte a limbii române, inclusiv vocabularul creştin de bază,
provin din latina vorbită : a ara, argint, aur, biserică, bun, câmp, cireș, a culege, duminică, femeie, frate,
frumos, grâu , lână, mână, munte, pâine, picior, sare, a semăna, soare
Secolul VII- limba greacă devine limbă oficială a Imp. Bizantin

Din sec. VII-IX datează descoperiri arheologice, respectiv vase, unelte, podoabe, arme aparţinând
comunităţii autohtone, descoperite în aşezări ca Brateiu(jud. Sibiu), Poian(jud. Covasna), Alba Iulia.
In urma influenţei limbii slave, în secolele IX-X limba slavă devine limbă liturgică, apoi limbă de
cancelarie.
Germanicii i-au numit pe cei de pe ambele maluri ale Dunării walach(aşa îi numeau pe toţi vorbitorii de
idiomuri latine), denumire de la care derivă vlah, olah.
Factor important în romanizare: creştinismul, chiar dacă avem puţine obiecte paleocreştine din
secolele II-III, din cauza persecuţiilor.

629- imparatul bizantin Herakleios renunță la denumirea de imperator(împarat in latina) și își ia denumirea
de basileu(împărat în greacă), lucru care demonstrează inlocuirea limbii latină cu greaca ca limba oficială

2. Menționări ale populației Nord- Dunărene în mileniul întunecat

- sec. al VII-lea, împăratul bizantin Maurikios scrie lucrarea “Strategikon”, tratat enciclopedic în 12 cărţi,
unde ne aduce informaţii despre “romanii hoinari”; despre această menţionare unii cred că este prima
înregistrare a romanicilor nord-dunăreni.
- Sec. VIII(început de sec. IX, după alte păreri)- Theofanes Confessor scrie Chronografia afirmă stăpânul
catârului n-a auzit glasul, dar l-au auzit ostașii și, crezând că sunt înfrânți de dușmani, au luat- o la fugă,
strigând în gura mare : torna, torna
- Sec. al IX-lea- geografia armeană a lui Moise Chorenati menţionează “Ţara căreia îi zic Balak”(Valahia)
- Sec. al IX-lea- cea mai veche cronică turcească, “Oguzname” ne vorbeşte despre “Ulak ili”(vlahi)

4
- Sec. al IX-lea – despre aceasta perioadă ne vorbeşte lucrarea lui Anonymus,notar al regelui maghiar Bela al
III-lea “Gesta Hungarorum”(lucrarea scrisă prin secolul al XII-lea); acesta ne povesteşte că maghiarii,
ajunşi în Pannonia, au găsit o populaţie numeroasă formată din mai multe neamuri: slavii, bulgarii şi vlahii,
adică păstorii romanilor.Tot el ne relatează despre existenţa voievodatelor conduse de Gelu, Glad şi
Menumorut.Menumorut domnea prin părţile Crişanei, avându-şi centrul de putere la Biharea.In Banat îl
găsim pe Gelu, cu reşedinţa în cetatea Cuvin, iar în regiunea Someşurilor , unde găsim cetatea Dăbâca, este
amintit ducatul românului Gelu.Vizaţi de ofensiva maghiară, cei 3 au ripostat: Menumorut(Anonymus ne
spune că era dependent de Imp. Bizantin)şi Glad , recunosc suzeranitatea maghiară, iar Gelu moare în luptă
- Secolul al X-lea- împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul(912-959) în lucrarea sa “Despre
administrarea imperiului” ne spune” aceştia se mai numesc şi romani pentru că au venit din Roma şi poartă
acest nume până în ziua de astăzi” iar pe bizantini îi numește romei
-din 980 datează o scrisoare a împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul îi numeşte
“vlahi”;din 1020 datează o altă menţionare, tot a sa.

Denumiri date polulației

De la Caesar avem cea mai veche informație sigură despre etnonimul daci.La originea denumirii de
vlah se află numele unui trib celt volcae amintit de Caesar în “De bello gallico”. De aici termenul a trecut la
germani, desemnându-i în germana veche mai întâi pe vecinii din Sud şi Apus (valh= roman şi gal
romanizat). Termenul este restrâns apoi în limba germană, referindu-se doar la locuitorii din P-la
Italică(wälcher). Slavii au intrat în contact cu lumea germană din sec. IX şi au preluat acest termen.La
începutul contactelor germano- slave biograful apostolului slavilor, Metodie, a aplicat italienilor denumirea
de wlach, primită prin filieră germană. Vlah este un străin, un neslav de limbă romanică. Termenul a
cunoscut diferite variante: vlah la bizantini şi la slavii sudici, voloh la slavii răsăriteni, valachus în lumea
latino- catolică apuseană, blach la unguri unde s-a transformat în olah.
Sursele bizantine menţionează la Nord de Dunăre, între secolele X-XIII, populaţia sub numele de « daci » şi
« geţi »
- Despre secolul al XI-lea ne vorbeşte lucrarea “Viaţa Sfântului Gerard”; acesta aminteşte formaţiunile
politice româneşti care intră în conflict cu suzeranitatea maghiară, respectiv Ahtum şi Geula cel Tânăr. Ei
intră în conflict cu primul rege apostolic al ungurilor, Ștefan cel Sfânt (Vaik, înainte de creștinare)
- Secolul al XI-lea, persanul Gardizi în lucrarea “Podoaba istoriilor” plasează între bulgari, ruşi şi unguri “un
popor din Imperiul Roman” care locuia între Dunăre şi un “munte mare”
- Kekaumenos,în “Sfaturile şi povestirile lui Kekaumenos” general bizantin din sec. al XI-lea arată că
vlahii existau în Transilvania înaintea sosirii maghiarilor acolo; el ne vorbeşte despre vechii locuitori de la
Sud de Dunăre şi lângă Sava , ne spune că îi numim daci şi besoi.
- Cronica lui Nestor, cronicar rus din secolul al XII-lea, spune că pentru a cuceri teritoriile europene ungurii
au luptat cu românii pe care-i numeşte volohi, şi cu slavii.Scrie lucrarea Povestea anilor care au trecut.
- Sec. al XII-lea, secretarul împăratului Manuel Comnenul , Ioan Kynnamos, în cronica Epitome sa în care
descrie o campanie bizantină contra maghiarilor în 1167 spune “se zice că sunt veniţi demult din Italia” .
-papa Inocenţiu al III-lea corespondează cu conducătorul statului Asăneştilor Ioniţă Kaloian(1197-
1207) , în scrisori afirmând romanitatea românilor;
- 1241(alte surse 1247) - călugărul italian Rogerius în mărturia sa scrisă îi găseşte pe români organizaţi în
cnezate şi voievodate având şefi: cnezi şi voievozi

5
- Sec. XIII- pe ruinele unei mai vechi construcții romane este ridicată biserica de la Densuș, una din cele mai
vechi biserici românești
- La sfârşitul sec. al XIII-lea- Simon de Keza, cronicar maghiar care a trăit în mijlocul românilor, scrie
lucrarea “Gesta Hunnorum et Hungarorum”, unde ne spune că românii erau în Pannonia la venirea hunilor,
iar în vremea lui Attila romanii, locuitori ai oraşelor(civitates) s-au înapoiat în Italia, doar vlahii, care au fost
păstorii şi agricultorii acestora, au rămas de bunăvoie în Panonia.Admite prezența vlahilor și a colonilor
maghiari înainte de cucerirea lui Arpad
- (Șerban Papacostea în Românii în secolul al XIII-lea afirmă Textul lui Simon de Keza nu numai recunoaște
legătura strânsă dintre români și vlahi, dar și evidențiază continuitatea romanității în acest spațiu
- Din secolul XIV, romanitatea Nord- Dunăreană se va dezvolta într-un cadru politic propriu, statele
medievale Moldova și Țara Românească
- Unii istorici au încercat să explice termenul “valachus”: Poggio Bracciolini, Flavio Biondo, Enea Silvio
Piccolomini, Laonic Chalcocondil, Antonio Bonfini.

3.Menționări ale populației între secolele XIV- XVIII

- Sec. al XV-lea- Poggio Bracciolini este printre primii (primul în altă sursă)umanişti italieni care au afirmat
originea romană a poporului român. Pe lângă numeroase elemente comune limbii latine şi române, el a
constatat existenţa la românii nord- dunăreni a unei tradiţii referitoare la descendenţa lor dintr-o colonie
fondată de Traian.El argumentează latinitatea cu probe culese din spațiul românesc de cunoscători ai limbii
latine.
- Motivele interesului umaniștilor pentru români- preocuparea occidentalilor de a stăvili ofensiva otomană,
alături de interesul pentru Antichitatea clasică. Urmarea - frecvența mărturiilor în secolul al XV-lea
- Flavio Biondo (1392-1463) secretar apostolic, umanist Italian contemporan cu Poggio Bracciolini spune
că românii “invocau cu mândrie originea lor romană” şi susţine latinitatea limbii române
- Sec. al XV-lea- Enea Silvio Piccolomini(viitor papa Pius al II-lea între 1458- 1464)- odată cu el ideea
originii romane a Nord- dunărenilor intră în circuitul ştiinţific european.Contribuie cel mai mult la
răspândirea teoriei despre originea romană. In 1501 este tiparita lucrarea sa “Cosmografia” unde vorbeste
despre Valahia :”acest popor pana acum are un grai roman, desi schimbat in mare parte si abia putand fi
inteles de un om din Italia”. El a cules informații de la călugării dominicani și franciscani.El prezintă
denaturat originea cuvintelor valachi și Valachia, legând-o de numele generalului roman Flaccus, probabil
cel cântat de Ovidiu, din care au derivat termenii de Flaci sau Flaccia , pentru vlahi, Valachia.
- Filippo Buonaccorsi Callimacho (1438-1496) consilier la curtea iagellonă, menţionează că polonezii
consideră românii find italieni şi de aceea îi numeşte cu acelaşi nume. Se plimbă prin Moldova, vorbeşte
despre “descendenţa românilor din coloniştii romani”
- Antonio Bonfini(1434-1503)- istoric și umanist italian care a trăit la curtea regelui Ungariei Matei Corvin ,
dezvoltă tema originii poporului român, spune in lucrarea “Decadele” că “românii sunt urmaşii coloniei şi ai
legiunilor romane din Dacia”, admiră modul cum a supravieţuit “vechea limbă a Romei printre români”.
Pentru limba romană românii s-au luptat, ținând la ea mai mult decât la propria lor ființă
- Secolul al XV-lea-ştiri despre români de la atenianul Demetrie Chalcocondil , stabilit în Italia în preajma
cuceririi Constantinopolului. Fratele sau vărul său, Laonic Chalcocondil , grec din Atena stabilit în Italia,
cunoaşte originea comună a românilor numindu-i “daci” pe cei din Nordul Dunării şi “vlahi” pe cei din
Sud.Laonic revine la teoria antică elină care identifică limba cu neamul.

6
- Secolul al XVI-lea- Jan Laski, episcop de Gnezno, vorbeşte în Conciliul de la Lateran din 1514 despre
Moldova. Aminteşte originea romană a populaţiei: “ei spun că sunt oşteni de odinioară ai romanilor”
Sec al XVI-lea marchează europenizarea cunoştinţelor despre originea romană a poporului român,
începutul politizării ideii originii romane a poporului român dar şi afirmarea limbii române scrise si a
tiparului in spatiul romanesc.În 1508 călugărul Macarie tipărește la Mănăstirea Dealu Liturghierul, prima
tipăritură din spațiul românesc.
Imperiul Otoman aflat in culmea puterii in timpul sultanului Soliman Magnificul (1520- 1566)a determinat
rezistenta romanilor.Sec. XVI a adus progrese de natura economica si culturala in intreaga Europa, ca
Renasterea matura, descoperirea Lumii Noi si a drumului comercial maritim spre Asia
- 1536- umanistul Nicolaus Olahus(1493- 1568)( printre primii umanişti originari din ţinuturile româneşti,
Nicolaus îşi ia numele de Olachus = Valahul) scrie “Hungaria” , fiind primul cărturar român care susţine
autohtonia şi romanitatea românilor; el consideră că românii din Moldova, Ţara Românească şi Transilvania
sunt descendenţii coloniştilor romani , ceea ce explică limba lor latină. A corespondat cu Erasmus din
Rotterdam . A fost arhiepiscop de Strigoniu și primat al Ungariei, dar și vicerege al coroanei ungare în 1562

- 1542- Johannes Honterus scrie în harta sa numele “Dacia” pentru întreg teritoriul locuit de români.
- Francesco della Valle ca şi Anton Verancsics s-au bazat în afirmaţiile lor despre romanitatea românilor pe
cunoaşterea directă acestora. Della Valle a fost primul cărturar care a reprodus o propoziţie în limba
română”Sti Rominest “ = Ştii româneşte?Della Valle scrie în 1532 lucrarea Însemnări despre originea,
obiceiurile și orașele românilor.
- 1549- Anton Verancsics-(1504- 1573) de origine dalmata, umanist, a fost arhiepiscop de Strigoniu si
vicerege al Ungariei in slujba Habsburgilor; a fost în legătură cu oameni de cultura celebri : Erasmus,
Melanchton, Honterus. A locuit o vreme la Alba Iulia; el ne vorbeşte despre descendenţa latină a românilor
in lucrarea Descrierea Transilvaniei, Moldovei si Tarii Romanesti :” poporul care locuieste aceste pământuri
in vremea noastră este acel al vlahilor care isi trage originea de la romani desi cu un nume mult schimbat”
- 1550 - Martin Bielski , în Cronica lumii întregi afirmă că la Roma era obiceiul care este și astăzi , ca pe
răufăcători să nu-i ucidă, ci-i trimiteau peste mare , dar mai ales aici unde este valul, căci aici a fost trimis
și Ovidiu, ca să facă deosebite lucrări
- 1564-călătorul Anton Maria Grazian ne vorbeşte despre moldoveni
- Sec. XVI= prima afirmarea a limbii naţionale. Diaconul Coresi justifică în “Psaltirea” din 1570 tipărirea de
cărţi româneşti “mai toate neamurile au cuvântul lui Dumnezeu în limba lor, numai noi rumânii n-avem”-
puternică afirmare a conștiinței de neam.
- 1574- francezul Pierre Lescalopier ne spune că “Bucureştiul este un oraş unde nu am văzut nicio clădire
frumoasă”
- 1593- Istvan Szamoskozy (1565- 1612)În timpul studiilor sale umaniste la Heidelberg și Padova publică o
lucrare în care dedică un capitol Daciei romane și spune că românii sunt urmaşii coloniştilor romani; după
domnia lui Mihai Viteazul se răzgândeşte şi afirmă că românii nu pot fi urmaşii coloniştilor romani , pentru
că aceştia au fost mutaţi la Sudul Dunării în vremea împăratului Gallienus(253-268). După moartea lui Mihai
pe un epitaf “Nero verus”; afirmă în operele lui că românii nu erau nici înrudiţi, nici urmaşii romanilor.
Părerea sa a fost combătută de cărturarii saşi L.Toppeltinus şi J. Troster. J. Troster scrie o lucrare despre
Dacia:”românii de azi ce trăiesc în Ţara Românească , Moldova şi munţii Transilvaniei nu sunt decât urmaşii
legiunilor romane”, 1666 lucrarea Vechea și noua Dacie
Sec al XVII-lea este secolul de inflorire al culturii medievale romanesti.Influentata de Renastere, multi
tineri români merg la studii in Italia sau Polonia, drept urmare cultura română s-a deschis mai mult spre
Occident.Marchează emanciparea definitivă de slavonism și desprinderea de tiparele bizantine.

7
 Nu toţi reprezentanţii nobilimii maghiare au fost ostili românilor: de ex. episcopul Nicolae Istvanffy ,
istoric şi diplomat al împăratului Rudolf al II-lea
Tot în sec. XVII- un f bun cunoscător al românilor, Martin Opitz a găsit o confirmare a originii romane a
poporului român în limba română, considerată cea mai apropiată de latină dintre limbile romanice şi în
obiceiurile populare româneşti
- Grigore Ureche(cca 1590-1647)- (educat în colegiile din Polonia, unde a învățat limba latină )primul
reprezentat de seamă al umanismului românesc în sec XVII- în “Letopiseţul Ţării Moldovei”spune: ” toţi de
la Râm se trag”
- 1648- călătorul Marco Bandini ne vorbeşte despre moldoveni “nu prea sunt apţi la negoţ, la cultivarea
ogoarelor”
- Miron Costin (1633-1691)- a studiat în Polonia- scrie “Letopiseţul Ţării Moldovei” şi “De Neamul
molvovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor”(considerat primul tratat savant consacrat exclusiv analizei
originii neamului)“numele cel adevărat este rumân sau romanus care nume acest popor l-a păstrat
întodeauna”. In opinia sa , istoria românilor începe cu cea a dacilor antici, cuceriţi şi supuşi de romanii lui
Traian, socotit primul “descălecător” al românilor.Afirmă că de la Râm ne tragem și cu ale lor cuvinte ni-i
amestecat graiul
In a doua jumătate a secolului al XVII-lea rivalitatea austro-otomană se reflectă şi în scrierile despre
români.In 1666 la Amsterdam apare cronica lui Ioan Lucius, care a vorbit despre istoria Croaţiei şi a
Dalmaţiei, dar s-a referit şi la Nordul Dunării în ultimul capitol.El nu neagă continuitatea elementului roman
în Dacia Traiană, dar spune că el a fost sporit printr-o imigrare provocată de bulgari de la Sud la Nord de
Dunăre.

- David Hermann, cărturar sas, spune “atât cei de dincolo de Carpaţi , cât şi cei din Transilvania, îşi trag
originea şi numele , ba chiar şi limba română, din coloniştii aduşi de Traian”
- În a doua jumatate a secolului al XVII-lea cronicarii sasi au adoptat o teorie umanista germana:
- - cu scopul de a demonstra presupusa lor origine daca;
- confuzia lor a provenit de la identificarea dacilor cu gotii;
Teoria lor a fost desfiintata de comitele sașilor, Valentin Frank von Frankenstein în secolul al XVII-lea si
a dispărut definitiv în secolul al XVIII-lea.
- Ei au continuat sa afirme în lucrarile lor originea latina a românilor:
- - istoricul sas brasovean Martin Schmeitzel - a contribuit la raspândirea teoriei originii
romane a românilor în strainatate.El a predat mai mulți ani la Universitatea din Halle un curs despre
istoria Transilvaniei
- Spre sfârșitul secolului al XVII-lea și în secolul XVIII apar primele semne ale unei conștiințe
naționale moderne în întreaga Europă Conflictul între Europa imperiilor și Europa națiunilor se complică în
Transilvania din cauza tensiunii între interesele dominației austriece și revendicările naționale maghiare.
Unirea unei părți a clerului și a românilor ortodocși cu biserica Romei , realizată de Casa de Habsburg în
1699-1701, afecta ordinea tradițională favorabilă națiunilor privilegiate.
- În lucrări secuiesti de la începutul secolului al XVIII-lea se afirma ca toti românii din cele trei
țări române sunt urmașii romanilor.Într-o scriere iezuită de la începutul sec.al XVIII-lea despre secui, se
afirmă în doua rânduri că toți românii din cele trei țări române nu sunt alții decât urmașii romanilor

- Pe la 1700 stolnicul Constantin Cantacuzino(1640- 1714) scrie “Istoria Ţării Româneşti”, redactată cam în
același timp cu opera majoră a lui Miron Costin, subliniază continuitatea de viaţă a dacilor sub stăpânirea
romană, unitatea şi continuitatea românilor.Aduce nou exprimarea clară a conștiinței romanității la
români

8
- Sec.al XVIII-lea a fost marcat de instaurarea dominației Habsburgice in Transilvania si de sfarsitul
domniilor pământene In Țara Românească și Moldova.Ideea romanității românilor devine în Transilvania o
armă politică.
- Românii reprezentau în Transilvania peste 60 % din populaţie, dar sunt consideraţi în continuare :”naţiune
tolerată”
- 1699, 1701- unirea unei părţi a clerului şi a românilor ortodocşi cu Biserica Catolică realizată de Casa de
Habsburg. Unirea dă un nou imbold aspiraţiei românilor pentru drepturi egale cu celelalte naţiuni şi
confesiuni creştine
- 1719-1722- Dimitrie Cantemir în “Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”(cea mai întinsă lucrare
istorică de analiză a originii românilor , cuprinde 343 foi) spune”romanii sunt moşii strămoşii noştri, ai
moldovenilor, muntenilor, ardelenilor”; şi în “Descrierea Moldovei “ atinge ideea romanităţii românilor;
susține extirparea totală a dacilor și colonizarea completă a provinciei cu romani.
- Cantemir inaugurează și fixează studiul despre locul românilor în istoria universală. El anticipează ideile
Școlii Ardelene despre romanitatea pură.Traian este numit săditorul și răsăritorul nostru
- Anton Maria del Chiaro în “Revoluţiile Valahiei” vorbeşte despre obiceiurile românilor
- Ioan Inochentie Micu(1692- 1768), episcop unit din Transilvania și unicul român din Dieta Transilvaniei ,
este primul care a elaborat un program complex de emancipare politică şi socială a naţiunii române,
aducând ca argumente romanitatea neamului, vechimea şi continuitatea românilor.Acesta apare în 1744 fiind
numit Supplex Libellus.
- Martin Felmer(1722-1767)(alte surse 1760-1810) , învățat sas, scrie un tratat despre originea românilor in
1779, unde pentru prima dată dă numele de România.
- În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ideea romanității este folosită ca armă politică.
- 1778- Benko Jozsef în lucrarea “Transilvania , sive magnus Transilvaniae Principatus” ne spune că după
abandonarea lui Aurelian “mulţi romani împreună cu dacii indigeni au rămas pe loc”
- Impăratul Austriei Iosif al II-lea(1780-1790) vorbeşte despre români ca despre “incontestabil, cei mai vechi
şi mai numeroşi locuitori ai Transilvaniei

1. Apariția teoriei imigraționiste(teorii istoriografice referitoare la romanitatea românilor = a

continuității (sau a autohtoniei) și imigraționistă (sau roesleriană)

Romanitatea reprezintă elementul esenţial al identităţii lingvistice şi culturale a poporului

român.Romanitatea românilor reprezintă descendenţa romană a românilor din coloniştii aduşi de romani în
Dacia Traiană şi latinitatea limbii române, ceea ce presupune continuitatea geto-dacilor după războaiele
daco-romane şi după retragerea aureliană.În contextul migrației slavilor la Sud de Dunăre, romanitatea
orientală se va identifica cu poporul român

- 1781 este lansată teoria imigraţionista a lui Franz Sulzer, ofițer de justiție al armatei austriece, care în
lucrarea “Geshichte des transalpinischen Daciens” ne spune că la retragerea aureliană toată populaţia
părăseşte Dacia, drept urmare poporul român se formează la sudul Dunării , între bulgari şi albanezi, de la
care au preluat influenţe în limbă, precum şi credinţa ortodoxă.De aici ei au emigrat către mijlocul sec. al
XIII-lea în Nordul Dunării şi Transilvania, unde îi vor găsi stabiliţi pe unguri şi saşi.

9
- La ideile sale aderă C. Eder, Bolla Marton şi Johann Christian Engel(Engel elimină existența elementului
romanic la Nord de Dunăre). Aceştia identifică absenţa surselor scrise despre români în mileniul marilor
migraţii cu absenţa însăşi a românilor.
- 1784- cărturarul sas Michael Lebrecht scrie : românii sunt urmaşi ai romanilor, cei mai vechi locuitori ai
acestei regiuni
- 1787- istoricul englez E. Gibbon , într-o Istorie a Imperiului Roman spune că ,după retragerea aureliană , o
parte mare a locuitorilor a rămas pe loc, fiindu-le mai mare frică de migrare decât de goţi
- 1791- contele Teleki, preşedinte al Cancelariei Aulice a Transilvaniei spune”românii sunt locuitorii cei mai
vechi ai Transilvaniei”

- 1791- apare documentul Supplex Libellus Valachorum,primul program politic modern al românilor din
Transilvania tipărit la Cluj; reprezentanţii Şcolii Ardelene(Samuel Micu, Petru Maior, Gh. Şincai, Ion Budai-
Deleanu) susţin ideea originii latine a românilor, românii sunt cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei ,
urmaşi ai coloniştilor lui Traian. Reprezentanţii Şcolii Ardelene au recurs şi la exagerări uneori, vorbind
despre descendenţa pur romană a românilor= şcoala latinistă. Aceasta susținea exterminarea și alungarea
dacilor din noua provincie, inexistența căsătoriilor mixte.
- Dumitru Protase, Considerații privind etnogeneza românilor în lumina vechilor și noilor cercetări, în
Mihai Bărbulescu (coord) Civilizația romană în Dacia afirmă că : etnogeneza românilor prezintă un
paralelism aproape perfect cu celelalte popoate romanice din Occident
- În această perioadă, istoriografia din Principate intră, odată cu domniile fanariote,în faza influenței grecești,
abordând ca pe un fenomen natural fuziunea daco- romană. Acest punct de vedere se găsește la istoricii greci
stabiliți în Principate , Daniel Philiphide, Dionisie Fotino, dar și la românii Ienăchiță Văcărescu și Naum
Râmniceanu

- 1791- istoricul ungur Andrei Huszti susţine teoria descendenţei românilor din romani :”nicio naţiune nu are
limba atât de apropiată de acea veche romană ca naţiunea valahilor, ceea ce este un semn sigur şi care nu
poate înşela că ei sunt în Transilvania urmaşii vechilor colonii romane”
- Sec. XIX- apare limba română literară, pe baza graiului din Muntenia, cu o importantă contribuție a operelor
literare create în Moldova.În acest secol, școala latinistă s-a extins și în Principate , pentru că mulți ardeleni
ocupau poziții importante în sistemul cultural de aici.
- Şcoala Ardeleană : 1811- Gh. Şincai în lucrarea “Hronica românilor şi a mai multor neamuri” vorbeşte
despre formarea şi continuitatea istorică a poporului român în vatra vechii Dacii.
- Samuil Micu scrie “Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor”,şi (1780):”Elementa linguae daco-
romanae sive valachicae”
- Petru Maior în “Istoria pentru începutul românilor în Dachia” afirmă că limba română provine din latina
populară
- 1844- slavistul Paul Joseph Schafarik spune că vlahii de la Nordul şi Sudul fluviului au aceeaşi origine,
evoluând din “amestecul tracilor şi geto-dacilor cu romanii”
- 1867- s a realizat dualismul austro- ungar , care îngloba Transilvania, Banatul și Bucovina în monarhia
bicefală.
- 1868 Robert Roesler scrie “Dacien und Romanen”

- 1871, în timp ce se desfășurau serbările românești de la Putna , apare lucrarea lui Roesler”Studii româneşti.
Cercetări cu privire la istoria veche a românilor” (“Romanische Studien”)tipărită la Leipzig, unde
sintetizează teoria imigraţionistă.

10
- Susţine: exterminarea dacilor în urma războaielor cu romanii,astfel dispărând veche toponimie;romanizarea
nu se putea efectua în cei 165 de ani de stăpânire romană. Poporul român şi limba română s-au format în
Sudul Dunării, în centrul sau vestul P-lei Balcanice, de unde au pătruns în stânga fluviului, iar de aici au
pătruns în Transilvania prin secolele IX-XIII.La venirea maghiarilor în Europa, Transilvania ar fi fost un
ținut pustiu, pe care coroana maghiară l-ar fi anexat și populat, , instalând apoi și coloniști germani pentru a-i
apăra granițele. Abia după marea ciumă din secolul XIV, ținuturile de dincolo de Carpați, pustiite de molimă
, ar fi fost colonizate cu păstori vlahi de la Sud de Carpați și de Dunăre
- Autorul Lucian Boia afirmă negarea continuității românești a corespuns clar obiectivelor austro - ungare în
secolele XVIII- XIX
- George Bariţiu observa că disputa pe această temă “ nu a fost atât dorinţa sinceră de a descoperi adevărul ,
cât mai vârtos tendinţe curat politice”,
- Teoria imigraționistă a fost combătută și de un număr mare de istorici străini : E. Gibbon, Th. Mommsen,
J.Jung, C. Patsch, L. Homo, Paul Mackendrick
- Primul istoric român care ia atitudine faţă de noua versiune a teoriei imigraţioniste , dar şi faţă de exagerările
latiniste, este Bogdan Petriceicu Haşdeu.(întemeietor al folcloristicii comparate). El susţine supravieţuirea
elementului autohton geto-dac în urma cuceririi Daciei, continuitatea daco-romanilor şi apoi a românilor în
tot cursul Evului Mediu la Nord de Dunăre.În 1860 scrie Pierit- au dacii?El demonstrează că Școala
Ardeleană și continuatorii ei au făcut o interpretare forțată a izvoarelor antice, împuținarea bărbaților
invocată de Eutropius fiind folosită în sensul exterminării unui neam întreg. Hașdeu a formulat teoria
circulației cuvintelor , arătând că structura unei limbi nu este dată de numărul brut al cuvintelor ci de
circulația acestora.A demonstrat că slavismele din limba română se pierd cu desăvârșire, față de numărul
latinismelor.A precizat că se pot alcătui fraze regi numai cu cuvinte din limba latină, dar nicio propoziție cu
cuvinte exclusiv de alte origini. Totuși , vizunea dominantă a istoricilor rămânea că dacii au avut o pondere
limitată în sinteza românească, linie pe care s-au situat Grigore Tocilescu, Dimitrie Onciul, A.D.Xenopol,
chiar și Nicolae Iorga .

- 1871 - 1876 A. T. Laurian scrie opera Dictionarul limbii romane. El a fost corifeu al curentului latinist ,
considera că istoria românilor începe de la fundarea Romei . El a scos din dicționar elementele nelatine și a
adoptat un sistem ortografic etimologic.
- Reprezentanții romantismului nu au insistat asupra dacilor ca element fondator al poporului român, dar au
contribuit la consolidarea temei dacice prin evidențierea curajului și a spiritului de sacrificiu al acestora.
Începutul l- a făcut Mihail Kogălniceanu, care în celebrul său discurs din 1843 a făcut un elogiu lui Decebal
cel mai însemnat rigă barbar care a fost vreodată.
- 1884- apare lucrarea lui A. D. Xenopol “Teoria lui Roesler.Studii asupra stăruinței romanilor in Dacia
Traiana”; spune:”popoarele nomade se strămută înaintea unei năvăliri, cele aşezate rămân lipite de teritoriul
lor şi năvălirea trece peste ele”; “si inscriptiunile gasite atat in Dacia, cat si aiurea ne dovedesc cu prisosinta
fiintarea poporului dac dupa cucerire, precum si romanizarea lui”
- A.D. Xenopol în Istoria românilor din Dacia Traiana afirmă că statul dac pierise și pe ruinele lui era să se
înalțe unul roman fc

- 1885- Dimitrie Onciul în “Scrieri istorice” spune: “nomenclatura topografică a rămas sub dominaţia romană
curat dacă”. Pentru a respinde unele argumente greu de combatut ale teoriei roesleriene, cum ar fi
asemănările dintre limba româna si cea albaneza, consideră ca poporul nostru s-a format si la nord si la sud
de Dunare.

11
 - După Marea Unire apar opere importante pentru înţelegerea etnogenezei românilor: “Inceputurile vieţii
romane la gurile Dunării”(1923) şi “Getica” de Vasile Pârvan, “Istoria românilor” de Nicolae Iorga(Iorga
susține că poporul român poartă sigiliul Romei), “Istoria limbii române” de Al. Rosetti şi “O enigmă şi un
miracol istoric: poporul român” de Gh. I. Brătianu.
- Pârvan a reușit să fixeze sinteza daco- romană într - un echilibru perfect, a demonstrat că românii sunt în cel
mai înalt grad și daci și romani
- 1913- Nicolae Densușianu scrie Dacia preistorică (lucrare apărută postum) unde afirmă că limba
română este moștenită de la daci.El reconstituie un presupus imperiu pelasgic care pornea din Dacia, cu 6000
ani î. Hr. De la Dunăre și Carpați s-ar fi revărsat civilizația către celelalte părți ale lumii. De aici ar fi pornit
spre Italia și strămoșii romanilor, iar limba dacă și latină sunt dialecte ale aceleiași limbi
După 1918- negarea continuității românești și teoretizarea pretinsei inferiorități a lumii rurale românești în
raport cu ierarhiile nobiliare maghiare au alimentat resentimentele pe care le-a provocat destrămarea
monarhiei austro- ungare
- Nicolae Iorga susţine autohtonia românilor şi romanitatea lor. El afirmă am rămas romani pentru că nu ne-
am putut despărți de amintirea Romei.
- 1937 Gh. Brătianu scrie “O enigmă şi un miracol:poporul român”unde demonstrează romanitatea şi
continuitatea românilor
- Gheorghe Brătinau în Marea Neagră afirmă că noi trăim aici la o răspântie de drumuri , la o răspântie de
culturi și din nefericire și la o răspântie de năvăliri și imperialisme
- Roberto Fava în “Amintiri din România” :” limba nu este alta decât latina modificată pe alocuri, în care s-
au introdus câteva cuvinte greceşti şi slave... In munţii Transilvaniei se întâlnesc obiceiuri de pe vremea
romanilor pe care celelalte popoare latine le-au pierdut”

- După Al Doilea Război Mondial teoriile staliniste vorbesc despre caracterul imperialist al stăpânirii
sclavagiste romane şi despre importanţa civilizatoare a slavilor.
- Istoricul oficial al acestui regim a fost Mihai Roller.In manualul de istorie a Romaniei din 1947 Roller si
colaboratorii sai negau romanitatea romanilor,exagerand rolul elementului slav in etnogeneza
romaneasca.Roller susține rolul statului kievean în formarea statelor medievale românești.
- După 1965 domină teoriile care afirmau civilizaţia locală a geto-dacilor.
- Adolf Armbruster(1972”Romanitatea românilor”) unde spune “românii transilvani au căzut în situaţia lor
inferioară din cauza religiei lor ortodoxe schismatice”,” ideea stăruinţei elementului roman în Dacia
abandonată de Aurelian năvălirilor barbare”
1973- C. C. Giurescu scrie “Formarea poporului român şi a limbii române. (alte surse : 1935, Giurescu susținea
că majoritatea locuitorilor Daciei romane au constituit-o dacii și că romanismul a biruit în Dacia, fiindcă el a
câștigat pe autohtoni.
1984- D.Prodan în Din istoria națiunii române preia din Supplex Libellus Valachorum națiunea română este
cu mult cea mai veche dintre toate națiunile Transilvaniei din vremea noastră
1988- Șerban Papacostea scrie Geneza statului în Evul Mediu românesc
1992- Vlad Georgescu în Istoria românilor afirmă cercetările arheologice confirmă de altfel prezența
populației daco- romane pe vechiul teritoriu al provinciei
1998- C. Durandin în Istoria românilor afirmă Drama istoriei românești este că aceasta se găsește
confruntată cu istoria maghiară
Argumentul întietății istorice și a discuțiilor legate de etnogeneza românească și-au pierdut din importanță ca
urmare a integrării României și Ungariei în U. E. Este readus echilibrul în problema romanității, sintezele
publicate mai ales după 1996 argumentează cu dovezi solide romanitatea românilor.

12
Lucian Boia în Istorie și mit în conștiința românească susține că singura raportare incontestabilă la origini
este oferită, fără îndoială, de limbă. Esența romanică a limbii române înclină balanța spre romani

13