Şi totul se mişca în umbre trecătoare - Un cer de plumb de-a pururea domnea, Iar creierul ardea ca flacăra de soare.
Nimic. Pustiul tot mai larg părea...
Şi-n noaptea lui amară tăcuse orice cânt, - Şi-nvineţit de gânduri, cu fruntea în pământ, Omul începuse să vorbească singur... Amurg
Pe seară, la geamuri, un nour violet si de aramă,
Pe drum, l-aceeasi oră, se târâie un lant de fier, Si coincidente aranjate pe-o tristă gamă -- Azi iar mi-i frică... si cred, si sper...
O zi fără anotimp si ordine militară,
Si prin vecini s-aud mici pregătiri de masă, Însă produsele au început să dispară -- Si multi au plecat, si noapte se lasă.
Cu totii spun că bine le-a făcut
Sau că un geniu se va naste -- Iat studiul creste cu tactul tăcut... O fiintă supremă, dintre noi, ne cunoaste. Orchestra începu cu-o indignare gratioasă. Salonul alb visa cu roze albe -- Un vals de voaluri albe ... Spatiu, infinit, de o tristete armonioasă ...
În aurora plină de vioare,
Balul alb s-a resfirat pe întinsele cărări -- Cântau clare sărutări ... Larg, miniatură de vremuri viitoare ...