Nu aș vrea să fac din această lucrare o autobiografie, ci doar să schițez planul pe care

Dumnezeu l-a avut cu mine până acum, și să încerc să întrevăd căile pe care Dumnezeu le va
deschide în viața mea. Acest eseu nu se vrea a fi o lucrare științifică și nici o operă de artă, ci
mai degrabă un „reminder” ca să nu uit cât bine mi-a făcut mie Dumnezeu.

Îmi aminesc cum în anii de seminar un profesor ne explica cum ne ghidează

Dumnezeu viața fără să ne constrângă în vreun fel să urmăm o anumită cale. Și ne dădea
exemplul unui copil care îndrumă o furnică către un anumit loc. Nu o ia în mână să o așeze
unde vrea el, ci îi pune obstacole în calea greșită, făcînd-o să meargă acolo unde trebuie. Deși
iubirea lui Dumnezeu se manifestă prin libertate deplină, totuși uneori Dumnezeu ne dă de
înțeles că drumul pe care suntem nu-i tocmai cel mai potrivit. Asemenea furnicii ghidate de
copil, și viața mea a fost ghidată de Dumnezeu spre punctul în care mă aflu astăzi. Și dacă
Dumnezeu nu mi-ar fi scos în cale oamenii buni care să mă îndrume, viața mea astăzi ar fi fost
cu totul alta, și nu neapărat în sens pozitiv. Ar fi erezie să spunem că suntem predestinați unui
anumit drum în viață, asta ar însemna că nu am avea libertate. Traseul nostru nu este altceva
decât suma deciziilor noastre luate de-a lungul vieții.