MOARTEA ȘI NECROPSIA

Prin termenul de moarte înțelegem încetarea completă și definitivă a vieții,

ireversibilă atunci când moartea este cerebrală, și reversibilă în cazuri de moarte
clinică , atunci când pulsul este absent dar activitatea cerebrală este încă prezentă.
Semnele morții se identifică prin paloarea cadaverică, care după oprirea circulaţiei
sanguine, sub acţiunea forţei de gravitaţie, sângele se acumulează în părţile joase
ale organismului . partea superioară rămânând palidă; petele cadaverice ce apar
datorită acumulării sângelui în părţile declive. Sunt de două feluri: pete hipostatice
şi de imbibiţie; succesiv este răceala cadaverică unde temperatura cadavrului scade
în medie cu 1 grad pe oră, până ce ajunge la temperatura mediului ambiant; și
renumitul rigor mortis , ce definește rigiditatea corpului , și succesiv relaxarea
acestuia. Rigiditatea apare după o perioadă scurtă (2-4 ore) de la relaxarea
postmortală a muşchilor şi începe de la muşchii masticatori, extinzându-se apoi
treptat la mușchii cefei, membrelor superioare, toracelui, abdomenului, membrelor
inferioare. Rigiditatea cadaverică învinsă prin forţă nu se mai restabileşte.
Dispariţia rigidităţii ,respectiv relaxarea se produce după 48-72 ore de la deces în
aceeaşi ordine în care s-a instalat rigiditatea. După 24-48 de ore apar petele de
putrefacție în părţile inferioare ale abdomenului, în fosele iliace, acolo unde
intestinele sunt mai apropiate de tegumente. Ele au culoare verzui-murdară, verzui-
brună. Pe secţiune miros de putrefacţie.
Necropsia este o investigare directă a modificărilor patologice macroscopice ce
apar la cadavrul unui pacient , aceasta fiind efectuată de către medicul legist în
spații special amenajate, în cadrul Serviciului de Anatomie Patologica si Prosectura
(la necropsie vor fi prezenți și clinicienii care au urmărit evoluția bolii
pacientului).Aceasta constă în deschiderea cutiei craniene și a cavităților toraco-
abdominale, ceea ce permite examinarea organelor în mediul lor natural și
descrierea modificărilor patologice din cavități; totodată, organele pot fi investigate
în exteriorul corpului, acestea fiind extrase prin tehnici speciale, apoi cântărite și
secționate. La cazurile neelucidate clinic , necropsia permite verificarea
diagnosticului clinic, stabilește cauzele și mecanismele ce au instalat decesul, și
sunt constatate efectele produse de terapia administrate pacientului. Necropsia este
și o metodă de predare în instituțiile de învățământ medical.
Pentru buna desfășurare a necropsiei, trebuie să țină cont de anumite reguli legate
de locație, instrumentar și timpii necesari. Sala de necropsie trebuie să fie
spațioasă, să fie dotată de masă de necropsie, instrumente, cu sistem de iluminare
și de ventilare, sursă de apă curentă și canal de evacuare, să aibă pereții si
pardoselele impermeabile. Este obligatoriu ca masa de necropsie să fie racordată la
sursa de apă și canalul de scurgere, iar șanțurile laterale și radiare să facă legătura
cu orificiul de scurgere, marginile mesei fiind ridicate. Este necesara studierea foii
de observatie clinica, pentru a putea stabili la finalul necropsiei, concordanta dintre
diagnosticul clinic si cel anatomo-patologic.
Personalul medical trebuie să poarte echipament de protecție precum halat, șorț
impermeabil, mănuși chirurgicale, măști chirurgicale și respectiv ochelari de
protecție. Apoi urmează identificarea cadavrului urmat de examenul extern general
și pe regiuni a acestuia, în urma căruia sunt stabilite modificările cadaverice și se
stabilește tipul constituțional. După examenul extern, se trece la cel intern ce
constă în deschiderea cutiei craniene și a cavității toraco-abdominale. În final se
completează protocolul de necropsie și certificatul de deces.