UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ȘI FARMACIE

”GR. T. POPA” IAȘI

CATEDRA DE MEDICINĂ LEGALĂ

TANATOLOGIE
MEDICO-LEGALĂ
 Medicina legală tanatologică
• Examen la faţa locului (corespunde unui
examen extern al cadavrului efectuat la locul
unde acesta a fost descoperit)

• Autopsia medico-legală (examenul extern

completat cu disecţia completă a cadavrului).

• Aceste examene sunt întotdeauna efectuate la

cererea unui organ de anchetă judiciară,
poliţie sau procuratură.
 Investigarea morţii
• Presupune examinarea a trei aspecte, de
importanţă egală :
– cadavrul,
– scena morţii (culegerea unui maxim de informaţii)
– istoricul (social, medical în special cel psihiatric).

Autopsia nu este decât o parte în cadrul acestui

« triunghi diagnostic ».
 Intrebări
• CINE ? (identificarea cadavrului)

• UNDE ? (locul decesului)

• CÂND ? (momentul morţii)

• DE CE ? (cauza morţii)

• CUM ? (tipul de moarte, mecanismul şi

agentul vulnerant implicat).
• Autopsia medicală (ştiinţifică şi medico-legală)
este diferită de disecţiile anatomice efectuate
în cadrul Laboratoarelor de anatomie ale
Facultăţilor de Medicină cu scopul pregătirii
studenţilor
Caracteristici Autopsia medico-legală
Cine cere Organ de anchetă : Poliţie sau Procuratură ;
aparţinătorii nu se pot opune realizării ei ;
se efectuează chiar dacă persoana s-a opus
în timpul vieţii
Cine efectuează De regulă, un medic legist (teoretic, poate fi
desemnat orice medic)
Unde are loc Laboratoare medico-legale sau orice spital
În ce situaţii Cele prevăzute de lege (regulament)
Tehnice Completă, cu o mai mare acurateţe a
examenului extern, descrierea pieselor
vestimentare, efectuarea de prelevări
specifice (histologice, grup sanguin,
toxicologice etc.), particularităţi în
formularea raportului
Scop De a răspunde problemelor ridicate de ancheta
judiciară
Autopsia ştiinţifică
Medicul care a tratat bolnavul
(deces la spital) sau rareori,
medicul de familie (deces la
domiciliu)
Medicul anatomopatolog
Spitale
Când există dubii cu privire la
cauza morţii patologice
Poate fi şi parţială, prelevări
histologice.
Determinarea cauzei morţii (ce
poate fi consecinţa directă a
bolii pacientului, consecinţa
tratamentul administrat sau a
unei boli supraadăugate în
evoluţie).
Autopsia comportă
• examen extern
• examen intern.
Examenul extern este fundamental de aceea
el trebuie sa fie realizat minutios si precis,
durata lui fiind uneori mai mare decit a
examenului intern.
TANATOLOGIA

• thanatos (moarte) / logos (știință);

• se ocupă cu studiul fenomenelor, mecanismelor și manifestărilor care
preced moartea, precum și cu cele care urmează morții.

TANATOCRONOLOGIA TANATOPATOLOGIA
studiul evoluției studiul mecanismelor
fenomenelor morții morții

TANATOMORFOLOGIA TANATOETIOLOGIA
studiul stărilor TANATOLOGIA
studiul cauzei
terminale morții

TANATOPRAXIA – studiul conservării artificiale a cadavrelor

ETNOTANATOLOGIA –studiul obiceiurilor rituale legate de moarte
 Anoxia

 Clinic:
 după 3': pierderea proceselor conştiente, a asociaţiilor şi a
reflexelor condiţionate

 după 5-10': afectarea centrilor subcorticali cu pierderea

simţurilor (văz, auz) şi a adaptării termice şi tensionale;

 după 10-30': afectarea centrilor rombencefalici cu dispariţia

reflexelor corneene, pupilare şi bulbare;
TANATOMORFOLOGIA

PREAGONIA
• stare caracterizată printr-o excitaţie psihomotorie şi senzorială a individului;
• debutul diminuării marilor funcţii vitale clasice: activitatea sistemului nervos
central, circulaţia şi respiraţia (“imagini de vis, hipermnezie, ideaţie
incoerentă”).

AGONIA
• agon (luptă, competiţie);
• stadiu ireversibil dintre viaţă şi moarte;
• amestec de fenomene vitale şi tanatologice (organismul nu se mai comportă ca
un tot unitar);
• ca durată poate fi: scurtă (minute) sau lungă (ore şi/sau zile);
• clinic: aparent lucidă, cu delir sau un aspect alternant între stări lucide și
delirante;
• se produce reducerea funcțiilor de relație ale organismului, urmate de
imobilitate totală, dispariția progresivă a simțurilor, scăderea temperaturii etc.;
• dg. diferențial: cu starea comatoasă care, în funcție de gradul ei clinic poate fi
reversibilă și funcțiile vitale sunt normale aproape de normal;
• importanță: validitatea actelor, responsabilitate.
 TANATOCRONOLOGIA

Moartea clinică Moartea biologică (reală)

• durează 5-6 minute; • succede primei etape;

• în unele condiții, mai • ireversibilă;
poate fi readus la viață • distrucțiile celulare sunt
prin mijloace de reanimare grave, incompatibile cu
specifice și în funcție de viața.
cauza morții;
• nu a fost depășită
rezistența la anoxie a
cortexului cerebral.
 TANATOCRONOLOGIA – diagnostic diferențial

• reducerea la minim a funcțiilor vitale (respirație,

Moartea aparentă circulație) – funcții ce nu pot fi decelate la un
examen medical obișnuit.

• echivalentă cu o comă depășită;

Viața vegetativă • sunt menținute spontan respirația și circulația, dar
funcțiile cerebrale sunt nule, moarte.

• moarte cerebrală;
Supraviețuirea artificială • respirația și circulația sunt menținute cu ajutorul
aparaturii medicale speciale.
TANATOCRONOLOGIA – semnele morții reale

JURIDIC, declararea morții unui individ uman este

un act de mare responsabilitate

Criterii de stabilire a morţii

• stare vegetativă persistentă (moartea socială) – distrugerea cortexului /

persistă funcţiile trunchiului cerebral;
• moartea trunchiului cerebral;
• moartea întregului creier (moartea cerebrală).

Manifestări şi modificări instalate la cadavru

• modificări cadaverice precoce (timpurii);

• modificări cadaverice tardive (târzii).
 Semne de moarte
precoce
 Poziţia şi aspectul general al cadavrului (decubit dorsal, musculatura
flască, pielea - paloare ceroasă şi elasticitate pierdută (cel mai
caracteristic semn), degetele mâinilor în semiflexie, vârfurile picioarelor
sunt rotate lateral, facies - inexpresiv şi imobil (în cazul morţilor rapide, se
păstrează ultima atitudine avută în timpul vieţii)
 Oprirea respiraţiei
 Oprirea circulaţiei
 Abolirea reflectivităţii - muşchi flasci, reflexe absente (reflexul corneean
dispare ultimul)
 Modificări oculare
 Suspendarea activităţii cerebrale (EEG izoelectric)
TANATOCRONOLOGIA – modificări cadaverice
semitardive

răcirea cadavrului

deshidratarea

lividităţile cadaverice

rigiditatea cadaverică

autoliza
TANATOCRONOLOGIA – răcirea cadavrului

Cadavrul se comportă faţă de mediul în care se află ca un corp fizic

inert, pierzând căldura prin cele 3 fenomene clasice:
• iradiere;
• convecţie;
• conducţie.

Pierderea căldurii depinde de o mulţime de factori:

• temperatura mediului ambiant;
• constituţia morfologică (grosimea panicului adipos);
• cauza de deces;
• curenţii de aer;
• umiditate;
• caracteristicile îmbrăcămintei;
• condiţiile de conservare.
TANATOCRONOLOGIA – răcirea cadavrului

În absenţa altor date suplimentare, se consideră:

• răcirea se face cu 1oC pe oră la temperatura ambientală de 15oC, în
primele 4 ore de la deces, iar apoi răcirea făcându-se cu aproximativ 2oC
pe oră de la exterior la interior;
• Echilibrul termic se realizează în 10-20 ore.

Importanţa medico-legală:
• ajută la stabilirea realităţii morţii;
• ajută la stabilirea datei morţii.
 Răcire cadaverică
 Scăderea progresivă a temperaturii corporale a cadavrului determinată de
oprirea circulaţiei şi metabolismului şi de pierderea de căldură în mediu
prin:
 Convecţie/ conducţie/ iradiere

 începe de la suprafaţa cadavrului şi este mai accentuată la nivelul părţilor

descoperite.
 tatantometrul – un termometru special cu lungime de 25 cm şi o scală de
temperatură între 0 şi 50oC (intrarectală, vaginal, subhepatic)
 cu mâna prin comparaţie între regiunile descoperite şi cele acoperite
 temperatură centrală <= 20oC confirmă decesul (după 10-12 h)
 pierderi de căldură (18-20oC): aprox. 1o C/h în primele ore şi cu 2oC/h în
următoarele ore
 Răcire cadaverică
Influenţată de:
 cauza morţii: factori acceleratori – boli care au evoluat cu hipotermie (boli cronice,
hemoragii), insuficienţă cardiacă congestivă, şoc, epuizarea glicogenului,
spânzurare; factori inhibitori (creşterea temperaturii postmortem) – boli febrile,
convulsivante, tetanos, sepsis,insolaţie, hemoragii cerebrale (în special cea
pontină care determină dereglarea termoreglării), intoxicaţii (cu stricnină – care
determină generarea musculară a unei cantităţi mari de căldură antemortem, cu
alcool, nicotină, CO)
 relaţia cadavru-mediu: factori acceleratori – mediul rece/ bun conducător termic
(apă rece, săracă în subst minerale), absenţa îmbrăcăminţii; apa bogată în
substanţe minerale (ape reziduale) încetinesc răcirea.
 Raportul suprafaţă/masă corporală (copii)
 Constituţia (adipozitatea)
Importanţa medico-legală:
estimarea datei morţii (în asociere cu celelalte semne).
TANATOCRONOLOGIA – deshidratarea cadaverică

Deshidratarea este rezultatul:

• încetării circulaţiei sangvine;
• acumularea sângelui şi lichidelor în părţile cele mai de jos ale cadavrului;
• evaporarea apei din straturile pielii superficiale.

Obiectivare:
• procesul începe la nivelul mucoaselor externe;
• pielea se usucă, se întăreşte luând o nuanţă gălbuie, apoi brun maronie
(“pergamentare”);
• globii oculari în înmoaie, iar în dreptul pupilei la 6-8 ore apare o pată
albicioasă (Liarche).

Importanţă medico-legală
• ajută la stabilirea realităţii morţii;
• are valoare redusă în stabilirea datei morţii.
 Deshidratarea

 Consecinţa opririi circulaţiei (hipostaza) şi evaporării apei din

straturile superficiale ale pielii.
 pergamentare: zonă uscată, întărită, cartonată, uneori uşor
depresionată, de culoare gălbuie iniţial, apoi brun-verzuie.
 se instalează mai rapid la nivelul regiunilor cu strat cornos mai
subţire (buze, vârful degetelor, scrot) şi la nivelul leziunilor
traumatice (excoriaţii, plăgi – cu apariţia PLĂCILOR
PERGAMENTARE)
 produse postmortem în urma manipulării cadavrului – PLĂCI
PERGAMENTATE.
 Deshidratarea
 buzele - aspect zbârcit, aspre, cu tentă închisă de culoare
 corneea - opacifiată, cu depozite din epiteliu corneean descuamat,
ramolit şi cu presiunea intraoculară în scădere (0 la 24 h
postmortem)
 fanta palpebrală întredeschisă: unghiul extern al ochiului - zone
triunghiulare, ovale sau circulare (pete Liarche) → unghiul intern
→ confluează → arc cu concavitatea intern.

 scădere ponderală: la temperatură de 18oC şi umiditate de 15% -

aprox 10kg/24h (adult), 300-400g (nou-născut).
Importanţa medico-legală:
 nu are importanţă în estimarea datei morţii
TANATOCRONOLOGIA – lividităţile cadaverice

Consecinţa:
• opririi circulaţiei;
• acumulării sângelui în vasele sanguine situate în regiunile cele mai de jos
ale cadavrului, în funcţie de poziţia sa, numită poziţie declivă, sub acţiunea
gravitaţiei;
• Culoare liliachie, vânătă.
Evoluează în trei stadii distincte:
• hipostaza (durează circa 2-16 ore) – apariţia lor izolată, dispar la
digitopresiune – dacă poziţia cadavrului este schimbată, ele vor dispărea
din vechea regiune declivă, şi apar în noua zonă declivă;
• difuziunea (se instalează la circa 16-24 ore de la moarte) – lividităţile
cadaverice încep să conflueze, iar la digitopresiune coloraţia lor păleşte,
dar nu dispare;
• imbibiţia (apare şi se manifestă după aproximativ 24 de ore de la deces) –
sângele fluid a părăsit vasele de sânge în cea mai mare parte, hemoliza
este terminată, iar ţesuturile adiacente vaselor este îmbibat cu sânge –
petele cadaverice au culoare negru-violacee şi nu dispar la digito-presiune.
TANATOCRONOLOGIA – lividităţile cadaverice

Importanţă medico-legală:
• sunt cel mai sigur şi mai precoce semn al instalării morţii;
• oferă câteva informaţii privind timpul scurs de la deces, pe baza celor trei
stadii evolutive şi numai în primele 24 ore;
• sunt un indicator al poziţiei cadavrului şi al modificărilor de poziţie ale
acestuia;
• au o valoare orientativă despre cauza morţii, deoarece culoarea lividităţilor
poate avea aspecte particulare în raport cu aceasta.
 Lividităţi cadaverice
 zone de culoare roşie/roşu-violacee (cel mai frecvent) - pe părţile declive ale
cadavrului ← oprirea circulaţiei şi acumulării sângelui în vasele din regiunile
declive sub acţiunea gravitaţiei.
 nu apar pe zonele de compresiune cu planul subjacent şi în zonele comprimate de
diverse obiecte de îmbrăcăminte (guler, curea etc.)
 3 stadii
 HIPOSTAZA - 2-16 h

 Dispar la digitopresiune, îşi modifică localizarea

 Secţiune – ţesuturi albicioase cu picături de sânge din vase, se spală cu
apă
 DIFUZIUNE - 16-18 h

 Pălesc la digitopresiune, apar şi în noile zone declive

 Secţiune – ţesuturi roşu-închis, se spală cu apă
 IMBIBIŢIE - > 18 h

 Nu pălesc la digitopresiune, nu îşi schimbă localizarea

 Secţiune – ţesuturi îmbibate cu sânge, se spală cu apă
 Lividităţi cadaverice
 Diagnosticul diferenţial cu ECHIMOZA.
 prin incizare şi spălare:
 cheguri sanguine aderente, nu dispar la spălarea cu
apă.
 prin examen microscopic:

 infiltrat hemoragic în ţesuturile subjacente.

 apare pe orice regiune a corpului, proeminentă (datorită
sângelui acumulat şi reacţiei inflamatorii pasive), contur slab
definit, iar culoarea variază în funcţie de vechime
 Lividităţi cadaverice
Cazuri particulare:
 cu debut rapid (1-2 h) în septicemii, asfixii, mediu cald, intoxicaţii cu substanţe
methemoglobinizante (puncte albastru-negricioase/cafenii)
 cu debut lent în intoxicaţia cu stricnină; în cazul unor anemii, hemoragii sau
caşexii, lividităţile sunt roşii palide sazu absente
 culoare caracteristică
 roşu-carmin în intoxicaţia cu cianuri, CO
 roşu-aprins în cazul cadavrelor îngheţate (după dezgheţare devin vinete)
 galbene în intoxicaţia cu clorat de potasiu.
Importanţa medico-legală:
- cel mai precoce şi mai sigur semn de moarte reală;
- indică poziţia cadavrului;
- culoarea şi aspectul pot avea valoare orientativ diagnostică;
- estimarea datei morţii (în asociere cu celelalte semne).
TANATOCRONOLOGIA – rigiditate cadaverică

Consecinţa:
• încetării metabolismului;
• scăderii rezervei de ATP din muşchi.

Evoluează în trei stadii distincte:

• instalarea (în circa 2-4 ore după moarte) – rigiditatea poate fi învinsă uşor
dar ea se reinstalează – cuprinde mai rapid muşchii mimicii şi cei ai
articulaţiilor mici;
• etapa de stare (durată de 14-24 ore postmortem) – generalizarea
rigidităţii, atât la musculatura striată, cât şi la cea netedă;
• etapa de rezoluţie – sau de dispariţie, debutează la 1-2 zile după moarte.
Importanţă medico-legală:
• ajută la stabilirea realităţii morţii;
• ajută la stabilirea datei morţii;
• dă indicii şi asupra cauzei morţii.
 Rigiditatea cadaverică

 întărirea muşchilor, scăderea plasticităţii şi elasticităţii şi creşterea

tensiunii lor, după o perioadă de relaxare musculară de 1-2 h.
 apare datorită scăderii ATPului muscular
 85% din valoarea normală - debutului instalării rigidităţii
 15% din valoarea normală - rigiditatea este generalizată.
 evidenţierea rigidităţii - prin imprimarea unor mişcări de flexie-
extensie în articulaţii.
 Rigiditatea cadaverică
 3 etape:
 INSTALARE (2-6 h) – dacă este învinsă, se reinstalează
 în sens cranio-caudal (legea Nysten) sau simultan la toţi
muşchii cu evoluţie rapidă la nivelul muşchilor mici
(Schapiro); visceral – cordul !
 caşectici, anemici, poziţie Trendelenburg în sens invers
(opusul legii Nysten)
 ETAPA DE STARE (GENERALIZARE) (14-24 h) - dacă este învinsă, nu se
mai reinstalează
 toate grupele musculare; visceral - arterele mijlocii (golite de
sânge)
 ETAPA DE REZOLUŢIE (1-2 zile → 3-7 zile) - dacă este învinsă, nu se
mai reinstalează
 în aceeaşi ordine în care s-a instalat.
 Rigiditatea cadaverică
Influenţată de:
 instalare lentă: temperatură scăzută şi hipertrofie musculară cu intensitate crescută şi durată
lungă, în intoxicaţii cu intensitate scăzută şi durată scurtă.
 instalare rapidă: activitate musculară intensă - intensitate crescută, hipotrofie musculară -
durată scurtă, intensitate scăzută, carbonizare, electocutare - durată lungă, intensitate
crescută (nu poate fi învinsă).
Cazuri particulare:
 Spasm cadaveric - hipercontractilitate intravitam; afectează exclusiv musculatura voluntară,
păstrează atitudinea pe care victima o avea inaintea decesului
 decapitarea, zdrobirea craniului, leziunile diencefalice/ bulbare/ medulare grave,
fulgeraţii sau dureri violente în ulcerul perforat
 Absenţa rigiditaţii membre edemaţiate sau paralizate / la nivelul cordului (miomalacie,
miocardoscleroză, insuficienţă cardiacă decompensată).
 Înţepenirea musculaturii la temperaturi înalte temperaturi mai mari de 70-75 oC (coagularea
proteinelor musculare); „poziţia de pugilist” - scurtarea marcată a muşchilor.
 Înţepenirea musculaturii la temperaturi scăzute temperaturi mai mici de -5oC (îngheţarea
fluidelor din corp şi solidificarea grăsimilor) → aspect rigid (dispare la introducerea
cadavrului în mediu încălzit)
 Rigiditatea cadaverică

Importanţa medico-legală:
 indicaţii despre poziţia cadavrului (dacă nu a fost
modificată inaintea instalării);
 indicaţii despre cauza morţii;
 estimarea datei morţii (în asociere cu celelalte semne).
TANATOCRONOLOGIA – autoliza

Consecinţa:
• înmuierii şi lichefierii ţesuturilor sub acţiunea enzimelor eliberate din
celulă;
• pregăteşte terenul pentru putrefacţie;
• poate fi oprită prin îngheţare.

Obiectivare:
• modificări macro- şi microscopice în special în organe cu conţinut crescut
în enzime (pancreas, suprarenale, stomac).
 Autoliza
 Modificare cadaverică distructivă precoce (vizibilă micro şi
macroscopic din primele ore postmortem) - sub acţiunea enzimelor
proprii organismului, amicrobiană (precede putrefacţia - mediul
propice pentru activitatea ulterioară a microbilor).
 debutează la 3-4 ore postmortem în organele cu conţinut crescut în
enzime (pancreas, glande suprarenale, mucoasă gastrică); poate fi
împiedicat prin refrigerarea cadavrului.
 alterări macro şi microscopice în toate ţesuturile şi organele
Macroscopic - în funcţie de structura organelor:
 organe parenchimatoase : scade consistenţa, desen caracteristic
estompat (uniform intumescent)
 cavităţi seroase : în lumen - lichid roşu-tulbure cu picături de
grăsime; caz particular: macerarea fătului în uter.
 Autoliza
Influenţată de:
 factori acceleratori: mediul extern (căldura, umezeala), particularităţi morfo-
funcţionale (ţesuturile declive şi aflate în raporturi apropiate cu secreţii bogate în
enzime litice, cu grad înalt de diferenţiere şi conţinut crescut de apă); patologie
antemortem (boli microbiene, intoxicaţii (cloroform, tetraclorură de carbon,
oxigen))
 factori inhibitori: mediul extern (frigul, uscăciunea); particularităţi morfo-
funcţionale (păr, oase, tendoane, piele, pereţii vaselor mari, vezică urinară, uter
negravid); patologie antemortem (tratamentul cu antibiotice, intoxicaţii (sublimat,
arsenic))
Importanţa medico-legală
- poate estompa aspectul micro şi macroscopic al unor leziuni
intravitale;
- utilă în aprecierea datei morţii (în asociere cu celelalte semne).
TANATOCRONOLOGIA – modificări cadaverice tardive

putrefacţia (distructivă)

mumificarea (conservatoare)

lignificarea (conservatoare)

adipoceara (conservatoare)

pietrificarea (conservatoare)

îngheţarea (conservatoare)
 Semne de moarte tardive

MODIFICĂRI DISTRUCTIVE
 Putrefacţie

 Acţiunea faunei cadaverice reprezentată de animale domestice, sălbatice, acvatice

şi insecte

 Particular - acţiunea unor agenţi fizici (ex. Carbonizarea)

MODIFICĂRI CONSERVATOARE
 Mumificarea

 Saponificarea (adipoceara)

 Lignificarea

 Îngheţarea

Influenţate de factori cu intensităţi şi efecte diferite - grad diferit de

distrucţie la cadavre aflate în aceleaşi condiţii de mediu sau la diferite
segmente ale aceluiaşi cadavru.
TANATOCRONOLOGIA – putrefacţia

Mecanism:
• stadiu ce succede autolizei postmortale;
• componentele fundamentale ale organismului viu: glucide, lipide, proteine
– suferă un proces de degradare până la stadiul de componente
anorganice;
• bacterii aerobe / anaerobe;
• bacterii endogene / exogene.

Obiectivare:
• pata verde de putrefacţie;
• culoare verde închis – negru a pielii, progresiv tot corpul;
• gaze de putrefacţie, creşterea volumului cadavrului – desfigurare;
• circulaţia postumă;
• naşterea în sicriu.
 TANATOCRONOLOGIA – putrefacţia

Stadiul gazos Stadiul de lichefiere

• consecinţă a fermentării glucidelor • caracteristic prin “topirea” organelor
sub acţiunea oxigenului; cu acumulare de lichid de putrefacţie;
• formarea de gaze ce modifică • totul se transformă într-o magmă
aspectul exterior al cadavrului; negricioasă, urât mirositoare;
• mărirea volumului cadavrului, putând • cartilajele laringiene şi traheale se
duce chiar la explozia abdomenului. separă;
• Separarea scheletului se face în 7-10
ani.
Factori care influenţează putrefacţia:
• locul unde se află cadavrul (pe sol, înhumat, în apă);
• temperatura ambiantă;
• cauza de moarte;
• prezenţa unor insecte şi animale necrofore.

Cadavrul expus la aer putrezeşte de 2 ori mai repede decât în apă şi

de 8 ori mai repede ca în sol (Caspers).
 Putrefacţia
 modificarea cadaverică distructivă, de natură microbiană prin care
substanţele organice sunt descompuse în substanţe anorganice;
 2 faze:
 faza de fermentaţie (descompunerea glucidelor)
 faza de proteoliză (are ca rezultat descompunerea proteinelor şi, în ultimă
instanţă, descompunerea părţilor moi)
 debutează la câteva ore postmortem, se suprapune peste procesele
autolitice, în funcţie de condiţiile de mediu şi de patologia antemortem;
obişnuit, debutează la 2-3 zile şi se termină în săptămâni-ani
 Iniţial, rolul principal - bacteriilor saprofite din interiorul cadavrului
(intestin ( colon), cavitate bucală, laringe, trahee); ulterior - bacteriile din
mediul înconjurător.
 Primele bacterii - aerobe, urmate de cele anaerobe → oxigenul este
esenţial pentru debutul putrefacţiei (în mediul lipsit de oxigen, putrefacţia
nu se produce).
 Putrefacţia
 La adulţi: primul şi cel mai evident semn - pata verde de putrefacţie (fosa
iliacă dreaptă → se extinde întreg abdomenul şi toracele).
 raportul de inimă apropiere cu peretele abdominal (la obezi - pata
verde poate fi absentă, slab vizibilă sau să apară tardiv)
 floră saprofită abundentă
 mediul alcalin
 autoliză precoce a mucoasei.
 Debutul putrefacţiei se poate exterioriza şi la nivelul plăgilor sau
colecţiilor purulente (piotorax, abcese, flegmoane)
 La nou-născuţii:primele semne - la nivelul cavităţii bucale şi al orificiilor
nazale (colonul nu este colonizat cu bacterii saprofite)
 Septicemii - bacteriile sunt răspândite în tot arborele vascular şi
determină o putrefacţie rapidă cu o coloraţie verde a pielii, muşchilor şi
organelor interne.
 Putrefacţie
 degradarea hemoglobinei - pe suprafaţa cadavrului apar, în special la
nivelul membrelor şi în jurul plăgilor, dungi perivenoase negriciose sau
cafenii-violacee (circulaţia postumă).
 Faza iniţială (gazoasă) - producerea de gaze în toate organele şi
ţesuturile
 mărirea semnificativă a volumului cadavrului
 piele cu aspect lucios, grăsos, flictene cu conţinut gazos, lichidian şi
microbian
 crepitaţii ale ţesutului celular subcutanat
 desfigurarea cadavrului
 Faza de lichefiere - organele parenchimatoase se lichefiază treptat
 ulterior, mase amorfe care dispar
 Putrefacţie
 Organe cu putrefacţie rapidă: medulo-suprarenala, pancreasul,
ochiul, trunchiul cerebral, intestinul, vezicula biliară, ficatul, splina,
corpii cavernoşi, trompele uterine, ovarul
 Organe cu putrefacţie mai lentă: cordul, pulmonul, rinichiul
(bazinet şi calice în special), vezica urinară, uterul negravid.
Influenţată de:
 condiţii atmosferice de temperatură, umiditate şi ventilaţie;
 condiţii determinate de natura solului, îmbrăcăminte şi sicriu
 vârsta
 talia şi constituţia
 cauza morţii
 starea cadavrului (dezmembrare/conservare)
 Putrefacţie

În progresia putrefacţiei se disting 3 reguli:

 Regula Devergie: cifra care indică zilele, iarna, corespunde

cifrei care indică orele, vara.

 Regula Lacassagne: putrefacţia începe în a doua zi de vară

şi în a opta zi de iarnă şi este întârziată iarna cu 1 lună faţă

de vară.
 Regula lui Caspers: 1 săptămână de putrefacţie în aer= 2

săpt în apă= 8 săpt în sol.

TANATOCRONOLOGIA – mumificarea naturală

Mecanism:
• deshidratarea rapidă.

Condiţii:
• mediu cu temperatură crescută, umiditate scăzută, aerat;
• ex: cadavre înhumate în soluri nisipoase şi în soluri uscate;
• ex: cadavre lăsate în medii cu aer uscat (Sahara);
• ex: cadavre lăsate în medii bine ventilate prin curenţi de aer;
• cadavrele pierd astfel până la 80% din greutatea lor.
Aspect:
• piele – uscată, dură, de culoare maro-neagră, aderentă de oase;
• fără miros;
• reducerea dimensiunilor corpului;
• conservarea trăsăturilor corpului şi a semnelor de violenţă;
• organele interne – masă uscată.
TANATOCRONOLOGIA – adipoceara

Mecanism:
• saponificare a grăsimilor unui cadavru în lipsa oxigenului şi a prezenţei
amoniacului rezultat din debutul putrefacţiei;
• formarea de acizi graşi saturaţi (stearic, palmitic), săruri de calciu;
• 3-12 luni.

Condiţii:
• umiditate, căldură, absenţa aerului;
• ex: cadavre înecate sau înhumate în terenuri umede şi impermeabile
(argiloase).
Aspect:
• substanţă alb-gălbuie de consistenţă grăsoasă;
• miros rânced;
• pluteşte pe apă;
• arde cu flacără gălbuie;
• cadavrul se poate conserva 20-30 ani.
TANATOCRONOLOGIA – lignificarea

Mecanism:
• reprezintă o tăbăcire naturală a cadavrului în care musculatura, calciul,
grăsimile sunt dizolvate de acizii din mediu.

Condiţii:
• soluri puternic acide, concentraţie crescută în acid tanic şi humic (turbării,
mlaştini, lavă vulcanică) .

Aspect:
• piele maronie, dură;
• oase moi (pierderea calciului) – se pot tăia cu cuţitul;
• corpul se micşorează în volum, ca de altfel şi organele interne;
• conservare bună pentru mult timp.
TANATOCRONOLOGIA – pietrificarea

Mecanism:
• fenomen de mineralizare a ţesuturilor după moarte, în special cu săruri de
calciu.

Condiţii:
• cadavre înhumate în cenuşă vulcanică;
• feţii morţi şi reţinuţi în abdomen în caz de sarcină extrauterină.
TANATOCRONOLOGIA – îngheţarea

Mecanism:
• expunerea cadavrului la temperaturi scăzute.

Condiţii:
• temperaturi sub 0oC – putrefacţia este oprită – cadavrul se păastrează cât
timp temperatura este scăzută;
• după decongelare – putrefacţia se instalează extrem de rapid.

Aspect:
• corpul “înţepenit”.
• conservare perfectă.
 TANATOPATOLOGIA

Moarte violentă Moarte neviolentă (patologică)

• moarte produsă prin acţiunea • se datorează exclusiv cauzelor interne
agenţilor traumatici, indiferent de ale organismului uman.
forma lor energetică, din exteriorul
corpului omenesc;
• IMPUNE efectuarea necropsiei.

Moartea subită:

• o formă rapidă a morţii patologice;

• Instalare bruscă la persoanele aflate în stare de sănătate aparentă sau la
bolnavi la care evoluţia bolii nu lasă să se întrevadă un sfârşit letal
apropiat;
• caracteristica fundamentală: lipsa aproape totală a semnelor medicale.