TANATOLOGIA MEDICO-LEGALĂ

(prelegere, anul V, facultatea curativă, USMF „N. Testemiţanu”)

Obiectivele prelegerii:

1. Familiarizarea studenţilor cu aspectele

medico-legale ale morţii, etapele instalării morţii,
clasificarea morţii din punct de vedere medico-biologic şi
juridic, diagnosticul morţii, a cauzei şi mecanismului
(tanatogeneză) ei.
2. Implicaţiile medico-legale ale stărilor
terminale: problema transplantului, întreruperii proceselor
de reanimare, eutanasiei şi a valabilităţii juridice a actelor
semnate de persoanele aflate în agonie.
3. Modificările cadaverice precoce şi importanţa
lor în soluţionarea problemelor cu caracter medico-legal.
4. Modificările cadaverice tardive şi rolul lor în
soluţionarea întrebărilor cu caracter medico-legal.
Modificări de putrefacţie şi de conservare. Tanatopraxia.
Deteriorarea cadavrelor de către animale, păsări şi insecte.
1.
Tanatologia medico-legală (thanatos – moarte, mitologic – fratele lui
Morpheus – zeul somnului) – reprezintă un compartiment special al medicinii
legale, care studiază moartea şi modificările generate de ea în aspect medico-
legal.
Moartea este un proces ireversibil de încetare a activităţii sistemului nervos
central, care condiţionează la rândul său stoparea sistemelor vital necesare –
circulaţia sangvină şi respiraţia. Moartea se instalează în 5 etape:
I. Starea preagonală – inhibarea cunoştinţei, diminuarea majoră şi constantă
a pulsului, bătăilor cordului, scăderea indicilor TA, dereglări de respiraţie,
diminuarea reflexelor. Durata este diversă şi depinde de cazul concret.
II. Pauza terminală – lipseşte cunoştinţa, pulsul, respiraţia şi reflexele, scade
TA până la 0. Durează de la 5-10sec până la 3-4min.
III. Agonia – este o etapă de aflare a bolnavului între viaţă şi moarte:
cunoştinţa lipseşte, dar pot fi careva întoarceri de scurtă durată, se pot restabili
careva reflexe, tahicardie uşoară cu creşterea neînsemnată a TA, respiraţie rară cu
antrenarea muşchilor auxiliari. La final bradipnee şi hipotonie majoră cu stop
respirator şi cardiac.
IV. Moartea clinică – cunoştinţa, reflexele, respiraţia, activitatea cordului –
lipsesc, dar pot fi resuscitate. Durează în mediu circa 5-6min. Excepţie: la
temperaturi scăzute ale mediului – până la 15.20min.
V. Moartea biologică – schimbări ireversibile de structură şi funcţie ale
SNC.
Moartea rapidă – sânge fluid în abundenţă, congestie venoasă venoasă, pete
cadaverice abundente, intens violacee, hemoragii punctiforme în seroase şi
mucoase, edem acut al neuronilor, prezenţa urinei primare în golmerulii renali,
autoliza pronunţată a pancreasului.
Moarte lentă – cheaguri roşii, albe (galbene) şi mixte, congestie
neuniformă.
Moartea neaşteptată, pe fondal sănătos.

1
 Clasificarea morţii. După M.I. Avdeev, 1975 – clasificarea medico-
biologică şi juridică. Moartea ca final firesc şi nefiresc al vieţii. Din punct de
vedere juridic – moartea este un rezultat al unei acţiuni violente sau neviolente.
Clasificarea morţii din punct de vedere juridic: violentă – omor, sinucidere şi
accident, care reprezintă concomitent genul morţii violente; neviolentă –
consecinţă a maladiei sau a epuizării resurselor fiziologice vitale.
Diagnosticul morţii şi a cauzei ei, tanatogeneza.
Diagnosticul morţii este o prerogativă atât a medicului legist, cât şi a unui
medica de altă specialitate. Semnele morţii: semnele negative ale vieţii şi semnele
pozitive ale decesului:
a) lipsa completă a cunoştinţei (lipseşte reacţia la orice factori iritanţi, chiar
de intensitate majoră – injecţii, flacără, etc.);
b) lipsa reflexelor – corneale, reacţia pupilelor la lumină;
c) lipsa activităţilor encefalului pe EEG sau EchoEG;
d) semnul pozitiv Beloglazov (deja peste 10-15min);
e) lipsa pulsului;
f) lipsesc bătăile cordului;
g) semnul Magnus negativ;
i) izolinie pe ECG;
h) lipsa excursiei respiraţiei, murmurului vezicular, excursiei cutiei toracice.
Toate semnele enumerate au valoare relativă de diagnostic. Semnele reale
ale morţii sunt modificările cadaverice.
Cauza morţii – este o vătămare corporală sau o maladie, care în mod direct
sau prin generarea unor complicaţii, condiţionează decesul. Aprecierea cauzei
morţii este sarcina principală a medicului legist.
Diagnosticul medico-legal este un raţionament integral, logic alcătuit,
despre maladia sau vătămarea corporală în cazul concret, care are la bază un
complex de date empirice şi reflectă prin termeni medicali speciali, succesiunea
patogenetică a procesului patologic depistat.
Maladie de bază (vătămare) – poate fi combinată: cu maladia de fon, cu o
maladie asociată, cu o maladie concurentă.
Complicaţia maladiei de bază – procesul intermediar între maladia de bază
şi cauza nemijlocită a morţii.
Maladia suplimentară – nu se află în corelaţie cauzală cu decesul.
Tanatogeneza – este succesiunea dereglărilor morfo-funcţionale,
condiţionate de o maladie sau vătămare corporală.
Variantele principale – cardiovasculară, respiratorie, cerebrală, renală ş.a.
2.
Implicaţiile medico-legale ale stărilor terminale:
- prelevarea organelor pentru transplantare;
- întreruperea reanimării;
- problema eutanasiei;
- valabilitatea juridică a actelor întocmite de persoanele care se află în
stare agonală.
3.
MODIFICĂRILE CADAVERICE PRECOCE
Răcirea cadavrului: cauza, viteza medie de răcire, factorii care au
influenţă asupra dinamicii acestui proces, cercetările de ultimă oră.

2
 Deshidratarea: cauza, viteza, locurile şi semnele macroscopice ale
deshidratării, petele Liarshe, petele de pergament, cercetările ştiinţifice lipsesc.
Rigiditatea cadaverică: cauza, viteza de dezvoltare, locurile unde se
determină. Succesiunea – instalarea rigidităţii – 12-14ore; generalizarea rigidităţii
– 14-24ore; rezoluţia rigidităţii – peste 24-36ore. Cordul este primul organ care
intră în rigiditate. Rigiditatea cataleptică: instalarea instantanee, bruscă, completă
a rigidităţii cadaverice la momentul morţii. Apare în cazurile de lezare la nivelul
trunchiului cerebral (nucleul roşu sau între tuberculii cvadrigemeni superiori şi
nucleele vestibulare).
Excepţii cu efect de diagnostic: apare practic imediat în intoxicaţiile cu
stricnină, mai târziu sau defel în intoxicaţiile cu ciuperci sau compuşi ai
fosforului.
Petele cadaverice: reprezintă un semn clasic în sens tanatologic (romane
şi serale poliţieneşti), deoarece prezenţa lor este sesizată şi de oameni neiniţiaţi în
medicină. Ca mecanism – deplasarea pasivă a sângelui prin sistemul circulator sub
acţiunea forţei de gravitaţie, de la părţile cadavrului care sunt dislocate superior
spre cele declive, cu dilatarea postmortală a vaselor. Coloraţia petelor: de regulă
clasic, dar sunt şi excepţii – intoxicaţii cu CO (roşie-carmin), compuşi ai S
(verzuie), cianuri (vişinie), substanţe methemoglobinizante (culoarea ardeziei sau
brună).
Etapele dezvoltării petelor cadaverice:
- stadiul de hipostază: se instalează după 1,5-2ore (V.V. Jarov, 2002 – 2-
4ore). Durează 8-12ore. La digitopresiune – dispar şi revin rapid la culoarea
iniţială;
- stadiul de stază: începe după 8-12ore şi durează până la 24-36 ore. Apar
modificări în pereţii vasculari care permit ieşirea plasmei sanguine, ce la rândul
său produce impregnarea ţesuturilor adiacente cu pigment hemoglobinic, creşte
viscozitatea sângelui. La presiune digitală nu dispar, dar pălesc la culoare, se
restabilesc mai lent, la schimbarea poziţiei trec parţial pe alte suprafeţe, dar rămân
şi unde au fost primar;
- stadiul de imbibiţie – apare după 24ore de la deces. Datorită proceselor
de putrefacţie şi autoliză a sângelui are loc imbibiţia ţesuturilor din jur cu
hemoglobină şi plasmă. La digitopresiune nu-şi schimbă aspectul.
Autoliza: este un proces, care are la bază activitatea enzimatică post-
mortemă. Mai întâi sângele – după 14-24 ore pereţii vasculari se colorează în
vişiniu. Urmează suprarenalele, apoi pancreasul.
4.
MODIFICĂRILE CADAVERICE TARDIVE ŞI CONSERVATOARE.
TANATOPRAXIA. DETERIORAREA CADAVRELOR DE CĂTRE
ANIMALE, PĂSĂRI ŞI INSECTE.

Putrefacţia – descompunerea cadavrului sub acţiunea microflorei aerobe

şi anaerobe facultative. Condiţiile care grăbesc sau stopează putrefacţia. Evoluţia
succesivă: mirosul, petele de putrefacţie, desenul vascular sau reţeaua de
putrefacţie, emfizemul cadaveric.
Modificările conservatoare:
- mumificarea: este un proces ce se desfăşoară în condiţii de temperatură
ridicată, umiditate scăzută şi ventilare bună. Acest proces este des întâlnit în ţările
cu climat respectiv – Asia Mijlocie, Africa. Are loc o deshidratare intensă şi
masivă, care nu permite dezvoltarea proceselor de putrefacţie. Cadavrul unui adult
se poate mumifica în 6-12 luni, în condiţii ideale – 2-3 luni.
- saponificarea (adipoceară): mediu umed dar lipsit de oxigen. Are loc
descompunerea grăsimilor în glicerol şi acizi graşi (palmitic, stearic şi oleic).

3
Combinarea cu sărurile de calciu, magneziu şi formarea săpunurilor solide,
insolubile în apă. Ultimul asigură protecţia cadavrului contra putrefacţiei.
Culoarea şi mirosul sunt specifice. Primele semne la finele primei luni, iar peste
3-4 luni – semne evidente. Total - peste un an;
- lignificarea: în soluri de turbă, mlaştini cu reacţie acidă puternică. Pielea
se tăbăceşte, se dizolvă proteinele, grăsimea. Sărurile de calciu, se dizolvă. Părul,
unghiile şi cartilajele se conservează. Organele interne se micşorează sau dispar.
- petrificarea;
- congelarea.
Tanatopraxia.
Deteriorarea cadavrelor de către animale, păsări şi insecte. Procesul
distrugerii cadavrului de către insecte (după M.I. Marcenko, 1973-1978):
1) Perioada descompunerii microbiene. Durează de la moarte până la
apariţia emfizemului cadaveric (1-2 zile – 1,5 săptămâni). Această perioadă are şi
ea 4 stadii: cadavrul „proaspăt”; modificările cadaverice precoce; putrefacţia
precoce şi emfizemul de putrefacţie. Are loc popularea cu insecte – musca de
casă, gândacul-hoitar.
2) Perioada de distrugere activă a cadavrului de către insecte. Durează de
la 15-20 zile până la 2 luni. Are 2 stadii: distrugerea precoce – p’nă la 30 zile şi
distrugerea tardivă – 30-45 zile – gândacii necrofagi şi 45-60 zile – gândacii
răpitori.
3) Perioada scheletării incomplete. Durează până la finele perioadei calde,
uneori trece pe anul următor. Se alipesc moliile şi acarienii.
4) Perioada scheletării complete. Durează mai mulţi ani şi se finalizează cu
distrugerea completă a oaselor. Are 2 stadii: distrugerea substanţelor organice a
oaselor şi 2) – distrugerea bazei minerale a oaselor. Practic lipsesc insectele.
Literatura:
1. S.V. Ungurean, „Medicina legală”, Chişinău, „Ştiinţa”, 1993,
pag. 294-311.
2. Ю.И. Пиголкин, Е.Х. Баранов, Д.В. Богомолов, И.Н.
Богомолова, «Судебная медицина», Москва, «ГОЭТАР-
МЕД», 2002г., pag. 67-84.