FRACTURA DE BAZIN

Fracturile bazinului cuprind toate fracturile centurii pelvine: osul iliac (coxal), sacru şi
coccis. Sunt fracturi frecvente, de gravitate variabilă până la forme majore, care au încă un nivel
de mortalitate ridicat.
Cauzele de deces sunt reprezentate de complicaţiile vasculare sau asocierea cu alte
leziuni traumatice: osteo-articulare, neurologice, viscerale, urologice.
Bazinul osos este format din cele două oase iliace unite posterior prin sacru şi formează o
consolă ogivală pe care se sprijină trunchiul. Anterior, cele două oase pubiene, unite printr-un
solid ligament pubian formează o arcadă care conferă rigiditate arcului anterior al bazinului.
În staţiune verticală, greutatea corpului se
repartizează pe 2 direcţii (Fig.1): una orizontală,
dirijată pe arcul anterior, ce reprezintă reacţia solului
la greutatea corpului şi una verticală transmisă la
articulaţia coxo-femurala prin arcul pelvin.

Fig.1.Arhitectura bazinului. Repartitia greutăţii

corpului în ortostatism

Procesul de îngrijire reprezintă un set de acţiuni prin

care se îndeplinesc îngrijiri de nursing de care
pacientul are nevoie.
Procesul nursing este un proces intelectual compus din diferite etape, logic coordonate având ca
scop obţinerea unei stări mai bune a pacientului. Acesta permite acordarea de îngrijiri
individualizate adaptate fiecărui pacient.
Aceste etape sunt:
1. Culegerea de date;
2. Analiza şi sinteză datelor;
3. Planificarea îngrijirilor;
4. Implementarea îngrijirilor;
5. Evaluare.

Asistenta medicală execută recoltările de produse biologice şi patologice, sondaje, pregăteşte

bolnavii în examinările paraclinice (radiologice, endoscopice), efectuează formele legate de internarea şi
ieşirea bolnavului din spital, ţine la curent evidentele administrative şi medicale ale bolnavului.
Pe baza indicaţiilor prescrise de medic în foaia de observaţie, pregăteşte condica de
medicamente. Administrează medicamentele şi urmăreşte efectul lor, anunţă orice schimbare s-ar ivi în starea
bolnavului.

 Leziunea apare în contextul:

◦ Accident cu energie joasa (vârstnici)
◦ Accidente cu energie înaltă (accidente rutiere)
 Mecanismul de producere:
◦ Direct: lovitură în mod direct la nivel trohanterian
◦ Indirect: forța acționează în axa femurului (căderi de la înalțime, accidente
rutiere)
 Leziuni asociate cu traumatisme complexe amenințătoare de viață – Politraumatizați
 25% din fracturile pelvine în cazul politraumatizaților

Tratament:
◦ La locul accidentului:
 protocol ALTS (ABCDE)
Menținerea căilor aeriene
Reechilibrare hidroelectrolitică cu perfuzare pe două linii venoase
 Evaluare promptă și resuscitare la nevoie
 Hemoragia externă necesită compresie manuală externă a plăgilor
 Leziunea tip „Open book” necesită reducere prin imobilizare cu un creașaf
sau centură pelvină în jurul pelvisului
 Obiectivul este pregătirea pacientului pentru transport în condiții de
siguranță
◦ În centrul de traumatologie:
 Reevaluare și tratamentul de urgență continuă
 Posibile intervenții chirurgicale de tip Damage control în primele 24 de
ore (packing abdominal sau pelvin)
 Stabilizare de urgență cu C-clamp, fixator extern iliac sau fixator extern
supraacetabular (fixare stabilă în cazul instabilităților posterioare) sau extensie transscheletală
continuă
 CT + SDC dacă instabilitatea hemodinamică persistă
 Angiografie și embolizare în anumite situații
 Tratamentul chirurgical:
 Temporizat până la stabilizarea pacientului
 Fixarea internă: surub percutan sau osteosinteză cu plăci
 Complicații:
◦ Leziuni craniene
◦ Instabilitate hemodinamică
◦ Șoc hemoragic
◦ Sechelele șocului prelungit și a transfuzării în cantitate mare
◦ Leziuni ale tractului urogenital
◦ Leziuni rectale
◦ Injurie neurovasculară
◦ Afecțiuni tegumentare
◦ Fracturi deschise

Primul pas al examinării fizice consta din determinarea semnelor vitale. Semnele vitale
sunt: respiraţia, pulsul, temperatura şi tensiunea arterială.
Examinarea pacientului “din cap până în picioare”
Este important ca examinarea să fie făcută în acelaşi mod de fiecare dată pentru a fi siguri
că am verificat toate părţile corpului.
Se comunica clar leziunile găsite celorlalţi membri ai echipei medicale.
Examinarea pacientului “din cap până în picioare“ poate fi efectuată indiferent dacă pacientul
este conştient sau inconştient.
În toate cazurile de traumă se are în vedere posibilitatea existenţei leziunii de coloană cervicală.
Se stabilizează capul şi coloana şi se încearcă minimalizarea mişcării în timpul examinării.
Infirmarea leziunii de coloană cervicala se poate face doar pe baza examenului radiografic.
Examinarea bazinului
Bazinul se examinează pentru a observa echimoze, hemoragie sau tumefiere. Dacă
pacientul nu acuza durere, apăsam uşor pe crestele iliace, oasele bazinului, observând dacă acesta
prezintă sau nu mobilitate. Dacă pacientul acuza durere sau sensibilitate sau dacă am oservat o
mişcare anormală, putem suspiciona o leziune severă la acest nivel.
O importanţă deosebită la examinarea bazinului trebuie să o acordăm hainelor pacientului, dacă
acestea sunt îmbibate cu urina sau fecale poate fi un semn important pentru diagnosticarea unor
boli sau leziuni, cum este atacul vascular cerebral.
Examinarea continuua cu examinarea zonei genitale pentru a observa leziuni externe. Deşi
aceasta examinare este neplăcută pentru pacient, trebuie efectuată dacă există orice suspiciune de
leziune la acest nivel. Exemple: scurgeri de sânge prin meatul urinar indica o leziune la nivelul
uretrei, scurgerea de sânge prin anus denota lezarea rectului.
Examinarea extremităţilor
Examinarea extremităţilor se face sistematic pentru a determina dacă există leziuni la
acest nivel. Aceasta examinare consta din cinci paşi:
-observam dacă există leziuni vizibile, căutam hemoragii sau deformitati;
-examinam dacă există sensibilitate la nivelul mâinilor, palpând uşor, privim fata pacientului şi
asultam dacă sunt semne de durere;
-rugam pacientul(dacă este conştient) să mişte mâna sau piciorul, verificam dacă mişcarea este
normală, întrebam dacă există durere la mişcare;
-verificam sensibilitatea la nivelul extremităţilor prin atingere uşoară, întrebam pacientul dacă
simte atingerea;
-evaluam circulaţia la nivelul extremităţilor prin verificarea pulsului şi a timpului de reumplere
capilară.
Examinarea spatelui
Examinarea spatelui se efectuează în doi timpi şi cu o echipă medicală formată din trei
membri. Se fixează capul şi gâtul pacientului, un mebru al echipei medicale se va poziţiona la
capul pacientului şi va fixa capul, alţi doi vor fi poziţionaţi lângă pacient, unul la nivelul
toracelui, iar celălalt la nivelul bazinului. La comanda primului pacientul va fi întors pe o parte,
păstrând capul în ax, asistentul poziţionat la la toracele pacientului va palpa cu o mână fiecare
vertebra, coastele, scapula, zona lombara, căutând plăgi, hemoragii, echimoze, fracturi. Pacientul
este aşezat din nou pe spate şi folosind aceeaşi metodă va fi întors pe cealaltă parte penru aputea
examina şi restul spatelui.
Concomitent cu examinarea spatelui, pacientul poate fi aşezat pe bord sau pe targa
metalică pentru a evita o mobilizare ulterioară a acestuia.
Dacă există corpi străini inclavati în diferite regiuni ale corpului, care se afla încă în plaga, se
lasa acolo, şi se va imobiliza în poziţia găsită.
Obţinerea istoricului medical al pacientului
Cunoaşterea stării sănătăţii pacientului înaintea incidentului poate ajuta personalul
medical să acorde tratamentul adecvat şi să evite măsurile care pot pune în pericol pacientul. De
aceea este important să obţinem cât mai multe informaţii legate de istoricul medical al
pacientului.
În cazul unui pacient conştient vom pune întrebări cu referire la:
- vârsta;
-daca pacientul se ştie suferind de vreo boală(cardiaca, diabet etc);
-daca este în timpul unui tratament;
-daca este alergic la ceva.
Dacă pacientul este inconştient, putem cere date de la un membru al familiei, un prieten
său coleg. Mai nou, informaţii importante se găsesc pe brăţări sau medalioane medicale.

Evaluarea continuă
Pacienţii care par a fi stabili pot deveni instabili foarte repede, de aceea este esenţial
supravegherea pacienţilor atent pentru a observa schimbări în starea lor.
Ca o regulă generală trebuie monitorizate semnele vitale ale pacientului la fiecare 15
minute. Se menţin libere căile aeriene, se monitorizează respiraţia şi pulsul şi se observa aspectul
tegumentelor şi temperatura.
Odată instituite Suportul vital de bază (SVB) şi Suportul vital avansat (SVA) se poate
trece la intervenţiile specifice asistentului medical.
Abordul venos periferic
Puncţia venoasă periferică este o manoperă pe care oricare asistent medical trebuie să şi-o
însuşească.
Abordul venos periferic poate să aibă două scopuri:
-recoltarea de sânge;
-administrarea de medicamente sau soluţii perfuzabile.
Dacă este necesar un abord venos mai îndelungat acesta se va realiza prin montarea unui
cateter venos periferic (CVP): canulă de plastic cu mandren metalic care va fi retras după
pătrunderea în venă, rămânând pe loc doar canula de plastic, canulă care poate fi menţinută chiar
şi 2-3 zile în anumite condiţii (în funcţie de calitatea canulei: PVC, teflon, poliureta).
Orice fractură la nivelul coloanei vertebrale prezintă riscul lezariii măduvei, ceea ce poate
provoca paralizii sau chiar moartea victimei.
 Dacă există un potenţial pericol şi victimă trebuie mobilizată, aceasta se va face cu
imobilizarea coloanei vertebrale; victima va fi culcată pe un plan dur (targa) şi fixată cu legături
trecute peste coapse, bazin şi torace.
Aşezarea de pe sol pe targa sau brancard se face astfel: se va întoarce simultan tot corpul
victimei pe o parte (ideal de către 2 persoane) şi o altă persoană va introduce brancardul sau
targa sub corpul victimei.
Dispozitive folosite la imobilizarea coloanei vertebrale:
-targa de coloană tip Baxtrap;
-bord de lemn;
-targa lopata.
Folosirea oricărei variante de tărgi se realizează după o evaluare iniţială a
traumatismului,după fixarea coloanei cervicale şi după evaluarea secundară.
Eliberarea cailor aeriene şi ventilaţia
Pacienţii inconştienţi au în general căile aeriene obstruate. De cele mai multe ori
obstrucţia este cauzată de alunecarea limbii spre posterior, iar simpla eliberare a căilor aeriene
poate fi suficientă că victima să-şi reia respiraţia în mod spontan.
Dacă victima este în imposibilitatea de a-şi elibera căile aeriene, acestea vor trebui
deschise manual, acest lucru se realizează prin manevrele de hiperextensie a capului şi ridicarea
bărbiei sau prin subluxaţia mandibulei.
Hiperextensia capului
Victima va fi aşezată în decubit dorsal iar asistentul se aşează în genunchi lateral de ea,
cu o mână plasată pe frunte se va împinge capul pe spate, cât se poate de mult (hiperextensie) şi
cu două degete de la cealaltă mână plasate pe bărbie se va urmări ridicarea acesteia.
Este interzisă utilizarea acestei manevre în cazul suspiciunii de traumatism al coloanei
vertebrale cervicale.
Subluxaţia mandibulei:
Este o tehnică folosită pentru a elibera căile aeriene în cazul în care pacientul este victima
unui accident de circulaţie, cădere de la înălţime sau în toate situaţiile în care suspicionam un
traumatism al coloanei vertebrale cervicale.
Victima va fi aşezată în decubit dorsal, asistentul se plasează în genunchi, la capul
victimei, se aşează degetele de o parte şi de alta sub unghiul mandibulei şi se împinge în sus şi
anterior cu ajutorul policelor ambelor mâini. În tot acest timp capul victimei va rămâne într-o
poziţie fiind foarte atenţi ca prin manevra de subluxaţie a mandibulei să nu facem şi
hiperextensia capului.
După deschiderea cailor aeriene prin tehnicile arătate anterior se va deschide gura
victimei căutând existenţa vreunui eventual obstacol ( resturi alimentare, voma, secreţii, sânge,
proteze dentare, dinţi rupţi, pământ etc.).
Odată găsită cauza, ea va fi îndepărtată prin una din următoarele metode:
-curatirea cu ajutorul degetelor- nu necesită echipament înafară de mănuşile de examinare;
-aspiratia se realizează cu ajutorul aspiratoarelor manuale sau mecanice. Aspiratoarele sunt
utilizate în scopul îndepărtării secreţiilor, sângelui şi vomismentelor din căile respiratorii ale
pacientului, pentru a-i asigura acestuia transferul aerului spre şi de la plămâni şi ai facilita
ventilaţia.
Se folosesc sonde de aspiraţie rigidă de tip Yankauer sau sonde de aspiraţie flexibile.
Ambele sonde pot fi folosite pentru aspiraţia orofaringelui, dar pentru aspiraţia nazofaringelui se
folosesc doar sonde de aspiraţie flexibile.
 Adâncimea la care putem introduce sonda Yankauer în cavitatea bucala se măsoară şi
reprezintă distanţa de la comisura bucala la lobul urechii.
Aspiraţia se efectuează 10-15 secunde, după care pacientul trebuie reventilat sau oxigenat.
În acest timp sonda de aspiraţie se introduce într-un container cu apă pentru curăţare.
La pacienţii inconştienţi după ce am eliberat căile aeriene, trebuie să asigurăm şi
menţinerea liberă a acestora.
Pipa Guedel poate fi folosită la orice pacient inconştient, rolul ei fiind menţinerea liberă a
căilor aeriene superioare.
Pipa de mărime corespunzătoare şi corect introdusă va apasa baza limbii împiedicând
căderea acesteia în spate, spre faringele posterior.
Alegerea mărimii corespunzătoare pentru pipa se face prin măsurarea distanţei de la
comisura bucala launghiul mandibulei.

Introducerea pipei Gedel în cavitatea bucala se face ţinând pipa cu concavitatea în sus.
Când vârful pipei atinge bolta palatina (cerul gurii) se roteşte 180 de grade şi se continua
înaintarea până ce capătul extern ajunge lanivelul arcadelor dentare.

Măştile de
ventilaţie gura la masca de diferite mărimi, asigura protecţia salvatorului în timpul ventilaţiei.La
folosirea măştii se asigura o mărime corespunzătoare fetei bolnavului.

Cu capul aşezat în hiperextensie se aplică partea îngusta a măştii pe baza nasului, plasăm
ferm masca pe fata şi o menţinem ferm cu degetele de o parte şi de alta a orificiului măştii cu
ridicarea concomitenta amandibulei cu celelalte degete.
 Balonul de ventilaţie
Balonul de ventilaţie oferă posibilitatea ventilării eficace şi suplimentarea cu oxigen.
Folosind balonul fără rezervor concentraţia oxigenului în aerul ventilat nu depăşeşte 60 %, iar cu
rezervor suplimentar de oxigen(care se ataşează la partea inferioară a balonului) se asigura o
ventilaţie cu oxigen de 90 % sau chiar peste.

Balonul de ventilaţie

Balonul de ventilaţie oferă posibilitatea ventilării eficace şi suplimentarea cu oxigen.

Folosind balonul fără rezervor concentraţia oxigenului în aerul ventilat nu depăşeşte 60 %,
iar cu rezervor suplimentar de oxigen(care se ataşează la partea inferioară a balonului) se asigura
o ventilaţie cu oxigen de 90 % sau chiar peste.

Transportul pacientului cu fractură de bazin

După ce au fost acordate măsurile de prim ajutor traumatizatului o etapă importantă
ulterioară este reprezentată de evacuarea şi transportul celui accidentat.
Transportul accidentatului cuprinde:
- pregătirea politraumatizatului pentru transport;
- ridicarea de la locul accidentului şi amplasarea pe targa a politraumatizatului sau pe alt
mijlocimprovizat şi apoi în cursul transportului;
- poziţia accidentatului pe targa în funcţie de leziunile suferite;
- poziţia în decubit lateral la traumatizaţii în comă;
- poziţia Trendelenburg inversata cu înclinarea de 10 -15maxima, la cei cu fracturi ale
bazei craniului;
- poziţia în decubit dorsal cu membrele inferioare ridicate, la traumatizaţii în stare de şoc
datorită hemoragiei;
- poziţia în decubit ventral la cei cu leziuni craniofaciale;
- poziţia Trendelenburg cu înclinarea de 10-15° la traumatizaţii cu stare de şoc;
- poziţia în decubit dorsal la traumatizaţii conştienţi suspectaţi de fracturi ale coloanei
vertebrale sau ale bazinului;
- poziţia semisezanda la accidentaţii toracopulmonari sau la cei cu insuficientă
cardiorespiratorie;
- poziţia semisezanda la cei cu leziuni abdominale.
Mijioacele de transport ale accidentaţilor:
în funcţie de viteză de deplasare, confortul pe care îl oferă, utilarea cu aparatura,
instrumentar şi medicamente necesare reanimării pacientului (sistemul de suspensie pentru
bolnav, trusa antişoc şi instalaţia pentru legătură radio) s-au realizat :
- autosanitare de transport şi de reanimare;
- elicoptere de legătura şi de transport;
- avioane sanitare de transport.