CURS 4 Clasificarea mortii

Semne ce prevestesc apropierea mortii

EXITUS

“Exitusul este un fenomen biologic generalizat în natură, prin care se

înțelege încetarea definitivă şi ireversibilă a tuturor funcțiilor vitale, ca
urmare a opririi generalizate a metabolismului celular. Interpretarea şi
definirea morții au fost şi vor rămâne subiecte de dezbatere între adepții
teoriilor idealiste şi materialiste” (Dr. Marilena Olaroiu).
Clasificarea morții:
a. Criteriul medico-legal:
- clasic: moartea violentă – omucidere, sinucidere,
accident; moartea neviolentă – naturală, patologică; moartea prin
inhibiție;
- altele: eutanasia (sinuciderea asistat ă);
execuția (condamnarea la moarte);
b. Criteriul evolutiv:
- moartea clinică (aparentă); moartea biologică
(reală);
moartea subită; moartea rapidă; moartea lentă.
În medicina paliativă cele mai frecvente forme de deces cu care se
confruntă membrii echipei de îngrijiri sunt acelea de moarte neviolentă
cauzată de o afecțiune patologică (acută sau cronică), de obicei
cunoscută sau consecință a procesului de îmbătrânire.
Aceasta poate fi, la rândul ei, în funcție de durata procesului în timp:
subită, rapidă sau lentă.
În practica medicală cele mai frecvente boli cu prognostic letal sunt:
1. Procesele neoplazice (în funcție de organ şi stadiu)
2. Accidente vasculare (cerebral, miocard, etc.)
3. Ciroze (etanolice/virus B, C)
4. Sindrom SIDA
5. Accidentele cu infirmitate mare şi prognostic grav

1
 Semne car e prevestesc apropierea morții:
Anticiparea momentului exact în care survine moartea nu este încă
posibil. Pe baza unor manifestări premergatoare, constatate uneori de
către pacientul însuşi, de familie sau de membrii echipei de îngrijiri
paliative, se poate însă prevesti apropierea ei.
Următoarele manifestări şi modificări în parametri fiziologici ai
pacientului paliat pot surveni cu câteva ore sau uneori cu câteva zile
înainte de moarte:
·Manifestări de ordin general: pacientul se simte extrem de slăbit,
pierde frecvent contactul cu realitatea (dezorientat), bea şi mănâncă
foarte puțin sau refuză alimentația şi medicația; pacientul prezintă interes
redus față de ceea ce se întamplă în jur şi vrea să aibă în permanență în
jur pe cei dragi.
Modificări respiratorii tipice: respirația Cheyne-Stocks-Küssmaul;
respirație superficială, calmă şi abia simțită; respirația agonică.
Modificări circulatorii: puls slab perceptibil, uneori neregulat;
extremitățile reci cu semne de stază circulatorie; unghii cianotice şi pete
tegumentare albăstrui; masca mortii (“fața hipocratică”) – fața palidă cu
nas ascuțit, buze cianotice şi privire fixă “sticloasă”; pete cadaverice în
zonele declive cauzate de hipostază şi localizate în funcție de poziția
pacientului, în general părțile declive;
·Modificări ale deglutiției: înghițirea extrem de dificilă sau
imposibilă. Marchează momentul încetării administrării lichidelor,
alimentelor şi medicației orale: apare pericolul de înecare prin obstrucția
căilor respiratorii.
·Modificări ale mobilității: se reduce mobilitatea scheletică progresiv
până la imobilitate, la fel si mimica feței.
·Modificări ale stării de conştiență: pacientul devine somnoros/
confuz, pare să nu audă ce se întâmplă în jur, comunicarea este din ce în
ce mai dificilă, pare să privească fără să vadă, sau poate fi euforic,
logoreic, maniacal, agitat, violent.
Rareori, aceste tulburări pot îmbrăca forme de importanță medico-
legală şi judiciară: pacientul nu are discernământ pentru a întreprinde
anumite acțiuni (testamente sau alte acte civile). Câteodată poate deveni
violent.
2
 ·Modificări în funcționarea unor organe şi funcții: producția de urină
şi fecale se diminuează, urina are culoarea brun-închis; cu puțin înaintea
instalării morții poate surveni ejacularea şi pierderea necontrolată de
urină şi fecale; temperatura corpului scade şi pacientul se poate plânge –
cu câteva ore înainte de moarte – de senzația de picioare reci; uneori
temperatura poate creşte spectaculos (“febra terminală”) şi poate persista
la valori ridicate încă un timp după aceea, în cazul prezenței infecțiilor
generalizate, a intoxicațiilor metabolice; transpirațiile pot însoți sau nu
aceste stări.
Îngrijirea riguroasă a corpului capătă în aceste momente o
importanță aparte pentru a asigura confortul pacientului şi calitatea vieții
până în ultimele sale momente.
Recunoaşterea apropierii momentului morții înseamnă: evaluarea
planului terapeutic; oprirea medicației neesențiale (antihipertensive,
vitamine, steroizi, antiaritmice, diuretice, antibiotice, anticoagulante,
hipoglicemiante, ş.a.m.d.) şi prescrierea, după caz, în funcție de
disconfortul pe care-l creează, a medicamentelor necesare pentru
controlul simptomelor cel mai frecvent constatate în apropierea morții –
durerea, greața/vărsăturile, agitația terminală, respirația agonică cu
secreții abundente; reevaluarea planului terapeutic în etape succesive
pentru nevoile imediate până la final; evaluarea căilor de administrare a
medicamentelor, altele decât cea orală (parenterală) şi eventual
administrarea lor continuă subcutanată în cazul simptomelor greu de
stăpânit (durere atroce, agitație extremă/ delir, vărsături incoercibile,
ş.a.m.d.); pregătirea tehnică şi psihologică a membrilor echipei pentru
asistarea pacientului până în ultimele sale momente şi atunci când este
nevoie; pregătirea psihologică a aparținătorilor - explicarea modificărilor
ce se vor instala pre- şi post-mortem şi ce se poate face, suportul
psihologic pentru a învinge teama, neputința, etc. (sunt persoane care nu
au văzut sau nu au atins vreodată un muribund sau un cadavru);
pregătirea următorului moment în procesul de susținere al familiei –
perioada de doliu.
3