ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU HIPERALDOSTERONISM

Hiperaldosteronismul (sindromul Conn), este o afecţiune ce se manifesta printr-o secreţie

excesiva de aldosteron, determinând astfel retentia de sodiu si pierderea de potasiu din organism.

Culegerea de date.

Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin; interviu, observaţie,
cercetarea documentelor medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital,
trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate, reţete, discuţii cu membrii familiei si
membrii echipei de ingrijire, examenul fizic al pacientului (inspecţia, auscultatia si
măsurătorile antropometrice).
Afecţiunea este determinate de o tumora a glandei suprarenale, de obicei benigna, ce secreta
aldosteron si alti corticoizi. Boala apare mai frecvent intre 30-50 ani.
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are
mobilitatea păstrata, tegumentele nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.) in limite normale,
absenta durerii, somn si odihna normale, comunicare eficienta la nivel senzoriomotor.
Dependenta pacientului se manifesta prin: - HTA si cefalee; - slăbiciune musculara si
crampe; - oboseala; - paralizie temporara; - amorţeli si furnicături(parestezii); - polidipsie; -
poliurie; nicturie.
Problemele pacientului. • Alterarea echilibrului hidroelectrolitic; • Exces de volum de
fluide; • Alterarea confortului; • Dureri de cap; • Intoleranta la activitate; • Vulnerabilitate fata
de pericole; • Deficit de cunoştinţe despre boala sa..
Surse de dificultate
. Surse fizice: scăderea forţei fizice; creşterea TA ce nu răspunde la tratament; stare
permanenta de oboseala.
Surse psihologice: anxietate si stres; neacceptarea bolii; frustrare si depresie; modificări
comportamentale.
Surse sociologice: pierderea imaginii si a stimei de sine; retragere din viata sociala;
pierderea locului de munca; evitarea deplasării.
Surse legate de lipsa cunoaşterii: insuficienta cunoaştere de sine; despre boala; despre o
eventuala operaţie; despre tratament si îngrijirile postoperatorii. O
Obiective pe termen scurt, mediu si lung.
Pacientul: • sa-si menţină echilibrul hidroelectrolitic; • sa nu prezinte cefalee; • sa demonstreze
creşterea tolerantei la activitate; • sa fie ferit de pericole; • sa poată descrie boala, tratamentul si
ingrijirile pe termen lung; • sa inteleaga necesitatea operaţiei. .
Intervenţii.
Intervenţii proprii (autonome): - prevenirea acumulării apei din organism si identificarea
semnelor de acumulare; - asigurarea confortului prin calmarea cefaleei cu comprese reci si tehnici de
relaxare; - creşterea tolerantei fata de activităţile fizice; - pregătirea preoperatorie, informandu-1 despre
necesitatea intervenţiei; îngrijirea postoperatorie.
Intervenţii delegate: - educarea pacientului cu privire la tratament (orar, doze, efecte
secundare); - postoperator se va da o dieta cu mai mult sodiu, se supraveghează ta, efectele secundare
ale medicatiei administrate si raportarea acestora medicului; - control medical period
 ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU BOALA ADDISON

Boala Addison sau insuficienta suprarenala cronica este determinate de incapacitatea glandelor
de a produce si secreta glucocorticoizi, hormoni ce afectează funcţionarea tuturor organelor din corpul
uman.
Culegerea de date.
Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie, cercetarea
documentelor medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital, trimitere, scrisori
medicale, carnet de sănătate, reţete, discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de ingrijire,
examenul fizic al pacientului (inspecţia, auscultatia si masu rato rile a ntropometrice). Afecţiunea este
determinate de o tumora a glandei suprarenale, de obicei benigna, ce sectei a aldosteron si alti corticoizi.
Boala apare mai frecvent intre 30-50 ani.
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea
păstrata, tegumentele nemodificate, semnele' vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii, somn si
odihna normale, comunicare eficienta la nivel senzorio-motor.
Dependenta pacientului se manifesta prin: - oboseala uşoara la început, care apoi se
cronicizeaza; - slăbirea musculaturii; - lipsa poftei de mancare; - varsaturi si dureri abdominale; 25 -
pierdere in greutate de 10-15 kg.; - diaree rezistenta la dieta si medicatie; - pierdere mare de apa si
electroliti: TA scade sub 100 mm Hg si scade pana la lesin; - ameţeli si acufene; fulburari de echilibru si
vedere; - manifestări nervoase: iritabilitate, apatie, negativism; - hiperpigmentarea tegumentelor si
mucoaselor; - modificări sexuale: la bărbaţi scad potenta si fertilitatea, iar la femei scade libidoul si se
instalează amenoreea; - stare severa de greaţa, voma si diaree urmata de deshidratare.
. Surse de dificultate
. Surse fizice: • pierdera de apa si sodiu, creşterea potasiului; • pierdere de lichide; • oboseala
musculara; • slăbiciune; • scăderea zahărului in sânge; • scădere in greutate.
Surse psihologice: • emoţii; • iritabilitate; • fatigabilitate; • neadaptarea la rolul de bolnav. Surse
sociologice: • pierderea imaginii si a stimei de sine (hiperpigmentare); • retragere din viata sociala; •
pierderea locului de munca; • evitarea deplasării.
Surse legate de lipsa cunoaşterii: - neadaptarea pe termen lung la restricţiile impuse de boala; -
lipsa cunoaşterii in legătura cu evoluţia cronica a bolii si a tratamentului prelungit; - lipsa cunoaşterii in
legătura cu operaţia.
Problemele pacientului. • Deficit de volum de fluide; • Comunicare ineficienta la nivel motor; •
Circulatie inadecvata; • Comunire ineficienta; • Alimentatie inadecvata prin deficit; • Alterarea
eliminarilor intestinale; • Vulnerabilitate fata de pericole(posibila rănire, prin cădere).
Obiective pe termen scurt, mediu si lung.
Pacientul sa nu prezinte modificări ale TA; Pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic; Pacientul
sa poată comunica eficient; Pacientul sa-si crească treptat capacitatea de adaptare la efort; Pacientul sa
fie ehilibrat nutritional; Pacientul sa fie optimist si sa-si asume responsabilităţi; Pacientul sa fie ferit de
pericole; Pacientul sa inteleaga necesitatea tratamentului; Pacientul sa meargă regulat la control
medical.
Intervenţii.
Intervenţii proprii (autonome): • asigurarea cantităţii de lichide pana la 3000 ml./24 ore; •
cântărirea zilnica; • observarea semnelor deshidratării; • observarea semnelor de hiperpotasemie; •
îndepărtarea factorilor de stres; • asigurarea mediului de confort si siguranta; • explicarea tehnicilor si
investigaţiilor; • încurajarea familiei pentru susţinerea pacientului; • alternarea perioadelor de activitate
cu perioade mari de odihna; • evitarea factorilor ce pot declanşa o criza (efort fizic, frig, căldura in exces
emulii)
. Intervenţii delegate: • recoltarea de sânge si urina pentru determinarea potasiului si a
glicemiei; • administrarea tratamentului prescris: 2/3 din doza de hormoni se iau dimineaţa, dupa ce
pacientul mananca, iar 1/3 la ora 16; • pacientul trebuie sa aiba asupra lui, permanent, tablete de
prednison sau fiole cu cortizon injectabil; • pacientul trebuie sa aiba permanent asupra lui carnetul de
sănătate in care este consemnata boala sa si doza de medicamente ce trebuie administrata in criza; •
creşterea dozei conform prescripţiei medicului in febra, infecţii, lucrări dentare; • recunoaşterea
manifestărilor produse de dozele necorespunzatoare: greaţa, anorexie, voma, slăbiciune, depresie,
ameţeala, poliurie, scădere in greutate; • se va adresa medicului pentru creşterea dozei; • educarea
pacientului privind regimul igieno-dietetic: dieta hiperproteica, hiperglucidica, hipersodata, evita
conservele, alcoolul, excitantele; • repaus fizic/psihic, eliminarea tensiunilor din familie; • educarea
pacientului privind controlul medical periodic.

Pregarirea preoperatorie si îngrijiri postoperatorii.

a) Pregătirea psihica: pacientul trebuie sa fie pregătit psihic astfel incat sa treacă CU uşurinţa
peste gandul la intervenţia chirurgicala, sa se convingă ca aceasta soluţie este in avantajul sau si ca dupa
intervenţie isi va putea relua activitatea anterioara, in condiţii mult mai bune. Vor fi înlăturaţi toti factorii
nocivi din preajma pacientului, va fi incurajat, va fi insotit de asistenta medicala la probele funcţionale si
examenele de specialitate, va fi inlesnita vizita familiei, ii vor fi puse la dispoziţie ziare, reviste si TV.;
Asistenta medicala va avea grija ca pacientul sa se odihnească, sa aiba un somn liniştit, se vor combate
durerea si alte simptome, ce-i pot provoca discomfort (prurit, greţuri, vărsaturi). Asistenta medicala se va
asigura ca dupa vizita medicului in salon, ca pacientul nu are acces la foaia de observaţie si-1 va asigura
pe acesta ca echipa operatorie va face totul ca intervenţia sa se desfăşoare bine. Echipa blocului operator
ce va prelua pacientul, il va asigura ca totul se va desfăşura normal si-i va explica, înaintea oricărei
acţiuni, ceea ce urmează sa-i faca si scopul pentru care se vor face unele manevre, aceasta având drept
scop de a-i indeparta pacientului teama de necunoscut.
b) Pregătirea preoperatorie: asistenta de salon se va asigura, inaintea operaţiei, ca pacientul are
toate analizele necesare la foaia de observaţie: VSH, hemoleucograma, TS, TC. timp Howell, timp de
protrombina (Quick), grup sanguin si Rh, uree, glicemie, ionograma, probe hepatice, TGO, TGP,
colesterol, lipidemie totala, proteinemie totala, RBV. sumar de urina, explorări funcţionale specifice
afecţiunii endocrine pe care o are pacientul, EKG, radiografie pulmonara.
Îngrijiri din preziua operaţiei: Alimentaţia - in preziua operaţiei pacientul va manca pana la ora
14, iar pana seara va fi bine hidratat. Igiena tegumentelor - baie generala sau dus, spălarea parului,
indpartarea pilozităţilor (daca este cazul), tăierea unghiilor la mâini si piciore, schimbarea lenjeriei de
coip si de pat. efectuarea unei elisme evacuatoare seara, la indicaţia medicului.
Medicatia- administrarea medicatiei specifice afecţiunii, iar pentru asigurarea unui somn bun si
inlaturarea anxietăţii, pacientul va primi seara, inainte de culcare, ca premedictie, i tb. de romergan sau
fenobarbital.
Îngrijiri in ziua operaţiei: - efectuarea unei elisme evacuatoare dimineaţa, la indicaţia medicului,
apoi pacientul este insotit in salonul de preanestezie unde i se va schimba lenjeria de coip, este invitat
sa-si golească vezica urinara, iar la nevoie, la indicaţia medicului, i se va monta o sonda Foley, la care se
va adapta o punga colectoare pentru toata perioada operaţiei. Cu 30 min înainte de intrarea in sala de
operaţie se administrează pacientului medicatia preanestezica (1 f. Mialgin si 1 f. Atropină). In toata
perioada preoperatorie, asistenta de anestezie si cea din blocul operator, se vor ocupa de starea psihica a
pacientului, asigurandu-1 ca totul se va desfăşura in condiţii normale si-1 vor asigura ca operaţia va
decurge fara ca acesta sa simtă vreo durere.
îngrijirea postoperatorie: se face in secţia ATI, de către personalul medical mediu specializat,
care va monitoriza: Aparatul cardio-vascular - puls, TA, EKG, presiunea venoasa centrala; Aparatul
respirator - frecventa, ritmul si amplitudinea respiraţiei; Aparatul urinar - diureza, densitatea urinei, urea
urinara si sanguina, creatinina; Aparatul digestiv - starea abdomenului, staza gastrica, pierderile prin
vărsaturi, scaune diareice, reluarea tranzitului intestinal; Curba febrila - măsurarea temperaturii seara si
dimineaţa pentru o buna orientare asupra evoluţiei post-operatorie a pacientului; Activitatea SNC - EEG,
presiunea intracraniana in comele prelungite; Probele de coagulare - TS, TC, toleranta la heparina, timp
Howell, timp de protrombina (Quick); Echilibrul acido-bazic; lonograma sanguina si urinara;
Hemoleucograma; Observarea pansamentului pentru a depista o eventuala pierdere de sânge la nivelul
plăgii operatorii.
Obiective stabilite. -obiective realizate; -obiective nerealizate; -reformularea obiectivelor; -
planificarea intervenţiilor adecvate evoluţiei in prezent a pacientului.

ÎNGRIJIRI IN AFECŢIUNI ALE GLANDEI TIROIDE

Glanda tiroida, situata in partea anterioara a gatului, este formata din doi lobi laterali uniţi intre
ei printr-un istm. Hormonii tiroidieni, tiroxina (T4) si triiodotironina (T3), secretaţi de glanda, reglează
metabolismul, controlează temperatura corpului, influenţează ritmul cardiac, iar calcitonina reglează
cantitatea de calciu din organism. Daca glanda secreta hormoni in exces, apare hipertiroidismul, iar
metabolismul devine accelerat, provocând pierderi in greutate, ritm cardiac rapid sau neregulat,
transpiraţie abundenta, nervozitate si iritabilitate. In insuficienta secretare de hormoni tiroidieni, apare
hipotiroidismul, caracterizat printr-o dezvoltare fizica si psihica deficitara, piele uscata, gusa endemica,
deformaţii osoase, defecte ale dentitiei, dezvoltare intarziata a organelor genitale (in copilărie), la adult
se manifesta prin mixedem, piele uscata si îngroşata, creştere in greutate, căderea parului, anemie,
senztie permanenta de frig, reactiimotorii si psihice intarziate.
A. HIPERTIROIDISMUL- tireotoxicoza
1. Culegerea de date. Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu,
observaţie,cercetatea documentelor medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital,
trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate, reţete, discuţii cu membrii familiei si membrii echipei de
îngrijire, examenul fizic al pacientului (inspecţia, auscultatia si măsurătorile antropometrice).
Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta este conştient, are mobilitatea păstrata,
tegumentele nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.) in limite normale, absenta durerii, somn si odihna
normale, comunicare eficienta la nivel senzorio-motor.
Dependenta pacientului se manifesta prin:
• Aparatul cardio-vascular: -tahicardie – puls rapid, peste 90 de bătăi pe minut, neprovocat de efort, frig
sau stres; -palpitatii; -fibrilaţie atrială – tulburare de ritm cardiac potenţial gravă, apare de obicei la
vârstnici; semen de insuficienţă cardiacă – apare doar dacă pacientul avea deja o suferinţă cardiacă
preexistentă; -modificări ale TA (creste maxima la 140 mm. Hg)
• Sistemul nervos: -nevozitate; -labilitate emoţională (alternează rapid stările psihice: plânge uşor, râde
uşor) ; -insomnie; -agitaţie (se mişcă tot timpul, dacă stă pe scaun îşi schimbă frecvent poziţiile mâinilor
şi -picioarelor fără un motiv anume); - teama de caldura (termofobie); - fine tremuraturi ale mainilor. •
Aparat digestiv: -apetit crescut; sete excesiva (polidipsie); -pierdere în greutate; -tranzit accelerat (mai
multe scaune zilnic, uneori diaree);
• Aparat respirator: - tahipnee – respiraţii mai frecvente; - senzaţia de “lipsă de aer” la solicitări pe care
anterior bolii le tolera;
• Tegumente şi păr: - pielea este umedă, caldă, fină; prurit; - părul este subţire şi se rupe usor; • Muşchi:
- rezistenţa la efort fizic este scăzută;
• Oase: - se accentuează resorbţia (ieşirea calciului din oase) cu pierderea de masă osoasă; - creşte riscul
de a dezvolta osteoporoză; - cel mai mare risc de osteoporoză îl au femeile cu hipertiroidie (netratată)
aflate la menopauză; - marirea extremitatilor (acropachia);
• Funcţia de reproducere: scăderea libidoului, sterilitate, impotenta, tulburări menstruale la femei; •
Edeme ale gambelor.
• In boala Basedow-Graves, gusa si exoftalmia (proeminenta accentuata a globilor ocular inafara
orbitelor).
• Alte aspecte: - intoleranţă la caldură – pacientul suportă greu temperaturile crescute; - stare de
slăbiciune generală.
2. Surse de dificultate
Surse fizice: • transpiraţii ; • insomnie; • diaree; • modificarea debitului cardiac; • exoftalmie; • scădere
marcata in greutate; • tremuraturi; • oboseala; • discomfort; • scăderea acuităţii vizuale.
Surse psihologice: • anxietate; • depresie; teama de criza, boala, operaţie; Surse sociologice: dezinteres
fata de propria persoana; comunicare ineficienta,
Surse legate de lipsa cunoaşterii: • Lipsa cunoaşterii despre boala, tratament si operaţie; • Insuficienta
cunoaştere de sine si a celorlalţi.
3. Problemele pacientului
• Comunicare ineficienta; • Alimentatie inadevata; • Alterarea confortului; • Alterarea eliminărilor
intestinale; • Alterarea tegumentelor si fanerelor; • Circulatie inadecvata; • Devalorizare; • Deficit de
cunoştinţe in legătura cu evoluţia bolii si a tratamentului; • Posibila rănire accidentala; • Posibile leziuni
ale ochilor prin lezarea corneei.
4. Obiective
Pacientul sa crească toleranta la căldura. Pacientul sa coopereze si sa-i scadă nervozitatea. Pacientul sa
aiba o buna stare nutriţionala. Pacientul sa doarmă si sa se odihnească. Pacientul sa-si restabilească
orarul eliminărilor. Pacientul sa nu prezinte tulburări cardiace. Pacientul sa-si accepte imaginea
corporala. Pacientul sa vorbească despre temerile sale. Pacientul sa-si crească toleranta la activitate.
Pacientul sa demonstreze cunoaşterea evoluţiei bolii si a tratamentului. Pacientul sa nu prezinte leziuni
traumatice. Pacientul sa nu prezinte tulburări de vedere.
5. Intervenţii.
Intervenţii proprii: • asigurarea unui mediu liniştit; • asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare prin:
dieta hipercalorica (4000 calorii), creşterea cantităţii de lichide (3000 - 4000 ml/zi), • monitorizarea
albuminelor serice, hemoglobinei, limfocitelor; • evitarea alimentelor ce produc diaree; • asigurarea
unei camere cu temperatura mai scăzuta si bine ventilata; • măsurarea temperaturii corporale si
combaterea febrei; • asigurarea igienei corporale si schimbarea lenjeriei, daca transpira; • măsurarea
funcţiilor vitale in timpul unei crize si raportarea medicului imediat; • evitarea leziunilor oculare prin:
protejarea ochilor de lumina puternica, folosind ochelari fumurii si administrarea picaturilor prescrise; •
reducerea riscului accidentelor prin: evitarea deplasărilor inutile, asigurarea unei lumini suficiente,
folosirea papucilor sau a pantofilor cu talpa aderenta; • instruirea pacientului cu privire la boala,
tratament, regim; • discutarea cu pacientul despre imaginea sa corporala.
Intervenţii delegate: lnterventii in criza tireotoxica prin: - menţinerea stării de conştienta, - eliminarea
factorilor stresanti, - supravegherea respiraţiei, - administrarea in poziţie semisezanda, - supravegherea
ritmului cardiac, - administrarea tratamntului prescris (HHC in perfuzie sau cortizon i.m., sedative).
Investigatii: - dozari hormonale: T3 si T4, dozarea TSH (hormon secretat de hipofiza care stimuleaza
secretia de hormoni tiroidieni); - teste dinamice prin care se apreciaza functia tiroidiana; - radiografia
simpla a gatului, radiografie de craniu ce permite diagnosticarea tumorilor hipofizare; - ecografia
tiroidiana ce permite masurarea volumului glandei tiroide, prezenta nodulilor si evaluarea functiei
tiroidiene; - tomografia computerizata si rezonanta magnetica nucleara - utile pentru precizarea
raporturilor glandei tiroide cu structurile vecine; - scintigrafia tiroidiana; - dozarea markerilor imunitatii
tiroidiene (prezenta anticorpilor anti-receptor TSH in boala BasedowGraves).

B. HIPOTIROIDISMUL

1. Culegerea de date
. Culegerea de date se face din datele obiective si subiective prin: interviu, observaţie,
cercetarea documentelor medicale (foaia de observaţie clinica, bilete de ieşire din spital,
trimitere, scrisori medicale, carnet de sănătate, reţete, discuţii cu membrii familiei si
membrii echipei de ingrijire, examenul fizic al pacientului (inspecţia, auscultatia si
măsurătorile antropometrice). Independenta pacientului se manifesta prin faptul ca acesta
este conştient, are mobilitatea păstrata, tegumentele nemodificate, semnele vitale (R.P.TA.)
in limite normale, absenta durerii, somn si odihna normale, comunicare eficienta la nivel
senzorio-motor.
Dependenta se manifesta prin: • lentoare, somnolenta, indiferenta, greutate in vorbire; •
vestimentaţia este in dezacord cu anotimpul si temperatura mediului; • facies hipotiroidian
sau mixedematos cu aspect pufos, buhăit; • gat scurt, torace globulos; • tegumente groase,
infiltrate, uscate, palid-galbui, extremităţi reci; • unghii groase, casante, cu striatiuni; • par
subţire, uscat si rar; cade; • forta musculara scăzuta si reflexe incetinite; • creştere in
greutate; • alterarea dentitiei, a masticaţiei si deglutitiei, secretie salivara redusa; •
inapetenta, constipatie, meteorism; • bradicardie si creşterea TA minime; • intoleranta la
frig; imbracat in dezacord cu anotimpul si temperatura mediului; • infantilism genital,
sterilitate, tulburări menstruale; • tulburări de memorie, scăderea atenţiei si depresie.
Surse de dificultate
Surse fizice: • hipotemie; • discomfort; • edeme si uscăciune excesiva a pielii; • constipatie
si meteorism abdominal; • scăderea mobilităţii.

Surse psihologice: • letargie; • depresie; • scaderea intelectului; • tulburari psihice: teama de

criza, boala, operaţie.
 Surse sociologice: • dezinteres fata de propria persoana; • deficit de comunicare.

Surse legate de lipsa cunoaşterii : • lipsa cunoaşterii despre boala, tratament si operaţie; •
insuficienta cunoaştere de sine si a celorlalţi.

3. Problemele pacientului. • Alimentatie inadecvata prin surplus; • Comunicare ineficace la

nivel intelectual ; • Alterarea integrităţii tegumentelor; • Constipatia; • Deficit de autoingrijire; •
Circulatie inadecvata; • Devalorizare.

4.Obiective. • Pacientul sa demonstreze orientarea temporo-spatiala; • Pacientul sa-si crească

motivaţia pentru unele activităţi; • Pacientul sa nu prezinte modificări ale temperaturii corpului;
• Pacientul sa participe la acţiuni de protejarea pielii; • Pacientul sa-si reia eliminarea normala; •
Pacientul sa fie capabil sa se autoingrijeasca; • Pacientul sa identifice factorii ce pot deregla
ritmul cardiac; • Pacientul sa identifice semnele de intoleranta la diferite activităţi; • Pacientul sa
menţină relaţii interpersonale; • Pacientul sa cunoască regimul de viata si tratamentul necesar
afecţiunii.

5.Intervenţii. - evaluarea nivelului de conştienta al pacientului prin orientare in timp si spaţiu; -

menţinerea unui mediu sigur, nestresant; - asigurarea confortului prin: o camera calda, haine
mai groase; - măsurarea si notarea temperaturii corporale; - ajutarea pacientului in ingrijirea
tegumentelor si creşterea mobilităţii; - asigurarea eliminărilor intestinale prin creşterea cantităţii
de lichide si a fibrelor alimentare; - respectarea intimităţii pacientului si stimularea autoingrijirii;
- măsurarea TA, pulsului, observarea edemelor.

Îngrijiri postoperatorii specifice în intervenţia pe tiroidă

Abordul chirurgical al glandei tiroide este indicat în distrofia endemică tireopată,

adenomul tiroidian, hipertiroidismul şi neoplasmul tiroidian. Dacă intervenţia s-a făcut sub
anestezie generală este de dorit ca la sfârşitul operaţiei bolnavul să fie detubat. Pacientul va fi
transportat în secţia de terapie intensivă şi aşezat în poziţie semişezândă cu capul uşor flectat.
Până la trezirea completă din anestezie se va administra 02 pe sonda nazală şi calmante ale
durerii, monitorizarea pulsului, TA, ECG; menţinerea perfuziei cel puţin 24 de ore, cu asigurarea
aportului hidric, supravegherea pansamentului şi a aspectului drenajului din loja tiroidiană, sunt
câteva elemente de terapie indispensabile în chirurgia glandei tiroide.

Cu toată pregătirea preoperatorie, la bolnavul operat pentru hipertiroidie, în primele 24

de ore post-operator se poate declanşa criza tireo-toxică. Se impune deci, ca la aceşti bolnavi, să
fie monitorizate pulsul, TA, ECG, presiunea gazelor sangvine, respiraţie (amplitudine, frecvenţă),
temperatură. Abaterea de la normal a oricăreia din aceste constante (agitaţie, febră, tahicardie,
extrasistole, HTA) poate fi un semn de declanşare a crizei. Dacă este cazul, protezarea
ventilatorie. În intervenţiile pe tiroidă cu evoluţie favorabilă, după 24 de ore poate fi reluată
alimentaţia per os, iar dacă tubul de dren este neproductiv, se poate suprima după 24-48 de ore,
iar firele după 5-6 zile. Uneori, la 2-3 zile după intervenţie poate apărea o hiperexcitabilitate
neuromusculară care trebuie să sugereze o interesare paratiroidiană (traumatizare). Efectul
favorabil al administrării de calciu este proba farmacologică clară a suferinţei paratiroidiene.
 OSTEOPOROZA

Osteoporoza este cea mai frecventă afecţiune sistemică a osului. Definiţia ei (WHO, 1994)
este: afecţiune sistemică scheletală caracterizată prin masă osoasă scăzută şi deteriorări
microarhitecturale ale ţesutului osos, având ca rezultat creşterea fragilităţii osoase şi consecutiv
creşterea riscului de fractură. Prevalenţa osteoporozei creşte exponenţial, odată cu vârsta şi este
mult mai frecvent întâlnită la femei. Complicaţia ei este fractura (vertebrală, de şold, antebraţ)
riscul apariţiei unei fracturi osteoporotice în timpul vieţii unei femei fiind de 30-40%.

Factori de risc ai osteoporozei: vârsta peste 65 ani, fracturi anterioare, menopauza

precoce (sub 45 de ani, prematură sau indusă chirurgical), subponderabilitatea, aport scăzut de
calciu, fumatul, consumul excesiv de cafea şi alcool, sedentarismul, tratamente îndelungate cu
anumite medicamente (ex. cortizonice, diuretice, anticoagulante), unele afecţiuni asociate
(reumatismale inflamatorii, endocrine, metabolice, digestive, genetice etc). Factorii ereditari
incriminaţi în osteoporoză se referă la sexul feminin, rasa caucaziană, constituţia subţire.
Investigaţii paraclinice si de laborator - Radiografia osoasă convenţională este puţin sensibilă în
diagnosticarea osteoporozei fără fracturi dar este utilă în diagnosticarea fracturilor de fragilitate
atât la nivelul membrelor superioare şi inferioare dar mai ales la nivelul vertebrelor. Tasarea
vertebrelor cu deformarea lor (formă biconcavă, cuneiformă, fractură prin compresiune-tasare)
este un semn radiologic de fractură osteoporotică de fragilitate. Tomografia computerizată
cantitativă a coloanei vertebrale este o metodă sensibilă în diagnosticul iniţial al osteoporozei
dar nu este utilă pentru evaluări repetate datorită costului ridicat şi dozelor mari de radiaţii.
Tomografia microcomputerizată permite vizualizarea tridimensională a regiunii osoase
investigate. o Ultrasonografia cantitativă (QUS) la nivelul calcaneului sau radiusului (extremitatea
distală) aproximează densitatea minerală osoasă (DMO) prin evaluarea diferentei de atenuare la
trecerea prin os a intensitătii a două fascicule de US de lungimi de undă diferite. Rolul acestei
metode în diagnosticul osteoporozei şi în urmărirea tratamentului antiresorbtiv este
controversat deoarece metoda ultrasonică nu are precizia DEXA în evaluarea densităţii osoase
dar poate fi folosită ca metodă de screening. Absorbţiometrie cu raze X de energie duală (DEXA,
dual-energy x-ray absorptiometry) la nivelul coloanei vertebrale şi a şoldului este singura metodă
validată în diagnosticul osteoporozei şi a riscului de fractură. Diferenta de atenuare a două
fascicule fotonice (generate de o sursă de raze X), având nivele de energie diferită, atunci când
trec prin aria de interes, permite cuantificarea DMO pe unitate de suprafata (g/cm2). DEXA
evaluează densitatea osoasă a unui pacient care este comparată cu valoarea medie statistică a
densităţii osoase a unei populaţii de tineri sănătoşi de acelaşi sex si rasă. Rezultatul este
exprimat sub ș forma scorului T care reprezintă diferenţa dintre valoarea efectiv măsurată şi
valoarea de referinţă din cadrul populaţiei aleasă ca martor exprimată în deviatii standard (DS).
După OMS, în funcţie de scorul T, densitatea minerală osoasă (DMO) poate fi apreciată astfel: -
normală: scor T între +1 şi -1 DS, -osteopenie: scor T între -1 şi -2,49 DS, -osteoporoza: scor T mai
mic sau egal cu -2,5 DS, 40 -osteoporoza severă: scor T mai mic de -2,5 şi una sau mai multe
fracturi de fragilitate. Scorul Z se obtine prin compararea DMO a unui individ cu DMO medie
pentru aceia i vârstă, ș rasă i sex – se utilizează la copii, în suspiciunea de OP juvenilă. ș Toţi
pacienţii cu osteoporoză trebuie să fie investigaţi prin analize de rutină dar şi prin analize de
laborator specifice în direcţia elucidării etiologiei unei osteoporoze secundare. Analize de rutină
de laborator: Hemogramă, - Analize de biochimie: calciu ionic i total, fosfor, proteine totale,
albumină, fosfatază alcalină, ș enzime hepatice, creatinină, electroliţi, - Calciu şi fosfor urinar.
Analize de laborator specifice unor afecţiuni: - TSH, - Testosteron la bărbaţi, - Estradiol, FSH, LH la
unele femei, - PTH, - Metaboliţii vitaminei D, - VSH, electroforeza proteinelor serice i urinare
pentru mielom. - rata formării şi resorbţiei osoase poate fi evaluată prin măsurarea anumitor
markeri moleculari ai turnoverului osos (enzime osteoblastice şi osteoclastice, fragmente de
matrice osoasă excretate în urină).

Manifestări de dependenţă (semne si simptome) - fragilitate osoasă, - fracturi frecvente,

- dureri (frecvente la nivelul coloanei vertebrale), - deformări osoase (cifoza, scolioza) prin
tasarea sau deformarea vertebrelor, - reducerea inaltimii (cu pana la 10 cm) - curbarea coloanei
datorata tasarii vertebrelor - afectarea capacitatii de a efectua activitati fizice (mers, ridicarea
unor greutati) - calcemie scazută, fosfatemie scazută, - hipercalciurie.

Probleme de dependenta - durere din cauza reducerii masei osoase - disconfort- din
cauza durerii, imobilizării în aparat gipsat, unor poziţii terapeutice (extensie, tracţiune) sau
deformărilor osoase. - diminuarea mobilităţii fizice- din cauza durerii neameliorate, a neutilizării
unor segmente anatomice, a rigidităţii articulare. - deficit de autoîngrijire din cauza imobilizării
segmentelor corpului, a deformărilor si rigidităţii articulare, care împiedică efectuarea unor
miscări. - potenţial de accidentare - devalorizarea (perturbarea imaginii de sine)din cauza-
diminuarii funcţiei locomotorii (consecinţa multor tulburări osteo-musculare) atrage după sine
scăderea capacităţii de efectuare a unor activităţi. În această situaţie, la multi pacienţi scade
motivaţia de a face ceva, de a-si satisface nevoile fiziologice fundamentale, de a accepta
modificarea dinamicii familiale, schimbarea locului de muncă. - perturbarea imaginii corporale
din cauza deformărilor vizibile; - potenţial de complicaţii; - anxietate legata de accentuarea
deformărilor, a scăderea capacităţii de efectuare a activităţilor cotidiene.

Obiective

În stabilirea obiectivelor se va ţine cont de tipul si stadiul afecţiunii si ceilalţi factori care
pot influenţa realizarea lor (vârsta, starea mentală, starea emoţională etc). În general obiectivele
vor viza: - îmbunataţirea poziţionării corpului în timpul activităţii (reeducare posturală); -
minimalizarea efectelor imobilizării (organice si psiho-sociale); - menţinerea tonusului muscular;
- cresterea toleranţei la efort; - obţinerea independenţei în satisfacerea nevoilor si îndeplinirea
rolului social; - prevenirea diminuării conceptului de sine (imagine de sine, imagine corporală).
Intervenţii

Prioritati de ingrijire: supravegherea si mentinerea functiilor vitale si vegetative, a starii

de constienta, profilaxia infectiilor, prevenirea complicatiilor. Interventii proprii (autonome):
comunicare, hidratare, alimentare, igiena, mobilizare/transport, profilaxie, educatie. Toti
pacientii trebuie educati adecvat pentru reducerea impactului factorilor de risc modificabili
pentru fractura osteoporotică.

Măsurile profilactice constau din: Activitatea fizică regulată creşte DMO la nivelul
vertebrelor la femeile în menopauză, îmbunătăţeşte mobilitatea şi creşte calitatea vieţii.
Renuntarea la fumat. Purtarea de protectoare externe de şold de către persoanele în vârstă s-a
demonstrat utilă în prevenţia fracturilor de col femural. Prevenirea căderilor la persoanele peste
65 ani (prin suplimentare de vitamina D, tratamentul adecvat al afecţiunilor cardio-vasculare,
tulburărilor de echilibru, tulburărilor de vedere, evitarea sedativelor etc) reduce rata de fracturi
osteoporotice. Dietă bogată în calciu, vitamina D şi proteine. Producţia endogenă de vitamina D
depinde de durata expunerii la soare, funcţionarea normală a rinichilor şi ficatului. Prin alimente
se asigură numai o cantitate mică de vitamina D (ouă, lapte, peşte gras) din necesarul zilnic.
Necesarul de calciu şi vitamina D la persoanele în vârstă şi la femeile în postmenopauză este de
1000-1500 mg/zi calciu şi 400-800 UI/zi vitamina D (variază în funcţie de ţară). O dietă bogată în
proteine este indicată persoanelor în vârstă şi mai ales celor care prezintă deja osteoporoză
manifestă. Interventii delegate: pregatirea pentru investigatii si analize, pregatirea preoperatorie,
ingrijiri postoperatorii, administrarea tratamentului general si local.

CRIPTORHIDIA

Criptorhidia este definita ca fiind situarea testiculului oriunde pe traiectul normal de

coborare mai putin in scrot. Forma unilaterala este mai comuna. Incidenta criptorhidiei la
nastere este destul de mare aproximativ 3, 5% dar in jumatate din cazuri coborarea se produce
spontan in prima luna de viata.

HIRSUTISMUL

Hirsutismul este definit drept cresterea excesiva a firelor groase de par, inchise la
culoare, in zone unde la femei acesta este minim sau absent. Acest model masculin de aparitie a
parului terminal apare de obicei in zonele stimulate androgenic, cum este fata, pieptul si areolele
mamare.

BOALA POLICHISTICĂ OVARIANĂ

Sindromul ovarului polichistic, boala care poate duce la infertilitate, este un dezechilibru
hormonal care interfera cu ovulatia normala, prevalenta sa fiind estimata intre 1,5 si 20% (in
medie 6%) din populatia feminina fiind in continua crestere in ultimele decenii.

Manifestari de dependenta : - oligomenoree; mai putin de 5 cicluri menstruale intr-un

an, mai mult de 35 de zile intre cicluri sau absenta menstruatiei; - hirsutism (cresterea parului in
exces pe fata, piept, spate, abdomen, degete. Firul de par capata caracterele celui masculin: este
gros, rezistent, lucios); - acneea, tenul gras, matreata, pete negricioase pe piele (acantosis
nigricans) pe gat, axilar sau in pliurile cutanate sau pliuri de piele in zona gatului si axilar; -
depresie sau modificari ale dispozitiei; - alopecia de tip masculin consta in rarirea difuza a
pilozitatii capilare; - virilizarea vocii - vocea devine mai joasa, cu tonalitati grave; - durere in
partea de jos a abdomenului si in pelvis; - cresterea in greutate.

Probleme de dependenta - alterarea cresterii si dezvoltarii, - disfunctii sexuale, -

comunicare ineficienta; - alterarea conceptului de sine; - vulnerabilitate fata de pericole; -
atingerea integritatii psihice; - deficit de cunostinte; - devalorizare.

Obiective: - să fie îmbunătăţită capacitatea de comunicare şi cooperare a pacientului; -

să fie menţinute şi îmbunătăţite procesele de gândire; - să fie asigurat confortul pacientului; - să
îmbunătăţită şi acceptată imaginea de sine; - să fie menţinută (ameliorată) starea nutriţională
adecvată; - să participe la programe de educatie pentru sanatate.

Intervenţii Prioritati de ingrijire: supravegherea si mentinerea functiilor vitale si

vegetative, a starii de constienta, profilaxia infectiilor, prevenirea complicatiilor.

Interventii proprii (autonome): comunicare, hidratare, alimentare, igiena,

mobilizare/transport, profilaxie, educatie.

Interventii delegate: pregatirea pentru investigatii si analize, pregatirea preoperatorie,

ingrijiri postoperatorii, administrarea tratamentului general si local.