Titlul II.

GENERALITĂŢI

Trimis studentilor de la ZI – 14.05.2021

Intrebarile vor fi formulate din textul scris cu albastru
Atentie si la unele precizari din subsol, chiar daca sunt scrise cu negru.
TEXTUL SCRIS CU CULOARE ROSIE NU INTRA IN MATERIA PENRU EXAMEN

Capitolul 1.
Terminologie

Înainte de a intra în miezul Dreptului mediului, considerăm necesară stabilirea înţelesului

câtorva termeni mai des utilizaţi, cum ar fi: mediu1, elemente de mediu, factori de mediu, poluare,
poluant, poluator etc.
Așa cum ne pronunțam anterior2, chiar dacă Tratatul Uniunii Europene nu cuprinde o
definiţie a „mediului”, se subînţelege că include fiinţele umane, resursele naturale, folosirea
terenurilor, aspecte urbane şi rurale, deşeuri şi apă. De altfel, aceste categorii includ toate ariile de
mediu, şi fauna şi flora, care sunt parte a resurselor naturale, şi clima; având în atenţie şi aspecte
privind planificarea urbană şi rurală subliniază faptul că mediul nu este limitat la elementele
naturale, ci că include şi mediul creat de om3, adică mediul artificial.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului 4,
„mediul reprezintă ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul,
aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi
anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele
enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot
influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”5.
În funcţie de aspectele de mediu avute în vedere, în legislaţia privind mediul există şi definiţii
restrânse prin care este focalizată atenţia pe un anumit element al mediului. Astfel, în O.U.G. nr.
195/2007 privind protecţia mediului, există o definiţie a mediului geologic, înţelegându-se prin
această noţiune ansamblul structurilor geologice de la suprafaţa pământului în adâncime, sol, ape
subterane, formaţiuni geologice6. În O.U.G. nr. 57/20077 privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice există o definiţie a mediului natural,
prin care se înţelege ansamblul componentelor, structurilor şi proceselor fizico-geografice, biologice
şi biocenotice naturale, terestre şi acvatice, având calitatea de păstrător al vieţii şi generator de

1
Pentru un istoric al definiţiei date mediului, ca şi pentru cuprinsul mai larg sau mai restrâns al acestei noţiuni, a se vedea, pe larg, Mircea DUŢU,
Tratat de dreptul mediului, Ediţia 3, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007, pp. 126-131.
2
A se vedea Supra, Titlul I. Aspecte introductive, Capitolul 4. Conturarea unei politici de protecţie a mediului în Uniunea Europeană.
3
Apud Ludwig KRÄMER, EC Environmental Law, 2000, p. 1.
4
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 30 decembrie 2005. Iniţial, definiţia mediului era cuprinsă în art. 2 a O.U.G. nr.
195/2005, pct. 41, printre definiţiile unor termeni utilizaţi în lege. Prin Legea nr. 265/2006 pentru aprobarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia
mediului, definiţia mediului a devenit alin. (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 195/2005, pct. 41 din art. 2 fiind abrogat. Iată cum, definiţia mediului a ajuns, de
la a fi trecută în lista alfabetică a definiţiilor din Anexa Legii nr. 137/1995 privind protecţia mediului, la a fi menţionată chiar la începutul legii-cadru
privind protecţia mediului. După 1989, abrogând Legea nr. 9/1973, prima lege-cadru privind protecţia mediului adoptată a fost Legea nr. 137/1995,
căreia i s-au adus substanţiale modificări şi completări prin Ordonanţa de urgenţă nr. 91/2002 şi Legea nr. 294/2003. În prezent, Legea nr. 137/1995
este abrogată, de la data de 29 ianuarie 2006 aplicându-se prevederile O.U.G. nr. 195/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
265/2006.
5
Potrivit art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată, cu modificări și completări, prin Legea nr. 265/2006.
6
Conform art. 2 pct. 42 din O.U.G. nr. 195/2005.
7
Publicată în M.Of. nr. 442 din 29 iunie 2007.
resurse necesare acesteia8. Remarcăm că este vorba doar de o parte a ceea ce ne înconjoară, şi
anume, componenta naturală.
Înţelesul şi forma termenului de mediu în care acesta trebuie folosit (“mediu” sau “mediu
înconjurător”) este controversat, fără a exista însă o dispută reală în acest sens.
Astfel, Ernest Lupan se pronunţa în sensul folosirii cuvântului “mediu”, fără nici o altă precizare, în loc de
“mediu înconjurător” sau “mediu ambiant”, considerând că în ultimele două situaţii am fi în faţa unui pleonasm,
precizând că termenii “mediu”, “înconjurător” şi “ambiant” sunt oarecum sinonimi 9.
Fără să dea vreo explicaţie în acest sens, Mircea Duţu foloseşte în toate lucrările sale 10 termenul de “mediu”, iar
Daniela Marinescu11 foloseşte expresia “mediu înconjurător”.
Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX)12 oferă mai multe definiţii ale termenului “mediu”, dintre care
în demersul nostru ştiinţific ne vom opri la două: “1. Natura înconjurătoare în care se află fiinţele şi lucrurile… 2.
Societatea, lumea în mijlocul căreia trăieşte cineva; ambianţă”. Motivul pentru care ne-am oprit la cele două definiţii
menţionate în DEX este că, deşi formulate la modul abstract şi concentrat, împreună acoperă ceea ce înţelegem prin
acest termen în cadrul disciplinei de Dreptul mediului, adică atât mediul natural, cât și mediul artificial, creat de om,
sugerând totodată şi elementele constitutive ale acestora.
În Dicţionarul enciclopedic al Academiei (DEA) 13 sunt formulate următoarele definiţii pentru explicarea
termenului de mediu: “1. Totalitatea condiţiilor (relief, climă, fiinţe vii etc.) în care trăiesc organismele; complex
teritorial în care se îmbină elementele de relief, structura geologică şi resursele subsolului, apele şi condiţiile de climă,
solul, vegetaţia şi fauna şi care constituie cadrul natural de desfăşurare a vieţii materiale a societăţii omeneşti; …
Mediu înconjurător = totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin activităţi umane care, în strânsă interacţiune,
asigură menţinerea echilibrului ecologic, determină condiţiile de viaţă pentru om şi de dezvoltare a societăţii.”
Interesant este faptul că în Dicţionarul enciclopedic este utilizată expresia “mediu înconjurător” 14. Fiind
vorba de un dicţionar al celui mai înalt for cultural, considerăm că ne aflăm într-una din acele situaţii în care sunt folosite
alăturări de cuvinte pe care lingviştii le consideră teoretic incorecte dar pe care le acceptă pentru că sunt deja încetăţenite
şi utilizate de populaţie cu anumite semnificaţii. Considerăm că, la redactarea definiţiei mediului, autorii DEA au avut în
vedere definiţia dată mediului doar din perspectiva mediului natural, incluzând şi mediul artificial atunci când folosesc
sintagma „mediu înconjurător”.
Potrivit Dicţionarului de ecologie15, prin mediu se înţelege totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici şi
biologici dintr-un loc dat cu care un organism vine în contact 16; iar prin ecologie se înţelege ştiinţa biologică de sinteză
ce studiază prin excelenţă conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de viaţă, alcătuit din ansamblul factorilor
de mediu (abiotici şi biotici), precum şi structura, funcţia şi productivitatea sistemelor biologice supraindividuale
(populaţii, biocenoze) şi a sistemelor mixte (ecosisteme) 17. Am precizat şi definiţia termenului „ecologie” întrucât au fost
voci care au folosit sintagma de Drept ecologic în loc de Dreptul mediului. Considerăm Dreptul mediului ca fiind mai
larg în conţinut, incluzând dreptul ecologic.
Definiţia dată mediului, formulată în prezent în art. 1 alin. (2) al O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia
mediului, modificată şi completată, considerăm că reprezintă varianta a ceea ce înseamnă mediu din perspectiva
Dreptului mediului, deoarece: pe lângă condiţii (prin care putem înţelege şi factorii de mediu), precizează şi elementele
naturale ale Terrei, continuând cu elementele create de om, care constituie mediul artificial. În acest fel, este subliniată
aria foarte largă de interes a Dreptului mediului. În altă ordine de idei, considerăm că înţelesul era mai larg în Legea nr.
137/1995 privind protecția mediului18, în ceea ce priveşte protecţia valorilor materiale şi spirituale, în noua lege de
protecţie a mediului definiţia mediului precizând doar „unele” valori materiale şi spirituale.

8
Conform art. 4 pct. 14 din O.U.G. nr. 57/2007.
9
E. LUPAN, Dreptul mediului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001, p. 5-6.
10
De exemplu, Mircea DUŢU, Dreptul mediului. Tratat. Abordare integrată, vol. I-II, Editura Economică, Bucureşti, 2 2003; Mircea DUŢU,
Despre necesitatea recunoaşterii şi semnificaţiile dreptului fundamental al omului la un mediu sănătos, în Revista „Dreptul”, nr. 9-12/1990, pp. 41-
49 etc.
11
Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, Editura “All Beck”, Bucureşti, 2003; Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului,
ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, 2007.
12
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, 1998.
13
Dicţionar enciclopedic, vol. IV, L-N, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 339-340.
14
Alte sensuri date termenului “mediu” care pot fi găsite în Dicţionarul enciclopedic al Academiei (DEA) sunt: “reprezintă baza naturală a procesului
de producţie şi a diviziunii sociale a muncii, favorizând sau frânând dezvoltarea societăţii, fără a avea însă un rol determinant în această dezvoltare.
Societatea, lumea în mijlocul căreia trăieşte cineva; ambianţă”. De asemenea, mai pot fi întâlnite şi definiţia noţiunii de “mediu social”, ca şi
semnificaţia termenului “mediu” în medicină, fizică, chimie, în spiritism şi alte practici oculte, în geologie.
15
Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, Dicţionar de ecologie, Editura “Ştiinţifică şi enciclopedică”, Bucureşti, 1982.
16
Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, Dicţionar de ecologie, 1982, p. 363.
17
Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, Dicţionar de ecologie, 1982, pp. 191-193.
18
Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, actualizată de Veronica REBREANU, Editura „NAPOCA STAR”, Cluj-Napoca, 2005, p. 60.
 Credem că sunt acceptabile ambele variante, fie „mediu”, fie „mediu înconjurător” pentru a acoperi acelaşi
conţinut ideatic. Ceea ce nu acceptăm, însă, este utilizarea pentru definirea mediului doar a termenului factor, fără
elemente de mediu, pentru considerentele pe care le vom expune în cele ce urmează.

2. Un alt termen la care dorim să ne oprim şi a cărui utilizare ar putea duce la crearea unor
confuzii este acela de factor, întrucât, considerăm noi, uneori este utilizat în locul a ceea ce
înţelegem prin „elemente de mediu". DEA defineşte factorul19 ca fiind ceea ce determină, ceea ce
face să ia naştere un proces, o acţiune. De asemenea, este precizat înţelesul noţiunii “factori
ecologici” (geografici sau de mediu) ca fiind totalitatea factorilor mediului înconjurător capabili să
acţioneze asupra vieţii, care se condiţionează reciproc.
Dicţionarul de ecologie formulează o altă definiţie pentru termenul factor, şi anume, agent,
fenomen sau orice component din natură, de origine fizico-mecanică, chimică sau biologică, care
acţionează, direct sau indirect, pozitiv sau negativ, asupra unui individ, a unei populaţii sau
biocenoze20. Între factorii din mediul natural există relaţii de interdependenţă, astfel încât,
intensificarea sau diminuarea acţiunii unui factor induce modificări ale ansamblului de factori din
sistemul dat.
Suntem în prezenţa unui factor limitativ atunci când acesta, prin acţiunea sa, menţine performanţele unei
activităţi vitale între anumite limite şi produce o reacţie printr-o variaţie minimă a intensităţilor sale. Fiecare factor al
mediului este un potenţial limitativ, când sunt întrunite anumite condiţii, ori când concentraţia sa devine prea mică sau
prea mare raportată la situaţia existentă în ansamblu21.
Distincţia dintre element de mediu şi factor de mediu se regăsește şi în Legea nr. 86/2000 22 pentru ratificarea
Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de
mediu, semnată la Aarhus, unde se precizează (în art. 2, Definiţii, pct. 3, lit. a-b) că informaţia de mediu se referă, printre
altele la:
“a) starea elementelor de mediu, cum ar fi: aerul şi atmosfera, apa, solul, pământul, peisajul şi zonele naturale,
diversitatea biologică şi componentele sale, inclusiv organismele modificate genetic şi interacţiunea dintre aceste
elemente;
b) factori, cum ar fi: substanţele, energia, zgomotul şi radiaţia şi activităţile ori măsurile, inclusiv măsurile
administrative, acordurile de mediu, politicile, legislaţia, planurile şi programele care afectează sau pot afecta
elementele de mediu amintite la subpunctul a), analizele cost – beneficiu sau alte analize şi prognoze economice folosite
în luarea deciziei de mediu”.
Una dintre cele mai complete explicaţii date noţiunii de “factor” din perspectiva Dreptului
mediului poate fi considerată cea prevăzută în Cap. 1, art. 2, alin. (2) din “Metodologia de
gestionare şi furnizare a informaţiei privind mediul, deţinută de autorităţile publice pentru
protecţia mediului”23:
“Factorii la care se referă informaţia privind mediul sunt:
- emisiile de poluanţi chimici, inclusiv emisiile de gaze cu efect de seră şi cele de substanţe care
afectează stratul de ozon, emisiile de poluanţi fizici, cum sunt cele de energie, zgomot, radiaţii
etc., şi emisiile de poluanţi biologici şi bacteriologici care rezultă din activităţile social-
economice;
- substanţele şi preparatele chimice periculoase care sunt fabricate, introduse pe piaţă, utilizate,
depozitate temporar sau definitiv, transportate intern, eliminate, manipulate, introduse sau
scoase din ţară;
- substanţele şi preparatele cu caracter special, ca de exemplu: îngrăşămintele chimice şi produsele
de uz fitosanitar, bifenilpolicloruraţii şi compuşii acestora sau substanţele înscrise în anexele la

19
Dicţionarul enciclopedic al Academiei,vol. II, D-G, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1996, p. 277.
20
A se vedea Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, Dicţionar de ecologie, 1982, pp. 225-230. În funcţie de provenienţa, efectele,
rolul pe care îl are, sau ceea ce îl caracterizează etc., factorul poate fi: abiotic; alimentar; antropic; biotic; cheie; climatic; cosmic; C/N; de concentrare
a radioactivităţii; de creştere; declanşator; edafic; endemic; endogen (sau intern); eolian; epidemic; exogen (sau extern); genetic; letal; limitant;
orografic; vătămător; factori ai fluctuaţiei populaţiei; ai reglării populaţiei; dependenţi de densitate; ecologici; independenţi de densitate; pedogenetici.
21
Apud, Gheorghe DURAC, Dreptul mediului, Suport de curs, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2005, p. 7.
22
Publicată în M.Of. nr. 224 din 22 mai 2000.
23
Aprobată prin Ordinul M.A.P.M. nr. 1182/2002, publicat în M.Of. nr. 331 din 15 mai 2003.
 Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, care se supun
prevederilor legislaţiei specifice;
- deşeurile de orice fel.”
Chiar dacă că nu epuizează tot ceea ce poate avea un efect negativ asupra mediului, enumerarea de mai sus ni se
pare cea mai cuprinzătoare în ceea ce priveşte semnificaţia factorilor de mediu (care rezultă din activităţile umane), fără
a-i confunda cu elementele de mediu.

Scopul pentru care am redat diferitele definiţii formulate pentru mediu, mediu natural,
elemente de mediu, pe de o parte, şi factori de mediu, pe de altă parte, este de a arăta că, în funcţie
de unghiul din care sunt abordate, sau de profunzimea analizei, acestea primesc semnificaţii diferite,
acoperind conţinuturi ideatice diferite. Pe scurt, credem că din punctul de vedere al protecţiei
mediului, cea mai completă definiţie pentru mediu este cea formulată în O.U.G. nr. 195/2005 privind
protecţia mediului. Aceasta face referire atât la elementele de mediu natural (apă, aer, , cât şi la
elemente ale mediului artificial, creaţii ale omului (valorile materiale şi spirituale); de asemenea,
prin termenul de condiţii este acoperit sensul de factori, şi anume agenţi, fenomene, componente din
natură, substanţe, forme de energie, zgomot, radiaţii, activităţi, măsuri administrative, acorduri de
mediu, politici de mediu etc., ce pot avea un efect asupra stării elementelor mediului natural ori pot
influenţa bunăstarea şi sănătatea omului. Avem astfel în vedere atât factorii naturali cât şi cei
rezultaţi ca urmare a activităţilor umane.
Precizăm că, în anumite situaţii, un element natural al mediului poate deveni factor care să
influenţeze starea altor elemente de mediu sau sănătatea oamenilor. De exemplu, din punctul de
vedere al dreptului mediului, apa este un element natural al mediului. Apa poluată însă, folosită de
oameni sau de animale, poate fi un factor care influenţează negativ sănătatea celor care o consumă,
dar poate avea o influenţă negativă şi asupra biodiversităţii, nemaioferind condiţii propice dezvoltării
florei şi faunei acvatice.

3. O altă noţiune a cărei semnificaţie dorim să o aducem în discuţie este aceea de poluare.
Latinescul poluere ....
Astfel, Ernest Lupan defineşte poluarea ca fiind “o acţiune naturală, dar mai ales umană sau a altor vietăţi,
care produce ruperea echilibrului ecologic, dăunează vieţii, sănătăţii, liniştii sau stării de confort a oamenilor şi altor
vieţuitoare ori provoacă pagube economiei prin modificarea factorilor naturali sau a celor creaţi prin activităţi
umane”24.
După cum se poate desprinde, este vorba de două categorii de poluare: poluarea naturală şi
poluarea rezultată în urma activităţilor desfăşurate de om.
Când vorbim despre poluarea naturală, factorul de poluare - poluantul - îl constituie în cele
mai multe situaţii deşeurile activităţii vitale a speciilor de vieţuitoare care, la rândul lor, permit
dezvoltarea unor organisme parazite25. Desigur, există şi alte forme de poluare naturală (erupţiile
vulcanice, cutremurele, inundaţiile ş.a.).
Chiar dacă beneficiază în general de mecanisme naturale de autoreglare, când este vorba
despre poluarea rezultată ca urmare a diferitelor activităţi umane, mediul natural face din ce în ce
mai greu faţă şi se reglează din ce în ce mai greu; de multe ori, în încercarea elementelor de mediu
natural, a ecosistemelor de a se regla, au loc adaptări aberante la noile condiţii, afectând, printre
altele, şi sănătatea omului.
Dacă în Anexa iniţială la Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului noţiunea de poluare nu a fost definită,
ci doar aceea de poluator, ulterior, în Anexa la Legea nr. 137/1995 introdusă prin O.U.G. nr. 91/2002, a fost formulată o

24
Ernest LUPAN, Dreptul mediului, 2001, p. 8.
25
Cum ar fi: păduchi, microorganisme, viermi, viruşi etc., conform Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2003, p. 15.
definiţie26 foarte apropiată celei din art. 1 al “Regulilor de la Montreal” 27 din 1982, care se referea însă la regulile poluării
transfrontiere:
În prezent, O.U.G. nr. 195/2005 defineşte poluarea astfel: “introducerea directă sau
indirectă a unui poluant care poate aduce prejudicii sănătăţii umane şi/sau calităţii mediului, dăuna
bunurilor materiale ori cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ
sau în alte scopuri legitime”28.
Se poate observa faptul că în noua reglementare s-a renunţat la precizarea referitoare la poluare “ca rezultat al
unei activităţi desfăşurate de om”.
Alte definiţii ale termenului poluant mai sunt formulate în legislaţia specială privind protecţia diferitelor
elemente de mediu, cum ar fi:
- Anexa 1 la Legea apelor nr. 107/1996, modificată prin Legea nr. 310/2004:
“46. poluant: înseamnă orice substanţă care poate să determine poluare, în special substanţele prevăzute în anexa 6”29;
- Anexa 1 la O.U.G. nr. 243/2000
privind protecţia juridică a atmosferei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 655/20030:
“k) poluant – orice substanţă introdusă direct sau indirect de către om în aerul înconjurător, care poate avea efecte
dăunătoare asupra sănătăţii umane sau mediului”.

Rezultă că în legea-cadru pentru protecţia mediului există o definiţie generală a poluantului, pentru ca în actele
normative prin care sunt protejate anumite elemente de mediu, definiţia poluantului să fie limitată doar la afectarea
elementului respectiv de mediu.
Aşadar, definiţia actuală consacrată în O.U.G. nr. 195/2005 pentru noţiunea de “poluare” nu mai precizează
faptul că aceasta se datorează unei activităţi desfăşurate de om. Legiuitorul se referă totuşi la poluarea produsă prin
activităţi ale omului. Şi aceasta, deoarece fiind vorba de reglementarea juridică a protecţiei mediului, în cazul producerii
unei forme de poluare, natura nu va putea fi niciodată trasă la răspundere pentru asemenea situaţii. Doar oamenii pot fi
răspunzători fie pentru poluarea produsă ca urmare a desfăşurării diverselor activităţi, fie pentru poluarea naturală dacă
aceasta putea fi preîntâmpinată printr-o activitate umană, dar nu au fost luate măsurile corespunzătoare prevăzute de
lege, nu au fost respectate principiile de protecţie a mediului, luând în considerare faptul că răspunderea pentru
prejudicial adus mediului are caracter obiectiv, independent de culpă31.
Iată o minimă enumerare a formelor de poluare: naturală; industrială; agricolă; chimică; fizică (radioactivă,
termică, fonică, electromagnetică, prin vibraţii), biologică, genetică, estetică 32 etc.33

Înţelesul altor termeni absolut necesari pentru dobândirea şi aprofundarea unei terminologii specifice Dreptului
mediului şi înţelegerii utilităţii acestei ramuri de drept şi discipline didactice este menţionat expres de către leguitor fie în
O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, fie în alte acte normative care reglementează protecţia mediului. Se
impune utilizarea corectă a acestor termeni, potrivit înţelesului stabilit de legiuitor. La fiecare titlu, respectiv capitol,
unde este cazul, vor fi menţionate definiţiile termenilor de bază ai temelor respective.

26
Prin poluare se înţelegea “introducerea directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi desfăşurate de om, de substanţe, de vibraţii, de căldură
şi/sau de zgomot în aer, în apă ori în sol, care pot aduce prejudicii sănătăţii umane sau calităţii mediului, care pot dăuna bunurilor materiale ori pot
cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime ”, iar prin poluant – “orice substanţă solidă,
lichidă, gazoasă sau sub formă de vapori ori de energie (radiaţie electro-magnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţii) care, introdusă în mediu,
modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale ”. Conform Anexei (Definiţiile unor termeni
specifici utilizaţi în prezenta lege) la Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, în Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, ediţie îngrijită
şi actualizată de Veronica REBREANU, Editura “Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2005, p. 61.
27
Poluare = “orice introducere de către om în mediu, direct sau indirect, a unor substanţe sau energii cu efecte vătămătoare, de natură să pună în
pericol sănătatea omului, să prejudicieze resursele biologice, ecosistemele şi proprietatea materială, să diminueze binefacerile sau să împiedice alte
utilizări ale mediului”, apud. Ernest LUPAN, Dreptul mediului, p. 9.
28
În O.U.G. nr. 195/2005, art. 2, pct. 51.
29
Anexa 6 la Legea nr. 310/2004 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996, cuprinde “Lista principalilor poluanţi”: “1. Compuşi
organohalogenaţi şi substanţe care pot forma astfel de compuşi în mediu acvatic. 2. Compuşi organofosforici. 3. Compuşi organostatici. 4. Substanţe
şi preparate, sau produşi de degradare ai acestora, care s-a dovedit că au proprietăţi cancerigene sau mutagene… 5. Hidrocarburi persistente şi
substanţe toxice organice persistente… 6. Cianuri. 7. Metale şi compuşii lor. 8. Arsenic şi compuşii lor. 9. Biocide şi produse de protecţia plantelor.
10. Materii în suspensie. 11. Substanţe care contribuie la eutroficare … 12. Substanţe care au o influenţă nefavorabilă asupra bilanţului de oxigen
(…)”.
30
O.U.G. nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei (publicată în M.Of. nr. 633 din 6 decembrie 2000), aprobată prin Legea nr. 655/2001 (publicată în
M.Of. 773 din 4 decembrie 2001).
31
Conform art. 95 al. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
A se vedea şi O.U.G. nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului, publicată în M.Of.
nr. 446 din 29 iunie 2007.
32
Pentru acest aspect, a se vedea şi Daniela MARINESCU, Poluarea vizuală şi educaţia estetică, în Revista „Environment & Progress” nr. 10/2007,
Cluj-Napoca, pp. 225-229.
33
Pentru dezvoltări, a se vedea şi Ernest LUPAN, Dreptul mediului, p. 9; Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2003, pp. 14-19.
 Capitolul 2.
Conceptul de „protecţie a mediului”

2.1. Consideraţii generale şi definire

“Geografic, mediul nu cunoaşte frontiere”.34
Pornind de la afirmaţia de mai sus, şi interesul pentru protecţia mediului ar trebui să nu cunoască
frontiere, forţele întregii omeniri să se concentreze spre îmbunătăţirea acestuia, spre protejarea lui de
orice sursă de poluare prezentă sau viitoare. Aşa cum este intitulat şi cel de-al şaselea program
comunitar de acţiune în domeniul mediului: “Viitorul nostru, alegerea noastră”, toate naţiunile ar
trebui să conştientizeze rolul major pe care îl au în protecţia mediului, în crearea unui mediu aşa cum
şi-ar fi dorit să-l moştenească.
Aspectele legate de protecţia mediului interferează, în mod direct sau indirect, oricât de puţin am
vrea să acceptăm, cu toate activităţile din societate. De aceea, pe bună dreptate, politica de mediu
este parte componentă a politicii economico-sociale a statului. Mai mult, de ani buni, protecţia
elementelor şi factorilor de mediu nu se mai limitează la interesele şi teritoriul unui singur stat, ci a
devenit o problemă globală. În acest sens, toate declaraţiile, convenţiile internaţionale sunt formulate
la modul în care prevederile lor să fie aplicabile în orice stat, indiferent de forma de guvernământ, de
regimul politic, de gradul de dezvoltare economică, de ideologie, de poziţia pe harta lumii etc. Poate
că în momentul de faţă îngrijorarea privind starea mediului este unul dintre puţinele puncte asupra
căruia majoritatea statelor sunt de acord.
În literatura de specialitate35 a fost menţionată conturarea unei concepţii potrivit căreia
protecţia mediului presupune aplicarea unei planificări şi gestiuni ecologice globale, cuprinzând
reglementări, proceduri, instituţii existente la nivel naţional şi internaţional. Ni se pare firească o
asemenea abordare globală, câtă vreme sub aspectul elementelor de mediu nu există frontiere, cu
excepţia celor politice care ar trebui diluate în faţa problemelor ridicate de poluare, de schimbare
climatică, de biodiversitate, de dezvoltare durabilă etc. Nici aerul poluat, nici apele murdare, nici
fenomenele meteorologice, nici animalele sălbatice nu se opresc la graniţa vreunui stat şi nici nu le
pasă de raţiunile umane care au determinat amplasarea lor acolo. Mediul este un bun global de care
trebuie să ne bucurăm cu toţii, dar, în acelaşi timp, toţi avem obligaţia faţă de el de a-l proteja,
conserva, ameliora36.
Conceptul de “protecţie a mediului” aşa cum îl percepem astăzi, cu protejarea elementelor de
mediu, cu atenţie la aspectele cantitative şi calitative ale acestora, cu atenţie la factorii care pot
influenţa starea elementelor de mediu, cu atenţie la asigurarea unei dezvoltări durabile a tot ce ne
înconjoară etc., este unul nou doar în ceea ce priveşte denumirea. Astfel, prin protecţia mediului
înţelegem o multitudine de obligaţii “de a face” şi mai multe “de a nu face”, toate acestea cu scopul
de a proteja atât latura naturală, cât şi cea artificială a mediului.
La întrebări de genul: pentru cine trebuie protejat mediul? pentru cine trebuie păstrat
echilibrul ecologic corespunzător?, în doctrină s-au conturat câteva concepte37, astfel:
- conceptul geocentric – potrivit căruia este condamnată orice intervenţie a omului pentru
protecţia naturii, natura trebuind să fie lăsată neatinsă;
- conceptul biocentric – pune în centrul preocupărilor în materie ale omului protecţia
tuturor celorlalte forme de viaţă, a biosferei, interzicându-se orice altă intervenţie asupra
speciilor în afara celei de protecţie;

34
Ludwig KRÄMER, E.C. Treaty and Environmental Law, Third edition, Sweet & Maxwell, London, 1998, p. 53.
35
Apud Gheorghe-Iulian IONIŢĂ, Protecţia şi dreptul mediului, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, 2004, p. 30.
36
A se vedea şi Anca-Ileana DUŞCĂ, Dreptul mediului, Editura „Universul Juridic”, Bucureşti, 2009, pp. 11-13, care precizează că părţile
componente ale activităţii de protecţie a mediului sunt: „ocrotirea mediului, conservarea şi dezvoltarea (sau ameliorarea) acestuia”.
37
Pe larg, a se vedea Ernest LUPAN, Dreptul mediului, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2001, p. 15.
 -
conceptul antropocentric – absolutizează necesităţile imediate ale omului, acceptând
încălcarea legilor naturii în folosul interesului omului.
După cum observăm, fiecare dintre conceptele de mai sus este focalizat pe un anumit aspect,
având un caracter oarecum extremist. În realitate, nu trebuie uitat faptul că omul, ca fiinţă bio-psiho-
socială, este parte integrantă a mediului. Pe de o parte, omul poate fi considerat element al mediului
care are de suferit de pe urma oricărei modificări negative a celorlalte elemente de mediu. Pe de altă
parte, omul reprezintă el însuşi un factor de mediu care, prin activităţile pe care le întreprinde, prin
atitudinile sale, prin crearea unui mediu artificial care distruge uneori elemente ale mediului natural
ş.a., poate influenţa pozitiv sau negativ mediul natural.
Ne întrebăm dacă omul va putea re-crea o relaţie armonioasă cu mediul înconjurător doar prin intermediul
reglementărilor dreptului pozitiv sau ar fi o altă cale de conştientizare a omului referitor la atitudinea reală, voluntară şi
nu constrânsă pe care ar trebui să o aibă faţă de elementele de mediu?
Dacă privim din perspectivă istorică 38, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, constatăm că atenţia şi
interesul omului pentru protejarea naturii nu sunt de dată recentă, ci au o vechime de milenii.
Pe baza definiţiilor formulate în diferite lucrări, vom încerca să vedem înţelesul conceptului de protecţie a
mediului. Apoi, vom enumera câteva sisteme de protecţie a mediului şi vom aminti importanţa monitorizării calităţii
mediului.
Dicţionarul de ecologie defineşte protecţia mediului ca fiind „totalitatea acţiunilor
întreprinse de om pentru păstrarea echilibrului ecologic, menţinerea şi ameliorarea calităţii
factorilor naturali, dezvoltarea valorilor materiale şi spirituale, asigurarea condiţiilor de viaţă şi de
muncă tot mai bune generaţiilor actuale şi viitoare”39.
Considerăm că este una dintre cele mai complexe definiţii formulate pentru acest concept,
întrucât se referă atât la mediul natural cât şi la mediul artificial, iar prin păstrarea echilibrului
ecologic subînţelegem că se referă la starea elementelor de mediu, luînd apoi în considerare o
ameliorare a calităţii factorilor naturali în sensul ca aceştia, printr-o depreciere calitativă, să nu
influenţeze negativ starea elementelor naturale de mediu sau a elementelor mediului artificial.
Potrivit unei alte definiţii, prin protecţia mediului înconjurător se înţelege o „acţiune organizată de stat sau de
o instituţie naţională ori internaţională în scopul păstrării echilibrului ecologic, menţinerii şi ameliorării calităţii
factorilor naturali, asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai bune” 40. Remarcăm asemănarea celor două
definiţii, cea din urmă însă, având un caracter mai restrâns.
Din literatura de specialitate ne vom opri la definiţia formulată de Ernest Lupan, potrivit căruia protecţia
mediului este „o activitate umană conştientă, ştiinţific fundamentată, îndreptată spre realizarea unui scop concret,
constând în prevenirea poluării, menţinerea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pe Pământ” 41; „totalitatea acţiunilor
menite să asigure conservarea resurselor naturale şi protejarea calităţii componentelor mediului” 42.
Protecţia mediului este considerată de legiuitorul român un „obiectiv de interes public
major” reflectat în reglementările juridice în acest sens, reglementări care au la bază principiile şi
elementele strategice care conduc la dezvoltarea durabilă43.
Pornind de la afirmaţia autorului Mircea Duţu44, potrivit căruia protejarea mediului nu mai reprezintă un simplu
interes de a asigura o anumită calitate a acestuia, ci un drept fundamental, indispensabil supravieţuirii omului ca specie
între specii, de aceeaşi importanţă esenţială cu dreptul de proprietate şi în conexiune cu acesta, subliniem că protecţia
mediului (sub diferitele ei forme) este, în acelaşi timp, una dintre cele mai importante obligaţii ale omului pentru
atingerea dezideratului menţionat.
Constituţia României, aşa cum a fost modificată ca urmare a Referendumului din octombrie 2003, prevede în
art. 35 al. (3): “Persoanele fizice şi juridice au îndatorirea de a proteja şi a ameliora mediul înconjurător”.
38
A se vedea, în acest sens: Mircea DUŢU, Tratat de dreptul mediului. Abordare integrată, 2003, p. 31-101; Mircea DUŢU, Tratat de dreptul
mediului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 41-122.
39
Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, Dicţionar de ecologie, 1982, p. 499 şi urm.
40
Dicţionar enciclopedic (DEA), vol. IV, L-N, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, p. 339-340.
41
Ernest LUPAN, Dreptul mediului, Editura „Lumina Lex”, Bucureşti, 2001, p. 16; Ciprian-Raul ROMIŢAN, Dicţionar de Dreptul Mediului,
Editura „All Beck”, Bucureşti, 2004, p. 140.

42
Ernest LUPAN, Dicţionar de protecţia mediului, Editura “Lumina “Lex”, Bucureşti, 1997, p. 178.
Pentru textul integral al art. 1 al. (1) din O.U.G. nr. 195/2005, a se vedea Ordonanţa de urgenţă
43

nr. 195/2005 privind protecţia mediului.

44
A se vedea Mircea DUŢU, Tratat de dreptul mediului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 284.
 Fosta lege a protecţiei mediului, Legea nr. 137/1995, modificată, în art. 80 prevedea că “Protecţia mediului
constituie o obligaţie a tuturor persoanelor fizice şi juridice în care scop: …” şi stabilea o serie de obligaţii în acest
sens45.
Prezenta lege-cadru privind protecţia mediului, O.U.G. nr. 195/2005, în art. 94 al. (1) precizează, de asemenea,
această obligaţie stabilind însă o serie mult mai mare de activităţi obligatorii comune tuturor persoanelor fizice şi
juridice46 pentru atingerea scopului propus – protecţia mediului. Pe lângă aceste obligaţii comune, noua reglementare
prevede obligaţii distincte47 ale unor persoane a căror activitate poate avea un impact asupra diferitelor elemente de
mediu. Astfel, sunt prevăzute obligaţii persoanelor fizice sau juridice care prospectează, explorează ori exploatează
resursele solului şi subsolului48; obligaţii ale persoanelor fizice şi juridice care cultivă plante superioare modificate
genetic49; obligaţii ale persoanelor fizice şi juridice privind respectarea regimului ariilor naturale protejate 50.
Există sisteme de de protecţie a mediului, într-o permanentă dezvoltare, structurate ştiinţific în special în a doua
jumătate a secolului al XX-lea. Cu toate acestea, consecinţele pe care diversele activităţi umane le au asupra mediului ne
arată că „omul are o inţelegere greşită asupra relaţiei sale cu universul material şi biologic, pe care îl exploatează
bestial”51.

2.2. Sisteme de protecţie a mediului

În literatura de specialitate52 au fost enunţate cel puţin două asemenea sisteme de protecţie a
mediului: sistemul mijloacelor juridice şi sistemul mijloacelor organizatorice.
2.2.1. Sistemul mijloacelor juridice de protecţie a mediului constă în ansamblul normelor
juridice prin intermediul cărora se stabileşte fie obligaţia de a face ceva pentru protecţia mediului, fie
prohibirea unor acţiuni prin care s-ar putea aduce atingere mediului. Majoritatea actelor normative
prin care este reglementată protecţia mediului cuprind ambele tipuri de reglementări.
Trăsăturile specifice ale mijloacelor juridice de protecţie a mediului constau în:
1. caracterul preventiv al poluării mediului;
2. caracterul defensiv, când este vorba de înlăturarea efectelor poluării;
3. caracterul reparator, când se ridică problema reparării prejudiciilor produse prin poluare;
4. caracterul progresist, când reglementează mijloace de îmbunătăţire a condiţiilor de mediu;
5. caracterul represiv, prin aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege pentru săvârşirea faptelor de
încălcare a normelor de protecţie a mediului53;
6. caracterul educativ – am adăuga noi – rezultând atât din cunoaşterea normelor juridice privind
protecţia mediului, cât şi din modalitatea de realizare a dreptului, fie prin respectarea de bunăvoie, fie prin
intervenţia autorităţilor publice în aplicarea normelor juridice din domeniul mediului. Odată atins un anumit grad de
educaţie specifică protecţiei mediului, în sensul acordării unui mai mare respect mediului natural şi celui artificial,
înseamnă şi conturarea unei conştiinţe de mediu care, la rândul ei, contribuie la o atitudine firească privind protecţia
mediului, asigură ca de la sine respectarea mediului prin simpla respectare a principiilor legate de protecţia mediului 54.

2.2.2. Sistemul mijloacelor organizatorice de protecţie a mediului se structurează pe plan

naţional, regional, internaţional.
Sistemul organizatoric naţional al protecţiei mediului este conceput astfel încât să cuprindă
toate entităţile antrenate, pe plan naţional, în raporturi de dreptul mediului:

45
A se vedea art. 80 lit. a)-i) din Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, modificată şi completată, ediţie actualizată de lector dr. Veronica
REBREANU, Editura „Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2005, pp. 45-46.
46
Conform art. 94 al. (1), lit. a)-s) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, modificată şi completată.
47
Din economie de spaţiu, nu mai redăm aceste obligaţii întrucât textul integral al O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului este integral
reprodus, cu modificările şi completările de rigoare, în Anexa I la prezentul volum.
48
Conform art. 94 al. (2) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, modificată şi completată.
49
Conform art. 94 al. (3) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, modificată şi completată.
50
Conform art. 94 al. (4 ) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, modificată şi completată.
51
Apud Dr. Pavel CHIRILĂ, în rubrica „Dialoguri în pridvor” – „Fiinţa umană depinde de alte legi ale firii, necunoscute medicinei”, din Revista
„Formula AS”, nr. 828, iulie 2008, p. 27.
52
Ernest LUPAN, Dreptul mediului, 2001, p. 87-110.
53
Caracterele 1-5 enumerate de Ernest LUPAN, în Dreptul mediului, 2001, p. 88-89 şi O.U.G. nr. 195/2005, Capitolul XV. Sancţiuni (art. 96-99).
54
A se vedea şi Veronica REBREANU, Câteva aspecte privind crearea unei conştiinţe de mediu, în „Environment & Progress” nr. 10/2007, Cluj-
Napoca, pp. 371-378.
 -statul şi autorităţile centrale şi locale, cu atribuţii directe sau indirecte în activitatea de
protecţie a mediului55;
- persoanele juridice private, fie ca potenţiali poluatori, fie având ca obiect de activitate
protecţia mediului, fie potenţiale victime ale poluării;
- persoanele fizice, fie ca poluatori, fie ca victime ale poluării, fie ca beneficiari ai
îmbunătăţirilor condiţiilor de mediu, fie ca voluntari în activitatea de protecţie a
mediului56.
Sistemul organizatoric regional sau subregional se identifică cu sistemul de organizaţii şi
organisme cu competenţe în protecţia mediului la nivelul unui continent 57 sau a unor regiuni ale unui
continent, în funcţie de anumite criterii şi de finalitatea avute în vedere. Exemple de asemenea
organizaţii sau organisme ar fi: Comisia Europeană pentru Protecţia Resurselor Naturale şi a Naturii;
Comisia Dunării; Comisia Rinului, Comisiile subregionale pentru aplicarea Convenţiilor de la Oslo
şi Helsinki; Comisia pentru protecţia mediului marin al Mării Negre; Agenţia Europeană pentru
Protecţia Mediului.
Sistemul organizatoric internaţional cuprinde ansamblul organizaţiilor şi organismelor cu
activitate în protecţia mediului, la care poate adera orice stat, din orice parte a lumii, şi care au un
caracter global prin modul în care privesc şi propun soluţionarea aspectelor privind protecţia
mediului.
Au obiective şi atribuţii privind protecţia mediului Organizaţia Naţiunilor Unite şi organismele specializate ale
acesteia în domeniu, cum ar fi: Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu.
Cele mai importante conferinţe ale O.N.U. pentru protecţia mediului şi contributive în acest sens, au fost cele de la
Stockholm (1972), Rio de Janeiro (1992), Johannesburg (2002).

2.3. Monitorizarea mediului58

Un aspect important în ceea ce priveşte protecţia mediului, la care concură şi cele două sisteme de protecţie a
mediului enunţate, îl constituie monitorizarea mediului, prin care se înţelege „supravegherea, prognozarea, avertizarea
şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale elementelor de mediu, în scopul
cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor
produse, urmate de măsurile care se impun” 59. Precizăm că în legea anterioară privind protecţia mediului, Legea nr.
137/1995, definiţia dată monitorizării mediului60 se referea la aceleaşi activităţi dar pentru evaluarea caracteristicilor
calitative ale factorilor61 de mediu, nu ale elementelor de mediu cum se prevede, în noua lege. Considerăm că, pentru
ca o definiţie a monitorizării mediului să fie completă, ar trebui luate în calcul atât elementele de mediu, cât şi factorii de
orice natură care influenţează mediul într-un sens sau altul. În practică sunt în realitate luate în considerare ambele
întrucât, în situaţia în care se constată modificări calitative ale unui element de mediu, se stabilesc şi factorii ce au dus la
acele modificări, în vederea stabilirii măsurilor ce se impun pentru remediere.

55
A se vedea în acest sens, pe lângă alte reglementări juridice, O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului: Capitolul XIV. Atribuţii şi răspunderi,
Secţiunea 1. Atribuţii şi răspunderi ale autorităţilor pentru protecţia mediului (art. 75-79); Secţiunea a 2-a. Atribuţii şi răspunderi ale altor autorităţi
centrale şi locale (art. 80-93); Infra, Titlul IV. Autorităţi ale administraţiei centrale sau locale cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului.
56
A se vedea în acest sens, pe lângă alte reglementări juridice, Infra, Anexa I. O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului: Capitolul XIV.
Atribuţii şi răspunderi, Secţiunea a 3-a. Obligaţiile persoanelor fizice şi juridice (art. 94-95).
Fiecare act normativ care reglementează protecţia elementelor de mediu sau alte activităţi legate în mod direct sau tangenţial de protecţia într-o formă
sau alta a mediului prevede obligaţii fie ale autorităţilor administraţiei publice, fie ale persoanelor fizice sau juridice în acest sens. În ceea ce priveşte
activitatea de voluntariat în domeniul protecţiei mediului, a se vedea actele normative menţionate în Anexa 2 la prezentul curs.
57
A se vedea Infra, Titlul I. Aspecte introductive, Capitolul 5. Conferinţele miniştrilor mediului sau Procesul „Mediu pentru Europa”.
58
A se vedea Ernest LUPAN, Dreptul mediului, 2001, p. 95-101; Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2003, pp. 515-523; Daniela
MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2007, pp.733-749.
59
O.U.G. nr. 195/2005, art. 2, pct. 44. Precizăm că în legea anterioară privind protecţia mediului, nr. 137/1995, definiţia dată monitorizării mediului se
referea la aceleaşi activităţi dar pentru evaluarea caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, nu ale elementelor de mediu cum se prevede, în
noua lege.
60
Conform Anexei la Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, modificată şi completată, prin monitorizarea mediului se înţelegea:
“supravegherea, prognozarea, avertizarea şi intervenţia în vederea evaluării sistematice a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în
scopul cunoaşterii stării de calitate şi a semnificaţiei ecologice a acestora, a evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsuri
care se impun”. Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, actualizată de Veronica REBREANU, Editura “Napoca Star”, Cluj-Napoca, 2005, p.
60.
61
Pentru distincţia dintre elemente şi factori de mediu, a se vedea şi Supra, Titlul I, Generalităţi, Capitolul.1. Terminologie.
 Dacă în fosta lege privind protecţia mediului, crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a mediului 62
reprezenta, alături de principii63, unul dintre elementele strategice pentru asigurarea unei dezvoltări durabile, în prezent,
O.U.G. nr. 195/2005 prevede “crearea sistemului naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului” ca modalitate de
implementare a principiilor şi a elementelor strategice 64. În acest fel, pe baza altor prevederi legale privind protecţia
mediului şi prin intermediul autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale, este organizat un sistem naţional de
supraveghere a calităţii solului, a apelor, a aerului, a radioactivităţii, a vegetaţiei, a faunei, a florei, a sănătăţii oamenilor,
a altor elemente şi factori de mediu sau care concură la realizarea unui mediu sănătos.
Întrucât, potrivit art. 5 al O.U.G. nr. 195/2005 65, “statul recunoaşte oricărei persoane dreptul la un mediu sănătos
şi echilibrat ecologic”, garantând în acest sens o serie de alte drepturi, alături de accesul la informaţia privind mediul,
înseamnă că, prin intermediul autorităţilor administraţiei centrale sau locale competente în acest sens, statul trebuie să
aibă în orice moment informaţii despre starea tuturor elementelor şi factorilor de mediu. Numai în acest fel, poate avea şi
posibilitatea de a interveni direct sau indirect pentru reglarea, echilibrarea, refacerea mediului sub toate aspectele sale.
Numai aşa statul poate să-şi formeze o politică de mediu coerentă.
Din însăşi formularea definiţiei monitorizării mediului rezultă că, prin intermediul autorităţilor de specialitate,
statul are şi trebuie să aibă o atitudine activă atât în ceea ce priveşte cunoaşterea şi evaluarea în permanenţă a calităţii
mediului, cât şi în ceea ce priveşte măsurile care se impun. Printre atribuţiile autorităţii centrale pentru protecţia mediului
se numără şi aceea potrivit căreia “organizează sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii mediului,
coordonează activitatea acestuia şi asigură informarea autorităţii centrale pentru sănătate privind rezultatele monitorizării
contaminării radioactive a mediului”66.
Aşadar, cum a fost subliniat şi în literatura de specialitate 67, sistemul de monitoring integrat are la bază sistemul
naţional de supraveghere a următoarelor aspecte: calitatea apelor, reţeaua de ploi acide, reţeaua de fond şi cea de emisie
pentru supravegherea calităţii aerului, reţeaua de radioactivitate, reţeaua de monitorizare sol-vegetaţie forestieră, alte
informaţii periodice privind calitatea solului, a vegetaţiei, a faunei, a sănătăţii umane.
La nivel naţional, în funcţie de elementul de mediu supus monitorizării, definiţia
monitorizării este adaptată corespunzător activităţii desfăşurate şi a finalităţii acesteia. Astfel,
monitorizarea integrată a apelor “reprezintă activitatea de observaţii şi măsurători standardizate şi
continue pe termen lung, asupra apelor, pentru cunoaşterea şi caracterizarea stării şi tendinţei de
evoluţie a mediului hidric”68. Această activitate presupune tripla integrare: a ariilor de investigare la
nivel de bazin hidrografic; a mediilor de investigare; a elementelor investigate. De asemenea,
completările aduse Legii apelor prin pct. 40 al Legii nr. 310/2004, au introdus la art. 35 alineatele
(1.1) - (1.5) referitoare la programele pentru monitoringul apelor ce urma să fie stabilite până la data
de 22 decembrie 2006, în vederea evaluării coerente şi cuprinzătoare a stării corpurilor de apă şi a
zonelor protejate, a stabilirii programelor de măsuri şi a eficienţei acestora.
Programele de monitoring pentru apele de suprafaţă trebuie să cuprindă:
a) volumul şi nivelul sau valoarea debitului până la limita relevantă pentru starea ecologică şi
chimică, precum şi potenţialul ecologic;
b) starea ecologică şi chimică, precum şi potenţialul ecologic69.
Programele de monitoring pentru apele subterane trebuie să cuprindă monitorizarea stării
chimice şi cantitative,70 iar cele pentru zonele protejate trebuie să cuprindă prevederile specifice
stabilite la înfiinţarea acestora71.

62
Conform art. 3 lit.f) din Legea nr. 137/1995 privind protecţia mediului, modificată şi completată, în prezent abrogată de O.U.G. nr. 195/2005
privind protecţia mediului.
63
Pentru principiile şi elementele strategice ale dreptului mediului, a se vedea Infra, Titlul III. Consideraţii teoretice privind dreptul mediului,
Capitolul 3. Principiile dreptului mediului.
64
Conform art. 4, lit. j) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
65
A se vedea Infra, Anexa I, O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
66
Conform art. 75 lit. i) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului.
67
Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2003, p. 515.
68
Conform pct. 39 din Anexa 1 la Legea apelor nr. 107/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 310/2004.
69
Conform. art. 35 alin. (12) din Legea apelor nr. 107/1996, modificată şi completată.
70
Conform art. 35 alin. (13) din Legea apelor nr. 107/1996, modificată şi completată.
71
Conform art. 35 alin. (14) din Legea apelor nr. 107/1996, modificată şi completată.
 Aceste programe de monitoring trebuie să fie concordante cu prevederile Anexei nr. 1.1 –
“Condiţii pentru atingerea obiectivelor de protecţie a apelor şi a mediului acvatic pentru toate
corpurile de apă de suprafaţă şi subterane”72.
O.U.G. nr. 243/200073 privind protecţia atmosferei, în Capitolul III. Calitatea aerului înconjurător, Secţiunea a
2-a. Monitorizarea calităţii aerului şi a nivelului emisiilor 74 prevede că monitorizarea calităţii aerului se asigură prin
Sistemul naţional de monitorizare integrată a calităţii aerului, din care fac parte integrantă: Sistemul naţional de
monitorizare a calităţii aerului şi Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici75, care se
înfiinţează şi organizează prin hotărâre a Guvernului 76; tot prin hotărâre a Guvernului se stabilesc şi criteriile şi
procedurile comune de raportare şi furnizare a informaţiilor77. În cadrul Sistemului naţional de inventariere a emisiilor de
poluanţi atmosferici se elaborează Inventarul naţional al emisiilor de poluanţi atmosferici 78, în care este inclusă şi
evaluarea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a celor care afectează stratul de ozon 79. Procedurile specifice, privind
evaluarea emisiilor şi raportarea lor, prevăzute în convenţiile internaţionale din domeniu se aplică şi în România (art.
23.2 alin. 3).
Monitorizarea sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură se realizează pe baza
Metodologiei de monitorizare sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură, aprobate prin ordin al
ministrului Agriculturii80, pe două niveluri: Nivelul I, constituit dintr-o reţea transnaţională şi una
naţională; Nivelul al II-lea, constituit dintr-o reţea de supraveghere intensivă. Prin monitorizarea
solurilor forestiere se urmăreşte atingerea a două obiective: I. Evaluarea informaţiilor de bază
privind chimia solului şi stabilirea proprietăţilor sensibile la poluare; II. Pornind de la starea solului,
verificarea ipotezelor privind mecanismele declinului pădurilor, măsuri pentru redresarea ecologică a
acestora81. La solicitarea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, lucrările specifice
monitorizării solurilor şi vegetaţiei forestiere, sunt executate în conformitate cu Programul european
de monitorizare forestieră, indiferent de forma de proprietate asupra pădurilor, de către Institutul de
Cercetări şi Amenajări Silvice82, instituţie care organizează şi gestionează totodată bazele de date şi
elaborează rapoartele privind rezultatele activităţii de monitorizare a pădurilor şi solurilor
forestiere83.
În cadrul structurilor Sistemului naţional de monitoring integrat al resurselor de ape şi al
zonelor protejate84 s-a aprobat organizarea Sistemului naţional de monitoring integrat al solului, de
supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole şi

72
Anexa 1.1 a fost introdusă tot prin Legea nr. 310/2004 şi are în vedere, printre altele: 1. Starea apelor de suprafaţă; 2. Starea apelor subterane; 1.2.
Definiţii normative ale clasificărilor stării ecologice; 1.2.1. Definiţii pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată a râurilor; 1.2.2. Definiţii
pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată în lacuri; 1.2.3. Definiţii pentru starea ecologică foarte bună, bună şi moderată în apele
tranziţionale etc.
73
Publicată în M.Of. nr. 633 din 6 decembrie 2000. O.U.G. nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei a fost aprobată prin Legea nr. 655/2001
(publicată în M.Of. 773 din 4 decembrie 2001); modificată şi completată prin O.U.G. nr. 12/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte
normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei mediului (publicată în M.Of. nr. 153 din 2 martie 2007).
74
Conf. art. 23-26 din OUG nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, modificată şi completată.
75
Conf. art. 23 al.(1) din OUG nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, modificată şi completată.
76
A se vedea în acest sens prevederile HG nr. 586 din 15 aprilie 2004 privind înfiinţarea şi organizarea Sistemului naţional de evaluare şi gestionare
integrată a calităţii aerului (publicat în M.Of. nr. 389 din 3 mai 2004).
77
Conform art. 23 al.(2) din OUG nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, modificată şi completată.
78
Conform art. 232 al.(1) din OUG nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, modificată şi completată.
79
Conform art. 232 al.(2) din OUG nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, modificată şi completată.
80
Ordinul nr. 244 din 12.06.2002 al ministrului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor pentru aprobarea Metodologiei de monitorizare sol-vegetaţie
forestieră pentru silvicultură (publicat în M.Of. nr. 831 din 19.11.2002). A se vedea şi O.U.G. nr. 38 din 21 martie 2002 privind întocmirea şi
finanţarea studiilor pedologice şi agrochimice şi finanţarea Sistemului naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură, precum şi sol-
vegetaţie forestieră pentru silvicultură (publicată în M.Of. nr. 223 din data de 3 aprilie 2002), aprobată prin Legea nr. 444 din 8 iulie 2002 pentru
aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2002 privind întocmirea şi finanţarea studiilor pedologice şi agrochimice şi finanţarea
Sistemului naţional de monitorizare sol-teren pentru agricultură, precum şi sol-vegetaţie forestieră pentru silvicultură (publicată în M.Of. nr.
531 din data de 22 iulie 2002).
81
A se vedea şi Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2003, pp. 521-522.
82
Conform art. 5 din O.U.G. nr. 38/2002, aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 444/2002. A se vedea şi Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul
mediului, 2007, p. 746.
83
Conform art. 4 lit. d) din O.U.G. nr. 38/2002.
84
Sistemului naţional de monitoring integrat al resurselor de ape şi al zonelor protejat este gestionat de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare
pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului - ICPA Bucureşti.
de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile şi potenţial
vulnerabile la poluarea cu nitraţi denumit, Monitoringul solului85.
Radioactivitatea mediului este un alt domeniu supus monitorizării, scop în care, în anul 1962,
a fost înfiinţată Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului86.
În afară de instituţiile amintite, mai au atribuţii în domeniul monitorizării mediului: Agenţia
Naţională pentru Protecţia Mediului87; agenţiile regionale pentru protecţia mediului, agenţiile
judeţene pentru protecţia mediului.
La nivel internaţional, ca parte componentă a Programului “Observarea planetei”, a fost
înfiinţat în anul 1972, prin Hotărârea Conferinţei O.N.U. de la Stockholm, “Sistemul Global de
Monitoring al Mediului Înconjurător”. Acesta îşi desfăşoară activitatea pe baza informaţiilor primite
din sistemele naţionale de monitorizare a mediului. În acest fel, se realizează o analiză obiectivă a
stării biosferei, se pot face prognoze pe termen lung şi trage semnalele de alarmă pentru a se lua
măsurile urgente care se impun în anumite domenii.
Următoarele domenii de aplicare a monitoringului au fost propuse la Consfătuirea
interguvernamentală convocată de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător, la
Nairobi, în 1974: “- controlul continuu al poluării de fond a atmosferei, în zonele urbane şi centrele
industriale; - controlul continuu al poluării mărilor şi oceanelor; - controlul continuu al gradului de
poluare a solului”88.
Sistemul Global de Monitorizare a Mediului (SGMM)(GEMS)89 reprezintă unul dintre
cele patru componente ale „Gardianului Pământului”90, o parte a Programului Naţiunilor Unite
pentru Mediu91. Scopul GEMS constă în a difuza informaţii cu privire la modificările mediului care
s-ar putea produce din motive naturale, şi care ar putea ameninţa sănătatea sau bunăstarea oamenilor.
Încă din anul 1975 au fost formulate două întrebări de bază: 1) Ce fel de monitorizare este dezirabilă
şi posibilă la nivel global? şi 2) Ce fel de metode pot fi concepute şi utilizate pentru a atrage
resursele ştiinţifice ale guvernelor şi instituţiilor private în dezvoltarea SGMM?, întrebări la care se
încearcă a se răspunde prin activitatea desfăşurată de-alungul timpului. Astfel, după 10 ani de
activitate a SGMM era în plină activitate şi deja globalizat 92, iar în prezent, monitorizarea se
realizează printr-un sistem de balize în derivă pe oceane, sateliţi lansaţi în spaţiu, baloane şi alte
instrumente pe sol, mare şi în aer manevrate de naţiuni în scopuri proprii93.
La nivel mondial se derulează câteva programe de monitorizare a mediului, dintre care
amintim:
- Programul pentru apă al GEMS94
85
Conform art. 1 din Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 242/197/
din 26 martie 2005 pentru aprobarea organizării Sistemului naţional de monitoring integrat al solului, de supraveghere, control şi decizii pentru
reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole şi de management al reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone
vulnerabile şi potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi şi pentru aprobarea Programului de organizare a Sistemului naţional de monitoring
integrat al solului, de supraveghere, control şi decizii pentru reducerea aportului de poluanţi proveniţi din surse agricole şi de management al
reziduurilor organice provenite din zootehnie în zone vulnerabile şi potenţial vulnerabile la poluarea cu nitraţi (publicat în M.Of. nr. 471 din 3
iunie 2005).
86
Apud Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2007, p. 748.
87
Conform H.G. ner. 459/2005 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (publicată în M.Of. nr. 462
din 31 mai 2005), art. 4, lit. g) asigură funcţionarea laboratoarelor naţionale de referinţă pentru aer, deşeuri, zgomot şi vibraţii, precum şi pentru
radioactivitate; lit. h) monitorizează stadiul îndeplinirii angajamentelor în domeniul protecţiei mediului, asumate prin planurile de implementare
negociate cu Comisia Europeană în procesul de aderare la Uniunea Europeană, şi întocmeşte periodic rapoarte de evaluare pentru informarea autorităţii
publice centrale pentru protecţia mediului; lit. k) elaborează rapoarte de sinteză privind starea mediului şi monitorizează procesul de conformare a
operatorilor economici la cerinţele legislaţiei de mediu; lit. l) monitorizează activitatea de administrare a ariilor naturale protejate şi de protecţie a
monumentelor naturii.
88
Conform Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2003, p. 523.
89
The Global Environmental Monitoring System (GEMS).
90
Earthwatch.
91
United Nations Environment Program (UNEP).
92
M. D. Gwynne, United Nations Environment Programme, P.O. Box 30552, Nairobi, Kenya.
http://www.springerlink.com/content/j438621557j6t58r/ (noiembrie 2008).
93
http://www.voanews.com/english/archive/2004-04/a-2004-04-22-51-1.cfm (noiembrie 2008).
94
The United Nations GEMS/Water Programme. http://www.gems-water.org. România încă nu face parte din reţeaua acestui program.
http://www.gems-water.org/global_network/index-e.html (noiembrie 2008).
care oferă date şi informaţii ştiinţifice privind starea şi direcţiile în care evoluează calitatea globală a
apelor interioare ca bază pentru managementul durabil al apelor dulci ale lumii în vederea susţinerii
evaluărilor de mediu şi a proceselor de luare a deciziei. O parte a acestui program se focalizează pe
gestionarea apelor din Africa de Sud95;
- monitorizarea coroziunii96;
- Programul GEMS/alimente (GEMS /
Food)97, lansat în anul 1976 ca un proiect comun între Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a
Naţiunilor Unite (FAO), Programul de Mediu al Naţiunilor Unite (UNEP) şi Organizaţia Mondială a
Lumii (WHO), menţine legătura cu organizaţii internaţionale privind monitorizarea contaminării
alimentelor. Programul GEMS / Alimente pentru Europa a fost înfiinţat în anul 1991 pentru
stabilirea prorităţilor şi nevoilor în acest domeniu în regiunea europeană a Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii. Una dintre realizările acestui program a fost contribuţia la lucrarea „Preocupări pentru
Europa de mâine” (în anul 1994), prima trecere în revistă cuprinzătoare a sănătăţii mediului care s-a
realizat vreodată în Europa. După o pauză (1995-2000), începând cu anul 2001 GEMS/Food Europe
activează din nou, focalizată în special pe monitorizarea contaminării alimentelor din Europa, cu o
atenţie sporită în statele din Balcani şi din fosta Uniune Sovietică98.
Ca răspuns la apelul la acţiune lansat de către Summit-ul Mondial pentru Dezvoltare
Durabilă de la Johannesburg din anul 2002 şi de G8 (Grupul celor mai industrializate 8 state) s-a
înfiinţat Grupul de Observare a Pământului (GEO)99, ca parteneriat voluntar al guvernelor şi a
organizaţiilor internaţionale. GEO asigură un cadru pentru dezvoltarea unor proiecte şi pentru
coordonarea unor strategii şi investiţii comune privind mediul, pe baza unei reţele de informaţii
privind mediul la constituirea căreia contribuie toţi membrii. În cadrul întâlnirilor la nivel înalt s-a
recunoscut importanţa colaborării în exploatarea potenţialului pe care îl oferă rezultatele
observaţiilor asupra Pământului, ca suport pentru luarea deciziei în condiţii în care aspectele de
mediu devin din ce în ce mai complexe.
În prezent, GEO îşi canalizează eforturile spre realizarea unui sistem de sisteme de observare
a globală a Pământului (Global Earth Observation System of Systems, or GEOSS)100. Activitatea
GEO de construire a GEOSS se derulează pe baza unui Plan de Implementare de 10 ani (2005-
2015). Planul cuprinde o declaraţie care stabileşte viziunea GEOSS, obiectivele şi scopul,
beneficiile preconizate şi precizează nouă direcţii în care îşi va focaliza activitatea, şi anume:

95
GEMS/Water-South Africa programme design report.
96
http://www.korosispecindo.com/?gclid=CK7phZ249ZYCFQoTuwoddSgWYA (noiembrie 2008).
97
http://www.euro.who.int/foodsafety/Chemical/20020905_1 (iunie 2007).
98
http://www.euro.who.int/foodsafety/Chemical/20020725_1 (noiembrie 2008).
99
În cadrul Primului Summit de Observare a Pământului, organizat la Washington D.C., în iulie 2003, participanţii au adoptat o declaraţie prin care
s-a astabilit ad-hoc Grupul interguvernamental pentru observaţii asupra Pământului (The Group on Earth Observations - ad-hoc GEO) grup ce urma să
redacteze un plan de implementare pe 10 ani. În martie 2009, printre membrii GEO se numărau 77 de guverne, Comisia Europeană, 56 de organizaţii
interguvernamentale, internaţionale şi regionale cu mandat în observarea Pământului sau în activităţi conexe.
http://www.earthobservations.org/about_geo.shtml (aprilie
2009).
100
În cadrul celui de-al Doilea Summit de observare a Pământului, organizat la Tokyo, Japonia, în aprilie 2004, a fost adoptat un document cadru
prin care se defineau scopul şi intenţiile unui asemenea sistem de sisteme de observare globală a Pământului (Global Earth Observation System of
Systems - GEOSS). http://www.earthobservations.org/about_geo.shtml; http://www.earthobservations.org/geoss_dsp.shtml (aprilie
2009).
dezastre101, sănătate102, energie103, climă104, apă105, starea vremii106, ecosisteme107, agricultură108 şi
biodiversitate109. Prin înfiinţarea GEOSS se urmăreşte ca aceasta să reprezinte o infrastructură
publică globală care oferă date, informaţii şi analize cuprinzătoare privind mediul, de care să
beneficieze o largă paletă de utilizatori110.
În decursul ultimilor doi ani, a fost redactată în cadrul GEOSS un document111 care oferă o
privire asupra legilor, principiilor şi politicilor comune la nivel internaţional, precum şi conturarea
unor linii directoare privind implementarea principiilor comune112.
La nivel european113, sistemul GMES reprezintă principala contribuţie europeană la
implementarea planului pentru crearea unui sistem de sisteme de observare globală (GEOSS).
Participarea Uniunii Europene la GEOSS va facilita schimbul de informaţii cu partenerii
internaţionali şi va încuraja observarea Pământului, ca şi dezvoltarea unui sistem în care să fie
incluse toate celelalte sisteme de observare din lume. GMES a fost iniţiat în anul 1998 şi întărit de
Consiliul Europei şi de Agenţia Spaţială Europeană în anul 2001.

Capitolul 3.
Conceptul de “dezvoltare durabilă”114

Potrivit legii115, dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care corespunde necesităţilor

prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a le satisface pe ale lor.
Constatăm că definiţia nu se limitează doar la perspectiva Dreptului mediului, acesta reprezentând
doar o verigă a politicii statului în acest sens. Respectarea principiilor, a elementelor strategice, a
altor prevederi legale în toate domeniile de activitate, poate realiza acest deziderat cu accente globale
– dezvoltarea durabilă a societăţii omeneşti, sub toate aspectele ei.
Dezvoltarea durabilă este considerată uneori ca un principiu de drept al mediului 116, ca un
„principiu director al strategiilor şi politicilor naţionale în domeniul evoluţiei economice şi protecţiei

101
Sunt avute în vedere: cutremure, tsunami, incendii naturale, inundaţii, uragane, vulcani.
http://www.earthobservations.org/geoss_di.shtml (aprilie 2009).
102
http://www.earthobservations.org/geoss_he.shtml (aprilie 2009).
103
Sunt avute în vedere atât surse convenţionale de energie - cărbuni, ţiţei, gaz -, cât şi surse regenerabile de energie – solară, eoliană, apă.
http://www.earthobservations.org/geoss_en.shtml (aprilie 2009).
104
http://www.earthobservations.org/geoss_cl.shtml (aprilie 2009).
105
http://www.earthobservations.org/geoss_wa.shtml (aprilie 2009).
106
Monitorizarea vremii şi predicţiile legate de aceasta reprezintă cea mai funacţională direcţie din cadrul observaţiilor Pământului.
http://www.earthobservations.org/geoss_we.shtml (aprilie 2009).
107
Sunt avute în vedere toate tipurile de ecosisteme: terestre, de coastă, marine.
http://www.earthobservations.org/geoss_ec.shtml (aprilie 2009).
108
http://www.earthobservations.org/geoss_ag.shtml (aprilie 2009).
109
http://www.earthobservations.org/geoss_bi.shtml (aprilie 2009).
110
http://en.wikipedia.org/wiki/GEOSS (aprilie 2009).
111
White Paper.
112
http://www.earthobservations.org/geoss_dsp.shtml (aprilie 2009).
113
http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/l28170.htm (aprilie 2009).
114
A se vedea şi Infra, Titlul III. Consideraţii teoretice privind dreptul mediului, Capitolul 2. Principiile dreptului mediului;
http://ro.wikipedia.org/wiki/Etica_mediului. Pentru mai multe explicaţii privind dezvoltarea durabilă, a se vedea programele UNESCO în acest sens,
precum şi manualul on-line „Educaţie pentru dezvoltare durabilă”, accesând site-ul: http://www.dadalos.org.
115
Conform O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, modificată şi completată, art. 2, pct. 23. A se vedea şi definiţia dată “dezvoltării
durabile” la pct. 28 din Anexa 1 la Legea apelor şi care se poate observa că este aproape identică celei din legea-cadru pentru protecţia mediului.
Astfel, Legea apelor nr. 107/1996, modificată şi completată prin Legea nr. 310/2004 şi prin Legea nr. 112/2006, defineşte dezvoltarea durabilă ca
fiind “dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi”.
116
A se vedea Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, Second edition, Cambridge University Press, 2002, pp. 231, 252-
266.
De exemplu, în legislaţia naţională dezvoltarea durabilă este amintită ca principiu în: O.G. nr. 71 din 29 august 2002 privind organizarea şi
funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local, printre altele, prevede în art. 1 al. (2) că
“serviciile de administrare a domeniului public şi privat se organizează şi funcţionează cu respectarea următoarelor principii: … e) dezvoltării
durabile …”; în O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice,
Anexa 1. lit. l) Geoparcul: …” Geoparcurile au limite bine definite, o suprafaţă suficient de mare şi o strategie de dezvoltare teritorială în folosul
comunităţilor locale, a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale şi culturale, pe principiul dezvoltării durabile”.
mediului”117, alteori ca un obiectiv al politicii de mediu 118, ca o finalitate, ca un scop al respectării
altor principii şi a regulilor de dreptul mediului119. S-a afirmat în literatura de specialitate 120 că, dacă
există vreo ierarhie între principiile de dreptul mediului, atunci principiul dezvoltării durabile este
primul şi cel mai important şi că toate celelalte principii ar trebui să aibă în vedere acest final. Ne
raliem celor care consideră dezvoltarea durabilă drept un principiu care se situează deasupra tuturor
celorlalte, cu precizarea de a se avea în vedere o abordare holistă a dezvoltării durabile, nu limitarea
acesteia la protecţia mediului.
La o abordare istorică a evoluţiei ideii de durabilitate, de la primele manifestări până în
prezent, după cum se va vedea, conţinutul acestui concept s-a îmbogăţit considerabil, devenind din
ce în ce mai complex.
S-a observat121 că ideea de „durabilitate” a fost promovată în relaţiile internaţionale cel puţin
din anul 1893, când Statele Unite ale Americii şi-au impus dreptul de a asigura utilizarea legitimă a
focilor şi de a le proteja, în beneficiul umanităţii, de la o distrugere nesăbuită, utilizând elemente
recunoscute astăzi a face parte din abordarea „durabilă” a utilizării resurselor naturale. De atunci,
ideea de durabilitate poate fi întâlnită în multe documente internaţionale şi în decizii ale curţilor
internaţionale, promovând mai mult sau mai puţin direct conceptul de „dezvoltare durabilă” şi
principiul potrivit căruia statele au resposabilitatea de a asigura o utilizare durabilă a resurselor
naturale.
Iniţial, conceptul de dezvoltare durabilă a fost legat de problemele de mediu şi de criza
resurselor naturale, în special a celor legate de energie semnalate în a doua jumătate a secolului XX.
De aceea, însuşi termenul este foarte tânăr şi s-a impus destul de greu, abia după Conferinţa privind
mediul şi dezvoltarea, organizată de Naţiunile Unite la Rio de Janeiro, în 1992. Durabilitatea pleacă
de la ideea că activităţile umane sunt dependente de mediul înconjurător şi de resursele naturale.
Sănătatea, siguranţa socială şi stabilitatea economică a societăţii se numără printre elementele
esenţiale în definirea calităţii vieţii.
Discuţiile de la care s-a ajuns la dezvoltarea durabilă au pornit la începutul anilor ’70 ai
secolului XX. Cum poate fi realizată o conciliere între progresul economic şi social fără a fi pus în
pericol echilibrul natural al Pământului? Cum se poate repartiza bogăţia între ţările dezvoltate şi
cele mai puţin dezvoltate? Cum poate fi asigurat un trai decent milioanelor de bărbaţi, femei şi copii
aflaţi în pericol, acolo unde planeta pare deja asfixiată de exploatarea excesivă a resurselor
naturale? Şi, mai ales, ce am putea face pentru a lăsa o planetă sănătoasă generaţiilor următoare?
Pentru a răspunde acestor întrebări a luat naştere conceptul de dezvoltare durabilă122.
În anul 1972, Conferinţa privind mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima
dată în mod serios problema deteriorării mediului înconjurător în urma activităţilor umane, ceea ce
pune în pericol însuşi viitorul omenirii. Declaraţia de la Stockholm afirma chiar în principiul 1 că
omul are, pe lângă dreptul fundamental la libertate, la egalitate şi la condiţii de viaţă satisfăcătoare,
într-un mediu înconjurător a cărui calitate să-i permită să trăiască în demnitate şi bunăstare, şi
datoria solemnă de a apăra şi îmbunătăţi mediul înconjurător pentru generaţiile prezente şi
viitoare123. Am putea spune că primul principiu din Declaraţia de la Stockholm prefigura atenţia

117
Astfel a fost recomandat de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 42/1987, citată de Daniela MARINESCU în Tratat de dreptul mediului,
2007, p. 15.
118
De exemplu, Ludwig KRÄMER, EC Environmental Law, Fourth edition, Sweet&Maxwell, London, 2000, p. 7.
119
De exemplu, O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, art.
1: “… patrimoniul natural, obiectiv de interes public major şi componentă fundamentală a strategiei naţionale pentru dezvoltare durabilă”.
120
Apud HUGHES D., 1996, Environmental Law, 3rd. Edition, Butterworths, London, pr. 23-24, citat de Maurice SUNKIN, David M. ONG, Robert
WIGHT, Sourcebook on Environmental Law, Cavendish Sourcebook Series, Second edition, Cavendish Publishing Limited, London, 2002, p. 45.
121
Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, Second edition, 2002, p. 253.
122
http://www.mmediu.ro/dezvoltare_durabila.htm (martie 2008).
123
Pentru textul integral cuprinzând Principiile formulate în Declaraţia de la Stockholm, a se vedea *** S.O.S.! natura în pericol, Antologie,
traducere, comentarii şi note de Stelian ŢURLEA, Editura „Politică”, Bucureşti, 1989, pp. 15-19.
dată viitoarelor generaţii în ceea ce priveşte calitatea mediului, cu tot ceea ce implică aceasta,
prefigura definiţia noţiunii de “dezvoltare durabilă”.
În anul 1983, şi-a început activitatea Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare
(WCED)124 care, în anul 1986125, a prezentat aşa-numitul Raport Brundtland126, cu titlul “Viitorul
nostru comun”. Acest raport cuprinde şi cea mai des citată definiţie 127 a dezvoltării durabile
(“sustainable development”): “Dezvoltarea durabilă este cea care urmăreşte nevoile prezentului,
fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile lor”. Definiţia
completă a noţiunii de “dezvoltare durabilă” conţine în sine două concepte-cheie: pe de o parte,
conceptul de „nevoie”, în special nevoile esenţiale ale lumii sărace cărora ar trebui să li se acorde
prioritate; pe de altă parte, ideea de limitări impuse de starea tehnologiei şi de organizarea socială,
limitări legate de posibilitatea mediului de a asigura nevoile prezentului şi pe cele ale viitorului 128.
Totodată, Raportul Brundtland admitea că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar că
strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitele ecologice oferite de mediul
înconjurător şi de resursele planetei. Cu alte cuvinte, Comisia Brundtland sublinia existenţa a două
probleme majore129, şi anume că:
a) dezvoltarea nu înseamnă doar profituri mai mari şi standarde mai înalte de trai pentru un mic
procent din populaţie, ci creşterea nivelului de trai al tuturora;
b) dezvoltarea nu ar trebui să implice distrugerea sau folosirea nesăbuită a resurselor noastre
naturale, nici poluarea mediului ambiant.
Raportul Brundtland a reprezentat un punct de cotitură în discursul asupra mediului întrucât130:
a) a plasat conceptul de dezvoltare durabilă pe o poziţie importantă în agenda politică.
Accentuând nevoia de a atinge o nouă eră a creşterii economice (care să fie durabilă din
punct de vedere social şi al mediului), a grăbit schimbările politicii în domenii referitoare la
populaţie, siguranţa hranei, specii şi ecosisteme, energie, industrie şi urbanizare;
b) a marcat începutul unei adevărate căutări pentru modele alternative de dezvoltare, strategii şi
instrumente pentru a găsi căi durabile de dezvoltare;
c) a inspirat numeroase iniţiative la nivel global, regional, naţional şi local, inclusiv
deschizătoarea de drumuri Conferinţă a Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltării
(UNCED), şi Strategiilor Naţionale pentru Dezvoltare Durabilă (NSSD), precum şi unor
proiecte locale privind conservarea şi utilizarea durabilă, bazate pe principiile imparţialităţii,
echităţii şi participării la beneficii;
d) a stimulat cercetarea şi dezvoltarea unei informaţii politice ştiinţifice relevante care să
sprijine tranziţia politicii pe traseul cunoaştere-acţiune-rezultat.
Comisia Brundtland a creat un cadru pentru lărgirea cooperării şi a îndemnat statele să schimbe
unele dintre tiparele vechi de acţiune131. Printre aspectele asupra cărora a atras atenţia se număra şi
sărăcia.

124
În limba engleză, World Commission for Environment and Development – WCED.
125
Mijlocul anilor ’80 ai secolului XX mai este marcat de descoperirea unei găuri în stratul de ozon de deasupra Antarcticii; ca urmare, prin Conventia
de la Viena s-a încercat găsirea unor soluţii pentru reducerea consumului de substanţe care dăunează stratului protector de ozon care înconjoară
planeta. De asemenea, în aprilie 1986 are loc catastrofa de la Cernobâl, cu deja cunoscutele urmări devastatoare asupra mediului natural şi artificial,
asupra sănătăţii celor care au supravieţuit.
126
Acest raport este cunoscut, în principal, după numele persoanei căreia, printr-o rezoluţie, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite îi încredinţase
preşedinţia Comisiei Mondiale pentru Mediu şi Dezvoltare, şi anume, Primul ministru al Norvegiei, Gro Harlem Brundtland.
127
Se pare însă că această definiţie ar fi fost formulată anterior de Lester Brown, director al Worldwatch Institute, autorii Raportului Brundtland
preluînd-o şi integrand-o în Raportul “Viitorul nostru comun”. Mai multe informaţii în acest sens pot fi obţinute de pe site-ul:
http://www.dadalos.org/nachhaltigkeit_rom/grundkurs_1.htm#gk1 (martie 2008).
128
Apud P.K. RAO, International Environmental Law and Economics, Blackwell Publishers, Oxford, 2002, p. 28; Philippe SANDS, Principles of
International Environmental Law, Second edition, 2002, p. 253.
129
http://www.mmediu.ro/dezvoltare_durabila/istoric.htm (martie 2008).
130
http://www.unep.org/geo/geo4/media/Brundtland_24_10_07.pdf (martie 2008).
131
“Încercările de a menţine o stabilitate socială şi ecologică prin intermediul abordărilor vechi privind dezvoltarea şi protecţia mediului vor spori
instabilitatea. Securitatea trebuie văzută prin schimbare” (din Raportul Brundtland).
 În finalul raportului, comisia susţinea necesitatea organizării unei conferinţe internaţionale
asupra dezvoltării durabile.
Ca urmare, în anul 1992, a fost organizat la Rio de Janeiro “Summit-ul Pamântului” 132, unde
s-a afirmat că dezvoltarea durabilă reprezintă: "o nouă cale de dezvoltare care să susţină progresul
uman pentru întreaga planetă şi pentru un viitor îndelungat".
Scopul declarat al Conferinţei de la Rio de Janeiro a fost stabilirea unei noi strategii a
dezvoltării economice, industriale şi sociale în lume, cuprinsă sub numele de dezvoltare durabilă.
Principiul 1 al Declaraţiei de la Rio privind mediul şi dezvoltarea încadra fiinţele umane în centrul
precupărilor privind dezvoltarea durabilă, având dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie
cu natura.
În Principiul 3 al declaraţiei amintite, se sublinia că dreptul la dezvoltare trebuie realizat într-
o măsură care să satisfacă în mod echitabil nevoile referitoare la dezvoltare şi mediu ale generaţiilor
prezente şi viitoare.
Alte câteva aspecte legate de dezvoltarea durabilă, desprinse din principiile Declaraţiei de la
Rio privind mediul şi dezvoltarea, ar fi:
- pentru atingerea unei dezvoltări durabile, protecţia mediului trebuie să facă parte
integrantă din procesul de dezvoltare şi nu luată în mod izolat (principiul 4), statele
urmând să reducă şi să elimine modurile de producţie şi de consum neviabile (principiul
8);
- eradicarea sărăciei constituie o condiţie indispensabilă a dezvoltării durabile (principiul
5);
- participarea femeilor este esenţială pentru realizarea unei dezvoltări durabile, având un
rol vital în gestionarea mediului şi dezvoltării (principiul 20).
În urma întâlnirii, pe lângă convenţiile semnate de participanţi, referitoare la schimbările de
climă (reducerea emisiilor de metan şi dioxid de carbon), diversitatea biologică (conservarea
speciilor), stoparea defrişărilor masive, a fost stabilit şi un plan de susţinere a dezvoltării durabile,
cunoscut sub numele de Agenda 21.
Dacă în Raportul Brundtland se afirma că dezvoltarea durabilă ar trebui să fie privită ca un
obiectiv global, în Agenda 21133 era subliniat faptul că nici o naţiune nu îşi poate asigura singură
viitorul dar, pentru o economie globală eficientă şi echitabilă, care să ajute toate părţile la realizarea
unei dezvoltări durabile, este esenţial un parteneriat al naţiunilor lumii. Adoptată în anul 1992, la
întâlnirea la nivel înalt de la Rio de Janeiro, Agenda 21 reflecta consensul global şi voinţa politică la
cel mai înalt nivel pentru dezvoltare şi cooperare în probleme de mediu, şi prin afirmaţia că
dezvoltarea durabilă este calea de stopare atât a sărăciei cât şi a distrugerii mediului.
Printre aspectele mai importante avute în vedere în Agenda 21, se numără:
a) combaterea sărăciei134. În acest sens, urma ca fiecare naţiune să conceapă un program
propriu pentru eradicarea unor cause ale sărăciei, cum sunt: foametea, analfabetismul, asistenţa
medicală necorespunzătoare, îngrijirea deficitară a copiilor, lipsa locurilor de muncă, presiunile
demografice;
b) schimbarea modelelor de consum135. Întrucât modul neadecvat de producţie şi consum, cu
precădere în ţările industrializate, reprezintă cauza principală a deteriorării continue a mediului
global, se sublinia că, pentru realizarea dezvoltării durabile, se impune reorientarea modelelor de
producţie şi de consum existente, iniţiativa şi conducerea în acest domeniu aparţinând ţărilor
dezvoltate prin: reducerea concomitentă a consumurilor de energie şi de materiale; reducerea
cantităţii de deşeuri; identificarea unor modalităţi echilibrate de consum suportabile pe termen lung;
132
Pentru mai multe detalii privind Summit-ul de la Rio de Janeiro, a se vedea şi Supra, Titlul I. Aspecte introductive § 3. Rolul Organizaţiei
Naţiunilor Unite în conturarea unei politici internaţionale de mediu.
133
A se vedea Agenda 21, I. Coordonate sociale şi economice, 1. Preambul la Agenda 21 şi 2. Cooperarea internaţională.
134
A se vedea Agenda 21, I. Coordonate sociale şi economice, 3. Combaterea sărăciei.
135
A se vedea Agenda 21, I. Coordonate sociale şi economice, 4. Schimbarea modelelor de consum.
realizarea unor produse de consum sănătoase pentru mediu; promovarea consumului viabil prin
educaţie, prin programme de conştientizare a publicului şi prin reclama pozitivă pentru produse şi
servicii care favorizează viabilitatea;
c) adoptarea deciziilor pentru dezvoltare durabilă136. Trebuie luată în calcul legătura dintre
mediu şi dezvoltare pentru a face opţiuni de dezvoltare care să fie eficiente economic, care să fie
echitabile şi responsabile din punct de vedere social, precum şi sănătoase pentru mediu. De aceea,
costurile legate de mediu trebuie să fie clar vizibile producătorilor şi consumatorilor şi să reflecte
caracterul limitat al resurselor, în domenii cum sunt: energia, transporturile, agricultura, silvicultura,
apa, deşeurile, sănătatea, turismul;
d) conservarea şi gospodărirea resurselor.

Agenda 21, adoptată la Conferinţa de la Rio de Janeiro, 1992, în capitolul 36, „Educaţia,
instruirea şi conştientizarea publicului”, subliniază, la rândul ei, faptul că educaţia poate da
populaţiei conştiinţa ecologică şi etică, atitudinile, cunoştinţele şi comportamentul necesare pentru o
dezvoltare durabilă. Sigur că statele tocmai îmbrăţişaseră cu mult entuziasm conceptul şi dezideratul
de dezvoltare durabilă şi se angajau, cu acelaşi entuziasm, în atingerea acestuia şi prin intermediul
unei educaţii focalizate în acest sens. De aceea, în mare măsură, educaţia legată de mediu din ultimii
15 ani se suprapune cu educaţia pentru dezvoltare durabilă, ceea ce nu este de neglijat
La 10 ani de la Conferinţa de la Rio, în anul 2002, a avut loc, la Johannesburg, “Summitul
privind dezvoltarea durabilă”137, care a scos la iveală mai degrabă limitele conceptului, o “golire de
conţinut”, chiar o “deturnare a conceptului dezvoltării durabile de la scopurile afişate” în favoarea
unei creşteri economice138. La acest summit Uniunea Europeană a înfiinţat “coaliţia celor dispuşi” să
promoveze surse reutilizabile de energie, încheind totodată şi o serie de acorduri privind dezvoltarea
durabilă la nivel global.
Nu trebuie uitat faptul că obiectivul general al dezvoltării durabile este acela de a se asigura
un optim al interacţiunii dintre sistemul economic, sistemul social, sistemul ambiental şi sistemul
tehnologic. Pentru un model operaţional, este necesară asigurarea viabilităţii la nivelul tuturor
subsistemelor din cadrul celor patru sisteme deja amintite, cu atenţie pe energie, agricultură,
industrie, investiţii în diverse domenii, aşezări umane, biodiversitate. În acest fel, în conturarea
strategiilor şi politicilor din diferite domenii, trebuie avută în vedere reconcilierea între nevoia de
dezvoltare economică şi socială, pe de o parte, şi protecţia mediului, pe de altă parte, aspecte ce
trebuie să-şi găsească o reflectare şi în educaţia în acest sens139.
Că dezvoltarea durabilă este un concept complex nu este o noutate. Chiar dacă la Conferinţa
de la Johannesburg, 2002, au fost puse în lumină mai degrabă limitele acestui concept decât virtuţile
lui140, luat în serios şi avându-se în vedere toate componentele sale într-o strategie mondială corectă
şi cu posibilitatea de adaptare la diferite situaţii, s-ar putea asigura o echilibrare a conştiinţei de
mediu a locuitorilor din diferite părţi ale planetei. Pentru aceasta ar trebui găsită o cale eficientă
pentru explicarea corectă şi completă a conceptului de dezvoltare durabilă. Fără a se ignora
dezvoltarea diferită la nivel mondial ca şi luarea în considerare a adevărului că sărăcia este cel mai
mare poluator141, o acţiune comună la nivel mondial, care să reflecte caracterul cu adevărat global al

136
A se vedea Agenda 21, I. Coordonate sociale şi economice. 8. Adoptarea deciziilor pentru dezvoltare durabilă.
137
Pentru mai multe detalii privind Summit-ul de la Johannesburg, a se vedea şi Supra, Titlul I. Aspecte introductive, § 3. Rolul Organizaţiei
Naţiunilor Unite în conturarea unei politici internaţionale de mediu.
138
A se vedea Mircea DUŢU, Tratat de dreptul mediului, Ediţia a 3-a, 2007, pp. 72-73.
139
Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2007, p. 65.
140
Mircea DUŢU, Dreptul mediului. Tratat. Abordare integrată, 2003, p. 69.
141
Ludwig KRÄMER, EC Environmental Law, Fourth edition, Sweet&Maxwell, London, 2000, p. 13.
protecţiei mediului, pentru găsirea celor mai bune tehnici de educaţie 142 în acest sens credem că este
posibilă.
În ultimii ani, eclipsând într-o oarecare măsură atenţia faţă de conceptul de dezvoltare
durabilă, fără a-i dilua însă conţinutul şi importanţa, pe lângă aspecte noi privind asigurarea unei
dezvoltări durabile, cum ar fi folosirea energiilor regenerabile, din ce în ce mai mare atenţie este
arătată fenomenului de încălzire globală sau de schimbare a climei.

La nivelul Uniunii Europene, în perioada 1993-2000 s-a derulat cel de-al cincilea program
de acţiune în domeniul mediului, intitulat „Un Program al Comunităţii Europene de politică şi
acţiune în legătură cu mediul şi dezvoltarea durabilă” sau, pe scurt, “Spre durabilitate”143.
Complementar strategiei UE pentru reforme socio-economice, definită la Consiliul European
din 2000 şi cunoscută ca Agenda sau Strategia Lisabona 144, UE a adoptat o strategie ambiţioasă şi
pentru dezvoltarea durabilă. Cu toate că s-a afirmat explicit că dezvoltarea durabilă este principiul
dominant al politicilor UE şi a fost subliniată importanţa dimensiunii durabilităţii 145, în realitate
aspectele privind competitivitatea economică a UE domină agenda politică.
Dacă în Raportul Brundtland se afirma că dezvoltarea durabilă ar trebui să fie privită ca un
obiectiv global, în Declaraţia de la Gotheburg146 din 2001 a Consiliului Europei, intitulată “O Europă
durabilă pentru o lume mai bună: o strategie a Uniunii Europene pentru dezvoltare durabilă” 147 se
precizează că dezvoltarea durabilă este un obiectiv global. Strategia Uniunii Europene pentru
dezvoltare durabilă, astfel conturată, pornea de la noua ţintă strategică stabilită la Lisabona 148 (2000)
şi de la concluziile Consiliul Uniunii Europene de la Stockholm 149 (2001), recunoscând că, pe termen
lung, creşterea economică, coeziunea socială şi protecţia mediului trebuie să meargă mână în
mână. În acest fel, dezvoltarea durabilă ar asigura Uniunii Europene o perspectivă pozitivă a unei
societăţi mai prospere şi mai drepte, care promite un mediu mai curat, mai sigur şi mai sănătos, o
societate care ne oferă o mai bună calitate a vieţii nouă, copiilor noştri şi nepoţilor noştri.
Pentru a-şi atinge scopurile, strategia pentru dezvoltare durabilă ar trebui să fie în anii
următori un catalizator atât pentru autorii de politici în materie, cât şi pentru opinia publică, şi, de
asemenea, să devină o forţă conducătoare în reforma instituţională şi pentru schimbări în
comportamentul corporaţiilor şi al consumatorilor.

142
A se vedea UNECE High-level meeting of Environment and Education Ministries, Vilnius 17-18 March 2005, Intervenţia Directorului din
Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Culturii din Suedia, Anders Johnson: “We need to make education for sustainable development a true reality at all
levels of education and in all kind of education, formal as well as non-formal and informal”.
www.unece.org/env/esd/HLM.intervent/Sweden.do (noiembrie 2008).
143
Pentru mai multe detalii cu privire la cel de-al cincilea program de acţiune privind mediul, a se vedea Supra, Titlul I. Aspecte introductive, § 4.
Conturarea unei politici de protecţie a mediului în Uniunea Europeană. 4.1. Programele UE de acţiune în domeniul mediului.
144
În martie 2000, Consiliul Europei a stabilit la Lisabona un set de obiective strategice pentru decada ce urma astfel încât Uniunea Europeană să
devină cea mai competitivă și mai dinamică bazată pe cunoaștere economie din lume, capabilă de creștere economică durabilă și care să ofere mai
multe și mai bune locuri de muncă și o mai mare coeziune socială. Această strategie era destinată să permită Uniunii Europene să asigure locuri de
muncă pentru toată lumea și o întărire a coeziunii până în anul 2010.
http://europa.eu/legislation_summaries/environment/nature_and_biodiversity/l60040_en.htm#KEY (iunie 2009).
145
„Strategia de dezvoltare durabilă şi Strategia Lisabona se întăresc reciproc” – Jose Manuel Barosso.
146
http://europa.eu/eur-lex/en/com/cnc/2001/com2001_0264en01.pdf (martie 2008).
La Göteborg Consiliul Europei a adoptat o strategie privind dezvoltarea durabilă (iunie 2001), în acest fel adăugându-se un nou pilon strategiei de la
Lisabona.
http://europa.eu/legislation_summaries/environment/nature_and_biodiversity/l60040_en.htm#KEY (iunie 2009).
147
A Sustainable Europe for a BetterWorld: A European Union Strategy for Sustainable Development - reprezintă prima strategie privind dezvoltarea
durabilă din cadrul Uniunii Europene.
148
Noua ţintă strategică a UE stabilită la Lisabona era de “a deveni cea mai competitivă şi dinamică economie din lume bazată pe cunoaştere, capabilă
de o creştere economică durabilă cu mai multe şi mai bune slujbe şi o mai mare coeziune socială”. Cei trei piloni ai Strategiei Lisabona (competitivitate
economică, incluziune socială şi protecţia mediului) au fost comparaţi adesea cu “trei copii”, dintre care competitivitatea primeşte mai multă atenţie, în
acest fel strategia de dezvoltare durabilă ajungând să fie redusă la pilonul mediu al Strategiei Lisabona.
http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_12459/Dezvoltarea-durabila-in-Europa-umbrita-de-nevoia-de-
competitivitate.html (aprilie 2008).
149
Este vorba despre Consiliul Uniunii Europene de la Stockholm desfăşurat în perioada 23-24 martie 2001, anul în care Suedia avea preşedinţia
Uniunii Europene. La acest Consiliu s-a statuat că strategia UE privind dezvoltarea durabilă ar trebui să se completeze şi să se construiască pe o
angajare politică în care să fie inclusă şi aspecte privind mediul.
http://www.europeana.ro/comunitar/istoric/istoric%202001.htm (aprilie 2008).
 La Summit-ul de la Göteborg din anul 2001 a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila
a UE.150 Din anul 2005 a fost demarat un un proces de reviziure a Strategiei de Dezvoltare Durabila,
proces care a cuprins mai multe etape:
- in februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare initiala si a trasat o serie de directii de urmat. Au
fost evidentiate anumite directii de dezvoltare non-durabila care au avut efecte negative: schimbarile
climatice, amenintari la adresa sanatatii publice, cresterea saraciei si a excluziunii sociale, epuizarea
resurselor naturale si afectarea biodiversitatii;
- in iunie 2005, sefii de stat si de guverne din UE au adoptat o declaratie privind liniile directoare ale
dezvoltarii durabile, care susţinea ca Agenda reînnoita de la Lisabona este o componenta esentiala a
obiectivului dezvoltarii durabile.
În iunie 2006 a fost adoptata Strategia de Dezvoltare Durabila pentru o Uniune Europeana
extinsa.
Tratatul de la Lisabona, numit oficial Tratatul de la Lisabona de amendare a
Tratatului privind Uniunea Europeana si Tratatul instituind Comunitatea Europeana, semnat
la summitul de la Lisabona, Portugalia, în anul 2007, cuprinde si protocoale aditionale privind
schimbarile climatice si lupta împotriva încalzirii globale. Totodată, câteva prevederi ale
Tratatului se refera la solidaritatea în probleme legate de furnizarea de energie si a
schimbarilor în domeniul politicii energetice europene.

Obiectivele generale ale Strategiei pentru Dezvoltare Durabila a Uniunii Europene151:

 Limitarea schimbarilor climatice si a costurilor si efectelor sale negative pentru societate si mediu
 Sa ne asiguram ca sistemul nostru de transport satisface nevoile economice, sociale si de mediu
ale societatii noastre, minimizând impacturile sale nedorite asupra economiei, societatii si mediului.
 Promovarea modelelor de productie si consum durabile
 Îmbunatatirea managementului si evitarea supraexploatarii resurselor naturale, recunoscând
valoarea serviciilor ecosistemelor.
 Promovarea unei bune sanatati publice in mod echitabil si imbunatatirea protectiei impotriva
amenintarilor asupra sanatatii.
 A crea o societate a includerii sociale prin luarea in considerare a solidaritatii intre si in cadrul
generatiilor, a asigura securitatea si a creste calitatea vietii cetatenilor ca o preconditie pentru
pastrarea bunastarii individuale.
 A promova activ dezvoltarea durabila pe scara larga, asigura ca politicile interne si externe ale
UE sunt in accord cu dezvoltarea durabila si angajamentele internationale ale acesteia.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/l28143.htm
Communication from the Commission to the Council and the European Parliament of 28 January 2004 entitled:
"Stimulating technologies for sustainable development: an environmental technologies action plan for the
European Union" [COM(2004) 38 final - Not published in the Official Journal].
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
***
În cei 20 de ani de la consacrarea conceptului de „dezvoltare durabilă”, după cum se poate desprinde din
sumarul istoric prezentat în rândurile anterioare, pornind de la experienţa umană completată cu reglementările juridice în
materie, profunzimea acestuia a căpătat noi şi noi valenţe care, chiar dacă nu au fost avute în vedere la început de
promotorii săi, s-au dovedit a fi demne de luat în seamă.
Deşi, aşa cum a fost formulată iniţial, dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată
de exploatarea intensă a resurselor naturale şi degradarea continuă a mediului şi urmărea, în principal, prezervarea
calităţii mediului înconjurător, în prezent, conceptul s-a extins asupra vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi
social, printre obiectivele sale fiind şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu doar între generaţii. Amintim
că principiile formulate în Declaraţia de la Stockholm 152 cuprind aceste aspecte, anticipând într-o formă concentrată

150
http://www.mmediu.ro/dezvoltare_durabila/obiective.htm (octombrie 2008).
151
http://www.mmediu.ro/dezvoltare_durabila/obiective.htm (mai 2008).
câteva dintre atenţionările Raportului Brundtland şi care se reflectă azi în multiplele preocupări globale care se derulează
sub larga „umbrelă” a conceptului de „dezvoltare durabilă”.
Pe scurt, conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-
economică, al căror fundament îl reprezintă, în special, asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice şi
elementele capitalului natural 153. Prin intermediul conceptului de „dezvoltare durabilă” se urmăreşte astfel conturarea
unui cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie că
este vorba de mediul înconjurător, economic sau social.
Complementara Agendei Lisabona pentru crestere economica si locuri de munca,
strategia la fel de ambitioasa pentru Dezvoltare Durabila este adesea 'uitata'154.

Dezvoltarea Durabila (Sustainable Development in engleza) inseamna calitate mai buna a vietii acum si pentru
generatiile viitoare. Conform viziunii dezvoltarii durabile, progresul integreaza obiective imediate si pe termen lung,
actiuni locale si globale, probleme economice si de mediu, toate fiind inseparabile. O astfel de viziune asupra societatii
nu va putea fi impusa doar prin politici, societatea in ansamblu trebuind sa adopte anumite principii (politice, economice,
sociale, de gandire).

UE are o Strategie de Dezvoltare Durabila, care isi propune obiective si actiuni clare,
legate de sapte prioritati, majoritatea de mediu:
- Schimbarea climatica si energia curata
- Transportul durabil
- Consumul si productia durabile
- Conservarea si managementul resurselor naturale
- Sanatatea publica
- Incluziunea sociala, demografia si migratia
- Saracia provocarile dezvoltarile durabile la nivel global

Relatia dintre Strategia pentru Dezvoltare Durabila si Agenda Lisabona

Totusi, in prezentarea sa dedicata evaluarii strategiei, presedintele Barroso a subliniat importanta
dimensiunii durabilitatii. "Strategia de Dezvoltare Durabila si Strategia Lisabona se intaresc
reciproc," a spus Barroso.
Context
UE si-a formulat pentru prima oara strategia de dezvoltare durabila la Consiliul European de la
Gothenburg, din 2001. Desi tratatele UE contin strategii de dezvoltare durabila, implementarea
ramane o problema. In februarie 2005, Comisia a constatat ca multe tendinte nesustenabile continua
sa se agraveze.
In 2005, Comisia a inceput o evaluare a Strategiei pentru Dezvoltare Durabila. A publicat o evaluare
critica a progreselor realizate din 2001 si a trasat cateva orientari. Exercitiul a evidentiat cateav
tendinte de inrautatire a situatiei, in privinta schimbarilor climatice, a sanatatii publice, a saraciei si a
excluderii sociale in crestere, ca si a exploatarii exagerate a resurselor naturale si a pierderii
biodiversitatii.
In iunie 2005, sefii de stat si de guvern din UE au adoptat o declaratie in privinta principiilor pentru
dezvoltare durabila, care afirma explicit ca "noua strategie Lisabona este o componenta esentiala a
obiectivului dominant al dezvoltarii durabile." Vezi: http://ec.europa.eu/sustainable/sds2001/index_en.htm
In iunie 2006, Consiliul European a adoptat o strategie revizuita. Concluziile Consiliului a marcat inceputul unui
parteneriat intre UE, statele membre, societatea civila si mediul de afaceri, avand ca scop atingerea obiectivelor de
dezvoltare durabila. Consiliul a constatat ca progresele erau modeste, chiar daca la nivel de politici, atat UE cat si statele
progresasera semnificativ, in special in privinta schimbarilor climatice si a energiei curate.

152
Pentru textul integral cuprinzând Principiile formulate în Declaraţia de la Stockholm, a se vedea *** S.O.S.! natura în pericol, Antologie,
traducere, comentarii şi note de Stelian ŢURLEA, Editura „Politică”, Bucureşti, 1989, pp. 15-19.
153
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_durabil%C4%83 (noiembrie 2008).
154
http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_12459/Dezvoltarea-durabila-in-Europa-umbrita-de-nevoia-de-
competitivitate.html (martie 2008).
Consiliul European a salutat pe 14 decembrie 2007 raportul de progres al Comisiei, din 22 octombrie, si a insistat asupra
nevoii de a da prioritate masurilor de implementare. De asemenea, s-a ajuns la concluzia ca noua strategie UE si cele
nationale din domeniul dezvoltarii durabile trebuie legate mai indeaproape.

Printre scopurile dezvoltării durabile, aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate 155,
amintim:
a) asigurarea dreptului populaţiei la un mediu favorabil de viaţă;
b) revizuirea politicii de utilizare extensivă a resurselor naturale, în sensul folosirii acestora în
limitele capacităţii lor de regenerare;156
c) asigurarea populaţiei cu un minim necesar de muncă, hrană, energie, apă, servicii comunale,
asistenţă medicală;
d) integrarea cerinţelor ecologice în toate deciziile economice şi sociale;157
e) crearea accesului la informaţia de mediu şi participarea publicului la luarea deciziilor de
mediu.158
După cum rezultă din documentele internaţionale legate de protecţia mediului, patru
elemente se repetă şi sunt recunoscute ca fiind componente legale159 ale conceptului de
„dezvoltare durabilă”, subliniem - din perspectiva protecţiei mediului, şi anume:
a) nevoia păstrării resurselor naturale în beneficiul generaţiilor viitoare – considerată ca
principiul echităţii inter-generaţii;
b) scopul exploatării resurselor naturale într-o manieră „durabilă” sau „prudentă” sau
„raţională” sau „înţeleaptă” sau „corespunzătoare” – considerat ca principiul utilizării
durabile160;
c) utilizarea „echitabilă” a resurselor naturale astfel încât utilizarea de către un singur stat să
ţină cont de nevoile celorlalte state – cunoscută ca principiul echităţii intra-generaţii;
d) nevoia de a asigura integrarea aspectelor de mediu în alte planuri de dezvoltare, programe şi
proiecte, şi de a asigura că nevoile de dezvoltare se realizează cu respectarea obiectivelor de
mediu – principiul integrării.
După 20 de ani de la prezentarea Raportului Brundtland, GEO
Cum afirmam anterior, în prezent, dezvoltarea durabilă se axează pe trei piloni: creşterea economică, coeziunea
socială şi protecţia mediului161. Conceptul de dezvoltare durabilă cere ca protecţia mediului să fie armonizată cu
dezvoltarea economică şi socială. Pe scurt, obiectul general al dezvoltării durabile poate fi considerată găsirea unui spaţiu
al interacţiunii dintre patru sisteme: economic, uman, ambiental şi tehnologic într-un proces flexibil de funcţionare şi de
simultaneitate a progresului162.
Strategia pentru dezvoltare durabilă trebuie adaptată condiţiilor specifice fiecărei ţări. Simplul fapt al adoptării
unei strategii nu este suficient. Ea trebuie urmată şi de stabilirea unei tactici 163, de precizarea mijloacelor de aplicare
pentru a reuşi în demersul respectiv.
Mediul neavând frontiere, şi problemele legate de mediu transcend frontierele, având un caracter esenţial
globalizat. De aceea s-a impus cu necesitate colaborarea internaţională, fapt uşor de constatat prin numărul mare de
documente internaţionale semnate în special în ultimii 15 ani. În vederea protejării mediului şi, în acelaşi timp, să fie

155
Ruxandra-Mălina PETRESCU-MAG, Politici, instituţii şi legislaţie pentru mediu, Editura “AcademicPres”, Cluj-Napoca, 2008, pp. 86-87.
156
Despre utilizarea durabilă a resurselor naturale, a se vedea Infra, Titlul III. Consideraţii teoretice privind dreptul mediulu, Capitolul 3.
Principiile dreptului mediului.
157
Despre principiul integrării, a se vedea Infra, Titlul III. Consideraţii teoretice privind dreptul mediulu, Capitolul 3. Principiile dreptului
mediului.
158
Pentru dezvoltările acestui aspect, a se vedea Infra, Titlul V. Accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie
în probleme de mediu.
159
Apud Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, Second edition, 2002, p. 253.
160
Despre principiul utilizării durabile, a se vedea Infra, Titlul III. Consideraţii teoretice privind dreptul mediului, Capitolul 3. Principiile
dreptului mediului.
161
Vezi şi Dorina CRISTOVEANU, “Direcţia Dezvoltare Durabilă”, în INFOmediu, Revista Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului nr.
7/aprilie 2006, pp.14-15.
162
Apud Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2007, p. 15.
163
“Strategia fără tactică este cel mai lung drum spre victorie. Tactica fără strategie este zgomotul de dinaintea înfrângerii.” - Lao Tse.
asigurată dezvoltarea durabilă este necesar ca informaţia privind diferite aspecte ale mediului (aer, apă, sol, viaţa
sălbatică, resursele naturale etc.) să fie accesibilă tuturor, la nivel naţional şi internaţional.
În literatura de specialitate,164 prin raportare la încălzirea climei, 165 una dintre marile provocări actuale ale
omenirii legate de mediu, s-a subliniat că, atâta vreme cât nu se poate cunoaşte când schimbările climei determinate de
factori antropogeni vor fi stopate, formula „dezvoltare durabilă” nu este de nici un folos.
Fiecare dintre noi poate avea o contribuţie mai mică sau mai mare la dezvoltarea durabilă. Durabilitatea nu
înseamnă doar a te implica, ci a rămâne implicat.166
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
De fapt, putem spune că avem o gândire durabilă atunci când aruncăm deseurile din plastic sau hartie in locurile
special amenajate. Recuperarea deseurilor menajere va deveni, probabil, aproape un reflex si in randul romanilor, dar
este un proces de durata. Sa nu uitam ca dezvoltarea durabila este, de asemenea, un concept foarte “tanar”. Deocamdata,
de reciclarea deseurilor casnice par sa se ocupe, in prezent, doar carutasii care merg printre blocuri in cautare de fier
vechi sau alte metale. In urma cu cativa ani, printre blocuri erau amplasate containere pentru colectarea selectiva a
deseurilor – sticla, plastic, hartie, o initiativa laudabila care nu strica sa fie reluata. La nivel industrial, lucrurile s-au
miscat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deseuri drept combustibil, iar in anumite localitati se încearca
implementarea unor sisteme de incalzire casnica pe baza arderii deseurilor. Companiile sunt primele care au constientizat
importanta economica (dar si ecologica) a recuperarii si refolosirii deseurilor. Lester Brown atrage atentia, in lucrarea
“Planul B 2.0” asupra conflictului dintre civilizatia industriala si mediul ambiant si mentioneaza doua aspecte: tendinta
de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime si de hrana, sau consumarea celor regenerabile intr-un ritm
superior capacitatii lor de regenerare si deteriorarea fizica si poluarea factorilor de mediu: apa, aer, sol. In acest context,
el puncteaza importanta reciclarii deseurilor. Lester Brown a creat in 1974 "Worldwatch Institute" si este promotorul
unor serii de studii, materializate in rapoartele anuale privind progresele pe calea structurarii unei societati durabile:
"Starea lumii" sau "Semne vitale". "O societate durabila, spune el, este cea care isi modeleaza sistemul economic si
social astfel incat resursele naturale si sistemele de suport ale vietii sa fie mentinute" 167.
Câteva noţiuni legate de dezvoltarea durabilă:
- Dezvoltare durabilă
- Utilizare durabilă a resurselor naturale
- Gestionare durabilă
- Valorificare durabilă
- Producţie durabilă
- Consum durabil
- Societate durabila
-

Observăm că “dezvoltarea durabilă” reprezintă un scop ce poate fi atins prin respectarea principiilor şi a
elementelor strategice din legislaţia privind protecţia mediului, dar şi din alte acte normative. Acest deziderat se bazează,
printre altele, în mare măsură şi pe elementul strategic de utilizare durabilă a resurselor naturale 168. Pentru a evita o
confuzie datorată suprapunerii celor două noţiuni, precizăm că “dezvoltarea durabilă” are un sens mai larg, incluzând şi
ideea de “utilizare durabilă”, care în contextul nostru se referă la bogăţiile naturale pe care omul le exploatează într-o
formă sau alta. Aşadar, se poate lesne observa distincţia dintre noţiunea de “dezvoltare durabilă”, şi cea de “utilizare
durabilă a resurselor naturale”. Precizăm că . prin precizarea semnificaţiei acestora.169

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Concept sau principiu sau obiectiv strategic?

http://www.romaniadurabila.net/sustain-rom.htm (noiembrie 2008)

”vezi si prezentarea de la Moscova !

Conceptul de durabilitate

164
, p. 225.
Ludwig KRÄMER, EC Environmental Law, fourth edition, Sweet&Maxwell, London, 2000

165
A se vedea şi Infra, Titlul II. Capitolul 4. Fenomenul de „schimbare climatică.”
166
A se vedea volumul “Climate Action”, p. 18, în varianta electronică pe site-ul:
http://www.climateactionprogramme.org/emagazine/2007 (iulie 2008).
167
http://ro.wikipedia.org/wiki/Etica_mediului.
168
Conform art. 3, lit. g) „utilizarea durabilă a resurselor naturale” din O.U.G. nr. 195/2005.
169
Definiţia utilizării durabile – doar în L. 137/1995 !
Conceptul de durabilitate este unul de foarte mare actualitate.Obiectivul lui Al Gore si a filmului sau ‘ Un adevar
stanjenitor’ se adreseaza in mare parte prezentului si in mod deosebit necesitatii de a actiona in prezent. Aceasta nevoie
se adreseaza in primul rand problematicii generate de schimbarile climatice. Desi impactul schimbarilor climatice este
unul considerabil, conceptul de dezvoltare durabila este mult mai larg. Mult mai putine persoane au constientizat
importanta si necesitatea conceptului de durabilatate.

Exista diferite opinii cu privire la ceea ce inseamna durabilitatea. Pentru majoritatea persoanelor, durabilitatea se refera
strict la epuizarea resurselor. Altii includ in acest concept si poluarea, conservarea naturii si alte aspecte legate de mediu
inconjurator. Pentru altii, aspectele legate de calitatea vietii sunt mai importante. Dintr-o perspectiva antropocentrica,
durabilitatea include urmatoarele elemente:
1. epuizarea resurselor – pentru a nu se ajunge ca viitoarele generatii sa nu aiba resurse
2. aspect ecologice si de protectie a mediului – pentru a asigura un mediu curat si sanatos in care generatiile prezente si
cele viitoare sa traiasca in armonie cu mediu inconjurator;
3. calitatea vietii – pentru a asigura un nivel de trai satisfacator pentru generatiile prezente si viitoare.

Conceptul de durabilitate este un nonsens daca nu include si conceptul de calitate a vietii. Acesta din urma nu are nici o
perspectiva daca nu este combinat cu conceptual de durabilitate. Toate cele trei elemente prezentate sunt foarte
importante pentru a putea vorbi de o dezvoltare durabila la nivel global. Din aceste considerente, organismele
internationale precum: IUCN, UNEP sau WWF, de mai bine de 15 ani definesc dezvoltarea durabila ca fiind aceea de
‘imbunatatirea calitatii vietii umane si in acelasi timp considerand capacitatile de intretinere si suport ale ecosistemelor in
care locuim’.

Si cu cativa ani mai devreme, Comisia Mondiala pentru Mediu si Dezvoltare din cadrul Natiunilor Unite a publicat
faimoasa definitie a durabilitatii din cadrul raportului Brundtland. Pentru a clarfica faptul ca durabilitatea include cele
trei elemente mentionate mai sus, am completat definitia din cadrul raportului Brundtland cu aspecte calitative legate de
calitatea vietii. Am formulat o noua definitie a durabilitatii numita Brundtland+ in modul urmator:

O societate durabila este cea:

- care satisface nevoile generatiei contemporane
- nu compromite abilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi
- si in care fiecare individ are oportunitatea de a se dezvolta in libertate, intr-o societatea echilibrata si in armonie cu
mediul inconjurator.

Pe baza acestei definitii s/a dezvoltat Indexul Societatii Durabile (ISD).

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
La nivel naţional170 - Strategie Naţională pentru Dezvoltare Durabilă (adoptată în anul 2008)

Dezvoltarea durabila poate fi privita ca o adaptare a societatii si a economiei la marile probleme cu care omenirea se
confrunta in prezent: schimbarile climatice, criza de apa, seceta, desertificarea, epuizarea unor resurse, deseurile,
pierderea biodiversitatii, cresterea populatiei, saracia, migratia etc. Pentru preintampinarea, contracararea si eliminarea
repercursiunilor acestora si pentru asigurarea dezvoltarii economice, progresului social si dezvoltarii umane sunt
necesare initierea si sustinerea unor actiuni concrete, sintetizate in obiective specifice si masurabile, ce fac obiectul
Strategiilor nationale pentru dezvoltare durabila.

Pentru ca societatea sa se poata adapta au fost elaborate strategii nationale, cu obiective ce se vor concretiza in actiuni ce
vor rezolva in viitor problemele cu care societatea noastra se confrunta in prezent.

Incepand cu noiembrie 2008, România are o noua Strategie Nationala pentru Dezvoltare Durabila, elementul definitoriu
al acesteia fiind racordarea deplina a tarii noastre la o noua filosofie a dezvoltarii, proprie Uniunii Europene si larg
impartasita pe plan mondial – cea a dezvoltarii durabile.

170
Începând cu noiembrie 2008, România are o nouă Strategie Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, elementul definitoriu al acesteia fiind racordarea
deplină a ţării noastre la o nouă filosofie a dezvoltării, proprie Uniunii Europene şi larg împărtăşită pe plan mondial – cea a dezvoltării durabile.
Conform http://www.mmediu.ro/dezvoltare_durabila/sndd.htm (februarie 2009).
Se porneste de la constatarea ca, la sfarsitul primului deceniu al secolului XXI, dupa o tranzitie prelungita si
traumatizanta la democratia pluralista si economia de piata, România mai are de recuperat decalaje considerabile fata de
celelalte state membre ale Uniunii Europene, simultan cu insusirea si transpunerea in practica a principiilor si practicilor
dezvoltarii durabile in contextul globalizarii. Cu toate progresele realizate in ultimii ani, este o realitate ca România are
inca o economie bazata pe consumul intensiv de resurse, o societate si o administratie aflate inca in cautarea unei viziuni
unitare si un capital natural afectat de riscul unor deteriorari ce pot deveni ireversibile.

Prezenta Strategie stabileste obiective concrete pentru trecerea, intr-un interval de timp rezonabil si realist, la modelul de
dezvoltare generator de valoare adaugata inalta, propulsat de interesul pentru cunoastere si inovare, orientat spre
imbunatatirea continua a calitatii vietii oamenilor si a relatiilor dintre ei în armonie cu mediul natural.

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Capitolul 4.
Fenomenul de „schimbare climatică”171

4.1. Definire, cauze, atitudini

Schimbarea climei este una dintre cele mai mari provocări cu care se confruntă umanitatea în
ultimii ani. Creşterea temperaturilor, topirea gheţarilor, numărul crescut al zonelor inundate, dar şi al
celor secetoase sunt dovezi care atestă faptul că schimbarea climei este reală. Riscurile ce decurg de
aici pentru întreaga planetă ca şi pentru generaţiile viitoare sunt uriaşe, motiv pentru care este nevoie
de luarea urgentă a unor măsuri.172
În prezent, una dintre cele mai importante provocări care stau în faţa climatologilor este
explicarea schimbărilor care se produc la nivel global în ceea ce priveşte temperatura şi cantitatea de
precipitaţii.173 Treptat, se insinuează modificări ale mediului natural, violent în unele zone ale Terrei,
pe nesimţite în altele. Schimbările înregistrate la nivel global ale climei Terrei au fost puse în
evidenţă, pe de o parte, de către oamenii de ştiinţă prin analizele, observaţiile, măsurătorile pe care
le-au realizat în ultimele decenii; pe de altă parte, populaţia din diferite regiuni ale globului se
confruntă pe an ce trece cu efectele acestor modificări. Potrivit Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite
asupra schimbărilor climatice174, prin schimbări climatice se înţeleg acele schimbări de climat care
sunt atribuite direct sau indirect unei activităţi omeneşti care alterează compoziţia atmosferei
la nivel global şi care se adaugă variabilităţii naturale a climatului observat în cursul unor
perioade comparabile175. Pe scurt, schimbarea climatică este deturnarea de la modelele climatice
obişnuite.

171
În majoritatea lucrărilor de specialitate această temă este prezentată în capitolele referitoare la protecţia atmosferei. Am ales să prezentăm distinct
fenomenul de „schimbare climatică” pentru impactul, interesul şi îngrijorarea crescânde pe care le prezintă la nivel mondial. Precizăm că această temă
este strâns legată şi de alte teme de dreptul mediului, cum ar fi „dezvoltarea durabilă”, protecţia apelor, protecţia solului, biodiversitatea, dar şi de alte
teme care au tangenţă cu dreptul mediului: dezvoltarea socială, dezvoltarea economică.
Pe larg despre această temă, a se vedea în: Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura ALL, Bucureşti, 2002.
172
http://europa.eu/scadplus/leg/en/s15012.htm#POLICY (august 2008).
173
Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura ALL, Bucureşti, 2002, p. 61.
174
United Nation Framework Convention on Climate Change (UNFCCC), 1992 . Pentru mai multe amănunte, a se vedea Infra, Anexa III. Câteva
aspecte importante şi convenţii internaţionale încheiate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu efect major în conturarea unei politici
internaţionale de mediu.
175
Conform Articolului 1. Definiţii, pct. 2 din Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra
Schimbărilor Climatice. În acelaşi articol sunt definite şi noţiunile de “efecte nefaste ale
schimbărilor climatice: modificările mediului fizic sau ale fiinţelor vii datorate schimbărilor
climatice şi care exercită efecte nocive semnificative asupra compoziţiei, stabilităţii sau
productivităţii ecosistemelor naturale şi amenajate, asupra funcţionării sistemelor socioeconomice
sau asupra sănătăţii şi bunăstării omului”, şi “sistem climatic: un ansamblu care înglobează
atmosfera, hidrosfera, biosfera şi geosfera, precum şi interacţiunile lor”.
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/conventie_cadru_schimbari_climatice/ (iulie 2008).
 Unul dintre aspectele legate de schimbările globale actuale, care a stimulat cercetările, este
acela al „încălzirii climatice globale” cauzat de efectul de seră, fenomen privit cu justificată
îngrijorare. Efectul pe care gazele cu efect de seră (GHG 176) îl au asupra atmosferei este comparat cu
geamurile unei sere: “permite razelor solare calde să intre, dar nu lasă excesul de căldură să fie radiat
în spaţiu”. Rezultatul este că sera, în cazul nostru întreaga lume, se încălzeşte177.
Termenii de „încălzire globală” şi ”efect de seră” au devenit familiari omenirii începând cu
vara îngrozitor de uscată şi fierbinte a anului 1988,178 urmată de alte câteva veri excepţional de calde.
Încălzirea globală ne afectează pe toţi, însă ne afectează diferit179.
Dar ce determină „încălzirea globală”?
Încălzirea climatică globală este atribuită în primul rând creşterii emisiilor şi acumulărilor de
gaze cu efect de seră180 (GHG). Gazele respective, cel mai important dintre ele fiind dioxidul de
carbon (CO2), reţin căldura în atmosferă, rezultând creşterea în ansamblu a temperaturilor globale
care sunt susceptibile să deturneze modelele climatice obişnuite181.
Temperatura medie globală a crescut în ultimul secol cu 0,74°C. Oamenii de ştiinţă consideră
că aceasta este cea mai ascendentă tendinţă din istoria planetei. Actualele prognoze arată ca această
tendinţă va continua şi chiar se va accelera. 182 Mulţi cercetători consideră că majoritatea schimbărilor
produse de gazele cu efect de seră au drept cauză factorul antropic 183. Într-o ierarhie a ultimilor 150
de ani,184 cei mai călduroşi au fost cei de la sfârşitul secolului al XX-lea, începutul secolului al XXI-
lea185. Încălzirea a afectat deja toate continentele.

176
GHG – greenhouse gas (gaz cu efect de seră). Conform Articolului 1. Definiţii din Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor
Climatice, gazele cu efect de seră sunt ”constituenţi gazoşi ai atmosferei, atât naturali, cât şi antropici, care absorb şi reemit radiaţia infraroşie”.
177
Apud David ELIOTT, Energy, Society and Environment, Routledge introductions to environment series, second edition, Routledge Taylor and
Francis Group, London, 2003, p. 29. A se vedea şi *** S.O.S.! natura în pericol, Antologie, traducere, comentarii şi note de Stelian ŢURLEA, Editura
„Politică”, Bucureşti, 1989, p. 154.
178
Anul 1988 a fost primul an în care au fost observate şi luate în calcul anomalii ale tiparelor climatice.
Astfel, în partea central-vestică a Statelor Unite seceta a fost atât de mare încât au fost tăiate vitele pentru că
nu mai exista iarbă cu care să fie hrănite; fluviul Mississippi a secat aproape complet, au avut loc numeroase
incendii de pădure care au avut ca efect distrugerea a milioane de acri de păduure în vestul Statelor Unite;
unele fabrici au fost închise. Efectele secetei din anul 1988 au fost puternice şi în Uniunea Sovietică şi China.
Pe de altă parte, în unele părţi ale Africii, Indiei şi Bangladesh-ului ploile torenţiale făceau ravagii, iar în
peninsula Yucatan uraganul extrem de puternic Gilbert a măturat oraşe întregi, aruncându-le în mare . Pentru mai
multe exemple, ca şi pentru explicaţii ştiinţifice pe marginea încălzirii globale, a se vedea S. George PHILANDER, Creşte oare temperatura
planetei?, Editura “Curtea Veche”, Bucureşti, 2002, pp. 232-233 şi urm.
179
Ban Ki-moon, Secretar general al ONU, în “Ascultaţi-le pe primele victime ale schimbărilor climatice!”, articol apărut în International Herald
Tribune, publicat şi de "Jurnalul Naţional" în ediţia din 11 iunie 2007.
http://www.onuinfo.ro/secretar_general/articole/353/ (iulie 2007).
180
P.K. RAO, International Environmental Law and Exconomics, Blackwell Publishers, Oxford, 2002, p. 208.
181
Apud Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition, Cambridge University Press, 2004, p. 357.
182
Primul raport al IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change. A se vedea Infra, Reglementări privind schimbările climatice), publicat în
august 1990, a prezis că, dacă activităţile umane vor continua în acelaşi ritm şi cu aceleaşi cantităţi de emisii în atmosferă, temperaturile globale ar
putea creşte cu o rată de aproximativ 0,3 0C în fiecare decadă a secolului XXI, ceea ce ar însemna că temperatura Terrei ar fi cu 2 0C mai mare în anul
2025 şi cu aproximativ 40C în anul 2100. Aceste creşteri de temperatură ar avea drept consecinţă creşterea numărului şi cantităţilor de ploi, scăderea
calotei glaciare şi a zonelor acoperite de zăpadă, creşterea nivelului mării cu aproximativ 20 cm până în anul 2030 şi cu aproximativ 65 cm până la
sfârşitul secolului XXI. Apud Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition, Cambridge University Press, 2004, p.
358.
183
Fenomenul antropic, sau fenomenul antropogen, este fenomenul datorat acţiunii omului, cu urmări asupra reliefului, vegetaţiei şi climei, conform
DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 49.
184
Analiza cuantificată a modificării climatice a putut fi realizată prin utilizarea observaţiilor instrumentale din ultimii 200-300 de ani. Datele
instrumentale din toată lumea din ultimii 140 de ani au indicat o încălzire medie globală de 0,45± 0,150C împreună cu o modificare corespunzătoare a
mediei globale a precipitaţiilor. Apud Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura ALL, Bucureşti, 2002, pp. 63, 87.
185
Cel mai călduros an înregistrat în toată această perioadă a fost 2005, în care manifestarea unor fenomene ale naturii au fost mult dincolo de limitele
obişnuite. Astfel, printre cele 27 de uragane înregistrate în Statele Unite s-a numărat şi Uraganul Katrina, ale cărui urmări au foast înfricoşătoare, ce nu
pot fi descrise în cuvinte, cel mai afectat fiind Oraşul New Orleans; în anul 2004 Japonia a stabilit un nou “record” de taifunuri, fiind lovită de 10; în
anul 2005 şi Europa s-a confruntat cu un mare număr de dezastre provocate de inundaţii; Asia, de asemenea, a fost victima numeroaselor inundaţii
înregistrate în India şi China; paradoxal, în China, în regiuni învecinate celor lovite de inundaţii, s-au înregistrat secete. Apud Al GORE, Un adevăr
incomod, Editura RAO, Bucureşti, 2007, pp. 73, 82-83, 94-95, 106-107, 112-113. A se vedea şi:
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice/ (iulie 2008);
http://news.yahoo.com/s/ap/20080724/ap_on_re_us/tropical_weather (iulie 2008).
 Există zone pe glob unde prezența umană nu este foarte mare și, de aceea, nici eventualele
modificări ale elementelor de mediu din acele zone nu sunt sesizabile imediat. Un exemplu în acest
sens îl constituie surpriza pe care oamenii de știință americani au avut-o în anul 2000 când au
descoperit topirea masivă a păturii de gheațăce acoperă Groenlanda, pe an pierzându-se 51 miliarde
de metri cubi de apă. Pe baza acestei constatări s-a afirmat că, dacă întreaga crustă de gheață a
Groenlandei s-ar topi, nivelul mării ar crește cu 7 metri186.
Este importantă stabilirea cauzelor schimbărilor climatice actuale. Cel puţin doi factori care
provoacă încălzirea globală trebuie luaţi în calcul.
Pe de o parte, este variabilitatea naturală, parte intrinsecă a oricăror sisteme de mediu. În
categoria fenomenelor naturale care au o influenţă recunoscută asupra climatului general intră
variabilitatea activităţii solare, efectele erupţiilor vulcanice majore, variabilitatea inerentă de la an la
an şi de la deceniu la deceniu a sistemului climatic global, a gazelor cu efect de seră. Prin
investigarea evoluţiei mediului natural,187 cercetările au pus în evidenţă variabilitatea naturală a
sistemului climatic terestru, relevând faptul că, în timp geologic, concentraţia gazelor cu efect de
seră a mai avut oscilaţii, 188 una dintre cele mai mari înregistrându-se în timpul ciclurilor glaciar-
interglaciar din Cuaternar.189
Pe de altă parte, este intervenţia antropică; omul, prin acţiunile190 sale, a afectat
funcţionarea multor sisteme terestre, complicând astfel prognozele de mediu. Se consideră că
modificările provocate de om ar putea afecta însuşi potenţialul de refacere al planetei 191. Există unele
186
A de vedea Lester BROWN, Christopher FLAVIN, Hilary FRENCH, Starea lumii 2001. Raportul Institutului Worldwatch asupra progreselor spre
o societate durabilă, Editura ”Tehnică”, seria Probleme globale ale omenirii, București, 2001, p. IX.
187
Istoria observaţiilor meteorologice relevă dependenţa activităţilor umane de climă. Convenţional, această istorie a fost împărţită în două ere: una
preinstrumentală şi una instrumentală, limita dintre cele două ere fiind considerată ca graniţă convenabilă sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul
secolului al XVIII-lea. Apud Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura ALL, Bucureşti, 2002, p. 61.
188
Astfel, în ultimii 1000 de ani au fost identificate două fluctuaţii climatice majore neuniforme: Optimul climatic medieval şi Mica glaciaţiune
medievală. Optimul climatic medieval, cu magnitudinea între anii 1200-1300 d.Hr., reprezintă o perioadă mai caldă a Terrei, neuniformă temporal şi
spaţial, temperaturile medii anuale fiind cu 0,4 0-0,80-11 mai ridicate decât în secolele imediat anterioare şi imediat posterioare; această ridicare a
temperaturilor a permis expansiunea activităţilor vikingilor în Atlanticul de Nord, extinderea spre nord a viticulturii în Anglia, extensiunea altitudinală
a agriculturii pe seama unor regiuni mlăştinoase, şi a fost evidenţiată prin analiza inelelor arborilor din nordul Scandinaviei şi Irlanda. Mica glaciaţiune
medievală sau mica Eră Glaciară s-a manifestat prin scăderea temperaturilor după anul 1570 sub media anuală, perioada cea mea frecvent citată ca
apogeu situându-se între anii 1650-1750, aducând veri umede şi reci în Europa, ceea ce a determinat răspândirea foametei. Apud S. George
PHILANDER, Creşte oare temperatura planetei?, Editura “Curtea Veche”, Bucureşti, 2002, p. 222; Neil ROBERTS, Schimbările majore ale
mediului, Editura ALL, Bucureşti, 2002, pp. 62-68. Pentru graficul temperaturilor din ultima mie de ani în emisfera nordică, a se vedea Al GORE, Un
adevăr incomod, Editura RAO, Bucureşti, 2007, pp. 63-65.
189
Apud Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura ALL, Bucureşti, 2002, p. 3. Potrivit aceluiaşi autor, analiza calotelor de gheaţă a
arătat că evoluţia gheţarilor a fost strâns legată de modificările climatice globale din timpul ultimilor 150.000 de ani.
190
Chimistul suedez Arrhenius, către sfârşitul secolului al XIX-lea, atrăgea atenţia că activităţile
industriale, care provoacă creşterea concentraţiei de gaze de seră în atmosferă, în special nivelul
atmosferic al dixidului de carbon, ar putea conduce la modificări climatice globale. La acea vreme
nu a fost luat în seamă, presupunându-se că oceanele vor absorbi gazul, prevenind acumularea lui în
atmosferă. Abia în anii 1950 oamenii de ştiinţă au constatat că oceanele absorb dioxidul de carbon
doar până la o anumită limită, restul acumulându-se în atmosferă . Apud S. George PHILANDER, Creşte oare
temperatura planetei?, Editura “Curtea Veche”, Bucureşti, 2002, pp. 17, 235.
191
Potrivit ipotezei Gaia, biosfera – ansamblul tuturor formelor de viaţă de pe Pământ – acţionează
ca un organism care menţine condiţiile care sunt favorabile vieţii. Lovelock, consideră astfel că
mecanismele reglatoare ale Terrei vor putea asigura şi în viitor un anume status quo al mediului
înconjurător. Cu toate acestea, s-a dovedit a fi periculoasă încrederea exagerată în puterea de reglare
a naturii; prognoza lui Lovelock din anul 1970, potrivit căreia stratul de ozon nu poate fi afectat de
clorofluorocarbonaţi (CFC), a fost infirmată odată cu descoperirea în anul 1985 a unei găuri în
stratul de ozon deasupra Antarcticii, ce apare în luna octombrie a fiecărui an. Apud Neil ROBERTS, Schimbările
majore ale mediului, Editura ALL, Bucureşti, 2002, pp. 9, 61. Un alt punct de vedere are în vedere înregistrările
geologice care au demonstrat că Gaia tolerează schimbări uriaşe şi nu ezită să sacrifice unele specii,
dacă aceasta este spre binele general; de aceea, nu trebuie ignorat faptul că asemenea schimbări, în
cele din urmă, ar putea fi catastrofale însuşi pentru Homo sapiens. Apud S. George PHILANDER, Creşte oare
temperatura planetei?, Editura “Curtea Veche”, Bucureşti, 2002, pp. 223-231, 257-258.
sisteme de mediu pentru care este deja dificilă reconstituirea condiţiilor naturale iniţiale, de dinaintea
intervenţiei antropice. 192
Considerăm că, în evaluarea cauzelor care stau la baza producerii schimbărilor climatice,
ambele aspecte trebuie avute în vedere, atât variabilitatea naturală, cât şi intervenţia antropică.193
Fiecare îşi face simţită prezenţa. Variabilitatea naturală îşi are regulile ei nescrise şi se produce fără
ca omul să o poată împiedica dar, uneori, prin acţiunile sale îi poate grăbi şi accentua efectele sau,
printr-o gestionare înţeleaptă a situaţiei, ar putea diminua efectele negative prin adaptare la noile
condiţii. De aceea, schimbările climatice au devenit un aspect al consecinţelor strategice, un aspect
central al politicii tuturor guvernelor de pe mapamond.
Prezenţa în cantitate mare a gazelor cu efect de seră este una dintre cauzele cele mai
importante ale încălzirii globale. Chiar dacă enumerarea diferă de la o lucrare la alta, 194 putem lua ca
termen de referinţă Protocolul de la Kyoto 195 care, în anexa A, precizează gazele cu efect de seră:
Bioxid de carbon (CO2), Metan (CH4), Oxid azotos (N2O), Hidrofluorcarburi (HFCs),
Perfluorocarburi (PFCs), Haxafluorură de sulf (SF6).
În categoria celor mai importante gaze de seră intră: vaporii de apă, dioxidul de carbon
(CO2), metanul (CH4)196, oxidul de azot (N2O), toate datând dinaintea apariţiei omului pe Pământ.
Acestea există în mod natural în atmosferă. "Învelişul" de gaze cu efect de seră care apare în mod
natural în atmosferă are funcţia vitală de a regulariza clima planetei. 197 O anumită concentraţie a
gazelor de seră nu este doar acceptabilă, ci chiar necesară pentru menţinerea relativ stabilă a
sistemului mondial climatic.198 Temperatura medie globală ar fi cu 33oC mai scăzută în absenţa lor.
Totuşi, nici o concentraţie prea mare a lor nu este benefică. 199 Tot din categoria gazelor de seră mai
este considerat ca făcând parte protoxidul de azot;200 într-o altă enumerare privind gazele cu efect de
seră sunt incluse, pe lângă cele deja menţionate, şi: clorfluorocarbonaţii (CFC), 201 ozonul troposferic
(O3).202 Ca rezultat al activităţii antropice cantitatea de gaze de seră a crescut semnificativ.203
192
Un exemplu de asemenea modificare provocată de om poate fi considerată secarea Mării Aral (Kazahstan) ca urmare a lucrărilor întreprinse de fosta
Uniune Sovietică pentru devierea a două mari fluvii din Asia Centrală care se vărsau în Marea Aral, în vederea utilizării acestora cu scopul de a iriga
câmpurile de bumbac. Apud Al GORE, Un adevăr incomod, Editura RAO, Bucureşti, 2007, pp. 245-248. Defrişările necontrolate, industrializarea
excesivă sunt alte surse de modificare a mediului.
193
De altfel, şi în Preambulul la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) este luat în considerare faptul că
activitatea omenească a făcut să crească sensibil concentraţiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, creştere care a dus la intensificarea efectului de
seră natural, ceea ce face posibilă o încălzire suplimentară a suprafeţei terestre, la rândul ei, aceasta putând avea efecte asupra ecosistemelor naturale şi
omenirii.
194
A se vedea alte enumerări la: Al GORE, Un adevăr incomod, Editura RAO, Bucureşti, 2007, p. 28; Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul
mediului, 2007, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, p. 136; P.K. RAO, International Environmental Law and Exconomics, Blackwell Publishers,
Oxford, 2002, p. 208.
195
Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice a fost adoptat la 11 decembrie 1997. România a ratificat
Protocolul de la Kyoto prin Legea nr. 3/2001.
196
Apud Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura ALL, Bucureşti, 2002, p. 5.
197
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice/ (iulie 2008).
198
Apud Maurice SUNKIN, David M. ONG, Robert WIGHT, Sourcebook on Environmental Law, Cavendish Sourcebook Series, Second edition,
Cavendish Publishing Limited, London, 2002, Nota , pp. 103-104.
199
În cazul în care concentraţia gazelor de seră în atmosferă continuă să crească, creşte încălzirea globală şi sunt inevitabile modificările climei
globale. Dacă oamenii de ştiinţă s-au pus de acord cu privire la acest aspect, încă nu s-au pus de acord în legătură cu momentul la care această încălzire
va interveni şi ce magnitudine va avea. Apud S. George PHILANDER, Creşte oare temperatura planetei?, Editura “Curtea Veche”, Bucureşti, 2002,
p. 234.
200
Protoxidul de azot este eliberat în atmosferă atunci când agricultorii folosesc fertilizatori pe bază de azot. Apud S. George PHILANDER, Creşte
oare temperatura planetei?, Editura “Curtea Veche”, Bucureşti, 2002, p. 235.
201
Clorfluorocarbonaţii (CFC) sunt o categorie de substanţe chimice care au fost inventate în anii 1920. Apud S. George PHILANDER, Creşte oare
temperatura planetei?, Editura “Curtea Veche”, Bucureşti, 2002, p. 225.
202
Apud Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition, Cambridge University Press, 2004, p. 357.
203
CO2 reprezintă 80% din totatul emisiilor de gaze de seră, motiv pentru care i se acordă cea mai mare atenţie. Pe lângă sursele naturale de CO 2, acesta
rezultă şi din arderea combustibililor fosilizaţi (petrol, gaze naturale, cărbune) în case, maşini, uzine, combinate pentru producerea energiei electrice;
din producerea cimentului; din activităţile agricole, inclusiv ca urmare a defrişările etc.; 60% din metanul existent în prezent în atmosferă este produs
de om:, fiind legat de creşterea populaţiei Terrei – hrănirea mai multor oameni implică creşterea numărului de orezării şi de vite, ambele surse de metan
Apud S. George PHILANDER, Creşte oare temperatura planetei?, Editura “Curtea Veche”, Bucureşti, 2002, p. 235); cantitatea de oxid de azot a
sporit, ca urmare a activităţii antropice din epoca industrială cu aproximativ 17%. SF6, HFC, PFC intră în categoria gazelor de seră produse exclusiv de
om. Apud Al GORE, Un adevăr incomod, Editura RAO, Bucureşti, 2007, p. 28; Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law,
second edition, Cambridge University Press, 2004, p. 358. Preambulul la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice
(UNFCCC).
 Printre informaţiile generate de Sistemul Global de Monitorizare a Mediului (SGMM) 204 se numără şi cele
referitoare la prezenţa dioxidului de sulf şi a suspensiilor altor particule ale unor substanţe existente în atmosfera marilor
oraşe în concentraţii mult deasupra limitelor admise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Aşadar, oraşele contribuie
major la sporirea emisiilor de gaze de seră care determină schimbarea climei. Aceste descoperiri ausubliniat, o dată în
plus, relaţia dintre societatea urbană industrializată şi atmosferă, în detrimentul celei din urmă.
Procesul de încălzire globală este univoc şi în continuă dezvoltare. De aceea, sunt necesare, pe lângă alte
măsuri, reduceri semnificative ale emisiilor acestor gaze la nivel global. Dacă nu sunt luate măsuri imediate pentru a
reduce aceste emisii, clima globală va suferi o încălzire rapidă în următoarele decenii. Mai mult, trebuie luat în calcul
faptul că clima nu răspunde imediat la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Câteva dintre acestea rezistă în
atmosferă ani, decenii sau chiar secole întregi 205. Un posibil rezultat ar fi accentuarea schimbărilor climatice din inerţie,
care poate dura sute de ani după stabilizarea concentraţiilor atmosferice 206.
Orice încălzire globală are drept consecinţă şi modificarea echilibrului global al apei 207, deoarece odată cu
creşterea temperaturii creşte şi evaporarea acesteia şi, implicit, şi cantitatea de vapori de apă din atmosferă, ceea ce duce
la amplificarea efectului de seră 208. Acestor scenarii le sunt asociate grade de impact, incluzând creşterea nivelului mării,

A se vedea şi Apud Ludwig KRÄMER, EC Environmental Law, fourth edition, Sweet&Maxwell, London, 2000, p. 224.
Încă de la începutul revoluţiei industriale, în urmă cu aproximativ 250 ani, emisiile de gaze cu efect de seră au transformat acest "înveliş" într-unul mai
dens, procesul manifestându-se cu o rapiditate fără precedent şi cauzând cea mai dramatică schimbare în compoziţia atmosferei din ultimii 650 000 ani.
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice/
(iulie 2008).
204
The Global Environmental Monitoring System (GEMS).
205
David ELIOTT, Energy, Society and Environment, Routledge introductions to environment series, second edition, Routledge Taylor and Francis
Group, London, 2003, p. 30.
206
Potrivit celei mai recente evaluări a IPCC (Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice), emise în 2007.
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice/ (iulie 2008)
207
Încălzirea globală determină apariţia unor situaţii paradoxale întrucât, printre altele, creşte nivelul de precipitaţii în toată lumea, dar le şi modifică
distribuţia, astfel încât se pot înregistra cantităţi prea mari de precipitaţii în anumite regiuni, ducând la inundaţii şi cantităţi de precipitaţii reduse la
minimum în altele, ceea ce duce la secetă.
208
Apud Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura ALL, Bucureşti, 2002, p. 7.
Dovezi în acest sens sunt creşterile temperaturilor medii globale ale aerului şi ale apelor oceanelor, topirea extinsă a zăpezii şi gheţei, urmate de
creşterea nivelului mediu al apei mărilor.
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice/
(iulie 2008).
Legate de variabilitatea naturală a sistemului climatic, se înregistrează şi fenomenele El Niño şi La
Niña, responsabile de producerea unor serii întregi de dezastre naturale. El Niño afectează pe toată
lumea, fie direct, prin influenţa sa asupra climei şi a vremii, fie indirect, prin influenţa sa asupra
economiei globale. Fenomenul El Niño este cunoscut încă din vechime, efectele lui fiind simţite de
secole, dar numai după 1970 oamenii de ştiinţă au înţeles ce este El Niño şi cum perturbă acesta
clima de pe glob, considerându-se totodată că încălzirea globală a intensificat fenomenul El Niño, în
ultimii ani. Este unul dintre cele mai complexe fenomene globale de interacţiune între două
învelişuri fluide ale Terrei: atmosfera si hidrosfera. Reprezintă o anomalie termică pozitiva (4-6 oC) a
apelor de suprafaţă din centrul şi estul Oceanului Pacific, în special în zona cuprinsă între Ecuator şi
20 latitudine sudică. El Niño se caracterizează prin încălzirea la suprafată a apelor Oceanului Pacific
şi deplasarea acestora dinspre partea vestică spre est, sub impulsul unor mase de aer care se
deplaseză în aceeaşi direcţie, scade diferenţa de presiune dintre vestul şi estul Pacificului având
tendinţa de a perturba şi de a înlocui alizeele; ca urmare, au loc modificări anormale ale climei pe
întreaga planetă şi în special în zonele tropicale, unde se înregistrează secete şi furtuni violente
însoţite de inundaţii şi cicloane. Rezultat din dereglarea schimburilor energetice dintre oceane (în
special Oceanul Pacific) şi atmosferă, El Niño este un fenomen oceanic şi atmosferic din zona
tropicală a Pacificului de Sud. El are ca rezultat o puternică instabilitate climatică globală. El Niño
este aşadar un curent din Oceanul Pacific ce produce pe tot globul fenomene meteorologice ieşite din
comun. Expresia prin care oamenii de ştiinţă desemnează fenomenul cunoscut ca El Niño este
“Oscilaţia sudică El Niño ” – ENSO.
Fenomenul La Niña este opusul fenomenului El Niño. La Niña se caracterizează printr-o răcire
anormală a apelor din estul Oceanului Pacific. Acest fenomen este în legătură cu o intesificare a
vânturilor de est care împing cantităţi mari de apă caldă de la suprafaţa oceanului spre vest, locul
apei calde fiind luat de o apă mai rece, din adâncimi.
http://www.educat.ro/biblioteca/geogra/elnino/elnino.php
schimbări ale anotimpurilor şi o creştere în frecvenţă şi intensitate a fenomenelor extreme precum furtuni, inundaţii şi
secete. Impactul acestor schimbări climatice poate varia în functie de regiune, cele mai semnificative efecte constatându-
se în zona arctică209, în deltele asiatice, în statele în curs de dezvoltare din insulele mici şi în Africa Sub-Sahariană. 210
Cele mai vulnerabile ecosisteme includ recifurile de corali, pădurile boreale (sub-arctice), 211 habitatul montan
şi zonele dependente de climatul mediteranean. Pe măsură ce oceanele absorb mai mult dioxid de carbon,
gradul lor de aciditate creşte, fapt ce va afecta viaţa marină. De aceea, odată cu creşterea temperaturilor, creşte
şi riscul daunelor.
Schimbările climatice vor restrânge resursele de apă, deja suprasolicitate de cererea din agricultură,
industrie şi oraşe. Temperaturile în creştere vor avea ca rezultat şi micşorarea straturilor de zăpadă de pe
vârfurile montane212 şi vor amplifica evaporarea, alterând astfel disponibilitatea sezonieră a apei. 213 În afara
creşterii temperaturilor şi a modificărilor echilibrului de apă în natură, alte efecte nefaste ale încălzirii globale
ar fi deşertificarea unor zone, împreună cu afectarea faunei şi biodiversităţii, deja ameninţate de distrugerea
unor habitate şi de către alte presiuni ale factorului antropic. 214 În anul 1999, în Marea Britanie, a fost publicat
raportul Biroului Meteorologic Hadley Centre, potrivit căruia, dacă nu sunt luate măsuri legate de încălzirea
globală, populaţia globului va avea mult de suferit: va fi foamete în Africa; milioane de persoane se pot
îmbolnăvi de malarie în China şi Centrul Asiei; milioane de persoane vor fi suferi de pe urma ridicării
nivelului mării în sudul şi estul Asiei, insulele Caraibe, Oceanul indian şi Oceanul Pacific; largi porţiuni ale
pădurilor tropicale din America de Sud şi Africa centrală şi de sud vor dispărea. 215

(iulie 2008).
Impactul fenomenului El Niño poate fi extrem de divers, după cum s-a văzut între anii 1982-1983 când s-a produs acest fenomen intens: încălzirea
apelor de suprafaţă ale Pacificului (asociată cu dispariţia peştelui), secete dezastruoase în Asia de Sud-Est şi Nordul Asustraliei; musoni slabi pe
teritoriul Indiei şi ploi puţine în sud-estul Africii; caracteristici neobişnuite ale vremii pe întreg continentul american; au scăzut semnificativ recoltele
de nucă de cocos din Filipine care au avut, la rândul lor ca efect creşterea preţului detergenţilor şi săpunurilor care conţin ca ingredient uleiul de nucă
de cocos; scăderea recoltei de anşoa din apele Peru-ului ş.a.
Pentru explicaţii ştiinţifice în detaliu, a se vedea şi S. George PHILANDER, Creşte oare temperatura planetei?, Editura “Curtea Veche”, Bucureşti,
2002, pp. 177 şi urm.
209
Potrivit unor noi cercetări în domeniu, solul inghetat din estul Siberiei este un depozit de aproximativ 500 de gigatone de carbon îngheţat, care se
află în situaţia de a fi eliberat, ca urmare a încălzirii globale. http://www.descopera.ro/dnews/2703424-incalzirea-globala-favorizeaza-eliberarea-unui-
depozit-gigantic-de-carbon-in-atmosfera (septembrie 2008).
210
Preambulul la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) aminteşte ţările care prezintă un grad mai mare de
vulnerabilitate la efectele nefaste ale schimbărilor climatice: ţările situate la o înălţime mică faţă de nivelul mării şi alte ţări insulare mici, ţările având
zone de coastă puţin înalte, zone aride sau semiaride sau zone supuse inundaţiilor, secetei şi deşertificării, precum şi ţările în curs de dezvoltare având
ecosisteme muntoase fragile.
211
Este cunoscut faptul că regiunile climatice reci, situate la mari latitudini, reprezintă componente vitale ale
sistemului climatic global, fiind totodată de o sensibilitate aparte la modificările regionale sau globale ale
mediului. De aceea, se aşteaptă ca încălzirea globală, datorată efectului de seră să prezinte cele mai mari
valori la latitudini înalte. Apud Neil ROBERTS, Schimbările majore ale mediului, Editura ALL, Bucureşti, 2002, p. 115.
A se vedea, de exemplu, în Alaska, unul dintre efectele încălzirii tundrei îl constituie molizii „beţivi” ale căror
rădăcini nu mai au punctele de sprijin oferite de solul cândva îngheţat, motiv pentru care se înclină nefiresc în
toate părţile; sau, în Siberia, din cauza încălzirii globale s-a produs înmuierea unor arii extinse ce erau
acoperite cu „gheţuri eterne”, motiv pentru care unele clădiri se prăbuşesc . Apud Al GORE, Un adevăr incomod, Editura
RAO, Bucureşti, 2007, pp. 130-135.
S-a afirmat că în solul încă îngheţat al tundrei arctice s-ar afla o veritabilă bombă cu ceas. Tone de carbon
rezultat din putrezirea plantelor se afla in permafrostul din Siberia, Alaska şi Canada iar eliberarea sa în
atmosfera ar fi echivalentă cu o catastrofă. Permafrostul deja se topeşte, iar carbonul din interiorul său începe
deja să se scurgă în aer sub forma dioxidului de carbon şi a metanului. Ca urmare, numai din zona arctică s-ar
putea elibera 1600 de miliarde de tone, alături de cele 780 de miliarde de tone de dioxid de carbon. Efectele
sunt de neimaginat pentru planetă.Potrivit unui raport publicat în revista Nature Geoscience.
http://www.descopera.ro/dnews/2970119-tundra-arctica-este-o-bomba-cu-ceas (septembrie 2008).
212
De exemplu, cercetătorii care analizează fenomenul încălzirii globale au prezis că Europa ar putea rămâne fără gheţari până în anul 2100. A se
vedea “Adevărul Verde”, joi, 28 august 2008, p. 36.
http://www.adevarul.ro/articole/ghetarii-terrei-salvati-de-vant/367971 (august 2008).
213
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice/
(iulie 2008).
214
Într-o altă enumerare a consecinţelor schimbărilor climatice, sunt menţionate: creşterea nivelului precipitaţiilor, topirea calotelor de gheaţă şi a
gheţarilor, creşterea nivelului mărilor şi oceanelor, anomalii climatice, modificarea ecosistemelor terestre şi acvatice. Apud Gheorghe-Iulian IONIŢĂ,
Protecţia şi dreptul mediului, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, 2004, pp. 60-61.
215
Apud David ELIOTT, Energy, Society and Environment, Routledge introductions to environment series, second edition, Routledge Taylor and
Francis Group, London, 2003, p. 32, Caseta 2.1.The impacts of climate change.
 Mai mult, schimbările rapide de climă din ultimele decenii aduc în faţa cercetătorilor din ţările
europene o problemă mai mult decât alarmantă, invazia speciilor străine. Este vorba de un mare aflux de
specii care, în mod normal, s-ar regăsi în regiunile tropicale. Astfel, în Marea Britanie, mai multe specii de
paianjeni, printre care şi temuta Vaduvă Neagră 216 înregistreaza un boom al numărului de exemplare
nemaîntalnit217.
Schimbările climatice au deja un impact semnificativ asupra unor regiuni ale lumii, în special asupra
ţărilor în curs de dezvoltare 218 şi asupra majorităţii ecosistemelor. Problema actuală constă în găsirea unei
soluţii rezonabile şi eficiente pentru noua cerinţă globală. 219 Câteva dintre cele mai sumbre scenarii prezentate
în rapoartele IPCC220 pot fi evitate prin luarea unor măsuri imediate. Acestea presupun eforturi concentrate
ale tuturor ţărilor, în special ale celor puternic industrializate şi ale economiilor în curs de dezvoltare, pentru a
reduce semnificativ cantităţile de emisii de gaze cu efect de seră. Având în vedere faptul că schimbările
climatice afectează deja locuitori din zone diferite, este tot mai imperioasă găsirea unor metode care să
permită oamenilor şi comunităţilor să se adapteze noilor realităţi impuse de schimbările climatice. 221
Modificările climei devin din ce în ce mai îngrijorătoare atât din perspectiva efectelor acestora asupra
condiţiilor de viaţă ale oamenilor,222 din perspectiva păstrării biodiversităţii, dar şi din cauza faptului că încă
nu este foarte clar dacă este un fenomen natural sau este rezultatul activităţilor umane sau ambele contribuie,
dar nu este cunoscut procentul de contribuţie a fiecăreia. Oricât de puţin ne-ar conveni, în momentul de faţă,
mai mult decât până în prezent, umanitatea trebuie să conştientizeze faptul că toţi suntem „în aceeaşi barcă” şi
consecinţele schimbărilor climatice ne vor atinge pe toţi mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta.
Dimensiunile planetare de maximă complexitate ale fenomenului de schimbare climatică, la care se adaugă
incertitudinile ştiinţifice legate de aceasta, determină ca adoptarea documentelor să constituie doar o fază a
unui proces de negociere continuă care urmăreşte consolidarea regimului climei, deoarece statele preferă să se
angajeze în mod progresiv şi să aibă timp de reflecţie. 223
The benefits of a reduction in greenhouse gas emissions stem mainly from the prevention of damage resulting
from climate change, such as an increase in sea levels and flooding, greater pressure on drinking water resources, health
risks, changes in ecosystems, adverse effects on economies based on agriculture or tourism, increased likelihood of fires
and extreme weather events (storms, heatwaves), resulting increase in insurance costs and expenditure etc. It is however
difficult to put a precise figure on the benefits of such action. Moreover, not all regions or economic sectors within the
European Union will be equally affected.The costs of action are also difficult to evaluate. 224
Statele bogate au resursele şi cunoştinţele pentru a se adapta, dar soluţiile propuse de ţările dezvoltate
pentru combaterea încălzirii globale nu sunt la îndemâna celor mai puţin dezvoltate, ţările în curs de
dezvoltare fiind mai vulnerabile. Chiar dacă primii afectaţi vor fi cei săraci, impactul schimbărilor climatice
reprezintă o ameninţare directă a însăşi supravieţuirii oamenilor pe întreaga Terră. De aceea, este bine să fie

216
Prezenţa acestui păianjem a fost semnalată şi pe litoralul românesc în vara anului 2008.
217
Potrivit ediţiei online a cotidianului britanic TheIndependent.
http://www.descopera.ro/dnews/3124202-invazia-speciilor-straine-capata-proportii-nemaivazute (septembrie 2008).
218
Ban Ki-Moon, Secretar general al ONU, în “Ascultaţi-le pe primele victime ale schimbărilor climatice!”, articol apărut în International Herald
Tribune, publicat şi de "Jurnalul Naţional" în ediţia din 11 iunie 2007.
http://www.onuinfo.ro/secretar_general/articole/353/
(iulie 2007).
De asemenea, în Preambulul la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) este precizat faptul că cea mai parte a
gazelor cu efect de seră emise în lume, în trecut şi în momentul de faţă, îşi au originea în ţările dezvoltate.
219
Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), în Preambul, subliniază caracterul global al schimbărilor climatice.
220
IPCC - Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice.
221
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice/ (iulie 2008).
Iată cum aborda acest aspect Dl.. M. JARRAUD, Secretar-General al Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei (OMM), în discursul său VREMEA,
CLIMA, APA ŞI DEZVOLTAREA DURABILĂ, cu ocazia “Zilei Mondiale a Meteorologiei 2005”: “Activităţile de planificare prin care să se poată face
faţă ameninţărilor schimbrilor climatice necesită realizarea de scenarii mai detaliate la nivel regional, inclusiv ale variabilitatii producerii orajelor şi
precipitatiilor, ale efectelor creşterii nivelului mărilor şi ale ameninţării pe care această crestere o reprezintă pentru zonele urbane. OMM îşi va
continua eforturile de îmbunătăţire a monitoringului  şi de realizare a unor modele climatice mai performante, pentru a reduce incertitudinea
proiecţiilor climatice, în aşa fel încât să ajute la adaptarea lor cu succes şi să faciliteze implementarea unor politici sănătoase, inclusiv în domeniul
economic, la nivel naţional şi internaţional”.
http://www.inmh.ro/index.php?id=298 (iunie 2007).
222
Şi numeroase destinaţii turistice sunt sau sunt în pericol apropiat de a fi afectate de modificările climei: Marea barieră de corali (Australia), Insulele
Virgine (Marea Caraibe), Insulele Cook, Insulele Galapagos (Oceanul Pacific); Recifurile din Marea Roşie (Egipt), Tokyo (Japonia), Londra (Regatul
Unit al Marii Britanii), New Orleans (SUA), Jakarta (Indonezia) etc.
http://www.citizensugar.com/1626527?ybf1=1 (aprilie 2008).
223
Mircea DUŢU, Tratat de dreptul mediului, Editura „C.H.Beck” , Bucureşti, 2007, p. 669.
224
http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/l28157.htm (august 2008).
conştientizate costurile sociale şi financiare ale amânării luării unor decizii şi disecarea la nesfârşit a
opţiunilor. În caz contrar, costurile expectativei vor putea depăşi cu mult pe cele ale unor acţiuni imediate.
Reglementările privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră vor avea un impact material asupra
activităţilor comerciale de producere de combustibili fosili sau care îi utilizează la scară largă. Acestea vor
accelera dezvoltarea unor noi pieţe pentru surse de energie regenerabilă şi ale eficienţei energetice şi vor
afecta în mod fundamental strategia şi profiturile în industrii cum ar fi: producerea energiei electrice, a
materialelor de construcţii, a metalelor şi a prelucrării petrolului. 225
Ban Ki-Moon, Secretar general al ONU, în mesajul adresat statelor participante la întâlnirea G8 de la
Heiligendamm (Germania, 2007), sublinia câteva elemente care ar trebui să constituie componente ale unei
strategii pe termen lung privind schimbările climatice: a) noile tehnologii, conservarea energiei, proiectele
de împădurire şi combustibilii regenerabili, precum şi pieţele private; b) adaptarea; şi c) echitatea,226
considerată a fi cea mai importantă dintre toate, ţinând de valori, de clasamentul celor mai importante aspecte
morale ale erei noastre. Abordarea schimbărilor climatice, împreună cu orice alt subiect care îi afectează pe
locuitorii planetei, trebuie guvernată şi de o oarecare dimensiune umană. 227
Peste tot în lume, discuţiile despre schimbările climatice sunt în prim plan, fiind incluse pe agenda
celor mai importante întâlniri regionale şi internaţionale la nivel înalt. Printre direcţiile pe care se focalizează
atenţia celor interesaţi de diminuarea efectelor negative a schimbărilor climatice se încadrează: 228
mecanismele de piaţă şi piaţa de emisii de carbon – mecanismele de piaţă impuse prin Protocolul de la
Kyoto au scopul de a reduce costurile atingerii limitei de emisii prin mecanisme de dezvoltare nepoluante,
implementarea comună şi comercializarea emisiilor; arhitectura financiară în combaterea schimbărilor
climatice – Convenţia privind schimbările climatice (UNFCCC) şi Protocolul de la Kyoto presupun un ajutor
financiar din partea ţărilor mai bogate în resurse faţă de cele mai puţin dotate, fapt ce a determinat înfiinţarea
unor fonduri în acest sens;229 tehnologiile nepoluante, împreună cu eficienţa energetică, au un rol crucial în
combaterea schimbărilor climatice, prin asigurarea unor variante convenabile tuturor părţilor implicate,
permiţând, pe de o parte, creşterea economică şi, pe de altă parte, succese pe linia luptei împotriva
schimbărilor climatice. Pentru aceasta este nevoie de o cooperare mai bună între ţările industrializate şi cele în
curs de dezvoltare, atât la nivel tehnic, cât şi în cadrul unor politici-cadru clare. În acest sens, a fost înfiinţat
Global Environment Facility (GEF)230 din care sunt finanţate granturi pentru proiecte ce vizează combaterea
schimbărilor climatice prin reducerea riscurilor sau efectelor adverse ale acestora; diminuarea defrişărilor are
un rol important în reducerea emisiilor de carbon. Nevoia de protejare a pădurilor a fos recunoscută în
Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (UNFCCC) ca parte a eforturilor de
combatere a schimbărilor climatice, iar în Protocolul de la Kyoto a fost considerată ca parte a angajamenteor
luate în vederea reducerii emisiilor de GHG.

225
http://www.vertisfinance.com/index.php?page=207&l=7 (august 2008).
226
Totodată, Art. 3.(1) din UNFCCC stabileşte că părţile vor proteja sistemul climatic bazându-se pe echitate, încorporând astfel deja cunoscutul
principiu din dreptul internaţional al mediului privind echitatea intra şi inter-generaţii. Apud Maurice SUNKIN, David M. ONG, Robert WIGHT,
Sourcebook on Environmental Law, Cavendish Sourcebook Series, Second edition, Cavendish Publishing Limited, London, 2002, pp. 63, 70 şi Nota
de la p. 104.
227
Ban Ki-Moon, Secretar general al ONU, în “Ascultaţi-le pe primele victime ale schimbărilor climatice!”, articol apărut în International Herald
Tribune, publicat şi de "Jurnalul Naţional" în ediţia din 11 iunie 2007.
http://www.onuinfo.ro/secretar_general/articole/353/
(iulie 2007).
228
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice
(iulie 2008).
229
Aceste fonduri sunt: Fondul Special pentru Schimbările Climatice din care sunt finanţate proiecte pentru adaptare, transfer de tehnologie,
diversificare economică şi capacitate instituţională; Fondul Ţărilor cel mai puţin Dezvoltate cu scopul finanţării programelor de asistenţă destinate
acestor ţări; Fondul pentru Adaptare din care sunt finanţate proiecte şi programe de adaptare în ţările în curs de dezvoltare şi care sprijină activităţile de
întărire a capacităţii instituţionale.
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice (iulie 2008).
230
GEF, înfiinţat în anul 1991, ca organizaţie financiară independentă care oferă granturi ţărilor în curs de dezvoltare pentru proiecte care vizează
mediul global şi promovează o viaţă durabilă a comunităţilor locale. GEF finanţează proiecte care urmăresc biodiversitatea, schimbările climatice,
apele internaţionale, degradarea solului, stratul de ozon, poluatori organici persistenţi.
http://www.gefweb.org/interior.aspx?id=50; http://www.gefweb.org/interior.aspx?id=232 (iulie 2008).
 În ultimii ani a crescut numărul statelor, oraşelor, companiilor, comunităţilor, oamenilor de ştiinţă 231
şi chiar a indivizilor232 care caută căi de reducere a impactului asupra mediului global. 233 Spre diminuarea
schimbărilor climatice se focalizează majoritatea acestora promovând, pe lângă utilizarea unor tehnologii cât
mai puţin nocive faţă de mediu, şi schimbarea atitudinilor dăunătoare mediului, adoptarea unor noi atitudini.
Conform IPCC, există potenţial pentru temperare, incluzând aici folosirea pe scară largă a tehnologiilor
curate şi îmbunătăţirea eficienţei consumatorului final.234
Pe lângă reglementarea la nivel internaţional, regional şi naţional a unor măsuri privind reducerea
cantităţii de emisii de GHG în atmosferă şi diminuarea unor efecte ale schimbărilor climatice există deja o
campanie de schimbare a unor atitudini ale oamenilor în vederea atingerii scopurilor deja menţionate. O parte
a acestei campanii, aproape agresivă am putea spune, se derulează pe diferite site-uri de pe Internet, prin
difuzarea de informaţii, recomandări privind schimbarea unor atitudini în vederea reducerii gazelor de seră
rezultate din activităţile antropice. Pe lângă faptul de a semnala unele atitudini nu tocmai prietenoase ale
omului faţă de natură, aceste informaţii/recomandări au şi un caracter educativ 235.
Astfel, a fost elaborat “Dieta scăzută de carbon - Un ghid al consumatorului pentru lupta împotriva
încălzirii globale”.236
Ziua Mondială a Mediului din 5 iunie 2008 s-a derulat sub titlul “CO 2 – descotoroseşte-te de
obişnuinţă”.237
Cea de-a 18-a competiţie de desene organizat de UNEP pentru copii, la Nairobi în 17 iulie 2008, a
avut ca temă “Schimbarea climei: provocarea noastră”. 238 Alegerea acestei teme şi implicarea copiilor în

231
Pe lângă numeroasele volume publicate pe această temă sau care abordează în conţinutul lor şi aspecte legate de încălzirea globală (dintre care
unele sunt citate în lucrarea de faţă), fie din perspectiva ştiinţelor naturii, fie din perspectiva dreptului, există şi iniţiative inedite privind studierea
fenomenului sau pentru diminuarea efectelor încălzirii globale. Un exemplu în acest sens îl constituie iniţiativa profesorului de geografie Hans-Joachim
Fuchs, de la Universitatea din Mainz, Germania, care, împreună cu un grup de 27 de studenţi, după ce au studiat timp de doi ani direcţia vânturilor reci
din Alpi, au montat în Alpii elveţieni, la altitudinea de 2.300 de metri, un panou lung de 15 metri şi înalt de 3 metri, cu scopul protejării gheţarului
Rhone. Potrivit teoriei sus-menţionatului profesor, montarea unor asemenea panouri ar putea “prinde” vântul numit “kabatic” şi direcţiona spre gheţarii
afectaţi de căldură. În ciuda faptului că ideile profesorului Fuchs sunt considerate “năstruşnice” de către colegii săi, se pare că în urma acţiunii de
montare a panoului, gheţarul a încetat să se topească în zonele unde vântul rece trece pe deasupra lui. http://www.adevarul.ro/articole/ghetarii-terrei-
salvati-de-vant/367971 (august 2008).
232
Un exemplu inedit de exprimare a unui punct de vedere de către un activist pe probleme de mediu îl constituie cazul lui Dan Glass (membru al
organizaţiei ecologiste Plain Stupid) care, în timpul unei recepţii la Downing Street 10, în luna iulie 2008, şi-a lipit palma dreaptă de cea a premierului
britanic, Gordon Brown. Profitând de această situaţie, protestatarul i-a cerut premierului să adopte măsuri împotriva încălzirii globale şi să se
răzgândească în privind extinderii aeroportului Heathrow din Londra. În cotidianul “Cluj Express”, anul II, nr. 186, 25 iulie 2008, p. 9.
233
A se vedea şi:
http://ec.europa.eu/environment/climat/links.htm (august 2008).
234
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice
(iulie 2008).
235
Recomandări de genul: ”4 lucruri simple pe care le puteti face pentru a contribui la oprirea
incalzirii globale a planetei!
CONDUCETI MAI PUTIN!  Pe distante mici, alege sa te deplasezi cu alte mijoace decat
autoturismul. Conducand mai putin cu 20 km in fiecare saptamana reduceti cu 400 kg cantitatea de
dioxid de carbon eliminata in atmosfera!
REGLATI MASINA!   Anvelopele umflate corespunzator si schimbarea uleiului la timp reduce cu
500 kg cantitatea de dioxid de carbon eliminata in atmosfera intr-un an!
RECICLATI !  Daca reciclati numai jumatate din plasticul, aluminiumul si hartia pe care o folositi,
contribuiti la reducerea cu 1,2 tone a dioxidului de carbon eliminate in atmosfera!
MANCATI ALIMENTE PROASPETE! Veti fi mai sanatosi si veti contribui la reducerea efectului
de sera, prin reducerea cantitatii de freon pe care frigiderele si congelatoarele dumenavoastra o
elimina in atmosfera! 
FOLOSITI MATERIALE DE CONSTRUCTIE ECOLOGICE. Pe termen lung economisti atat banii
dumneavoastra cat si energie!”
http://www.gcr.ro/cuprins/implicare/?id=1 (iunie 2009).
236
“The Low Carbon Diet – A Consumer’s Guide to Fight Global Warming” pentru găsirea unor căi care să funcţioneze în apărarea mediului.
www.fightglobalwarminf.com/documents/5119_Lowcarbonguide.pdf (octombrie 2007).
237
“CO2 Kick the Habit”. Este vorba despre obişnuinţele/atitudinile de risipă şi nepăsare în urma cărora rezultă emisii mari de CO 2.
http://www.unep.org/wed/2008/english/ (iulie 2008).
această problematică are un impact educativ şi de stimulare a adoptării unor noi atitudini, pe de o parte,
asupra participanţilor şi, pe de altă parte, asupra celorlalţi copii şi chiar asupra adulţilor.
Câteva state,239 autorităţi centrale,240 autorităţi locale,241 companii private242 organizează campanii,
implementează strategii menite să reducă drastic emisiile de gaze de seră. Mai mult, unele au decis să devină
“neutre faţă de climă” (“climate neutral”), înfiinţând în acest sens CN Net)243, a cărei iniţiativă este sprijinită
de UNEP. Scopul CN Net este acela de a-i ajuta pe cei interesaţi în reducerea majoră a emisiilor de gaze de
seră.
„Climate Action”244 este o platformă internaţională de comunicare înfiinţată, în parteneriat cu UNEP,
pentru a sensibiliza mediul de afaceri 245, guvernamental şi ONG-urile în sensul de a le arăta ce pot face pentru
reducerea cantităţilor de carbon rezultat din diferite activităţi, ca şi pentru adaptare la încălzirea globală. 246
Schimbarea climei nu înseamnă doar modificarea temperaturilor, ci, după cum am mai precizat, are
efect asupra tuturor elementelor de mediu: asupra apei, a solului, a biodiversităţii. Atitudinile recomandate în
vederea adaptării oamenilor la schimbarea climei au în vedere mai multe activităţi care afectează mai mult sau
mai puţin diferitele elemente ale mediului. Astfel, diferitele informaţii 247 sau ghiduri248 redactate în acest sens

238
Concursul “Climate Change: Our Challenge” a fost organizat pentru copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 13 ani. Lucrările copiilor s-au
axat pe schinmbarea climatică, de la impactul încălzirii globale până la acţiuni concrete pe care fiecare dintre noi le poate întreprinde, cum ar
fi utilizarea energiei regenerabile şi a becurilor economice, utilizarea transportului în comun, plantarea de arbori etc.
http://unep.org/Documents.Multilingual/Default.asp?DocumentID=540&ArticleID=5873&l=en (iulie 2008).
239
În 28 iulie 2008, în India, a fost dat publicităţii primul Plan Naţional de Acţiune privind Schimbările Climatice, subliniind politicile existente şi de
viitor pentru reducerea efectelor şi pentru adaptarea la schimbările climatice.
http://www.climateactionprogramme.org/news/article/summary_indias_national_action_plan_on_climate_change/ (iulie 2008).
Înainte de Jocurile Olimpice (JO) de la Beijing din august 2008, autorităţile chineze au decis, cu mai bine de o lună înaintea deschiderii JO, retragerea
de pe străzile oraşului Beijing peste 300.000 de autovehicule, în vederea reducerii emisiilor poluante. A se vedea “Adevărul Verde” , 2 iulie 2008, p.
34. www.adevarul.ro (iulie 2008).
În iulie 2005, prin H.G. nr. 645/2005, Guvernul României a adoptat, prima Strategie Naţională privind Schimbările Climatice (SNSC), iar în
decembrie 2005, prin H.G. nr. 1877/2005, a fost aprobat Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice (PNASC).
240
A se vedea, de exemplu, Campania „Închide, stinge, reciclează” iniţiată de Agenţia Naţională pentru protecţia Mediului www.anpm.ro (august
2008).
241
De exemplu, Consiliul Comitatului Devon din Marea Britanie, în anul 2007, a publicat şi difuzat populaţiei Ghidul de acţiune privind
schimbarea climei (Your Guide to Climate Change Action), sub deviza „Make a climate change for the better”.
www.devon.gov.uk/climatechange (iulie 2008).
La data de 21 iulie 2008, a fost dat publicităţii un raport al Siemens, care reprezintă primul raport cuprinzător privind costurile utilizării unor
tehnologii capabile să reducă emisiile de carbon într-un oraş. Londra a fost dată drept model pentru celelalte oraşe metropolitane întrucât, faţă de anul
1990, a reuşit reducerea cantităţii de gaze de seră cu 44%, aproximativ 20 megatone de CO 2, mult deasupra nivelurilor stabilite de Uniunea Europeană
şi Protocolul de la Kyoto.
http://www.climateactionprogramme.org/insights/article/siemens_releases_study_on_sustainable_infrastructure_in_london/ (iulie 2008).
242
A fost anunţată, pentru prima dată, o metodă de stocare sub pământ a dioxidului de carbon extras din atmosferă, în cadrul unui program-pilot.
Folosindu-se această metodă de curăţare a atmosferei de CO 2, la Ketzin, în Germania, la 30 de km de Berlin, vor fi injectate zilnic 100 de tone de CO 2
într-un fost rezervor subteran de gaze naturale. Chiar dacă este considerată o metodă indispensabilă în lupta cu încălzirea globală, organizaţiile
ecologiste o consideră şi prea costisitoare, şi prea riscantă. A se vedea “Adevărul Verde” , 2 iulie 2008, p. 34. www.adevarul.ro (iulie 2008).
243
Reţeaua “Climate Neutral” (Climate Neutral Net).
http://www.climateneutral.unep.org/cnn_contentlist.aspx?m=53 (iulie 2008).
244
„Climate Action - Assisting business towards carbon neutrality” a fost înfiinţat de Sustainable Development International, Henley Media Group şi
UNEP.
http://www.climateactionprogramme.org/about_us (iulie 2008).
245
Yvo De Boer, Secretarul executiv al UNFCCC, considera că angajarea sectorului afacerilor (business sector) în lupta cu schimbarea
climatică este crucială.
http://www.climateactionprogramme.org/ (iulie 2008).
246
Mai mult, Programul „Climate Action”, prin publicaţia de înaltă ţinută „Climate Action” Further şi prin intermediul website-ului,
asistă investitorii în vederea analizării şi comparării companiilor care răspund la riscurile în afaceri şi ocaziile rezultate din încălzirea globală.
http://unep.org/publications/search/pub_details_s.asp?ID=3974; http://www.climateactionprogramme.org/ (iulie 2008);
http://www.climateactionprogramme.org/emagazine/2007 (iulie 2008).
247
www.gardademediu.org (noiembrie 2007).
248
Ghidul de acţiune privind schimbarea climei „Make a climate change for the better”. www.devon.gov.uk/climatechange (iulie 2008).
“The Low Carbon Diet – A Consumer’s Guide to Fight Global Warming”.
www.fightglobalwarminf.com/documents/5119_Lowcarbonguide.pdf (octombrie 2007).
conţin, pe lângă informaţii necesare justificării schimbării unor atitudini risipitoare de energie şi materiale, şi
recomandări pentru reducerea cantităţii de energie utilizată în gospodărie prin spălarea cu maşinile de spălat
la o temperatură de 300C, pentru deplasarea cu autobuze sau cu bicicleta în loc de autoturismele personale,
pentru utilizarea repetată a unor sacoşe pentru cumpărături în locul pungilor de unică folosinţă, reciclarea
deşeurilor etc.
Acestea sunt doar câteva exemple de acţiuni în vederea adoptării unor atitudini recomandate pentru
scăderea efectului antropic asupra încălzirii globale. Poate vor avea un efect educativ mai puternic decât
regulile cu caracter obligatoriu şi nu vor rămâne doar la stadiul de simplă modă a vremurilor pe care le
traversăm.
Adaptarea oamenilor la realităţile schimbărilor climatice nu va duce la eradicarea acestor schimbări ci
doar la diminuarea (poate) unor efecte şi la suportarea mai uşor a consecinţelor ce decurg din variabilitatea
naturală a climei, la fenomenele naturale care se desfăşoară după reguli intrinseci. Această constatare nu este
recentă, fiind subliniată încă din antichitate de unii filozofi ai Greciei 249 şi conştientizată de secole şi în alte
regiuni ale lumii. Naturii nu i te opui, doar te adaptezi manifestărilor sale. În acest fel, omenirea poate va
înţelege importanţa comunicării om-natură şi va renunţa la atitudinea arogantă, mai importantă fiind o
colaborare decât un război inegal. Inegal pentru că, cu toată tehnologia de care dispune, omul rămâne
vulnerabil în faţa stihiilor naturii.
Într-o abordare dintr-o altă perspectivă, aparţinând Secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, 250 cele
două faţete ale problemelor legate de climă sunt: pe de o parte, înrăutăţirea cazurilor extreme ale vremii,
însoţite de dovada ştiinţifică a faptului că omul este cauza acestora, nemaifiind cazul a considera ca sursă
primară a schimbărilor climatice mediul; pe de altă parte, faptul că omenirea conştientizează gravitatea
problemei.251
S-a afirmat în literatura de specialitate 252 că, dacă această ciudată civilizaţie trebuie schimbată,
evoluţia vieţii urbane va trebui să se bazeze pe trei principii: echitate, durabilitate şi dezvoltare paşnică.
Paradigma comodităţii trebuie înlocuită cu modelul unei vieţi raţionale.

Oricare ar fi perspectiva din care abordăm fenomenul de schimbare climatică, trebuie să recunoaştem
că aceasta are ca efect şi o schimbare a omului. Pe de o parte, de adaptare instinctivă la modificările naturii
(simţim că e mai cald, dar ne obişnuim şi luăm măsurile necesare pentru a suporta mai uşor temperaturile
ridicate);253 pe de altă parte, printr-o modificare conştientă a atitudinilor umane prin reducerea activităţilor sau
renunţarea la tehnologiile în urma cărora rezultă mari cantităţi de emisii de gaze de seră.
Această problemă globală pe care schimbările climatice o reprezintă încet, încet, atrage o
transformare a sistemelor economice industrializate alimentate cu energie pe bază de conbustibil fosil, primii
paşi fiind făcuţi deja prin implementarea Protocolului de la Kyoto ca şi a altor politici şi reglementări
internaţionale în materie.254

“The Green Machine. Greenopia”

http://choosers.ivillage.com/green/green_machine/?nlcid=sw|11-09-2007; “Things to do” http://green.yahoo.com/global-warming (august 2008).
249
A se vedea şi Dumitru ISAC, Aristotel, Editura “Tineretului”, Colecţia “Oameni de seamă”, Bucureşti, 1959, p. 51.
250
Ban Ki-Moon, The need for Climate Action, în volumul “Climate Action”, p. 19, în varianta electronică pe site-ul:
http://www.climateactionprogramme.org/emagazine/2007
(iulie 2008).
251
Conştientizarea caracterului global al schimbărilor climatice, ca şi a efectelor nefaste ale acestora ca motiv de îngrijorare pentru întreaga omenire,
este subliniată în Preambulul la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), ca în rezultat al unor serioase observaţii
ştiinţifice în domeniu, fapt, de asemenea, precizat în acelaşi Preambul.
252
A se vedea articolul: BYRNE, John; HUGHES, Kristen; TOLY, Noah; WANG, Young-Doo, Can Cities Sustain Life in the Greenhouse?
(EJ734876) în Bulletin of Science, Technology and Society, v26 n2 p. 84-95 2006. Articolul menţionat prezintă un cadru teoretic şi o strategie privind
reformarea politicii globale privind clima şi planificarea urbană într-o manieră adecvată vieţii în comun. Pe site-ul:
http://eric.ed.gov/ERICWebPortal/Home.portal?
_nfpb=true&ERICExtSearch_SearchValue_0=Global+Environment+Monitoring+System&ERICExtSearch_SearchType_0=kw&_pageLabel=ERICSe
archResult&newSearch=true&rnd=1182090711675&searchtype=keyword (iunie 2007).
253
Într-un raport al Agenţiei pentru Protecţia Mediului din SUA, prezentat de preşedintele acesteia, Joel Scheraga, se încearcă convingerea Casei Albe
de riscul real la care sunt supuşi americanii, ca victime ale încălzirii globale: “va creşte alarmant incidenţa bolilor de inimă şi plămâni, furtunile şi
uraganele se vor înteţi, iar inundaţiile vor face să piară mulţimi de oameni.” A se vedea “Adevărul Verde” , 21 iulie 2008, p. 34. www.adevarul.ro
(iulie 2008).
254
http://www.vertisfinance.com/index.php?page=207&l=7 (august 2008).
 4.2. Reglementări juridice privind schimbările climatice255
4.2.1. Pe plan internaţional
În anul 1988 a fost înfiinţată Secţiunea Interguvernamentală privind Schimbările
Climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change - IPCC)256 de către UNEP şi WMO257 pentru
a evalua starea cunoştinţelor existente despre schimbările climatice: impactul ştiinţific, de mediu,
economic şi social şi formularea unor posibile strategii de răspuns.
În anul 1992, în cadrul Summit-ului de la Rio de Janeiro, a fost semnată Convenţia-cadru a
Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice 258 (UNFCCC)259 şi a intrat în vigoare în anul 21
martie 1994. UNFCCC a stabilit un cadru pentru eforturile interguvernamentale de abordare a
provocărilor ridicate de schimbarea climei.260 UNFCCC reprezintă prima înţelegere internaţională
referitoare la mediu, la care a participat aproape întreaga comunitate internaţională şi este unică din
perspectiva consecinţelor directe şi indirecte. Este greu de identificat pe termen lung sau scurt vreo
activitate umană care să nu cadă sub incidenţa sa. 261 Mai mult, strategiile, măsurile, atitudinile,
angajamentele legate de protecţia mondială a climei ţintesc totodată şi dezvoltarea durabilă, afectând
într-o oarecare măsură interesele economice ale majorităţii statelor.262
Obiectivul final263 al UNFCCC ca şi al tuturor instrumentelor juridice conexe este de a
stabiliza concentraţiile de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care să împiedice perturbarea
antropică periculoasă a sistemului climatic. Se preconizează atingerea acestui obiectiv într-un
interval de timp suficient pentru ca ecosistemele să se poată adapta natural la schimbările climatice,
să nu fie ameninţată producţia alimentară, iar dezvoltarea economică să se poată desfăşura în mod
durabil.
Termenul de convenţie-cadru a fost considerat ca fiind impropriu 264, întrucât este foarte cuprinzătoare,
prin această convenţie stabilindu-se:
a) angajamente pentru ajungerea, pe termen lung, până la un nivel de siguranţă a gazelor cu efect de
seră265 din atmosferă, şi diminuarea eşalonată a emisiilor acestor gaze în statele dezvoltate;

255
Pentru o listă a actelor normative în materia schimbărilor climatice, a se accesa site-ul Ministerului Mediului:
http://www.mmediu.ro/departament_mediu/schimbari_climatice/schimbari_climatice.htm (martie 2009)
256
Face parte prin Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu: “Mediu pentru Dezvoltare.”
http://www.unep.org/Documents.Multilingual/Default.asp?DocumentID=43&ArticleID=206&l=en (iulie 2007).
257
Organizaţia Mondială de Meteorologie (World Meteorological Organization).
258
România a ratificat Convenţia cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice prin
Legea nr. 24/1994 pentru ratificarea Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor
climatice, semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992 (M.Of. nr. 119 din 12 mai 1994). UNFCCC
are aproape un caracter universal, în prezent fiind ratificată de 192 de ţări. Despre această convenţie a se vedea şi
Infra, Anexa IV. Câteva aspecte importante şi convenţii internaţionale încheiate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite, cu efect major în
conturarea unei politici internaţionale de mediu.
http://infoterra.mappm.ro/dep_mediu/schimbari_climatice/conventia_cadru.pdf (iunie 2007)
http://www.onuinfo.ro/documente_fundamentale/instrumente_internationale/conventie_cadru_schimbari_climatice/
(iulie 2008)
www.unfccc.int (iulie 2008).
259
UNFCCC – United Nations Framework Convention on Climate Change.
260
http://unfccc.int/essential_background/convention/items/2627.php (iunie 2007).
261
Apud Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition, Cambridge University Press, 2004, p. 359-360.
262
S-a pus în discuţie şi costul reducerii emisiilor GHG rezultate din activităţile antropice, rezultând din unele lucrări că vor fi imense, putând afecta
economia unor state. Este exact motivul pe care preşedintele G.W. Bush l-a invocat în martie 2001, opunându-se Protocolului de la Kyoto şi faptului că
80% din lume nu se supun reglementărilor acestuia. Apud David ELIOTT, Energy, Society and Environment, Routledge introductions to environment
series, second edition, Routledge Taylor and Francis Group, London, 2003, p. 36-37, 38 (Caseta 2.2. The cost of climate change).
263
Conform UNFCCC art. 2.
264
Apud Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition, Cambridge University Press, 2004, p. 359. Potrivit unei alte
opinii, UNFCCC joacă rolul unei convenţii principale, care se reduce la enunţarea principiilor şi mecanismelor care permit găsirea de răspunsuri la
obiectivul general pe care şi l-a propus, apud Mircea DUŢU, Tratat de dreptul mediului, Editura „C.H.Beck” , Bucureşti, 2007, p. 669.
265
Trebuie precizat faptul că UNFCCC se referă la gazele cu efect de seră care nu sunt reglementate de protocolul de la Montreal din 1987 privind
substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat şi modificat la 29 iunie 1990.
 Pornind de la conştientizarea caracterului global al schimbărilor climatice, care necesită ca toate ţările
să coopereze şi să participe la o acţiune internaţională, eficace şi corespunzătoare, potrivit responsabilităţii lor
comune, dar diferenţiată în funcţie de capacitatea şi situaţia lor socială şi economică, 266 UNFCCC a prevăzut
trei categorii de angajamente,267 astfel: obligaţii generale care privesc toate părţile 268 la Convenţie; obligaţii
care privesc doar anumite state prevăzute în Anexa I 269 la Convenţie, şi anume 39 de ţări industrializate şi
economii în tranziţie; obligaţii aplicabile statelor prevăzute în Anexa II 270 la Convenţie. România este
menţionată în Anexa I, revenindu-i, aşadar, primele două categorii de angajamente.
Printre angajamentele obligatorii tuturor părţilor la convenţie, urmând a fi asumate de părţi ţinând
cont de responsabilităţile lor comune, dar diferenţiate, 271 şi de specificitatea priorităţilor lor naţionale şi
regionale de dezvoltare, de obiectivele şi de situaţia lor, se numără:
 stabilirea, actualizarea periodică, publicarea şi punerea la dispoziţia conferinţei părţilor a inventarelor
naţionale ale emisiilor antropice de gaze cu efect de seră; de asemenea, urmează să informeze
conferinţa părţilor privind aplicarea angajamentelor;
 stabilirea, realizarea, publicarea, actualizarea cu regularitate a unor programe naţionale sau regionale,
după caz, care cuprind măsuri vizând atenuarea schimbărilor climatice;
 încurajarea şi susţinerea, prin cooperare, punerea la punct, aplicarea şi difuzarea de tehnologii,
practici şi procedee ce permit controlul, reducerea sau prevenirea emisiilor antropice de gaze cu efect
de seră;
 încurajarea gospodăririi durabile, conservarea şi consolidarea absorbanţilor 272 şi rezervoarelor gazelor
cu efect de seră;
 pregătirea adaptării la impactul schimbărilor climatice, tot în cooperare, prin conceperea unor planuri
corespunzătoare şi integrale pentru gospodărirea zonelor de coastă, pentru resursele de apă, pentru
agricultură, pentru protecţia şi refacerea zonelor afectate de secetă şi deşertificare, pentru zonele
afectate de inundaţii;
 în măsura posibilului, în politicile şi acţiunile sociale, economice şi de mediu, părţile vor ţine cont de
consideraţii legate de schimbările climatice, vor utiliza metode corespunzătoare (cum sunt studiile de
impact), formulate şi definite pe plan naţional pentru reducerea la minimum a efectelor proiectelor
sau măsurilor întreprinse pentru atenuarea efectelor schimbărilor climatice, dăunătoare economiei,
sănătăţii publice şi calităţii mediului;
 părţile urmează ca, prin cooperare, să încurajeze şi să susţină liber şi prompt schimbul de date
ştiinţifice, tehnologice, tehnice, socio-economice şi juridice legate atât de sistemul climatic, cât şi de
consecinţele economice şi sociale ale diferitelor strategii de răspuns. Pentru îndeplinirea acestor
angajamente, UNFCCC stabileşte câteva linii directoare referitoare susţinerea dezvoltării unor
organizaţii, programe sau reţele internaţionale şi interguvernamentale al căror scop este definirea,
realizarea, evaluarea şi finanţarea lucrărilor de cercetare; 273
 tot pe bază de cooperare, părţile urmează să încurajeze şi să susţină educaţia, formarea şi
sensibilizarea publicului în domeniul schimbărilor climatice, ca şi participarea largă la acest proces,
în special participarea organizaţiilor neguvernamentale. În vederea îndeplinirii acestor angajamente,
UNFCCC stabileşte câteva direcţii în sensul încurajării şi facilitării de către părţi, la nivel naţional,
subregional şi regional a: elaborării şi aplicării de programe de educaţie şi sensibilizare a publicului
asupra schimbărilor climatice; accesului publicului la informaţiile privind schimbările climatice şi
efectele lor; participării publicului la examinarea schimbărilor climatice şi a efectelor lor. De

266
Conform Preambulului la UNFCCC.
267
A se vedea şi: Gheorghe-Iulian IONIŢĂ, Protecţia şi dreptul mediului, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, 2004, p. 76; Daniela
MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2007, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, pp. 136-137; P.K. RAO, International Environmental Law
and Exconomics, Blackwell Publishers, Oxford, 2002, p. 209; Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition,
Cambridge University Press, 2004, p. 362-363.
268
Conform UNFCCC art. 4, paragraful 1, literele a)-j).
269
Conform UNFCCC art. 4, paragraful 2, literele a)-g).
270
Conform UNFCCC art. 4, paragraful 3.
271
Conform prevederilor UNFCCC, ţărilor dezvoltate le revine sarcina de a ajuta ţările în curs de dezvoltare în îndeplinirea angajamentelor stabilite pe
toate planurile .
272
Conform UNFCCC, art. 1. Definiţii, paragraful 8, prin absorbant se înţelege „orice proces, orice activitate sau orice mecanism natural sau
artificial, care conduce la dispariţia din atmosferă a uniui gaz cu efect de seră, a unui aerosol sau a unui precursor de gaz cu efect de seră.”
273
Conform UNFCCC, art. 5. Cercetarea şi observarea sistematică.
 asemenea, încurajează la nivel internaţional cooperarea în vederea schimbului de material educativ
destinat sensibilizării publicului la schimbările climatice şi la efectele acestora, ca şi realizării de
programe de educaţie şi formare.274
c) A fost stabilit un număr de principii călăuzitoare. În luarea unor măsuri pentru atingerea obiectivului
UNFCCC şi aplicarea dispoziţiilor acesteia, părţile trebuie să ţină cont de anumite principii,275 cum ar
fi:
- revine în sarcina părţilor ocrotirea sistemului climatic în interesul generaţiilor prezente şi
viitoare pe baza echităţii şi în funcţie de responsabilităţile lor comune şi de capacităţile
lor;
- revine în sarcina părţilor să ia măsuri de precauţie pentru a prevedea, a preveni sau a
atenua cauzele schimbărilor climatice şi a limita efectele nefaste ale acestora;
- părţile au dreptul să acţioneze pentru o dezvoltare durabilă şi trebuie să se ocupe efectiv
de aceasta;
- necesitatea ca politicile şi măsurile privind schimbările climatice să fie adaptate situaţiei
proprii a fiecărei părţi şi integrate în programe naţionale de dezvoltare;
- părţile au sarcina de a lucra de comun acord la un sistem economic internaţional deschis
care să conducă la o creştere economică şi la o dezvoltare durabilă a tuturor părţilor;
- dezvoltarea economică este indispensabilă adoptării unor măsuri destinate să facă faţă
schimbărilor climatice.
Se poate observa că, pe lângă atingerea obiectivului final al UNFCCC, aşa cum sunt formulate,
principiile urmăresc şi aspecte legate dezvoltarea durabilă a părţilor.
d) Conferinţa părţilor este organul suprem al UNFCCC şi face cu regularitate bilanţul aplicării
convenţiei şi a celorlalte instrumente juridice conexe, putând totodată să ia, în limitele mandatului pe
care îl are, hotărârile necesare pentru aplicarea efectivă a convenţiei. Au fost create două organe
subsidiare conferinţei părţilor, astfel:
- organul subsidiar de asistare ştiinţifică şi tehnologică , organ multidisciplinar, cu sarcina
de a furniza conferinţei părţilor informaţii şi recomandări privind aspectele ştiinţifice şi
tehnologice ale convenţiei;
- organul subsidiar de implementare are sarcina de a ajuta conferinţa părţilor la asigurarea
aplicării şi urmăririi implementării convenţiei. 276
e) De asemenea, a fost creat şi un mecanism financiar277 şi angajamentul anumitor state dezvoltate pentru
finanţarea unor măsuri pentru reducerea efectelor schimbărilor climatice. Acest mecanism are sarcina de a
furniza resurse financiare sub forma unor donaţii, în special pentru transferul de tehnologii. Este răspunuzător
în faţa conferinţei părţilor, de care depinde şi care îi defineşte politicile, priorităţile şi criteriile de eligibilitate.
Pe scurt, în baza UNFCCC: sunt difuzate informaţia despre emisiile de gaze cu efect de seră,
politicile naţionale şi cele mai bune practici privind reducerea cantităţii de emisii de gaze de seră în
atmosferă; au fost lansate strategii privind schimbările climatice şi privind oferirea de ajutoare financiare sau
tehnologice ţărilor în curs de dezvoltare; statele cooperează în pregătirile privind adaptarea la schimbarea
climei. Adoptarea UNFCCC a reprezentat un pas înainte în abordarea problemelor legate de încălzirea
globală. Cu toate acestea, cantitatea de gaze cu efect de seră a continuat să crească în lume, ceea ce a făcut
simţită adoptarea unor noi angajamente cu caracter obligatoriu ale statelor dezvoltate, care să fie suficient de
convingătoare faţă de sectorul afacerilor, comunităţi şi indiviză pentru a schimba atitudinile.

274
Conform UNFCCC, art. 6. Educaţia, formarea şi sensibilizarea publicului.
275
Conform UNFCCC art. 3. Principii.
276
Conform UNFCCC, art. 7-10. Alături de aceste organe a fost creat şi un Secretariat care organizează sesiunile conferinţei părţilor, sintetizează şi
difuzează rapoartele primite, exercită alte funcţii de secret care îi revin în baza convenţiei sau a protocoalelor acesteia. Secretariatul Conferinţei privind
schimbările climatice se află la Bonn, în Germania.
277
Conform UNFCCC, art. 11. Mecanism financiar. Mecanismul financiar este constituit pe baza unei reprezentări echitabile şi echilibrate a tuturor
părţilor, în cadrul unui sistem de gospodărire transparent.
 Pe acest fond a fost adoptat Protocolul de la Kyoto.278 Caracteristica majoră a Protocolului de la
Kyoto constă în aceea că încearcă să aducă comunitatea internaţională mai aproape de atingerea
279

obiectivului final al UNFCCC stabilind ţinte obligatorii pentru 37 de state industrializate şi pentru
Comunitatea Europeană în vederea reducerii emisiilor de gaze de seră (GHG). Dacă UNFCCC încuraja
statele industrializate să limiteze emisiile de GHG, Protocolul de la Kyoto le obligă să acţioneze în acest
sens.280
Potrivit Protocolului de la Kyoto, 281 statele prevăzute în anexa 1 la UNFCCC, deci şi România, ca
părţi, printre altele, vor trebui:
- să aplice şi/sau să elaboreze politici şi măsuri în concordanţă cu circumstanţele lor naţionale; 282
- să coopereze cu alte părţi similare pentru mărirea eficienţei individuale şi combinate a politicii şi măsurilor
adoptate, scop în care părţile vor lua măsuri pentru a-şi împărtăşi experienţa şi vor schimba informaţii asupra
politicilor şi măsurilor adoptate, precum şi pentru dezvoltarea mijloacelor de îmbunătăţire a posibilităţilor de
comparare, a transparenţei şi eficienţei; 283
- să-şi limiteze emisiile de GHG 284 asftfel încât emisiile globale de GHG să se reducă cu cel puţin 5% faţă de
nivelul anului 1990 în perioada de angajare 2008-2012; 285
- să realizeze un sistem naţional pentru estimarea emisiilor antropice de GHG începând cu anul 2007.286
În afara obligaţiilor de mai sus, în vederea atingerii ţintelor propuse, Protocolul de la Kyoto a inclus şi
trei mecanisme flexibile,287 astfel:
a) Comercializarea internaţională a emisiilor, (IET)288 considerată a fi cel mai inovativ şi controversat
aspect al Protocolului de la Kyoto,289 cunoscută şi sub denumirea “piaţa de carbon”. 290  Părţile (ţările
industrializate) care au unităţi de emisii în exces, rezultate ca urmare a reducerii acestora prin îndeplinirea
278
Protocolul de la Kyoto a fost adoptat la 11 decembrie 1997, la Kyoto, în Japonia, şi a intrat în vigoare la data de 16 februarie 2005, fiind ratificat în
prezent de 180 de state. România a ratificat Protocolul de la Kyoto prin Legea nr. 3/2001, publicată în M.Of. nr. 81/16 februarie 2001.
Până la data de 13 mai 2008 181 de state şi or organizaţie economică regională (EEC) au ratificat Protocolul de la Kyoto.
http://unfccc.int/kyoto_protocol/status_of_ratification/items/2613.php (august 2008).
http://unfccc.int/kyoto_protocol/items/2830.php (iulie 2008).
279
A se vedea şi: Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2007, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, p. 137; P.K. RAO, International
Environmental Law and Exconomics, Blackwell Publishers, Oxford, 2002, p. 209; Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law,
second edition, Cambridge University Press, 2004, pp. 362-363.
280
Iniţial, se intenţiona prin adoptarea noului act reafirmarea angajamentelor prevăzute în UNFCCC şi continuarea implementării lor. Pentru o trecere
în revistă a conferinţelor părţilor, prin care a fost pregătit Protocolul de la Kyoto, a se vedea şi Philippe SANDS, Principles of International
Environmental Law, second edition, Cambridge University Press, 2004, pp. 368-370.
281
Protocolul de la Kyoto a fost considerat ca o a 2-a convenţie-cadru. Apud Mircea DUŢU, Tratat de dreptul mediului, Editura „C.H.Beck” ,
Bucureşti, 2007, p. 669.
282
Conform art. 2(1)(a) din Protocolul de la Kyoto. Aceste politici şi măsuri vizează: sectorul energetic; sectorul silvic; agricultura; cercetarea pentru
punerea la punct a unor tehnologii noi (în procesele industriale, în industria solvenţilor şi a altor produse) favorabile protecţiei mediului, şi pentru
reducerea emisiilor de GHG; măsuri fiscale; sectorul de transport; managementul deşeurilor. Sectoarele/categoriile de surse de GHG sunt prevăzute şi
în Anexa A la Protocolul de la Kyoto.
283
Conform art. 2(1)(b) din Protocolul de la Kyoto.
284
Conform Anexei A la Protocolul de la Kyoto, gazele cu efect de seră la care se referă obligaţiile de reducere a emisiilor sunt: Bioxid de carbon
(CO2), Metan (CH4), Oxid azotos (N2O), Hidrofluorcarburi (HFCs), Perfluorocarburi (PFCs), Haxafluorură de sulf (SF6).
285
Conform art. 3(1) din Protocolul de la Kyoto. Angajamentele de limitare cantitativă şi de reducere a emisiei pentru părţi sunt prevăzute în anexa B
la Protocolul de la Kyoto.
Pentru părţile puternic industrializate s-a stabilit reducerea emisiilor cu: 8% pentru Uniunea Europeană; 7% pentru SUA; 6% pentru Japonia. Apud
Maurice SUNKIN, David M. ONG, Robert WIGHT, Sourcebook on Environmental Law, Cavendish Sourcebook Series, Second edition, Cavendish
Publishing Limited, London, 2002, p. 97.
A fost exprimată şi îndoiala că reducerea emisiilor de GHG cu 8% până în anul 2012 de către statele industrializate ar putea stopa încălzirea globală.
Apud Ludwig KRÄMER, EC Environmental Law, fourth edition, Sweet&Maxwell, London, 2000, p. 225.
286
Conform art. 5 din Protocolul de la Kyoto.
287
http://unfccc.int/kyoto_protocol/mechanisms/items/1673.php (august 2008).
A se vedea şi: Ruxandra-Mălina PETRESCU-MAG, Politici, instituţii şi legislaţie pentru mediu, Editura „AcademicPres”, Cluj-Napoca, 2008, pp.
288-291; Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition, Cambridge University Press, 2004, pp. 372-374; Maurice
SUNKIN, David M. ONG, Robert WIGHT, Sourcebook on Environmental Law, Cavendish Sourcebook Series, Second edition, Cavendish
Publishing Limited, London, 2002, Nota , p. 97.
288
IET – International Emission Trading, în lb. engleză.
289
Apud Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition, Cambridge University Press, 2004, p. 372. Potrivit aceleiaşi
surse, includerea mecanismului economic pentru comercializarea unităţilor de reducere a emisiilor (ERUs) a fost susţinut de SUA, care are o
experienţă domestică similară pentru emisiile de dioxid de sulf.
In cluderea acestui mecanism a dat naştere îngrijorării că statele mai bogate, cum este SUA, ar putea cumpăra ERUs de la state cum ar fi Rusia, ale
cărei emisii au fost mult diminuate prin restructurarea industriei. O asemenea situaţie ar permite statelor bogate să menţină sau chiar să-şi sporească
emisiile de GHG şi cu toate acestea să considere că şi-au îndeplinit angajamentele. Apud Maurice SUNKIN, David M. ONG, Robert WIGHT,
Sourcebook on Environmental Law, Cavendish Sourcebook Series, Second edition, Cavendish Publishing Limited, London, 2002, p. 97.
290
http://unfccc.int/kyoto_protocol/items/2830.php (august 2008).
angajamentelor asumate, pot vinde acest surplus către alte părţi care nu s-au putut conforma angajamentelor
prin forţe proprii. Părţilor prevăzute în anexa B la Protocolul de la Kyoto le este permisă participarea la
comercializarea emisiilor,291 cu scopul de a-şi îndeplini angajamentele în baza art. 3 din Protocol, numai dacă
o asemenea participare va fi suplimentară acţiunilor interne de limitare cantitativă şi reducere a emisiilor de
GHG.292
b) Implementarea în comun (JI)293 înseamnă că orice parte inclusă în Anexa I la UNFCCC, pentru a-
şi îndeplini obligaţiile stabilite în art. 3 al Protocolului de la Kyoto, poate transfera către sau achiziţiona de la
orice altă parte a Protocolului unităţi de reducere a emisiilor (ERUs) 294 rezultate din proiectele care au ca scop
reducerea emisiilor rezultate din activitatea umană de la surse sau intensificarea absorbţiilor de GHG. 295
Implementarea în comun este un mecanism de piaţă, ERUs fiind considerate ca o “marfă” cu
valoare,296 un mecanism costisitor pentru atingerea ţintelor globale. 297
Printre proiectele care intră în categoria JI se pot regăsi cele de retehnologizare în câteva domenii
prioritare, cum ar fi: în domeniul energiei (furnizarea de căldură şi energie, inclusiv cogenerare, sostemele de
încălzire centrală, producerea energiei regenerabile, precum şi în domeniul eficienţei energetice); evitarea sau
recuperarea emisiilor de GHG provenite de la depozitarea deşeurilor; reducerea consumului final de energie
în clădiri publice sau private, ca şi în procesele industriale; eficientizarea unor termocentrale; împădurirea
unor terenuri.298
În ceea ce priveşte proiectele JI pot fi deosebite două moduri de lucru, 299 şi anume: Modul I – permite
ţării gazdă să utilizeze proceduri naţionale de aprobare a proiectelor şi de monitorizare şi verificare a
reducerilor de emisii GHG; Modul II – se aplică dacă ţara gazdă este parte la Protocolul de la Kyoto, are
cantitatea atribuită calculată şi are un registru naţional în funcţiune.
c) Mecanismul de dezvoltare curată (CDM)300, care reprezintă o altă inovaţie, a fost introdus cu
scopul de a asista părţile neincluse în anexa nr. I în realizarea dezvoltării durabile, pentru a contribui la
îndeplinirea obiectivelor finale ale UNFCCC, precum şi pentru a acorda asistenţă părţilor incluse în anexa nr.
I în realizarea angajamentelor prevăzute în art. 3 al Protocolului. Astfel, părţile care nu sunt incluse în anexa
nr. I beneficiază de activităţile proiectului, având ca rezultat certificarea (omologarea) reducerilor de emisii
(CERs)301 cuantificate; părţile care sunt incluse în anexa nr. I pot folosi reducerile omologate de emisii din
acele activităţi ale proiectului care contribuie la conformarea cu o parte a angajamentelor de limitare
cantitativă şi de reducere a nivelului emisiilor sub nivelul prevăzut în art 3 al Protocolului. Pot participa în
cadrul mecanismului de dezvoltare curată şi în achiziţia de reduceri omologate ale emisiilor entităţi publice
şi/sau private.
Cele trei mecanisme flexibile au fost proiectate pentru a ajuta părţile menţionate în Anexa B la
Protocolul de la Kyoto să reducă costurile privind îndeplinirea angajamentelor de reducere a emisiilor de
GHG, profitând de oportunităţile de reducere a acestora în alte ţări, sau de creştere a capacităţii de sechestrare
a acestor emisii, care în propria ţară ar implica costuri prea mari. 302
Mecanismele flexibile introduse de Protocolul de la Kyoto au rolul: de a stimula dezvoltarea durabilă
prin transferul de tehnologie şi investiţii; să ajute ţările care au angajamente potrivit Protocolului de la Kyoto
de a-şi atinge ţintele prin reducerea emisiilor sau sau diminuarea cantităţilor de carbon din atmosfera unor
291
A se vedea şi H.G. nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (M.Of. nr. 554 din
27 iunie 2006).
292
Conform art. 17 din Protocolul de la Kyoto.
293
JI – Joint Implementation, în lb. engleză.
294
ERUs – Emission Reduction Unities, în lb. engleză.
295
Conform art. 6 din Protocolul de la Kyoto.
296
Ruxandra-Mălina PETRESCU-MAG, Politici, instituţii şi legislaţie pentru mediu, Editura „AcademicPres”, Cluj-Napoca, 2008, p. 288.
http://www.vertisfinance.com/index.php?page=207&l=7 (august 2008).
297
Apud Maurice SUNKIN, David M. ONG, Robert WIGHT, Sourcebook on Environmental Law, Cavendish Sourcebook Series, Second edition,
Cavendish Publishing Limited, London, 2002, p. 97.
298
Apud Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2007, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, p. 137.
299
Conform H.G. nr. 645/2005 pentru aprobarea Strategiei Naţionale a României privind schimbările climatice – 2005-2007, Capitolul 7.
Implementarea UNFCCC şi a Protocolului de la Kyoto, paragraful 7.3. Implementarea în comun şi Comercializarea internaţională a emisiilor, 7.3.1.
Implementarea în comun.
300
CDM – Clean Development Mechanism, în lb. engleză.
CDM este prevăzut în art. 12 al Protocolului de la Kyoto. În traducerea românească a Protocolului de la Kyoto, figurează ca „mecanism de dezvoltare
nepoluantă”.
301
CERs – certified emissions reductions, în lb. engleză.
302
Conform Capitolului 3, paragraful 3.3. din Strategia Naţională a României privind schimbările climatice – 2005-2007.
state pe căi necostisitoare; de a încuraja sectorul privat şi statele în curs de dezvoltare să contribuie la
eforturile legate de reducerea emisiilor de GHG. 303
Protocolul de la Kyoto este considerat a fi avut succes cel puţin în două aspecte: primul - prin
stabilirea unor ţinte clare de reducere a emisiilor de GHG pentru aproape toate statele industrializate; al doilea
- prin faptul că a determinat, chiar dacă doar în termeni generali, cum anume vor fi atinse aceste ţinte. 304
Totodată, Protocolul de la Kyoto subliniază că se adresează tuturor părţilor, aşadar nu doar statelor
industrializate, fără a introduce noi obligaţii pentru statele în curs de dezvoltare, dar reafirmând angajamentele
acestora prevăzute în art. 4 paragraful 1 din UNFCCC, şi nevoia acestora de a avansa cu implementarea
angajamentelor stabilite în vederea atingerii unei dezvoltări durabile. 305 În Protocolul de la Kyoto sunt
menţionate sectoarele şi categoriile de surse de gaze cu efect de seră. 306
Chiar şi după adoptarea Protocolului de la Kyoto, negocierile statelor părţi au continuat fie vizând
aspecte privind implementarea angajamentelor stabilite în UNFCCC, 307 fie legate de Protocolul de la Kyoto. 308
Pentru a fi clarificate toate aspectele astfel ridicate de implementarea celor două documente, în anul 2001 au
fost adoptate Acordurile de la Marrakesh309 care cuprind regulile detaliate privind implementarea
Protocolului de la Kyoto.310
Acordurile de la Marrakesh prevăd, printre altele:311
- modalităţi şi ghiduri detaliate pentru fiecare dintre mecanismele flexibile introduse prin Protocolul de la
Kyoto; acestea reprezintă componenta majoră a Acordurilor de la Marrakesh. Legat de mecanismele flexibile,
Acordurile de la Marrakesh prevăd că utilizarea acestora este suplimentară acţiunilor domestice care, la
rândul lor, trebuie să reprezinte un „element semnificativ” al efortului făcut de părţile din anexa nr. I la
UNFCCC în îndeplinirea angajamentelor prevăzute de art. 3(1) din Protocolul de la Kyoto. Este acceptată
participarea la mecanismele flexibile doar a părţilor menţionate în Anexa nr. I la UNFCCC şi care au ratificat
Protocolul de la Kyoto.
- stabilirea unui mecanism de conformare – considerat unul dintre cele mai importante aspecte ale Acordurilor
de la Marrakesh;
- elaborarea permisivităţii utilizării terenurilor, a schimbării utilizării acestora şi în domeniul silviculturii
(LULUCF);312
- ghiduri pentru sistemele naţionale de estimare a surselor antropice ale emisiilor de GHG;
- îndepărtarea, prin stocare în rezervoare a GHG, a generat o nouă categorie de credite pentru reducerea
emisiilor, cunoscute sub denumirea de unităţi de îndepărtare (RMUs). 313

303
http://unfccc.int/kyoto_protocol/mechanisms/items/1673.php (august 2008).
304
Apud Maurice SUNKIN, David M. ONG, Robert WIGHT, Sourcebook on Environmental Law, Cavendish Sourcebook Series, Second edition,
Cavendish Publishing Limited, London, 2002, p. 98.
305
Conform art. 10 di n Protocolul de la Kyoto.
306
Protocolul de la Kyoto (Ratificat de România prin Legea nr. 3/2001), Anexa A, precizează Sectoarele: Energie, Procese industriale, Solvenţi şi alte
produse, Agricultură, Deşeuri, cu categoriile de surse de gaze cu efect de seră specifice fiecăruia.
307
Printre aspectele legate de UNFCCC care au ridicat discuţii se numără: finanţarea, capacitatea de a construi, adaptarea şi transferul de tehnologie.
308
Printre aspectele legate de Protocolul de la Kyoto care au ridicat discuţii se numără: rezervoarele de carbon, reguli pentru comercializarea emisiilor
şi penalităţi pentru nerespectarea angajamentelor.
309
Acordurile de la Marrakesh au fost adoptate în noiembrie 2001, la cea de-a şaptea conferinţă a părţilor.
http://unfccc.int/kyoto_protocol/items/2830.php (iulie 2008).
310
S-a afirmat că cele 218 pagini ale Acordurilor de la Marrakesh au creat mai multe înţelesuri ascunse, ambiguităţi şi dezacorduri decât cele aproape
30 de pagini ale Protocolului de la Kyoto. Apud Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition, Cambridge
University Press, 2004, p. 377.
311
A se vedea şi Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition, Cambridge University Press, 2004, pp. 377-381.
312
LULUCF – Land-use, land-use change and forestry, în lb. engleză. Legat de activităţile incluse în LULUCF au fost formulate o serie de principii
călăuzitoare. A se vedea şi Philippe SANDS, Principles of International Environmental Law, second edition, Cambridge University Press, 2004, pp.
380-381.
313
RMUs – removal units, în lb. engleză.
 În februarie 2008 a avut loc în cadrul Adunării Generale a ONU dezbaterea tematică: “Adresându-ne
schimbării climei: Naţiunile Unite şi lumea la muncă”. 314 În concluzii s-a subliniat că, acum, provocarea este
implementarea la nivel global a politicilor care pot să creeze economii bazate pe cantităţi reduse de emisii de
carbon, care pot promova creşterea economică durabilă şi care pot încuraja indivizii în schimbarea
comportamentului. S-a hotărât convocarea a două întâlniri pentru abordarea în detalie a unor aspecte specifice
problemei climei: una focalizată pe nevoile şi îngrijorările ţărilor vulnerabile, care a avut loc în iulie 2008 315;
cealaltă focalizată pe responsabilitatea şi durabilitatea comune.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
http://www.green-report.ro/stiri/ue-este-aproape-de-un-acord-istoric-privinta-pachetului-climatic (decembrie
2008)
Uniunea Europeana este foarte aproape de a ajunge la un acord istoric in ceea ce priveste combaterea schimbarilor
climatice si asigurarea securitatii energetice a UE, au da asigurari, joi, comisarii europeni Andris Piebalgs (energie) si
Stavros Dimas (mediu) si reprezentantul presedintiei franceze a UE, Jean-Louis Borloo, in cadrul unei dezbateri
organizate pe aceasta tema in plenul Parlamentului European.
Dezbaterea a avut loc in aceeasi zi in care si ministrii mediului din cele 27 de state membre UE se reunesc la Bruxelles,
pentru a ajunge la un acord asupra pachetului legislativ propus de Comisia Europeana. Negocierile intre reprezentantii
Consiliului, Parlamentului si Comisiei au fost purtate pana tarziu in noaptea de marti spre miercuri si, in ciuda
persistentei anumitor divergente, in general exista un acord asupra principalelor prevederi ale pachetului schimbari
climatice-energie.
Ministrul francez pentru ecologie, dezvoltare durabila si planificare, Jean-Louis Borloo, care prezideaza in Consiliu
reuniunile ministrilor mediului, a precizat ca in Consiliu se pot identifica trei 'blocuri' de state membre, in functie de
situatia specifica din fiecare: tarile baltice care, potrivit tratatelor de aderare la UE, sunt nevoite sa dezafecteze centralele
nucleare; statele care se bazeaza inca pe energia produsa de carbune si cu o industrie nu foarte performanta, precum
Polonia si alte state din Est, si, in cele din urma, grupul statelor membre care 'sunt foarte atente la pretul acestei
solidaritati si la veniturile provenite in urma licitatiilor cu emisii'.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

http://www.oxfam.org/en/pressroom/pressrelease/2008-11-25/european-leadership-lacking-ahead-global-climate-talks
(decembrie 2008)
The United Nations Climate Change Conference (COP14) in Poznan is a crucial milestone in negotiations for a global
agreement to reduce greenhouse gas emissions beyond 2012.
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
http://www.green-report.ro/revista-presei/adevarul-reuniune-la-varf-pentru-salvarea-planetei (decembrie 2008)
In aceste zile (decembrie 2008), in orasul polonez Poznan are loc conferinta ONU privind schimbarile climatice.
Stagnarea investitiilor si scaderea pretului la petrol pot descuraja realizarea marilor proiecte de mediu.
Cea de-a XIV-a conferinta a Natiunilor Unite privind schimbarile climatice a inceput luni si va dura pana pe 12
decembrie. In tot acest timp, cei aproximativ 9.000 de delegati reprezentand 186 de tari vor incerca sa ajunga la un
consens privind semnarea unui nou acord care sa inlocuiasca Protocolul de la Kyoto.
Acest acord international va expira in 2012, fapt pentru care liderii politici vor trebui sa gaseasca o alta formula globala
de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera pentru anii urmatori.
„Incalzire fatala”
In decembrie anul trecut, o conferinta similara a avut loc in insula indoneziana Bali. Acolo, reprezentantii Natiunilor
Unite au stabilit ca acest acord sa fie semnat la Copenhaga, la sfarsitul anului 2009.
De aceea, comunitatea internationala a fost prevenita la deschiderea conferintei ca a mai ramas doar un an pana la
semnarea unui acord mondial ambitios capabil sa salveze planeta de la o “incalzire fatala“, in ciuda contextului actual
generat de criza financiara.
Secretarul executiv al Conventiei-cadru a Natiunilor Unite privind schimbarile climatice, Yvo de Boer, a recunoscut ca
actuala criza financiara mondiala complica lucrurile in ceea ce priveste incheierea unui acord pentru stabilizarea climei.
“Criza financiara va avea un impact semnificativ asupra deciziilor privind diminuarea efectelor schimbarilor climatice”,
a estimat de Boer, citat de agentia France Presse.
Acesta a spus ca, atata vreme cat investitiile stagneaza, iar cursul petrolului scade, realizarea proiectelor “verzi” va fi
descurajata. “Putem observa deja in lume un anumit numar de proiecte in energie eoliana care sunt respinse”, a adaugat
el.

314
The thematic debate in the general Assembly: “Adressing Climate Change: the United nations and the World at Work”, New York, 13 February
2008.
http://www.un.org/ga/president/62/statements/closingremarksCC130208.shtml (august 2008)
315
„Schimbarea climei şi cele mai vulnerabile ţări – Imperativitatea de a acţiona”, 8 iulie 2008, Sediul Naţiunilor Unite.
http://www.un.org/ga/president/62/ThematicDebates/ccact.shtml
http://www.un.org/ga/president/62/ThematicDebates/themclimatechange.shtml (august 2008).
De fapt, mesajul lansat luni, la deschiderea conferintei, a vizat tocmai contextul economic in care au loc negocierile.
Multi responsabili politici si oameni de stiinta au fost de acord insa ca aceasta criza financiara va trece. In acelasi timp,
comunitatea internationala a atras atentia asupra faptului ca incalzirea globala va continua sa faca ravagii daca statele
puternic industrializate si cele in curs de dezvoltare nu actioneaza intr-un mod concret pentru reducerea emisiilor de gaze
cu efect de sera.
Seceta extrema si cicloane devastatoare
“Daca mai continuam astfel, ne vom confrunta cu amenintari de o intensitate nemaivazuta: secete puternice si inundatii,
cicloane devastatoare, pandemie de boli tropicale si chiar conflicte armate si migratii fara precedent”, a spus ministrul
polonez al mediului, Maciej Nowicki.
Presedintele Grupului de experti privind evolutia climei (GIEC), Rajendra Pachauri, cel care a castigat Premiul Nobel
pentru Pace in 2007, a reamintit consecintele grave ale lipsei de actiune in ceea ce priveste limitarea emisiilor poluante.
Lupta pentru mediu, atemporala
“In ciuda sau datorita crizei, noi nu ne putem permite sa incetinim pasul”, a spus si Brice Lalonde, ambasadorul Frantei
pentru clima, a carui tara se afla la presedintia Uniunii Europene pana la 31 decembrie 2008.
“Noi suntem in intregime preocupati de criza financiara”, a declarat si prim-ministrul polonez Donald Tusk, a carui tara
va prezida negocierile asupra climei in anul care urmeaza.
“Trebuie sa intelegem ca astfel de crize financiare au mai fost si vor mai fi”, a spus Donald Tusk, adaugand ca “lupta
noastra pentru protejarea mediului trebuie sa fie atemporala”.
Protocolul de la Kyoto
In anul 1997, peste 160 de state au inceput negocierile pentru semnarea unui acord international pentru reducerea
emisiilor de gaze cu efect sera.
Protocolul de la Kyoto obliga tarile semnatare la reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera cu cel putin cinci procente
sub nivelul din 1990, in perioada 2008-2012.
Documentul a intrat in vigoare in anul 2005, dupa ce a fost ratificat de peste 140 de state, dintre care 30 puternic
industrializate.
Protocolul de la Kyoto a fost ratificat si de Rusia.
Marii „absenti” au fost insa Statele Unite ale Americii si Australia, tari care au motivat refuzul semnarii acestui protocol
prin efectele „impovaratoare” pe care le-ar fi avut asupra economiei.
Uniunea Europeana si-a luat angajamentul reducerii emisiilor poluante cu 8 la suta pana in 2012, fata de anul de referinta
1990.
Toate cele 27 de state membre sunt semnatare ale Protocolului de la Kyoto.
Romania a ratificat acest acord international in anul 1997.
Noul „Acord Verde”, un imperativ
Principalul obiectiv al reuniunii de la Poznan este acela de a stabili termenii unui nou acord privind limitarea emisiilor de
gaze cu efect de sera, ceea ce comunitatea internationala a numit „Kyoto II”.
Potrivit secretarului executiv al Conventiei-cadru a Natiunilor Unite privind schimbarile climatice, Yvo de Boer,
necesitatea unui „Kyoto II” este privita de liderii politici drept un imperativ si o urmare a avertismentelor tot mai dese
venite din partea comunitatii stiintifice.
„Factorii de decizie realizeaza faptul ca investitiile facute acum produc efecte pentru urmatorii 30-50 de ani. Am fi
irationali sa lasam schimbarile climatice in afara ariei de actiune”, a spus de Boer, citat de editia electronica a
cotidianului „Der Spiegel”.
Amanarea termenului
Cu toate acestea, in contextul crizei economice mondiale, mai multe state au cerut inaintea conferintei de la Poznan
amanarea termenului privind semnarea unui acord pentru reducerea emisiilor de la masini si cresterea eficientei
energetice. Este vorba despre state europene ale caror temeri vizeaza, in primul rand, prabusirea industriilor autohtone.
In Germania, nu mai devreme de saptamana trecuta, guvernatorul Bavariei, Horst Seehofer, i-a adresat o scrisoare
cancelarului Angela Merkel, in care sublinia faptul ca „masurile privind protectia mediului nu pot avea ca efect
reducerea numarului locurilor de munca din industria de masini autohtona”.
De cealalta parte, insa, Achim Steiner, reprezentantul Programului de Mediu al Natiunilor Unite, sustine ca „producatorii
auto trebuie sa se asigure ca ceea ce ofera este atractiv pentru clienti. In viitor, problema mobilitatii nu va mai depinde
numai de un motor de trei litri, spre exemplu”.
Scad investitiile in energii regenerabile
In acelasi timp, un alt sector afectat de criza financiara este cel al energiilor regenerabile. Pretul tot mai mic al petrolului
a facut ca investitorii sa nu se mai simta constransi sa gaseasca alternativa.
 xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

4.2.2. La nivelul Uniunii Europene316

316
http://www.eu-ets.ro/?m=pg&a=show&id=37 ;
 Comunitatea Economică Europeană, cu mult timp înaintea programelor de acţiune în
domeniul mediului,317 a început să acorde o atenţie sporită emisiilor care poluau atmosfera, în special
emisiilor de clorofluorocarbonaţi (CFCs), primii suspectaţi încă din anul 1947 de distrugerea
stratului de ozon318 şi primii bănuiţi în a avea vreo influenţă în schimbarea climei. Abia în derularea
celui de-al doilea Program de acţiune în domeniul mediului Comisia a continuat studierea efectelor
anumitor chimicale şi asupra climei.
În derularea celui de-al patrulea Program de acţiune în domeniul mediului programele de
cercetare în domeniul mediului ale Comunităţii au atins, printre altele, schimbările climei cauzate de
creşterea concentraţiilor de CO2 în atmosferă.
În anul 1990 Consiliul a sugerat angajarea Statelor Membre în sensul stabilizării emisiilor de
CO2, până în anul 2000, la nivelul anului 1994.
În anul 1991 Comisia a adoptat un comunicat privind măsuri de combatere a încălzirii globale, 319 prin care a
sugerat adoptarea a trei tipuri de măsuri: mai buna conservare şi utilizare a energiei; mecanisme de monitorizare; măsuri
fiscale. Aceste măsuri au fost continuate şi adaptate, reprezentând cadrul în care activităţile comunitare sunt grupate. În
afară de aceste măsuri, mai există programe şi măsuri şi la nivel naţional stabilite de statele membre şi care, de
asemenea, trebuie luate în considerare.
În anul 1994 Comunitatea a aderat la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind schimbările
climatice.320 Uniunea Europeană a semnat Protocolul de la Kyoto în anul 1998.
O secţiune întreagă a celui de-al cincilea Program de acţiune privind mediul a fost dedicată schimbării climei. 321
Primul domeniu prioritar de acţiune avut în vedere de cel de-al şaselea Program de acţiune în domeniul
mediului îl constituie schimbările climatice. Pe termen scurt este avută în vedere ratificarea şi implementarea
protocolului de la Kyoto privind reducerea emisiilor de gaze cu 8% până în 2008-2012 faţă de anul 1990. Pe termen
lung, până în 2020 e necesară reducerea acestor emisii între 20-40% şi, în cele din urmă, limitarea pe termen lung a
emisiilor de GHG cu cca. 70%322 prin mijloace stabilite la nivel internaţional, până la un nivel la care acestea să nu mai
poată cauza variaţii ale climei pământului, altele decât cele naturale.
Eforturile comunitare pentru a face faţă provocărilor schimbărilor climatice sunt variate şi, printre altele includ:
- integrarea obiectivelor schimbărilor climatice în politicile sectoriale ale Uniunii Europene în domeniul transporturilor,
energiei, industriei, politicii regionale şi agriculturii, cu accent pe primele două;
- modificarea sistemului de taxe din sectorul energetic;
- reducerea gazelor de seră prin măsuri specifice care să îmbunătăţească eficienţa energetică, să sporească utilizara
surselor regenerabile de energie, şi promoveze un pact între industrie şi economisirea energiei;
- stabilirea unor programe ale emisiilor la nivelul întregii Uniuni Europene;
- îmbunătăţirea cercetării asupra schimbărilor climei;
- îmbunătăţirea accesului publicului şi a sectorului privat la informaţii despre schimbarea climei;
- un bilanţ al subvenţiilor pentru energie şi compatibilitatea acestora cu obiectivele schimbărilor climatice;
- pregătirea societăţii pentru impactul cu schimbările climei.
În iunie 2000 a fost lansat Primul Program european privind schimbările climatice
(ECCP I)323 cu scopul identificării şi dezvoltării tuturor elementelor necesare pentru o strategie a
Uniunii Europene în vederea implementării Protocolului de la Kyoto. Derularea ECCP I, cu cele două faze

http://eur-lex.europa.eu/ro/dossier/dossier_20.htm
(august 2008)
http://europa.eu/scadplus/leg/en/s15012.htm#POLICY (august 2008)
http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/l28157.htm (august 2008).
317
Interesul arătat schimbărilor climei a fost destul de recent introdus în Programele UE de acţiune în domeniul mediului, mai precis începând cu cel
de-al treilea Program, derulat între anii 1982-1986, care sublinia interesul Comisiei prin continuarea de către aceasta a studiului efectului anumitor
chimicale şi asupra climatului, chiar dacă interesul mai mare era arătat impactului CFCs asupra stratului de ozon.
A se vedea şi: Supra, Titlul I. Aspecte introductive, § 4. Conturarea unei politici de protecţie a mediului în Uniunea Europeană, 4.1. Programele UE
de acţiune în domeniul mediului; Ludwig KRÄMER, EC Environmental Law, fourth edition, Sweet&Maxwell, London, 2000, p. 223-224.
318
A se vedea Infra, Protecţia atmosferei.
319 COM (91) 249 din 25 septembrie 1991, citată ca SEC (91) 1744 of October 14, 1991. Apud Ludwig KRÄMER, EC Environmental Law, fourth edition, Sweet&Maxwell, London, 2000 .
, p 227.
320
Prin Decizia 94/69 [1994] O.J. L33/11.
321
Ca principali agenţi responsabili de schimbarea climei au fost declaraţi dioxidul de carbon (CO 2), clorfluorocarbonaţii (CFCs), oxidul azotos (N2O)
şi metanul (CH4), fiind identificate şi originile acestor surse.
322
Strategia Naţională a României privind schimbările climatice – 2005-2007, Cap. 3. Schimbări climatice: o preocupare globală şi naţională, 3.4.
Integrarea în Uniunea Europeană.
323
ECCP - European Climate Change Programme, în lb. engleză.
http://ec.europa.eu/environment/climat/eccp.htm;
http://ec.europa.eu/environment/climat/emission_plans.htm (august 2008).
ale sale (2000-2001; 2001-2003), a antrenat toate persoanele interesate să lucreze împreună, incluzînd reprezentanţii
diferitelor departamente ale Comisiei Europene, Statele membre, industria şi grupurile de militanţi pentru protecţia
mediului. ECCP reprezintă instrumentul principal al Comisiei Europene pentru discutarea şi pregătirea dezvoltării unei
politici a Uniunii Europene privind schimbarea climei.
Pentru a ajuta statele în curs de dezvoltare să depăşească provocările ridicate de schimbarea
climei, în anul 2003, Uniunea Europeană a adoptat o Strategie privind schimbarea climei în
contextul dezvoltării cooperării.324 Obiectivul principal al acestei strategii îl constituie asistarea ţărilor partenere
Uniunii Europene în întâmpinarea provocărilor ridicate de schimbarea climei, în special pentru ajutarea lor în
implementarea UNFCCC şi a Protocolului de la Kyoto. În implementarea acestei strategii, Uniunea Europeană se
ghidează după anumite principi, pe baza cărora urmează ca dezvoltarea cooperării Uniunii Europene să se focalizeze pe
patru priorităţi strategice: ridicarea profilului politicii în domeniul schimbării climei pe calea dialogului şi a cooperarării
cu statele partenere şi în interiorul Comunităţii; sprijinirea adaptării la schimbările climatice; suport pentru diminuarea
schimbărilor climatice; dezvoltarea capacităţilor.325
Directiva 2003/87/CE326 privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor
de emisii de gaze cu efect de seră (ETS UE)327 reprezintă un instrument utilizat de către UE în
cadrul politicii referitoare la schimbările climatice; nu se numără printre mecanismele prevăzute de
Protocolul de la Kyoto. Face parte din Acquis-ul comunitar de mediu şi amendează Directiva 96/61/CE IPPC,
privind prevenirea şi controlul integrat al poluării. Prevederile acestei directive se aplică pentru emisiile de CO2 (dioxidul
de carbon). Scopul schemei UE privind comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS)
reprezinta promovarea unui mecanism de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera de către agenţii economici cu
activităţi care generează astfel de emisii, în aşa fel încât îndeplinirea angajamentelor asumate de UE sub Protocolul de la
Kyoto să fie mai puţin costisitoare.328
În anul 2005 a fost lansat cel de-al doilea Program european privind schimbările
climatice (ECCP II).329 ECCP II este alcătuit din câteva grupuri de lucru, astfel: grupul care revizuieşte activitatea
ECCP I (la rândul lui are cinci subgrupe: alimentarea cu energie, cererea de energie, transport, eliminarea bioxidului de
carbon, agricultură); aviaţie; bioxidul de carbon şi maşinile; reţinerea şi depozitarea carbonului; adaptarea; revizuirea
schemei de comercializare a emisiilor din Uniunea Europeană. Accentul ECCP II este pus pe impactul schimbărilor
climatice asupra diferitelor elemente de mediu şi pe adaptare. 330
În anul 2006 a fost adoptat Planul de Acţiune privind Biodiversitatea 331, unul dintre cele 10 obiective stabilite
de acesta fiind sprijininea adaptării biodiversităţii la schimbările climei 332, prin coerenţa reţelei Natura 2000 şi
diminuarea potenţialelor daune aduse biodiversităţii prin adaptarea la schimbarea climei şi măsurile de diminuare.
Primul document privind politica Comisiei Europene referitoare la adaptarea la impactul schimbărilor climatice
îl reprezintă adoptarea, în iunie 2007, a documentului “Green Paper” intitulat: “Adaptarea la schimbările climatice în
Europa – opţiuni ale Uniunii Europene pentru acţiune”.333
324
Comunicarea Comisiei către Consiliul şi Parlamentul European: Schimbarea climei în contextual dezvoltării cooperării [COM(2003) 85 final – O.J.
C/2004/76].
http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r12542.htm; http://europa.eu/scadplus/leg/en/s15012.htm
(august 2008).
325
http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r12542.htm (august 2008).
326
Directiva 2003/87/CE a fost amendată prin Directiva 2004/101/CE.
327
ETS UE - Schema de Comerţ cu Emisii a Uniunii Europene. Directiva 2003/87/CE a fost implementată în România prin H.G. nr. 780/2006
privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de GHG.
328
http://www.eu-ets.ro/. Pentru alte documente legislative ale Uniunii Europene în materie a se vedea şi site-ul:
http://ec.europa.eu/environment/climat/emission/implementation_en.htm (august 2008):
Regulamentul Comisiei (EC) No 916/2007 din 31 iulie 2007 pentru modificarea Regulamentului (EC) No 2216/2004 pentru un sistem standardizat
şi sigur privind registrele în baza Directivei 2003/87/EC a Parlamentului European şi a Consiliului şi Deciziei nr. 280/2004/EC a Parlamentului
European şi a Consiliului; Directiva 2004/101/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din. 27 octombrie 2004 pentru modificarea Directivei
2003/87/EC privind stabilirea unei scheme pentru emisiile de GHG pentru care este admisă comercializarea în cadrul Comunităţii, potrivit
mecanismelor prevăzute în Protocolul de la Kyoto; Regulamentul Comisiei din 21 decembrie 2004 pentru modificarea Regulamentului (EC) No
2216/2004 pentru un sistem standardizat şi sigur privind registrele în baza Directivei 2003/87/EC a Parlamentului European şi a Consiliului şi Deciziei
nr. 280/2004/EC a Parlamentului European şi a Consiliului; Decizia Comisiei din 13 noiembrie 2006 pentru evitarea dublei impuneri pentru reducerea
emisiilor de GHG potrivit schemei Comunităţii de comercializare pentru activităţile derulate potrivit Protocolului de la Kyoto, în baza Directivei
2003/87/EC a Parlamentului European şi a Consiliului (cunoscută ca documentul nr. C(2006) 5362) (2006/780/EC).
329
http://ec.europa.eu/environment/climat/eccpii.htm
(august 2008).
330
http://ec.europa.eu/environment/climat/eccp_impacts.htm (august 2008).
331
Comunicarea Comisiei din 22 mai 2006: “Stoparea pierderii biodiversităţii până în 2010 - şi dincolo – Susţinerea serviciilor ecosistemelor pentru
binele omului” [COM(2006) 216 final – nepublicată în O.J.]
http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/l28176.htm (august 2008).
332
http://ec.europa.eu/environment/nature/climatechange/index_en.htm (iulie 2007).
333
A fost făcut public la 3 iulie 2007, la Bruxelles, prin lansarea unei largi dezbateri publice.
 La 16 mai 2008 a fost lansată consultarea celor interesaţi pentru pregătirea unui document
“White Papers” privind adaptarea la schimbările climatice.334
Rezoluţia Parlamentului European din 10 aprilie 2008 privind Cartea verde a Comisiei intitulată "Adaptarea la
schimbările climatice în Europa - posibilităţile de acţiune ale Uniunii Europene" (COM(2007)0354)335

http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r12542.htm (mai 2009)

” Climate change in the context of development cooperation336

The aim of this communication is to assist the developing countries in reconciling their needs for economic
development - and hence for industrialisation - with the protection of the environment and sustainable use of
energy and natural resources. The Commission proposes to help them meet the challenges posed by climate
change in particular by supporting them in the implementation of the UN Framework Convention on Climate
Change and the Kyoto Protocol. It proposes a strategy based on support for adaptation and mitigation, and on
building the capacity of these countries to adapt their policy towards the environment and above all towards air
pollution.

ACT

Communication from the Commission to the Council and the European Parliament - Climate change in the
context of development cooperation [COM(2003) 85 final -Official Journal C/2004/76].”

4.2.3. La nivel naţional

România a ratificat UNFCCC prin Legea nr. 24/1994,337 iar Protocolul de la Kyoto prin
Legea nr. 3/2001.338 În vederea îndeplinirii angajamentelor339 ce revin României prin ratificarea celor
două documente internaţionale, au fost adoptate mai multe acte normative care reglementează
aspecte legate de reducerea emisiilor de GHG şi de schimbările climatice. 340 Aceste aspecte sunt
reglementate fie în legislaţia de mediu cu caracter general, fie în acte normative specifice, fie în
legislaţia conexă specifică sectoarelor energetic, transporturi sau agricultură.341
Legea-cadru privind protecţia mediului, O.U.G. nr. 195/2005342, printre altele, stipulează şi
câteva atribuţii şi responsabilităţi ale autorităţii publice centrale legate de schimbarea climei, astfel:

http://ec.europa.eu/environment/climat/adaptation/2007_07_03_conf/index_en.htm (august 2008).

334
http://ec.europa.eu/environment/climat/adaptation/stakeholder_consultation.htm (august 2008).
335
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2008-
0125+0+DOC+XML+V0//RO (martie 2009).
336
http://europa.eu/scadplus/leg/en/lvb/r12542.htm mai 2009.
337
Publicată în M.Of. nr. 119 din 12 mai 1994.
338
Publicată în M.Of. nr. 81 din 16 februarie 2001.
339
În subsecţiunile anterioare, Reglementări juridice privind schimbările climatice, Pe plan internaţional şi La nivelul Uniunii Europene au fost
precizate angajamentele ce revin şi statului Român, fie prin ratificare, fie prin faptul că România este deja Stat Membru al UE.
340
Printre acestea, se numără: H.G. nr. 645/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale a României privind schimbările climatice - 2005-2007 (M.Of.
nr. 670 din 27 iulie 2005); H.G. nr. 1877/22 decembrie 2005 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune privind schimbările climatice
(PNASC) (M.Of. nr. 110 din 6 februarie 2006); H.G. nr. 658/2006 privind reorganizarea Comisiei Naţionale privind Schimbările Climatice
(M.Of. nr. 465 din data de 30 mai 2006); H.G. nr. 780 din 14 iunie 2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de
gaze cu efect de seră (M.Of. nr. 554 din 27 iunie 2006); ORDINUL M.M.G.A.. nr. 85 din 26 ianuarie 2007 pentru aprobarea Metodologiei
privind elaborarea Planului naţional de alocare (M.Of. nr. 101 din 9 februarie 2007); ORDINUL ministrului economiei şi finanţelor nr.
1768/2007 pentru aprobarea Procedurii de acreditare a organismelor de verificare a rapoartelor de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect
de seră (M.Of. nr. 635 din 17 septembrie 2007); ORDINUL M.M.D.D. nr. 1474/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea şi
operarea registrului naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră (M.Of. nr. 680 din 5 octombrie 2007); Ordinul M.M.D.D. nr. 1897/2007 pentru
pentru aprobarea procedurii de emitere a autorizaţiei privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2008-2012 (M.Of. nr. 842 din 8
decembrie 2007); H.G. nr. 718 din 2 iulie 2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat orizontal pentru dezvoltarea regională durabilă şi
reducerea emisiilor (M.Of. nr. 529 din 14 iulie 2008). http://www.eu-ets.ro/?m=pg&a=show&id=36 (iulie 2008) .
341
A se vedea şi: Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, 2007, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, p. 137-138, nota 1 de la subsolul p.
138 pentru o enumerare a legislaţiei conexe. De asemenea, Anexa II. Legislaţia privind protecţia mediului.
342
A se vedea Anexa I. Ordonanţa de urgenţă nr. 195 din 22/12/2005 privind protecţia mediului, Capitolul X. Protecţia atmosferei, schimbările
climatice, gestionarea zgomotului ambiental, art. 59-64.
elaborează, promovează şi actualizează Strategia naţională privind schimbările climatice,343 precum
şi Planul naţional de acţiune privind schimbările climatice; 344 asigură integrarea politicilor de
reducere a emisiilor de GHG şi adaptarea la efectele schimbărilor climatice în strategiile sectoriale;
administrează Registrul naţional al emisiilor de GHG şi coordonează Sistemul naţional de estimare a
emisiilor de GHG; coordonează implementarea mecanismelor flexibile prevăzute de Protocolul de la
Kyoto la UNFCCC.
O.U.G. nr. 195/2005 prevede în sarcina Guvernului de a stabili, prin H.G., schema de
comercializare a certificatelor de emisii de GHG şi condiţiile de elaborare a planurilor naţionale de
alocare a acestor certificate, urmând ca gestionarea durabilă şi unitară a fondurilor obţinute ca
urmare a comercializării unităţii de cantitate atribuită, prevăzută de Protocolul de la Kyoto la
UNFCCC, să se realizeze prin structuri special constituite în cadrul Administraţiei Fondului pentru
Mediu.
Prin H.G. nr. 645 din 7 iulie 2005345, a fost adoptată prima Strategie naţională a României privind
schimbările climatice (SNCC) pentru perioada 2005-2007. Prin intermediul acestei Strategii, România a realizat primii
paşi în direcţia unui efort naţional concentrat şi coordonat pentru implementarea politicilor din acest domeniu în perioada
2005-2007, şi îndeplinirea angajamentelor legate de limitarea emisiilor de GHG, precum şi a celor legate de pregătirea
măsurilor de adaptare la efectele posibile ale schimbărilor climatice, ce pot apărea indiferent de activităţile de limitare a
emisiilor.
SNSC defineşte politicile României privind respectarea obligaţiilor internaţionale prevăzute de UNFCCC şi de
Protocolul de la Kyoto, precum şi priorităţile naţionale ale României în domeniul schimbărilor climatice. 346 SNSC
interacţionează cu strategiile Guvernului României din alte domenii, 347 fapt pentru care ţine cont de acestea. De
asemenea, SNSC prezintă beneficiile de mediu şi economice pentru România rezultate din implementarea mecanismelor
flexibile stabilite prin Protocolul de la Kyoto, în special JI şi IET, stabilind totodată şi abordarea privind implementarea
activităţilor în domeniul schimbărilor climatice şi pentru participarea la ETS UE.348
H.G. nr. 1877/2005 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune privind schimbările climatice (PNASC).

Strategia Naţională privind Schimbările Climatice

“Site-ul www.eu-ets.ro este dedicat Schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de
seră în România şi explică în ce constă aceasta, precum şi paşii urmaţi de MMGA pentru implementarea în ţara noastră a
Directivei europene 2003/87/EC. Acesta se adresează operatorilor cu activităţi care generează emisii de gaze cu efect de
seră, mass-mediei şi publicului larg.”349
350

 http://www.eu-ets.ro/?m=pg&a=show&id=41 – Schema UE de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de

seră (EU Emission Trading Scheme in Romania)
xxxxxxxxxxxxxxxxxxx

O.M. 1170/29.09.2008 Ghid privind Adaptarea la efectele schimbarilor climatice (GASC)

Având în vedere acţiunile la nivel internaţional şi european, a apărut şi în România necesitatea elaborării şi promovării
unui „Ghid privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice”, identificată şi în Strategia Naţională şi în Planul
Naţional de Acţiune privind schimbările climatice, adoptate în 2005.
Scopul „Ghidului” este reprezentat de identificarea, în funcţie de resursele economice existente, a măsurilor necesare
pentru a limita efectele negative prognozate prin scenariile climatice, estimate pe un orizont de timp mediu şi lung
343
Adoptat prin H.G. nr. 645/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale a României privind schimbările climatice - 2005 – 2007.
344
Adoptat prin H.G. nr. 1877/2005 pentru aprobarea Planului naţional de acţiune privind schimbările climatice (PNASC).
345 Publicată în M.Of. nr. 670 din 27 iulie 2005.
346
Conform SNSC , Cap. 1. Introducere.
347
Conform SNSC, Cap. 6. Cadrul instituţional, juridic şi de politici, 6.4. Cadrul de politici. Strategiile Guvernului României din alte domenii de care
trebuie să ţină cont sunt: Strategia de Dezvoltare Durabilă a României “Orizont 2025”; Politica industrială a României; Foaia de parcurs din domeniul
energetic din România (aprobată prin H.G. nr. 890/2003); Strategia naţională în domeniul eficienţei energetice (aprobată prin H.G. nr. 163/2004);
Strategia de valorificare a resurselor regenerabile de energie (aprobată prin H.G. nr. 1535/2003).
Strategiile sectoriale naţionale şi planurile de acţiune ce urmează a fi elaborate în viitor în România vor trebui să corespundă şi cu SNSC pentru a se
asigura integrarea eficientă a obiectivelor strategice privind schimbările climatice în politicile naţionale.
348
Conform SNSC , Cap. 7. Implementarea UNFCCC şi a protocolului de la Kyoto, 7.3. Implementarea în comun şi Comercializarea internaţională a
emisiilor.
349
http://www.apmtm.ro/nou/presa.htm (iunie 2007).
350
http://www.eu-ets.ro/?m=pg&a=show&id=41 – Schema UE de comercializare a emisiilor de gaze cu efect de seră (EU Emission Trading Scheme in
Romania).
(decenii). Măsurile identificate vor fi implementate prin colaborarea cu autorităţile locale şi prin asigurarea asistenţei
tehnice corespunzătoare.
Obiectivul „Ghidului” este reprezentat de creşterea capacităţii de adaptare a României la efectele
actuale şi potenţiale ale schimbărilor climatice, prin:
 monitorizarea impactului provocat de schimbările climatice, precum şi a vulnerabilităţii
socio-economice asociate;
 integrarea măsurilor de adaptare la efectele schimbărilor climatice în strategiile şi politicile
de dezvoltare sectorială şi armonizarea lor intersectorială.
 identificarea măsurilor speciale privind adaptarea sectoarelor critice din punct de vedere al
vulnerabilităţii la schimbările climatice.
Adaptarea - abilitatea sistemelor naturale şi antropice, de a răspunde efectelor schimbărilor climatice, incluzând
variabilitatea climatică şi fenomenele meteorologice extreme, pentru a reduce potenţialele pagube, a profita de
oportunităţi sau a face faţă consecinţelor schimbărilor climatice. Se pot distinge mai multe tipuri de adaptare: anticipativă
şi reactivă, privată şi publică, autonomă şi planificată.
Capacitatea de adaptare - totalitatea instrumentelor, resurselor şi structurilor instituţionale necesare implementării în
mod eficient a măsurilor de adaptare.

Ghidul reprezintă un prim document care abordează această provocare globală la nivelul României 351, urmând ca pe
viitor, acesta să fie reactualizat, o dată la doi ani, în funcţie de rezultatele unor noi studii în domeniu şi corelat cu politica
UE. Acesta reprezintă un document flexibil, dinamic, care va permite redefinirea obiectivelor. Aspectele identificate se
bazează pe o evaluare preliminară, fără a avea studii sectoriale şi scenarii climatice suficient de detaliate la nivelul
României.

http://www.mmediu.ro/departament_mediu/schimbari_climatice/schimbari_climatice.htm (MARTIE 2009) - vezi si

fisierul GASC.doc !
xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Peste tot în lume, discuţiile despre schimbările climatice sunt în prim plan, fiind incluse pe agenda celor mai
importante întâlniri regionale şi internaţionale la nivel înalt. Printre direcţiile pe care se focalizează atenţia celor
interesaţi de diminuarea efectelor negative a schimbărilor climatice se încadrează: 352 mecanismele de piaţă şi piaţa de
emisii de carbon – mecanismele de piaţă impuse prin Protocolul de la Kyoto au scopul de a reduce costurile atingerii
limitei de emisii prin mecanisme de dezvoltare nepoluante, implementarea comună şi comercializarea emisiilor;
arhitectura financiară în combaterea schimbărilor climatice – Convenţia privind schimbările climatice (UNFCCC) şi
Protocolul de la Kyoto presupun un ajutor financiar din partea ţărilor mai bogate în resurse faţă de cele mai puţin dotate,
fapt ce a determinat înfiinţarea unor fonduri în acest sens; 353 tehnologiile nepoluante, împreună cu eficienţa energetică,
au un rol crucial în combaterea schimbărilor climatice, prin asigurarea unor variante convenabile tuturor părţilor
implicate, permiţând, pe de o parte, creşterea economică şi, pe de altă parte, succese pe linia luptei împotriva
schimbărilor climatice. Pentru aceasta este nevoie de o cooperare mai bună între ţările industrializate şi cele în curs de
dezvoltare, atât la nivel tehnic, cât şi în cadrul unor politici-cadru clare. În acest sens, a fost înfiinţat Global Environment
Facility (GEF)354 din care sunt finanţate granturi pentru proiecte ce vizează combaterea schimbărilor climatice prin
reducerea riscurilor sau efectelor adverse ale acestora; diminuarea defrişărilor are un rol important în reducerea
emisiilor de carbon. Nevoia de protejare a pădurilor a fos recunoscută în Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite privind
Schimbările Climatice (UNFCCC) ca parte a eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, iar în Protocolul de la
Kyoto a fost considerată ca parte a angajamenteor luate în vederea reducerii emisiilor de GHG.

351
Ghidul prevede autorităţile responsabile în materie: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului,
Ministerul Sănătăţii Publice, Ministerul Transporturilor, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative,
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Ministerul pentru IMM, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale, Ministerul Mediului şi
Dezvoltării Durabile.

352
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice (iulie 2008).
353
Aceste fonduri sunt: Fondul Special pentru Schimbările Climatice din care sunt finanţate proiecte pentru adaptare, transfer de tehnologie,
diversificare economică şi capacitate instituţională; Fondul Ţărilor cel mai puţin Dezvoltate cu scopul finanţării programelor de asistenţă destinate
acestor ţări; Fondul pentru Adaptare din care sunt finanţate proiecte şi programe de adaptare în ţările în curs de dezvoltare şi care sprijină activităţile de
întărire a capacităţii instituţionale.
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice (iulie 2008).
354
GEF, înfiinţat în anul 1991, ca organizaţie financiară independentă care oferă granturi ţărilor în curs de dezvoltare pentru proiecte care vizează
mediul global şi promovează o viaţă durabilă a comunităţilor locale. GEF finanţează proiecte care urmăresc biodiversitatea, schimbările climatice,
apele internaţionale, degradarea solului, stratul de ozon, poluatori organici persistenţi.
http://www.gefweb.org/interior.aspx?id=50; http://www.gefweb.org/interior.aspx?id=232 (iulie 2008).
 Programele naţionale de acţiune reprezintă o opţiune pentru ţările mai puţin dezvoltate, oferind o evaluare
riguroasă a nevoilor urgente de adaptare.355
Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, de înjumătăţire a sărăciei, au fost solemn asumate de participanţi la
majoritatea întâlnirilor G8. dacă aspiraţiile lumii în curs de dezvoltare privind creşterea participării la prosperitatea
mondială nu sunt onorate?

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Ascultaţi-le pe primele victime ale schimbărilor climatice! 356

11.06.2007

de Ban Ki-Moon

Aşadar, se trage linie. Când naţiunile industrializate din G8 se întâlneau în Heiligendamm, forţele care luptă împotriva
încălzirii globale şi-au dislocat armatele în câmpurile de luptă. Germania şi Marea Britanie doresc să accelereze
discuţiile asupra unui nou tratat privind schimbările climatice, care să intre în vigoare în anul 2012, când va expira
Protocolul de la Kyoto. Se vorbeşte despre măsuri drastice care să reducă emisiile de carbon şi să limiteze creşterea
temperaturii globale, care se anunţă a fi în următorii 40 de ani de 2º Celsius. Statele Unite ale Americii, care vin cu o
iniţiativă proprie, se opun obiectivelor şi termenelor considerate arbitrare.
Vom vedea cum se vor derula discuţiile. Dar în timp ce SUA şi Europa dezbat, unele dovezi sunt de netăgăduit.

În primul rând, datele ştiinţifice sunt clare. Încălzirea Pământului nu poate fi contestată, iar noi, oamenii, suntem
principala cauză a acestui proces. Fiecare zi aduce cu sine noi dovezi, fie că vorbim despre ultimul raport al Greenpeace
despre retragerea gheţarilor din Everest sau despre descoperirea de săptămâna trecută conform căreia Oceanul Antarctic
nu mai poate absorbi dioxid de carbon. Imaginaţi-vă: cel mai mare depozit de carbon de pământ s-a umplut complet.
În al doilea rând, trebuie să acţionam acum. Costurile expectativei, după cum recunosc mulţi economişti, le vor depăşi
probabil de câteva ori pe cele ale acţiunilor imediate.
Este posibil ca pagubele produse de uraganul Katrina, care s-a abătut asupra oraşului New Orleans, să fi fost legate de
încălzirea globală, însă este bine să conştientizăm care sunt costurile sociale şi financiare ale amânării. La fel de evident
este faptul că nu ne mai permitem să disecăm la nesfârşit opţiunile. Soluţia de astăzi — explozia comerţului cu carbon —
este doar o armă în întregul nostru arsenal. Noile tehnologii, conservarea energiei, proiectele de împădurire şi
combustibilii regenerabili, precum şi pieţele private, toate trebuie să fie componente ale unei strategii pe termen lung. La
fel trebuie să fie şi adaptarea.

Mai există şi un al treilea aspect, care, aşa cum îl văd eu, este cel mai important dintre toate. Este vorba despre echitate
care ţine de valori, de clasamentul celor mai importante aspecte morale ale erei noastre. Încălzirea globală ne afectează
pe toţi, dar ne afectează diferit. Statele bogate au resursele şi cunoştinţele pentru a se adapta. Un fermier african însă,
care-şi pierde cultura sau cireada din cauza secetei sau a furtunilor de nisip, sau un locuitor al insulei Tuvalu, îngrijorat
de faptul că satul său ar putea fi înghiţit în curând de ape, este infinit mai vulnerabil. Este o disparitate obişnuită deja:
bogat-sărac, nord-sud.
Privind obiectiv, soluţiile propuse de ţările dezvoltate pentru combaterea încălzirii globale nu sunt la îndemâna celor mai
puţin norocoşi vecini de pe planetă. Cum am putea îndeplini Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, de înjumătăţire a
sărăciei, atât de solemn asumate la celelalte întâlniri ale G8, dacă aspiraţiile lumii în curs de dezvoltare privind creşterea
participării la prosperitatea mondială nu sunt onorate?
Orice subiect care îi afectează pe locuitorii planetei, inclusiv schimbarea climatică, trebuie guvernat şi de o oarecare
dimensiune umană.
O consider o obligaţie, o extensie a obligaţiei sacre a Naţiunilor Unite de a proteja. În fiecare zi, mergând pe coridoarele
sediului ONU, admir unele dintre lucrările celor mai vestiţi fotoreporteri din lume. Ele arată feţele şi ilustrează vocile
popoarelor adesea nevăzute şi neauzite din toate colţurile lumii, mulţi dintre aceştia trăind în condiţii grele şi îngreunate
de schimbarea climatică.

Discuţiile din Consiliul de Securitate, purtate uneori de diplomaţi opaci pe marginea unor subiecte neimportante, sunt
uneori înviorate şi, pentru câteva momente, ele pot fi clasificate oricum, doar diplomatice nu. Îmi amintesc de o astfel de
discuţie din aprilie, când reprezentantul Namibiei arăta cum vede el pericolele schimbării climatice. “Acesta nu este un
exerciţiu academic”, şoptea el. “Pentru ţara mea este o problemă de viaţă sau de moarte.”
Tot el a amintit cum se întind ca suprafaţă Deşerturile Namib sau Kalahari, distrugând terenurile arabile şi lăsând regiuni
355
http://www.onuinfo.ro/resurse/schimbari_climatice/ (iulie 2008).
356
http://www.onuinfo.ro/secretar_general/articole/353/ (iulie 2007).
întregi în condiţii de nelocuit. Asta m-a dus cu gândul la ţara mea, Coreea de Sud, tot mai afectată de furtunile de nisip
care se intensifică în Marea Galbenă, dar pornesc din Deşertul Gobi, care se lărgeşte şi el. Malaria s-a răspândit şi ea în
zone în care nici măcar nu a fost întâlnită, mai spunea reprezentantul namibian. Specii de plante sau animale dispar cu
totul de pe terenuri faimoase pentru biodiversitatea lor. Iar ţările în curs de dezvoltare, cum e şi ţara lui, sunt tot mai des
subiectul a ceea ce el numea “război biologic sau chimic de intensitate redusă”.
Astfel de sentimente sunt puternice, se nasc din viaţă şi nu pot fi închipuite. Însă cei din lumea dezvoltată trebuie să le
audă şi să se comporte adecvat. Acesta este mesajul pe care vreau să-l transmit la Heiligendamm şi motivul pentru care
vreau să anunţ organizarea unei întâlniri speciale la nivel înalt pentru schimbările climatice, în septembrie la New York,
probabil înaintea lucrărilor Adunării Generale.
Şi tot acesta este motivul pentru care am numit trei reprezentanţi speciali, al căror mandat este să vorbească în numele şi
în interesul celor mai vulnerabile naţiuni – gazdă a majorităţii popoarelor lumii.

Salut declaraţia recentă a preşedintelui Bush, referitoare la iniţiativa americană în domeniu. Fac însă apel ca aceasta să se
desfăşoare în cadrul Naţiunilor Unite, forul mondial de discuţii, astfel încât activităţile noastre să fie complementare şi
reciproc susţinute. În decembrie, liderii lumii se vor reuni în Bali pentru a dezvolta deciziile din Germania din această
săptămână şi din perioada următoare.
Dar să nu uităm. Un acord al G8, care nu este mondial ca obiectiv, nu poate oferi soluţii la problemele mondiale. A sosit
timpul pentru regândire şi pentru o mai mare deschidere. Nu ne mai putem ocupa de aceste probleme ca până acum.

Acest articol a apărut în International Herald Tribune si a fost publicat de "Jurnalul National" in editia din 11
iunie 2007.
Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
XXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
Cartea verde

"Comisia Europeană lansează dezbaterea publică a documentului "Cartea verde privind adaptarea la efectele
schimbărilor climatice în Europa - opţiuni pentru acţiuni UE", proces consultativ ce are loc până la sfârsitul lunii
noiembrie.

Documentul adoptat de către Comisia Europeană, în data de 29 iunie 2007, reprezintă prima iniţiativă politică a Uniunii
Europene pe acest subiect.
Cartea verde a adaptării a avut ca punct de plecare rezultatele cercetărilor întreprinse în cadrul Programului European
privind schimbările climatice şi prezintă posibilile modalităţi de acţiune la nivelul UE.
Cartea verde a adaptării poate fi consultată accesând următoarele adrese:
- varianta în limba engleză a textului şi a anexelor:
http://ec.europa.eu/environment/climat/adaptation/index_en.htm
http://ec.europa.eu/environment/climat/adaptation/sec/sec_2007_849.pdf
-  varianta în limba română a textului:
http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:52007DC0354:EN:NOT
iar, în vederea participării la dezbaterea publică va rugăm să accesaţi următoarea adresă:
http://ec.europa.eu/environment/climat/adaptation/consultation.htm
Sesiunea de consultare este limitată la 1h 30 min, ceea ce înseamnă ca răspusul trebuie transmis în acest interval de timp.
Dacă se depăseşte timpul alocat, răspunsurile se pierd.
Dacă doriţi transmiterea unor răspunsuri coordonate la nivelul instituţiei dvs., aveţi posibilitatatea de a printa
chestionarul, de a răspunde la intrebări intr-un document word separat  şi apoi să completaţi textul on-line, utilizând
documentul auxiliar. In cazul în care aţi ales această modalitate, vă rugăm să transmiteţi răspunsurile dumneavoastra şi
pe adresele: oana.sbiera@mmediu.ro, miriana.roman@mmediu.ro."

Xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

These 20 popular travel destinations are most threatened by global warming.

http://www.citizensugar.com/1626527?ybf1=1

Got your passport and itchy feet in search of a vacation destination? Consider this first. It's not a scared-straight story on
global warming I promise — it's a traveler's perspective on how the world's climate and it's info served up like a
gorgeous guidebook — and, I'll admit, food for thought. ProTraveller put together this list of 20 places that are ripe to
change dramatically if the world heats up — and it's a where's where of dream vacations.
Here's part of their list, and some info that caught my eye:


 Great Barrier Reef, Australia
 Virgin Islands, Caribbean
 Cook Islands, Pacific Ocean
 Galapagos Islands, Pacific Ocean (pictured here)
 Belize Barrier Reef, Belize
 Red Sea Reefs, Egypt
 Tokyo, Japan — This major international city is in some serious danger; its temperatures have been rising five
times faster than the average global warming rate around the world.
 London, United Kingdom — Scientists say that the city could be underwater as early as within the next one
hundred years.
 New York City, USA
 New Orleans, USA
 Jakarta, Indonesia — The capital city of Indonesia has already experienced serious flooding last year, which
many believe was a direct result of the climate change affecting the world. With more than twenty million
people living in its metropolitan area, Jakarta is a city that has a lot to lose if the global warming issue continues
unabated.

With Britain already having its warmest May since 1772 and alarming weather becoming a mainstay, it's nice to be
reminded of the beauty we need to take care of — sans PowerPoint. (Sorry Al.)

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Reglementările privind limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră vor avea un impact material asupra
activităţilor comerciale de producere de combustibili fosili sau care îi utilizează la scară largă. Acestea vor accelera
dezvoltarea unor noi pieţe pentru surse de energie regenerabilă şi ale eficienţei energetice şi vor afecta în mod
fundamental strategia şi profiturile în industrii cum ar fi: producerea energiei electrice, a materialelor de construcţii, a
metalelor şi a prelucrării petrolului.357

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Capitolul 5.
Dreptul – instrument important pentru protecţia mediului

Dreptul este un instrument important al protecţiei mediului, în principal datorită metodei de

reglementare pe care o utilizează: metoda autoritarismului. Normele prin care este reglementată
protecţia mediului sunt imperative, ceea ce înseamnă aplicarea de sancţiuni celor care le încalcă. Mai
mult, art. 95 din O.U.G. nr. 195/2005, prevede caracterul obiectiv, indiferent de culpă, al răspunderii
pentru prejudiciile aduse mediului.
Normele juridice de dreptul mediului sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice sau
juridice (publice sau private), această obligativitate de protejare a mediului rezultând, în primul rând,
din Constituţia României358, din O.U.G. nr. 195/2005359, precum şi din multe alte acte normative prin
care sunt stabilite norme de protecţie a mediului. Nu trebuie ignorat faptul că şi fosta lege-cadru de
protecţie a mediului, Legea nr. 137/1995, modificată360 prevedea această obligativitate.

357
http://www.vertisfinance.com/index.php?page=207&l=7 (august 2008).
358
Conform art. 35. Dreptul la mediu sănătos, al. (3) din Constituţie.
359
Conform art. 94 din OuG nr. 195/2005.
360
Conform art. 80 ş.a. din Legea nr. 137/1995, modificată.
 Prin intermediul normelor juridice se impune o anumită conduită de protecţie a mediului: fie
prin obligarea de a înfăptui anumite activităţi de protejare a mediului, fie prin abţinerea de la
anumite acţiuni.
La conturarea acestei conduite de protejare a mediului sunt menite să contribuie şi principiile
cu caracter general care stau la baza protecţiei mediului, formulate în art. 3 al O.U.G. nr. 195/2005,
ca şi principiile formulate în legi speciale prin care sunt reglementate anumite domenii de activitate
în relaţie cu protecţia mediului361, ori de protejare expresă a unor elemente de mediu362.
Un rol important revine dreptului şi sub aspectul protecţiei şi exploatării raţionale a rezervelor
subsolului. Prin mijloace şi forme proprii, dreptul va trebui să stimuleze şi să asigure un procent cât mai
ridicat de recuperare şi o protecţie cât mai deplină a rezervelor de materii prime minerale 363. Numai în acest
fel se va atinge acest deziderat al umanităţii privind dezvoltarea durabilă.
Tot prin intermediul normelor juridice este reglementat sistemul organizatoric atât la nivel naţional,
cât şi pe plan internaţional. Sistemul organizatoric naţional prezintă mare interes întrucât de seriozitatea cu
care autorităţile publice îşi îndeplinesc obligaţiile, depinde şi credibilitatea politicii statului în direcţia
protejării mediului.
De asemenea, prin intermediul normelor juridice au fost create fonduri băneşti destinate diferitelor
acţiuni de refacere, îmbunătăţire etc. a mediului, cum ar fi: fondul de mediu 364; fondul de ameliorare a
fondului funciar365; fondul de conservare şi regenerare a pădurilor 366 şi altele.
Reglementarea protecţiei mediului prin intermediul normelor juridice poate avea şi un aspect educativ
în sensul creării unei conştiinţe de mediu. Câteva reglementările juridice în acest sens vin în sprijinul
afirmaţiei anterioare:
- art. 85 din OuG nr. 195/2005, care prevede obligaţiile autorităţii publice centrale pentru educaţie şi
cercetare, printre altele şi în sensul: adaptării planurilor şi programelor de învăţământ la toate nivelurile, în
scopul însuşirii noţiunilor şi principiilor de protecţie a mediului, pentru conştientizarea, instruirea şi educaţia
în acest domeniu; promovării tematicilor de studii şi programe de cercetare care răspund priorităţilor stabilite
de autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului; elaborării programelor educaţionale în scopul
formării unui comportament responsabil faţă de mediu; 367
- luând în considerare legislaţia referitoare la accesul la informaţie şi justiţie în probleme de mediu 368, care
asigură, pe de o parte, accesul oricărei persoane la informaţia de mediu, chiar fără justificarea unui interes, şi
obligaţia autorităţilor de a difuza această informaţie şi, pe de altă parte, posibilitatea adresării justiţiei, potrivit
tratatelor internaţionale ratificate de România;
- un alt aspect cu efect educativ este constatarea situaţiilor de încălcare a normelor privind protecţia mediului
de către organele în drept şi aplicarea cu celeritate a sancţiunilor corespunzătoare.
Cu toate aceste avantaje ale reglementării juridice a protecţiei mediului, în literatura de specialitate a
fost exprimat şi punctul de vedere potrivit căruia dreptul, atunci când nu poate asigura o protecţie reală a
mediului, neputând formula drepturile sau nevoile mediului, este doar în serviciul politicii. 369

Capitolul 6.
Conştiinţa de mediu

361
De exemplu, OuG. 78/2000 privind regimul deşeurilor.
362
De exemplu, O.U.G.. nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere.
363
Mircea DUŢU, op.cit., 2003, vol. II, p. 174.
364
Constituit iniţial prin Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu (publicată în M.Of. nr. 207 din 11 mai 2000), în prezent este reglementat prin
OuG nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (publicată în M.Of. nr. 1193 / 30 decembrie 2005), aprobată prin Legea nr. 105 din 25 aprilie 2006
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu (publicată în M.Of. nr. 393 / 8 mai 2006).
365
Constituit din taxele prevăzute în art. 92, alin.(4) din Legea fondului funciar, nr. 18/1991, republicată.
366
Constituit din sumele prevăzute în art. 63, lit. a)-f) din Legea nr. 26/1996, Codul silvic.
367
OuG nr. 195/2005, art. 85, lit. a)-c).
368
Vezi Infra, Titlul V. Accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu.
369 Apud Ludwig KRÄMER, EC Environmental Law, fourth edition, Sweet&Maxwell, London, 2000 .
, p 225.
 Urmărind reglementările din toate timpurile, legate într-un fel sau altul de ceea ce astăzi
numim protecţia mediului, observăm că omul a avut din cele mai vechi timpuri interes în protejarea
anumitor elemente ale mediului natural, dar şi “plăcerea” şi dorinţa de a fi atent la ambientul în care
trăieşte – natural şi artificial. Astfel, chiar dacă protecţia mediului este un concept relativ nou, unul
dintre aspectele ce stau la baza acestuia – atenţia pentru protejarea lui – a fost dintotdeauna prezent,
într-o formă sau alta, în conştiinţa umanităţii.
Precizăm că nu dorim să suprapunem cele două concepte - conştiinţa ecologică şi conştiinţa
de mediu -, acestea având înţelesuri şi întinderi diferite.
Când ne referim la conştiinţa ecologică, înţelegem conştiinţa omenirii pentru protejarea
mediului natural, cu tot ceea ce include el şi sub toate aspectele din această perspectivă. Pentru a
înţelege mai bine acest concept, vom reda una dintre definiţiile consacrate ale ecologiei: “ştiinţă
biologică de sinteză ce studiază prin excelenţă conexiunile ce apar între organisme şi mediul lor de
viaţă, alcătuit din ansamblul factorilor de mediu (abiotici şi biotici), precum şi structura, funcţia şi
productivitatea sistemelor biologice supraindividuale (populaţii, biocenoze) şi a sistemelor mixte
(ecosisteme)”370. Este aşadar vorba, în primul rând, de interacţiunile complexe existente în lumea vie; în al doilea
rând, sistemul astfel creat depinde, în mare măsură, de starea elementelor componente (cantitativ şi calitativ); în al treilea
rând, starea generală a sistemului, la rândul lui, poate avea efecte asupra elementelor componente. Oricât de insignifiantă
ar fi, la prima vedere, existenţa unor insecte pentru rasa umană, dispariţia acestora ar însemna pierderea unei verigi a
sistemului, cu repercusiuni mult mai grave decât îşi poate imagina omul când gândeşte doar luând în considerare
prezenţa unei insecte deranjante, ignorând lanţul trofic din care aceasta face parte.
Când ne referim la conştiinţa de mediu, avem în vedere conştiinţa oamenilor pentru
protejarea atât mediului natural cât şi a mediului artificial. Astfel, considerăm conceptul de
conştiinţă de mediu mai larg, încluzându-l pe acela de conştiinţă ecologică, la care se adaugă şi
interesul pentru protecţia mediului creat de om371.
Fie că este vorba de una sau de alta dintre formele de conştiinţă enunţate, în vederea protecţiei mediului s-a avut
în vedere cointeresarea persoanelor într-un fel sau altul la protecţia şi dezvoltarea mediului. De aceea, conştiinţa de
mediu şi, în cadrul acesteia, conştiinţa ecologică pot fi realizate cel mai bine prin intermediul unor programe educative,
astfel încât protejarea naturii şi a mediului creat de om să fie considerată de fiecare ca o datorie permanentă, ca o
conştientizare a binelui pe care “mi-l fac” şi nu ca o corvoadă, ca nişte reguli pe care le respectăm doar când ştim că ne-
ar putea vedea cineva şi sancţiona pentru nerespectare. Mai mult, ideal este ca oamenii să nu uite că ei înşişi, prin
atitudinile pe care le au reprezintă un factor care poate influenţa starea mediului într-un sens sau altul. Nu trebuie uitat
faptul că şi omul, ca fiinţă bio-psiho-socială, este un element al mediului.
Formarea şi dezvoltarea unei conştiinţe de mediu - după cum afirmă Ernest Lupan - determină persoanele să fie
conştiente de procedurile privind participarea la procesul luării deciziilor cu implicaţii asupra mediului, să aibă acces
liber la aceste proceduri şi să ştie cum să le folosească. 372
Informarea cetăţenilor asupra problemelor de mediu şi a soluţiilor de prevenire şi protecţie a mediului este
primul pas în conştientizarea acestora referitor la impedimentele ce pot apare prin poluare. Educaţia ecologică începe cu
o bună informare. Apoi, cetăţeanul trebuie implicat direct în rezolvarea problemelor de mediu, prin participarea acestuia
la procesul legislativ, la formularea şi aplicarea deciziilor. Doar aşa opinia publică devine operaţională 373.
La începutul anilor ’90, la nivelul populaţiei din România, nu ne puteam lăuda cu o conştiinţă de mediu
dezvoltată, cu toate că, la o analiză mai atentă, se poate constata pe lângă existenţa multor acte normative prin
intermediul cărora era reglementată protecţia juridică a mediului şi sublinierea în plan doctrinar a acestui aspect 374.
370
Petre NEACŞU, Zoe APOSTOLACHE-STOICESCU, op.cit., 1982, p. 191 şi urm.
371
A se vedea şi Veronica REBREANU, Câteva aspecte privind crearea unei conştiinţe de mediu, în volumul “Environment & Progress” nr.
10/2007, apărut sub titlul “Tehnologii şi echipamente pentru evaluarea şi protecţia mediului. Mediul – probleme fundamentale”, editori: Grigore Vlad,
Ruxandra-Mălina Petrescu-Mag, Editura EFES, Cluj-Napoca, 2007, pp. 371-378.
372
A se vedea Ernest LUPAN, Accesul la informaţie şi la justiţie în probleme de mediu, Revista “Dreptul”, nr. 9/2003, p. 115-120.
373
http://www.ghid-mediu.ngo.ro/accesinformatie.htm
374
A se vedea, în acest sens: Mircea DUŢU, Despre necesitatea, conceptul şi trăsăturile definitorii ale dreptului ecologic, în „Revista română de
drept”, anul XLV, nr. 5/1989 (amintind şi Legea nr. 9/1973 privind protecţia mediului înconjurător; Legea nr. 2/1987 privind conservarea, protejarea şi
dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor raţională economică şi menţinerea echilibrului ecologic; Decretul nr. 414/1979 pentru stabilirea valorilor limită
admisibile ale principalelor substanţe poluante din apele uzate înainte de evacuarea acestora; Decretul nr. 466/1979 privind regimul produselor şi
substanţelor toxice); Mihai GIUGARIU, dr. Mihai CONSTANTINESCU, Întărirea răspunderii în asigurarea calităţii apei, în „Revista română de
drept”, anul XLV, nr. 8/1989, pp. 22-26 (cu accent pe Legea apelor nr. 8/1974 şi Legea nr. 5/1979 privind gospodărirea raţională, protecţia şi
asigurarea apelor); Veronica REBREANU, Aspecte juridice privind depozitarea deşeurilor, în volumul “Environment & Progress - 2003”, apărut sub
titlul “Mediul – cercetare, protecţie şi gestiune”, editor Prof.univ.dr. Iustinian Petrescu, “Presa Universitară Clujeană”, Cluj-Napoca, 2003, pp. 439-443
(pentru regimul juridic al deşeurilor, menţionând şi existenţa Decretului nr. 465/1979 privind recuperarea şi valorificarea resurselor materiale
refolosibile, utilizarea şi depozitarea ambalajelor). Exemplele pot continua.
 „Problemele” de mediu, „poluarea mediului, „dezvoltarea durabilă” ca şi alte aspecte legate de mediu sunt atât
de des invocate încât aproape că nu mai sunt luate în serios. Imaginile pe care le vedem în apropierea oraşelor
(depozitarea mai mult sau mai puţin corectă a deşeurilor) sau fostele zone industriale dinainte de 1989 (acum coloşi de
fier-beton în descompunere) sunt „firescul nefirescului” cu care ne-am obişnuit atât de mult şi îl acceptăm mulţumindu-
ne să aruncăm veşnic vina pe alţii în locul unei acţiuni care să se deruleze pe mai multe planuri pentru a conştientiza că
ceea ce încă ni se pare „firesc” să vedem în România este demult remediat în alte ţări. Sigur, este nevoie de un capital
serios, dar acesta trebuie însoţit şi de o educaţie pe măsură care să contribuie la formarea unei conştiinţe de mediu care,
la rândul ei, să se reflecte în acţiunile concrete ale fiecăruia.
Unul dintre aspectele care pot contribui la formarea unei reale conştiinţe de mediu este accesul la informaţia
privind mediul, care este reglementat prin lege; totuşi, fluxul activ şi fluxul pasiv, prevăzute de lege, prin care informaţia
privind mediul poate ajunge la cetăţeni credem că nu sunt suficiente şi pentru crearea unei atitudini conştiente faţă de
mediu. Mai mult, accesul la informaţia privind mediul nu trebuie limitată la modalităţile şi nici la înţelesul strict
prevăzute de lege, ci acestea pot fi completate cu procesul educativ. Chiar dacă în diferite programe şcolare se poate
vedea di n ce în ce mai mult atenţie faţă de educaţia pentru un mediu curat, acesta este un pas bun, dar nu suficient, căci
educaţia nu se limitează la şcoală şi la perioada în care mergem la şcoală!
Informaţia privind mediul este asigurată şi prin alte forme de acces în afară de cele menţionate în lege, 375 însă,
credem că aici ar trebui acordată o mai mare atenţie, astfel încât să nu devină o „plictiseală” în a o primi, ci un „interes”.
În acest fel, cu adevărat s-ar forma o reală conştiinţă de mediu şi oamenii ar fi mai atenţi cu mediul lor nu doar pentru că
legea pedepseşte anumite conduite, ci pentru că doar prin anumite conduite ne putem exercita dreptul constituţional la un
mediu sănătos.
Educaţia în sensul cunoaşterii noţiunilor şi principiilor de protecţie a mediului, formarea unui
comportament responsabil faţă de mediu, considerăm noi, implică şi o conştientizare a dreptului şi
obligaţiei de a cunoaşte tot ce poate dăuna mediului, pentru a lua deciziile în cunoştinţă de cauză.
Importanţa educaţiei pentru conturarea conştiinţei de mediu este enunţată chiar în legea-cadru
privind protecţia mediului, O.U.G. nr. 195/2005, care, în art. 85 lit. c) prevede că una dintre
atribuţiile autorităţii publice centrale pentru educaţie şi cercetare este aceea de a asigura “elaborarea
programelor educaţionale în scopul formării unui comportament responsabil faţă de mediu”. Un
comportament responsabil este comportamentul unei persoane informate, care îşi cunoaşte dreptul la un mediu sănătos,
care ştie ce include mediul, care ştie normele de protecţie a mediului şi principiile pe care se bazează protecţia mediului,
şi acţionează în consecinţă, care îşi ştie interesul propriu, al comunităţii din care face parte şi, nu în ultimul rând, al
comunităţii globale căci, dacă mediul nu are frontiere, nici grija faţă de mediu nu trebuie să aibă frontiere; pe scurt, un
comportament responsabil este comportamentul celui care are conştiinţă de mediu. Ca multe alte elemente pe care le
învaţă omul, şi conştiinţa de mediu poate fi cultivată.
Tot în legea-cadru privind protecţia mediului, art. 90 lit. e) prevede că printre atribuţiile şi răspunderile
autorităţilor administraţiei publice locale se află şi promovarea unei atitudini “corespunzătoare a comunităţilor locale în
legătură cu importanţa protecţiei mediului”; se subînţelege că o atitudine corespunzătoare reflectă o conştiinţă
corespunzătoare, în cazul nostru, înţelegerea - la nivelul membrilor acelor comunităţi - faptului că ideea de protecţie a
mediului trebuie să facă parte şi să se reflecte în comportamentul nostru firesc, ca un reflex bun, nu ca o teamă de
sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării unor reglementări juridice. Prezenţa activă a autorităţilor locale “mai aproape
de cetăţean” ar fi binevenită, nu doar în organizarea unor “zile de curăţenie” împreună cu elevii (care sunt binevenite,
constituind şi o lecţie şi un bun exemplu, dar nu sunt suficiente), ci şi printr-o mai intensă mediatizare, pe mai multe căi,
a obligaţiilor privind protecţia mediului, ca şi a avantajelor respectării acestor obligaţii.
Absenţa unei asemenea conştiinţe nu este nouă, fiind semnalată şi în anii ’60 ai secolului XX de academicianul
Emil Pop care, trecând în revistă reglementările juridice prin intermediul cărora monumentele naturale din România erau
protejate – printr-un “bilanţ perfect satisfăcător al situaţiei de azi în ocrotirea naturii de la noi”-, observă totuşi că
această ocrotire “suferă de o condiţie amortizatoare: absenţa sau să-i zicem timiditatea unei conştiinţe publice a
ocrotirii naturii. Fără ea legea rămâne un mijloc de constrângere neînţeles în general sau chiar repudiat, cu efecte
slăbite şi retardate. Prevederile legale şi mai ales spiritul lor trebuie să se transforme într-o putere vie, care să anime
colectivitatea ţării noastre întreagă…”376.
La prima vedere, se poate observa că respectarea mediului este mai vizibilă prin rezultatele obţinute în statele
mai bine dezvoltate economic. Să fie oare aplicabilă afirmaţia că “sărăcia este cel mai mare poluator al mediului” 377?
Este adevărat că în comunităţile sărace protecţia mediului este cel mai puţin avută în vedere, conştiinţa de mediu lipsind
aproape cu desăvârşire. Este adevărat că în comunităţile sărace nu există nici o conştiinţă a muncii mai mult sau mai
puţin organizate. Este adevărat că în comunităţile sărace gradul de educaţie este redus, ca şi cel privind informaţia sub
375
A se vedea Infra, Titlul V. Accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la justiţie în probeme de mediu.
376
Emil POP, Pagini alese, Editura “EFES”, Cluj-Napoca, 2004, p. 91, din cursul de deschidere a anului universitar 1960/1961, “Problema ocrotirii
naturii”.
377
Apud Ludwig KRÄMER, EC Environmental Law, Fourth edition, Sweet&Maxwell, London, 2000, p. 13.
orice aspecte. Toate acestea au o legătură între ele. În ceea ce priveşte protecţia mediului, e bună ideea pusă în practică
de a curăţa anumite zone, dar nu suficientă, câtă vreme nu este însoţită şi de alte aspecte, cum ar fi: o minimă educaţie
corespunzătoare privind aspecte legate de protecţia mediului; insuflarea în gândirea cetăţenilor a ideii de a fi utili şi
societăţii în care trăiesc, nu doar lor înşişi; educarea unei gândiri în perspectivă, nu doar a momentului.

Căile de realizare a cointeresării în protecţia şi dezvoltarea mediului:

1. Interesarea bazată pe conştiinţa de proprietar, pornind de la drepturile şi obligaţiile pe
care le are fiecare proprietar, drepturi şi obligaţii desprinse din toate actele normative, începând cu
Constituţia378 şi continuând cu cele privind protecţia elementelor de mediu etc.;
2. Cointeresarea determinată de înăsprirea sancţiunilor juridice. Un studiu al actelor
normative privind protecţia mediului – cel puţin pentru ultimii 15 ani – ar sublinia majorarea
cuantumurilor sancţiunilor aplicate pentru nerespectarea reglementărilor din această ramură a
dreptului379. Această majorare se înregistrează atât în ceea ce priveşte limitele amenzilor aplicate
pentru contravenţii, cât şi în ceea ce priveşte limitele închisorii prevăzute în cazul săvârşirii de
infracţiuni prevăzue în legislaţia privind protecţia mediului;
3. La cele două modalităţi de cointeresare menţionate mai sus, preluate din doctrină 380, am
adăuga o a treia modalitate, bazată pe crearea unei conştiinţe de mediu, focalizată pe mediu ca
valoare, pe conştientizarea alterităţii, pe luarea în calcul a nevoilor reale care determină un
asemenea accent pus pe protecţia mediului, asupra situaţiei obiective actuale în care se află mediul
planetei, chiar dacă poluarea sau alte aspecte care se constituie în semnale de alarmă nu sunt
perceptibile la fel de acut peste tot.
Ca exemplu de preocupare pentru protecţia mediului prin crearea unei conştiinţe de mediu, dar bazată şi pe
conştiinţa de proprietar, chiar dacă este focalizată pe un element de mediu, poate fi amintită Strategia pentru dezvoltarea
silviculturii381, care, printre obiectivele şi elementele strategice prevede la pct. 13: Conştientizarea publicului,
deţinătorilor de terenuri forestiere şi a mediului politic şi decizional privind rolul şi importanţa patrimoniului forestier
naţional. Aceasta include: conştientizarea şi educarea populaţiei în scopul cunoaşterii şi protejării pădurii, faunei şi
practicării unui turism ecologic; conştientizarea mediului politic şi decizional din sector asupra beneficiilor derivate din
utilizarea raţională a resurselor forestiere naţionale; dezvoltarea activităţilor de informare, sprijin tehnic şi consultanţă în
domeniul forestier. Potrivit aceleiaşi Strategii pentru dezvoltarea silviculturii, conştientizarea şi educarea populaţiei
presupune: promovarea în rândul elevilor din ciclul primar şi gimnazial a cunoştinţelor legate de rolul şi importanţa
pădurii; atragerea publicului la acţiuni de protejare, conservare şi dezvoltare a fondului forestier; formarea conştiinţei
forestiere prin antrenarea organizaţiilor nonguvernamentale şi a mass-mediei în acest proces; conştientizarea
proprietarilor de păduri private în vederea cunoaşterii şi însuşirii de către aceştia a criteriilor şi principiilor de gestionare
durabilă a pădurilor; antrenarea publicului larg la manifestări prilejuite de "Sărbătoarea sădirii arborelui" şi "Ziua
silvicultorului".
În cele ce urmează, vom enunţa fugitiv câteva aspecte pe care le considerăm a contribui la crearea unei
conştiinţe de mediu.
Mediul, sub toate aspectele şi înţelesurile sale, este una dintre componentele vieţii noastre care îngrijorează din
ce în ce mai mult întreaga lume. Întrucât problemele de mediu nu cunosc frontiere, ele sunt în esenţa lor globalizate.
„Mediul natural globalizat” a existat cu mult înainte ca oamenii să realizeze acest aspect. Cunoaşterea de către toţi
locuitorii planetei a naturii dar şi a societăţii în care îşi duc viaţa, a societăţii globale, a nevoii imperioase de protecţie şi
conservare a mediului – sursa primară pentru asigurarea condiţiilor vitale generaţiilor prezente şi pentru generaţiile
viitoare – trebuie privită ca o condiţie absolută. Comunitatea internaţională conştientizează pe zi ce trece importanţa
protecţiei mediului şi a dezvoltării durabile. Această conştientizare se reflectă în conceptele, principiile şi regulile privind
mediul, care s-au conturat în decursul ultimilor 30 de ani. Alături de cadrul legislativ, statele, prin autorităţile lor
competente trebuie să asigure şi o informaţie corectă despre mediu. În vederea protejării mediului şi, în acelaşi timp, să
fie asigurată şi o dezvoltare durabilă este nevoie ca informaţia referitoare la diferite elemente de mediu (apă, aer, sol,
animalele sălbatice, resursele naturale etc.) să fie difuzată într-o formă convenabilă.

378
Constituţia României, Art. 44 – Dreptul de proprietate privată: ... „(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia
mediului...”
379
Afirmaţia noastră are în vedere şi alte ramuri ale dreptului în care se poate observa acelaşi fenomen.
380
A se vedea Ernest LUPAN, Dreptul mediului, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti, 2001, pp. 32-39.
381
Pentru Politica şi Strategia de dezvoltare a silviculturii din România (2001-2010) a se vedea site-ul:
http://www.forestry.ro/documente/strategia.htm (15.06.2007)
 Fie că este realizată pe căi oficiale, fie că este dobândită pe oricare alte căi şi din orice alte surse, informaţia
corectă privind mediul are şi menirea de a contribui la educarea continuă a locuitorilor planetei, la formarea unor noi
atitudini, şi în acest fel ar trebui să ducă la crearea unei reale conştiinţe de mediu; o reală conştiinţă de mediu implică şi
respectul faţă de valorile colective dintre care face parte şi mediul cu elementele sale; când o asemenea conştiinţă există,
atunci informaţia privind mediul devine cultură.
„Problemele” de mediu, „poluarea mediului”, „dezvoltarea durabilă” ca şi alte aspecte legate de mediu sunt atât
de des invocate încât aproape că nu mai sunt luate în serios. Imaginile pe care le vedem în apropierea oraşelor
(depozitarea mai mult sau mai puţin corectă a deşeurilor), grămezi „spontane” de materiale amestecate ce nu mai sunt de
folos nimănui, „depozite” de recipiente din plastic pe malul apelor sau oriunde în altă parte decât ar trebui să se afle
potrivit legii (şi legilor bunului simţ) sau fostele zone industriale dinainte de 1989 (acum coloşi de fier-beton în
descompunere) sunt „firescul nefirescului” cu care ne-am obişnuit atât de mult şi îl acceptăm mulţumindu-ne să aruncăm
veşnic vina pe alţii în locul unei acţiuni care să se deruleze pe mai multe planuri pentru a conştientiza că ceea ce încă ni
se pare „firesc” să vedem în România este de mult remediat în alte ţări. Sigur, este nevoie de un capital serios, dar acesta
trebuie însoţit de o corectă informaţie privind mediul şi de o educaţie pe măsură care să se reflecte într-o conştiinţă de
mediu.
România, ca Stat Membru al Uniunii Europene, cu mult înainte de aderare a adoptat şi adaptat legislaţia privind
protecţia mediului potrivit celei din Uniunea Europeană. Legislaţia şi cadrul instituţional au stabilit dreptul cetăţenilor de
a trăi într-un mediu sănătos şi obligaţia corespunzătoare de a proteja mediul. Totuşi, indivizii nu ar trebui să gândească
doar în termeni de drepturi şi obligaţii, aşteptând ca statul să le spună ce să facă, ci să adopte o atitudine pozitivă pentru a
se bucura de mediul în care trăiesc şi să contribuie şi din proprie iniţiativă la îmbunătăţirea lui.
Cu toate că pentru o asemenea atitudine este nevoie de o informaţie completă despre mediu, aceasta nu este
suficientă. Este esenţială crearea unei conştiinţe de mediu, prin aceasta înţelegându-se conştientizarea existenţei
celorlalţi, incluzând şi plantele şi animalele, distrugerile care se pot produce prin lipsa de interes faţă de ce ne înconjoară,
şi luarea în calcul şi a valorilor colective promovate printr-o politică de mediu corectă. Legile care sunt respectate doar
de frica sancţiunilor nu produc efectele scontate, spre deosebire de legile acceptate cu sufletul deschis ca fiind corecte şi
bune şi înţelese ca atare, cunoscând şi motivaţia adoptării lor.
Unul dintre aspectele care poate fi luat în considerare pentru contribuţia la formarea unei
conştiinţe de mediu considerăm a fi accesul la informaţia privind mediul, acesta constituind şi primul
pilon al Convenţiei de la Aarhus privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi accesul la
justiţie în probleme de mediu, iunie 1998. Enumerat în legea-cadru privind protecţia mediului printre elementele
strategice, considerăm că accesul la informaţia privind mediul ar putea fi considerat a face parte dintre principiile
protecţiei mediului. Accesul la informaţia privind mediul este reglementat prin două mecanisme, care corespund
următoarelor sisteme: un flux activ şi un flux pasiv, prin care informaţia privind mediul poate ajunge la cetăţeni. Fluxul
activ al informaţiei privind mediul constă în obligaţia autorităţilor publice de a colecta informaţia privind mediul şi de a
o difuza publicului din oficiu. Fluxul pasiv al informaţiei privind mediul constă în posibilitatea pe care o are publicul de
a solicita şi obţine informaţia privind mediul de la autorităţile publice pentru protecţia mediului.
Tipurile de informaţii despre mediu deţinute de autorităţile publice pentru protecţia mediului sunt clasificate şi
codificate382.
O altă cale oficială de a obţine informaţie privind mediul se realizează prin participarea publicului la luarea
deciziei, care constituie cel de-al doilea pilon al Convenţiei de la Aarhus, iunie 1998. Participarea publicului la luarea
deciziei este, de asemenea, enumerată printre elementele strategice care stau la baza protecţiei mediului. Această
participare se realizează în cadrul dezbaterilor publice organizate pentru analizarea rapoartelor privind evaluarea
impactului asupra mediului al unor activităţi pentru care, în vederea obţinerii acordurilor sau autorizaţiilor de mediu,
trebuie să se pronunţe şi publicul. Cum altfel s-ar putea pronunţa în mod corect publicul în afara unei informări corecte şi
complete?
La recenta Conferinţă a Miniştrilor de la Belgrad, octombrie 2007, în raportul cu privire la consumul şi
producţia durabile în sud-estul Europei, estul Europei, Caucaz şi Asia Centrală, a fost subliniat faptul că unul dintre
factorii negativi privind poluarea mediului constă în lipsa de informaţie privind mediul, subliniindu-se astfel şi nevoia
unei mai mari atenţii date acestui aspect, printr-o acţiune concertată la nivel internaţional.
Totuşi, fluxul activ şi fluxul pasiv al informaţiei privind mediul credem că nu sunt suficiente şi pentru crearea
unei atitudini conştiente faţă de mediu. Mai mult, accesul la informaţia privind mediul nu trebuie limitată la modalităţile
şi nici la înţelesul strict prevăzute de lege, ci acestea pot fi completate în cadrul unui proces educativ. În diferite
programe şcolare se poate înregistra o educaţie ecologică care este un început bun, dar nu suficient. Există numeroase
programe iniţiate pentru elevi, unele de voluntariat privind protecţia mediului, altele însă reducându-se la o activitate de
curăţenie în parcuri, cartiere, păduri. Se pare însă că aceste activităţi, chiar dacă educative şi instructive pentru elevi, nu
au fost suficiente pentru formarea unor deprinderi în cazul maturilor, mulţi dintre aceştia din urmă păstrându-şi încă o

382
Mai multe despre accesul la informaţia privind mediul a se vedea Infra, Titlul V. Accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziei şi
accesul la justiţie în probeme de mediu.
atitudine de indiferenţă faţă de mediu, faţă de starea acestuia, ignorând faptul că dreptul la mediu sănătos este un drept
constituţional.
Astfel, un alt element esenţial în ceea ce priveşte crearea unei conştiinţe de mediu îl
constituie educaţia privind mediul. Educaţia este cheia pentru crearea unei conştiinţe de mediu în rândul
majorităţii indivizilor şi pentru promovarea unei participări active a cetăţenilor. Informaţia despre mediu şi despre ceea
ce trebuie făcut ar trebui să facă parte din educaţie de la copiii de grădiniţă pe tot parcursul vieţii, cu accent pe valoarea
pe care mediul o constituie, creându-se în acest fel o cultură privind mediul. Într-o societate educată, dezvoltarea durabilă
se realizează de la sine. Parafrazând afirmaţia de acum două secole a finlandezului Snellman, care spunea că un popor
sărac poate ieşi la lumină doar prin educaţie, am putea afirma că un stat sărac îşi poate împlini cel mai bine dezideratele
şi se poate afirma pe plan mondial, reglându-şi totodată şi problemele de mediu, prin asigurarea unei corecte educaţii
poporului său.
Încă din anul 1970, la Conferinţa IUCN 383 din Nevada, s-a conturat necesitatea educaţiei privind mediul
înconjurător ca un process de identificare a valorilor şi de clarificare a conceptelor cu scopul de a dezvolta deprinderi şi
atitudini necesare înţelegerii şi aprecierii interdependenţei om, cultură umană şi mediul biofizic înconjurător 384.
Ideea privind necesitatea unei educaţii în probleme de mediu a fost preluată şi consacrată în plan internaţional la
prima conferinţă mondială organizată de ONU la Stockholm, 1972. Printre principiile stabilite la acea conferinţă este
formulat şi cel potrivit căruia este esenţială asigurarea educaţiei în problemele de mediu atât a tinerelor generaţii, cât şi a
adulţilor, ţinând seama în modul cuvenit de cei mai puţin favorizaţi, cu scopul de a dezvolta bazele necesare pentru a
lămuri opinia publică şi a da indivizilor, instituţiilor şi colectivităţilor simţul răspunderilor în ce priveşte apărarea şi
îmbunătăţirea mediului înconjurător în toată dimensiunea lui umană 385. De la principiu, trecând prin recomandarea de a
fi luată în considerare, educaţia privind mediul a ajuns să fie introdusă în programele de învăţământ.
Educaţia privind mediul, prin obiectivele sale, aşa cum au fost conturate la Conferinţa UNESCO de la Belgrad
din 1975, are în vedere, printre altele: formarea unei conştiinţe faţă de mediu şi recunoaşterea interdependenţelor,
interacţiunilor şi fenomenelor economice, sociale, politice şi ecologice; crearea de condiţii pentru ca indivizii să
dobândească cunoştinţe despre mediu, valori, atitudini, angajare şi deprinderi privind protecţia mediului; crearea unor
atitudini comportamentale noi faţă de mediu la nivelul întregii societăţi. Peste doi ani, în 1977, la prima Conferinţă
Interguvernamentală pentru educaţia privind mediul au fost formulate cinci categorii de obiective ale educaţiei privind
mediul: formarea conştiinţei şi sensibilităţii faţă de mediu; obţinerea unei experienţe vaste şi a cunoştinţelor
fundamentale despre mediu şi despre problemele acestuia; dezvoltarea de valori, sentimente faţă de mediu şi a motivaţiei
interioare pentru a participa efectiv la îmbunătăţirea stării mediului; dobândirea de deprinderi legate de recunoaşterea
problemelor legate de mediu şi de abilităţi pentru găsirea căilor de rezolvare a acestora; crearea posibilităţii indivizilor de
a avea un rol activ în procesul rezolvării problemelor legate de mediul înconjurător386.
Preocupările pentru importanța ce ar trebui acordată educației au fost evidențiate și în România. Astfel, în
cadrul Conferinței "Ce forțe pun în mișcare Europa?", organizată în luna mai 2008 de Asociația Română pentru Clubul
de la Roma s-a statuat ca prioritate de rang zero – investiția în educație387 .
Agenda 21, adoptată la Conferinţa de la Rio de Janeiro, 1992, în capitolul 36,
„Educaţia, instruirea şi conştientizarea publicului”, subliniază, la rândul ei, faptul că educaţia poate da
populaţiei conştiinţa ecologică şi etică, atitudinile, cunoştinţele şi comportamentul necesar pentru o dezvoltare durabilă.
Sigur că statele tocmai îmbrăţişaseră cu mult entuziasm conceptul şi dezideratul de dezvoltare durabilă şi se angajau, cu
acelaşi entuziasm, în atingerea acestuia şi prin intermediul unei educaţii focalizate în acest sens. De aceea, după cum s-a
afirmat, în mare măsură, educaţia legată de mediu din ultimii 15 ani se suprapune cu educaţia pentru dezvoltare durabilă,
ceea ce nu este de neglijat. S-a afirmat în literatura de specialitate că, dacă există vreo ierarhie între principiile de dreptul
mediului, atunci principiul dezvoltării durabile este primul şi cel mai important şi că toate celelalte principii ar trebui să
aibă în vedere acest final388.

383
IUCN – The World Conservation Union.
384
TOTH M. , Mediul înconjurător în educaţie: educaţie ecologică, educaţie pentru mediu sau educaţie privind mediul?, Editura „Studium”, Cluj-
Napoca, p. 17.
385
*** S.O.S.! natura în pericol, 1989, Antologie, traducere, comentarii şi note de Stelian ŢURLEA, Editura „Politică”, Bucureşti, p. 17-18.
386
TOTH M., Mediul înconjurător în educaţie: educaţie ecologică, educaţie pentru mediu sau educaţie privind mediul?, Editura „Studium”, Cluj-
Napoca, p. 18-19.
387
”Investiția în educație și formarea profesională pentru a găsi soluții la toate aceste lucruri este esențială, nu atât pentru noi ca țară, cât și pentru
întreaga Europă"; ” Dacă nu ținem cont de acest lucru este inutil să facem tot felul de concepte și documente, care sunt bazate pe cei care trebuie să le
implementeze și care nu sunt pregătiți să facă așa ceva, pentru că nu au cunoștințele necesare" - Călin GEORGESCU [secretar general al Asociației
Române prntru Clubul de la Roma; director executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă; Coordonator al Strategiilor Naționale pentru
Dezvoltare Durabilă ale României din anii 1999 și 2008 - http://apologeticum.files.wordpress.com/2009/07/membri_ipid.jpg (august 2009)];
http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_13615/Clubul-de-la-Roma-Educatia-este-un-factor-cheie-pentru-
dezvoltarea-durabila-la-nivel-global.html (august 2009).
388
Apud HUGHES D., 1996, Environmental Law, 3rd. Edition, Butterworths, London, pr. 23-24, citat de Maurice SUNKIN, ONG D.M., WIGHT R.,
2002, Sourcebook on Environmental Law, Cavendish Sourcebook Series, Second edition, Cavendish Publishing Limited, London, p. 45.
 Dezvoltarea durabilă este considerată de unii autori ca un principiu de drept al mediului 389, de alţii ca un
obiectiv al politicii de mediu390, şi/sau ca o finalitate a respectării altor principii şi a regulilor de dreptul mediului. Ne
raliem celor care consideră dezvoltarea durabilă drept un principiu care se situează deasupra tuturor celorlalte, cu
precizarea de a se avea în vedere o abordare holistă a dezvoltării durabile, nu limitarea acesteia la protecţia mediului.
Nu trebuie uitat faptul că obiectivul general al dezvoltării durabile este acela de a se asigura un optim al
interacţiunii dintre sistemul economic, sistemul social, sistemul ambiental şi sistemul tehnologic. Pentru un model
operaţional, este necesară asigurarea viabilităţii la nivelul tuturor subsistemelor din cadrul celor patru sisteme deja
amintite, cu atenţie pe energie, agricultură, industrie, investiţii în diverse domenii, aşezări umane, biodiversitate. În acest
fel, în conturarea strategiilor şi politicilor din diferite domenii, trebuie avută în vedere reconcilierea între nevoia de
dezvoltare economică şi socială, pe de o parte, şi protecţia mediului, pe de altă parte, aspecte ce trebuie să-şi găsească o
reflectare şi în educaţia în acest sens391.
Că dezvoltarea durabilă este un concept complex nu este o noutate. Chiar dacă la Conferinţa de la
Johannesburg, 2002, au fost puse în lumină mai degrabă limitele acestui concept decât virtuţile lui 392, luat în serios şi
avându-se în vedere toate componentele sale într-o strategie mondială corectă şi cu posibilitatea de adaptare la diferite
situaţii, s-ar putea asigura o echilibrare a conştiinţei de mediu a locuitorilor din diferite părţi ale planetei. Pentru aceasta
ar trebui găsită o cale eficientă pentru explicarea corectă şi completă a conceptului de dezvoltare durabilă. Fără a se
ignora dezvoltarea diferită la nivel mondial ca şi luarea în considerare a adevărului că sărăcia este cel mai mare
poluator393, o acţiune comună la nivel mondial, care să reflecte caracterul cu adevărat global al protecţiei mediului,
pentru găsirea celor mai bune tehnici de educaţie în acest sens credem că este posibilă.
În ultimii ani, eclipsând într-o oarecare măsură atenţia faţă de conceptul de dezvoltare durabilă, fără a-i dilua
însă conţinutul şi importanţa, pe lângă aspecte noi privind asigurarea unei dezvoltări durabile, cum ar fi folosirea
energiilor regenerabile, din ce în ce mai mare atenţie este arătată fenomenului de încălzire globală.
Exemplele privind atenţia de care se bucură în întâlnirile internaţionale la nivel înalt educaţia privind mediul pot
continua. În marea lor măsură obiectivele educaţiei privind mediul sunt preluate, întărite, îmbogăţite, acceptate şi
semnate, sunt menţionate în doctrină, dar căile de transpunere în practică se pare că nu au găsit calea cea mai potrivită în
toate statele semnatare ale unor asemenea convenţii.
Un rol în difuzarea informaţiei privind mediul îl are mass-media, atât cea audio-vizuală, cât şi cea scrisă. De
asemenea, trebuie luat în considerare ca sursă atât de informaţie, cît şi de opinii şi atitudini, şi Internet-ul. În cazul
Internet-ului există numeroase site-uri care conţin o cantitate atât de mare de informaţie încât aproape este greu de ţinut
pasul şi de a le şti pe toate. Câtă lume are însă acces la Internet şi, mai ales, câţi dintre cei care au acces au şi interesul
necesar pentru a accesa site-urile specializate pe probleme de protecţie a mediului? Recent, pe un asemenea site394, au
fost precizate, pe categorii de aplicabilitate, un total de 60 de „atitudini” prin care se poate asigura un trai mai „verde”,
mai aproape de natură. Nu le vom menţiona aici, dar ceea ce ne interesează este că subtitlul materialului era
„Greenopia”, ceea ce noi am tradus prin „utopia verde”. Ideal ar fi ca toate aceste metode, căi, mijloace de „înverzire” a
vieţii omului, a planetei să dea roade într-o zi, să nu rămână în statul de utopie, şi să realizăm, o dată în plus, obligaţia ce
se desprinde din titlul celui de-al şaselea Program de acţiune al Uniunii Europene în domeniul mediului: „Viitorul nostru
– alegerea noastră”.
Rolul practicii în învăţare este de mult recunoscut. Acesta poate fi asociat cu voluntariatul în ceea ce priveşte
protecţia mediului. Deşi în activităţi de voluntariat privind protecţia mediului sunt deja implicaţi şi tineri şi pensionari,
numărul acestora este încă destul de redus la scara întregii ţări. Atitudinea de voluntariat nu este încetăţenită şi nici
înţeleasă. Pentru o participare voluntară la diferite activităţi este nevoie de o anumită atitudine, cultură şi respect pentru
comunitatea din care face parte voluntarul şi pentru valorile acesteia.
După cum am văzut, informaţia privind mediul este asigurată prin mai multe forme de acces în afară de cele
oficiale menţionate în lege, însă, credem că aici ar trebui acordată o mai mare atenţie, astfel încât să nu devină o
„plictiseală” în a o primi, ci un „interes”. În acest fel, cu adevărat s-ar forma o reală conştiinţă de mediu şi oamenii ar fi
mai atenţi cu mediul lor nu doar pentru că legea pedepseşte anumite conduite, ci pentru că doar prin anumite conduite ne
putem exercita şi bucura de dreptul constituţional la un mediu sănătos. De aceea, foarte important considerăm a fi
educarea în sensul valorilor colective din care fac parte şi elementele de mediu, cu specificul lor.

389
A se vedea în acest sens: Philippe SANDS, 2002, Principles of International Environmental Law, Second edition, Cambridge University Press, pp.
231, 252-266; Maurice SUNKIN, ONG D.M., WIGHT R., 2002, Sourcebook on Environmental Law, Second edition, London, p. 45-49.
De asemenea, O.G. nr. 71 din 29 august 2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de
interes local prevede în art. 1 al (2) că “serviciile de administrare a domeniului public şi privat se organizează şi funcţionează cu respectarea
următoarelor principii: … e) dezvoltării durabile …”
390
De exemplu, Ludwig KRÄMER, 2000, EC Environmental Law, Fourth edition, Sweet&Maxwell, London, p. 7.
391
Daniela MARINESCU, 2007, Tratat de dreptul mediului, Editura “Universul Juridic”, Bucureşti, 2007, p. 65.
392
Mircea DUŢU, 2003, Dreptul mediului. Tratat. Abordare integrată, Editura “Economică”, Bucureşti, p. 69.
393
Ludwig KRÄMER, 2000, EC Environmental Law, Fourth edition, Sweet&Maxwell, London, p. 13.
394
http://choosers.ivillage.com/green/green?machine/?nlcid=sw|11-09-2007
 În loc de concluzie. Necesitatea unei educaţii privind mediul se vehiculează în documentele internaţionale de
mai bine de 30 de ani. Există în unele state ale lumii deja o tradiţie în acest sens, rezultatele fiind vizibile. În alte state,
cum este România, starea mediului dovedeşte încă o lipsă de conştiinţă de mediu, o lipsă de respect pentru elementele de
mediu, indiferent dacă acestea se datorează lipsei de informaţie, lipsei de educaţie în acest sens ori lipsei unor criterii
valorice corecte.
Dacă la atât de mulţi ani după consacrarea la nivel internaţional a educaţiei privind mediul există încă serioase
carenţe în acest sens, înseamnă că nu ar strica o atenţie sporită dată acestui tip de educaţie, prin identificarea unor metode
mai atractive pentru a trezi interesul. Statele în care educaţia privind mediul şi-a atins scopurile înseamnă că au ţinut cont
de infrastructura şi suprastructura existente, modelând potrivit acestora educaţia privind mediul.
Educaţia nu se limitează la şcoală şi la perioada în care mergem la şcoală. Dar interesul pentru informaţie,
dorinţa de a şti, criterii de valorizare, respectul pentru valorile colective îşi au scânteia în anii de şcoală şi se derulează şi
dezvoltă pe parcursul vieţii.
În afara înţelesului şi conţinutului informaţiei privind mediul aşa cum sunt prevăzute în lege şi cum le-am
menţionat mai sus, apreciem că, printr-o educaţie corect focalizată se poate asigura şi dobândirea unor categorii de
cunoştinţe cu caracter general, cum ar fi principiile aplicabile protecţiei mediului, care să contribuie astfel la conturarea
unor deprinderi, a unor atitudini fireşti de protecţie a mediului. Alături de principiile prevăzute în legea-cadru privind
protecţia mediului şi principiile privind protecţia mediului deprinse din Tratatul Uniunii Europene, atenţie ar putea fi
dată în continuare dezvoltării durabile sub toate aspectele sale, prin explicarea în adevăratul sens a conceptului şi
finalităţilor sale.
Cunoscându-se pasiunea pentru Internet a tinerilor şi talentul acestora de a descoperi informaţie pe această cale,
poate că nu ar trebui neglijată ca modalitate de transmitere de informaţie, de formare de deprinderi prin existenţa mai
multor materiale de acest gen şi în limba română. Sigur, fiecare ţine cont de autoritatea pe care o respectă. Când o
modalitate nu dă efectele scontate, se apelează la altele, pînă când este atins scopul urmărit. Aici intervine rolul
educatorului care trebuie să se adapteze la condiţiile şi la materialul pe care îl are la dispoziţie.
S-a pus şi întrebarea dacă educaţia se face pentru mediu sau este vorba doar de o educaţie privind
mediul. În cele din urmă, trebuie avută în vedere crearea unei armonii între om, activităţile sale şi mediul în care
trăieşte, o armonie a valorilor prin conştientizarea lor de către toţi locuitorii acestei planete.

Întrebări de control şi autoverificare

1. Pornind de la prevederile art. 85 din OuG nr. 195/2005 privind protecţia
mediului, dacă aţi lucra în structurile autorităţii publice pentru educaţie şi
cercetare (centrale sau locale), ce program educativ aţi concepe în
vederea creării unei conştiinţe de mediu în rândul tinerilor?
2. Analizaţi-vă: aveţi conştiinţă de mediu sau ecologică? Unde vă simţiţi
carenţial? De ce?
3. Cum aţi proceda dacă aţi avea copii şi aţi dori să-i educaţi în sensul
respectării şi protejării mediului, fără să deveniţi “pisălogi”?