INFRACȚIUNEA

ȘI COMPONENTELE EI SUBIECTIVE

av. psih. dr. GABRIELA GROZA

Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, UBB
FAPTA PENALĂ , INFRACȚIUNEA

• fapta penală și infracțiune (singurul temei al

răspunderii penale)

• infracțiunea = fapta prevazută de legea penala:

1. săvârșită cu vinovăție
2. nejustificată
3. imputabilă persoanei care a săvârșit-o
1. VINOVĂȚIA
• intenție - atunci când făptuitorul prevede rezultatul faptei sale
(fie că urmărește sau doar acceptă producerea lui)

• culpă – atunci când făptuitorul fie prevede rezultatul faptei

sale însă nu îl acceptă (socotind fără temei că nu se va
produce), fie nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și
putea să îl prevadă

• intenție depășită (”praeterintenție”) – atunci când făptuitorul

săvârșește cu intenție o faptă care produce un rezultat (mai
grav decât cel prevăzut), rezultat ce se datorează culpei
făptuitorului.

❑ art. 15 alin 1 din Noul Cod Penal

2. CAUZELE JUSTIFICATIVE
• Legitima apărare – atunci când fapta este săvârșită pentru a înlătura un atac material,
direct, imediat și injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora
sau un interes general, daca apărarea este proportională cu gravitatea atacului.

• Starea de necesitate - atunci când persoana care săvârșește fapta o face pentru a
salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viata, integritatea
corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al sau ori al altei
persoane sau un interes general, daca urmările faptei nu sunt vădit mai grave decat
cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlaturat.

• Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligații – atunci când persoana care
săvârșește fapta o face exercitându-și un drept recunoscut de lege sau pentru a
îndeplini o obligație impusă de lege sau de autoritatea competentă.

• Consimțământul persoanei vătămate - atunci când persoana care săvârșește fapta o

face având consimțământul persoanei vătămate, iar acest consimțământ este valabil.
Pentru a fi valabil, persoana vătămată trebuie să poată dispune legal de valoarea
ocrotita de lege (de exemplu, de integritatea sa fizică) și să nu fie vorba de
infracțiunile contra vieții.

❑ art. 18-22 din Noul Cod penal

3. CAUZELE DE NEIMPUTABILITATE
• Constrângerea fizică - atunci când persoana care săvârșește fapta o face din cauza unei
constrângeri fizice căreia nu i-a putut rezista.
• Constrângerea morală - atunci când persoana care săvârșește fapta o face din cauza unei
constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului
ori a altuia și care nu putea fi înlaturat în alt mod.
• Excesul neimputabil - atunci când persoana care săvârșește fapta o face fiind aflată în stare de
legitima aparare, care a depașit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări
proporționale cu gravitatea atacului sau fiind aflată în stare de necesitate, nedându-și seama la
momentul comiterii faptei că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut
produce dacă pericolul nu era înlăturat.
• Minoritatea - atunci când fapta penală este săvârșită de către un minor, care la data comiterii
faptei nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal.
• Iresponsabilitatea - atunci când persoana care săvârșește fapta o face fără a-și putea dea seama
de acțiunile sau inacțiunile sale ori fără a le putea controla, fie din cauza unei boli psihice, fie din
alte cauze.
• Intoxicația - atunci când persoana care săvârșește fapta o face fără a-și putea dea seama de
acțiunile sau inacțiunile sale ori fără a le putea controla, din cauza intoxicării involuntare cu alcool
sau cu alte substanțe psihoactive.
• Eroarea - atunci când persoana care săvârșește fapta o face fără să cunoască existența unei stări,
situații ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
• Cazul fortuit - atunci când rezultatul faptei penală săvârșite este consecința unei împrejurări care
nu putea fi prevazută.

• art. 18-22 din Noul Codul penal

3. EVALUAREA ELEMENTELOR
SUBIECTIVE ALE INFRACȚIUNII
• de ordin psihologic (de exemplu, stabilirea dacă
prevedea sau putea să prevadă un făptuitor rezultatul
faptei sale, dacă exista sau nu constrângere morală, dacă
un comportament excesiv este rezultatul unei tulburări
sau unei temeri e.t.c.)

• de ordin medico-psihiatric ( iresponsabilitatea,

intoxicarea, bolile psihice e.tc.)
3. LATURA SUBIECTIVĂ A INFRACȚIUNII
• vinovăția, mobilul și scopul infracțional.

❖pot face diferența dintre o încadrare juridică sau alta

• forma calificată presupune un anume mobil și scop – de exemplu,
infracțiunea de omor (art. 188 din Noul Cod penal) și cea de omor
calificat prevăzută de art. 189 alin 1. lit.d) Noul Cod Penal - omorul
săvârșit pentru ”a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni”.

❖pot duce sau nu la tragere la răspundere penală

o intenție /culpă (reglementată răspunderea din culpă)
o Ex. Vătămare din culpă - lovirea sau alte violențe (art. 193 alin 1 din
Noul Cod Penal)
o racolarea minorilor în scopuri sexuale (art. 222 din Noul Cod Penal)
unde pentru a se putea trage la răspundere penală făptuitorul,
trebuie probat scopul
EVALUAREA
PERSPECTIVEI
COGNITIVE
PERSPECTIVA COGNITIVĂ A
FĂPTUITORULUI (1)
Atunci când trebuie stabilită forma de vinovăție cu care a fost
comisă o faptă penală (intenție, culpă sau intenție depășită) sau
dacă împrejurarea ce ar putea duce la aplicarea cazului fortuit
putea sau nu fi prevăzută și atunci când trebuie identificate
motivația și scopul urmărit de făptuitor, trebuie să
determinăm perspectiva cognitivă a făptuitorului.
PERSPECTIVA COGNITIVĂ A
FĂPTUITORULUI (2)
• Dezvoltarea cognitivă cuprinde procese mentale ca învățarea, atenția,
memoria, limbajul, gandirea, raționarea și creativitatea.
• oamenii = diferiți
• perspectiva sa cognitivă într-o situație=
✓ ”cum vede lucrurile”, ”care sunt raționamentele pe care le face”, ”ce
gânduri are”, ”ce-și imaginează” e.t.c.
✓ felul în care atribuim (în mintea noastră) implicit cauzalitatea,
✓ ușurința sau greutatea cu care ne formăm certitudini,
✓ cunoștințele pe care le avem,
✓ abilitățile (inteligența, creativitatea e.t.c.)
• determinarea perspectivei cognitive cade în sarcina organelor judiciare.
• sinceritatea celor cercetați privind intențiile și gândurile din momentul
comiterii faptelor?
- unii sunt șocant de sinceri, alții par șocant de sinceri, unii pare că
mint, alții mint.
- unii sunt vinovați și trebuie să răspundă, iar alții sunt nevinovați.
PERSPECTIVA COGNITIVĂ A
FĂPTUITORULUI (3)

• intenție sau din culpă - perspectiva mentală a făptuitorului:

➢ a urmărit producerea rezultatului? L-a acceptat? L-a prevăzut? și mai
ales, Putea să îl prevadă?

• evaluarea motivațiilor și a scopului infracțional

➢ ce l-a determinat să comită un anume act, ce scopuri (realiste sau
nu) țintea.
IMPORTANȚA EVALUĂRII
CORECTE A PERSPECTIVEI
COGNITIVE A FĂPTUITORULUI
• ne aflăm în cazul unei cauze de nepedepsire sau neimputabilitate ?
• ” (1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport
cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului,
care se evaluează după următoarele criterii: (...) d) motivul săvârşirii
infracţiunii şi scopul urmărit”
(art. 74 alin (1) lit d) din Noul Codul Penal)
✓ să estimăm mai corect periculozitatea infractorului și
✓ să stabilim pedeapsa cea mai potrivită (inclusiv eventualele obligații din
structura pedepsei)
• Motivațiile, scopul și periculozitatea infractorului au miză cu atât mai
mare în procesul de reabilitare, unde este esențială evaluarea
corectă a lor pentru procesul de modificare comportamentală.
Erorile în analiza
perspectivei cognitive (1)
1. ne proiectăm pe noi în situația ce face obiectul cercetării și evaluăm
perspectiva mentală a făptuitorului în funcție de ”cum aș fi gândit eu în acea
situație”, ”ce motivații ar fi trebuit să am eu ca să fac asta”.
➢ Exemplu: ”eu mi-aș fi dat seama fără niciun dubiu că asta se va întâmpla, era
logic” și presupunem automat că și persoana în cauză ”și-a dat seama la acel
moment”.

▪ suntem extrem de diferiți de cei cărora le evaluăm gândurile/ intențiile/

motivația, dar ne raportăm la noi
▪ uităm că făptuitorul/victima poate nu are capacitățile noastre cognitive,
▪ nu avem în vedere că făptuitorul/victima nu și-ar fi putut imagina soluții ce nouă
ne par evidente,
▪ nu ținem cont de faptul că făptuitorul/victima era într-o stare psihică ce-i bloca
procesarea mentală,
▪ nu avem în vedere că făptuitorul/victima are alte experiențe de viață și alte frici,
▪ nu ținem cont de faptul că făptuitorul/victima poate avea motivații ce nouă ni se
par total lipsite de sens
SPEȚĂ 1 – evaluarea perspectivei
subiective a făptuitorului
▪ X conduce un automobil fără permis de conducere. X este în mașină cu Y și face un accident rutier
ieșind de pe carosabil și lovind un copac. După accident, X discută cu Y care îi spune că nu se poate
mișca însă este conștient. X, în loc să cheme salvarea, se deplasează pe jos spre locuința sa spre a
aduce ajutoare. Când revine la autoturism, Y este mort.

? a acceptat X producerea rezultatului (moartea lui Y) sau nu l-a acceptat ori nu l-a prevăzut deși
trebuia să îl prevadă?
X va fi încadrat la infracțiunea prev. de art. 88 (omorul) din Noul Cod Penal sau la infracțiunea prev. de
art.192 (ucidera din culpă) din Noul Cod Penal ?
➢ greșit să credem că independent de persoana lui X soluția acestei spețe este una sau alta
➢ evaluăm capacitățile cognitive ale lui X
➢ capacitățile lui X într-un context (atipic și extrem) dat
➢ nu putem presupune că a acceptat întrucât ”era evident că exista și această posibilitate”, pentru
că este posibil ca pentru X să nu fi fost deloc evident și realmente să nu fi luat nicio clipă în calcul
această variantă
➢ chiar și în cazul unei persoane foarte raționale și lucide, o situație atât de tensionată îi poate bloca
abilitățile de analiză
➢ faptul că încalcă legea penală nu îl scutește de impactul situației asupra sa
➢ X are periculozitatea unui criminal și trebuie să răspundă pentru omor sau trebuie să răspundă
pentru ucidere din culpă
➢ O stare de fapt reținută corect este esențială în procesul de reabilitare și în acceptarea pedepsei
Erorile în analiza
perspectivei cognitive (2)
2. simțim și credem despre noi că suntem buni psihologi – oamenii +
foarte mulți practicieni ai dreptului cred că ”își dau seama când
sunt mințiți” = iluzie.

❖cercetare: un eșantion de persoane este împărțit în două. Unora li se

spune să vorbească despre câte o agresiune la care au luat parte în
ultimele 12 luni, cealaltă jumatate trebuie să inventeze câte o
agresiune la care ar fi luat parte în ultimele 12 luni. Sunt filmați toți
participanții. Specialiștii (polițiști, procurori, judecători, psihologi
e.t.c.) vizionează filmările și trebuie să stabilească cine minte și cine
spune adevărul.

❖au dreptate în aproximativ 55% din cazuri

❖gradul de încredere pe care îl au în abilitatea lor de a detecta
comportamentul simulat = peste 90%.
• Shaw, J., Porter, S., & Ten Brinke, L. (2013). Catching liars: Training mental health and legal
professionals to detect high-stakes lies. The Journal of Forensic Psychiatry &
Psychology, 24(2), 145-159.
2. simțim și credem despre noi că suntem buni psihologi – oamenii +
foarte mulți practicieni ai dreptului cred că ”își dau seama când sunt
mințiți” = iluzie.

• se contrazic anumite aspecte din declarația lui => este vinovat.

• persoana care într-adevăr minte, ascunde aspecte ce nu sunt relevante
pentru cauză, însă sunt foarte relevante pentru el.
De exemplu: X susține că a plecat imediat după încăierare din acel loc. Să
spunem că pentru speță este foarte important doar momentul în care a
plecat. X afirmă că a plecat cu mașina lui Y împreună cu Y și Z. Realizăm din
coroborarea probelor din dosar că X nu se afla în mașină cu Y și Z și
presupunem că X nu a plecat după încăierare din acel loc.
De ce ar minți?
a) X a plecat cu o altă persoană (de exemplu, amanta, și nu dorește sub
nicio formă să menționeze acest aspect, știind că iubita/soția este
prezentă în sala de judecată sau are acces la actele dosarului) sau
b) X a plecat conducând propria mașină, însă evită să spună asta întrucât
în cuprinsul declarației a menționat deja că a consumat alcool și îi este
teamă că va fi tras la răspundere pentru conducerea sub influența
băuturilor alcoolice.
Chiar dacă uneori senzația că știm este foarte
puternică, nu este întotdeauna bazată pe
raționamente corecte!

Ne putem forma convingeri puternice bazate

pe judecăți false.
Erorile în analiza
perspectivei cognitive (3)
3. credem că avem toate informațiile importante și suficiente
pentru o concluzie corectă – dar sunt rare cazurile în care
deținem toate informațiile importante dintr-o speță.
▪ uneori chiar făptuitorii dețin informații ce nu li se par
relevante și care dacă ni le-ar spune ne-ar lămuri altfel situația
▪ mintea noastră este obișnuită să tragă concluzii chiar și atunci
când nu are informații suficiente - emitem judecăți ca și când
le-am avea => când nu înțelegem motivația, intenția,
prevederea sau logica unei persoane, să se datoreze tocmai
faptului că ne lipsesc bucăți de puzzel.
SPEȚĂ 2 – evaluarea perspectivei
subiective a făptuitorului
▪ judecăm infracțiunea de pornografie infantilă a unei persoane care accesează
materiale pornografice cu minori
✓ nu știm cum a ajuns persoana să dezvolte această preferință sexuală – ex. în urma
unor abuzuri sexuale pe care el le-a suferit în copilărie.
✓ dacă am știi am putea stabili în cursul procesului obligația de se supune unor
măsuri de îngrijire sau tratament medical - dacă comportamentul infracțional este
o consecință directă a unei disfuncții, aceasta trebuie tratată.
✓ pentru a încadra juridic fapta, nu ne interesează de ce vizionează infractorul
materiale pornografice cu minori, însă pentru a stabili corect pedeapsa, da.

• art. 74 alin (1) lit a), d) și g) din Codul Penal, care ne spun că ” (1) Stabilirea
duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii
săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele
criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele
folosite;(...)d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit”,(...) g) nivelul de
educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
• art 75 alin (2) lit. b din Noul Cod Penal – Circumstanțele atenuante (2) Pot
constitui circumstanțe atenuante judiciare:(…)b) împrejurările legate de fapta
comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului.
• ”nu avem de unde știi aceste împrejurări și este de datoria făptuitorului să ni le
pună în vedere” sau că ”nu suntem obligați noi să analizăm astfel de aspecte”
! rol mai implicați
! să fim mai responsabili
! să fim răbdători în tragerea de concluzii
! să ne punem continuu întrebări

= să evităm eroarea + să avem în minte mereu cel mai

important scop final al procesului penal = înlăturarea stării de
pericol
 Cum ne îmbunătățim expertiza profesională
pentru evaluarea perspectivei cognitive (I)

I. dezvoltarea abilității de a ”vedea prin ochii celuilalt”

(perspective-taking) - îmbunătățirea procesului cognitiv care face
ca oamenii să de-a sens și conținut perspectivei celorlalți,
intuindu-le intențiile, dorințele, emoțiile și gândurile.
❖să trăim experiențe diferite, să discutăm cu (și mai ales, să ascultăm)
oameni foarte diferiți de noi și să ne punem mereu întrebare, ”cum
ar vedea altcineva situația asta?”
❖să văd prin ochii celuilalt ≠ să mă pun pe mine în situația celuilalt și
să o văd prin ochii mei, ci cunoscând cum gândește celalalt, ce
abilități are, ce credințe are, ce nevoi are e.t.c., să văd din perspeciva
lui.
Nu este important care este viziuna corectă, ci care sunt perspectivele
posibile.
De exemplu, - situațiile victimelor violenței domestice
• uneori este greu să vedem lucrurile din perspective extrem de departe de
realitatea noastră,

❖ putem exersa:
✓ putem urmări forumuri, grupuri online = să învățăm cum gândesc, ce probleme au
și în ce mod le impactează activitatea noastră (în funcție de profesia pe care o
avem) situația
✓ să citim despre sau să participăm la conferințe care abordează acel subiect
✓ când interacționăm din poziția noastră cu persoana (făptuitor sau victimă) , să
avem o abordare deschisă = să evităm presupunerile (care fiind ale noastre, cel
mai probabil ar putea fi corecte pentru noi) + să investigăm perspectiva celui din
fața noastră
❑ adresarea de întrebări (evitând un ton acuzator și păstrând un ton neutru) precum: ”de
ce ai ales să acționezi așa?”, ” de ce spui că nu aveai ce altceva să faci?”, ”cum ar fi fost
dacă ai fi acționat în acest fel?”, ”ce te împiedica să faci asta?”, ”îl/o credeai în stare? ce
te făcea să crezi asta?”, ”ce simțeai atunci?”, ”ce credeai că se va întâmpla dacă ai fi
acționat așa?” e.t.c.

• perspectiva celuilalt nu trebuie să fie corectă sau logică, dar este singura care
explică comportamentul acelei persoane.
• comportamentul este consecința gândurilor (judecățiilor), emoțiilor, nevoilor,
intențiilor noastre = > pentru a evalua corect comportamentul cuiva, trebuie să
cunoaștem gândurile, emoțiile, nevoile și intențiile ce au stat la baza lui = ale
acelei persoane.
• Martinez, A. G., Stuewig, J., & Tangney, J. P. (2014). Can perspective-taking reduce crime?
Examining a pathway through empathic-concern and guilt-proneness. Personality and
Social Psychology Bulletin, 40(12), 1659-1667.
https://m.youtube.com/watch?v=fPPGxOgDg4w
Cum ne îmbunătățim expertiza profesională
pentru evaluarea perspectivei cognitive (II)

II. păstrarea vie a îndoielii – menținerea incertitudinii la nivel

mental consumă foarte multă energie cognitivă.

➢este obositor să păstrăm în mintea noastră simultan mai multe

ipoteze incompatibile

➢organismul funcționează după principiul consumului minim de

resurse

=> tendința minții noastre este de a ajunge cât mai repede la

certitudine și de a alunga ambiguitatea.
”nici cantitatea, nici calitatea dovezilor
nu contează prea mult când vine vorba
de încrederea subiectivă. Încrederea pe
care o au indivizii în opiniile lor depinde
mai ales de calitatea poveștii pe care o
pot spune despre ceea ce văd, chiar
dacă văd puține lucruri. Adeseori, nu
izbutim să admitem posibilitatea că ne
lipsesc probe de importanță critică
pentru judecata noastră – ceea ce
vedem e tot ce există. Mai departe,
Sistemul nostru asociativ tinde să
stabilească un model coerent de
activare și să suprime îndoiala și
ambiguitatea.”
(Daniel Kahneman)

Kahneman, D. (2012). Gândire rapidă, gândire lentă, Bucureşti: Editura Publica

Strategia testării pozitive
strategia testării pozitive – testarea ipotezelor noastre încercând
să le respingem
✓un efort mental direcționat conștient în acest sens.

❑raționarea noastră este distorsionată de biasul de confirmare

= tendința de a favoriza (observa mai ușor, pondera mai mult,
selecta) acele informații care se potrivesc cu ipoteza în care
credem deja.
SPEȚĂ 3 – testare pozitivă
• Într-o situație de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, ne-am format ipoteza cum că unul dintre clienții
victimelor care le oferea droguri cu ocazia întreținerii raporturilor sexuale este parte din grupul infracțional ce
înfăptuia traficul de persoane.
✓ Credem că acest client ajuta la activitatea infracțională a grupului prin drogarea victimelor.
✓ Mental prin mecanismului biasului de confirmare, ne întărim tot mai mult convingerea formată, interpretând
probele din dosar ca fiind confirmatorii pentru ipoteza noastră
▪ faptul că acest client se cunoștea cu o parte dintre membrii grupului infracțional ne confirmă ipoteza
▪ faptul că victimele susțin că nu-și mai amintesc anumite momente, ne confirmă ipoteza (considerând că ele erau
drogate în mod intenționat pentru a fi mai ușoară activitatea grupului)
▪ faptul că una dintre victime relatează o scenă în care unul dintre membrii grupului insita să-l primească pe acest client,
ne confirmă ipoteza

✓ Fără să ne propunem, mintea noastră caută mereu dovezi în a-și confirma ipotezele ce le lansează, dovezile
contrare ipotezei sunt adesea ignorate
❑ faptul că liderul grupului infracționl a bătut de mai multe ori victimele pentru că ar fi fost drogate
❑ faptul că victimele erau consumatoare înainte de a fi exploatate sexual
✓ Testarea pozitivă în acest caz se poate realiza presupunând convingerea cum că acel client este membru a
grupului infracțional ca fiind falsă
✓ = > îmi oblig mintea să depună efort conștient și să strângă dovezi pentru a demonta ipoteza în care eu cred,
luptând împotriva convingerilor mele
❖ investighez dacă clientul plătea pentru servicii și dacă avea vreo facilitate de preț,
❖ întreb victimele dacă mai erau și alți clienți care le ofereau droguri și dacă inițiativa de consum era din parte lor sau din
partea clienților,
❖ întreb despre situația consumui de droguri dinaintea apariției acestui client,
❖ întreb despre frecvența vizitelor acestui client.
❖ în discuția cu persoana suspectă, verific care erau momentele în care frecventa locul unde se găseau victimele (și încerc
să observ dacă momentele erau strâns legate de activitățile din viața lui sau erau mai degrabă momente optime pentru
activitatea infracțională).
✓imparțialitatea nu este garantată suficient de faptul că ”eu
doresc să fiu imparțial și nu am niciun motiv de a favoriza vreo
ipoteză”.
✓mintea noastră favorizează întotdeauna prima ipoteză
formulată, iar noi, fiind conștienți de acest mecanism, putem
lupta împotriva lui.
CONCLUZII
– evaluarea perspectivei mentale
❑de multe ori când trebuie să apreciem dacă făptuitorul a urmărit un
rezultat, l-a prevăzut sau l-ar fi putut prevedea, facem o judecată în
condiții de incertitudine
❑aprecierea noastră este supusă greșelii și trebuie să admitem asta
❑putem să ne proiectăm pe noi în locul acelei persoane și să tragem
astfel concluzii greșite, putem avea o senzație/intuiție foarte
puternică că ”ne dăm seama” (intuiție care să nu corespundă
realității) sau putem uita că nu deținem toate informațiile.

❑Trebuie să luptăm conștient cu sursele de eroare din procesul

decizional fiind mereu atenți la modul în care ne-am formulat
concluziile și punându-le permanent la îndoială (chiar și pe cele mai
evidente).
EVALUAREA
PERSPECTIVEI
EMOȚIONALE
Perspectiva emoțională a
făptuitorului
• când trebuie stabilit dacă exista sau nu constrângere morală sau
dacă comportamentul excesiv (al excesului neimputabil) este
rezultatul unei tulburări sau al unei temeri, trebuie să determinăm
atât perspectiva cognitivă cât și cea emoțională a făptuitorului

• Perspectiva emoțională poate fi analizată în trei etape: cum apare

emoția, cum se trăiește emoția și cum se reacționează la emoție.

• = emoție primară generând de multe ori o reacție automată de

panică, înainte de a putea evalua conștient pericolului - - reacția
mea s-ar putea să nu aibă timp să treacă prin filtrul interpretării
conștiente și să nu depindă sub nicio formă de inteligența,
cunoștințele sau intențiile mele.
• Frica funcționează după principiul ”paza bună trece primejdia rea”,
fiind reală chiar dacă uneori se bazează pe alarme false.
FRICA

• FRICA= emoție primară strâns legată de instincul nostru

înnăscut de apărare.
• poate să apară automat (evaluările pericolului fiind procesări
implicite) sau poate fi generată de gânduri evaluative
conștiente.
• Când frica apare ca urmare a unor evaluări conștiente ale
pericolului, ea depinde de capacitățile cognitive ale fiecăruia.

• nu stimulul periculos generează frică, ci felul în care eu

interpretez acel stimul. Adică, nu faptul în sine că vine spre
mine un om înarmat mă face să trăiesc frică, ci faptul că eu
evaluez situația ca fiind periculoasă (îmi imaginez posibilele
consecințe).
FRICA
Gandurile generează frica
• putem pricepe de ce în anumite situații de risc sunt oameni
care nu simt frică (nepercepând mental niciun pericol),
• unii oameni trăiesc frică fără un pericol real (care există însă la
nivel mental).
• oamenii trăiesc diferit aceași emoție.
Reactia la frică
• Una este prezența emoției și alta felul în care reacționez la
acea prezență.
• Reacțiile la frică pot fi și ele automate sau gestionate
conștient. Cel mai cunoscut model din literatură pentru
răspunsul automat este îngheață-luptă-fugi (freeze–fight–
flight response).
• independent de voința noastră, trăsăturile noastre biologice
pot genera o reacție automată de îngheț (mă blochez și nu mai
pot reacționa), de luptă (încerc să mă apăr confruntând
pericolul) sau de fugă (încerc să scap fugind de pericol).
• reacția în funcție de abilitățile pe care le avem (abilități de a
ascunde emoția, de a reduce emoția, de a modifica situația
e.t.c.).
ANALIZAREA
CONSTRÂNGERII MORALE
• Revenind la constrângerea morală, pentru a stabili dacă
aceasta a fost sau nu forța ce a acționat asupra făptuitorului,
trebuie să evaluăm în ce măsură amenințarea a fost percepută
ca amenințare, pericolul era considerat grav și, nu putea fi
înlăturat în alt mod.
• În funcție de cum procesează cognitiv situația, o persoană se
poate simți amenințată într-o situație în care o alta nu percepe
amenințare.
• un pericol poate fi evaluat ca fiind foarte grav de către o
persoană care nu reușește să vadă o scăpare. Iar în final,
înlăturarea pericolului într-un alt mod ține de abilitățile de
găsire de soluții (deci de inteligență, de exeperiență, de
creativitate, de încredere în propriile forțe e.t.c.) ale persoanei
în cauză.
SPEȚĂ
• - trebuie să evaluăm o situație în care o asistentă medicală eliberează o adeverință medicală
falsificând semnătura medicului sub presiunea unei persoane care o amenință că-i va face
publice pe rețelele de socializare fotografiile indecente pe care i le-a piratat din calculator.
Trebuie așadar să stabilim în ce măsură amenințarea a avut efectul constrângerii morale,
fiind cea care a dus la comiterea infracțiunii de fals de către asistentă.

• Pentru a fi percepută ca amenințare, asistenta trebuia să chiar creadă că acele fotografii au

fost piratate și că persoana este în stare să le facă publice.
• Această amenințare (în măsura în care este crezută) are și un efect emoțional de
anxietate/temere asupra asistentei.
• Următorul pas este acela de a evalua gravitatea pericolului, adică, cât de grav ar fi fost
pentru asistentă ca acele fotografii să fie făcute publice. În acest caz, putem presupune în
mod întemeiat că pentru aproape orice persoană, publicarea unor fotografii indecente este
gravă și are un efect puternic asupra imaginii, respectiv duce la trăirea unor stări profunde
de rușine și vinovăție. Un alt efect este la nivelul relațiilor sociale ale persoanei expuse, care
se pot deteriora ca urmare a blamării victimei. În final, trebuie să stabilim dacă pericolul ar
fi putut fi altfel înlăturat. Aici va fi nevoie să evaluăm perspectiva cognitivă a persoanei
amenințate. Ce alte soluții vedea? De ce nu a apelat la acele soluții? Este posibil ca celelalte
soluții, chiar dacă ar fi existat să nu-i fi garantat persoanei amenințate scăparea de pericol și
deci să nu și le poată asuma, miza fiind prea mare. Prezintă asistenta pericol social fiind
necesară tragerea la răspundere penală sau este o victimă a constrângerii morale? La modul
ipotetic, nu știm.
Evaluarea cazului
• Pentru a identifica perspectiva emoțională și cognitivă a
persoanei amenințate putem formula întrebări (pe un ton
neutru și neacuzator) precum :
• ”ce ai gândit în acele momente?”,
• ”cum adică ”nu ai mai fost bună de nimic”,
• la ce concret te referi?”,
• ”cât timp a durat acea stare de temere? cum s-a manifestat?”,
• ”de ce ai fost sigură că va fi în stare să îndeplinească
amenințarea?”,
• ”te-ai gândit să nu dai curs amenințării? ce soluții vedeai
atunci și de ce nu ai optat pentru acelea?” e.t.c.
ANALIZAREA
COMPORTAMENTULUI EXCESIV
• Pentru a stabili dacă comportamentul excesiv (al excesului
neimputabil) este rezultatul unei tulburări sau al unei temeri
trebuie să determinăm dacă comportamentul a fost o reacție
automată la frică sau o alegere conștientă. Adică, să evaluăm
dacă fapta penală ce ar putea constitui exces neimputabil 1. a
fost necontrolabilă fiind, cel mai probabil o reacție de tip luptă
(fight) în fața pericolului, sau, dimpotrivă, 2. a fost o reacție
conștientă (de răzbunare) la furie.
SPEȚĂ
• situația în care X este atacat într-un bar de către Y care băut fiind începe să-i dea pumni lui X cu
putere în timp ce strigă cum că îl va omorâ în bătaie. X cade de mai multe ori pe jos și de fiecare
dată când se ridică este lovit din nou și aruncat pe jos. X reușește să ia o sticlă de vin de pe masă și
să o arunce înspre Y. Sticla de vin îl lovește pe Y în ochi cauzându-i acestuia un prejudiciu estetic
grav și permanent.
• Trebuie să se stabilească în ce măsură fapta lui X este un exces neimputabil fiind cauzată de starea
de temere creată în acea situație de legitimă apărare sau, X se află în situația depășirii legitimei
apărări, răspunzând penal pentru vătămare corporală, însă sub această circumstanță atenuantă.
• Cum determinăm situația în care se afla X? Care era perspectiva lui cognitivă și emoțională?
• La modul ipotetic ambele soluții juridice pot fi corecte. În cauză trebuie să identificăm ce gândea X
în acele momente și ce stare emoțională avea. Considera adevărate amenințările cu moartea?
Este posibil să fi cunoscut trecutul comportamental al lui Y și să-și fi bazat temerile pe alte
comportamente exesiv de violente ale lui Y, sau, dimpotrivă, să fi știut tot din trecut că ”doar gura
era de Y”. S-a simțit în pericol în acele momente sau mai degrabă s-a simțit umilit? Emoția ne
poate da indicii importante despre starea mentală. În acest gen de situații este foarte important
să evaluăm dacă persoana a simțit furie sau frică. Căci doar frica poate sta la baza excesului
neimputabil. X era sau nu sub influența băuturilor alcoolice? Avea starea de conștiență necesară
evaluării pericolului de a arunca acea sticlă spre Y? Reacția lui X a fost suficient de rapidă pentru a
putea fi explicată de mecanismul fricii sau a fost mai degrabă una calculată? Ce își spuneau? Care
erau replicile lui X, de temere sau de amenințare/provocare?
• Nu este ușor să discernem intențiile și să judecăm reacțiile unei persoane aflate în pericol, este
însă extrem de important sa acordăm atenția cuvenită elementelor psihologice în aceste situații. X
poate fi considerat victimă sau infractor în funcție de cum îi evaluăm reacția și stare psihică din
acel moment. Nu este puțin lucru (nici să te simți victimă și să fi condamnat și nici să scapi fiind o
persoană periculoasă).
Erorile în analiza perspectivei
emoționale (1)
• când analizăm impactul emoțional asupra comportamentului :
1. ne proiectăm pe noi în situația tensionată. Evaluăm constrângerea sau
amenințarea gândindu-ne cum ar fi acționat asupra noastră: ”m-aș fi
simțit constrâns?”, ”aș fi trăit temere în urma amenințării?” și evaluăm
reacția emoțională și comportamentală în funcție de cum am fi
reacționat noi. Poate fi foarte greșit. Oamenii au frici diferite, temeri
diferite, și mai ales abilități foarte diferite de a-și gestiona gândurile și
emoțiile. Trebuie să luăm mereu în considerare ipoteza conform
căreia temerea făptuitorului a fost reală, amenințarea a simțit-o
puternic și reacția a putut veni automat fără intervenția unei judecăți.
Iar dacă reacția a venit ca urmare a unei evaluări pe care făptuitorul a
făcut-o asupra pericolului, să ne amintim că i) temerea nu depinde de
stimulul periculos ci de felul în care mintea noastră evaluează acel
stimul (corect sau greșit, pentru mintea noastră este reală) și ii)
temerea are legătură și cu schemele noastre emoționale despre frică
(de exemplu, nu o putem gestiona și facem orice să scăpăm de ea). Să
reținem deci că, constrângerea/amenințarea poate fi reală și intensă
chiar dacă pericolul, la modul obiectiv, nu are același proporții.
Erorile în analiza perspectivei
emoționale (2)
• când analizăm impactul emoțional asupra comportamentului :
2. uităm că judecăm situația retrospectiv. Dacă ne aflăm de exemplu,
într-o situație în care trebuie să determinăm dacă excesul este sau
nu imputabil, evaluăm azi (când știm cum s-a finalizat situația
conflictuală și care au fost rezultatele produse) stările și reacțiile
din acel moment (când nu știam cum se va termina). Să nu uităm
asta. Pentru că este ușor să nu avem în vedere că în acea situație,
tensionată, făptuitorul putea să aibă în minte ipoteza cea mai
gravă legată de finalul situației și să reacționeze în consecință. De
asemenea, nici în acest moment nu știm care ar fi fost rezultatul
conflictului dacă făptuitorul nu ar fi reacționat la acel moment, în
acel fel. Conform exemplului de mai sus, era posibilă și varianta în
care X să nu fi luat sticla de vin de pe masă și să nu o fi aruncat
spre Y, iar în momentele următoare în care Y îl lovea cu pumnii pe
X, acesta din urmă să cadă, să lovească cu capul un colț de masă și
să moară.
Erorile în analiza perspectivei
emoționale (3)
• când analizăm impactul emoțional asupra comportamentului :
3. evaluăm posibilitățile de înlăturare a pericolului făcând abstracție
de persoana făptuitorului. Unele soluții ce ne par evidente, nu
sunt atât de ușor de găsit pentru făptuitor. Aici trebuie evaluată în
concret capacitatea lui de gestionare de probleme și de găsire de
soluții. În funcție de inteligență, curaj, încredere în propriile puteri,
experiențe anterioare, energie emoțională e.t.c., unele persoane
ar putea găsi alte posibilități de înlăturare a pericolului decât fapta
pe care au săvârșit-o sub constrângere morală, dar alte persoane
nu. Conform exemplului de mai sus, asistenta medicală ar fi putut
să nu vadă nicio altă soluție pentru înlăturare a pericolului decât
înfăptuirea falsului sau, ar fi putut să găsească alte soluții (să
sesizene organele judiciare pentru șantaj, să denunțe falsul după
înfăptuire înlăturându-i consecințele sau altele) însă să fi preferat
să înfăptuiască falsul neconsiderându-l la fel de important precum
păstrarea propriei imagini.
Cum ne îmbunătățim expertiza
profesională pentru evaluarea
perspectivei emotionele (I)
I. dezvoltarea empatiei cognitive - Cercetarile despre empatie fac diferența între empatia cognitivă (care
presupune să-ți poți reprezenta mental starea emoțională a celuilalt) și cea emoțională (atunci când simți ce
simte celalalt). Pentru analizarea stării de temere pe care o simte altă persoană avem nevoie de empatie
cognitivă. Empatia cognitivă este o componentă a inteligenței emoționale și presupune procesarea
perspectivei emoționale a celuilalt. Similară cu perspective-taking, se dezvoltă prin procesarea informațiilor
despre celalalt în adâncime. Pentru a înțelege de ce-i era atât de frică celuilalt într-o situație îl putem întreba
despre consecințele pe care le-a presupus, despre seminficația ce ar avea-o în viața sa acele consecințe,
despre raportarea la valorile și nevoile sale. În aceiași manieră, schemele emoționale pe care le are celalat
despre frică ne pot explica reacția sa emoțională. Frica poate fi foarte supărătoare și greu de gestionat pentru
unii și mai tolerabilă pentru alții. Toți avem emoții negative pe care le suportăm mai greu, pe care le
gestionăm mai greu și pe care le trăim mai intens, și altele cu care avem altă relație. De exemplu, în situația în
care ești șantajat cu publicarea unor fotografii compromițătoare, poți simți o frică puternică și o anticipare a
rușinii gândindu-te de câteva ori pe zi la posibilele consecințe și la cât de rău ar fi să se împlinească cele
expuse în amenințare. În aceeași situație poți simți o panică extremă care te face să te gândești fără încetare
la ipoteza publicării fotografiilor, nu mai poți să dormi, începi să iei medicamente, nu mai poți să mănânci,
apar reacții fizice (stresul intens fiind un factor de risc pentru multe afecțiuni medicale), nu te poți opri din
plâns, te gândești să îți iei viața căci nu mai poți așa și nu ai nicio scăpare e.t.c. Pentru dezvoltarea empatiei
cognitive trebuie să ascultăm oamenii, să ne uităm la filme, să citim cărți (toate acestea arătându-ne cum pot
fi văzute și simțite situațiile de către alții) și să reflectăm permanent la faptul că oamenii sunt diferiți, simt
diferit și evenimentele îi afectează diferit. Un exercițiu mental bun ar fi să ne imaginăm cum ar simți și
reacționa în situația dată persoane diferite (un om impulsiv, un om anxios, un om naiv, un om neîncrezător, un
om suspicios e.t.c.), obligându-ne astfel să analizăm mai multe perspective emoționale asupra aceleiași
situații.
Cum ne îmbunătățim expertiza
profesională pentru evaluarea
perspectivei emotionele (II)
II. cunoașterea literaturii despre funcția fricii în procesul luării de decizii și despre rolul fricii în evaluarea riscului. Prezența emoțiilor
are un rol important în luare deciziilor și în estimarea riscului. Frica este o emoție care are un ”rol de viteză” în luarea deciziilor. Una
dintre funcțiile fricii este să ne facă să acționăm rapid pentru evitarea unui pericol iminent făcând parte din mecanismul de apărare
al organismului nostru. Frica ne poate face însă să supraestimăm pericolul într-o situație dată și să reacționăm disproporționat
(ducând la exces neimputabil sau la a ne simți constrânși să acționăm). Trebuie să știm că această supraestimare a pericolului în
situații de criză este normală și acționează conform instinctului nostru de supraviețuire. Nu o putem astfel condamna. Când
judecăm situații de criză, așa cum sunt unele dintre cele ce pot constitui cauze justificative (legitima apărare sau starea de
necesitate) sau de neimputabilitate (constrângerea morală, excesul neimputabil) este bine să le privim prin prisma stării
emoționale tensionate, respectiv prin reacțiile (uneori extreme) ce oamenii le pot avea la frică. Deciziile luate în aceste situații de
criză sunt luate ”la cald”, uneori putând fi iraționale, însă fără să ascundă intenții infracționale și fără a fi dovadă pentru
periculozitatea făptuitorului. Nu orice persoană decide irațional când simte frică. Dacă sunt o persoană a căror judecăți și reacții nu
sunt afectate de prezența fricii, să nu greșesc considerând că așa ar trebui să fie și cel din fața mea pe care îl evluez. Fiecare dintre
noi avem câte o vulnerabilitate emoțională negativă. Unii își gestionează foarte greu judecata și reacția atunci când simt frică, alții
atunci când simt furie, tristețe, dezamăgire, anxietate, rușine sau vinovăție. Poate ne ajută să ne gândim că cel din fața noastră a
reacționat la frică irațional, așa cum nouă ni se întâmplă uneori la furie/tristețe/dezamăgire/anxietate/rușine/vinovăție. Adică, fără
să ne propunem, fără să putem controla în acel moment. Important este să nu judecăm reacțiile oamenilor după standardul ideal, ci
după cel uman.
• Nu este simplu să evaluăm toate dimensiuni psihologice prezentate mai sus atunci când analizăm comportamentul unei persoane într-o
situație dată, însă mintea noastră va face oricum evaluarea. Mintea lucrează cu informațiile pe care le are și indiferent câte informații are,
este setată să tragă concluzii. Dacă avem cunoștințe despre mecanismele psihologice implicate în evaluare și despre posibilele surse de
eroare, șansele să greșim scad considerabil. Și merită, pentru că eroarea în aceste situații poate duce fie la scutirea de răspundere a unei
persoane vinovate de săvârșirea unei infracțiuni, fie, mult mai rău, tragerea la răspundere penală a unei persoane care nu a avut nicicând
vreo intenție sau culpă infracțională și care nu prezintă niciun pericol pentru societate.
• Silfver, M., & Helkama, K. (2007). Empathy, guilt, and gender: A comparison of two measures of guilt. Scandinavian Journal of Psychology,
48, 239-246. Spreng
• Pfister, H. R., & Böhm, G. (2008). The multiplicity of emotions: A framework of emotional functions in decision making. Judgment and
decision making, 3(1), 5.
• Lerner, J. S., & Keltner, D. (2001). Fear, anger, and risk. Journal of personality and social psychology, 81(1), 146.
CONCLUZII
– evaluarea perspectivei emoționale
• Nu este simplu să evaluăm toate dimensiuni psihologice prezentate mai sus
atunci când analizăm comportamentul unei persoane într-o situație dată, însă
mintea noastră va face oricum evaluarea. Mintea lucrează cu informațiile pe care
le are și indiferent câte informații are, este setată să tragă concluzii. Dacă avem
cunoștințe despre mecanismele psihologice implicate în evaluare și despre
posibilele surse de eroare, șansele să greșim scad considerabil. Și merită, pentru
că eroarea în aceste situații poate duce fie la scutirea de răspundere a unei
persoane vinovate de săvârșirea unei infracțiuni, fie, mult mai rău, tragerea la
răspundere penală a unei persoane care nu a avut nicicând vreo intenție sau
culpă infracțională și care nu prezintă niciun pericol pentru societate.

• Silfver, M., & Helkama, K. (2007). Empathy, guilt, and gender: A comparison of
two measures of guilt. Scandinavian Journal of Psychology, 48, 239-246. Spreng
• Pfister, H. R., & Böhm, G. (2008). The multiplicity of emotions: A framework of
emotional functions in decision making. Judgment and decision making, 3(1), 5.
• Lerner, J. S., & Keltner, D. (2001). Fear, anger, and risk. Journal of personality and
social psychology, 81(1), 146.