REFERAT

PROTECȚIA JURIDICĂ A PADURILOR

STRUCTURA CADRU REFERAT

I. Introducere
1.1 Noţiunea de mediu
1.2 Noţiunea de pădure
1.3 Noţiunea de dreptul mediului şi al pădurii
II. Principii ce guvernează dreptul mediului
2.1. Principiul potrivit căruia protecţia mediului înconjurător constituie un obiectiv de interes public
major
2.2 Principiul prevenirii riscurilor ecologice şi al producerii daunelor
2.3 Principiul precauţiei
2.4 Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor
2.5 Principiul „poluatorul plăteşte”
2.6 Principiul priorităţii sănătăţii şi vieţii oamenilor
2.7 Principiul realizării şi coordonării activităţii de protecţie a mediului de către stat
III. Reglementări juridice a normelor cu privire la păduri
3.1 Noţiuni introductive
3.2 Legi cadru a protejării pădurii
3.3 Obligaţiile proprietarilor
3.4 Răspunderea contravenţionale
3.5 Răspunderea penală
3.6 Răspunderea civi
 I. Introducere

‘’ Mai vedeai în vremi obscure

Câte-o vilă prin pădure;
Azi, când vremile-s "stabile",
Poţi vedea... păduri de vile ‘’

1.1 Noţiunea de mediu

Mediul, este o noțiune care se referă la totalitatea condițiilor naturale de pe Pământ sau dintr-o
regiune a sa, în care evoluează ființele sau lucrurile. Dintre aceste condiții fac parte atmosfera,
temperatura, lumina, relieful, apa, solul etc., precum și celelalte ființe vii.
Mediul de viață se caracterizează prin diferiți factori naturali. Cei lipsiți de viață se numesc
factori abiotici, iar viețuitoarele sau produșii acestora se numesc factori biotici. Comunitatea de
populații (plante, animale, microorganisme) caracteristice unui biotop aflate în relații interspecifice se
numește metamorfoza. Unitatea structurală și funcțională care se stabilește între un biotop și o
biocenoză constituie un ecosistem.
O altă definiţie juridică a mediului o oferă Convenţia privind răspunderea civilă pentru
prejudiciile cauzate de activităţi periculoase pentru mediu, redactată de Consiliul europei şi deschisă
spre semnare la Lugano la 21 iunie 1993 şi care, în cadrul definiţiilor cuprinse de art.2 la punctul 10
menţionează :
Mediul cuprinde : - resursele naturale abiotice şi biotice, cum sunt aerul, apa, solul, fauna şi
flora, precum şi interacţiunile între aceşti factori;
- Bunurile care compun moştenirea culturală;
- Aspectele caracteristice ale peisajului”.
În dreptul italian, prima definiţie a mediului, dată în mod formal de Legea nr.349/1986, a
provocat o amplă dezbatere în doctrina juridică. “Mediul înseamnă conservarea, gestionarea raţională
şi ameliorarea condiţiilor mediului natural (aer, apă, sol şi toate celelalte componente), existenţa şi
conservarea patrimoniului genetic terestru şi acvatic, a tuturor speciilor vegetale şi animale care
vieţuiesc în mediu în stare naturală şi, în fine, fiinţa umană cu toate manifestările sale”.

1.2 Noţiunea de pădure

Pădurea este o suprafață mare de teren pe care cresc în stare sălbatică specii de arbori și arbuști,
specii de plante erbacee, mușchi, dar trăiesc și diferite specii de animale. Pădurile reprezintă o podoabă
a planetei noastre întinzându-se, ca un imens brâu verde, de-a lungul munţilor, dealurilor, câmpiilor şi
malurilor apelor. Acestea acoperă aproape 1/3 din suprafaţa uscatului.
Pădurile acoperă aproximativ 31 % din suprafaţa Pământului fiind o parte integrantă a
dezvoltării durabile la nivel mondial. Mai mult de 1,6 miliarde de oameni depind de păduri pentru
mijloacele de subzistenţă, iar 300 de milioane de oameni trăiesc în aceste ecosisteme. Unul dintre cele
mai importante „depozite” de diversitate biologică de pe uscat, pădurile găzduiesc mai mult de două
treimi din speciile terestre cunoscute, precum şi cele mai multe specii ameninţate de pe planetă. Din
suprafaţa totală a pădurilor, Europa şi America de Sud deţin aproximativ 25% în timp ce numai 5% se
găsesc în Oceania.
 Absorbind 2,4 miliarde de tone de carbon într-un singur an, pădurile au rolul de a încetini
procesul de încălzire globală. Din păcate pădurile fac obiectul uneia dintre alegerile majore pe care
trebuie să le facă oamenii, şi anume dacă se poate găsi un echilibru între dorinţa de a exploata resursele
şi terenul pădurilor şi rolurile importante pe care acestea le joacă în sistemul planetar de menţinere a
vieţii. Adunarea Generală a ONU a declarat 2011 Anul Internaţional al Pădurilor, strâns legat de 2010,
Anul Internaţional al Biodiversităţii.
România are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datorează în parte condiţiilor
fizico-geografice care includ munţi, câmpii, reţele hidrografice majore, zone umede şi unul din cele
mai vaste sisteme de deltă ale Europei (Delta Dunării). În sfârşit, relativa stabilitate a populaţiei în
ultimii 60 de ani, lipsa mecanizării în sectorul forestier şi dezvoltarea economică redusă au determinat
o exploatare mai redusă a resurselor decât în majoritatea altor zone din Europa.
Deloc de neglijat reprezintă rolul său estetic. Văzută de sus sau de la distanţă, bolta pădurii
impresionează prin varietatea culorilor frunzişului, prin multitudinea de nuanţe de verde care
alternează pe suprafeţe imense.

1.3 Noţiunea de dreptul mediului şi al pădurii

Dreptul mediului este constituit din ansamblul complex al normelor juridice care
reglementează relaţiile ce se stabilesc între oameni privind atitudinea lor faţă de mediu, ca element
vital şi suport al vieţii, în procesul folosirii în scopuri economice, sociale şi culturale a componentelor
sale – naturale şi artificiale – precum şi relaţiile legate de protecţia, conservarea şi dezvoltarea lor
durabilă.
Credem, însă, că prin modificarea Legii nr. 137/1995 prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 91/2002, aprobată prin Legea nr. 294/2003 această defineşte, acum, în mod explicit “mediul ca
fiind ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei, aerul, apa, solul, subsolul, aspectele
caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum
şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv
valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea
omului”.
În sensul art.2 alin.1 sunt considerate păduri şi sunt incluse în fondul forestier naţional
terenurile cu o suprafaţă de cel puţin 0,25 ha, acoperite cu abori; arborii trebuie să atingă o înălţime
minimă de 5 m la maturitate în condiţiile normale de vegetaţie.
Termenul Pădure include, conform alin.2 al aceluiaşi articol :
- Pădurile cuprinse în amenajamente silvice la 1 ianuarie 1990, precum şi cele incluse ulterior în
aceasta, în condiţiile legii;
- Perdelele forestiere de protective;
- Jnepenişurile;

II.Principii ce guvernează dreptul mediului

Legea cadru în materie, Legea nr. 137/1995 a consacrat protecţia mediului drept „obiectiv de
interes public major”, iar la baza reglementării sale a pus „principiile şi elementele strategice care duc
la dezvoltarea durabilă a societăţii”. În spiritul legii cea mai adecvată formulare ar fi aceea de
„principiu de bază”. Legea cadru enumeră principiile de bază : principiul precauţiei în luarea deciziilor
(art. 3 lit. a); principiul prevenirii riscurilor ecologice şi a producerii daunelor (art. 3 lit. b); principiul
conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural (art. 3 lit. c),
principiul „poluatorul plăteşte”.

2.1 Principiul potrivit căruia protecţia mediului înconjurător constituie un obiectiv de interes
public major

Această proclamare legislativă a importanţei deosebite a protecţiei mediului a fost făcută în

vechea lege generală a protecţiei mediului nr. 9/1973. Înaintea apariţiei Legii nr.137/1995 Constituţia
României stabileşte unele reguli fundamentale în materie, mai ales sub forma unor obligaţii ale
statului. Astfel, art. 33 alin. 2 stabileşte că „Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi
a sănătăţii publice”, în art. 41 alin. 6 stabileşte că „dreptul de proprietate obligă la respectarea
sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi”, în art. 134 alin. 2 lit. d se stabileşte
că statul trebuie să asigure „exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional”, iar la
lit. e din acelaşi alineat se prevede că statul trebuie să asigure „refacerea şi ocrotirea mediului
înconjurător, precum şi menţinerea echilibrului ecologic”.
Protecţia mediului înconjurător are efecte directe şi indirecte pe termen lung în toate
compartimentele sistemului social, uman. Această activitate deosebit de complexă se desfăşoară după
o concepţie unitară la nivel local şi naţional şi constituie o prioritate în cadrul activităţii de
restructurare şi redimensionare a economiei după principiile economiei de piaţă şi coloana vertebrală a
strategiei de dezvoltare durabilă a societăţii în viitor. În acest scop ministerele, celelalte organe
centrale şi locale ale administraţiei publice, societăţile comerciale şi celelalte persoane juridice precum
şi persoanele fizice prin a căror activitate se pot aduce daune mediului ambiant au în afară de
atribuţiile specifice ce revin fiecăruia în domeniul său de activitate, următoarele obligaţii şi răspunderi
:
- Să elaboreze programe proprii de protecţie a mediului şi să integreze obiectivele şi cerinţele de
mediu în pregătirea, elaborarea planurilor de protecţie şi intervenţie în caz de poluări şi accidente
ecologice şi în adoptarea de programe de profil;
- Să asigure integrarea politicilor de mediu în politicile specifice;
- Să asigure pregătirea şi transmiterea către autorităţile competente pentru protecţia mediului a
informaţiilor şi documentaţiei necesare obţinerii avizului de mediu pentru planurile şi programele
pentru care este necesară evaluarea de mediu;
- Să creeze sistemul de informare propriu şi să stabilească condiţiile şi termenii care să permită
accesul liber la informaţii şi participarea publicului la deciziile referitoare la mediu etc. Pentru
coordonarea şi îndrumarea unitară a activităţilor de protecţie a mediului înconjurător funcţiona ca
autoritate publică centrală Ministerul Apelor şi Protecţiei mediului, actualmente fiind înfiinţat un
Minister al Mediului.

2.2 Principiul prevenirii riscurilor ecologice şi al producerii daunelor

Este consacrat în art. 3 lit. c din Legea nr. 137/1995. El mai este formulat direct sau indirect în
toate actele normative (naţionale şi internaţionale) referitoare la protecţia mediului. Prevenirea
riscurilor constituie scopul principal, esenţa protecţiei mediului, dând raţiune acestei activităţi.
Prevenirea poate fi privită sub două aspecte : prevenirea producerii consecinţelor dăunătoare ale
poluării; limitarea sau eliminarea efectelor dăunătoare care s-ar putea produce după ce poluarea a avut
loc. Principiul examinat exprimă în esenţă protecţia profilactică a mediului şi operează practic în două
trepte.
Într-o primă treaptă, el priveşte întreaga activitate de legiferare în acest domeniu, raţiunea
normelor dreptului mediului constând tocmai în activitatea preventivă. În cea de-a doua treaptă când se
traduce în practică acest principiu, un accent deosebit se pune pe rolul autorităţilor pentru protecţia
mediului privind emiterea acordurilor şi/sau autorizaţiilor de mediu. În această privinţă, în art. 9 alin.
Ultim din Legea protecţiei mediului 139/1995 se prevede : Acordul său autorizaţia de mediu nu se
emite în cazul în care nici o variantă de proiect său program pentru confirmare nu prevede eliminarea
efectelor negative asupra mediului, raportate la standardele şi la reglementările în vigoare.

2.3 Principiul precauţiei

Principiul precauţiei în luarea deciziilor de către autorităţile pentru protecţia mediului şi alte
autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale care desfăşoară activitate în legătură cu protecţia
mediului este formulat în art. 3 lit. a din Legea nr.137/1995. Respectarea acestui principiu se cere şi de
către alte persoane juridice şi de către persoane fizice care desfăşoară activitate economico-socială cu
impact asupra mediului, indiferent de stadiul elaborării acordului sau autorizaţiei de mediu.
Precauţia, ca măsură de prudenţă, include prevenirea unui pericol posibil în legătură cu mediul
şi îndeamnă la acţiune cu băgare de seamă pentru a preveni, poluarea fiind astfel înrudită cu principiul
prevenirii poluării. Prudenţa ce trebuie să caracterizeze luarea oricăror decizii în domeniul protecţiei
mediului pate duce la adoptarea de măsuri cu excluderea oricărui risc de poluare. Normele de
comportare care reflectă principiul precauţiei exprimă, ca idee călăuzitoare de aplicare generală în
domeniul protecţiei mediului, fie obligaţia de a însoţi orice operaţie întreprinsă cu garanţii suficiente,
fie de a se abţine de la măsurile ce pot avea consecinţe imprevizibile.

2.4 Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor

Principiul conservării biodiversităţii şi a ecosistemelor specifice cadrului biogeografic natural

apare formulat în diverse norme ale dreptului mediului în conformitate cu cerinţa formulată la lit. c a
art. 3 di Legea nr. 137/1995. Biodiversitatea exprimă diversitatea dintre organismele vii provenite din
ecosistemele acvatice şi terestre, precum şi dintre complexele ecologice din care acestea fac parte şi
cuprinde diversitatea din interiorul speciilor, dintre specii şi între diversitatea din interiorul speciilor,
dintre specii şi între ecosisteme. Ecosistemul este un complex dinamic de comunităţi de plante,
animale şi microorganisme şi mediul lor lipsit de viaţă care interacţionează într-o unitate funcţională.
Biodiversitatea şi ecosistemele sunt specifice unui anumit cadru biogeografic natural care
trebuie conservată prin toate mijloacele ştiinţifice şi tehnice existente la dispoziţie, inclusiv prin
mijloacele juridice prevăzute de normele dreptului mediului.

2.5 Principiul „poluatorul plăteşte”

Acest principiu exprimă ideea că agentul poluant - „poluatorul” – adică persoana care cauzează
mediului un prejudiciu va răspunde indiferent dacă fapta sa este culpabilă sau nu. Acest principiu
ridică probleme economice şi juridice complicate prin care se consacră nu simpla obligaţie a
poluatorului mediului de a recupera prejudiciul cauză ci şase impute acestuia costul social al poluării
pe care el o generează, adică toate efectele unei poluări nu numai asupra bunurilor persoanelor ci şi
asupra naturii înseşi şi toate acestea independent de culpă (conform art. 81 din Legea protecţiei
mediului nr.137/1995).
Acest principiu exprimă deci răspunderea în sens larg cuprinzând orice obligaţie de a face, de
la respectarea prevederilor legi până la suportarea sancţiunilor contravenţionale penale sau civile.
Acest caracter complex al principiului examinat exprimă cerinţa de a valida o sferă cât mai largă a
necesităţilor şi posibilităţilor privind protecţia mediului, deoarece o singură faptă poate afecta în acest
domeniu numeroase interese majore care includ şi cerinţa ca agentul poluant să plătească fără
întârziere.
2.6 Principiul priorităţii sănătăţii şi vieţii oamenilor

Principiul priorităţii sănătăţii şi vieţii oamenilor rezultă direct din prevederile art.22 alin.1 din
Constituţia României în care se consacră dreptul la viaţă şi la integritatea fizică şi psihică ale persoanei
şi din art. 33 alin. 1 al Legii fundamentale care prevede dreptul la ocrotirea sănătăţii oamenilor.
Aceeaşi constituţie obligă statul prin art. 33 alin.2 să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii
publice, iar prin art. 134 alin. 2 lit. să asigure refacerea şi ocrotirea mediului, precum şi menţinerea
echilibrului ecologic.
O prevedere specială cuprinsă în art. 35 alin. 1 din Legea nr- 137/1995 stabileşte că autoritatea
centrală pentru protecţia mediului cu consultarea autorităţilor centrale de specialitate care gestionează
resursele naţionale, elaborează reglementări tehnice privind măsurile de protecţie a ecosistemelor de
conservare a biodiversităţii, de gospădărire durabilă a resurselor naturale pentru asigurarea sănătăţii
umane.

2.7 Principiul realizării şi coordonării activităţii de protecţie a mediului de către stat

Principiul realizării şi coordonării activităţii de protecţie a mediului de către stat, exprimă ideea
că statul, pe de o parte organizează şi realizează întreaga activitate de protecţie a mediului şi, pe de altă
parte, desfăşoară o activitate complexă pentru coordonarea activităţii de protecţie a mediului cu
organismele neguvernamentale, cu agenţii economici şi cu cetăţenii.
Principiul este consacrat în mai multe acte normative, în Constituţia României care prevede că
statul trebuie să asigure, printre altele, „refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător, precum şi
menţinerea echilibrului ecologic” (art. 134 alin. 2 lit. e), că statul trebuie să asigure crearea condiţiilor
necesare pentru creşterea calităţii vieţii (art. 134, alin. 2 lit. f), tot statul trebuie să ia măsuri de
dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent
(art. 43 alin. 1), să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice (art. 33 alin. 2) etc. Legea nr.
137/1995 formulează precizări şi mai explicite când prevede că „Protecţia mediului constituie o
obligaţie a autorităţilor publice centrale şi locale” (art. 6) şi că „responsabilitatea privind protecţia
mediului revine autorităţii centrale pentru protecţia mediului şi agenţiilor sale teritoriale” (art. 7).

III. Reglementări juridice a normelor cu privire la păduri

3.1 Noţiuni introductive

Pădurile se găsesc în contact direct permanent cu aerul şi apele; dacă acestea sunt poluate
acţiunea poluării pădurilor este rapidă, ducând la modificarea radicală a configuraţiei ecosistemelor
naturale. Cel mai însemnat efect al poluării aerului asupra pădurilor îl constituie reducerile
considerabile de creşteri, fapt ce duce în finala uscarea totală a arborilor cu influenţe negative asupra
funcţiei recreative şi sanitare a pădurilor.
Procentul de împădurire oscilează, în ţara noastră, în jurul a 27%. Cadrul legal al protecţiei şi
dezvoltării pădurilor îl constituie Codul silvic din 1996, completat cu unele reglementări speciale în
materie. Regia Naţională a Pădurilor care are în administrarea sa fondul forestier naţional proprietate
publică, are îndatorirea de a lua măsuri de prevenire şi de combatere a dăunătorilor şi bolilor; pentru a
proteja fauna şi flora se aplică metode biologice de combatere care să asigure echilibrul biologic.
Măsurile de prevenire şi combatere a dăunătorilor şi bolilor care prezintă pericol pentru păduri se
stabilesc de către Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului împreună cu Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor.

3.2 Legi cadru a protejării pădurii

Aceste reglementări sunt susţinute printr-o serie de alte reguli din lege referitoare la atribuţiile
şi răspunderile autorităţilor pentru protecţia mediului şi ale altor autorităţi centrale şi locale (Capitolul
IV secţiunea a 2-a din Legea nr. 137/1995).
Legea protecţiei mediului nr. 137/1995 stabileşte printre elementele strategice în art. 3 lit. i
crearea unui cadru de participare a organizaţiilor neguvernamentale şi a populaţiei la elaborarea şi
aplicarea deciziilor, care apare ca un element al rolului statului în antrenarea acestor organisme şi a
populaţiei în protecţia mediului.
Cele mai bune tehnici disponibile se referă la stadiul de dezvoltare cel mai avansat şi eficient
înregistrat în dezvoltarea unei activităţi şi a modurilor de exploatare care demonstrează posibilitatea
practică de a constitui referinţa pentru stabilirea valorilor limită de emisie în scopul prevenirii, iar în
cazul în care acest fapt nu este posibil, pentru reducerea globală a emisiilor şi a impactului asupra
mediului în întregul său (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2002).
Prin folosirea celor mai bune tehnici disponibile se pune accentul pe folosirea tehnologiilor
nepoluante dacă acest lucru este posibil. În determinarea celor mai bune tehnici disponibile trebuie
luate în considerare, în special, o serie de elemente cum sunt : producerea de mai puţine deşeuri,
utilizarea substanţelor mai puţin periculoase, natura, efectele şi ordinul emisiilor, consumul şi natura
materiilor prime (inclusiv apa) utilizare în proces şi eficienţa energetică, necesitatea prevenirii
accidentelor şi minimizarea efectelor lor asupra mediului etc. Termenul tehnici se referă atât la
tehnologia utilizată cât şi la modul în care instalaţia este proiectată, construită, întreţinută, exploatată şi
scoasă din funcţiune.

Statul recunoaşte tuturor persoanelor dreptul la un mediu sănătos, garantând în acest scop :
A) accesul la informaţiile privind calitatea mediului;
B) dreptul de a se asocia în organizaţii de apărare a calităţii mediului;
C) dreptul de consultare în vederea luării deciziilor privind dezvoltarea politicilor, legislaţiei şi a
normelor de mediu, eliberarea acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu, inclusiv pentru planurile de
amenajare a teritoriului şi de urbanism;
D) dreptul de a se adresa, direct sau prin intermediul unor asociaţii, autorităţilor administrative sau
judecătoreşti în vederea prevenirii sau în cazul producerii unui prejudiciu direct sau indirect;
E) dreptul la despăgubire pentru prejudiciul suferit [1].

În sprijinul protecţiei pădurilor vine şi Constituţia României prin art. 1345 :

- Refacerea şi ocrotirea mediului înconjurător precum şi menţinerea echilibrului ecologic.

Noul Cod Penal protejează pădurile prin art. 401. Defrişarea vegetaţiei lemnoase din afara
fondului forestier situată pe terenuri cu pante foarte mari sau la limita superioară de altitudine a
vegetaţiei forestiere, dacă faptele au fost de natură să pună în pericol viaţa sau sănătatea umană,
animalele sau vegetaţia se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu zile amenda.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridică responsabilă penal. Participaţia este posibilă
în toate formele sale.

Subiectul pasiv este statul ca garant şi ocrotitor al valorilor sociale protejate prin norma de încriminare
şi care exercită această protecţie prin direcţiile judeţene privind protecţia mediului.
- Exploatarea resurselor naturale în concordanţă cu interesul naţional.

3.3 Obligaţiile proprietarilor

Proprietari de păduri trebuie să elaboreze prin unităţi specializate autorizate de autoritatea

publică centrală care răspunde de silvicultura amenajamente silvice sau, pentru terenuri forestiere în
suprafaţa de până la 30. Ha studii sumare de amenajare, să asigure paza pădurilor în vederea prevenirii
tăierilor ilegale, distrugerii sau degradării vegetaţiei forestiere, păşunatului abuziv, braconajului, să
execute lucrări necesare pentru prevenirea şi combaterea bolilor şi dăunătorilor, să asigure respectarea
măsurilor de stingere a incendiilor şi dotarea cu mijloace de prima intervenţie să execute lucrările de
împădurire şi ajutorarea regenerării naturale, să efectueze lucrările de întreţinere a plantaţiilor şi
regenerărilor naturale până la realizarea stării de masiv, să execute tăieri de arbori numai după punere
în valoare şi eliberarea documentelor specifice de către personalul silvic autorizat.

Persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii în domeniu :

A) să respecte reglementările privind protecţia atmosferei, adoptând măsuri tehnologice adecvate de
reţinere şi neutralizare a poluanţilor atmosferici;
B) să doteze instalaţiile tehnologice, care sunt surse de poluare, cu sisteme de măsură, să asigure
corecta lor funcţionare, să asigure personal calificat şi să furnizeze, la cerere sau potrivit programului
pentru conformare, autorităţilor pentru protecţia mediului, datele necesare;
C) să îmbunătăţească performanţele tehnologice în scopul reducerii emisiilor şi să nu pună în
exploatare instalaţiile prin care se depăşesc limitele maxime admise;
D) să asigure, la cererea autorităţilor pentru protecţia mediului, diminuarea, modificarea sau încetarea
activităţii generatoare de poluare;
E) să asigure măsuri şi dotări speciale pentru izolarea şi protecţia fonică a surselor generatoare de
zgomot şi vibraţii, să verifice eficienta acestora şi să pună în exploatare numai pe cele care nu depăşesc
pragul fonic admis 9.
Autorităţile administraţiei publice locale, la solicitarea agenţiilor pentru protecţia mediului, a
altor organizaţii interesate, persoane fizice sau juridice, pe baza documentaţiei avizate de către
Academia Română, pot să pună sub ocrotire provizorie, în vederea declarării, arii protejate sau
monumente ale naturii sau anumite obiective care justifica aceasta 10.
Recoltarea şi valorificarea lemnului din vegetaţia forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier
naţional este, potrivit alin.3 al art.6, la latitudinea proprietarilor, fiind obligaţi şi aceştia să respecte
normele tehnice privind evaluarea masei lemnoase şi reglementările privind circulaţia materialului
lemnos. Indiferent de natura proprietăţii, exploatarea masei lemnoase se face numai după obţinerea
autorizaţiei de exploatare, inventarierea şi marcarea cu dispositive special de către personalul silvic
autorizat a arborilor ce urmează a fi tăiaţi şi predarea-primirea parchetului sau suprafeţei pentru
exploatare

3.4 Răspunderea contravenţională

Potrivit art.82 din Legea protecţiei mediului nr.137/1995, republicată, pentru încălcarea
prevederilor acestui act normativ poate interveni răspunderea contravenţională, civilă sau penală, după
caz. Conform art.83 din Legea protecţiei mediului nr.137/1995 republicată, următoarele fapte
constituie contravenţii :
 - Încălcarea prevederilor legale privind protecţia ecosistemelor terestre prin nerespectarea
obligaţiei legale de a menţine suprafaţa împădurită a vegetaţiei forestiere din afara fondului forestier,
inclusiv a jnepenişurilor, tufişurilor şi pajiştilor existente;
- Nerespectarea regulilor silvice de exploatare şi transport tehnologic a lemnului stabilite în
scopul menţinerii biodiversităţii pădurilor şi a echilibrului ecologic;
- Degradarea mediului din fondul forestier prin depozitări necontrolate de deşeuri de orice fel
pe terenurile acestui fond;
- Încălcarea obligaţiei de a exploata resursele pădurii (fondul cinegetic şi piscicol) numai în
limitele de regenerare, potrivit legii;
- Nerespectarea obligaţiei de către deţinătorii, cu orice titlu, ai pădurilor, vegetaţiei forestiere
din afara fondului forestier şi pajiştilor, de a exploata masa lemnoasă numai în limita posibilităţii
pădurilor, stabilită de amenajamentele silvice şi aprobate prin lege;
- Încălcarea obligaţiei legale de a respecta regimul silvic stabilit pentru conservarea vegetaţiei
lemnoase de pe păşunile împădurite, care îndeplinesc funcţii de protecţie a solului şi resurselor de apă;
- Nerespectarea obligaţiei de a asigura exploatarea raţională, organizarea şi amenajarea
pajiştilor, în funcţie de capacitatea de refacere a acestora.

3.5 Răspunderea penală

Potrivit art.85 din Legea protecţiei mediului nr.137/1995, republicată, constituie infracţiuni şi
se pedepsesc potrivit legii penale următoarele fapte :
- Defrişarea vegetaţiei lemnoase din afara fondului forestier, situate pe terenuri cu pante foarte
mari, cu procese de alunecare şi eroziune, pe grohotişuri, stâncării sau în limita superioară a vegetaţiei
forestiere;
- Degradarea terenurilor silvice, a împrejurimilor acestora ori împiedicarea luării măsurilor de
conservare a bornelor şi semnelor topografice sau geodezice, precum şi înlăturarea acestora;
- Ocuparea fără drept, în tot sau în parte, a unor păduri, terenuri din fondul forestier naţional,
precum şi distrugerea, degradarea sau mutarea semnelor de hotar ori a reperelor de marcare;
- Tăierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier
naţional sau de pe terenurile cu vegetaţie forestieră, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare
decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, sau dacă valoarea pagubei este sub
această limită, dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de doi ani, fapta fiind
pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, sau cu amendă.
Dacă fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 20 de ori mai mare decât preţul unui
metru cub de masă lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, iar când fapta avut ca
urmare o pagubă în valoare de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Maximul pedepselor enumerate mai sus se majorează cu 3ani, în cazul în care faptele au fost
săvârşite :
A) de 2 sau mai multe persoane împreună;
B) de o persoană având asupra sa o armă sau substanţe chimice periculoase;
C) în timpul nopţii;
D) în arii forestiere protejate.
Când aceste infracţiuni sunt săvârşite de personal silvic cu atribuţii de constatare a
infracţiunilor şi a contravenţiilor, maximul pedepselor prevăzute se majorează cu 2 ani.De asemenea
mai constituie infracţiuni furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale, ori de arbori, puieţi
sau lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, cu sau fără drept, din fondul forestier naţional sau
de pe terenurile cu vegetaţie forestieră, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât preţul
mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, ori dacă valoarea pagubei este sub această limită,
dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori în interval de 2 ani. Pedeapsa este închisoarea de la 1 la
5 ani, sau amenda. Pedeapsa este mai mare dacă fapta a avut ca urmare o pagubă în valoare de peste 20
de ori, respectiv de 50 de ori decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, potrivit
legii.
 Alte infracţiuni sunt :
- Falsificarea ciocanului silvic de marcat arbori de exploatat;
- Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare, prin incendiere, a unor
păduri de pe suprafeţe întinse de terenuri;
- Distrugerea sau vătămarea arborilor ori lăstarilor prin păşunare în pădure în zone în care
păşunatul este interzis;
- Distrugerea sau vătămarea, în orice mod a jnepenişurilor.

3.6 Răspunderea civilă

Potrivit prevederilor art.114 alin. (82) din Legea fondului funciar nr.18/1991, prin actul de
constatare se dispune cu privire la suportarea pagubelor “de către cei vinovaţi” şi, după caz,
restabilirea situaţiei anterioare.
Răspunderea civilă intervine atunci când prin contravenţia sau infracţiunea săvârşită în cadrul
raporturilor de dreptul mediului se cauzează şi un prejudiciu patrimonial.
Prin lege se stabilesc criteriile de evaluare a pagubelor cauzate fondului forestier; cele care se
produc din cauza personalului silvic, care nu constituie infracţiuni sau contravenţii, pentru care
răspunderea materială este reglementată potrivit legislaţiei muncii se stabilesc tot prin lege.
În cazul în care pagubele sunt produse în păduri cu funcţii speciale de protecţie, valoarea
despăgubirilor legal stabilite se dublează. Pădurile reprezintă una din cele mai importante bogăţii
naturale ale ţării şi ocupă peste un sfert din suprafaţa teritoriului, ele având nu numai o valoare
economică deosebită, ci îndeplinesc şi anumite funcţii în apărarea terenurilor agricole împotriva
secetei, a surpărilor şi alunecărilor de terenuri, în procesul de ameliorare şi refacerea calităţilor naturale
ale solului, în purificarea aerului prin producerea oxigenului necesar vieţii, având un rol important în
crearea condiţiilor naturale pentru staţiunile balneoclimaterice, dezvoltarea aşezărilor umane, în
crearea condiţiilor optime pentru păşunatul animalelor, dezvoltarea vânatului etc.
 Concluzii

Din cele mai vechi timpuri pădurea a furnizat omului cantităţi uriaşe de lemn de bună calitate.
La început omul a folosit lemnul drept arme, unelte, în construirea adăposturilor sau pentru pregătirea
hranei. Mai târziu el a devenit un material extrem de utilizat, indispensabil pentru multe domenii ale
vieţii umane (industria mobilei, chimică, în construcţii, drept combustibil, etc.).
După ce, în urma unei lupte îndelungate, pădurea a câştigat teren şi a liniştit pământul, astăzi
din nefericire, ea se simte tot mai ameninţată chiar de cel ce veacuri de-a rândul i-a fost prieten-omul.
Acesta, în lăcomia sau în neştiinţa să o poate desfiinţa, dezlănţuind din nou război între pământ şi
forţele eroziunii, dărâmându-şi astfel temelia propriei existente.
Mulţimea de gunoaie rămasă în urma oamenilor care uită că atunci când părăsesc pădurea s-o
lase aşa cum ar dori să o găsească când se reîntorc, duce la poluarea solului, a apelor subterane şi a
aerului, inevitabil la moartea lentă a pădurii. Mai grav este faptul că o bună parte din aceste gunoaie,
îndeosebi materialele plastice, sunt foarte rezistente la acţiunea bacteriilor şi practic, nu se reciclează
pe cale naturală.
Efectele negative ale defrişărilor sunt multiple : eroziunea solului, inundaţii din ce în ce mai
frecvente şi mai primejdioase, alunecări de teren, schimbări ale cursurilor apelor, deşertificare,
încălzire globală, etc.
Cicatrizarea rănilor provocate de om sau de alte cauze se poate face prin reîmpăduriri, dar din
nefericire, ambianta originală a pădurilor este dificil de restaurat şi în plus durează ani.
 Bibliografie

Editura - Universul Juridic – Autor - Cristina Oneț

http://www.dreptonline.ro/legislatie/codul_silvic.php

www.legeaz.ro

http://ro.scribd.com

http://www.comune.ro

http://www.slashdocs.com/vxqhq/pdf-protectia-juridica-a-padurilor-dreptul-mediului-www-e-
referatnet.html

http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311740

http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-revista_presei_business-3956167-cadrul-juridic-privind-protectia-
padurilor-din-romania.htm