Augustin Lazăr Mircea Duțu

Coordonator Coordonator

Elena Georgiana Hosu Andrei Duțu

APĂRAREA MEDIULUI ŞI A FONDULUI FORESTIER PRIN DREPTUL

PENAL

Editura Academiei Române Editura Universul Juridic

București 2016

1
 CUPRINS

Augustin Lazăr Prefață ……………………………………………… 2

Mircea Duțu Protecția mediului prin dreptul penal: experiențe,

inadecvări și transformări necesare ………………… 8

Andrei Duțu Protecția mediului prin dreptul penal în jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.).
56
Cazul României ……………………………………
Augustin Lazăr, Analiza cauzelor penale având ca obiect în principal
Elena Georgiana soluțiile de renunțare/scoatere de sub urmărirea
Hosu
penală/clasare sau neîncepere a urmăririi penale cu
aplicarea unei sancțiuni administrative pentru
infracțiunile prevăzute de Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului
și Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea și
sancționarea unor fapte privind degradarea mediului 68
……………...

Mircea Duțu Considerații asupra protecției fondului forestier

prin dreptul penal 106
……………………………………
Augustin Lazăr, Analiza cauzelor având ca obiect infracțiunile silvice
Elena Georgiana în care s-au pronunțat hotărâri judecătorești rămase
Hosu 127
definitive
…………………………………………….

Mircea Duțu Postfață ……………………………………………... 273

2
 Prefață

Criminalitatea contra mediului ambiant a devenit astăzi o realitate evidentă deopotrivă

în plan local, național și internațional, iar prevenirea și combaterea sa o preocupare
permanentă și chiar o prioritate pentru autoritățile publice, marele public și specialiștii
domeniului.
Definiția „infracțiunii (crimei) de mediu” nu cunoaște o accepțiune universal valabilă.
De cele mai multe ori acest termen este perceput ca unul cu caracter colectiv, care
desemnează activități ilegale ce aduc atingere mediului, având ca scop crearea de beneficii
pentru anumiți indivizi, grupuri sau societăți, prin exploatarea, prejudicierea, comerțul sau
furtul resurselor naturale, inclusiv infracțiuni grave și criminalitate transnațională. Potrivit
ultimelor evaluări, criminalitatea contra mediului se plasează, la nivel mondial, pe locul patru
al activităților ilicite internaționale, generatoare de profit criminal, după traficul de
stupefiante, contrafaceri și traficul de ființe umane. Toate studiile ne arată însă că această
criminalitate este pe cât de gravă, pe atât de puțin cunoscută, rar urmărită și sporadic
pedepsită de autoritățile naționale competente.
Un recent raport al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) și
INTERPOL (iunie 2016) estimează că în prezent criminalitatea ecologică a atins recordul cu o
valoare estimată la 258 miliarde de USD, depășind astfel de departe traficul ilegal de arme
ușoare, organizațiile infracționale internaționale profitând de prădarea resurselor planetei 1. S-a
constatat o creștere cu 26% în comparație cu estimările precedente, iar prejudiciile produse de
infracțiunile contra mediului sunt de 10.000 de ori mai mari decât sumele cheltuite de
agențiile internaționale pentru remediere, respectiv cca. 25 de miliarde de dolari.
Printre cauze, raportul citat identifică legile permisive și faptul că forțele de securitate
și așa insuficiente, suferă de subfinanțare cronică. Aceasta oferă posibilitatea rețelelor

1
The rise of environmental crime. A growing threat to natural resource, Peace, Development
and Security, UNEP/INTERPOL, 4 June 2016.
În plan valoric, pe categorii, documentul avansează următoarele estimări:
- pierderile cauzate de exploatări infracționale ating un cuantum între 9-26 mld. USD;
infracțiunile silvice, inclusiv cele comise de persoane juridice și tăierile ilegale de arbori, sunt evaluate
la între 51-152 mld. UDS; infracțiunile relative la pescuit la între 11-24 mld. USD ; mineritul ilegal:
12-24 mld. USD; deșeuri: 10-12 mld. USD.

3
infracționale organizate și grupurilor rebele armate să se îmbogățească, grație unui comerț
care alimentează conflicte, să devasteze ecosisteme și să amenințe speciile sălbatice pe cale de
dispariție. Nu în ultimul rând, asociată marilor fenomene ale criminalității contemporane în
frunte cu cel al corupției, își potențializează reciproc acțiunea și efectele. Rețelele de crimă
organizată transnaționale se servesc adesea de criminalitatea de mediu în scopul de „a spăla”
banii proveniți din traficul de droguri. Grupurile infracționale transnaționale sunt implicate în
traficul de deșeuri și produse chimice periculoase, folosindu-se adeseori de „etichetajul
înșelător” în scopul de a scăpa controlului exigent al organismelor chemate să aplice legea.
Este de domeniul evidenței faptul că o atare complexitate cere o intervenție publică
multidisciplinară susținută împotriva rețelelor criminale organizate în domeniu, inclusiv pe
calea cooperării transfrontaliere.
Documentul internațional invocat recomandă, în privința remediilor posibile și absolut
necesare, adoptarea și aplicarea de prevederi legislative și sancțiuni energice la nivel național
și internațional, armonizate coerent și coordonate, precum și măsuri vizând combaterea
paradisurilor fiscale. Totodată, recomandă o sporire a susținerii financiare proporțional cu
gravitatea amenințărilor pe care le generează criminalitatea ecologică la adresa dezvoltării
durabile, a avantajelor economico-fiscale și mijloacelor de subzistență alternative pentru
persoanele aflate la capătul lanțului infracțional. În fine, dar nu în ultimul rând, în acest din
urmă deceniu infracționalitatea contra mediului a cunoscut o creștere de la 5 la 7% pe an.
Aceasta înseamnă că infracțiunile de mediu – care cuprind comerțul ilegal cu specii ale vieții
sălbatice, criminalitatea întreprinderilor mai ales în sectorul forestier, exploatarea și vânzarea
ilegală a mineralelor, pescuitul ilegal, traficul de deșeuri periculoase ori frauda cu credite de
carbon – cresc de 2-3 ori mai repede decât PIB-ul mondial.
În contextul unei lumi tot mai complexe și mai integrate, precum și al globalizării
criminalității, aceste fenomene sub o formă sau alta, într-o măsură mai mare sau mai mică se
manifestă și în România. Este binecunoscut faptul că, de mai mult timp, ne confruntăm cu
traficul transfrontalier de deșeuri, inclusiv cu cele periculoase, pescuitul ilegal în apele
românești ale Mării Negre, exploatarea irațională și în condiții nu întotdeauna legale și
transferul extern de material lemnos ș.a.
Acestor „efecte” de ordin extern li se adaugă altele, poate chiar mai importante, ale
situației interne în materie. Într-adevăr, este de necontestat faptul că infracționalitatea
ecologică reală, rămasă ascunsă, este în țara noastră mult mai importantă decât cea
descoperită, sesizată și cercetată administrativ sau penal și, în orice caz, incomparabilă cu cea
pedepsită conform legislației în vigoare. O atare reacție penală neconvingătoare are multiple

4
explicații, dar în mod evident are implicații tot mai grave asupra cadrului de viață al
cetățenilor, condițiilor de existență ale societății românești și stării economiei naționale.
Recunoașterea și garantarea, în art. 35, urmare a revizuirii din 2003 a Constituției
României, a dreptului oricărei persoane la un mediu sănătos și echilibrat ecologic,
dezvoltarea unei legislații interne corespunzătoare acestui obiectiv și transpunerea în dreptul
român a reglementărilor de mediu aferente dreptului Uniunii Europene au creat puternice
premise și pentru structurarea unui răspuns penal coerent, adecvat și suficient de energic la
ofensiva infracțiunilor de poluare sau de distrugere a mediului.
Din analiza situației existente, rezultă însă două aspecte negative majore, convergente
și interdependente. Pe de o parte, o legislație confuză, incompletă și inadecvată domeniului, în
permanentă modificare și completare. De altă parte, rezultă o atitudine încă rezervată,
exagerat de precaută a organelor de aplicare a legii, de subevaluare a rolului instrumentelor
juridice penale de protecție a mediului, care au zădărnicit procesul de structurare și realizare a
unui autentic drept românesc penal al mediului.
Analiza practicii de urmărire penală, a parchetelor, în materie ne oferă concluzii
relevante. Astfel, cercetările finalizate în perioada 2011-2016 în cea mai mare parte a
dosarelor având ca obiect infracţiuni prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005 privind protecţia mediului şi în Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea şi
sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului, republicată, nu au privit mari poluatori
ori situaţii grave care să aibă ca rezultat prejudicii semnificative aduse mediului (spre
exemplu, daune ireversibile sau de lungă durată) sau decesul ori vătămarea gravă a integrităţii
corporale ori a sănătăţii unei persoane. Mai mult, au fost foarte rar întâlnite cazurile în care
subiectul activ al infracţiunilor sus-menţionate a fost o persoană juridică. De asemenea, s-a
remarcat o labilitate a reglementărilor în domeniul mediului, actele normative în materie
caracterizându-se prin numeroase modificări şi completări, fiind uneori complicate şi chiar
confuze şi, pe cale de consecinţă, nu au oferit un instrument util procurorului. Acestea au
relevat expresia unei viziuni neunitare a legiuitorului asupra sancţiunilor de drept al mediului.
Totodată, din examinarea hotărârilor definitive pronunţate de instanţele de judecată în
materia infracţiunilor prevăzute de Codul silvic (Legea nr. 46/2008, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare), pe perioada 2011-20162, rezultă că în pofida
modalităţilor complexe de comitere a infracţiunilor silvice care pot genera prejudicii mari

2
Au fost avute în vedere, în principal, infracţiunile care au produs prejudicii de peste 10.000
de lei (valoarea materialului lemnos tăiat fără drept sau sustras), precum şi modul de operare.

5
pădurilor ţării, instanţele au fost sesizate cu dosare lipsite de complexitate, aproape toate
cauzele având ca obiect tăieri fără drept ale unor arbori nemarcaţi urmate de furtul
materialului lemnos. Prin urmare, instanţele de judecată, în majoritatea cauzelor au dispus
pedepse fie cu închisoarea, fie cu amenda penală, orientate spre minimul special. Executarea
pentru majoritatea pedepselor aplicate a fost suspendată condiţionat sau sub supraveghere.
Deopotrivă, este de relevat preocuparea instanţelor de a dispune confiscarea utilajelor folosite
la tăierea fără drept a arborilor, precum şi de a menţine sechestrul asigurător asupra bunurilor
inculpaţilor, instituit în faza de urmărire penală de către procuror asupra bunurilor identificate
în proprietatea acestora. Deopotrivă, s-a remarcat că fenomenul de despădurire şi degradare a
pădurilor nu este nici măcar încetinit, aceasta în ciuda eforturilor importante depuse de către
autorităţile statului cu atribuţii de prevenire şi combatere în domeniul infracţionalităţii silvice.
În acest context, trebuie subliniat că nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă
pronunţată cu privire la o infracţiune silvică în concurs cu fostul art. 323 (“Asocierea pentru
săvârşirea de infracţiuni”) din Codul penal de la 1969, nicio speţă în care să fi fost cercetat
lanţul infracţional de la proprietarul de pădure până la beneficiarul final al lemnului tăiat
nelegal. Mai mult, s-a dovedit că aceste infracţiuni sunt strâns legate de alte infracţiuni, cum
ar fi delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală, furt iar, de cele mai multe ori, organele de
urmărire penală nu pot stabili cu certitudine provenienţa materialului lemnos din sectorul
forestier privat, circulaţia acestuia şi a documentelor însoţitoare.
Având în vedere că infracţiunile silvice se află la un nivel din ce în ce mai ridicat, pe
întreg teritoriul ţării3, iar combaterea acestui fenomen nu este eficientă, cu toate eforturile
Poliţiei Române şi ale personalului silvic, se impune urgent o regândire a strategiilor în
domeniul silvic, inclusiv a celei penale. Noua strategie penală reprezintă o prioritate a
Ministerului Public.
Evoluțiile la nivelul realităților social-criminologice și necesitatea transpunerii depline
– formale și actuale – a exigențelor Directivei 99/2008/CE privind protecția mediului prin
intermediul dreptului penal, precum și alte considerații de ordin teoretico-practic, ne obligă
însă la depășirea impasului și relansarea problemei.
Din această perspectivă, împreună cu Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei
Rădulescu” al Academiei Române și directorul său, prof. univ. dr. Mircea Duțu, fondatorul

3
Tăierile ilegale din fondul forestier naţional au fost în atenţia Consiliului Superior de Apărare
a Ţării în anul 2016, devenind domeniu prioritar, cu importanţă în politica de securitate a României.

6
Școlii românești de drept al mediului, am înțeles să inițiem o primă dezbatere națională asupra
problemelor criminalității ecologice și ale protejării mediului prin dreptul penal.
Impulsul pentru întreprinderea acestui demers a fost declanșat de participarea, în mai
2016, în Aula Universități din București, la deschiderea lucrărilor Conferinței Mondiale a
Asociației Internaționale de Drept Penal (AIDP) cu tema „Protecția medului prin dreptul
penal”. Faptul că pentru a găzdui această manifestare științifică a fost aleasă capitala
României, precum și contribuțiile colegilor noștri la desfășurarea reuniunii au reprezentat o
recunoaștere certă și exprimă considerația de care se bucură în plan internațional Școala
românească de dreptul mediului. În același timp în România, inadecvările și ineficiența
răspunsului legislativ și judiciar în raport cu acestea, deveneau tot mai evidente și nășteau
îngrijorări pe măsură.
Această discrepanță evidentă între performanța teoretică și realitățile concrete a fost
factorul declanșator al reflecției care ne-a făcut să considerăm că a venit timpul ca protecția
mediului prin instrumentele dreptului mediului să devină o realitate și în țara noastră.
Pentru a trece la acțiune, în cooperare cu Institutul de Cercetări Juridice am inițiat o
primă dezbatere națională pe această temă menită să pună față în față reputați specialiști,
teoreticieni și practicieni, reprezentanți ai administrației de specialitate, magistrați-procurori și
judecători, ai lumii academice și, nu în ultimul rând, ai societății civile ecologiste.
Confruntarea de idei și experiențe va genera sinergiile necesare și concluziile care vor
reprezenta repere ale discuțiilor și acțiunilor viitoare.
Din dorința unui demers de substanță și eficient am declanșat dezbaterea cu publicarea
volumului de față consacrat „punerii problemei protecției mediului.” Pe de o parte, volumul
conturează în linii ferme cadrul de analiză teoretică, cu reevaluarea specificului de concepere
și exprimare a sa la nivelul legislației în vigoare și al reacției concrete judiciare. Pe de altă
parte, prezintă concluziile desprinse din activitatea concretă a parchetelor și instanțelor
judecătorești în privința infracționalității ecologice, în ultimii cinci ani (2011-2016). Volumul
urmărește astfel să ofere teoreticienilor dreptului o perspectivă actualizată asupra acestor
infracțiuni, iar practicienilor un instrument de lucru eficace în aplicarea legii.
Din rațiuni, mai ales de ordin practic, ne-am limitat domeniul de investigare concretă
la infracțiunile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005, Legea nr.
101/2010 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii
Bulgaria privind cooperarea polițienească transfrontalieră în materie penală, Legea nr.
101/2011 și Codul silvic – Legea nr. 46/2008.

7
 Fiecare studiu cuprinde concluzii și propuneri relevante ce merită a fi avute în vedere
deopotrivă ca propuneri de lege ferenda și măsuri concrete de perfecționare privind acțiunile
de aplicare a legii și eficientizare a răspunderii penal ecologice. Acestea, perfecționate și
completate cu propunerile, comentariile și ideile rezultate din dezbateri pot oferi baza
adoptării primelor măsuri concrete de sporire a eficienței acțiunii judiciare în materie. Analiza
a relevat că rezolvarea acestor probleme privind protecția mediului necesită organizarea unui
grup de reflecție asupra următoarelor probleme: elaborarea unui Cod al mediului, care să
reglementeze în mod special, într-o concepţie unitară, adecvată răspunderea penală pentru
vătămările aduse mediului; în practică, crearea unor complete specializate pentru soluţionarea
cauzelor privind contravențiile şi infracțiunile de mediu; organizarea unei baze de date cu
jurisprudența în materie, a unei rețele de procurori specializați în domeniul mediului la toate
nivelurile Ministerului Public; pregătirea de ofițeri de poliție judiciară specializați, elaborarea
unor reglementări specifice cu privire la experți și expertiza judiciară în domeniul mediului;
reînființarea unor structuri de cercetare științifică și inițierea unor ample studii criminologice
la nivel naţional privind infracţionalitatea de mediu în România (cauze, dimensiuni, soluţii),
în baza cărora să se ofere soluţii de reglementare la nivelul dreptului pozitiv.

Cu aceste gânduri, încredințăm tiparului volumul de față, așteptând cu viu interes

dezbaterile și contribuțiile reuniunii.

Prof. univ. dr. Augustin Lazăr

Procuror general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

8
 Protecția mediului prin dreptul penal:
experiențe, inadecvări și transformări necesare

Prof. univ. dr., dr. h. c. Mircea Duțu

Directorul Institutului de Cercetări Juridice
„Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române

Considerații generale. Ridicarea protecției mediului la nivel de preocupare publică

națională și internațională are loc la sfârșitul deceniului șapte și începutul celui următor ale
veacului trecut. Declanșată oficial prin prima Conferință a Organizaţiei Naţiunilor Unite
(O.N.U.) privind mediul uman (Stockholm, iunie 1972), era ecologică a presupus o
transformare a responsabilității etice față de mediu, într-o răspundere juridică, în frunte cu
cea penală. Devenind o valoare protejată juridic, mediul trebuia să dispună de o serie de
sancțiuni pentru conservarea sa. Etica mediului și recunoașterea valorii de interes general a
preocupărilor de mediu au condus la dorința stabilirii unei incriminări generale care să
reprime actele și faptele antiecologice. Așa se face că, manifestată până atunci la nivel de due
diligence, lupta împotriva criminalității de mediu a dobândit statutul cuvenit în cadrul
politicilor penale în anii 1970 când, în legislația unor state, precum Japonia și Bolivia, au fost
prevăzute sancțiuni penale pentru atingerile grave aduse mediului4. Totuşi, era vorba, mai
degrabă, de o retorică penală adaptată specificului mediului, în redactări vagi, cu o puternică
încărcătură simbolică, astfel că determinarea conduitei incriminate și aplicarea sancțiunii
penale rămâneau dificil de realizat. În același timp, mișcarea de constituționalizare a mediului
a condus la consacrarea sa ca o valoare socială. Enunțat inițial oficial sub o formulă generată
în mod indirect și cu un rol subsidiar în Declarația de la Stockholm privind mediul uman
(iunie 1972) [„Omul are un drept fundamental la libertate, egalitate, condiții de viață
satisfăcătoare, într-un mediu a cărui calitate îi permite să trăiască în demnitate și bunăstare. El

4
A se vedea: Dieta Japoniei, Act for Punishment of Pollution Endangering Human Health
(Act no. 142 of 1970); Decretul suprem al Președintelui Boliviei, no. 09328 din 23 iulie 1970,
Reglamento relativas a delitos, infracctiones y sanciones para quienes antenter contra los resursos
naturales renovables.

9
are îndatorirea solemnă de a proteja și ameliora mediul pentru generațiile viitoare” –
Principiul 1], dreptul la mediu a cunoscut o evoluție rapidă de recunoaștere și garantare
juridico-procedurală și de îmbogățire a semnificațiilor și dimensiunilor sale, constituindu-se
astfel într-un veritabil sistem de drepturi și îndatoriri (responsabilități) de ordin ecologic. Este
un fenomen care s-a manifestat conjugat în planul legislațiilor naționale, reglementărilor
regionale (inclusiv unional-european) și în cel al dreptului internațional. Pilonul central,
reprezentativ îl constituie dreptul uman fundamental la un mediu sănătos (dimensiunea
antropologică, socială) și echilibrat ecologic (aspectul natural, de echilibru sistemic). Practic
orice constituție care a fost adoptată sau revizuită după 1972 cuprinde dispoziții privind
mediul, astfel că în prezent se manifestă tendința unei recunoașteri generalizate a unui drept
fundamental la mediu în toate statele lumii Se apreciază că astăzi circa 150 de constituții
recunosc mediul, iar dintre acestea 92 admit un drept subiectiv la mediu. În Uniunea
Europeană cea mai mare parte din statele membre (22) au integrat mediul în legea lor
fundamentală.
Prin Convenția de la Aarhus (1998) și prevederile dezvoltatoare interne s-au consacrat
importante garanții procedurale (participarea la luarea deciziei prin consultarea publicului,
accesul la justiție sau constituirea în organizații neguvernamentale de mediu). Astăzi, dreptul
uman fundamental de mediu este considerat un drept subiectiv, aparținător celei de a treia
generații de drepturi fundamentale ale omului, drepturile de solidaritate, care transcende
distincției drept-libertate-drept creanță, exprimând deopotrivă îndatorirea statului și dreptul și
responsabilitatea individului.
În același timp, asistăm la un proces de cristalizare și afirmare a unor drepturi la mediu
subsecvente și aferente anumitor elemente componente, precum: dreptul la un aer de calitate,
dreptul (accesul) la apă potabilă și suficientă, dreptul la o climă propice ș.a.
Totodată, unele dispoziții constituționale în considerarea importanței excepționale pe
care o reprezintă pentru statele respective, anumite elemente naturale, precum pădurea, le
acordă un regim superior de protecție [de exemplu, legea fundamentală a Chinei obligă statul
să organizeze și să încurajeze împăduririle; cea a Greciei (art. 24) și a Cambodgiei (art. 59)
insistă asupra salvgardării fondului forestier, cea a Braziliei acordă un loc particular pădurii
ecuatoriale, iar cea a Buthanului merge până la a prescrie ca un minimum de 60% a
teritoriului său să fie menținut împădurit]. Are loc un proces de constituționalizare a dreptului
la apă; așa, de pildă, în timp ce unele legi fundamentale cuprind unele referiri generale
(precum cea a Elveției care se referă la folosirea apei – art. 76), altele merg până la a consacra
expres un asemenea drept (ca, spre exemplu, cea a Uruguayului care proclamă un „drept la

10
apă”, în sensul că apa este considerată o „resursă naturală vitală”, iar accesul la apă potabilă
constituie „un drept uman fundamental” – art. 47, iar cea a Tunisiei din 20 ianuarie 2014
prevede – art. 44 – că „dreptul la apă este garantat de stat”).
În ultima perioadă, pe lângă diversificarea, consolidarea și efectivizarea sistemului
dreptului uman la mediu are loc un fenomen de acceptare a ideii justificate și formulate
teoretic a unor drepturi ale naturii în sine, ca atare. Este vorba, mai întâi, de încercări vizând a
acorda calitatea de subiect de drept, în sensul de titular de drepturi și obligații, inclusiv a
dreptului de a sta în justiție în nume propriu pentru valorificarea unor entități, precum Mama-
Terra, arbori protejați etc. Este semnificativă în acest sens dispoziția art. 71 din Constituția
Ecuadorului (2007) care declară: „Natura are dreptul la respectul existenței sale, precum și la
menținerea și regenerarea ciclurilor vitale, structurii, funcției și proceselor evolutive”. În fine,
în ultima perioadă se discută, pe lângă drepturile naturii, și despre drepturile umanității
pentru prezervarea planetei5. Așadar, normele constituționale privind protecția mediului o
consacră fie ca o îndatorire a statului, a tuturor persoanelor fizice și persoanelor juridice, fie
ca un drept uman, individual ori colectiv, compatibil cu celelalte drepturi umane, precum
dreptul de proprietate.
Interdependența dintre mediu și umanitate este indiscutabilă și de aceea problemele
ecologice s-au înscris și s-au afirmat și în cele 3 sisteme regionale de protecție a drepturilor
omului – european, african și american –, iar jurisprudența aferentă acestora a contribuit la
„penalizarea” vătămărilor provocate mediului. Astfel, jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului (C.E.D.O.), consacrând prin ricoșeu mediul ca un drept fundamental (cu
un punct culminant prin hotărârile din 27 ianuarie 2009 – Tătar contra României și din 30
martie 2010 – Băcilă contra României, când s-a referit expres la „dreptul persoanelor … de a
se bucura de un mediu echilibrat și respectuos cu sănătatea”), a amplificat, pe calea dreptului
convențional statutul mediului ca valoare socială majoră ce are nevoie de o protecție juridică
sporită, inclusiv prin dreptul penal. În pofida absenței din cadrul Convenției europene pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a unor dispoziții exprese privind
dreptul fundamental la mediu, ceea ce face dificil de prevăzut o „penalizare” directă în
5
A se vedea: La Déclaration universelle des droits de l’humanité, elaborată în 2015 de grupul
de lucru coordonat de C. Lepage, Rapport à l’attention de M. Président de la République, La
Documentation française, septembre 2015. Déclaration des droits de l’humanité relatifs à la
préservation de la planète, texte préparé par le Centre International de L’Environnement (CIDCE) și
adoptat la 28 aprilie 2015 la Limoge, publicat în „Revue Juridique de l’Environnement” nr. 1/2016, p.
200–203.

11
materia atingerilor aduse unui atare drept, în jurisprudența C.E.D.O. s-a legitimat represiunea
anumitor fapte de afectare gravă a mediului. În privința celorlalte sisteme regionale de
protecție a drepturilor omului, cel african – în cadrul căruia Carta africană a drepturilor
omului și a popoarelor din 1981 consacră în art. 11 dreptul la un mediu satisfăcător – este cel
mai susceptibil să dezvolte obligații pozitive de protecție penală a mediului. Referitor la
sistemul interamerican, chiar dacă dreptul la mediu prevăzut de Protocolul de la San Salvador
(art. 11) nu este justițiabil, neputând fi invocat în fața organelor de control ale sistemului,
regimul existent favorizează „penalizarea” atingerilor aduse acestuia.
Mijloacele de protecția mediului sunt prevăzute de reglementările legale, fie ele de
drept civil, administrativ ori penal, iar realizarea lor e încredințată autorităților statale, cum ar
fi structurile jurisdicționale ori inspecțiile de control specializate. Instrument clasic, tradițional
de realizare a prescripțiilor normelor juridice, răspunderea în sens clasic are un impact mai
redus în domeniul protecției mediului și prezintă multiple particularități. Tendința dominantă
este aceea ca mediul să fie apărat mai ales prin reglementarea acțiunilor care l-ar putea afecta,
în vederea prevenirii ori limitării vătămărilor posibile, și mai puțin pe calea angajării
răspunderii, din cauza inconvenientelor pe care aceasta le prezintă: prejudiciile aduse
mediului sunt adesea definitive, ireversibile, iar în cazurile în care repararea, fie ea și
aproximativă, este posibilă, costul ei devine exorbitant. O intervenție a posteriori, pe tărâmul
„răului înfăptuit”, rămâne astfel, de cele mai multe ori, incertă, iar efectele sale nu conferă o
reparație completă și eficientă. În același timp, incertitudinile asupra indemnizării victimelor,
care este percepută mai ales ca o sancțiune, nu permit realizarea unui efect disuasiv, suficient
în privința poluatorilor și, în consecinţă, a rolului preventiv aferent. De aceea, în vederea
prevenirii se apelează mai ales la stabilirea de reglementări și la instituirea de proceduri de
control prealabil al activităților care prezintă pericol pentru mediu și se concentrează mai
puțin pe impactul descurajat al sancțiunilor aplicabile și obligației de reparare a prejudiciilor
ecologice provocate.
Totuși, în ciuda acestor dezavantaje, răspunderea sub formele sale tradiționale, şi
anume civilă, convențională și penală, la care se adaugă răspunderea de mediu, ca o formă
specifică, și afirmarea unor sancțiuni aparte pentru nerespectarea obligațiilor de protejare și
conservare a elementelor naturale continuă să joace un rol important în asigurarea realizării
prescripțiilor reglementărilor juridice în domeniu.
Ea este supusă unui efort susținut de adaptare la particularitățile acțiunii de conservare
și protejare a mediului, prin dezvoltarea unor laturi specifice [răspunderea civilă pentru daune
ecologice, contravenții și infracțiuni la regimul protecției mediului, contenciosul

12
(administrativ) aferent actelor administrative de mediu] și cristalizarea unor sisteme
(regimuri) speciale de reparare a prejudiciilor ecologice.
În înțelegerea modului de construire și evoluție a sistemului de răspundere în legătură
cu mediul, trebuie să avem în vedere că reglementările juridice de până acum nu impun decât
în mod excepțional interdicția absolută de a polua, de a afecta mediul, autorizând, în fapt, o
poluare rezonabilă, în limite acceptabile.
„De la origini poluarea a fost gândită (politic) și construită (juridic) ca o gestiune
administrativă a unui număr de riscuri și vătămări. Astfel, s-a stabilit un dispozitiv de poliție
administrativă, care este mai stimulativă, decât represivă, mai teleologică decât
sancționatoare.”6 Acest adevăr explică, în parte, dar nu mai justifică deloc rolul marginal de
până acum al răspunderii penale în asigurarea respectării măsurilor legale privind protecția
mediului. La aproape o jumătate de secol de la apariția acestor preocupări de protecție a
mediului prin dreptul penal, natura administrativă sau penală, modalitățile de executare sau
factorii care marchează eficiența măsurilor de ordin penal în domeniu, fac încă obiectul unor
dezbateri doctrinare și a unor diverse experiențe legislative și jurisdicționale. Dacă gravitatea
faptelor este cea care justifică incriminarea lor, natura pedepsei e cea care reprezintă
indicatorul valorii acordate interesului protejat. Astfel, instituirea unei infracțiuni ecologice
(stricto sensu) permite recunoașterea naturii unei valori de înaltă protecție, iar prin
intermediul analizei construcției incriminării putem măsura valoarea acordată diferitelor
elemente de mediu protejate penal. Pe de altă parte, tocmai caracterul administrativ al acestui
drept penal rămâne o cauză a ineficienței sale, şi aceasta cu atât mai mult cu cât diversele
incriminări care îl compun suferă de un exces de tehnicitate, legiuitorul mărginindu-se cel mai
adesea la a trimite modalitățile de aplicare a legii la reglementări administrative ce nu sunt
lipsite de imaginație pentru a face regula complexă și astfel greu aplicabilă.

1. Situația existentă. La peste 45 de ani de existență [prima lege privind mediul –

Environmental Protection Act (EPA) fiind adoptată în S.U.A. în 1969, iar prima structură de
profil, Înaltul Comitet al Mediului, fiind stabilită în Franța, în 1970], dreptul mediului se
prezintă astăzi ca o încă tânără, dar consistentă ramură de drept și complexă disciplină
științifică, cu vocație universală.

6
P. Lascoumes, La justice de l’environnement industriel, une place à prendre et à inventer, în
rev. „Justice” nr. 122/1988, p. 33.

13
 Unit prin principiile sale generale și conceptele fundamentale, el ocupă un loc tot mai
important în legislațiile naționale, dreptul U.E. și dreptul internațional. Astăzi, numărul
tratatelor multilaterale consacrate în întregime sau în cea mai mare parte mediului depășește
500, la care se adaugă mai bine de 900 tratate bilaterale. Se înscriu în aceeași perspectivă
internațională și numeroase documente de soft law, precum rezoluții, recomandări și directive,
declarații de principiu, și programe de acțiune adoptate de diferite structuri internaționale. La
nivelul dreptului U.E., începând cu anul 1973, când politicile comunitare s-au deschis
problematicii ecologice, au fost adoptate și sunt în vigoare peste 250 de directive sau
regulamente privind apa, aerul, zgomotul, deșeurile, substanțele periculoase și natura. În fine,
dreptul românesc al mediului este format din circa 300 de texte normative, începând cu
Constituția, reglementarea-cadru privind mediul (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
195/2005), legi, ordonanțe și hotărâri de guvern, ordine ministeriale, cu caracter sectorial. Ca
obiect al acțiunii dreptului, mediul este un ansamblu de elemente, care trebuie avute în vedere
separat, dar și în interrelațiile lor cu: a) elemente fizice bine identificabile (resurse naturale):
ape dulci, aer, sol, floră și păduri; faună și spații particular fragile: zone umede, litoral sau
zone costiere, munți; b) elemente legate de om: peisaj, situri, monumente naturale și culturale
(patrimoniul arhitectural, arheologic), cadrul de viață urban și rural, poluări legate de activități
umane; c) elemente specifice rezultate din ecologie ca știință transdisciplinară care studiază
relațiile dintre speciile animale și vegetale cu mediul lor: diversitate biologică, echilibru
ecologic, biotop, habitat natural, ecosistem.
Nucleul dur al dreptului mediului este reprezentat de dreptul naturii, dreptul poluărilor
și riscurilor, dreptul siturilor și peisajelor. Ca drepturi periferice ori concentrice sunt
considerate: dreptul rural, dreptul urbanismului și amenajării teritoriului, dreptul minier,
dreptul monumentelor istorice, dreptul patrimoniului cultural și artistic. Desigur, dreptul
mediului ar trebui să fie întotdeauna un drept care protejează mediul, răspunzând unui criteriu
finalist, având ca obiective: sănătatea și protecția mediului, în perspectiva unei continue
ameliorări a mediului, fiind interzisă orice regresie în privința protecției. Totuși, realitatea ne
obligă să constatăm că există adevărate și false drepturi ale mediului, respectiv trei categorii
de legi privind mediul:
– legi antiecologice: cele care consacră dreptul de a polua ori care organizează posibile
catastrofe ecologice (de pildă, legile vizând deșeurile radioactive ori activitatea nucleară);
– legi neutre din punct de vedere ecologic: cele care autorizează poluarea fără a o
reduce cu adevărat și care reflectă negocierea între interesele economice și interesele
ecologice, cel mai frecvent în beneficiul economiei pe termen scurt;

14
 – legi favorabile mediului care constituie arii naturale protejate, ori care interzic
fabricarea de substanțe chimice periculoase sau deversarea anumitor substanțe în apă ori în
aer.
Se cuvine subliniat faptul că eficacitatea măsurilor legislative este condiționată în plan
juridic de patru elemente juridice: codificarea, constituționalizarea, prevenirea și
judiciarizarea.
Ca o concluzie, se poate constata și faptul că dreptul mediului nu mai este unul al
inginerilor și al tehnicienilor, cum a fost la începuturile sale, el a devenit un drept adevărat,
elaborat, analizat și explicat în primul rând de juriști.
Dreptul pozitiv în materie se caracterizează printr-o mare dispersie a textelor, o
multiplicitate a incriminărilor speciale, o inadaptare a sancțiunilor statuate și prin caracterul
novator al anumitor pedepse, dar din păcate rar aplicate. Totodată, nu putem ignora faptul că
pentru dreptul penal e dificil să ia în calcul și să exprime în mod corespunzător globalitatea
problemelor mediului, interdependențele dintre ele și interacțiunile dintre om și mediul său de
existență. Și cum nu este posibil să modificăm locul și rolul elementelor care constituie
echilibrul ecologic, se impune, așadar, să modificăm regulile și principiile dreptului penal
pentru a le adapta la noua cerere socială.
Analizele de drept comparat ne arată că, în anul 1994, un studiu realizat sub auspiciile
Asociației Internaționale de Drept Penal (A.I.D.P.) asocia vătămările aduse mediului la 3
tipuri de incriminări: nerespectarea reglementării legale, neglijența gravă în exercitarea unei
activități industriale și fapta deliberată a întreprinzătorului, acest din urmă comportament
incriminat primea un răspuns penal mai ales în dreptul internațional al mediului, iar primele
două unul de natură administrativă. Două decenii mai târziu, în anul 2014, lucrurile nu s-au
schimbat în mod spectaculos; se constată o întărire a măsurilor administrative în cazul
nerespectării reglementărilor, precum și o sporire a măsurilor penale în caz de neglijență
gravă sau de fapte intenționale. Nerespectarea regulilor protectoare ale mediului constituie
astăzi un comportament socialmente periculos, la fel ca orice act prevăzut de multă vreme de
legea penală7. Atingerile aduse mediului sunt din ce în ce mai mult sancționate penal, dar
rămân în mare parte dependente de dreptul administrativ: conținutul infracțiunii de mediu

7
A se vedea : M. Brahbu, Rapport général. Les atteintes à l’environnement : problèmes de
droit pénal général, în RIDP, 1994, vol. 65, nr. 3-4, p. 663 și urm.; R. Estupiñan-Silva, La lutte contre
la criminalité environmentale au sein des êtas, în vol. L. Neyret (coord.), „Des écocrimes a l’écocide.
Le droit pénal au secours de l’environnement”, Ed. Bruylant, Bruxelles, 2015, p. 19-38.

15
este încă dictat adeseori de autoritatea administrativă și deci completat printr-o contribuție
exterioară; ca atare, numai cumulul acestor două condiții – comportamentul vizat prin
incriminare, conjugat cu nerespectarea normei administrative de referință – determină
existența infracțiunii.
Una dintre principalele consecințe ale acestei situații este aceea că definirea
infracțiunii poate să se schimbe în funcție de noile date științifice care determină amploarea
riscurilor și atingerilor aduse mediului. Ca atare, dreptul represiv al mediului are adesea o
natură pluridimensională și presupune, în multe state, o distincție între contravenții (cu un
cadru specific) și infracțiunile propriu-zise (delicte și crime). La rândul său, dreptul
administrativ se apropie tot mai mult de cel penal prin severitatea sancțiunilor, dar rolul și
eficiența în atingerea obiectivului protecției mediului impune păstrarea specificului fiecăruia
și conjugarea acțiunii specifice. Sancțiunile administrative aplicabile sunt de natură și de
severitate diverse: închiderea activității, suspendarea ori retragerea autorizațiilor, amenzi,
fiind de domeniul evidenței că insuficiența dreptului administrativ sancționator a impus și
intervenția dreptului penal. În orice caz și mai ales în domeniul protecției mediului,
sancțiunile administrative se situează pe o poziție mai slabă decât cele penale, cel puțin din
trei rațiuni. În primul rând pentru că sunt lipsite de caracter infamant, apoi întrucât nu sunt
publice, în afara cazurilor concrete când se prevede expres publicarea ori difuzarea aplicării
acestora și, în fine, deoarece ele nu pot atinge persoanele fizice, atunci când se interpune
ecranul unei persoane juridice (morale). Se pare deci că represiunea penală este indispensabilă
sistemului de protecție a mediului.

2. Dreptul penal sau dreptul sancționator al mediului? Se afirmă, pe bună dreptate,

în sensul de a se surprinde astfel realitatea de formare și dezvoltare a dreptului penal al
mediului și, totodată, cu titlul de calități și defecte, că acesta este un drept derivat și subsidiar,
tehnic și categorial, relativ și evolutiv.
Pentru a ajunge la aceste constatări, cu caracter preliminar se impun o serie de
precizări de principiu. Mai întâi că dreptul penal al mediului se situează, într-o clasificare cu
semnificații didactice printre așa-zisele drepturi penale specializate, discipline anexe al căror
punct comun ar fi acela de a nu sancționa decât comportamente care aduc atingere unor
interese materiale, cu unele excepții. Printre acestea și dreptul penal al mediului care poate
avea ca scop, cel puțin parțial, și sancționarea unor comportamente de punere în pericol a
persoanelor, dar atunci când acesta se realizează în mod indirect, mediat și se asociază în mod
inevitabil în concurs cu infracțiuni aparținătoare dreptului penal special clasic (vătămare

16
corporală, ucidere din culpă, omor). De aceea, atari discipline noi aparțin în majoritate
dreptului penal artificial sau „nenatural”8.
Dintr-o altă perspectivă se admite, la nivelul doctrinei, că există două moduri de a
concepe și a se manifesta dreptul penal. Este vorba, mai întâi, de ipostaza unui drept autonom,
cu adevărat normativ, purtător de valori proprii, care asigură protecția bunurilor juridice
particulare, care sunt emanații ale valorilor sociale esențiale. Se circumscriu unui atare orizont
viața și integritatea persoanei, proprietatea, încrederea și mai recent, dar nu în ultimul rând, și
numai într-o anumită măsură mediul, care se integrează în sistemul social de valori, cu
puternice particularități. Dar întâlnim, pe lângă acesta, și perspectiva unui simplu drept
servant, auxiliar, care vine să acorde un ajutor pentru veritabile discipline juridice, de primă
linie în realizarea obiectivelor lor, precum, de exemplu, dreptul civil ori dreptul administrativ;
însă de această dată, ca un drept lipsit de sens propriu, conceput ca simplu furnizor de „arme
puternice”, sancțiuni mai energice, precum amenda penală ori pedepsele privative de libertate.
Între aceste două concepții (poziții) posibile ale dreptului penal, legiuitorul pare a fi
ales pe cea de-a doua în materie de dreptul mediului. Și aceasta mai ales în condițiile în care
penalul vine în ajutorul mediului via administrativului! O atare opțiune predominantă este
evidentă: în dreptul pozitiv, mediul este arareori protejat în mod autonom; în plus, tot rar în
manieră explicită și, când o face, nu o realizează cu titlu exclusiv. Imensa majoritate a
incriminărilor prevăzute de legislația de mediu ne pare în realitate a proteja mai degrabă
reglementarea administrativă vizând mediul, fără ca acesta să fie, în mod necesar, lezat ori
chiar amenințat. Dintr-o asemenea perspectivă de dependență administrativă majoră, dreptul
penal al mediului riscă să rămână/devină un fel de represiune administrativă bis, mai energică
și mai adecvată domeniului ecologic. Dacă din punct de vedere teoretic independența
ordinilor juridice se prelungește și în planul acțiunilor represive și administrative, în practică
caracterul accesoriu al dreptului penal conduce la dependența sa față de administrație, iar
această dependenţă se manifestă atât în privința dreptului penal substanțial, cât și în cea a
dreptului penal procesual.
Referitor la prima, ea este de ordin juridic; privind elementul legal al infracțiunii,
această dependență juridică se exprimă mai ales prin incriminările pe calea trimiterii,
procedeu care constă pentru legiuitor în a prevedea o pedeapsă, delegând însă precizarea
comportamentului incriminat puterii executive pe calea reglementărilor administrativ-tehnice.
Complexitatea și tehnicitatea acestui procedeu, într-un anumit fel și într-o proporție diferită,

8
M.-L. Rassat, Droit pénal général, Ed. Ellipses, Paris, 2014, p. 58-59.

17
au fost pe bună dreptate adeseori criticate, iar în contextul special al incriminărilor de mediu
trimiterea este adeseori dublă: legea trimite la o hotărâre de guvern care, la rândul său face
referiri de substanță la un ordin ministerial sau o metodologie stabilită de acesta, sau
imprecisă: atunci când trimiterea este făcută la un întreg act normativ (cel privind regimul
contravențiilor, legea procedurală sau chiar Codul penal). Dacă mai adăugăm la acesta faptul
că incriminările sunt redactate nu de către juriști, ci de ingineri, tehnicieni ori biologi și
trecute prin filtrul comisiilor de specialitate nejuridică ale Parlamentului, formulările finale
devin ambigue, neclare astfel că destinatarului lor îi este greu, dacă nu imposibil uneori, de a
ști ceea ce poate face ori nu trebuie să facă. Imprecizia și neclaritatea tehnică face adeseori din
dispoziția legislativă „victima” sigură a înlăturării sale pe calea excepției de
neconstituționalitate ca urmare a nerespectării principiului legalității! Mai mult chiar, din
formularea multor incriminări se desprinde ideea că se urmăreşte pedepsirea nu a unei
vătămări a mediului, privită în sine, cât mai ales a absenţei unei notificări sau declarații, a
exercitării unei activități fără solicitare prealabilă a unei autosesizări, ori cu depășirea
prevederilor acesteia etc. O atare situație de dependență poate crea păguboasa impresie
generală că, în fapt, ceea ce se protejează penal în acest caz nu este atât mediul , cât
administrația sa!
Pe lângă „dependența” substanțială, se manifestă și una de ordin procesual, cu
implicații mai ales în planul acțiunii pratice. Incriminările prezentând un conținut în mare
parte tehnic, sunt greu de constatat de organele clasice de urmărire penală, care nu dispun de
cunoștințele adecvate. Astfel, deși în alin. (1) al art. 99 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 195/2005 privind protecţia mediului9 se stabilește principiul oficialității („Constatarea și
cercetarea infracțiunilor se fac din oficiu de către organele de urmărire penală, conform
competențelor legale”), în alineatul următor, exprimând realitatea particularităților
domeniului, se arată că „descoperirea și stabilirea, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege,
de către reprezentanții unor structuri administrative, precum comisarii Gărzii Naționale de
Mediu, Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, a săvârșirii oricăreia
dintre infracțiunile prevăzute la art. 98, „se aduce de îndată la cunoștință organului de
urmărire penală competent potrivit legii de procedură penală.” Rezultă de aici, mai ales ca o
realitate de fapt, un fel de filtru al administrației de specialitate, care decide înainte și poate
chiar în locul Ministerului Public cu privire la oportunitatea urmăririi penale a anumitor fapte.

9
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 30 decembrie 2005, cu
modificările şi completările ulterioare.

18
Așadar, parchetul și a fortiori jurisdicțiile penale sunt plasate într-o anumită stare se
dependență în privința sesizării și instruirii infracțiunilor de mediu față de administrație.
Caracterul accesoriu și dependent al dreptului penal al mediului pare deci să fie cauza
principală a ineficacității întregului sistem al represiunii penale în materia protecției mediului.
Acest parazitism administrativ rupe echilibrul între instituțiile juridice aferente dreptului
mediului și împiedică afirmarea deplină a acțiunii specifice a fiecăreia.
3. Fațetele inadecvării și manifestării sale. Expresia de „represiune penală a
atingerilor aduse mediului” este considerată de mulți încă inadecvată, necorespunzătoare, ca
una care nu este pe deplin conformă în raport cu conținutul reglementărilor de drept pozitiv
pertinente existente, concluziile jurisprudențiale degajate și afirmate, precum și cu punctele de
vedere teoretice formulate în materie și aceasta deopotrivă din rațiuni contingente, ținând de
realitățile socio-juridice și de ordin substanțial.
Din categoria primelor fac parte, în primul rând, o serie de aspecte legate de
particularitățile „producției tehnice” a dreptului penal intern al mediului, parazitat în mod
excesiv de dreptul administrativ, ceea ce atentează la însăși natura sa specifică și poate
amenința, în cele din urmă, cu declinul practic și simbolic al acestuia. Într-adevăr, o atare
dependență administrativă congenitală și persistentă a devenit insuportabilă, imprimându-i un
vădit caracter arbitrar, cu consecința ipostazei de drept penal puțin respectat și rău aplicat.
Unul care nu ține seama nici de gravitatea daunelor survenite și nici de comportamentul și
atitudinea psihică a celor care le provoacă. Pentru că nu e conceput decât ca un simplu
accesoriu al dreptului administrativ, iar administrația îl poate utiliza în simplu scop de a-și
apăra propriile interese și de a-şi asigura funcționarea sa, un asemenea drept penal nu-și poate
ocupa locul și îndeplini rolul tradițional cuvenit în sistemul juridic și nici exercita pe deplin
funcțiile aferente.
Astfel, dat fiind caracterul practic confidențial al exercitării represiunii care este
confiscată de administrație și că foarte rar se angajează o veritabilă procedură penală, soldată
cu pronunțarea unei autentice pedepse, răspunderea realizată nu este infamantă și nici
retributivă. Mai mult decât atât, de multe ori sancțiunea respectivă nu constituie primul
termen al recidivei și încurajează, în acest mod, repetarea fără riscuri a faptelor incriminate.
Totodată, caracterul tehnic și accesoriu al dreptului penal al mediului pune în pericol eficiența
sa; incriminarea prin tehnica trimiterii la acte administrative ori referirea la autorizații de
aceeași natură, multiplică posibilitățile ridicării și invocării excepției de nelegalitate și în acest
mod să facă astfel ca urmărirea penală să eșueze.

19
 Dar același caracter accesoriu al dreptului penal poate lăsa a se crede că ceea ce este
protejat de fapt e o reglementare administrativă și nu mediul însuși, ca atare. În acest fel,
adevăratul mesaj se distorsionează și se deturnează de la obiectul său definitoriu, și poate fi
perceput în sensul că vătămarea mediului nu e un rău în sine, ea este legală fără excepție, iar
ceea ce este rău în cele din urmă și trebuie sancționat e nerespectarea interdicției excepționale
care se instituie de a nu aduce atingere mediului. Ceea ce este prohibită este nerespectarea
prescripțiilor tehnico-administrative. În acest mod sunt grav afectate funcțiile expresive ale
dreptului penal și odată cu aceasta și cele educative și de prevenție generală. Atunci cum să
convingem, pe cale penală, cetățenii să nu distrugă sau să altereze calitatea mediului? Cum
putem face să se înțeleagă faptul că este vorba de o valoare la fel de importantă precum viața,
integritatea persoanei sau proprietatea, dacă ei au impresia că singurul lucru care le este
interzis e nesupunerea față de dispozițiile unuia sau altuia dintre serviciile administrative
specializate? Întrebarea se pune cu atât mai mult cu cât s-ar putea ajunge ca același serviciu
să fie cel care costată săvârșirea infracțiunii și, totodată, decide sesizarea organelor judiciare.
Într-un atare context nu este de mirare că și reacția sistemului judiciar să fie și ea
insuficientă și inadecvată. Declinul simbolic și percepția unilaterală a existenței numai a
autorilor infracțiunilor, care nu percep gravitatea criminalității ecologice, fără victime
identificabile, active care să protesteze, declanșează și declinul practic al dreptului penal al
mediului. Și lucrul mai grav, și cei care sunt chemați să asigure represiunea penală, procurorii
și judecătorii par a se afla în aceeași situație.Concluzia tuturor devine aceea că problemele
protecției mediului nu privesc decât serviciile administrative însărcinate cu aceasta. Dacă se
face in extremis apel la justiția penală, aceasta consideră la rândul ei că infracțiunea ecologică
nu e atât de gravă, și astfel se recurge la sancțiuni paleative, adesea cele de natură
administrativă. Structura infracțiunilor, formularea tehnică a incriminărilor nu ar fi de natură
să exprime valoarea socială pe care acestea au sarcina de a o proteja și de aceea nu
conștientizează rolul lor în materie.
Atunci când sunt sesizate cu infracțiuni contra mediului, autoritățile judiciare pot
percepe o anumită manipulare, folosirea de către administrație a reglementărilor și atingerilor
aduse mediului pentru a-și proteja propriile interese, situație în care și reacția lor nu este
suficient de energică. Așa se explică slaba severitate a pedepselor aplicate și care sunt foarte
rar privative de libertate. Așadar, chiar și atunci când este aplicat dreptul penal al mediului
aceasta se face în mod aleatoriu și în final arbitrar, și nu există îndoială că este perceput și
resimțit ca atare și de către justițiabili.

20
 Această atitudine de subestimare a “pericolului social”, prezentat de incriminările
privind mediul și de tratarea inadecvată a acestora, a generat și în România o practică
judiciară negativă cu caracter de fenomen, de a se recurge cu predilecţie în acest domeniu la
instituții juridice menite să atenueze perspectiva penală și mai ales aplicarea pedepselor de
această natură în privința incriminărilor de mediu. Sub imperiul Codului penal din 1969 s-a
apelat în acest sens la instituţia înlocuirii răspunderii penale cu răspunderea administrativă,
pentru faptele respective considerate că nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni,
prevăzută de art. 181 din acel act normativ. Pentru a corecta situaţia, a ţine seama de
importanţa deosebită şi a da eficienţă protecţiei penale a unor elemente de mediu, prin două
reglementări sectoriale legiuitorul a exclus expres, în privinţa infracţiunilor pe care acestea le
reglementau, incidenţa art.181 care stipula posibilitatea aplicării de către procuror sau instanţa
de judecată a unei sancţiuni cu caracter administrativ, dacă se aprecia că, prin atingerea
minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în
mod vădit de importanță, fapta nu prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Astfel, potrivit art.461 din Legea nr.407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului
cinegetic10, în formularea iniţială, „Faptele prevăzute la art. 42-45 prezintă gradul de
pericol social al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de
scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-
ar fi putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului.” De asemenea,
potrivit art.120 din Legea nr.46/2008-Codul silvic, republicată11, până la modificările aduse
prin Legea nr. 187/2012, „Faptele prevăzute la art.106-113 prezintă gradul de pericol social
al unei infracţiuni, indiferent de modul şi de mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul
urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi
putut produce, precum şi de persoana şi de conduita făptuitorului.” Cu privire la acest din
urmă text, confirmându-i-se constituționalitatea, prin decizia nr.1001/2009, Curtea
Constituţională a statuat în mod expres; „Aceasta este însă o reglementare care, în acord cu
dispoziţiile art.73 alin.(3) lit.h) din Constituţie, ţine de domeniul dreptului substanţial,
legiuitorul având în vedere situaţia în care gradul de pericol social concret al unei fapte penale
este mai mic faţă de pericolul social generic al infracţiunii tip incriminată de legiuitor. Însă

10
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, cu
modificările şi completările ulterioare.
11
Republicată în Monitorul oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015, cu
modificările şi completările ulterioare.

21
posibilitatea conferită judecătorului de a diminua până la anihilare una din trăsăturile
infracţiunilor silvice în funcţie de atingerea minimă adusă uneia dintre valorile sociale
apărate, de modul şi mijloacele de săvârşire, de scopul urmărit, de persoana şi conduita
făptuitorului, precum şi de alte criterii intrinseci ale faptei, nu este de rang constituţional,
legiuitorul urmărind prin aceasta prezervarea pădurii ca bun de interes public”12.
Intrarea în vigoare a noului Cod penal (Legea nr.286/2009) la 1 februarie 2014,
consacrând o nouă concepţie asupra infracţiunii, a însemnat şi abandonarea instituţiei
prevăzută anterior de art.181, iar prin Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr.286/2009 privind Codul penal, art.461 din Legea nr.407/2006 şi, respectiv, art.120 din
Legea nr.46/2008 au fost abrogate .
Noul Cod de procedură penală (Legea nr.135/2010) intrat în vigoare la 1 februarie
2014 a preluat din dreptul anglo-saxon principiul oportunităţii şi a introdus în arhitectura
procesului penal românesc (prin art.318) instituţia renunţării la urmărirea penală, între
măsurile de neurmărire penală, cu o funcţie oarecum asemănătoare cu a celei prevăzute de art.
181 din codul penal anterior, dar diferite ca natură juridică13. Aşa cum se sublinia în decizia
Curții Constituționale nr.23/2016, instituţia reglementată de art.318 C.pr.pen. (renunţarea la
urmărirea penală) este diferită de cea care era prevăzută de art.181 din Codul penal din1969
(înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea administrativă), iar această distincţie are la bază
faptul că „noţiunea de „interesul public în urmărirea penală a unei infracţiuni”, din cuprinsul
art.318 din Codul de procedură penală în vigoare , este diferită de cea de „pericol social” al
faptei din cuprinsul art.181 din Codul penal din 1969. Sub imperiul codului penal anterior, se
proceda la o înlocuire a răspunderii penale cu răspunderea administrativă, în timp ce noua
reglementare îi conferă procurorului o competenţă distinctă, de apreciere a „interesului
public” în soluţionarea cauzei. Curtea reţine că în scopul stabilirii pericolului social al
faptelor săvârşite, conform art.181 din Codul penal din 1969, procurorul sau instanţa de
judecată, după caz, erau obligate să verifice îndeplinirea criteriilor prevăzute la alin.(1) şi (2)
ale normei penale anterior referite, putând face aprecieri cu privire la existenţa elementelor
constitutive ale infracţiunii, pe când stabilirea interesului public în urmărirea penală a faptelor
12
Curtea Constituţională, Dec. nr. 1001/2009, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 547
din 6 august 2009.
13
Textul a fost modificat, în urma declarării sale ca neconstituțional prin Decizia Curții
Constituționale a României nr. 23/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240
din 31 martie 2016 , prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul
oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016.

22
comise, conform art.318 alin.(1) din Codul de procedură penală, poate fi făcută de procuror
înaintea verificării existenţei acestor elemente, cu consecinţa renunţării la urmărirea penală a
unor fapte prevăzute de legea penală, chiar şi mai înainte de dovedirea existenţei trăsăturilor
esenţiale ale acestora.”
Noua formă, actuală a textului art. 318, rezultată în urma adoptării și intrării în vigoare
a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, cuprinde criterii concrete de stabilire a
„interesului public în urmărirea faptei” :
„(1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa
închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa la urmărirea penală când constată că
nu există un interes public în urmărirea faptei.
(2) Interesul public se analizează în raport cu:
a) conţinutul faptei şi împrejurările concrete de săvârşire a faptei;
b) modul şi mijloacele de săvârşire a faptei;
c) scopul urmărit;
d) urmările produse sau care s-ar fi putut produce prin săvârşirea infracţiunii;
e) eforturile organelor de urmărire penală necesare pentru desfăşurarea procesului
penal prin raportare la gravitatea faptei şi la timpul scurs de la data săvârşirii acesteia ;
f) atitudinea procesuală a persoanei vătămate;
g) existenţa unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica
desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse sau care s-ar fi putut produce
prin săvârşirea infracţiunii (...)” 14.
Din perspectiva jurisprudenței Curții Constituționale se pare că nici modificările aduse
textului art. 318 C. pr. pen. prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 nu întrunesc
standardele de claritate și previzibilitate ale legii penale, în sensul că nu s-a clarificat înțelesul
sintagmei „interes public” și, mai mult decât atât, s-au păstrat împrejurările în raport cu care
se stabilesc semnificațiile acesteia.

14
Potrivit formulării anterioare a art.318 C.pr.pen: „(1) În cazul infracţiunilor pentru care
legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani, procurorul poate renunţa
la urmărirea penală când, în raport cu conţinutul faptei, cu modul şi mijloacele de săvârşire, cu
scopul urmărit şi cu împrejurările concrete de săvârşire, cu urmările produse sau care s-ar fi putut
produce prin săvârşirea infracţiunii, constată că nu există un interes public în urmărirea acesteia .
(2) Când autorul faptei este cunoscut, la aprecierea interesului public sunt avute în vedere
şi persoana suspectului sau a inculpatului, conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii şi eforturile
depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii (...) „ .

23
 Dincolo de asemenea probleme, în materia infracțiunilor privind protecția mediului, în
virtutea continuării vechii atitudini nejustificate de minimalizare a pericolului reprezentat de
acestea și, în consecință, de indiferența față de represiunea penală a acestora, a reapărut
fenomenul de netratare penală și nepedepsire corespunzătoare a acestora, prin recurgerea
excesivă și abuzivă, de această dată, la instituția renunțării la urmărirea penală, prevăzută de
art. 318 C. pr. pen. Analiza soluțiilor de renunțare/scoatere de sub urmărirea penală/clasare
sau neîncepere a urmăririi penale cu aplicarea unei sancțiuni administrative pentru
infracțiunile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 și de Legea nr.
101/2011, în perioada 2011–2016 ne arată că condițiile de fond pentru aplicarea dispozițiilor
art. 318 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală se suprapun în bună măsură cu cele care
făceau posibilă stabilirea în concret a gradului de pericol social al unei infracțiuni, ca trăsătură
esențială a infracțiunii în reglementarea anterioară – art. 181 și art. 17 din Codul penal din
1969 – ceea ce denotă continuitate și consecvență în atitudinea de minimalizare și
desconsiderare a pericolului prezentat de atingerile aduse mediului, chiar dacă acestea au fost
incriminate15. Deși printre criteriile utilizate în adoptarea unor atari soluții se numără, alături
de cele „clasice”, conținutul faptei, modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit de
făptuitor ș.a., urmările produse, acestea au fost evaluate și luate în considerare ca
„circumstanțe atenuante” și nu particularizate la specificul ecologic, astfel încât să se perceapă
în dimensiuni reale pericolul prezentat de infracțiunile respective. În aprecierea și aplicarea
principiului oportunității, indicatorii avuți în vedere – condițiile stabilirii faptei și
împrejurărilor comiterii acesteia, determinării atribuțiilor persoanelor cercetate și a motivației
acestora de a acționa – rămân străini punerii în valoare și luării în considerare a specificității
acțiunii penalului în sfera protecției mediului.
De asemenea, preocuparea pentru înlăturarea cât mai eficientă a consecințelor
infracțiunii în timpul urmăririi penale se rezumă la aplicarea unor măsuri, precum confiscarea
specială și de eliminare a substanțelor devenite deșeuri periculoase.

15
În acest sens a se vedea pe larg capitolul intitulat “Analiza cauzelor penale având ca obiect
în principal soluţiile de renunţare/scoatere de sub urmărire penală/clasare sau neîncepere a urmăririi
penale cu aplicarea unei sancţiuni administrative pentru infracţiunile prevăzute de Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului şi Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea
și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului.”

24
 Desigur, și în această privință elementul central îl reprezintă deslușirea înțelesului
sintagmei „interesul public în urmărirea penală”, în cazul infracțiunilor la regimul protecției
mediului.
Fără îndoială, situația existentă și persistentă în care o proporție deosebit de
importantă a „dosarelor penale de mediu” se soluționează prin renunțarea la urmărirea penală
presupune, pe de o parte, o analiză a cauzelor profunde, de natură conceptuală și de conținut
concret, ale unei atari poziții consecvente a practicii instituțiilor judiciare față de infracțiunile
ecologice, în ciuda semnalului dat de legiuitor în cazul exigenței reglementărilor, din păcate
temporare, care au existat în Codul silvic și Legea nr. 407/2006 și căutarea unor posibile
răspunsuri și propuneri de îndreptare, iar, pe de alta, care ar fi remediul juridic în privința relei
interpretări și aplicări a instituției prevăzute de art. 318 C. pr. pen. în materia dreptului penal
al mediului, de lege lata, dar și de lege ferenda.
Mediul constituie un obiect de protecție legală care transcende disciplinele juridice și
ramurile de drept tradiționale, aflat la intersecția acestora și presupune, în consecință, o
abordare transdisciplinară, cu delimitări greu de determinat și de exprimat în căutarea
pofilelor proprii, originale. Cu titlu preliminar se impune clasificarea sa, pe cât posibil, în
cadrul categoriilor juridice fundamentale, care sunt bunurile, lucrurile și persoanele. Se
circumscrie mediul în acest context, face parte dintre acestea, este dincolo de ele sau rămâne
încă un „obiect juridic neidentificat”?16
Aprecierile teoretice și chiar reglementări de drept pozitiv consideră mediul ca un
„lucru” care scapă evaluării monetare, un „bun public comun”17 valorizat de drept. Acesta din
urmă privește valoarea sub o dublă structură: una ca marfă, alta îndepărtând orice abordare
comercială; prima corespunde bunurilor care intră în circuitul comercial, schimbându-se între
ele contra unei anumite valori economice; secunda se referă la ființa umană, care nu intră pe
piața lucrurilor pentru că nu se asimilează niciunei valori de marfă. Dreptul persoanelor
trebuie să protejeze ceea ce e ireductibil în natura umană prin intermediul demnității, ceea ce
e un fel de valoare incomparabilă, în afara pieței. Or, omul face parte intrinsecă din mediu, și

16
Al. Zabalza, L’environnement est-il sujet ou objet de protection?, în vol. „La protection
pénale de l’environnement”, direction scientifique : A. Gogorze, R. Ollard, Travaux de l’Institut de
Science Criminels et de la Justice de Bordeaux, no. 4, Ed. Cujas, Paris, 2014, p. 257-265.
17
M. Boutonnet, Vers la réparation intégrale des attentes a l’environnement?, în revista
„Environnement”, Paris, 2010, p. 7 și urm.

25
amândouă fac obiectul acelorași atingeri; a proteja mediul face parte deci din a respecta
demnitatea umană.
Se ridică apoi, dar în această perspectivă deja prefigurată, întrebarea: care ar fi natura
juridică a protecției (juridice) a mediului, sau mai exact care dintre formele, regimurile de
răspundere este mai bine plasată, mai adecvată pentru a o asigura? Să se acorde prioritate
răspunderii civile, cu dificultățile cunoscute în privința autonomiei prejudiciului ecologic și a
modalităților reparării sale? Să ne îndreptăm speranțele și spre dreptul penal care prezintă
avantajul de a putea reprima o atingere a ordinii publice (ecologice) independent de orice
vătămare individuală? Totuși, în încercarea unui răspuns, să recunoaștem că legiuitorul nu
pare convins, cel puțin până acum, cu adevărat de eficiența căii pur penale, întrucât dreptul
represiv al mediului este cel mai adesea dat ca exemplu al dreptului penal așa-zis tehnic,
constând în a reprima simple nerespectări ale unor prescripții administrative. Se configurează
astfel între răspunderea civilă și dreptul penal clasic un drept represiv de tip administrativ, cu
un caracter hibrid, fără contururi ferme. Între aceste trei căi trebuie să optăm? Și dacă
protecția optimă rezidă tocmai în complementaritatea dintre ele?
Atingerile aduse mediului sunt din ce în ce mai mult sancționate penal, dar rămân, în
mare parte dependente de dreptul administrativ. Astfel, conținutul infracțiunii de mediu este
încă dictat adeseori de autoritatea administrativă și deci completat printr-o contribuție
exterioară; ca atare, numai cumulul acestor două condiții – comportamentul vizat prin
incriminare, conjugat cu nerespectarea normei administrative de referință – determină
existența infracțiunii. Una dintre principalele consecințe ale acestei situații este aceea că
definirea infracțiunii poate să se schimbe în funcție de noile date științifice care determină
amploarea riscurilor și atingerilor aduse mediului.
Dreptul represiv al mediului are adesea o natură pluridimensională și face, în multe
state, o distincție între contravenții (cu un cadru specific) și infracțiunile propriu-zise (delicte
și crime). Sancțiunile administrative aplicabile sunt de natură și de severitate diversă:
închiderea activității, suspendarea ori retragerea autorizațiilor, amenzi, iar experienţa ultimilor
ani poate cconstitui un argument pentru apropierea tot mai accentuată a dreptului
administrativ de cel penal din perspectiva gravităţii sancţiunilor. Nu mai puţin însă, rolul și
eficiența în atingerea obiectivului protecției mediului impune păstrarea specificului fiecăruia
și conjugarea acțiunii specifice. De altfel, este de domeniul evidenței că insuficiența dreptului
administrativ sancționator a impus și intervenția dreptului penal.
Tratarea, interpretarea textului legal și perceperea interesului public în urmărirea
penală a infracțiunilor privind mediul trebuie să pornească de la o mai bună înțelegere a

26
valorii și importanței sociale a mediului și, ca urmare, nevoia protecției sale, inclusiv penale
și, totodată, „interesul public aferent”. Cu titlu preliminar și generic, „protecția mediului” este
considerată și consacrată ”obiectiv de interes public major” [art. 1 alin. (1) din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului]. De asemenea, Constituția
României, republicată, prevede ca o garanție a dreptului fundamental la un mediu sănătos și
echilibrat ecologic, îndatorirea persoanelor fizice și a persoanelor juridice „de a proteja și a
ameliora mediul înconjurător” [art. 35 alin. (3)], iar potrivit art. 94 alin. (1) lit. b) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005, protecția mediului constituie „ o obligație a
tuturor persoanelor fizice și persoanelor juridice.”
Preocupările privind mediul s-au infiltrat printre obiectivele tradiționale ale ordinii
publice, le-au „contaminat” ecologic, și, în cele din urmă au impus altele noi, aferente unei
„ordini publice ecologice”. Aceasta are meritul de a regrupa, cel puțin teoretic, toate textele
răspândite în materie de mediu și de a le conferi un fundament comun. Toate aceste reguli noi
au ca obiect constrângerea omului să respecte legile biologice și echilibrul ecologic general,
ca un și în interes propriu, unul esențial, având în vedere că privește în ultimă instanță starea
condiției umane și existența omenirii ca specie între specii. Conținutul ordinii publice variază
odată cu tradițiile, aspirațiile și nevoile societății. Ea este expresia unui consens. Se poate
considera astfel că, după stabilirea unei politici de mediu și recunoașterea interesului general
al protecției acestuia, asistăm la emergența unei ordini publice noi, în scopul conservării și
îmbunătățirii condițiilor naturale existente. În această materie, scopul dreptului mediului este
acela de a asigura echilibrul ecologic al diverselor specii vii și deci și al omului. Actele
normative care sunt edictate trebuie deci să urmărească acest scop ca obiectiv extrajuridic.
Este vorba, desigur, de un „interes public major” abstract, generic, dar prezumat,
prezumție care se poate consolida sau, dimpotrivă, răsturna, cu argumente și probe pe măsură,
la nivelul cauzelor concrete.
De lege lata se impune ca, având în vedere concepția cuvenită în materie și prezumția
legală, să se ajungă în practică la o soluție nuanțată, una care să țină seama cu deosebire de
trăsăturile specifice ale criminalității de mediu, ale cărei efecte se manifestă nu numai prin
dezastre punctuale de mare gravitate (catastrofe ecologice, precum deversările accidentale de
substanțe toxice), ci și mai ales prin însumarea unor fapte a căror gravitate singulară poate fi
minoră, însă a căror frecvență conduce în final la distrugeri însumate de o magnitudine
similară catastrofelor ecologice. Astfel stând lucrurile, o soluție, precum cea prevăzută inițial
în art. 120 din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic) sau art. 461 din Legea 407/2006, ar fi fost cu
siguranță justificată din rațiuni de politică penală, iar aceasta nu poate fi acoperită de către

27
interpret. Însă, pe de altă parte, chiar dacă legală din punct de vedere formal, practica
Ministerului Public de aplicare sistematică a art. 181 sub imperiul vechiului Cod penal,
respectiv a art. 318 din noul Cod de procedură penală în materia infracțiunilor de mediu nu
poate fi considerată și temeinică din punct de vedere substanțial. Se impune, așadar, o
revizuire a acestei practici în direcția aplicării art. 318 C.pr.pen. numai în mod excepțional în
materia infracțiunilor de mediu.
Deosebit de importante sunt și rațiunile de ordin substanțial ale inadecvării dreptului
penal la protecția mediului18. Prin chiar structura sa el rămâne un instrument care se pretează
mai puțin la atingerea unui atare obiectiv, în sensul că incriminările necesare în materie nu se
pliază ușor la semnificațiile principiilor definitorii ale dreptului mediului, iar sancțiunile
prevăzute de codul penal nu sunt concepute astfel încât să descurajeze ori să corijeze
poluatorul.
Două perspective de analiză devin necesare. Prima se referă la redactarea
incriminărilor, iar în această privință putem considera protecția mediului ca un obiect față de
care dreptul penal trebuie să-și adapteze exigențele sale ori invers dreptul penal ca un
instrument eficace de protecție a mediului; ambele demersuri întâmpină diverse și multiple
dificultăți.
Obiectivul unei infracțiuni generale (cadru), unică de atingere adusă mediului, precum
cea de vătămare a integrității corporale, este dificil de realizat în primul rând din cauza
dificultății concilierii inexistente unei definiții clare și precise a mediului, cu exigențele
principiului legalității infracțiunii și a pedepselor. Totuși, exemplul canadian ne arată că
promovarea unei atari soluții nu este imposibilă. Într-adevăr, art. 20 alin. (2) al legii canadiene
privind calitatea mediului consacră drept infracțiune: „emisia, depozitarea sau descărcarea
oricărei substanțe nocive, a cărei prezență în mediu este interzisă prin hotărârea guvernului
ori este susceptibilă să aducă atingere vieții, sănătății, securității bunăstării ori confortului
ființei umane, de a cauza daune ori a aduce alt prejudiciu calității solului, vegetației ori
bunurilor…”, dar generalitatea textului este compensată prin regulile de procedură stipulate și
mai ales de un drept al probei deosebit de restrictiv, ce pune prevenitul la adăpost de rigorile
pe care o atare formulare ar expune poluatorii.
Din perspectiva „tehnicianului” responsabil cu protecția mediului, principiile
tradiționale ale dreptului mediului și semnificațiile lor strict tehnico-științifice se acomodează

18
C. Courtaigne – Deslandes, L’adéquation du droit pénal a la protection de l’environnement,
thèse, Paris III, 2010.

28
greu cu cele definitorii pentru dreptul penal, în frunte cu cel al legalității, urmat de prezumția
de nevinovăție, neretroactivitatea incriminărilor, responsabilitatea personală și, în orice caz,
acesta din urmă contrariază „idealul administrativ” al protecției mediului, care operează prin
intermediul unor reglementări, norme ușor modificabile și imediat aplicabile pentru a ține
cont de variațiile climatice, geografice ori industriale.
Chiar atunci când survine o daună ecologică, se pare că dreptul penal nu reprezintă
reacția cea mai utilă în fața avantajelor pe care le prezintă răspunderea civilă: vinovăția civilă
este mai plastică decât cea penală, condamnarea responsabilului nu e împiedicată prin
garanțiile procedurii penale și nici de cele ale Convenției (europene) pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Referitor la inadecvarea sancțiunilor penale în materia ecologică, marile cauze
judiciare de până acum, precum afacerea Erika, soluționată de instanțele franceze, par a ne
arăta că sancționarea marilor catastrofe este mai bine asigurată prin dreptul civil, decât prin
dreptul penal. Cuantumul amenzilor aplicate a fost net inferior celui aferent daunelor și
daunelor-interese acordate, iar poluatorii nu se tem niciodată de pedeapsa închisorii, rezervată
câtorva recalcitranți multirecidiviști.
Iată de ce textele de dreptul mediului se preocupă să adapteze sancțiunile penale la
necesitatea unei reparări în natură a daunelor ecologice. Condamnarea la readucerea în starea
anterioară, la refacerea mediului este prevăzută de numeroase reglementări, ca o măsură
complementară la amenzi și pedepse privative de libertate. Dar, în practică, asemenea
prevederi legale rămân inaplicabile având în vedere, de exemplu, că este aproape imposibil de
stabilit și descris judiciar reabilitatea unui curs de apă ori de a aprecia executarea
corespunzătoare a unor asemenea măsuri. Judecătorul civil care aplică o procedură mai suplă,
folosește mai ușor sancțiunea și poate să aducă părțile în situația tranzacțiilor judicioase. La
rândul lor, sancțiunile administrative prezintă o serie de virtuți disuasive, nu atât în privința
aplicării lor efective, cât prin procedurile de care acestea sunt precedate. Sancțiuni în materie
de mediu sunt prevăzute și de dreptul internațional, precum și de dreptul Uniunii Europene
(așa cum ne arată jurisprudențele Curții Internaționale de Justiție și, respectiv, cea a Curții de
Justiție a Uniunii Europene)19, şi, last but no least, vătămările aduse mediului prezintă o serie

19
Într-o decizie de speță Curtea de Justiție a Uniunii Europene (C.J.U.E.) a apreciat că
aplicarea de amenzi contravenționale care nu a avut niciun efect asupra perpetuării poluării denotă
încălcarea obligației prevăzute de dreptul U.E. (Directiva 2006/21/CE a Parlamentului și a Consiliului
din 15 martie 2006 privind gestiunea deșeurilor din industriile extractive și de modificare a Directivei

29
de consecințe asupra loialității schimburilor comerciale; există un anumit dumping în materie
de mediu, la fel cu cel din domeniul social, pe care instanțele internaționale caută să-l
remedieze.

4. Caracteristici ale incriminărilor penale în materie de mediu. Analiza comparativă

a legislațiilor naționale pertinente ne arată, în această privință, că de regulă elementul legal nu
figurează în Codul penal, ci fie în legile-cadru și reglementările sectoriale (particulare) în
materie, fie în codurile specializate (codul mediului, codul rural etc.), acolo unde acestea
există. Elementul material este arareori prezentat în mod specific; cel mai adesea el este vizat
de o clauză generală de incriminare, care trimite la dispoziții civile, administrative ori
internaționale. Este vorba de acțiuni sau de omisiuni care nu implică în mod necesar o
atingere veritabilă adusă mediului. Există, de asemenea, adesea o represiune în două faze:
nerespectarea dispozițiilor legale constituie o contravenție, la constatarea căreia se aplică
anumite măsuri a căror neexecutare va constitui o infracțiune. Referitor la elementul
subiectiv, el este arareori cerut din cauza clauzei generale de incriminare, care se sprijină pe o
simplă greșeală materială de nerespectare a reglementărilor legale în materie, ceea ce face ca
aceasta să nască prezumția existenței vinovăției.
De cele mai multe ori, asemenea reglementări încearcă să facă din poluator un
infractor precum oricare altul, cum ar fi autorii unui furt sau ai unei distrugeri. Dificultăți
tehnice ar decurge mai ales din combinarea acestei dispoziții generale cu multiplicarea
incriminărilor existente și a distinge ceea ce nu reprezintă decât o simplă contravenție la
textele reglementare și ceea ce constituie o veritabilă infracțiune. În plus, punerea pe același
picior a incriminărilor foarte generale vizând deopotrivă oamenii, animalele și plantele riscă a
împiedica judecătorul să aplice un asemenea text. Este problema fundamentală a statutului
juridic al bunurilor de mediu care se ridică astfel. Recunoașterea legislativă a unei autonomii
de atingere a mediului ar avea meritul de a reprima printr-un text unic comportamente diverse
vizate prin diferite texte și de a ajunge la represiunea unor domenii care scapă azi acțiunii
legii penale.
Infracțiunile de mediu vizează cel puțin patru tematici: activitățile periculoase
(poluarea apelor, aerului, solului, eliminarea deșeurilor industriale), biodiversitatea

2004/35/CE) de a stabili un regim de sancțiuni efective, proporționale și cu efect de descurajare,

aplicabile pentru încălcarea legislației interne adoptate în aplicarea acestei directive . [C.J.U.E.,
hotărârea din 21 iulie 2016, Comisie v. România, C–104/15, paragr. 97–98].

30
(distrugerea speciilor, epuizarea resurselor), biosecuritatea (comerțul ilicit, patrimoniul
genetic, plajele) și gestionarea ecologică a resurselor naturale20. Aceste mari subiecte sunt
legate în mod direct de trei piloni ai drepturilor omului: viața, integritatea (inclusiv sănătatea)
persoanei și proprietatea. Tot mai frecvent, infracțiunile ecologice vizează mediul ca un bun
protejat în sine. Multe dintre ele sunt infracțiuni de pericol și nu de rezultat.
Pentru o „radiografie standard” a situației infracțiunilor de mediu într-o legislație
internă, semnificativă poate fi cea din Germania21. Prin adoptarea celei de-a 18-a legi speciale
de reformare a dreptului penal în vederea combaterii criminalităţii de mediu (das
18.Strafrechtsänderungsgesetz.-Gesetz zur Bekämpfung de Umweltkriminalität) a fost
introdusă în Codul penal german, încă din anul 1980, o secţiune specială consacrată
„infracţiunilor împotriva mediului” (Straftaten gegen die Umwelt) cuprinzând paragrafele
324-330. În afara acestui capitol, mediul este ocrotit indirect şi prin alte incriminări din codul
penal, cum ar fi infracţiunile referitoare la energia nucleară şi radiaţii (paragr. 307-312),
distrugerea care afectează o comunitate (paragr. 304) şi infectarea/otrăvirea care pune în
pericol o comunitate (paragr. 314), precum şi prin incriminări cu sediul în legi speciale. Aşa
cum se prevede expres în documentele care au fundamentat la vremea respectivă această
soluţie, introducerea unei secţiuni speciale în codul penal ca aşa-numit „drept penal

20
Cu referire la legislația franceză, profesorul M. Prieur regrupează principalele infracțiuni
relative la mediu în cinci categorii: infracțiuni având ca efect distrugeri, degradări ori daune aduse
mediului; infracțiuni la reglementările relative la condițiile prealabile (autorizare, notificare, declarare)
exercitării activităților care comportă un risc pentru mediu; infracțiuni la texte care reglementează
modalitățile de exercitare a activităților care comportă un risc pentru mediu; neexecutarea unei măsuri
de siguranță ori a unei sancțiuni administrative ori judiciare; obstacol la exercitarea funcțiilor de
personal de control (M. Prieur, Droit de l’environnement, 6e édition, Ed. Dalloz, Paris, 2011, p. 1016-
1022).
21
Pentru o privire succintă asupra dreptului penal al mediului din Germania a se vedea:
Günther Heine, Umweltstrafrecht, în Edmund Brandt (Hrsg.), Studium der Umweltwissenschaften:
Rechtswissenschaften,Springer, Heidelberg, 2001, pp. 201–210; Hans-Jürgen Sack, Umweltstrafrecht,
în Winfried Kluth și Ulrich Smeddinck (Hrsg.), Umweltrecht: Ein Lehrbuch, Springer Fachmedien
Wiesbaden 2013, pp. 395–473; M. Kloepfer, M. Heger (Hrsg.), Das Umweltstrafrecht nach dem 45,
Strafrechtsänderungsgesetz, Duncker & Humblot, 2015; S. Sina, Fighting Environmental Crime in
Germany: A Country Report. Study in the framework of the EFFACE research project, Berlin:
Ecologic Institute, 2015.

31
principal” demonstrează că infracţiunile de mediu nu mai sunt considerate delicte minore, ci
beneficiază de atenţia rezervată infracţiunilor grave.
Între „obiectele”, elementele de mediu (Umweltgüter) există diferenţe privind
intensitatea ocrotirii: calitatea (puritatea) apei este ocrotită în mod absolut indiferent de
afectarea unui interes al omului, în vreme ce poluarea aerului şi a solului se pedepseşte numai
dacă este de natură să vatăme sănătatea umană sau să aducă prejudicii animalelor, plantelor
sau unor lucruri de valoare însemnată (paragr. 324a, 325). Pe de altă parte, incriminările de
mediu pot avea în vedere şi comportamente periculoase pentru mediu în general, precum
provocarea de zgomot, vibraţii şi radiaţii neionizante (paragr.325a), manipularea nepermisă a
deşeurilor periculoase (paragr. 326), a materialelor radioactive şi a altor bunuri periculoase
(paragr. 328), utilizarea nepermisă a unor instalaţii (paragr. 327) şi crearea unor pericole
grave prin eliberarea de substanţe otrăvitoare (paragr. 330). Sfera de cuprindere a mediului în
dreptul penal german este relativ restrictivă, cuprinzând cu precădere componentele care fac
parte din spaţiul vital al omului, aşadar, cu un accent predominant antropocentric, cel propriu-
zis ecologic apărând mai degrabă cu titlu de excepţie.
O problemă intens tratată şi în dreptul penal german al mediului o constituie aşa-
numita accesorietate administrativă (Verwaltungsakzessorietät), prin care se înţelege raportul
între dreptul penal şi dreptul administrativ în materie de mediu, indicat prin formulări
legislative ca, de pildă: fapta este săvârşită „cu violarea unor obligaţii decurgând din dreptul
administrativ” (paragr. 311, 324 a, 325, 325 a, 326 alin. 3, 328) ori „fără autorizaţia necesară
sau împotriva unei interdicţii care poate fi pusă în aplicare”, ori, pur şi simplu, „fără drept”.
Cele mai multe incriminări sunt de pericol abstract, în cele mai multe cazuri săvârșirea din
culpă și tentativa sunt pedepsibile, iar pedepsele prevăzute pentru infracțiunile de mediu sunt
închisoarea de până la 5 ani și amenda. Potrivit ultimei statistici din 2012, pentru infracțiunile
de mediu au fost inculpate 1523 de persoane (11% din totalul persoanelor inculpate), dintre
care 1075 condamnate (8,4% din totalul condamnărilor).
Oarecum la extreme, în unele țări din Sud, în special africane, acolo unde exploatarea
resurselor naturale reprezintă sursa majoră a finanțării dezvoltării ori din cauza exportului de
poluare, teritoriul național s-a transformat într-o „pubelă” pentru deșeurile provenite din
statele dezvoltate, compromiterea resurselor naturale și a celor ale subsolului și introducerea
de deșeuri toxice, periculoase pe teritoriul țării sunt considerate acte de trădare, susceptibile să

32
determine destituirea Președintelui și urmărirea sa penală22. Chiar dacă răspunderea politico-
penală a șefului statului nu poate fi pusă în mișcare decât dacă mecanismele activării sale sunt
clar definite, fapt care nu este întotdeauna pe deplin realizat atât de constituant cât și de
legiuitor, totuși o asemenea „incriminare” rămâne semnificativă pentru gravitatea atinsă și
preocuparea generată de asemenea acte.
Referitor la situația din România, în jurisprudența Curții Constituționale s-a admis
existența unor sancțiuni cu o natură juridică distinctă de cea specifică sancțiunilor
contravenționale sau penale – constând în suspendarea, apoi anularea autorizațiilor
administrative de mediu cu consecința dispunerii interzicerii desfășurării activității – și astfel,
posibilitatea aplicării lor independent de stabilirea răspunderilor contravenționale sau penale
în cauză23. Instanța constituțională a considerat că procedura după care se aplică aceste
sancțiuni, prevăzută în art. 17 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
195/2005, constituie garanții legale împotriva aplicării abuzive, dar și o modalitate prin care
legiuitorul a înțeles să ofere operatorului economic posibilitatea reală de a intra în legalitate în
sensul respectării prevederilor cuprinse în acordul de mediu, autorizația de mediu ori în
autorizația integrată de mediu.
De asemenea, art. 95-98 din Ordonanța de urgență a Guvernului 195/2005 instituie și
prevede punctual cazurile în care intervin sancțiunile contravenționale și penale. Este vorba de
sancțiuni de natură administrativă, dar cu specificitate de mediu, marcată prin caracterul
particular al cerințelor și restricțiilor tehnice astfel impuse. Din această perspectivă
răspunderea penală poate să intervină ca o garanție a respectării sancțiunii de mediu aplicate.

22
Astfel, art. 174 alin. 3 din Constituția Tchad-ului din 31 martie 1996 asimilează actelor de
înaltă trădare, alături de violarea gravă și caracterizată a drepturilor omului, deturnarea fondurilor
publice sau corupția ori traficul de droguri, introducerea deșeurilor toxice ori periculoase, în vederea
tranzitului, depunerii sau stocării pe teritoriul naţional. De asemenea, Constituția Nigerului, din 25
noiembrie 2010, consideră acte de înaltă trădare, pe lângă altele precum: violarea gravă și caracterizată
a drepturilor omului, cesiunea frauduloasă a unei părți din teritoriul național ș.a., compromiterea
resurselor naturale și ale subsolului și introducerea de deșeuri toxice pe teritoriul național. Pentru
aprecieri teoretice a se vedea: J.I. Senou, La haute trahison liée à la gestion des ressources naturelles
et du sous-sol au Niger, în „Revue Juridique de l’Environnement” nr. 2/2016, p. 286–305.
23
Curtea Constituțională, Dec. nr. 774 /2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a
prevederilor art. 17 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind
protecția mediului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 18 februarie 2015.

33
O ilustrație a acestui fapt o găsim în reglementarea penală cuprinsă în Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 195/2005.
În concret, art. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind
protecția mediului, care reprezintă sediul central al incriminărilor atingerilor aduse mediului,
ne oferă imaginea unei reglementări haotice, fără o concepție asupra particularităților
răspunderii penale în materie, care se limitează la stabilirea, în multe privințe cu dificultăți de
redactare, a unor fapte care constituie infracțiuni și a pedepselor aplicabile. De precizat că
textul nu stabilește o infracțiune – tip de mediu, ci consacră infracțiuni care, cu câteva
excepții, și-ar putea găsi locul în reglementările speciale (sectoriale) privind protecția
anumitor elemente sau factori de mediu.
Cele 20 de incriminări sunt dispuse în 5 categorii, după criteriul cuantumului și/sau
materiei pedepselor aplicabile: 1. închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă; 2. închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă; 3. închisoare de la 6 luni la 3 ani; 4. închisoare de la un an
la 5 ani; 5. închisoare de la 2 la 7 ani. Primele patru categorii cuprind „fapte” care constituie
infracțiuni „dacă au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau
vegetală”; ultima este formată din incriminări care nu sunt supuse unei atari condiții. În marea
majoritate a acestora, nerespectarea reglementării administrative trebuie să fie de natură în a
pune în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală. Această dublă condiționare
care aparent, ar avea meritul de a „ecologiza” dependența administrativă, în realitate sporește
dificultățile represiunii penale în materie și complică statutul acestora ca infracțiuni de
pericol. O atare situație face să anuleze practic caracterul de infracțiuni ale unor fapte formal
incriminate semănând confuzie și împiedicând judecătorul să aplice un asemenea text. Este
cazul, de exemplu, al infracțiunilor prevăzute în 98 alin. (3) lit. d) [„desfășurarea de activități
cu organisme modificate genetic sau produse ale acestora, fără a solicita și a obține acordul
de import-export sau autorizațiile prevăzute de reglementările specifice”] și lit. e)
[„cultivarea plantelor superioare modificate în vederea testării sau în scop comercial, fără
înregistrarea prevăzută de lege”] care, deși în sine ar putea reprezenta fapte penale autonome,
condiționarea „dacă au fost de natură…” le anulează acest caracter, întrucât nu există consens
științific, certificări clare, tranșante aspra unor posibile efecte negative ale organismelor
modificate genetic. Tot o neconcordanță care atenuează, până la anulare, incriminarea este cea
dintre textul general al alin. (2) al art. 98 și cel special al lit. b) [„producerea de zgomote peste
limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol grav sănătatea umană”]; în această
situație este amputat efectul incriminator la faptele de producere de zgomote vizând numai

34
sănătatea umană? Ce se întâmplă cu cele de „natură a pune în pericol” chiar grav sănătatea
animală?
În alte situații [precum în cele prevăzute în art. 98 alin. (2) lit. c), d), e) cerința
generală a pericolului abstract (de natură să pună în pericol…) este tautologică, dacă nu
superfluă, întrucât aceasta rezultă din chiar textul, conținutul infracțiunii speciale.
Un fel de infracțiune autonomă, având în vedere că proteguiește un bun-mediu
independent de vătămare a unei persoane ori a unui bun al său și reprimă astfel „prejudiciul
ecologic pur”, este cea prevăzută în art. 98 alin. (1) lit. a) „arderea miriștilor, stufului,
tufărișurilor și vegetației ierboase din ariile protejate și de pe terenurile supuse refacerii
ecologice”; și în acest caz cerința generală (dacă au fost de natură să pună în pericol…) apare
nepotrivită și fără implicații reale asupra incriminării propriu-zise. O altă infracțiune
autonomă al cărei regim este parazitat de „pericolul generic” este „poluarea prin evacuarea, în
atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri sau substanţe periculoase” [art. 98 alin. (2) lit. a)].
De altfel, în formularea generică a primelor patru categorii de incriminări, găsim o
tentativă nereușită de a face o distincție între ceea ce constituie o simplă infracțiune la textele
reglementare și o infracțiune propriu-zisă de mediu. Dar punerea pe același plan și
combinarea nefericită a unei incriminări foarte generale vizând deopotrivă viața și sănătatea
oamenilor, animalelor și plantelor conduce la un mix imposibil de deslușit și aplicat în context
practic, judiciar. Această confuzie între cerințele instituirii unei infracțiuni autonome vizând
atingerile aduse mediului, care ar fi trebuit să consacre structura generală, menită a reprima
printr-un text unic comportamente diverse vizate prin diferite texte și consacrarea în concret a
unor infracțiuni în sine de pericol, conduce la texte greu de înţeles, care anulează eventualele
intenții.
Cea de-a 5-a categorie de infracțiuni [prevăzute în art. 98 alin. (5)] consacră
„dependența pură” fără complicația inutilă a exigenței „de natură a pune în pericol” în plan
substanțial de dreptul administrativ [în cazurile stipulate în art. 98 alin. (5) lit. b), c), d), cu
excepția incriminării de la lit. a), alterată în urma nefericitei modificări intervenite prin Legea
nr. 187/2012 (art. 171, titlul II). Într-adevăr, adăugarea condiției (precizării) „care a cauzat
poluarea”, la „continuarea activității… după dispunerea încetării acestei activități”, a
efectuat o dezincriminare parțială, reducând incriminarea numai la faptele de continuare a
acelor activități a căror încetare s-a dispus pe motiv de „poluare”.

35
 5. Un eșec anunțat: transpunerea în dreptul român a Directivei nr. 2008/99/CE24. Pe
lângă o asemenea reglementare deficitară a incriminărilor și sancțiunilor penale în legea-
cadru, transpunerea în dreptul intern a Directivei 2008/99/CE privind protecția mediului prin
intermediul dreptului penal, inițial prin Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea și sancționarea
unor fapte privind degradarea mediului, republicată25, a reprezentat un total eșec, ceea ce a
presupus propunerea de abrogare a sa și adoptarea altor modalități de receptare a exigențelor
unional-europene respective în dreptul român, proces aflat în desfășurare, la nivel
parlamentar.
Recunoscându-li-se vocația transversală și un conținut represiv mai precis, textele
europene în materie sunt criticate la rândul lor, în primul rând, tot pentru faptul că rămân
accesorii și dependente în raport cu normele administrative de mediu sau că nu au reușit să-şi
manifeste în mod suficient specificul faţă de dreptul administrativ, astfel încât să se afirme
specificitatea dreptului penal al mediului.
Astfel, Convenția Consiliului Europei din 4 noiembrie 1998 privind protecția mediului
prin dreptul penal (neintrată încă în vigoare) nu prevede incriminări autonome, cu excepția
faptelor comise cu intenție, de deversare, emisii ori de introducere de substanțe ori radiații
ionizante în atmosferă, sol, sau apă, care cauzează moartea ori provoacă leziuni grave
persoanelor.
Celelalte infracțiuni preconizate sunt tributare reglementărilor interne, în sensul că
sunt dependente de o condiție prealabilă de ilicitate, care poate varia după state.
Prin adoptarea Directivei 2008/99/CE, dreptul unional-european a preluat o atare
tehnică legislativă, stabilind norme comune represive de protecția mediului, dar cu menținerea
caracterului accesoriu al infracțiunilor: definite la nivelul Uniunii Europene (U.E. sau
Uniunea), incriminările pe care statele membre trebuie să le transpună privesc comportamente
deja calificate ca ilicite în dreptul național, ceea ce lasă o largă marjă de apreciere a statelor
membre în definitivarea legislației penale aferente.
Dintr-o asemenea perspectivă se ajunge la concluzia că, pe fond, această directivă a
Uniunii nu are ca obiect prioritar nici armonizarea dreptului penal al mediului și nici să
prevadă sancțiuni penale minimale pentru a proteja ecosistemul, ci pur și simplu a asigura mai
bine apărarea normelor europene de mediu existente, de natură administrativă, care sunt
necorespunzător transpuse în dreptul statelor membre. În condițiile în care circa 80% din

24
Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 328 din 6 decembrie 2008, p. 28-37.
25
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 28 martie 2014.

36
reglementările de mediu interne din statele membre ale U.E. sunt de origine unional-
europeană, în sensul că transpun ori amenajează aplicarea de directive, decizii ori regulamente
s-a considerat că simpla natură administrativă a sancțiunilor prevăzute până atunci nu era
suficientă, se impunea recurgerea la cele penale spre a asigura o mai mare efectivitate
dreptului mediului. De menționat că Directiva 2008/99/CE a fost adoptată înainte de intrarea
în vigoare a Tratatului de la Lisabona (1 decembrie 2009), când opera principiul potrivit
căruia statele membre dispuneau liber de alegerea naturii sancțiunilor prin care se asigura
respectarea normelor comunitare. O atare abordare a pus capăt tendinței manifestate în unele
țări vest-europene, precum Franța, conform căreia era convenabil mai degrabă de a depenaliza
ilicitul ecologic și de a întări ansamblul sancțiunilor administrative. Însă, totodată, exigența de
ilicitate ca o condiție a intervenției dreptului penal contribuie la o anumită ineficacitate a
acestor norme lăsând o marjă de apreciere importantă statelor; în consecință, același
comportament ar putea fi considerat ca ilicit într-un stat și licit în altul, în condițiile marjei
naționale de apreciere care stabilește un nivel variabil de protecție a mediului în funcție de
situația fiecărei țări.
Astfel, chiar obiectivul textului penal unional-european (considerentul 14) consacră
absența autonomiei reglementărilor pe care le conține. Totuși, vocația unificatoare a
Directivei 2008/99/CE nu poate fi total negată, cel puțin în privința obligației prevăzute
pentru statele membre de a adopta măsuri penale față de faptele de afectare a mediului listate
(art. 3), care consacră răspunderea și urmărirea penală a persoanelor juridice (art. 6) și care ia
notă de dimensiunea internațională, transfrontalieră decurgând fie din gravitatea, fie din
caracterul transfrontalier al infracțiunilor de mediu. Documentul respectiv face un inventar al
comportamentelor pe care statele membre trebuie să le califice infracțiuni (penale), iar în
privința pedepselor, acestea sunt invitate să adopte sancțiuni „efective, disuasive și
porționate”, lăsând o marjă națională de apreciere statelor și limitând, în consecință, numai
parțial riscul de dumping ecologic. Dar mesajul principal al directivei rămânea acela că
respectarea absolută a legislației privind protecția mediului nu poate fi garantată decât prin
aplicarea de sancțiuni penale, care reflectă o dezaprobare a societății calitativ diferită de cea
manifestată pe calea sancțiunilor administrative ori pe cea a indemnizării civile. Așadar,
dintre toate sancțiunile (juridice) cele care rezultă din dreptul penal sunt cele mai eficace, cele
care permit cel mai bine asigurarea eficienței protecției împotriva poluărilor și vătămărilor.
În același timp, atribuirea autorităților judiciare, și nu celor administrative, a sarcinii
de a aplica sancțiunile, permite încredințarea responsabilității instrucțiunii și represiunii

37
încălcărilor legislației de mediu unor autorități independente de cele care emit (eliberează)
autorizațiile administrative.
În ciuda unor asemenea exigențe ale legiuitorului unional-european, în transpunerea
directivei, elaborarea și aplicarea reglementărilor legale privind mediul, statele membre
manifestă mai degrabă o voință de dejuridicizare a dreptului penal al mediului, în sensul
acordării sistemului administrativ preponderent.
Legea nr. 101/2011, republicată, de transpunere în dreptul român a Directivei
2008/99/CE, deși își asumă ca obiect stabilirea de „măsuri de natură penală pentru a asigura
o protecție eficace a mediului” (art. 1), utilizează aceeași tehnică deficitară a trimiterii la
„nerespectarea prevederilor privind acțiuni sau inacțiuni interzise potrivit actelor normative în
domeniu, prin care se transpun actele juridice prevăzute în anexele A și B la Directiva
2008/99/CE … cu modificările ulterioare astfel cum sunt prevăzute în anexele 1 și 2 [art. 2 lit.
a)]. Prin modul de abordare a transpunerii, redactarea defectuoasă și tehnica legislativă
necorespunzătoare, Legea nr. 101/2011, republicată, a constituit un eșec. Dovada acestei
afirmații tranșante o reprezintă însăși scrisoarea administrativă din 2 octombrie 2013 prin care
Comisia Europeană a transmis Guvernului României o solicitare de informații cu privire la
transpunerea Directivei 2008/99/CE, cu caracter premergător unei acțiuni în constatarea
neîndeplinirii obligațiilor de stat membru (infringement). Erau semnalate și criticate trei
aspecte referitoare la transpunerea directivei respective: a) caracterul incomplet al anexelor I
și II la Legea 101/2011; faptul că existența acestora presupune actualizarea lor ori de câte ori
legislația în domeniul protecției mediului este modificată sau completată prin acte normative
ce merg până la nivelul ordinelor de ministru, demers dificil și care în prezent nu a fost
realizat, deși legislația în domeniu a suferit o serie de modificări; b) suprapunerea
reglementărilor pentru anumite infracțiuni; c) nivelul considerat necorespunzător al
sancțiunilor prevăzute pentru persoana juridică în caz de încălcare a normelor pentru protecția
mediului; cuantumul amenzii era considerat ca nefiind suficient pentru asigurarea
caracterului efectiv, proporțional și descurajant al sancțiunilor (așa cum impune textul
directivei).
De asemenea, un dosar EU Pilot a fost deschis pentru România și în privința
transpunerii Directivei 2009/123/CE26 a Parlamentului European și a Consiliului din 21
octombrie 2009 de modificare a Directivei 2005/35/CE privind poluarea cauzată de nave și
introducerea unor sancțiuni în caz de încălcare și solicitarea de informații a fost transmisă în

26
Publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 280 din 27 octombrie 2009, p. 52-55.

38
octombrie 2013. Critica viza, referitor la transpunerea acestei directive, nivelul sancțiunilor
aplicabile persoanelor juridice, considerat ca insuficient pentru a asigura caracterul disuasiv al
sancțiunilor, conform cerințelor actului normativ unional-european. Din această perspectivă a
apărut ca necesară, pe de o parte, identificarea unor soluții pentru alinierea legislației interne
la standardele europene, agravarea regimului sancționator al persoanei juridice pentru
comiterea faptelor de poluare incriminate conform actelor normative europene, iar, pe de alta,
pentru eliminarea suprapunerilor legislative existente și semnalate de Comisia Europeană.
În privința primei probleme s-a optat pentru soluția tehnică a sporirii sumei
corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică în cazul respectivelor infracțiuni,
cu mențiunea aplicării sale uniforme, pentru incriminări similare, spre a se asigura un
tratament egal situațiilor asemănătoare. Apoi, referitor la eliminarea suprapunerilor
legislative, având în vedere că Legea nr. 101/2011, republicată, nu făcea altceva decât să
grupeze dispoziții penale din domenii reglementate de diverse acte normative în vigoare, s-a
optat pentru abrogarea în întregime a acestei legi, cu preluarea dispozițiilor penale în cadrul
celorlalte legi speciale; de asemenea, cum Legea nr. 101/2011, republicată, cuprindea
sancționarea comiterii din culpă a anumitor infracțiuni al căror conținut constitutiv se regăsea
în alte acte normative, respectivele prevederi au fost mutate acolo unde era firesc ca acestea
să fie, și anume în legile-cadru pentru anumite sectoare. De asemenea, s-a avut în vedere ca
prin abrogarea Legii nr. 101/2011, republicată, să nu se ajungă la discriminări, în sensul că
dispozițiile care nu creau suprapuneri legislative au fost preluate în cadrul altor acte
normative. Astfel, se impunea, în primul rând, ca definiția „prejudiciului semnificativ adus
mediului” să fie preluat în legea-cadru în materie de mediu, respectiv Ordonanţa de urgenţă
nr. 195/2005, precum și incriminările prevăzute în art. 5,7, 8 alin. (2) din Legea nr. 101/2011,
republicată.

6. Problema jurisdicțiilor specializate de mediu. Se admite, în general, că aplicarea

optimală a legislației de mediu trebuie să se bazeze pe un echilibru între o legislație completă,
o administrație activă și o putere judiciară eficientă. După o evoluție de aproape cinci decenii,
se poate admite că în prezent aplicarea corpusului normativ vast și relativ articulat al
reglementărilor juridice ecologice pare să fi devenit mai importantă decât elaborarea și
adoptarea de noi acte normative. Doi factori favorizează creșterea importanței justiției în
materie de mediu. Pe de o parte, faptul că autonomia normativă a dreptului mediului este
garantată prin consolidarea principiilor care, provenind din dreptul internațional, s-au deplasat
și în plan național, fiind consacrate juridic astfel încât au stabilizat o ordine juridică ecologică

39
care reprezintă un teren fertil pentru crearea de instanțe judiciare specializate. Pe de alta,
afirmarea dreptului mediului ca un „drept de mari principii” permite orientarea autorităților
legislative și a celor administrative, și mai ales a celei judiciare, deopotrivă în interpretarea
dreptului mediului și în aplicarea directă a principiilor sale în cazuri practice. În plus,
stabilitatea garantată de un sistem judiciar (specializat) ar facilita atât administrația (adesea
reticentă la a aplica noile norme ori principii de mediu novatoare), cât și particularii (actorii
economici și organizațiile neguvernamentale, în special printr-un acces mai ușor la
contenciosul de mediu).
Organizarea corespunzătoare a sistemului judiciar și sensibilitatea ecologică a
magistraților au devenit un factor important în aplicarea și eficiența dreptului penal al
mediului. Fenomenul a fost sesizat și subliniat în planul mai general al efectivității dreptului
mediului în Principiile de la Johannesburg din 2002 privind rolul dreptului și dezvoltarea
durabilă în care se afirmă că „independența puterii judiciare și procedurile jurisdicționale
prezintă o importanță crucială pentru aplicarea, elaborarea și respectarea dreptului mediului, și
că magistratura, precum și cei care contribuie la procedurile jurisdicționale la nivel național,
regional și mondial, sunt parteneri indispensabili dacă se vrea să se favorizeze respectarea,
aplicarea și executarea dreptului internațional și național în materie de mediu”; în același
document se arată că „fragilitatea mediului mondial presupune ca puterea judiciară să exercite
o tutelă asupra principiilor dreptului în așa fel încât să fie aplicate și executate îndrăzneț și
fără teamă legislațiile internaționale și naționale care, în domeniile mediului și dezvoltării
durabile, vor contribui la ușurarea sărăciei și vor favoriza perpetuarea civilizației, garantând
generației prezente o existență de calitate și ameliorarea calității existenței tuturor popoarelor,
asigurând totodată ca drepturile și interesele naturale ale generațiilor care vor veni să nu fie
compromise.”27

6.1. Modele posibile și practicate de justiția de mediu. Experiențele naționale în

materia soluționării litigiilor privind mediul ne arată că fiecare stat are specificul său în
această privință, în raport cu particularitățile sistemului juridic și cu importanța acordată
protecției mediului în ordinea sa normativă (reacția constituțională și structurarea răspunsului
juridic la nivelul întregii legislații).

27
Principes de Johannesburg 2002 relatifs au rôle du droit et au développement durable,
adoptés par le Colloque mondial des juges tenu à Johannesburg (Afrique de Sud), 18–20 août 2002.

40
 O analiză sintetică și inevitabil schematică ne arată existența a trei categorii de
situații referitoare la competența de soluționare a cauzelor (civile, administrative sau penale)
având ca obiect protejarea mediului. O primă ipoteză este cea în care problemele judiciare
ecologice sunt încredințate spre rezolvare cu titlu general, comun tuturor jurisdicțiilor
naționale, care se întâlnește în țările occidentale, în special în majoritatea statelor Europei,
inclusiv în România, și în S.U.A.
Acest model nu promovează structuri speciale care să se ocupe de litigiile de mediu,
repartizarea acestora spre competentă soluționare efectuându-se conform dreptului procesual
comun. Între aceste state, care se numără printre fondatorii dreptului mediului, formațiunile
judiciare specializate sunt, așadar, o excepție, mai ales din rațiuni „sistemice”, precum:
apariția și dezvoltarea noii ramuri de drept ca o nouă disciplină auxiliară, absența mediului în
cadrul constituțional de origine, reticența față de orice reformă a sistemului judiciar ș.a., care
au împiedicat constituirea de noi structuri judiciare și în plus specializate. Cel mult în statele
în care contenciosul administrativ este de tip judiciar asistăm la o oarecare specializare din
dorința de o mai bună abordare și eficientă soluționare a litigiilor ecologice.
Totuși, o serie de excepții care, pe lângă faptul că astfel confirmă regula, arată că
tradiția poate fi schimbată din perspectiva imperativului ecologic, se înregistrează prin situația
existentă în Suedia și, respectiv, Austria. Astfel, în cazul Suediei, prima țară în care s-a
adoptat, în 1999, un Cod al mediului (urmată de Franța în 2000), acest demers legislativ inedit
s-a completat cu crearea de tribunale de mediu de primă și a doua instanță (cinci tribunale de
mediu aferente la cinci districte civile și o curte atașată tribunalului civil de apel). În Austria,
Curtea mediului (Senatul mediului, Umweltsenat, compus din 10 judecători și 32 de
specialiști) are un rol limitat la contenciosul aferent legii privind evaluarea impactului
ecologic. La rândul său S.U.A. se rezumă la funcționarea unei Curți pentru mediu în statul
Vermont, precum și o serie de structuri cvasijudiciare în alte state federate. Curtea reprezintă,
în orice caz, un model judiciar interesant, dispunând de puteri extinse și primind spre
competentă soluționare litigii aferente unui număr semnificativ de legi, asupra cărora se
pronunță pe fond (on a de novo basis).
Un al doilea sistem este cel întemeiat pe specializarea internă a structurilor judiciare,
prin instituirea de formațiuni informale specializate, fără modificarea formală a structurilor
judiciare generale. Este vorba, mai ales, de crearea de „complete verzi specializate”, o situație
intermediară aplicată mai ales în statele care se bucură de sisteme judiciare foarte vechi și
puternic consolidate. O atare situație o întâlnim relativ frecvent în unele țări europene unde
există adeseori o tendință de specializare informală a secțiilor instanțelor, cu precădere în

41
cazul celor penale sau de contencios administrativ. Așa cum s-a remarcat în doctrină „acest
model permite tribunalelor a gestiona o problemă acolo unde numărul și complexitatea
cauzelor de mediu fluctuează, iar sarcina respectivă se cuvine repartizată în mod egal între toți
judecătorii. Acesta nu cere ca publicul să adreseze dosarele unor tribunale separate care să fie
localizate într-un loc diferit… în afară de asta el nu cere în mod necesar desemnarea de
judecători pregătiți în dreptul mediului ori chiar interesați de acest domeniu.”28
În fine, cel de al treilea model presupune instituirea de instanțe pentru mediu
specializate, care se ocupă exclusiv cu contenciosul ecologic. Acest model constituie o
excepție în Europa și S.U.A., dar reprezintă o opțiune tot mai răspândită în restul lumii.
Existența de instanțe judiciare specializate în probleme de mediu prezintă o
serie de avantaje, cum ar fi: o celeritate crescândă în soluționarea cauzelor, eficacitate sporită
a hotărârilor, prezența magistraților specializați în dreptul mediului obișnuiți să participe la
soluționarea cauzelor cu implicarea și cu colaborarea experților ecologici ș.a. Se consideră că
un asemenea model de „justiție verde” este mai facil de instituit în așa-zisele „noi
democrații”, întemeiate pe constituții mai recente, unde sistemul juridic poate fi organizat în
condițiile în care mediul are o prezență structurală.
Experiența instanțelor judiciare pentru mediu s-a dezvoltat astfel mai ales în Oceania,
începând cu Curtea pentru mediu a New South Wales (Australia) creată în 1979 și Curtea
pentru mediu a Noii Zeelande (1996). Modelul australian a inspirat, la rândul său, apariția de
noi instanțe judiciare verzi în Asia și alte părți ale lumii. De remarcat faptul că aceste curți au
un caracter mixt, în sensul că sunt compuse din judecători și experți științifici și dispun de
competențe diverse, de apel, revizuire ș.a. De asemenea, se impune remarcat accesul deosebit
de deschis la aceste jurisdicții.
În context asiatic India reprezintă unul dintre modelele relevante prin al său Green
Tribunal of India. Alte experiențe interesante întâlnim în Finlanda, Belgia, Republica Chile29.
Desigur, este de observat faptul că cele trei modele nu se prezintă într-o formulă pură,
ele pot coexista, iar elemente aparținătoare uneia dintre ele se pot regăsi sub o formă sau alta
și la celelalte.

28
G. Pring, C. Pring, Greening Justice, Creating and Improving Environmental Courts and
Tribunals, The Access Initiative, 2009, accesabil pe: nic.in/downloads/public-
information/Greening%20Justice, pdf, p.23.
29
Pentru detalii: M. Duțu, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu,
București, 2013, p. 206–226.

42
 6.2. Experiența S.U.A. Statele Unite ale Americii posedă o bogată și complexă
experiență în privința specializării procurorilor în materie de mediu, inseparabilă contextului
general al dezvoltării societății americane în secolul al XX-lea. Astfel, la începutul anilor
1900, S.U.A. s-au confruntat cu nevoia echilibrării diferitelor evoluții și interese aferente
acestora, precum extinderea teritoriului spre vest, conservarea zonelor naturale, alocarea
resurselor naturale ș.a. Pentru a răspunde unor asemenea cerințe, la 16 noiembrie 1909
procurorul general al S.U.A., George Wickersham, a semnat ordinul de creare a Diviziei
pentru terenurile publice, în cadrul Departamentului de Justiție, având ca scop vegherea
asupra modului de aplicare a reglementărilor legale privind terenurile publice, inclusiv cele
dobândite de la triburile indigene. Odată cu trecerea timpului competențele acesteia s-au
extins astfel că, sub impulsul sporirii preocupărilor privind protecția naturii, la 1 octombrie
1971, procurorul general a transferat jurisdicția privind infracțiunile de mediu structurii
devenite Divizia pentru teritoriu și resurse naturale care, din 1990, se denumește Divizia
pentru mediu și resurse naturale (Divizia). Aceasta reprezintă statul în litigiile vizând fapte
incriminate (prevăzute) de circa 150 de acte normative federale de mediu (precum: Clean Air
Act, CERCLA, Clean Water Act, National Environmental Policy Act etc.) și controlează
respectarea normelor de mediu. În prezent, Divizia are antene în șapte orașe americane:
Washington, Boston, Denver, Sacramento, San Francisco, Anchorage și Seattle, dispune de un
personal de peste 600 de persoane și este reprezentată pe lângă toate agențiile federale din
cele 50 de state. Actualmente sunt pe rolul său mai bine de 7.000 de dosare de mediu.
Prin activitatea sa de-a lungul anilor Divizia a contribuit, în mod specific, la reducerea
semnificativă a poluării apei, aerului și solului, a facilitat curățarea siturilor contaminate și a
asigurat respectarea dispozițiilor legale privind eliminarea corespunzătoare a deșeurilor solide
și periculoase.

7. Concluzii. Dacă dreptul administrativ a exercitat un control cvasitotal în domeniul

infracționalității ecologice până la sfârșitul veacului al XX-lea, în ultimele decenii se pare că a
venit timpul implicării masive a dreptului penal în acțiunea multidimensională și complexă de
protecția mediului. Preluarea unui asemenea rol și ocuparea locului cuvenit în cadrul dreptului
mediului presupune însă, pe de o parte, construirea unui sistem penal propriu, iar, pe de alta, o
preocupare sporită de aplicare efectivă și cât mai deplină a legislației ecologice represive.

43
 7.1. Construirea dreptului penal al mediului. „Dispozitivul” penal de protecție a
mediului este constituit în România dintr-o seamă de dispoziții penale răspândite în câteva
zeci de legi nepenale, începând cu reglementarea-cadru privind protecția mediului (art. 98 din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/20005) și continuând cu acte normative sectoriale
(privind ariile naturale protejate, protecția apei, atmosferei, gestionarea deșeurilor ș.a.).
Tentativa adoptării unei legi speciale care să transpună în dreptul intern Directiva
99/2008/CE, respectiv Legea nr. 101/2011, și care să grupeze astfel, într-un act normativ unic,
o mare parte dintre incriminările de mediu eșuând, o atare situație continuă să persiste, în
ciuda inconvenientelor organice pe care le prezintă. În același timp, absența unor infracțiuni la
regimul protecției mediului din Codul penal, marchează, odată în plus, locul marginal ocupat
în legislația românească actuală de legislația penală de mediu. La aceasta se adaugă
inadecvarea incriminărilor (de la redactarea textelor pertinente la conținutul constitutiv
formulat) și a modului de punere în practică a dispozițiilor și a efectivității aferente.
O atare situație se explică, dar nu și justifică printr-o multitudine de factori. Este
vorba, mai întâi, de o percepție încă necorespunzătoare a modului de incriminare și
sancționare a atingerilor aduse mediului, persistența dependenței administrative a
infracțiunilor, lipsa unor incriminări autonome, o aplicare laxistă a legislației penale de mediu,
cu recurgerea excesivă la instituții de evitare a aplicării pedepselor penale (precum renunțarea
la urmărirea penală) și o asimilare parțială a specificului și tehnicității problematicii
ecologice. Asemenea concluzii presupun o evaluare urgentă a criminalității de mediu,
desprinderea caracteristicilor sale și a deficiențelor răspunsului juridic, deopotrivă în privința
calității reglementării și a efectivității aplicării sale. Construirea unui sistem penal propriu de
protecție a mediului și afirmarea specificității sale presupun clarificarea raporturilor dintre
dreptul penal și dreptul administrativ, din perspectiva valorii proteguite prin drept.
La originea sa, dreptul mediului a fost un „drept de poliție administrativă” unde
activitățile ce prezintă un risc pentru mediu trebuie să îndeplinească un anumit număr de
condiții pentru a putea fi exploatate. Astfel, latura penală s-a construit în mod esențial ca
accesoriu al reglementării administrative în scopul de a sancționa încălcarea dreptului de
poliție administrativă, independent de caracterul blamabil din punct de vedere social al actelor
litigioase. Elementele constitutive ale infracțiunilor de mediu nu sunt ușor de modelizat,
prejudiciul ecologic este greu de definit, precizat și dovedit, iar toate acestea împreună
contribuie la rândul lor la conturarea unui statut marginal al dreptului penal al mediului în
cadrul ordinii juridice, acesta apărând în ultimă instanţă mai degrabă în ipostaza de „ajutor” al
dreptului administrativ. Din această perspectivă, o atare situație se reflectă prin infracțiuni a

44
căror element constitutiv constă în ilicitate înțeleasă ca încălcarea de reguli administrative
sectoriale (dreptul apei, solurilor, deșeurilor, faunei și florei). Așadar, comportamentele
incriminate trebuie nu numai să atenteze la calitatea mediului ci, în primul rând, să contravină
reglementărilor administrative în materie.
De la această regulă fac excepție așa-zisele „infracțiuni autonome”, destinate să
protejeze mediul pentru sine însuși și nu numai reglementările administrative relative la
activitățile care le privesc, în mod necesar mai restrictive. Adeseori această categorie de
infracțiuni ecologice sunt prevăzute în Codul penal ori în alte legi specifice; este cazul
crimelor comune, reprimate în mod general în S.U.A., ori situația din numeroase țări din
America de Sud (Guatemala, Nicaragua, Panama, Mexic, Brazilia, Venezuela, Columbia).
Deopotrivă, este vorba de crime cu caracter extraordinar precum ecocidul înscris în codurile
penale a zece state, precum Vietnamul, Federația Rusă și foste republici sovietice (inclusiv
Republica Moldova), și care este definit adesea ca faptul de distrugere masivă a florei ori
faunei, de contaminare a atmosferei ori apelor și, mai larg, de a comite orice act susceptibil
de a cauza o catastrofă ecologică. Tot un caracter autonom prezintă și crima de terorism
ecologic.
În mod incontestabil, legătura de subordonare a incriminărilor în raport cu
reglementările administrative rămâne o specificitate a dreptului mediului, determinată de
tehnicitatea și complexitatea obiectului protejat. Pe de altă parte, această subordonare tehnică
formală nu trebui însă nicicum transpusă într-un registru teoretic substanţial în sensul unei
deprecieri a ocrotirii penale a mediului ca ocrotire penală de rang secundar în raport cu
celelalte sectoare ale dreptului penal. Pentru a evita această transpunere şi pentru a afirma
specificitatea penală ecologică este necesară însă, înainte de toate, regândirea locului ilicității
în cadrul incriminărilor privind mediul și definirea sa într-o preocupare de armonizare a
protecției mediului prin dreptul penal. O asemenea regândire nu este însă posibilă decât în
condiţiile în care naşterea şi evoluţia unui „drept penal al mediului”, greu de conceput ca atare
în urmă cu numai câteva decenii, sunt puse în legătură cu evoluţiile globale care au condus la
transformarea însăşi a dreptului penal ca subsistem juridic a cărui funcţie constă în apărarea
identităţii normative a societăţii, mai precis a unui anume tip de societate caracterizat printr-o
anumită ierarhie a valorilor.
Altfel decât în perioada care a precedat Revoluţia franceză, dreptul penal modern este
prin excelenţă dreptul penal al unei societăţi imaginate ca având în centru libertatea
individuală, mai precis libertatea unui individ gândit ca fiinţă raţională liberă şi egală în
drepturi cu toţi ceilalţi indivizi şi care, împreună cu toţi aceşti indivizi, configurează prin

45
intermediul unui aşa-numit contract social instituţiile destinate să protejeze libertatea egală a
tuturor. În mod firesc, centrul de greutate al unui asemenea drept penal a constat de la bun
început în aşa-numitele „infracţiuni contra persoanei” unde ocrotirea penală priveşte sfera
existenţei şi libertăţii fizice a indivizilor şi în „infracţiunile contra patrimoniului” înţeles ca
ansamblul drepturilor care formează conţinutul libertăţii economice a aceloraşi indivizi. Tot în
mod firesc însă, ocrotirea penală a instituţiilor supra-individuale, de la sine înţeles în contextul
vechii ordini sociale având în centru buna ordine obiectivă a lucrurilor, a fost pusă în
dificultate: acolo unde dreptul (penal) este legitimat prin apărarea libertăţii individuale,
incriminarea care constituie ea însăşi o îngrădire a libertăţii nu poate fi justificată decât prin
raportare la această libertate, raportare care devine cu atât mai dificilă, cu cât relevanţa în
acest sens a faptei incriminate este mai greu de stabilit în mod direct. Incriminări, precum cea
a blasfemiei, a căror poziţie centrală în sistemul dreptului penal fusese anterior incontestabilă
datorită relevanţei valorii ocrotite pentru ordinea socială, decad până la nivelul unor
contravenţii, pentru a fi ulterior fie complet excluse, fie reformulate într-o poziţie complet
marginală ca „infracţiuni care aduc atingere ordinii şi liniştii publice”. Pentru un asemenea tip
de societate şi pentru dreptul penal destinat protejării acesteia, infracţiunile de mediu, chiar şi
în condiţiile raportului de accesorietate faţă de dreptul administrativ, reprezentau o provocare
principială în raport cu care chiar şi un statut marginal al acestor infracţiuni în cadrul
sistemului de drept penal putea fi salutată de pe poziţii sensibile faţă de ecologie ca un
adevărat progres.
Astfel stând lucrurile, evaluarea situaţiei prezente a dreptului penal al mediului poate
fi mai uşor realizată, iar deficitele amintite mai sus pot fi şi ele înţelese din perspectiva
dinamicii istorice deopotrivă a societăţii şi a sistemului de drept penal. Contestările în parte
radicale ale legitimităţii incriminărilor referitoare la mediu ce puteau fi întâlnite în Europa
Occidentală până în urmă cu numai trei-patru decenii constituie un reper preţios în analiza
progreselor înregistrate deja până astăzi, când contestări similare nu mai pot fi imaginate. Mai
mult, un alt inconvenient decurgând din aceeaşi concepţie individualistă tipică deopotrivă
dreptului penal modern şi identităţii normative a societăţii ocrotite de acesta şi constând în
natura celor mai multe infracţiuni de mediu ca infracţiuni de pericol abstract – şi astfel greu
de contrapus restrângerii concrete a libertăţii individuale presupuse de pedeapsă –, a fost la
rândul lui depăşit, astfel încât şi din acest punct de vedere, incriminarea acestor fapte nu mai
este astăzi, în principiu, subiect de discuţie. Pe de altă parte, reticenţa practicii judiciare
obstinate în a trata în continuare infracţiunile de mediu ca fapte a căror urmărire, judecare şi
sancţionare ocupă un rang secundar în ierarhia activităţilor organelor judiciare poate fi

46
considerată la rândul ei ca manifestare a inerţiei unui sistem judiciar a cărui adaptare la noile
evoluţii a avut şi pare să mai aibă în continuare nevoie de o anumită perioadă de acomodare
cu realităţile deopotrivă social-politice şi normative, ce impun astăzi, de asemenea, un alt fel
de a teoretiza şi de a practica dreptul penal al mediului.
Din perspectivă social-politică, se impune astfel conştientizarea faptului că societatea
de astăzi nu mai poate fi nicicum concepută în termenii care au stat la baza teoretizării
dreptului penal modern, aşa cum această teoretizare mai poate fi încă întâlnită, tot în virtutea
inerţiei, în multe dintre manualele, tratatele şi comentariile aflate încă în uz. Depăşind
perspectiva limitată a unei antropologii concentrate asupra omului privit ca individ natural,
deja un teoretician al dreptului, precum Mircea Djuvara, insista asupra faptului că la baza
dreptului trebuie aşezat omul privit ca persoană, iar drepturile acestei persoane – în acord cu
vechea tradiţie europeană premodernă – trebuie concepute ca funcţiuni sociale şi dezvoltate
pornind de la ordinea concretă a instituţiilor unei societăţi determinate. Astfel stând lucrurile,
ocrotirea penală a tuturor acestor instituţii nu mai poate fi concepută în niciun fel ca derivată
din imperativul superior al ocrotirii unei aşa-zise persoane concepute în realitate în termeni
pur individualişti. Mai departe, dacă încă acum un secol mediul putea fi considerat încă o
resursă infinită având capacitatea de a absorbi efectele generate de activităţile umane, astăzi
intensificarea activităţilor economice într-o lume globalizată, cu consecinţele ecologice deja
mult prea bine cunoscute, nu mai permite nicicum asumarea unei asemenea premise, iar
mediul trebuie considerat o resursă finită a cărei utilizare şi regenerare trebuie să se supună
unor criterii de justiţie bine determinate. Altfel spus, cheia raportului dintre latura
administrativă şi cea penală a protecţiei mediului prin sancţiuni juridice trebuie căutată în
interdependenţa dintre activitatea economică şi dauna de mediu şi în modalitatea prin care
statul – înţeles ca subiect politic, şi nu ca anexă a subiecţilor economici – îşi exercită atribuţia
de repartizare justă prin intermediul dreptului a resursei de mediu, în considerarea intereselor
legitime ale tuturor subiecţilor de drept, inclusiv şi mai ales a acelora pentru care mediul
reprezintă o resursă existenţială, fără a fi şi una economică în sensul strict al termenului.
Construirea unui sistem coerent și gradual de protecție penală a mediului trebuie,
aşadar, să pornească mai întâi de la raționalizarea exigenței ilicității ca o condiție a angajării
răspunderii penale, în funcție de valoarea proteguită prin incriminare, ceea ce conduce a cere
o atare condiție în cazul atingerilor aduse mediului și a o abandona în caz de atingere și/sau a
sănătății umane și a siguranței planetei. Păstrarea unei atari condiții își găsește fundamentul în
căutarea unei coerențe între dreptul administrativ și dreptul penal al mediului, primul stabilind
pragul a ceea ce este socialmente acceptabil în termeni de riscuri pentru mediu și ai sănătății

47
față de o balanță a intereselor în prezenţă și cel de al doilea prelungind pe primul, să
sancționeze depășirea socialmente inacceptabilă a pragurilor prevăzute de lege.
Astfel, intervenția dreptului penal ar avea loc în situațiile cele mai grave de afectare a
mediului. Dincolo de asemenea aspecte, această stabilire a coerenței dreptului penal cu
dreptul administrativ ilustrează specificitatea fundamentului juridic al infracționalității de
mediu, ce trebuie să fie în acord cu greutatea intereselor în prezenţă, echilibrul între interesele
ecologice și sanitare, pe de o parte, și cele economice, pe de alta. Gradul de reprobare socială
capabil să fundamenteze o politică penală în materie de mediu depinzând de gravitatea
transagresiunilor constatate, determinarea acestei gravități presupune referirea la atitudinea
psihologică a infractorului atunci când realizează comportamentul interzis. Așadar, este
deosebit de important ca vinovăția și de aici nivelul sancțiunilor să fie graduale, proporționale
cu nivelul de ostilitate pe care făptuitorul l-a manifestat față de valorile sociale de mediu
protejate.

7.2. O mai bună politică în materie de aplicare a reglementărilor legale în vigoare.

Când, în anul 1990, autoritățile S.U.A. au făcut o prioritate din lupta împotriva criminalității
de mediu, printre primele măsuri adoptate au fost cele vizând întărirea puterii agenților special
formați și experimentați pentru a asigura respectarea interdicțiilor privind protecția mediului
și sprijinirea lor în activitatea de anchetă de către F.B.I., cu resursele sale specifice.
Consemnul dat era semnificativ: „o politică mai bună în materia aplicării dreptului mediului
este cea care descurajează clar poluatorii.”
Este de domeniul evidenței că o acțiune eficientă împotriva criminalității ecologice
presupune nu numai consacrarea de noi infracțiuni, ci și eforturi sporite și susținute de
aplicare efectivă a dreptului penal existent. Rolul decidenților politici și al actorilor judiciari
implicați este esențial în acest sens, întrucât niciun drept penal nu poate fi eficient dacă
persistă o cultură a impunității față de crimă și aceasta cu atât mai mult în domeniul protecției
mediului, privit adeseori ca aflat în afara intereselor umane directe și fundamentale.
Rolul expertizei științifice și asistenței tehnice a magistratului, chiar al pregătirii sale
în domeniu, nu este mai puțin important. De aceea, calitatea experților, asigurarea
independenței acestora și a resurselor necesare desfășurării activității lor reprezintă o
prioritate.
Justiția dovedește încă o clemență deosebită față de actorii infracțiunilor de mediu, în
special față de infractorii primari, și în cauzele sensibile care implică interese economice

48
și/sau politice. Din această perspectivă, se impune analizat și reevaluat rolul autorității
judiciare.
Este vorba de deschiderea pregătirii magistraților spre particularitățile instrumentării și
judecării infracțiunilor ecologice, specializării acestora, receptivității față de valorile sociale
reprezentate de mediu și componentele sale, dezvoltarea culturii „ecocentrice” și desprinderea
de atitudinea tradițională, excesiv antropocentrică.
Totodată, coordonarea acțiunii judiciare, cu cea a administrației și a celorlalte
autorități publice devine prioritară, expertiza fiecăreia completând inexperiența celorlalte. În
plus, numai o comunicare fluidă, țintită pe priorităţile protecției mediului permite o acțiune
eficientă într-un domeniu în care mizele economice, sociale și ecologice pot fi foarte
determinante.
În fine, dar nu în ultimul rând, este evident că amploarea și complexitatea
infracționalității de mediu cere o abordare mai specializată, care să depășească mijloacele
tradiționale ale dreptului penal, una cooperativă a dreptului și organismelor științifice de
mediu; exigența unor studii prealabile și independente asupra impactului asupra mediului în
privința marilor proiecte ar putea avea un rol preventiv însemnat în materie de criminalitate
ecologică.

7.3. Se afirmă, pe bună dreptate, că marele paradox al dreptului penal al mediului este
și rămâne acela că nu încetăm a-l descrie sub semnul ineficacității sale și, în același timp, nu
contenim a recurge la și să multiplicăm infracțiunile ecologice, ori să clamăm ideea acută a
intervenției sale30. Mai mult decât atât, până și la nivelul Uniunii Europene nevoia
contribuției dreptului penal la protecția mediului a reprezentat levierul prin care, în plan
comunitar, s-au asumat competențe penale (2005), mai înainte ca Tratatul de la Lisabona
(2009) să o permită și să o consacre expres.
Inefectivitate sau ineficacitate? Sunt întrebări față de al căror răspuns pare a depinde
soarta noului drept! Pe fond, inefectivitatea este o ineficacitate din care s-au tras
învățămintele, conchizându-se apoi, într-o etapă următoare, că se impune renunțarea,
respectiv depenalizarea. Ineficacitatea este de cu totul alt ordin. Este, mai degrabă, constatarea
unei neputințe, dar a uneia care nu se închină definitiv și până la a abandona. Există o anumită

30
J. Lasserre Capdeville, Le droit pénal de l’environnement: un droit a l’apparence
redoutable et a l’efficacité douteuse, în R. Nérac-Croisier (dir.), „La sauvegarde de l’environnement et
le droit pénal”, Ed. L’Harmattan, Paris, 2005, p. 13.

49
obstinație în privința sa, care permite manifestarea speranței că o răsturnare de situație nu e
exclusă, ci dimpotrivă, că e posibilă și poate chiar necesară.
Pentru a ajunge la o atare concluzie fermă în privința dreptului penal al mediului se
impune să evocăm, pe scurt, starea de lucruri, neputințele evidente și semnele de optimism
care îl privesc.
Desigur, dintr-o perspectivă riguroasă clasică, noțiunea însăși de drept penal al
medului prezintă contururi încă greu de sesizat și reliefat ca atare; omogenitatea relativă a
obiectivului urmărit este însoțită în plan represiv de unele incriminări care nu prezintă între
ele legături de unitate (în privința structurii, gravității ori cea a sancțiunii). Așa se face că este
destul de greu de vorbit în mod generic de un drept penal al mediului ca despre ceva compact,
de un tot unitar, bine definit și caracterizat, după cum la fel de dificil e de invocat o
„criminalitate ecologică”, una specifică și evidentă.
La rândul său, tehnica de incriminare explică aspectul proteiform al dreptului penal al
mediului, caracterul său de drept eminamente tehnic, ceea ce trimite la tehnicitatea
reglementărilor administrative și are drept consecință calificarea sa ca drept penal de gradul
doi. Desigur, nu-l putem reduce la o simplă existență și dimensiune sancționatorie, tehnică și,
în cele din urmă, artificială; dimpotrivă, se cuvine să recunoaștem că se manifestă din ce în ce
mai multe incriminări care protejează mediul ce se înscriu și în rândul infracțiunilor naturale,
demne de a face parte din orice cod penal!
Trecând la identificarea „defecțiunilor concrete” ce i se reproșează și formularea unor
remedii posibile, prefigurăm deja perspectiva relansării dreptului penal al mediului!
În plan substanțial sunt recuzate limite inerente principiilor fundamentale ale dreptului
penal (în frunte cu cel al legalității incriminărilor și a pedepselor, având drept corolar
principiul interpretării stricte a legii penale) sau dificultatea de a aplica sancțiuni disuasive,
adaptate și eficiente. Totul pornește, în această privință, și de la caracterul prin excelență
preventiv al dreptului mediului în general și al unei părți importante a incriminărilor ecologice
în special, ceea ce face mai dificilă formula de incriminare și permite manifestarea reticenței
„naturale” a judecătorului în a sancționa sever infracțiunile preventive.
Așadar, tentativa de a împrumuta logica represivă, rămâne improprie din cauza
reziduului tehnicist-administrativ, care face imposibilă o grefă perfectă în acest sens. Nimic
nu împiedică însă reușita în cazul incriminărilor care privesc atingerile efective aduse
mediului, precum poluările de tot felul; este domeniul în care reacția penală întâlnește un
câmp legitim de manifestare și intervenție, iar eficacitatea sa nu ar trebui pusă în discuție.

50
 Din punct de vedere formal se impută dreptului penal al mediului dificultăți ținând de
detectarea infracțiunilor aferente și proba acestora (mai ales în privința celor așa-zise
preventive, unde, în absența unei pagube manifestate, devine aleatorie identificarea lor) și
neajunsurile (slăbiciunile) care rezultă din dimensiunea de multe ori internațională a faptelor
incriminate (din cauza incoerenței reglementărilor, conflictelor de competență susceptibile a
rezulta și mecanismelor de aplicat pentru surmontarea lor).
Așadar, și dreptul penal al mediului s-ar confrunta cu numeroase dificultăți de fond și
de formă ce i-ar afecta profund eficacitatea, care i-ar pune sub semnul îndoielii utilitatea și
eficiența. Dar ele pot fi și trebuie surmontate, există resursele interne, aferente acestui drept
și în acest scop, iar rațiunea de a o face ține de mizele excepționale pe care obiectivele sale le
implică.
Într-adevăr, din perspectiva juridică tradițională, sub impulsul unei legitimități
superioare este posibilă și se impune reconvertirea excesului administrativ în aspecte penale
autentice și înmulțirea incriminărilor așa-zis naturale. Pentru aceasta devine necesară o
deschidere reciprocă mai accentuată, dar complementară: pe de o parte, a dreptului penal, în
sensul folosirii incriminărilor sale tradiționale generale pentru sancționarea anumitor atingeri
aduse mediului (precum cea de risc cauzat altuia), pe de alta, a dreptului mediului prin
receptarea tot mai adecvată a logicii penale (în sensul elaborării și consacrării unor incriminări
specifice).
În fine, accentuarea fermității în aplicarea legii penale pentru protecția mediului
rămâne o cerință și un deziderat fundamentale. Așa cum remarca un autor francez, imixtiunea
dreptului penal în câmpul dreptului mediului nu poate fi eficace decât dacă este luată în mod
real în serios. Așa cum se întâmplă și în România, o aplicarea firavă a unor dispoziții penale
și așa deficitare lipsește norma penală de mediu de orice eficiență și de un veritabil interes. De
aceea o direcție importantă de consolidare a statutului dreptului penal al mediului o reprezintă
sporirea, mai bine zis, fermitatea în interpretarea și aplicarea textelor legale în materie.
Aceasta presupune pe lângă o pregătire profesională adecvată și solidă a celui chemat să
aplice legea și o preocupare sporită în privința facilitării și coordonării în administrarea probei
și, respectiv, înăsprirea, diversificarea și adaptarea sancțiunilor aplicabile.
Dincolo de asemenea considerații aparținând domeniului stării de lucruri, se cuvine o
abordare nouă în materie pornind de la ideea fundamentală că dreptul penal se bucură de o
legitimitate incontestabilă, cu mult superioară în realitate decât cea a drepturilor reparatorii și
sancționării, precum dreptul civil și dreptul administrativ. Ea ține de faptul că preocupările
privind mediul ocupă în societatea postmodernă un loc tot mai important, iar atingerile care i

51
se aduc sunt considerate, în consecință, ca „infracțiuni naturale”, fără ca tehnicitatea lor să
mai constituie niciun obstacol în acest sens.
Dreptul penal al mediului ocupă un loc cu totul aparte în cadrul sistemului dreptului
penal. Încă răspândită în doctrina penală, teza potrivit căreia dreptul penal apără valorile
fundamentale ale unei societăţi privite ca „bunuri juridice” a fost confruntată în ultimele
decenii cu teza după care protecţia dreptului penal priveşte de fapt nu atât valorile sociale sau
bunurile juridice în sine, cât forţa obligatorie a normelor care guvernează conduita oamenilor
faţă de aceste valori sau bunuri şi în virtutea cărora viaţa socială însăşi este posibilă. Privit din
perspectiva importanţei şi stabilităţii acestor norme, pe de o parte, şi a varietăţii şi intensităţii
atacurilor la adresa lor, pe de altă parte, dreptul penal nu este unitar, iar configurarea teoretică
a organizării sale sistematice poate fi considerată încă un deziderat, cel puţin în România. Atât
furturile stradale, cât şi criminalitatea financiar-bancară pot fi înţelese la un nivel conceptual
comun ca infracţiuni numai în condiţiile în care perspectiva se menţine cantonată pe un nivel
abstract care face extrem de dificilă atât înţelegerea aprofundată a tipologiei infracţionale
specifice fiecărei categorii de infracţiuni, cât şi identificarea unor soluţii juridice concrete care
să facă posibilă o reacţie politico-penală adecvată. Din acest punct de vedere, trebuie observat
că aşa cum în zilele noastre terorismul poate fi (din) nou înţeles ca acea formă de criminalitate
care atacă în mod direct condiţiile normative de existenţă a societăţii înseşi, infracţionalitatea
ecologică este îndreptată într-un mod nu mai puţin direct împotriva condiţiilor naturale de
existenţă a aceleiaşi societăţi. Mai mult chiar, dacă terorismul ar putea fi privit ca o încercare
de a anula contractul social asumat ca obligatoriu în vremurile noastre şi de a reface astfel în
sens invers parcursul conceptual definitoriu pentru filosofia juridică a Modernităţii, anume
acela de la o stare de natură la starea socială, atingerile aduse mediului se dovedesc, de o
manieră nu mai puţin reală, ca punând sub semnul întrebării natura însăşi ca o condiţie de
existenţă a vieţii umane și presupunând ruperea iremediabilă a contractului natural consfințit
juridic în ultimii 50 de ani. Astfel stând lucrurile, în condiţiile în care astăzi problemele
vizând încadrarea conceptuală juridică a terorismului şi reacţia adecvată a societăţii împotriva
acestuia au atins o asemenea intensitate încât se vorbeşte despre un drept penal special
vizându-i pe inamicii ordinii sociale, cu atât mai mult ar trebui atins acest nivel de
conştientizare a urgenţei teoretice şi în cazul criminalităţii de mediu, astfel încât, pornit de la
statutul marginal de anexă a dreptului administrativ, dreptul penal al mediului să fie teoretizat
şi practicat ca drept penal de avangardă vizându-i pe inamicii existenţei vieții în frunte cu cea
umană însăşi.

52
 Dintr-o altă perspectivă, și cu luarea în considerare a realităților mondializării în curs,
dar păstrând cadrul general al aceleiași ecuații – normativitate socială, legitate naturală –,
deosebit de importantă ne apare universalitatea drepturilor omului și planetarizarea
fenomenelor ecologice, iar de aici faptul că problema răspunderii penale pentru vătămările
grave aduse mediului prezintă o structură asemănătoare celei privind violarea sistematică și
masivă a drepturilor umane fundamentale. Această similitudine se întemeiază pe două
elemente definitorii. Este vorba, mai întâi, de conștientizarea amplorii cu adevărat planetare și
a acțiunii necesarmente globale de protecție a mediului, a cărei garantare efectivă nu depinde
numai de atitudinea singulară a unui stat care să adopte o reglementare suficient de
protectoare și să asigure o sancționare eficientă a nerespectărilor sale; după cum regresiunea
violării drepturilor omului nu mai depinde de voința ori de eficacitatea sistemului juridic al
unei țări și atingerile grave aduse mediului au încetat să mai fie o miză națională, ci reprezintă
o provocare și o responsabilitate a unei guvernanțe mondiale. Apoi, fiind vorba adeseori de
acțiuni ale unor întreprinderi multinaționale se impune constatarea asimetriei dintre
capacitatea sistemelor judiciare a mai multor state de a judeca și sancționa infracțiunile
ecologice majore, ceea ce impune un răspuns internațional comun, solidar din partea unor
instanțe corespunzătoare.
În fine, dacă violarea masivă și sistematică a drepturilor omului întrunește elementele
constitutive ale crimei de genocid, tot așa deteriorarea pe scară largă și susţinută a mediului
poate reprezenta un adevărat ecocid.

8. Propuneri concluzive. După mai bine de 25 de ani de încercări și experiențe

deopotrivă în planul reglementărilor legale și în cel al practicii judiciare în materie, dreptul
penal al mediului a ajuns la un moment de răscruce, decisiv de exprimare științifică și
afirmare efectivă a sa.
Concluzia generală care se degajă, în mod indubitabil, este, din păcate, aceea că, din
cauza inadecvării reacției penale – atât în privința dreptului pozitiv (substanțial și procedural),
cât și, mai ales, cea a perceperii importanței, semnificațiilor și specificului, și aplicării, s-a
ajuns la o ineficiență preocupantă a legislației penale de mediu. Unul dintre indicatorii
statistici cei mai importanți al acestei situații îl reprezintă faptul că din cele peste 1.000 de
dosare penale înregistrate oficial în perioada 2011–2016, doar 5 s-au încheiat prin soluție de
trimitere în judecată! Îndreptarea situației existente și relansarea problematicii protecției
mediului prin dreptul penal, conform exigențelor dreptului U.E. și potrivit cerințelor

53
realităților socio-ecologice, presupun inițierea unui proces novator, de modernizare și
eficientizare a reglementărilor legale și practicilor judiciare în materie.
Este vorba mai întâi de simplificarea, reformarea și armonizarea dispozițiilor penale
privind protecția mediului, în contextul definitivării transpunerii în dreptul intern a Directivei
99/2008/CE. În condițiile în care acestea sunt dispersate deopotrivă în Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 195/2005 (reglementarea-cadru în materie) și legislația sectorială de mediu,
urmează a se analiza modul armonizării lor și, din perspectiva opțiunii pentru sistematizarea
ansamblului normativ ecologic într-un Cod al mediului, dacă se va impune și cere ordonarea
răspunderii penale specifice în cadrul unui capitol special al acestuia.
Totodată, se impune diversificarea infracțiunilor, prin crearea altora noi și
incriminarea variantelor agravante, adaptate situațiilor concrete.
Înăsprirea răspunsului penal prin prevederea unor pedepse adecvate se impune având
în vedere intensificarea, multiplicarea și consecințele tot mai grave ale fenomenului
criminalității de mediu. În privința regimului sancționator, contrar pedepselor clasice –
amenda și închisoarea – inadaptate problemelor ecologice, în general fără efect direct asupra
vătămărilor aduse mediului, remedierea care permite a opera o întoarcere la situația anterioară
săvârșirii infracțiunilor prejudiciabile și a se ajunge la o restitutio in integrum ori prin
echivalent a mediului natural este asumată ca obiectiv prioritar.
Unul dintre principiile care trebuie să ghideze alegerea răspunsului general cel mai
adecvat și eficient în materia atingerilor aduse mediului este cel al căutării în mod sistematic a
reparării (remedierii) și restaurării mediului, indiferent de faza de desfășurare a procesului
penal.
Însoțirea pedepsei principale a amenzii sau a închisorii cu o atare măsură restitutivă
cunoaște un interes crescut în jurisprudența anumitor țări, precum Franța, fiind considerată
„singura de natură a pune capăt infracțiunii.”
Astfel, condiționată cu o penalitate, măsură cominatorie prin excelență permite
judecătorului să dispună de un mijloc de a constrânge condamnatul să execute lucrările de
conformare, de demolare sau de restaurare a mediului afectat, într-un termen pe care îl
fixează, în vederea restabilirii stării anterioare.
O prioritate o reprezintă și adaptarea urmăririi penale la particularitățile domeniului
protecției mediului și aceasta, pe de o parte, prin adaptarea politicilor penale generale la
problemele locale de mediu, a căror cunoaștere revine procurorilor specializați, interlocutori
privilegiați ai administrației de specialitate și organizațiilor neguvernamentale de mediu, iar,
pe de altă parte, prin îmbunătățirea tratamentului judiciar al infracțiunilor de mediu printr-o

54
coordonare a serviciilor de poliție judiciară și o graduare a răspunsului penal concret potrivit
tipului de infracțiuni, circumstanțelor concrete de săvârșire și gravității consecințelor lor.
Întrucât marile vătămări sunt aduse mediului de persoanele juridice și prepușii lor și adeseori
este angajată și răspunderea penală a acestora, de o deosebită importanță pentru cunoașterea
fenomenului criminalității ecologice și aplicării adecvate, individualizate și eficiente a legii în
cauzele concrete ar fi instituirea și organizarea la nivel național a unui cazier ecologic.
Conceput ca o bază de date, acesta ar putea cuprinde mențiunile tuturor amenzilor
contravenționale și sancțiunilor penale aplicate în materie de mediu unei persoane juridice
date, putând fi accesată de organele competente atunci când persoana juridică este cercetată
pentru săvârșirea unei contravenții sau infracțiuni, precum și de alte entități autorizate să
acorde facilități fiscale sau de altă natură și existența menţiunilor din „cazierul ecologic” le
fac inoperante.
Last but not least se cuvine adecvarea atitudinii și reacției față de criminalitatea
ecologică și răspunsul penal cuvenit, deopotrivă a opiniei publice (pe calea culturii ecologice
și a conștientizării mizelor domeniului) și a personalului judiciar (prin instruire/pregătire
adecvată și specializare corespunzătoare). În orice caz, se impune căutarea constantă a
echilibrului măsurilor propuse/întreprinse, cu tripla preocupare de consolidare a securității
juridice, încrederea legitimă în normă și instituțiile însărcinate să o creeze sau să o aplice și, în
fine, o simbioză cu normele europene și cele mondiale în materie.

8.1. Dreptul penal al mediului, un drept al magistraților? În structura instituției

fundamentale a răspunderii pentru vătămările aduse mediului, în frunte cu cea penală, un rol
tot mai important revine jurisprudenței și acțiunii actorilor judiciari în general. Diferitele
hotărâri pronunțate în numeroase state sau în context internațional în materie par a forma
treptat un ansamblu coerent de principii, concepte și instituții juridice, cu influențe provenind
din culturi și orizonturi diferite, ceea ce pot configura, pe de o parte, liniile definitorii ale unui
drept mondial al răspunderii în materie de mediu, iar, pe de altă parte, să exprime emergența
nevoii unei curți internaționale ori cel puțin premisele unei instituționalizări judiciare a
domeniului de reprimare și reparare a daunei ecologice. Dacă „dreptul mondial al mediului”
pare a se constitui prin intermediul magistraților, cum constata Ch. Huglo 31 și apoi, tot

31
Christian Huglo, Avocat pour l’environnement. Mes grandes batailles judiciaires, Ed.
LexisNexis. Paris, 2013, p. 143–145.

55
interogativ punea, ca o consecință, problema: de ce să nu ne imaginăm crearea unei jurisdicții
internaționale cu competențe în domeniu.
Argumentele maestrului francez care, timp de peste patruzeci de ani, prin activitatea la
bară a contribuit la crearea și dezvoltarea dreptului mediului, rămân importante și se
constituie într-o pledoarie pentru „juridicizarea” și „judiciarizarea” acțiunii de protecție a
mediului.
Mai întâi, întrucât toate cauzele vizând mediul arată că este necesară instituirea unei
atari jurisdicții; după cum este indispensabil să se sancționeze comportamentele iresponsabile,
tot așa această sarcină trebuie încredințată unui magistrat competent, recunoscut de toți ca
atare, indiferent că acționează în plan național sau internațional.
Trebuie să se acorde încredere magistratului pentru simplul motiv că prin statutul său
și ținând seama de regulile de procedură contradictorii, el transcede mecanismelor clasice de
reglementare a diferendelor în dreptul internațional, în dreptul privat sau dreptul penal
internațional (care presupune, în principiu, reciprocitate ori cunoaștere a jurisdicției în fiecare
caz); de altfel, experiența de până acum ne arată că judecătorul și jurisprudența au permis
înregistrarea celor mai notabile progrese.
Apoi, consideră avocatul francez, un proces public sub privirile opiniei publice
internaționale, cu reprezentarea puterii magistratului de a aplica sancțiuni, apare drept singura,
dincolo de simplul simbolism al intervenirii deciziei sale, de natură a stabili, restabili ori
garanta calitatea mediului planetei.
Totodată, gravele disparități ecologice, catastrofele lente care se anunță, arată că
situația nu poate să fie tratată în plan local, ci se impune abordată la nivel global; aceasta
presupune substituirea criteriilor clasice ale competenței unei jurisdicții (legate fie de
teritorialitate, fie de personalitatea activă ori pasivă a autorilor infracțiunilor sau a daunei)
unui criteriu de competență universală.
Desigur, înfăptuirea unui atare proiect internațional de anvergură, impus de realitatea
ecologică, ar prezenta o importanță deosebită, dar nu ar rezolva totul. Astfel, intervenția unei
jurisdicții penale internaționale presupune comiterea de fapte particulare, de poluare ori de
atingeri grave aduse mediului; or, principiul fundamental al funcționării dreptului mediului se
întemeiază nu pe represiune ori reparare, ci pe prevenire și acțiune în amonte.
În același timp, procesul ecologic care are ca obiectiv represiunea ori repararea nu
poate face abstracție de anumite reguli de bază; orice proces, fie el și internațional, se supune
regulii celor trei unități care sunt locul, timpul și acțiunea. Pentru problema locului există
întotdeauna dificultăți de regrupare a victimelor ori actorilor implicați. Totodată, „timpul

56
procesului nu este în mod obligatoriu timpul mediului”; se manifestă evoluții dificil de
decelat, fenomene difuze care sunt greu de surprins și încadrat juridic.
În viziunea lui Ch. Huglo un atare proiect ambițios al unei jurisdicții internaționale de
mediu ar trebui însoțit și împlinit de un altul pe măsură: cel al unui cod mondial al mediului.
Acesta din urmă ar permite clasificarea și structurarea pe materii a principiilor și instituțiilor
juridice și reglementărilor substanțiale principale ale ramurii de drept. Codurile mediului
existente în diferite țări sau actele normative-cadru oferă deja o posibilă structură comună.
Este de domeniul evidenței că o represiune pe baze juridice comune, cu tipuri de incriminări
și sancțiuni asemănătoare la nivel național și internațional, ar favoriza protecția mediului prin
dreptul penal.

57
 Protecția mediului prin dreptul penal în jurisprudența Curții Europene a
Drepturilor Omului (C.E.D.O.). Cazul României

Conf. univ. dr. Andrei Duțu

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (S.N.S.P.A.)

Problematica protecției mediului prin dreptul penal a fost abordată în cadrul

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare: C.E.D.O., Curtea sau
Curtea de la Strasbourg), pornind de la faptul că unele încălcări ale drepturilor omului – în
principiu cele grave – implică, pentru statele-părți la Convenția (europeană) pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare denumită Convenția
europeană), obligații pozitive ale protecției penale. Ca regulă, aceste obligații sunt impuse în
cazurile în care este vorba de violări ale dreptului la viaţă sau ale celui la integritatea
persoanei; ea se rezumă, în prezent, la o jurisprudență insuficientă, dar semnificativă pentru
România, și trebuie analizată în contextul mai general al recunoașterii unui drept la mediu și
în confirmarea problematicii procedurale aferente domeniului. Este binecunoscut faptul că
instanța de la Strasbourg abordează problemele mediului sub un dublu aspect: procedural și
substanțial. Esențialul acestei jurisprudențe referitoare la sesizarea problematicii ecologice
prin prisma drepturilor omului privește acțiuni împotriva statelor; totuşi, trebuie să avem în
vedere faptul că nu întotdeauna este vorba de un reproș adus acestora de a fi cauzat poluarea
ci, cel mai adesea, acesta este legat de faptul de a nu fi adoptat reglementări ori de a nu fi
asigurat un echilibru just între interesele legitime în prezență. De aceea, marea majoritate a
cazuisticii Curții de la Strasbourg privește aspecte ale poliției administrative de mediu.
În pofida absenței, în cadrul Convenției europene și a celorlalte documente aferente
sistemului regional european de protecție a drepturilor omului, a unor dispoziții exprese
privind dreptul fundamental la mediu (sănătos și echilibrat ecologic), ceea ce face dificil de
prevăzut o penalizare directă în materie a atingerilor aduse unui atare drept, în jurisprudența
C.E.D.O. s-a legitimat represiunea anumitor fapte de afectare gravă a mediului. Astfel,
referindu-se la Convenția asupra protecției mediului prin dreptul penal (adoptată sub egida
Consiliului Europei la 4 noiembrie 1998) în cauza Öneryildiz contra Turciei (2004), Curtea
de la Strasbourg a considerat că, chiar dacă tratatul respectiv nu a intrat încă în vigoare, el

58
demonstrează „tendința actuală de a reprima mai sever atingerile aduse mediului, problemă
indisociabilă celei a atingerilor aduse vieții umane”32. Ea supune articolului 2 al Convenției
europene orice activitate, publică sau nu, susceptibilă să pună în joc dreptul la viață a fortiori,
activitățile cu caracter industrial, periculoase prin natura lor, cele precum exploatarea sit-
urilor de stocare a deșeurilor (paragr. 71).
Principiile degajate din această jurisprudență sunt aplicabile pe larg, din moment ce e
în cauză viața persoanelor expuse și putem găsi o justificare polițiilor speciale, în exigență ca
fie rezervat „un loc singular unei reglementări adaptate particularităților activității în joc în
special la nivelul riscului care ar putea rezulta pentru viața umană.” Pentru C.E.D.O., această
„reglementare adoptată” trebuie să „guverneze autorizarea, stabilirea, exploatarea, securitatea
și controlul aferent activității, precum și a impune oricărei persoane vizate de aceasta, de
măsuri de ordin practic proprii a asigura protecția efectivă a cetățenilor a căror viață riscă să
fie expusă la pericole inerente domeniului respectiv” (paragr. 90). De remarcat că hotărârea
din cauza Öneryildiz precizează, alături de principii referitoare la încadrarea activităților, și
unele privitoare la reacția judiciară cerută.
În acest context, două hotărâri pronunțate de C.E.D.O. la o distanță în timp de 4 ani –
prima din 28 septembrie 2010, adoptată în cauza Mangouras contra Spaniei și, respectiv, cea
din 16 septembrie 2014, pronunţată în cauza Pleshkov contra României – aduc în atenție
evoluțiile din jurisprudența instanței de la Strasbourg în materia protecției mediului prin
dreptul penal.
Astfel, între decizia inexistenței unei încălcări a art. 5 paragr. 3 din Convenția
europeană și pornind de la imperativul incriminării și sancționării atingerilor grave aduse
mediului, acordarea unei largi marje de apreciere în acest sens jurisdicțiilor naționale, din
cazul prim, și cea a constatării violării art. 7 din Convenția europeană și a art. 1 din Protocolul
adițional nr. 1 prin nerespectarea principiului legalității incriminării și a pedepselor, ca urmare
a imprevizibilității textului legii interne, din cel de-al doilea, se înregistrează un regres, o
involuție, sau cel puțin o temperare a poziției jurisprudențiale a Curții europene? Este vorba
de un recul al protecției mediului, în fața strictei respectări a drepturilor omului?

32
C.E.D.O., Marea Cameră, hotărârea din 30 noiembrie 2004, cauza Öneryildiz contraTurciei,
cererea nr. 48939, paragr. 61. Toate hotărârile sau deciziile C.E.D.O. la care facem referire sunt
accesibile pe site-ul C.E.D.O.: www.echr.coe.int

59
 O analiză comparată a concluziilor C.E.D.O., din cele două hotărâri, oferă ocazia unor
considerații interesante asupra temei generale și formularea de răspunsuri adecvate
întrebărilor ridicate, cu atât mai mult cu cât cea mai recentă dintre ele privește România,
1. Un progres major: cauza Mangouras contra Spaniei, legitimitatea protecției
penale a mediului. În hotărârea din 29 septembrie 2011 pronunțată în cauza Mangouras
contra Spaniei, intentată ca urmare a naufragiului navei Prestige, produs la 13 noiembrie
2002, care a provocat o maree neagră fără precedent în zona economică exclusivă spaniolă și,
în consecință, o catastrofă ecologică, C.E.D.O. a dezvoltat o jurisprudenţă semnificativă în
materie33.
Pornind de la necesitatea incriminării atingerilor grave aduse mediului, instanţa de la
Strasbourg a adoptat o interpretare a condiţiilor de privare de libertate (art. 5 paragr. 3 din
Convenţia europeană) pe care, însă, nu a îndrăznit să o adopte nici măcar în cauzele privind
lupta împotriva terorismului! Ea a folosit, astfel, acest context internaţional favorabil
represiunii atingerilor aduse mediului, pentru a acorda jurisdicţiilor naţionale o marjă de
apreciere largă – rară, totuşi, pe tărâmul art. 5 al Convenției europene – în privinţa condițiilor
de liberare condiţionată a reclamantului, în speţă, comandantul navei34. Astfel, Curtea de la
Strasbourg a considerat că „noi realități trebuie avute în vedere în interpretarea cerințelor art.
5 paragr. 3”, și anume „preocuparea în creștere și legitimă față de delictele împotriva
mediului”, cât și tendința de a recurge la dreptul penal ca mijloc de aplicare în practică a
obligațiilor în domeniul mediului, impuse de dreptul european și internațional. Reamintind că
un nivel înalt de protecție a drepturilor omului implică, în paralel, o fermitate ridicată față de
atingerile aduse valorilor fundamentale ale societăților democratice, Curtea consideră că nu
este exclus ca mediul profesional al activității în cauză să fie luat în considerare la
determinarea cuantumului cauțiunii în scopul garantării eficacității acesteia.
Având în vedere caracterul excepțional al acestei cauze și consecințele deosebit de
grave provocate de o poluare maritimă de o rară amploare, nu este surprinzător că autoritățile
judiciare au adaptat cuantumul cauțiunii la nivelul răspunderii angajate, astfel încât persoanele
responsabile să nu aibă interes să se sustragă justiției, abandonând cauțiunea. Astfel, nu este
33
C.E.D.O., Marea Cameră, hotărârea din 28 septembrie 2010, Mangouras contra Spaniei
(cererea nr. 12050/04), comentată de J.P. Marguenaud în „Revue juridique de l’Environnement”,
2011, p.563 şi urm.
34
H. Trigoudja, Droits individuels et droits collectifs en droit international des droits de
l’homme: analyse comparée de l’approche des revendicationsscommunautaire et minoritaires, în
„Annuaire de l’Institut Michel Villey”, 2013, vol. 5, p. 132-133 .

60
sigur că o cauțiune care lua în considerare doar resursele reclamantului ar fi fost suficientă
pentru a asigura prezența reclamantului la ședință; de altfel, faptul că depunerea cauțiunii a
fost efectuată de asiguratorul armatorului confirmă că instanțele spaniole, referindu-se la
„mediul profesional” al reclamantului, în mod corect au considerat că acesta avea legături cu
persoane capabile să depună cauțiunea.
Astfel, instanțele spaniole au ținut cont în mod suficient de situația personală a
reclamantului, în special de statutul său de angajat al armatorului, de legăturile sale
profesionale cu persoane capabile să depună cauțiunea, de naționalitatea sa, de domiciliul său,
cât și de absența legăturilor în Spania și de vârsta sa. Având în vedere contextul special al
cauzei și consecințele catastrofale asupra mediului, precum și cele economice, ale deversării
încărcăturii, în mod corect au fost luate în considerare gravitatea infracțiunilor în cauză și
amploarea prejudiciului imputat reclamantului.
Așadar, în situația unei poluări marine de o rară amploare și care a provocat enorme
distrugeri ecologice, C.E.D.O. a legitimat valoarea exorbitantă a cauțiunii fixate și menținerea
măsurii privative de libertate a căpitanului navei; pentru o atare justificare și pentru a
interpreta exigențele art. 5 paragr. 3 din Convenția europeană în sensul unei neîncălcări,
instanța de la Strasbourg a dat întâietate preocupării legitime care există atât la nivel
european, cât și la cel internațional, față de infracțiunile împotriva mediului. În mod evident, o
atare jurisprudență marca o anumită deschidere a sistemului european spre penalizarea – chiar
dacă numai pe calea legitimării – a atingerilor aduse mediului. Din această perspectivă, prin
considerațiile și dispozitivul său, această hotărâre a C.E.D.O. reprezintă o contribuție
importantă la recunoașterea și promovarea specificului dreptului penal al mediului. Ea se
adaugă listei hotărârilor Curții în materie de mediu care, începând cu cea pronunțată în cauza
Fredin c. Suediei din 18 februarie 1991, au ridicat protecția mediului la rangul de interes
general, care justifică sancţionarea atingerilor aduse drepturilor garantate de Convenția
europeană. Mai mult decât atât, prin hotărârea de față, mediul depășește nivelul deja ridicat de
finalitate de interes general, pentru a se înscrie în clasa superioară a valorilor fundamentale ale
societății democratice35.

35
Pentru analiza hotărârii C.E.D.O., a se vedea: J.P. Marguenard, L’Arrêt de grande chambre,
Mangouras c/ Espagne du 28 septembre 2010; le sacrifice du droit à la liberté aux exigences de la
répression des infractions environnementales, în „Revue Juridique de l’Environnement”, nr. 4/2011, p.
568–570.

61
 2. Cauza Pleshkov contra României: imprevizibilitate vs. Mediu, regres sau
nuanțări? În ultimii 15 ani, apele teritoriale românești, inclusiv zona economică exclusivă de
la Marea Neagră, se confruntă cu un fenomen tot mai intens de supraexploatare a resurselor
marine, în frunte cu cele piscicole, existența unor specii protejate fiind periclitată. Un loc
important îl ocupă în acest context braconajul efectuat mai ales de pescadoare sub pavilion
străin36; într-o cauză de acest gen, ajungându-se în fața C.E.D.O., s-a pronunțat o hotărâre prin
care s-a creat o jurisprudență deosebit de importantă pentru România. În fapt, I.C. Pleshkov,
resortisant bulgar, în calitatea sa de comandant și proprietar al unui vas de pescuit (pescador)
care arbora pavilion bulgar, a fost condamnat de justiția română la pedeapsa închisorii de 2
ani cu suspendarea condiționată a executării acesteia și cu un termen de încercare de 4 ani; s-a
dispus, totodată, confiscarea navei, a instalațiilor și uneltelor care se găseau la bord și care
fuseseră folosite la săvârșirea infracțiunii, precum și a întregii încărcături. Reclamantul fusese
condamnat pentru practicarea, în zona economică exclusivă (ZEE) română a Mării Negre, la 3
mai 2002 și, în plus, în perioada în care acest tip de pescuit era prohibit, a pescuitului ilegal de
rechini prin folosirea de paragate. Neavând câștig de cauză în fața jurisdicțiilor interne
române, Pleshkov a sesizat C.E.D.O., la 20 decembrie 2002, invocând încălcarea principiului
nullum crimen sine lege garantat de art. 7 al Convenţiei europene, precum şi violarea
dreptului său la respectarea bunurilor sale, aşa cum e prevăzut în art. 1 al Protocolului
adiţional nr. 1 la Convenţie.

36
Pescuitul ilegal, intensiv, în perioada de prohibiție și cu unelte interzise reprezintă o
amenințare majoră, prin deteriorarea și distrugerea patrimoniului piscicol și echilibrului ecologic al
Mării Negre. Dintre speciile de pești cu valoare comercială mare, România împarte cu Bulgaria și cu
Serbia, pe Dunăre, și cu Turcia, Ucraina, Georgia, Federația Rusă și Bulgaria, în Marea Neagră, cinci
specii de sturioni, toate amenințate, într-un grad mai mare sau mai mic, cu dispariția. Potrivit
clasificărilor UICN, dintre acestea o specie e considerată vulnerabilă (cega), iar celelalte patru specii
sunt considerate critic periclitate (morunul, păstruga, nisetrul și șipul). Unul dintre arealele cele mai
supuse practicii braconajului este situat în partea de S-E a zonei economice exclusive (ZEE), unde se
înmulțește calcanul, iar alături de acesta se află delfini, vulpi de mare, rechini și alte specii de faună
vulnerabile protejate. În ultimul deceniu, se constată o înmulțire a cazurilor în care braconierii,
îndeosebi turci și bulgari, folosind vase de pescuit, adeseori neînmatriculate și cu personal necalificat,
pătrund în ZEE, amplasează plase submarine și capturează specii indiferent de mărime. Pentru a
pătrunde în apele teritoriale românești, aceștia speculează, pe de o parte, o serie de vulnerabilități
legate de funcționarea apărării teritoriale, iar, pe de alta, lacune ale regimului juridic al ZEE.

62
 Principiul general al dreptului penal privind legalitatea infracțiunilor și a pedepselor,
potrivit căruia nimeni nu poate fi condamnat decât în virtutea unui text legal, precis și clar,
operează și în privința infracțiunilor de mediu. Astfel, referitor la primul capăt de cerere,
dificultatea cauzei rezidă în faptul că, chiar dacă Bulgaria şi România au ratificat Convenţia
privind dreptul mării din 10 decembrie 1982 (de la Montego Bay, țara noastră prin Legea nr.
110/1996), niciun acord nu a fost încheiat însă între cele două state pentru a delimita zonele
lor economice exclusive. Totuşi, România a delimitat această zonă în mod unilateral prin
diverse texte interne, considerând că aceasta se întinde pe o distanţă de 200 mile marine
plecând de la liniile de bază, în aplicarea Convenției privind dreptul mării. În faţa jurisdicţiilor
interne, comandantul pescadorului a invocat faptul că textul legal român care interzice
pescuitul rechinilor în ZEE (Ordinul nr. 140/2002 care stabilea perioada de prohibiție a
acestuia) nu îi era opozabil, în absența acordului bilateral şi, deci, nu i-ar fi interzisă
tranzitarea acestei zone; în plus, considera că, în cauză, condamnarea sa fusese nelegală și
contrară diferitelor principii generale de drept, în special cel potrivit căruia legea penală este
de strictă interpretare și aplicare, iar tribunalul aplicase legea prin analogie. Recursul său a
fost totuşi respins pe motivul că, chiar dacă cele două ţări ar fi încheiat un asemenea acord,
acesta nu i-ar fi fost favorabil, întrucât nu putea avea ca obiect delimitarea în profunzime
(lățime) a zonei economice exclusive a României în Marea Neagră deoarece statul în cauză
este unul riveran adiacent României, putând doar să stabilească limitele laterale ale ZEE ale
celor două țări, oarecum și întinderea zonei românești la Capul Midia37. Astfel, sentința a
devenit definitivă, 26 noiembrie 2002, aplicându-se pedeapsa, pescadorul, instrumentele
utilizate şi încărcătura confiscate fiind vândute ulterior în cadrul unor licitații publice la prețul
de 63 de milioane ROL (circa 2000 de euro).

37
Potrivit Legii nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării
teritoriale, al zonei contigue și al zonei economice exclusive ale României, republicată, ZEE este
formată din spațiul marin al țărmului românesc la Marea Neagră, situat dincolo de limita apelor mării
teritoriale și adiacente acestora, în care România își exercită drepturile sale suverane și jurisdicția
asupra resurselor naturale ale fundului mării, subsolului acestuia și coloana de apă de deasupra,
precum și privitor la diferitele activități legate de explorarea, exploatarea, protecția, conservarea
mediului și gestionarea acestuia. Întinderea zonei este fixată pe bază de acord cu statele vecine
limitrofe sau situate față în față cu litoralul românesc al Mării Negre; lățimea maximă a ZEE este
stabilită prin Convenția privind dreptul mării (1982) la maximum de 200 mile, maxim măsurat de la
liniile de bază.

63
 Reclamantul a susţinut că România a încălcat astfel prevederile art. 7 al Convenției
europene (nullum crime sine lege), potrivit căruia nimeni nu poate fi condamnat pentru o
acţiune sau o omisiune care, la momentul când a fost comisă, nu constituie o infracţiune
conform dreptului naţional ori a celui internaţional. Acest principiu al legalităţii infracţiunilor
şi pedepselor obligă, în consecinţă, la o accesibilitate, o claritate şi o previzibilitate suficiente
ale legii penale. Or, în cazul de faţă, pentru I.C. Pleshkov ar fi fost imposibil să ştie dacă se
află sau nu în zona economică exclusivă română, în sensul Convenţiei privind dreptul mării
din 1982 .
2.1. Răspunzând argumentelor invocate de reclamant, C.E.D.O. a reamintit, mai întâi,
că nu este de competenţa sa a se pronunţa asupra interpretării Convenţiei de la Montego Bay
sau a legilor române relevante şi nici asupra aplicării acestor instrumente de către instanțele
române, iar prin urmare a existenței şi/sau întinderii ZEE a României și a drepturilor și
obligațiilor pe care aceasta le-ar avea în raport cu o astfel de zonă. Totuşi, ea a identificat în
speţă mai multe probleme: reclamantul a fost trimis în faţa unei jurisdicţii penale pe baza unei
legislaţii învechite, respectiv un decret (Decretul Consiliului de Stat nr. 142/1986) care fusese
abrogat, la 31 ianuarie 2002, înainte de comiterea faptelor imputate reclamantului; art. 9 al
legii române în vigoare (nr. 17/1990) nu stabilea cu precizia necesară lățimea zonei
economice exclusive române şi trimitea la un acord care trebuia să fie încheiat între România
și statele de coastă adiacente sau așezate în fața coastelor românești, printre care și Bulgaria,
această dispoziție nefiind astfel în mod rezonabil previzibilă în absența unui acord încheiat cu
această țară sau a oricărui element care să poată permite reclamantului să-și adapteze
comportamentul său; în fine, jurisprudența tribunalelor româneşti care trebuia avută în vedere
nu făcea mai previzibilă condamnarea reclamantului, întrucât au fost identificate mai multe
decizii de achitare decât de condamnare din partea judecătorilor români, în cauze identice.
Față de asemenea constatări, Curtea de la Strasbourg a considerat că nici dispozițiile interne
pertinente, nici interpretarea pe care au realizat-o instanțele române, nu au făcut să fie
suficient de previzibilă condamnarea reclamantului. În plus, s-a subliniat faptul că se
înregistrează o serie de contradicții între dispozițiile Convenției privind dreptul mării și
legislația română, de exemplu, în ceea ce privește drepturile și obligațiile statului suveran în
materia sancțiunilor aplicabile în cazul nerespectării legislației sale, în special în ceea ce
privește posibilitatea de a se aplica o pedeapsă cu închisoarea.
Din această perspectivă, în unanimitate, Curtea de la Strasbourg a constatat încălcarea
art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului, ceea ce a determinat, în mod automat,
concluzia identică şi în privinţa încălcării art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1, prin faptul

64
confiscării şi vânzării arbitrare a navei şi celorlalte bunuri ale reclamantului. S-a considerat, în
consecinţă, că a existat o ingerinţă nejustificată în dreptul reclamantului la respectarea
bunurilor sale, din cauza insuficientei previzibilităţi a reglementării pe care aceasta s-a
întemeiat şi a acordat, în consecinţă, reclamantului suma de 6500 euro cu titlu de satisfacţie
echitabilă (pentru toate prejudiciile suferite). Mai precis, Curtea de la Strasbourg „a constatat
că infracțiunea în considerarea căreia reclamantului i-a fost confiscată nava nu răspundea
cerințelor de legalitate” care decurg din art. 7, deoarece dispozițiile interne care au servit drept
temei legal condamnării sale „nu erau de aplicare suficient de previzibilă”, ceea ce a
determinat și considerarea că ingerința în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor
privește în plus și condiția similară de legalitate impusă de art. 1 din Protocolul nr. 1.

3. Concluzii. Decizia C.E.D.O. mai sus amintită prezintă un deosebit interes,

deopotrivă pentru dreptul convenţional al mediului, în general, cât şi pentru reglementările şi
jurisprudenţa româneşti în domeniu, în special. Din prima perspectivă, se cuvin remarcate,
mai întâi, relevarea unor limite inevitabile ale dreptului internaţional actual al mediului38. Este
vorba de dificultăţile evidente de încheiere a acordurilor la nivel bilateral şi multilateral,
devenite necesare în urma practicii stabilirii de zone economice exclusive de 200 mile marine
la mijlocul anilor 1970, consfinţită prin Convenţia dreptului mării din 1982, care a
reglementat şi alte aspecte, printre care delimitarea frontierelor maritime, exploatarea
resurselor vii şi minerale, protecţia şi prezervarea mediului marin, ori reglementarea
diferendelor marine internaţionale.
În acest context juridic internaţional, România nu şi-a delimitat până acum zona sa
economică exclusivă decât cu Ucraina, şi aceasta pe cale contencioasă, în urma diferendului
adus în faţa şi tranşat de Curtea Internaţională de Justiţie în 200939. Aşadar, greutăţile şi
eșecurile negocierilor pertinente antamate, divergențele, unele istorice, în privința spațiilor
marine, nu au permis ajungerea la acorduri bilaterale și au obligat la o acțiune unilaterală de
realizare a unei asemenea operațiuni, cu consecința invalidării infracţiunii de pescuit ilegal de

38
S. Nadaud, CEDH, 16 Septembre 2014, Plechkov c. Roumanie (Req. No.1660/03) –
Repression jugée arbitraire d’un délit de pêche illicite en Mer Noire: vers un temperament de la
solution Mangouras? în „Revue Juridique de l’Environnement”, no. 1/2005, p. 90-02.
39
Curtea Internaţională de Justiţie, hotărârea din 3 februarie 2009, România c/ Ucraina, în
„Recueil des arrets, avis consultatifs et ordonnances”, nr. 950.

65
specii protejate ca urmare a imprevizibilității și afectării principiului legalității incriminărilor
și a pedepselor, generată de o atare situație.
Gravitatea dimensiunii ecologice provine din faptul că evaluările organismelor
internaționale de specialitate ne arată o diminuare extraordinară a populațiilor de rechini din
Marea Neagră în cursul ultimelor două decenii, inclusiv din cauza braconajului ilegal şi
exploatării excesive de resurse40. Specia este amenințată cu extincția, cu grave implicații
pentru ansamblul ecosistemului marin al regiunii, ceea ce implică, în virtutea obligațiilor
generale ce revin statelor conform dreptului internațional al mediului, asigurarea unui nivel
ridicat de protecție a unor asemenea specii, inclusiv prin măsuri de ordin general. Curtea de la
Strasbourg pare a fi acordat, de această dată, prioritate exigențelor protecției drepturilor
omului, într-un context concret nu lipsit însă de aproximări și interpretări divergente; într-
adevăr, protecția mediului, în cazul de față, prin intermediul represiunii internaționale a
pescuitului ilicit nu ar permite justificarea unei condamnări penale puțin previzibile și o
confiscare a bunurilor total arbitrară.
Această poziție a C.E.D.O. impune două importante concluzii, una în plan
internațional, iar cealaltă în privința României. Prima privește necesitatea cooperării între
statele interesate pentru asigurarea efectivității convențiilor internaționale vizând protecția
mediului, în scopul unei mai bune corelări cu exigențele drepturilor fundamentale ale omului,
inclusiv din perspectiva legislațiilor naționale, sub aspectul evitării oricărei incertitudini și
asigurării previziunii necesare respectării cerințelor legalității incriminărilor și sancțiunilor
penale, privind represiunea, în dreptul intern, a atingerilor grave aduse mediului.
Dincolo de asemenea considerații, deosebit de relevante și îngrijorătoare rămân
constatările Curții de la Strasbourg în privința stării reglementărilor interne în materie,
modului de interpretare a lor de către instanțele naționale și jurisprudenței românești în
domeniu. Desigur, toate acestea relevate din perspectiva sarcinii exclusive a instanței
europene, de a verifica dacă dispozițiile dreptului intern, astfel cum sunt interpretate și
aplicate de structurile jurisdicționale naționale, nu au produs consecințe incompatibile cu
Convenția europeană.
Mai întâi, este de remarcat faptul că, deși Guvernul României susținuse în cauză că
sancționarea penală a faptelor comise de reclamant decurge în mod direct din art. 57 al
Convenției privind dreptul mării și, prin urmare, condamnarea acestuia era accesibilă și

40
FAO, Rapport de la Commission générale des pêches: Elasmobranchs of the
Mediterranean and Black Sea: Status, Ecology and Biology, Rome, 2012.

66
previzibilă, totuși, și în mod întemeiat, Curtea de la Strasbourg a decis că reclamantul nu a
fost condamnat în baza dispozițiilor internaționale respective și, deci, nu a trebuit să le
examineze din perspectiva exigențelor Convenției europene.
După această concluzie preliminară, s-a constatat că, pentru a răspunde la întrebarea
dacă faptele reclamantului intrau sub incidența legii penale, instanțele românești au examinat
în primul rând domeniul de aplicarea a prevederilor art. 9 din Legea nr. 17/1990 (astfel cum a
fost modificată prin Legea nr. 36/2002) și au ajuns la concluzii total opuse. Astfel, prima
instanță, judecătoria, după ce a luat act că reclamantul fusese trimis în judecată printr-un
rechizitoriu care păstra tăcerea asupra modificărilor aduse prin Legea nr. 36/2002, a
interpretat art. 9 al Legii 17/1990 ca fiind o simplă normă principală, inaplicabilă în practică
în absența unui acord între România și Bulgaria, și a concluzionat că legea română nu
pedepsea faptele comise de reclamant; judecătorul și-a fundamentat interpretarea, printre
altele, pe diferențele de redactare a dispozițiilor interne succesive care reglementau zona
economică exclusivă. Instanțele superioare care au examinat și soluționat apelul și, respectiv,
recursul, au considerat, dimpotrivă, că art. 9 nu putea fi o simplă normă principală a cărei
aplicare efectivă depindea de încheierea unui acord cu Bulgaria, decât în cazul privării de
efect a prevederilor Convenției privind dreptul mării, privind zona economică exclusivă;
potrivit acestora, art. 9 trebuia interpretat ca instituind efectiv o zonă economică exclusivă cu
o lățime de 200 mile marine, iar acordul care urma a fi încheiat cu Bulgaria trebuind numai să
determine limitele între cele două zone economice exclusive. Pe de altă parte, acestea au
considerat că, având în vedere poziția geografică a navei reclamantului și luând în considerare
principiile aplicabile delimitării celor două zone indicate la art. 9 alin. (2), un eventual acord
cu Bulgaria ar fi fost în orice caz defavorabil persoanei în cauză și s-a conchis că România
avea dreptul de a-și exercita jurisdicția penală în sectorul în care a fost arestat reclamantul și
că faptele comise de acesta din urmă intrau sub incidența legii penale române.
Nu fără o oarecare ironie, constatând o atare situație, Curtea de al Strasbourg a ținut să
reamintească faptul că, în orice sistem juridic, „instanțelor interne le revine sarcina de a
interpreta dispozițiile de drept penal material pentru a determina, având în vedere structura
fiecărei infracțiuni, dacă toate elementele constitutive ale acesteia au fost întrunite” și să
precizeze, în consecință, că „este vorba în acest caz de o interpretare judiciară căreia
Convenția nu i se opune, cu condiția ca rezultatele la care ajung instanțele interne să fie în
mod rezonabil previzibile în sensul jurisprudenței Curții” (paragr. 70).
Dacă, de astfel, situația legislației și activitatea instanțelor românești au fost tratate cu
cuvenita îngăduință procedurală, alte constatări se exprimă în veritabile reproșuri care se

67
impun avute în vedere; în acest sens, C.E.D.O. a observat, mai întâi, că reclamantul a fost
trimis în judecată în temeiul Decretului Consiliului de Stat nr. 142/1986, în timp ce acesta
fusese abrogat la 31 ianuarie 2002 prin Legea nr. 36/2002, prin urmare, înainte de comiterea
faptelor incriminate! (paragr. 71) Apoi, în continuarea gafelor impardonabile ale autorităților
judiciare interne, se constată că, în examinarea aspectului vinovăției reclamantului, instanțele
interne trebuiau să substituie din oficiu temeiul legal abrogat reținut în rechizitoriu, art. 9 din
Legea nr. 17/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 36/2002, în vigoare la
momentul săvârșirii faptelor.
În același registru al inconsecvențelor și contradicțiilor se constată că interpretarea
reținută de Tribunalul și Curtea de Apel Constanța nu se fundamenta pe nicio jurisprudență
internă consacrată, constantă, uniformă. Documentele transmise de guvernul român
menționau patru decizii de condamnare, una privindu-l pe reclamant și celelalte cu privire la 3
nave care arborau pavilion bulgar interceptate în urma unor incidente care au avut loc la 3 și 4
mai 2002; precum în cauza reclamantului, şi în cazul celor trei nave, judecătorul a pronunțat
decizii de achitare pentru aceleași motive precum raționamentul de achitare al reclamantului,
dar și acestea au fost infirmate prin hotărârile pronunțate în urma exercitării căilor de atac.
În afara celor patru cauze, Guvernul României nu a transmis nicio altă decizie de
condamnare pronunțată pentru fapte similare celor din prezenta cauză, nici de la intrarea în
vigoare a Legii nr. 36/2002, nici anterior, sub imperiul Decretului Consiliului de Stat nr.
142/1986. Dimpotrivă, în ceea ce privește aplicarea decretului în cauză, pe baza căruia
parchetul a instrumentat cauza reclamantului, exemplele oferite de guvernul român sunt
decizii de achitare (paragr. 73).
În lumina celor de mai sus, Curtea de la Strasbourg a considerat că nici dispozițiile
interne sus-menționate, nici interpretarea pe care au realizat-o instanțele, nu au făcut să fie
suficient de previzibilă condamnarea reclamantului (paragr. 74).
Dincolo de considerațiile concrete pe marginea celor două hotărâri ale C.E.D.O.,
problematica în sine ridică, cel puțin implicit, întrebarea: ce perspective se pot desprinde,
inclusiv având în vedere aceste jurisprudențe, pentru protecția penală a mediului în cadrul
sistemului regional european de protecție a mediului? Agravarea problemelor ecologice va
face ca nerespectarea obligațiilor pozitive de protecție a mediului să antreneze tot mai
frecvent și mai grave încălcări ale drepturilor omului susceptibile de a genera obligații penale.
Astfel, neglijența sau culpa agențiilor naționale în aplicarea anumitor principii ale dreptului
mediului, precum cele ale precauțiunii sau informării, precum și absența controlului
activităților sectorului privat, pot sta la originea atingerilor aduse drepturilor omului și, în

68
consecință, pot genera obligații pozitive de protecție în sarcina statelor. În acelaşi timp, şi
neadaptarea măsurilor de urgență ar putea să implice obligații de urgență de natură penală. În
orice caz, pertinența unei protecții penale a mediului poate suscita semne de întrebare și ridica
unele critici față de obligațiile pozitive de protecție penală impuse de sistemul european de
protecție a drepturilor omului.
Jurisprudența C.E.D.O. ar contribui, astfel, la inversarea principiului subzistenței
dreptului penal; acest drept, care nu trebuie utilizat decât în ultimă instanță, va deveni astfel
prioritar.
În locul îndatoririi de a justifica recurgerea la dreptul penal în detrimentul altor măsuri
alternative acțiunii penale, absența recurgerii la calea penală este cea care va trebui să fie
justificată.
Pentru România se desprinde însă o concluzie de o deosebită importanță practică:
urgența stabilirii limitelor zonei economice exclusive la Marea Neagră în raport cu Bulgaria și
celelalte state de coastă adiacente sau așezate în fața coastelor românești, pe calea unui acord
bilateral, conform exigenţelor Convenției privind dreptul mării (1982)! În lipsa unui atare act,
conform precedentului creat prin hotărârea C.E.D.O. din 16 septembrie 2014 din cauza
Pleshkov contra României, toate hotărârile judecătorești de condamnare pentru infracțiuni
comise în ZEE riscă să fie infirmate și statul român să fie condamnat pentru încălcarea art. 7
al Convenției europene pentru protecţia drepturilor omului.

69
 Analiza
cauzelor penale având ca obiect în principal soluțiile de neurmărire penală [renunțare/
scoatere de sub urmărirea penală/clasare sau neîncepere a urmăririi penale cu aplicarea
unei sancțiuni administrative ] pentru infracțiunile prevăzute de Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului și Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea
și sancționarea unor fapte privind degradarea mediului

Prof. univ. dr. AUGUSTIN LAZĂR ELENA GIORGIANA HOSU

Procuror general al Parchetului de pe Procuror, − Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Casaţie şi Justiţie

Dispoziții legale incidente în materie. Prezentare. A. Ordonanța de urgență a

Guvernului (în continuare O.U.G.) nr. 195/2005 privind protecția mediului41, cu modificările
și completările ulterioare:
- ,,Art. 98
(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu
amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea
umană, animală sau vegetală:
a) arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi
de pe terenurile supuse refacerii ecologice;
b) poluarea accidentală datorită nesupravegherii executării lucrărilor noi,
funcţionării instalaţiilor, echipamentelor tehnologice şi de tratare şi neutralizare, menţionate
în prevederile acordului de mediu şi/sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu.
(2) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea
umană, animală sau vegetală:
a) poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe
periculoase;
b) producerea de zgomote peste limitele admise, dacă prin aceasta se pune în pericol
grav sănătatea umană;

41
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1196 din 30 decembrie 2005.

70
 c) continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu sau a autorizaţiei,
respectiv a autorizaţiei integrate de mediu;
d) importul şi exportul unor substanţe şi preparate periculoase interzise sau
restricţionate;
e) omisiunea de a raporta imediat despre orice accident major de către persoane ce
au în atribuţii această obligaţie;
f) producerea, livrarea sau utilizarea îngrăşămintelor chimice, precum şi a oricăror
produse de protecţie a plantelor neautorizate, pentru culturi destinate comercializării;
g) nerespectarea interdicţiilor privind utilizarea pe terenuri agricole de produse de
protecţie a plantelor sau îngrăşăminte chimice.
(3) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani
următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană,
animală sau vegetală:
a) nesupravegherea şi neasigurarea depozitelor de deşeuri şi substanţe periculoase,
precum şi nerespectarea obligaţiei de depozitare a îngrăşămintelor chimice şi produselor de
protecţie a plantelor numai ambalate şi în locuri protejate;
b) producerea sau importul în scopul introducerii pe piaţă, precum şi utilizarea unor
substanţe şi preparate periculoase fără respectarea prevederilor actelor normative în vigoare
şi introducerea pe teritoriul României a deşeurilor de orice natură în scopul eliminării
acestora;
c) transportul şi tranzitul de substanţe şi preparate periculoase, cu încălcarea
prevederilor legale în vigoare;
d) desfăşurarea de activităţi cu organisme modificate genetic sau produse ale
acestora, fără a solicita şi a obţine acordul de import/export sau autorizaţiile prevăzute de
reglementările specifice;
e) cultivarea plantelor superioare modificate genetic în vederea testării sau în scop
comercial, fără înregistrarea prevăzută de lege.
(4) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani
următoarele fapte, dacă au fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană,
animală sau vegetală:
a) provocarea, datorită nesupravegherii surselor de radiaţii ionizante, a contaminării
mediului şi/sau a expunerii populaţiei la radiaţii ionizante, omisiunea de a raporta prompt
creşterea peste limitele admise a contaminării mediului, aplicarea necorespunzătoare ori
neluarea măsurilor de intervenţie în caz de accident nuclear;

71
 b) descărcarea apelor uzate şi a deşeurilor de pe nave sau platforme plutitoare direct
în apele naturale ori provocarea, cu ştiinţă, de poluare, prin evacuarea sau scufundarea în
apele naturale, direct ori de pe nave sau platforme plutitoare, a unor substanţe ori deşeuri
periculoase.
(5) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani următoarele
fapte:
a) continuarea activităţii care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei
activităţi;
b) neluarea măsurilor de eliminare totală a substanţelor şi preparatelor periculoase
care au devenit deşeuri;
c) refuzul intervenţiei în cazul poluării accidentale a apelor şi a zonelor de coastă;
d) refuzul controlului la introducerea şi scoaterea din ţară a substanţelor şi
preparatelor periculoase sau introducerea în ţară a culturilor de microorganisme, plante şi
animale vii din flora şi fauna sălbatică, fără acordul eliberat de autoritatea publică centrală
pentru protecţia mediului.
(6) Tentativa se pedepseşte.”
B. Legea nr. 101/2011 pentru prevenirea și sancționarea unor fapte privind degradarea
mediului42, republicată:
- ,,Art. 3
Colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri, inclusiv
supravegherea acestor operaţiuni şi întreţinerea ulterioară a spaţiilor de eliminare, precum
şi acţiunile întreprinse de brokeri în procesul de gestionare a deşeurilor, cu încălcarea
dispoziţiilor legale în domeniu, care pot provoca decesul ori vătămarea gravă a unei
persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, constituie infracţiune şi se pedepseşte
cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.”
- ,,Art. 4
Exportul sau importul de deşeuri cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, în
cazul în care această activitate intră în domeniul de aplicare al art. 2 pct. 35 din
Regulamentul (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 iunie
2006 privind transferurile de deşeuri, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria

42
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 28 martie 2014.

72
L, nr. 190 din 12 iulie 2006, cu modificările ulterioare, indiferent dacă transportul se
efectuează prin una sau mai multe operaţiuni, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.”
- ,,Art. 5
Exploatarea cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu a unei instalaţii în care se
desfăşoară o activitate periculoasă sau în care sunt depozitate ori utilizate substanţe sau
preparate periculoase, de natură a provoca în afara instalaţiei decesul ori vătămarea gravă a
unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului, constituie infracţiune şi se
pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.”
- ,,Art. 6
(1) Comerţul cu exemplare din speciile de faună sau floră sălbatică protejate ori cu
părţi sau derivate ale acestora, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, cu excepţia
cazurilor în care fapta afectează o cantitate mică de astfel de exemplare şi are un impact
nesemnificativ asupra stării de conservare a speciilor, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la un an sau cu amendă.
(2) În cazul în care comerţul se realizează cu specii de faună din cele prevăzute la art.
33 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor
naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare, se aplică
sancţiunile prevăzute la art. 52 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă.”
- ,,Art. 7
Producţia, importul, exportul, introducerea pe piaţă sau folosirea de substanţe care
diminuează stratul de ozon, cu încălcarea dispoziţiilor legale în domeniu, se pedepseşte cu
închisoare de la 6 luni la 3 ani.”
- ,,Art. 8
(1) Deversarea, emiterea sau introducerea, cu încălcarea dispoziţiilor legale în
domeniu, a unei cantităţi de materiale în aer sau sol care pot provoca decesul ori vătămarea
gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului constituie infracţiune şi
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
(2) Deversarea, emiterea sau introducerea, cu încălcarea dispoziţiilor legale în
domeniu, de surse de radiaţii ionizante în aer, apă sau sol care pot provoca decesul ori
vătămarea gravă a unei persoane sau un prejudiciu semnificativ adus mediului constituie
infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani”.

73
 C. Directiva nr. 2008/99/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19
noiembrie 2008 privind protejarea mediului prin intermediul dreptului penal43.

I. Observații generale. Perioada supusă analizei este cea cuprinsă între anii 2011-
2016. Materialele care au stat la baza analizei sunt soluțiile emise de procurorii de caz din
cadrul celor 15 parchete de pe lângă curțile de apel și unitățile subordonate.
Importanța incriminării faptelor prin care este poluat mediul nu mai trebuie
demonstrată, având în vedere că acțiunea poate pune în pericol grav sănătatea și viața
semenilor, animalelor, plantelor.
În România pare să fie însă, în acest domeniu, o diferență considerabilă între
criminalitatea reală și cea descoperită și sancționată.
Răspunderea ar trebui să fie, în principal, patrimonială și de tip preventiv (răspundere
civilă și contravențională), iar cea penală poate interveni, ca ultima ratio, fie în cazul
săvârșirii unor fapte prin care este poluat grav mediul natural sau artificial, fie în cazul
faptelor prin care se încalcă dispozițiile imperative ale legislației de protecție a mediului, deși
aceste acțiuni (inacțiuni) nu au ca efect direct poluarea mediului.
Subiectul activ al raportului de răspundere penală este atât persoana fizică [situațiile
cele mai întâlnite în spețele analizate fiind acelea în care persoana fizică are calitatea de
administrator/gestionar/șef compartiment în cadrul unei societăți comerciale/întreprindere
individuală/persoană fizică autorizată (în continuare PFA)], cât și persoana juridică.
De asemenea, în spețele analizate s-au întâlnit atât participația improprie, cât și
participația proprie (mai ales sub forma autoratului).
Datorită caracterului specializat, tehnicizat al dreptului penal al mediului, în foarte
multe cazuri, infracțiunile de mediu au subiecți activi calificați, care trebuie să îndeplinească
și unele condiții speciale.
Statul are calitatea de subiect pasiv principal, putând să existe și un subiect pasiv
secundar, în situația în care a fost pusă în pericol viața și sănătatea unei persoane.
În spețele ce vor fi analizate mai jos, elementul material al laturii obiective are o
multitudine de forme de realizare, în special prin acțiune. Pentru existența elementului
material, acțiune sau inacțiune, sunt necesare și îndeplinirea unor condiții specifice care apar

43
Disponibilă pe site-ul
http://www.justice.gov.md/file/Centrul%20de%20armonizare%20a%20legislatiei/Baza%20de%20dat
e/Materiale%202015/Legislatie/32008L0099.pdf (accesat la 3 august 2016).

74
în textul de lege. Între elementul material și urmarea imediată trebuie să existe o legătură de
cauzalitate; la unele infracțiuni aceasta rezultă din materialitatea faptei, la altele este necesară
dovedirea existenței acestei legături.
Forma de vinovăție poate fi intenția (sub ambele forme), dar și culpa și praeterintenția
(când legea precizează în mod expres).
Modalitățile practice de săvârșire a infracțiunilor sunt extrem de numeroase, dată fiind
vastitatea domeniului și a valorilor sociale protejate de către legiuitor.
Doctrina44 a sistematizat în douăsprezece categorii infracțiunile prevăzute și pedepsite
de legislația în vigoare:
- infracțiunile prin care se aduce atingere activității economice și sociale cu impact
asupra mediului;
- infracțiuni privind procedura de autorizare;
- infracțiuni privind regimul substanțelor și deșeurilor periculoase, precum și a altor
deșeuri (colectare, transport, depozitare, valorificare, eliminare, exportul, importul);
- infracțiuni la regimul îngrășămintelor chimice și a pesticidelor;
- infracțiuni la regimul protecției împotriva radiațiilor ionizate și la securitatea surselor
de radiații, precum și la exploatarea unor instalații;
- infracțiuni prin care se aduce atingere protecției resurselor naturale și conservării
biodiversității;
- infracțiuni privind protecția apelor și a ecosistemelor acvatice;
- infracțiuni privind protejarea atmosferei;
- infracțiuni referitoare la regimul ariilor protejate și al monumentelor naturii;
- infracțiuni privind protecția solului și a subsolului;
- infracțiuni privind încălcarea regimului impus ecosistemelor terestre (pădurile);
- infracțiuni de încălcare a atribuțiilor, răspunderilor și obligațiilor ce revin
autorităților pentru protecția mediului, persoanelor fizice sau juridice.

44
A se vedea : C.R. Romiţan, Dicționar de dreptul mediului, Editura All Beck, București,
2004, p. 88; C. Manta, Apărarea mediului prin mijloacele dreptului penal, teză de doctorat sub
coordonarea prof. univ. dr. V. Dobrinoiu, Universitatea “Nicolae Titulescu”, Facultatea de Drept,
Bucureşti, 2009, p. 15-16, disponibilă pe site-ul file://C:/Users/givan/Downloads/Manta_Claudiu.pdf
(accesat la 8 august 2016); M. Duțu, A. Duțu, Răspunderea în dreptul mediului, Editura Academiei
Române, București, 2015, p. 251 și urm.; M. Duțu, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura
Hamangiu, București, 2013.

75
 Constatarea și cercetarea infracțiunilor la regimul protecției mediului se fac din oficiu
(fapt constatat în aproape toate spețele analizate) de către organele de urmărire penală,
conform competențelor legale [art. 99 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005].
Competența materială de soluționare a cauzelor aparține judecătoriei.
Deopotrivă, în cazul în care comisarii Gărzii Naționale de Mediu sau inspectorii
Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare, jandarmii ori personalul
împuternicit din cadrul Ministerului Apărării Naționale descoperă săvârșirea unor infracțiuni
ecologice, aceștia au obligația să aducă imediat la cunoștință organelor de urmărire penală
competente aspectele semnalate [art. 99 alin. (2) din OUG nr. 195/2005].
Cu privire la legalitatea și temeinicia soluțiilor emise vom face următoarele
observații cu caracter general:
- condițiile de fond pentru aplicarea dispozițiilor art. 318 alin. (1) și (2) din Codul de
procedură penală (în continuare C.pr.pen.)45 – cuantumul, felul pedepsei și lipsa interesului
public în urmărirea infracțiunii, precum și criteriile de apreciere a interesului public – se
suprapun în bună măsură cu cele care făceau posibilă stabilirea în concret a gradului de
pericol social al unei infracțiuni, ca trăsătură esențială a infracțiunii în reglementarea
anterioară [art. 17 și art. 181 din Codul penal anterior (în continuare C.pen. din 1969)46];

45
A se vedea Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 15 iulie 2010, cu modificările și completările ulterioare.
46
Art. 17 C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Trăsăturile esențiale ale infracțiunii”, prevedea:
,,(1) Infracțiune este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de
legea penală.
(2) Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale.”
Art. 181 C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Fapta care nu prezintă pericolul social al unei
infracțiuni”, prevedea:
,,(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă
adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de
importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
(2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele
de săvîrşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea
produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este
cunoscut.
(3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplică una din
sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91.”

76
 - în soluțiile emise procurorii de caz au utilizat criterii, precum conținutul faptei,
modul și mijloacele săvârșite, scopul urmărit de făptuitor, împrejurările concrete de săvârșire,
urmările produse, persoana suspectului (învinuitului, în reglementarea
anterioară)/făptuitorului, eforturile depuse pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor,
aptitudinea sancțiunii, de altă natură decât cea penală, de a corecta comportamentul
persoanelor cercetate;
- procurorii au aplicat corect principiul oportunității în condițiile stabilirii existenței
faptei și a împrejurărilor comiterii acesteia, determinării atribuțiilor persoanelor cercetate și a
motivației acestora de a acționa, adică minimul de mijloace de probă care să permită probarea
faptei dincolo de orice îndoială rezonabilă;
- de asemenea, a fost remarcată preocuparea organelor de urmărire penală pentru
înlăturarea cât mai eficientă a consecințelor infracțiunii în timpul urmăririi penale, pentru
aplicarea dispozițiilor legale privind confiscarea specială în cazul substanțelor pentru care era
necesară neutralizarea sau pentru sesizarea judecătorului de cameră preliminară, conform
legislației actuale, în vederea confiscării speciale și a eliminării substanțelor devenite deșeuri
periculoase;
- durata de soluționare a cauzelor, în marea lor majoritate, se situează între 6 luni și 1
an de la sesizare, ordonanțele cuprinzând temeiurile de fapt și de drept ale soluției și fiind
comunicate persoanelor cercetate conform dispozițiilor legale.
Motivele de fapt și de drept au fost menționate în soluțiile verificate, iar situația de
fapt a fost lămurită; probatoriul administrat fiind apreciat ca suficient.
Situația statistică la nivelul parchetelor de pe lângă curțile de apel (în continuare PCA)
se prezintă astfel:

La rândul său, art. 91 C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Sancțiunile cu caracter administrativ”,
prevedea:
,,Când instanţa dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una din următoarele sancţiuni
cu caracter administrativ:
a) mustrarea;
b) mustrarea cu avertisment;
c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei.”

77
Parchet Infracțiun NUP SUP NUP49+18 Clasare Renunțare Cauze Rechizitorii
e 47 48 1
nesoluționate
prevăzută SUP+181
în: Clasare
+181
PCA art. 98 alin. 11 11 18 16 27 18 -
Alba (1)-(5) din
Iulia O.U.G. nr.
195/2005
PCA art. 98 alin. 4 19 19 12 10 4 1
Bacău (1)-(5) din
O.U.G. nr.
195/2005
PCA art. 98 alin. 8 1 1 6 - 3 -
Brașov (1)-(5) din
O.U.G. nr.
195/2005
(conexări-
declinări:
2)
PCA - O.U.G. 9 14 83 35 94 64 -
Bucu- nr.
rești 195/2005
- Legea nr.
101/2011
(conexări-
declinări:
2)
PCA O.U.G. nr. 20 5 17 31 21 24 -
Cluj 195/2005

PCA O.U.G. nr. 1 4 2 4 6 -

Con- 195/2005
stanța
PCA - O.U.G. - - 17 27 9 6 -
Craiova nr.
195/2005
- Legea nr.
101/2011
PCA - O.U.G. 36 4 30 24 32 2
Galați nr.
195/2005

47
NUP – neînceperea urmăririi penale (soluție de netrimitere în judecată potrivit reglementării
anterioare).
48
SUP – scoaterea de sub urmărire penală (soluție de netrimitere în judecată potrivit
reglementării anterioare).
49
181 – aplicarea dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969.

78
Parchet Infracțiun NUP SUP NUP49+18 Clasare Renunțare Cauze Rechizitorii
e 47 48 1
nesoluționate
prevăzută SUP+181
în: Clasare
+181
- Legea nr.
101/2011
PCA - O.U.G. 1 - 17 9 15 32 -
Iași nr.
195/2005
- Legea nr.
101/2011
(reuniri/
declinări:
2)
PCA - O.U.G. 9 9 29 4 10 17+1 în 1
Oradea nr. evidența
195/2005 pasivă
- Legea nr.
101/2011

PCA O.U.G. nr. 5 1 5 11 5 13 -

Pitești 195/2005

PCA - O.U.G. 7 2 17 13 20 24 -
Ploiești nr.
195/2005
- Legea nr.
101/2011
PCA - O.U.G. 1 1 12 4 24 A.C.50 + 9 -
Suceava nr. 1 A.N.51
195/2005
- Legea nr.
101/2011
PCA O.U.G. nr. 10 1 11 46 6 28 -
Târgu 195/2005
Mureș (declinări:
1
reuniri: 9
preluări: 4)

PCA O.U.G. nr. 3 4 22 16 18 16 -

Timi- 195/2005
șoara
Total 125 72 302 232 284 296 + 1 în 4

50
A.C. – autor cunoscut.
51
A.N. – autor necunoscut.

79
Parchet Infracțiun NUP SUP NUP49+18 Clasare Renunțare Cauze Rechizitorii
e 47 48 1
nesoluționate
prevăzută SUP+181
în: Clasare
+181
evidența
pasivă

II. Analiza cauzelor penale în care s-au adoptat soluții de netrimitere în judecată.

1. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și

unitățile subordonate s-au dispus: 18 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 2 soluții de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se la fel că faptele săvârșite nu au
prezentat pericolul social al unor infracțiuni; 27 soluții de renunțare la urmărirea penală în
dosare cu autori cunoscuți (deși au fost raportate numeric 31 dosare în care s-a emis soluție
de renunțare la urmărire penală, soluțiile înaintate în format electronic au fost în număr de
27).
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de: administrator societate
comercială/gestionar în cadrul societății comerciale; lichidator judiciar al societății comerciale
(1 dosar), primar al unei comune (1 dosar), reprezentant al CNCAF MINVEST S.A. Deva (1
dosar), reprezentanți ai Direcției Județene Ecologizare Alba (1 dosar).
În trei dosare subiectul activ nu avea nicio calitate care să atragă atribuții în domeniul
protecției mediului.
În aproape toate cazurile analizate, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut
din oficiu, cu excepția a 5 dosare în care organele de urmărire penală au fost sesizate de
Agenția pentru Protecția Mediului, Garda de Mediu, Administrația Națională Apele Române,
Comisariatul de Mediu.
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (3) lit. a), b) și c) din O.U.G. nr.
195/2005; art. 98 alin. (2) lit. (f) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 241 din Legea nr. 360/2003

80
privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase52, cu modificările și
completările ulterioare53; art. 98 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) lit. a)
din O.U.G. nr. 195/2005.
În majoritatea cazurilor, organele de cercetare penală au identificat în depozitele
unităților controlate, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de la
comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale specializate.
De asemenea, au reținut că nu au fost luate măsuri de depozitare corespunzătoare a unor
îngrășăminte complexe periculoase pentru mediu, s-a desfășurat activitate fără certificat de
înregistrare și au fost transportate fără autorizație asemenea substanțe periculoase (în 11
dosare).
S-a mai constatat exploatare neautorizată în condițiile degradării solului (1 dosar),
incendierea unei suprafețe de rezervație naturală (1 dosar), livrare de produse de protecția
plantelor neautorizate (3 dosare).
În toate cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul urmăririi
penale, fie a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării speciale
în vederea neutralizării, fie a fost dispusă confiscarea de către procurorul de caz.
În cazul dosarelor nr. 2752/P/2014 și nr.2751/P/2014 ale Parchetului de pe lângă
Judecătoria Deva se impune o îndreptare de eroare materială, deoarece actul este intitulat
ordonanță de clasare, iar dispozitivul este de renunțare la urmărire penală (soluție pe fond
corectă de altfel).
În cazul dosarelor nr. 3519/P/2012, nr. 1668/P/2014 și nr. 2097/P/2014 ale Parchetului
de pe lângă Judecătoria Alba Iulia nu se face vorbire nici în cuprinsul actului de soluționare,
nici la dispozitivul acestuia despre măsurile luate cu privire la produsele de protecție a
plantelor – expirate ori retrase de pe piață –, ce trebuiau eliminate.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 10 lei și 1.000 lei, în temeiul
dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.

52
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014.
53
Art. 241 din Legea nr. 360/2003 a fost abrogat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare.

81
 În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile depuse
pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
În 12 dosare au existat subiecți activi multipli.

2. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și unitățile

subordonate s-au dispus: 16 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 3 soluții de clasare, în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen.
din 1969, conform art. 19 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte
normative care cuprind dispoziţii procesual penale54, cu modificările și completările
ulterioare55; 10 soluții de renunțare la urmărirea penală în dosare cu autori cunoscuți.
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/reprezentant PFA/gestionar sau inginer chimist în cadrul societății comerciale.
Deopotrivă, subiectul activ a avut calitatea de profesor de chimie (1 dosar), asistent de
cercetare la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași (1 dosar), medic stomatolog (3
dosare), lichidator judiciar (1 dosar).
Într-un dosar subiectul activ a fost o persoană juridică, iar în 4 dosare subiectul activ
nu a avut nicio calitate legată de atribuțiuni privind protecția mediului.
În aproape toate cazurile analizate, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut
din oficiu. Într-un dosar controalele s-au efectuat împreună cu reprezentanți ai Gărzii de
Mediu, iar în 2 dosare s-a depus plângere penală de către persoanele vătămate.

54
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013.
55
Potrivit art. 19 din Legea nr. 255/2013, atunci când, în cursul procesului, se constată că în
privinţa unei fapte comise anterior intrării în vigoare a Codului penal sunt aplicabile dispoziţiile art.
181 C.pen. din 1969, ca lege penală mai favorabilă, procurorul dispune clasarea, iar instanţa dispune
achitarea, în condiţiile Codului de procedură penală.

82
 Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (3) lit. a) și b) din O.U.G. nr. 195/2005;
art. 98 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005.
În majoritatea cazurilor, organele de cercetare penală au identificat în depozitele
unităților controlate, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de la
comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale specializate.
De asemenea, au reținut că sunt deținute fără autorizație produse toxice și depozitate în
mod neautorizat (9 dosare), ori au fost identificate substanțe periculoase evacuate pe sol în 2
dosare.
În toate cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul urmăririi
penale, fie a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării speciale
în vederea neutralizării, fie s-a dispus confiscarea specială de către procurorul de caz.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 200 lei și 1.000 lei, în temeiul
dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.

3. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și unitățile

subordonate s-a dispus o soluție de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor
art. 181 C.pen. din 1969, într-un dosar cu autori necunoscuți (la data de 23 martie 2012,
organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu că două persoane de sex masculin, care nu
au putut fi identificate, au incendiat accidental vegetația uscată de pe Dealul Lempeș, fără a fi
afectată pădurea), considerându-se că fapta săvârșită nu a prezentat pericolul social al unei
infracțiuni.
Infracțiunea reținută a fost cea prevăzută în art. 98 alin. (1) pct. 1 din O.U.G. nr.
195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (1) lit. a) din același act normativ].
În cuprinsul actului de neîncepere a urmăririi penale, din eroare, se reține infracțiunea
de furt calificat, dar cu încadrarea juridică în art. 98 alin. (1) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005
[în prezent, art. 98 alin. (1) lit. a) din același act normativ].

83
 S-au făcut referiri concrete la speță, iar lipsa pericolului social a fost bine argumentată.

4. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

unitățile subordonate s-au dispus: 62 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 9 soluții de clasare, în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen.
din 1969, conform art. 19 din Legea nr. 255/2013; 94 soluții de renunțare la urmărirea
penală în dosare cu autori cunoscuți; 12 soluții de neîncepere a urmăririi penale, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se la fel că faptele săvârșite nu au
prezentat pericolul social al unor infracțiuni.
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/ reprezentant PFA și întreprindere individuală/gestionar în cadrul societății
comerciale.
Subiecții activi au mai avut calitatea de: director de liceu/laborant liceu (4 dosare),
director al Direcției de Sănătate Publică (1 dosar). În 25 dosare persoana cercetată nu a avut
nicio calitate legată de respectarea legislației mediului.
În aproape toate cazurile analizate, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut
din oficiu, iar în 5 dosare sesizarea și controalele ulterioare au fost efectuate de reprezentanți
ai Gărzii de Mediu.
Într-un dosar sesizarea s-a făcut ca urmare a depunerii unui denunț.
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98
alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (3) lit. b); art. 98 alin. (2) pct. 5 din
O.U.G. nr. 195/2005 (în forma anterioară modificării textului legal prin Legea nr. 187/2012
pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal56); art. 98 alin. (3) lit. a)
din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2005.

56
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

84
 În majoritatea cazurilor, organele de cercetare penală au identificat în depozitele
unităților controlate, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de la
comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale specializate.
Deopotrivă, au reținut că nu au fost luate măsuri de depozitare corespunzătoare a unor
îngrășăminte complexe, periculoase pentru mediu în 13 dosare, au fost utilizate substanțe
periculoase fără respectarea legislației (4 dosare), au fost transportate substanțe periculoase
nelegal (2 dosare), au fost utilizate produse de protecție a plantelor neautorizate (13 dosare),
au fost importate substanțe periculoase (3 dosare) și nu au fost respectate interdicțiile la
pescuit în zone protejate (1 dosar).
În toate cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul urmăririi
penale, fie a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării speciale
în vederea neutralizării, fie s-a dispus confiscarea de către procurorul de caz.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 50 lei și 1.000 lei (cele mai
întâlnite cazuri), în temeiul dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
Facem precizarea că plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cazul soluției de
renunțare la urmărirea penală se face de către suspect sau inculpat în conformitate cu
dispozițiile art. 274 C.pr.pen.57 (D dosarele nr. 1474/P/2014, nr. 1229/P/2014, nr.
1475/P/2014, nr. 1200/P/2015, nr. 1330/P/2015 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria
Călărași; D dosarele nr. 2624/P/2015, nr. 2618/P/2015, nr. 652/P/2015 ale Parchetului de pe
lângă Judecătoria Giurgiu; D dosarele nr. 147/P/2015, nr. 767/P/2015, nr. 768/P/2015, nr.
856/P/2015, nr. 883/P/2015, nr. 1026/P/2015, nr. 1574/P/2015, nr. 1658/P/2015, nr.
2401/P/2015 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia).
De asemenea, ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală trebuie să
cuprindă mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) C.pr.pen., deci inclusiv temeiurile de fapt și
de drept ale soluției, ea trebuind să fie comunicată persoanelor interesate, după verificarea sub
aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior, dar nu împreună cu referatul

57
Excepţie fac cheltuielile privind avocaţii din oficiu şi interpreţii desemnaţi de organele
judiciare, care rămân în sarcina statului.

85
organelor de cercetare penală (dosarele nr. 5649/P/2013, nr. 2508/P/2013, nr. 300/P/2013 ale
Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu).

5. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și unitățile

subordonate s-au dispus: 11 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 3 soluții de clasare, în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen.
din 1969, conform art. 19 din Legea nr. 255/2013; 3 soluții de neîncepere a urmăririi
penale, în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se tot la fel că faptele
săvârșite nu au prezentat pericolul social al unor infracțiuni; 21 soluții de renunțare la
urmărirea penală în dosare cu autori cunoscuți.
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/întreprindere individuală/gestionar în cadrul societății comerciale.
Deopotrivă, subiectul activ a mai avut calitatea de laborant chimist (1 dosar),
lichidator judiciar (1 dosar), inginer șef fermă (1 dosar).
În 2 dosare a fost cercetată o persoană juridică și în 2 dosare subiectul activ nu a avut
nicio calitate.
În aproape toate cazurile analizate, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut
din oficiu, în 6 dosare sesizările și ulterior controalele au fost efectuate de către reprezentanți
ai Gărzii de Mediu și Agenției de Protecție a Mediului Năsăud, iar un dosar a fost înregistrat
la plângerea persoanelor vătămate.
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98
alin. (2) lit. a), b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005; art.
98 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2005; art.98 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2005.
În majoritatea cazurilor, organele de cercetare penală au identificat în depozitele
unităților controlate, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de la
comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale specializate.

86
 De asemenea, au constatat: că au fost livrate produse de protecție a plantelor
neautorizate (5 dosare); poluarea solului cu substanțe periculoase (1 dosar); continuarea
activității de poluare după dispunerea încetării activității (1 dosar); producerea de zgomote
peste limitele admise (1 dosar); transportul de deșeuri periculoase fără autorizație (1 dosar);
continuarea activității după ce Garda de Mediu a dispus încetarea (1 dosar).
În toate cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul urmăririi
penale, fie a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării speciale
în vederea neutralizării, fie au fost confiscate de către procurorul de caz în vederea eliminării.
În cazul dosarelor nr. 1088/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda și nr.
606/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej nu se face vorbire nici în cuprinsul
actului de soluționare, nici la dispozitivul acestuia despre măsurile luate cu privire la
produsele de protecție a plantelor – expirate –, ce trebuiau eliminate.
În cazul dosarelor nr. 535/P/2014 și nr. 414/P/2014 ale Parchetului de pe lângă
Judecătoria Huedin, procurorul de caz nu a făcut aplicarea dispozițiilor art. 318 alin. (8)
C.pr.pen. care prevăd că ordonanța de renunţare la urmărire trebuie să cuprindă mențiunile
prevăzute la art. 286 alin. (2) din același cod, deci inclusiv temeiurile de fapt și de drept ale
soluției, ea trebuind să fie comunicată persoanelor interesate, după verificarea sub aspectul
legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior, dar nu împreună cu referatul
organelor de cercetare penală, cum s-a procedat greșit în cele două cauze soluționate.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse mustrări sau amenzi cu valori cuprinse între 150 lei și 1.000 lei,
în temeiul dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
Patru dosare din cele analizate au avut subiecți activi multipli (coautori).

6. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța și

unitățile subordonate s-au dispus: 4 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat

87
pericolul social al unor infracțiuni; 4 soluții de renunțare la urmărirea penală în dosare cu
autori cunoscuți.
În toate aceste cazuri, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/gestionar în cadrul societății comerciale/președinte asociație agricolă sau laborant.
Sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut din oficiu.
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005 sau în art. 98 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005.
Organele de cercetare penală au identificat în depozitele unităților controlate, substanțe
toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de la comercializare ce trebuiau neutralizate prin
intermediul unei societăți comerciale specializate (6 dosare), sau au reținut că au fost evacuate
pe sol deșeuri periculoase (1 dosar).
În aproape toate cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul
urmăririi penale, fie s-a dispus confiscarea specială a acestora în vederea neutralizării
ulterioare.
În cazul dosarului nr. 302/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag nu se
face vorbire nici în cuprinsul actului de soluționare, nici la dispozitivul acestuia despre
măsurile luate cu privire la produsele de protecție a plantelor, expirate.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 100 lei și 1.000 lei, în temeiul
dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
În niciun dosar nu a existat subiect activ multiplu.

7. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și

unitățile subordonate s-au dispus: 17 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 9 soluții de renunțare la urmărirea penală în dosare cu
autori cunoscuți.

88
 În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/ reprezentant întreprindere individuală.
Într-un singur dosar persoana cercetată nu a avut vreo calitate anume, iar într-un dosar
a fost dispusă începerea urmăririi penale și față de persoana juridică.
În aproape toate cazurile analizate, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut
din oficiu, într-un singur dosar a fost formulată plângere penală, iar într-un dosar a fost
înregistrată sesizarea Gărzii de Mediu (ulterior luării măsurii sistării activității societății
comerciale).
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (4) pct. 2 din O.U.G. nr.195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (5) lit. b) din același act
normativ]; art. 98 alin. (2) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (2) lit. a)
din același act normativ]; art. 98 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (3) lit. a)
din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (5) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (5) lit. b)
din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (3) lit. a), c) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 359 C.pen. 58;
art. 53 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor59.
Organele de cercetare penală au identificat în depozitele unităților controlate, substanțe
toxice, nocive, iritante, expirate, neomologate sau retrase de la comercializare ce trebuiau
neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale specializate, sau au reținut că nu au
fost luate măsuri de depozitare corespunzătoare a unor îngrășăminte complexe periculoase
pentru mediu (în 12 dosare). De asemenea, au mai reținut că au fost comercializate produse de
protecție a plantelor neautorizate/retrase de pe piață/neomologate (12 dosare). Într-un dosar a
fost cercetat făptuitorul pentru poluarea prin depozitarea de moloz toxic, iar în alt dosar
societatea comercială a continuat activitatea după ce reprezentanții Gărzii de Mediu au dispus
sistarea acesteia, urmare a constatărilor făcute.

58
,,Art. 359. Traficul de produse sau substanţe toxice
(1) Producerea, deţinerea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor ori
substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori
experimentarea produselor sau substanţelor toxice, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la
7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepseşte.”
59
O.U.G. nr. 78/2000 a fost abrogată prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 220 din 28 martie 2014.
.

89
 În cazul dosarelor nr. 3038/P/2013 și nr. 2114/P/2015 ale Parchetului de pe lângă
Judecătoria Târgu Jiu nu se face vorbire nici în cuprinsul actului de soluționare, nici la
dispozitivul acestuia despre măsurile luate cu privire la produsele de protecție a plantelor,
neomologate ori comercializate fără drept.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 100 lei și 1.000 lei, în temeiul
dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969, în cele mai multe dosare amenda fiind
orientată spre maxim.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
În majoritatea dosarelor subiectul activ a fost unic.

8. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați și unitățile

subordonate s-au dispus; 26 de soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 4 soluții de clasare, în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen.
din 1969, conform art. 19 din Legea nr. 255/2013; 24 de soluții de renunțare la urmărirea
penală în dosare cu autori cunoscuți.
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/ reprezentant PFA/gestionar în cadrul societății comerciale. De asemenea, s-a
întâlnit calitatea de șef birou situații urgență din cadrul Primăriei Tecuci (1 dosar), profesor de
chimie (1 dosar), salariat al unui spital (1 dosar), precum și persoana fizică (1 dosar).
În aproape toate cazurile analizate, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut
din oficiu, iar controalele s-au efectuat împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu.
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005
coroborat cu art. 241 din Legea nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor

90
chimice periculoase60; art. 98 alin. (2) lit. a), f) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) lit. f);
art. 98 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005
coroborat cu art. 63 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor,
republicată61.
În majoritatea cazurilor, organele de cercetare penală au identificat în depozitele
unităților controlate, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de la
comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale specializate,
au reținut că nu au fost luate măsuri de depozitare corespunzătoare a unor îngrășăminte
complexe, periculoase pentru mediu (în 3 dosare), au identificat deșeuri periculoase evacuate
pe sol (în 9 dosare) ori produse importate pentru care nu existau certificate de calitate sau erau
retrase de pe piață (în 4 dosare).
În toate cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul urmăririi
penale, fie a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării speciale
în vederea neutralizării ulterioare.

60
Așa cum s-a mai arătat, art. 241 din Legea nr. 360/2003 a fost abrogat prin Legea nr.
187/2012.
61
,,Art. 63
(1) Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu
amendă următoarele fapte:
a) importul de aparate, instalaţii, echipamente, utilaje, substanţe şi produse folosite şi
uzate, din categoria deşeurilor interzise la import;
b) neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de
colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase;
c) comercializarea, abandonarea şi/sau neasigurarea încărcăturii deşeurilor pe
durata şi pe parcursul tranzitării teritoriului României;
d) refuzul de returnare în ţara de origine a deşeurilor introduse în ţară în alte scopuri
decât cel al eliminării şi pentru care s-a dispus măsura returnării de către autoritatea competentă;
e) introducerea în ţară a deşeurilor în scopul eliminării şi/sau neutilizarea acestora
în scopul pentru care au fost introduse;
f) acceptarea de către operatorii de depozite/incineratoare, în vederea eliminării, a
deşeurilor introduse ilegal în ţară şi/sau a deşeurilor introduse în ţară în alte scopuri decât cel al
eliminării şi care nu au putut fi utilizate în scopul pentru care au fost introduse.
(2) Tentativa se pedepseşte.”

91
 În cazul dosarului 656/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila se impune
o îndreptare de eroare materială, fiind reținută ca încadrare juridică O.U.G. nr. 105/2005 și nu
O.U.G. nr. 195/2005.
În cazul dosarelor nr. 1605/P/2015 și nr. 1606/P/2015 înregistrate la Parchetul de pe
lângă Tribunalul Vrancea a fost invocat art. 98 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005, deși
conținutul infracțiunii era cel prevăzut la lit. a) a alin. (2) al art. 98 din actul normativ
menționat, iar în cazul D dosarelor nr. 368/P/2012 și nr. 996/P/2012 nu se face vorbire nici în
cuprinsul actului de soluționare, nici la dispozitivul acestuia despre măsurile luate cu privire
la produsele de protecție a plantelor, expirate ori retrase de pe piață.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 150 lei și 500 lei (cele mai
întâlnite cazuri), în temeiul dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
Un număr de 49 dosare au avut subiecți activi unici.

9. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și unitățile

subordonate s-au dispus: 14 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 3 soluții de clasare, în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen.
din 1969, conform art.19 din Legea nr.255/2013; 15 soluții de renunțare la urmărirea
penală în dosare cu autori cunoscuți.
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/reprezentant PFA, întreprindere individuală, gestionar, laborant sau director în
cadrul societății comerciale.
În trei dosare au fost cercetate persoane fără vreo calitate specială legată de atribuții
privind protecția mediului.
În majoritatea cazurilor analizate, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut din
oficiu; în două dosare sesizarea organelor de poliție s-a făcut de către reprezentanți ai Gărzii
de Mediu.

92
 Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) pct. 5 din O.U.G. nr. 195/2005 (în
forma anterioară modificării textului legal prin Legea nr. 187/2012); art. 98 alin. (1) lit. a) din
O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005.
În majoritatea cazurilor, organele de cercetare penală au identificat în depozitele
unităților controlate, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de la
comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale specializate.
Deopotrivă, au fost constatate activități de pescuit în zonă protejată, de interes național
(1 dosar), utilizarea unor produse neautorizate pentru protecția plantelor (1 dosar) și
incendierea unor suprafețe dintr-o arie protejată (1 dosar).
În aproape toate cazurile analizate, substanțele au fost neutralizate pe parcursul
urmăririi penale, sau a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării
speciale în vederea neutralizării, ori a fost dispusă confiscarea substanțelor de către procuror
în vederea neutralizării ulterioare.
În cazul dosarului nr. 910/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași nu se face
vorbire nici în cuprinsul actului de soluționare, nici la dispozitivul acestuia despre măsurile
luate cu privire la produsele de protecție a plantelor, expirate.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valoare cuprinsă între 100 lei și 500 lei, în temeiul
dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
În doar două dosare au existat subiecți activi multipli.
Facem observația că cheltuielile judiciare au fost reținute, în foarte multe cazuri, în
sarcina statului, în condițiile în care, din coroborarea art. 318 cu art. 274 C.pr.pen., reiese
cu claritate că inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat
(exemplificăm cu dosarele nr. 5639/P/2014, nr. 13251/P/2014, nr. 5127/P/2014, nr.
7044/P/2014, nr. 7165/P/2014, nr. 1513/P/2015, nr. 5931/P/2013, nr. 5236/P/2013, nr.
5237/P/2015, nr. 5640/P/2014, nr. 5760/P/2013, nr. 5791/P/2013 și nr. 7236/P/2013 ale
Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, dosarele nr. 1976/P/2015 și nr. 1689/P/2015 ale
Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani).

93
 10. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și unitățile

subordonate s-au dispus: 19 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 6 soluții de clasare, în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen.
din 1969, conform art. 19 din Legea nr. 255/2013 (din care o soluție cu A.N.); 10 soluții de
renunțare la urmărirea penală în dosare cu A.C.; 4 soluții de neîncepere a urmăririi
penale, în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se tot la fel că faptele
săvârșite nu au prezentat pericolul social al unor infracțiuni (din care 3 soluții cu A.N).
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/ reprezentant PFA.
În aproape toate cazurile analizate, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut
din oficiu.
În 3 dosare sesizarea a fost făcută de reprezentanți ai Gărzii de Mediu, într-un dosar de
Administrația Ariilor Protejate Râul Tur, iar în 2 dosare de Societatea Carpatină Satu Mare.
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (3) lit. a) și c) din O.U.G. nr. 195/2005;
art. 98 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005.
În majoritatea cazurilor, organele de cercetare penală au identificat în depozitele
unităților controlate sau alte locații, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de
la comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale
specializate.
De asemenea, au reținut arderea vegetației în arii protejate (în 6 dosare), transportul
neautorizat de substanțe periculoase (în 4 dosare), neasigurarea depozitelor de deșeuri
periculoase (în 13 dosare) sau utilizarea de produse de protecție a plantelor neautorizate (în 2
dosare).
În toate cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul urmăririi
penale, fie a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării speciale
în vederea neutralizării, fie s-a dispus confiscarea specială de către procurorul de caz.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 150 lei și 1.000 lei, în temeiul
dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.

94
 În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
În aproape toate dosarele subiectul activ a fost unic, cu excepția unui singur caz
(coautorat).

11. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și unitățile

subordonate s-au dispus: 4 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 1 o soluție de clasare cu aplic.art.181 Cod penal, în
temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, conform art. 19 din Legea nr. 255/2013; 5
soluții de renunțare la urmărirea penală în dosare cu autori cunoscuți.
În cele mai multe cazuri, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/director/gestionar în cadrul societății comerciale (1 dosar).
Într-un dosar subiectul activ a fost funcționar al primăriei, iar în 2 dosare subiectul
activ nu a avut vreo calitate legată de protecția mediului.
Sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut din oficiu sau de Comisariatul
Județean Argeș al Gărzii de Mediu (1 dosar).
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98
alin. (2) lit. a), c) din O.U.G. nr. 195/2005.
Organele de cercetare penală au identificat în depozitele unităților controlate, substanțe
toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de la comercializare ce trebuiau neutralizate prin
intermediul unei societăți comerciale specializate, au reținut că au fost livrate produse de
protecție a plantelor neautorizate (în 3 dosare) și de asemenea au reținut că au fost evacuate pe
sol substanțe periculoase ori activitatea societății a continuat ulterior suspendării autorizației
de mediu (în 2 dosare), precum și poluarea accidentală datorită nesupravegherii funcționării
instalațiilor (în 1 dosar).

95
 În toate cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul urmăririi
penale, fie a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării speciale
în vederea neutralizării.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 200 lei și 1.000 lei, în temeiul
dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile depuse
pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
S-au relevat situații de fapt bine stabilite și motivate în dosarul nr. 354/P/2013 al
Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni (4 inculpați au sustras o cantitate de țiței din
conducta Petrom, producând în același timp poluarea solului, prin evacuarea țițeiului din
conducta avariată) și în dosarul nr. 274/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești
(poluare accidentală a mediului din cauza fisurării unei conducte a S.C. Conpet S.A., poluare
limitată datorită intervenției rapide a angajaților societății și monitorizării atente a Gărzii de
Mediu).
În două dosare a fost întâlnit subiect activ multiplu.

12. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și

unitățile subordonat s-au dispus: 14 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 2 soluții de clasare, în temeiul dispozițiilor art. 181
C.pen. din 1969, conform art. 19 din Legea nr. 255/2013; 20 soluții de renunțare la
urmărirea penală în dosare cu autori cunoscuți; 1 soluție de neîncepere a urmăririi penale,
în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se la fel că fapta săvârșită nu a
prezentat pericolul social al unei infracțiuni.
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/reprezentant PFA sau gestionar în cadrul societății comerciale. O persoană
cercetată a avut calitatea de primar (1 dosar), iar într-o cauză au fost cercetate două persoane
fizice, fără vreo calitate specială.

96
 În aproape toate cazurile analizate, sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut din
oficiu, cu excepția unui singur dosar în care actul de sesizare a fost întocmit de Garda de
Mediu.
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (4) pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (5) lit. b) din același act
normativ]; art. 98 alin. (2) pct. 7 din O.U.G. nr. 195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (2) lit. a)
din același act normativ]; art. 98 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (5) lit. b)
din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) pct.
13 din O.U.G. nr. 195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (2) lit. f) din același act normativ]; art. 98
pct. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (1) lit. b) din același act
normativ].
În cele mai multe cazuri, organele de cercetare penală au identificat în depozitele
unităților controlate, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de la
comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale specializate.
Deopotrivă, au reținut că nu au fost luate măsuri de depozitare corespunzătoare a
unor substanțe chimice ori îngrășăminte complexe periculoase pentru mediu (în 13 dosare), au
fost exploatate agregate minerale fără autorizație de mediu (1 dosar) sau au fost
comercializate produse pentru care nu existau certificate de calitate și autorizare (în 4 dosare).
În toate cazurile analizate, substanțele au fost neutralizate pe parcursul urmăririi
penale, a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării speciale în
vederea neutralizării, sau procurorul a dispus prin ordonanță confiscarea specială în vederea
eliminării acestora.
În cazul dosarelor nr. 239/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pogoanele și
nr. 10380/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești nu se face vorbire nici în
cuprinsul actului de soluționare, nici la dispozitivul acestuia despre măsurile luate cu privire
la produsele de protecție a plantelor, expirate ori retrase de pe piață.
În situaţia dosarului nr. 10537/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a
fost reținută în mod greșit ca încadrare juridică cea prevăzută în art. 98 alin. (1) pct. 4 din
O.U.G. nr. 195/2005, având în vedere că acest alineat avea doar două puncte [încadrarea
juridică corectă era în art. 98 alin. (2) pct. 6) al O.U.G. nr. 195/2005, în forma anterioară
modificării textului legal prin Legea nr. 187/2012 – deci se impune o îndreptare de eroare
materială în acest sens].
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse mustrări cu avertisment sau amenzi administrative cu valori

97
cuprinse între 100 lei și 1.000 lei, în temeiul dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din
1969.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
În aproape toate dosarele analizate a fost cercetată o singură persoană, cu excepția a
două dosare în care a fost reținut coautoratul.

13. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava și

unitățile subordonate s-au dispus: 12 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 25 soluții de renunțare la urmărirea penală în dosare cu
A.C./A.N. - 1 dosar.
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială/reprezentant PFA/întreprindere individuală/gestionar în cadrul societății
comerciale.
În șapte dosare subiectul activ nu avea nicio calitate specială.
În aproape toate cazurile analizate, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut
din oficiu, iar într-un dosar organele de urmărire penală au fost sesizate prin plângerea
formulată de persoana vătămată.
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98
alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 7
din Legea nr. 101/2011 (un singur dosar); art. 359 C.pen.; art. 348 C. pen.62

62
,,Art. 348. Exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi
Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori
exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor

98
 În majoritatea cazurilor, organele de cercetare penală au identificat în depozitele
unităților controlate, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase de la
comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale specializate
și au reținut că nu au fost luate măsuri de depozitare corespunzătoare a unor îngrășăminte
complexe periculoase pentru mediu (în 27 dosare).
De asemenea, au fost identificate deșeuri periculoase evacuate pe sol (în 2 dosare) și s-
a constatat utilizarea unor produse pentru care nu existau certificate de calitate sau erau
retrase de pe piață ori neautorizate (7 dosare).
Într-un singur dosar s-a reținut folosirea unei substanțe care diminuează stratul de
ozon.
În aproape toate cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul
urmăririi penale, fie a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării
speciale în vederea neutralizării.
În ceea ce privește dosarul nr. 88/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Rădăuți se impune o îndreptare de eroare materială în actul de soluționare, fiind reținută ca
încadrare juridică a faptei săvârșite cea prevăzută în art. 98 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr.
105/2005 (în mod corect), dar denumirea infracțiunii ,,de conducerea unui autovehicul
neînmatriculat” este greșită; denumirea corectă era de ,,poluarea prin evacuarea, în atmosferă
sau pe sol, a unor deşeuri ori substanţe periculoase”.
În cazul dosarelor nr. 2140/P/2012 și nr. 2139/P/2012 ale Parchetului de pe lângă
Judecătoria Suceava, nr. 678/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului,
nr. 2147/P/2011 și nr. 2148/P/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, nr.
6198/P/2014, nr. 6199/P/2014, nr. 6200/P/2014 și nr. 6627/P/2014 ale Parchetului de pe lângă
Judecătoria Botoșani și nr. 219/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni nu se
face vorbire nici în cuprinsul actului de soluționare, nici la dispozitivul acestuia despre
măsurile luate cu privire la produsele de protecție a plantelor, expirate ori retrase de pe piață
sau despre măsurile luate cu privire la aceste produse devenite deșeuri, în timpul urmăririi
penale.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 200 lei și 1.000 lei, în temeiul
dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.

astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an

sau cu amendă.”

99
 În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
Ceea ce se impune a fi avut în vedere de către procurorii de caz din cadrul Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Suceava (și unitățile subordonate) sunt dispozițiile art. 318 alin.
(8) C.pr.pen. [raportat la dispozițiile art. 274, art. 286 alin. (2) și art. 315 alin. (2)-(4)
C.pr.pen.] referitoare la cheltuielile judiciare ce trebuie suportate de către suspect/inculpat și
nu de către stat (dosarele nr. 2442/P/2014, nr. 2443/P/2014 și nr. 2444/P/2014 ale Parchetului
de pe lângă Judecătoria Suceava, nr. 1898/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Rădăuți, nr. 6198/P/2014, nr. 6199/P/2014, nr. 2488/P/2015, nr. 3118/P/2015, nr.
6200/P/2014, nr. 3699/P/2015 și nr. 6627/P/2014 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria
Botoșani, nr. 480/P/2015 și nr. 481/P/2015 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Darabani).

14. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș și

unitățile subordonate s-au dispus: 5 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 5 soluții de clasare, în temeiul dispozițiilor art. 181
C.pen. din 1969, conform art. 19 din Legea nr. 255/2013, în dosare cu A.N.; 6 soluții de
renunțare la urmărirea penală în dosare cu autori cunoscuți; 1 soluție de neîncepere a
urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se la fel că
fapta săvârșită nu a prezentat pericolul social al unei infracțiuni, dosarul fiind cu A.N.
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de administrator societate
comercială (cu excepția a 2 dosare – persoană fizică cercetată, fără calitate specială).
În 6 dosare din cele analizate, sesizarea organelor de urmărire penală s-a făcut de către
reprezentanți ai Gărzii de Mediu, fiind vorba de incendierea unor suprafețe de vegetație și
puieți ori a altor suprafețe protejate.
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (4) pct. 2 din O.U.G. nr. 195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (5) lit. b) din același act
normativ]; art. 98 alin. (3) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr.
195/2005; art. 98 alin. (3) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (2) lit. g) din
același act normativ]; art. 98 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) pct. 13

100
din O.U.G. nr. 195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (2) lit. f) din același act normativ]; art. 98
alin. (1) pct.1 din O.U.G. nr. 195/2005 [în prezent, art. 98 alin. (1) lit. a) din același act
normativ].
Astfel, în cele mai multe cazuri, organele de cercetare penală au identificat în
depozitele unităților controlate, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate, neomologate sau
retrase de la comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale
specializate.
Deopotrivă, au reținut că nu au fost luate măsuri de depozitare corespunzătoare a unor
îngrășăminte complexe periculoase pentru mediu (într-un dosar), ori au fost sesizate cu
incendierea unor suprafețe de vegetație și puieți/fâneață/vegetație uscată dintr-o rezervație
naturală/pășune împădurită (în 6 dosare).
În cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul urmăririi penale,
fie a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării speciale în
vederea neutralizării, fie a dispus procurorul confiscarea acestora în vederea neutralizării pe
cheltuiala persoanei cercetate.
În cazul dosarelor nr. 582/P/2014 și nr. 581/P/2014 înregistrate la Parchetul de pe
lângă Judecătoria Luduș nu se face vorbire despre măsurile luate de către organele de
urmărire penală cu privire la produsele expirate identificate.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 100 lei și 300 lei sau mustrarea
(un dosar), în temeiul dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile depuse
pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
În toate dosarele cu autori cunoscuți a fost cercetată câte o singură persoană, iar în 7
dosare au fost efectuate cercetări cu privire la faptă.

15. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

În perioada supusă analizei, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și

unitățile subordonate s-au dispus: 11 soluții de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul
dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se că faptele săvârșite nu au prezentat
pericolul social al unor infracțiuni; 7 soluții de clasare, în temeiul dispozițiilor art. 181

101
C.pen. din 1969, conform art. 19 din Legea nr. 255/2013; 18 soluții de renunțare la
urmărirea penală în dosare cu autori cunoscuți; 4 soluții de neîncepere a urmăririi penale,
în temeiul dispozițiilor art. 181 C.pen. din 1969, considerându-se la fel că faptele săvârșite nu
au prezentat pericolul social al unor infracțiuni,
În majoritatea cazurilor, calitatea subiectului activ a fost de salariat sau administrator
societate comercială.
În 8 dosare subiectul activ nu a avut nicio calitate legată de atribuții în domeniul
protecției mediului, într-un dosar a avut calitatea de lichidator judiciar, iar într-un dosar
subiectul activ a fost profesor de chimie.
În aproape toate cazurile analizate, sesizarea organelor de cercetare penală s-a făcut
din oficiu, iar în 3 cazuri sesizarea și controalele ulterioare au aparținut Gărzii de Mediu.
Infracțiunile reținute în sarcina persoanelor cercetate au fost cele prevăzute în: art. 98
alin. (5) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98 alin. (2) lit. f) din O.U.G. nr. 195/2005; art. 98
alin. (3) lit. a) și c) din O.U.G. nr. 195/2005.
În majoritatea cazurilor, organele de cercetare penală au identificat în
depozitele/locațiile unităților controlate, substanțe toxice, nocive, iritante, expirate sau retrase
de la comercializare ce trebuiau neutralizate prin intermediul unei societăți comerciale
specializate.
Deopotrivă, au reținut că au fost utilizate produse de protecție a plantelor neautorizate
în 9 dosare, au fost neasigurate depozite de deșeuri periculoase (2 dosare) sau au fost
transportate substanțe periculoase cu încălcarea legii în 2 dosare.
În toate cazurile analizate, substanțele fie au fost neutralizate pe parcursul urmăririi
penale, fie a fost sesizat judecătorul de cameră preliminară cu solicitarea confiscării speciale
în vederea neutralizării, fie s-a dispus confiscarea specială de către procurorul de caz.
Soluțiile au fost motivate, s-au făcut referiri concrete la speță, iar în cazul sancțiunii
administrative au fost dispuse amenzi cu valori cuprinse între 50 lei și 1.000 lei (cele mai
întâlnite cazuri), în temeiul dispozițiilor art. 181 și art. 91 lit. c) C.pen. din 1969.
În ceea ce privește soluțiile de renunțare la urmărirea penală, acestea au avut în vedere
criteriul de oportunitate, pe lângă modul și mijloacele de săvârșire a faptei și eforturile
depuse pentru înlăturarea consecințelor.
Nu au existat contradicții între soluția dispusă și argumentarea acesteia.
De precizat că, în cazul dosarului nr. 410/P/2013 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Arad, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 318 alin. (8) C.pr.pen., respectiv
ordonanța nu cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2) din același cod, respectiv

102
temeiurile de fapt și de drept ale soluției. Ordonanța de renunțare la urmărirea penală trebuie
să fie comunicată persoanelor interesate, după verificarea sub aspectul legalităţii şi temeiniciei
de procurorul ierarhic superior, dar nu împreună cu referatul organelor de cercetare penală,
cum s-a procedat greșit în cauza soluționată.
Dintre dosarele analizate doar 2 dosare au avut subiecți activi multipli (coautori).

Concluzii. Soluțiile adoptate de procurorii de caz (renunțare la urmărirea penală,

scoatere de sub urmărire penală în temeiul art. 181 C.pen. din 1969, clasare în temeiul art. 181
C.pen. din 1969, neîncepere a urmăririi penale în temeiul art. 181 C.pen. din 1969) sunt legale
și temeinice, decizia de netrimitere în judecată a fost în toate cazurile fundamentată și
oportună. Situația de fapt a fost corect stabilită în toate cazurile, au fost coroborate probele
administrate, astfel încât procurorul de caz a putut ajunge la concluzia că trimiterea în
judecată nu este necesară pentru apărarea și garantarea valorilor fundamentale consacrate de
Constituția României, republicată.
Cercetările efectuate în aceste dosare nu au privit mari poluatori ori situații grave care
să aibă ca rezultat prejudicii semnificative aduse mediului (daune ireversibile sau de lungă
durată) sau decesul ori vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății unei persoane.
De altfel, au fost foarte rar întâlnite cazurile în care subiectul activ să fie o persoană juridică.
Actele normative au fost des modificate, sunt greoaie și nesistematizate și nu oferă un
instrument util procurorului de caz, fiind expresia unei viziuni neunitare asupra sancțiunilor
de drept al mediului.

III. Analiza cauzelor penale în care s-au adoptat soluții de trimitere în judecată şi în
care s-au pronunţat soluţii definitive de achitare de instanțele de judecată. Prin rechizitoriul
nr. 5162/P/2013 emis la data de 2 decembrie 2013 de Parchetul de pe lângă Judecătoria
Galaţi, înregistrat pe rolul Judecătoriei Galaţi la data de 7 ianuarie 2014 (dosar nr.
236/233/2014), s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a:
1) inculpatei Z.C. pentru săvârşirea infracţiunilor de continuare a activităţii după
suspendarea acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu prevăzută în
art. 98 alin. (2) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2005 (în forma anterioară modificării textului legal
prin Legea nr. 187/2012) şi de continuarea activității după dispunerea încetării acesteia
prevăzută în art. 98 alin. (4) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 (în forma anterioară modificării
textului legal prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. din 1969;

103
 2) inculpatei S.C. Z. S.R.L., prin C.I.I. J.R.-M., pentru săvârşirea infracţiunilor de
continuare a activităţii după suspendarea acordului de mediu sau autorizaţiei/autorizaţiei
integrate de mediu prevăzută în art. 98 alin. (2) pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2005 (în forma
anterioară modificării textului legal prin Legea nr. 187/2012) şi de continuarea activităţii după
dispunerea încetării acesteia prevăzută în art. 98 alin. (4) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 (în
forma anterioară modificării textului legal prin Legea nr. 187/2012), cu aplicarea art. 33 lit. a)
C. pen. din 1969.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei şi efectuarea de cercetări faţă de
B.M., sub aspectul comiterii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută în art.
288 alin. (1) C. pen. din 1969 şi de uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen. din 1969, precum şi
față de T.F., sub aspectul comiterii infracţiunii de fals intelectual prevăzută în art. 289 alin. (1) C.
pen. din 1969.
În actul de sesizare a instanței s-a reţinut că inculpatele S.C. Z. S.R.L. şi Z.C., în calitate
de administrator special al celei dintâi, în perioada 5 martie 2012 – 15 martie 2012, au desfăşurat
la punctul de lucru situat în Municipiul Galaţi activitatea de „întreținere şi reparare a
autovehiculelor" (cod CAEN 4730) – spălătorie auto, cu toate că Agenţia Regională pentru
Protecţia Mediului Galaţi (în continuare A.R.P.M. Galaţi) dispusese prin decizia nr.
1771/05.03.2012 suspendarea autorizației de mediu nr. 89/2009 referitoare la această activitate.
De asemenea, s-a reţinut că inculpatele S.C. Z. S.R.L. şi Z.C., în calitate de administrator
special al celei dintâi, în perioada 19 martie 2012 – 17 iunie 2013, au desfăşurat la punctul de
lucru situat în Municipiul Galaţi activitatea de „întreţinere şi reparare a autovehiculelor”(cod
CAEN 4730) – spălătorie auto, cu toate că A.R.P.M. Galaţi dispusese prin decizia nr.
2214/19.03.2012 anularea autorizației de mediu nr. 89/2009 referitoare la această activitate, iar
Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Galaţi i-a adus la cunoștință interzicerea de a
mai desfășura această activitate.
Inculpatelor Z.C. şi S.C. Z. S.R.L. (reprezentată prin C.I.I. J.R.- M.) le-a fost prezentat
materialul de urmărire penală la data de 12 noiembrie 2013 (potrivit reglementării procesual
penale anterioare).
În vederea executării pedepsei amenzii aplicabilă S.C. Z. S.R.L., prin ordonanţa
procurorului din data de 5 noiembrie 2013, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului
asupra bunurilor mobile ale societăţii, însă măsura nu a putut fi pusă în executare, deoarece la
punctul de lucru al societăţii nu s-au găsit bunuri care să îi aparțină, iar la adresa respectivă,
începând cu data de 1 iulie 2013, funcționa S.C. Z. S.R.L.-D.
Persoana vătămată Statul român, reprezentat prin A.R.P.M. Galaţi, nu s-a constituit parte

104
civilă în procesul penal.
În procedura de cameră preliminară, prin încheierea din 7 martie 2014, judecătorul de
cameră preliminară a constatat legalitatea rechizitoriului nr. 5162/P/2013 emis la data de 2
decembrie 2013 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, legalitatea administrării probelor,
legalitatea actelor de urmărire penală, şi a dispus începerea judecăţii în cauza privind pe
inculpatele Z.C. și S.C. Z. S.R.L., prin C.I.I. J.R.-M., pentru săvârşirea infracţiunilor reținute în
actul de sesizare a instanței.
În faza de cercetare judecătorească, persoana vătămată statul român, prin A.R.P.M.
Galaţi, a depus la dosar precizări privind noua denumire, dar şi referitor la modul de emitere,
suspendare şi anulare a autorizaţiilor de mediu.
La solicitarea instanţei, Garda Naţională de Mediu - Comisariatul General - Comisariatul
Judeţean Galaţi a comunicat, prin adresa nr. 3600/SCJGL/18.11.2014, că în ceea ce privește
activităţile desfăşurate în perioada 5 martie 2012 – 15 martie 2012 de către S.C. Z. S.R.L., la
punctul de lucru situat în Municipiul Galaţi, nu pot fi calificate în sensul că ar fi fost de natură să
pună în pericol viața sau sănătatea umană sau vegetală, deoarece S.C. Z. S.R.L. nu a efectuat
determinări la factorii de mediu, apă uzată, nămol şi nivel de zgomot, deşi măsurătorile amintite
au fost dispuse prin adresa nr. 1771/05.03.2012 cu ocazia suspendării autorizaţiei de mediu nr.
89/09.06.2009 de către A.R.P.M. Galaţi.
Este de reţinut şi faptul că în dosarul nr. 6109/P/2012 al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Galaţi, în care s-a dispus clasarea cauzei privind pe suspecta Z.C. pentru comiterea
infracţiunii de continuare a activităţii după dispunerea încetării acesteia prevăzută în art. 98 alin.
2 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 (în forma anterioară modificării textului legal prin Legea nr.
187/2012), comisarul C.L., din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Galaţi,
a declarat că „în urma notificării emise de A.R.P.M., în data de 15 martie 2012, a fost verificată
în teren respectarea suspendării activităţii societăţii S.C. Z. S.R.L, constatându-se că aceasta
funcţiona, după îndeplinirea obligaţiilor stabilite în autorizaţia de mediu şi în notificarea
A.R.P.M., și anume de prezentare a documentelor privind monitorizarea mediului şi raportare a
deşeurilor generate.”.
Rezultă astfel că, în lipsa determinărilor factorilor de mediu, nu se putea aprecia că
activitatea inculpatei S.C. Z. S.R.L., după suspendarea autorizaţiei de mediu, a fost de natură să
pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală, fapta acesteia neîntrunind
elementele tipicității, astfel încât aceasta nu este prevăzută de legea penală, sens în care instanța
a dispus achitarea celor două inculpate, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen., sub
aspectul săvârşirii infracțiunii de continuarea activităţii după suspendarea acordului de mediu

105
sau a autorizației, respectiv a autorizației integrate de mediu, prevăzută în art. 98 alin. (2) lit. c)
din O.U.G. nr. 195/2005.
Cea de-a doua faptă pentru care inculpatele au fost trimise în judecată –continuarea
activității după dispunerea încetării acesteia – era prevăzută în art. 98 alin. (4) pct. 1 din O.U.G.
nr. 195/20005, fiind sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
În forma modificată prin art. 247 din Legea nr. 187/2012, O.U.G. nr. 195/2005 în art. 98
alin. (5) prevede că constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani fapta de
,,continuare a activităţii care a cauzat poluarea după dispunerea încetării acestei activităţii” (lit.
a).
Examinând prin comparare textele de lege succesive care incriminează infracţiunea,
instanţa a constatat că cele două reglementări se diferențiază prin natura activităţii derulate după
dispunerea încetării acesteia. Dacă în forma inițială, legea incrimina pur și simplu continuarea
activității după dispunerea încetării acesteia, în forma modificată prin Legea nr. 187/2012, legea
se referă expres doar la „activitatea care a cauzat poluarea”, legiuitorul impunând astfel
suplimentar o nouă circumstanță de comitere a faptei.
Aşa cum s-a arătat în doctrină63, tipicitatea ca primă trăsătură a infracțiunii se constituie
într-o garanție a respectării unora dintre principiile fundamentale ale dreptului penal. Astfel,
tipicitatea asigură, în primul rând, respectarea principiului legalităţii incriminării, deoarece o
faptă concretă poate fi sancţionată numai dacă ea se regăseşte în descrierea realizată de o normă
penală. În acelaşi timp, tipicitatea poate contribui la respectarea principiului minimei intervenţii,
deoarece dintre diferitele acţiuni ce se dovedesc la un moment dat antijuridice (contrare ordinii
de drept) legiuitorul trebuie să le aducă în sfera dreptului penal numai pe acelea care nu pot fi
prevenite eficient prin mijloacele altor ramuri de drept. Prin urmare, s-a reţinut lipsa de tipicitate
a faptei în ipoteza în care activitatea desfășurată de inculpate, în cauza de față, nu a produs
poluare.
Neîndeplinirea condițiilor de tipicitate a condus la concluzia că fapta comisă sub
imperiul legii vechi nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi, datorită modificării
elementelor constitutive ale infracțiunii, ceea ce face aplicabile dispoziţiile art. 4 C.pen.

63
A se vedea: I. Oancea, Fapta prevăzută de legea penală (Noţiunea de infracţiune), în
“Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea generală”, de V. Dongoroz ş.a., vol. I, Editura
Academiei, Bucureşti, 1969, p. 124-127; G. Antoniu, Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii (Dispoziţii
generale), în “Explicaţiile noului Cod penal. Vol. I. Articolele 1-52”, de G. Antoniu, T. Toader
(coordonatori) ş.a., Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p. 160-162.

106
 Practic, prin modificarea adusă elementelor constitutive ale infracţiunii, fapta de
continuare a activităţii după dispunerea încetării acesteia prevăzută în art. 98 alin. (4) pct. 1 din
O.U.G. nr. 195/2005 (în forma anterioară modificării textului legal prin Legea nr. 187/2012) a
fost dezincriminată.
Conform dispozițiilor art. 4 C.pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea
veche dacă nu mai sunt prevăzute în legea nouă.
Având în vedere considerentele expuse, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I
C.pr.pen., instanţa a dispus achitarea celor două inculpate, reținând că fapta de continuarea
activității după dispunerea încetării acesteia nu mai este prevăzută de legea penală.

Concluzii. Hotărârea este legală și temeinică, instanța aplicând corect legea penală, prima
faptă reținută în sarcina inculpatelor trebuind să fi fost „de natură să pună în pericol viața ori
sănătatea umană, animală sau vegetală”, condiție neîndeplinită în cauză.
Cu privire la cea de-a doua faptă [prevăzută în art. 98 alin. (4) pct. 1 din O.U.G. nr.
195/2005 - forma nemodificată], instanța a constatat dezincriminarea acesteia și a făcut aplicarea
dispozițiilor art. 4 C.pen.
Analizând atât rechizitoriul, cât și hotărârea instanței, observăm că procurorul de caz ar fi
trebuit să dea valoare mai mare criteriilor legale de apreciere a pericolului social prevăzute de
art. 181 alin. (2) C.pen. din 1969, în cazul celei de-a doua fapte comise (scopul urmărit de
inculpate, precum și urmările produse), la momentul emiterii rechizitoriului, când încă nu intrase
în vigoare legea modificatoare și totodată dezincriminatoare – Legea nr. 187/2012.
Valorificarea acestor criterii – raportat la a doua faptă – și o analiză mai competentă a
elementelor constitutive – în ceea ce privește prima faptă – ar fi avut drept consecință evitarea
unei soluții de achitare, întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen.

107
 Considerații asupra protecției fondului forestier
prin dreptul penal

Prof. univ. dr., dr. h. c. Mircea Duțu

Directorul Institutului de Cercetări Juridice
„Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române

1. Considerații generale. Încă din dreptul roman64 pădurile s-au bucurat de un regim
juridic special, ceea ce a marcat, de-a lungul timpului, particularitățile dreptului forestier.
Totuși, multă vreme acesta a fost în mare măsură ignorat de juriști, revenind în atenția
preocupărilor publice și a doctrinei de specialitate odată cu apariția și afirmarea problematicii
protecției mediului și recunoașterea funcției ecologice a pădurii. Specificul dreptului forestier,
64
În celebra controversă animată de Cicero contra legii agrare și a lui Rullus se fac o serie de
considerații interesante privind statutul și rolul pădurii în Roma antică. „Vinzi, Rullus, pădurea
Scantia: ea este proprietatea poporului roman și eu mă opun acestui act”, afirma consulul în al treilea
discurs al său privind legea agrară. Iar această opoziție se întemeia pe faptul că Rullus afecta astfel
veniturile statului. „Unde se află această pădure, Rullus? Printre terenurile abandonate ori cele
arendate de cenzori?... Vinzi pădurea Scantia, tu, când eu sunt Consul și sub ochii Senatului! Atingi
mai puțin veniturile noastre! Scoți din zestrea poporului roman resursele sale în timp de război,
grandorile sale în timp de pace!”, Ciceron, Discours contre la loi agraire, în M. Nisard (dir.),
„Oeuvres complètes de Cicéron avec la traduction en Français”, tome deuxième, Ed. Firmin Didor,
Paris, 1809, p. 502.
În același context, de remarcat proveniența terminologică și semnificațiile termenului de
pădure. În limbile franceză și engleză, cuvântul forêt – forest parvine din latinescul for, foris, care
înseamnă „în afară”, ceea ce pentru un spirit antic, bazat pe urbis (cetate) se traduce prin „în afara
orașului (cetății).” Așadar, era vorba de o „civilizație a orașului” care și-a pierdut esența rurală și odată
cu aceasta s-a îndepărtat de o identitate forestieră. Dimpotrivă, în civilizațiile de tip rural, precum cea
românească, vocabula pădure a fost importată tot din latină, dar plecând de la termenul de padulem.
Totodată, terminologia de bază, în frunte cu silvicultura a fost importată tot din latină, dar din
vocabulele care se refereau la realitățile naturale, respectiv de la silva, -ae.

108
cristalizat în cursul veacului al XX-lea, s-a manifestat apoi pentru o lungă perioadă de timp
aproape exclusiv în materie penală, vorbindu-se chiar de existența unui drept penal forestier65.
Dacă la început dreptul de proprietate s-a aflat în centrul legislației silvice, inclusiv în privința
aspectului său penal, cu precădere în țările Europei Occidentale66, treptat accentul s-a deplasat
pe rolul social și pe cel ecologic al pădurii, ceea ce a implicat o revalorizare și o redefinire a
priorităților în domeniu, precum și o adaptare a răspunsului penal la noua problematică
forestieră. Așa se face că pentru o bună perioadă de timp s-a distins între infracțiunile proprii
pădurilor publice (de regim forestier) și cele specifice pădurilor private, iar dincolo de forma
de proprietate găsindu-se un fascicul de infracțiuni comune, întemeiate pe alt criteriu decât cel
al naturii proprietății, cel de protecție a mediului dobândind o importanță și preponderență
sporite. În incriminarea și sancționarea tăierilor abuzive, de exemplu, în Franța pentru
infracțiunile la regimul proprietății se au în vedere criterii, cum ar fi circumferințele arborilor
sau suprafața astfel afectată. Referitor la abuzul de drept, definit în dreptul comun ca fiind o
exercitare în afara finalității (scopului) pentru care respectivul drept a fost recunoscut
titularului său, acesta a cunoscut o manifestare specifică dreptului forestier. Astfel, o tăiere e
considerată abuzivă atunci când este de natură a compromite viitorul pădurii, ca element al
mediului natural. Este vorba de o noțiune tehnică, al cărei conținut e stabilit prin expertiză și
are drept criteriu dominant de determinare gradul de afectare a viabilității pădurii și a
capacității sale regeneratoare.

65
M. Lagarde, Le particularisme des infractions du droit pénal forestier, în R. Nérac-Croisier
(dir.), „Sauvegarde de l’environnement et droit pénal”, Ed. L’Harmattan, Paris, 2005, p. 242.
66
De pildă, legislația penală germană din secolele XV-XVI califica drept furt de lemne numai
sustragerea lemnelor tăiate și tăiatul clandestin al pădurii. În celebrele dezbateri asupra legii cu privire
la furtul de lemne, avute în cadrul celei de a 6-a diete renane care a făcut obiectul unui binecunoscut
text al lui K. Marx din 1842 – „de alură mai ales polemică decât științifică” – s-a ridicat problema
calificării juridice a sustragerii de crengi uscate sau culegerii de vreascuri de care depindea caracterul
licit al actelor respective. Astfel, au fost avansate trei propuneri; cea de furt (de contele von Trips), cea
de abuz de drept (de coproprietate ori de uzufruct, susținută de deputatul Burst) și poziția apărată de
Marx potrivit căreia culegerea de uscături nu constituie un delict, ci se exercita, dimpotrivă, ca un
drept; pentru el printr-o atare incriminare legea leza dreptul respectiv al țăranilor și avea un caracter
injust. Pentru semnificația filosofico-juridică a articolului respectiv, a se vedea M. Xifaras, Marx,
Justice et jurisprudence. Une lecture des „vols de bois”, în „Revue Française d’Histoire des Idées
Politiques”, nr. 1/2002, p. 63–112.

109
 Așadar, integritatea pădurii este percepută tehnic și exprimată juridic sub un unghi
multidimensional: una fizică, existentă la un moment dat, cu semnificații de ordin economic și
o integritate în timp, ca viabilitate în evoluție, cu funcție ecologică și de a răspunde nevoilor
generațiilor viitoare.
Desigur, surprinzând în mod specific fenomenul silvic, dreptul forestier se
configurează ca o legislație specială, care cuprinde aspecte de drept civil, drept administrativ
ori de drept penal. Dar evoluția și preocupările sale definitorii ne arată o coloratură specifică
penală predominantă, până la a considera că însăși esența sa ar fi aceea de drept penal.
De altfel, un autor francez reputat în materie remarca, la mijlocul secolului trecut, în
mod semnificativ: „dreptul forestier, ca orice legislație penală, este de strictă interpretare.”67
Recunoașterea și evoluția rolului pădurii în plan ecologic și social îi conferă un statut
de utilitate generală. Ea este o bogăție colectivă în beneficiul generațiilor viitoare, în măsura
în care o gestiune adecvată, care ține seama de imperativele ecologice pe termen lung și nu de
exigențele economice pe termen scurt, permite conservarea potențialităților resursei naturale
pentru viitor. Un același spațiu forestier este patrimoniu pentru o întreagă serie de titulari
diferiți: statul, ca și garant al resursei, proprietarul ca deținător al drepturilor asupra solului și
de exploatare a resursei, colectivitățile locale ca loc de afirmare a practicilor sociale, iar
indivizii ca beneficiari ai unui mediu sănătos și de petrecere a timpului liber. O atare
gestionare „patrimonială” a pădurilor face să domine considerațiile de interes general și de
serviciu public, organizând concertarea participanților și armonizarea intereselor în prezență.
Reglementarea legală trebuie să integreze și să exprime această nouă idee a pădurii ca
instrument de asigurare a echilibrului ecologic.
Legislația românească în domeniu a perceput și tratat multă vreme pădurea mai ales
ca o resursă naturală valorificabilă economic, ceea ce s-a reflectat deopotrivă în concepția
generală de gestionare și administrare a fondului forestier și stabilirea regimului juridic al
răspunderii pentru atingerile aduse acestuia. Funcțiile ecologice ale pădurii și rolul său de
factor de mediu din ce în ce mai important, sunt aproape ignorate, cu implicații majore asupra
protecției și conservării sale. Și aceasta într-o situație de decalaj tot mai important cu viziunea
promovată și pozițiile formulate în dreptul comparat și în documentele internaționale
pertinente. Dintre acestea din urmă, Declarația de la New York privind pădurile

67
C. Vigouroux, Commentaire critique du code forestier, décret du 29 octobre 1952, Ed.
NEF, Paris, 1953, p. 12.

110
(Declaraţia)68, adoptată la 23 septembrie 2014 cu ocazia summit-ului privind clima, în cadrul
sesiunii Adunării Generale a O.N.U., definitivează și afirmă la nivel mondial noua abordare a
problematicii forestiere, punând pe același nivel de importanță și de preocupări pădurea din
perspectiva sa de resursă naturală care răspunde și satisface importante nevoi socio-umane
(peste 1,6 miliarde de persoane depind în privința satisfacerii nevoilor lor de hrană, apă,
combustibil, de remedii medicinale și pentru păstrarea culturilor tradiționale și mijloacelor de
subzistență) și, respectiv, cea de factor ecologic (pădurea adăpostește până la 80% din
biodiversitatea terestră și joacă un rol vital pentru securitatea climatică, grație sechestrării
naturale a carbonului). De aceea, prima propoziție a Declarației („Pădurile sunt esențiale
pentru viitorul nostru”) exprimă în mod semnificativ, chiar dacă prin textul unui document de
soft law, o nouă viziune asupra interdependenței dintre om și pădure și prefigurează o
reevaluare a importanței funcției ecologice a acesteia, în sensul transformării sale într-o
prioritate și, în consecință, conservarea și protecția sa inclusiv prin intermediul dreptului.
Printre obiectivele majore ale atragerii unui asemenea scop proclamate la nivel
internațional se numără și întărirea guvernanței, transparenței și a statului de drept, care
implică stabilirea și folosirea instrumentelor juridice specifice.
Un important document internațional adoptat sub egida Organizației Națiunilor Unite
pentru Agricultură și Alimentație (FAO) a stabilit obiectivul Zero defrișări ilicite relevând,
totodată, „slăbiciunea politicilor și cadrelor juridice și instituționale” în aceste privințe și
nevoia adaptării lor la noile ținte strategice asumate69. Rolul ecologic al pădurii este clar
afirmat în dreptul U.E. începând cu Regulamentul 1610/89 din 29 mai 1989 privind
dezvoltarea și valorificarea pădurilor în zonele rurale. Directiva „Habitat” din 1992 a întărit
acest rol prin zonele speciale de conservare, care cuprind și păduri, și Regulamentul 2078/92
din 30 iunie 1992 privind noua politică agro-ecologică care încurajează întreținerea pădurilor
abandonate. De asemenea, Comunicarea Comisiei Europene din 18 noiembrie 1998 [COM
(98) 649] privind o strategie forestieră pentru U.E., confirmă un asemenea rol.
Constituționalizarea problematicii protecției mediului, prin recunoașterea unui drept
uman fundamental la mediu sănătos și echilibrat ecologic și a altor aspecte ale acesteia a

68
Pentru o prezentare generală a Declarației, a se vedea: M.A. Mekouar, La Déclaration de
New York sur les forêts du 23 septembre 2014: quelle valeur ajoutée? În „Revue juridique de
l’environnement”, no. 3/2015, p. 463–474.
69
FAO, Comité des forêts, vingt-deuxième session, Rome, 23-27 juin 2014, Le défi zéro
déboissement illicite.

111
însemnat ridicarea la rangul de valoare constituțională a unor elemente ecologice importante.
În acest context protecția pădurilor a fost exprimată în anumite constituții. Astfel, legea
fundamentală a R.P. Chineze stabilește obligația statului de a organiza și încuraja
împăduririle; constituțiile Greciei (art. 24) și Cambodgiei (art. 59) insistă asupra păstrării
patrimoniului forestier, Legea fundamentală a Braziliei îi acordă un loc special în numeroase
articole, ceea ce consolidează forța juridică a dispozițiilor Codului forestier și al ariilor
protejate. În fine, în Buthan Constituția merge până la a prescrie că un minimum de 60% al
teritoriului său să fie menținut împădurit (art. 5). Deopotrivă, la nivelul legislațiilor forestiere
(silvice) naționale asistăm la un fenomen de „ecologizare”, în sensul aducerii în prim-planul
obiectului reglementărilor legale a funcției ecologice a pădurii și a calității sale de element al
mediului, a gestiunii și protecției juridice a fondului forestier. În acest context, o serie de
infracțiuni silvice au fost înscrise în categoria infracțiunilor ecologice, din cauza valorilor
astfel ocrotite și rolului principal conferit70 acestui aspect.
În România reducerea alarmantă a suprafeței și starea de degradare a fondului forestier
a făcut ca la nivel oficial să fie considerată amenințare la adresa siguranței naționale „orice
acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au
ca efect periclitarea, gestiunea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondului
forestier, cinegetic…, cu consecințe la nivel național sau regional.” În condițiile în care un
sfert din pădurile țării îndeplinesc funcții speciale de protecție de mare importanță (tipurile
funcționale I și II), în prezent nu există reglementări privind procesul de producție și de
protejare particulară a lor. Reaua concepție și defectuoasa aplicare a legilor succesive de
reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor silvice, trecerea unei suprafețe
importante a fondului forestier în proprietate privată și dificultățile respectării și aplicării
regimului silvic în noile condiții și-au pus și ele amprenta negativă asupra situației pădurii
românești71.

70
Așa, de exemplu, Codul penal al Republicii Moldova din 2003 cuprinde printre
„infracțiunile ecologice” aferente Capitolului IX din Partea specială și tăierea ilegală a vegetației
forestiere (art. 231) și distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere (art. 232).
71
Raportul de audit Situația patrimonială a fondului forestier din România în perioada 1990–
2012, realizat și publicat de Curtea de Conturi, arată că, în urma aplicării legilor de restituire a
proprietăților, suprafața fondului forestier proprietate publică a statului s-a redus cu 3.028.762 ha;
dintre acestea, potrivit estimărilor Curții de Conturi, circa 561.169 ha de terenuri împădurite au trecut
în mod abuziv în proprietate privată.

112
 Printre măsurile considerate de Academia Română ca absolut necesare pentru
garantarea unui viitor durabil pentru pădurile României se numără și cele vizând „dezvoltarea
legislației silvice prin elaborarea reglementărilor subsecvente Codului silvic, în sensul
asigurării integrității pădurilor prin includerea unor prevederi severe referitoare la stoparea
defrișărilor, interzicerea divizării proprietății sub două hectare, la trecerea în administrarea
statului a ocoalelor silvice private care nu respectă regimul silvic și la majorarea substanțială a
sancțiunilor pentru încălcarea regimului silvic”72. Totodată, în același document se remarcă
faptul că: „Astăzi, mai mult ca oricând, este necesar ca poliția, jandarmeria, structurile silvice
publice de control și mai ales justiția să-și îndrepte fața spre suferințele pădurii. În același
timp, vor fi necesare alte abordări legislative mai profund gândite și mai eficiente pentru
asigurarea integrității și sănătății pădurilor, știind că, de-a lungul timpului, ca și în vremurile
noastre, politicul și puterea legislativă au produs cele mai distructive lovituri patrimoniului
forestier național.” La nivel constituțional, potrivit art. 135 alin. (2) lit. d) și e) din Legea
fundamentală, statul are obligația să asigure „exploatarea resurselor naturale”, conform
interesului național, și „refacerea și ocrotirea mediului înconjurător, precum și menținerea
echilibrului ecologic.”
Apartenența pădurii la mediu și aplicarea fondului forestier a regimului constituțional-
legislativ al protecției acestuia au fost relevate în jurisprudența Curții Constituționale a
României (C.C.R.). Astfel, într-o decizie de speță, pronunțându-se asupra constituționalității
dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic (în forma lor inițială),
C.C.R. a reținut că stabilirea prin lege a unei limite prin care proprietatea forestieră nu poate fi
divizată „este o măsură care dă expresie dispozițiilor art. 44 alin. (7) din Constituție care
obligă proprietarul ca, în exercitarea dreptului de proprietate, să respecte, printre altele,
sarcinile privind protecția mediului, aceste sarcini constituind chiar limitări ale dreptului de
proprietate.” Accentuând această perspectivă, instanța constituțională a precizat că: „Mai mult
decât atât, în edictarea normei criticate, legiuitorul a acționat în virtutea prevederilor art. 35
alin. (2) din Legea fundamentală, care obligă statul la crearea cadrului legislativ adecvat
pentru exercitarea dreptului recunoscut la alin. 1 al aceluiași articol, și anume dreptul la un
mediu sănătos și echilibrat ecologic.” Totodată, C.C.R. a statuat prin aceeași decizie că
interdicția de a fărâmița suprafețele de teren împădurit în parcele mai mici de 1 ha era pe

72
Academia Română, Starea actuală și viitorul pădurilor României în viziunea Academiei
Române, iunie, 2016.

113
deplin justificată de necesitatea asigurării unui interes social major, constând în conservarea
fondului național forestier și asigurarea unui mediu sănătos.”73
Așadar, jurisprudența constituțională a statuat astfel câteva concluzii importante:
apartenența pădurii la conceptul de mediu și, în consecință, supunerea acesteia la regimul
juridic aferent protecției acestuia, în prelungirea sa, obligația statului ca, în baza art. 35 alin.
(2) din Constituția României, republicată, privind dreptul la un mediu sănătos și echilibrat
ecologic, să creeze cadrul legal corespunzător de gestionare și protecție a pădurilor și, în fine,
calificarea conservării fondului forestier național drept un „interes social major.” Toate
acestea prezintă importante semnificații pentru protecția pădurii prin dreptul penal.
Infracțiunile silvice şi traficul ilegal de lemn sunt înscrise în statisticile internaționale
în capitolul consacrat „infracțiunilor de mediu”, ca una dintre categoriile importante ale
acestora, alături de comerțul ilegal cu specii de viață sălbatică, pescuitul ilegal, nerespectarea
regimului deșeurilor ș.a.
Potrivit ultimelor estimări, infracțiunile silvice (inclusiv cele comise de persoanele
juridice şi tăierile ilegale de copaci) generează o valoare totală pe an evaluată între 51 şi 152
de miliarde USD74. Tăierile ilegale reprezintă un fenomen mondial, materialul lemnos poate fi
vândut cu ușurință, iar sursa ilegalității nu este întotdeauna vizibilă și poate rezulta din
încălcarea normelor secundare, care poate apărea în diverse stadii ale lanțului de producție75.
De asemenea, în țările producătoare, corupția joacă un rol decisiv în funcție de structurile

73
Curtea Constituţională, Dec. nr. 63/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 131 din 3 martie 2009, confirmată prin Dec. nr. 1235/2009 a Curţii Constituţionale, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 4 decembrie 2009.
74
The rise of environment crime. A growing threat to natural resources. Peace. Development
and Security, UNEP/INTERPOL, 2016, p. 7.
75
Sunt menționate în acest sens următoarele motive de ilegalitate: furtul de lemne, exploatarea
neautorizată a lemnului, nerespectarea reglementărilor silvice, evaziunea fiscală, nerespectarea
reglementărilor referitoare la transportul exportului de masă lemnoasă, nerespectarea legislației muncii
și nerespectarea legislației de mediu. Ca stadii ale lanțului de producție la care se comit infracțiuni sunt
menționate: în perioada de atribuire a concesiunilor și a contractelor de furnizare a lemnului;
exploatarea din zone în care aceasta e interzisă (de exemplu, în zone de protecție sau conservare ori a
anumitor specii protejate, a căror tăiere e interzisă); în timpul operațiunilor efective de exploatare; în
timpul transportului și procesării masei lemnoase; în timpul exportului (Frank Wehinger, Illegale
Märkte (Pieţele ilegale), Max Plank Institute, 2011, p. 90-91, disponibilă la adresa
www.mpifg.de/pu/workpap/wp11-6.pdf, accesată ultima dată la 10 septembrie 2016.

114
politico-administrative și modul de impunere a legii, există diferite relații de corupție între
autorități şi actorii privați; dacă administrația centrală deține suficientă putere şi are un rol
important în asigurarea aplicării legii silvice, doar marile firme pot obține concesii stabile şi
sigure prin coruperea oamenilor potriviți din aparatul de stat. Dacă organele de stat sunt mai
slabe şi organele de aplicare a legii mai neglijente, se deschide o ușă spre coruperea
funcționarilor locali şi a persoanelor importante.

2. Repere istorice ale legislației silvice românești. Legislația forestieră română

modernă, reprezentând un element întârziat al marii reforme legislative inițiată în perioada
1864–1866, construită după model francez, a optat pentru soluția „codului”, chiar dacă
reglementările aferente nu prezentau complexitate și amploarea sistematizării în cadrul unui
atare act normativ complex. Totuși, o asemenea formulă reflectă importanța acordată fondului
forestier și preocuparea pentru înscrierea valorificării și protecției sale în rândul marilor
probleme ale modernizării țării. Semnificative sunt în acest sens aprecierile Domnitorului
Carol I, din iunie 1875, formulate cu ocazia înființării Societății de Geografie, care, relevând
„nevoia de a opri tăierile nesocotite de păduri”, arăta pericolul de a vedea „clima țării
periclitată în modul cel mai amenințător; descreșterea pădurilor la munte seacă izvoarele și
produce uscăciuni, care prefac pământul roditor într-un pustiu.” Într-un asemenea context, la
19 iunie 1881, Carol I promulga Codicele silvic, prima sa lege mai importantă ca rege supusă
sancționării, dar şi prima legiuire românească atotcuprinzătoare, cu o viziune modernă asupra
gospodăririi fondului forestier național. Ca și în cazul Codului civil, Codului penal sau
codurilor de procedură (civilă și penală), legiuitorul român a adoptat modelul francez,
respectiv cel al Codului forestier din 21 mai 1827, ajustat în unele privințe în raport cu
realitățile social-economice și tradițiile românești. Reprezentând un mare progres în evoluția
multiseculară a legislației forestiere franceze, Codul din 1827 făcea distincția între rolul
administrației și al răspunderii penale (pe calea recurgerii la justiție) în exploatarea și
consolidarea pădurii, principalele delicte fiind de competența tribunalelor ordinare. El
concepea pădurea ca o rezervație de arbori la dispoziția națiunii, care era interesată să o
fructifice cât mai bine posibil și să o extindă la maximum, favorizând împăduririle.
Alcătuitorii replicii românești, ai Codului silvic din 1881, au avut în vedere concepția
generală a legiunii franceze, dar nu au putut să o adopte în totalitate, dat fiind decalajul de
dezvoltare dintre cele două țări și conjunctura istorică. Totuși, el era elaborat pentru a
răspunde cerințelor și preocupărilor unei societăți de tip agropastoral și de apărare a pădurii în
fața agresiunilor productivismului industrial.

115
 Delictele priveau atingerile – tăieri și furtul de arbori – aduse pădurilor proprietate
publică, iar drept contravenții erau considerate: tăierea sau ridicare de lemne fără drept,
pășunatul vitelor (cu o agravantă în cazul pădurilor cu vârsta până la zece ani, când cuantumul
amenzii se dubla), distrugerea de plantații, aprinderea focului în pădure sau la o distanță mai
mică de 100 m de lizieră, funcționarea cuptoarelor de var, de ars cărămida sau alte activități
industriale neautorizate de Administrația Domeniilor Statului.
Amenda contravențională se aplica și se suporta separat de despăgubirea pentru
pagubele produse pădurii prin fapta sancționată. Pentru aplicarea articolelor referitoare la
pădurile supuse regimului silvic s-a adoptat un regulament special.
Codul silvic din 29 ianuarie 1910 a reprezentat un pas înainte în dezvoltarea
dimensiunii protecționiste a reglementării, prin extinderea aplicării regimului silvic asupra
unor categorii de păduri, interdicția generală a defrișărilor și reglementarea strictă a
desfășurării unor activități precum pășunatul.
Se consacrau o concepție și o practică modernă în capitolul „Delicte, penalități și
urmări” în privința răspunderii pentru nerespectarea regimului de gestionare și protecție a
fondului forestier. Sunt stabilite „delicte și contravențiuni” la regimul silvic, pedepsite cu
„închisoare și amendă”. De regulă, amenda varia în funcție de starea pădurii și specia afectată
prin fapta contravențională. Erau prevăzute drept contravenţii:
– tăierea, scoaterea din rădăcini ori ridicarea fără drept de arbori;
– smulgerea sau distrugerea plantațiilor sau puieților din păduri, pepiniere sau de pe
marginea șoselelor și din parcuri;
– pășunatul fără drept în păduri;
– facerea de săpături în păduri sau poieni pentru a scoate piatră, nisip, brazde sau alte
materiale;
– amplasarea de cuptoare pentru fabricarea varului, cărămizilor sau altor produse
industriale;
– strângerea și ridicarea din păduri, fără drept, de jir, ghindă sau alte fructe sau semințe
și produse ale pădurii;
– neluarea măsurilor de către aceia care găsesc în pădure sau la marginea acesteia
rămășițe de foc sau începutul unui incendiu sau neanunțarea celor din casa cea mai apropiată
sau a notarului comunei;
– aprinderea focului în pădure sau la o distanță de până la 100 de metri de lizieră sau
depozitarea în pădure de materiale inflamabile;
– provocarea de incendii în pădure din neglijență;

116
 – pășunatul vitelor în pădurile unde acestea au fost distruse prin incendiu;
– folosirea sau falsificarea ciocanelor care servesc la marcarea arborilor.
Vinovatul era obligat deopotrivă să plătească amenda și să repare pagubele produse.
Conform cerințelor și vitregiilor timpului său, Legea nr. 3 din 28 decembrie 1962 –
Codul silvic, avea pretenția să cuprindă „reguli socialiste de apărare, gospodărire și dezvoltare
a fondului forestier.”
În condițiile unui singur și uniform tip de proprietate asupra pădurilor, proprietatea de
stat, Codul silvic din 1962 a operat, fapt nemaiîntâlnit până atunci, cu două noțiuni tehnico-
juridice fundamentale: cea de „fond forestier” supus regimului silvic (pe care l-a definit
pentru prima dată) și, respectiv, cea de vegetație forestieră din afara fondului forestier,
guvernată la rându-i de un sistem propriu de norme de gospodărire și pază. Alte prevederi ale
legii se refereau la: funcțiile îndeplinite de pădure, organizarea evidenței forestiere,
administrarea și gospodărirea fondului forestier, obiectivele amenajamentelor silvice, modul
de exploatare a produselor pădurii, circulația materialelor lemnoase ș.a.
Inițial, în privința capitolului „Despre infracțiuni și contravenții silvice” se arată că
legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni silvice și sancțiunile care se aplică, iar
instrucțiunile ministerului, aprobate prin hotărâre a Consiliului de Miniștri, stabilesc faptele și
sancțiunile pentru contravențiile silvice. Prin Decretul nr. 45 din 29 ianuarie 1969, capitolul
VI, „Contravenții și infracțiuni”, a dobândit o existență de sine stătătoare, în sensul
cuprinderii și definirii sistemului sancționator-contravențional și penal specific.
Caracterizată drept „codul silvic al tranziției”, Legea nr. 26 din 24 aprilie 199676 a
reglementat regimul juridic al pădurii în perioada în care aplicarea legilor reconstituirii
dreptului de proprietate a generat multiple probleme socio-economice în domeniu.
În articolele 96–104, Legea nr. 26/1996 stabilea infracțiunile silvice, cu un regim
sancționator mai sever decât cel prevăzut prin Codul silvic din 1962. Era evidentă o
„ecologizare” a acestora atât prin includerea în obiectul supus ocrotirii a unor aspecte legate
de protecția mediului, cât și prin incriminarea ca agravantă a săvârșirii faptelor în arii
forestiere protejate (art. 97, alineatul ultim).
Obiectul juridic (care era complex) îl constituiau relațiile sociale privitoare la
gospodărirea durabilă și asigurarea integrității cantitative și calitative a fondului forestier,
indiferent de natura dreptului de proprietate asupra elementelor componente.

76
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 8 iunie 1996, a fost abrogată
în temeiul art. 139 din Legea nr. 46/2008.

117
 Pe de altă parte, sunt incluse în obiectul juridic și relațiile sociale referitoare la mediu,
echilibrul ecologic și alte valori naturale.
Obiectul material al faptei penale reglementate de art. 96 cuprindea pădurile, terenurile
sau apele din fondul forestier național, precum și semnele de hotar, împrejmuirile ori reperele
de marcare care au fost distruse, degradate sau mutate fără drept din locul lor.
În cazul infracțiunilor prevăzute în art. 97, 98, 100–102, obiectul material consta în
vegetația forestieră (arbori, puieți sau lăstari) tăiată sau scoasă fără drept din rădăcini,
respectiv arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori tăiați sau bunuri distruse,
degradate sau aduse în stare de neîntrebuințare sau vătămate prin incendiere, pășunare ori
ilegal marcate cu ciocanul silvic.
La fapta incriminată în art. 103, obiectul material era jnepenișul distrus sau vătămat,
iar la cea prevăzută în art. 99, ciocanul silvic de marcat falsificat.
Subiectul activ nemijlocit (autorul) putea fi orice persoană care îndeplinea condițiile
cerute de lege (cetățeanul român sau străin domiciliat sau nu în România).
În situația comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 97 și 98 de către personalul silvic
cu atribuții de constatare a infracțiunilor și contravențiilor – adică de către persoanele
nominalizate în art. 105 (pădurari, brigadieri, șefii districtelor silvice, inginerii și tehnicienii
silvici de la ocoalele silvice, unitățile silvice, Regia Națională a Pădurilor și autoritatea
publică centrală care răspunde de silvicultură, precum și alți angajați împuterniciți de Regia
Națională a Pădurilor și de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură) –
calitatea acestuia atragea agravarea răspunderii penale, în conformitate cu art. 104.
Faptele penale prevăzute de Codul silvic, cu excepția a două variante, puteau fi comise
în toate formele de participație – coautorat, instigare, complicitate.
Cele două variante priveau faptele prevăzute în art. 97 alin. (4) lit. a) și art. 98 alin.
(4), care, în ce privește participația, puteau fi comise numai în forma instigării, deoarece, în
situația cooperării a două sau mai multor persoane la săvârșirea împreună a infracțiunii – fie
în calitate de coautori, fie în calitate de autori și complici – era realizată modalitatea agravată
(calificată a acestor fapte).
În raport cu urmarea imediată, unele infracțiuni silvice erau infracțiuni de rezultat, iar
altele, de pericol.
În cazul infracțiunilor de rezultat, trebuia să se verifice și să se stabilească raportul de
cauzalitate dintre activitatea făptuitorului și consecințele arătate în textele legale. La
infracțiunile de pericol, legătura de cauzalitate rezulta din însăși materialitatea faptelor – ex
re.

118
 Latura subiectivă consta în vinovăția manifestată sub forma intenției directe sau
indirecte, respectiv făptuitorii prevăd rezultatul acțiunilor pe care le săvârșesc și urmăresc
(intenție directă) sau, după caz, acceptă producerea acestuia (intenție indirectă).
Textele incriminatoare nu pretindeau, pentru realizarea infracțiunilor, existența unui
anumit scop ori mobil.
Acțiunea penală în cazul infracțiunilor prevăzute în Codul silvic se punea în mișcare
din oficiu. Urmărirea penală o efectuau organele de poliție, iar judecarea în fond cădea în
competența judecătoriilor.
În conformitate cu prevederile art. 105 din Codul silvic, pe lângă organele de urmărire
penală erau competenți să constate infracțiunile prevăzute la art. 96–103 pădurarii, brigadierii,
șefii districtelor silvice și tehnicienii silvici de la ocoalele silvice, unitățile silvice, Regia
Națională a Pădurilor și autoritatea publică centrală care răspundea de silvicultură, precum și
alți angajați împuterniciți de Regia Națională a Pădurilor și de autoritatea publică centrală care
răspundea de silvicultură.
Potrivit art. 106, organele prevăzute la art. 105 aveau obligațiile organelor de
constatare a infracțiunilor prevăzute de Codul de procedură penală.
Organele de constatare, însoțite de un polițist, erau autorizate să identifice și să
inventarieze, la locurile unde se aflau, materialele lemnoase provenite din infracțiuni, cu
respectarea dispozițiilor Codului de procedură penală din 1969 privind percheziția.
Procesul-verbal de constatare a infracțiunii se trimitea, în termen de cel mult cinci zile
de la data constatării, ocolului silvic de pe raza teritorială a locului unde a fost săvârșită fapta,
pentru calcularea pagubei.
Șeful ocolului silvic trimitea procesul-verbal de constatare a infracțiunii, împreună cu
calculul valorii pagubei, procurorului competent, în termen de cel mult cinci zile de la
primirea acestuia de la organul constatator.
Articolul 107 prevedea că evaluarea pagubelor produse fondului forestier prin
infracțiuni și contravenții se face potrivit criteriilor și cuantumurilor stabilite de către
autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură și aprobate prin lege.
De asemenea, se stabileau prin lege și criteriile de evaluare a pagubelor care se
produceau din cauza personalului unităților silvice, care nu constituiau infracțiuni sau
contravenții, în ceea ce privește arborii pe picior, puieții sau lăstarii și pentru care răspunderea
materială era reglementată potrivit legislației muncii.
Valoarea pagubelor se recupera prin organele Ministerului Finanțelor și se vărsa la
fondul de conservare și regenerare a pădurilor.

119
 Codul silvic – Legea nr. 46 din 19 martie 200877 – a marcat o nouă etapă în evoluția
regimului de gospodărire durabilă și protecție a pădurilor, cea în care proprietatea privată
asupra fondului forestier devenea preponderentă. Ea a fost modificată şi completată succesiv
(inclusiv titlul VI: Răspunderi şi sancţiuni) prin Legea nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru
punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (intrată în vigoare la 1 februarie
2014) şi, respectiv, Legea nr. 113 din 8 iunie 2015.
3. Elemente ale regimului juridic actual al fondului forestier. Codul silvic – Legea
nr. 46/2008 (cu modificările și completările ulterioare) – califică fondul forestier național
(definit ca totalitatea pădurilor, a terenurilor destinate împăduririi, a celor care servesc
nevoilor de cultură, producție sau administrație silvică, a iazurilor, a albiilor pâraielor, a altor
terenuri cu destinație forestieră, inclusiv neproductive, cuprinse în amenajamentele silvice la
data de 1 ianuarie 1990, indiferent de forma de proprietate, drept bun de interes național [art.
3 alin. (1)], iar printre principiile legale care stau la baza gestionării durabile a pădurilor sunt
prevăzute, în art. 5: asigurarea integrității fondului forestier și a permanenței pădurii [lit. b)],
primordialității obiectivelor ecologice ale silviculturii [lit. f)], prevenirea degradării
ireversibile a pădurilor, ca urmare a acțiunii umane și a factorilor de mediu destabilizatori [lit.
k)] și atenuarea consecințelor produse de schimbările climatice asupra pădurilor, precum și
adaptarea pădurilor la schimbările climatice [lit. m)]. În raport cu funcțiile pe care le
îndeplinesc, pădurile sunt încadrate în două grupe funcționale: a) grupa I, care cuprinde păduri
cu funcții speciale de protecție a apelor, a solului, a climei și a obiectivelor de interes național,
pădurile pentru recreere, păduri de ocrotire a genofondului și ecofondului, precum și pădurile
din ariile naturale protejate de interes național [art. 25 alin. (1) lit. a)]; b) grupa a II-a, care
cuprinde păduri cu funcții de producție și de protecție, în care se urmărește, pe lângă
realizarea masei lemnoase, și protecția calității factorilor de mediu [art. 25 alin. (1) lit. b)].
Așadar, la nivelul concepției generale, Codul silvic recunoaște pădurii funcțiile economică,
ecologică și socială și consacră regula interzicerii reducerii suprafeței fondului forestier
național (art. 35), cu unele excepții, condiționate de o compensare corespunzătoare (art. 36–
37).
Totuși, în plan concret, „protecția pădurilor” se reduce la măsuri privind mai ales
integritatea acestora (interzicerea sau limitarea condiționată a pășunatului, reglementarea
trecerii animalelor domestice prin fondul forestier) sau supravegherea stării de sănătate a

77
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, a fost
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015.

120
pădurilor și stabilirea lucrărilor necesare pentru prevenirea și combaterea bolilor și a
dăunătorilor (art. 51–57). O atare situație se reflectă și asupra regimului răspunderii și
sancționării „încălcării prevederilor Codului silvic.”

4. Particularități ale regimului infracțiunilor silvice. Tranziția din domeniul silvic, în

condițiile transformărilor radicale cunoscute de societatea românească, imediat după 1989,
constând în trecerea de la predominanța absolută a proprietății publice la cea a proprietății
private, în urma aplicării legislației succesive privind reconstituirea dreptului de proprietate,
începând cu Legea nr. 18/1991, a avut implicații negative asupra integrității fondului
forestier. Deși formal împotriva tăierilor ilegale de arbori, care au dobândit un caracter de
fenomen, exista remediul juridic al respectării regimului silvic, care opera, ca și acum, asupra
tuturor pădurilor, indiferent de forma de proprietate, transferul de proprietate a favorizat
exploatarea sa irațională, abuzivă și excesivă, prin ignorarea tuturor normelor legale și tehnice
silvice. În această primă perioadă, care a cunoscut un punct culminant în anii 2005–2006, în
evoluția fenomenului criminalității silvice s-au manifestat două tendințe majore, care și-au
potențat reciproc efectele negative: pe de o parte, înmulțirea explozivă a acțiunilor
infracționale împotriva pădurii (cu implicarea preponderentă a unor comunități sărace locale,
precum cele de romi), iar, pe de altă parte, manifestarea unor agresiuni fizice îndreptate
împotriva personalului silvic și chiar a forțelor de ordine din partea infractorilor silvici78.
Față de o atare situație de criză, critică, s-au adoptat mai întâi măsuri de ordin
administrativ, de acțiune rapidă (precum Protocolul de colaborare pentru prevenirea și
controlul infracționalității în domeniul silvic și cinegetic din 15 septembrie 2005, încheiat
între Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Apelor, Pădurilor și Dezvoltării Durabile),
după care s-a recurs și la două măsuri legislative importante. Astfel, ca o reacție împotriva și
de corectare a practicii generalizate a organelor judiciare de a aplica fostul art. 181 din Codul
penal din 1969 (înlocuirea sancțiunii penale cu una de natură administrativă), dar și pentru a
suplini un regim sancționator „blând” în materie, prin art. 120 din Codul silvic – Legea nr.
46/2008 – se stabilea că faptele (incriminate) prevăzute la art. 106–113 din respectivul act
normativ „prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, indiferent de modul și de
mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost

78
Evaluări criminologice privind infracțiunile silvice, 2006, articol disponibil la adresa
www.rasfoiesc.com/business/agricultura/Evaluari-criminologice-privind14.php, accesată la data de 21
august 2016.

121
comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și de
conduita făptuitorului.” Totodată, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000
privind Statutul personalului silvic (adoptată, cu modificări, prin Legea nr. 427/2001),
cuantumul pedepselor aplicate în cazul infracțiunilor săvârșite împotriva personalului silvic a
fost majorat în mod considerabil.
Astfel, potrivit art. 41 alin. (1) din respectivul act normativ, infracțiunile prevăzute la
art. 180 (lovire sau alte violențe), art. 181 (vătămare corporală), art. 182 (vătămare corporală
gravă), art. 183 (lovire sau vătămări cauzatoare de moarte), art. 184 (vătămare corporală din
culpă), art. 189 (lipsire de libertate în mod ilegal) din Codul penal din 1969 (C. pen. 1969),
săvârșite asupra personalului silvic aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură
cu acestea se sancționau cu pedepsele prevăzute de lege ale căror limite se majorau cu
jumătate din cuantumul acestora. De asemenea, aceste infracțiuni, precum și infracțiunea de
amenințare prevăzută de art. 193 din codul penal anterior, săvârșite împotriva soțului/soției,
copiilor sau părinților personalului silvic în scop de intimidare sau de răzbunare pentru acte
sau fapte îndeplinite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se sancționau cu pedepsele
prevăzute de legea penală ale căror limite se majorau cu jumătate din cuantumul acestora [art.
41 alin. (2)].
Prin majorarea în acest mod a pedepsei nu se putea depăși limita maximă prevăzută la
art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen. 1969.
Totodată, omorul săvârșit asupra personalului silvic în condițiile stabilite de la art.
175 alin. (1) lit. f) C. pen. 1969, se pedepseau cu detenția pe viață (art. 42 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 59/2000).
Considerate ca măsuri legislative adoptate într-o perioadă de criză, iar aceasta
apreciată a fi depășită prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal,
ambele prevederi speciale au fost abrogate.
În pofida reținerii funcției ecologice a pădurii și consacrării „primordialității
obiectivelor ecologice ale silviculturii”, criteriul determinant în incriminarea faptelor de
atingeri aduse pădurii rămâne cel de natură economică (valorică) 79. Două noțiuni sunt folosite
în acest sens: cea de „prejudiciu adus fondului forestier național” și, respectiv, cel de „preț
mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.” Evaluat de personalul silvic,
prejudiciul e înțeles ca „efectul unei acțiuni umane, prin care este afectată integritatea pădurii

79
A se vedea și M. Duțu, Introducere în dreptul penal al mediului, Editura Hamangiu,
București, 2013, p. 78–83.

122
și/sau realizarea funcțiilor pe care acesta ar trebui să le asigure.” Aceste acțiuni pot afecta
fondul forestier: a) în mod direct, prin acțiuni desfășurate ilegal; b) în mod indirect, prin
acțiuni al căror efect asupra pădurii poate fi cuantificat în timp. Se încadrează în acest tip
efectele produse asupra acestora în urma poluării, realizării de construcții, exploatării de
resurse naturale, cu identificarea relației cauză-efect certificate prin studii realizate de
organisme abilitate, neamenajarea zonelor de limitare a propagării incendiilor, precum și
neasigurarea dotării minime pentru intervenție în caz de incendiu. Prejudiciul produs prin
lucrările de exploatare forestieră, stabilit conform instrucțiunilor silvice, nu reprezintă
prejudiciu adus pădurii.
Valoarea prejudiciului cauzat prin fapte care constituie infracțiuni sau contravenții, în
pădurile încadrate prin amenajamente silvice în grupa I funcțională (cu funcție exclusiv de
protecție), se stabilește prin multiplicarea de două ori a valorii obținute potrivit legii [art. 105
alin. (2)]. Prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior se stabilește prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale care răspunde de silvicultură
(art. 116). Actul normativ de stabilire a prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior a variat în timp; astfel, în forma inițială a art. 123 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic,
se efectua „prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de
silvicultură”, ; în urma modificării textului articolului prin art. 202 pct. 8 din Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (intrată în
vigoare la 1 februarie 2014) „prin lege, la propunerea autorității publice centrale care
răspunde de silvicultură”, iar în urma modificării și completării Legii nr. 46/2008 prin Legea
nr. 113 din 8 iunie 2015, devenit prin renumerotare, art. 116, a dobândit formularea precizată
mai sus80. Raportarea valorii prejudiciului produs la prețul mediu al unui metru cub de masă

80
Dacă succesiunea de acte normative cu privire la prețul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior (Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 3283/2012; art. 202 pct. 8 din Legea
nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal; Ordinul ministrului
delegat pentru ape, păduri și piscicultură nr. 118/2014) a avut sau nu ca efect imposibilitatea stabilirii
acestui preț, cu consecința dezincriminării in concreto a infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori din
fondul forestier național prevăzută în art. 108 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, și de furt de arbori
din fondul forestier național prevăzută de art. 110 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, a făcut
obiectul unei probleme de drept dezlegată de principiu, în baza art. 475 din Codul de procedură penală
prin Decizia nr. 6 din 14 aprilie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție [publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015]. Potrivit instanței supreme această
succesiune de acte normative „nu a avut ca efect imposibilitatea stabilirii acestui preț și, pe cale de

123
consecință, nu a condus la dezincriminarea in concreto a infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori
din fondul forestier național, prevăzută de art. 108 din Legea nr. 46/2008, și de furt de arbori din
fondul forestier național, prevăzută de art. 110 din Legea nr. 46/2008.”
Principalul argument al Curții Constituționale a fost acela că, „din analiza conținutului
dispozițiilor art. 108 și art. 109 din Legea nr. 46/2008 rezultă că acestea sunt norme penale incomplete
care se completează cu prevederile actului normativ emis în condițiile stabilite în art. 123 din legea
specială (ordin al autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, respectiv lege) în baza
propunerii autorității publice centrale care răspunde de păduri.”
“Pornind de la distincția făcută de doctrină între normele de trimitere și cele de referire (V.
Dongoroz, Drept penal, filele 77-78, care a stabilit drept criteriu de separare raportul care se creează
între norma de trimitere și norma de referire), în sensul că norma de referire se întregește cu perceptul
sau sancțiunea, raportându-se la disciplinarea juridică stabilită de o altă normă, pe când norma de
trimitere absoarbe complet disciplina juridică stabilită de norma împrumutată, astfel că orice
modificare ulterioară/interioară adusă normei împrumutate nu mai poate influența norma de trimitere,
și în cazul infracțiunilor la regimul silvic (cu referire la art. 108 și 110) suntem în prezența unor norme
de referire care se completează cu ordinul autorității publice centrale ce răspunde de păduri, respectiv
cu dispozițiile din lege în baza propunerii autorității publice centrale ce răspunde de păduri și orice
modificare a acestor acte normative influențează prejudiciul, ce determină prin cuantumul său
incriminarea faptei (în formă simplă sau agravată).
În concret, actul completator care va întregi norma de referire (textele art. 108 și art. 109 din
Legea nr. 46/2008) este Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 3.283/2012, iar începând cu 9
ianuarie 2015, norma completatoare o reprezintă Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea prețului mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
18 din 9 ianuarie 2015.
Interpretarea că prin modificarea dispozițiilor art. 123 din Legea nr. 46/2008 în sensul celor
enunțate a intervenit o abrogare implicită a Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 3.283/2012,
fapt ce ar conduce la imposibilitatea stabilirii prețului mediu pe metru cub de masă lemnoasă pe picior
și, pe cale de consecință, la dezincriminarea faptelor la regimul silvic descrise în conținutul art. 108 și
art. 110 din legea specială, nu poate fi primită întrucât, în lumina dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea
nr. 187/2012, în cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va păstra elementele preluate
de la aceasta, (…) în forma existentă la data abrogării, în afară de situația în care legea dispune altfel.
Prin urmare, chiar dacă s-ar aprecia ca fiind abrogate dispozițiile Ordinului ministrului
mediului și pădurilor nr. 3.283/2012, ele își produc efectele în virtutea îngăduinței noii legi care, în
normele tranzitorii, a prevăzut în mod explicit că norma incompletă va păstra elementele preluate de la
norma completatoare.

124
lemnoasă pe picior determină variantele incriminării și pedepsele aplicabile. Este cazul a trei
infracțiuni prevăzute de Codul silvic: de tăiere, rupere, distrugere, degradare ori scoatere din
rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația
forestieră situată pe terenuri din afara acestuia (art. 107), pășunatul în pădurile sau în
suprafețele de pădure în creștere este interzis (art. 108) și cea de furt de arbori doborâți sau
rupți de fenomene naturale, ori de arbori, puieți ori lăstari care au fost tăiați ori scoși din
rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenurile degradate care au fost
ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier
naţional, precum şi a oricăror alte produse specifice ale fondului forestier naţional (art. 109).
În cazul tuturor celor trei categorii de infracțiuni este incriminată ca variantă agravantă
și „săvârșirea faptelor în pădure/fond forestier situate în arii naturale protejate de interes
național”, în privința căreia limitele speciale ale pedepselor se majorează cu jumătate.
Să mai remarcăm consacrarea a două infracţiuni de simplă repetare (infracţiuni
caracterizate printr-o pluralitate de acte de executare care, privite izolat, nu sunt suficiente
pentru a angaja răspunderea penală, dar atunci când acestea se repetă cu frecvenţa prescrisă de
norma de incriminare, întregul ansamblu faptic repetitiv indică o tendinţă comportamentală
infracţională şi, astfel, dobândeşte caracter penal), prevăzute în art. 107 alin. (1) lit. b) şi,
respectiv, în art. 109 alin. (1) lit. b), în cazul cărora se stipulează cerinţa repetării faptei de cel
puţin două ori în interval de un an.
Având în vedere natura faptelor, consecinţele acestora asupra integrităţii pădurii, mai
ales de ordin ecologic, caracterul repetitiv al acestora indică nu numai o perseverenţă de
acţiune, dar şi un pericol sporit din perspectiva protecţiei mediului. Tot în acest context poate
fi privită şi dispoziţia potrivit căreia, în cazul infracţiunilor prevăzute în art. 107, tentativa se
pedepseşte [art. 107 alin. (3)].

Având însă în vedere că prin Legea nr. 4/2015 pentru aprobarea prețului mediu al unui metru
cub de masă lemnoasă pe picior, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9
ianuarie 2015, s-a modificat valoarea unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, de la 85 lei la 115
lei, suntem în ipoteza intervenirii mai multor dispoziții cu caracter normativ, prin care s-a modificat
criteriul de stabilire a valorii pagubei, ce determină prin cuantum incriminarea faptei sau agravarea
încadrării juridice, pentru faptele aflate în curs de judecată, se pune problema aplicării legii penale mai
favorabile. Ca atare, majorarea valorii acestuia poate atrage, pentru cauzele aflate în curs de judecată,
ce au ca obiect infracțiunile prevăzute în art. 110 din Legea nr. 46/2008, fie incidența dispozițiilor art.
4 din Codul penal și ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, fie incidența dispozițiilor art. 5 din
Codul penal, după caz.”

125
 Alte două infracțiuni prevăzute de Codul silvic sunt: cea de reducere a suprafeței
fondului forestier național fără respectarea dispozițiilor legale și, respectiv, de schimbare a
destinației obiectivului pentru care s-a obținut aprobarea de scoatere din fondul forestier
național sau de ocupare a acestuia [art. 106 alin. (1) și (2)]; în privința lor, pe lângă aplicarea
pedepsei este prevăzută obligația eliberării terenului forestier de orice construcții sau instalații
amplasate ilegal, cu mențiunea că reinstalarea vegetației forestiere se execută pe cheltuiala
autorului faptelor, de către ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau administrarea
pădurii respective, pe amplasamentul care face obiectul infracțiunii [art. 106 alin. (3) și (4)],
veritabile măsuri de readucere în starea anterioară a sitului afectat. O infracțiune cu caracter
mai deosebit este stabilită la art. 110, conform căruia nerespectarea obligației prevăzute la art.
30 alin. (1) din Codul silvic – respectiv de executare a lucrărilor de regenerare artificială și de
completare a regenerărilor naturale în termen de cel mult două sezoane de vegetație de la
tăierea unică sau definitivă – constituie infracțiune silvică și se pedepsește cu amendă. Numai
că textul legal nu stabilește expres cui îi incumbă obligația a cărei nerespectare este
incriminată, ceea ce face să se pună în discuție respectarea principiului legalității. În orice caz,
ea este reglementată ca pedeapsă principală aplicabilă unei persoane fizice în art. 61 din
Codul penal, iar în privința persoanelor juridice, de art. 136 din același cod. De remarcat că, în
Codul penal anterior, o singură infracțiune – cea de însușire a bunului găsit (art. 259) – era
pedepsită cu amendă ca pedeapsă principală unică, iar în cel în vigoare niciuna. Dincolo de
considerațiile de ordin tehnic este de domeniul evidenței că o atare incriminare, de o
importanță deosebită pentru regenerarea pădurii, nu se poate sancționa astfel, ceea ce
presupune reevaluarea legislativă cuvenită. Este încă un exemplu de reacție penală inadecvată,
acordându-se în mod greșit prioritate actului de nerespectare a unei obligații administrative și
nu consecinței mult mai importante de natură ecologică.
În fine, tot ca o particularitate, pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente
să constate faptele incriminate la art. 106-110 din Codul silvic: personalul silvic – din cadrul
autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură şi structurile teritoriale cu specific
silvic, din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi structurilor sale teritoriale, din
cadrul ocoalelor silvice de regim silvic autorizate –, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul
Jandarmeriei Române (art. 111). În cazul constatării prejudiciilor prin fapte ce pot fi calificate
drept infracţiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la
unitatea sau la instituţia în care îţi desfăşoară activitatea, iar conducătorul unităţii sau
instituţiei respective transmite actul de constatare la parchetul de pe lângă instanţa competentă
din punct de vedere material şi teritorial . Această prevedere legală ridică, pe de o parte,

126
problema de principiu dacă și în acest caz, precum în situația mai generală a infracțiunilor de
mediu, un atare „filtru” administrativ nu este de natură să „altereze” într-o oarecare măsură
percepția penală a faptelor concrete, sau, cel puțin, nu se întârzie demersul penal, iar, pe de
altă parte, ca o consecință, de aici necesitatea perfecționării și adecvării cooperării între
participanții la instrumentarea urmăririi penale, sub coordonarea procurorului specializat81.

5. Scurte concluzii. Este de domeniul evidenţei că, în contextul crizei ecologice

generalizate, funcţiile pădurii în asigurarea unui mediu sănătos şi echilibrat ecologic – drept
uman fundamental recunoscut şi garantat – dobândesc o importanţă sporită şi necesită o
protecţie juridică adecvată, inclusiv prin intermediul dreptului penal. Pentru a răspunde
acestui imperativ, ar trebui mai întâi ca legislaţia pertinentă să cunoască o regândire a modului
de concepere a incriminărilor şi de stabilire a sancţiunilor aplicabile; criteriul economic în
stabilirea faptelor ce constituie infracţiuni ar trebui limitat şi, în orice caz, completat cu
aspecte ţinând de efectele de natură ecologică.
Din această perspectivă, şi panoplia sancţiunilor aplicabile s-ar impune diversificată,
în sensul acordării unei importanţe sporite măsurilor de aducere în starea anterioară şi
remediere a vătămărilor aduse mediului silvic. Un rol deosebit în creşterea eficienţei
reglementărilor legale şi adaptării reacţiei penale la specificul silvic îl are şi cooperarea, în
cadrul urmăririi penale, dintre procuror şi personalul public, cel care constată daunele
forestiere şi face primele aprecieri asupra posibilităţii săvârşirii unei infracţiuni silvice. Cu
titlul de urgenţă, este necesară specializarea magistratului cu privire la particularităţile
vătămărilor aduse mediului şi familiarizarea personalului silvic cu elementele de bază ale
răspunsului penal – substanţial şi procedural – aferent.
Pentru asigurarea unui răspuns represiv coerent, adecvat şi eficace, ar fi binevenită o
reglementare unitară, prin acelaşi act normativ, a regimului de stabilire şi sancţiune a
contravenţiilor silvice (prevăzut acum prin lege specială), precum şi a regimului de stabilire şi
sancţionare a infracţiunilor, cu atât mai mult cu cât domeniul forestier se bucură de existenţa
unui cod. Tot în acelaşi context de sistematizare corespunzătoare, simplificare şi eficientizare
81
Printre „cauze și împrejurări favorizatoare ale infracțiunilor silvice” în lucrarea Evaluări
criminologice privind infracțiunile silvice (2006), op. cit., se menționează și „existența unor
reglementări legale care au efectul de a îngreuna constatarea și cercetarea operativă a infracțiunilor
silvice: obligația de a sesiza organele de poliție, prin parchet, facilități acordate transportatorului sau
deținătorului materialului lemnos de a prezenta acte doveditoare ale provenienței acestora în timp de
12 ore de la constatarea ilegalității.”

127
a normelor juridice silvice s-ar impune, pe cât posibil, ca toate reglementările în domeniu să
fie incluse ordonat în Codul silvic, care să cuprindă atât o parte legislativă, cât şi una
reglementară (consacrată reglementărilor subsecvente, cu un caracter procedural şi/sau
tehnic).
În fine, o corelare adecvată a regimului penal al infracţiunilor silvice cu cel aferent
protecţiei mediului, din perspectiva raportului dintre special şi general, ar conferi noi valenţe
dreptului penal forestier român post-modern.

128
 Analiza
cauzelor având ca obiect infracțiunile silvice
în care s-au pronunțat hotărâri judecătorești rămase definitive

Prof. univ. dr. AUGUSTIN LAZĂR ELENA GIORGIANA HOSU

Procuror general al Parchetului Procuror, – Parchetul de pe lângă
de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
Serviciul de îndrumare şi control

A. Dispoziții legale incidente în materie. Prezentare. Legea nr. 46/2008 – Codul silvic
(în continuare Legea nr. 46/2008 sau Codul silvic)82, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare:
,,TITLUL VI. Răspunderi și sancțiuni
Art. 104
Încălcarea prevederilor prezentului cod atrage, după caz, răspunderea disciplinară,
materială, civilă, contravenţională sau penală, potrivit legii.
Art. 105
(1) Prejudiciul adus fondului forestier naţional, denumit în continuare prejudiciu,
indiferent de natura juridică a proprietăţii, se evaluează de către personalul silvic, în
condiţiile legii.
(2) Valoarea prejudiciului prevăzut la alin. (1), cauzat prin fapte care constituie
infracţiuni sau contravenţii, în pădurile încadrate prin amenajamente silvice în grupa I
funcţională, se stabileşte prin multiplicarea de două ori a valorii obţinute potrivit legii.
(3) În situaţiile în care prejudiciul evaluat potrivit prevederilor alin. (1) nu a fost
recuperat de ocolul silvic care asigură serviciile silvice sau administrarea fondului forestier,
potrivit dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură

82
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015.

129
fiscală83, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, acesta se recuperează, în
baza procesului-verbal, actului de control de fond forestier/parţial întocmit de personalul
silvic, de către organele fiscale competente subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală pentru prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor juridice. Sumele astfel realizate se
fac venit la bugetul de stat, iar pentru prejudiciul stabilit în sarcina persoanelor fizice de
către organele fiscale ale unităţilor administrativ-teritoriale, sumele astfel realizate se fac
venit la bugetul local.
Art. 106
(1) Reducerea suprafeţei fondului forestier naţional fără respectarea dispoziţiilor art.
36 şi 37 constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu
amendă.
(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancţionează şi schimbarea destinaţiei
obiectivului pentru care s-a obţinut aprobarea de scoatere din fondul forestier naţional sau
de ocupare a fondului forestier naţional, dacă schimbarea destinaţiei se produce în termen de
5 ani de la aprobarea scoaterii din fondul forestier.
(3) Autorul faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligat să elibereze terenul
forestier de orice construcţii sau instalaţii amplasate ilegal.
(4) Reinstalarea vegetaţiei forestiere se execută, pe cheltuiala autorului faptelor
prevăzute la alin. (1) şi (2), de către ocolul silvic care realizează serviciile silvice sau
administrarea pădurii respective, pe amplasamentul care face obiectul infracţiunii.
Art. 107
(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept,
de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe
terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracţiune silvică şi
se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului
produs este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului
produs nu depăşeşte limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârşită de cel puţin două ori

83
La 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015.

130
în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depăşeşte limita prevăzută
la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel
puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la
data comiterii faptei;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puţin
50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data
comiterii faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în
cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
(3) Tentativa se pedepseşte.
Art. 108
(1) Păşunatul în pădurile sau în suprafeţele de pădure în care acesta este interzis
constituie infracţiune silvică şi se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este
de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior,
la data comiterii faptei;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este
de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior, la data comiterii faptei;
c) cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă, dacă valoarea prejudiciului este de
cel puţin 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior, la data comiterii faptei.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în
cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) în timpul nopţii;
b) în fondul forestier naţional situat în arii naturale protejate de interes naţional.
Art. 109
(1) Furtul de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau
lăstari care au fost tăiaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie,

131
din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia
forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi al oricăror altor produse specifice
ale fondului forestier naţional constituie infracţiune şi se pedepseşte după cum urmează:
a) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă valoarea materialului
lemnos sustras este de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior;
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, dacă fapta a fost săvârşită de cel
puţin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depăşeşte
valoarea prevăzută la lit. a);
c) cu închisoare de la un an la 5 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras este
de cel puţin 20 de ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe
picior;
d) cu închisoare de la 2 la 7 ani, dacă valoarea materialului lemnos sustras depăşeşte
de 50 de ori preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
(2) Limitele speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate în
cazul în care faptele au fost săvârşite în următoarele împrejurări:
a) de o persoană având asupra sa o armă sau o substanţă narcotică ori paralizantă;
b) în timpul nopţii;
c) în pădurea situată în arii naturale protejate de interes naţional;
d) de personal silvic.
Art. 110
Nerespectarea obligaţiei prevăzute la art. 30 alin. (1)84 constituie infracţiune silvică şi
se pedepseşte cu amendă.
Art. 111
Pe lângă organele de urmărire penală, sunt competente să constate faptele prevăzute
la art. 106, 107 - 109 şi 110 personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care
răspunde de silvicultură şi al structurilor teritoriale cu specific silvic, personalul silvic din
cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi al structurilor sale teritoriale, personalul

84
,, Art. 30
(1) Lucrările de regenerare artificială şi de completare a regenerărilor naturale se
execută în termen de cel mult două sezoane de vegetaţie de la tăierea unică sau definitivă.
(…)”

132
silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim autorizate, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul
Jandarmeriei Române.
Art. 112
(1) Personalul silvic prevăzut la art. 111 are competenţa să identifice şi să
inventarieze, în locurile unde se află, materialele lemnoase provenite din săvârşirea unor
fapte ce pot fi calificate ca infracţiuni silvice.
(2) Materialele lemnoase prevăzute la alin. (1) se reţin de personalul silvic
împuternicit să constate aceste fapte.
(3) Procedura de reţinere prevăzută la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului,
la propunerea autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură.
Art. 113
(1) În cazul constatării prejudiciilor produse prin fapte ce pot fi calificate ca
infracţiuni, persoana care are calitatea să le constate depune actul de constatare la unitatea
sau la instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.
(2) Conducătorul unităţii sau al instituţiei prevăzute la alin. (1) transmite actul de
constatare la parchetul de pe lângă instanţa competentă din punct de vedere material şi
teritorial.
Art. 114
Prevederile prezentului titlu se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale
Codului de procedură penală.”

B. Aspecte de ordin general. În anul 2016, analiza fenomenului tăierilor ilegale din
fondul forestier național a fost în atenția Consiliului Suprem de Apărare a Țării, protecția
fondului forestier devenind un domeniu prioritar, cu importanță în politica de securitate a țării.
Perioada supusă analizei a fost cuprinsă între anii 2011-2016.
Datele statistice solicitate au vizat dosarele înaintate instanței cu rechizitoriu, în care
hotărârile pronunțate de către instanțe au rămas definitive (relevante prin valoarea
prejudiciului sau modul de operare), din anul 2011 până în prezent.
Au fost avute în vedere, în principal, în cauzele analizate, infracțiunile care au produs
prejudicii de peste 10.000 lei (valoarea materialului lemnos tăiat fără drept sau sustras).
La nivel național, datele statistice relevă următoarea situație centralizată:

Instanța Dosare soluționate definitiv

Curtea de Apel Alba -Iulia 15

133
Curtea de Apel Bacău 74
Curtea de Apel Brașov 83
Curtea de Apel Cluj 25
Curtea de Apel Craiova 33
Curtea de Apel Constanța 6
Curtea de Apel Galați 22
Curtea de Apel Iași 21
Curtea de Apel Pitești 21
Curtea de Apel Ploiești 22
Curtea de Apel Oradea 41
Curtea de Apel Suceava 4
Curtea de Apel Tg. Mureș 32
Curtea de Apel Timișoara 17
Curtea de Apel Bucureşti 13

Obiectul juridic generic al infracțiunilor silvice este complex, în principal distingându-

se relațiile sociale privitoare la folosirea cu bună-credință și la integritatea fondului forestier
național, indiferent de natura dreptului de proprietate, iar, în subsidiar, relațiile sociale
referitoare la mediu și echilibru ecologic.
Obiectul juridic special constă în relațiile sociale ce privesc o anumită activitate
reglementată de lege.
Infracțiunile silvice au, de regulă, și un obiect material, deoarece activitatea nelegală
se răsfrânge asupra unui bun (de exemplu, arbori, puieți, lăstari).
Subiecții activi ai infracțiunilor silvice nu sunt, de regulă, calificați.
Infracțiunile sunt susceptibile de participație în toate modalitățile acesteia.
Subiectul pasiv. Prin Decizia nr. 2/201085, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secțiile
Unite a statuat că, în cazul infracțiunilor prevăzute în Legea nr. 46/2008, prin care se aduce
atingere fondului forestier proprietate privată a persoanei fizice sau a persoanei juridice,
calitatea de persoană vătămată ori de parte civilă o pot avea atât ocolul silvic, în calitate de
reprezentant al statului, cât și proprietarul fondului forestier, cu excepția situațiilor în care
acesta din urmă este subiect activ al infracțiunii.
Elementul material al infracțiunilor constă, în principiu, în acțiuni.
Urmarea imediată rezidă în schimbarea unei realități preexistente. În marea majoritate
a cazurilor, infracțiunile silvice produc și prejudicii materiale stabilite potrivit art. 105 din
Legea nr. 46/2008.
Latura subiectivă. Infracțiunile se săvârșesc cu intenție directă sau indirectă.

85
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 22 iunie 2010.

134
 Acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu și nu se stinge prin împăcare.
Constatarea infracțiunii silvice se poate efectua și de către personalul silvic din cadrul
autorității publice centrale și al structurilor teritoriale, personalul silvic din cadrul Regiei
Naționale a Pădurilor – Romsilva (denumită în continuare RNP – Romsilva) și al structurilor
sale teritoriale, personalul silvic din cadrul ocoalelor silvice de regim autorizat, ofițerii și
subofițerii din cadrul Jandarmeriei Române.
Considerații criminologice. Realitatea demonstrează că infracțiunile silvice se mențin
la un nivel din ce în ce mai ridicat, pe întreg teritoriul țării, iar combaterea acestui fenomen nu
este eficientă, cu toate eforturile Poliției Române și ale personalului silvic, agresivitatea
făptuitorilor, persoane fizice și juridice, fiind determinată și de condițiile de trai din zonele
defavorizate, dar și de câștigurile sigure și constante. Aceste infracțiuni sunt strâns legate de
alte infracțiuni – delapidare, spălare de bani, evaziune fiscală, furt – iar de cele mai multe ori,
organele de urmărire penală nu pot stabili cu certitudine proveniența materialului lemnos din
sectorul forestier privat, circulația acestuia și a documentelor însoțitoare.

C. Analiza cauzelor penale în care s-au adoptat soluții de trimitere în judecată şi în

care s-au pronunţat soluţii definitive de către instanţele de judecată (cu titlu exemplificativ)

C.1. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba

C.1.1. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiectul activ: fără calitate
specială. Latura obiectivă: tăierea a 19 arbori cu un volum total de 26,868 metri cubi (în
continuare m.c.). Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a
executării pedepsei: cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere – în primă
instanță; cu suspendarea condiționată a executării pedepsei – în apel. Legea penală mai
favorabilă: reţinerea dispoziţiilor Legii nr. 46/2008, republicată, coroborate cu dispoziţiile
Codului penal actual vizând modalitatea de executare a pedepsei nu conduc la o situaţie mai
uşoară pentru inculpat. Excluderea unor probe: declarațiile contradictorii ale unor martori;
raportul de expertiză.
Faptele inculpatului care, la data de 12 octombrie 2011, a tăiat, fără drept, din fondul
forestier, și ulterior a depozitat într-o altă locație, un număr de 19 arbori, având un volum
total de 26,868 m.c., în valoare de 8.279,26 lei [cu taxa pe valoarea adăugată (în continuare
TVA)], întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori
prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii

135
faptei) și furt de arbori prevăzut în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare
la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 5 din Codul penal (în continuare C.pen.).
Inculpatul a arătat că soluția de condamnare se întemeiază pe un probatoriu
insuficient și eronat interpretat. Instanța de apel a apreciat că vinovăția a fost stabilită în
mod clar și neechivoc în considerarea materialului probator administrat în dosar.
(C. Ap. Alba Iulia, S. pen., Dec. pen. nr. 109/A/2016)

Prin Sentința penală nr.317/2015, pronunțată de Judecătoria Sibiu, în dosarul nr.

20397/306/2013, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național prevăzută în
art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea
art. 5 C.pen. și la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori
prevăzut în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei),
cu aplicarea art. 38 alin. (1) și art. 5 C.pen. În temeiul art. 38 alin. (1) raportat la art. 39 alin.
(1) lit. b) C.pen., cu aplicarea art. 5 din același cod, instanța a contopit pedepsele aplicate,
inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani, la care s-a adăugat o treime din
cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv 8 luni. S-a făcut aplicarea art. 91 alin. (1) și art. 92 alin.
(1) C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În actul de sesizare s-a reţinut că inculpatul, la data de 12 octombrie 2011, a tăiat, fără
drept, din fondul forestier un număr de 19 arbori de esenţă paltin, jugastru, salcâm şi mărăcine
(păducel), având un volum total de 26.868 m.c., în valoare de 8279.25 lei cu TVA, valoarea
pagubei fiind de peste 50 ori mai mare decât preţul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data constatării faptei (74 lei m.c. fară TVA, respectiv 91.76 lei m.c. cu
TVA).
Inculpatul nu a recunoscut faptele reţinute în sarcina sa.
S-a reţinut în raportul de expertiză că prejudiciul s-a calculat în conformitate cu
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a
pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora86, aprobată cu
modificări prin Legea nr. 84/200787. Astfel, prejudiciul se calcula prin înmulţirea factorului K
din anexa 1 corespunzător speciei şi diametrului fiecărei cioate cu preţul unui metru cub în

86
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 926 din 15 noiembrie 2006.
87
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 6 aprilie 2007.

136
vigoare stabilit în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr.
96/199888, respectiv de unitatea publică centrală ce răspundea de silvicultură prin ordin de
ministru. Preţul unui metru cub stabilit prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr.
1343/201089, în vigoare la data constatării faptei (13 octombrie 2011), a fost de 74 lei, preţul
cu TVA fiind de 91,76 lei.
Valoarea totală a pagubei creată prin infracţiunea de tăiere, fără drept, de arbori, la
data constatării faptei, a fost de 8.279,227 lei.
Raportând valoarea totală a pagubei (8.279,227 lei) la preţul mediu al unui metru cub
la data constatării faptei (91,76 lei), s-a constatat că aceasta depăşeşte de 90,2 ori preţul mediu
al unui metru cub.
Instanţa a apreciat, faţă de natura faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului, că
scopul pedepsei va fi atins şi fără privarea de libertate a acestuia, iar simpla pronunţare a
pedepsei, constituie un avertisment suficient pentru inculpat.
În cauza de faţă, instanţa a statuat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 91 C.pen., având
in vedere că sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de
concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b) infractorul nu a mai fost
condamnat anterior la pedeapsa închisori, mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute
în art. 42 C.pen. sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de
reabilitare; c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunităţii; d) în raport cu persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii
infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor
infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea
pedepsei, este suficientă şi, chiar fară executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte
infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
Faţă de cele menţionate mai sus, instanţa, în baza art. 91 alin. (l) C.pen., a dispus
suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere şi a stabilit un termen
de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (l) C.pen.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C.pen., instanţa a dispus confiscarea cantităţii de
6.664 m3 de material lemnos aflat în custodia Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

88
În prezent, abrogată.
89
În prezent, abrogat.

137
 Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond inculpatul a declarat apel, solicitând
achitarea sa pentru lipsa formei de vinovăție prevăzută de lege și, în subsidiar, reținerea ca
lege mai favorabilă Codul penal anterior.
Curtea de Apel Alba Iulia (în continuare Curtea) a admis apelul declarat de inculpat, a
desființat sentința atacată și a procedat la o nouă judecată în ceea ce privește latura penală a
cauzei, reținând următoarele:
Instanţa fondului a reţinut o stare de fapt corectă, în mod obiectiv fundamentată pe
ansamblul probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în mod nemijlocit şi
contradictoriu pe parcursul cercetării judecătoreşti.
Curtea a arătat că prima instanţă a realizat o evaluare judicioasă a probelor de la
dosarul cauzei, în conformitate cu cerinţele impuse de art. 103 alin. (2) Cod procedură penală
(în continuare C.pr.pen.), stabilind că acuzaţiile aduse inculpatului au fost dovedite dincolo de
orice îndoială rezonabilă.
La rândul său, Curtea a reţinut, în esenţă, sub aspectul stării de fapt că, la data de 12
octombrie 2011, inculpatul a tăiat de pe raza comunei Roşia, din locul cunoscut sub
denumirea ,,Ţâmbău”, 19 arbori din speciile paltin, jugastru şi mărăcine, fară a avea
încuviinţarea autorităţilor, după care a transportat şi depozitat trunchiurile copacilor în
păşunatul comunei sus-menționate, creând un prejudiciu de peste 50 ori mai mare decât preţul
mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Curtea arată că instanţa fondului a înlăturat în mod pertinent şi argumentat anumite
declaraţii de martori date în faza cercetării judecătoreşti, după cum a înlăturat şi raportul de
expertiză întocmit de către expert, întrucât aspectele relevate de respectivele mijloace de
probă nu se coroborau cu cele rezultate din examinarea ansamblului probator administrat pe
parcursul procedurilor şi nu se subscriau unui raţionament logic juridic. Deopotrivă, Curtea a
remarcat faptul că majoritatea martorilor audiaţi în cursul urmăririi penale au adoptat o altă
poziţie procesuală pe parcursul cercetării judecătoreşti, relevând aspecte care nu se coroborau
cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, ceea ce conduce cu uşurinţă la concluzia
subiectivismului martorilor. Faţă de argumentele ce preced, Curtea a apreciat că vinovăţia
inculpatului a fost stabilită în mod clar şi neechivoc în considerarea amplului material
probator administrat în dosar, probaţiune a cărei evaluare prin prisma dispoziţiilor art. 103
alin. (2) C.pr.pen. nu putea atrage incidenţa cazului de achitare prevăzut în art.16 alin. (1) lit.
b) C.pr.pen. invocat de inculpat în apărare.
Curtea a considerat însă întemeiate criticile de netemeinicie invocate de către
inculpatul raportat la împrejurarea că, în contextul factual şi personal relevat de actele

138
dosarului, instanţa fondului a apreciat în mod eronat, în interpretarea dispoziţiile art. 5 alin.
(1) C.pen., ca fiind mai favorabilă legea penală nouă. Chiar dacă limitele de pedeapsă
prevăzute de Codul silvic în vigoare la acel moment sunt considerabil mai reduse, Curtea a
apreciat că, în ansamblu, reţinerea dispoziţiilor Legii nr. 46/2008, republicată, coroborate cu
dispoziţiile Codului penal actual vizând modalitatea de executare a pedepsei nu conduc la o
situaţie mai uşoară pentru inculpat. Astfel, aspectele ce ţin de persoana inculpatului cu referire
specială la poziţia sa în comunitate, familie, preocupările sale, evidenţiate de înscrisurile
depuse la dosarul cauzei, pot constitui circumstanţe atenuante în accepţiunea art.74 alin. (2)
din Codul penal din 1969 (în continuare C.pen. din 1969) şi justifică pe deplin aplicarea unei
pedepse situate sub limita minimului special prevăzut de lege.
Având în vedere faptul că inculpatul este o persoană cu principii şi valori morale
puternice, implicată activ în rezolvarea problemelor sociale ale comunităţii din care face
parte, Curtea a reţinut că în cauză sunt satisfăcute cerinţele prevăzute în art. 74 alin. (2) C.pen.
din 1969, motiv pentru care a apreciat ca proporţionale cu comportamentul său pedepsele de
câte 2 ani închisoare pentru fiecare din infracţiunile deduse judecăţii: tăiere, fară drept, de
arbori şi, respectiv, furt de arbori. Curtea a arătat că în contextul factual şi personal relevat de
actele dosarului, scopul pedepsei de 2 ani închisoare [obţinută în urma contopirii celor două
pedepse de câte 2 ani închisoare, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. din
1969] poate fi atins şi fară executarea efectivă a acesteia, motiv pentru care a apreciat ca
satisfăcute exigenţele textului art. 81 C.pen. din 1969 privind suspendarea condiţionată a
executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 C.pen. din
1969. Inculpatului i s-au aplicat şi pedepsele accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute în
art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C.pen. din 1969, în condiţiile şi pe durata prevăzută de
art. 71 din același cod. Potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, executarea
pedepselor accesorii au fost suspendate pe durata termenului de încercare.
Faţă de argumentele ce preced, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., Curtea a
admis apelul declarat de inculpat, desfiinţând sentinţa penală atacată numai sub aspectul
aplicării dispozițiilor art. 5 alin. (1) C.pen., a individualizării judiciare a pedepselor şi a
modalităţii de executare, cu consecinţa celor reţinute mai sus.

C.1.2. Tăierea fără drept de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier. Subiecți
activi: muncitori forestieri (salariați ai unei societăţi comerciale, având ca obiect de
activitate exploatarea lemnului). Latura obiectivă: tăierea de pe picior a 15 arbori din
pădurea Comarnic. Latura subiectivă: intenția directă. Individualizarea pedepsei: renunțarea

139
la aplicarea pedepsei – în primă instanță; amenda penală – în apel. Legea penală mai
favorabilă: chiar dacă maximul special al pedepsei cu închisoarea s-a micșorat de la 4 ani la
3 ani în noua reglementare, în baza art. 5 C.pen., legea penală mai favorabilă inculpaţilor
este cea în vigoare la data comiterii faptelor. Prejudiciul cauzat are două componente:
prejudiciul ecologic și prejudiciul material.
Fapta celor cinci inculpați, care în cursul lunii iunie 2009, au tăiat de pe picior, cu
motofierăstrăul, un număr de 15 arbori, cu diametrele de 61,58 și 64 cm, din pădurea
Comarnic, producând un prejudiciu de 5.500,25 lei, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național
prevăzut în art. 108 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data
comiterii faptei).
Inculpații au arătat în apărarea lor că, raportat la modalitatea de comitere a faptei, și
la atitudinea procesuală s-ar fi impus ca instanța să dispună renunțarea la aplicarea
pedepsei și înlăturarea de la plata despăgubirilor civile.
(C. Ap. Alba Iulia, S. pen., Dec. pen. nr. 854/A/2016)

Prin Sentința penală nr. 122/2015, pronunțată de Judecătoria Alba Iulia, în dosarul nr.
451/176/2014, față de inculpații C.G., G.V., C.V., B.T. și B.C.I. s-a dispus renunțarea la
aplicarea pedepsei, în baza art. 396 alin. (3) C.pr.pen. raportat la art. 80 C.pen., pentru
săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier
național. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 404 alin. (3) C.pr.pen. raportat la art. 81 C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2472/P/2009 emis la data de 24 ianuarie 2014, Parchetul de pe
lângă Judecătoria Alba Iulia a trimis în judecată pe inculpaţii C.G., G.V., C.V., B.T. și B.C.I.,
pentru comiterea infracţiunii de tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din
rădăcini, fără drept, de arbori, puieţi sau lăstari din fondul forestier naţional şi din vegetaţia
forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, prevăzută
în art.108 alin. (l) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii
faptei).
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa a reţinut că, în cursul
anului 2007, în unitatea amenajistică (în continuare u.a.) 64 din locul numit Comarnic, au fost
marcaţi pentru exploatare mai mulţi arbori de esenţă fag şi molid, printre aceştia rămânând şi
arbori nemarcaţi care urmau să nu fie tăiaţi. În primăvara anului 2009, Ocolul Silvic Sâpcea
Cugir a predat parcela sus-menţionată către societatea ,,M.G.” SRL Suceava în vederea

140
exploatării masei lemnoase (arborii marcaţi), moment în care angajaţii acestei societăţi,
respectiv inculpaţii C.G., B.T., B.C.I., C.V. și G.V au început lucrările de exploatare, urmând
ca materialul rezultat să fie transportat la depozitul Ocolului Silvic Sâpcea Cugir.
La data de 4 iunie 2009, în jurul orelor 19:00, cu ocazia efectuării unor activităţi pe
linie de pază, pădurarul R.M. şi tehnicianul silvic T.I. au constatat că din pădurea situată în
locul numit Comarnic, parcela u.a. 64, de unde exploatau masă lemnoasă angajaţii societății
,,M.G.” SRL, au fost tăiaţi un număr de 15 arbori nemarcaţi, de esenţă molid.
În baza art. 386 C.pr.pen., s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice,
formulată de inculpaţi prin apărător ales, a faptei pentru care au fost trimişi în judecată, din
infracţiunea prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 în
infracţiunea prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data
comiterii faptei).
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prevederile art. 74 C.pen., instanţa a
avut în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului, orientându-se
după criteriile indicate expres de textul legal indicat, respectiv: împrejurările şi modul de
comitere a infracţiunii, precum și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea
ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul
săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie
antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul
procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Raportat la aceste criterii, instanţa a apreciat că fapta inculpaţilor prezintă un grad
relativ mic de pericol social, având în vedere împrejurarea că pe parcursul procesului penal
inculpaţii au conştientizat consecinţele faptelor lor, au recunoscut în cursul urmăririi penale
faptele reţinute în sarcina lor, conducând şi indicând organelor silvice locul unde fiecare a
săvârşit fapta, urmarea produsă nu este deosebit de gravă raportat la valoarea prejudiciilor
produse de fiecare dintre aceştia, astfel cum a fost arătată de persoana vătămată Ocolul Silvic
Sâpcea Cugir Ra, modalitatea şi modul de comitere a faptei. De asemenea, instanţa a avut în
vedere persoana şi conduita inculpaţilor, aceștia sunt integraţi în societate, au un loc de
muncă, de ocupaţie - muncitori forestieri, s-au prezentat pe parcursul procesului penal în faţa
organelor judiciare, manifestându-şi regretul faţă de faptele săvârşite, iar din fişele de cazier
judiciar depuse la dosar reiese că nu au mai suferit în trecut condamnări, nefiind nici măcar
sancţionaţi administrativ.
Instanța a constatat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta
proprie a fiecărui inculpat din prezenta cauză (fapta ilicită, tradusă în infracţiunea de tăiere,

141
fără drept, de arbori din fondul forestier naţional şi din vegetaţia forestieră situată pe terenuri
din afara acestuia; vinovăţia inculpatului, îmbrăcând forma intenţiei; prejudiciul material - ca
o consecinţă firească a faptei săvârşite; legătura de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi
prejudiciul produs). Faţă de considerentele mai sus arătate, în baza art. 397 alin. (l) și art. 25
alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 998-999 ale Codului civil din 1864 (în continuare C.civ. din
1864), s-a admis în totalitate acţiunea civilă formulată de persoana vătămată – constituită
parte civilă – Ocolul Silvic Sâpcea Cugir Ra, având ca obiect obligarea, cu titlu de
despăgubiri civile: inculpatului C.G. la plata sumei de 1486,5 lei; inculpatului G.V. la plata
sumei de 907,96 lei; inculpatului C.V. la plata sumei de 1318,13 lei; inculpatului B.T. la plata
sumei de 1024,42 lei; inculpatului B.I.C. la plata sumei de 1651,25 lei.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel în termenul legal Parchetul de pe lângă
Judecătoria Alba Iulia şi inculpaţii C.G., G.V., C.V., B.T. şi B.C.I.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a invocat:
– greşita schimbare de încadrare juridică, din art. 108 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a)
din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei), prin înlăturarea alin. (2) (respectiv
comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună). Totuși, s-a reţinut că este legală
înlăturarea agravantei, pe considerentul reţinerii legii penale mai favorabile, de vreme ce prin
schimbările aduse legii cu începere din data de 1 februarie 2014, această agravantă a fost
înlăturată;
– netemeinicia soluţiei de renunţare la aplicarea pedepsei, câtă vreme fiecare dintre
inculpaţi a tăiat ilegal câte trei arbori. S-a solicitat cel puţin aplicarea unei amenzi penale,
eventual amânarea aplicării pedepsei.
Inculpaţii C.G., G.V., C.V., B.T. și B.C.I. au declarat apel numai pe latura civilă a
cauzei, invocând faptul că Ocolul Silvic Sâpcea Cugir Ra nu s-a constituit parte civilă,
datorită faptului că prejudiciul a fost recuperat. Prin urmare, s-a solicitat înlăturarea obligaţiei
inculpaţilor de plată a prejudiciului.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate, prin prisma motivelor de apel
invocate, precum şi din oficiu cu raportare la dispoziţiile art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea de
Apel Alba Iulia a constatat că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba
Iulia şi inculpaţii C.G., G.V., C.V., B.T. și B.C.I. sunt întemeiate, pentru următoarele
considerente:
De la momentul comiterii faptei şi până la momentul judecării definitive a prezentei
cauze, a intervenit o succesiune de legi penale în timp, ceea ce impune analiza, identificarea şi
aplicarea legii penale mai favorabile inculpaţilor, în conformitate cu prevederile Deciziei nr.

142
265/2014 a Curţii Constituţionale90 date în interpretarea art. 5 C.pen., legea penală mai
favorabilă urmând a se aplica în mod global.
La momentul comiterii faptelor, fapta de tăiere fără drept de arbori era sancţionată
conform art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau
cu amendă. În forma legii în vigoare în momentul judecății, fapta se pedepseşte cu închisoare
de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă, iar agravanta comiterii faptei de două sau mai multe
persoane împreună nu mai este prevăzută. Chiar dacă maximul special al pedepsei cu
închisoarea s-a micșorat de la 4 ani la 3 ani în noua reglementare, în baza art. 5 C.pen., legea
penală mai favorabilă inculpaţilor este cea în vigoare la data comiterii faptelor, respectiv art.
108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008. În ceea ce priveşte limitele amenzii penale în cele
două reglementări succesive, se constată că sub imperiul art. 61 alin. (4) lit. c) C.pen.,
minimul special al amenzii penale ar fi de 1.800 lei Şi maximul de 150.000 lei, iar în temeiul
art. 63 alin. (3) C.pen. din 1969, limitele amenzii penale sunt între 500 lei şi 30.000 lei.
În propria evaluare a criteriilor de individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, cu
referire la felul pedepsei, la durata acesteia şi la modalitatea de executare, conform art. 74
C.pen., Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute în
art. 80 C.pen., pentru a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei.
Astfel, având în vedere natura infracţiunilor comise, valorile sociale ocrotite de lege
prin noma de încriminare, consecinţele produse, se apreciază ca infracțiunea de tăiere de
arbori nu prezintă o gravitate redusă, ca sa poată justifica un asemenea regim de sancţionare.
De asemenea, raportat la persoana inculpaţilor (care, în deplină cunoștință de cauză, cu
privire la gravitatea faptei comise, s-au folosit de faptul prestării muncii în domeniul
exploatării materialului lemnos pentru a tăia, fără drept, în propriul beneficiu, câte 3 molizi),
nu se poate aprecia că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care
le-ar avea asupra persoanei inculpaților.
Prin urmare, o soluţie de condamnare a inculpaţilor la pedeapsa amenzii penale este
proporţională cu gravitatea faptelor comise şi corespunde cerinţelor asigurării împlinirii
dublului scop – educativ și represiv al sancțiunii.
Prejudiciul cauzat prin tăierea, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional are
două componente, care nu se includ una pe cealaltă, respectiv:

90
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.

143
 – prejudiciul ecologic (cel aferent arborilor pe picior, calculat conform modalităţii de
calcul prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 – ţinând seama de factorul
k, diametrul cioatelor, natura arborilor) cauzat statului;
– prejudiciul material constând în contravaloarea materialului lemnos tăiat, cauzat
proprietarului pădurii – statul sau persoana privată, după caz.
Această interpretare se deduce şi din conţinutul explicit al art. 9 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 85/2006, potrivit căruia, în cazul recuperării, în condiţiile legii, de
materiale lemnoase obţinute prin producerea de pagube, răspunderea patrimonială este
limitată la diferenţa dintre valoarea pagubelor stabilită în conformitate cu prevederile
prezentei ordonanţe de urgență şi valoarea încasată prin comercializarea materialelor
lemnoase recuperate.
În situaţia dedusă judecăţii, s-a calculat prejudiciul ecologic (cel indicat în fişele de
calcul, sume calculate prin utilizarea factorului k), însă nu s-a calculat şi contravaloarea
materialului lemnos tăiat (aşa cum rezultă din aceleaşi tabele de calcul, la rubrica separată),
deşi materialul lemnos a fost recuperat. În sprijinul aprecierii, în sensul că prejudiciul avut în
vedere de legiuitor în cadrul dispoziţiilor art. 105 şi art. 108 din Codul silvic (prejudiciul
ecologic) există chiar dacă pădurea aparţine inculpatului sau unei persoane care nu se
constituie parte civilă, este și argumentul ce reiese din art. 116 din Codul silvic (în vigoare la
data comiterii faptei), conform căruia materialul lemnos rezultat din săvârşirea infracţiunilor
se confiscă și se valorifică potrivit legii, fără a se face vreo distincţie după cum pădurea din
care provine respectivul material lemnos ar aparţine făptuitorului sau vreunei persoane care
nu se constituie parte civilă. Ca atare, se constată că Ocolul Silvic Sâpcea Cugir Ra a comis o
eroare de raţionament, atunci când a apreciat că prejudiciul s-ar fi acoperit, prin recuperarea
materialului lemnos. La dosarul cauzei nu există nicio dovadă a faptului că materialul lemnos
a fost înstrăinat şi la ce preţ, pentru a se putea calcula, conform art. 9 din Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 85/2006, diferenţa dintre valoarea pagubei cauzate prin tăierea
arborilor de pe picior şi valoarea economică a materialului lemnos recuperat.
Potrivit dispoziţiilor art. 105 alin. (3) din Codul silvic, conform căruia, în situaţiile în
care prejudiciul evaluat potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) nu a fost recuperat de ocolul silvic
care asigură serviciile silvice sau administrarea pădurii, acesta se recuperează de autoritatea
publică centrală pentru finanţe publice, ca reprezentant al statului român. Ca atare, această
dispoziţie legală îndreptăţea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (în continuare ANAF)
– Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba să recupereze prejudiciul în discuţie,
acest text de lege fiind şi cel care, implicit, acordă calitatea de parte civilă autorităţii publice

144
centrale pentru finanţe publice, ca reprezentant al statului român, în litigiile de această natură.
În situaţia dedusă judecăţii, însă, nu a fost introdusă la instanţa de fond în calitate de parte
civilă, ANAF, în condiţiile procedurale prevăzute în art. 20 C.pr.pen., astfel că direct în faza
de judecată a apelului, nu se putea introduce această parte civilă şi implicit, nu se puteau
aplica prevederile art. 105 alin. (3) din actul normativ menționat mai sus.
Prin urmare, s-au admis apelurile declarate de inculpaţi şi s-a dispus înlăturarea
obligării inculpaţilor la plata despăgubirilor civile către partea civilă Ocolul Silvic Sâpcea
Cugir Ra, pe motiv că acesta nu s-a constituit parte civilă în cauză şi nu pe motiv că
prejudiciul cauzat de inculpaţi ar fi fost recuperat.

C.2. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara

C.2.1. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Elemente constitutive. Subiecți
activi: personal silvic și cadre militare cu grad superior. Latura obiectivă: tăierea a 858 m.c.
material lemnos de calitate superioară, din incinta unei unități militare cantonată în pădurea
Filiași, în scopul valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de
individualizare a executării pedepsei închisorii: în regim de detenție. Legea penală mai
favorabilă. Măsuri preventive: reținerea, arestarea preventivă.
Fapta celor cinci inculpați, care în perioada 2002-2004 au tăiat, fără drept, și au
sustras arbori din incinta unei unități militare (respectiv 832,99 m.c. masă lemnoasă), fără
vreo solicitare în acest sens din partea structurilor teritoriale cu specific silvic, în scopul
valorificării acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere fără drept
de arbori prevăzută în art. 97 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din Legea nr. 26/1996 (în prezent,
abrogată) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969, furt de arbori tăiați ilegal din fondul
forestier național prevăzută în art. 98 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea
art. 41 alin. alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 104 din Legea nr. 26/1996, ambele cu aplicarea
art. 13 C.pen. din 1969.
Delictum subsequens: infracțiunea de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1) și (2)
C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969, infracțiunea de favorizarea
făptuitorului prevăzută în art. 264 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2)
C.pen. din 1969, infracțiunea de fals intelectual prevăzută în art. 289 alin. (1) C.pen. din
1969, infracțiunea de uz de fals prevăzută în art. 291 C.pen. din 1969, infracțiunea de folosire
fără drept a ciocanului silvic de marcat prevăzută în art. 100 alin. (1) din Legea nr. 46/2008
(în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969.

145
 Criticile inculpaților au avut în vedere situația de fapt reținută în actul de sesizare a
instanței, pe care nu au recunoscut-o pe toată durata procesului penal, durata și modul de
individualizare a pedepselor, precum și aplicarea legii penale în timp.
(C. Ap. Timișoara, S. pen., Dec. pen. nr. 510/A/2014)

Prin Sentința penală nr. 327/2014 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată, în rejudecare,

în dosarul nr. 41/325/2008, s-a dispus, în temeiul art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la
art. 97 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din Legea nr. 26/1996 (în prezent, abrogată) cu aplicarea art.
13 alin. (1) și art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 104 din Legea nr. 26/1996, condamnarea
inculpatului R.I. la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la
tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național. În temeiul art. 31 alin. (2) C.pen. din
1969 raportat la art. 98 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 13 alin. (1)
și art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 și art. 104 din Legea nr. 26/1996, același inculpat a fost
condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la furt de
arbori tăiați ilegal din fondul forestier național. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen.
din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 3 ani
închisoare, pe care a sporit-o cu 3 luni închisoare, stabilindu-se în final ca inculpatul R.I. să
execute pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, au
fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din
același cod.
În temeiul art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 97 alin. (1), (3) și (4) lit. a)
din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 13 alin. (1) și art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969,
inculpatul B.I.I. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
participație improprie la tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național. În temeiul art. 31
alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 98 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 26/1996 cu
aplicarea art. 13 alin. (1) și art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969, acelaşi inculpat a fost condamnat
la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la furt de arbori
tăiaţi ilegal din fondul forestier naţional. În temeiul art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la
art. 97 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 13 alin. (1) C.pen. din
1969, acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
participaţie improprie la tăiere ilegală de arbori din fondul forestier naţional. În temeiul art. 31
alin. (2) raportat la art. 20 C.pen. din 1969 și art. 98 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 26/1996
cu aplicarea art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969, acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la tentativă la infracțiunea

146
de furt de arbori tăiaţi ilegal din fondul forestier naţional. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit.
b) C.pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite, stabilindu-se pedeapsa cea mai grea,
de 3 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, aplicându-se în final inculpatului
B.I.I. pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969,
inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b)
C.pen. din 1969.
În temeiul art. 215 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din
același cod, inculpatul T.N. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de înșelăciune. În temeiul art. 264 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41
alin. (2) din același cod, același inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la
art. 10 alin. (1) lit. g) din Codul de procedură penală din 1969 (în continuare C.pr.pen. din
1969), art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969 și art. 13 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, s-a dispus
încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals
intelectual prevăzută în art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din
același cod. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.pr.pen. din
1969, art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969 și art. 13 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, s-a dispus
încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.N. pentru săvârşirea infracţiunii
de uz de fals prevăzută în art. 291 teza I C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din
același cod. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.pr.pen. din
1969, art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969 și art. 13 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, s-a dispus
încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului T.N. pentru săvârşirea infracţiunii
de folosire fără drept sau contrar dispoziţiilor legale specifice a ciocanului silvic de marcat
prevăzută în art. 100 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu
aplicarea art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. din
1969, au fost contopite pedepsele stabilite, aplicându-se pedeapsa cea mai grea, de 3 ani
închisoare, care a fost sporită cu 3 luni închisoare, stabilindu-se în final ca inculpatul T.N. să
execute pedeapsa de 3 ani si 3 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969,
inculpatului i-au fost interzise drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit.
b) din același cod.
În temeiul art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 97 alin. (1), (3) și 4 lit. a) din Legea
nr. 26/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969, inculpatul S.E. a
fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tăiere
ilegală de arbori din fondul forestier naţional. În temeiul art. 26 C.pen. din 1969 raportat la

147
art. 98 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 alin. (1)
C.pen. din 1969, acelaşi inculpat a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea
infracţiunii de complicitate la furt de arbori tăiaţi ilegal din fondul forestier naţional. În
temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.pr.pen. din 1969, art. 13 alin.
(1) C.pen. din 1969 și art. 13 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului
penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la
fals intelectual prevăzută în art. 31 alin. (1) raportat la art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969. În
temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.pr.pen. din 1969, art. 13 alin.
(1) C.pen. din 1969 și art. 13 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, s-a dispus încetarea procesului
penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals prevăzută în
art. 291 teza I C.pen. din 1969. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. din 1969 au fost
contopite pedepsele stabilite, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, care a
fost sporită cu 3 luni închisoare, stabilindu-se în final ca inculpatul S.E. să execute pedeapsa
de 3 ani și 3 luni închisoare. În temeiul art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, inculpatului i-au fost
interzise drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C.pr.pen. din 1969, art.
13 alin. (1) C.pen. din 1969 și art. 13 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, s-a dispus încetarea
procesului penal pornit împotriva inculpatului P.E. pentru săvârșirea infracțiunii de fals
intelectual prevăzută în art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969.
În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, a fost admisă acțiunea civilă
formulată în cauză de către partea civilă Direcția Silvică Dolj – Craiova. S-a constatat produs
acestei părți civile un prejudiciu în sumă de 2.614.684.024 lei ROL (261.468.4924 lei RON).
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Timișoara a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași nr. 358/P/2004 înregistrat
pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 41/325/2008, au fost trimiși în judecată inculpații R.I.,
B.I.I., T.N., S.E., P.E.
Starea de fapt a fost următoarea:
Unitatea Militară Filiași, fostă UM 1414, este cantonată din anul 1954 în pădurea
aflată în proprietatea și administrarea Ocolului Silvic Filiași, unitățile amenajistice 30 B cu o
suprafață de 94,4 hectare (în continuarea ha) și, respectiv, 30 C cu o suprafață de 24,4 ha.
Până în luna iulie 2004, funcția de pădurar, cu privire la suprafața de pădure sus-
menţionată, a fost îndeplinită de inculpatul R.I.; din anul 2002 până la la data de 16 aprilie
2004, funcţia de comandant al unităţii Filiaşi a fost îndeplinită de inculpatul S.E.
În această circumstanţă, între cei doi inculpaţi au apărut relaţii care s-au circumscris

148
sferei dreptului penal, constând în aceea că, întrucât în incinta unităţii militare existau arbori
de calitate superioară, specia stejar pedunculat şi frasin, inculpatul R.I, s-a hotărât să-i taie
fără drept şi să-i sustragă, cu permisiunea inculpatului S.E. Pe fondul legăturii subiective
create între inculpaţii R.I. şi S.E, în perioada 2002 – 16 aprilie 2004, primul inculpat, cu
acordul inculpatului S.E., a pătruns, în mod repetat, în incinta unităţii militare, determinând
cu intenţie mai multe persoane să taie fără drept şi să sustragă arbori din speciile menţionate,
respectiv din incinta sectorului administrativ şi tehnic al unităţii militare , deşi nu exista nicio
partidă pusă în valorificare și nici vreo solicitare din partea Ocolului Silvic Filiași sau a
Direcției Silvice Dolj – Craiova. Acţiunea de determinare a inculpatului R.I. s-a realizat faţă
de martorii P.C., T.F., M.N., V.C.C., R.M. care, cu ajutorul unor fierăstraie mecanice şi pe
baza aprobării date de inculpatul S.E., au pătruns în incinta unităţii militare, de unde au tăiat
390 de arbori, cu un volum de 674,054 m.c., valoarea pagubei fiind stabilită prin expertiza
tehnică la suma de 2.174.933.930 lei ROL.
Procedând în maniera arătată, inculpatul S.E. a încălcat dispoziţiile Regulamentului nr.
A114/1989, dispoziţiile Statului Major General nr. 6/2003, precum şi ale Decretului nr.
249/1950 privitoare la accesul persoanelor în incinta sectorului administrativ şi tehnic,
precum şi la regimul pădurilor necesare intereselor militare.
Masa lemnoasă tăiată în aceste circumstanţe a fost valorificată de către inculpatul R.I.
în trei modalităţi:
Prima a constat în aceea că inculpatul R.I. a vândut masa lemnoasă unor persoane
fizice, fără a li se elibera documente de provenienţă, în cursul cercetării penale fiind
identificate un număr de 61 de astfel de persoane, cărora inculpatul le-a vândut peste 221
m.c., încasând suma de 53.399.000 ROL; aceste persoane, la data achiziționării materialului
lemnos, nu au cunoscut faptul că acesta provine din comiterea unor infracțiuni.
A doua modalitate a constat în vânzarea, de către acelaşi inculpat, de material lemnos
unor persoane, cărora însă le-a eliberat bonuri ce reliefau un atare fapt, dar pentru alte partide,
aflate legal în exploatare.
Materialul lemnos livrat prin această modalitate a fost de calitate superioară (stejar
pedunculat sau frasin, în loc de lemne de foc, diverse sau crengi), celui achitat de cumpărător,
plusul astfel creat în partida pentru care s-a emis bonul de vânzare, fiind valorificat ulterior
altor persoane rămase neidentificate.
A treia modalitate a constat în livrarea către cumpărători a unui volum de material
lemnos provenit din tăieri ilegale, mult mai mare decât cel menţionat în bonurile de vânzare şi
încasarea de către inculpatul R.I. a sumelor de bani corespunzătoare volumului real livrat.

149
 Pe fondul existenței unei relații de conivență cu inculpatul S.E., inculpatul R.I. s-a
hotărât să taie fără drept și să sustragă material lemnos din incinta Unității Militare Filiași, pe
care să-l vândă și inculpatului B.I.I., profitându-se de calitatea acestuia de administrator al
societății ,,B.” SRL Craiova, societate ce avea ca obiect principal de activitate „exploatarea și
valorificarea masei lemnoase pe picior”, prin intermediul căreia valorificarea s-a realizat la un
preț superior.
În scopul îngreunării urmăririi penale și pentru a da aspect de legalitate pătrunderii în
unitatea militară a persoanelor care au tăiat ilegal, fasonat şi transportat material lemnos în
luna aprilie 2004, anterior datei de 3 mai 2004, inculpatul S.E. a determinat cu intenţie pe
martorul B.I. să întocmească din culpă cu date nereale şi să antedateze „tabelul centralizator
cu personalul din afara Ministerului Apărării Naționale care au aprobarea de a pătrunde în
incinta Unității Militare Filiaşi în anul 2004, exceptând sectorul tehnic”, aspect ce reiese din
declarația martorului. Potrivit adresei Unității Militare - Secţia Dolj, în perioada 1 ianuarie
2013- 20 aprilie 2004, conducerea Unității Militare Filiaşi nu a solicitat niciun aviz pentru
accesul persoanelor civile în incinta sectorului tehnic şi administrativ al unității.
Totodată, acelaşi inculpat S.E. a ordonat martorului P.M. (subordonat în ierarhia
militară) să semneze un tabel la rubrica „aprob, pentru şeful UM Filiaşi”, dispoziţie dusă la
îndeplinire de către acesta. În ziua de 3 mai 2004, inculpatul S.E. a dispus telefonic
martorului B.I. să înmâneze tabelul precizat martorului G.M., pe care să-l trimită la Ocolul
Silvic Filiaşi pentru a fi înregistrat şi semnat de şeful acestei instituţii. Punând în executare
ordinul primit, martorul G.M. s-a deplasat la Ocolul Silvic Filiaşi, înmânând înscrisul
menţionat martorei C.R., secretara acestei unităţi. În lipsa șefului de ocol, martora, după ce a
înregistrat înscrisul la poziția nr. 2429/03.05.2004, l-a prezentat pentru semnare inculpatei
P.E., contabil șef al Ocolului Silvic Filiași la acel moment.
Inculpata P.E., cunoscând că persoanele evidenţiate în acel înscris de la nr. 7 la nr. 23
nu sunt salariaţi ai Ocolului Silvic Filiaşi (ci persoane determinate de inculpatul R.I. să-l
însoţească în unitate pentru tăierea materialului lemnos) şi fără a avea împuternicire de a
semna documente în locul şefului de ocol, exceptând pe cele privind evidența contabilă, a
semnat documentul nr. 2429/03.05.2004 pentru şeful de ocol şi a aplicat ştampila numărul doi
a unităţii, care în realitate trebuia aplicată numai pentru operaţiuni contabile, circumstanţă în
care a dat valoare juridică acestui înscris în care erau consemnate aspecte necorespunzătoare
adevărului.
La activitatea infracțională desfășurată de inculpatul R.I. a aderat și inculpatul T.N.
Astfel acesta, în calitatea sa de tehnician silvic şi şef al districtului din care făcea parte

150
cantonul 18 Filiaşi, gestionat de inculpatul R.I., conform regulamentului pentru paza fondului
forestier, aprobat prin Ordinul nr. 15/1988 al Ministerului Silviculturii (în prezent, Ministerul
Mediului, Apelor și Pădurilor), avea şi atribuţii de control cu privire la activitatea inculpatului
menţionat şi efectua inspecţii de fond şi parţiale în cantonul precizat. În vederea ajutării
inculpatului R.I., inculpatul T.N., cu ocazia inspecţiilor de fond efectuate în cantonul 18
Filiaşi, în anii 2003 şi 2004, a întocmit în fals actele de fond depuse şi înregistrate la Ocolul
Silvic Filiaşi sub nr. 2179/25.04.2003, nr. 6741/23.12.2003, nr. 3614/30.06.2004, precum şi
raportul de activitate al delegației de folosire a ciocanului silvic marca pentagonală PS 291 nr.
107/27.06.2004. Cu ocazia întocmirii înscrisurilor oficiale menționate, inculpatul T.N. a
atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că a parcurs întreaga suprafaţă de
pădure a cantonului, iar în incinta u.a. 30 din interiorul unităţii miliare nu există delicte
silvice, situaţii de fapt contrare cu realitatea din teren.
Instanța a mai reținut că pe întreg parcursul procesului penal, inculpaţii au avut o
poziţie de nerecunoaştere, contrară situaţiei de fapt reţinută în actul de sesizare a instanţei şi
confirmată de concluziile cercetării judecătoreşti. Activitatea infracţională derulată în timp,
se regăsește, cu privire la inculpaţii S.E., T.N., B.I.I. şi P.E., în multiple fapte, realizate în
temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale, precum şi faptul că inculpații au avut un mod de
lucru concertat, în baza, în unele cazuri, a unei relaţii/înţelegeri preliminare care conturează
o oarecare asociere, structură, activitate, organizare şi care dau o mai mare periculozitate
faptelor deduse judecăţii. De asemenea, este de menționat şi faptul că săvârşirea majorităţii
faptelor s-a desfăşurat într-o unitate militară, cu conotaţii/implicaţii inclusiv în plan strategic,
raportat la amplasarea unităţii militare, depozit de armament, într-o pădure cu arbori de talie
mare, cu evident rol de camuflaj. Nu trebuie uitat şi cantitatea mare de material lemnos, de
calitate superioară celui de foc şi de dimensiuni ridicate, ceea ce dă pagubei suferite conotaţii
speciale, modul organizat în care s-a realizat activitatea infracţională, inclusiv implicarea
altor instituţii în emiterea de acte false, care să justifice respectiva activitate, precum şi
obstrucţionarea organelor judiciare în a-şi derula cercetările prin interzicerea accesului în
unitatea militară, creându-se condiţii pentru dispariţia de acte incriminatoare, în condiţiile în
care, nelegal, s-a permis accesul neautorizat unor persoane, pentru distrugerea de probe
(alterarea cioatelor provenite din tăieri nelegale, pentru a nu mai putea fi valorificate ca
probe).
La individualizarea pedepselor, instanța avut în vedere şi împrejurarea că
infracţiunile au fost săvârşite în perioada anilor 2002-2004, în urmă cu mai mult de 10 ani,
împrejurare în care a apreciat că scopul educativ al pedepselor s-a redus considerabil, astfel

151
că pedepsele ce au fost aplicate au fost orientate către minimul prevăzut de lege.
Împotriva Sentinței penale nr. 327/2014 a Judecătoriei Timișoara au declarat apel [în
baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
care cuprind dispoziţii procesual penale, cu modificările și completările ulterioare91), în
termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, inculpaţii şi partea civilă.
Curtea de Apel Timișoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria
Timișoara și în rejudecare a dispus următoarele:
În baza art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) şi alin. (5) C.pen. cu aplicarea
art. 5 din același cod, inculpatul T.N. va executa pedeapsa principală cea mai grea de 3 ani
închisoare, sporită cu 8 luni, în final pedeapsa principală rezultantă de 3 ani şi 8 luni
închisoare (în regim de detenţie), pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor
prevăzute la art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C.pen. (printre care și dreptul de a face parte
din personalul silvic) pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a
pedepsei principale şi pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.
66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C.pen. (printre care și dreptul de a face parte din personalul
silvic) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b şi lit. c)
C.pen. din 1969, inculpatul R.I. va executa pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a
ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a face parte din
personalul silvic, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a
pedepsei principale aplicate.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, lit. b şi lit. c)
C.pen. din 1969, inculpatul B.I.I. va executa pedeapsa complementară a interzicerii exercitării
dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, a dreptului de a
ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi a dreptului de a exercita funcţia de
administrator în cadrul oricărei societăţi comerciale, pe o perioadă de 3 ani după executarea
sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.
În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. din
1969, inculpatul S.E. va executa pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului

91
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013.

152
de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o
funcție implicând exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani după executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate.
Din pedeapsa principală aplicată inculpatului S.E. se va deduce reţinerea de 24 de
ore din 19 aprilie 2005 și durata arestului preventiv începând cu data de 22 aprilie 2005 până
la data de 6 mai 2005.

C.2.2. Tăierea fără drept de arbori. Subiectul activ: fără calitate specială. Latura
obiectivă: tăierea a 17 arbori nemarcați cu o valoare de 22.553 lei (cu TVA). Latura
subiectivă: intenția indirectă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei:
suspendarea condiționată a executării pedepsei principale.
Fapta inculpatului care, la data de 12 iunie 2013, a tăiat un număr de 17 arbori
nemarcați, cu un volum total de 31,466 m.c. și o valoare de 22.553,60 lei, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere, fără drept, de arbori prevăzută în art. 108
alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei).
Apărarea inculpatului a fost în sensul reprezentării greșite pe care a avut-o că a tăiat
arborii de pe suprafața sa de pădure.
(C. Ap. Timișoara, Dec. pen. nr. 201/A/2014)

Prin Sentința penală nr. 19/2014, pronunțată de Judecătoria Făget, în dosarul nr.
864/832/2013, în baza art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data
comiterii faptei) cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul
la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere ilegală de arbori. În
temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. din 1969, i s-a
aplicat inculpatului S.D. pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a
fi ales în autoritățile publice sau în funcții efective publice, precum și cea constând în
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat. În
baza art. 81-82 C.pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei
principale aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 5 ani. În baza art. 118
alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, s-a dispus confiscarea de la inculpat a ferăstrăului mecanic
marca Partner seria 530-056674, de culoare galben cu negru, folosit de inculpat la săvârșirea
infracțiunii.
Instanţa de fond a reţinut următoarele:

153
 La data de 12 iunie 2013, la sesizarea lui U.D., pădurar la Ocolul Silvic Coșava,
organele de cercetare penală de la Postul de Poliție Tomești, împreună cu doi reprezentanți ai
Ocolului Silvic Coșava, cu inculpatul S.D. și cu martorul asistent F.I., s-au deplasat în parcela
U.P.VI u.a. 133A, unde se constatase anterior de către pădurarul U.D. că a fost tăiat un număr
de 17 arbori nemarcați de esență gorun. La locul comiterii faptei, inculpatul S.D. a recunoscut
că el este autorul faptei, arătând că a tăiat arborii de pe suprafața sa de pădure, reprezentanții
Ocolului Silvic explicându-i însă că, după efectuarea unor noi măsurători în teren, suprafața
de pădure de unde a tăiat arborii era în proprietatea Ocolului Silvic Coșava.
Potrivit Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 3283/2012 pentru aprobarea
preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior92, cu modificările și
completările ulterioare, prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior era la
momentul judecății de 85 lei, valoare valabilă și la data săvârșirii faptei de către inculpat,
astfel încât valoarea prejudiciului produs este de peste 50 de ori mai mare decât prețul mediu
al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
La termenul de judecată din data de 23 ianuarie 2014, inculpatul a recunoscut
săvârşirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, aşa cum a fost descrisă în rechizitoriu şi
a fost de acord să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Împotriva sentinţei Judecătoriei Făget a declarat recurs, recalificat în apel, inculpatul,
solicitând admiterea apelului şi reindividualizarea pedepsei pe care o apreciază prea mare,
având în vedere că a recunoscut fapta, prevalându-se de dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. din
1969, precum şi conduita înainte de săvârşirea faptei, dovedită cu caracterizările depuse la
dosarul cauzei în cursul judecății.
Având în vedere împrejurările săvârşirii faptei, gradul de pericol social concret al
acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în
vigoare la data comiterii faptei), reduse conform art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969,
persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală,
poziţia procesuală în faţa organelor judiciare, lipsa antecedentelor penale care să atragă starea
de recidivă şi aprecierea că, ţinând seama de persoana inculpatului, de comportamentul său
după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și
chiar fără executarea pedepsei, el nu va mai săvârși infracțiuni, Curtea de Apel Timișoara a
dispus reducerea cuantumului pedepsei la limita prevăzută în art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din
1969, cu consecința reducerii și a termenului de încercare aplicat de prima instanță, păstrând

92
Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 24 septembrie 2012.

154
ca și modalitate de executare a pedepsei, suspendarea condiționată a executării pedepsei
principale pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni închisoare, timp în care
inculpatul se va supune măsurilor prevăzute la art. 83 C.pen. din 1969.

C.2.3. Tăierea fără drept de arbori. Subiectul activ: fără calitate specială. Latura
obiectivă: tăierea fără drept, în ziua de 16 martie 2011, a 23 de arbori nemarcați cu o
valoare de 21.497.101 lei (cu TVA), aparținând fondului forestier național. Latura subiectivă:
intenția indirectă. Modalitatea de individualizare a pedepsei închisorii: suspendarea
condiționată a executării pedepsei. Circumstanțe atenuante judiciare.
Fapta inculpatului care, la data de 16 martie 2011 a tăiat, fără drept, 23 arbori
aparținând Ocolului Silvic Făget, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere,
fără drept, de arbori prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la
data comiterii faptei).
Inculpatul s-a apărat învederând că a avut reprezentarea că respectivii arbori se aflau
pe terenul proprietate privată a familiei sale.
(Jud. Făget, Sent. pen. nr. 10/2012, rămasă definitivă prin nerecurare)

Prin Sentința penală nr. 10/2012, pronunțată de Judecătoria Făget, în dosarul nr.
775/832/2011, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori
prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei)
cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969, art. 74 lit. a), b) și c) și art. 76 lit. c) C.pen.
din 1969.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de 16 martie 2011, organele de cercetare penală de la Postul de Poliție Tomești
s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către inculpat a infracţiunilor prevăzute în art.
108 alin. (1) lit. d) şi în art. 110 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data
comiterii faptelor). În fapt, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza
satului Baloşeşti, în locul numit ,,Valea Ursului" (UP IV Brăneşti, Contonul Silvic nr.16
Jupânești, aparținând Ocolului Silvic Făget), organele de cercetare penală au găsit în
apropierea drumului forestier mai mulți arbori care au fost tăiați și transportați de către
inculpat.
În aceeași zi, organele de cercetare penală, însoțite de martorii R.N. și C.D., ambii din
cadrul Ocolului Silvic Făget, și de inculpat, s-au deplasat în zona numită „Valea Ursului”,

155
unde, acesta din urmă le-a indicat o bornă de hotar cu inscripția IV/12, despre care a afirmat
că este limita din stânga a parcelei familiei sale, parcelă de pe care a tăiat arborii. Ulterior,
inculpatul a indicat 23 de cioate de la arborii pe care i-a tăiat nemarcați, cioate care au fost
măsurate și inventariate în vederea efectuării fișei de calcul a prejudiciului. Totodată,
inculpatul a declarat că arborii, despre care știa că sunt nemarcați, i-a tăiat cu motoferăstrăul
personal, apoi o parte din materialul lemnos rezultat l-a transportat la domiciliu, iar mai multe
bucăți de buștean de gorun le-a transportat la societatea „M.V.” Tomești, în vederea debitării.
Din fişa de calcul a prejudiciului a rezultat că arborii tăiaţi ilegal au un volum de 55.41
m.c. și o valoare de 17.336 lei (fără TVA), respectiv de 21.497.101 lei (cu TVA). Prin adresa
nr. 2379/13.10.2011, Ocolul Silvic Făget s-a constituit parte civilă cu suma de 11.528,56 lei,
sumă rămasă de recuperat din valoarea totală a prejudiciului, după valorificarea materialului
lemnos care a fost ridicat de la inculpat după momentul comiterii faptei.
Fiind audiat în faţa instanţei, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor, arătând că nu
doreşte administrarea altor probe în afara celor administrate în faza de urmărire penală şi
solicitând aplicarea dispozițiilor art. 3201 C.pr.pen. din 1969. La individualizarea pedepsei s-
au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, și anume gravitatea
infracțiunii și persoana inculpatului – aceasta neposedând antecedente penale.

C.2.4. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori tăiați. Elemente constitutive.
Subiecți activi: fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea, în perioada 19 - 25
octombrie 2010, de către inculpați a unui număr de 22 arbori nemarcați, în scopul
valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a
executării pedepsei: în regim de detenție (inculpat major); măsura educativă a supravegherii
pe o durată de 6 luni (inculpat minor). Legea penală mai favorabilă. Confiscarea specială.
Fapta inculpaților care, în perioada 19 - 25 octombrie 2010, au tăiat de pe picior și
au sustras un număr de 22 de arbori nemarcați, în scopul valorificării ulterioare, producând
un prejudiciu de 4.470,42 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere
fără drept de arbori prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.
46/2008 și de furt de arbori tăiați prevăzut în art. 110 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. a) din
Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Delictum subsequens: infracțiunile de conducere pe drumurile publice a unui
autovehicul neînmatriculat prevăzută în art. 85 alin. (1) din Ordonanța de urgență a

156
Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice93, republicată, cu
modificările și completările ulterioare, și de conducere pe drumurile publice a unui
autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută în art. 86
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 (în vigoare la data comiterii
faptelor).
(Jud. Reșița, Sent. pen. nr. 234/2014, rămasă definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 224/2014, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul

nr.2018/290/2012, inculpații O.I. și O.L.I. au fost condamnați la 3 ani închisoare, respectiv la
măsura educativă a supravegherii pe o durată de 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de
tăiere fără drept de arbori, furt de material lemnos, conducere pe drumurile publice a unui
autovehicul neînmatriculat și fără a poseda permis de conducere.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În perioada 19 - 25 octombrie 2010, inculpatul O.L.I. şi tatăl său, inculpatul O.I., au tăiat de
pe picior un număr de 22 de arbori nemarcaţi, de esenţă fag şi carpen, de pe terenul situat în
punctul „Cioara” de pe raza localităţii Ezeriş, teren ce aparţinea persoanelor vătămate S.I. şi
L.A. Apoi, cei doi inculpaţi, fiind ajutaţi de către martorii S.A., S.C., S.A. şi B.I., i-au încărcat
şi transportat, în mai multe rânduri, cu un tractor cu remorcă, ce avea montate plăcuţele de
înmatriculare CS 02 FFO, şi i-au vândut mai multor persoane din localitatea Ezeriş cu suma
de 300 lei/remorcă. Tractorul a fost condus de către inculpatul minor O.L.I., care nu deţinea
permis de conducere, iar numărul de înmatriculare CS 02 FFO fusese atribuit la data de 22
ianuarie 1996 pentru un tractor rutier, marca U1010, serie şasiu 10013476, serie motor
0010440, proprietar fiind J.P., tractor care figura radiat de drept conform art. 6 din Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere
înmatriculate94, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/200695. Valoarea totală a arborilor
sustraşi de la cele două persoane vătămate a fost de 4.470,42 lei, respectiv de 45,5 ori mai
mare decât preţul mediu al unui metru cub pe picior, conform raportului de expertiză întocmit
în cauză.
Cu privire la legea penală aplicabilă, este de menționat că, de la data săvârșirii faptelor
și până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit o nouă lege penală, astfel că urmează a fi

93
Republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006.
94
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1179 din 28 decembrie 2005.
95
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 976 din 6 decembrie 2006.

157
analizate prezentele fapte în raport de legea determinată ca fiind mai favorabilă, conform art.
5 C.pen.
În raport cu natura faptelor săvârşite, se observă că aplicarea pedepsei accesorii a
interzicerii exercitării dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate
democratică, nu ar fi proporţională şi justificată faţă de scopul limitării exerciţiului acestui
drept, motiv pentru care, în baza art. 71 C.pen. din 1969 raportat la art. 3 din Protocolul nr.1
adiţional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăţilor
fundamentale, se va interzice inculpatului O.I., cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile
prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen. din 1969, respectiv dreptul de a fi
ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție
implicând exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 1357, art. 1370 şi art. 1372 din Codul
civil (în continuare C.civ.), instanța a admis în parte acţiunea civilă exercitată de către partea
civilă S.I. şi a obligat inculpaţii, în solidar, iar pe inculpatul O.L.I. în solidar cu părţile
responsabile civilmente (O.I. şi O.A.), la plata sumei de 3.711,48 lei, actualizată, către această
parte civilă, reprezentând despăgubiri materiale.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C.pen., instanţa a dispus confiscarea de la inculpatul
O.L.I. a unui motofierăstrăul marca Husqvarna, având seria de identificare 372XP, 900393.

C.2.5. Tăierea fără drept de arbori. Instigarea la săvârșirea infracțiunii de furt de

material lemnos. Subiectul activ: personal silvic (pădurar). Latura obiectivă: tăierea a 29 de
arbori nemarcați din fondul forestier național în vederea valorificării. Latura subiectivă:
intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: suspendarea
condiționată a executării pedepsei închisorii. Legea penală mai favorabilă.
Fapta inculpatului care, în luna martie 2010, a tăiat 29 arbori nemarcați și a instigat
alte persoane, în scopul valorificării ulterioare, creând un prejudiciu de 1.123,9 lei,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori prevăzută în
art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și instigare la săvârșirea infracțiunii de furt de
material lemnos prevăzută în art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit. a) și
alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Apărarea inculpatului a fost în sensul nerecunoașterii săvârșirii faptelor în ambele
faze procesuale.
(Jud. Reșița, Sent. pen. nr. 93/2015, rămasă definitivă prin neapelare)

158
 Prin Sentința penală nr. 93/2015, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr.
163/290/2013, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și
instigare la săvârșirea infracțiunii de furt de material lemnos prevăzute în art. 108 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 46/2008 și în art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În prima jumătate a lunii martie 2010, inculpatul s-a deplasat în pădurea persoanei
vătămate, situată în punctul Godinova, de pe raza orașului Bocșa, unde, cu ajutorul unui
motoferăstrău, a tăiat un număr de 29 de arbori nemarcați, respectiv, cu un volum de 9.016
m.c., de pa tarlaua 7A, parcelele 19, 17, 25. După ce a tăiat arborii, inculpatul, împreună cu
martorii C.N. și C.S., i-au secționat și încărcat în căruța inculpatului, după care, în mai multe
rânduri, i-au transportat în orașul Bocșa, unde i-au încărcat în autoturismul ARO, aparținând
lui P.V.L., valorificându-i. Valoarea totală a arborilor tăiați și sustrași de către inculpat
împreună cu cei trei martori din pădurea persoanei vătămate a fost de 1.123,9 lei, respectiv de
15,2 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data
constatării faptei, conform fișei de calcul întocmită de către Inspectoratul Teritorial de Regim
Silvic și de Vânătoare Timișoara – Inspecția Silvică și de Vânătoare Caraș-Severin (în
continuare ITRSV Timișoara – ISV Caraș Severin).
Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 4/2015 pentru aprobarea preţului mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior96, prin care s-a stabilit că preţul mediu al unui cub
de masă lemnoasă este de 115 lei/m.c., arborii tăiaţi şi sustraşi de inculpat au un volum de
9,016 mc şi o valoare de 1.123, 9 lei (TVA inclus), valoare care este de 9,77 ori mai mare
decât preţul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
Fiind audiat în ambele faze procesuale, inculpatul nu a recunoscut că ar fi tăiat arbori
din pădurea persoanei vătămate, ci din pădurea pe care o are în administrare. Susţinerile
inculpatului sunt contrazise de probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în
faza de cercetare judecătorească, motiv pentru care nu vor fi reținute de instanță. Mai mult,
din cuprinsul adresei nr. 1098/14.06.2012 întocmită de către Ocolul Silvic Bocşa Română,
precum şi din înscrisurile anexate, rezultă următoarele: în cursul anilor 2009-2010, pădurarul
C.G. a avut exploatări forestiere, după cum urmează: partida 2724, UP VIII Ocna de Fier,
partidă de produse secundare rărituri, cu un volum de 66 m.c., autorizată la exploatare din 23

96
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 9 ianuarie 2015.

159
noiembrie 2009 până la data de 30 decembrie 2009, partidă din care s-au exploatat doar 26
m.c. în cursul anului 2009; partida 2724 S (stoc la 31 decembrie 2009), UP VIII Ocna de Fier,
partidă de produse secundare rărituri, cu un volum de 40 m.c., autorizată la exploatare din 15
ianuarie 2010 până în data de 15 aprilie 2010; cele două parchete de exploatare a masei
lemnoase sunt situate în zona numită „Mănăstire", în parte stângă a Drumului Județean Bocşa
- Ocna de Fier şi la o distanţă apreciabilă faţă de pădurea proprietate particulară a persoanei
vătămate.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale de
individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, potrivit cărora la stabilirea și
aplicarea pedepselor se ţinea seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de
pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana
infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, pe
de o parte, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social al faptei concretizat în valorile
sociale care au fost vătămate – vegetația forestieră, faptul că inculpatul a tăiat un număr de 29
de arbori, deși cunoștea că aceștia nu erau marcați și, mai mult, a determinat alte persoane să
sustragă materialul lemnos, rezultatul faptelor săvârșite – producerea de prejudicii în
patrimoniul persoanei vătămate, săvârșirea de către inculpat a acestor fapte în concurs real de
infracțiuni.

C.2.6. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori tăiați. Subiecți activi: fără
calitate specială. Latura obiectivă: inculpații au tăiat, în cursul lunii ianuarie 2012, 4 arbori
nemarcați, în scopul valorificării ulterioare, producând un prejudiciu de 2.407,965 lei.
Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei:
suspendarea condiționată a executării pedepsei. Legea penală mai favorabilă. Nereținerea de
circumstanțe atenuante judiciare: inculpații au mai fost condamnați în trecut, dovedind prin
comportamentul lor ulterior că nu au înțeles importanța valorilor sociale ocrotite.
Fapta inculpaților care, în luna ianuarie 2012, au tăiat fără drept 4 arbori nemarcați
pe care ulterior i-au valorificat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere
ilegală de arbori și furt de arbori tăiați prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii
faptelor).
Inculpații au recunoscut faptele săvârșite.
(Jud. Reșița, Sent. pen. nr. 447/2014, definitivă prin neapelare)

160
 Prin Sentința penală nr. 447/2014, pronunțată de Judecătoria Reșița, în dosarul nr.
2/290/2014, inculpații M.M. și P.I.D. au fost condamnați la pedeapsa de 2 ani închisoare,
respectiv 1,6 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru
săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 (în
vigoare la data comiterii faptelor).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În cursul lunii ianuarie 2012, inculpații P.I.D. și M.M. s-au deplasat în pădurea situată
în punctul denumit „Picu” din comuna Exeriș, pădure ce aparținea persoanelor vătămate V.M.
și V.N., de unde au tăiat fără drept un număr de patru arbori nemarcați, dintre care trei de
esență stejar și unul de esență tei. Apoi, i-au fasonat la lungimea de un metru și i-au
transportat cu o remorcă, numărul de transporturi efectuate fiind de trei. Una dintre remorci a
fost dusă la locuința inculpatului M.M., o alta a fost vândută de către inculpatul P.I.D.
martorului C.C.C., iar cea de-a treia a fost dusă la locuința celuilalt inculpat. Volumul
arborilor tăiați a fost de 10.073 m.c., iar valoarea de 2.407,965 lei fără TVA, conform adresei
nr. 1165/14.11.2013 emisă de către ITRSV Timișoara – ISV Caraș Severin.
În faza de judecată, până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii M.M. şi P.I.D.
au arătat că recunosc săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei, solicitând ca
judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi nu au solicitat
administrarea de probe noi.
Cu privire la legea penală aplicabilă, este de menționat că, de la data săvârşirii faptelor
- ianuarie 2012 - şi până la judecarea definitivă a cauzei, a intervenit o nouă lege penală,
astfel că urmează a fi analizate prezentele fapte în raport de legea determinată ca fiind mai
favorabilă, conform art. 5 C.pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei, se va avea în vedere criteriile generale de
individualizare a pedepsei prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, potrivit cărora, la stabilirea și
aplicarea pedepselor se ţinea seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de
pedeapsă prevăzute în Legea nr. 46/2008 pentru infracţiunile săvârșite, reduse cu o treime, în
conformitate cu art. 396 alin. (10) C.pr.pen. În acest sens, se va reţine, pe de o parte,
următoarele: gradul ridicat de pericol social al faptelor concretizate în valorile sociale care au
fost puse în pericol – vegetaţia forestieră şi patrimoniul persoanelor vătămate V.N. şi V.M.,
volumul mare al arborilor tăiaţi ilegal şi sustraşi, iar, pe de altă parte, se va avea în vedere
circumstanțele personale ale inculpaților, atitudinea acestora constant sinceră manifestată pe

161
parcursul procesului penal, recunoscând și regretând faptele comise, precum și faptul că
aceștia au achitat prejudiciul creat.
Totuși, nu se va reține în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute la
art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969, întrucât, așa cum rezultă din fișele de cazier judiciar,
aceștia au mai fost condamnați în trecut, dovedind prin comportamentul lor ulterior că nu au
înțeles nici importanța valorilor sociale ocrotite.
Față de aceste aspecte, instanţa a hotărât să aplice inculpaţilor pedepse cu închisoarea
orientate spre minimul special, redus ca urmare a aplicării dispoziţiile art. 396 alin. (10)
C.pr.pen., apreciind că acestea sunt de natură să asigure atingerea scopului prevăzut de lege,
respectiv, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

C.2.7. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiectul activ: fără calitate
specială. Latura obiectivă: în anul 2014 inculpatul a tăiat fără drept 44 de arbori nemarcați,
în scopul valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de
individualizare a executării pedepsei închisorii: suspendarea condiționată a executării
pedepsei. Eroarea: nu este incidentă această cauză de neimputabilitate, întrucât inculpatul
trebuia să se edifice mai întâi de a comite faptele cu privire la delimitarea parcelei sale de
cea învecinată.
Fapta inculpatului care, în luna mai 2014, a tăiat și sustras 44 de arbori din fondul
forestier național, în scopul valorificării, producând un prejudiciu de 6.063 lei Ocolului
Silvic Teregova, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere ilegală de
arbori și furt de arbori prevăzute în art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art.
109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008.
Inculpatul a recunoscut faptele săvârșite, însă a susținut că a avut convingerea că
arborii pe care i-a tăiat se aflau pe proprietatea sa.
(Jud. Caransebeș, Sent. pen. nr. 36/2016, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 36/2016, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr.
3427/208/2015, inculpatul a fost condamnat la 1 an, 9 luni și 10 zile închisoare, cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără
drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 107 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în
art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

162
 Din verificările efectuate s-a stabilit că autorul infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori
și furt de arbori este inculpatul, acesta deţinând o suprafaţă de pădure de circa 0,58 ha (în baza
unui titlu de proprietate și a unui contract de moştenitor), învecinată cu cea care aparţinea
Primăriei Teregova, gestionată de Ocolul Silvic Teregova, în zona forestieră „Tarsatura”.
Fiind audiat, inculpatul a recunoscut ca a tăiat arborii în cauză, o parte fiind vânduţi
către o societate comercială. Acesta a precizat însă că a comis faptele, având convingerea că
arborii se aflau pe proprietatea sa. În acest sens, inculpatul a susţinut că, fiind într-o criză
financiară, a tăiat ilegal cei 44 de arbori de esenţă fag din zona respectivă, crezând că erau din
pădurea sa, aflată în acea zonă, și i-a comercializat societății ,,D.L.” SRL Timişoara. În
formarea convingerii sale eronate, inculpatul s-a bazat pe spusele bunicului său B.P. (decedat)
care i-a arătat în urmă cu mult timp limita parcelei de pădure ce le aparţinea față de pădurea
primăriei, aceasta fiind în partea de sus a drumului forestier și nu a celor două borne
identificate de către organul silvic. În cauză s-a efectuat o conducere în teren cu inculpatul, în
prezența reprezentantului Ocolului Silvic Teregova, ocazie cu care s-a stabilit că în partea de
sus a suprafeţei de pădure deţinute de inculpat și până în drumul forestier din zona respectivă,
exista suprafaţa de pădure de unde au fost tăiaţi arborii la care se face referire, la fața locului
găsindu-se cioate vechi de arbori tăiaţi.
Inculpatul a arătat că recunoaște faptele reținute în sarcina sa, nu dorește administrarea
altor probe și este de acord cu prestarea unei munci în folosul comunității.
Cu privire la latura subiectivă, s-a apreciat că în cauză nu este incident cazul de
neimputabilitate al erorii cu privire la comiterea infracțiunii de furt de arbori, întrucât
parcelele în cauză erau delimitate în mod clar. Limita constând în vopsea roșie pe arbori era
vizibilă și se afla nu departe de drumul forestier – punctul de reper în funcție de care chiar
inculpatul susține că s-a ghidat atunci când a ales să taie arbori din locul cu pricina, considerat
de acesta că îi aparține. În aceste condiții nu se poate susține că inculpatul s-a aflat în eroare în
momentul comiterii faptei de furt de arbori. Urmând să taie arbori situați în apropierea limitei
dintre cele două parcele, inculpatul trebuia să se edifice mai întâi cu privire la delimitarea
parcelelor.
La alegerea și individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere
criteriile generale de individualizare prevăzute în art.74 C.pen.; astfel, a ținut seama de
limitele de pedeapsă stabilite de textul incriminator pentru faptele săvârșite, de valorilor
sociale care au fost lezate, dar mai ales care vor putea fi vătămate în viitor; totodată, au fost
avute în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului – vârsta acestuia, lipsa

163
antecedentelor penale, așa cum reies acestea din fișa de cazier judiciar, și atitudinea acestuia
de recunoaștere a faptelor reținute în sarcina sa.

C.2.8. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: fără calitate
specială. Latura obiectivă: tăierea fără drept a 12 arbori nemarcați din fondul forestier
național în vederea valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea
de individualizare a pedepsei închisorii: suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Fapta inculpaților care, în luna noiembrie 2012, au tăiat 12 arbori nemarcați din
fondul forestier național, pentru valorificare, amenințându-l și lovindu-l pe pădurarul
Ocolului Silvic Oțelu Roșu, aflat în executarea serviciului de pază și control al circulației
materialului lemnos, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de ultraj, tăiere fără
drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 239 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969, în art.
108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din
Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Delictum subsequens: ultraj prevăzut în art. 239 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969.
Inculpații au recunoscut faptele reținute în sarcina lor.
(Jud. Caransebeș, Sent. pen. nr. 504/2013, definitivă prin nerecurare)

Prin sentința penală nr. 504/2013, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr.
2449/208/2013, inculpatul M.P.A. a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj și furt de arbori
prevăzute în art. 239 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969 și în art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit.
a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Aceeași pedeapsă a fost pronunțată și față de inculpatul G.L.A. pentru săvârșirea
infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 14 noiembrie 2012, lucrători din cadrul Postului de Poliție Obreja au fost
sesizați telefonic de către B.I.P., pădurar din cadrul Ocolului Silvic Oțelu Roșu, cu privire la
faptul că G.L.A., M.P.A. și I.I. taie și sustrag material lemnos de pe raza localității Var din
cantonul silvic din zona „Văruțu”, precum și că M.P:A. l-a lovit pe pădurarul B.I.P. și pe tatăl
acestuia, B.P., ceea ce l-a determinat pe B.I.P. să tragă un foc de avertisment cu arma din
dotare.

164
 Audiați în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată,
inculpații au avut o atitudine relativ sinceră, recunoscând și regretând săvârșirea faptei. La
termenul de judecată din data de 10 octombrie 2013, inculpații au arătat că înțeleg să se
prevaleze de dispozițiile art. 3201 C.pr.pen. din 1969 și că solicită soluționarea cauzei pe baza
probelor administrate în faza de urmărire penală.
Starea de fapt prezumată în rechizitoriu este corect reținută, rezultând din probele
administrate în faza de urmărire penală, ce se coroborează cu recunoaşterea din declaraţiile
inculpaţilor. În drept, faptele săvârşite de inculpatul M.P.A. de a ameninţa şi de a lovi
persoana vătămată B.I.P., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Oţelu Roşu, aflat în executarea
serviciului de pază şi control al circulaţiei materialului lemnos, cu pumnul în zona feței,
precum și de a transporta materialul lemnos tăiat de către G.I.A. întrunesc elementele
constitutive ale infracțiunilor de ultraj și furt de arbori prevăzute în art. 239 alin. (1) și (2)
C.pen. din 1969 și 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art.
75 lit. c) C.pen. din 1969, fiind dovedite cu probele administrate în faza de urmărire penală.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute la
art. 72 C.pen. din 1969, respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete de
săvârșire a acesteia, precum și persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, atitudinea
sinceră a inculpatului, dând eficiență și dispozițiilor art. 3201 C.pr.pen. din 1969.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute la
art. 345 alin. (2) C.pr.pen. din 1969, în sensul că faptele săvârșite de inculpați sunt prevăzute
de legea penală, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de aceștia cu forma de vinovăție
prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea.

C.2.9. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiectul activ: fără calitate
specială. Latura obiectivă: tăierea fără drept a 26 de arbori nemarcați în scopul valorificării
ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării
pedepsei închisorii: suspendare condiționată a executării pedepsei. Conducerea în teren a
inculpatului.
Fapta inculpatului care, în luna martie 2011, a tăiat fără drept 26 de arbori din
fondul forestier național, cu o valoare de 13.421,698 lei (fără TVA), în scopul valorificării
ulterioare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere fără drept de arbori și
furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin.
(1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Inculpatul a recunoscut faptele săvârșite și reținute în sarcina sa.

165
 (Jud. Caransebeș, Sent. pen. nr. 564/2012, definitivă prin nerecurare)

Prin Sentința penală nr. 564/2012, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr.
2464/208/2012, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a
executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de
arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în
vigoare la data comiterii faptelor).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de 10 martie 2011, Poliția Comunală Teregova a fost sesizată de către A.A.,
pădurar în cadrul Primăriei comunei Teregova, cu privire la faptul că, din locul numit „Laz”,
unde Primăria Comunei Teregova deținea pădure, s-au tăiat și sustras arbori de către R.S. Cu
ocazia efectuării conducerii în teren, inculpatul a indicat locul comiterii faptelor, respectiv
parcela 89A din UPV1 ce aparținea Primăriei comunei Teregova, unde au fost identificate un
număr de 26 de cioate de esență fag, ce nu aveau aplicate marcajul cu ciocanul silvic, valoarea
prejudiciului fiind de 13.421,698 lei, fără TVA.
Din adresa nr. 5521/12.03.2012 a Ocolului Silvic Teregova a rezultat faptul că parcela
de pădure ce aparţinea inculpatului conform titlului de proprietate, se afla situată în zona
Potoc, la aproximativ 5 km de parcela din care a tăiat inculpatul arborii, comunicând şi faptul
că, în cursul anului 2011, inculpatul nu a solicitat marcarea de arbori în proprietatea sa.
Audiat în cauză, în faza de judecată, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând
săvârşirea faptei, a arătat că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C.pr.pen.
din 1969 şi că solicită soluţionarea cauzei în baza probelor administrate în faza de urmărire
penală.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale la art. 72
C.pen. din 1969, respectiv gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete de
comitere a acesteia, persoana inculpatului, precum și dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C.pr.pen.
din 1969.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art.
345 alin. (2) C.pr.pen. din 1969, în sensul că faptele comise de inculpat sunt prevăzute de
legea penală, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de acesta cu forma de vinovăție
prevăzută de lege, instanța a dispus condamnarea acestuia.

C.2.10. Tăierea fără drept de arbori. Elemente constitutive. Subiectul activ: personal
silvic. Latura obiectivă: tăierea fără drept a 13 arbori din fondul forestier național. Latura

166
subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii:
în regim de detenție – în primă instanță; cu suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere – în apel. Legea penală mai favorabilă: regimul sancționator, conform
modificării Legii nr. 46/2008 prin art. 202 din Legea nr. 187/2012, era închisoarea de la 3 la
10 ani și 6 luni, regim mai blând față de cel de la data comiterii faptei, chiar dacă se reține
varianta agravantă prevăzută la art. 108 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, inexistentă la
acea dată.
Fapta inculpatului care, la data de 17 februarie 2011, în calitate de pădurar, a tăiat
fără drept arbori și ulterior a traficat în interesul său materialul lemnos care se afla în
gestiunea sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare și tăiere fără
drept de arbori prevăzute în art. 2151 C.pen. din 1969 și în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2)
lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Delictum subsequens: infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 2151 C.pen. din
1969.
Apărarea inculpatului, în sensul că arborii au fost tăiați de autori necunoscuți și a fost
nevoit în aceste condiții să identifice un transportator și un cumpărător, nu a fost susținută de
nicio probă din dosar.
(C. Ap. Timișoara, Dec. pen. nr. 181/A/2013)

Prin sentința penală nr. 586/2013, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, în dosarul nr.
4208/208/2012, inculpatul N.M. a fost condamnat la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 lit.
a) teza a II-a și b) și art. 71 C.pen. din 1969, pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și
tăiere fără drept de arbori prevăzute în art. 2151 C.pen. din 1969 și în art. 108 alin. (1) lit. d)
din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 17 februarie 2011, ora 23,30, lucrătorii din cadrul Poliției Rusca Montană
au oprit pentru control pe Drumul Județean (în continuare DJ) 684 autoutilitara marca MAN
cu nr. B 97 JRO, în care se afla material lemnos. Şoferul autoutilitarei a fost identificat ca
fiind B.P., care a declarat că efectuează un transport pentru C.A.I. din Lugoj, iar că acesta a
luat lemnul de la pădurarul N.M. După oprirea în trafic de către lucrătorii poliţiei, s-a stabilit
că materialul lemnos a fost încărcat din locul numit „Orizont 705", fiind încărcate un număr
de 13 bucăţi de lemn de esenţă paltin; în zona numită „Geamăna” au fost identificate un
număr de 4 cioate nemarcate, cantonul nr. 6 aflându-se în gestiunea inculpatului N.M.,
respectiv UP III ua 52 a-53-A. Potrivit actului de control nr. 734/17.03.2011 și a fișei de

167
calcul, din cele 4 cioate a rezultat material lemnos în valoare de 5.212,42 lei, materialul
lemnos fiind ridicat și depozitat în Depozitul Voislova al Ocolului Silvic Rusca Montană. Din
adresele nr. 1390/18.05.2011 și nr. 1267/6.05.2011 ale Ocolului Silvic Rusca Montană a
rezultat că inculpatul N.M. era angajat al acestei unități silvice în funcția de pădurar, el având
în gestiune cantonul „Geamăna nr.6”. S-a comunicat și faptul că, la data de 17 februarie 2011,
în UP III Ruschița, ua52 a și 53, nu a fost autorizat spre exploatare niciun parchet și nici nu a
fost în exploatare vreunul.
Sub aspect subiectiv, fapta a fost săvârşită cu intenţie directă, inculpatul prevăzând şi
urmărind producerea rezultatului socialmente periculos, cu atât mai mult cu cât infracţiunea
de tăiere ilegală de arbori a constituit infracţiunea mijloc pentru săvârşirea infracţiunii scop,
de delapidare în forma vânzării materialului lemnos aflat în gestiunea inculpatului.
La individualizarea sancţiunii aplicate inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de
delapidare, instanţa a avut în vedere, conform dispoziţiilor art. 72 C.pen. din 1969, limitele de
pedeapsă fixate pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa, gradul de pericol social concret al
faptei săvârşite, determinat de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei (inculpatul a contactat
un cumpărător pentru materialul lemnos aflat în gestiunea sa şi i-a prezentat acestuia o situaţie
nereală, în sensul că deţine documente de provenienţă pentru materialul lemnos), de
împrejurările în care a fost săvârşită (inculpatul nu a fost constrâns în niciun mod. săvârşirea
faptei fiind motivată doar de dorinţa obţinerii unui folos material), de urmările faptei
(producerea unui prejudiciu de 5.212,42 lei). De asemenea, instanţa a avut în vedere și faptul
că inculpatul nu a mai săvârşit fapte prevăzute de legea penală, fiind la prima abatere, precum
şi faptul că inculpatul a achitat suma de bani cu care a fost prejudiciat Ocolul Silvic Rusca
Montană. Întrucât inculpatul nu a prețuit valorile sociale legate de patrimoniul persoanelor și
de respectarea atribuțiilor de serviciu, instanța a constatat că se impune interzicerea exercitării
drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a C.pen. din 1969, pe durata și în condițiile
art.71 din același cod.
Împotriva Sentinţei penale nr. 586/2013 a Judecătoriei Caransebeş a declarat recurs,
calificat drept apel potrivit art. 10 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor
acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, inculpatul N.M. solicitând achitarea
pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa, susţinând că a procedat într-un mod obişnuit în
cadrul ocoalelor silvice, că a încercat să prevină cauzarea unui prejudiciu atât personal, cât şi
angajatorului.

168
 Analizând apelul declarat de inculpat prin prisma motivelor de apel şi din oficiu
conform art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea de Apel Timișoara a constatat că este întemeiat
doar în ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor legii mai favorabile raportat la infracţiunea
prevăzută în art. 108 din Legea nr. 46/2008, precum şi al individualizării modalităţii de
executare a pedepsei, pentru următoarele considerente:
Faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute în
art. 2151 alin. (1) C.pen. din 1969 (în vigoare la data faptei) şi art. 108 alin. (1) lit. d) din
Legea nr.46/2008 (în forma în vigoare la data faptei), întrucât inculpatul este persoana
responsabilă de tăierea ilegală a materialului lemnos şi de operaţiunea de vânzare în interesul
său, deşi bunurile se aflau în propria gestiune.
Sub aspectul incidenţei legii penale mai favorabile, în aplicarea art. 5 C.pen., instanţa
de apel a constatat că infracţiunea de delapidare este incriminată în art. 295 alin. (1) C.pen.,
fiind sancţionată cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa
o funcție publică. Având în vedere că dispoziţiile art. 2I51 alin. (1) C.pen. din 1969 prevedeau
pedeapsa închisorii de la 1 la 15 ani închisoare, că prima instanţă a aplicat inculpatului pentru
această infracţiune o pedeapsa de 1 an închisoare şi calea de atac este declarată doar de
inculpat, se observă că legea penală din 1969 (în vigoare la data faptei) este mai favorabilă
pentru infracțiunea de delapidare, relevant fiind minimul special prevăzut de lege. În ceea ce
privește infracțiunea prevăzută în art. 108 din Legea nr. 46/2008, se impune a fi menționat
faptul că încadrarea juridică, în urma modificărilor operate prin art. 202 din Legea nr.
187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal 97, cu
modificările și completările ulterioare, este în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. d) din
Legea nr. 46/2008 (în forma în vigoare la data faptei), aceasta fiind legea penală mai
favorabilă. În acest sens, dispozițiile art.108 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 (în forma de la
data comiterii faptei) prevedeau că: „Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea
din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din
vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate,
constituie infracțiune silvică și se sancționează după cum urmează: (...) d) cu închisoare de la
4 ani la 16 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori mai mare decât
prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei”. Urmare
a modificărilor intervenite prin art. 202 din Legea nr. 187/2012, art. 108 din Legea nr.
46/2008 avea următorul conținut: „(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea

97
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

169
din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din
vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate,
constituie infracțiune silvică și se sancționează după cum urmează: (...) d) cu închisoare de la
2 la 7 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este de cel puțin 50 de ori mai mare decât prețul
mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei. (2) Limitele
speciale ale pedepselor prevăzute la alin. (1) se majorează cu jumătate, în cazul în care faptele
au fost săvârșite în următoarele împrejurări: (...) d) de personal silvic”. Ca atare, regimul
sancționator, conform modificării Legii nr. 46/2008 prin art. 202 din Legea nr. 187/2012, era
închisoarea de la 3 la 10 ani și 6 luni, regim mai blând față de cel de la data comiterii faptei.
Referitor la cererea inculpatului de a se înlătura varianta agravantă constând în
valoarea prejudiciului, întrucât conform adresei nr. 186/05.03.2014 a Direcţiei Silvice Caraş-
Severin se menţionează că prejudiciul în cuantum de 3.219.67 lei - și nu de 5.212,42 lei - a
fost recuperat, instanţa de apel a reţinut că este neîntemeiată. Cuantumul prejudiciului a fost
stabilit în urma unei proceduri de evaluare atât a materialului lemnos găsit cu ocazia
verificării transportului din data de 17 februarie 2011, cât și prin identificarea cioatelor din
teren. Astfel, suma ce constituie valoarea prejudiciului a fost determinată de o comisie de
verificare şi inventariere, sens în care există în dosarul de urmărire penală actul de control,
fişa de calcul și fişa carnetului de inventar.
În referire la modalitatea de executare a pedepsei, instanţa de apel a constatat că nu se
impune executarea în regim de deţinere, inculpatul fiind la primul conflict cu legea penală.
Astfel, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune suspendarea
sub supraveghere a executării pedepsei, întrucât în funcție de persoana inculpatului, de
conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse pentru înlăturarea sau
diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, se observă
că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, nu va mai comite alte
infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
În concluzie, instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului N.M. la 3 ani
închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de
supraveghere de 5 ani.

C.2.11. Tăierea ilegală de arbori. Subiecți activi: personal silvic. Latura obiectivă:
tăierea ilegală a 715 de arbori de către inculpați, ulterior materialul lemnos fiind valorificat
în interesul acestora. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a
executării pedepsei închisorii: suspendarea condiționată a executării pedepsei.

170
 Fapta inculpaților care, în perioada iunie - august 2012, au tăiat ilegal 715 de arbori
aflați în paza și gestiunea unuia dintre inculpați, materialul lemnos fiind vândut ulterior,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de gestiune frauduloasă și tăiere fără
drept de arbori prevăzute în art. 214 alin. (1) și (2) C.pen. din 1969 și în art. 108 alin. (1) lit.
d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Delictum subsequens: gestiune frauduloasă prevăzută în art. 214 alin. (1) și (2) C.pen.
din 1969.
Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, apărările fiind însă infirmate de
probele administrate în cauză, pe tot parcursul procesului penal.
(Jud. Lipova, Sent. pen. nr. 40/2014, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 40/2014, pronunțată de Judecătoria Lipova, în dosarul

nr.402/250/2013, inculpații B.N.F. și S.E.D. au fost condamnați la 2 ani închisoare, respectiv
1 an și 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea
infracțiunilor de gestiune frauduloasă și tăiere ilegală de arbori prevăzute în art. 214 alin. (1)
și (2) C.pen. din 1969 și în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data
comiterii faptelor).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În sarcina inculpaţilor s-a reţinut în fapt că, la data de 30 august 2012, organele de
poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad - Compartimentul Silvic s-au
sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada iunie - august 2012, în cadrul procesului
de exploatare a unui număr de trei partizi din cantonul nr. 19 Feneş, pădure aflată în paza şi
gestiunea pădurarului inculpat B.N.F., au fost tăiaţi ilegal un număr de 715 de arbori, iar
pădurarul a vândut materialul lemnos provenit din tăierea lor, sumele de bani obţinute din
vânzare fiind însuşite de către acesta.
Cu ocazia cercetării locului faptei şi a inspecţiei făcute de specialiştii silvici din cadrul
Direcţiei Silvice Arad, Ocolul Silvic Lipova şi reprezentanţi ai proprietarilor, s-a constatat că
pe raza cantonului 19 Feneş, au fost tăiaţi ilegal un număr de 715 de arbori, în volum de
505.705 m.c., în valoare de 103.584,51 lei, conform actului de control și a anexei acestuia, din
care 595 arbori în volum de 428,74 m.c. și valoare de 88.024,09 lei din pădurea Primăriei
comunei Ususău, aflată sub contract de pază și administrare cu Ocolul Silvic Lipova, 59 de
arbori în volum de 31,771 m.c. și valoare de 5.871,05 lei din pădurea proprietatea societății G.
,,G.R.” SRL aflată sub contract de pază cu Ocolul Silvic Lipova și nu număr de 61 de arbori
în volum de 45,194 m.c. și valoare de 9.689,37 lei din pădurea proprietatea statului aflată în

171
administrarea Ocolului Silvic Lipova. Tot cu aceeași ocazie, s-a constatat că, din cele 715
cioate identificate ca provenite de la arborii tăiați ilegal, un număr de 217 prezentau la baza
acestora o amprentă a unui dispozitiv de marcare nesilvic, care nu corespundea cu dispozitivul
silvic nr. RP-2-204 cu care s-a făcut marcarea în cele trei partizi autorizate spre exploatare în
cadrul cantonului; au fost ridicate 6 mostre de pe 6 cioate pe care a fost aplicat acel dispozitiv
nesilvic pentru expertizare, în urma expertizei tehnico-științifice traseologice stabilindu-se că
acel dispozitiv nesilvic era fals.
Este de menționat și că inculpatul S.E.D. și martorul M.F. au tăiat ilegal dintr-o altă
parcelă de pădure, respectiv parcela 64/B, proprietatea Primăriei comunei Ususău, un număr
de 157 de arbori, din care 73 purtau amprenta unui dispozitiv fals de marcare, în această
parcelă nefiind autorizate lucrări de exploatare.
Întreaga cantitate de material lemnos exploatată legal, cât şi cea provenită de la arbori
tăiaţi ilegal de către inculpatul S.E.D. şi muncitorii martorului M.F., a fost gestionată şi
vândută de către pădurarul inculpat B.N.F.. acesta având cunoştinţă despre tăierile ilegale din
cadrul cantonului aflat în gestiunea sa. Mai mult, pentru materialul lemnos achiziţionat de
martorul M.F., provenit din tăieri ilegale, pădurarul inculpat B.N.F. nu a emis avize de
însoţire, martorul făcând transportul cu avize obţinute de la societatea ,,D.M.” S.R.L. Tot în
această perioadă, inculpatul S.E.D. a avut o înţelegere cu martorul F.N. de a-i da material
lemnos în schimbul unor cauciucuri de tractor, fapt pentru care inculpatul S.E.D. l-a condus în
parcela 64/B unde nu se afla partidă în exploatare şi i-a indicat acestuia mai mulţi arbori care
prezentau cioplaj pe trunchiul acestora şi amprenta unui dispozitiv de marcare la baza
arborelui, prezentându-i ca marcaţi şi puşi în valoare, pe care F.N. i-a exploatat şi ajutat de
către martorii M.T.C. şi F.V.M., i-a transportat la diferite persoane din Lipova, precum şi la
M.F. Ca urmare a conducerii în teren, făcută de către martorul M.T.C., şi a indicării de către
acesta a tuturor cioatelor provenite de la arborii tăiaţi de F.N., au fost identificate un număr de
32 de cioate, care au fost găsite anterior cu ocazia inspecţiei silvice, acestea prezentând toate
număr de inventariere cuprins între nr. 152 şi 183, fiind trecute în carnetele de inventar şi fişa
de calcul a prejudiciului în parcela de pădure 64/B, aparţinând Primăriei comunei Ususău.
Inculpatul B.N.F. nu a recunoscut învinuirile ce i s-au adus, iar în timpul cercetărilor a
încercat să inducă în eroare organele de cercetare penală, consemnând în numele martorilor
M.T.C. şi F.V.M. o plângere către Ocolul Silvic Lipova, pe care i-a pus să o semneze fără a le
citi conţinutul, indicând în aceasta că autorul tuturor tăierilor ilegale și al sustragerilor de
material lemnos ar fi F.N., lucru infirmat de martori cu ocazia audierilor. Totodată, a încercat
influențarea martorului M.F. ca să nu divulge legătura dintre ei și să recunoască că a primit de

172
la acesta doar două transporturi de material lemnos, pentru care sunt încheiate avize de
însoțire de către pădurarul inculpat.
La rândul său, nici inculpatul S.E.D. nu a recunoscut învinuirile ce i s-au adus și a
susținut că întreaga activitate efectuată de către el și muncitorii martorului M.F. a fost făcută
sub îndrumarea și cu acordul pădurarului inculpat B.N.F., care a și gestionat întreaga cantitate
de material lemnos tăiată de pe raza cantonului acestuia.

C.2.12. Tăierea fără drept de arbori. Subiectul activ: fără calitate specială. Latura
obiectivă: tăierea fără drept din fondul forestier a 169 de arbori. Latura subiectivă: intenția
directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii: suspendarea
condiționată a executării pedepsei. Parte civilă: ocolul silvic, atunci când proprietarul
fondului forestier este subiect activ al infracțiunii.
Fapta inculpatului care, în luna septembrie 2012, a tăiat fără drept 169 de arbori
nemarcați întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută în art. 108 alin. (1) lit.
d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei).
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
(Jud. Lipova, Sent. pen. nr. 47/2014, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 47/2014, pronunțată de Judecătoria Lipova, în dosarul nr.
31/250/2014, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori
prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
În luna septembrie 2012, inculpatul a tăiat fără drept de pe raza Ocolului Silvic
Săvârșin un număr de 169 de arbori, din speciile cer, gorun, carpen și fag. Arborii respectivi
nu au fost marcaţi de organele silvice şi s-au aflat în locul numit „Jidovina sub pripor”.
Volumul de material lemnos rezultat în urma tăierii fară drept a celor 169 de arbori a fost de
132.797 m.c., iar valoarea acestora a fost de 28.107.47 lei, sumă cu care Ocolul Silvic
Săvârşin s-a constituit parte civilă în cauză. Din cercetările organelor de poliţie a rezultat că
inculpatul era proprietarul parcelei de pe care au fost tăiaţi fară drept cei 169 de arbori, pecum
și că nu era cunoscut cu antecedente penale.
În baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen., instanța l-a obligat pe inculpat să plătească părții
civile Ocolul Silvic Săvârșin suma de 28.107,47 lei daune materiale, având în vedere Decizia
nr. 2/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin care a fost soluționat un

173
recurs în interesul legii și prin care s-a stabilit că, în cazul infracțiunilor prevăzute în Legea nr.
46/2008, prin care se aduce atingere fondului forestier proprietate privată a persoanei fizice
sau persoanei juridice, calitatea de persoană vătămată ori de parte civilă o pot avea atât ocolul
silvic, în calitate de reprezentant al statului, cât și proprietarul fondului forestier, cu excepția
situației în care acesta din urmă este subiect activ al infracțiunii; or, în speța de față, inculpatul
este subiect activ al infracțiunii și, pe cale de consecință, calitatea de parte civilă o are ocolul
silvic.

C.2.13. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: fără calitate
specială. Latura obiectivă: tăierea a 6 arbori nemarcați în vederea valorificării ulterioare.
Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei:
suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea. Circumstanța agravantă
referitoare la săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună. Aplicarea unor
pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Fapta inculpaților care, în luna mai 2013, au tăiat 6 arbori nemarcați din fondul
forestier național în vederea valorificării ulterioare, creând un prejudiciu de 8.298 lei,
Ocolului Silvic Sebiș, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere fără drept
de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din Legea nr.
46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la
data comiterii faptelor) cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C.pen.
Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor.
(C. Ap. Timișoara, Dec. pen. nr. 320/A/2015)

Prin Sentința penală nr. 49/23.12.2014, pronunțată de Judecătoria Gurahonț, în dosarul

nr. 915/238/2014, inculpații F.D.D., D.D.M. și P.T. au fost condamnați la pedeapsa de câte 1
an și 8 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea
infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d)
și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din Legea
nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
În seara zilei de 13 mai 2013, inculpații F.D.D., B.D.M. și P.T. s-au deplasat cu
microbuzul cu numărul MD 10 RZJ pe Valea Hurezului situată în comuna Chisindia, cu
scopul de a tăia și fura paltin de pădure, lemn folosit la fabricarea de viori.

174
 Având informaţii despre intenţia infracţională a celor trei, martorii M.A.V., M.I., P.I.
şi T.M., silvicultori, însoţiţi de lucrători din cadrul Postului de Poliţie Chisindia, s-au deplasat
pe urma acestora şi în jurul orei 2 şi 30 de minute i-au surprins pe cei trei în timp ce doborau
arbori paltin de munte în parcela 129 U.P. II situată în locul numit „Calea lui Harip”, aflată în
administrarea Ocolului Silvic privat „Codrii Zarandului” Sebiş şi în parcela învecinată 116
U.P. II situată în locul numit ,,Hurez - Pârâul Vizuinii“, aflată în administrarea Ocolului Silvic
Moneasa – Sebiș. Deși inculpații au încercat să fugă prin pădure, ei au fost prinși și
identificați, asupra lor fiind găsit și motoferăstrăul Husqvarna, proprietatea inculpatului
F.D.D., care a și fost ridicat în vederea confiscării. În urma cercetărilor făcute în teren s-a
constatat că în parcela 129 U.P.II administrată de Ocolul Silvic privat „Codrii Zarandului”,
inculpații au doborât trei arbori, iar la alții deja era făcută tapă în vederea doborârii. Volumul
celor 5 arbori a fost stabilit la 16,567 m.c., iar valoarea de 6.214,69 lei fără TVA, iar în
parcela 116 U.P. II aparținând Ocolului Silvic Sebiș a fost găsit doborât un arbore al cărui
volum a fost de 4,851 m.c., în valoare fără TVA de 2.083,95 lei. Lemnele fasonate au fost
predate în custodia celor două ocoale silvice.
Inculpații au recunoscut comiterea faptelor, care sunt confirmate de planșele
fotografice realizate la fața locului și de declarațiile martorilor M.A.V., M.I. și T.M., date în
faza urmăririi penale.
Și în faza cercetării judecătorești inculpații au recunoscut comiterea faptelor și au
solicitat ca judecarea lor să aibă loc în condițiile art. 396 alin. (10) C.pr.pen. numai în baza
probelor de la urmărirea penală.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere limitele de
pedeapsă pentru infracțiunile săvârșite, gravitatea faptelor rezultând din pericolul social
concret, precum și valoarea arborilor doborâți și fasonați, precum și și faptul că inculpații au
recunoscut săvârșirea faptelor și că aveau locuri de muncă.
Împotriva sentinţei penale sus-menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă
Judecătoria Gurahonţ, arătându-se în motivare că hotărârea primei instanţe este nelegală sub
aspectul aplicării unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, solicitând să se
dispună desfiinţarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, soluţionarea laturii penale sub aspectul
condamnării inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute în art. 110 alin. (1) lit. d) și
alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 77 lit. a) şi art. 5 C.pen., la o pedeapsă
în limitele legale.
Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din
oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea de

175
Apel Timișoara a constatat că apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gurahonţ
este fondat, pentru următoarele considerente.
Faptele inculpaților au rezultat din probele administrate pe parcursul procesului penal
care se coroborează cu declarațiile de recunoaştere ale inculpaţilor, care au uzat de procedura
simplificată a recunoaşterii vinovăţiei, astfel că prezumţia de nevinovăţie de care au beneficiat
inculpaţii a fost răsturnată în speţa de faţă, iar sancţionarea penală a celor trei inculpaţi
intimaţi în cauză a avut loc într-o manieră temeinică.
Observaţia parchetului cu privire la încadrarea juridică a faptelor, în sensul aplicării
dispozițiilor art. 77 lit. a) C.pen., a circumstanței agravante referitoare la săvârşirea faptei de
trei sau mai multe persoane împreună, este fondată, în sensul că aceasta trebuia aplicată în
cazul infracţiunii de furt de arbori prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din
Legea nr. 46/2008, pentru cei trei inculpaţi în cauză, fiind aplicabile în speţă şi dispoziţiile art.
5 C.pen., dispoziţiile art. 77 lit. a) C.pen. nefiind aplicabile în cazul infracţiunii de tăiere
ilegală de arbori, reţinută în sarcina inculpatului F.D.D.
Hotărârea instanţei de fond este criticabilă sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate
inculpaţilor F.D.D., B.D.M. şi P.T. în ceea ce priveşte săvârşirea infracțiunii de furt de arbori
prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 46/2008, limitele de
pedeapsă ale închisorii fiind de 2 ani și, respectiv, 7 ani, pentru încadrările juridice a
infracțiunilor reţinute în sarcina inculpaților, după aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10)
C.pr.pen., astfel că pedeapsa aplicată de Judecătoria Gurahonţ este sub limita prevăzută de
legea penală, iar această situaţie urmează a fi îndreptată printr-o dispoziţie de majorare a
pedepselor de la 1 an şi 8 luni închisoare la 2 ani închisoare pentru fiecare inculpat în parte.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de apel a avut în vedere
criteriile menționate la art. 74 C.pen., respectiv: gradul de pericol social al infracţiunilor,
modalitatea şi împrejurările comiterii faptei, prejudiciul creat, dar şi circumstanţele personale
ale inculpaţilor, care au avut o atitudine corectă pe parcursul procesului penal, recunoscând
săvârşirea faptelor și uzând de procedura simplificată a recunoașterii învinuirii prevăzută în
art. 396 alin. (10) C.pr.pen., cu consecinţa reducerii limitelor de pedeapsă ale închisorii cu o
treime; raportat la toate aceste elemente pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru
săvârșirea infracţiunii de furt de arbori, în ceea ce-i priveşte pe cei trei inculpați, respectiv
pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul F.D.D., apar ca
fiind corect dozate, pedepsele fiind suspendate condiționat conform dispoziţiilor legii vechi,
respectiv ale art. 81 şi urm. C.pen. din 1969, întrucât sunt îndeplinite condiţiile legale în acest
sens.

176
 C.2.14. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: fără calitate
specială. Latura obiectivă: tăierea fără drept, în perioada august - septembrie 2013, a 370 de
arbori în scopul valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Infracțiuni
continuate. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii: suspendarea
condiționată a executării pedepsei. Prejudiciul cauzat în valoare de 93.204,80 lei nu a fost
recuperat.
Fapta inculpaților care, în perioada august - septembrie 2013, au tăiat ilegal 370 de
arbori nemarcați din fondul forestier național, dintr-o parcelă de pădure, în scopul
valorificării ulterioare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor continuate de
tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii
faptelor), cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 38 alin. (1) C.pen.
Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor, dar apărările acestora au fost
nesusținute de către probele administrate în cauză pe parcursul procesului penal.
(Jud. Lipova, Sent. pen. nr. 5/2015, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 5/2015, pronunțată de Judecătoria Lipova, în dosarul nr.
134/250/2014, inculpații S.D.V. și S.G. au fost condamnați la pedeapsa de câte 2 ani
închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunilor
de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii
faptelor), cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 38 alin. (1) C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în fapt următoarele:
La data de 9 septembrie 2013, organele de poliție din cadrul Inspectoratul de Poliție
Județean Arad – Compartimentul Silvic, împreună cu lucrători silvici din cadrul Direcției
Silvice Arad și Ocolului Silvic Lipova, au efectuat un control în zona forestieră de pe raza
localității Bruznic, în zona numită popular ,,Satul Bătrân”. Mergând pe un drum de tractor ce
făcea legătura între DJ Zăbalț – Bruznic și pădurea Primăriei Ususău, au fost depistați
inculpatul S.D.V., fratele acestuia S.A. și martorul M.V., care transportau material lemnos cu
un tractor cu monoaxă, stabilindu-se că materialul lemnos a fost tăiat ilegal din pădurea
aparținând Primăriei comunei Ususău, de către inculpatul S.D.V., cu un motoferăstrău
mecanic tip drujbă pe care îl avea asupra sa. Cu ocazia cercetării locului faptei și a conducerii
în teren, la indicarea martorului M.V., au fost identificate un număr de 370 de cioate de

177
diferite dimensiuni și specii, provenite de la arborii tăiați ilegal de către inculpatul S.D.V. în
perioada lunilor august - septembrie 2013.
Tot la data de 9 septembrie 2013, inculpatul S.G. a fost depistat în localitatea Bruznic,
după plecarea de la domiciliu, în timp ce transporta cu autoutilitara cantitatea de 4 metri steri
lemn de foc, speciile fag, gâmiţă şi păr pădureţ, folosindu-se pe timpul transportului de avizul
de însoţire cu nr. 3681036, emis de societatea ,,E.C.” SRL, cu data de 7 septembrie 2013. În
realitate, respectivul aviz a fost emis de martorul C.C. la data de 1 septembrie 2013 pentru un
alt transport de material lemnos, stabilindu-se că materialul lemnos cu care a fost depistat
provenea din tăierile ilegale de arbori din pădurea Primăriei comunei Ususău.
Continuând cercetările în cauză, s-a stabilit că inculpatul S.G., ocupându-se cu
transportul şi comercializarea de material lemnos, i-a solicitat martorului M.V. să presteze,
alături de fii săi, diferite munci de exploatare şi transport de material lemnos, din pădurea
aparţinând Primăriei comunei Ususău, pentru munca depusă fiind remunerat cu diverse sume
de bani. Din datele analizate a rezultat că martorul M.V. a participat efectiv la încărcarea
materialului lemnos, tăiat ilegal, în semiremorca tractorului aparţinând familiei S., pe care îl
transportau la domiciliul acestora, în localitatea Bruznic. O mare parte din materialul lemnos
era transportat de la domiciliu şi comercializat în Ungaria de către inculpatul S.G., cu
autoutilitara acestuia, restul de material lemnos fiind încărcat în diferite mijloace de transport
şi comercializat către diverse persoane fizice (printre care martora B.A.), fără a avea
documente de proveniență și transport în acest sens.
Pentru punerea în legalitate a provenienței materialului lemnos provenit din tăieri
ilegale și furt din pădurea Primăriei comunei Ususău, inculpatul S.G. folosea pe timpul
transportului avize de la diferite societăți, printre care societatea ,,E.C.” SRL, efectuând mai
multe transporturi cu același aviz, aspecte confirmate și de martorul P.C., care cunoștea faptul
că inculpații comercializau în mod frecvent material lemnos provenit din tăieri ilegale din
pădurea primăriei sus-menționate, fapt ce le permitea să vândă materialul lemnos sub prețul
de vânzare pe piață în Ungaria.
Cei doi inculpați au refuzat să dea declarații pe timpul cercetărilor și, mai mult,
inculpatul S.D.V., cu ocazia depistării și deplasării pentru a indica locul tăierii arborilor, a
fugit de organele de poliție. Totodată, pentru îngreunarea identificării tuturor cioatelor
provenite de la arborii tăiaţi ilegal de către inculpatul S.D.V., acestea au fost în mare parte
acoperite cu vegetaţie forestieră, precum şi impregnate cu ulei ars de motor.
Primăria comunei Ususău a comunicat instanței că prejudiciul nu a fost recuperat de la
cei doi inculpați și s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 93.204,80 lei.

178
 C.2.15. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: fără calitate
specială. Latura obiectivă: tăierea fără drept a 9 arbori din fondul forestier național în
vederea valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de
individualizare a executării pedepsei: suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.
Fapta inculpaților care, în luna martie 2010, au tăiat fără drept 9 arbori nemarcați în
vederea valorificării ulterioare, producând un prejudiciu de 6.805 lei fără TVA, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunilor continuate de tăiere fără drept de arbori și furt de
arbori prevăzute în art.108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d)
și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea
art. 41 alin. (2), art. 42 și art. 33 lit. a) C.pen.
Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor.

(Jud. Gurahonț, Sent. pen. nr. 8/2011, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 8/2011, pronunțată de Judecătoria Gurahonț, în dosarul nr.
12/238/2011, inculpații L.V.F. și M.F.F. au fost condamnați la pedeapsa de câte 1 an
închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 11 martie 2010, în baza planului de acțiune existent la nivelul judeţului
Arad, lucrătorii de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad şi organele
silvice din cadrul Direcţiei Silvice Arad au efectuat un control în pădurea situată în
extravilanul localităţii Mădrigeşti şi aflată în administrarea Ocolului Silvic Gurahonţ.
Deplasându-se în cantonul 32, Valea Cârjească – canton aflat în gestiunea lui S.C., care la
acea dată avea calitatea de pădurar în cadrul Ocolul Silvic Gurahonţ – şi ajungând în partida
1234, au identificat un tractor agricol ce tracta tulpina unui arbore, iar la volanul tractorului se
afla inculpatul M.F.F. Întrebat cu privire la prezența sa în locul respectiv, inculpatul a susținut
că a tras lemnele pentru societatea ,,S.L.” SRL – societate ce avea încheiat cu Ocolul Silvic
Gurahonţ un contract de prestări servicii şi ai cărei muncitori se aflau în parchet. Din această
cauză, pe moment, nu au fost create suspiciuni privind provenienţa materialului. Auzind în
apropiere zgomot de fierăstrău mecanic, organele de poliţie şi silvice s-au deplasat în direcţia
respectivă şi au observat la o distanţă de aproximativ 10-15 m o persoană ce dobora de pe

179
picior un arbore, încercând să-l fasoneze. La vederea organelor de poliţie şi silvice, persoana
respectivă a abandonat activitatea şi a dispărut de la faţa locului. Procedându-se la verificarea
cioatelor din perimetrul respectiv, inclusiv a cioatei rămase după doborârea arborelui, s-a
constatat existenţa mai multor cioate cu diametre cuprinse între 50 şi 70 cm şi care nu purtau
marca ciocanului silvic. Coborând pe urmele tractorului la volanul căruia a fost identificat
inculpatul M.F.F., s-a ajuns la rampa primară unde era depozitat material lemnos în două
locuri apropiate.
S-a stabilit că, în acea zi, de comun acord, inculpaţii L.V.F. și M.F.F. au hotărât să taie
şi arbori de pe picior, iar materialul lemnos să fie transportat la domiciliu, astfel că inculpatul
L.V.F. a procedat la doborârea unui număr de 3-4 arbori nemarcaţi, pe care, după fasonare, cei
doi i-au legat de tractor, iar tulpinile au fost coborâte de către inculpatul M.F.F. pe o distanţă
de 500-700 m în rampa primară, unde se mai afla depozitat material lemnos al societății
,,S.L.” SRL, pe care le-a așezat separat de acesta. A doua zi, au revenit în pădure, de data
aceasta în apropiere efectuând activităţi de exploatare şi echipa societății sus-menționate,
ocazie cu care inculpatul L.V.F. a continuat să doboare arbori nemarcaţi (în total 9 arbori) ce
au fost traşi în rampă, cu excepţia ultimului arbore care a fost lăsat la faţa focului, în
momentul în care a fost sesizată prezenţa organelor de control.
Inculpații au recunoscut comiterea faptei pe tot cursul anchetei penale, iar în faza de
cercetare judecătorească au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în
faza de urmărire penală pe care le cunosc şi le însuşesc, nesolicitând administrarea de probe.
Ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru
accelerarea soluţionării proceselor98, act normativ care a modificat unele dispoziţii ale
Codului de procedură penală din 1969, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 320 1 din
acest cod privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei.

C.2.16. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiectul activ: fără calitate
specială. Latura obiectivă: tăierea a 5 arbori nemarcați din fondul forestier național în
vederea valorificării. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a
executării pedepsei: în regim de detenție – în primă instanță; cu suspendarea condiționată a
executării pedepsei – în apel. Sustragerea inculpatului: atât de la urmărirea penală, cât și de
la judecata în primă instanță. Legea penală mai favorabilă: Codul penal din 1969.

98
Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010.

180
 Fapta inculpatului care, la data de 27 octombrie 2012, a tăiat fără drept 5 arbori din
fondul forestier național în vederea valorificării, producând un prejudiciu de 4.663 lei,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de
arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 și în art.110 alin. (1) lit. c)
din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea art. 5 C.pen.
Inculpatul a negat săvârșirea faptelor, dar apărările sale au fost înlăturate de probele
administrate în cauză.
(C. Ap. Timișoara, S.pen., Dec. pen. nr. 862/A/2015)

Prin Sentința penală nr. 20/2015, pronunțată de Judecătoria Gurahonț, în dosarul nr.
489/238/2014, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare cu
executare pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori
prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008 și în art.110 alin. (1) lit. c) din
Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea art. 5 C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în fapt următoarele:
În data de 27 octombrie 2012, în jurul orelor 15, inculpatul D.G. care presta cu utilajul
propriu TAF prestaţii de serviciu pentru Composesoratul Urbarial Băneşti, constând în
exploatarea de lemn pentru membrii asociaţiei, a semnalat o defecţiune la utilaj pentru a
determina plecarea de la locul exploatării a martorilor L.G. şi T.I.V., care supravegheau
lucrările, după care a tăiat și a fasonat un număr de 5 arbori specia fag şi gorun din locul
numit „Vâlceaua” aflat într-o zonă unde nu a fost aprobată exploatarea, reușind să transporte o
parte din ei. Inculpatul a fost surprins de martorul T.I.V., preşedintele Composesoratului
Urbarial Băneşti, în timp ce transporta în sat tulpinile fasonate de la un gorun. Sunat fiind
imediat de martor, la faţa locului s-a prezentat şi martorul L.G., şi au constatat tăierea celor 5
arbori nemarcaţi. Prejudiciul cauzat Ocolului Silvic „Codrii Iancului” Hălmagiu prin tăierea şi
sustragerea celor 5 arbori este de 4.633,38 lei.
Atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de cercetare judecătorească inculpatul s-
a sustras cercetările.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere limitele de
pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită, gravitatea faptei rezultând din pericolul social,
precum şi valoarea bunurilor furate în sumă de 4.633,38 lei. De asemenea, a avut în vedere şi
faptul că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, nu s-a prezentat în instanţă, deşi s-au făcut
toate demersurile procedurale în acest sens, şi nu a achitat prejudiciul.
Împotriva sentinţei penale sus-menționate a declarat apel inculpatul.

181
 În memoriu de apel, în esenţă, inculpatul a solicitat achitarea sa, iar în subsidiar
condamnarea la pedeapsa amenzii sau a închisorii îndreptată spre limita minimă, cu
suspendarea condiţionată a executării acesteia.
În concluziile orale expuse în faţa instanţei de apel, inculpatul, prin avocat ales, nu a
mai susţinut cererea de achitare formulată în scris în cuprinsul memoriului de apel.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor
aduse acesteia în motivele de apel, precum şi din oficiu, în limitele prevăzute în art. 417 şi art.
418 C.pr.pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea de Apel
Timișoara a constatat că apelul declarat de inculpat este fondat pentru cele ce vor fi expuse
în continuare:
Starea de fapt reţinută de prima instanţă este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor
administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii. Potrivit art. 5 C.pen., „în cazul în
care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau
mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”. Pentru determinarea legii penale mai
favorabile trebuie comparate legile penale succesive (cea din momentul săvârşirii faptei şi cea
din momentul judecării faptei) în raport cu normele şi instituţiile care guvernează răspunderea
penală în cauza concretă dedusă judecăţii. Folosirea criteriilor de determinare a legii penale
mai favorabile trebuie să conducă la găsirea acelei legi care oferă soluţia cea mai favorabilă
pentru infractor. Analizând modalitatea de săvârşire a infracţiunii, dispoziţiile cuprinse în
cele două legi penale care incriminează faptele, modalitatea de individualizare a executării
pedepsei şi în funcţie de împrejurările care atenuează sau agravează pedepasa, se observă că
legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969, astfel cum a reţinut şi instanţa de
fond.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, este de menționat că aceasta a fost
efectuată corect de instanţa de fond, ţinând seama de criteriile generale de individualizare a
pedepsei prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, respectiv caracterul grav al faptelor săvârşite
raportat la relaţiile sociale încălcate prin comiterea acestora, dar şi persoana inculpatului, care
nu are antecedente penale, atitudinea procesuală a acestuia fiind sinceră, precum şi
împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, se observă că cele
două pedepse de câte 1 an închisoare, contopite potrivit art. 33 şi art. 34 lit. b) C.pen. din
1969, în pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea
infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori, au fost corect individualizate, în
limitele prevăzute de lege şi sunt în măsură să asigure scopul pedepsei care este prevenirea
săvârşirii de noi infracţiuni.

182
 Cu privire însă la modalitatea de individualizare a executării pedepsei, Curtea de Apel
Timișoara, având în vedere faptele săvârşite, împrejurările în care au fost comise, pedeapsa
aplicată şi personalitatea inculpatului, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile art. 81 C.pen.
din 1969 privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, scopul pedepsei putând fi
atins şi fără executarea acesteia.
Prin urmare, instanța superioară a admis apelul declarat de inculpat și a desființat
sentința atacată numai sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei.

C.3. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava

C.3.1. Participație improprie la tăiere fără drept de arbori. Subiectul activ:

administrator societate comercială având ca obiect de activitate exploatarea lemnului.
Elemente constitutive. Latura obiectivă: tăierea fără drept de arbori nemarcați (3.256,26
m.c.), cu o valoare totală de 543.669 lei. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de
individualizare a executării pedepsei închisorii: în regim de detenție – în primă instanță; cu
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere – în apel.
Fapta inculpatului, reprezentant al unei societăți comerciale având ca obiect de
activitate exploatarea lemnului, de a determina tăierea unui număr de 1.751 de arbori din
fondul forestier național, în perioada 5 aprilie -11 aprilie 2006, cu o valoare de 543.669 lei
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la tăierea ilegală
de arbori prevăzută în art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 32 alin. (1), (3) și (4)
lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi
administrarea fondului forestier naţional99, republicată, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C. en.
din 1969.
Apărările inculpatului în sensul că nu a avut intenția de a tăia arbori nemarcați au
fost înlăturate de materialul probator administrat la dosarul cauzei.
(C. Ap. Suceava, S.pen., Dec. pen. nr. 351/2013)

Prin Sentința penală nr. 544/2011, pronunțată în dosarul nr. 3607/206/2008,

Judecătoria Rădăuți l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu executare,
pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la tăierea ilegală de arbori prevăzută în
art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 32 alin. (1), (3) și (4) lit. a) din Ordonanța

99
În prezent, abrogată.

183
Guvernului nr. 96/1998, republicată, cu aplicarea art. 13 alin. (1) C.pen. din 1969. În baza
art.71 alin. (2) C.pen. din 1969, instanța i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64
lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod.
Din probatoriul administrat a rezultat următoarea situație de fapt:
Inculpatul are calitatea de asociat unic şi administrator al societății „R. COM" S.R.L.
Gura Humorului, societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura şi
exploatarea forestieră. Urmare a perfectării unor contracte de vânzare - cumpărare, încheiate
în lunile noiembrie - decembrie 2005 şi legalizate la birourile notariale ulterior, societatea a
devenit proprietara unei suprafeţe totale de 23,795 ha teren împădurit, situată în cartierul
Voroneţ din oraşul Gura Humorului, suprafeţele fiind dispuse pe trei amplasamente.
Inculpatul, în calitate de administrator al societății, a solicitat şi a obţinut de la organele
silvice aprobările necesare în vederea exploatării materialului lemnos de pe aceste suprafeţe
de pădure, fiind constituite un număr de patru partizi de exploatare. Astfel, la data de 15
decembrie 2005, organele silvice au procedat la marcarea unui număr de 56 de arbori de
esenţă răşinoase, cu un volum de 87 m.c., pe amplasamentul „Popovici" (în parcela U.P.II u.a.
22), în baza autorizaţiei de exploatare emisă de Ocolul Silvic Gura Humorului. La aceeaşi
dată au fost marcaţi cu ciocanul silvic arbori de esenţă răşinoasă în volum de 130 m.c., masă
lemnoasă pe amplasamentul „Popovici" (în parcela U.P.II u.a. 59 A), conform autorizaţiei de
exploatare.
Ocolul Silvic Gura Humorului a aprobat doar exploatarea de produse accidentale şi
igienă. La data de 21 martie 2006, organele silvice au marcat cu ciocanul silvic un număr de
35 de arbori de esenţă răşinoase, cu un volum de 60 m.c., în parcela de pădure U.P.II u.a.22,
pe amplasamentul „Popovici", şi un număr de 68 de arbori, în volum de 140 m.c., pe
amplasamentul „Oniceag", în parcela U.P. II u.a. 59 A, autorizaţiile fiind date de Ocolul
Silvic Gura Humorului pentru efectuarea de tăieri de produse accidentale şi doborâturi.
Deşi obţinuse aprobările necesare pentru exploatarea unei anumite cantităţi de
material lemnos în cele trei parcele de pădure proprietate a societăţii, pe care o administra, iar
organele silvice procedaseră, aşa cum s-a arătat, la marcarea arborilor destinaţi tăierii,
inculpatul a hotărât să efectueze tăieri masive de arbori pe toate cele trei amplasamente. În
realizarea rezoluţiei infracţionale, la sfârşitul lunii martie 2006, acesta s-a întâlnit cu martorul
C.I. (pe care îl cunoştea), căruia i-a spus că intenţiona să exploateze lemnul de pe cele trei
parcele de pădure proprietate a societăţii, al cărei administrator era, motiv pentru care i-a cerut
să participe la lucrările de tăiere de arbori şi, de asemenea, să mai caute un număr de 4 - 5

184
persoane, de preferinţă drujbişti, arătând că este dispus să îi plătească cu suma de 700.000 -
800.000 lei ROL pe zi pentru munca prestată.
Inculpatul i-a adus la cunoştinţă martorului C.I. că trebuiau executate lucrări de tăiere
de arbori în masă în toate cele trei trupuri de pădure, urmând a fi doborâţi numai arborii de
esenţă răşinoase, atât cei marcaţi de organele silvice, cât şi cei nemarcaţi, cu excepţia celor de
esenţă fag şi a celor de esenţă răşinoase, cu diametrele mici la cioată. Referitor la tăierea
copacilor nemarcaţi, inculpatul i-a spus că nu trebuie să-şi facă niciun fel de probleme,
întrucât în perioada imediat următoare organele silvice urmau să se deplaseze în teren pentru
a proceda la aplicarea marcajelor, deoarece avea aprobat un studiu de fezabilitate, în baza
căruia urma să-i fie eliberată autorizaţia de exploatare a materialului lemnos. În perioada 5
aprilie – 11 aprilie 2006, martorii C.I., R.G.D, I.V.S., B.M. şi G.G. au efectuat lucrări de
tăiere de arbori în pădurea proprietatea societății „R. COM" S.R.L. Gura Humorului pe toate
cele trei amplasamente, fiind doborâţi un număr total de 1.751 arbori de esenţă răşinoase
(molid şi brad), cu un volum de masă lemnoasă de 3.256,26 m.c. şi cu o valoare de 543.669
lei.
Conform art. 72 C.pen., la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului,
prima instanţă a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei săvârşite de către
inculpat, care a defrișat hectare de pădure, tăindu-se 1.609 arbori nemarcaţi de organele
silvice, de urmările acestei fapte asupra mediului înconjurător, de persoana inculpatului care a
avut o atitudine total nesinceră, de faptul că ulterior materialul lemnos a fost valorificat de
către societatea al cărui administrator unic era acesta, de modul în care inculpatul a încercat să
se sustragă de a răspunde penal, depunând o plângere penală la Poliţia oraşului Gura
Humorului, la data de 12 aprilie 2006, după ce se încheiase exploatarea arborilor, precum şi
de presiunile exercitate asupra celor cinci martori de a nu declara situaţia reală. Astfel, prima
instanţă a apreciat că pedeapsa aplicată inculpatului nu poate fi orientată spre minim, iar
scopul acesteia poate fi atins doar prin executare.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs inculpatul.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și în conformitate cu
dispozițiile art. 3856 alin. (3) C.pr.pen. din 1969, Curtea de Apel Suceava a constatat că acesta
este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Vinovăția inculpatului a fost în mod corect stabilită, instanța de fond reținând o stare
de fapt conformă cu realitatea și sprijinită pe interpretarea și analiza judiciară a probelor
administrate în cauză.

185
 Față de situația de fapt reținută, a cărei argumentație, redată în considerentele hotărârii
recurate și pe care Curtea de Apel Suceava și-o însușește în întregime, astfel după cum
această posibilitate este conferită de practica Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită
în continuare C.E.D.O. sau Curtea de la Strasbourg) și potrivit căreia poate constitui o
motivare preluarea motivelor instanței inferioare (cauza Helle contra Finlandei), rezultă că în
cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis
în judecată și condamnat de prima instanță, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub
aspectul laturii subiective, urmând a fi subliniate dosar aspectele relevante referitoare la
criticile formulate prin motivele de recurs. Prin urmare, este de menționat că Statul Român
asigură cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului fiecărei persoane la un mediu
înconjurător sănătos și echilibrat ecologic, iar persoanele fizice și juridice au îndatorirea de a
proteja și ameliora acest mediu. Dreptul la proprietate este constituțional garantat, însă
caracterul și limita drepturilor sunt stabilite prin lege. Între altele, dreptul la proprietate obligă
la respectarea sarcinilor privind protecția mediului.
Astfel, exploatarea pădurilor și a vegetației forestiere nu se face în mod arbitrar de
către proprietari, chiar dacă se are de-a face cu păduri sau terenuri cu vegetație forestieră
proprietate privată, ci respectându-se regulile de exploatare stabilite prin lege, iar cei ce
încalcă aceste reguli trebuie trași la răspundere disciplinară, materială, civilă, contravențională
sau penală a persoanei vinovate, potrivit legii, după caz. Având în vedere faptul că din probele
administrate în cauză rezultă că inculpatul i-a determinat cu intenție pe martorii C.I., R.G.D.,
I.V.S.,G.G. și B.M. să taie de pe cele trei parcele aparținând societății „R. COM" arborii
nemarcați de organele silvice, cei cinci primind asigurări de la inculpat că vor fi îndeplinite
toate formalitățile legale pentru executarea lucrărilor de tăiere, susținerile inculpatului fiind
apreciate ca reale și întemeiate, precum și faptul că obiectul de activitate al firmei pe care o
administra era exploatarea materialului lemnos, este de observat că în cauză este realizată și
latura subiectivă a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de
prima instanță.
În aceste condiții, nu pot fi primite susținerile inculpatului în sensul nevinovăției sale,
întrucât din analiza întregului material probator administrat în cauză rezultă că sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată și
condamnat de prima instanță, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii
subiective, astfel încât solicitările de achitare a inculpatului, pe diferite temeiuri dintre cele
prevăzute la art. 10 C.pr.pen. din 1969, sunt neîntemeiate.

186
 Relativ la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului recurent, se observă că acesta a
fost just și proporțional individualizat, cu respectarea criteriilor generale prevăzute la art. 72
C.pen. din 1969, pedeapsa aplicată fiind în măsură să răspundă cerințelor de sancționare,
coerciție și reeducare prevăzute în art. 52 din același cod și să satisfacă imperativul justei
individualizări a pedepsei.
În ceea ce privește individualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate, față
de împrejurarea că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, este de menționat că
pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat și, chiar fără executarea
pedepsei, acesta nu va mai săvârși alte infracțiuni, scopul pedepsei aplicate putând fi atins și
fără privarea de libertate, prin stimularea eforturilor inculpatului de autoeducare, pedeapsa de
4 ani închisoare, cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere, fiind în măsură să
răspundă cerințelor de sancționare, coerciție și reeducare prevăzute în art. 52 C.pen. din 1969;
resocializarea viitoare pozitivă a inculpatului este posibilă prin această modalitate de
executare a pedepsei.
Având în vedere cele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C.pr.pen.
din 1969, Curtea de Apel Suceava a admis recursul declarat de inculpat, a casat în parte
Sentința penală nr. 544/2011, pronunțată de Judecătoria Rădăuți și în rejudecare:
– În baza art. 861 C.pen. din 1969, a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei
principale de 4 ani închisoare pe durata termenului de încercare de 9 ani, conform art. 862 din
același cod.

C.3.2. Tăierea ilegală de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: reprezentanți

societate comercială având ca obiect exploatarea lemnului. Latura obiectivă: tăierea ilegală
a 66 de arbori nemarcați, cu o valoare totală de 34.327 lei, în vederea valorificării
ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării
pedepsei: suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Procedura în cazul
recunoaşterii învinuirii.
Fapta inculpaților de a tăia un număr de 66 de arbori nemarcați cu o valoare totală
de 34.327,27 lei în scopul valorificării ulterioare, în calitate de reprezentanți ai unei societăți
comerciale având ca obiect de activitate exploatarea lemnului, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art.
108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 4 6/2008
(în vigoare la data comiterii faptelor).
Inculpații au recunoscut faptele, astfel cum au fost reținute în sarcina lor.

187
 (Jud. Câmpulung Moldovenesc, Sent. pen. nr. 1124/2015, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 1124/2015, pronunțată de Judecătoria Câmpulung

Moldovenesc, în dosarul nr.,1470/206/2015, inculpații O.C.P. și A.M.N. au fost condamnați
la pedeapsa de câte 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, pentru infracțiunile de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în
art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 4
6/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea art. 349, art. 374 și art. 396
C.pr.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Inculpatul A.M.N. este administrator al societății ,,T.W.” SRL, cu sediul în comuna
Sadova, județul Suceava, având ca obiect exploatarea de material lemnos. În cursul lunii
august 2013, în urma unei licitaţii organizate la Ocolul Silvic Tomnatic Câmpulung
Moldovenesc, firma pe care o administrează a câştigat dreptul de exploatare a unei cantităţi de
125 m.c. material lemnos, respectiv 420 de arbori situaţi în U.P.VI u.a.2A, din zona „Pârâul
Morii”, de pe raza localităţii Sadova, județul Suceava.
La data de 1 septembrie 2013, inculpatul A.M.N. a obţinut de la Ocolul Silvic
Tomnatic Câmpulung Moldovenesc autorizaţia de exploatare, iar după marcarea arborilor în
terenul sus-menționat, în zilele de 16 şi 17 septembrie 2013, inculpatul şi alte două persoane,
muncitori în cadrul societății sale, au procedat la tăierea arborilor marcaţi şi respectiv la
scoaterea din pădure a materialului lemnos rezultat. În aceste împrejurări, inculpatul O.C.P.,
singur, a tăiat din suprafaţa de teren şi un număr de 66 de arbori nemarcaţi. Ulterior,
inculpatul A.M.N. şi-a însuşit materialul lemnos rezultat din tăierea celor 66 de arbori
nemarcaţi, acesta personal efectuând transportul materialului lemnos şi eliberând avizele de
însoţire.
Potrivit calculului valoric întocmit de lucrătorii silvici, cei 66 de arbori tăiaţi ilegal au
înregistrat un volum 85,706 m.c. şi o valoare de 34.327,27 lei, depăşind de 325,7 ori preţul
mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior.
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul A.M.N. a achitat o parte din prejudiciu în
sumă de 13.841,64 lei. Prin adresa nr. 10788/04.06.2014, Ocolul Silvic Tomnatic Câmpulung
Moldovenesc a arătat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma totală de
17.163,63 lei, din care 13.841,64 lei diferenţă de valoare prejudiciu şi 3.321,99 lei
reprezentând TVA. Fiind audiat, inculpatul A.M.N. a recunoscut şi a regretat săvârşirea faptei
reţinute în sarcina sa.

188
 Inculpatul O.C.P. a recunoscut şi acesta tăierea de arbori, ilegal, dar a motivat că ar fi
procedat astfel, întrucât trebuia să creeze drum pentru scoaterea materialului lemnos exploatat
legal. Susţinerile sale au fost infirmate de martorii audiaţi în cauză, lucrători silvici.
În etapa camerei preliminare, inculpaţii au formulat cereri şi excepţii, acestea fiind
respinse prin încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară la data de 10 iulie
2015.
Prin aceeaşi încheiere, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea
rechizitoriului cu nr. 1581/137/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung
Moldovenesc, a administrării probelor, precum şi legalitatea efectuării actelor de urmărire
penală, dispunând începerea judecăţii privind pe cei doi inculpaţi
La data de 26 iunie 2015, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Silvicultură
„Marin Dracea” a depus la dosar o cerere de constituire parte civilă, prin care a arătat că se
constituie parte civilă în prezenta cauză cu suma de 17.163,63 lei, din care 13.841,64 lei,
reprezentând diferenţă valoare prejudiciu şi suma de 3.321,99 lei, reprezentând TVA.
În etapa cercetării judecătoreşti, inculpaţii au solicitat judecarea cauzei în procedura
simplificată – procedura în cazul recunoaşterii învinuirii –, cererile formulate de aceştia fiind
admise.

C.4. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța

C.4.1. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: fără calitate
specială. Latura obiectivă: tăierea fără drept a mai multor arbori din fondul forestier
național în vederea valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Pedeapsa
aplicată: amendă – sistemul zilelor-amendă (pentru inculpații majori); măsura educativă a
supravegherii pe o perioadă de 6 luni (pentru inculpatul minor).
Fapta inculpaților care, la data de 16 februarie 2013, au tăiat fără drept, arbori din
fondul forestier național și au sustras acești arbori tăiați, întrunește elementele constitutive
ale infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la
data comiterii faptelor).
Inculpații au recunoscut faptele reținute în sarcina lor.
(Jud. Hârșova, Sent. pen. nr. 156/2014, definitivă prin neapelare)

189
 Prin Sentința penală nr. 156/2014, pronunțată de Judecătoria Hârșova, în dosarul nr.
236/842/2014, inculpații T.G., V.P., D.N., D.V. și M.A.M. au fost condamnați la pedeapsa
amenzii, cuantumul său fiind stabilit prin sistemul zilelor-amendă, și, respectiv, la măsura
educativă a supravegherii (pentru inculpatul minor) pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere
fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008
și în art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 16 februarie 2013, în jurul orelor 15.00, inculpații T.G., V.P., D.N., D.V. și
M.A.M., de comun acord, au hotărât să sustragă material lemnos dintr-o pădure aflata în balta
Ialomiței, pentru a-l valorifica.
Cei cinci inculpați, din care unul minor, au mers cu o ambarcațiune până la cantonul
12 Ghindărești UP VI Zatoaca UA 43 A. Inculpații V.P. și D.N. tăiau arborii din specia frasin,
în timp ce inculpații T.G., D.V. și M.A.M. cărau lemnele tăiate la ambarcațiune. După ce au
plecat și au acostat la mal, în dreptul plajei comunei Ghindărești, inculpații T.G., D.V. și
M.A.M. au descărcat lemnele din ambarcațiune, iar nculpații V.P. și D.N. au mers să caute un
mijloc de transport. Au revenit însoțiți de martorul N.M., proprietarul unui atelaj hipo, și au
încărcat materialul lemnos în atelaj. Ulterior, l-au vândut martorului M.A. contra sumei de
230 lei.
În noaptea de 16/17 februarie 2013, inculpații T.G., V.P., D.N. și D.V., în jurul orelor
23.00, au mers împreună cu aceeași ambarcațiune la cantonul sus-menționat, unde aveau
cunoștință că exista un depozit de material lemnos; de aici au sustras patru metri steri de
salcie fasonată, transportând-o cu ajutorul unui atelaj hipo pe care l-au găsit în depozit în zona
cunoscută sub denumirea ,,Coltanul de piatră”. Inculpatul D.N. a apelat la martorul I.D.V.,
acesta venind la malul Dunării și încărcând materialul lemnos, pe care l-a transportat la
locuința sa.
Probatoriul administrat în cauză, precum și recunoașterea faptelor de către inculpați au
dovedit că aceștia au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, motiv pentru care trebuie să
răspundă penal.
La stabilirea pedepsei la care urmează să fie condamnați inculpații, instanța a avut în
vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, respectiv limitele de pedeapsă
prevăzute în norma de incriminare pentru fiecare faptă săvârșită, gradul de pericol social
concret al faptelor relevat de modul lor de săvârșire, precum și circumstanțele personale ale
inculpaților, care au avut o poziție procesuală sinceră în cursul procesului penal, recunoscând
săvârșirea acestora.

190
 C.4.2. Tăiere fără drept de arbori. Subiectul activ: fără calitate specială (minor).
Latura obiectivă: tăierea, fără drept, a unui număr de 45 de arbori de către inculpatul minor
în scopul valorificării. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a
executării pedepsei: suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate (3 luni
închisoare).
Fapta inculpatului care, în perioada aprilie – august 2009, a fost surprins de către
personalul silvic în timp ce transporta un număr total de 45 arbori tăiați fără drept,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere fără drept de arbori prevăzută în
art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 99 C.pen. din 1969 (în vigoare
la data comiterii faptei).
Inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa.
(Jud. Babadag, Sent. pen. nr. 220/2011, definitivă prin nerecurare)

Prin Sentința penală nr. 220/2011, pronunțată de Judecătoria Babadag, în dosarul nr.
1438/179/2011, inculpatul minor a fost condamnat la 3 luni închisoare cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de tăiere fără drept de
arbori prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 99 și art.
109 alin. (1) C.pen. din 1969 și art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969 (în vigoare la data
comiterii faptei).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 16 octombrie 2009, la Postul de Poliţie Stejaru a fost înregistrată sesizarea
Ocolului Silvic Stejaru privind săvârşirea de către inculpatul minor a unui număr de cinci
contravenţii silvice în mai puţin de un an, respectiv în perioada aprilie – august 2009,
contravaloarea cumulată a materialului lemnos sustras de către inculpat depăşind de 16,96 ori
preţul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, creându-se astfel un prejudiciu în sumă
totală de 1579,76 lei (fără TVA), sumă cu care ocolul s-a constituit parte civilă.
Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpatul a declarat personal că recunoaşte
săvârşirea faptei reţinute în actul de sesizare al instanţei şi a solicitat ca judecata să se facă în
baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nesolicitând administrarea de probe şi
nici de înscrisuri în circumstanţiere, recunoscând în totalitate pretenţiile civile formulate de
partea civilă, susţinând că este de acord să despăgubească partea civilă în limita pretenţiilor
învederate.

191
 Din evaluarea judiciară a materialului probator administrat în cauză în faza de
urmărire penală şi raportat la recunoaşterea vinovăţiei inculpatului, s-a reţinut existenţa faptei
şi a vinovăţiei certe a inculpatului. Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de
Probaţiune de pe lângă Tribunalul Tulcea a reieșit că situaţia familiei inculpatului minor nu
este una favorabilă, părinţii fiind despărţiţi (despre mamă nu se ştie nimic, iar tatăl este cioban
şi nu are o locaţie stabilă), iar bunica maternă, cea care l-a crescut pe inculpat, a decedat în
urmă cu trei ani; deopotrivă, inculpatul minor este o persoană a cărei evoluţie socio-
comportamentală pozitivă indică o funcţionare corespunzătoare, precum şi faptul că este
integrat în comunitatea în care trăieşte, tânărul adoptând, cu excepţia perioadei în care a comis
actele materiale componente ale infracţiunii de care este acuzat, un stil de viaţă conform cu
normele de convieţuire în comunitate, acesta reuşind de-a lungul timpului să-şi construiască o
imagine pozitivă în comunitate şi să utilizeze resursele pozitive de care dispune în
promovarea unei conduite dezirabile, în ciuda piedicilor materiale provenite din familie; deşi
a trăit într-o familie dezorganizată şi, de 3 ani, în urma dispariţiei bunicii, a învăţat să se
descurce singur cu greutăţile vieţii, inculpatul minor a reuşit să-şi dezvolte un sistem de
cenzură funcţional şi a dovedit şi o atitudine corectă faţă de muncă şi faţă de câştigul obţinut
prin efort propriu, fiind obişnuit să muncească de la vârsta de 15 ani şi să-şi construiască un
stil de viaţă mulţumitor potrivit propriilor aşteptări, susţinându-se că contactul cu organele
judiciare se pare că a avut un impact pozitiv asupra minorului; vârsta inculpatului permite
modelarea personalităţii sale, încă în formare, într-o manieră acceptabilă convieţuirii sociale,
iar resursele interne de care dispune, pot fi suficiente pentru a-şi menţine motivaţia de a se feri
de situaţii similare pe viitor.

C.4.3. Distrugerea de puieți prin pășunat în pădure. Subiect activ: fără calitate
specială. Latura obiectivă: inculpatul a deplasat abuziv o turmă de 300 ori într-o zonă de
pădure unde activitatea de pășunat era interzisă, fiind distruși 930 de puieți de diferite specii.
Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei:
suspendarea condiționată a executării pedepsei .
Fapta inculpatului care, în perioada aprilie – mai 2011, a pășunat abuziv un cârd de
oi, în pădurea Cetatea – județul Constanța, distrugând 930 de puieți de diferite specii, cu o
valoare totală de 2.929 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de pășunat în
pădurile în care acesta este interzis prevăzută în art. 109 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C.pen.

192
 Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, susținând că nu a observat intrarea
animalelor în plantația de puieți, fapt infirmat de materialul probator administrat.
(C. Ap. Constanța, S. pen., Dec. pen. nr. 723/P/2015)

Prin Sentinţa penală nr. 616/2015, pronunţată de Judecătoria Medgidia, în dosarul nr.
5890/256/2014, s-au hotărât următoarele:
– În baza art. 386 C.pr.pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii,
din infracţiunea de păşunat în pădurile în care acesta este interzis, în forma continuată (două
acte materiale din 14 aprilie și 6 mai 2011), prevăzută în art. 109 alin. (1) lit. c) din Legea nr.
46/2008 (aşa cum a fost modificată prin art. 202 din Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 35
alin. (1) și art. 5 C.pen. în infracţiunea prevăzută în art. 109 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
46/2008 (aşa cum a fost modificată prin art. 202 din Legea nr. 187/2012) cu aplicarea art. 35
alin. (1) și art. 5 C.pen.
– În baza noii încadrări juridice, condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an
închisoare.
– În baza art. 91 C.pen., suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabilirea
unui termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din același cod.
Pentru a pronunţa sentinţa penală menţionată, prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 14 aprilie 2011, ora 15.00, inculpatul s-a deplasat cu un cârd de
aproximativ 300 de oi în trupul de pădure Cetatea, comuna Dobromir, judeţul Constanta, unde
a păşunat abuziv cârdul pe suprafaţa de 12,1 hectare, fiind distruşi 540 de puieţi de diferite
specii și creându-se astfel un prejudiciu de 1903,14 lei.
În ziua de 6 mai 2011, ora 08.00, inculpatul s-a deplasat cu un cârd de aproximativ
300 de oi în trupul de pădure Cetatea, comuna Dobromir, judeţul Constanta unde a păşunat
abuziv cârdul pe suprafaţa de 1 hectar, fiind distruşi 390 de puieţi de diferite specii și creându-
se astfel un prejudiciu de 1.026,24 lei.
La data de 15 aprile 2011, martorul S.A., având funcţia de pădurar în cadrul Direcţiei
Silvice Constanta - Ocolul Silvic Murfatlar, a întocmit procesul-verbal de constatare a
infracţiunii seria CT nr. 0019, din care rezultă că la data de 14 aprilie 2011 l-a surprins pe
inculpat în timp ce păşuna o turma de 300 de oi în pădurea denumită Cetatea, comuna
Dobromir, judeţul Constanța, distrugând un număr de 540 de puieţi. Deşi prezent la
întocmirea procesului-verbal de constatare a infracţiunii, inculpatul a refuzat să-l semneze.
La data de 6 mai 2011, acelaşi pădurar, S.A., a întocmit un alt proces-verbal de
constatare a infracţiunii din care reiese ca 1-a surprins pe inculpat în timp ce păşuna o turma

193
de aproximativ 300 de oi în locul denumit Cetatea, comuna Dobromir, judeţul Constanta,
distrugând un număr de 390 de puieţi.
Inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, deoarece cunoştea că nu are
dreptul să păşuneze oile în trupul de pădure sus-menționat.
La individualizare judiciară a pedepsei, s-au avut în vedere criteriile generale
prevăzute la art. 74 C.pen. Astfel, pentru a stabili în concret pedeapsa, instanţa a luat în
considerare faptul că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a
condamnatului, iar scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni; deopotrivă,
instanţa a ținut seama şi de faptul că prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei
atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire
socială, fără însă ca executarea pedepsei să cauzeze suferinţe fizice și nici să înjosească
persoana condamnatului. Prin urmare, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute
de lege, modul şi împrejurările de săvârşire a faptelor aşa cum au fost expuse mai sus, gradul
de pericol social relativ ridicat al faptei, datele personale ale inculpatului: este cetăţean român;
are antecedente penale; are 6 clase; are ocupaţia de cioban, precum și faptul că pe parcursul
cercetărilor a avut o atitudine parţial nesinceră. Este de menționat că inculpatul a fost
condamnat în anul 2002 la o pedeapsa de 5 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
tentativă de omor, însă înainte cu câteva zile înainte de săvârşirea infracţiunii ce face obiectul
prezentei cauze, s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească pentru pedeapsa aplicată
în 2002.
Împotriva sentinței sus-menționate au declarat apel inculpatul şi partea responsabilă
civilmente care, în esenţă, au criticat soluţia instanţei de fond și, în temeiul dispoziţiilor art.
421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii apelate şi,
urmare rejudecării, achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 16 alin. (l) lit. c) C.pr.pen.
Examinând sentinţa penală apelată prin prisma criticilor formulate de parchet, precum
şi din oficiu, conform art. 420 C.pr.pen., Curtea de Apel Constanța a constatat că apelurile
formulate sunt nefondate, întrucât prima instanţă a stabilit în mod corect starea de fapt şi
vinovăţia inculpatului apelant, pe baza mijloacelor de probă administrate în fazele de urmărire
penală, de cameră preliminară şi de cercetare judecătorească.

C.5. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

C.5.1. Tăierea fără drept de arbori. Subiectul activ calificat: personal silvic.
Participația penală: instigarea; complicitatea. Latura obiectivă: inculpații și-au însușit

194
material lemnos din fondul forestier administrat, cauzând RNP – Romsilva un prejudiciu în
valoare de 86.367,77 lei. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a
executării pedepsei: în regim de detenție (pentru subiectul activ calificat) și, respectiv, cu
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (pentru subiectul activ necalificat).
Faptele inculpaților care, în cursul anului 2011, au tăiat și și-au însușit, în interesul
lor, 151 de arbori din cantonul pe care îl administra ca pădurar unul dintre inculpați,
cauzând astfel RNP Romsilva un prejudiciu în valoare totală de 86.367,77 lei, întrunesc
elementele constitutive ale infracțiunilor continuate de tăiere fără drept de arbori și
delapidare prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data
comiterii faptei) și în art. 295 alin. (1) C.pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C.pen.
Delictum subsequens: infracțiunile de delapidare, fals intelectual și uz de fals.
Apărările inculpaților în sensul că au fost tăiați și transportați doar arbori marcați au
fost înlăturate în baza probelor administrate în cauză.
(C. Ap. Cluj, S. pen., Dec. pen. nr. 990/A/2015)

Prin Sentința penală nr. 101/2015 a Judecătoriei Zalău, pronunțată în dosarul nr.
1738/337/2014:
În temeiul art. 47 C.pen. raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în
vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 C.pen., a fost condamnat
inculpatul R.Ș.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la
tăierea ilegală de arbori.
În temeiul art. 295 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din același cod,
a fost condamnat inculpatul R.Ș.S. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de delapidare.
În temeiul art. 321 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 5 din același cod, a fost condamnat
inculpatul R.Ș.S. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals
intelectual.
În temeiul art. 323 teza I C.pen. cu aplicarea art. 5 din același cod, a fost condamnat
inculpatul R.Ș.S. la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., i s-a aplicat inculpatului R.Ș.S. pedeapsa cea
mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte
pedepse aplicate, şi anume 1 an şi 1 lună închisoare, inculpatul având de executat în total 3 ani
şi 1 lună închisoare în regim de detenţie.

195
 În temeiul art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) și
art. 5 C.pen., inculpatul H.O.C. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori.
În temeiul art. 48 raportat la art. 295 C.pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din
același cod, a fost condamnat inculpatul H.O.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., i s-a aplicat inculpatului H.O.C. pedeapsa cea
mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă
aplicată, și anume 8 luni închisoare, inculpatul având de executat în total 2 ani și 8 luni
închisoare în regim de detenție.
În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C.pr.pen., precum și la art. 1349, art. 1382 și art.
1357 C.civ., a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă RNP
Romsilva – Direcția Silvică Sălaj și inculpații au fost obligați în solidar la plata către partea
civilă a sumei de 86.367,77 lei cu titlu de despăgubiri.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut următoarele:
Inculpatul R.Ș.S. a îndeplinit funcţia de pădurar în cadrul Ocolului Silvic Cehu
Silvaniei, fiind titularul cantonului nr. 8 Aluniş, aparţinând Districtului II Şoimuş. În decursul
anului 2011, perioada de sfârşit a activității infracționale fiind iunie – septembrie 2011,
inculpatul R.Ș.S. l-a instigat pe inculpatul H.O.C. să taie din cantonul său arbori nemarcaţi cu
ciocanul silvic. Ulterior, masa lemnoasă rezultată în urma tăierii arborilor, a fost vândută de
inculpatul R.Ș.S., cu ajutorul inculpatului H.O.C., contra unor sume de bani cuprinse între
120- 150 lei/m.c. către diverse persoane, sume însuşite apoi de inculpatul R.Ș.S. şi împărţite
cu inculpatul H.O.C. şi cu persoanele ce au ajutat la fasonarea şi transportul arborilor.
Tăierea efectivă a arborilor de pe picior a fost efectuată numai de către inculpatul
H.O.C., în mai multe rânduri, acesta fiind ajutat la fasonarea arborilor şi încărcarea
materialului lemnos de martorii I.G. şi M.T. Arborii care urmau a fi tăiaţi erau indicaţi de
către inculpatul R.Ș.S. sau dacă acesta nu se afla în pădure, îi însemna anterior prin cioplire
sau îi indica prin telefon.
În urma controalelor efectuate în perioada septembrie – octombrie 2011 de către
reprezentanţii Direcţiei Silvice Sălaj a rezultat că au fost tăiaţi, în modul descris mai sus, un
număr total de 151 de arbori, cu un volum total de masă lemnoasă de 255 m.c. şi o valoare de
86.367,77 lei, reprezentând mai mult de 1.000 de ori valoarea medie a unui metru cub de
masă lemnoasă pe picior Ia data constatării faptei.

196
 Pentru a ascunde săvârşirea faptelor menţionate mai sus, la data de 15 septembrie
2011, inculpatul R.Ș.S. a întocmit în fals un proces-verbal de constatare a contravenţiei silvice
prin care l-a sancţionat pe martorul I.G. cu suma de 500 lei, pentru tăierea fără drept a doi
arbori. Procesul-verbal astfel întocmit a fost depus la Ocolul Silvic Cehu Silvaniei, pentru
scăderea din gestiune a celor doi arbori menţionaţi în cuprinsul său. Acest proces-verbal a fost
întocmit la locuinţa inculpatului H.O.C. în vederea ascunderii faptelor, fără a fi respectată
procedura conducerii în teren şi măsurării la cioată, precum şi fără a fi conformă cu realitatea
comiterea contravenţiei de către martor, fapt ce a reieșit din declaraţiile martorilor I.G. şi H.V.
Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, au declarat apel inculpații R.Ș.S. și
H.O.C., solicitând, în primul rând, achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C.pr.pen. și, în
subsidiar, reducerea pedepselor și dispunerea suspendării executării sub supraveghere.
Verificând hotărârea atacată, în baza actelor și lucrărilor dosarului, prin prisma
motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în temeiul dispozițiilor art. 417 și ale art.
420 alin. (8) C.pr.pen., Curtea de Apel Cluj a constatat ca fiind nefondat apelul formulat în
cauză de inculpatul R.Ș.S.
Cu privire la apelul formulat în cauză de inculpatul H.O.C., reținând aceeași stare de
fapt, Curtea de Apel Cluj a apreciat că este fondat în ceea ce privește modalitatea de
individualizare a executării pedepsei rezultante stabilite de instanța de fond. Astfel, lipsa
vreunei atribuții în gestionarea fondului forestier, numărul mai mic de fapte imputate (două
infracțiuni față de patru pentru care a fost trimis în judecată inculpatul R.Ș.S.), alături de
conduita bună anterioară și poziția de recunoaștere și asumare a vinovăției – chiar dacă
această poziție a intervenit spre finalul procesului penal – justifică suspendarea executării sub
supraveghere a pedepsei rezultante de 2 ani și 8 luni închisoare. Derularea procesului penal l-a
ajutat pe inculpatul H.O.C. să conștientizeze gravitatea faptelor, precum și a urmărilor cauzate
prin conduita adoptată, dar mai ales a riscului de a-și pierde libertatea în condițiile în care își
menține comportamentul infracțional.
Prin urmare, în temeiul art. 91 C.pen., instanța de apel a dispus suspendarea executării
pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani.

C.5.2. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiectul activ: fără calitate
specială; recidivist. Latura obiectivă: tăierea a 6 arbori nemarcați din fondul forestier
național în scopul valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de
individualizare a executării pedepsei: în regim de detenție. Legea penală mai favorabilă.

197
 Fapta inculpatului care, la data de 24 aprilie 2013 și 8 iunie, a tăiat și a sustras din
pădure un număr total de 6 arbori nemarcați, cauzând un prejudiciu de 1.331 lei, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori
prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și art. 110 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37
lit. b) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.
Inculpatul a recunoscut infracțiunile reținute în sarcina sa.
(Jud. Năsăud, Sent. pen. nr. 281/2015, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 281/2015, pronunțată de Judecătoria Năsăud, în dosarul nr.
2692/190/2014, inculpatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare, în regim de detenție,
pentru săvârșirea infracțiunile de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art.
108 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008
(în vigoare la data comiterii faptei), cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 37 lit. b) C.pen. din 1969
și art. 5 C.pen..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 24 aprilie 2013, inculpatul a plecat de la locuinţa sa din comuna Dumitriţa,
satul Budacu de Sus, singur, cu un atelaj hipo şi o drujbă marca Sthil, în pădurea „Caldu",
pentru a sustrage material lemnos. A lăsat căruţa cu caii la marginea pădurii, după care s-a
deplasat aproximativ 100 de metri (în continuare m) prin pădure, unde a tăiat de pe picior un
arbore specia molid, cu un diametru de 80 centimetri (în continuare cm). După ce a doborât
arborele, inculpatul 1-a secţionat în patru bucăţi, pentru a putea fi încărcat pe căruţă. În
continuare, cu ajutorul celor doi cai, inculpatul a tras lemnele rezultate din arborele doborât
până lângă căruţă, urmând apoi să le încarce. Întrucât la faţa locului au sosit organele de
poliţie şi organele silvice, inculpatul nu a mai reuşit să încarce lemnele.
Organele silvice au procedat la măsurarea cioatei şi la întocmirea procesului-verbal de
constare a infracţiunii silvice, pe care inculpatul 1-a semnat fără a avea obiecţii.
La data de 8 iunie 2013, inculpatul a plecat de la locuinţa sa, singur, cu căruţa trasă de
un cal, în pădurea din locul numit „Recele", cu intenţia de a sustrage material lemnos. După
ce a ajuns în pădure, a găsit doborâţi la pământ 5 arbori specia molid, pe care i-a secţionat în
bucăţi de câte 4 metri fiecare, după care i-a încărcat în căruţă, pentru a-i transporta la locuinţa
sa. În drum spre casă, pe drumul forestier, inculpatul a fost depistat de către organele silvice,
care l-au oprit şi, întrucât acesta nu a putut prezenta acte de provenienţă a materialului
lemnos, au procedat la măsurarea acestuia şi au întocmit procesul-verbal de constatare a

198
infracţiunii silvice, pe care inculpatul l-a semnat la rubrica „făptuitor", fără a avea obiecţii de
făcut.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice rezultă că inculpatul a sustras: 3
arbori cu diametrul de 40 cm și 2 arbori cu diametrul de 38 cm. Materialul lemnos nu a fost
reţinut de către organele silvice în vederea confiscării, fiind transportat de către inculpat la
domiciliul său şi ulterior valorificat de către acesta. Cu ocazia audierii, inculpatul a recunoscut
faptele comise, declaraţia acestuia coroborându-se şi cu celelalte probe administrate în cauză.
Având în vedere diametrele cioatelor s-a constatat că valoarea prejudiciului cauzat prin
fapta din 24 aprilie 2013 şi valoarea prejudiciului cauzat prin fapta din 8 iunie 2013, fiecare în
parte, depăşeşte de 5 ori preţul mediu al unui metru cub de lemn pe picior.
La individualizarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de
individualizare prevăzute la art. 74 C.pen. Este de menționat că din fişa de cazier judiciar
ataşată la dosar a reieșit faptul că inculpatul a fost condamnat de mai multe ori pentru
comiterea de infracţiuni silvice, furt calificat şi violare de domiciliu. Prin urmare, executarea
efectivă a pedepsei în penitenciar s-a impus, în primul rând, prin prisma dispoziţiilor legale
imperative în materie [art. 37 lit. b) C.pen. din 1969], dar şi în vederea realizării scopului
pedepsei, respectiv formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept,
faţă de regulile de convieţuire socială, precum şi prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni.

C.6. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova

C.6.1. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiectul activ: reprezentant
societate comercială ce avea ca obiect de activitate exploatarea lemnului. Participație
improprie. Latura obiectivă: tăierea unui număr de 160 arbori nemarcați, fără drept. Latura
subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei:
suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii. Lipsa antecedentelor penale este
greşit valorificată cu titlu de circumstanță atenuantă, în condițiile în care reprezintă o stare
de normalitate, iar nu una de excepție care să conducă automat la aplicarea unor pedepse
sub minimul special.
Fapta inculpatului, care, în cursul anului 2008, a instigat la tăierea fără drept, în
scopul valorificării ulterioare, a unui număr de 160 arbori nemarcați, în valoare de
124.055,71 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la
tăierea fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 31 alin. (1) C.pen. din 1969
raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și art. 31 alin. (1) C.pen. din 1969

199
raportat la art. 110 alin. (1) lit. (d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii
faptelor), cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969.
Apărarea inculpatului în sensul că arborii erau deja tăiați în momentul când a început
exploatarea suprafeței în cauză, a fost înlăturată de instanță în baza probelor administrate în
cursul procesului penal.
(C. Ap. Craiova, S. pen., Dec. pen. nr. 1507/2013)

Prin Sentința penală nr. 160/2012, pronunțată de Judecătoria Novaci, în dosarul nr.
643/267/2012:
În baza art. 31 alin. (1) C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea
nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76
alin. (1) lit. c) C.pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 31 alin. (1) C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea
nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76
alin. (1) lit. c) C.pen. din 1969, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani
închisoare.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C.pen. din 1969, au fost contopite pedepsele aplicate,
dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 alin. (1) raportat la art. 82 alin. (1) C.pen. din 1969, a fost suspendată
condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului, pe perioada termenului de încercare de
4 ani.
A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată de RNP Romsilva- Direcția Silvică
Gorj și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 113.604,89 lei, reprezentând
prejudiciul creat.
Instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 9 septembrie 2008, Direcția Silvică Gorj a sesizat faptul că în urma unui
control efectuat în UP I Galbenu u.a. 90 D, 91 A și 93 C, din raza de activitate a Ocolului
Silvic Polovragi, parchet ce a fost adjudecat prin licitație de societatea ,,B.” SRL Baia de
Fier, s-a sustras cantitatea de 594,023 m.c. masă lemnoasă, reprezentând 160 de arbori pe
picior taiați ilegal din speciile brad, fag și paltin, în valoare de 124.055,71 lei, sumă cu care s-
a și constituit parte civilă.
Efectuându-se cercetări, s-a stabilit că tăierea arborilor a fost executată de către P.D.
și M.P., aceștia declarând că au tăiat arborii nemarcați din dispoziția inculpatului,

200
reprezentant al societății ,,B.” SRL Baia de Fier. Materialul lemnos tăiat ilegal a fost luat și
comercializat de către inculpat către diferiți agenți economici din Teleorman, Olt și Râmnicu
Vâlcea.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în domeniul silvic cu obiectivele
stabilite de părții și organul de cercetare penală și conform raportului de expertiză a rezultat
un număr total de 160 de cioate nemarcate cu un volum de masă lemnoasă de 618,238 m.c.,
din care 71,820 m.c. în afara parchetelor în valoare de 113.604,89 lei.
Împotriva sentinței sus-menționate au declarat recurs Parchetul de pe lângă
Judecătoria Novaci și inculpat. Parchetul, prin motivele de recurs formulate în scris, a criticat
individualizarea pedepselor și modalitatea de executare, susținând că pedepsele la care a fost
condamnat inculpatul sunt prea mici în raport cu modul de comitere al faptelor,
comportamentul procesual al inculpatului și importanța deosebită a relațiilor sociale, având ca
obiect exploatarea fondului forestier. În raport cu aceleași aspecte s-a arătat că nu se justifică
suspendarea condiționată a executării. Inculpatul, prin motivele scrise de recurs, a solicitat
într-o primă ipoteză să se dispună achitarea, întrucât din materialul probator administrat în
cauză nu rezultă că a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat, iar, în subsidiar, a
solicitat redozarea pedepselor în sensul reducerii acestora prin acordarea unei relevanțe
sporite circumstanțelor atenuante reținute de prima instanță.
Examinand recursurile declarate în cauză, Curtea de Apel Craiova a constatat
următoarele:
În ceea ce privește recursul inculpatului, critica privind greșita condamnare este
nefondată, deoarece din materialul probator administrat în cauză rezultă, așa cum corect a
retinut și prima instanță, că în perioada august - septembrie 2008, inculpatul i-a determinat cu
intenție pe martorii M.P. și P.D. să taie material lemnos nemarcat silvic, cu o valoare de peste
50 de ori mai mare decat valoarea medie a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, faptă
comisa de aceștia fără intenție. Apărarea inculpatului în sensul că arborii erau deja tăiați, când
a început exploatarea suprafeței în cauză, și că nu a dat dispoziție celor doi martori să taie
material lemnos nemarcat a fost corect respinsă de prima instanță în raport cu depozițiile pe
care le-au dat cei doi martori M.P. și P.D. atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața primei
instanțe și care au fost examinate pe larg în considerentele hotărârii recurate, considerente
însușite de instanța de recurs. Suplimentar se reține cu titlu de prezumție judiciară că apărarea
inculpatului apare neveridică și în raport cu faptul că, dacă situația de fapt ar fi fost aceea pe
care a prezentat-o - la momentul când a început exploatarea a constatat lipsa unui număr mare
de arbori - nu se explică motivul pentru care nu s-a prezentat la ocolul silvic și nu a solicitat

201
personalului de specialitate efectuarea unei constatări. Este de menționat că, totodată, deși
inculpatul a solicitat să fie achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. c)
C.pr.pen., în declarația dată în fața instanței de prim grad a recunoscut că drumul de acces a
fost făcut de el și nu-și amintește să-i fi fost indicat un traseu ori ca lemnul respectiv să fi fost
marcat, declarație în funcție de care se reține că implicit inculpatul a recunoscut cel puțin
comiterea faptei raportat la arborii tăiați în vederea realizării drumului de acces și care nu
erau marcați corespunzător.
În ceea ce privește individualizarea pedepselor, solicitarea formulată de inculpat, în
subsidiar, în sensul reducerii acestora este neîntemeiată, fiind în schimb fondat recursul
parchetului. Astfel, se impune înlăturarea circumstanței atenuante judiciare prevăzută la art.
74 alin. (1) lit. a) C.pen. din 1969, lipsa antecedentelor penale fiind greşit valorificată cu titlu
de circumstanță atenuantă, în condițiile în care reprezintă o stare de normalitate, iar nu una de
excepție care să conducă automat la aplicarea unor pedepse sub minimul special.
Se impune așadar înlăturarea circumstanțelor atenuante și majorarea pedepselor
aplicate de prima instanță care nu sunt în masură să asigure realizarea scopului educativ-
preventiv, astfel cum era reglementat în art. 52 C.pen. din 1969, față de gravitatea faptelor
comise, reliefată prin modalitatea în care au fost săvârșite, de numărul mare de arbori care au
fost nelegal taiați, de valoarea mare a prejudiciului cauzat, dar și față de datele ce
caracterizează persoana inculpatului, care pe parcursul procesului penal a negat comiterea
faptelor și a încercat să-1 determine pe martorul P.D. să dea declarații mincinoase. În ceea ce
privește datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, inclusiv lipsa antecedentelor
penale, vor fi valorificate prin aplicarea unor pedepse orientate către minimul special.
Criticile din recursul parchetului sunt însă nefondate în ceea ce privește modalitatea de
executare care a fost corect stabilită de instanță, prezența inculpatului, la aproape toate
termenele de judecată, atât în fața primei instanțe, cât și în recurs constituind un element de
natură să formeze convingerea instanței că desfășurarea procedurilor penale și pronunțarea
hotărârii de condamnare sunt suficiente pentru a constitui un avertisment serios, de natură să-
1 împiedice să comită infracțiuni pe viitor.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C.pr.pen. din 1969,
instanța de apel a admis recursul declarat de parchet.
C.7. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

C.7.1. Folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat, ce era prevăzută în

art. 112 din Legea nr. 46/2008 (încadrare juridică schimbată de către instanța de apel).

202
Subiecţi activi calificați: personal silvic. Latura obiectivă: identificarea și marcarea a 104
de arbori care nu figurau și în înscrisurile întocmite cu această ocazie, fiind efectuate
mențiuni false. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitate de individualizare a executării
pedepsei: suspendarea condiționată a executării pedepsei. Aplicarea legii penale de
dezincriminare. Infracțiunea de abuz în serviciu are caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că
abuzul săvârșit de un funcționar public se încadrează în dispozițiile din art. 246 C.pen. din
1969 (în prezent, art. 297 C.pen.) doar dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în
Codul penal sau în alte legi speciale cu dispoziții penale; o astfel de dispoziție specială a
constituit-o art. 112 din Legea nr. 46/2008, fapta incriminată prin acest text legal
reprezentând o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu.
Faptele inculpatului, salariat al Regiei Publice Locale a Pădurilor Săcele R.A.
(denumită în continuare R.P.L.P. Săcele R.A.) care a identificat și marcat un număr de 104 de
arbori, considerați ca fiind prejudiciați, după care a întocmit acte în care au fost marcați
doar 24 de arbori, fără ca în documentele întocmite să fie menționate dimensiunile biometrice
corecte ale arborilor marcați, şi fără a fi verificate de către al doilea inculpat, în baza
atribiţiilor de serviciu, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu
contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C.pen. din 1969, de fals intelectual
prevăzut în art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969, de uz de fals prevăzut în art. 291 C.pen. din
1969 și de neglijență în serviciu prevăzută în art. 249 alin. (1) C.pen. din 1969, cu aplic. art.
33 lit. a) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen. Prejudiciul cauzat a fost de 115.980,56 lei.
Delictum subsequens: infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,
de fals intelectual, de uz de fals și de neglijență în serviciu.
Apărarea inculpatului referitoare la lipsa de experiență în domeniul marcării
arborilor a fost înlăturată de instanță pe baza coroborării celorlalte probe administarte în
cauză.
(C. Ap. Brașov, S. pen., Dec. pen. nr. 137/AP/2015)

Prin Sentința penală nr. 1653/2014, pronunţată de Judecătoria Braşov, în dosarul

penal nr. 27586/197/2012, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a
infracţiunii, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, din infracţiunea de
folosire fără drept sau contrar reglementărilor specifice în vigoare a dispozitivelor speciale de
marcat care a avut drept consecinţă producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare
decât preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior prevăzută în art. 112 din
Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) în infracţiunea de abuz în serviciu

203
prevăzută în art. 297 alin. (1) C.pen. În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b)
C.pr.pen., a fost achitat inculpatul I.J. pentru săvârşirea infracţiunii de folosire fără drept sau
contrar reglementărilor specifice în vigoare a dispozitivelor speciale de marcat care a avut
drept consecinţă producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare decât preţul mediu
al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, întrucât fapta nu este prevăzută de legea
penală.
În baza art. 249 alin. (1) C.pen. din 1969 (art. 298 C.pen.), cu aplicarea art. 5 C.pen.,
inculpatul I.J. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
de neglijenţă în serviciu. În baza art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969 [art. 321 alin. (1) C.pen.),
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 (2 acte materiale) şi art. 5 C.pen., același inculpat
a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals
intelectual. În baza art. 291 teza I C.pen. din 1969 (art. 323 teza I C.pen), cu aplicarea art. 5
C.pen., inculpatul I.J. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de uz de fals. În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C.pen. din 1969, pedepsele de
mai sus au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an
închisoare. În baza art. 81 C.pen. din 1969, executarea pedepsei aplicate a fost suspendată
condiţionat pe o durată de 3 ani, reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82
C.pen. din 1969. În baza art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, a fost interzis inculpatului exercițiul
drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) din același cod, iar în baza art. 71 alin.
(5) C.pen. din 1969, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicate a fost
suspendată și executarea pedepsei accesorii.
Prin aceeași sentință, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a)
C.pr.pen., a fost achitat inculpatul S.A. pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu,
întrucât fapta nu există.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Inculpatul I.J. a fost angajat la R.P.L.P. Săcele R.A. la data de 17 decembrie 2007, în
funția de șef district GM 122107. Conform prevederilor contractului colectiv de muncă și ale
contractului individual de muncă la nivel de regie, pentru fiecare nou angajat în funcție de
conducere se acorda o perioadă de probă de 90 de zile, perioadă care a expirat în cazul
inculpatului la data de 17 martie 2008. La expirarea perioadei de probă, inculpatul a fost
automat definitivat pe funcția de șef de district, acesta participând anterior lunii octombrie
2008 la mai multe lucrări de punere în valoare. Inculpatul a avut în perioada mai sus
menționată atribuțiile menționate în fișa postului, printre care se număra și aceea de a

204
organiza, controla și răspunde de întreaga activitate care se desfășura pe raza districtului
silvic.
În baza autorizaţiei de exploatare nr. 76/22.05.2008, emisă de persoana vătămată
R.P.L.P. Săcele R.A., societatea ,,B.I.” S.R.L. a exploatat masă lemnoasă din partida
245/Accidentale 1, U.P. VII Doftana în u.a. 146A,B, 147A,B, 148A,C, 149, 150, 152A,B,
153A,B, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 98/15.05.2008. Ca urmare a acestei
exploatări, au fost prejudiciați accidental arbori ce nu au fost marcați în vederea exploatării
inițiale, motiv pentru care societatea ,,B.I.” S.R.L. a solicitat persoanei vătămate R.P.L.P.
Săcele R.A. suplimentarea exploatării şi cu privire la aceşti arbori. Urmare a cererii formulate,
inculpatul I.J. a fost însărcinat să efectueze marcarea arborilor prejudiciaţi în UP VII Doftana
u.a 146-153, fiind întocmită delegaţia de folosire a ciocanului de marcat nr. 420/33 din data
de 27 octombrie 2008.
Inculpatul I.J. s-a deplasat în zona unde se făcuse exploatarea pentru a identifica și
marca arborii prejudiciați, fără ca la acel moment să fie însoțit de pădurarii titulari de canton,
martorii C.G. şi S.I., deși conform normelor tehnice prezenţa acestora era obligatorie, iar
inculpatul a cunoscut acest aspect. În cadrul operațiunii sus-menționate, inculpatul I.J. a
identificat și marcat un număr de 104 de arbori considerați ca fiind prejudiciați, după care a
întocmit procesul-verbal de marcare şi carnetul de inventariere în care s-a menționat că au fost
marcați doar 24 de arbori (17 fire molid, 4 fire fag şi 3 fire brad), volumul fiind de 47 m.c.
brut/45 m.c. net, fără ca în documentele întocmite să fie menționate dimensiunile biometrice
corecte ale arborilor marcați; documentele sus-menționate au fost asumate de inculpat prin
semnătură.
Inculpatul S.A. a întocmit la data de 4 noiembrie 2008 actul de punere în valoare pe
baza actelor întocmite de către inculpatul I.J. (acte în care a fost consemnată marcarea doar a
24 de arbori, în vreme ce faptic au fost marcaţi 104 de arbori), fără a efectua verificări în
teren.
La data de 6 noiembrie 2008, între R.P.L.P. Săcele R.A. și societatea ,,B.I.” S.R.L. a
fost întocmit actul adițional nr. 2 la contractul de vânzare-cumpărare nr. 98/15.05.2008,
conform căruia s-a suplimentat cantitativ și valoric contractul sus-menționat cu 47
m.c..brut/45 m.c..net masă lemnoasă pe picior (partida 324, UP VII Doftana, u.a. 146A,
147A,148 A, 149, 153 A). La data de 7 noiembrie 2008, a fost întocmit procesul-verbal de I.J.
şi C.G. din partea R.P.L.P. Săcele R.A. şi martorul J.Z. din partea societății sus-menționate, în
care s-a consemnat predarea parchetului spre exploatare către societate. Ulterior, la data de 2
decembrie 2008, inculpatul S.A. şi martorul Ş.N.A. (tehnician în cadrul R.P.L.P. Săcele R.A.)

205
au efectuat o acţiune de pază şi patrulare pe Valea Adâncă, UP VII Doftana u.a. 146-153,
ocazie cu care au constatat că faţă de volumul existent în actul de punere în valoare referitor la
partida 324, în teren sunt mai multe cioate marcate cu ciocanul silvic PP-BV-09-04 (cel
folosit de inculpatul I.J.). Totodată, s-a constatat că materialul lemnos era exploatat şi
transportat în întregime. S-a întocmit astfel raportul nr. 6568/02.12.2008, în baza căruia, la
data de 3 decembrie 2008, s-a procedat la inventarierea cioatelor marcate de către inculpatul
I.J. cu ciocanul silvic având amprenta PP-BV-09-04. La activitatea de inventariere au
participat inculpatul S.A., martorii Ş.S.D. şi N.V.C., precum şi inculpatul I.J., întocmindu-se
un proces-verbal. În cadrul activității desfășurate au fost identificate un număr de 104 de
cioate, marcate cu ciocanul silvic anterior menţionat, care au fost măsurate, niciunul dintre
participanți neavând obiecțiuni la cele consemnate.
Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe
lângă Judecătoria Brașov, partea civilă R.P.L.P. Săcele R.A. şi inculpatul I.J. Parchetul de pe
lângă Judecătoria Brașov a criticat sentința cu privire la netemeinicia soluției de achitare a
inculpatului I.J. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008 și a
inculpatului S.A. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu.
În memoriul cuprinzând motivele de apel, depus la dosarul cauzei, s-a arătat, în
esență, că prin abrogarea art. 112 din Legea nr. 46/2008 fapta nu a fost dezincriminată, ea
întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 alin.
(1) C.pen. (art. 246 C.pen. din 1969), infracțiune cu caracter subsidiar și care trebuia reținută
în lipsa altor reglementări specifice în materie. În ceea ce îl privește pe inculpatul S.A., s-a
arătat că, potrivit fișei postului, avea ca atribuții asigurarea integrității fondului forestier
proprietatea publică a Municipiului Săcele, organizarea și asigurarea realizării programului de
punere în valoare a masei lemnoase ce urma a se recolta anual, certificarea cantitativă și
calitativă a tuturor lucrărilor executate pe linie de fond forestier, verificarea pe teren a
documentațiilor pentru scoateri definitive din fondul forestier. Cât privește capitolul 8 din
Normele tehnice pentru evaluarea volumului de lemn destinat comercializării, aprobate prin
Ordinul nr. 1651/2000100, procurorul a menționat că verificarea se putea efectua nu o dată, ci
de mai multe ori, respectiv, ori de câte ori se considera necesar și nu așa cum au înțeles atât
instanța de judecată, cât și inculpatul, că ar fi opțională verificarea. Or, faptul că Ordinul nr.
1651/2000 lăsa la latitudinea inculpatului verificarea nu îi exclude răspunderea pentru decizia

100
A se vedea http://www.rosilva.ro/articole/silvica__p_160.htm (accesat la 28 septembrie
2016).

206
luată de a nu verifica realitatea celor consemnate de către inculpatul I.J.; certificând realitatea
celor consemnate de acesta, prin întocmirea actului de punere în valoare, inculpatul S.A. și-a
asumat răspunderea datelor înscrise pe foaia de inventar și procesul-verbal din data de 31
octombrie 2008 întocmite de inculpatul I.J.
Apelanta parte civilă R.P.L.P. Săcele R.A. a criticat sentința pentru lăsarea
nesoluționată a laturii civile, având ca obiect cererea de acordare a despăgubirilor cauzate.
Abordarea instanței privind dezincriminarea faptei prevăzute în art. 112 din Legea nr. 46/2008
este greșită, întrucât deși dezincriminarea operează, de obicei, prin abrogarea expresă a
normei de incriminare, ea trebuie apreciată in concreto, fiind posibil ca în noua lege fapta să
constituie infracțiune, dar sub o altă denumire, sau să fie absorbită de o altă infracțiune. În
speță, deși fapta inculpatului este dezincriminată, ea întrunește totuși elementele constitutive
ale infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută în art. 297 C.pen., opinie susținută și de procuror
cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei. Prin urmare, infracțiunea de abuz în serviciu
reprezintă dreptul comun în privința infracțiunilor săvârșite cu intenție de către funcționarul
public care, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu, a cauzat o pagubă
persoanei juridice.
Apelantul inculpat I.J. a solicitat desființarea sentinței și achitarea sa relativ la
acuzațiile de săvârșire a infracțiunilor de neglijență în serviciu, fals intelectual și uz de fals, în
temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C.pr.pen., precum și respingerea
acțiunii civile formulate de partea civilă R.P.L.P. Săcele R.A. pentru suma de 1.761,87 lei; în
subsidiar, a solicitat aplicarea unei pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de
lege, ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei și de circumstanțele
atenuante aplicabile în cauză, precum și amânarea aplicării pedepsei, fiind întrunite toate
condițiile limitativ prevăzute la art. 83 C.pen.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, prin prisma
criticilor formulate, precum şi din oficiu sub toate aspectele, astfel cum se prevede în art. 420
alin. (8) C.pr.pen., dar în limitele prevăzute la art. 417 alin. (1) din același cod, Curtea de Apel
Brașov a constatat că apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov și
partea civilă R.P.L.P. Săcele R.A. sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, coroborând judicios probele
aflate în dosarul de urmărire penală cu cele administrate în cursul cercetării judecătorești
efectuate. Contrar celor susținute de apelantul inculpat I.J., în speță a fost dovedit în afara
oricărei îndoieli faptul că, fiind însărcinat să identifice și să marcheze arborii prejudiciați
accidental în urma exploatării silvice realizate în mod legal de societatea ,,B.I.” S.R.L., a

207
identificat și marcat un număr de 104 de arbori, dar a consemnat în procesul-verbal de
marcare și carnetul de inventariere doar 24 de copaci, fără ca în documentele întocmite să fie
menționate dimensiunile biometrice corecte ale arborilor marcați. Apărarea realizată de
inculpat – în sensul că nu a avut posibilitatea marcării unui număr atât de mare de arbori
întrucât la datele de 27 și 29 octombrie 2008 nu a desfășurat astfel de activități, iar la data de
28 octombrie 2008 a mers în teren doar patru ore – nu poate fi primită, întrucât nu se
coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, inculpatul însuși consemnând în
raportul de folosire sus-menționat că intervalul în care a făcut marcarea arborilor a fost 27-29
octombrie 2008.
În ceea ce privește încadrarea în drept a faptei inculpatului I.J. - constând în aceea
că, în calitate de inginer silvic la R.P.L.P. Săcele R.A., fiind însărcinat să marcheze arborii
prejudiciați în U.P.VII Doftana u.a. 146-153, contrar reglementărilor specifice cuprinse în
Ordinul nr. 1651/2000 (fără a anunța în prealabil pădurarii titulari de canton)101, a procedat la
marcarea unui număr mai mare de arbori (104) decât cel consemnat în actele întocmite (24),
prin exploatarea tuturor acestor arbori producându-se un prejudiciu părții civile în valoare de
115.980,56 – se observă că, prin actul de sesizare a instanței s-a apreciat că sunt întrunite
elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute în art. 112 din Legea nr.46/2008. Cum la
data intrării în vigoare a noului Cod penal dispozițiile art. 112 din Legea nr. 46/2008 au fost
abrogate (prin art. 202 pct. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
286/2009 privind Codul penal), Judecătoria Brașov a apreciat că fapta săvârșită de inculpat a
fost dezincriminată, respingând cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice în
infracțiunea de abuz în serviciu. Această soluție a instanței de fond este neîntemeiată,
deoarece fapta mai sus descrisă întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în
serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C.pen. din 1969. În argumentarea
acestei concluzii, este de menționat că infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor
persoanelor are caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârșit de un funcționar public
sau alt funcționar se încadrează în dispozițiile art. 246 C.pen. din 1969 doar dacă acest abuz
nu are o incriminare distinctă în Codul penal sau în alte legi speciale cu dispoziții penale. O
astfel de dispoziție specială a constituit-o art. 112 din Legea nr. 46/2008, instanța de fond
reținând corect că a reprezentat o formă specială a infracțiunii de abuz în serviciu.

101
A se vedea și Dec. nr. 405/2016 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul
Oficial al Românei, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016.

208
 Spre deosebire însă de fapta incriminată în Codul penal, a cărei urmare imediată o
reprezintă producerea unei vătămări intereselor legale ale unei persoane, infracțiunea
prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008 avea ca urmare imediată producerea unui
prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior. Potrivit art. 4 C.pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea
veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă, iar potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr.
187/2012, dispoziţiile art. 4 C.pen. nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de
legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire. Din momentul abrogării
art. 112 din Legea nr. 46/2008, fapta nu a fost dezincriminată, ci, fiind săvârşită de un angajat
al unei regii autonome, funcţionar public în sensul dat acestei noţiuni prin art. 147 C.pen. din
1969 (art. 175 C.pen.), prin exercitarea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu, întruneşte
elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 246 C.pen. din 1969 [art. 297 alin. (1)
Cod penal].
Prin urmare, în baza art. 386 C.pr.pen., se impune schimbarea încadrării juridice
reţinută în sarcina inculpatului I.J. din infracţiunea de folosire fără drept sau contrar
reglementărilor specifice în vigoare a dispozitivelor speciale de marcat care a avut drept
consecinţă producerea unui prejudiciu cu o valoare de 5 ori mai mare decât preţul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008 în
infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută în art. 246 C.pen. din
1969, cu aplicarea art. 5 C.pen.
Pentru considerentele expuse de prima instanţă şi faţă de limitele de pedeapsă mai
reduse prevăzute în vechiul Cod penal pentru infracţiunea prevăzută în art. 246, se observă că
legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969.
La individualizarea pedepsei, trebuie să se țină seama de criteriile generale
prevăzute la art. 72 C.pen. din 1969, reţinând în special pericolul ridicat al faptei rezultat din
modalitatea de comitere (numărul arborilor marcaţi cu încălcarea atribuţiilor de serviciu),
urmarea produsă, materializată într-o pagubă însemnată produsă părţii civile, precum şi
circumstanţele personale ale inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, dar în
prezenta cauză a negat orice vinovăţie, în ciuda probelor care demonstrează contrariul
susţinerilor sale.
În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare a pedepselor stabilite pentru
infracţiunile de neglijenţă în serviciu, fals intelectual şi uz de fals, evaluând global legea
penală mai favorabilă, este întemeiată concluzia primei instanţe în sensul că legea veche este
mai favorabilă; această concluzie rezultă nu doar din limitele de pedeapsă prevăzute în Codul

209
penal pentru fiecare infracţiune, ci şi din regimul sancţionar al pluralităţii de infracţiuni
incidente în speţă, precum şi din modalitatea de individualizare a executării pedepsei.
Reevaluând criteriile de individualizare prevăzute la art. 72 C.pen. din 1969, în mod corect s-a
ţinut seama atât de pericolul social al faptelor comise de inculpat – rezultat din modalitatea de
săvârşire, precum şi din prejudiciul produs părţii civile şi nereparat –, cât şi de datele care
caracterizează persoana, care nu este cunoscută cu antecedente penale, este bine integrată
social, dar nu şi-a asumat niciuna dintre acuzaţiile care i-au fost aduse. Aşa fiind,
cuantumurile determinate de prima instanţă – de 3 luni închisoare pentru neglijenţă în
serviciu, 1 an închisoare pentru fals intelectual şi 6 luni închisoare pentru uz de fals – reflectă
o temeinică valorificare a tuturor criteriilor prevăzute la art. 72 C.pen. din 1969, fiind în
măsură să asigure realizarea scopului şi a funcţiilor pedepsei.
Întrucât este necesară condamnarea inculpatului I.J. şi sub aspectul comiterii
infracţiunii prevăzute în art. 246 C.pen. din 1969, se impune refacerea procedeului de
contopire realizat de prima instanţă în vederea includerii şi a pedepsei stabilite pentru această
infracţiune.
În consecinţă, se va proceda mai întâi la descontopirea pedepsei rezultante de 1 an
închisoare, aplicată inculpatului I.J., fiind repuse în individualitatea lor pedepsele de 3 luni
închisoare, stabilită în baza art. 249 alin. (1) C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., de 1
an închisoare, stabilită în baza art. 289 alin. (1) C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2)
din același cod şi art. 5 C.pen., de 6 luni închisoare, stabilită în baza art. 291 teza I C.pen. din
1969, cu aplicarea art. 5 C.pen.. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.pen. din 1969, cu
aplicarea art. 5 C.pen., pedepsele de mai sus vor fi contopite cu pedeapsa de 8 luni închisoare,
stabilită în baza art. 246 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.pen., inculpatului I.J. urmând
a-i fi aplicată pedeapsa cea mai grea, de 1 an închisoare. Cât priveşte modalitatea de
executare, în mod corect s-a stabilit că sunt întrunite toate condiţiile legale pentru aplicarea
suspendării condiţionate, astfel cum acestea sunt prevăzute la art. 81 C.pen. din 1969.
În privinţa criticilor aduse de apelantul procuror soluţiei de achitare a inculpatului
S.A., acestea sunt nefondate, hotărârea primei instanţe fiind la adăpostul oricărei critici. În
acest sens, este de menționat că acest inculpat a fost acuzat de comiterea infracţiunii de
neglijenţă în serviciu, constând în aceea că nu a verificat în teren realitatea celor consemnate
de inculpatul I.J. cu ocazia activităţii de marcare de arbori prejudiciaţi, pe care a desfăşurat-o
în perioada 27-29 octombrie 2008, întocmind la data de 4 noiembrie 2008 actul de punere în
valoare doar pe baza înscrisurilor produse de inculpatul I.J. Instanţa de apel achiesează la
interpretarea dată de Judecătoria Braşov capitolului 8 din Normele tehnice pentru evaluarea

210
volumului de lemn destinat comercializării, aprobate prin Ordinul nr. 1651/2000, conform
cărora verificarea lucrărilor de teren se efectuează ori de câte ori se consideră necesar; dat
fiind numărul mic de arbori consemnat de inculpatul I.J. ca fiind prejudiciaţi şi multitudinii de
activităţi importante pentru unitate în care era angajat în acea perioadă, inculpatul S.A. a
arătat că a interpretat că nu este necesară verificarea în teren. Cât priveşte autorul faptei ilicite
cauzatoare de prejudiciu, având în vedere că doar în sarcina inculpatului I.J. au fost reţinute
infracţiunile prevăzute în art. 246 şi în art. 249 C.pen. din 1969, acesta trebuie să fie obligat,
în baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (5) şi art. 25 alin. (1) C.pr.pen., coroborate cu
art. 998-999 C.civ. din 1864, la plata sumei totale de 115.980,56 lei părţii civile R.P.L.P.
Săcele R.A, cu titlu de despăgubiri civile.

C.7.2. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: fără calitate
specială. Latura obiectivă: tăierea fără drept a unui număr de 55 de arbori, în scopul
valorificării ulterioare. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a
executării pedepsei: în regim de detenție. Legea penală mai favorabilă. Dezincriminarea
variantei agravate a săvârșirii faptei de două sau mai multe persoane împreună prevăzute în
art. 108 alin. (2) lit. a) și, respectiv, în art. 110 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008
Fapta inculpaților care, în cursul lunii noiembrie 2011 au tăiat fără drept și sustras
un număr de 55 de arbori nemarcați, cu o valoare de 23.918,12 lei, întrunește elementele
constitutive ale infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108
alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit.
a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea art. 33 lit. a)
C.pen. din 1969.
Inculpații au recunoscut faptele reținute în sarcina lor.
(Jud. Brașov, S. pen., Sent. pen. nr. 1964/2015, definitivă prin neapelare)

Prin Sentința penală nr. 1964/2015, pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr.
11759/197/2015, inculpații C.A. și C.G. au fost condamnați la pedeapsa de 5 ani și 8 luni
închisoare, respective 6 ani și 10 luni închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea
infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d)
și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea
nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor), cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

211
 La sfârşitul lunii noiembrie a anului 2011, inculpaţii C.A. și C.G. s-au deplasat în
zona acoperită cu vegetaţie forestieră, situată în proximitatea Municipiului Săcele, în locul
cunoscut sub numele ,,La Crepuri-Căciula”, în zona muntelui Renţea, de unde au tăiat şi
sustras 55 de pomi de Crăciun din specia brad pe care i-au depozitat la domiciliul lor.
La data de 28 noiembrie 2011, la domiciliul inculpaţilor a avut loc o percheziţie
domiciliară în altă cauză, ocazie cu care organele de cercetare penală au identificat cei 55 de
pomi de Crăciun pentru care inculpaţii nu au putut prezenta documente de provenienţă.
Audiaţi ulterior, inculpaţii au recunoscut comiterea faptelor, iar inculpatul C.A. a
condus organele de cercetare penală la locul cunoscut sub numele ,,La Crepuri-Căciula”, de
unde a tăiat şi sustras pomii de Crăciun identificaţi la domiciliul său.
În conformitate cu adresa R.P.L.P. Săcele R.A. nr. 5950/14.12.2011, prejudiciul
produs prin faptele inculpaţilor depăşeşte de 336,87 ori preţul unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior, stabilit conform Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr.
2353/2011102, cuantumul prejudiciului fiind astfel estimat la suma de 23918,12 lei.
Din coroborarea probelor administrate în cursul urmăririi penale cu declaraţia de
recunoaştere dată în faţa instanţei de inculpatul C.A. rezultă că faptele pentru care inculpaţii
au fost trimişi în judecată sunt prevăzute de legea penală, prezintă pericolul social al unei
infracţiuni şi au fost comise de aceştia cu vinovăţie în forma prevăzută de lege. În drept,
faptele inculpaţilor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de „tăiere, fără drept, de
arbori din fondul forestier naţional” prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din
Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările aduse până la data de 1 februarie 2014
exclusiv, şi de „furt de arbori din fondul forestier naţional” prevăzut în art. 110 alin. (1) lit. d)
și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu modificările şi completările aduse până la data de 1
februarie 2014 exclusiv.
S-a pus în discuţie aplicarea art. 5 C.pen., stabilindu-se forma aflată în vigoare
înainte de data de 1 februarie 2014 a Legii nr. 46/2008 şi dispozițiile din vechiul Cod penal ca
fiind mai favorabile inculpaţilor în contextul în care acestora le-au fost deja aplicate
condamnări în baza vechiului Cod penal, iar tratamentul sancţionator al întregii pluralităţii de
infracţiuni reţinute în sarcina inculpaţilor este mai favorabil potrivit vechiului Cod penal.
Trebuie să se aibă în vedere şi faptul că dată fiind pluralitatea de infracţiuni reţinută în sarcina
inculpaţilor în prezenta cauză, dacă s-ar face aplicarea noului Cod penal pentru infracţiunile
săvârșite şi ulterior stabilirea pedepsei aferente întregii pluralităţi de infracţiuni reţinută în

102
În prezent, abrogat.

212
sarcina inculpaţilor şi prin celelalte sentinţe de condamnare s-ar ajunge la crearea unei lex
tertia pe cale judecătorească, soluţie interzisă de Decizia Curţii Constituţionale a României nr.
265/2014103. Deopotrivă, faţă de limitele de pedeapsă prevăzute de lege în raport cu
încadrarea juridică dată faptelor reținute, respectiv faţă de modalităţile de individualizare a
pedepselor prevăzute de legile succesive, având în vedere şi Decizia Curţii Constituţionale a
Românie nr. 265/2014, se observă că prevederile în vigoare înainte de 1 februarie 2014 sunt
mai favorabile inculpaţilor şi se impune aplicarea acestora în prezenta speţă.
Elementele constitutive sunt întrunite pentru cǎ prejudiciul creat este mai mare decât
limita minimă prevăzută de lege pentru forma de incriminare reţinută. Infracţiunile săvârșite
de inculpaţi sunt infracţiuni de rezultat, existând legătura de cauzalitate între faptele ilicite şi
rezultatul socialmente periculos produs.
Cu privire la reţinerea variantei agravate a săvârșirii faptei de două sau mai multe
persoane împreună, ce era prevăzută în art. 108 alin. (2) lit. a) și, respectiv, în art. 110 alin. (2)
lit. a) din Legea nr. 46/2008, este de menționat că în contextul noului Cod penal, aprecierea
intervenţiei legii de dezincriminare se face in concreto, în sensul că se poate vorbi de o
dezincriminare doar atunci când, în raport de legea nouă, fapta concretă comisă nu mai atrage
răspunderea penală. Se poate reţine incidenţa dezincriminării în două situaţii: atunci când
legea nouă suprimă o incriminare, incriminarea din legea veche nemaiavând un corespondent
în legea nouă; în ipoteza în care, prin prevederile noii legi, se restrânge sfera de incidenţă a
unui anumit text, astfel încât fapta concretă comisă nu mai întruneşte condiţiile impuse de
acesta. În speţă, nu este însă incident niciunul dintre aceste cazuri, neexistând o
dezincriminare a variantei agravate din vechea lege pentru că, deşi norma de incriminare din
legea veche nu se mai regăseşte în legea nouă, conţinutul ei este acoperit de incriminarea
generală existentă în Codul silvic, astfel cum a fost modificat după data de 1 februarie 2014,
cu privire la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor.
Sub aspectul laturii subiective, se observă că inculpaţii au acţionat cu intenţie
indirectă, întrucât au prevǎzut şi, chiar dacǎ nu au urmǎrit, au acceptat producerea rezultatului
socialmente periculos.
La individualizarea pedepselor, trebuie să se aibă în vedere criteriile generale de
individualizare prevăzute de vechiul Cod penal. În concret, inculpaţii au antecedente penale,
infracţiunile comise au produs o pagubă importantă, prejudiciul nefiind integral recuperat.
Conduita inculpaţilor a fost de recunoaştere şi regret a faptelor comise în faza de urmărire

103
Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014.

213
penală. Pentru inculpatul C.A. vor fi avute în vedere însă limitele de pedeapsă reduse potrivit
art. 396 alin. (10) C.pr.pen . Se va aplica tratamentul sancţionator prevăzut de vechiul Cod
penal pentru pluralitatea de infracţiuni reţinută în sarcina inculpaţilor.
Pentru aceste motive, având în vedere și Decizia nr. 265/2014 a Curţii
Constituţionale a României, precum şi antecedentele penale ale inculpaţilor C.A. şi C.G.,
instanţa a menţinut încadrarea juridică a faptelor cu privire la care inculpații au fost trimişi în
judecată prin rechizitoriul procurorului.

C.8. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

C.8.1. Instigare la falsificarea dispozitivelor speciale de marcat. Tăierea fără drept

de arbori. Furtul de arbori. Elemente constitutive. Subiectul activ: reprezentant societate
comercială având ca obiect exploatarea lemnului. Latura obiectivă: tăierea și sustragerea
unui număr de 248 de arbori, din fondul forestier național. Latura subiectivă: intenția
directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: amânarea aplicării pedepsei
închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani. Legea penală mai favorabilă.
Fapta inculpatului care, în perioada mai - iunie 2013, a instigat o persoană
necunoscută să îi falsifice un dispozitiv special de marcare pe care l-a aplicat pe 248 de
arbori nemarcați în scopul tăierii ilegale și sustragerii materialului lemnos, producând un
prejudiciu de 79.837 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de instigare la
falsificarea de instrumente oficiale, de tăiere fără drept de arbori și de furt de arbori
prevăzute în art. 47 raportat la art. 317 alin. (2) C.pen. (instigare la falsificarea
dispozitivelor speciale de marcat prevăzută în art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 113
din Legea nr. 46/2008), în art. 108 alin. (1) lit.d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 și în
art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii
faptelor), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.
Inculpatul a recunoscut faptele reținute în sarcina sa.
(Jud. Buzău, Sent. pen. nr. 45/2015)

Prin Sentința penală nr. 45/2015, pronunțată de Judecătoria Buzău, în dosarul nr.
16702/200/2014, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 10 luni cu închisoare,
cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzute în art. 47 raportat la art. 317 alin. (2) C.pen., în art. 108 alin. (1) lit.

214
d) și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor) cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul era administratorul societății ,,E.” S.R.L., societate cu asociat unic, având
ca obiect de activitate, printre altele, exploatarea forestieră, astfel cum rezultă din certificatul
de înregistrare al societăţii, precum şi din actele constitutive.
În luna iunie 2012, Ocolul Silvic Tisău a marcat un număr de 1.580 de arbori de
diferite specii în pădurea sa, UP V ua 48 A şi C, arbori care au fost evidenţiaţi în carnetul de
inventar ce a stat la baza întocmirii actului de punere în valoare (în continuare APV),
constituindu-se partida nr. 948 SR. Marcarea arborilor s-a efectuat prin efectuarea la baza a
unui cioplaj pe care a fost aplicat dispozitivul de marcare silvic rotund cu inscripţia PS 169-2
cu vopsea de culoare albastru.
La data de 14 ianuarie 2013, prin contractul de vânzare-cumpărare masă lemnoasă pe
picior nr. 25 din 07.12.2013, inculpatul, în calitate de asociat unic al societății sus-
menționate, a câştigat dreptul de exploatare a masei lemnoase din partida nr. 948 SR
aparţinând Ocolului Silvic Tisău, situată în UP V ua 48 A şi C. Dreptul efectiv de exploatare
a partizii i-a fost acordat prin autorizaţia nr. 584907 din 18 ianuarie 2013. La data de 22
ianuarie 2013, s-a predat partida 948 SR de către Ocolul Silvic Tisău prin reprezentanţii săi,
şeful de district D.C. şi pădurarul V.R., către societatea ,,E.” SRL, reprezentată de inculpat,
întocmindu-se procesul-verbal de recepţie semnat de ambele părţi cu menţiunea că ,,nu au
fost constatate nereguli în parchet respectiv arbori lipsă sau tăiaţi ilegal, iar materialul lemnos
corespunde din punct de vedere calitativ şi cantitativ”.
În luna mai 2013, inculpatul s-a deplasat în Târgul Buzău denumit popular
„Drăgaica” pentru a achiziţiona piese de schimb pentru o drujbă. Aici, conform propriilor
declaraţii, a întâlnit o persoană care vindea piese metalice şi a întrebat-o dacă poate să îi
confecţioneze un dispozitiv silvic de marcare. Vânzătorul a declarat că el se ocupă doar de
vânzare, dar că are cunoştinţă despre o persoană care poate să confecţioneze orice obiect, în
acest sens furnizându-i inculpatului un număr de telefon. A doua zi, inculpatul a contactat
telefonic persoana respectivă, care s-a recomandat drept ,,Nicu”, acesta confirmând că îi
poate confecţiona acel dispozitiv, însă va avea nevoie de un specimen de marcă-mulaj, în
speţă acea bucată de lemn pe care este aplicat dispozitivul silvic de marcat.
În acest sens, inculpatul s-a deplasat în pădure, în parchetul de exploatare şi, de la
cioata unui arbore, a decupat o bucată de lemn pe care era imprimată amprenta dispozitivului

215
silvic de marcat cu însemnele PS 169-2, iar duminica următoare, i-a înmânat-o acelei
persoane.
După 2-3 zile, inculpatul a fost sunat de către persoana numită „Nicu”, care i-a
confirmat că poate fabrica un dispozitiv silvic de marcaj, contra sumei de 300 lei. Inculpatul
a fost de acord cu cererea acestuia, stabilind să se întâlnească în duminica următoare în târgul
„Drăgaica”. În acea zi, „Nicu”, contra sumei de 300 lei, i-a predat un dispozitiv silvic de
marcat ce imita amprenta ciocanului silvic rotund PS 169-2 având două capete cu aceeaşi
amprentă.
Ulterior, cu ajutorul dispozitivului contrafăcut, inculpatul a mers în pădure şi a
aplicat marcajul silvic pe cioatele a 248 de arbori nemarcaţi din speciile fag, carpen şi tei,
după ce, în prealabil, a efectuat cioplajul pe fiecare cioată. Pentru îmbătrânirea artificială a
cioplajului, inculpatul a folosit o substanţă denumită leşie (apă şi cenuşă), pe care a turnat-o
pe cioplaj. În perioada următoare, în lunile mai şi iunie 2013, inculpatul, cu drujba societăţii
al cărei administrator era, a tăiat fără drept un număr de 257 arbori nemarcaţi din speciile fag,
carpen şi tei pe care, în care în cea mai mare parte, i-a sustras.
La data de 17 iunie 2013, martorii D.C. şi V.R., în exercitarea atribuţiilor de serviciu,
s-au deplasat în parchetul de exploatare al societății sus-menționate, unde, pe rampa de
exploatare nr. 3, au găsit mai mulţi arbori din speciile fag, carpen şi tei, care nu purtau
cioplajul cu număr de inventar pe tulpină, existând astfel suspiciunea că aceştia erau tăiaţi
fără drept. Ca urmare a acestor constatări, cele două organe silvice au urcat în pădure, unde
au găsit mai multe cioate de arbori care purtau la bază un cioplaj recent, de câteva zile, pe
care se distingea o amprentă a ciocanului silvic rotund cu inscripţia PS 169-2, de culoare
albastră. Cele două organe silvice au informat şeful Ocolului Silvic Tisău cu privire la
neregulile constatate, iar acesta s-a deplasat la faţa locului şi a solicitat inculpatului să
înceteze activitatea de exploatare până la clarificarea situaţiei, acesta dându-şi acordul verbal.
A doua zi, la data de 18 iunie 2013, inculpatul, împreună cu fratele său şi martorii
D.I. şi J.G. s-au deplasat în rampa de exploatare a societății sus-menționate, de unde au
încărcat o cantitate de 2,2 m.c. din arborii tăiaţi ilegal în autoutilitara proprietatea
inculpatului şi s-au îndreptat spre comuna Ulmeni.
Pe raza satului Verneşti, autoutilitara condusă de inculpat a fost oprită de martorul
M.G., tehnician silvic în cadrul Ocolului Silvic Tisău, care i-a solicitat acestuia să furnizeze
actele de însoţire a masei lemnoase, inculpatul prezentând avizul nr. 3633091 din 18 iunie
2013. Întrucât exista suspiciunea că inculpatul deţinea un dispozitiv de marcare silvic fals,
martorul i-a solicitat inculpatului să se întoarcă la sediul Ocolului Silvic Tisău pentru

216
clarificarea situaţiei, fiind anunţate şi organele de poliţie, care au venit la faţa locului. În
urma percheziţiei efectuate în autoutilitara proprietatea inculpatului, sub scaunul
conducătorului auto, într-o geantă de culoare verde, a fost găsit un dispozitiv de marcare
silvic cu două capete, ambele imitând amprenta ciocanului silvic rotund PS 169-2, unul din
capete fiind impregnat cu vopsea de culoarea albastru. Aceste aspecte au fost consemnate în
procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, semnat de inculpat.
În considerarea celor ce preced, instanța a constatat, dincolo de orice îndoială
rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiune şi au fost comise de inculpat. Deopotrivă,
a apreciat că, în drept, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la
falsificarea dispozitivelor speciale de marcat, de tăiere fără drept de arbori din fondul
forestier național în formă continuată și de furt de arbori în formă continuată.
Totodată, prima instanță a menționat că la data de 1 februarie 2014 au intrat în
vigoare noul Cod penal şi noul Cod de procedură penală, iar dentificarea legii mai favorabile
în cursul procesului, până la judecarea definitivă a cauzei, se realizează conform Deciziei
Curţii Constituţionale a României nr. 265/2014, prin compararea legilor succesive, stabilirea
în concret a legii penale mai favorabile şi, în final, aplicarea acesteia în ansamblu. La
aplicarea legii mai favorabile, trebuie să se aibă în vedere faptul că în noua reglementare a
Codului penal limitele de pedeapsă fiind mai mici motiv pentru care se poate aprecia că
legea penală mai favorabilă inculpatului este cea nouă, aceasta urmând a fi aplicată în
ansamblu, cu privire la pedeapsa principală, pedeapsa accesorie, modalitatea de executare.
Statuând că recunoașterea faptei de catre inculpat atrage incidența prevederilor art.
396 alin. (10) C.pr.pen., instanța a procedat la reducerea corespunzătoare a cuantumului
pedepsei.
La dozarea pedepsei, instanţa a avut în vedere criteriile generale de individualizare a
pedepsei prevăzute la art. 74 C.pen., şi anume: împrejurările săvârşirii faptelor, starea de
pericol creată pentru fondul forestier, pentru proprietatea privată, urmarea produsă, precum
şi persoana inculpatului, care a recunoscut săvârşirea faptelor, nu are antecedente penale,
cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la dosar.
Prin Decizia penală nr. 356/2015, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-a hotărât
respingerea apelului declarat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 45/2015 a
Judecătoriei Buzău.

C.9. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București

217
 C.9.1. Tăierea fără drept de arbori situați în arie protejată de interes național.
Subiecți activi: fără calitate specială. Latura obiectivă: tăierea fără drept a unor ramuri
dintr-un stejar secular situat în aria protejată de interes național Pădurea Alexeni. Latura
subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării pedepsei:
suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani.
Fapta inculpatului care, la data de 30 octombrie 2010, a tăiat fără drept o ramură cu
diametrul de 60 cm dintr-un stejar secular situat în aria protejată de interes național
Pădurea Alexeni, declarată Monument al naturii prin Hotărârea Guvernului nr. 2151/2004
privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone104, cauzând un
prejudiciu de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă
lemnoasă pe picior la data constării faptei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
silvice prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în
vigoare la data comiterii faptei).
Inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa.
(C. Ap. București, S. pen., Dec. pen. nr. 1361/R/2012)

Prin Sentinţa penală nr. 141/2011, pronunţată de Judecătoria Ialomiţa, în baza art. 108
alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptei) cu
aplicarea art. 3201 C.pr.pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare. În
baza art. 71 C.pen. din 1969, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute la art. 64 lit. a)
teza a II-a şi lit. b) C.pen. din 1969. În baza art. 81-82 C.pen. din 1969, s-a dispus
suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 5 ani. I s-au pus
în vedere inculpatului prevederile art. 83 C.pen. din 1969, referitoare la revocarea suspendării
executării pedepsei. În baza art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, pe durata termenului de
încercare, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
S-a reţinut în actul de sesizare că la data de 30 octombrie 2010, inculpatul a tăiat fără
drept o ramură cu diametrul de 60 cm dintr-un stejar secular situat în aria protejată de interes
naţional Pădurea Alexeni, declarată Monument al naturii prin Hotărârea Guvernului nr.
2151/2004, descrisă în anexa 2 secţiunea B pct. III.2 (Monumentul naturii Pădurea Alexeni,
37 ha, comuna Alexeni, judeţul Ialomiţa), pădure care face parte din vegetaţia forestieră
situată în afara fondului forestier naţional [conform anexei 1 pct. 50 (în prezent, pct. 56) a

104
Publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 38 din 12 ianuarie 2005.

218
Legii nr. 46/2008)], cauzând un prejudiciu de cel puţin 5 ori mai mare decât preţul mediu al
unui metru cub de masă lemnoasă pe picior la data constatării faptei.
Fiind audiat, inculpatul a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal,
cooperând cu organele de poliţie, prezentând în detaliu modul în care a acţionat, declaraţii ce
s-au coroborat, în conformitate cu dispoziţiile art. 69 C.pr.pen. din 1969, cu materialul
probator administrat în cauză.
Sub aspectul laturii subiective, este de menționat că inculpatul a săvârşit fapta cu
intenţie directă.
În ceea ce priveşte limitele de pedeapsă, întrucât inculpatul a recunoscut săvârşirea
faptei, fiindu-i încuviinţată cererea ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în
cursul urmăririi penale, se observă că sunt incidente dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C.pr.pen.
din 1969, conform cărora limitele de pedeapsă se reduc cu o treime.
Având în vedere faptul că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, dar a avut o
atitudine sinceră pe tot parcursul procesului penal, instanţa de fond a apreciat că scopul
pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, motiv pentru care a dispus suspendarea
condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 C.pen. din 1969, pe durata unui termen de
încercare de 5 ani, stabilit conform art. 82 din același cod.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea
recursului, casarea sentinţei penale şi reindividualizarea pedepsei aplicate, avându-se în
vedere valoarea mică a prejudiciului cauzat şi conduita sa sinceră.
Curtea de Apel București, analizând hotărârea din perspectiva motivului invocat şi,
din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, a apreciat calea de atac ca fiind nefondată
pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond, în urma unei riguroase analize a ansamblului probator, a reţinut
corect situaţia de fapt şi întrunirea condiţiilor tragerii la răspundere penală a inculpatului. La
individualizarea pedepsei aplicate faţă de inculpat au fost avute în vedere criteriile enumerate
la art. 72 C.pen. din 1969 care prevedea că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţinea seama
de dispoziţiile părţii generale ale codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de
gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care
atenuează sau agravează răspunderea penală.

C.9.2. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: fără calitate
specială. Latura obiectivă: tăierea fără drept a unui număr de 15 arbori și sustragerea
materialului lemnos în scopul valorificării. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea

219
de individualizare a executării pedepsei: în regim de detenție (în primă instanță), respectiv
suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere.
Faptele inculpaților care, în noaptea de 31 martie 2012 au tăiat fără drept material
lemnos din pădurea unei foste unități militare și au sustras o parte a materialului lemnos,
producând un prejudiciu total de 9.557 lei, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunilor silvice prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea
nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008, cu
aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 (texte legale în vigoare la data comiterii faptelor).
Inculpații au recunoscut faptele reținute în sarcina lor prin actul de sesizare.
Un inculpat arestat preventiv – atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul
judecății – a fost achitat definitiv.
(C. Ap. București, S. pen., Dec. pen. nr. 1448/R/2012)

Prin sentinţa penală nr. 172/2012, pronunţată în dosarul nr. 1196/330/2012,

Judecătoria Urziceni:
I. În baza art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a)
și lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 27 C.pen. din 1969 şi art. 3201 C.pr.pen. din
1969, i-a condamnat pe inculpații M.I., P.D. și B.V. la pedepse de câte 3 ani închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tăiere fără drept de arbori.
În baza art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și
lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 27 C.pen. din 1969 şi art. 3201 C.pr.pen. din
1969, i-a condamnat pe aceiaşi inculpați la pedepse de câte 4 luni închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt de arbori care au fost tăiaţi din păduri.
În baza art. 33 și 34 C.pen. din 1969, a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa cea mai
grea, respectiv cea de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 şi art. 862 C.pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor
principale aplicate inculpaților pe un termen de încercare de 5 ani, sub supravegherea
Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
II. În baza art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a)
și lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 27 C.pen. din 1969 şi art. 3201 C.pr.pen. din
1969, i-a condamnat pe inculpații G.C., P.N. și Ş.N. la pedepse de câte 3 ani închisoare
pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tăiere fără drept de arbori.

220
 În baza art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu
aplicarea art. 3201 C.pr.pen. din 1969, i-a condamnat pe aceiaşi inculpați la pedepse de câte 4
luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori care au fost tăiaţi din păduri.
În baza art. 33 și 34 C.pen. din 1969, a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa cea mai
grea, respectiv cea de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 şi art. 862 C.pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor
principale aplicate inculpaților pe un termen de încercare de 5 ani, sub supravegherea
Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.

III. În baza art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu
aplicarea 3201 C.pr.pen. din 1969, l-a condamnat pe inculpatul S.D. la pedeapsa de 3 ani
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori.
În baza art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu
aplicarea art. 3201 C.pr.pen. din 1969, l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni
închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori care au fost tăiaţi din păduri.
În baza art. 33 și 34 C.pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea,
respectiv cea de 3 ani închisoare.
În baza art. 861 şi art. 862 C.pen. din 1969, a suspendat executarea pedepsei principale
aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, sub supravegherea Serviciului de
Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
IV. În baza art. 110 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu
aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. din 1969 și art. 3201 C.pr.pen. din 1969, l-a condamnat pe
inculpatul P.M. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de
arbori care au fost tăiaţi din păduri.
În baza art. 83 alin. (1) C.pen. din 1969, a revocat suspendarea condiţionată a
executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate inculpatului P.M. prin sentinţa penală nr.
309/2011, pronunţată de către Judecătoria Urziceni, şi a cumulat această pedeapsă cu
pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute
în final pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.
În baza art. 71 C.pen. din 1969, a interzis inculpatului drepturile prevăzute în art. 64
lit. a) teza a II-a şi lit. b) din același cod.
În baza art. 88 C.pen. din 1969, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada
reţinerii şi arestării preventive de la 3 aprilie 2012 la zi.
În baza art. 350 C.pr.pen. din 1969, a menţinut starea de arest a inculpatului P.M.

221
 V. A luat act că persoanele vătămate Direcţia Silvică Ialomiţa - Ocolul Silvic Urziceni
şi Primăria comunei Borăneşti nu s-au constituit părţi civile în cauză.
VI. În temeiul art. 118 alin. (1) lit. b C.pen. din 1969, a confiscat de la inculpaţi două
drujbe corp delict.
VII. A dispus restituirea către inculpaţi a tractoarelor şi remorcilor ridicate.
Instanţa de fond a avut în vedere următoarele:
S-a reţinut prin rechizitoriu că, în seara/noaptea de 31 martie 2012 inculpații M.I.,
P.D. și B.V. l-au ajutat pe inculpatul S.D. să taie material lemnos din pădurea fostei Unitaţi
Militare Borăneşti, aparţinând Primăriei Borăneşti, cu un volum de 42,28 m.c., respectiv 15
arbori esenţa salcâm, producând un prejudiciu de 8.025,32 lei (cu T.V.A.) şi la aceeaşi dată i-
au ajutat pe autorii furtului de material lemnos, P.N., Ş.N., S.D., P.M., să sustragă o cantitate
de 7,3 m.c., valorând 1.532 lei (cu T.V.A.).
În sarcina inculpaților G.C., P.N. și Ş.N. s-a reţinut că în seara/noaptea de 31 martie
2012 l-au ajutat pe inculpatul S.D. să taie material lemnos din pădurea fostei Unităţi Militare
Borăneşti, aparţinând Primăriei Borăneşti, cu un volum de 42,28 m.c., respectiv 15 arbori
esenţa salcâm, producând un prejudiciu de 8.025,32 lei (cu T.V.A.) şi la aceeaşi dată au
sustras împreună cu mai multe persoane o cantitate de 7,3 m.c., valorând 1.532 lei (cu
T.V.A.).
În sarcina inculpatului S.D. s-a reţinut că în seara/ noaptea de 31 martie 2012
împreună cu alte persoane a tăiat material lemnos din pădurea fostei Unităţi Militare
Borăneşti, aparţinând Primăriei Borăneşti, cu un volum de 42,28 m.c., respectiv 15 arbori
esenţa salcâm, producând un prejudiciu de 8.025,32 lei (cu T.V.A.) şi la aceeaşi dată a
sustras împreună cu mai multe persoane o cantitate de 7,3 m.c., valorând 1.532 lei (cu
T.V.A.).
În sarcina inculpatului P.M. s-a reţinut că în seara/noaptea de 31 martie 2012 a
sustras împreună cu mai multe persoane material lemnos din pădurea fostei Unităţi Militare
Borănesti, aparţinând Primăriei Borăneşti, cu un volum de 7,3 m.c., valorând 1.532 lei (cu
T.V.A.).
În urma cercetării judecătorești a rezultat următoarea situație de fapt:
La data de 31 martie 2012, în jurul orelor 18.30-19.00, au sosit la fosta Unitate
Militară Borăneşti inculpaţii P.N., Ş.N. şi S.D. cu autoturismul marca Dacia cu nr. de
înmatriculare IL 90 GIM, condus de G.I.M.. Cei trei inculpaţi au fost conduşi de inculpaţii
M.I. şi P.D. în pădure, iar inculpatul M.I. i-a indicat inculpatului S.D., care avea asupra sa o
drujbă, zona de unde trebuie să taie de pe picior material lemnos esenţa salcâm.

222
 Inculpatul S.D. a tăiat de pe picior, în intervalul orar 18.30-22.30, 15 arbori specia
salcâm cu diametrul la cioată cuprins între 40 cm si 90 cm şi a secţionat şi un arbore specia
cireş, toţi arborii fiind nemarcaţi cu ciocanul silvic. În acelaşi timp, inculpatul Ș.N. a
secţionat arborii doborâţi, obţinând segmente de circa 2-2,5 m lungime, pentru a putea fi
încărcate cu uşurinţă. La faţa locului au sosit apoi, cu autoturismul marca Dacia cu nr. de
înmatriculare IL 35 ADY, inculpatul G.C., însoţit de fratele său G.A. şi de M.G., fiind urmaţi
de trei tractoare, cu câte două remorci fiecare, conduse de Z.P., D.I. şi T.T., într-unul dintre
tractoare aflându-se şi inculpatul P.M. Împreună, toţi cei aflaţi la faţa locului au încărcat
materialul lemnos în remorci, cu excepţia inculpaţilor M.I. şi P.D. care i-au ajutat pe ceilalţi
prin luminarea locului cu ajutorul a două lanterne, iar inculpatul B.V. a asigurat paza la
intrarea in incinta fostei Unităţi Militare.
După ce au încărcat o parte din materialul lemnos, în două din cele şase remorci ale
tractoarelor cu care veniseră, în jurul orelor 22.30, inculpaţii au fost depistaţi de organele de
politie şi somaţi să se oprească, după ce unul dintre tractoare fusese pus în mişcare de
inculpaţi. La vederea poliţiştilor aceştia au fugit încercând sa se ascundă, poliţiştii reuşind să-
i prindă doar pe inculpaţii S.D. şi M.I., ulterior fiind identificaţi toţi participanţii. Cele trei
tractoare au fost ridicate de organele de poliţie şi predate în custodia societății ,,I” S.A. punct
de lucru Borăneşti.
Materialul lemnos sustras a fost inventariat şi predat Primăriei comunei Borăneşti,
care prin adresa nr. 675/02.04.2012 a comunicat faptul că nu se constituie parte civilă în
cauză.
Inculpaţii au fost reţinuţi pe timp de 24 ore la data de 3 aprilie 2012 şi arestaţi
preventiv preventiv pe o perioadă de 29 zile, începând cu data 4 aprilie 2012 şi până la data
de 2 mai 2012.
Prin încheierea din data de 30 aprilie 2012, instanţa a menţinut starea de arest
preventiv a inculpaţilor.
Până la începerea cercetării judecătoreşti, inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor
reţinute în sarcina lor prin actul de sesizare a instanţei şi au solicitat ca judecata să se facă în
baza probelor de la urmărirea penală potrivit art. 3201 C.pr.pen. din 1969.
Împotriva sentinței sus-menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.M.,
criticând-o ca nelegală şi netemeinică. Potrivit apărării, în raport de împrejurările în care a
fost comisă fapta, de furt de arbori care au fost tăiaţi din pădure, de către inculpatul P.M.,

223
sunt îndeplinite dispoziţiile art. 181 C.pen. din 1969105. În continuare, s-a susţinut că
inculpatul P.M. nu a prevăzut rezultatul faptei sale, având în vedere în primul rând
existenţa unei convenţii civile încheiate cu şeful său, inculpatul G.C., prin care se obliga să
încarce lemnele din pădure. De asemenea, apărarea a mai susţinut că aparenţa de legalitate a
fost dată în momentul sustragerii lemnelor din pădure şi de numărul mare de utilaje (3
tractoare şi 6 remorci proprietatea societății inculpatului G.C.), precum şi de numărul mare
de oameni care au participat la această operaţiune . În subsidiar, apărarea a solicitat aplicarea
unei amenzi penale inculpatului P.M. ca urmare a reanalizării dispoziţiilor art. 72 C.pen. din
1969.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate, cât
şi sub toate aspectele, conform art. 3856 pct. 3 C.pr.pen. din 1969, Curtea de Apel București
a constatat următoarele:
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că fapta prevăzută în art. 110
alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. a)
C.pen. din 1969, pentru care inculpatul P.M. a fost trimis în judecată de către procuror nu
prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Potrivit art. 181 alin. (2) C.pen. din 1969,
la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţinea seama de modul şi mijloacele de
105
Art. 181 C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Fapta care nu prezintă pericolul social al unei
infracțiuni”, prevedea:
,,(1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă
adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de
importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
(2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele
de săvîrşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea
produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este
cunoscut.
(3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanţa aplică una din
sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute la art. 91.”
La rândul său, art. 91 C.pen. din 1969, sub denumirea ,,Sancțiunile cu caracter administrativ”,
prevedea:
,,Când instanţa dispune înlocuirea răspunderii penale, aplică una din următoarele sancţiuni
cu caracter administrativ:
a) mustrarea;
b) mustrarea cu avertisment;
c) amenda de la 10 lei la 1.000 lei.”

224
săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea
produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă
este cunoscut. Or, analizarea probatoriului administrat de către procuror în faza de urmărire
penală va avea loc în raport de aceste dispoziţii ca urmare a revenirii inculpatului P.M.
asupra aplicării dispozițiilor 3201 C.pr.pen. din 1969. Conform rechizitoriului întocmit în
cauză, inculpatul P.M. în seara/noaptea de 31 martie 2012 a sustras împreună cu mai multe
persoane material lemnos din pădurea fostei Unităţi Militare Borăneşti, aparţinând Primăriei
comunei Borăneşti, cu un volum de 7,3 m.c., valorând 1.352 lei (plus TVA), fapte ce
întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 110 alin. (1) lit. a) și alin.
(2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. din 1969. În ceea
ce-l priveşte pe inculpatul P.M., procurorul a reţinut că acesta nu şi-a recunoscut vinovăţia,
declarând că a crezut că-l ajută pe şeful său, inculpatul G.C., să încarce nişte lemne, crezând
că acesta din urmă le-a cumpărat. Aparenţa de legalitate despre care a făcut vorbire apărarea
în motivele de recurs este dată şi de împrejurarea că la săvârşirea infracţiunii de furt de
arbori care au fost tăiaţi din pădure, au participat şi inculpaţii M.I., P.D. şi B.V., care în
calitatea lor de paznici ai Primăriei comunei Borăneşti aveau îndatorirea de a asigura
bunurile aflate în patrimoniul autorităţii locale, respectiv şi ale Ocolului Silvic Borăneşti. Or,
nicio probă din dosar nu confirmă că între inculpaţii M.I., P.D. şi B.V., pe de o parte, şi
inculpatul P.M., pe de altă parte, care aşa cum a reţinut şi procurorul, prin rechizitoriu, şi-a
dat seama că „este ceva în neregulă”, a existat vreo înţelegere cu privire la comiterea
infracțiunii sus-menționate.
În acest context, Curtea de Apel București, în opinie majoritară, a apreciat că sunt
incidente dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C.pr.pen. din 1969 cu
referire la art. 181 C.pen. din 1969, motiv pentru care a admis recursul declarat de către
inculpatul P.M. împotriva sentinţei penale nr. 172/2012, pronunţată de Judecătoria Urziceni,
în dosarul nr. 1196/330/2012 și, prin urmare:
I. A casat, în parte, sentinţa penală sus-menționată şi în fond, rejudecând, în baza art.
11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. b1) C.pr.pen. din 1969 cu referire la art. 181 C.pen. din
1969, l-a achitat pe inculpatul P.M., pentru infracţiunea prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. a) și
alin. (2) lit. a) și lit. c) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. din 1969 și art.
3201 C.pr.pen. din 1969.
În conformitate cu art. 91 C.pen. din 1969, a aplicat inculpatului sancţiunea amenzii
administrative în sumă de 300 lei.

225
 II. A dispus punerea în libertate a inculpatului P.M., de sub puterea mandatului de
arestare preventivă nr. 21/UP din 4 aprilie 2012 emis de Judecătoria Urziceni, dacă nu era
arestat în altă cauză.
III. A menținut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

C.10. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați

C.10.1.Folosirea fără drept a dispozitivelor de marcat ( infracţiune devenită prin

schimbarea încadrării juridice, abuz în serviciu contra intereselor publice) și participație
improprie la tăierea fără drept de arbori. Elemente constitutive. Subiecţi activi: personal
silvic, responsabili cu fondul forestier la Ocolul Silvic Focșani. Latura obiectivă: punerea în
valoare de arbori în partizele de masă lemnoasă într-un număr mai mare decât numărul
arborilor menționați în documente și determinarea membrilor echipelor de exploatare a
masei lemnoase să taie arbori în plus față de cei înscriși în actele de punere în valoare.
Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a pedepsei: suspendarea
condiționată a executării pedepsei. Legea penală mai favorabilă: dispozițiile din vechiul
Cod penal, atât în ceea ce privește încadrarea juridica a faptelor, cât și a regulilor ce
reglementează concursul de infracțiuni.
În calitate de personal silvic responsabil cu fondul forestier la Ocolul Silvic
Focșani, în perioada 2008-2010, inculpaţii au pus în valoare arbori în partizile de masă
lemnoasă, în care au fost delegaţi de șeful Ocolului Silvic, într-un număr mai mare decât
numărul arborilor menționați în documente și au determinat membrii echipelor ce au
realizat exploatările de masă lemnoasă, să taie arbori în plus față de cei înscriși în actele de
punere în valoare, în scopul valorificării ulterioare, fapte ce întrunesc elementele
constitutive ale infracţiunilor prevăzute în art. 112 din Legea nr. 46/2008 și în art. 52 alin.
(2) C.pen. raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 [încadrare juridică
schimbată ulterior de instanţă în infracţiunile prevăzute în art. 248 C.pen. din 1969 cu
aplicarea art. 5 C.pen. şi în art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 107 alin. (1) lit.
c) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, republicată].
Inculpații nu au recunoscut faptele comise.
Achitarea definitivă a unui inculpat: inexistența unor probe certe că acesta a săvârșit
infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
( C. Ap. Galați, S. pen., Dec. pen. nr. 326/2016 )

226
 Prin Sentința penală nr. 1057/2015, Judecătoria Focșani a dispus:
I. În baza art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen. raportat
la art. 4 C.pen., achitarea inculpaților P.G., B.C., B.G. și T.G. sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de folosire fără drept sau contrar reglementărilor specific în vigoare a
dispozitivelor speciale de marcat prevăzută în art. 112 din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la
data comiterii faptei).
În temeiul art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C.pr.pen.
raportat la art. 5 C.pen., achitarea acelorași inculpați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de
participație improprie la tăiere fără drept de arbori prevăzută în art. 52 alin. (2) C.pen.
raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.pen.
II. În temeiul art. 25 alin. (5) C.pr.pen., lăsarea ca nesoluționată a acțiunii civile
promovate de partea civilă Direcția Silvică Vrancea.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpații P.G, B.C, B.G. şi T.G. au lucrat la Ocolul Silvic Focșani; inculpatul P.G.
era șef de ocol la subunitatea Panciu, inculpatul B.G. ocupa funcția de responsabil cu fondul
forestier, iar ceilalți doi inculpați, B.C. și T.G., erau șefi de district.
În urma unui raport de audit s-au constatat următoarele:
- s-a depășit posibilitatea anuală prevăzută de amenajamentele silvice la produsele
principale, atât în 2009, cât și în 2010;
- au fost acceptați la licitații și negocieri pentru vânzarea masei lemnoase agenți
economici care aveau datorii la Direcția Silvică Vrancea și s-a livrat masă lemnoasă
acestora;
- nu au fost respectate prevederile contractuale privind asigurarea plății odată cu
livrarea masei lemnoase, fiind evidențiată ca datornic societatea ,,R.I.” SRL<
- directorul Direcției Silvice și șeful Ocolului Silvic Focșani nu s-au preocupat
îndeajuns de recuperarea debitelor:
- s-au încălcat normele tehnice privind punerea în valoare a arboretelor;
- s-a achitat contravaloarea prestațiilor serviciilor de exploatare, fără ca masa
lemnoasă să fie exploatată;
- s-a valorificat masa lemnoasă la populație fără ca masa lemnoasă să fi fost vândută
la licitație;
- s-a constatat un management defectuos din partea șefului Ocolului Silvic Focșani și
directorului Direcției Silvice Vrancea, reţinându-se că și subordonații nominalizați într-un
tabel anexă au avut o activitate defectuoasă.

227
 Efectuându-se cercetări, s-a stabilit că inculpații au determinat prin marcarea nelegală,
respectiv prin folosirea nelegală a ciocanelor de marcat, tăieri ilegale de arbori, rezultând în
final un volum de masă lemnoasă exploatată în plus fată de amenajamentul silvic și decât în
autorizațiile de exploatare.
Referitor la arborii determinați ca fiind marcați nelegal în expertizele efectuate în
cauză în timpul urmăririi penale, s-a stabilit că la controlul efectuat în suprafețele de pădure
de către inculpați, conform fișelor posturilor, au fost găsite cioate mai multe decât în actele
de punere în valoare sau provenind de la alți arbori decât cei reținuți în documentele de
punere în valoare, care însă nu pot fi reținute ca având o marcă silvică legală. Pentru
identificarea arborilor tăiați nelegal, verificările trebuie să pornească de la inventarierea
cioatelor marcate, care prezintă marcă silvică, și a cioatelor nemarcate, care nu prezintă
cioplaje la bază, cioplaje pe care se aplică vopseaua folosită la punerea în valoare şi amprenta
instrumentului de marcat. În ce privește cioatele care prezintă cioplaje fără vopsea și fără
amprenta instrumentului de marcat, acestea pot fi încadrate în categoria tăierilor ilegale
numai după inventarierea tuturor cioatelor și după stabilirea concordanței dintre arborii
rezultați astfel și cei trecuți în autorizațiile de exploatare. Concluzia este că cioatele care
prezintă marcă silvică autentică sunt cele care au cioplaje, vopsea și amprentă clară sau
lizibilă a instrumentului de marcat. De foarte multe ori însă, pe teren s-au găsit cioate care
poartă amprentă imprimată parțial, aplicată peste vopsea, cioplaje efectuate la data punerii în
valoare a arborilor pe care s-au aplicat însă marcaje după exploatarea masei lemnoase.
Expresia ,,marcă silvică” nu este înțeleasă întotdeauna ca fiind amprenta unui dispozitiv
special de marcat silvic autentic. Aceasta înseamnă că prin ,,marcă silvică” se înțelege și o
urmă lăsată de un oricare alt dispozitiv de marcat care, fie imită instrumentul autentic, fie are
o altă formă.
În legătură cu urmele lăsate de dispozitivele de marcat autentice, unul din experții
desemnați pentru efectuarea unei expertize tehnice judiciare a declarat că este imposibilă
efectuarea marcării cu ciocanul silvic fără să se imprime pe copac și indicativul ciocanului de
marcat, rezultând per a contrario, că mărcile identificate cu ocazia cercetărilor efectuate în
prezenta cauză, care nu au și indicativul ciocanului de marcat, nu provin de la ciocanul silvic,
ci de la dispozitive artizanale de marcat. S-a mai reținut că expertul a lămurit procedeul de
marcare cu ciocanul silvic, rezultând astfel, fără nicio îndoială, că niciunul din inculpații din
această cauză nu puteau să folosească ciocanul de marcat fără ca pe arborii respectivi să se
imprime indicativul ciocanului ce le-a fost încredințat.

228
 Fiind concluzia unei persoane autorizate pentru elucidarea acestei probleme, respectiv
a unui expert de specialitate, s-a apreciat că această susținere înlătură fără dubiu și în
totalitate susținerile martorilor care au declarat la urmărirea penală că știu că inculpații B.C.,
P.G. și B.G. le-au înmânat unor persoane ciocanele silvice pentru ca acestea să aplice în mod
superficial pentru a nu impregna pe copac și indicativul ciocanului de marcat. Depozițiile
acestor martori nu pot fi reținute, mai ales că din documentele aflate la Ocolul Silvic Focșani
rezultă că niciunul din martorii care au declarat cu privire la aceste împrejurări nu au
participat la activitatea de marcare.
Din analiza coroborată a expertizelor efectuate cu documentele aflate la dosar, cu
lămuririle experților, s-a apreciat că, în suprafețele de pădure care au făcut obiectul
controlului în baza căruia s-a stabilit un prejudiciu rezultat în urma unor tăieri ilegale, au
rezultat următoarele împrejurări esențiale în această cauză:
- la activitatea de marcare cu ciocanele silvice care la data controlului nu se mai aflau
în posesia inculpaților, fiind predate, a participat pădurarul Ş.G.;
- arborii care poartă o marcă autentică obținută cu ciocanele silvice primite în acest
scop de către inculpați sunt aceeași în autorizațiile de exploatare și în actele de punere în
valoare;
- în privința cioatelor identificate prin mărci silvice neautentice, acestea pot fi
considerate urme de tăieri ilegale, marcarea fiind făcută cu instrumente artizanale;
- marcarea cu ciocanul silvic nu se poate face superficial, întotdeauna ciocanul silvic
lasă şi indicativul pe lemn;
- valorificarea materialului lemnos a avut loc prin grija altor persoane decât a
inculpaților din prezenta cauză;
- nu au fost identificate cioate pe care să existe amprenta de marcă silvică autentică și
care să provină din exploatarea de arbori care nu să fie incluși în acte de punere în valoare;
- controlul a avut în vedere și marcări anterioare, la care s-a folosit vopsea de aceeași
culoare, arborii marcați fiind însă evidențiați în alte APV-uri și alte autorizații de exploatare;
-mărcile pe care nu se cunoaște amprenta clară a ciocanului de marcat, inclusiv
indicativul alfanumeric, nu pot fi reținute că provin de la ciocanele silvice folosite de
inculpați cu ocazia marcărilor, aplicarea acestor mărci neputând fi reținută inculpaților.
În ce privește prejudiciul calculat ca fiind rezultat în urma tăierilor nelegale de arbori
în modalitatea marcărilor nelegale și prin folosirea defectuoasă a ciocanului silvic, instanța a
precizat că în raportul de audit au fost avute în vedere volumele de masă lemnoasă calculate
pe baza cioatelor inventariate în partizi pe care s-a găsit vopsea folosită la marcare, fără să se

229
facă distincție între aceste cioate și cele pe care se regăsește efectiv amprenta ciocanelor de
marcat înmânate inculpaților cu delegație. În actul de sesizare s-a reținut că tăierea ilegală de
arbori efectuată de persoane nedeterminate întru totul s-a făcut la instigarea inculpaților. Este
de menționat că instigarea reprezintă fapta unei persoane care determină cu intenție o
altă/alte persoane să săvârșească cu sau fără vinovăție o faptă prevăzută de legea penală.
Pentru a exista instigare trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
- să existe o acțiune efectivă de determinare a instigatorului asupra celui instigat;
- activitatea de determinare să privească săvârșirea unei fapte penale;
- să nu existe o hotărâre preexistentă a instigatului de a săvârși fapta respectivă;
- acțiunea de instigare să fie de natură a-l determina pe cel instigat să săvârșească
fapta la care a fost instigat.
În speță, în ce privește prima condiție, instanța de fond a reținut că din niciuna din
probele administrate în cauză nu rezultă că vreunul din inculpați a determinat prin rugăminți,
îndemnuri, daruri, presiuni, una din persoanele sau toate persoanele care alcătuiau echipele
care au realizat exploatarea masei lemnoase din partizile în care inculpații au făcut marcarea,
să taie arbori nelegal peste cantitatea înscrisă în APV-uri și autorizațiile de exploatare. S-a
considerat că este exclus ca inculpații să răspundă pe baza unei prezumții creată de organele
de control, aflată în contradicție cu prezumția de nevinovăție, garantată oricărei persoane
cercetate. Nicio probă nu indică, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpații au avut o
acțiune efectivă de determinare a tăierii unor arbori nemarcați corespunzător cu ciocanul
silvic. De altminteri, din nicio probă nu rezultă că inculpații cunoșteau la momentul
efectuării marcării persoanele care urmau să taie arborii marcați ori să exploateze efectiv
masa lemnoasă, pentru ca apoi să intervină în mod direct printr-o acțiune specifică instigării
în sensul noțiunii juridice. În însuși actul de sesizare, persoanele despre care se susține că au
fost instigate apar ca fiind în număr nedeterminat, aspect care, din punct de vedere juridic,
înseamnă că ar duce la o instigare colectivă ce nu constituie modalitatea participației penale.
În fine, eventuala marcare a unui număr mai mare de arbori de către inculpați decât cel
autorizat sau decât cel care apare în APV-uri nu poate realiza conținutul vreuneia din
modalitățile în care se realizează instigarea. Această operațiune de marcare nu este nici aptă,
nici suficientă să realizeze vreuna din acțiunile în care se realizează instigarea. În ceea ce
privește condiția ca activitatea de determinare să privească săvârșirea unei fapte penale, din
actele dosarului de urmărire penală nu rezultă că inculpații au acționat în vreuna din
modalitățile instigării pentru ca instigații, râmași nedeterminați, să conducă la tăieri ilegale –
faptă penală. Referitor la condiția inexistenței hotărârii preexistente a instigaților de a săvârși

230
tăierile ilegale, pentru analiza acesteia era absolut necesară identificarea, determinarea
persoanelor despre care în actul de sesizare se susține că au comis tăierile ilegale. Aspectul
legat de persoanele care au avut calitatea de instigat a rămas neelucidat, astfel încât analiza
condițiilor pentru existenta instigării apare ca fiind lipsită de sens.
Prin urmare, analiza celorlalte două condiții și anume activitatea de instigare să fie de
natură a-l determina pe cel instigat să săvârșească fapta, precum și condiția ca cel instigat să
treacă la săvârșirea faptei, este sterilă și fără sens. Nu rezultă că acțiunea inculpaților de
marcare a arborilor cu ciocanele primite pe bază de delegație au fost de natură să determine
persoanele care au tăiat arbori să taie și arbori marcați nelegal și nu rezultă că persoanele care
au tăiat lemne, nedeterminate, au tăiat arbori ca urmare a acțiunii inculpaților.
Fața de toate aceste considerente, prima instanță a apreciat că în cauză nu rezultă că
sunt îndeplinite condițiile, elementele constitutive ale instigării la tăiere ilegală de arbori,
reținută în sarcina inculpaților P.G., B.G., B.C. și T.G.
Împotriva sentinței penale sus-menționate, în termen legal, au declarat apel Parchetul
de pe lângă Judecătoria Focșani și partea civilă RNP – Romsilva, Direcția Silvică Vrancea,
care au apreciat hotărârea instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică, sub aspectul
greșitei achitări a inculpaților.
S-a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina acestora din
infracțiunile de folosire fără drept a dispozitivelor de marcat prevăzută în art. 112 din Legea
nr. 46/22008 și participație improprie la tăiere fără drept de arbori prevăzută în art. 52 alin.
(2) C.pen. raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 în infracțiunile de abuz în
serviciu prevăzută în art. 297 C.pen. și participație improprie la tăiere fără drept de arbori
prevăzută în art. 52 alin. (2) C.pen. raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008.
Partea civilă RNP – Romsilva, Direcția Silvică Vrancea a solicitat obligarea inculpaților, în
solidar, la plata sumei de 351.337 lei, cu titlu de daune, cauzate fondului forestier,
proprietatea publică a statului.
Analizând cauza prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu sub toate
aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 417 alin. (2) C.pr.pen., Curtea de Apel Galați a
reținut următoarele:
Raportul de audit efectuat la Ocolul Silvic Focșani în perioada 1-12 noiembrie 2010
nu poate constitui mijloc de probă în sensul prevăzut de Codul de procedură penală, el fiind
un mijloc de sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la săvârșirea unor infracțiuni.
Martorii au precizat în mod constant că inculpații le spuneau să aplice ciocanul silvic într-o
parte și să nu lovească puternic ca să nu se imprime amprenta ciocanului silvic. De

231
asemenea, au mai menționat martorii că uneori efectuau marcări, fără vopsea, tot în scopul de
a nu se observa amprenta ciocanului silvic, iar uneori inculpații nu dădeau numere curente și
măsurau arborii marcați, fără a-i trece în fișele de inventar. În sarcina inculpaților se reține
un prejudiciu total de 351.337 lei, cu titlu de daune, cauzate fondului forestier, proprietatea
publică a statului, ca urmare a activității desfășurate de aceștia și prezentată de martori.
Din raportul de expertiză rezultă că au fost tăiați arbori care nu prezintă amprenta
ciocanului de marcat, ci a altor dispozitive artizanale, care aveau scopul ca prin aplicarea lor
să se asigure o prezumtivă legalitate a tăierii arborilor respectivi. Acești arbori au fost trecuți
la prejudiciul solicitat de partea civilă ca fiind realizat prin activitatea infracțională a
inculpaților.
În aceste condiții, singura probă obiectivă care este cât mai aproape de adevăr este
expertiza tehnică efectuată în cauză, expertiză care a stabilit atât activitatea infracțională a
fiecărui inculpat, cât și valoarea prejudiciului pentru fiecare dintre aceștia.
Infracțiunile la regimul silvic sunt in continuare incriminate în Legea nr. 46/2008, în
afară de infracțiunea folosirii ilegale a ciocanului de marcat prevăzută in reglementarea
anterioara a Legii nr. 46/2008 la art. 112, aspect ce dovedește fără echivoc intenția
legiuitorului de dezincriminare a acestei fapte. Totuși, activitatea infracțională a inculpaților
reținută și descrisă în raportul de expertiză întrunește elementele constitutive ale infracțiunii
de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută în art. 248 C.pen. din 1969.
Încadrarea juridică corectă este aceea sus-menționată, deoarece partea civila RNP – Romsilva
este o instituție de interes public care administrează fondul public, respectiv fondul forestier
al statului. De asemenea, constituie infracțiunea de abuz in serviciu roducerea unei pagube în
patrimoniul unei instituții publice. Referitor la inculpații B.C, P.G. și T.G, în calitatea
acestora de angajați, respectiv de tehnicieni silvici, aceștia au calitatea de funcționari publici
îndeplinind acte de interes public (administrarea și gestionarea fondului forestier al statului
prin activitățile ce le desfășurau, de marcare a copacilor ce puteau face obiectul tăierilor de
către persoane autorizate).
Activitatea infracțională a inculpaţilor, de marcare necorespunzătoare a arborilor din
partidele Ua 48 A, UA 48 B,C și Ua 80, ce a dus la tăierea ilegala a unor arbori de către
persoane care au acționat fără vinovăție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
participație improprie la taiere fără drept de arbori prevăzută în art. 52 alin. (2) C.pen.
raportat la art. 107 din Legea nr. 46/2008, republicată.
Legea penală mai favorabilă este vechiul Cod penal, atât în ceea ce privește
încadrarea juridică a faptelor, cât și a regulilor ce reglementează concursul de infracțiuni.

232
 Raportat la valoarea prejudiciului reținut prin raportul de expertiză și la activitatea
infracțională a inculpaţilor stabilită tot prin același raport, Curtea de Apel Galați a apreciat că
scopul sancțiunii penale poate fi atins în cazul inculpaţilor B.C., P.G și T.G și prin aplicarea
unor pedepse îndreptate spre minimul special prevăzut de lege, iar ca modalitate de
executare, suspendarea condiționată pe durata termenului de încercare prevăzută la art. 82
C.pen. Aceeași concluzie rezultă și dacă se are în vedere persoana inculpaţilor care sunt la
primul impact cu legea penală.
În ceea ce îl privește pe inculpatul B.G, Curtea de Apel Galați a statuat că, în baza
dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C.pr.pen., se impune achitarea acestuia, pentru faptele
deduse judecății, deoarece nu sunt probe certe că acesta a săvârșit infracțiunile care au fost
reținute în sarcina sa.
Față de cele expuse mai sus, instanța de apel a dispus:
I. Condamnarea inculpatului T.G., la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută în art. 248
C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen.
Condamnarea aceluiași inculpat la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de participație improprie la tăiere fără drept de arbori prevăzută în art.
31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 107 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. d) din Legea
nr. 46/2008, republicată.
În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) cu referire la art. 34 lit. b) C.pen. din 1969 cu
aplicarea art. 5 C.pen., executarea de către același inculpat a pedepsei cele mai grele, de 1 an
și 2 luni închisoare, sporită la 1 an şi 4 luni închisoare.
Aplicarea față de același inculpat a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor
prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. din 1969.
În baza dispozițiilor art. 81 C.pen. din 1969, suspendarea condiționată a executării
pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare prevăzută în art.
82 din același cod, respectiv 3 ani și 4 luni.
II. Condamnarea inculpaților B.C. şi P.G. la o pedeapsă de câte 8 luni închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută în art.
248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen.
Condamnarea acelorași inculpați la o pedeapsă de câte 7 luni închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de participație improprie la tăiere fără drept de arbori prevăzută în art.
31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 107 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. d) din Legea
nr. 46/2008, republicată.

233
 În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) cu referire la art. 34 lit. b) C.pen. din 1969 cu
aplicarea art. 5 C.pen., executarea de către aceiași inculpați a pedepsei cele mai grele, de 8
luni închisoare, sporită la 9 luni închisoare.
Aplicarea față de aceiași inculpați a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor
prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. din 1969.
În baza dispozițiilor art. 81 C.pen. din 1969, suspendarea condiționată a executării
pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare prevăzută în art.
82 din același cod, respectiv 2 ani și 9 luni.
III. În baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. c) C.pr.pen.,
achitarea inculpatului B.G. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra
intereselor publice prevăzută în art. 248 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C.pen. și de
participație improprie la tăiere fără drept de arbori prevăzută în art. 31 alin. (2) C.pen. din
1969 raportat la art. 107 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. d) din Legea nr. 46/2008, republicată.
III. Admiterea, în parte, a pretențiilor civile formulate de partea civilă RNP –
Romsilva, Direcția Silvică Vrancea.

C.11. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureș

C.11.1. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: reprezentanți
și salariați ai unei societăți comerciale având ca obiect exploatarea masei lemnoase.
Elemente constitutive. Latura obiectivă: tăierea fără drept, în cursul anului 2010, a arborilor
nemarcați și sustragerea acestora în scopul valorificării, acțiunile inculpaților producând un
prejudiciu de 1.070.486 lei. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de
individualizare a pedepsei: suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, suspendarea
condiționată a executării pedepsei, respectiv în regim de detenție. Legea penală mai
favorabilă.
Fapta inculpaților care, în cursul anului 2010, în calitate de reprezentanți ori
salariați ai unei societăți comerciale având ca obiect exploatarea masei lemnoase, au tăiat
ilegal arbori nemarcați și au sustras materialul lemnos pentru valorificare, creând un
prejudiciu total de 1.070.486 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor
prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și alin. (2) lit. a) și în art. 110
alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 33
lit. a) C.pen. din 1969 (texte legale în vigoare la data comiterii faptelor).

234
 Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, apărările
acestora fiind înlăturate de instanță pe baza materialului probator administrat.
Achitarea unor inculpați în primă instanță, condamnarea lor în calea de atac a
procurorului, chiar cu executarea pedepsei în regim de detenție.
(C. Ap. Târgu-Mureș, S. pen., Dec. pen. nr. 60/A/2014)

La data de 13.03.2012, în dosarul nr.1538/289/2011, Judecătoria Reghin a pronunţat

Sentinţa penală nr. 85/2012, prin care:
I. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. din 1969,
l-a achitat pe inculpatul T.O. pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori prevăzută în art.
110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.
din 1969 (texte legale în vigoare la data comiterii faptei).
II. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. din 1969,
l-a achitat inculpatul T.I. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la tăiere ilegală de arbori
prevăzută în art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d ) și alin. (2) lit. a) din
Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 (texte legale în vigoare la
data comiterii faptei).
III. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. din 1969,
i-a achitat pe inculpații B.D. și G.A.M. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la furt
de arbori prevăzută în art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit.
a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969.
IV. În temeiul art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit.
a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi 37 lit. a) C.pen. din 1969 l-a
condamnat pe inculpatul J.T. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de
instigare la tăiere ilegală de arbori şi conform art. 83 alin. (1) C.pen. din 1969 a revocat
suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentinţa
penală nr. 27/2010 a Judecătoriei Reghin, rămasă definitivă prin neapelare, şi a dispus
executarea în întregime a acestei pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa
rezultantă de 6 ani închisoare.
În baza art. 88 C.pen. din 1969 a dedus din durata pedepsei aplicate durata reţinerii şi
a arestării preventive de la data de 10 iunie 2010 la data de 16 iunie 2010, iar în baza şi în
condiţiile prevăzute la art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969 a interzis inculpatului drepturile
prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din același cod.

235
 V. În temeiul art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969, l-a
condamnat pe inculpatul B.P. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
de tăiere ilegală de arbori.
În temeiul art. 81 alin. (1) C.pen. din 1969, a suspendat condiţionat executarea
pedepsei, pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) din
același cod.
VI. În temeiul art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969, l-a
condamnat pe inculpatul P.P., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
de tăiere ilegală de arbori.
În baza art. 81 alin. (1) C.pen. din 1969, a suspendat condiţionat executarea pedepsei
pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 alin. (1) din același cod
şi conform art. 359 C.pr.pen. din 1969 i-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83
C.pen. din 1969, a căror nerespectare atrăgeau revocarea suspendării condiţionate a
executării pedepsei.
În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, a interzis inculpatului
drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din același cod şi, de
asemenea, conform art. 71 alin. (5) din același cod a constatat suspendată executarea
pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
VII. În temeiul art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 3201 alin. (7) C.pr.pen. din 1969, i-a
condamnat pe inculpații S.P., S.V. și P.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea
infracţiunii de tăiere ilegală de arbori, iar în baza art. 81 alin. (1) C.pen. din 1969 a
suspendat condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în
condiţiile art. 82 alin. (1) C.pen. din 1969 şi conform art. 359 C.pr.pen. din 1969 i-a atras
atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. din 1969, a căror nerespectare atrăgeau
revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În temeiul şi în condiţiile art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, a interzis inculpatului
drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi și lit. b) din același cod şi, de
asemenea, conform art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, a constatat suspendată executarea
pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

236
 VIII. În baza art. 346 alin. (1) C.pr.pen. din 1969, a respins acţiunea civilă exercitată
de partea civilă RNP – Romsilva, Direcţia Silvică Mureş şi, în consecinţă, a dispus ridicarea
măsurilor asigurătorii luate în cursul urmăririi penale.
Situația de fapt a fost următoarea:
În perioada anilor 2008-2010, partea responsabilă civilmente societatea ,,L.” SRL
Sângeorz Băi, administrată de către inculpaţii T.O. şi T.I., a avut în exploatare, pe raza
Ocolului Silvic Răstoliţa din cadrul RNP – Romsilva, Direcţia Silvică Mureș, parchete în
zona Pescoasa (u.p.VI) și Țiganca (u.p.IV)
Deşi în contractele încheiate direct cu Direcţia Silvică Mureş sau în cele cesionate de
societatea ,,M. EXIM” SRL Topliţa erau indicate strict natura operaţiunilor, ce trebuiau
executate în partizile concesionate, şi dimensiunile arborilor ce trebuiau exploataţi din
acestea, de către partea responsabilă civilmente, inculpaţii T.I. şi T.O. au ales să depăşească
volumul masei lemnoase încuviinţat a fi exploatat. Deopotrivă, cu toate că organele silvice,
pe suprafeţele de teren concesionate părții responsabile civilmente, procedaseră la marcarea
arborilor ce se impuneau a fi exploataţi, s-a procedat sub directa îndrumare a coinculpaţilor
J.T. şi T.I. la valorificarea unui volum de masă lemnoasă mai mare decât cel stabilit
contractual, aceşti doi coinculpaţi fiind cei care, în teren, dădeau indicaţiile de tăiere a
arborilor şi de transportare a lor la rampa de încărcare.
Procedând în acest mod, inculpații au tăiat ilegal arbori nemarcați și au sustras
materialul lemnos pentru valorificare, creând un prejudiciu total de 1.070.486 lei.
Sentința pronunţată de instanţa de fond, în termen legal, a fost atacată cu recurs (deci
anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală) de către Parchetul de pe lângă
Judecătoria Reghin, inculpatul J.T. şi partea civilă RNP – Romsilva, Direcţia Silvică Mureș.
Criticând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate, Parchetul de
pe lângă Judecătoria Reghin a solicitat ca în urma admiterii căii de atac astfel promovate,
desfiinţându-se parţial sentinţa penală criticată, inculpaţii T.O., T.I., B.D. și G.A.M. să fie
condamnaţi potrivit învinuirilor reţinute în sarcină, şi toți inculpaţii, în solidar cu partea
responsabilă civilmente, să fie obligaţi la plata de despăgubiri către partea civilă.
Judecând recursul, Curtea de Apel Târgu-Mureș a reţinut următoarele:
Martorii audiaţi în cauză au învederat faptul că inculpații T.O. şi T.I. se deplasau
frecvent în partizile concesionate de partea responsabilă civilmente, că amândoi, împreună cu
coinculpatul J.T., studiau dimensiunile arborilor exploataţi, ce erau aduşi la rampa de
încărcare, şi că volumul de material lemnos exploatat zilnic, chiar şi în zile nelucrătoare ale
săptămânii, era însemnat, deoarece resursele materiale (utilajele) şi cele umane de care

237
dispunea partea responsabilă civilmente erau mari. Scopul pentru care inculpatul T.O. a
acţionat în modalitatea anterior expusă, a fost acela de a obţine importante foloase financiare,
de la agenţii economici, cu obiect de activitate în confecţionarea mobilei. Acest inculpat se
face vinovat de săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, în formă continuată, deoarece venea
în teren, inspecta calitatea şi dimensiunea arborilor exploataţi şi, colaborând cu celălalt
administrator al firmei, fratele său, coinculpatul T.I., ştia de modul în care se exploatau
partizile concesionate, dovadă fiind tentativa sa de mituire a martorului O.G.I., pentru ca
acesta să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu ce îi reveneau, în controlul desfăşurat pe
terenurile exploatate de partea responsabilă civilmente.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul T.I., avându-se în vedere probele administrate,
rezultă că acesta, în primele cinci luni ale anului 2010, a instigat angajaţii părții responsabile
civilmente nu doar să taie, de pe partizile concesionate, arbori nemarcaţi, dar a şi transportat
lemnul astfel exploatat, la rampa acestei părți, însuşindu-l astfel pe nedrept. Coinculpaţii din
prezenta cauză (ce au recurs la procedura simplificată a judecării în cazul recunoașterii
vinovăției) au învederat faptul că inculpatul T.I. i-a determinat să taie arbori nemarcaţi, care
erau apoi transportaţi, cu ajutorul coinculpaților, ce lucrau pe utilajele părții responsabile
civilmente, la rampă; în continuare, materialul lemnos astfel obţinut era încărcat în camioane
şi transportat la diverşi cumpărători. Aceşti angajaţi ai părții responsabile civilmente au fost
determinaţi de inculpatul T.I. să acţioneze în modul relatat anterior, deoarece acesta le-a spus
că „va rezolva” problema arborilor tăiaţi ilegal, iar frica de a nu fi plătiţi pentru munca
prestată şi de a nu-şi putea întreţine familiile, i-a determinat să se conformeze dispozițiilor
inculpatului.
Se observă, aşadar, că şi inculpatul T.I. se face vinovat de săvârşirea faptelor ce i-au
fost reţinute în sarcină, fapte care, ca şi în cazul inculpatului T.O., sunt calificate a fi
infracţiuni într-o lege specială, există şi au fost comise, de fiecare dintre aceştia, cu forma de
vinovăţie a intenţiei directe.
Cu referire la coinculpaţii G.A.M. şi B.D., este de menționat că acelaşi probator a
demonstrat că aceştia, în calitate de angajaţi ai părții responsabile civilmente, au contribuit,
prin transportarea materialului lemnos, ilegal tăiat, de către coinculpaţii P.I., B.P., P.P., S.V.,
S.P. şi P.I., la săvârşirea infracţiunii de furt de arbori, în formă continuată. Aceşti doi
inculpaţi aveau cunoştinţă de faptul că, la solicitarea expresă a inculpaţilor J.T. şi T.I.,
fasonatorii mecanici procedau la tăieri ilegale de arbori, arbori pe care ei doi, cu ajutorul
utilajelor ce le conduceau, îi transportau din pădure la rampa ce aparţinea societăţii ai cărei
angajaţi erau, unde aceştia (arborii tăiaţi ilegal) erau încărcaţi în camioane. Atât fasonatorii

238
mecanici, cât şi inculpaţi G.A.M. şi B.D. ştiau că arborii respectivi erau nemarcaţi şi tăiaţi
ilegal. Asigurând transportul arborilor tăiaţi ilegal de la locul lor de exploatare la rampa de
încărcare, cei doi inculpați menționați anterior i-au ajutat pe inculpaţii T.O. şi T.I. să
sustragă, în primele cinci luni ale anului 2010, arborii tăiaţi ilegal, de pe partizile
concesionate de partea responsabilă civilmente. Acţionând în acest mod , cei doi inculpaţi au
intrat în sfera ilicitului penal, fiecare comiţând, cu intenţie directă, infracţiunea de
complicitate la infracţiunea de furt de arbori, în formă continuată.
Pentru aceste considerente, Curtea de Apel Târgu-Mureș a desfiinţat parţial sentinţa
atacată şi, rejudecând cauza:
I. În conformitate cu art. 5 C.pen., a înlăturat prevederile alin. (2) lit. a) al art. 108,
respectiv al art. 110 din Legea nr. 46/2008 din încadrarea juridică a faptelor inculpaţilor
T.O., T.I., J.T., B.D. şi G.A., de tăiere ilegală de arbori şi respectiv furt de arbori, precum şi
prevederile art. 37 lit. a) C.pen. din 1969 referitoare la starea de recidivă din încadrarea
juridică a faptei de instigare la infracţiunea de tăiere ilegală de arbori a inculpatului J.T., ca
urmare a intervenirii legii mai favorabile.
II. L-a condamnat pe inculpatul T.O., pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori
prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.
din 1969 şi art. 5 C.pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 16 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 861, art. 862 şi art.
863 C.pen. din 1969, a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de
încercare de 6 ani.
III. L-a condamnat pe inculpatul T.I., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la
tăiere ilegală de arbori prevăzută în art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d)
din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 şi art. 5 C.pen., la
pedeapsa de 3 ani închisoare.
L-a condamnat pe acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori
prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.
din 1969 şi art. 5 C.pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 33 lit. a) și art 34 lit. b) C.pen.
din 1969, a contopit pedepsele aplicate în cea mai grea dintre ele, urmând ca inculpatul să
execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 71 alin. (2) C.pen. din
1969, a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute la art. 64 alin.
(1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C.pen. din 1969.

239
 IV. I-a condamnat pe inculpații B.D. și G.A.M., pentru săvârşirea infracţiunii de
complicitate la furt de arbori prevăzută în art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin. (1)
lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 şi art. 5 C.pen., la
pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 16 alin. (2) din Legea 187/2012 raportat la art. 81 și art. 82 C.pen. din
1969, a suspendat condiționat executarea pedepselor aplicate inculpaților sus-menționați pe
un termen de încercare de 5 ani.
V. În temeiul art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 şi art. 5 C.pen., l-a condamnat pe
inculpatul J.T., la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de instigare la
tăiere ilegală de arbori.
În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, a menţinut dispoziţiile primei
instanţe de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare
aplicată prin sentinţa penală nr. 27/2010 a Judecătoriei Reghin şi de cumulare a acestei
pedepse cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul J.T. să execute pedeapsa
rezultantă de 6 ani închisoare.

C.12. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești

C.12.1. Tăierea fără drept de arbori. Subiectul activ: fără calitate specială. Latura
obiectivă: tăierea fără drept a unui număr de 134 de arbori nemarcați din fondul forestier
național. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării
pedepsei: suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere – unul din inculpați
a avut o conduită nesinceră și mai suferise condamnări anterioare.
Fapta inculpaților care, în perioada iulie – septembrie 2008, au tăiat de pe picior un
număr de 134 de arbori nemarcați, cu o valoare de 11.621,18 lei, arbori din fondul forestier
național, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori
prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii
faptei).
(Jud. Topoloveni, Sent. pen. nr. 100/2011, definitivă prin nerecurare)

Prin Sentința penală nr. 100/2011, pronunțată de Judecătoria Topoloveni, în dosarul

nr. 1359/828/2010, inculpații T.I.I. și I.M. au fost condamnați la pedeapsa de 4 ani, respectiv

240
3 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârșirea
infracțiunii de tăiere fără drept de arbori prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art.74 lit. a) și lit. c), art. 76 lit. c) Cod penal și art. 80
C.pen. din 1969.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 6 septembrie 2008, organele de poliţie şi silvice au depistat în flagrant,
într-o pădure amplasată în zona „Valea Grecilor” – Moşteni Greci, din comuna Boţeşti, pe
inculpatul I.M. care, cu o drujbă marca Sthill, fasona mai mulţi arbori esenţă stejar, care
fuseseră doborâţi anterior. Cu această ocazie, s-a stabilit că toţi cei 134 de arbori ce au fost
inventariaţi, prezentau urmă de tăiere proaspătă, se aflau chiar lângă cioata produsă în urma
tăierii şi aveau coronamentul verde. În timpul acestei constatări, la suprafaţa menţionată s-a
prezentat şi inculpatul T.I.I., care a precizat că pădurea îi aparţine şi a invocat că, din cele
134 de cioate arbori nemarcaţi, o parte prezintă tăietură mai veche. Susţinerea acestui
inculpat a fost însă înlăturată de probatoriul administrat, pe baza căruia s-a stabilit că toţi cei
134 de arbori doborâţi nelegal nu prezentau marca silvică, stabilindu-se valoarea totală de
11.621,18 lei, de peste 50 de ori mai mare decât preţul mediu al unui cub de masă lemnoasă
pe picior, care, la data săvârşirii faptelor, era de 74 lei, conform adresei de evaluare a
prejudiciului.
S-a stabilit că în cursul anului 2007, inculpatul T.I.I. a achiziţionat un gater, iar în
primăvara anului 2008 a cumpărat suprafeţe de pădure de la martorii B.M. şi V.N., pădurile
acestora aflându-se în directă vecinătate şi însumând o suprafaţă de circa 3 ha teren. După
dobândirea acestui teren, inculpatul T.I.I. l-a condus pe celălalt coinculpat, I.M., în suprafaţa
de pădure şi i-a pus la dispoziţie o drujbă, spunându-i că arborii trebuie tăiaţi în totalitate, cu
toate că aceştia nu prezentau marcă silvică şi nu se efectuase în prealabil procedura de
marcare a materialului lemnos potrivit dispoziţiilor legii, expres reglementate de Codul
silvic. Pe baza acestei înţelegeri – începând cu luna iulie 2008 şi până în luna septembrie
2008 – inculpatul I.M. a doborât de pe picior 134 de arbori nemarcaţi de pe picior, inculpatul
T.I.I. prezentându-se de fiecare dată la pădure pentru a sorta materialul lemnos extras, în
lemn de foc şi lemn de lucru.
După doborârea arborilor, aceştia erau transportaţi cu un tractor cu remorcă de către
martorul P.N.A., la solicitarea inculpatului T.I.I., mergând în acest scop în pădure de circa 4-
5 ori în decurs de 2-3 săptămâni.
Referitor la încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor constând în
săvârşirea mai multor acte materiale, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în

241
intervalul iulie – septembrie 2008, acte care, fiecare în parte realizează conţinutul infracţiunii
de tăiere ilegală de material lemnos din fondul forestier naţional, prin atingerea adusă
relaţiilor sociale menite să protejeze fondul forestier, ca factor esenţial în menţinerea calităţii
mediului la un nivel optim, se constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 41 alin. (2)
C.pen. din 1969 privind infracţiunea continuată.
La stabilirea şi individualizarea pedepselor, trebuie să se aibă în vedere criteriile
generale prevăzute la art. 72 C.pen. din 1969, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de
textul incriminator, gradul de pericol social concret al faptei comise de fiecare inculpat, în
raport de împrejurările în care au fost săvârşite – în participaţie penală şi în formă continuată
– scopul urmărit, rezultatul socialmente periculos produs asupra calităţii mediului raportat şi
la volumul ridicat de material lemnos doborât ilegal, dar şi circumstanţele personale ale
inculpaţilor. Referitor la acest ultim aspect se observă că inculpatul T.I.I. a adoptat în mod
constant o atitudine nesinceră pe parcursul derulării prezentei proceduri judiciare, iar acesta
nu se află la primul contact cu legea penală, aşa cum rezultă din fişa de cazier ce confirmă
existenţa unor condamnări anterioare care, deşi nu atrag starea de recidivă, întrucât s-a
împlinit termenul de reabilitare, fiind incidente astfel dispozițiile art. 38 alin. (2) C.pen. din
1969, oferă date ce justifică aplicarea pedepsei cu închisoare într-un cuantum de natură a
asigura resocializarea inculpatului. Cu toate acestea, se va avea în vedere şi aspectele inserate
în conţinutul referatului de evaluare psiho-socială întocmit de consilierul de probaţiune din
cadrul Tribunalului Argeş, potrivit cărora inculpatul beneficiază de resurse interne care îl pot
ajuta să nu mai comită fapte penale în viitor, dar şi de resurse externe care îl pot sprijini în
demersurile sale de reintegrare socială, referitoare în principal la familia sa şi la
responsabilităţile ce decurg din faptul că este singurul întreţinător pentru soţia şi cei doi copii
care au probleme de sănătate majore, concluzionându-se că inculpatul prezintă perspective de
a fi reintegrat în comunitate.
Coroborând toate aceste elemente, se poate aprecia că scopul preventiv-educativ al
pedepsei, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 52 C.pen. din 1969, se poate realiza
şi prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de textul incriminator.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, constatând îndeplinite cumulativ
condiţiile menționate la art. 861 C.pen. din 1969, atât în ceea ce priveşte cuantumul pedepsei,
cât şi posibilitatea inculpatului T.I.I. de reinserţie socială, fără executarea efectivă a pedepsei
privative de libertate ce va constitui un avertisment pentru acesta, se va dispune suspendarea
executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul
Argeş pe o durată de 6 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C.pen. din 1969.

242
 În ceea ce priveşte pe inculpatul I.M., potrivit fişei de cazier judiciar, se reţine că
acesta nu s-a confruntat până acum cu rigorile legii penale, iar pe parcursul cercetărilor a
adoptat o atitudine sinceră, s-a prezentat în mod constant în faţa autorităţilor şi a înlesnit
descoperirea participanților. Aceste date ce particularizează persoana inculpatului justifică
reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare prevăzute la art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. c)
C.pen. din 1969 şi pe cale de consecinţă se apreciază că aplicarea unei pedepse sub minimul
prevăzut de textul incriminator este de natură a asigura reinserţia socială a inculpatului ce
prezintă perspective de a fi reintegrat în comunitate, astfel cum rezultă şi din referatul de
evaluare psiho-socială întocmit de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş. Faţă
de aspectele anterior reţinute, în ceea ce priveşte circumstanțele personale ale inculpatului,
dar având în vedere şi comportamentul său după comiterea faptei, reţinând că inculpatul şi-a
manifestat regretul faţă de conduita antisocială adoptată, asumându-şi responsabilitatea
infracţiunii săvârşite, se poate aprecia că reintegrarea acestuia se poate realiza şi fără
executarea efectivă a pedepsei privative de libertate. În consecință, în temeiul dispozițiilor
art. 861 C.pen. din 1969, se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supravegherea
Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş pe o durată de 5 ani, termen de
încercare stabilit în condiţiile art. 862 C.pen. din 1969.

C.12.2. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiectul activ: reprezentant
al unei societăți comerciale care avea ca obiect de activitate exploatarea lemnului. Latura
obiectivă: tăierea fără drept a unui număr de 411 de arbori nemarcați din fondul forestier
național în scopul sustragerii materialului lemnos, în valoare totală de 283.199,50 lei (fără
TVA). Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării
pedepsei: suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Fapta inculpatului, în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale având ca
obiect de activitate exploatarea materialului lemnos, care, în perioada anilor 2008 – 2009, a
tăiat fără drept un număr de 411 de arbori nemarcați din fondul forestier național, în
valoare de 283.199,50 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tăiere fără
drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 și
în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 33 lit. a)
C.pen. din 1969 (texte legale în vigoare la data comiterii faptelor).
Apărarea inculpatului în sensul că a avut încuviințarea verbală a personalului silvic
de a tăia arbori au fost înlăturate de către instanță pe baza materialului probator
administrat în cauză.

243
 (Jud. Râmnicu Vîlcea, Sent. pen. nr. 213/2013, definitivă prin nerecurare)

Prin Sentința penală nr. 213/2013, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în

dosarul nr. 12395/288/2012, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu suspendarea
condiționată a executării pedepsei principale, pentru săvârșirea prevăzute în art. 108 alin. (1)
lit. d) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.
46/2008, cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 74 și art.76 C.pen. din 1969. Deopotrivă, instanța a
aplicat dispozițiile art. 64, art. 71 și art. 81 C.pen. din 1969.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Organele de cercetare penală au fost sesizate la data de 4 iunie 2009 de către Ocolul
Silvic Stoiceni cu privire la faptul că inculpatul, reprezentant al societății ,,R.A.S.” SRL, a
tăiat fără marcă silvică și sustras mai mulți arbori din fondul forestier administrat de aceast[
unitate silvică.
Efectuându-se cercetări, s-a stabilit că, în urma controalelor efectuate în timpul
lucrărilor de exploatare a unei suprafețe de pădure de către societatea ,,R.A.S.” SRL, s-au
constatat tăieri ilegale de arbori, rezultatele fiind consemnate în procesele-verbale întocmite
de reprezentanții Ocolului Silvic Stoiceni, aspecte aduse la cunoștința inculpatului. Arborii ce
urmau să facă obiectul exploatării în baza contractelor de exploatare masă lemnoasă au fost
marcați și individualizați prin număr de ordine aplicat pe cioplaj la înalțimea de 1,3 m, fiind
aplicata amprenta ciocan rotund și vopsea pe cioplaj la cioată, constituindu-se partizile
aferente, adjudecate de inculpat; masă lemnoasă pentru cele trei partizi a fost predată în
gestiunea inculpatului, așa cum rezulta din actele de punere în valoarea a exploatării,
inculpatul neformulând obiecțiuni cu privire la numărul, cantitatea, calitatea, structura masei
lemnoase.
Inculpatul a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în instanță faptul că a tăiat
arbori din partizile 24 și 22 A pentru a-și crea drum de acces și că a făcut cunoscut acest
lucru angajaților din cadrul Ocolului Silvic Stoiceni, invocând totodată și faptul că erau
condiții dificile de exploatare, care nu-i permiteau extragerea arborilor și transportul acestora
până la drumul de acces. Inculpatul a susținut că a avut acordul verbal al pădurarului C.V. și
al lui P.M., care i-au dat încuviințare, verbală, să-și creeze singur drum de acces, către
partizile de exploatat, urmând ca aceștia să procedeze ulterior la întocmirea proceselor-
verbale de constatare delicte și reprimiri partize, și să comunice contravaloarea materialului
lemnos, pe care inculpatul urma să o achite către ocolul silvic, fapt care însă nu 1-au mai
făcut. O astfel de apărare formulată de inculpat, prin care a încercat să justifice comiterea

244
faptelor, nu poate fi primită de instanță; potrivit legii, respectiv art. 65 alin. (2) din Legea nr.
46/2008, titularii autorizațiilor de exploatare răspund pe toată durata exploatării pentru
prejudiciile produse în cuprinsul parchetului și drumurilor auto forestiere pe care circulă, iar
la exploatarea masei lemnoase se folosesc tehnologii de recoltare, de colectare, lucrări în
platforma primară și de transport al lemnului din pădure care să nu producă degradarea
solului, a drumurilor forestiere și a malurilor apelor, precum și a arborilor nedestinați
exploatării, peste limitele admise de normele tehnice. Prin urmare, inculpatul, care exploata
masa lemnoasă, avea obligația de a lua măsurile necesare evitării unor degradări, distrugeri
ale fondului forestier și totodată să respecte condițiile contractuale, inclusiv în ceea ce
privește drumul de acces.
Un alt aspect care vine să demonstreze atitudinea subiectivă a inculpatului în ce
privește acțiunea sa ilicită o reprezintă faptul că, inculpatul a tăiat fără drept arbori din
partida UPI Stoiceni ua 52 B de la suprafața solului, după care a acoperit cu pământ și crengi
provenite din arborii exploatați din partida autorizată, pentru a nu se observa la controlul
efectuat de angajații ocolului silvic urmele de tăiere (fapt dovedit cu notele de constatare,
coroborate de declarațiile martorilor, angajați ai ocolului silvic).
Din probele administrate în cauză rezultă și volumul și valoarea masei lemnoase tăiate
ilegal și sustrase fără drept de inculpat, valoarea totală a prejudiciului fiind de 283.199,50 lei,
fără TVA.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce se vor aplica inculpatului, se va ține
seama de criteriile generale prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, modul și mijloacele de
comitere a faptelor, consecințele produse, persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu
antecedente penale, starea de sănătate precară pe care o prezintă, dar și situația familială,
având doi copii în întreținere. Instanța va aprecia aceste date ca și împrejurări de natură a
circumstanția favorabil situația judiciară a inculpatului, sub aspectul cuantificării pedepselor
ce se vor aplica, astfel că, aplicând dispozițiile art. 74 și art. 76 C.pen. din 1969, va
condamna pe inculpat la pedepse de câte doi ani închisoare pentru fiecare dintre infracțiunile
săvârșite. În baza considerentelor mai sus arătate, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins
și fară executarea efectivă, instanța va dispune, în baza art. 81 C.pen. din 1969, suspendarea
condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, calculat conform art.
82 din același cod. Se va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor prevăzute în art. 83
C.pen. din 1969, cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei în cazul comiterii în
termenul de încercare a unei noi infracțiuni.

245
 Sub aspectul laturii civile, instanța constatând îndeplinite elementele răspunderii
civile delictuale, va admite acțiunea civilă formulată de partea civila RNP – Romsilva,
Direcția Silvica Vâlcea și va obliga pe inculpat la plata despăgubirilor civile către partea
civilă în cuantum de 283.199,50 lei plus TVA 19%, reprezentând valoarea materialului
lemnos tăiat fără drept și sustras de inculpat. În baza art. 118 C.pen. din 1969, va dispune
confiscarea drujbei folosite de inculpat la comiterea faptelor.

C.13. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea

C.13.1. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: salariați ai
unei societăți comerciale care avea ca obiect de activitate exploatarea materialului lemnos.
Elemente constitutive. Latura obiectivă: tăierea fără drept de către inculpați a unui număr
de 23 de arbori nemarcați din fondul forestier național în scopul valorificării ulterioare.
Prejudiciu în valoare de 38.550,25 lei. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de
individualizare a executării pedepsei: în regim de detenție (pentru inculpatul recidivist),
respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei principale.
Fapta inculpaților care, în luna martie 2009, au tăiat, fără drept, un număr de 23 de
arbori din fondul forestier național, sustrăgând ulterior o parte a materialului lemnos și
cauzând un prejudiciu de 38.550,25 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor
de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) și alin. (2)
lit. a) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr.
46/2008, cu aplicarea art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 (texte legale în vigoare la data comiterii
faptelor).
Apărarea inculpaților, în sensul că au tăiat arbori în zona în care își desfășurau
activitatea de valorificare a parchetului atribuit, a fost înlăturată de instanță pe baza
probelor administrate în cauză.
(C. Ap. Oradea, S. pen., Dec. pen. nr. 719/R/2012)

Prin Sentinţa penală nr. 97/2012, pronunţată de Judecătoria Beiuş:

246
 I. În baza art. 108 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea
art. 37 lit. b), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul B.V.
la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere de arbori fără drept.
În baza art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art.
37 lit. b), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, a fost condamnat acelaşi inculpat, la o
pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C.pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite
inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care inculpatul urmează să o
execute în regim de detenţie.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C.pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa
accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din același
cod pe durata pedepsei principale.
II. În baza art. 108 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea
art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, a fost condamnat inculpatul C.D.S. la o
pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere de arbori fără drept.
În baza art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art.
74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 2
ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C.pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite
inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C.pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa
accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din același
cod pe durata pedepsei principale.
În baza art. 81 și art. 82 C.pen. din 1969, precum şi a art. 71 alin. (5) din același cod
s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate
inculpatului şi s-a fixat un termen de încercare a acestuia pe o durată de 4 ani.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. din 1969.
III. În baza art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. a)
din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, a fost
condamnat inculpatul F.I. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
complicitate la tăiere de arbori fără drept.
În baza art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. 110 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) din
Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C.pen. din 1969, a fost

247
condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
complicitate la furt de arbori.
În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C.pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite
inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) şi (2) C.pen. din 1969, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa
accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din același
cod pe durata pedepsei principale.
În baza art. 81 și art. 82 C.pen. din 1969, precum şi a art. 71 alin. (5) din același cod
s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii aplicate
inculpatului şi s-a fixat un termen de încercare a acestuia pe o durată de 4 ani.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. din 1969.
IV. Au fost obligaţi inculpaţii în solidar să plătească părţii civile Direcţia Silvică
Bihor suma de 34.029,26 cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând parte din contravaloarea
arborilor tăiaţi şi a materialului lemnos sustras.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpaţii B.V. şi C.D.S. au tăiat fără drept, ajutaţi fiind de inculpatul F.I., un număr
de 23 de arbori de esenţă frasin şi paltin din locul numit Valea Blaj, cantonul 21 Osoi,
aparţinând de Ocolul Silvic Dobreşti, iar parte din materialul lemnos rezultat l-au sustras,
cauzând un prejudiciu în valoare de 38.550,25 lei.
Direcţia Silvică Bihor s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 38.550,25 de lei.
Inculpaţii nu au recunoscut săvârşirea faptei, nici în cursul urmării penale şi nici în
faţa instanţei de judecată.
La data de 4 octombrie 2010, organele de poliţie au fost conduse în teren de pădurarul
A.F., la locul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept şi furt silvic, pe Valea Blajului,
având ca reper semnul amenajistic de culoare roşie, desenat pe un arbore specia carpen, semn
care reprezintă limita de canton. A fost indicat locul unde au fost surprinşi inculpaţii B.V. şi
C.D.S., în timp ce legau după taf arborii nemarcaţi tăiaţi, precum și locul unde se afla
inculpatul F.I., respectiv la aproximativ 600 m pe drumul forestier, în aval, în apropierea de
intersecţia de drumuri forestiere Dobreşti – Zece Hotare, care nu este practicabil pe timp de
iarnă. S-au efectuat fotografii judiciare, care au fost stocate pe suport magnetic.
Inculpatul B.V. a arătat că în cursul anilor 2008 – 2009 a lucrat la societatea ,,I.P.S.”
SRL, prestând mai multe activităţi, printre care şi ce de drujbist. În continuare, el a precizat
aceleaşi aspecte ca şi cele declarate de inculpatul C.D.S., susținând că s-a întâlnit cu
pădurarul F.A. care le-a delimitat parcela ce trebuia exploatată, iar în ziua în care se pretinde

248
că s-a săvârşit infracţiunea de furt de material lemnos, el şi inculpatul C.D.S. au încărcat
buşteni din acea parcelă delimitată, camionul fiind condus la societate de C.O.V.
Totuși, din coroborarea tuturor probelor rezultă că inculpaţii C.S. şi B.V. au tăiat
arbori de esenţă frasin şi paltin de pe picior şi în stare de vegetaţie, fără să aibă acest drept,
respectiv nefiind marcaţi, din pădurea administrată de către Ocolul Silvic Dobreşti şi aflată în
gestiunea pădurarului A.F.I., în luna martie 2009, şi tot în aceeaşi perioadă au sustras o parte
din materialul lemnos. Cei doi inculpaţi au fost ajutaţi de către inculpatul F.I., care i-a
transportat cu maşina de fiecare dată. Inculpaţii au profitat de faptul că firma pentru care
lucrau avea parchete cu material lemnos în exploatare şi au acţionat în aşa fel încât să se
creeze o confuzie, în sensul că ar fi tăiat material lemnos din pădurea aflată în exploatare.
Inculpaţii nu au fost găsiţi când au tăiat efectiv arborii, ci doar în momentul în care au tras
doi dintre aceştia din zona pădurii respective peste vale la drumul de acces. Ei au recunoscut
că au tăiat lemne în zonă, dar numai în parchetele firmei pentru care lucrau, şi au susţinut tot
timpul că materialul lemnos provenea din acele parchete. În condiţiile în care parchetele din
care puteau să taie lemne erau foarte bine cunoscute ca întindere de către ei, deoarece
lucraseră acolo şi în cursul anului 2008, iar F.I. a fost cel care a fost de faţă la predarea
parchetelor, ei nu aveau nicio justificare pentru a trage arbori dintr-o altă parte a pădurii,
unde nu se exploata material lemnos nici de către firma la care ei lucrau şi nici de către o altă
firmă. Cu privire la volumul de masă lemnoasă şi la numărul de arbori tăiaţi, inculpaţii nu au
recunoscut nimic şi au spus că nu au văzut cioatele. Cioatele au fost însă măsurate la faţa
locului, constatându-se un număr de 23 de cioate cu un volumul de 94,511 mc şi cu o valoare
totală a prejudiciului de 38.550,26 lei. Din această cantitate de masă lemnoasă s-au recuperat
31,200 mc cu o valoare de 4.521 lei.
Împotriva hotărârii instanţei de fond, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii
F.I., B.V. şi C.D.S., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Recurenţii, prin apărător
ales, au arătat in susţinerea motivelor de recurs că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre
greşită, neputându-se reţine în sarcina lor comiterea unor infracţiuni silvice, câtă vreme
arborii nu se aflau în proprietatea sau administrarea vreunui ocol silvic. În subsidiar, au
solicitat aplicarea unor pedepse în cuantum mai redus şi în condiţiile art. 81-82 C.pen. din
1969.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din
oficiu, pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, Curtea de Apel Oradea a
apreciat că aceasta este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută în totalitate. Instanţa de

249
fond a făcut o corectă apreciere a materialului probator, reţinând vinovăţia celor trei inculpaţi
sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care au fost trimişi in judecată.
Faţă de considerentele ce preced, apreciind ca legală şi temeinică hotărârea atacată,
instanța de apel a respins ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.

C.13.2.Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiectul activ: necalificat.

Elemente constitutive. Latura obiectivă: tăierea fără drept a unui număr de 171 arbori din
fondul forestier național în scopul valorificării. Latura subiectivă: intenția directă.
Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: în regim de detenție – inculpat
recidivist.
Fapta inculpatului care, în perioada ianuarie-decembrie 2012, a tăiat, fără drept, în
scopul valorificării, un număr de 171 de arbori nemarcați, din fondul forestier național
producând un prejudiciu de 23.388,65 lei, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori prevăzute în art. 108 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea
art. 37 lit. b) și art. 33 lit. a) C.pen. din 1969 (texte legale în vigoare la data comiterii
faptelor).
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.

(Jud. Aleșd, Sent. pen. nr. 224/2013, definitivă prin nerecurare)

Prin Sentinţa penală nr. 224/2013, pronunţată de Judecătoria Aleșd, în dosarul nr.1
044/177/2013, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, în regim
de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. a) din Legea nr.
46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 46/2008, cu aplicarea art. 37 lit. b) și art.
33 lit. a) C.pen. din 1969.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. ll58/21.04.2012
rezultă că la data de 21 martie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un arbore din
specia „(l)cer" din pădurea Ocolului Silvic (denumit în continuare OS) Aleşd, situată pe raza
localităţii Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.42A, proprietatea Primăriei Lugaşu de Jos,
prejudiciul fiind de 533 lei, conform fişei de calcul valoric.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. ll56/27.02.2012
rezultă că la data de 10 februarie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 3

250
arbori din specia „(3)gorun" din pădurea aflată în paza OS Aleșd, situată pe raza localităţii
Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.l2C, proprietatea Primăriei Lugaşu de Jos, prejudiciul fiind
de 196,33 lei, conform fişei de calcul valoric.
Din procesul verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. ll02/2012 rezultă
că la data de 18 martie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 3 arbori din
specia „(2)anin" şi „(l)carpen" din păşunea împădurită aflată în paza OS Aleşd, situată pe
raza localităţii Lugaşu de Sus, în locul T.P.7, u.a.A, proprietatea Primăriei Lugaşu de Jos,
prejudiciul fiind de 189,99 lei, conform fişei de calcul valoric.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul la datele de 9 și 10 aprilie 2012, pe timp de
zi, s-a deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea O.S. Aleşd, situată
în Lugaşu de Sus, locul numit „Pădurea Morarului" unde cu un motofierăstrău mecanic, a
tăiat un număr de 29 de arbori din specia „(7)gorun", „(l)cer", (l)cireş" şi „(20)carpen", pe
picior şi nemarcaţi, pe care i-a fasonat la lungimea de 3 m şi i-a încărcat în căruţă, fiind ajutat
de către L.M.G., moment în care a fost prins de către pădurar asupra faptului.
Inculpatul și L.C.D., la data de 22 mai 2012, pe timp de zi, s-au deplasat cu căruţa
trasă de un cal, proprietatea primului, în pădurea O.S. Aleşd, situată în Lugașu de Sus, locul
numit „Pădurea Morarului" unde, inculpatul, cu un motofierăstrău mecanic, a tăiat un număr
de 11 arbori din specia „(ll)gorun", pe picior şi nemarcaţi, pe care i-a fasonat la lungimea de
3 m, şi i-a încărcat în căruţă. Au fost depistaţi de către pădurarul N.M., ocazie cu care L.C.D.
i-a spus că el a tăiat arborii, fapt pentru care procesul-verbal de constatare a fost întocmit pe
numele acestuia.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. ll60/25.05.2012,
rezultă că la data de 17 mai 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 3
arbori din specia,; „(2)cer" Şi „(l)gorun" din pădurea aflată în paza OS Aleșd, situată pe raza
localităţii Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a.50C, proprietatea Primăriei Aştileu, prejudiciul
fiind de 228,55 lei conform fişei de calcul valoric,
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr.
000088/25.05.2012 rezultă că la data de 18 mai 2012 inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras
un arbore din specia „fag" din pădurea aflată în paza OS Aleşd, situată pe raza localității
Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.47F, proprietatea Primăriei Lugaşu de Jos, prejudiciul fiind
de 1.107,03 lei conform fisei de calcul valoric.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul la data de 17 mai 2012, singur şi pe timp de
zi, s-a deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea OS Aleşd, situată
în Lugaşu de Sus, locul numit „La Fechetanu", unde cu un motofierăstrău mecanic, a tăiat un

251
număr de 3 arbori din specia „(2)cer" şi „(l)gorun", pe picior Şi nemarcaţi, pe care i-a fasonat
la lungimea de 3 m, şi i-a încărcat în căruţă. Materialul lemnos 1-a transportat cu căruţa în
Lugaşu de Jos, unde 1-a vândut.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. l230/26.05.2012
rezultă că la datele de 25 și 26.mai 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de
27 de arbori din specia „(22)gorun", „(l)cer", (l)cireş" și „(3)carpen", din pădurea aflată în
paza OS Aleşd, situată pe raza localităţii Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a.203, numit
„Pădurea Morarului", proprietatea statului, prejudiciul fiind de 902,76 lei, conform fișei de
calcul valoric. Din actele dosarului reiese că inculpatul la datele sus-menționate, singur şi pe
timp de zi, s-a deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea O.S.
Aleşd, situată în Lugașu de Sus, locul numit „Pădurea Morarului", unde cu un motofierăstrău
mecanic, a tăiat un număr de 27 arbori din specia „(22)gorun", „(l)cer", (l)cireş" şi
„(3)carpen", pe picior şi nemarcaţi, pe care i-a fasonat la lungimea de 3 m şi i-a încărcat în
căruţă, fiind prins de către pădurar asupra faptului, materialul lemnos valorificându-1 pe raza
localităţii Lugaşu de Jos.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. ll78/16.06.2012
rezultă că la data de 16 iunie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi sustras un arbore din specia
„gorun" din pădurea aflată în paza OS Aleșd, situată pe raza localității Lugaşu de Sus, în
locul U.P.I, u.a.59A, proprietatea Primăriei Lugașu de Jos, prejudiciul fiind de 397,6 lei
conform fişei de calcul valoric.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. ll04/04.06.2012
rezultă că la data de 30 mai 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 2
arbori din specia „(l)cer" și „(l)gorun", din pădurea aflată în paza OS Aleşd, situată pe raza
localității Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a.60A, proprietatea Primăriei Lugașu de Jos,
prejudiciul fiind de 536,69 lei conform fișei de calcul valoric.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul la data de 16 iunie 2012, pe timp de zi, s-a
deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea O.S. Aleşd, situată în
localităţii Lugașu de Sus, locul numit „La Poieni", unde cu un motofierăstrău mecanic, a tăiat
un arbore din specia „gorun", pe picior şi nemarcat, 1-a fasonat la lungimea de 3m şi l-a
încărcat în căruţă, ajutat fiind de către L.F.C., moment în care a fost prins de către pădurar
asupra faptului.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. 1181/28.06.2012,
rezultă că la data de 19 iunie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 3
arbori din specia „(l)gorun", (l)jugastru" şi „(l)carpen", din pădurea aflată în paza OS Aleşd,

252
situată pe raza localităţii Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.59A, proprietatea Primăriei
Lugașu de Jos, prejudiciul fiind de 962,91 lei conform fișei de verbal calcul valoric.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. ll82/28.06.2012
rezultă că la data de 23 iunie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 2
arbori din specia „(2)gorun, din pădurea aflată în paza OS Aleșd, situată pe raza localităţii
Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.58C, 44B, proprietatea Primăriei Lugașu de Jos şi a
Primăriei Aştileu, prejudiciul fiind de 762,83 lei conform fișei de calcul valoric.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul, la data de 19 iunie 2012, pe timp de zi, s-a
deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea O.S.Aleșd, situată în
Lugaşu de Sus, locul numit „Canton", unde cu un motofierăstrău mecanic, a tăiat un număr
de 3 arbori din specia „(l)gorun", (l)jugastru" şi „(l)carpen", pe picior şi nemarcaţi, i-a
fasonat la lungimea de 3 m, și i-a încărcat în căruţă ajutat de către L.G. Materialul lemnos 1-
a transportat cu căruţa în localitatea Lugașu de Jos, unde 1-a valorificat.
Totodată, inculpatul, la data de 23 iunie 2012, pe timp de zi, s-a deplasat cu căruţa
trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea O.S. Aleșd, situată în Lugaşu de Sus, locul
numit „La Fechetanu", unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de 2 arbori din
specia „(2)gorun", pe picior și nemarcaţi, i-a fasonat la lungimea de 3 m, şi i-a încărcat în
căruţă, ajutat fiind de către L.M.G. Materialul lemnos 1-a transportat cu căruţa în localitatea
Lugașu de Jos, unde 1-a valorificat.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, înregistrat sub nr.
848/P/2012, rezultă faptul că inculpatul, la data de 26 iulie 2012, a tăiat fără drept şi a sustras
un număr de 4 arbori din specia „(l)gorun", „(l)fag" şi „(2)carpen", din pădurea situată pe
raza localităţii Lugașu de Sus, ce aparţinea persoanei vătămate A.G., fîind depistat pe raza
localităţii Lugaşu de Sus,
În declaraţia sa, inculpatul a recunoascut că la data de 26 iulie 2012, pe timp de zi, s-a
deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea situată în localitatea
Lugaşu de Sus, locul numit „Gruiul Lung", unde cu un motofierăstrău mecanic, a tăiat un
număr de 4 arbori din specia „(l)gorun", „(l)fag" şi „(2)carpen" pe picior şi nemarcaţi, pe care
i-a fasonat la lungimea de 3 m. Materialul lemnos 1-a transportat cu căruţa în localitatea
Lugașu de Sus, unde a fost depistat de către organele de poliţie.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. Llll/20.08.2012
rezultă că la data de 10 august 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 6
arbori din specia „(6)fag", din pădurea aflată în paza OS Aleşd și în proprietatea Primăriei

253
Lugaşu de Jos, situată pe raza localităţii Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a.59A, prejudiciul
fiind de 648,45 lei conform fişei de calcul valoric.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. ll87/25.07.2012
rezultă că la data de 14 iulie 2012 inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 2
arbori din specia „(l)gorun" şi „(l)cer", din pădurea aflată în paza OS Aleșd și în proprietatea
Primăriei Lugaşu de Jos, situată pe raza localităţii Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a.59A,
prejudiciul fiind de 648,45 lei conform fişei de calcul valoric.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul, la data de 10 august 2012, singur şi pe timp
de zi, s-a deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea O.S. Aleşd,
situată în localitatea Lugaşu de Sus, locul numit „Canton", unde cu un motofierăstrău
mecanic a tăiat un număr de 6 arbori din specia „(6)fag", pe picior şi nemarcaţi, i-a fasonat la
lungimea de 3 m şi i-a încărcat în căruţă. La ieşirea din pădure a fost ajutat de către V.A.C.,
pentru a trage căruţa care era încărcată cu lemne.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. ll07/20.08.2012,
rezultă că în data de 23 august 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 3
arbori din specia „(3)fag", din pădurea aflată în paza OS Aleşd și în proprietatea Primăriei
Lugașu de Jos, situată pe raza localităţii Lugașu de Sus, în locul T.P.7, u.a.7C, prejudiciul
fîind de 366,43 lei conform fişei de calcul valoric.
Din actele dosarului rezultă că inculpatul, la data de 23 august 2012, pe timp de zi, s-a
deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea O.S.Aleşd, situată în
Lugaşu de Sus, locul numit „Zopote", unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de
3 arbori din specia „(3)fag", pe picior şi nemarcaţi, i-a fasonat la lungimea de 3 m, după care
i-a încărcat în căruţă, fiind ajutat de către L.M.G., contra cost. Inculpatul a transportat arborii
cu căruţa în localitatea Lugașu de Sus, unde i-a vândut martorului T.P.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. 1115/24.09.2012
rezultă că la data de 18 septembrie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de
9 arbori din specia „(5)gorun", „(l)cer" şi „(3)fag" din pădurea OS Aleşd, situată pe raza
localităţii Lugașu de Sus, în locul U.P.I, u.a.42A, 43c şi 41C, proprietatea Primăriei Lugaşu
de Jos şi a P.F.Orvişele, prejudiciul fiind de 1.585,35, lei conform fişei de calcul valoric.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. lll6/24.09.2012
rezultă că la data de 20 septembrie 2012, inculpatul L.A. a tăiat fără drept şi a sustras un
număr de 8 arbori din specia „(8)gorun", din pădurea aflată în paza OS Aleşd și în
proprietatea Primăriei Lugaşu de Jos, situată pe raza localităţii Lugașu de Sus, în locul U.P.I,
u.a. 57C şi 58C, prejudiciul fiind de 1.161,45 lei conform fişei de calcul valoric.

254
 În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul, la data de 10 august
2012, pe timp de zi, s-a deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea
O.S. Aleşd, situată în Lugaşu de Sus, locul numit „pădurea Orvişelanilor", unde cu un
motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de 9 arbori din specia „(5)gorun", „(l)cer" şi
„(3)fag", pe picior şi nemarcaţi, i-a fasonat la lungimea de 3 m, după care i-a încărcat în
căruţă, fiind ajutat de către L.C.D., contra cost.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. lll9/29.10.2012
rezultă că la data de 21 septembrie 2012 inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de
19 arbori din specia „(5)gorun" , „(6)cer", „(2)fag" și „(6)carpen", din pădurea aflată în paza
OS Aleşd și în proprietatea Primăriei Lugaşu de Jos, situată pe raza localităţii Lugaşu de Sus,
în locul U.P.I, u.a.60A, prejudiciul fiind de 6.000,28 lei, conform fişei de calcul valoric,
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. lll8/30.10.2012
rezultă că la data de 2 octombrie 2012 inculpatul L.A. a tăiat fără drept şi a sustras un arbore
din specia „(l)cer", din pădurea OS Aleşd proprietatea Primăriei Aştileu, situată pe raza
localităţii Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.SlD, prejudiciul fiind de 638,1 lei conform fişei
de calcul valoric,
Din cercetările efectuate în cauză rezultă că inculpatul, la data de 21 septembrie
2012, singur şi pe timp de zi, s-a deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în
pădurea O.S. Aleşd, situată în Lugaşu de Sus, locul numit „Canton", unde cu un
motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de 19 arbori din specia specia „(5)gorun" , „(6)cer",
„(2)fag" și „(6)carpen", pe picior şi nemarcaţi, i-a fasonat la lungimea de 3 m, după care i-a
încărcat în căruţă şi valorificaţi pe raza localităţii Lugaşu de Jos.
Inculpatul a recunoscut că la data de 10 februarie 2012, singur şi pe timp de zi, s-a
deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea O.S. Aleşd, situată în
Lugaşu de Sus, locul numit „Culme", unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un arbore din
specia „(l)cer", pe picior şi nemarcat, 1-a fasonat la lungimea de 3 m, după care 1-a încărcat
în căruţă. Materialul lemnos 1-a transportat cu căruţa în localitatea Lugaşu de Jos, unde 1-a
valorificat.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. l233/03.11.2012
rezultă că la data de 20 octombrie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de
6 arbori din specia „(6)gorun", din pădurea aflată în paza OS Aleşd și în proprietatea
Primăriei Lugaşu de Jos, situată pe raza localităţii Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.58C,
prejudiciul fiind de 1.747,61 lei conform fişei de calcul valoric.

255
 Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. l237/04.11.2012
rezultă că la data de 22 octombrie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de
4 arbori din specia „(4)gorun" din pădurea proprietatea Primăriei Lugaşu de Jos şi a Primăriei
Aştileu, situată pe raza localităţii Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.44B şi 43C, prejudiciul
fiind de 139129 lei conform fişei de calcul valoric.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr.
1108/24.10.2012 rezultă că la data de 15 septembrie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a
sustras un număr de 3 arbori din specia „(2)carpen" şi „(l)fag", din păşunea-împădurită
proprietatea Primăriei Lugaşu de Jos, situată pe raza localităţii Lugaşu de Sus, în locul T.P.7,
u.a.7A, prejudiciul fiind de 187.43 lei conform fişei de calcul valoric,
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. l239/04.11.2012,
întocmit de către pădurarul N.M.N. din cadrul O.S. Aleşd, rezultă că la data de 25 octombrie
2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 4 arbori din specia „(2)gorun" şi
„(2)cer", din pădurea proprietatea Primăriei Aştileu, situată pe raza localităţii Lugaşu de Sus,
în locul U.P.I, u.a.50C, prejudiciul fiind de 221,61 lei conform fişei de calcul valoric.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. l241/28.12.2012
rezultă că la data de 4 decembrie 2012 inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de 3
arbori din specia „(2)gomn" şi „(l)cer", din pădurea aflată în paza OS Aleşd și în proprietatea
Primăriei Lugaşu de Jos, situată pe raza localităţii Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.55B,
prejudiciul fiind de 1.118,52 lei conform fişei de calcul valoric.
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. l270/04.01.2013
rezultă că la data de 21 decembrie 2012, inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un număr de
12 arbori din specia „(12)gorun" din pădurea aflată în paza OS Aleşd și în proprietatea
statului, situată pe raza localităţii Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.203, numit ,,Pădurea
Morarului", prejudiciul fiind de 655,82 lei conform fişei de calcul valoric,
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii silvice seria BH nr. l267/07.01.2013
rezultă că la data de 4 ianuarie 2013 inculpatul a tăiat fără drept şi a sustras un arbore din
specia „(l)salcâm" din pădurea aflată în paza OS Aleșd și în proprietatea Primăriei Lugaşu de
Jos, situată pe raza localităţii Lugaşu de Sus, în locul U.P.I, u.a.69E, prejudiciul fiind de
273,7 lei conform fişei de calcul valoric.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpatul, la data de 4
decembrie 2012, singur şi pe timp de zi, s-a deplasat cu căruţa trasă de un cal, proprietate
personală, în pădurea O.S. Aleşd, situată în Lugaşu de Sus, locul numit „Culme", unde cu un
motofierăstrău mecanic a tăiat un număr de 3 arbori din specia specia „(2)gomn" şi „(l)cer",

256
pe picior şi nemarcaţi, i-a fasonat la lungimea de 3 m, după care i-a încărcat în căruţă şi i-a
valorificat pe raza localităţii Lugaşu de Jos, fiind surprins de pădurar asupra faptului.
De asemenea, la data de 21 decembrie 2012, singur şi pe timp de zi, s-a deplasat cu
căruţa trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea O.S.Aleşd, situată pe raza localităţii
Lugaşu de Sus, în locul numit „Pădurea Morarului", unde cu un motofierăstrău mecanic a
tăiat un număr de 12 arbori din specia „(12)gorun", pe picior şi nemarcaţi, i-a fasonat la
lungimea de 3 m, după care i-a încărcat în căruţă. Arborii i-a transportat în localitatea Lugaşu
de Jos, unde au fost valorificaţi.
Tot astfel, la data de 4 ianuarie 2013, singur şi pe fimp de zi, s-a deplasat cu căruţa
trasă de un cal, proprietate personală, în pădurea O.S. Aleşd, situată în localitatea Lugaşu de
Sus, în locul numit „Canton", unde cu un motofierăstrău mecanic a tăiat un arbore din specia
„(l)salcâm", pe picior şi nemarcat, şi l-a fasonat la lungimea de 3 m. Atunci s-a întâlnit cu
fratele său, R.D.I., care 1-a ajutat să încarce arborele fasonat în căruţă, fiind surprinşi de către
pădurarul N.M.
La stabilirea stării de recidivă în cazul tuturor infracţiunilor menționate mai sus,
instanţa a avut în vedere condamnarea inculpatului prin Sentinţa penală nr. 424/2006 a
Judecătoriei Aleşd la pedeapsa închisorii de 3 ani şi 10 luni, din a cărei executare a fost
liberat condiționat la data de 11 iunie 2010, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 522
zile, prezentele fapte fiind comise după împlinirea duratei pedepsei.
Cum toate aceste infracţiuni au fost comise de către inculpat în modalitatea
concursului real, instanţa, în baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C.pen. din 1969, a contopit
pedepsele mai sus stabilite și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani
închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, urmând astfel ca inculpatul să
execute pedeapsa rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare.
La individualizarea pedepselor componente şi a celor rezultante, instanţa a avut în
vedere faptele comise de inculpat, pericolul social concret al acestora, împrejurările în care
acestea au fost comise, precum și faptul că inculpatul este recidivist postexecutoriu, fiind
condamnat în trecut pentru comiterea mai multor fapte de acelaşi gen, rezultând astfel că
scopul pedepselor executate până în prezent, respectiv acela de reeducare, nu a fost atins.

C.14. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău

257
 C.14.1. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiecți activi: primar, agent
agricol. Latura obiectivă: tăierea de pe picior și sustragerea unui număr de 33 de arbori
nemarcați, în valoare totală de 18.327,72 lei. Latura subiectivă: intenția directă.
Modalitatea de individualizare a executării pedepsei: în regim de detenție (pentru inculpații
care exercitau funcții publice în administrația publică locală), respectiv suspendarea
condiționată a executării pedepsei principale. Legea penală mai favorabilă.
Fapta inculpaților care, în cursul anului 2011, profitând de calitatea de primar,
respectiv agent agricol, a doi dintre inculpați, au tăiat de pe picior, fără drept, în scopul
valorificării, un număr de 33 de arbori nemarcați, în valoare de 18.327,72 lei, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunilor silvice prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din
Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data
comiterii faptelor) cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 77 lit. a) C.pen.
Inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, dar apărările
acestora au fost înlăturate de către instanță pe baza materialului probator administrat în
cauză.
(C. Apel Bacău, S. pen., Dec. pen. nr. 268/2014)

Prin Sentinţa penală nr. 28/2013, pronunţată în dosarul nr. 971/199/2011 al

Judecătoriei Buhuşi:
I. Au fost condamnați inculpații B.I. și C.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere de
arbori prevăzută în art. 108 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu
aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C.pen. din 1969 la pedepse de câte 3 ani
închisoare.
Au fost condamnați aceiaşi inculpați pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori
din fondul forestier naţional prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. a) din Legea
nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C.pen. din 1969 la pedepse
de câte 3 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) cu 34 lit. b) C.pen. din 1969, au fost contopite pedepsele
aplicate în pedeapsa cea mai grea, pedeapsă rezultantă fiind de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C.pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării
pedepselor rezultante aplicate inculpaților, iar în temeiul art. 82 din același cod, s-a stabilit
termen de încercare 5 ani.
II. A fost condamnat inculpatul D.M. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la
tăiere de arbori prevăzută în art. 26 C.pen. din 1969 raportat la art. art. 108 alin. (1) lit. d) şi

258
alin. (2) lit. a) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi 76 lit. c)
C.pen. din 1969 la pedeapsa de 3 ani închisoare.
A fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori din
fondul forestier naţional prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr.
46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C.pen. din 1969 la pedeapsa de
3 ani închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) cu 34 lit. b) C.pen. din 1969, au fost contopite pedepsele
aplicate în pedeapsa cea mai grea, pedeapsă rezultantă fiind de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C.pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării
pedepselor rezultante aplicată inculpatului, iar în temeiul art. 82 din același cod, s-a stabilit
termen de încercare 5 ani.
III. A fost condamnat inculpatul H.N.S. pentru săvârşirea infracţiunii de furt de arbori
din fondul forestier naţional prevăzută în art. 110 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. a) din Legea
nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969 la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 81 C.pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării
pedepsei aplicate inculpatului, iar în temeiul art. 82 din același cod, s-a stabilit termen de
încercare 4 ani.
IV. S-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. din 1969.
VI. S-a aplicat inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor menționate la
art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.pen. din 1969, în condiţiile şi pe durata prevăzute în art. 71
alin. (2) C.pen. din 1969, pe care a suspendat-o potrivit art. 71 alin. (5) din același cod.
Instanţa de fond a reţinut următoarele:
În dimineaţa zilei de 5 februarie 2011, inculpatul C.F. şi fiul său, C.M.A., au plecat de
acasă, luând cu ei o drujbă, și au mers la sediul primăriei, de unde au luat tractorul şi s-au
deplasat la depozitul nr. 3 Bereşti-Bistriţa. Potrivit declaraţiei martorului G.I.D., ce se afla de
serviciu la poartă, aceştia i-au cerut să intre în depozit pentru a lua lemne, iar paznicul l-a
sunat pe F.L., pentru a-i cere aprobarea în acest sens. F.L. i-a spus paznicului să-i lase să
intre, întrucât fuseseră şi în ziua anterioară, iar acesta din urmă le-a permis accesul în depozit.
Cei doi au intrat cu tractorul în incintă şi s-au dus în acelaşi loc ca şi în ziua anterioară, unde
inculpatul C.F. a început să taie cu drujba arbori de pe picior.
În acelaşi timp, în dimineaţa aceleiaşi zile, inculpații B.I., H.N.S. şi D.M., s-au
deplasat cu maşina primului inculpat la depozit, acesta luând cu el o drujbă şi un topor. La
poarta de acces în incintă, inculpatul B.I. a oprit autoturismul şi i-a spus paznicului G.I.D. că
se duce să taie copaci din acelaşi loc, unde a mai fost cu o zi înainte, motivând că doreşte să

259
intre în depozit cu autoturismul, întrucât are bagaje. În aceste condiţii, autoturismul condus
de inculpatul B.I. a pătruns în depozit şi s-a deplasat la locul faptei, unde inculpatul B.I. a
continuat activitatea de tăiere fără drept şi furt de arbori, începută în ziua anterioară. După
pătrunderea autoturismului în depozit, paznicul G.I.D. s-a deplasat în zona în care se aflau
funcţionarii primăriei, moment în care l-a văzut pe inculpatul C.F. că tăia arbori de pe picior
cu o drujbă, iar pe C.M.A. şi D.M. că secţionau cu drujba, în bucăţi mai mici arborii doborâţi
şi îi încărcau în remorca tractorului.
Dându-şi seama că arborii tăiaţi sunt de pe proprietatea statului, paznicul s-a
îndreptat către inculpatul B.I. şi i-a comunicat această situaţie, însă inculpatul şi-a continuat
activitatea infracţională. Paznicul s-a reîntors la poartă şi a văzut că în depozit a intrat căruţa
inculpatului B.I. care s-a dus în acelaşi loc unde se tăiau arbori. Căruţa era condusă de către
A.I., iar în aceasta se afla şi B.G.V. La orele 10, paznicul G.I.D. a intrat în camera
personalului de pază şi a scos din priză un aparat radio, fără să-şi dea seama că a întrerupt
alimentarea cu curent electric a sistemului de înregistrare video, astfel încât din acel moment
nu a mai fost monitorizată video poarta de acces în depozit.
În aceeaşi zi, în serviciul de pază al depozitului, a fost şi G.V. care a ajuns la serviciu
mai târziu. Martorul a declarat că s-a dus în zona unde se tăiau arbori şi a observat că erau
tăiaţi un număr de aproximativ 20 de copaci, martorul relatând că toate cioatele erau
proaspete, nefiind cioate vechi în acel loc . Acelaşi martor a declarat la urmărirea penală că a
văzut cum inculpaţii D.M., B.I. şi C.F. secţionau cu drujbele arborii tăiaţi. G.V. s-a dus la
inculpatul D.M. şi i-a cerut să-i dea şi lui un copac, iar acesta i-a spus să-şi ia şi el unul. La
sfârşitul programului de lucru, G.V., cu căruţa colegului său G.I.D., a transportat materialul
lemnos provenit de la un arbore tăiat la locuinţa soacrei sale, U.P.
Potrivit registrului de intrări-ieşiri din depozit, coroborat cu fotografiile prelevate de
pe monitorul calculatorului, din înregistrările efectuate de camera video aflată la poarta de
intrare în depozit şi cu declaraţiile martorilor G.V., B.L.M. şi C.N., în acea zi s-au efectuat
trei transporturi cu tractorul primăriei şi încă două cu căruţa inculpatului B.I. Aşa cum a
rezultat din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor, prima remorcă încărcată cu lemne a fost
dusă de inculpatul H.N.S. acasă la inculpatul B.I., cea de-a doua – tot de inculpatul H.N.S. –
la inculpatul D.M., iar a treia a fost împărţită de inculpaţii H.N.S. şi C.F., aceştia descărcând
câte o jumătate de remorcă la domiciliul fiecăruia dintre ei. Cele două căruţe cu lemne au fost
duse la locuinţa inculpatului B.I., de fiul acestuia, B.G.V. Când s-au transportat lemnele la
locuinţa sa, D.M., însoţit de martorul B.LM., a luat autoturismul lui B.I. şi s-a deplasat şi el la
locuinţa sa, pentru a ajuta şi a arăta inculpatului H.N.S. unde să descarce lemnele din

260
remorcă. Martorul B.L.M. i-a ajutat la descărcatul lemnelor şi, potrivit declaraţiei acestuia, el
a fost plătit de către D.M., pentru munca prestată în cele două zile, cât şi pentru faptul că în
ziua de 7 februarie 2011 (luni), acesta a crăpat toţi butucii de lemn aduşi cu remorca în ziua
de sâmbătă.
Cu ocazia cercetării la faţa locului şi a reconstituirii s-a constatat că tăierile s-au făcut
din pădurea proprietatea statului. Acest aspect a fost confirmat şi de declaraţiile martorilor
C.N. şi U.N. , care au relatat că tăierile s-au făcut din pădurea marcată cu vopsea roşie ca
fiind a statului. Şi inculpatul C.F., în declaraţia sa, a arătat că înainte de a începe să taie
arborii indicaţi de inculpatul B.I., a văzut că pe copacii din acea zonă erau marcaje cu vopsea
albă şi roşie.
Potrivit procesului-verbal de cercetare la faţa locului, au fost tăiaţi de pe picior fără
drept şi au fost sustraşi un număr de 33 de arbori, de diferite specii şi dimensiuni, iar potrivit
adresei nr. 639/10.02.2011 a Ocolului Silvic Fântânele – Direcţia Silvică Bacău şi
procesului-verbal de calcul a valorii pagubei, cei 33 de arbori aveau un volum de masă
lemnoasă de 37,083 mc. Arborii au fost tăiaţi de pe unitatea de producţie nr. VI Racova, U.
A. 189 B şi 189 C, care sunt încadrate în grupa I funcţională, iar valoarea prejudiciului creat
este de 18.327,72 lei.
Din adresele nr. 1003/01.03.2011 şi 952/28.02.2011 ale Ocolului Silvic Fântânele
rezultă că inculpaţii D.M., B.I., C.F. şi H.N.S. nu deţin suprafeţe de pădure în zona
depozitului nr. 3 Bereşti-Bistriţa şi că nici un proprietar de fond forestier nu a depus cerere
pentru încheierea unui contract de pază cu o structură silvică, iar ca urmare nu se pot depune
cereri pentru marcare şi tăiere de arbori.
În cauză au formulat recurs, în termen legal, calificat drept apel potrivit noilor
prevederi legale, Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi şi inculpaţii B.I., D.M., C.F. şi
H.N.S.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa penală apelată, prin prisma
motivelor invocate de apelant, precum şi sub toate aspectele, Curtea de Apel Bacău a reţinut
următoarele:
Judecătoria Buhuşi a făcut o descriere detaliată a situaţiei de fapt, expunând pe larg
activitatea infracţională desfăşurată de inculpaţi, dar şi mijloacele de probă administrate atât
în cursul urmăririi penale, cât şi nemijlocit în faţa instanţei, care au confirmat pe deplin
activitatea infracţională expusă în considerentele rechizitoriului. Totodată, instanţa s-a
conformat dispoziţiilor art. 356 C.pr.pen. din 1969 atât în ceea ce priveşte analiza probelor

261
care au servit ca temei pentru soluţionarea cauzei sub toate aspectele, cât şi a celor care au
fost înlăturate.
Împrejurarea invocată de inculpaţi, respectiv că nu au fost marcaţi arbori de mai mulţi
ani de către organele silvice, nu poate fi reţinută drept cauză de exonerare de răspundere
penală, ci eventual sub aspect moral. Dar şi asta doar în condiţiile unei exploatări minime şi
întemeiate pe raţiuni de necesitate, iar nu în mod organizat şi în cantităţi impresionante.
Un alt aspect important ce trebuie lămurit se referă la suprafaţa de teren de pe care s-
au tăiat arborii, respectiv cine avea drept de exploatare în acel loc. Toate probele indică un
teren ce se află în proprietatea statului, peste drum de proprietăţile private, printre care şi cea
a martorei S.E. Aceasta din urmă nu a dat voie niciunei persoane să taie arbori de pe terenul
ei, nici măcar inculpatului B.I., care a avut doar o împuternicire limitată la ridicarea titlului
de proprietate în numele martorei, fără drept de exploatare. În consecinţă, încercarea de
apărare sub acest aspect este nereală. Terenul de pe care s-a tăiat era în administrarea
Ocolului Silvic Fântânele – Direcţia Silvică Bacău, împrejurare necontestată la data faptelor
de conducătorii depozitului, astfel că acesta este cel care poate emite pretenţii materiale în
cauză. Disputa funciară născută cu privire la dreptul de administrare al terenului, nu
influenţează soluţia din prezenta cauză, întrucât furtul de arbori, ca şi cel obişnuit, apără în
principal valoarea socială a posesiei legitime, aspect suficient conturat în favoarea organelor
silvice, şi doar indirect titularul dreptului real. De altfel, oricare ar fi administratorul,
proprietar este unul singur, Statul Român.
Având în vedere că promotorii infracţiunilor au fost inculpaţii D.M. şi B.I., primarul
unităţii administrativ-teritoriale şi agentul agricol din primărie, o apărare prin care se invocă
eroarea de amplasament este lipsită de sens şi seriozitate. Mai mult, chiar şi inculpaţii C.F. şi
H.N.S. au înţeles, din discuţiile purtate cu primii doi, că pădurea de unde au tăiat este o
„rezervă” învecinată cu terenul martorei S.E. În ceea ce priveşte participarea inculpaţilor la
săvârşirea infracţiunilor şi contribuţia fiecăruia, instanța de apel reţine considerentele
fundamentate ale primei instanţe, pe care şi le însuşeşte. Pe lângă tendinţa inculpaţilor de a
diminua impactul antisocial sub aspect cantitativ, se remarcă poziţia procesuală a inculpatului
D.M., care neagă orice implicare de natură penală. Apărarea sa este că el doar a trecut pe
acolo, având treabă în zonă.
Este necesar ca instanţa de apel să procedeze la o nouă operaţiune de tragere la
răspundere penală a inculpaţilor, potrivit încadrării juridice noi şi a tratamentului sancţionator
prevăzut de legea în vigoare. În loc de circumstanţa atenuantă prevăzută în art. 74 lit. a)
C.pen. din 1969, Curtea va reţine circumstanţa atenuantă prevăzută în art. 75 alin. (2) lit. b)

262
C.pen. vizând persoana inculpaţilor, care nu au antecedente penale, dar şi circumstanţa
agravantă generală a săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună prevăzută în
art. 77 lit. a) C.pen. În esenţă, tratamentul sancţionatoriu aplicat de prima instanţă corespunde
criteriilor de individualizare a pedepsei prevăzute în art. 74 C.pen. Instanţa reţine pericolul
social moderat al infracţiunilor, reflectat în limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor,
prejudiciul ridicat produs părţii civile, precum şi lipsa de antecedente penale pentru inculpaţi.
Pedepsele vor fi orientate spre minimul special, în concordanţă şi cu orientarea primei
instanţe, cu menţiunea unei contribuţii mai reduse pentru inculpatul H.N.S. Exemplaritatea
pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât
şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în
situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea
de infracţiuni. Necesitatea aplicării unei pedepse şi evaluarea cuantumului acesteia trebuie să
se înfăptuiască sub semnul fermităţii care, în acest domeniu, înseamnă aplicarea unor
pedepse moderate şi a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei
şi persoanei inculpatului, apt să-şi realizeze cu maximă eficienţă finalitatea educativ-
preventivă.
În ceea ce priveşte modalitate de executare a pedepsei închisorii, pentru inculpaţii
C.F. şi H.N.S. se va menţine dispoziţia primei instanţe de suspendare condiţionată, dat fiind
recunoaşterea infracţiunilor de la începutul cercetărilor şi lipsa antecedentelor penale.
Pentru ceilalţi inculpaţi, Curtea reţine contribuţia principală în organizarea activităţii
infracţionale, dar mai ales poziţia procesuală incompatibilă cu tragerea unei concluzii în
sensul că reeducarea lor se poate realiza fără executarea efectivă a pedepsei. Astfel,
inculpatul B.I., în mod constant şi mincinos, a afirmat că avea drept de a exploata material
lemnos de pe terenul martorei S.E., doar că a încurcat amplasamentul, chiar şi după ce
aceasta a dat declaraţie în cursul urmăririi penale că nu este aşa, iar inculpatul D.M. a
susţinut constant, dar mincinos, că nu a participat la tăierile şi sustragerile de arbori, în
contradicţie vădită cu multe mijloace de probă edificatoare în acest sens. În concluzie,
instanţa de apel constată că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută în art. 81 alin. (1) lit. c)
C.pen. din 1969.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., Curtea de
Apel Bacău a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuşi şi
apelanţi inculpaţi B.I., D.M., C.F. şi H.N.S împotriva sentinţei penale nr. 28/2013 a
Judecătoriei Buhuşi, în ceea ce priveşte:
– schimbarea încadrării juridice;

263
 – pedepsele aplicate şi modalitatea de executare;
– greşita confiscare a materialului lemnos obţinut prin săvârşirea infracţiunilor, aflat
la locuinţele inculpaţilor, precum şi a martorului G.V., respectiv la locuinţa lui U.P.
Prin urmare:
I. În baza art.108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1),
art. 75 alin. (2) lit. b), art. 77 lit. a) şi art.5 alin. (1) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul B.I.,
la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii
exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen., pe o durată de 2
ani.
În baza art. 110 alin. (1) lit. d din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea cu aplicarea art. 35
alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 77 lit. a) şi art.5 alin. (1) C.pen., l-a condamnat pe acelaşi
inculpat la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii
exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen., pe o durată de 2
ani.
În condiţiile art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, a contopit
pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa
cea mai grea, respectiv cea de 2 ani închisoare, fără adăugarea vreunui spor.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen.
II. În baza art. 48 C.pen. raportat la art.108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, cu
aplicarea art. 35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 77 lit. a) şi art.5 alin. (1) C.pen., l-a
condamnat pe inculpatul D.M., la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani şi pedeapsa
complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit.
b) C.pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 110 alin. (1) lit. d din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea cu aplicarea art. 35
alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 77 lit. a) şi art.5 alin. (1) C.pen., l-a condamnat pe acelaşi
inculpat la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii
exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen., pe o durată de 2
ani.
În condiţiile art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, a contopit
pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa
cea mai grea, respectiv cea de 2 ani închisoare, fără adăugarea vreunui spor.

264
 În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen.
III. În baza art.108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 35 alin. (1),
art. 75 alin. (2) lit. b), art. 77 lit. a) şi art.5 alin. (1) C.pen., l-a condamnat pe inculpatul C.F.,
la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani şi pedeapsa complementară a interzicerii
exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen., pe o durată de 2
ani.
În baza art. 110 alin. (1) lit. d din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea cu aplicarea art. 35
alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 77 lit. a) şi art.5 alin. (1) C.pen., l-a condamnat pe acelaşi
acelaşi inculpat la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani şi pedeapsa complementară a
interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen., pe o
durată de 2 ani.
În condiţiile art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C.pen. din 1969, a contopit
pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa
cea mai grea, respectiv cea de 2 ani închisoare, fără adăugarea vreunui spor.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen.
În baza art. 81 C.pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării
pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pentru inculpatul C.F.
În baza art. 82 C.pen. din 1969, a stabilit termen de încercare pe o perioadă de 4 ani.
IV. În baza art. 110 alin. (1) lit. d din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea cu aplicarea art.
35 alin. (1), art. 75 alin. (2) lit. b), art. 77 lit. a) şi art.5 alin. (1) C.pen., l-a condamnat pe
inculpatul H.N.S., la pedeapsa principală a închisorii de 1 an şi 6 luni şi pedeapsa
complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit.
b) C.pen., pe o durată de 1 an.
În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a
interzicerii exercitării drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C.pen.
În baza art. 81 C.pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării
pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, pentru inculpatul C.F.
În baza art. 82 C.pen. din 1969, a stabilit termen de încercare pe o perioadă de 3 ani şi
6 luni.

C.14.2. Tăierea fără drept de arbori. Instigarea la tăierea fără drept de arbori..
Subiecți activi: reprezentanți ai unei societăți comerciale având ca obiect exploatarea

265
lemnului. Latura obiectivă: tăierea fără drept a unui număr de 533 de arbori nemarcați, în
valoare totală de 130.069,7 lei. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de
individualizare a executării pedepsei: în regim de detenție.
Fapta inculpaților care, în cursul anului 2008, în mod repetat, au tăiat, fără drept, un
număr de 533 de arbori nemarcați din fondul forestier național (unul dintre inculpați fiind
instigat de celălalt, în calitate de angajator), întrunește elementele constitutive ale
infracțiunilor silvice prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008, respectiv în
art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. din 1969.
Apărările inculpaților, în sensul că nu au comis faptele, au fost înlăturate de către
instanță pe baza probelor administrate în cauză.
(C. Ap. Bacău, S. pen., Dec. pen. nr. 1330/2012)

Prin Sentinţa penală nr. 147/2012, pronunţată de Judecătoria Bicaz, în dosarul nr.
1024/188/2011, inculpații C.D. și A.V. au fost condamnați la pedeapsa de 3 ani închisoare,
respectiv 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei
principale pentru săvârșirea infracțiunilor silvice prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d) din
Legea nr. 46/2008, respectiv în art. 25 C.pen. din 1969 raportat la art. 108 alin. (1) lit. d) din
Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C.pen. din 1969.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Persoanele vătămate T.T. şi F.T. au fost puse în posesie cu suprafaţa de 1,5 hectare
teren forestier pe raza Ocolului Silvic Ceahlău, în UP II, u.a. 66 A, fiind întocmit în acest
sens procesul-verbal de punere în posesie nr. 18568/28.05.2003. Persoanelor vătămate le-a
fost emis titlul de proprietate nr. 18568/30.07.2003 de către Comisia Judeţeană de Fond
Funciar Neamţ.
La data de 4 martie 2008, inculpatul C.D. a încheiat cu persoanele vătămate un
antecontract de vânzare-cumpărare având ca obiect promisiunea de vânzare-cumpărare a
suprafeţei de 1,5 ha, situat în UP II, u.a. 66A, precum şi a lemnului de pe această parcelă,
preţul vânzării fiind stabilit la suma de 70.000 lei, fiind stabilit şi un grafic de plată pentru
perioada 4 martie 2008 – 4 septembrie 2008, câte 10.000 lei lunar. Conform convenţiei
încheiate, inculpatul C.D. urma să intre în stăpânirea de fapt a terenului şi a lemnului vândut,
la data încheierii antecontractului, respectiv 4 martie 2008, actul fiind semnat de către toate
părţile şi purtând încheiere de dată certă emisă de către avocatul A.E.D. În continuare,
inculpatul C.D. 1-a determinat pe inculpatul A.V., care lucra de mai mult timp pentru el şi

266
pentru societatea sa, ,,D&D C.” SRL, să taie mai mulţi arbori de esenţă răşinoase, în mod
repetat, în cursul anului 2008.
În perioada 10 – 11 iunie 2009, organele de poliţie și silvice, împreună cu persoanele
vătămate T.T. şi F.T. și martorul F.A. s-au deplasat la faţa locului, unde au inventariat pe
terenul de 1,5 ha, situat in UP II, u.a. 66A, un număr de 533 cioate nemarcate, provenite de la
arbori de esenţă răşinoasă, cu un volum total de 770,01 mc, în valoare totală de 130.069,7 lei.
În apărarea sa, inculpatul C.D. a susţinut că nu a dat dispoziţii nimănui pentru a
exploata masă lemnoasă de pe terenul cumpărat de la persoanele vătămate și că de fapt nu a
încheiat antecontractul de vânzare - cumpărat pentru materialul lemnos, ci pentru a-şi
amenaja o crescătorie de mistreţi. Însă în convenţia dintre părţi se specifică, în mod clar, că
obiectul acesteia este vânzarea terenului şi a lemnului de pe acesta. Pe de altă parte,
inculpatul nu a făcut niciun demers pentru amenajarea unei crescătorii de mistreţi pe acel
teren şi nici nu a sesizat organele competente cu privire la tăierea în masă a arborilor de pe
terenul său, care i-a redus considerabil valoarea, aşa cum ar fi procedat o persoană care
plătise deja suma de 20.000 lei şi care trebuia să se comporte ca un adevărat proprietar.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpaţilor, instanţa va ţine seama de
criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, respectiv limitele
de pedeapsă prevăzute în partea specială a codului şi reduse conform art. 76 din același cod,
aplicând o pdeapsă sub minimul special. În temeiul art. 74 lit. a) şi c) C.pen. din 1969,
instanţa urmează a avea în vedere împrejurarea că inculpaţii nu au antecedente penale, aşa
cum rezultă din fişele de cazier judiciar depuse la dosar. Totodată, va avea în vedere şi
scopul pentru care inculpatul A.V. a tăiat ilegal arbori nemarcaţi în regim silvic, pentru
inculpatul C.D., respectiv pentru a-şi păstra locul de muncă din care-şi câştiga existenţa, în
condiţiile în care acesta este bolnav şi sărac, apreciind că în favoarea acestuia pot fi aplicate
dispoziţiile art. 74 alin. (2) C.pen. din 1969 privind circumstanţele atenuante, cu efect asupra
reducerii cuantumului pedepselor, sub minimul special prevăzut de textele incriminatorii. În
baza art. 71 alin. (2) C.pen. din 1969, instanţa va interzice inculpaţilor exerciţiul drepturilor
prevăzute în art. 64 lit. a teza II-a şi lit. b C.pen. din 1969 pe durata executării pedepsei
aplicate acestuia prin prezenta sentinţă. În ceea ce priveşte modalitatea de executare a
pedepsei, faţă de toate circumstanţele personale ale inculpaţilor, instanţa apreciază că
reeducarea acestora este posibilă chiar şi fără executarea în regim de detenţie a pedepsei
închisorii ce urmează a li se aplica, întrucât pronunţarea condamnării va constitui un
avertisment suficient pentru a-i determina să nu mai comită pe viitor alte infracţiuni.

267
 Fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 81 C.pen. din 1969 şi apreciindu-se că
reeducarea inculpaţilor se va realiza şi fără executare efectivă, se vor aplica prevederile
referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe perioada termenului de
încercare stabilit conform art. 82 C.pen. din 1969, cu atragerea atenţiei inculpaţilor asupra
dispoziţiilor art. 83 din același cod privind condiţiile şi consecinţele revocării suspendării.
Potrivit dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C.pen. din 1969, instanța va suspenda executarea
pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a teza II-a şi
lit. b C.pen. din 1969.
În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de Direcţia Silvică Neamţ, văzând că
aceasta vizează 50% din paguba produsă, în conformitate cu dispozițiile art. 33 alin. (2) lit. e)
din Legea nr. 46/2008, art. 14 și 346 C.pr.pen. din 1969, art. 998 - 999 C.civ. din 1864,
instanța o va admite şi îi va obliga pe inculpaţi, în solidar, la acoperirea prejudiciului cauzat.
Cu privire la despăgubirile ce vor trebui suportate de cei doi inculpaţi instanţa va avea în
vedere valoarea pagubei, calculată fără luarea în considerare a TVA-ului. Se au în vedere
dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind
stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din
afara acestora, conform cărora „valoarea despăgubirilor pentru pagubele prevăzute în
prezenta ordonanţă de urgenţă se stabileşte prin înmulţirea factorului "k" specific, prevăzut în
anexele nr. 1 - 3, cu valoarea medie a unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, stabilită în
conformitate cu prevederile art. 25 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind
reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional106, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare”. În temeiul art. 357 alin. (2) lit. c) C.pr.pen. din 1969,
instanța va menţine măsurile sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpaților
C.D. și A.V., aplicate prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz nr.
606/P/2009.
Prin decizia penală nr. 610/2013 Curtea de Apel Bacău a dispus respingerea
recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz și inculpați, ca nefondate.
Totuși, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.pr.pen. din 1969, a admis recursul formulat de
recurentele persoane vătămate T.T. şi F.T. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, în ceea ce
priveşte cuantumul pedepselor la care au fost condamnaţi inculpaţii C.D. şi A.V. şi
modalitatea de executare. Prin urmare, instanța de apel a casat sentinţa penală recurată sub
aceste aspecte, iar în rejudecare a majorat pedeapsa aplicată inculpatului A.V. de la 1 an şi 6

106
În prezent, abrogată.

268
luni închisoare la 2 ani închisoare precum şi pedeapsa aplicată inculpatului C.D. de la 3 ani
închisoare la 5 ani închisoare. Totodată, a înlăturat aplicarea art. 81, art. 82, art. 83 şi art.71
alin. (5) C.pen. din 1969 pentru ambii inculpați, precum și aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit.
c) din același cod pentru inculpatul C.D. În fine, instanța de apel a menținut celelalte
dispoziţii ale sentinţei penale recurate.

C.15. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

C.15.1. Folosirea fără drept a dispozitivelor speciale de marcat (în forma

participației improprii). Subiectul activ calificat: personal silvic. Latura obiectivă: folosirea
ilegală a ciocanului silvic de marcat pentru un număr de 15 arbori cu o valoare totală de
13.433,65 lei. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării
pedepsei: suspendarea condiționată a executării pedepsei, deși inculpatul a avut o conduită
nesinceră și nu s-a prezentat în fața instanței de judecată.
Fapta inculpatului care, în calitate de inginer silvic în cadrul RNP Romsilva –
Direcția Silvică Iași, în anul 2010, a folosit ilegal ciocanul silvic de marcat, determinând
marcarea a 15 arbori cu un diametru mult mai mare decât cele stabilit prin documentația
care a stat la baza actului de punere în valoare din 18 octombrie 2009, arborii fiind
înregistrați în caietul de inventariere și fiind ulterior tăiați, întrunește elementele constitutive
ale infracţiunii silvice prevăzute în art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 112 din
Legea nr. 46/2008 (texte legale în vigoare la data comiterii faptei).
Apărările inculpatului, în sensul că nu a comis fapta, au fost înlăturate de către
instanță în baza materialului probator administrat în cauză.
(C. Ap. Iași, S. pen., Dec. pen. nr. 1044/2013)

Prin Sentința penală nr. 320/2013, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr.
42254/224/2011, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare, cu
suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, pentru participație improprie la
săvârșirea infracțiunii de folosire fără drept a dispozitivelor speciale de marcat prevăzută în
art. 31 alin. (2) C.pen. din 1969 raportat la art. 112 din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art.
74 alin. (1) lit. a) și lit. b) raportat la art. 76 alin. (1) lit. e) C.pen. din 1969.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
La data de 27 mai 2010, persoana vătămată RNP – Romsilva, Direcţia Silvică Iaşi a
sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că, în urma controlului tematic efectuat la

269
Ocolul Silvic Ciurea, s-au constatat abateri privind folosirea ilegală a ciocanului silvic de
marcat, ciocan încredinţat inculpatului (inginer în cadrul regiei), în baza delegaţiei de folosire
nr. 65/22.06.09, şi cu care au fost marcaţi ilegal un număr de 15 arbori (13 arbori specia
frasin şi 2 arbori specia stejar), cu diametre mult mai mari decât cele stabilite prin
documentaţia care a stat la baza actului de punere în valoare nr. 197577-IS-221 din 18
octombrie 2009, arbori ce nu au fost înregistraţi în caietul de inventariere şi care ulterior au
fost tăiaţi, cauzându-se un prejudiciu în valoare de 13.433,65 lei, recuperat integral.
Din coroborarea probatoriului administrat în cauză rezultă faptul că inculpatul era
angajat la data de 9 iulie 2009 la persoana vătămată RNP – Romsilva, Direcţia Silvică Iaşi, în
funcția de inginer, şef de district la Districtul nr. 5 Şanta, Ocolul Silvic Ciurea. În perioada 19
octombrie – 19 decembrie 2009, parchetul nr. 197577 Ciurea din U.P.III Ciurea, u.a.48E,
arondată Cantonului Silvic nr. 22 Dumbrava, Districtul Silvic nr. 5 Santa din cadrul Ocolului
Silvic Ciurea, județul Iaşi, a fost exploatat în baza autorizaţiei de exploatare nr.
277433/19.10.09 şi a împuternicirii nr. 408/19.10.09. Marcarea arborilor de extras s-a făcut la
data de 9 iulie 2009, în baza delegaţiei de marcare nr. 65/22.06.09, emisă pe numele
inculpatului.
Din Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 33/2002 pentru
aprobarea Regulamentului privind confecţionarea şi folosirea ciocanelor silvice din dotarea
structurilor silvice constituite la nivel de ocoale silvice, necesare pentru gospodărirea
pădurilor proprietate privată şi a celor proprietate publică aparţinând comunelor, oraşelor şi
municipiilor107 rezulta următoarele: ciocanul silvic cu marcă circulară şi cu indicativ „PP” (ca
şi cel ce i-a fost încredinţat inculpatului) se folosea de personalul tehnic de la ocolul silvic
pentru marcarea arborilor destinaţi tăierii din pădurile gospodărite de ocolul silvic; marca
ciocanului se aplica pe cioplaje, la baza trunchiului, cât mai aproape de nivelul solului, pe o
nervură proeminentă, imprimarea mărcii făcându-se cu o vopsea sau cu un tuş de culoare uşor
vizibilă; procedura de încredinţare şi de folosire a ciocanului silvic era strict reglementată; era
interzisă cu desăvârşire încredinţarea de către personalul silvic a ciocanelor silvice unor
persoane fără drept de a le deţine şi folosi, fără delegaţie de folosire sau în alte scopuri decât
cele prevăzute în art. 10-12 din regulamentul sus-menționat şi înscrise în delegaţia de folosire;
o singură persoană era împuternicită să folosească ciocanul silvic (în cazul de faţă, inculpatul,
în baza delegaţiei menţionate anterior).

107
În prezent, abrogat.

270
 La data de 9 iulie 2009, inculpatul s-a deplasat împreună cu D.T.R., pădurar la
Cantonul XXII Dumbrava, Ocolul Silvic Ciurea, şi cu martorii Ț.C., Ţ.N.V. și S.M. la
parchetul nr. 197577 Ciurea din U.P.III Ciurea, u.a.48E, arondată Cantonului Silvic nr. 22
Dumbrava, Districtul Silvic nr. 5 Santa din cadrul Ocolului Silvic Ciurea, pentru a efectua
operaţiunea de marcare a arborilor. Pe teren, activităţile au fost repartizate de către inculpat
astfel: inculpatul identifica şi măsura arborele, martorul D.T.R. (pădurar) trecea în carnetul
de inventariere aliniamentul, specia şi clasa de calitate a arborelui, iar martorii Ț.C., Ţ.N.V.
și S.M. efectuau, prin rotire, următoarele activităţi: făceau un cioplaj la 1,30 m de sol şi
înscriau pe cioplaj numărul din carnetul de inventariere, după care efectuau un cioplaj la
rădăcina arborelui şi aplicau cu ciocanul de marcat RP 20 106 înmuiat în vopsea, amprenta
ciocanului pe cioplaj.
Din declaraţiile martorilor Ț.C., Ţ.N.V. și S.M. (audiaţi în ambele faze procesuale)
rezultă că, la data de 9 iulie 2009, au cioplit arbori şi au aplicat cu ciocanul de marcat
amprenta pe acei arbori, activităţi pe care le-au efectuat la solicitarea şi la indicaţiile
inculpatului, martorii necunoscând reglementările din regulamentele de folosire a ciocanului
silvic şi nici faptul că o parte din arborii marcaţi nu au fost trecuţi de către inculpat în
carnetul de inventariere.
Ulterior acestei activităţi, Direcţia Silvică Iaşi a efectuat, în perioada 3 – 10 martie
2010, un control la Ocolul Silvic Ciurea, în baza delegaţiei nr. 55/01.03.2010, întocmindu-se
de către D.G. (inginer, responsabil cu paza şi protecţia pădurilor în cadrul direcţiei) raportul
nr. 2697/15.03.2010. S-a constatat astfel că la data de 9 iulie 2009, în parchetul 197577
Ciurea, din U.P. III Ciurea, u.a. 48 E, arondată Cantonului Silvic nr. 22 Dumbrava, Districtul
Silvic nr. 5 Şanta din cadrul Ocolului Silvic Ciurea, s-a făcut marcarea arborilor cu ciocanul
cu marcă rotundă RP 20.106 şi vopsea de culoare albastră, de către inculpat, în vederea
exploatării, ocazie cu care au fost marcaţi şi tăiaţi ulterior un număr de 15 arbori (13 cioate
din specia frasin şi 2 cioate din specia stejar), arbori cu diametre foarte mari faţă de arborii ce
au constituit partida, arbori neînregistraţi în carnetul de inventariere, stabilindu-se că mărcile
şi vopseaua de pe cele 15 cioate au aceeaşi vechime ca şi toate celelalte mărci şi vopsea
aplicate pe cioatele care au făcut obiectul activităţii de marcare a arborilor la data de 9 iulie
2009. S-a mai constatat faptul că, în cazul celor 15 cioate menţionate anterior, ciocanul silvic
şi vopseaua albastră s-au aplicat pe un cioplaj superficial, efectuat în coajă sau direct pe
coajă. Din acelaşi raport de constatare mai rezultă faptul că volumul celor 15 arbori este de
35,383 mc, din care un volum de 31,047 mc cioatele de frasin şi un volum de 4,336 mc
cioatele de stejar, iar contravaloarea acestora este de 13.433,65 lei, sumă ce include şi TVA.

271
Ciocanul silvic cu marcă rotundă RP 20.106 a fost încredinţat spre folosire inculpatului,
perioada de folosire fiind 22 iunie 2009 – 10 iulie 2009, în U.P.III Ciurea, u.a.48E.
Cei trei martori audiaţi în cauză, au dat declaraţii care se coroborează între ele, dar se
remarcă faptul că activitatea de inventariere a arborilor – aşa cum a fost descrisă ca procedură
de către martori – este una laborioasă, și anume: într-o singură zi erau inventariaţi şi marcaţi
un număr foarte mare de arbori; în această activitate erau implicate multe persoane, care
efectuau, pe rând, diverse sarcini. Din toate declaraţiile date rezultă fără dubiu faptul că
numai inculpatul era cel care stabilea ce arbori trebuiau marcaţi în vederea exploatării, că
doar la indicaţiile acestuia se marcau acei arbori şi că inculpatul trecea numărul atribuit
arborilor în caietul de inventariere. Prin urmare, se poate aprecia că întreaga răspundere
pentru operaţiunea de marcare a arborilor revenea inculpatului (conform fişei postului),
persoană ce a fost delegată pentru a folosi exclusiv ciocanul silvic rotund cu marca
menţionată anterior (pe care nu avea voie să îl încredinţeze altor persoane) şi că în acest
context este lipsit de relevanţă juridică faptul că – în mod practic – aplicarea marcajului s-a
făcut de către voluntari – în condiţiile în care rezultă fără dubiu că marcarea arborilor s-a
făcut doar la indicaţia expresă a inculpatului, fiind astfel exclus ca vreunul dintre voluntari să
marcheze cei 15 arbori fără acceptul sau ştiinţa inculpatului. Mai trebuie adăugat și faptul că,
aşa cum s-a mai precizat, inculpatul a notat în carnetul de inventariere – pe rând, alături de
alţi voluntari – numărul ce se atribuia arborilor marcaţi în vederea exploatării, având astfel
posibilitatea efectivă de a nu înregistra în carnetul de inventariere cei 15 arbori marcaţi în
mod ilegal, fără ca voluntarii să perceapă acest fapt. Fiind audiat în cursul urmăririi penale
(doar pe declaraţie olografă), inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunii, precizând
următoarele: nu a marcat cei 15 arbori; nu i-a tăiat; nu a avut cunoştinţă de marcarea lor,
invocând faptul că arborii respectivi au fost marcaţi ca „arbori de viitor”, în sensul că nu au
fost marcaţi pentru exploatare, ci ca arbori care trebuiau lăsaţi şi nu tăiaţi, având un cioplaj
efectuat superficial sau mărcile aplicate direct pe coajă; aceştia (după aspectul cioatelor) au
fost tăiaţi cu puţin timp înainte de luna martie 2010. În cursul cercetării judecătoreşti,
inculpatul nu s-a prezentat în faţa instanţei, fiind însă reprezentat de apărătorul său ales.

C.15.2. Tăierea fără drept de arbori. Furtul de arbori. Subiectul activ: reprezentant
al unei societăți comerciale având ca obiect exploatarea lemnului. Latura obiectivă: tăierea
fără drept și sustragerea unui număr de 21 de arbori nemarcați, din fondul forestier
național. Latura subiectivă: intenția directă. Modalitatea de individualizare a executării
pedepsei: suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

272
 Fapta inculpatului care, în perioada mai – iunie 2014, a tăiat ilegal un număr de 21
de arbori din fondul forestier național, în scopul valorificării ulterioare, creând o pagubă în
valoare de 12.117,94 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor silvice
prevăzute în art. 108 alin. (1) lit. d ) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din
Legea nr. 46/2008 (în vigoare la data comiterii faptelor).
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
(Jud. Răducăneni, Sent. pen. nr. 83/2015, definitivă prin neapelare)

Prin Sentinţa penală nr. 83/2015, pronunţată de Judecătoria Răducăneni, în dosarul nr.
423/286/2015, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru săvârșirea infracţiunii prevăzute în
art. 108 alin. (1) lit. d ) din Legea nr. 46/2008 și în art. 110 alin. (1) lit. d) din Legea nr.
46/2008, cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen. și art. 75 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. a) și
b) C.pen.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul este administrator al societății ,,D.F.” S.R.L şi, în primăvara anului 2014, a
licitat la Direcţia Silvică Iaşi, o suprafaţă de pădure (514 m cubi volum brut) pentru
igienizare, situată în Cantonul Silvic „Izvoare” din cadrul Ocolului Silvic Răducăneni,
județul Iaşi. Conform contractului de licitaţie, inculpatul avea dreptul să taie un volum de 514
m copaci marcaţi cu ciocanul rotund de reprezentanţii Ocolului Silvic Răducăneni. În cursul
lunii mai 2014, când inculpatul s-a deplasat în zona respectivă cu personalul său şi utilajele
pentru a începe exploatarea, a constatat că materialul ce urma să-l exploateze, era de calitate
foarte slabă, putând fi valorificat doar ca lemne de foc.
Inculpatul a susţinut că a licitat material lemnos de calitate, însă la faţa locului a găsit
copaci rupţi, atacaţi de insecte, materialul obţinut valorificându-l doar ca lemne de foc.
Nemulţumit de situaţia creată şi pentru a recupera din masa lemnoasă, inculpatul a luat
hotărârea de a tăia 21 de arbori nemarcaţi cu ciocanul rotund, din specia fag, stejar, tei, paltin
şi frasin, pe care şi i-a însuşit (din raportul întocmit de pădurarul A.V. rezultă că arborii tăiaţi
ilegal au fost ridicaţi de pe teren de inculpat în perioada 20 – 23 iunie 2014), creând astfel un
prejudiciu de 12.117,94 lei, pe care l-a recuperat în totalitate, potrivit adresei nr. 768 din 13
februarie 2015 emisă de Ocolul Silvic Răducăneni, județul Iaşi şi în care se precizează că nu
se constituie parte civilă în procesul penal.

273
 Audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute
în sarcina sa. Pe timpul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut în totalitate săvârşirea
faptelor arătând că doreşte să se judece potrivit dispoziţiilor art. 374 alin. (4) și 375 C.pr.pen.
La individualizarea pedepsei şi a modului de executare a acesteia, instanţa va ţine
seama, conform dispozițiilor art. 74 C.pen., de împrejurările şi modul de comitere a
infracţiunii, precum şi de mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită,
motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, antecedentele penale ale infractorului,
conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal şi nivelul de educaţie,
vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
În concret, instanţa a reţinut că inculpatul a săvârşit infracţiunile în concurs real, este
o persoană tânără, are un nivel mediu de pregătire şi instruire, nu este cunoscut cu
antecedente penale, are doi copii minori, a achitat integral prejudiciul și a adoptat o poziţie
sinceră pe parcursul desfăşurării procesului penal. Faţă de aceste considerente, instanţa a
aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea, pentru fiecare infracţiune concurentă, al căror
cuantum a fost stabilit în urma reţinerii dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C.pr.pen., cât şi a
circumstanţelor atenuante prevăzute în art. 75 alin. (2) lit. a) şi lit. b) C.pen.

D. Concluzii şi propuneri. În urma studierii hotărârilor pronunţate de către instanțele

de judecată se impun următoarele constatări:
1. Analiza a avut în vedere mai cu seamă pedepsele aplicate în cazul săvârşirii
infracţiunilor silvice, în scopul formării unei imagini de ansamblu asupra combaterii acestui
fenomen infracțional, deosebit de nociv pentru mediu, urmărindu-se și dacă există sau nu o
practică unitară la nivel naţional, în această materie. Astfel, s-a constatat, pe lângă motivările
temeinice ale hotărârilor, susţinute de practica C.E.D.O. şi de jurisprudenţa Înaltei Curți de
Casație și Justiție, că la individualizarea judiciară a pedepselor în cazul infracţiunilor silvice
s-au avut în vedere dispoziţiile legii speciale în materie, limitele de pedeapsă prevăzute în
Codul silvic, precum şi criteriile generale prevăzute în art. 72 C.pen. din 1969, respectiv în
art. 74 C.pen., fiind luate în considerare stările generale de agravare ori de atenuare a
răspunderii penale, circumstanţele reale şi cele personale, precum şi toate celelalte criterii de
individualizare, raportate la fiecare caz în parte.
În raport cu criteriile menţionate anterior, a rezultat că, în general, pedepsele cu
închisoarea stabilite şi aplicate de către instanţele de judecată sunt orientate spre minimul
special prevăzut de lege, executarea celor mai multe fiind suspendată condiţionat sau sub
supraveghere, situaţiile de excepţie în care au fost stabilite pedepse cu executare efectivă

274
fiind consecinţa existenţei antecedentelor penale ale inculpaţilor sau a săvârşirii faptelor în
stare de recidivă ori de către inculpați care exercitau funcții publice în administrația publică
locală (într-un singur caz).
Deopotrivă, au fost aplicate şi pedepse cu amenda, fie cu executare, fie cu
suspendarea condiţionată a executării.
Analiza datelor a condus la concluzia că, în linii mari, instanţele se orientează în a
stabili pedepse fie cu închisoarea, fie cu amenda penală, orientate spre minimul special,
executarea pentru majoritatea pedepselor aplicate fiind suspendată condiţionat sau sub
supraveghere, constatându-se astfel că la nivel naţional nu există un mod unitar de
individualizare judiciară a pedepselor în cazul infracţiunilor silvice;
2. O problemă cu care se confruntă organele judiciare o reprezintă modul de stabilire
a prejudiciilor create în urma marcărilor, tăierilor și exploatărilor de arbori în condiții
nelegale. Conform legislației silvice, în practica judiciară se utilizează ca singură metodă de
stabilire a acestor prejudicii un algoritm care are drept principal parametru diametrele
cioatelor rămase în urma tăierilor arborilor. În majoritatea cazurilor identificarea cioatelor
marcate și nemarcate se face cu mare greutate din diferite motive (relief abrupt, marca
aplicată nu mai e vizibilă, cioatele pot fi acoperite de vegetație sau au fost scoase din pământ
ori au fost acoperite cu zăpadă, număr redus de experți judiciari silvici). Pe de altă parte,
această metodă de calcul este cel mai adesea contestată în instanță de către inculpați. Având
în vedere că menținerea integrității pădurilor este considerată o prioritate, fiind obiectiv de
securitate națională, considerăm că se impune introducerea unor metode noi de evaluare a
prejudiciilor aduse vegetației forestiere, cum ar fi: teledetecția satelitară, dronele,
aerofotogrammetria ce pot oferi date privind volumul arborilor, pierderile de vegetație,
consistența arboretelor;
3. Deopotrivă, la definirea prejudiciului se impune să fie evidențiate, prin norme
clare, cele trei laturi ale acestuia: economică, de mediu și socială (prin realizarea unor studii
de impact în zone foarte afectate);
4. Este necesară crearea unei veritabile structuri centrale la nivelul gărzilor
forestiere, care să aibă activitate de coordonare și control și să efectueze verificări de mare
amploare, din oficiu sau la solicitarea organelor de urmărire penală, precum și creșterea
veniturilor salariale ale personalului cu atribuții de control în domeniul silvic, ce ar duce la
motivarea acestuia și la lipsa de interes pentru obținerea de venituri suplimentare ilicite;
5. Spețele studiate relevă că instanțele au fost sesizate de către procurori cu dosare
temeinic probate – cu excepția acelor cauze în care inculpații au fost achitați definitiv, unul

275
dintre ei fiind și arestat preventiv108 – dar lipsite de complexitate, în marea majoritate a
cazurilor fiind vorba de tăieri fără drept ale unor arbori nemarcați, urmate de furtul
materialului lemnos. Sunt însă, în practică, modalități complexe de comitere a infracțiunilor,
modalități ce generează cu adevărat prejudicii mari pădurilor României: subestimarea
calitativă și cantitativă a arborilor cu ocazia întocmirii actelor de punere în valoare (APV),
marcarea în plus a unor arbori, constituirea de partizi de produse accidentale cu un volum
mult mai mare decât cel real etc.;
6. Apreciem, fără pretenţia de specializare în domeniul silvic, că nu există studii de
impact cu privire la adoptarea unor noi tehnici silvice de îngrijire a pădurilor. De asemenea,
considerăm că obligația de a încheia contracte de pază cu ocoalele silvice, stabilită pentru
proprietatea privată, trebuie subliniată printr-o normă penală sancționatoare a proprietarilor
care nu respectă această obligație, având în vedere că principalele agresiuni asupra fondului
forestier au loc în suprafețele neaflate în paza acestor ocoale silvice. Tot astfel, este necesară
introducerea unui cazier silvic pentru persoanele juridice având ca obiect de activitate
exploatarea materialului lemnos;
7. Credem că, pentru o lungă perioadă de timp (100-150 ani), ar trebui abrogată orice
reglementare privind scoaterea de terenuri din fondul forestier proprietate privată pentru
proiectele imobiliare;
8. Ar trebui analizată de către conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție utilitatea încheierii unor protocoale comune între acest parchet,
Inspectoratul General al Poliției Române, RNP-Romsilva, Ministerul Mediului, Apelor și
Pădurilor în vederea combaterii eficiente a infracțiunilor silvice și a fenomenului infracțional
ce nu mai poate fi tratat la nivelul soluționării unor cauze lipsite de complexitate, cele mai
multe cu prejudicii calculate între 500 lei și 9.000 lei. În acest sens ar fi utilă armonizarea
legislației românești cu legislația în domeniu adoptată de Uniunea Europeană și cu strategia
de gestionare durabilă a pădurilor promovată de Comisia Europeană și Parlamentul
European. Indiferent de eforturile mari depuse până acum de către Ministerul Afacerilor
Interne și personalul silvic, fenomenul de despădurire și degradare a pădurilor nu este nici
măcar încetinit, ceea ce impune o regândire a politicii în domeniu. De remarcat că nu există
nicio hotărâre definitivă pronunțată cu privire la o infracțiune silvică reţinută în concurs real
cu fostul art. 323 C.pen. din 1969 (asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni), nicio speță
care să fi cercetat lanțul infracțional de la proprietarul de pădure până la beneficiarul final al

108
A se vedea cauzele C.9.2. şi C.10.

276
lemnului tăiat nelegal. Deopotrivă, nu s-a remarcat nicio cercetare declanşată asupra
persoanei juridice ce acţionează în domeniul exploatării lemnului;
9. Este de remarcat preocuparea instanțelor de a dispune confiscarea utilajelor folosite
la tăierea fără drept a arborilor, precum și de a menține sechestrul asigurător asupra bunurilor
inculpaților (instituit în faza de urmărire penală de către procuror asupra bunurilor
identificate în proprietatea inculpaților). Așa cum s-a mai arătat, în majoritatea cazurilor,
instanțele au dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere, fapt justificat de
pedepsele aplicate în speța concretă, de circumstanțele personale ale inculpaților, de
cuantumul scăzut al prejudiciilor cauzate fondului forestier național, precum și de
posibilitățile de îndreptare ale condamnaților.

277
 Postfață
sau despre începutul și perspectivele posibile ale unui proiect

Lucrarea de față, prin noutatea și amploarea problematicii abordate, complexitatea

implicațiilor sesizate și îndrăzneala propunerilor formulate depășește cu mult statutul și
ambițiile simplelor „studii de caz” sau analize conjuncturale. Ea își propune, înainte de toate,
ca, la peste un sfert de veac de la abordarea deschisă a raportului dintre imperativul ecologic
și drept, să treacă de la perspectiva teoretică la concretețea acțiunii practice în privința
protejării mediului și apărării fondului forestier prin dreptul penal. Și aceasta pornind de la
constatarea rolului predominant de etapă al doctrinei. Într-adevăr, aceasta a jucat, și o face și
de astă dată în mod specific, un rol esențial în construcția răspunsului juridic penal, în
structurarea sa în sistem și contribuie la progresul său continuu, îndeplinind și o funcție
prospectivă evidentă. Mai mult ca în oricare alt domeniu al penalului misiunea doctrinei
devine aici și acum aceea de a face să se înțeleagă dreptul penal al mediului, prin a-l face mai
inteligibil în substanța sa și prin modalitățile de a-i asigura efectivitatea, mergând spre un
studiu sistematic al materiei, o evaluare critică a conținutului legislației aferente și a pozițiilor
jurisprudențiale exprimate și, în consecință, a deschide, pe cât posibil, noi orizonturi făcând
apel la imaginație și avertizând asupra dezvoltărilor posibile. Și aceasta cu atât mai mult cu
cât dreptul penal, mai ales în ipostaza sa de instrument de protecție a mediului, în toate
componentele sale rămâne o disciplină tehnică, pentru că fără mecanisme precise și fine
analize juridice, marile sale principii proclamate și asumate nu rămân decât frumoase, dar
simple declarații de intenții! În plus, în osmoză cu exigențele ecologice și normele lor tehnico-
științifice sporește imperativul elaborării și aplicării de reguli riguroase și din această
perspectivă doctrina devine laboratorul indispensabil de reflecție, de analiză și propuneri care
să permită găsirea locului de întâlnire a rigorii științifice și fermității juridice, să permită
practicienilor identificarea și promovarea soluțiilor adecvate specificului domeniului și
conform dreptului pozitiv.
Desigur, doctrina – doxa înseamnă opinie – rămâne, și în această privință, un punct de
vedere, și nu un adevăr dat și impus ca atare; dar, așa cum scria Emile Garçon, unul dintre
fondatorii științei penale moderne, precum jurisprudența, odată afirmată ea trebuie acceptată
ca un fapt, întrucât reprezintă o fațetă a dreptului real, viu. Formulate și făcute cunoscute,
concluziile teoretice sunt adesea consolidate și prind viaţă fermă prin intervenția legiuitorului
ori prin contribuția judecătorului.

278
 În orice caz, rolul specialistului, mai ales în domeniile inter – și trans – disciplinare
devine tot mai important în exprimarea specificului și înscrierea lui în coerența domeniului,
spre a oferi astfel practicianului abordarea cuvenită și eficientă cerută acțiunii sale de
interpretare și aplicare concretă a legii.
Este cunoscută cerința formulată de Cicero pentru un bun jurisconsult, aceea de a ști
să răspundă, să fie prudent şi să acţioneze/influenţeze. Nu vom încerca aici să supunem
doctrina penală la o asemenea evaluare, cu particularizări la protecția mediului și apărarea
fondului forestier prin dreptul penal, subiectul care face obiectul demersului nostru. Ne vom
mărgini, spre a spori justificările abordării propuse, la a reafirma faptul că doctrina rămâne și
aici depozitarul cunoștințelor juridico-ecologice ale dreptului său; de sorginte universitară, de
cercetare științifică ea singură poate identifica, exprima și încerca să răspundă, cel puțin
teoretic, la toate problemele dreptului penal al mediului. Practicianul nu se interesează și nu
este chemat să soluționeze decât problemele cu care se confruntă în activitatea sa profesională
concretă și pe care le analizează sub multitudinea aspectelor pe care ridică. La rândul său,
Legiuitorul, „profan” în materie, e preocupat mai ales de răspunsuri din perspectiva nevoilor
și presiunilor sociale pe care le implică și ridică provocările juridico-ecologice.
Rezultă cu pregnanță că, în condițiile „revoltei” realităților socio-enviromentale
contra dreptului pozitiv și practicii judiciare, se caută mai întâi și înainte de toate răspunsuri
de evaluare, percepere și perspective teoretico-conceptuale pe care numai doctrina le poate
oferi. Numai după ce s-a achitat de o asemenea datorie și a oferit legiuitorului și celor care
sunt chemați să interpreteze și să aplice legea perspectivele teoretice necesare și soluțiile
posibile adecvate, ea se poate gândi și la a le asuma și la funcția de a supraveghea evoluția
noului drept penal, a surselor, actorilor și rezultatelor sale, făcând uz de autoritatea sa morală
incontestabilă. Evoluția criminalităţii de mediu este una dintre cele mai dinamice, mai
imprevizibile și mai inventive. De aceea, presupune un efort teoretic susținut și creator,
capabil să actualizeze, să adecveze și să amplifice răspunsul penal necesar. În fine, influența
sa rămâne importantă, autoritatea incontestabilă și speranțele în capacitatea ei de a oferi
rezolvările potrivite constante și indiscutabile.
Este motivul major pentru care, bucurându-ne de deschiderea extraordinară și sprijinul
considerabil oferite de Ministerul Public și conducerea sa, minister care își redescoperă astfel
rolul originar de „centru de reflecție” al autorității judiciare, Institutul de Cercetări Juridice
„Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Române a purces la realizarea acestui proiect comun
de radiografiere a necesităților, deficiențelor, inadecvărilor și perspectivelor răspunsului penal
în materie de protecție a mediului și a fondului forestier prin dreptul penal.

279
 În spiritul tradițiilor dongoroziene – să ne amintim de unicul și istoricul experiment
aferent sfârșitului anilor 1960 și începutului deceniului următor – realizat de Institut sub
coordonarea marelui penalist Vintilă Dongoroz, prin care aceeași echipă de cercetători, în
calitate de „consiliu legislativ”, a elaborat proiectele Codului penal și, respectiv, Codului de
procedură penală din 1969, iar ca nucleu de cercetare științifică a elaborat și publicat
monumentalele lor Explicații teoretice, am conjugat astfel perspectiva teoretică cu concluziile
practicii, în speranța desprinderii unor soluții eficiente care să servească deopotrivă
legiuitorului și magistratului.
Conferința-dezbatere națională, cu participare internațională, care va pune în discuție
aprecierile, evaluările și propunerile volumului, se vrea doar un început, în speranța
permanentizării sale pe calea reuniunilor anuale privind aspecte ale acestei problematici atât
de actuale și tot mai importante.
Și din această perspectivă, nu întâmplător titlul volumului este Apărarea mediului și a
fondului forestier prin dreptul penal; pe măsura dezvoltării, adecvării, maturizării și
eficientizării instrumentelor legislative și practicii judiciare aferente vom ajunge treptat la o
tot mai mare conformare cu ideile și concluziile doctrinei, la o afirmare a dreptului penal al
mediului care de la simpla apărare să treacă la complexa protecție a mediului, ce presupune
nu numai evitarea acțiunii distructive, ci chiar dezvoltarea calității ecologice.
În fine, dar nu în ultimul rând, spre o împlinire cât mai desăvârșită proiectul de față are
nevoie de implicare – deja așteptată –, pe de o parte, a tuturor sferelor de cercetare științifică
și formare universitară, iar, pe de alta, a tuturor profesiilor juridice, fiind de domeniul
evidenței că numai gândind și acționând împreună vom putea reuși în demersul nostru!

Prof. univ. dr. Mircea Duţu

280
281