Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Miscarea Oscilatorie Armonica Pentru Sis
Miscarea Oscilatorie Armonica Pentru Sis
libertate
Oscilaţiile prezintă o importanţă covârşitoare pentru diferite domenii din fizică şi tehnică.
Dintre mişcările oscilatorii, cele simple, sinusoidale, au un rol fundamental, deoarece, conform
teoremei Fourier, orice oscilaţie se poate obţine din suprapunerea unor oscilaţii sinusoidale.
Există o categorie de mişcări în care corpul revine mereu într-o poziţie de echilibru,
efectuând o mişcare periodică de-a lungul aceleiaşi drepte. Alegem axa Ox de-a lungul direcţiei
de mişcare. În poziţia de echilibru energia potenţială, care este o funcţie de coordonata x, are o
valoare minimă. Dacă deplasările corpului faţă de poziţia de echilibru sunt mici, putem dezvolta
energia potenţială, U (x ) , în serie Taylor în jurul valorii coordonatei x0 din poziţia de echilibru,
oprindu-ne la primii termeni, adică:
2
U ( x ) = U ( x0 ) +
∂U
(x − x0 ) + 1 ∂ U2 (x − x0 )2 + K .
∂x x = x0 2 ∂x x = x0
∂U
x = x0 =0
∂x
şi alegând valoarea constantei U (x0 ) = 0 , rezultă că
1 ∂ 2U
U (x ) = x = x0 (x − x0 )2 = 1 k (x − x0 )2 ,
2 ∂x 2 2
∂ 2U J N kg
unde mărimea k = x = x0 se numeşte constanta elastică şi se măsoară în = = 2 .
∂x 2 m 2
m s
Observaţie: alegerea valorii U (x0 ) = 0 înseamnă că vom calcula energia potenţială faţă de
această valoare corespunzătoare poziţiei de echilibru. Ştim că energia potenţială este definită
până la o constantă aditivă, deci nu se poate calcula decât variaţia acesteia între două stări, astfel
încât vom calcula energia potenţială în raport cu valoarea acesteia din poziţia de echilibru.
Pentru a simplifica scrierea expresiei energiei potenţiale, alegem originea axei Ox chiar în
poziţia de echilibru, adică alegem x0 = 0 . Atunci,
32
1 2
U (x ) = kx ,
2
Această forţă poartă numele de forţă elastică şi este o forţă proporţională cu deplasarea
punctului material faţă de poziţia de echilibru şi dirijată spre aceasta.
Datorită interacţiunii cu mediul în care efectuează oscilaţii, particula pierde energie prin
radiaţie sau prin frecare. Disiparea energiei oscilatorului datorită interacţiunii cu mediul poate fi
descrisă printr-o forţă de frecare (rezistenţă). Aceasta poate avea diferite dependenţe de viteza
sau acceleraţia oscilatorului. În cazul unui mediu vâscos, în regim laminar, forţa de rezistenţă
este proporţională cu viteza oscilatorului (legea Stokes), iar în regim turbulent, este proporţională
cu pătratul vitezei. În cazul frânării unei particule încărcate electric care oscilează prin emisie de
radiaţie electromagnetică, puterea emisă prin radiaţie este proporţională cu pătratul acceleraţiei
corpului. Prin urmare, această forţa depinde de natura fizică a interacţiunii dintre corp şi mediu,
dar ne vom limita studiul la cazul forţelor de rezistenţă proporţionale cu viteza corpului şi de
sens opus cu aceasta.
Astfel, în general, asupra unui corp care efectuează o mişcare oscilatorie acţionează:
α k
Introducând notaţiile β= , unde β poartă numele de coeficient de amortizare şi ω02 = ,
2m m
ω0 fiind pulsaţia oscilaţiilor libere ale punctului material (pulsaţia proprie) în absenţa frecării,
ecuaţia de mişcare devine:
F (t )
&x&+ 2β x& +ω02 x= .
m
33
[β] = [α] = N s = s −1 şi [ω0 ] =
N
= s −1 .
[m] m kg m kg
Pentru pulsaţia proprie ω0 se utilizează de obicei ca unitate de măsură rad/s, care este
echivalentă cu s-1 deoarece radianul, unitatea de măsură pentru unghi, care nu este o mărime
fizică, nu se ia în considerare în relaţiile dimensionale.
În continuare vom considera cazurile particulare ale acestei mişcări şi vom rezolva
ecuaţiile de mişcare corespunzătoare. Pornim de la cazul cel mai simplu.
Acest tip de mişcare are loc în lipsa frecărilor ( β = 0 ) şi fără să fie întreţinută din exterior,
adică F (t ) = 0 .
&x& + ω02 x = 0 .
r 2 + ω02 = 0 ,
care are rădăcinile r1, 2 = ±iω0 . Astfel, soluţia generală a ecuaţiei de mişcare se scrie:
x(t ) = C1 exp[iω0t ] + C2 exp[− iω0t ] = C1 (cos ω0t + i sin ω0t ) + C2 (cos ω0t − i sin ω0t ) =
cos(ω0 t − ϕ 0 ) = cos[ω0 (t + T ) − ϕ 0 ] ,
34
de unde rezultă că ω0T = 2π , deci perioada mişcării (intervalul de timp după care corpul trece
2π m
din nou prin aceeaşi poziţie faţă de cea de echilibru) T = = 2π . Frecvenţa mişcării
ω0 k
1 ω0 1 k
(numărul de perioade din unitatea de timp) este egală cu ν = = = .
T 2 π 2π m
a) b) c) d)
Fig. 1. Tipuri de oscilatori armonici: a) pendulul elastic; b) pendulul simplu; c) pendulul fizic; d) pendulul de
torsiune.
m
pentru pendulul elastic T = 2π ;
k
l
pentru pendulul simplu T = 2π ;
g
I
pentru pendulul fizic T = 2π , unde I este momentul de inerţie al corpului care
mgl
oscilează faţă de axa de rotaţie;
I
pentru pendulul de torsiune T = 2π , unde I este momentul de inerţie al cadrului mobil
C
faţă de axa de rotaţie, iar C este constanta elastică de torsiune a firului;
Viteza de oscilaţie este egală, conform definiţiei, cu:
35
dx
v= = x& = − Aω0 sin (ω0t − ϕ0 ) ,
dt
x 0 = x t = 0 şi v 0 = v t = 0 ,
care reprezintă coordonata ce defineşte poziţia iniţială a corpului şi, respectiv, viteza iniţială.
În cazul mişcării oscilatorii,
x02 v02
de unde, utilizând identitatea trigonometrică, sin 2 ϕ 0 + cos 2 ϕ 0 = 1 , rezultă relaţia + = 1,
A2 A2ω2
v02
de unde, A = x02 + ,
ω02
v0
iar împărţind membru cu membru cele două relaţii rezultă tgϕ 0 = .
ω 0 x0
v02 v
x(t ) = x02 + 2
cos ω0t − arctg 0 .
ω0 ω0 x0
36
Conservarea energiei totale a oscilatorului armonic liber se poate obţine şi din ecuaţia de
mişcare
m &x&+k x= 0
d 1 2 d 1 2 d
mx& + kx = 0 ⇒ ( Ec + U ) = 0 ⇒ W = Ec + U = const.
dt 2 dt 2 dt
1 h
Wn = n + hω0 , unde n = 0,1,2,... şi h = , h fiind constanta Planck.
2 2π
În figura 2 sunt reprezentate cele trei tipuri de energii, cinetică, potenţială şi totală.
Calculăm valorile medii ale energiilor cinetică şi respectiv potenţială, adică
1
Ec = m v2
2
T T T
1 2 1 1 2 2
unde v2 = ∫ v dt = A 2ω02 ∫ sin 2 (ω0t − ϕ0 )dt = A ω0 ∫ [1 − cos 2(ω0t − ϕ0 )]dt =
T T 2T
0 0 0
= t − = A ω0 ,
2T 0 2ω0 2
0
1 W
liberă adică E c = mA 2 ω02 = .
4 2
1
Asemănător, U = k x 2 , unde
2
1T 2 1 2T 1 2T
x2 = 2
( ) A ∫ [1 + cos 2(ω0t − ϕ0 )]dt =
T ∫0 ∫
x dt = A cos ω 0 t − ϕ 0 d t =
T 0 2T 0
A2 T sin 2(ω0t − ϕ0 ) T 1 2
= t 0 + 0 = A , Fig. 2 Energiile în mişcarea oscilatorie armonică
2T 2ω0 2
1 W
adică U = mA 2 ω02 = .
4 2
37
Am obţinut că
1 W
Ec = U = mA2 ω02 = , sau Ec + U = W .
4 2
38
PROBLEME:
1. Determinaƫi constanta elastică a unui resort care se comprimă 5cm sub acƫiunea unei forƫe
de 5N. Care este valoarea energiei potenƫiale înmagazinate în resortul comprimat?
3. Un corp cu masa de 1kg suspendat de un resort având constanta elastică k=4N/m, execută
o oscilaƫie armonică liberă cu amplitudinea de 8cm. Calculaƫi valorile maxime ale vitezei şi
acceleraƫiei acestui corp. După ce interval de timp ajunge corpul din poziƫia x=0 în poziƫia
x=4cm? Care este energia potenƫială maximă ce poate fi atinsă de sistem? Care este energia
mecanică totală a sistemului în poziƫia x=4cm?
Avem de-a face cu mişcarea în care există forţă de frecare proporţională cu viteza, dar
forţa exterioară de întreţinere este nulă, adică F (t ) = 0 în ecuaţia de mişcare generală. Astfel,
ecuaţia de mişcare devine:
care este tot o ecuaţie diferenţială de ordinul al doilea cu coeficienţi constanţi şi omogenă ca şi în
cazul mişcării oscilatorii armonice libere. Soluţiile ei sunt de formă exponenţială, e rt , iar ecuaţia
sa caracteristică devine
r 2 +2βr +ω02 = 0 ,
r1, 2 = −β ± β 2 − ω02 .
39
a) dacă β > ω0 , atunci soluţiile particulare ale ecuaţiei diferenţiale de mişcare sunt
exponenţiale reale şi descrescătoare, care nu sunt periodice, mişcarea fiind aperiodică. În funcţie
de condiţiile iniţiale, oscilatorul poate să treacă sau nu prin poziţia de echilibru, dar oscilaţiile se
sting exponenţial foarte rapid.
În mod obişnuit, β < ω0 , astfel că ne vom limita la acest caz. Această condiţie exclude
valorile foarte mari ale coeficientului de amortizare β . Inegalitatea β < ω0 reprezintă condiţia
care garantează caracterul oscilatoriu al mişcării.
= A exp[− βt ]cos(ωt − ϕ0 ) ,
40
x0 v + βx0
de unde cos ϕ0 = şi sin ϕ 0 = 0 .
A Aω
A = x02 +
(v0 + βx0 )2 .
2
ω
x(t ) = x02 +
(v0 + βx0 )2 v + βx0
exp[− βt ]cos ωt − arctg 0 .
ω 2
ωx0
În figura 3 este reprezentată grafic soluţia generala a unui oscilator liniar armonic
amortizat.
Mişcarea oscilatorie amortizată este periodică cu perioada
2π 2π
T= = .
ω ω0 − β 2
2
41
A(t ) A exp[− βt ]
d= = = exp[βT ]
A(t + T ) A exp[− βt ]exp[− βT ]
A(t ) A exp[− βt ]
δ = ln d = ln = ln = βT .
A(t + T ) A exp[− βt ]exp[− βT ]
2π 2π δ
T= = = ,
ω 2
ω0 − β 2 β
de unde
ω0 δ δ k
β= = ,
2
4π + δ 2
(
m 4π 2 + δ 2 )
2δ km
iar coeficientul de rezistenţă α = 2mβ = .
4π 2 + δ 2
Energia cinetică a unui corp care efectuează o mişcare oscilatorie amortizată este egală
cu:
1 2 1
mv = mA2 exp[− 2β t ][β cos(ωt − ϕ0 ) + ω sin (ωt − ϕ0 )] ,
2
Ec =
2 2
]
+ 2βω sin (ωt − ϕ0 ) cos(ωt − ϕ0 ) + ω02 cos 2 (ωt − ϕ0 ) =
1 β2 βω ω2
= mA2 ω02 exp[− 2βt ]1 + 2 cos 2 (ωt − ϕ0 ) + 2 sin 2(ωt − ϕ0 ) + 2 sin 2 (ωt − ϕ0 ) .
2 ω0 ω0 ω0
42
β ω
În cazurile cele mai des întâlnite în aplicaţii, frecarea este slabă, adică << 1 şi ≈1,
ω0 ω0
β2 βω
astfel că termenii 2
cos 2 (ωt − ϕ0 ) şi 2 sin 2(ωt − ϕ 0 ) devin foarte mici şi pot fi neglijaţi.
ω0 ω0
Deci,
1
W≅ mA 2 ω02 exp[− 2βt ] ,
2
adică energia totală scade exponenţial în timp. Aceasta scădere în timp a energiei totale se
datorează lucrului mecanic efectuat de corp pentru învingerea forţei de amortizare (frecare),
dLamortizare = F fr dx = −αx&dx ,
care este chiar energia pierdută (apare semnul minus) de oscilator în unitatea de timp. Această
afirmaţie se poate demonstra pornind de ecuaţia de mişcare pe care o multiplicăm cu x& , adică
adică
dW dLamortizare
= ,
dt dt
43
PROBLEME:
1. Un obiect de masă 2kg agăƫat de un resort având constanta elastică k=2000N/m execută o
mişcare oscilatorie amortizată într-un mediu caracterizat printr-un coeficient de rezistenƫă
b=3Ns/m. a) calculaƫie frecvenƫa proprie de oscilaƫie şi perioada mişcării oscilatorii
amortizate; b) calculaƫi factorul de amortizare al oscilaƫiei.
În cele ce urmează vom studia oscilaţiile forţate ale unui punct material asupra căruia
acţionează o forţă externă de întreţinere şi o forţă de frecare (rezistenţă).
Considerăm ecuaţia de mişcare cu toţi termenii şi alegem pentru forţa de întreţinere
expresia F (t ) = F0 cos(ω1t − ψ 0 ) , astfel că ecuaţia se scrie
α k F
pe care o împărţim cu masa m a oscilatorului şi facem notaţiile β= , ω02 = şi f = 0 .
2m m m
care este o ecuaţie diferenţială de ordinul al doilea cu coeficienţi constanţi şi neomogenă. Pentru
ecuaţia omogenă folosim soluţia găsită pentru oscilatorul amortizat, adică
unde B şi ε sunt constante care se determină din condiţia ca această soluţie să satisfacă ecuaţia de
mişcare. Pentru determinarea acestor constante calculăm derivatele,
44
= f cos[(ω1t − ψ 0 − ε ) + ε] ,
sau
(ω2
0 )
− ω12 B cos(ω1t − ψ 0 − ε ) − 2βω1B sin (ω1t − ψ 0 − ε ) =
(ω2
0 )
− ω12 B = f cos ε şi 2βω1B = f sin ε ,
Astfel, în cazul unei forţe de frecare mici, adică β < ω0 , soluţia ecuaţiei de mişcare este
45
ω1
În continuare exprimăm amplitudinea B în funcţie de raportul ,
ω0
f
ω ω02
adică B = B 1 = .
ω0 ω 2 2
2 2
β ω1
1 − 1 + 4
ω0 ω0 ω0
În figura 4 este reprezentată funcţia de mai sus. Pentru a determina valorile extreme ale funcţiei
ω
B 1 vom căuta valorile extreme ale funcţiei de
ω0
sub radical.
ω1
Notăm cu ξ = (0 ≤ ξ < ∞) şi obţinem
ω0
funcţia
β2 2
( )2
f (ξ ) = 1 − ξ 2 + 4
ω02
ξ .
β2
( )
f ′(ξ ) = −4ξ 1 − ξ 2 + 8
ω02
ξ=0, Fig. 4
β2
care are rădăcinile ξ1 = 0 şi ξ2 = 1 − 2 , a treia valoare fiind negativă.
ω02
iar pentru a doua, care corespunde valorii ω1 = ω02 − 2β2 , amplitudinea atinge valoarea maximă
f F0
Bmax = = .
2β ω − β 2
0
2
α ω02 − β2
Observăm că în prezenţa amortizării, rezonanţa are loc pentru valoarea pulsaţiei fortei
externe
46
ωrez = ω02 − 2β 2 < ω0 .
Prin eliminarea coeficientului de amortizare, β între relaţiile anterioare, se obţine ecuaţia curbei
pe care sunt aşezate maximele amplitudinilor de oscilaţie
f
Bmax = 44
.
ω − ωrez
0
-1
β=10 s
pătratul amplitudinii. 0.04 B max =f(ω1)
amplitudinea, B (mm)
De multe ori este important să 0.03
fω1 π
v = x& = −ω1B sin(ω1t − ψ 0 − ε ) = cos ω1t − ψ 0 − ε + ,
( )2
ω02 − ω12 + 4β 2ω12 2
sau
π
v = C cos ω1t − ψ 0 − ε + ,
2
unde
fω1
C= .
(ω
2
0 − ω12
2
) + 4β 2
ω12
dC
Impunând condiţia de extrem pentru amplitudinea vitezei, = 0 , se obţine
dω1
47
( )(
f ω02 − ω12 ω02 + ω12 ) =0
3/ 2
(
ω02 − ω12
2
) + 4β 2ω12
ω1 = ω0 = ω′rez .
f F F
vmax = = 0 = 0.
2β 2mβ α
Doar în cazul amortizării foarte slabe, β << ω0 , rezonanţele elongaţiei (amplitudinii) şi vitezei au
loc pentru frecvenţe aproximativ egale
ωrez ≈ ω′rez = ω0 ,
0.7
β=1 s -1
-1
0.6 β=2 s
-1
curba de rezonanţă devenind foarte ascuţită. 0.5
β=3 s
β=10 s
-1
amplitudinea, B (mm)
∙ , este maximă.
0.2
48
PROBLEME:
1.
49
Mişcarea oscilatorie armonică pentru sisteme fizice cu un grad de libertate
Oscilaţiile prezintă o importanţă covârşitoare pentru diferite domenii din fizică şi tehnică.
Dintre mişcările oscilatorii, cele simple sinusoidale au un rol fundamental, deoarece, conform
teoremei Fourier, orice oscilaţie se poate obţine din suprapunerea unor oscilaţii sinusoidale.
5. Rezonanţa electrică
Domeniul în care apar aplicaţii simple ale fenomenului de rezonanţă este cel al circuitelor
electrice. În electricitate există trei tipuri principale de elemente de circuit: condensatorul,
rezistorul şi bobina, numite elemente pasive de circuit.
Să considerăm cel mai simplu tip de condensator, condensatorul cu armăturile (plăcile)
plan paralele. Dacă plăcile condensatorului sunt încărcate cu sarcinile electrice +q, respectiv –q,
între acestea apare o diferenţă de potenţial U C care este direct proporţională cu sarcina q:
q
UC =
C
dq
U R = RI = R ,
dt
dφ dI d2q
e=− = −L = −L 2 ,
dt dt dt
50
Într-un circuit în care sunt incluse condensatorul,
rezistorul şi bobina, montate în serie (Fig. 7), la aplicarea unei
tensiuni U (t ) , aceasta se distribuie pe cele trei elemente de
circuit, conform legii lui Ohm:
U (t ) + e = U C + U R ,
Se observă că această ecuaţie este identică celei satisfăcute de un corp care execută oscilaţii
întreţinute cu frecare:
F (t )
&x&+2βx& + ω02 x+= .
m
Pentru o forţă exterioară de tipul F (t ) = F0 cos(ω1t − ψ 0 ) , ecuaţia mişcării oscilatorii forţate este
cunoscută de la problema din mecanică:
F0
x (t ) = cos(ω1t − ψ 0 − ε) .
m ( ω02 − ω12 )
2
+ 4β 2
ω12
U (t ) = U 0 cos(ω1t − ψ 0 ) ,
după un timp suficient de lung, variaţia în timp a sarcinii q de pe armăturile condensatorului este
dată de o lege de aceeaşi formă:
U0 2βω1
q (t ) = cos(ω1t − ψ 0 − ε) , tgε =
( )
L ω02 − ω12 + 4β2ω12
2 ω02 − ω12
R 1
2β = şi ω02 = .
L LC
Rezonanţa sarcinii electrice este similară rezonanţei amplitudinii din cazul sistemelor
oscilante mecanice, având relaţiile analoage
U0 U0
qmax = = .
2βL ω02 −β 2
1 R2
R − 2
LC 4 L
51
şi are loc pentru pulsaţia de valoare
1 R2
ωrez = ω02 − 2β 2 = − 2 .
LC 2 L
dq
Rezonanţa intensităţii curentului electric prin circuit I = este identică rezonanţei
dt
vitezei. Ea apare pentru
1
ω′rez = ω0 =
LC
U0
I max = .
R
52
Mărimi mecanice Mărimi electrice
Elongaţia, x, [x] = m Sarcina electrică, q, [q] = C
Viteza, v, [v] = m / s Intensitatea curentului, I, [I ] = A
Forţa, F, [F ] = N Tensiunea electrică , U, [U ] = V
Rezistenţa, α , [α] = kg / s Rezistenţa , R, [R ] = Ω
Masa, m, [m] = kg Inductanţa, L, [L] = H
Constanta elastică, k, 1
Inversul capacităţii, 1 / C , = F −1
[k ] = N/m C
Reactanţa inerţială, X m = ω1m Reactanţa inductivă, ω1L , [ω1L] = Ω
, [X m ] = kg/s
Reactanţa elastică, X k = k / ω1 Reactanţa capacitivă, 1 / (ω1C ) ,
, [ X k ] = kg / s [1 / (ω1C )] = Ω
Impedanţa, ~
Impedanţa, Z = R + i(ω1L − 1 /(ω1C )) ,
~
Z = α + i(ω1m − k / ω1 ) , ~ 2
Z = Z = R 2 + (ω1 L − 1 /(ω1C ) )
~ 2
Z = Z = α 2 + (ω1m − k / ω1 ) , [Z ] = Ω
[Z ] = kg/s
F0 U0
Viteza maximă vmax = Intensitatea maximă I max =
α R
1 2 1 2
Energia cinetică, Ec = mv , Energia magnetică, Emag = LI ,
2 2
[Ec ] = J [E ] = J
mag
2
kx q2
Energia potenţială, U = , Energia electrică, Eel = , [Eel ] = J
2 2C
[U ] = J
x1 = A1 cos(ωt − ϕ1 )
şi x2 = A2 cos(ωt − ϕ 2 ) .
x = A cos(ωt − ϕ) .
Astfel,
Ecuaţia anterioară este adevărată la orice moment t doar dacă coeficienţii funcţiilor sin ωt
şi respectiv cos ωt sunt nuli, adică
şi
Din ecuaţiile de mai sus putem deduce expresiile celor două necunoscute, A şi ϕ, adică
şi
A1 sin ϕ1 + A2 sin ϕ 2
tgϕ = .
A1 cos ϕ1 + A2 cos ϕ 2
Astfel, ecuaţia mişcării rezultate din compunerea celor două oscilaţii paralele are expresia
A sin ϕ1 + A2 sin ϕ 2
x= A12 + A22 + 2 A1 A2 cos (ϕ1 − ϕ 2 ) cos ωt − arctg 1 .
A1 cos ϕ1 + A2 cos ϕ 2
x1 = A1 cosω1t
şi
54
x2 = A2 cos(ω2 t − ϕ 0 ) .
x1 = A1 cosω1t
unde ϕ 2 = ϕ0 − t∆ω .
Observăm că ϕ1 = 0 .
iar
A2 sin (ϕ 0 − t∆ω)
tgϕ = .
A1 + A2 cos(ϕ 0 − t∆ω)
Dacă A1 = A2 = A0 ,
atunci
ϕ 0 − t∆ω ϕ − t∆ω
A = 2 A0 cos şi tgϕ = tg 0 ,
2 2
ϕ 0 − t ∆ω
adică ϕ = .
2
ϕ − t (ω2 − ω1 ) ω + ω2 ϕ
x = 2 A0 cos 0 cos 1 t− 0.
2 2 2
sau
ω − ω1 ϕ0 ω + ω2 ϕ0
x = 2 A0 cos 2 t − cos 1 t − .
2 2 2 2
55
Fig. 8 Compunerea oscilaţiilor paralele cu frecvenţe diferite.
x = A cos(ωt − ϕ1 )
şi
y = B cos(ωt − ϕ 2 ) .
Pentru a afla traiectoria parcursă de punctul material supus simultan celor două oscilaţii
perpendiculare eliminăm timpul t între ecuaţiile de mai sus cu ajutorul identităţii trigonometrice
sin 2 ωt + cos2 ωt = 1 . Mai întâi deducem expresiile funcţiilor sin ωt şi respectiv cos ωt din relaţiile
anterioare:
x y x y
cos ϕ 2 − cos ϕ1 cos ϕ 2 − cos ϕ1
sin ωt = A B = A B
sin ϕ1 cos ϕ 2 − sin ϕ 2 cos ϕ1 sin (ϕ1 − ϕ 2 )
şi
x y y x
sin ϕ 2 − sin ϕ1 sin ϕ1 − sin ϕ 2
cos ωt = A B = B A .
sin ϕ 2 cos ϕ1 − sin ϕ1 cos ϕ 2 sin (ϕ1 − ϕ 2 )
56
2 2
x y x y
sin ϕ 2 − sin ϕ1 + cos ϕ 2 − cos ϕ1 = sin (ϕ 2 − ϕ1 ) ,
2
A B A B
sau
y2 x2 xy
2
+ 2 −2 cos (ϕ 2 − ϕ1 ) = sin 2 (ϕ 2 −ϕ1 ) ,
B A AB
care este ecuaţia unei elipse cu axele înclinate cu unghiul θ faţă de axele de coordonate (fig. 9).
Aceasta este ecuaţia traiectoriei punctului material supus simultan la două oscilaţii
perpendiculare cu aceeaşi frecvenţă.
y P2 A 2 cos 2 θ Ay cos θ
2
+ 2
−2 P cos (ϕ 2 − ϕ1 ) = sin 2 (ϕ 2 −ϕ1 ) ,
B A AB
Figura 9
care mai poate fi scrisă sub forma
[ ]
y P2 − 2 y P B cos θ cos(ϕ 2 − ϕ1 ) + B 2 cos 2 θ − sin 2 (ϕ 2 − ϕ1 ) = 0 ,
Astfel,
B
tgθ = [cos(ϕ 2 − ϕ1 ) ± tgθ sin (ϕ 2 − ϕ1 )] ,
A
de unde
Bcos (ϕ 2 − ϕ1 )
tgθ = .
A m B sin (ϕ 2 − ϕ1 )
π 3π
Observăm că dacă ϕ2 − ϕ1 = , , atunci tgθ = 0 , de unde θ = 0 , adică axele elipsei
2 2
coincid cu axele de coordonate.
57
Cazuri particulare
2
y2 x2 xy y x
1. Dacă ϕ 2 − ϕ1 = 0 , ecuaţia elipsei devine 2 + 2 − 2 = 0 , sau − = 0 , care
B A AB B A
B B
reprezintă două drepte confundate, de ecuaţie y = x , cu tgθ = (fig. 10). Mişcarea rezultantă
A A
are loc de-a lungul unui segment de dreaptă, în ambele sensuri (polarizare liniară).
π y2 x2
2. Dacă ϕ 2 − ϕ1 = , ecuaţia elipsei devine 2 + 2 = 1 , cu tgθ = 0 (fig. 11). Mişcarea are
2 B A
loc de-a lungul unei elipse care este parcursă în sensul trigonometric, adică spre stânga
(polarizare eliptică stânga).
2
y2 x2 xy y x
3. Dacă ϕ 2 − ϕ1 = π , ecuaţia elipsei devine 2
+ 2 +2 = 0 , sau + = 0 , care
B A AB B A
B B
reprezintă două drepte confundate, de ecuaţie y = − x , cu tgθ = − (fig. 12). Mişcarea
A A
rezultantă are de-a lungul unui segment de dreaptă, în ambele sensuri (polarizare liniară).
π y2 x2
4. Dacă ϕ 2 − ϕ1 = 3 , ecuaţia elipsei devine + = 1 , cu tgθ = 0 (fig. 13). Mişcarea
2 B 2 A2
are loc de-a lungul unei elipse care este parcursă în sensul invers trigonometric, adică spre
dreapta (polarizare eliptică dreapta).
5. Dacă A = B , ecuaţia elipsei devine
π
y 2 + x 2 − 2 xy cos(ϕ 2 − ϕ1 ) = A 2 sin 2 (ϕ 2 −ϕ1 ) , care este ecuaţia unui cerc. Când ϕ 2 − ϕ1 = ,
2
π
cercul este parcurs spre stânga, iar când ϕ 2 − ϕ1 = 3 , cercul este parcurs spre dreapta
2
(polarizare circulară stânga sau dreapta). În ambele cazuri, raza cercului este egală cu A, iar
centrul acestuia se află în originea axelor de coordonate.
58
6. O oscilaţie polarizată liniar este echivalentă cu două oscilaţii polarizate circular, una
spre stânga şi cealaltă spre dreapta, de aceeaşi amplitudine şi frecvenţă. Pentru a demonstra acest
lucru considerăm două mişcări circulare, una spre stânga şi cealaltă spre dreapta, având raza
cercului egală cu A:
xs = A cos ωt ,
π
ys = A cos ωt − = A sin ωt
2
şi respectiv
xd = A cos ωt ,
π .
yd = A cos ωt + = − A sin ωt
2
care este ecuaţia unei oscilaţii liniare de-a lungul axei Ox. Acest rezultat are aplicaţii importante
în optică referitoare la starea de polarizare a luminii.
x = A cosω1t
y2 x2 xy
2
+ 2 −2 cos (ϕ 0 − t∆ω) = sin 2 (ϕ 0 − t∆ω) .
B A AB
Această ecuaţie descrie o mişcare plană pe o curbă complicată, a cărei formă depinde de
diferenţa pulsaţiilor ∆ω , de raportul acestora şi de defazajul ϕ0 .
ω2
Dacă raportul este un raport de numere întregi atunci curbele obţinute se numesc
ω1
ω 2
figuri Lissajoux. În continuare va fi prezentat exemplul cel mai simplu când 2 = . În figura
ω1 1
14 sunt prezentate aceste figuri pentru diferite valori ale lui ϕ0 .
59
3 3
2 2
1 1
y 0 0
y
-1 -1
-2 -2
-3 -3
-2 -1.5 -1 -0.5 0 0.5 1 1.5 2 -2 -1.5 -1 -0.5 0 0.5 1 1.5 2
x x
(a) ϕ0 = 0 (b) ϕ0 = π 4
3
3
2
2
1 1
0 0
y
y
-1 -1
-2 -2
-3
-2 -1.5 -1 -0.5 0 0.5 1 1.5 2 -3
-2 -1.5 -1 -0.5 0 0.5 1 1.5 2
x
x
(c) ϕ0 = π 2 (d) ϕ0 = 3π 4
0
y
-1
-2
-3
-2 -1.5 -1 -0.5 0 0.5 1 1.5 2
x
(e) ϕ0 = π
60
unde
bn
An 2 = an 2 + bn 2 şi tg α n = − .
an
T
T
∫ cos ( nωt ) ⋅ cos ( k ωt ) dt = δ
0
nk
2
,
T
T
∫ sin ( nωt ) ⋅ sin ( k ωt ) dt = δ
0
nk
2
,
2T 2 T /2
T ∫0 T −T∫/ 2
an = f ( t ) cos ( )
nω t d t = f (t ) cos ( nωt ) dt
şi
2T 2 T /2
T ∫0 T −T∫/ 2
bn = f (t )sin ( nω t ) d t = f (t )sin ( nωt ) dt .
2π
În relaţiile de mai sus T = este perioada funcţiei f (t ) . Constanta a0 reprezintă
ω
termenul de ordinul zero al dezvoltării în serie Fourier, a1 cos ωt + b1 sin ωt este termenul de
ω
ordinul întâi (care are frecvenţa cea mai mică, ν1 = , numită frecvenţă fundamentală),
2π
a2 cos 2ωt + b2 sin 2ωt este termenul de ordinul al doilea şi corespunde unei frecvenţe ν 2 = 2ν1 şi
tot aşa mai departe, termenul de ordinul n corespunzând frecvenţei ν n = nν1 . Termenul de ordinul
întâi reprezintă oscilaţia sau armonica fundamentală, iar termenii de ordinul doi, trei, patru, etc.
reprezintă armonicele de ordin superior.
Spectrul unei oscilaţii oarecare este dat de o diagramă în care sunt reprezentate
amplitudinile diferitelor armonice în funcţie de frecvenţă. El este format din linii verticale
echidistante de diferite înălţimi (proporţionale cu amplitudinile).
Operaţia de descompunere a unei funcţii periodice oarecare în armonice se numeşte
analiză armonică şi este folosită ca mijloc de studiu în special în acustică şi electronică.
61
Evidenţierea fizică a armonicelor superioare în cazul semnalelor acustice (analiza sunetelor),
electrice, vibratorii, arată că dezvoltarea Fourier are o fundamentare experimentală completă.
f (t ) = ∑ Cn exp [inωt ] ,
n =−∞
unde
T /2
1
Cn =
T ∫
−T / 2
f (t ) exp [ −inωt ] dt .
În relaţiile de mai sus, noul coeficient al dezvoltării se poate scrie în funcţie de vechii coeficienţi
1
Cn = (an − ibn ) , iar C− n = Cn* .
2
b) Dacă oscilaţia este aperiodică, atunci, în locul seriei Fourier cu spectru discret (de
linii), vor apărea oscilaţii sinusoidale cu frecvenţele cuprinse într-un întreg interval, deci cu
spectru continuu. Seria Fourier trece într-o integrală Fourier
∞ ∞
1 ∞
2π ∫0
C (ω) = f (t )e -iωt dt .
62
Exemple
Oscilaţiile dreptunghiulare din fig. 15, fiind simetrice faţă de originea aleasă, vor conţine numai
funcţii cosinus, adică
hτ hωτ
a0 = = ,
T 2π
2h τ 2h 1
an = sin πn = sin nωτ ,
πn T πn 2
bn = 0.
∞
h nωτ inωt hτ ∞ 2h πnτ 2πnt
f (t ) = ∑ sin e = + ∑ sin cos .
n =−∞ πn 2 T n =1 πn T T
sau
∞
f (t ) = ∫ aω cos ( ωt + α ω ) dω,
0
63
1 A ω
cu aω = 2 C (ω) = ⋅ 2 , α ω = arg C (ω) = arctg .
π β +ω 2
β
Fig. 17. Mişcarea aperiodică Fig. 18. Spectrul (continuu) al mişcării aperiodice
64