Estonia, mon amour...

Am vizitat recent Estonia, la invitația Institutului Estonian din Tallin. Scopul Institutului –
prezentarea istoriei Estoniei către lume. Ca profesor de Istorie, am fost atras de tema scolii de
vară de anul acesta – Rezistența Anticomunistă în Estonia. Mulțumesc pe această cale
IICCMER1, care a diseminat informația în România.
Pentru mine, Estonia era o altă țară din Uniunea Europeană, cuprinsă în sintagma „țările
baltice” (cu Letonia și Lituania). Puse toate trei la grămadă, fostele state sovietice, sunt
privite de români cu indiferență și chiar cu neîncredere. Într-o discuție informală cu alți
colegi profesori, atunci când am spus că plec în Estonia, prima lor reacție a fost: „Și nu e
periculos?”
Estonia nu găzduiește un Turn Eiffel, sau resorturi de ski, iar ca să ajungi la Tallin,
schimbi măcar două avioane, pentru că nu există zbor direct. Noi stim că estonienii există, ei
au auzit de noi. Prejudecățile sunt un standard de comportament uman. „Sunt foști comuniști,
chiar din alcătuirea URSS-ului.” Deci, așteptările mele, deși m-am uitat de curiozitate pe
internet, erau reduse. Mă așteptam la vestitele baterii de blocuri din beton, la zone de sărăcie
spre marginea orașului Tallin, un pic de mizerie pe străzi, de la o populație care a crescut cu
disprețul față de conducerea centrală. Așa, mai pe anarhie, ca acasă. Doar eram de-ai noștri –
estici, nu ca occidetalii, care sunt obișnuiți cu disciplina democrației.
Și, cât m-am înșelat...
*
Am ajuns în Tallin după miezul nopții. Aeroportul era efectiv nepăzit. Nu erau vameși, nu
erau polițiști, nu era control medical care să ne întrebe de Covid-19. Am coborât din avion și
am stăbătut aeroportul până la stația de taxi, în maxim 5 minute, de parcă estonienii se
duseseră la culcare dar ne lăsaseră cheile. Pentru formalitățile de intrare în țară, s-au bazat pe
verificarea făcută la Roma, unde personalul aeronavei a verificat pasagerii la îmbarcare. La
întoarcerea în București, tot la miezul nopții, am fost întâmpinați cu vestitele formulare A4.
Declarația pe proprie răspundere, adresa de carantinare, etc. 40 de minute de formalități,
pentru că ne-am întors la „normalitate”.
Am fost cazat într-un hotel situat la o distanță de 300 de metri de zidurile medievale dar la
numai 3 metri de peronul gării. Vă gândiți la tot ce e mai rău... Dar, din nou am fost surprins.
Trenurile – toate noi, de tip metrou din secolul XXI, plecau și veneau în liniște, fără nici un
fel de semnale acustice. Singurul zgomot era anunțarea prin stația gării a următoarei plecări
sau sosiri, însă din boxe de mică intensitate. Dacă nu treceam în drum spre pub, nici nu aș fi
băgat de seamă gara.
Același mod de organizare pentru aeroport. Tramvaiul m-a lăsat la 2 metri de ușa de
intrare în terminal, iar avioanele de medii dimensiuni erau parcate chiar lângă gardul
aeroportului, fără zone de securitate supra-dimensionate.
Feribotul din Tallin ajunge în Helsinki în 30 de minute și apoi pleacă spre Sankt-
Petersburg, pentru încă o oră de navigat pe Baltica.
Țara nu are munți. Altitudinea maximă a reliefului Estoniei este pe la 300 de metri. Și cu
toate astea, Tallin seamănă cu Sibiul, părând un oraș de munte, cu acoperișuri înalte și
abrupte și o arhitectură tipic săsească (germană). Desigur, iernile sunt mai grele decât în
1
Institutul pentru investigarea crimelor Comunismului și memoria Exilului românesc
România, Estonia fiind situată pe paralela 60N. Însă orașul, atât în partea veche cât și în cea
nouă, este mult mai degajat, fără imensul număr de mașini personale, parcate pe oriunde.
În epoca medievală Tallinul făcea parte din Liga Hanseatică, și are în centru vechiul oraș
fortificat, care a îmbrăcat o haină nouă, cu bani europeni. Toate clădirile sunt reabilitate,
urmând reguli arhitectonice în armonie cu istoricul orașului.
Habar nu am unde își țin mașinile, dar străzile „respiră”. Iar regulile de circulație sunt
riguros respectate. Șoferii așteptau răbdători și zâmbitori ca întreg cârdul de profesori (în jur
de 40) să traverseze, câte unul, câte doi-trei... Cred că stăteau să ne aștepte chiar și două
minute, atunci când ne înșiram pe trecerea de pietoni. Ah, ce plăcere aș fi avut, ca șofer
român format în traficul intern, să înfing mâna în volan și să slobozesc pe gură niște aprecieri
picante, dacă aș fi fost eu la volan... Eventual cu capul scos pe geam și cu mâna liberă
executând un balet de semne clar de înțeles.
Pe scurt, mă așteptam la o imagine a României, în oglindă, și am ajuns în țările nordice.
Curățenia este exemplară. Nu există PET-uri aruncate pe jos. Cum? Se răscumpără cu 10
eurocenți. Cei bogați donează PET-urile, dozele de aluminiu, etc, pentru organizații
caritabile. Și problema s-a rezolvat. Gazda noastră a spus că și la ei au fost probleme. De
când s-a implementat măsura de a da bani pentru reciclare, problema a dispărut. Iar banii vin
sub forma unui voucher care se cheltuie la supermarket, doar pe alimente.
Despre prețuri – piperate pentru mine ca român. Estonia a adoptat moneda Euro, iar
prețurile sunt ca la noi, doar că în loc de lei, scrie Euro... Am dat 3 euro pe un pieptene de 15
cm.
Dar cel mai mult m-a surprins absența totală a boscheților neîngrijiți, a bălăriilor la
margine de drum... Și mai ales, lipsa gardurilor, făcute de fiecare după imaginație. Pentru noi,
românii, spațiul din jurul blocului este o provocare și o atracție. TREBUIE să și-l însușească
cineva. Nu ești gospodar, dacă stai la parter și nu ai îngrădit cu tot felul de fiare strâmbe mica
peluză comună. Vecinilor de la etajele superioare le este mai apoi interzis să mai intre pe
„proprietatea” vecinului de la parter. Toate peluzele din Tallin sunt tunse cu ajutorul
tractorașelor de tuns iarba, iar acest lucru se întâmplă chiar și în afara orașului. Până la 20-30
de kilometri de oraș, distanța maximă la care am ajuns, același peisaj îngrijit și care dă o
imagine de curățenie și de ordine.
Vara estoniană este marcată de zile lungi. Dacă ați auzit de nopțile albe din Sankt
Petersburg, Tallinul e la acceași latitudine. La final de iulie, ziua are 19 ore iar noaptea 5 ore.
Ideal pentru turism. La ora 22.30, admiram apusul de soare care sclipea deasupra Balticii.
Vă las plăcerea de a descoperi Estonia singuri, dacă veți avea ocazia. Eu întreb – de ce la
ei se poate și la noi nu? Deoarece nu pot să nu compar organizarea socială și urbană, iar
comparația este dușmanul fericirii.
*
M-aș muta în Estonia?
Nu. România este de multe ori mai frumoasă decât alte țări, incluzând Estonia. Și avem un
potențial de dezvoltare uriaș. Așa că, visul meu este de a-mi aduce contribuția la dezvoltarea
țării mele, până la momentul în care tinerilor plecați la studii în afară să li se facă dor de
România. Privesc spre viitorul României cu bucurie. Singura frustare este așteptarea. Dar
ceea ce se întâmplă azi în țara mea, este împlinirea profeției lui Sergiu Brucan – cei 20 de ani
necesari lepădării de comunism, care s-au dovedit a fi de fapt 40 de ani.
 Estonia este o lecție de învățat. Nici nu este atât de greu să schimbăm unele năravuri rele.
Iar lucrurile se întâmplă. Suntem în luna august 2021, iar pe canalele de știri se vorbește
despre taxa de 50 de bani pentru un PET, sticlă sau doză de aluminiu. Unele orașe și județe au
devenit modele de dezvoltare economică și urbană, iar exemplele sunt acum importate și de
restul țării. Iar banii de la Uniunea Europeană sunt motorul de dezvoltare.
*
Ce nu e bine în Estonia? Ca istoric, am remarcat foarte repede că estonienii au păstrat o
vie animozitatea față de ruși. Această animozitate, prost înțeleasă, asociază rușii cu agresorul
extern. Chiar dacă soarta face ca 20% din populație să provină din alte republici sovietice,
pentru estonieni toți aceștia sunt ruși.
Ceea ce se uită de fiecare dată într-un conflict între țările estice și Rusia este faptul că,
pentru a împrăștia pan-slavismul și mai apoi comunismul în lume, țariștii, urmați de Lenin,
Trotski și Stalin au „cumințit” prima dată nu pe cei din afară, ci pe cei dinăuntru. Milioane de
ruși au căzut victime cazacilor sau comuniștilor, până când țesătura socială a Maicii Rusia a
fost mutilată de uciderile inițiate de Stat. Astăzi în Rusia, dictatura comunistă care a marcat
secolul XX a fost înlocuită de o altă dictatură, mult mai greu de definit. Iar cei care luptă
pentru schimbare sunt rușii de rând. Tot ei sunt primele victime ale sistemului – vezi cazul lui
Alexei Navalnii.
Însă aceste subtilități istorice nu sunt importante pentru estonianul de rând. Reminiscențele
trecutului sunt încă prezente. În clasicul stil al cuceritorului, regimul țarist de la Moscova a
plantat în mijlocul cetății medievale Tallin, chiar în fața clădirii care adăpostește Parlamentul
Estonian astăzi, uriașa catedrală ortodoxă Alexander Nevski, de două ori mai înaltă decât
restul clădirilor din jur. Amplasamentul este descris în pagina oficială de prezentare a
Tallinului cu fraza: „a fost construită aici pentru ca să le arate localnicilor cine e șeful”.2
Ca o comparație, același mod de „terorism arhitectonic” îl remarcăm și în România, unde
imense catedrale ortodoxe au fost plantate în centrul orașelor transilvănene, ca Târgu-Mureș,
Alba-Iulia, etc. Pentru că, nu-i așa, acum noi românii suntem la putere...
Tensiunile sociale dintre cele două etnii sunt la un nivel minim, dar reprezintă un nod
gordian. Petru a destabiliza Estonia, este de ajuns pentru o putere străină să „cânte” melodia
naționalismelor.
Aici este mare avantaj al României. Pentru noi, pacea sufletească și demonul
naționalismului fermentează în interiorul națiunii, forțându-ne să ne împăcăm cu noi înșine.
Etnia maghiară, etnia rromă, sunt parte a acestui spațiu geografic comun, trăitori pe aceste
meleaguri din negura timpului. Dincolo de agitațiile produse de unii politicieni inconștienți,
români, maghiari, rromi, sau alte etnii, ne-am împletit destinele în același spațiu geografic de
sute de ani.
Pentru Estonia, cetățeanul estonian de etnie rusă se identifică cu un spațiu cultural din
exteriorul țării, diferit prin religie, limbă, obiceiuri. Iar acest lucru se simte. Fiind o școală de
vară, mulți participanți erau profesori. Predarea Istoriei în școală este un element de
naționalism. Profesorii estonieni, gazdele noastre, abordau predarea Istoriei într-un mod dual
– se raportau cu o energie pozitivă la elevii estonieni nativi dar cu o anumită reținere, cu o
energie negativă, la elevii estonieni de etnie rusă.

2
https://visittallinn.ee/eng/visitor/see-do/things-to-do/attractions-museums/307/alexander-nevsky-cathedral
 Eu, ca profesor de Istorie în România, nu simt deloc această dualitate. Nu suntem toți
etnici români, dar suntem împreună, cu bune și cu rele.
Iar asta este tăria noastră, dacă nu se apucă vreun oportunist politic să o cheltuie nesăbuit.
*
Școala de vară a fost o experiență minunată pentru că unele detalii organizatorice au dat
greș. Organizatorii ne-au primbat într-o zonă mlăștinoasă, unde rezistența locală a reușit să se
ascundă de comuniști. Și ce ne-am mai rătăcit... Organizatorii s-au gândit la un moment dat
să sune la 112. Tocmai acest rateu organizatoric ne-a apropiat. Formalismul a lăsat loc
emoțiilor, micilor spaime, care la finalul zilei s-au transformat în bucuria faptului că totul s-a
terminat cu bine. Iar 2 litri de palincă estoniană și o saună tradițională au făcut ziua de
pomină. Uneori, din eșecuri se nasc poveștile de succes.
*
Închei acest articol cu urarea de „Mulți Ani!” pentru mica Estonie, care tocmai în această
lună, în 20 august 2021 și-a celebrat 30 de ani de independență față de URSS 3. Le doresc
estonienilor să descopere frumusețile României, și să rămânem împreună cetățeni ai Europei
Unite.
La Mulți Ani, Estonia!
La Mulți Ani, România!

3
https://www.euronews.com/2021/08/20/estonia-marks-30-years-of-restored-independence-but-is-their-
success-down-to-keeping-oliga